Sunteți pe pagina 1din 2

Spre deosebire de vechea reglementare în care nu erau reglementate expres

încetarea și lichidarea regimului matrimonial, întrucât art. 36 din Codul familiei


prevedea “în cazul desfacerii căsătoriei numai împărțirea bunurilor comune
efectuată prin învoiala soților, precum și în caz de neînțelegere prin hotărâre
judecătorească”1, Noul Cod civil prevede expres și cazurile de lichidare a
regimului potrivit art. 355-357.

Conform art. 259 alin. 4)-6) C.civ. ( art. 37 C.fam.) “desființarea căsătoriei
se produce în cazul încetării căsătoriei prin deces sau prin hotărâre
judecătorească a morții unuia dintre soți, respectiv nulitatea, după caz, anularea
căsătoriei, iar în privința desfacerii căsătoriei se produce prin divorț.”2

11.2. Cauzele încetării regimului comunității legale

Prin urmare, indiferent de regimul matrimonial ales, acesta încetează în


următoareale situații:

“În ceea ce privește constatarea nulității sau pronunțarea anulării căsătoriei,


atrag desființarea retroactivă a căsătoriei, considerându-se că nu a existat
niciodată.”3

Aceeași soluție aplicându-se și în cazul căsătoriei putative, dacă cel puțin unul
dintre soți a fost de rea-credință.

“În cazul în care ambii soți au fost de rea-credință la încheierea căsătoriei


lovite de nulitate sau anulate, în acest caz, nulitatea producând efecte retoactiv,

1
Marieta AVRAM, Drept civil. Familia. Ediția a 2-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București,
2016
2
Flavius-Antoniu BAIAS, Codul Civil, Editura C.H.Beck, București, 2020
3
Marieta AVRAM, Drept civil. Familia. Ediția a 2-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu,
București, 2016
consederându-se că nu a existat niciodată căsătoria, dar nici regimul
matrimonial.”4

4
Marieta AVRAM, Drept civil. Familia. Ediția a 2-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu,
București, 2016

S-ar putea să vă placă și