Attila István Szekeres

Patrimoniul heraldic
al județului Covasna
 Attila István Szekeres

Patrimoniul heraldic
al județului Covasna

Editura

Arcuș, 2015
Proiect editorial co-finanțat de
Administraţia Fondului Cultural Naţional
CENTRUL
DE CULTURA
AL
JUDETULUI
COVASNA

În parteneriat cu
Asociația de Heraldică și
Vexilologie din Transilvania

Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – Cluj-Napoca

Colecția Teze de doctorat, nr. XVII
Coordonator științific: prof. univ. dr. Nicolae Edroiu, membru corespondent
al Academiei Române

Ilustrații: Marea majoritate a fotografiilor aparțin autorului.

Au colaborat: Levente Albert, Enikő Gazda Szőcsné, István Iochom,
Ernő Köntés și Hunor Magyari

Tehnoredactare | Horváth Zita

Copertă | Kopacz Attila

© Attila István Szekeres, 2015

© Editura Tinta, 2015

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național.

AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot
fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

SZEKERES, ATTILA ISTVÁN
Patrimoniul heraldic al judeţului Covasna / Szekeres Attila István.
- Arcuş : Tinta, 2015
Bibliogr.
ISBN 978-606-94019-1-0
929.6(498-35 Covasna)

Tipărit de: ARTprinter Studio

Cuprins

1. Cuvânt înainte, 9 6.3.3.2 Stemele din partea de Vest a bisericii, 49

6.3.3.3 Stemele din partea de Sud a bisericii, 51
Cuvinte cheie, 13 6.3.3.4 Autorul stemelor prezentate:
Abrevieri, 13 József Sebestyén Keöpeczi, 54
6.3.4 Tălişoara, 56
2. Judeţul Covasna, 15 6.3.4.1 Stemele de pe latura estică a porticului , 57
2.1 Caracteristici geografice, 15 6.3.4.2 Stemele din dreapta intrării, 58
2.2 Scurt istoric, 16 6.3.4.3 Stemele din stânga intrării, 58
6.3.4.4 Stemele de pe latura vestică a porticului, 59
3. Heraldica și obiectul ei: stema, 19 6.3.5 Vârghiș, 60
3.1 Heraldica nobiliară, 21 6.3.6. Baraolt, 60
3.2 Heraldica princiară și de stat, 21
3.3 Heraldica ecleziastică, 22 7. Steme din Sfântu Gheorghe şi împrejurimile
3.4 Heraldica teritorială, 23 oraşului, 63
7.1 Steme de pe construcții laice, 63
4. Preocupări de heraldică în Transilvania, 25 7.1.1 Sfântu Gheorghe, 63
4.1 Primele preocupări, 25 7.1.1.1 Casa Scaunelor, 64
4.2 Preocupări ştiinţifice de heraldică, 26 7.1.1.2 Casa cu arcade, 65
4.2.1 Stema Transilvaniei, 26 7.1.1.3 Casa Gidófalvy, 65
4.2.2 Steme administrative, 28 7.1.1.4 Colegiul „Székely Mikó”, 66
4.2.3 Heraldica nobiliară, 30 7.1.2 Chilieni, 68
7.1.3 Ozun, 68
5. Preocupări de heraldică în legătură cu teritoriul 7.1.4 Valea Crișului, 69
actualului judeţ Covasna, 35 7.2 Steme din și de pe construcții ecle­ziastice, 70
7.2.1 Sfântu Gheorghe, 70
6. Ţinutul Pădurilor – ţinut al stemelor, 37 7.2.1.1 Biserica reformată fortificată,
6.1 Ţinutul Pădurilor, 37 zisă „biserica-cetate”, 70
6.2 Steme aflate în şi pe construcţii nobiliare, 37 7.2.1.2 Biserica reformată din Simeria, 71
6.2.1 Vârghiş, 38 7.2.1.2.1 Stema Transilvaniei, 71
6.2.2 Tălişoara, 42 7.2.1.2.2 Stema Bisericii Reformate Maghiare, 71
6.2.3 Micloşoara, 43 7.2.1.2.3 Stema celor Trei Scaune, 72
6.2.4 Valea Zălanului, 44 7.2.1.2.4 Stema Colegiului „Székely Mikó”, 72
6.3 Steme aflate în lăcaşuri de cult, 45 7.2.1.2.5 Stema Parohiei Reformate Simeria, 72
6.3.1 Aita Mare, 45 7.2.1.3 Biserica reformată centrală, 72
6.3.2 Doboşeni, 46 7.2.1.4 Sediul Protopopiatului Reformat Sepsi, 73
6.3.3 Căpeni, 49 7.2.2 Bodoc, 73
6.3.3.1 Stemele din partea de Est a bisericii, 49 7.2.3 Ilieni, 74

5
7.2.4 Arcuş, 75 8.2.4 Pava, 93
7.2.5 Hăghig, 75 8.2.5 Zăbala, 94
7.2.5.1 Biserica reformată, 75 8.3 Steme funerare, 94
7.2.5.1.1 Stema Nemes, 75 8.3.1 Zagon, 94
7.2.5.1.2 Stema Pápai, 75 8.3.2 Harale, 95
7.2.5.2 Capela Nemes, 76 8.3.3 Cimitirul reformat din Târgu Secuiesc, 95
7.2.6 Araci, 76 8.3.3.1 Stema familiei Orbán de Márkosfalva, 95
7.2.7 Sântionluca, 76 8.3.3.2 Stema familiei Haralyi de Páva, 96
7.2.8 Calnic, 78
7.2.9 Coșeni, 78 9. Stemele din incinta Muzeului Național Secuiesc, 97
7.2.10 Dobolii de Jos, 79 9.1 Muzeul Național Secuiesc, 97
7.3 Steme funerare, 79 9.2 Stema Muzeului Național Secuiesc, 97
7.3.1 Arcuș, 79 9.3 Stemele din lapidarul muzeului, 98
7.3.2 Valea Crișului, 80 9.3.1 Stema Béldi de Uzon, 98
7.3.3 Hăghig, 81 9.3.2 Stema Zenone di Castelceriolo, 98
7.3.4 Sfântu Gheorghe, 81 9.3.3 Stema de alianță Bethlen–Gyulay, 99
7.3.4.1 Cimitirul reformat „Cetate”, 81 9.3.4 Stema Nemes de Hídvég, 99
7.3.4.1.1 Stema familiei Gödri de Illyefalva, 81 9.3.5 Stema Imperiului Habsburgic, 100
7.3.4.1.2 Stema familiei Elekes de Kézdialbis, 81 9.4 Stemele Mikes de la secția de istorie, 100
7.3.4.2 Cimitirul reformat Simeria, 82 9.5 Stemele din Galeria de artă „Gyárfás Jenő”, 100
7.3.4.3 Cimitirul municipal, 82 9.5.1 Stema Nobilei Națiuni a Secuilor, 100
7.3.5 Ozun, 82 9.5.2 Stema Herepei, 102
7.3.6 Coșeni, 82 9.5.3 Stema națiunii secuiești, 102
9.5.4 Sigiliul heraldic al Muzeului Național Secuiesc, 103
8. Stemele din fostele scaune secuieşti Kézdi şi Orbai, 85 9.6 Secția de etnografie, Stema Bibó, 103
8.1 Steme de pe construcții laice, 85 9.7 Steme în arhiva bibliotecii documentare, 104
8.1.1 Târgu Secuiesc, 85 9.7.1 Diplome de înnobilare, 104
8.1.1.1 Casa „Vigadó”, 86 9.7.1.1 Stema de pe diploma de înnobilare
8.1.1.2 Casa Jancsó, 86 Szent­kereszty, 104
8.1.2 Turia, 87 9.7.1.2 Stema de pe diploma de înnobilare a lui
Conacul Apor, 87 Péter Márk de Egerpatak, 105
8.1.3 Zăbala, 88 9.7.2 Blazoane funerare, 105
Castelul Mikes, 88 9.7.2.1 Steme funerare pictate pe mătase, 105
8.1.4 Catalina, 89 9.7.2.1.1 Stema doamnei Polixénia Teleki din 1797, 105
Conacul Cseh–Künnle, 89 9.7.2.1.2 Stema lui Tamás Wass din 1831, 106
8.2 Steme de pe construcții ecleziastice, 89 9.7.2.1.3 Stema lui Kata Vay din 1831, 106
8.2.1 Sânzieni, 89 9.7.2.1.4 Stema lui Josef von Brukenthal din 1867, 107
8.2.1.1 Biserica romano-catolică având hramul 9.7.2.1.5 Stema lui Rákhel Kendeffi din 1898, 108
Sfântul Duh, 89 9.7.2.2 Steme funerare pictate pe carton, 108
8.2.1.2 Capela Sfântul Ștefan, 90 9.7.2.2.1 Stema lui Klára Teleki din 1770, 108
8.2.2 Cernatul de Jos, 91 9.7.2.2.2 Stema lui László Csedő din 1826, 109
8.2.3 Ghelinţa, 92 9.7.2.2.3 Stema doamnei Zathuretzky din 1828, 110

6
9.7.2.2.4 Stema lui Krisztina Cserei din 1838, 110
9.7.2.2.5 Stema lui Vilmos Knöpfler din 1882, 111
10. Stemele din colecția Muzeului „Haszmann Pál”
din Cernat, 113
10.1 Muzeul „Haszmann Pál”, 113
10.2 Blazoane, 113
10.2.1 Stema familiei Damokos de Alsócsernáton, 113
10.2.2 Stema familiei Cseh de Alsócsernáton, 114
10.2.3 Stema familiei Cseh de Szentkatolna, 114
10.2.4 Stema familiei Bernáld de Alsócsernáton, 115
10.2.5 Stema familiei Végh de Alsócsernáton, 115
10.2.6 Stema familiei Cserátoni de Alsócsernáton, 115
10.2.7 Stema familiei Dombi de Ikafalva, 115
10.2.8 Stema familiei Baló de Nagybacon, 115
10.2.9 Stema familiei Zambler de Alsócsernáton, 116
10.2.10 Stema familiei Molnár de Alsócsernáton, 116
10.2.11 Stema familiei Kelemen de Alsócsernáton, 116
10.2.12 Stema familiei Csíky de Alsócsernáton, 116
10.2.13 Stema familiei Bod de Albis, 117
10.2.14 Stemă dedicată lui
Péter Bod de Felső­csernáton, 117
10.2.15 Stema familiei Farkas de Ikafalva, 117
10.2.16 Stema familiei Rápolthy de Peselnek, 117
10.2.17 Stema familiei Apor de Altorja, 118
10.2.18 Stema familiei Gyárfás de Léczfala, 118
10.2.19 Stema familiei Czirjék de Sepsizoltán, 119
11. Stemele de pe diplomele de înnobilare şi blazon
aflate în fondurile Biroului Judeţean Covasna
al Arhivelor Naţionale ale României, 121
11.1 Diplome de înnobilare fără reprezentarea
blazo­nului, 122
11.1.1 Diploma de înnobilare acordată de Ioan
al II-lea lui Péter Szentmihályfalvy la 5 mai 1568
la Turda, 122
11.1.2 Diploma de înnobilare acordată de Gabriel Báthori
lui Mihály Csiszér la 29 aprilie 1609 la Cluj, 122
11.1.3 Diploma de înnobilare acordată de principele
Gabriel Báthori ductorului István Nagy,
precum şi celor enumeraţi de sub comanda sa –
la 12 iunie 1611, 122
7
11.1.4 Diploma de înnobilare acordată de principele
Gheorghe Rákóczi I lui István Lázár de Dálnok,
soţiei sale, Judit Henter şi fiilor lor, Balázs, János şi
András la 20 octombrie 1643 la Alba Iulia, 123
11.1.5 Diploma de înnobilare acordată de principele
Mihail Apafi lui Mihály Bodoki de Illyefalva
la 19 ianuarie 1664 la Făgăraş, 123
11.1.6 Diploma de înnobilare acordată de principele
Mihail Apafi lui István Baczarábai de Vajdahunyad
la 2 noiembrie 1685 la Alba Iulia, 124
11.1.7 Diploma de înnobilare acordată de împăratul
Leopold I lui András Radó alias Bakcsi
la 1 martie 1703 la Viena, 124
11.2 Diplomele de noblețe cu reprezentarea blazonului, 124
11.2.1 Stema Békési de Marosvásárhely, 124
11.2.2 Stema Kelemen de Alsócsernáton, 126
11.2.3 Stema Borbély-Forró de Angyalos, 127
11.2.4 Stema Wrisseuich-Berdoczy, 128
11.2.5 Stema Budai de Beresztelke, 129
11.2.6 Stema Kaczkóy-Tompcsa, 130
11.2.7 Stema Damó de Lisznyó, 131
12. Stemele unităților administrativ-teritoriale, 135
12.1 Steme istorice, 135
12.1.1 Trei Scaune, 135
12.1.2 Sfântu Gheorghe, 136
12.1.3 Târgu Secuiesc, 137
12.1.4 Ilieni, 138
12.1.5 Brețcu, 138
12.2 Perioada interbelică, 139
12.2.1 Județul Trei Scaune, 139
12.2.2 Orașul Sfântu Gheorghe, 139
12.2.3 Orașul Târgu Secuiesc, 140
12.3 Perioada socialistă, 140
12.4 Perioada postdecembristă, 141
12.5 Steme actuale, 142
12.5.1 Judeţul Covasna, 142
12.5.2 Municipiul Sfântu Gheorghe, 142
12.5.3 Municipiul Târgu Secuiesc, 143
12.5.4 Oraşul Întorsura Buzăului, 143
12.5.5 Oraşul Covasna, 143
12.5.6 Comuna Bodoc, 144
12.5.7 Comuna Sânzieni, 144 14.4.1 Steme din teracotă, 159
12.5.8 Comuna Chichiş, 144 14.4.2 Steme realizate cu tehnica sgraffito, 159
12.5.9 Comuna Arcuş, 145 14.4.3 Stemă realizată din piatră artificială, 159
12.5.10 Comuna Zăbala, 145 14.4.4 Steme gravate în piatră, 159
12.5.11 Comuna Bixad, 145 14.4.5 Steme din mozaic, 159
12.5.12 Comuna Moacşa, 145 14.4.6 Steme realizate prin tehnică computerizată, 159
12.5.13 Comuna Breţcu, 146 14.4.7 Steme realizate prin stucatură, 159
12.5.14 Comuna Vârghiş, 146
12.5.15 Comuna Lemnia, 146 15. Clasificarea stemelor după deținătorul lor, 161
12.5.16 Comuna Ghidfalău, 147 15.1 Steme ale autorităţii de stat, 161
12.5.17 Comuna Valea Crişului, 147 15.2 Steme ecleziastice, 161
12.5.18 Comuna Catalina, 147 15.3 Steme nobiliare, 161
12.5.19 Comuna Ghelința, 148 15.4 Steme administrative și instituționale, 163
12.5.20 Comuna Turia, 148
12.5.21 Comuna Aita Mare, 148 16. Clasificarea stemelor după numărul deţinătorilor, 165
12.5.22 Comuna Estelnic, 149 16.1 Steme colective, 165
12.5.23 Comuna Ozun, 149 16.2 Steme de alianță, 165
12.5.24 Comuna Poian, 149 16.3 Steme individuale, 166
12.5.25 Comuna Zagon, 150
12.5.26 Comuna Brăduţ, 150 17. Clasificarea stemelor după data apariției, 169
12.5.27 Comuna Ilieni, 150 17.1 Perioada anterioară constituirii principatului auto-
12.5.28 Comuna Mereni, 151 nom, 169
12.5.28 Comuna Vâlcele, 151 17.2 Steme din perioada Principatului Transilvaniei, 169
17.3 Steme din perioada apartenenţei la Imperiul
13. Clasificarea stemelor după amplasarea lor, 153 Habsburgic, 170
17.4 Steme din perioada dualismului austro-ungar, 170
14. Clasificarea stemelor după modul de confecționare 17.5 Steme din perioada interbelică, 170
și materialul lor, 155 17.6 Steme din perioada socialistă, 171
14.1 Steme sculptate, 155 17.7 Steme de după revoluţia din decembrie 1989, 171
14.1.1 Steme sculptate în piatră, 155
14.1.2 Steme sculptate în lemn, 156 Concluzii finale, 175
14. 2 Steme confecţionate din metal, 156 Ilustrații, 179
14.2.1 Steme decupate şi ciocănite, 156 Bibliografie, 267
14.2.2 Steme turnate, 157 Alte surse documentare, 276
14.2.3 Stemă ștanțată, 157 Fonduri arhivistice, 276
14.3 Steme pictate, 157 Colecții muzeale, 276
14.3.1 Picturi murale, 157 Pagini internet, 276
14.3.2 Steme pictate în diplomele de conferire, 157 Lista ilustrațiilor, 277
14.3.3 Steme pictate pe material textil, 157 Aprecieri, 281
14.3.4 Steme pictate pe carton, 157 Heraldic heritage of Covasna county, 287
14.3.5 Steme pictate pe lemn şi placaj, 158 Kovászna megye címerkincse, 291
14.4 Steme realizate cu alte tehnici, 159

8
1. Cuvânt înainte
Patrimoniul heraldic al județului Covasna este o
lucrare de heraldică dedicată stemelor legate de
teritoriul actualului județ Covasna, cu incursiuni
obligatorii și în heraldica transilvăneană, în cea un-
gurească, precum şi în cea a Imperiului Habsburgic,
respectiv în cea românească. Lucrarea reproduce în
mare parte teza mea de doctorat, pregătită sub co-
ordonarea prof. univ. dr. Nicolae Edroiu, membru
corespondent al Academiei Române, care a fost
susținută în 2013 la Institutul de Istorie „George
Barițiu” al Academiei Române (Cluj-Napoca).
Sunt pasionat de heraldică încă din 1980, de
pe când aveam 15 ani. Într-o epocă, în care regi-
mul era ostil blazoanelor, nu puteam să mă înscriu
şi să dau examen de admitere la vreo facultate de
istorie; pe atunci, heraldica nu se preda, programa
cuprinzând, în schimb, istoria Partidului Comunist
Român, a Republicii Socialiste România, precum şi
orele de filosofie marxistă – suficiente argumente
pentru a realiza că nu aceasta era calea pe care o
aveam de urmat! După revoluția din 1989, mi-am
procurat bibliografia heraldică de bază, nu numai
cea maghiară sau română, ci și engleză, germană,
franceză, italiană, poloneză, cehă și altele. Heraldi-
ca nu se învață la școală – cel puțin la noi –, ci ori
de la heraldiști desăvârșiți, ori în mod autodidact,
ori în ambele moduri. Eu am deprins tainele do-
meniului lecturând peste 50 de cărți de specialitate,
dar am avut și maeştri, bineînțeles în sensul figu-
rat al cuvântului: Oszkár Bárczai, József Sebestyén
9
Keöpeczi, Iván Bertényi sau Michel Pastoureau.
Cum nu numai teoria te învață, ci și practica, am
studiat la fața locului stemele din bisericile reforma-
te de la Cluj (din strada Farkas, azi Kogălniceanu),
Daia, Căpeni, din catedrala romano-catolică având
hramul Sfântul Mihail, din Alba Iulia, precum şi
stemele din castelul din Hunedoara și alte clădiri,
ori cele din arhive și muzee, atât din țară, cât și din
străinătate. În plus am desenat steme. Chiar dacă nu
mă consider nici pe departe un artist, apreciez că și
punerea în practică a teoriei blazonului m-a ajutat
să îmi desăvârşesc formaţia.
În afară de stemele nobiliare, m-am ocupat și de
heraldica administrativ-teritorială. După apariția Ho-
tărârii de Guvern nr. 25/2003 privind stabilirea meto-
dologiei de elaborare, reproducere şi folosire a stemelor
judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor, am pro-
iectat și desenat mai multe steme pentru unități admi-
nistrativ-teritoriale, din anul 2005 primind şi calitatea
de grafician heraldist abilitat de Comisia Națională de
Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei Ro-
mâne. Am proiectat steme pentru unități administra-
tiv-teritoriale din județele Arad, Brăila, Brașov, Con-
stanța, Covasna, Dolj, Harghita, Maramureș, Mureș,
Neamț, Olt, Satu Mare, Teleorman, Timiș și Vâlcea,
cele mai multe fiind – bineînțeles – acelea destinate
unor unități administrativ-teritoriale din județul Co-
vasna. Am avut expoziții individuale de steme la Iași,
Sfântu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni,
Cristuru Secuiesc, Baraolt și chiar la... Bruxelles.
 Am desfășurat o activitate științifică axată pe he-
raldica transilvăneană. Am avut comunicări la nu-
meroase reuniuni naționale precum Congresele
Naţionale de Genealogie şi Heraldică, organizate de
Institutul Român de Genealogie şi Heraldică „Sever
Zotta”, organizate la Iaşi; Simpozioanele Naţionale
(devenite, în ultimii doi ani, internaționale) „Mo-
numentul – Tradiţie şi viitor” organizate tot la Iaşi;
Colocviile Naţionale „Monumentele României –
Patrimoniu Naţional şi Internaţional; Sesiunile Anu-
ale de Comunicări Ştiinţifice, organizate de Muzeul
Ţării Făgăraşului „Valer Literat”, la Făgăraş; Forumul
Științei Maghiare în Transilvania în diferite orașe;
precum și la conferințe internaționale ca cea de-a
IV-a Conferință Internaţională de Sigilografie de la
Kiev în 2013; Workshopul internaţional „Heraldry
and art patronage”, organizat de Facultatea de Științe
și Arte a Universității „Sapientia” în 2013 la Cluj-Na-
poca; cea de-a II-a Conferință Europeană de Heral-
dică și Vexilologie, organizată de Institutul de Heral-
dică și Vexilologie din Polonia, în 2014.
Am semnat, ca autor, o serie de lucrări, dintre care
evidențiez volumul bilingv maghiar-român Litterae
armales (2013) și volumul biografic al autorului ste-
mei României din 1921, intitulat Keöpeczi Sebestyén
József, a címerművész (Artistul heraldist József Se-
bestyén Keöpeczi – 2014); sunt coautor al unor
volume de studii, am publicat în Revista arhivelor
– Archives review (București), Acta Siculica – Anua-
rul Muzeului Național Secuiesc (Sfântu Gheorghe),
Acta Terrae Fogarasiensis – Anuarul Muzeului Ţării
Făgăraşului „Valer Literat” (Făgăraş), Monumentul –
Tradiție și viitor (Iași), Turul – revista Societății Ma-
ghiare de Heraldică şi Genealogie (Budapesta).
Sunt afiliat la organizații neguvernamentale de
specialitate, ca Societatea Maghiară de Heraldică şi
Genealogie din Ungaria (2005), Institutul Român
de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta” (2008, din
2014 sunt membru al Consiliului științific), Comi-
sia pentru Cercetarea Simbolurilor Secuiești (2009),
Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigi-
lografie a Academiei Române (2010), Societatea de
10
Genealogie, Heraldică şi Arhivistică „Paul Gore” din
Republica Moldova (2010). În acelaşi timp, sunt
membru extern al Corpului public al Academiei Un-
gare de Științe, fiind şi președintele Asociației de He-
raldică și Vexilologie din Transilvania (2015).
Cu toate că aveam două facultăți și un colegiu de
presă în palmares, am hotărât să obțin titlul științific
de doctor în istorie, specializarea heraldică – această
știință ajungând din pasiune vocație. Astfel, în 2008
am absolvit secția de istorie a Facultății de Istorie și
Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, ob-
ținând nota maximă la examenul de licență pentru
lucrarea Stemele de pe diplomele de înnobilare aflate
în fondurile Direcției Judeţene Covasna a Arhivelor
Naţionale ale României (în limba maghiară).
Aflând că doresc să obțin doctoratul cu un subiect
de heraldică, academicianul Nicolae Edroiu, directo-
rul Institutului de Istorie „George Barițiu” al Acade-
miei Române din Cluj-Napoca, m-a invitat să efectu-
ez stagiul doctoral chiar sub conducerea domniei sale.
În urma examenului de admitere, iar apoi a efectuării
stagiului, mi-am susținut teza în data de 13 septem-
brie 2013, cu calificativul „foarte bine”, obţinând astfel
diploma de doctor emisă de Academia Română.
Mi-am propus inventarierea tuturor stemelor acce-
sibile din județul Covasna: cele de pe clădiri publice și
private, laice și ecleziastice, de pe monumente funera-
re, din interiorul clădirilor publice, din colecțiile Mu-
zeului Național Secuiesc, ale Muzeului „Haszmann
Pál” din Cernat, din fondurile Biroului Judeţean Co-
vasna al Arhivelor Naţionale ale României. Mai întâi,
am prezentat aria cercetată, județul Covasna, cu ca-
racteristicile geografice și un scurt istoric al teritoriu-
lui. Apoi, m-am referit la heraldică și la obiectul ei,
stema, făcând o clasificare tipurilor de steme abordate
în lucrare: nobiliare, princiare și de stat, ecleziastice,
teritoriale. În continuare, am prezentat preocupările
de heraldică în Transilvania, în general, precum și
cele care vizau teritoriul actualului judeţ Covasna, în
particular. Am făcut un plan pentru structurarea pre-
zentării stemelor. Astfel, am împărțit județul în mi-
croregiuni, le-am alăturat două muzee și biroul jude-
țean al Arhivelor Naționale, și am prezentat stemele
astfel catalogate. Am descris succint locul unde se află
stemele inventariate, ocupându-mă apoi în detaliu de
descrierea și explicarea acestora. Pe urmă am făcut
mai multe clasificări ale stemelor, trăgând, în final,
concluziile ce derivă din această prezentare.
În urma cercetării efectuate şi a realizării prezen-
tei lucrări, se poate conchide că judeţul Covasna se
vădeşte a fi o regiune în care blazoanele sunt con-
sistent reprezentate, iar studiul constituie un uni-
cat în materie, inclusiv prin publicarea sa în limba
română (în condițiile în care bibliografia asociată
problematicii abordate este în cea mai mare parte în
limba maghiară). În lucrare apar multe nume ma-
ghiare, pe care le-am prezentat conform ortografiei
limbii române, deci cu prenumele urmat de nume
(ex. László Gidófalvy). În unele cazuri, prenumele
apar în latină, când este vorba despre titularul unei
diplome de înnobilare, sau inscripția unui monu-
ment funerar vechi (ex. Franciscus Daczó).
Numele principilor Transilvaniei apar sub forma
ortografiei limbii române, adică prenumele tradus
în limba română, urmat de numele nemodificat (ex.
Gheorghe Rákóczi).
În cazul predicatelor nobiliare, am păstrat forma
inițială, adică cea folosită la data apariției acelui pre-
dicat. În afară de unul singur, redat în italiană (di Cas-
telceriolo), toate celelalte predicate nobiliare apar în
versiunea maghiară. În cazul citărilor, denumirea lo-
calității este preluată din textul-sursă, ea putând deci
apărea în formulă arhaică (ex. de Léczfalva), în rest ea
fiind redată în forma utilizată astăzi (ex. de Lécfalva).
În teza de doctorat am introdus un catalog heral-
dic al tuturor stemelor inventariate, catalog care con-
ține informații despre stema prezentată: deținătorul,
localizarea, respectiv actul normativ prin care s-a
adoptat, în cazul stemelor administrative, tehnica de
confecționare și materialul, data apariției și rubrica
de observații, la care am trecut numele autorului
stemei, în cazul în care este cunoscut, sau alte in-
formații legate de stema prezentată. În cazul acestei
cărți, pentru mai buna transmitere a informației, am
11
renunțat la catalog și am adăugat ilustrații, care ajută
la mai buna înțelegere a locului amplasării stemelor
(în cazul stemelor administrative sunt reproduse
ilustrații privind antecedentele stemelor actuale).
Țin să aduc mulțumiri pe această cale celor care
au contribuit la materializarea eforturilor mele,
concretizate în lucrarea de față domnului profesor
universitar dr. Nicolae Edroiu, membru corespon-
dent al Academiei Române, domnului profesor
emerit al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Na-
poca dr. András Kovács, membru extern al Aca-
demiei Ungare de Științe pentru propunerile de
îmbunătățire a tezei, doamnei cercetător științific
I dr. Ileana Căzan, director adjunct al Institutului
de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române
din Bucureşti, secretar al Comisiei Naționale de
Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei
Române, domnului dr. Şerban Turcuş, conferenți-
ar al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Mulțumesc și colegului și prietenului meu dr. Tu-
dor-Radu Tiron, membru al Comisiei Naționale de
Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei
Române, membru asociat al Academiei Internați-
onale de Heraldică, care a acceptat să fie referentul
științific al cărții. Mulțumesc, în același timp, isto-
ricilor drd. Örs Dóczy și dr. Tamás Szálkai, care au
verificat cu atenție traducerile textelor diplomelor
de înnobilare. Mulțumesc muzeologilor dr. Hunor
Boér și Pál Péter Haszmann, precum și arhiviștilor
dr. Botond Nagy și dr. Laurențiu-Ștefan Szemkovics
pentru ajutorul acordat în prelucrarea materialu-
lui muzeistic, respectiv arhivistic. Aduc mulțumiri
domnilor Levente Albert, István Iochom și Hunor
Magyari, care au contribuit cu fotografii la realiza-
rea acestei cărți, precum și arheologului Zsigmond
Loránd Bordi pentru informațiile împărtășite. Îmi
exprim mulțumirile tuturor care m-au ajutat în faza
de documentare, muzeologi, arhiviști, istorici, pre-
oți, proprietari de reședințe cercetate, colegi de ser-
viciu și în fine familiei mele.
Autorul
Abrevieri
Lucrări consultate
AUA – Annales Universitatis Apulensis, Alba Iulia
BOf – Buletinul Oficial al Republicii Socialiste Ro-
mânia
DEX – Dicționarul explicativ al limbii române, Edi-
ția a II-a. Academia Română, Institutul de Lingvis-
tică „Iorgu Iordan”, Editura Univers enciclopedic,
București, 1998
LR – Libri Regii = Cărțile regale
LRT – Libri Regii Transilvaniae = Cărțile regale ale
Transilvaniei
MOf – Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pálmay I – József Pálmay, Udvarhely vármegye ne-
mes családjai, Betegh Pál Könyvnyomdai Műinté-
zete, Székely-Udvarhely, 1900
Pálmay II – József Pálmay, Háromszék vármegye
nemes családjai, Jókai-Nyomda-Részvény-Társulat,
Sepsi-Szent-György, 1901
Pálmay III – József Pálmay, Maros-Torda vármegye
nemes családjai, Adi Árpád könyvnyomda tulaj-
donos kiadásában, Marosvásárhely, 1904
RA – Revista arhivelor, Bucureşti
RRH – Revue roumaine d’histoire, Bucureşti
SMIM – Studii şi Materiale de Istorie Medie, Bucureşti
SWb Siebenbürgen – Constantin Reichenauer von Rei­-
chenau, Géza von Csergheö, Oscar von Bárczay, J.
Sieb­macher’s Grosses und allgemeines Wappenbuch.
Der Adel von Siebenbürgen, (Viertes Band zwölfte Ab­-
teilung), Verlag von Bauer und Raspe, Nürnberg, 1898
SWb Ungarn – Géza von Csergheö, Iván von Nagy,
Cuvinte cheie
Blazon, castel, conac, Covasna, diplomă de înnobilare, Erdővidék, fronton, funerar, Háromszék,
heraldică, Muzeul „Haszmann Pál”, Muzeul Național Secuiesc, Sfântu Gheorghe, secuiesc, stemă,
Târgu Secuiesc, Trei Scaune, Ținutul Pădurilor
13
J. Siebmacher’s Grosses und allgemeines Wappen-
buch. Der Adel von Ungarn, (Viertes Band fünf-
zehnte Abteilung), Verlag von Bauer und Raspe,
Nürnberg, 1893
Instituţii şi fonduri arhivistice
BAR Cluj – Biblioteca Academiei Române – Filiala
Cluj-Napoca
BJANR Covasna – Biroul Județean Covasna al Arhi-
velor Naționale ale României
CCH – Comisia Consultativă Heraldică
EME – Erdélyi Múzeum-Egyesület = Societatea
Muzeului Ardelean
GYKOL – Gyulafehérvári Káptalan Országos Levéltára
= Arhivele Centrale ale Conventului de la Alba Iulia
KSZKML – Király Személye Körüli Minisztérium
Levéltára = Arhiva Ministerului de pe lângă Persoa-
na Regelui
MNLOL – Magyar Nemzeti Levéltár Országos Levél-
tára = Arhivele Naționale Ungare Arhiva Centrală
MKL – Magyar Kancelláriai Levéltár = Arhiva Can-
celariei Ungare
MNS – Muzeul Național Secuiesc, Sfântu Gheorghe
MTA – Magyar Tudományos Akadémia = Acade-
mia Ungară de Științe
SANIC – Serviciul Arhivelor Naționale Istorice
Centrale
SJANR Cluj – Serviciul Județean Cluj al Arhivelor
Naționale ale României
UBB – Universitatea Babeș–Bolyai, Cluj-Napoca
2. Judeţul Covasna
2.1 Caracteristici geografice
Judeţul Covasna este situat în colţul sud-estic al
Transilvaniei, în curbura Carpaţilor, fiind cuprins
între 25°28” şi 26°28” longitudine, respectiv 45°32”
şi 46°18” latitudine. Se învecinează cu judeţele Bra-
şov (la vest), Harghita (la nord), Bacău (la nord-est),
Vrancea (la est) şi Buzău (la sud). Suprafaţa judeţu-
lui este de 3705 km² 1.
Relieful este predominant muntos: Munţii Bo-
doc şi Baraolt (în interior), Munţii Întorsurii (sud),
prelungirea Munţilor Harghita de Sud (nord-vest),
Munţii Nemira (în nord-est), Munţii Vrancei şi Si-
riului (est). În interiorul zonelor montane se găsesc
Depresiunea Baraolt situată în partea de nord-vest a
judeţului, Depresiunea Bârsei în vest, Depresiunea
Sfântu Gheorghe aflată în regiunea central-vestică,
respectiv Depresiunea Târgu Secuiesc, situată în la-
tura estică, toate făcând parte din arealul mai larg al
Depresiunii Braşovului2.
Caracterul vulcanic al zonei se manifestă şi prin
numărul mare al izvoarelor de apă minerală, une-
le renumite pentru efectele lor curative: Malnaş,
Bodoc, Olteni, Micfalău, Biborţeni, Poian, Vâlcele,
Covasna.
1
Zoltán Kisgyörgy, Kovászna megye. Útikönyv, Második ki­­
adás, Pallas-Akadémia, Csíkszereda, 2009, p. 9.
2
Ioniţă Anghel şi colectiv, Judeţele României Socialiste, Edi-
tura Politică, Bucureşti, 1969, p. 215.
15
Principalul curs de apă al judeţului este râul Olt,
care îl străbate pe o lungime de 129 km prin Depre-
siunea Sfântu Gheorghe şi Depresiunea Bârsei, re-
spectiv principalul său afluent din zonă, Râul Negru
(106 km). Partea sudică a judeţului face parte din
bazinul hidrografic al râului Buzău, care curge prin
depresiunea cu acelaşi nume3.
Cele mai importante căi de comunicaţii ale ju-
deţului sunt: DN11 (E574) Braşov–Oituz–Oneşti şi
DN12 (E578) Chichiş–Sfântu Gheorghe–Miercu-
rea Ciuc.
Reşedinţa judeţului Covasna este municipiul
Sfântu Gheorghe, atestat documentar în anul 1332
în registrele de colectare a dijmei papale4, fiind
menţionat ca oraş – mai exact ca târg (oppidum) –
într-un document din anul 14615. Numele oraşului
provine de la patronul bisericii din localitate – azi
biserica-cetate reformată – Sfântu Gheorghe.
3
Zoltán Kisgyörgy, op. cit., 17-18.
4
„Documente privind Istoria României”. C. Transilvania.
Vea­cul XIV, vol. III, Bucureşti, 1954, p. 151
5
Apare în forma: „Opido Zenth Gewrg” într-un act emis
la Sfântu Gheorghe în data de 22 octombrie 1461 de către Va-
lentinus de Scepes, vicecomitele secuilor – apud. Károly Szabó
(szerk.), Székely oklevéltár, I. kötet, 1211–1519, Kiadta a Ma-
gyar Történelmi Társulat Kolozsvári Bizottsága, Kolozsvár,
1872, p. 191.
2.2 Scurt istoric
Regiunea a fost locuită încă din perioada paleoli-
ticului, descoperindu-se urme ale comunităţilor de
vânători-culegători în Depresiunea Baraolt şi zona
Buzoaielor.
Primele comunităţi stabile din regiune sunt re-
prezentate de urme ale neoliticului timpuriu (cultu-
ra Starcevo-Criş la Cernat, Leţ şi Turia), urmate de
comunităţile neoliticului mijlociu (cultura Boian la
Brăduţ, Chilieni) şi ale neoliticului dezvoltat (cul-
tura Precucuteni la Eresteghin, comuna Moacşa)6.
Eneoliticul regiunii este caracterizat de înflorirea
comunităţilor aparţinătoare culturii Ariuşd (aspect
vestic al grupului cultural cu ceramică pictată Cu-
cuteni-Ariuşd-Tripolie), ale cărei vestigii au apărut
alături de aşezarea eponimă la Cernat, Sfântu Ghe-
orghe, Malnaş-Băi, Vârghiş etc. Faza finală a eneoli-
ticului este caracterizată de pătrunderea purtătorilor
culturii Bodrogkeresztúr, faza Tiszapolgár, urmată
de răspândirea culturii Coţofeni, care marchează pe-
rioada de tranziţie de la eneolitic la epoca bronzului.
Epocii bronzului timpuriu îi sunt atribuite desco-
peririle de la Zăbala, urmate de o intensă locuire a
culturii Schneckenberg – populaţie care şi-a ridicat
aşezările pe înălţimi (Ariuşd, Sânzieni, Sfântu Ghe-
orghe, Valea Mică etc.), alături de care a lăsat în urmă
necropole tumulare (Ariuşd, Biborţeni, Eresteghin).
Pentru bonzul mijlociu sunt semnalate urme
de locuire a culturii Ciomortan, înrudit cu cultura
Costişa din vestul Moldovei, urmat de extinderea
culturii Wietenberg reprezentată prin aşezări forti-
ficate (Bixad, Turia), aşezări deschise (Baraolt, Chi-
lieni, Ghidfalău, Târgu Secuiesc), complexe rituale
(Cernat, Turia), necropole (Turia) etc.
Perioada târzie a epocii bronzului este repre-
zentată de cultura Noua, contemporană parţial cu
6
Ioan Glodariu, Introducere în istoria antică a României,
Partea I, Accent, Colecţia Syllabus historia, Cluj-Napoca, 2003,
p. 102–113.
16
ultimele manifestări ale culturii Wietenberg, prin
descoperiri făcute la Brăduţ, Târgu Secuiesc şi
Zoltan.
Prima vârstă a fierului este caracterizată prin pă-
trunderea în regiune a culturii Gáva, ale cărei ma-
nifestări pot fi surprinse prin aşezări fortificate de
mari dimensiuni (Ariuşd, Bodoc, Cernat), respec-
tiv un număr mare de depozite de bronzuri (Bră-
duţ, Cernat, Zagon etc.). Perioadei îi corespunde şi
apariţia şi răspândirea metalurgiei fierului.
În perioada clasică a antichităţii, pe teritoriul
judeţului se poate constata o intensă locuire de
către daci, fiind cercetate aşezări deschise (Albiş,
Bedeháza, Cernat) ori fortificate (Bixad), respectiv
cetăţi cu ziduri lucrate din pietre nefasonate legate
cu pământ („Cetatea Zânelor”, de lângă Covasna).
Descoperirile arată intense legături comerciale cu
lumea elenistică şi cea romană.
În perioada romană (102–271) regiunea a fost
integrată în Imperiul Roman, făcând parte din pro-
vincia Dacia Inferior. Principalele descoperiri din
epoca romană sunt castrele de la Breţcu, Boroşneu
Mare, Comolău şi Olteni, precum şi aşezările civile
aflate în imediata apropiere a acestora.
În perioada postromană (secolele al III-lea – al
V-lea) pe teritoriul județului – în special în partea
sudică – este atestată prezenţa culturii Sântana de
Mureş – Cerneahov de origine Nord-Pontică. La
sfârşitul secolului al IV-lea regiunea făcea probabil
parte dintr-o formaţiune politico-militară a vizi-
goţilor, respectiv aceasta poate fi una dintre loca-
ţiile cunoscute in izvoarele scrise sub denumire de
Caucaland, unde s-au retras goţii din faţa invaziei
hunilor.
Perioada următoare, secolele al V-lea – al X-lea,
a fost marcată de pătrunderi ale unor grupuri de
populaţii migratoare, dintre care slavii s-au stabilit
pentru o perioadă mai îndelungată în regiune.7
7
Ioan Glodariu, op.cit., p. 102-113; Repertoriul arheologic al
judeţului Covasna, Redactor: Valeriu Cavruc, Angustia, Sfântu
Gheorghe, 1998, p. 24-25.
 Începând cu secolul al XII-lea regiunea a făcut
parte integrantă din Regatul Ungariei, dar organi-
zarea administrativă propriu-zisă a avut loc doar în
urma aşezării secuilor pe aceste meleaguri, așezare
produsă în mai multe valuri, finalizându-se până
la sfârşitul secolului al XIII-lea. Astfel, în partea de
est şi sud-est a Transilvaniei, pe teritoriul actuale-
lor judeţe Harghita, Covasna şi o parte din Mureş
s-au format şase scaune secuieşti. Cel de-al şaptelea,
scaunul Arieş, a fost înfiinţat la sfârşitul secolului
al XIII-lea, în vecinătatea oraşului Turda, pe valea
Arieşului (pe un teritoriu ce face parte azi din ju-
deţele Alba şi Cluj), prin colonizarea unei părţi a
locuitorilor scaunului Kézdi8.
Organizarea administrativă a regiunilor locuite
de secui avea la bază scaunul (sedes), documentat
prima dată în cursul secolului al XIV-lea, o unitate
teritorială cu un statut juridic diferit de cel al co-
mitatelor, având o autonomie juridică, economică
şi militară, care îşi trage denumirea de la scaunele
de judecată. Înaintea apariţiei acestui termen, orga-
nismele teritoriale au fost consemnate doar cu de-
numirea de pământ (terra) sau regiune (districtus)9.
Pe teritoriul actualului judeţ Covasna au apă-
rut: scaunul Sepsi în valea Oltului din Depresiunea
Sfântu Gheorghe până în sud spre zona Buzăului,
scaun colonizat de secui veniţi din părţile Sebeşu-
lui (Szászsebes), scaunul Kézdi, al celor din părţile
Saschizului (Szászkézd), pe malul nordic al Râului
Negru, între Munţii Bodoc, Turiei, Repat, Nemira şi
Breţcului, precum şi, între cele din urmă, în stânga
cursului Râului Negru, sub poalele Munţilor Vran-
cei şi Buzăului, scaunul Orbai al secuilor din zona
Gârbova (Szászorbó).
În zonă a existat şi un al patrulea scaun: Mi-
cloşoara, devenit din secolul al XVII-lea scaun filial
8
Sándor Pál-Antal, Székely önkormányzat-történet, Mentor,
Marosvásárhely, 2002, p. 49.
9
Zsigmond Loránd Bordi, A középkori székelyek – Secuii
în evul mediu, în „A székelyek. A kereszténység védelmezői.
Kiállításkatalógus – Secuii. Apărătorii creştinătăţii. Catalog de
expoziţie”, Sfântu Gheorghe, 2009, p. 8.
17
al scaunului Sepsi, care însă în cursul secolului al
XV-lea a fost o unitate administrativă distinctă10.
Părţile nord-vestice ale judeţului (Depresiunea
Baraolt) au făcut parte din scaunul Odorhei (sau
Telegd) al secuilor veniţi din părţile Tileagdului din
Bihor, devenit în secolul al XVII-lea unitate admi-
nistrativă separată (scaunul filial Brăduţ), fiind tre-
cut sub administrarea judeţului abia după reforma
administrativă din anul 196811.
Cele trei scaune Sepsi, Kézdi şi Orbai au fost gru-
pate după anul 1562 într-o entitate administrativă
mai largă aflată sub conducerea „judelui regal al ce-
lor trei scaune” (judex regius trium sedium siculica-
rum Sepsi, Kézdi et Orbai), în cadrul căreia însă au
continuat să-şi păstreze autonomia. Formarea scau-
nului Trei Scaune a avut loc abia în ultimul deceniu
al secolului al XVIII-lea.
În 1876, în urma reformei administrative a Im-
periului Austro-Ungar, a fost înfiinţat Comitatul
Trei Scaune12. Noua unitate administrativ-teritori-
ală, înglobând 72 de comune, s-a format din fos-
tul scaun Trei Scaune, cu oraşele Sfântu Gheorghe,
Târgu Secuiesc, Breţcu şi Ilieni (care anterior nu
intrau sub jurisdicţia scaunului), şi 16 comune din
fostul comitat Alba Superioară, care aveau calitatea
de teritorii regale răspândite între teritoriul scaune-
lor secuieşti şi săseşti13.
În urma desfiinţării Imperiului Austro-Ungar,
la sfârşitul Primului Război Mondial, precum şi
a unirii Transilvaniei cu România, prin organizarea
10
Zsigmond Loránd Bordi, Délkelet-Erdély XIII–XVI. szá-
zadi közigazgatása – Organizarea administrativă a sud-estului
Transilvaniei în secolele XIII–XVI, în Ibidem, p. 15.
11
Sándor Pál-Antal, op. cit, p. 51, 58.
12
Comitatul Trei Scaune a fost înfiinţat prin Articolul de
lege nr. XXXIII/1876. Acest act s-a finalizat prin unirea a două
localităţi, Telegdibacon care a aparţinut scaunului filial Brăduţ,
deci scaunului Odorhei şi Sepsibacon, aparţinătoare scaunului
Sepsi, formând noua comună: Nagybacon, adică Băţanii Mari,
prin Articolul de lege nr. I/1877, apud Imre Csáky, A Magyar
Királyság vármegyéinek címerei a XVIII–XIX. században, Cor-
vina, Budapest, 1995, p. 102.
13
Ibidem.
administrativă din 1925, fostul comitat a devenit ju-
deţul Trei Scaune din cadrul Regatului României14.
Ca o consecinţă a regimului totalitar introdus de
regele Carol al II-lea, pe lângă schimbarea constitu-
ţiei, s-a modificat şi împărţirea administrativ-teri-
torială, formându-se zece ţinuturi. Judeţul Trei Sca-
une a fost arondat Ţinutului Argeş, numit şi Ţinutul
Bucegi15.
Între 1940 şi 1944, o mare parte a judeţului Trei
Scaune, a fost retrocedat Ungariei, alături de Tran-
14
Decretul regal nr. 2465 din 25 septembrie 1925, publicat in
MOf nr. 220 din 7 octombrie 1925.
15
Maria Dogaru, Din heraldica României, Editura JIF, Bucu-
reşti, 1994, p. 159.
18
silvania de Nord, iar după încheierea celui de-al
Doilea Război Mondial a revenit statului român16.
Între 1950–1952, teritoriul a făcut parte din Re-
giunea Stalin, între 1952–1960 din Regiunea Auto-
nomă Maghiară, iar între 1960–1968 din Regiunea
Braşov17.
În 1968, în urma reformei administrative, au fost
(re)înfiinţate judeţele. Noul judeţ Covasna întru-
neşte mare parte a fostului judeţ Trei Scaune, fiind
întregit, în plus, cu fostul scaun filial Brăduţ18.
16
László Vofkori, Erdély közigazgatási és etnikai földrajza,
Balaton Akadémia, Vörösberény, 1996, p. 47.
17
Ibidem, p. 47–52.
18
Ibidem, p. 66.
3. Heraldica și obiectul ei: stema
Heraldica este o știință specială a istoriei, care se
ocupă cu cercetarea genezei și evoluției însemne-
lor heraldice, precum şi cu problemele teoretice și
practice legate de compunerea, desenarea, vizua-
lizarea, citirea, interpretarea și atribuirea stemelor
de orice tip19. Definiția poate fi completată cu ori-
ce element, ce se leagă de însemnele heraldice, dar
poate fi și concisă: heraldica se ocupă de tot ce are
legătură cu stemele.
Heraldica este caracterizată ca o știință auxiliară
a istoriei, împreună cu altele, precum genealogia,
sigilografia, numismatica, vexilologia, diplomati-
ca, cronologia, epigrafia, paleografia, bibliologia,
insignologia, arhontologia, prosopografia, icono-
grafia istorică, ecologia istorică, geografia istorică,
metrologia, arheografia, filigranologia, criptografia,
grafologia istorică, faleristica etc. Împreună, aceste
ştiinţe – care sunt numite în mod tradiţional ştiinţe
auxiliare ale istoriei – vin cu metode specifice de lu-
cru pentru cercetarea istorică a izvoarelor20.
Am preluat dinadins expresia de „știință specială
a istoriei”, deoarece expresia de „auxiliar” ne poate
19
După Silviu Andrieș-Tabac, Introducere în heraldică. Noți-
uni generale și întregiri la armorialul teritorial românesc, Editu-
ra Universității din București, 2008, p. 9.
20
Florentina Niţu, Istorie – Ştiinţe auxiliare. Geografie şi de­
mografie istorică. Numismatică şi arheologie, Program postu-
niversitar de conversie profesională pentru cadrele didactice
din mediul rural, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, București,
2005, p. 2.
19
duce cu gândul la o știință secundară. În plus, he-
raldica este tratată de unii autori drept „știință au-
xiliară minoră”21.
Heraldica conține două părți: știința heraldică și
arta heraldică.
Știința heraldică are menirea de a cunoaște prin-
cipiile teoretice care reglementează compunerea,
definirea, reproducerea și transmiterea stemelor22.
Arta heraldică urmărește înfățișarea plastică a
stemelor prin orice ramură a artelor plastice. Cea
mai răspândită rămâne crearea stemelor prin pictu-
ră, apoi grafică, basorelief, vitralii, dar se cunosc și
steme brodate, confecționate din email etc.
Obiectul studiului heraldicii îl reprezintă stemele.
Cuvântul românesc, stemă, provine din substan-
tivul stémma, care, în neogreacă, înseamnă coroană,
diademă23. Sinonimele expresiei sunt: blazon, herb.
În alte limbi expresia, care definește stema, este le-
gată de arme în general: în latină și italiană arma,
în franceză armoiries, în poloneză herb, în rusă ger-
bie, în suedeză Vapen, în olandeză Wapen au du-
blu înțeles: de armă și stemă. În germană acestea
au rădăcină comună, în prezent se deosebesc doar
printr-o literă dublată: Wappen = stemă, Waffen =
21
Ibidem, p. 104.
22
Théodore Veyrin-Forrer, Précis d’Héraldique, Nouvelle éd.
revue et misse à jour par Michel Popoff, Larousse, Paris, 2004,
p. 10.
23
DEX, p. 1019.
armă24. Expresia în limba maghiară, címer, provine
din franceza cimier, care înseamnă creștet25. Se mai
folosește şi substantivul blazon, în principal în sen-
sul de descriere heraldică.
Stema este o emblemă alcătuită în baza unor re-
guli stabilite de știința și arta heraldică, care serveș-
te ca semn distinctiv permanent al unei persoane,
familii, comunități, instituții sau al unui stat, carac-
terizându-se prin transmiterea ereditară, respectiv
stabilitate26.
Nu toate embleme sunt steme. Pentru a îndepli-
ni funcția de stemă, emblema trebuie să răspundă
următoarelor cerințe: să corespundă dreptului legi-
tim de a folosi o stemă – în baza unei conferiri din
partea unei autorităţi sau prin dreptul cutumiar; să
fie concepută cu ajutorul cromaticii heraldice spe-
cifice, chiar dacă nu întotdeauna o stemă este redată
în culori; piesele onorabile și mobilele ce o compun
să fie așezate în interiorul unui scut27.
În heraldică se folosesc culori, metale și blănuri,
denumite generic smalțuri. Deoarece blănurile nu
sunt caracteristice pentru heraldica spațiului nos-
tru, nici în această lucrare nu întâlnim vreo stemă
care să conțină blănuri, astfel că nu vom zăbovi asu-
pra lor. Se folosesc două metale: aurul și argintul,
care uneori pot fi înlocuite cu galben, respectiv alb.
Dintre culori se folosesc doar patru, care sunt de-
numite culori heraldice: roșul, albastrul, negrul și
verdele. Se mai acceptă folosirea purpurei. În unele
țări sunt acceptate și alte culori, de exemplu porto-
caliu sau castaniu. În unele cazuri se mai face o ex-
24
Albert Nyáry, A heraldika vezérfonala, A Magyar Tud.
Akadémia könyvkiadó-hivatala, Budapest, 1886, p. 16.
25
Ibidem.
26
Definiție compusă de autor în baza definițiilor exprimate
de mai mulți specialiști: Nicolae Edroiu, Introducere în ştiințe-
le auxiliare ale istoriei, Cluj-Napoca, 1999, p. 178-179; Silviu
Andrieș-Tabac, op. cit, p. 9; Antal Áldásy, Címertan, Attraktor,
Máriabesnyő–Gödöllő, 2004, p. 17; Oszkár Bárczay, A heral-
dika kézikönyve, p. 1; Iván Bertényi, Magyar címertan, Osiris,
Budapest, p. 14-15.
27
Țările fostului bloc sovietic foloseau însemne declarate
prin constituție sau legi speciale drept steme, chiar dacă aceste
embleme nu erau înscrise în scut.
20
cepție, pentru așa numita culoare naturală, care re-
flectă în mod natural culoarea elementului înfățișat.
Nu se admite folosirea nuanțelor. Legat de smalțuri,
regula heraldicii nu admite folosirea culorii peste
culoare, sau a metalului peste metal.
Legat de apariția stemelor, până în trecutul apro-
piat existau divergențe între cercetători, privind
data sau perioada apariţiei acestor embleme. Heral-
distul francez Michel Pastoureau a conchis: istoricii
au căzut de acord asupra faptului că apariția steme-
lor nu se datorează nici cruciadelor, nici Orientu-
lui, nici antichității greco-romane, nici barbarilor,
nici runelor. El precizează că apariția stemelor este
legată pe de o parte de transformările societății oc-
cidentale imediat după anul 1000, pe de altă parte
de evoluția echipamentului militar între sfârșitul
secolului al XI-lea și mijlocul secolului al XII-lea28.
Datorită echipamentului, combatanții deveneau
aproape de nerecunoscut. Combatanții occiden-
tali, începând din perioada 1080–1120, iau treptat
obiceiul de a picta pe suprafața plană a scutului lor
anumite figuri geometrice, animaliere sau florale,
acestea servindu-le drept semne de recunoaștere29.
Problematica constă în stabilirea cronologiei trans-
formării acestor semne în steme veritabile, precum
și în cercetarea felului în care acestea au devenit ste-
me de familie și ereditare30.
Din punct de vedere cronologic se disting trei
faze, care s-au succedat pe durata a cinci-șase ge-
nerații: faza de pregătire – de la începutul secolului
al XI-lea până pe la 1120–1130 –, faza de apariție
– cca. 1120–1130 până cca. 1160–1170 – și faza de
răspândire – cca. 1170 până cca. 123031.
Transformarea echipamentului militar constituie
în mod cert cauza materială ce a provocat apariția
treptată a stemelor pe câmpul de luptă și în cadrul
turnirelor – conchide Pastoureau, care adaugă că
28
Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occi-
dental, Cartier, Chișinău, 2004, p. 244-245.
29
Ibidem, p. 245.
30
Ibidem.
31
Ibidem, p. 249.
există şi alte cauze mai profunde ce explică această
apariție32. După prăbușirea imperiului carolingian,
s-a născut o orânduire nouă, cea feudală, caracteri-
zată prin compartimentarea claselor și categoriilor
sociale. În această structură nouă, de tip mozaic,
s-a născut nevoia exprimării identității, în condi-
ţiile în care vechile sisteme nu mai conveneau, ele
sprijinindu-se pe o ordine socială dispărută. Astfel,
stema constituia o astfel de „etichetă” nouă, în timp
ce heraldica era unul dintre sistemele nou create33.
Răspândirea stemelor s-a făcut treptat, întâi ma-
rea aristocrația, apoi, până la începutul secolului al
XIII-lea în Occident, întreaga nobilime mijlocie și
mică dobândind steme34.
3.1 Heraldica nobiliară
Heraldica nobiliară se ocupă de stemele nobilimii. În
această categorie intră doar stemele folosite de către
nobilii având diferite ranguri, de la marea la mica
nobilime. Deci, aici nu se încadrează blazoanele cle-
ricilor, ale locurilor de adeverire, ale conventurilor,
precum şi cele ale diferitelor unități teritoriale.
Primele însemne heraldice au fost steme de
asumpție, adică au fost blazoane de liberă adop-
ție. Au urmat apoi, în ordine cronologică, cele de
concesiune. Concesiunile de steme au început în
secolul al XIV-lea. Astfel, pe teritoriul Germaniei,
Albert I a emis prima diplomă de blazon în 1305,
urmat de Henric al VIII-lea în 1312. În mult mai
mare măsură a conferit steme Ludwig al IV-lea de
Bavaria (1329-1347). În Franța, cancelaria lui Filip
cel Frumos (1281–1314) a întocmit primele diplo-
me de blazon35. În Ungaria primele concesiuni au
avut ca subiect doar creștetul, în timpul lui Carol
32
Ibidem, 251.
33
Ibidem, 250–252.
34
Ibidem, 253.
35
László Fejérpataky, Monumenta Hungariæ Heraldica –
Magyar czimeres emlékek, A Magyar Tudományos Akadémia
támogatásával kiadja a Magyar Heraldikai és Genealogiai Tár-
saság, I. füzet, Budapest, 1901, p. 7–8.
21
Robert de Anjou, mai exact în 1326 și 132736.
Prima concesiune cunoscută pentru un nobil ar-
delean este datat la 26 ianuarie 1415 pentru Antal
Somkereki, de către Sigismund de Luxemburg37.
Această donație a fost acordată în timpul Conciliu-
lui de la Konstanz.
Nobilii transilvăneni au primit blazoane prin
concesiune din partea regilor Ungariei, apoi, după
formarea principatului autonom al Transilvaniei,
din partea principilor. Începând cu domnia lui Ște-
fan Bocskai (1605-1606) donațiile s-au înmulțit.
Numeroasele diplome de înnobilare emise în
Transilvania marchează o realitate istorică, poli-
tică și socială – apreciază Ileana Căzan38. Pentru
apărarea intereselor, pendulând între Imperiul Ro-
mano-German și cel Otoman, apoi antrenând țara
în Războiul de 30 de ani, principii transilvăneni au
fost puși în situația de a-și procura forța militară
necesară. Atragerea combatanților în campanii lun-
gi și periculoase s-a făcut nu prin concesiuni funci-
are, ci prin compensație psihologică, anume diplo-
ma de înnobilare și acordarea blazonului pentru cei
ce erau capabili să suporte pe cont propriu cheltuie-
lile de înarmare39.
3.2 Heraldica princiară și de stat
Heraldica de stat cuprinde acele steme, care simbo-
lizează un stat. Astfel chiar stema Transilvaniei, fost
stat independent, intră în această categorie. Totodată
se pot enumera stemele Regatului Ungariei, Imperiu-
lui Habsburgic, Imperiului Austro-Ungar, precum și
stemele României, de la regat la republică.
Heraldica domnească se referă la blazoanele
domnitorilor unor țări. Cum Transilvania era un
36
Ibidem, 8–9.
37
Éva Nyulásziné Straub, Öt évszázad címerei, Szekszárd,
1999, p. 28 și 128.
38
Ileana Căzan, Imaginar și simbol în heraldica medievală,
Casa de editură, presă și impresariat Silex, București, 1996,
p. 133.
39
Ibidem.
principat autonom, stemele principilor intră în
această categorie. Poate părea curios, atunci când
vorbim despre patrimoniul heraldic al unui județ
îndepărtat de orice actuală sau fostă capitală, dacă
se amintește de heraldica princiară. Însă, în satul
Căpeni, aparținător orașului Baraolt, întâlnim astfel
de steme. În galeria de steme din biserica reformată
sunt vizibile blazoane ale principilor.
3.3 Heraldica ecleziastică
Heraldica ecleziastică se ocupă de stemele legate
de biserici: stemele clericilor, stemele bisericilor de
diferite religii, stemele diferitelor unități organiza-
torice ale bisericilor.
Mai întâi au apărut blazoanele clericilor de rang
înalt, iar apoi ale celor care administrau o organi-
zație bisericească mare, cele ale clericilor de rang
inferior, ale celor care conduceau/coordonau uni-
tăți subordonate. Apoi au apărut steme ale biserici-
lor de diferite religii, iar mai târziu și până în zilele
noastre apar steme ale structurilor ecleziastice, pre-
cum episcopatele, protopopiatele, parohiile.
La 13 iulie 1629, Gabriel Bethlen a înnobilat fii
și fiicele tuturor preoților, precum și urmașii lor de
pe teritoriul Principatului Transilvaniei și al părți-
lor anexate din Regatul Ungariei, conferindu-le o
stemă unică40.
Această stemă, dar mai ales privilegiile acordate,
au fost folosite cu predilecție de către preoții refor-
mați din Ardeal. Se cunosc cazuri când preoți de
alte confesiuni, sau preoți reformați din Partium au
cerut explicit principilor să le întărească expressis
verbis aceste însemne heraldice și/sau privilegiile.
Biserica romano-catolică nu are o stemă proprie.
Documentele emise de episcopia de la Alba Iulia au
40
Diploma se află la Cluj-Napoca, în Arhiva Bisericii Refor-
mate din Ardeal, Colecția Pokoly-Nagy, nr. inv. 16. A se vedea
și la: Sándor Tonk, Bethlen Gábor címeres nemeslevele a lel-
kipásztorok utódai számára, în „Cselekvő hit. Emlékkönyv Csi-
ha Kálmán püspöki szolgálatáról”, Erdélyi Református Egyház-
kerület, Kolozsvár 2000, p. 225-234.
22
fost întărite cu sigiliul propriu al capului bisericii,
episcopul.
Biserica reformata și cea unitariană și-au asumat
propriile steme târziu, abia la începutul secolului al
XX-lea.
Biserica Reformată Maghiară și-a adoptat stema
în 1909. Cu ocazia celebrării a 400 de ani de la naș-
terea reformatorului Jean Calvin, fondatorul bise-
ricii reformate, la Geneva s-a înălțat Monumentul
Reformei, care înfățișează personalitățile reformei,
printre care și principele Transilvaniei, Ștefan Bocs­
kai, căruia i s-au dedicat o statuie, în plus, stemele
și devizele bisericilor reformate. Biserica Reformată
Maghiară, neavând stemă și deviză adoptată, în acel
an și-a însușit stema orașului Debrecen41: era vor-
ba de un scut terminat în acoladă, în al cărui câmp
albastru, în fața unui palmier natural, ieșind din-
tr-o terasă verde încărcată cu două cărți deschise, se
află un miel natural (alb), cu capul întors, nimbat,
stând cu cele două picioare din spate pe cartea se-
nestră, pe câte o filă, iar cu piciorul stâng, din față,
pe mijlocul cărții din dextra, iar cu piciorul drept
ridicat ținând în bară un steag de tip gonfalon, cu
flamura roșie, scartelată de o cruce albă. Scutul este
timbrat de un coif cu gratii, încoronat. În creștet
pasărea Phoenix, ieșind dintre flăcări, uitându-se la
un soare figurat de aur, în dextra sus. Lambrechini
roșu-argint, respectiv albastru-aur.
Sub scut, pe o panglică apare un verset din Bi-
blie: „HA AZ ISTEN VELÜNK, KICSODA ELLE­
NÜNK?”, adică: Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine
va fi împotriva noastră?42. Deviza, care fusese folosi-
tă şi de către principele reformat, Gabriel Bethlen, a
fost adoptată împreună cu stema43. După destrăma-
rea Imperiului Austro-Ungar și divizarea teritoriului
Ungariei, episcopiile căzute în afara granițelor Un-
gariei au devenit de sine-stătătoare. Episcopia Refor-
mată din Ardeal și-a adoptat stemă proprie după că-
41
Gábor Kovács (szerk.), Tíz év múltán, Kiadja a Magyar Re-
formátus Egyházak Tanácskozó Zsinata, Budapest, 2000, p. 12.
42
Romani, 8, 31.
43
Gábor Kovács, op. cit., p. 12.
derea regimului comunist în România, în 1990. Este
vorba de un simbol folosit cu predilecție de această
episcopie în perioada interbelică, simbolul pelicanu-
lui hrănindu-și puii cu propriul sânge. Stema a fost
desenată de pictorul heraldist András Mihály Székely,
din Cluj-Napoca44. Scut renascentist, despicat albas-
tru-roșu cu talpă comună, verde. În câmpul scutului
apare un pelican alb, cu zborul deschis, întors spre
dextra, care cu ciocul de aur își hrănește cei trei pui,
care se ridică dintr-un cuib împletit din crengi negre,
încărcând talpa verde, cu propriul sânge, din piept.
În colțul din dextra sus un soare figurat de aur, iar în
senestra o semilună descrescătoare de argint, de ase-
meni figurată. Talpa verde a scutului este tăiată de o
undă de argint, reprezentând râul Someșul Mic, care
străbate Clujul, reședința eparhiei. Pelicanul hrănin-
du-și puii cu propriul sânge este simbolul lui Iisus
Hristos, aștrii sunt vechi simboluri secuiești45.
Biserica Unitariană Maghiară, cu centrul episco-
pal la Cluj, a început să folosească o stemă, care prin
uz a devenit stema bisericii la începutul secolului al
XX-lea46. În scut albastru pe un munte de culoare
naturală, stă un porumbel alb, întors spre dextra,
fiind înconjurat în formă de cerc de un şarpe în-
ghițindu-şi coada în partea superioară a scutului.
Stema a fost inspirată de un verset din Biblie, anu-
me „Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul
lupilor, fiţi dar înţelepţi, ca şerpii şi nevinovaţi, ca
porumbeii” (s. n.)47. Această stemă are rădăcini mai
adânci. Porumbelul și șarpele apar împreună cu în-
scrisul PRUDENTIA ET SIMPLICITATE în sigiliul
congregației poloneze de la Cluj în 1725. Mobilele
sunt folosite apoi în sigiliul episcopului unitarian
Mihály Lombárd Szentábrahámi (1737-1758)48.
44
Ibidem, p. 48.
45
Ibidem.
46
Tamás Szabolcs Pálffy, Uroborosz ősi jelkép, în „Unitárius
Élet”, Anul LXVII, nr. 1, 2013 ianuarie-februarie, p. 24-25.
47
Matei, 10. 16.
48
Informații împărtășite autorului de către dr. Szabolcs Czi-
re, lector universitar al Institutului Teologic Protestant din
Cluj-Napoca.
23
3.4 Heraldica teritorială
Heraldica teritorială cuprinde aceea arie a heral-
dicii care se ocupă de stemele legate de un anumit
teritoriu: regiune, ținut, comitat, scaun, județ, oraș,
comună.
Reprezentările heraldice teritoriale au apărut în-
tâi în forma sigiliilor. În Transilvania primele sigilii
le-au avut centrele săsești. Primul sigiliu aparține
provinciei Sibiu, din 1224, după care urmează orașul
Brașov, în 1353, apoi sigiliul „celor Două Scaune” din
1356 (adică scaunele Mediaș și Șeica, reunite), și sigi-
liul Bistriței, din 136749.
Se cunoaște un sigiliu heraldic al districtului Ță-
rii Făgărașului, pe un act emis în 1413, care prezenta
pești în scut50. Primul comitat, care a avut sigiliu he-
raldic, a fost Hunedoara, care din anul 1490 folosea
corbul Hunedoreștilor pe sigiliul oficial51. În timpul
Principatului Transilvaniei nu s-au instituit steme
pentru comitate sau scaunele secuiești. Ele au apă-
rut în perioada dominației Habsburgice. Acestea
erau steme concedate oficial, prin diplomă. Astfel
comitatul Bihor în 169052, Zărand în 1712, Sătmar
în 172153, Maramureș în 174954, Turda în 1751 (tre-
buie menționat că, printr-o adresă, comitatul Turda
a solicitat expres să primească o stemă). Cancelaria
imperială, observând că autoritățile transilvănene,
în marea lor majoritate, nu au steme, printr-o circu-
lară răspândită prin Guberniul Transilvaniei a ce-
rut unităților administrativ-teritoriale să-și procure
oficial sigilii.55 Astfel, comitatele Solnocul de Mijloc
49
Sigismund Jakó, Sigilografia cu referire la Transilvania, în
„Documente privind istora Romîniei”, Vol. II, Editura Acade-
miei R. P. R., București, 1956, p. 606-608.
50
Albert Nyáry, op. cit., p. 86.
51
Idem, p. 609.
52
MNLOL, Fond A 57 - MKL - LR – Vol. 21, p.12-13.
53
MNLOL, Fond A 57 - MKL - LR – Vol. 33, p. 499-500.
54
MNLOL, Fond A 57 - MKL - LR – Vol. 41, p 246-248.
55
Sándor Pál-Antal, Az 1848 előtti székely helyhatósági cí-
meres pecsétek, în „Székely szimbólumok nyomában”, Ud-
varhelyszék Kulturális Egyesület, Székelyudvarhely, 2009, p.
19–20.
(în 1753), Cluj (în 1755), Arad (în 1767)56 Timiș (în
1779)57 au primit sigilii heraldice.
Constatăm că și scaunele secuiești au primit si-
gilii heraldice: scaunul Arieș în 175258, Mureș la 2
iulie 175359, Odorhei la 8 martie 175760, Ciuc la 2
octombrie 179361.
Cercetând Cărțile regale, precum și arhiva Sca-
unului Trei Scaune de la Biroul Județean Covasna
al Arhivelor Naționale ale României, nu am dat de
nicio urmă în ceea ce privește donația de sigiliu
sau stemă pentru scaunul Trei Scaune. Nici după
reforma administrativă din 1876, când scaunele au
devenit comitate, nu am găsit nicio urmă de con-
ferire de stemă (aceasta chiar dacă comitatele nou
constituite, care s-au format din scaunele secuiești,
au primit sigilii heraldice: Mureș-Turda la 2 iunie
187862, Turda-Arieș la 29 octombrie 1882)63.
Comitatele Odorhei și Ciuc au păstrat vechile
steme scăunale.
După cum aminteam, nu am dat de urma vreu-
nei concesii de stemă sau sigiliu heraldic pentru
56
MNLOL, Fond A 57 - MKL - LR – Vol. 48, p. 2-4.
57
MNLOL, Fond A 57 - MKL - LR – Vol. 51, p. 73-75.
58
Sándor Pál-Antal, op. cit, p. 20-21.
59
LRT vol. X, p. 262, apud János Illéssy și Béla Pettkó, A Ki­
rályi Könyvek jegyzéke a bennük foglalt nemesség, czim, czimer,
előnév és honosság adományozásoknak 1527-1867, Heraldika
Kiadó, Budapest, 1998, p. 271.
60
LRT vol.X, p. 444, apud Illéssy–Pettkó, p. 286.
61
LRT vol XIII., p. 82, apud Illéssy–Pettkó, p. 253.
62
MNLOL, Fond K 19 – KSZKML, LR, Vol.68, p. 465.
63
MNLOL, Fond K 19 – KSZKML, LR, Vol.68, p. 505.
24
scaunul Trei Scaune. Cu toate că autoritățile s-au
interesat de modul obținerii unui astfel de sigiliu
iar Guberniul Transilvaniei, în răspunsul trimis,
a arătat, asemenea, cum au procedat autoritățile
din comitatul Turda, anume să-și proiecteze un si-
giliu, cu ajutorul unui om versat în arta heraldică,
proiect pe care să-l înainteze pentru aprobare Ma-
jestății Sale64.
Precum arată sigiliul folosit de scaunul Trei Sca-
une, acesta a preluat însemnul sigilar al comuni-
tății secuiești. Sigiliul are legenda ARMATORUM
TRIUM GENERUM SICULORUM, adică [stema]
celor trei ramuri ale secuilor purtători de arme.
O reprezentare având o inscripție asemănătoare –
ARMA TRIUM GENERUM SICULORUM (stema
celor trei ramuri ale secuilor) –, precum şi acelaşi
element heraldic înscris într-un scut gotic târziu,
era folosită drept sigiliu al orașului Târgu Mureș
înainte de 1616 (an în care i-a fost întărită stema, de
către principele Gabriel Bethlen)65.
64
BJANR Covasna, Fond nr. 8. – Scaunul Trei Scaune, 1/
28/ 1-2.
65
Sándor Pál-Antal, Marosvásárhely története I. A kezdeteltől
1848-ig, Mentor, Marosvásárhely, 2009, p. 30-31.
4. Preocupări de heraldică în Transilvania
Cunoaştem o sumedenie de preocupări de heral-
dică în Transilvania, în ultimele două secole. Din-
tre acestea, foarte puţine au avut caracter general,
majoritatea cercetărilor concentrându-se fie asupra
unei părţi din teritoriul Transilvaniei, fie asupra so-
cietăţii acesteia, ori unei perioade istorice determi-
nate. Ne propunem, în cele ce urmează, o sistema-
tizare a preocupărilor de heraldică, ţinând cont de
tipul stemelor şi conţinutul lucrărilor de specialita-
te, în ordine cronologică.
4.1 Primele preocupări
Prima lucrare de care avem cunoştinţă datează
din secolul al XVII-lea. Este vorba de tratatul de he-
raldică al lui Franciscus Pariz Pápai (Ferenc Pápai
Páriz) numit Ars heraldica, apărut în 1695 la Cluj,
care a pus bazele ştiinţei blazonului în Transil­vania66.
Următoarea lucrare în care apar elemente de heral-
dică i se datorează preotului din Cozmeni, protopo-
pul Stephanus Lakatos (István Lakatos), care, în cro-
nica sa, Siculia delineata et descripta, scrisă în 1702,
rămasă în manuscris (dar cunoscută prin mai multe
66
Franciscus Pariz Pápai, Ars Heraldica. Seu Consuetudinum
Heraldicarum, quarum crebrior passim & usus, & in Historiis,
praecipue Europaeis mentio, Synopsis. Collecta, & in hunc pugi-
llum, in gratiam inprimis Nobilitatis Transylvanicae contracta.
Opere & veritate, Claudiopoli, 1695.
25
copii care au circulat), între alte probleme abordate
este şi descrierea stemei comunității secuieşti67.
Joannes Szegedi (János Szegedi), în lucrarea Cero-
graphia Hungariae, publicată la Trnava (azi în Slo-
vacia, magh. Nagyszombat, lat. Tyrnavia) în 1734,
prezintă stema Ungariei, a ţinuturilor componente,
precum şi stemele comitatelor și orașelor. Referitor
la Transilvania descrie sigiliile orașelor Bistrița, Baia
Mare și Satu Mare, a comitatului Sătmar, a capitlului
de la Oradea, precum și a celor trei stări: jumătatea
de acvilă reprezintă cele șapte „comitate ungurești”,
brațul armat ținând o spadă cu două tăișuri, care
străpunge o coroană, o inimă și un cap reprezintă
puterea militară a secuilor, mai nou sunt acceptate
soarele și luna, iar cele șapte turnuri reprezintă cele
șapte orașe ale sașilor transilvăneni.68
Elemente de heraldică au apărut şi în două lu-
crări ale lui Andreas Huszti (András Huszti). Astfel,
capitolul al III-lea din lucrarea Genealogia heroica
(1743), conţine descrierea stemei familiei Wass,
precum şi un desen al blazonului, inclus într-un
cartuş în stil baroc (restul lucrării fiind axat pe
67
Stephanus Lakatos, Siculia delineata et descripta accuratius
quam hactenus, nunc ad lucem data. A. C. 1702, cum tabula
Hunniae et Siculiae, Claudiopoli, manuscris. O traducere a ma-
nuscrisului a fost consultată la sediul Centrului pentru Conser-
varea și Promovarea Culturii Tradiționale a Județului Harghita,
la Odorheiu Secuiesc.
68
Joannes Szegedi, Cerographia Hungariae, seu notitia de in­­­
signibus, et sigillis regni Mariano-apostolici, Tyrnaviae, 1734.
genealogie)69. Apărută în 1748, cronica familiei
Haller este, de asemenea, o lucrare de genealogie, dar
cu un capitol întreg dedicat stemei familiei Haller,
augmentării stemei nobiliare prin ridicare în rang,
precum şi diferitelor reprezentări ale blazoanelor70.
În lucrarea Heraldicae regni Hung[ariae] Specimen,
a lui Franciscus Carolus Palma, apărută în 1766, la
Viena, sunt prezentate stemele Ungariei, ale ţărilor şi
provinciilor componente ale regatului, precum şi ale
celor asupra cărora regatul avea pretenţii (cel puţin în
sens heraldic)71. În prima planşă, flancată de stemele
Moldovei şi Ţării Româneşti, apare şi stema Transil-
vaniei, aceste steme fiind descrise în text.
András Dugonics în lucrarea A magyaroknak
uradalmaik; mind a régi, mind a mostani üdökben
(Proprietățile ungurilor în timpurile vechi şi de
astăzi), apărută în 1801, publică reprezentări și de-
scrieri de steme, printre care și cea a națiunii secu-
iești, respectiv cea a Transilvaniei72.
69
Genealogia heroica illustris et antiquissimae rerum pro rege et
republica inclitissimae gentis Hungaricae per plurima secula domi
forisque toga sagoque praeclare, insigniter ac fortiter gestarum me-
moria exemplo ac virtute florentissimus, nobilissimae spectabilis
ac generosae familiae Wass de Sancto Aegydio ex antiquis glorio-
sorum Hungariae regum diplomatibus vetustissimis waywodarum
Transilwaniae comitumque Siculorum monumentis litteralibus
recentoribus serenissimorum Transivaniae principum documentis
authenticis publicaeque fidei archiuorum principatus Transilua-
niae capitularium instrumentis memorialibus, omni exceptione
maioribus ab anno domini MCXL ad annum usque currentem
1743 chronologico historica methodo adornata. Auctore Andrea
Huszti iureconsulto anno domini MDCCXLIII die 31 Martii.
70
Stemma illustris antiquaquae, heroicacaeque comitvm et ba-
ronvm in inclyto Transilvaniae principatu et amplisimo Hunga-
riae regno, dei optimi maximi gratia florentium familiae Haller ab
Hallerstein ab anno domini 1198 quo Henricus sextus Romanorum
imperator semper augustus in territorio Franconiae Norimbergensi
ad Pegnitzium vicum Hastiludium duodecimum magnifica princi-
pum, ducum, comitum, baronum et equitum imperialium extero-
rumque heroum ibidem praesentium cum pompa et sollemnitate
instituerat, secundum radus descendentes rectos et lineas collate-
rales historico-genealogica methodo electum atque adornatum per
Andream Huszti. Cibinii, anno domini MDCCXLVIII.
71
Franciscus Carolus Palma, Heraldicae regni Hung. Speci-
men, regia, provinciarum, nobiliumque scuta complectens, Vin-
donbona, 1766.
72
András Dugonics, A magyaroknak uradalmaik; mind a régi,
mind a mostani üdökben, Pest și Pozsony, 1801, Cap. VII., p. 50-56.
26
4.2 Preocupări ştiinţifice de heraldică
După natura stemelor, putem deosebi preocupări
legate de stema Transilvaniei și a „națiunilor pri-
vilegiate” (în această categorie incluzând și stemele
principilor), stemele administrative, apoi stemele
nobiliare.
4.2.1 Stema Transilvaniei
De stema Transilvaniei s-au ocupat, în ordine cro-
nologică, următorii autori:
Baronul Joseph Bedeus von Schaarberg în lucra-
rea Die Wappen un Siegel der Fürsten von Siebenbür-
gen und der einzelnen stadtischen Nationen dieses
Landes (Stema şi sigiliul Principatului Transilvani-
ei şi a naţiunilor care alcătuiesc acest stat), apăru-
tă în 1838, la Sibiu, a tratat problematica stemei și
sigiliului Principatului Transilvaniei, respectiv cea
a însemnelor națiunilor privilegiate73. Este astfel
abordat istoricul acestor însemne de la formarea
principatului autonom al Transilvaniei (cu men-
ţiunea sigiliului principelui Sigismund Báthori),
urmată de evoluţia stemelor şi sigiliilor principilor,
incluzând elementele stemei Transilvaniei, ajun-
gând la momentul Dietei din 1659 de la Sebeş (când
s-au stabilit sigiliile celor trei „naţiuni” privilegiate),
apoi, în fine, la decretul din 1765 a reginei Maria Te-
rezia, prin care Transilvania este ridicată la rang de
mare principat, fiindu-i conferită o stemă proprie.
Este primul act normativ prin care se fixează armele
teritoriale ale Transilvaniei (studiul, bogat ilustrat,
se axează îndeosebi pe evoluţia stemei saşilor).
Elek Jakab, în lucrarea Az erdélyi országos címerek
története (Istoria stemelor statale ale Transilvaniei),
a preluat relatările lui Bedeus despre evoluţia stemei
de stat a Transilvaniei, dar vine şi cu completări74.
73
J[oseph] B[edeus] v[on] S[chaarberg], Die Wappen un Sie-
gel der Fürsten von Siebenbürgen und der einzelnen stadtischen
Nationen dieses Landes, Hermannstadt, 1838.
74
Elek Jakab, Az erdélyi országos címerek története, în „Szá­
zadok”, Anul I., (1867), nr. 4. p. 336-352.
Între altele, reia relatările mai vechi ale lui Dugonics
despre stema secuilor, precum şi elemente dintr-o
lucrare a lui Georgius Pray (György Pray)75. Textul
nu conţine ilustraţii.
În 1917 József Sebestyén Keöpeczi a publicat o
amplă lucrare despre stema Transilvaniei în revista
de specialitate de heraldică şi genealogie, „Turul – a
Magyar Heraldikai és Genealogiai Társaság Köz-
lönye” (Buletinul Societății Maghiare de Heraldică
și Genealogie) – Erdély címere76. Textul este foar-
te bogat ilustrat cu desene heraldice ale autorului.
Este prima lucrare cu adevărat ştiinţifică, dintre cele
care abordează problematica stemei Transilvaniei.
Studiul abordează în spirit critic relatările anterioa-
re, bazându-se pe documente existente şi demon-
strând că explicaţiile formulate de Dugonics asupra
formării stemei secuieşti nu aveau temei.
În 1926, analizând sigiliul lui Sigismund Báthori,
Mihail Popescu s-a referit la formarea simbolurilor
Transilvaniei77.
Iulian Marţian, în studiul Contribuţii la eraldica
vechiului Ardeal, apărut în 1928, s-a ocupat de apa-
riţia stemei Transilvaniei78.
După cel de-al Doilea Război Mondial, într-o
perioadă puţin favorabilă studiilor de heraldică,
abordarea evoluţiei stemei Transilvaniei a fost relu-
ată, cu prilejul congreselor internaționale de profil.
Subiectul a fost dezvoltat în două reuniuni consecu-
tive de genealogie şi heraldică: astfel, la cel de-al IX-
lea (Berna, 1968), heraldistul de origine maghiară,
Szabolcs de Vajay, în comunicarea despre sursele
numismatice ale heraldicii de stat a Ungariei, se
75
Georgius Pray, Syntagma historicum de sigillis regum et
reginarum Hungariae pluribusque aliis, Buda, 1805.
76
József Sebestyén Keöpeczi, Erdély czímere, în „Turul”, anul
XXXV (1917), nr. 1-4, p. 33-48.
77
Mihail Popescu, Sigiliul lui Sigismund Báthori – principele
Transilvaniei, în „Revista Arhivelor”,
Anul I, (1924-1926), nr. 1-3, p. 328-332.
78
Iulian Marţian, Contribuţii la eraldica vechiului Ardeal,
în „Anuarul Institutului de Istorie Naţională”, Anul IV (1926–
1927), București, 1929, p. 441-446.
27
ocupă și de însemnele Transilvaniei79, iar la cel de-
al X-lea Congres (Viena, 1970), Jean Nicolas Mă-
nescu s-a ocupat exclusiv de stema Transilvaniei80.
Cartea Știința și arta heraldică în România a lui
Dan Cernovodeanu, publicată la Bucureşti în 1977
este un tratat de referință. Pe lângă prezentarea evo-
luţiei stemelor Ţării Româneşti şi a Moldovei, pre-
cum şi a Principatelor Unite, a Regatului României,
mai apoi şi a republicii, lucrarea are capitole separa-
te dedicate heraldicii transilvănene. Este prezentată
evoluţia stemei principatului Transilvaniei81. O vari-
antă îmbunătăţită a acestei lucrări a constituit teza de
doctorat a autorului, susţinută în limba franceză, la
Paris în 199582. Lucrarea a fost publicată postum în
limba română, sub titlul Evoluţia armeriilor ţărilor
române de la apariţia lor şi până în zilele noastre. (Sec.
XIII–XX) sub coordonarea heraldistului Tudor-Ra-
du Tiron. În cadrul acestei lucrări, Capitolul al V-lea
este dedicat evoluţiei heraldicii Transilvaniei83.
Albert Arz von Straussenburg, în lucrarea Beiträ-
ge zur siebenburgischen Wappenkunde, (Contribuţii
la heraldica transilvană), apărută în 1981, precum şi
în articole apărute în diferite reviste, s-a preocupat
de stema Transilvaniei şi îndeosebi de stemele şi în-
semnele juridice ale saşilor84.
79
Szabolcs de Vajay, Les sources numismatiques de l´héral-
dique d´Etat hongroise, în „Recueil du IXe Congrès internatio-
nal des sciences généalogique et héraldique, Berne, (30 juin - 6
juillet) 1968”, Berne, 1968, p. 149-167.
80
Jean Nicolas Mănescu, Zur Geschichte des landeswappens
von Siebenbürgen (im 16. Jahrhundert), în „Genealogica et He-
raldica”, Wien, 1972, p. 533-538.
81
Dan Cernovodeanu, Știința și arta heraldică în România,
Editura Științifică și Enciclopedică, Bucureşti, 1977, p. 129-139.
82
L’évolution des armoiries des Pays Roumains depuis leur
apparition jusqu’à nos jours (XIIIe – XXe siècles), Université de
Paris Sorbonne, École Pratique des Hautes Etudes, IVe section
– Sciences Historiques et Philologiques, Paris, 1995.
83
Dan Cernovodeanu, Evoluţia armeriilor ţărilor române
de la apariţia lor şi până în zilele noastre. (Sec. XIII–XX, Muzeul
Brăilei, Editura Istros, Brăila, 2005, p. 155–176.
84
Albert Arz von Straussenburg, Beiträge zur Siebenbür­
gischen Wappenkunde, Köln-Wien, Böhlau Verlag, 1981.
 După schimbările din decembrie 1989, s-a des-
chis posibilitatea abordării stemei Transilvaniei și
în țară. Astfel, Jean Nicolas Mănescu a publicat un
amplu studiu despre evoluţia stemei Transilvaniei,
în 1992 în revista „Revue Roumaine d’Histoire”85.
Problematica stemei Transilvaniei a fost aborda-
tă sumar şi de Maria Dogaru, în cartea Din heraldi-
ca României, apărută la Bucureşti, în 199486.
Ana Dumitran a adus completări la istoricul ste-
mei Transilvaniei prin prisma sigiliului lui Sigis-
mund Báthori87.
Tudor-Radu Tiron, într-o comunicare susținută
la cel de-al XV-lea Congres naţional de genealogie
şi heraldică (organizat la Iaşi în 2010), și publica-
tă în „Anuarul Institutului de Istorie «G. Bariţiu»”
din Cluj-Napoca, pune în lumină nouă începuturile
stemei Transilvaniei, prin prisma mai multor izvoa-
re ilustrate externe88.
4.2.2 Steme administrative
Menţinem ordinea cronologică şi în relatarea preo-
cupărilor de heraldică legate de stemele administra-
tive din Transilvania.
În 1880, a apărut la Budapesta culegerea de ste-
me administrative Magyarország címertára (Ar-
morialul Ungariei) care, după cum o arată şi titlul,
reprezenta un armorial al Ungariei89. Cartea lui
85
Jean Nicolas Mănescu, Les armes de la Transylvanie (XVI-e-
XX-e siècles), în „Revue Roumaine d’Histoire”, Bucureşti, 1992,
anul XXXI: nr. 1-2, p. 29-49.
86
Maria Dogaru, Din heraldica României, Editura JIF, Bucu-
rești, 1994, p. 47-49.
87
Ana Dumitran, Completări la istoricul stemei Transilvani-
ei, pe marginea unui sigiliu aplicat la 31 mai 1595, în Annales
Universitatis Apulensis, Series Historica, 9/I, 2005, p. 271-282.
88
Tudor-Radu Tiron, Începuturile stemei Transilvaniei în lu­
mina mai multor izvoare ilustrate externe, din secolul al XV-lea
până la începutul secolului al XVII-lea, în. „Anuarul Institutu-
lui de Istorie «G. Bariţiu» din Cluj-Napoca” – Series Historica,
tom. L, 2011, p. 307-339.
89
Károly Tagányi, Magyarország címertára, Kiadja Altenbur-
ger G. és Rumbold B., Budapest, 1880.
28
Károly Tagányi este un album de heraldică terito-
rială a Regatului Ungariei, cu descrierile și explica-
țiile aferente stemelor. Cartea conține – sub forma
desenelor heraldice – imaginea și descrierea stemei
Ungariei, evoluția ei de-a lungul secolelor, precum
şi stemele statelor și ținuturilor componente ale
regatului, stemele fostelor comitate, scaune și dis-
tricte ale regatului, în fine stemele orașelor de toate
tipurile și cele ale comunelor mai însemnate.
În anul 1885 a apărut la Viena un album color cu
stemele orăşeneşti din Austro-Ungaria, cu stemele
de stat şi culorile naţionale, datorat lui Karl Lindt90.
Sunt reprezentate stemele principatului Transilva-
niei şi ale oraşelor acestei provincii, precum şi ste-
mele oraşelor din Banat, Crişana şi Maramureş.
În 1890, tot la Viena a apărut albumul heraldic,
Österreichisch Ungarische Wappenrolle (Armoria-
lul Austro-Ungar), datorat artistului heraldist Hugo
Gerard Ströhl91. Este vorba de un album, în care
sunt prezentate şi stemele comitatelor Ungariei din
aceea vreme, deci şi cele ale comitatelor din Tran-
silvania. De remarcat este că stemele care ne inte-
resează sunt desene cu haşuri heraldice, pe când
albumul conţine o multitudine de steme colorate.
Albumul a mai avut două ediţii, în 1895 şi 1899.
Albert Arz von Straussenburg a publicat o serie
de studii de heraldică administrativă în reviste din
Transilvania. A fost preocupat de stemele unor ora-
şe săsești, precum cea a Reghinului92, a Braşovului93,
90
Karl Lindt, Städte-Wappen von Österreich-Ungarn nebst
den Landeswappen und Landesfarben, Verlag von A. Schroll,
Wien, 1885.
91
Hugo Gerard Ströhl, Österreichisch-Ungarische Wappen-
rolle, Verlag von Anton Schroll & Co, Wien, 1890.
92
Albert Arz von Straussenburg, Zur Wappenfrage der Stadt
Sächsisch-Regen, în „Sächsish-Regener Wochenblatt” Nr. 13,
1906.
93
Albert Arz von Straussenburg, Das Wappen der Stadt
Kronstadt, în „Korresponzblatt des Vereins für Siebenbürgis-
che Landeskunde”, Hermannstadt, LI, 1928, p. 152-154; Das
Wappen von Kronstadt, Zur Klärung der Meinungen, în „Mit-
teilungen des Burzenländer Sächsischen Museums”, Kronstadt,
Heft 1-4, 1944, p. 1-11.
a Sibiului94, la care se adaugă stema istorică strămo-
şească a universităţii (comunității) săseşti din Tran-
silvania95.
De stema oraşului Sibiu s-a ocupat şi Michael
Auner, într-un studiu apărut în 191396. Același su-
biect a fost dezvoltat în 1935 și de Gustav Bedeus,
care a abordat în paralel stemele oraşului Sibiu și
aceea a naţiunii săseşti97.
Mihály Darvasy s-a ocupat de originea şi evolu-
ţia stemelor oraşelor medievale, în legătură cu care
descrie şi evoluţia stemelor celor mai însemnate
oraşe din Transilvania98.
De steme administrative s-a ocupat şi József Se-
bestyén Keöpeczi. Despre stema Braşovului a rela-
tat în limba germană99, iar despre stema Clujului a
publicat un studiu, în 1944, în limba maghiară100.
După reforma administrativă din 1968 s-au or-
ganizat judeţe, pentru care s-au elaborat steme.
Totodată s-au elaborat însemne heraldice şi pentru
municipiile din Republica Socialistă România. S-au
născut o sumedenie de steme cu elemente antihe-
raldice, conţinând elemente ca roata dinţată, rul-
mentul, făclia, fierăstrăul circular, clădiri – „ctitorii
ale socialismului”, care au fost aprobate prin Decre-
tul 302 din 25 iulie 1972.
94
Albert Arz von Straussenburg, Das Wappen von Hermann-
stadt, în „Korrespondenzblatt des Vereins für Siebenbürgische
Landeskunde”, Sibiu. LIII, 1930, p. 201-210
95
Albert Arz von Straussenburg, Die historischen Wappen
der ehemaligen siebenbürgisch - sächsischen Gebietskörperschaf-
ten, în „Archiv des Vereins für Siebenbürgische Landeskunde”
Hermannstadt, 1858, p. 33-34.
96
Michael Auner, Das Wappen von Hermannstadt, în „Kores-
pondendenzblatt des Vereins für Siebenbürgische Landeskun-
de”, Hermannstadt, XXXVI, 1913, p. 69-75.
97
Gustav Bedeus, Die Wappen der sächsischen Nation und der
Stadt Hermannstadt, în „Siebenbürgische Vierteljahrschrift”
Sibiu, LVIII, 1935, p. 304-309.
98
Darvasy Mihály, Középkori városaink címereinek eredete és
fejlődése, „Palaestra calasanctiana” nr. 39, Budapest, 1942.
99
Josef v. Sebestyén, Das Wappen von Kronstadt, în „Mit­
teilungen des Burzenländer Säsischen Museums”, 2. Jahrgang,
Heft 1-4, Kronstadt, 1937, p. 11-28.
100
József Sebestyén Keöpeczi, Kolozsvár címere „Kolozsvári
Szemle” Anul III, 1944 p. 266-267.
29
Într-un amplu studiu bilingv, român şi francez,
heraldiștii Dan Cernovodeanu şi Jean Nicolas Mă-
nescu au prezentat pe larg evoluţia stemelor admi-
nistrativ-teritoriale din România, lucrarea având şi
o amplă parte introductivă privind evoluţia heraldi-
cii în ţările române101.
Maria Dogaru, în cartea Din heraldica României,
pe lângă prezentarea noţiunilor de bază ale heraldi-
cii şi a evoluţiei stemei de stat, a publicat un album
heraldic al judeţelor, municipiilor şi oraşelor Româ-
niei interbelice (apar deci şi steme administrative
din Transilvania, anume stemele judeţelor, munici-
piilor şi oraşelor elaborate de Comisia Consultativă
Heraldică şi aprobate între anii 1928-1935)102.
Mai semnalăm două apariții editoriale în Unga-
ria. Astfel, Imre Csáky a publicat o carte pe acest
subiect, în 1995, la Budapesta103. Este o lucrare care
cuprinde două părţi. Prima este un tratat de heral-
dică, iar a doua un album heraldic, cu reprezentarea
stemelor comitatelor Regatului Ungar din secolele
al XVIII-lea – al XIX-lea, descrierea lor şi o scurtă
prezentare a fiecărui comitat, printre care şi cele din
Transilvania.
Dezső Hoppál a publicat un album heraldic con-
ţinând prezentarea stemelor comitatelor Ungariei
din anul 1899 şi descrierea lor104. Este vorba de vari-
antele colorate ale desenelor lui Hugo Gerard Ströhl,
editate în 1899 în lucrarea Österreichisch–Ungaris-
che Wappenrolle, conţinând desene cu haşuri he-
raldice ale stemelor. Cartea lui Hoppál conţine şi
101
Dan Cernovodeanu şi Ioan N. Mănescu, Noile steme ale
judeţelor şi municipiilor din Republica Socialistă România. Stu-
diu asupra dezvoltării istorice a heraldicii districtuale şi munici-
pale româneşti, Les nouvelles armoiries des départements et des
villes (municipes) de la République Socialiste de Roumanie. Etu-
de sur le développement historique de l’héraldique départemen-
tal et municipale roumaine „Revista Arhivelor”, Anul LI, 1974,
nr. 1-2, p. 3-218. A apărut şi în extras, sub formă de carte, tot
în acelaşi an.
102
Maria Dogaru, op. cit., p. 97-156.
103
Imre Csáky, A Magyar Királyság vármegyéinek címerei a
XVIII–XIX. században, Budapest, 1995.
104
Dezső Hoppál, A történelmi Magyarország vármegyéinek
címerei, Budapest, 2001.
desenul heraldic vechi, al însemnului comitatului
respectiv, ori al scaunului din care s-a format comi-
tatul, după caz, precum şi desenul stemei reşedinţei
comitatelor.
4.2.3 Heraldica nobiliară
Constatăm faptul că heraldica nobiliară s-a bucurat
de cea mai bogată bibliografie. Vom începe prezen-
tarea acesteia prin trecerea în revistă a revistelor de
specialitate.
Revista „Turul” a fost înfiinţată în 1883, la Bu-
dapesta, de către Societatea Maghiară de Heraldică
și Genealogie105. Era o revistă trimestrială, care în
1950 a fost nevoită să-și suspende activitatea, pe
care a reluat-o în 1992, cu sprijinul Societăţii Ma-
ghiare de Istorie și al Arhivelor Naționale Ungare.
Primii redactori ai revistei de specialitate au fost
renumiții heraldiști şi genealogişti, baronul Albert
Nyári și László Fejérpataky. Revista a publicat în
primul rând studii genealogice, dar și foarte multe
contribuţii heraldice, prezentări de diplome de în-
nobilare cu steme, de monumente decorate cu ste-
me şi documente conținând blazoane. Printre aces-
te comunicări heraldice, o parte se referă la familii
ori steme din Transilvania. Acestea, în mare parte,
au avut în vedere heraldica aristocrației din Ardeal,
precum și studii despre stema Transilvaniei, sau a
celor trei națiuni privilegiate. În capitolele rezervate
prezentării diplomelor de înnobilare aflate la Ar-
hivele Naționale Ungare, deseori întâlnim scrisori
cu blazon (litterae armales) destinate ardelenilor,
donate de principii Transilvaniei sau de regii mai
vechi sau mai noi ai Ungariei.
Revista „Genealógiai Füzetek” a fost editată la
Cluj de Imre Sándor. A apărut între anii 1903-1913,
apoi și-a încetat apariția din cauza Primului Război
Mondial. Revista, care la început a apărut lunar, iar
mai târziu bilunar, a fost redactată de Imre Sándor,
ajutat în primele șase luni de Pál Török, apoi, înce-
105
Magh: Magyar Heraldikai és Genealógiai Társaság.
30
pând din luna iulie a anului 1903 și până în 1910 de
József Sebestyén Keöpeczi. Cel din urmă a fost și
ilustrator al revistei, apărând peste 100 de desene de
steme care i se datorează. După cum arată și titlul
revistei, aceasta s-a ocupat în principal de genea-
logie, dar au apărut și studii de heraldică, care au
fost publicate în principal de Imre Sándor și József
Sebestyén Keöpeczi. Acestea au avut ca arie de cer-
cetare Transilvania.
Pe lângă editarea revistei „Genealógiai Füzetek”,
Imre Sándor a editat la Cluj şi lucrarea Czímerlevelek,
apărută în două volume în 1910 și 1912106. Primul
volum conține descrierea în latină a 150 de blazoane
de pe diplome de înnobilare și prezintă desenele a
149 de steme, realizate de artistul heraldist József Se-
bestyén Keöpeczi; al doilea volum conține descrierea
a 141 de blazoane și desenele a 134 dintre ele, realiza-
te de acelaşi Sebestyén. Primul volum cuprinde peri-
oada dintre 1551-1629, adică de la începuturile prin-
cipatului Transilvaniei până la sfârșitul domniei lui
Gabriel Bethlen, în vreme ce al doilea volum conține
stemele conferite de Ecaterina de Brandenburg, Aca-
țiu Barcsay, precum și cei doi Gheorghe Rákóczi, tată
şi fiu. În primul volum găsim 30 de steme acordate
de suveranii de la Viena și una acordată de Mihai Vi-
teazul. Lucrarea amintită este un catalog ilustrat al
diplomelor de înnobilare ardeleneşti.
În continuare, vom trece în revistă lucrările de
amploare privind tematica heraldicii nobiliare tran-
silvănene sau cele care reflectă preocupări şi despre
steme nobiliare din Transilvania.
Amintim, în primul rând, monumentala aborda-
re a lui Iván Nagy107. Lucrarea a apărut în 12 volume,
plus volumul supliment, în decurs de 11 ani, fiind
tratate în ordine alfabetică familiile de pe teritoriul
Regatului Ungariei, deci inclusiv cele din Transil-
vania. Lucrarea conține date despre circa 11.000 de
familii, printre care 3.700 arbori genealogici și 550
106
Imre Sándor, Czímerlevelek, Kolozsvár, 1910 și 1912.
107
Iván Nagy, Magyarország családai. Czimerekkel és leszár-
mazási táblákkal I-XII, Pest, 1857-1868.
de steme, în concret toate neamurile despre care au
luat cunoștinţă autorul ori colaboratorii săi. Din
punct de vedere heraldic, lucrarea nu este comple-
tă, dar totuși, față de cele de dinainte ea reprezintă
un mare progres. Desenele de steme nu sunt exce-
lente, dar elementele heraldice componente ale ste-
mei se pot distinge. Ponderea familiilor, precum si
a stemelor din Transilvania față de întregul volum
de date este destul de mare, dat fiind faptul că în
perioada Principatului au fost înnobilate o mulţime
de persoane, chiar și grupuri mai mari.
La Budapesta a apărut un îndreptar de genealo-
gie maghiară, Magyar nemzetségi zsebkönyv (Mic
îndreptar al neamurilor maghiare), editat de Socie-
tatea Maghiară de Heraldică și Genealogie. Este mai
mult o lucrare genealogică, având două părți. Prima
conține familiile titrate, printre care găsim în tota-
litate familiile de conți și baroni din Transilvania108.
A doua parte cuprinde familii nobile mai însemna-
te, printre care, desigur, și cele din Transilvania109.
Cartea conține date despre aproape 3.000 de familii.
Imagini de steme găsim doar trei, iar descrierile de
steme apar doar în cazul familiilor titrate.
În anul 1895 a apărut la Budapesta un catalog al
donaţiunilor de ranguri nobiliare, steme, predica-
te nobiliare şi cetăţenie, acordate în perioada din-
tre anii 1527-1867110. Lucrarea redactată de János
Illéssy şi Béla Pettkó este a colecţie specială a Căr-
ţilor Regale (Libri Regii), în care s-au consemnat
actele emise de cancelaria regală ungară dintre anii
1527-1867. Este o colecţie specială, deoarece dintre
toate actele consemnate au fost selectate numai cele
care se referă la acordare de titlu nobiliar, stemă,
predicat nobiliar şi cetăţenie, în mare parte diplome
de înnobilare (litterae armales).
108
László Fejérpataky, Főrangú családok, Magyar Heraldikai
és Genealogiai Társaság, Budapest, 1888.
109
Gyula Schönherr, Nemes családok, Magyar Heraldikai és
Genealogiai Társaság, Budapest, 1905.
110
János Illéssy şi Béla Pettkó, A Királyi Könyvek jegyzéke
a bennük foglalt nemesség, czím, czímer, előnév és honosság
adományozásoknak. 1527–1867, A M. Kir. Orsz. Levéltár felü-
gyelete alatt, Budapest, 1895.
31
Cea mai mare lucrare care s-a editat, a fost cea
a lui Béla Kempelen, Magyar nemes családok (Fa-
milii nobile maghiare), apărută la Budapesta, între
anii 1911-1932111. Volumul, conținând date despre
aproape 120.000 de familii de pe întreg teritoriul
fostului Regat antebelic (deci și familii transilvăne-
ne), nu a avut parte de aceeași publicitate, ca volu-
mele lui Iván Nagy. Lucrarea lui Kempelen conține
11 volume și un supliment, apărute în decurs de 21
de ani. În mare parte, este vorba despre o înșirui-
re de familii, pentru majoritatea consemnându-se
data și locul înnobilării, precum și suveranul care
a făcut donația, dar lucrarea nu conține desene de
steme, ci doar descrieri sumare ale unor blazoane.
Multe exemple de steme din Transilvania se regă-
sesc în tratatul de heraldică A heraldika kézikönyve
al celui mai renumit heraldist maghiar de la sfârși-
tul secolului al XIX-lea – începutul celui de al XX-
lea, Oszkár Bárczay112. Este un manual de heraldică,
mai precis o enciclopedie a științei blazonului, des-
pre tot ce se putea cunoaște la acea dată.
Cea mai renumită lucrare a perioadei, este ma-
rea colecţie generală de steme a lui J. Siebmacher,
care conține un volum separat dedicat stemelor
transilvănene113. După cum arată și titlul lucrării (J.
Siebmacher’s grosses und allgemeines Wappenbuch
– Der Adel von Siebenbürgen), este vorba despre o
amplă colecție heraldică, scrisă în limba germană.
De această dată avem de-a face cu o carte de heral-
dică propriu-zisă, care prezintă stema Transilvani-
ei, stemele națiunilor privilegiate (incluse în stema
principatului), stemele principilor Transilvaniei,
stemele voievozilor, ale vicevoievozilor, ale comiți-
lor secuilor, ale guvernatorilor, ale comiților sașilor,
111
Béla Kempelen, Magyar nemes családok I-XI, Budapest,
1911-1932.
112
Oszkár Bárczay, A heraldika kézikönyve, Budapest, 1897.
113
Constantin Reichenauer von Reichenau, Géza von Cser-
gheö, Oscar von Bárczay, J. SIEBMACHER’S grosses und allge-
meines WAPPENBUCH, Der Adel von Siebenbürgen, Vierten
Bandes zwölfte Abtheilung, Verlag von Bauer und Rapse, Nür-
nberg, 1898.
ale comandanților generali. Urmează stemele prin-
ților, conților, apoi ale baronilor cu indicarea evo-
luției blazoanelor, începând de la stemele de neam,
cu augmentările ulterioare. Mare parte a lucrării o
reprezintă stemele a peste 2.500 de familii din Tran-
silvania. Lucrarea conține atât desenul stemelor, cât
și descrierea lor, numele celor înnobilați, data și lo-
cul emiterii diplomei, numele suveranului donator,
precum și trimiterile la datele furnizate. Lucrarea
prezintă un inconvenient, în sensul că stemele sunt
desenate cu șablonul, scuturile, coifurile, coroanele,
lambrechinii fiind de același fel, precum și elemen-
tele heraldice care se repetă în mai multe steme şi
arată la fel (de exemplu, leul, acvila, porumbelul,
oșteanul, călărețul etc.).
În 1913 a apărut la Budapesta cartea Liber armo-
rum Hungariae (Magyarország címeres könyve),
redactată de un colegiu redacţional, format din opt
arhivişti şi douăzeci și unu de colaboratori din toa-
tă țara, majoritatea arhivişti114. Prefaţa lucrării a fost
scrisă de contele Gyula Andrássy115. Este o amplă
lucrare, o înșiruire de familii nobile, bogat ilustrată
cu steme. A apărut în 1913, reprezentând ceea ce s-a
dorit a fi primul volum dintr-o grandioasă lucrare,
a cărei publicare, din pricina războiului din păcate,
s-a întrerupt. Volumul cuprinde înșiruirea a peste
3.800 de familii, ale căror nume încep cu literele A,
B și C. Este cea mai bogată listă de familii cu primele
trei litere ale alfabetului, incluzând și familiile din
Transilvania.
Genealogul József Pálmay a publicat volume de-
dicate exclusiv nobilimii din Ținutul Secuiesc. Au
apărut lucrările dedicate familiilor nobile ale comi-
tatelor Odorhei116 (1900), Trei Scaune117 (1901) și
114
*** Liber armorum Hungariae (Magyarország címeres
konyve), Grill Károly Könyvkiadóvállalata, Budapest, 1913.
115
De aceea în foarte multe dintre trimiteri, note formulate
în diferite publicaţii se asociază acestui nume întreaga lucrare.
116
József Pálmay, Udvarhely vármegye nemes családjai, Be-
tegh Pál Könyvnyomdai Műintézete, Székely-Udvarhely, 1900.
117
Idem, Háromszék vármegye nemes családjai, Jókai-Nyom-
da-Részvény-Társulat, Sepsi-Szent-György, 1901.
32
Mureș-Turda118 (1904). Lucrarea este un amalgam
de date și istorioare despre familiile consemnate.
Din punct de vedere heraldic, are o parte pozitivă
și una negativă, anume aceea că, dacă pentru multe
dintre familiile înșirate a fost publicată și descrierea
stemei, aceste descrieri sunt corecte, dar reprezen-
tarea lor grafică lasă de dorit (se vede că artistul nu
era familiarizat cu arta heraldică).
În 1940 a apărut la Budapesta un volum care
continua publicarea Cărților Regale119. Acest catalog
al donaţiilor de nobleţe, înălţare în rang nobiliar,
acordare de predicate nobiliare şi steme, din timpul
regilor Franz Joseph I şi Carol al IV-lea (între anii
1867–1918), a fost redactat și editat de József Gerő.
Lucrarea este o continuare a colecţiei autorilor János
Illéssy şi Béla Pettkó, amintiți anterior, până în anul
1918, deci până când s-au acordat titluri, predicate
nobiliare şi steme pe teritoriul Regatului Ungar.
Referiri la heraldica nobiliară transilvăneană
găsim și la Sigismund Jakó, care, în studiul despre
sigilografia Transilvaniei de până în secolul al XV-
lea, apărut în anul 1956, are şi un scurt subcapitol
dedicat sigiliilor heraldice120.
Lucrările amintite ale lui Dan Cernovodeanu au
în componenţă şi capitole referitoare la heraldica
nobiliară din Transilvania121.
Ioan cavaler de Pușcariu s-a ocupat de familiile
nobile române din Transilvania122. Autorul, conform
celor afirmate în prefață, ar fi vrut să rotunjească lu-
crarea sa cu încă un volum, dar acesta nu a mai avut
loc. Chiar în prima frază a lucrării sale, Pușcariu a
remarcat faptul că între cele mai însemnate surse ale
118
Idem, Maros-Torda vármegye nemes családjai, Adi Ár-
pád könyvnyomda tulajdonos kiadásában, Marosvásárhely, 1904.
119
József Gerő, A Királyi Könyvek. Az I. Ferencz József
és IV. Károly király által 1867-től 1918-ig adományozott ne-
mességek, főnemességek, előnevek és címerek jegyzéke, Budapest,
1940.
120
Sigismund Jakó, op. cit., p. 584-589
121
Dan Cernovodeanu, Știința și arta heraldică în România,
cap. 7. B, p. 175-177; Idem, Evoluţia armeriilor ţărilor române
..., cap. IX. d), p. 310-323.
122
Ioan cavaler de Pușcariu, Date istorice privitoare la famili-
ile nobile române I și II, Sibiu, 1892 și 1895.
istoriei, se numără și datele genealogice și heraldice.
Lucrarea este mai degrabă una genealogică, dar are
și părți de heraldică, îndeosebi descrieri de blazoa-
ne ale unor familii nobile române. Partea I conține
conscripțiile familiilor nobile române din Transilva-
nia, pe comitate, iar în cadrul acestora, pe districte.
Aceste conscripții au fost făcute de către pretor sau
jude, ori de notarul districtului, dar în cele mai multe
cazuri de vreun preot sau chiar protopop greco-ca-
tolic. În completarea acestor conscripții se prezintă
extracte din mai multe colecții, conținând date fa-
miliale. Partea a II-a, apărută după trei ani, conține
înșiruirea familiilor nobile române în ordine alfabe-
tică. Descrieri heraldice există în puține cazuri (în
funcţie de implicarea persoanei care a întocmit con-
scripția). De exemplu, în comitatul Alba Inferioară,
protopopul Ioan Deac a descris stemele familiilor
din districtul său, al Cutului, în latină, copiate de pe
diplomele de înnobilare, pe cele din districtul Zlat-
na protopopul Alexandru Amos Tobias le-a descris
în limba română, precum și Basiliu Pauléthy pentru
districtul Armeni.
Lucrarea a fost reeditată în primul deceniu al se-
colului al XXI-lea. Astfel, publicarea ediției a II-a a
început în 2003, la Cluj-Napoca, la Editura Societă-
ții Culturale pro Maramureș „Dragoș Vodă”, în 2006
ajungându-se la ediția a IV-a (în coordonarea lui
Vasile Iuga de Săliște, cu prefață de Ioan-Aurel Pop,
membru corespondent al Academiei Române). Un
număr de 37 de steme sunt reprezentate în anexa noii
ediții, din 2006, mulțumită conducătorului editurii,
Vasile Iuga de Săliște. Se arată în lucrare, că imagini-
le blazoanelor s-au realizat după desenele originale,
aceste imagini fiind, în fapt, variantele color ale dese-
nelor heraldice apărute în colecția Siebmacher.
Ioan Mihaly de Apșa a cercetat diplome mara-
mureșene123, publicând o lucrare, care conținea de-
scrierea a 366 de documente, dintre care 310 inedite
emise între anii 1300 și 1593. Este o lucrare de re-
123
Ioan Mihaly de Apșa, Diplome maramureșene din secolele
XIV și XV, Maramureș-Sighet, 1900.
33
ferinţă, asupra căreia se fac multe trimiteri, dar din
punct de vedere heraldic nu are relevanţă, nefiind
incluse diplome de înnobilare şi blazon.
Pál Joódy, arhivist șef al comitatului Maramureș
a publicat o lucrare despre cercetarea calității de no-
bil în comitat între anii 1749-1769, apărută la Sighe-
tul Marmaţiei în 1943 în limba maghiară124. Cartea
a fost tradusă în limba română, şi a apărut cu o
prefaţă semnată de acad. prof. dr. Nicolae Edroiu în
2003, la Editura Societății Culturale pro Maramureș
„Dragoș Vodă”, sub titlul Cercetarea calității de nobil
în comitatul Maramureș, 1749-1769. Lucrarea con-
ține lista celor care și-au dovedit nobleţea între anii
amintiţi, respectiv prezentarea stemelor acestor fa-
milii, predominant românești.
Éva Straub Nyulásziné, arhivistă principală a
Arhivelor Naţionale Ungare, a publicat un album
heraldic al stemelor de pe diplomele de înnobilare
aflate în fondurile şi colecţiile Arhivelor Naţionale
Ungare: Öt évszázad címerei125. A II-a ediţie este bi-
lingvă, maghiară şi germană. Sunt prezentate 100
de planşe color ale blazoanelor considerate mai re-
prezentative, având dimensiunea unei pagini între-
gi, precum şi desene heraldice a 1.246 de alte steme,
acestea fiind şi blazonate. Printre acestea, o parte
însemnată este dedicată celor acordate nobililor din
Transilvania.
În fine, Laurenţiu-Ștefan Szemkovics și-a publi-
cat în 2014 teza de doctorat cu titlul Blazoane in-
dividualizând familii nobile de origine română din
Transilvania126.
*
124
Pál Joódy, Máramaros vármegye 1749-1769. évi nemes­ség
vizsgálata, Máramarossziget, 1943.
125
Éva Straub Nyulásziné, Öt évszázad címerei a Magyar
Országos Levéltár címereslevelein, Corvina, Budapest, 1987;
Öt évszázad címerei a Magyar Országos Levéltár címeresle­
velein – Wappen aus fünf Jahrhunderten auf Wappen­briefen im
Ungarischen Staatsacrhiv, Babits, Szekszárd, 1999.
126
Laurenţiu-Ștefan Szemkovics, Blazoane individualizând
familii nobile de origine română din Transilvania, Moroșan, Bu-
curești, 2014.
 Din cele expuse, am putut vedea că unii autori
s-au ocupat exclusiv pe baze etnice de cercetarea
stemelor. De exemplu Pușcariu sau Mihaly de Apșa
s-au ocupat numai de familii românești. József Pál-
may s-a ocupat exclusiv de familiile din Ținutul Se-
cuiesc, autorii sași au cercetat cu predilecție heral-
dica săsească din Transilvania. Autorii din Ungaria
34
au înșirat tot ce au adunat din izvoarele cunoscute,
balanța trăgând către nobilii de etnie maghiară. Cea
mai obiectivă, dacă se poate folosi acest termen,
este colecția Siebmacher, care este o lucrare pur he-
raldică, prezentând atât imaginea, cât și descrierea
blazoanelor, aducând şi date suficiente despre do-
bândirea stemelor.
5. Preocupări de heraldică în legătură cu teritoriul
actualului judeţ Covasna
În secţiunea precedentă am putut observa, că
preocupările de heraldică au fost fie prea stratifica-
te, fie prea generale, pentru a aborda în profunzi-
me teritoriul de care ne ocupăm, adică al actualului
județ Covasna. Dintre lucrările enumerate putem
distinge două, datorate lui József Pálmay. Cartea
despre familiile nobile din comitatul Trei Scaune
se înscrie în întregime în aria cercetată, deoarece
fostul comitat face parte aproape în întregime din
actualul județ Covasna127. Din lucrarea publicată
despre familiile nobile din comitatul Odorhei, nu-
meroase părți se referă la județul Covasna, după
cum am specificat în capitolul rezervat prezentării
ariei cercetate, unde am arătat că, scaunul filial Bră-
duț, care a aparținut iniţial scaunului Odorhei, din
anul 1968 face parte din județul Covasna128.
Acestea sunt în special lucrări de genealogie, dar
la majoritatea familiilor apare și descrierea stemei
de neam sau a celei conferite, în multe cazuri fiind
redat și un desen al stemei. În lucrarea despre fami-
liile din comitatul Trei Scaune figurează în total 980
de nume de familie, iar pentru 167 dintre acestea
apare şi câte un desen al stemei. Aceste desene lasă
însă de dorit, atât din punct de vedere științific, cât
și artistic. În plus, conform unor specialiști în ge-
127
Háromszék vármegye nemes családjai.
128
Udvarhely vármegye nemes családjai.
35
nealogie, lucrarea nu este corespunzătoare nici în
acel plan. Astfel, imediat după editarea volumelor
au apărut critici – pe care le apreciem ca întemeiate
– la adresa autorului. Într-o amplă recenzie critică
publicată în revista de specialitate „Turul”, Albert
Grünn arăta că autorul nu folosește baze științifi-
ce de cercetare genealogică, ci se ia după basme129.
Este blamat aparatul critic, arătându-se că nu s-a fă-
cut diferenţă între, de exemplu, colecția Siebmacher
și un roman istoric. Se arată expres că nu s-a făcut
deosebire nici între realitate și legendă. În plus, ar-
borii genealogici au fost publicați fără a se indica
sursa. Desenele sunt catalogate drept „monstruoa-
se”, recenzentul numind și autorii: Jenő și Győző
Gyárfás130. Revenind la recenzie, Grünn aduce câ-
teva exemple de desene total greșite. Stemele fami-
liilor Ágoston, Czakó, Séra, Szász, Zajzon care au
blazon comun, sau scutul stemelor familiilor Bibó
și Czirjék, coiful stemelor Henter, Imreh, Intze, cor-
bul din balzonul Baka, leul din stema Bándy, barza
din stema Bányay, acvila din blazonul Gidófalvy,
129
Albert Grünn, Háromszék vármegye nemes családjai. Szer-
kesztette Pálmay József, în „Turul” Anul XX. (1902), nr. 3, p.
145-149.
130
În carte nu sunt trecuți autorii desenelor, însă ilustrația
de la „Cuvânt înainte” e semnată de Jenő Gyárfás, iar cea de
la Introducere de Győző Gyárfás (primul fiind pictor, al doilea
arhitect, care a executat și desene de steme din acea perioadă).
porumbelul din stema Kozma. Iar blazonul Szonda
e un adevărat rebus, apreciază Grünn. În concluzie,
recenzentul conchide că lucrarea are o valoare ști-
ințifică minimă, autorul ei fiind un amator, care nu
vrea să se ridice la standardele științifice.
O altă recenzie a apărut în revista Societății Ma-
ghiare de Istorie „Századok”, autorul acesteia sem-
nând în forma „E-i”131. Este criticat pe larg modul în
care sunt reprezentate stemele. Autorul arată unici-
tatea reprezentării, iar pentru a ilustra această idee
sunt descrise greșelile primei steme reprezentate. Se
arată, de exemplu, că cele două pantere din stema
Ábrahám arată ca niște foci, coada lor fiind trecută
între picioare, în vreme ce iar casca seamănă cu un
vas de colectat lapte.
Cea mai amplă critică este formulată de un spe-
cialist, anume Imre Sándor, redactorul și editorul
revistei de specialitate „Genealógiai Füzetek”, în
propria sa publicaţie132. Este drept că această critică
a apărut după cea de-a treia lucrare a lui Pálmay, cea
despre familiile nobile ale comitatului Mureș-Tur-
da, dar greșelile în toate cele trei sunt aceleași – după
cum arată recenzentul. Se mai remarcă faptul, că
131
E-i, Háromszék vármegye nemes családjai. Szerkesztet-
te Pálmay József, în „Századok”, Anul XXXVI. (1902) nr. 7, p.
660–666.
132
Imre Sándor, Marostorda vármegye nemes családjai, în
Genealógiai Füzetek, Anul II, (1904. octombrie ) nr. 10, p. 135.
36
Pálmay se ocupă de genealogie ca un profan, nu
ca un specialist. Lucrarea acestuia era apreciată ca
având o credibilitate redusă, izvoarele fiind puține
iar indiciile vagi, ceea ce determina imposibilitatea
verificării celor afirmate. Se arăta şi că autorul nu
cunoștea elemente esențiale de istorie, confundând
anumite noţiuni. Desenele de steme sunt apreciate
ca neconforme, fiind doar niște umbre vagi ale re-
alității. De cele mai multe ori desenul și blazonarea
sunt contradictorii. Calitatea precară a desenelor era
depășită doar de lipsa cunoștințelor heraldice, arăta
recenzentul, adăugând că nu există nici măcar un de-
sen heraldic, care să corespundă cerințelor specifice.
Deci, avem un singur autor, care s-a ocupat de
stemele nobiliare de pe teritoriul cercetat, dar re-
prezentările heraldice ale sale s-au dovedit a fi de-
fectuoase.
În concluzie, se poate conchide că județul Covas-
na constituie o adevărată pată albă în ceea ce repre-
zintă cercetarea heraldică. Stemele administrative,
ecleziastice, statale nu sunt prelucrate, o parte a bla-
zoanelor nobiliare da, însă într-o manieră care lasă
de dorit.
6. Ţinutul Pădurilor – ţinut al stemelor
6.1 Ţinutul Pădurilor
Denumirea de „Ţinut al Pădurilor” este o traduce-
re a autorului după denumirea atribuită, în mod
curent, în limba maghiară, unei microregiuni din
jurul Baraoltului: Erdővidék. Zona şi-a primit de-
numirea de la pădurile existente pe acest teritoriu;
astfel, în mijlocul microregiunii se situează depre-
siunea Baraolt, înconjurată de munţi acoperiţi de
păduri: la est munţii Baraolt, la nord partea sudică a
munţilor Harghita, la vest munţii Perşani133.
Ţinutul Pădurilor ocupă partea de nord-vest a
judeţului Covasna. Această microregiune înglo-
bează fostul scaun al Micloşoarei, din componenţa
scaunului Trei Scaune, precum şi fostul scaun filial
Brăduţ din componenţa scaunului mamă, Odorhei,
în plus, satul Racoşul de Sus, care aparţinea comita-
tului Alba Superioară.
Cu toate că acest ținut era divizat ca structură ad-
ministrativ-teritorială, pe plan ecleziastic el era uni-
tar, purtând tot denumirea de Erdővidék134. Eparhia
de Erdővidék a devenit de sine stătătoare, după ce
s-a desprins din eparhia (senioratul) Sepsi în anul
133
Zoltán Kisgyörgy, Erdővidék. Útikalauz, Kovászna Megye
Szocialista Művelődési és Nevelési Bizottsága, Sepsiszentgyör-
gy, 1973, p. 7.
134
József Benkő, Filius Posthumus, Erdélyi Református Egy­
házkerületi Füzetek 14, Kolozsvár, 2004, p. 7.
37
1654135. A fost denumită Erdővidéki Seniorság136. În
această microregiune se află oraşul Baraolt (Barót),
unitate administrativ-teritorială în a cărei compo-
nenţă se află, printre altele, satele Căpeni (Köpec)
şi Micloşoara (Miklósvár), pe care le vom aminti în
acest capitol, comuna Vârghiş (Vargyas), prezentă
în studiu, comuna Brăduţ (Bardoc), care prin satele
Tălişoara (Olasztelek) şi Doboşeni (Székelyszáldo-
bos) este prezentă, comuna Aita Mare (Nagyajta),
la fel amintită. În comunele Belin (Bölön) şi Băţanii
Mari (Nagybacon) nu se regăsesc steme. Comuna
Malnaş (Málnás) are în componenţă trei sate, din-
tre care două, Malnaș și Malnaș Băi (Málnásfürdő)
sunt situate în valea Oltului, în fostul scaun Sepsi,
dar unul, Valea Zălanului (Zalánpatak) aparţine
acestui ţinut.
6.2 Steme aflate în şi pe construcţii
nobiliare
Astfel de steme apar sculptate în piatră, în baso-
relief (împodobind plăci comemorative ori confec-
ţionate din teracotă, pentru decoraţiuni exterioare,
sau pentru a ornamenta o sobă de teracotă), picta-
te (decorând de exemplu un tabernacol), sau, mai
135
Péter Bod F. Tsernátoni, Smirnai szent Polikárpus, avagy,
sok keserves háborúságok között magok Hivataljokat Keresztyéni
Szorgalmatossággal Kegyesen viselő erdélyi réformátus püspökö-
kenk historiájok, Nady Enyed, 1766, p. 93.
136
Ibidem.
nou, executate în tehnica sgraffito. Cele mai multe
blazoane sunt legate de familia Daniel de Vargyas,
dar există şi steme asociate familiei Kálnoky de
Kőröspatak. Prin urmare, începem prezentarea cu
stemele legate de familia Daniel (de la Vârghiş, apoi
de la Tălişoara), iar apoi trecem la blazoanele legate
de familia Kálnoky (de la Micloşoara, apoi cele, mai
recente, de la Valea Zălanului).
6.2.1 Vârghiş
Istoria localităţii Vârghiş137 este strâns legată de is-
toria familiei Daniel de Vargyas, una dintre cele mai
renumite familii nobiliare din Transilvania.
Stema familiei prezintă într-un scut cu câmpul
albastru, o lebădă naturală, stând pe o terasă verde,
întoarsă spre dextra, săgetată prin gât.
Conform istoricului familiei, Gábor Daniel, ste-
ma familiei ar fi fost conferită lui Mihály Daniel (I.)
de către principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen138.
Michael Daniel (I.) era un om de încredere al prin-
cipelui, care i-a încredinţat misiuni importante,
diplomatice, dar şi particulare139. A ocupat funcții
publice importante, precum aceea de vicecăpitan al
scaunului Odorhei, apoi aceea de vicecăpitan al ce-
lor Trei Scaune, în fine aceea de jude regal suprem
al celor Trei Scaune, Sepsi, Kézdi și Orbai140. Pentru
toate acestea, principele i-a răsplătit serviciile prin
donații de moșii.
Se cunoaşte faptul că familia Bethlen are ca stemă
un scut cu câmpul albastru, având la bază o terasă
verde, pe care stau afrontate două lebede, de culoa-
re naturală, gâtul amândurora fiind străpuns de o
137
În maghiară: Vargyas; atestată documentar în 1334 sub
denumirea de villa Voygias în registrele colectării dijmei papale
(Rationes collectorum pontificorum in Hungaria. Pápai tized­
szedők számadásai 1281–1375, Budapest, 1887, I./1, p. 133)
138
Id. Gábor Daniel Vargyasi, A vargyasi Daniel család ere-
dete és tagjainak rövid életrajza, Franklin-Társulat, Budapest,
1896, p. 13.
139
Ib., p. 36-37.
140
Dr. Emil Vajda, A vargyasi Daniel család közpályán és a
magánéletben, Budapest, 1894, 61-63, 95-97, resp. 103-106.
38
săgeată, orientată spre dextra. Aşadar, stema fami­
liei Daniel apare ca o jumătate a însemnului heral-
dic al stemei Bethlen. Aceasta l-a făcut pe Gábor
Daniel să afirme, că principele „şi-a împărţit stema”
cu Mihály Daniel (I.)141, deşi ar putea fi vorba doar
de o simplă coincidenţă. În Cărţile regale nu se gă-
sesc date despre conferiri de stemă în acea perioa-
dă, în plus, membrii familiei Daniel fiind amintiți
ca nobili încă din secolul al XV-lea, ceea ce face loc
presupunerii că stema are origini mai vechi decât
perioada principelui Gabriel Bethlen.
Stema familiei, descrisă anterior, apare pe clădi-
rile ridicate de membrii familiei la Vârghiş şi Tăli-
şoara, fiind reprezentată fie de sine stătătoare, fie în
cadrul unor steme de alianţă.
La Vârghiş, în centrul satului, în mijlocul unui
parc dendrologic, se află castelul Daniel, care are
orientarea aproximativă est-vest.
Castelul a trecut prin mai multe faze de con-
strucţie până a căpătat forma de azi. Prima con-
strucţie, cel puţin în locul castelului de azi, datează
din secolul al XVI-lea. Din aceasta au rămas două
săli mari, care şi astăzi constituie clădirea princi-
pală, la care s-au adăugat şi construcţii ulterioare.
Despre conacul Daniel de la Vârghiș avem date
dintr-o plângere adresată voievodului Transilvani-
ei, Cristofor Báthori, de către Franciscus (Ferenc)
Daniel (I.) în 1579, plângere în care se arată că, în
urmă cu câțiva ani, edificiul a fost devastat de tur-
ci, moldoveni și valahi din Țara Românească142. A
doua fază o constituie construcţiile lui Ferenc Da-
niel (II.), strănepotul vărului primar al celui amin-
tit, precum şi fiului său, István Daniel (I.), adaosuri
databile în secolul al XVII-lea, care prezintă două
încăperi alipite în partea de vest, plus un coridor în
latura nordică. A treia fază datează din 1723 – în
timpul lui István Daniel (II.), fiul lui István (I.) și
al lui Zsófia Kemény de Gyerőmonostor – și constă
din alipirea a două extradosuri în latura sudică, în
141
Id. Gábor Daniel Vargyasi, op. cit., p. 13.
142
Ibidem, p. 24.
ambele capete ale clădirii existente la acea dată. Cel
din vest este completarea camerei construite anteri-
or, iar cel estic prezintă o nouă cameră. A patra fază
datează din 1797, ctitor fiind Elek Daniel (I), nepot
al lui Ferenc (III), fratele lui István (II). István (II) a
lărgit construcţia în direcţia vestică, ridicând aripa
aşa zisă „Palat”, având un parter şi un etaj cu câte
patru camere (care au fost modificate, azi având
doar câte trei camere). A cincea fază datează din
intervalul 1850-1853, în timpul lui Gábor Daniel,
nepot al lui Elek (I), fiul lui Elek (II) și al lui Krisz-
tina Cserey de Nagyajta. El a adăugat două încăperi
clădirii principale, în partea nordică, iar în colţul
diametral opus, în colţul sud-vestic al „Palatului” a
construit un turn circular. A şasea modificare s-a
produs în anii 1920-22, executată de Ferenc Daniel
(IV), nepotul lui Gábor, fiul lui Lajos și al lui Márta
Pálffy de Tarcsafalva, care a ridicat un turn asemă-
nător, diametral opus primului, în colţul nord-estic
al construcţiei. A şaptea, ultima extindere se leagă
tot de acelaşi Ferenc (IV) în 1937. De această dată
s-a construit o logie etajată, în stil neorenascentist
la latura nordică a aripii „Palatului”. Tot atunci s-a
mai adăugat o aripă, terminată printr-un turnuleţ
circular pe partea vestică143.
La înşirarea etapelor de construcţie au fost amin-
tiţi şi ctitorii respectivi, despre care prezentăm câte-
va date în cele ce urmează144.
Ferenc Daniel (II) s-a născut în jurul anului
1600. A fost jude regal suprem al scaunului secuiesc
Odorhei şi a decedat în 1660145.
István Daniel (I) este singurul fiu al soților Fe-
renc Daniel (II) și Judit Béldi, fiind născut în 1639.
A fost jude regal suprem al scaunului Odorhei, de-
cedând în 1687146.
143
Înşirarea etapelor de construcţie s-a făcut după lucra-
rea lui János Fehér, A vargyasi Daniel-kastély, Tortoma, Barót,
2009, p. 1-32.
144
Gradele de rudenie dintre ctitori, arătate anterior, s-au
trecut după opera citată a lui Id. Gábor Daniel Vargyasi.
145
Id. Gábor Daniel Vargyasi, op. cit., p. 147-161.
146
Ibidem, p. 163–191.
39
István Daniel (II) este al patrulea copil – din-
tre cei opt – al soților István Daniel (I) și Zsófia
Kemény, s-a născut în 1684. În 1709 s-a căsătorit
cu Polyxena Pekri. A fost ridicat la rang de baron de
către împăratul Carol al VI-lea în data de 5 decem-
brie 1737147. În 1745 a fost numit jude regal suprem
al scaunului Odorhei. A decedat în 1774148.
Elek Daniel (I) s-a născut în anul 1759. Nu a
exercitat nicio funcție publică administrativă, fiind
epitrop al Bisericii Unitariene şi ocupându-se de
administrarea moșiilor. În 1793 a extins conacul de
la Vârghiș şi a decedat în 1812149.
Gábor Daniel s-a născut în 1824, la Arcuș. A
extins conacul de la Vârghiș între anii 1850-1853.
S-a căsătorit cu baroneasa Maria Rauber de Plan-
kenstein în 1853. În 1861 a fost numit jude regal
suprem interimar al scaunului Odorhei, în 1865 a
fost reinvestit în această funcție. În 1876, în urma
reformei administrative, odată cu transformarea
scaunului Odorhei în comitatul Odorhei, a devenit
comite suprem, pensionându-se în 1891150. În 1912
a fost ridicat la rang de baron, împreună cu soția și
fii Gábor și Lajos.
Ferenc Daniel (IV) s-a născut în 1887, la Vârghiș.
Este nepotul lui Gábor Daniel, fiul lui Lajos151. S-a
căsătorit cu contesa Gabriella Somssich de Sárd.
A extins conacul în două rânduri, în 1920-1922 și
1937. S-a stins din viață în 1976 la Târgu Mureș152.
Majoritatea construcţiilor enumerate au fost
marcate prin plăci comemorative montate în pere-
tele castelului. Dintre acestea, multe au dispărut, şi
chiar dacă unele dintre ele au fost salvate, ele s-au
montat în locuri diferite de cele originale.
147
Această donație este amintită și în diploma de ridicare la
rang de baron al lui Gábor Daniel, în 1912.
148
Id. Gábor Daniel Vargyasi, op. cit., p. 212-218.
149
Ibidem, p. 253-257.
150
Dr. Emil Vajda: Daniel-album, Becsek ny, Székely-Udvar-
hely, 1892, p. 19-33.
151
Id. Gábor Daniel Vargyasi, op. cit., p. 328.
152
http://genealogy.euweb.cz/hung/daniel2.html (accesat la 6
iunie 2011.)
 Pe peretele exterior al extradosului estic este zidi-
tă o bucată de placă comemorativă din andezit, care
prezintă o parte dintr-o stemă, iniţiala „D” şi cifra
„46”. În stemă se observă o mare parte dintr-o lebă-
dă întoarsă spre dextra, săgetată prin gât, din faţă.
Este stema de neam a familiei Daniel. Completând
iniţiala şi cifra, obţinem prin deducţie: „FD 1646”.
Aşadar, stema se referă la Franciscus Daniel153. Ini-
ţial, placa era montată pe un perete al extinderii
efectuate de Ferenc Daniel (I.), dar, probabil, din
motive practice, peretele acestuia devenind perete
interior, placa a fost mutată154.
A doua placă existentă este una ornamentată
reprezentând un cartuş în stil baroc, cu volute şi
ghirlande, surmontat printr-o coroană de nobil,
conţinând două steme complete însoţite, în partea
inferioară, de câte o filacteră cu inscripţie come-
morativă. Stema din dreapta heraldică: scut sfer-
tuit, în cartierele I şi III dintr-o coroană deschisă
cu trei fleuroane, aflată la baza câmpului, o pereche
de aripi de acvilă, ieşind, în cartierele II şi IV, pe
o colină, câte o lebădă, întoarsă spre interior – cea
de sus la dextra, cea de jos la senestra – săgetată
prin gât, din spate. Scutul este timbrat de un coif cu
gratii, privit din faţă, surmontat de o coroană des-
chisă, din care iese o pereche de aripi de acvilă. De
sub coif cad lambrechini pe ambele laturi ale scutu-
lui. A doua stemă: scut scartelat, în cartierele I şi III
doi lei afrontaţi, stând pe ambele picioare, ţinând
cu labele anterioare o cunună, în cartierele II şi IV
doi şerpi încrucişaţi în forma crucii Sf. Andrei, cu
capetele încoronate, ţinând cu „membrele” de sus o
coroană deschisă. Scutul este timbrat de un coif cu
gratii, surmontat de o coroană deschisă. De sub coif
cad lambrechini pe ambele laturi ale scutului. Sub
primul scut, în filacteră se vede inscripţia: „Steph
D. Baro de Daniel et Vargyas Sedis Sicu Vdvarhely
153
József Sebestyén Keöpeczi, Erdélyi renaissance-emlékek.
A vargyasi Danielek kastélyai és címeres emlékeik Vargyason és
Olaszteleken, în „Pásztortűz”, Anul XIII, nr. 13 din 03. 07. 1927,
p 294.
154
János Fehér: op. cit., p. 9.
40
Supr Judex Regius”. Sub celălalt scut se vede inscrip-
ţia: „Cum Polyxena nata Comit Pekri vitæ suæ So-
cia Æstimatissima”. Adică: Stefan D(aniel) baron de
Daniel şi Vargyas, jude regal suprem al scaunului se-
cuiesc Odorhei, respectiv: cu Polyxena, născută con-
tesă Pekri, stimabila sa soţie. Placa este datată: 1745.
Deci, este vorba despre stema de alianţă a baronului
István Daniel şi a contesei Polyxena Pekri155.
Placa este montată pe partea nordică a laturii
numite „Palat”. Această parte a clădirii s-a construit
ulterior, deci n-a existat în timpul vieţii lui István
Daniel. Placa a fost demontată împreună cu al-
tele în anii 1950. Unele au dispărut, aceasta a fost
transportată la Cristuru Secuiesc, fiind depozitată
la muzeul orăşenesc156. În 1988, la cererea primă-
riei comunei Vârghiş, placa a fost retrocedată, dar
în timpul transportului s-a rupt în două. Cele două
bucăți s-au montat în locul arătat mai sus, fiind li-
pite cu ciment.
Se poate observa, că István Daniel şi-a augmentat
stema. A fost ridicat la rang de baron în 1737, dar
stema de neam a fost augmentată oficial doar prin
adăugarea unui creştet conţinând o pereche de aripi
de acvilă, ieşind din coroana ce surmontează coiful.
Considerăm, că din motive de înfăţişare simetrică,
acesta şi-a sfertuit scutul, introducând elementul
din creştet157. Dar, această „augmentare” proprie s-a
produs greşit. Deoarece stema propriu-zisă conţine
lebăda săgetată, în primul şi al treilea cartier ar fi
trebuit să apară acest element heraldic, fiind cartie-
rele mai importante, şi doar în cartierele al doilea şi
al patrulea să apară elementul din creştet. Această
stemă augmentată a fost folosită de către fiica celor
155
Tatăl Polyxenei, Lőrinc Pekri, a fost ridicat la rang de con-
te, stema-i fiind augmentată la data de 8 august 1692 de către
Leopold I. Vezi la MNLOL, Fond A57 – MKL, LR, vol. 22, p.
127-132.
156
Informaţie transmisă autorului de fostul directorul al
Muzeului „Molnár István”, dl. Lajos Fülöp.
157
Împărtăşim aprecierea heraldistului József Sebestyén
Keöpeczi, op. cit., 294.
doi, baroneasa Polyxena Daniel, soția baronului Ist-
ván Wesselényi de Hadad, pe plăcile comemorative
ale construcției castelelor de la Comlod și Chiochiș.
Au mai existat alte plăci comemorative, conţi-
nând steme, dar ele au dispărut. Într-un articol apă-
rut în 1927 în revista „Pásztortűz”, József Sebestyén
Keöpeczi a prezentat desenul acestor reprezentări158.
Este vorba de o placă datată 1687, prezentând stema
Daniel într-o cunună de lauri, cu inițialele „D-I”, ale
lui István Daniel (I). Apoi o altă placă cu stemă, tot
pentru același István Daniel (I), înainte de ridicarea
sa la rang de baron. A treia placă are reprezentată
stema contesei Polyxenia Pekri.
O altă placă, mai recentă, datează din 1937 şi co-
memorează extinderile realizate de Ferenc Daniel
(IV) şi soţia sa, contesa Gabriella Somssich de Sárd.
Placa se află în loggia din partea nordică, la parter.
În placa dreptunghiulară, într-o cunună de forma
inimii se află o stemă de alianţă, formată din două
steme complete, alăturate. În dreapta heraldică un
scut triunghiular, în al cărui câmp, pe o colină, se
află o lebădă întoarsă spre senestra, cu zborul des-
chis, săgetată prin gât, din faţă. Scutul este timbrat
de o coroană de baron, cu şapte perle, care este sur-
montat în partea dextră, exterioară de un coif cu
gratii, întors spre senestra, având în creştet, ieşind
din coroana deschisă ce timbrează coiful, lebăda să-
getată. La senestra, într-un scut asemănător, un leu
întreg, întors spre dextra, stând pe o coroană des-
chisă, aflată în vârful scutului, ţinând în laba dreap-
tă ridicată trei săgeţi. Scutul este timbrat de o co-
roană de conte, cu nouă perle, surmontat de un coif
cu gratii, întors spre dextra, având în creştet, ieşind
din coroana deschisă, un leu, întors spre dextra, ţi-
nând în laba dreaptă trei săgeţi. Sub cele două scu-
turi, într-o filacteră, deviza familiei Daniel: „DEUS
PROVIDEBIT”, adică: Dumnezeu va purta de grijă.
În acest caz, în creştetul primei steme se repetă
elementul heraldic din scut. Este vorba de stema de
baron, acordată lui Gábor Daniel de Vargyas, so-
158
József Sebestyén Keöpeczi, op. cit, p 293-297.
41
ţiei lui, Mária Rauber de Plankenstein şi fiilor lor,
Gábor (jr.) şi Lajos în 1912159. Lebăda familiei nu
este întoarsă spre dextra, cum apare în stema de
neam şi în stema de baron, ci invers, din motive de
curtoazie heraldică, s-a întors către elementul he-
raldic al soţiei lui Ferenc Daniel (IV.). A doua stemă
este cea de conte a familiei Somssich de Sárd, acor-
dată lui János Somssich de Sárd la data de 9 aprilie
1813, împreună cu ridicarea sa și a urmașilor săi la
rang de conte160. Această placă a fost proiectată de
József Sebestyén Keöpeczi, cel care a condus lucră-
rile de construcţie în 1937161.
Tot în 1937 s-a construit casa fântânii, în imedi-
ata apropiere a castelului, în partea nordică. Con-
strucția a fost marcată cu o stemă simplă a familiei
Daniel: scut triunghiular, înclinat în faţă, în al că-
rui câmp se află o lebădă, întoarsă spre dextra, cu
zborul ridicat, străpunsă de o săgeată, prin gât, din
faţă. Această stemă a fost proiectată tot de József Se-
bestyén Keöpeczi162.
În una dintre primele săli construite, Sala cava-
lerilor, s-a ridicat, tot de către Ferenc Daniel (IV)
o sobă de teracotă163. Elementul central al acest­
eia reprezintă o stemă de alianţă Daniel-Somssich:
la dreapta un scut triunghiular cu lebăda săgetată
– de această dată din spate – întors spre senestra,
scutul fiind timbrat de o coroană de baron, iar la
stânga un scut triunghiular încărcat cu un leu ram-
pant, cu coadă dublă, întors spre dextra, ţinând în
laba dreaptă ridicată trei săgeţi. Acest scut este
timbrat de o coroană de conte. Tot din motive de
curtoazie heraldică elementele heraldice au fost
redate afrontat.
În sala alăturată s-a montat un tabernacol, execu-
tat de Rezső Haáz în 1937164. Uşa tabernacolului este
împodobită cu motive florale şi vegetale secuieşti,
159
MNLOL, Fond K 19 – K SZKML, LR, vol. 72, p. 740-742.
160
MNLOL, Fond A57 – MKL, LR, vol. 63, p. 527-531.
161
Zoltán Kisgyörgy, Kovászna megye, p. 313.
162
Ibidem și János Fehér, op. cit., p. 26.
163
János Fehér: op. cit., p. 26.
164
Ibidem, p. 24-25.
iar în colţurile uşii sunt pictate patru steme. Astfel,
în stânga sus apare stema Daniel, reprezentându-l
pe Gábor Daniel: scut triunghiular, în al cărui câmp
albastru se află o lebădă cu zborul deschis, întors
spre senestra, în culori naturale, săgetată prin gât,
din faţă. În dreapta sus apare stema Rauber, repre-
zentând-o pe soţia celui amintit, baroneasa Mária
Rauber de Plankenstein: scut triunghiular sfertuit;
în I-ul şi al IV-lea cartier, pe argint, câte un taur
ieşind, în culori naturale şi cu coarne recurbate de
aur, în al II-lea şi al III-lea, pe roşu, o bară în ta-
blă de şah, argint şi negru. În colţul din stânga jos
apare stema Somssich, care o reprezintă pe contesa
Gabriella Somssich de Sárd: în scut oval, stând pe o
coroană, un leu întreg, cu coadă dublă, întors spre
senestra, ţine în laba dreaptă ridicată trei săgeţi, to-
tul de aur. Totul aşezat pe un mantou de purpură,
cu interiorul alb. Mantoul simbolizează rangul de
contesă al Gabriellei Somssich. În dreapta jos, apare
un scut oval, în al cărui câmp albastru este o lebădă
în culori naturale, întoarsă spre dextra, străpunsă
de o săgeată prin gât, din faţă. Scutul este încon-
jurat de o cunună de lauri. Stema îl reprezintă pe
baronul Ferenc Daniel (IV), soţul Gabriellei Som-
ssich. Pe partea dinspre interior a uşii, în mijlocul
unei cununi de lauri, găsim inscripţia în maghiară:
„E HÁZAT ÚJÍTTATTÁK: MDCCCLIII DG.
RM. ÉS MCMXXXVII DF. SG.”, adică: Această
casă a fost renovată (în) 1853 (de) D(aniel) G(ábor),
R(auber) M(ária) şi (în) 1937 (de) D(aniel) F(erenc),
S(omssich) G(abriella).
În cimitirul din Vârghiş se înalţă cavoul familiei
Daniel, construit – conform inscripției plăcii co-
memorative din marmură din interior – de către
Gábor Daniel în anii 1889-1890. Această construc-
ţie conţine două plăci cu steme, identice: una pe
frontispiciul cavoului, deasupra intrării, iar cealaltă
pe frontonul lateral drept – privit din faţă. Plăcile
din teracotă, care conţin stema de baron – acordată
în 1737 – a familiei Daniel, sunt identice cu placa
din marmură roşie, sculptată, montată pe castelul
de la Tălişoara în 1884.
42
6.2.2 Tălişoara
Localitatea Tălișoara165 se află la o distanță de 5 km
de Vârghiș. În prima jumătate a secolului al XVII-
lea, familia Daniel s-a divizat în două, fiii lui Mihály
Daniel (I), jude regal suprem al celor Trei Scaune,
devenind capii celor două ramuri rezultate. Ferenc
(II) a rămas la Vârghiş, iar János, căpitan suprem al
celor Trei Scaune, a devenit fondatorul ramurii din
Tălişoara166.
Construcţia conacului de la Tălişoara a fost în-
cepută chiar de Mihály Daniel (I). Nepotul său, fiul
lui János, Mihály (II), jude regal suprem al celor
Trei Scaune, i-a adăugat o latură în partea de nord.
De această construcție amintește un edicul zidit pe
frontonul acestei aripi. Această aripă etajată este
aşezată la 45 de grade faţă de latura principală. O
altă aripă, de data aceasta perpendiculară pe latura
principală, s-a adăugat în 1884, în partea sud-esti-
că de către Gábor Daniel, cel amintit în cazul cas-
telului de la Vârghiș şi soţia sa, baroneasa Mária
Rauber. Construcția a fost comemorată prin două
plăci. Pe una, sub o coroană cu perle apare inscrip-
ția: „V. D. G. UDVARHELYMEGYE FŐISPÁNJA”,
pe cea de a doua, sub o coroană de baron: „R. M.
ÚJÍTATTÁK AZ 1884-IK ÉVBEN”, adică V(argya-
si) D(aniel) G(ábor) comite suprem al comitatului
Odorhei, respectiv, R(auber) M(ária), l-au reînnoit
în anul 1884.
În partea de nord-vest a clădirii s-a păstrat un
ancadrament de piatră, renascentist, care conţine
o stemă deteriorată. În scut o lebădă, întoarsă spre
dextra, săgetată prin gât, din spate, stând pe un deal
cu trei coline. Se mai poate descifra anul 1649, în-
scris în scut. Ancadramentul aminteşte de prima
construcţie, cea a lui Mihály Daniel (I).
165
În maghiară Olasztelek, apare în registrele colectării dij­
mei papale în 1332 sub denumirea de Olazteluk (Zsigmond
Jakó, Erdélyi okmánytár. Oklevelek, levelek és más írásos emlékek
Erdély történetéhez II. 1301-1339, Magyar Országos Levéltár,
Budapest, 2004, p. 393).
166
Id. Gábor Daniel Vargyasi, op. cit., p. 58.
 Pe faţada laturii nordice a castelului se află un
edicul realizat la nivelul etajului, compus dintr-o
bază cu două colonete, cu antablament şi fronton
renascentist, acesta din urmă împodobit cu o roză şi
înălţat prin două obeliscuri. În nişa aflată sub fron-
ton, sub o filacteră încărcată cu inscripţia comemo-
rativă „DEUS PROVIDEBIT ANNO 1669”, se află
o ghirlandă ovală conţinând blazonul familiei Dani-
el: în scut baroc, stând pe o colină, o lebădă întoarsă
spre dextra, săgetată din spate prin gât. Scut timbrat
de un coif cu gratii, privit din faţă, surmontat de o
coroană deschisă. În creştet se repetă elementul din
scut. Din vârful coifului cad lambrechini. Creştetul
este flancat de literele „M” şi „D”, iar în partea de tal-
pă a scutului sunt înscrise iniţialele „H” şi „I”. Iniţi-
alele arată ctitorii: Michael Daniel (II) şi soţia, Iudit
Haller167. La fel ca în cazul plăcii comemorative din
Vârghiş, şi acest edicul, conţinând stema Daniel a
fost demontat. Stema propriu-zisă a fost transpor-
tată la muzeul din Cristuru Secuiesc, elementele de-
corative exterioare fiind duse la Vârghiş. Împreună
cu placa de la Vârghiş, în 1988 a fost readusă şi ste-
ma de la Tălişoara. Între timp au dispărut cele două
colonete, şi din bază s-a rupt şi s-a pierdut o bucată,
reprezentând aproximativ o pătrime. Ediculul a fost
reamplasat pe faţada conacului, părţile dispărute fi-
ind completate din smoală, iar colonetele au fost de-
corate cu motive vegetale. În 2010, noii proprietari
ai conacului au restaurat toate elementele din piatră,
inclusiv ediculul168. De această dată restaurarea s-a
făcut după desenul heraldistului József Sebestyén
Keöpeczi şi după o fotografie din 1928. Elemente-
le pierdute au fost completate din piatră artificială.
Lucrările au fost executate de restauratorul Zoltán
Sárpátki169.
167
József Sebestyén Keöpeczi, op. cit, p 297.
168
Conacul de la Tălişoara a fost cumpărat de soţii Attila şi
Lilla Rácz, care au efectuat cercetarea arheologică şi artistică a
clădirii, au renovat elementele de piatră, au reabilitat întreaga
clădire, în care funcționează Daniel Castle Hotel.
169
Attila Szekeres, Feléled az olaszteleki kastély, în „Három-
szék”, Anul XXII, nr. 6041, 24. 07. 2010, p. 5.
43
În peretele sud-estic al clădirii, fără niciun rost
structural, s-a zidit – ulterior – un ancadrament de
piatră, renascentist, care conţine o stemă. În scut
apare o lebădă, întoarsă spre dextra, săgetată prin
gât, din spate. În scut mai apar inițialele „M-D”, ale
lui Mihály Daniel (II).
Pe frontonul extinderii sud-estice din 1884 este
montată o placă sculptată din marmură roşie, con-
ţinând stema de baron a familiei Daniel, varianta
acordată în 1737 lui István Daniel (II): într-un scut
francez modern, o lebădă, stând pe o terasă, întoar-
să spre dextra, săgetată prin gât, din spate. În creştet
regăsim perechea de aripi de acvilă. Această stemă
sculptată a folosit ca model pentru cele două steme
realizate din teracotă – amintite anterior –, care de-
corează cavoul familiei din Vârghiş, realizat tot de
Gábor Daniel. De remarcat, că ramura ridicată la
rang de baron în 1737 s-a stins odată cu decesul în
anul 1788 al lui István Daniel (III) de care vom po-
meni în cele ce urmează, deci Gábor Daniel a folosit
această variantă de stemă fără drept. El a fost ridicat
la rang de baron mai târziu, în 1912, iar stema i-a
fost modificată, în creștet repetându-se lebăda din
scut.
6.2.3 Micloşoara
Localitatea a fost atestată documentar în 1211, în
diploma regelui Andrei al II-lea, prin care delimi-
tează terenul donat cavalerilor Teutoni, sub denu-
mirea de Nicola170. În centrul localităţii, în mijlocul
unui parc dendrologic se găseşte castelul Kálnoky.
Construcţia clădirii a fost începută în 1648 de către
Stephanus (István) Kálnoky171. Conacul iniţial a fost
extins de mai multe ori. Frontonul pridvorului
170
„Prima vero meta huius terre incipit de indaginibus Castri
Almage et procedit usque ad indagines Castri Noilgiant et inde
progreditur usque ad indagines Nicolaei vbi aqua defluit que vo-
catur Alth.” – Károly Szabó, Székely Oklevéltár I, p. 2-3.
171
Zoltán Bicsok și Zsolt Orbán, „Isten segedelmével udvaro-
mat megépítettem...”– Történelmi családok kastélyai Erdélyben,
Gutemberg, Csíkszereda, 2011, p 317–319.
alipit castelului în 1905 conține o stemă sculptată
în piatră, de dimensiuni mari. Stema iniţială, mu-
tată cu ocazia ridicării pridvorului pe frontonul
acestuia, a fost distrusă în anii 1950. Contele Tibor
Kálnoky, care s-a repatriat la începutul anilor 1990,
a comandat o nouă stemă, respectând în totalitate
modelul vechi. Stema cea nouă a fost montată în
locul celei vechi în 2011. Este vorba de stema de
conte, obţinută de Samuel Kálnoky de Kőröspatak
în 1697.
Stema sculptată prezintă un scut francez modern
sfertuit, cu un scut în inimă. În I-ul cartier un grifon,
întors spre senestra, ţinând în gheare o sabie. În al
II-lea cartier un şarpe, de cinci ori îndoit, întors spre
dextra, ținând în gură un glob crucifer. În al III-lea
cartier un pelican întors spre senestra, hrănindu-şi
puii, iar în al IV-lea cartier un picior puţin îndoit, în-
coronat, purtând o cizmă, străpuns prin coapsă de
o săgeată. Peste tot, într-un scut dreptunghiular, o
acvilă bicefală, purtând un ecuson încărcat cu lite-
ra „L”. Scutul cel mare este timbrat de două coifuri,
cărora li s-a alipit câte o coroană deschisă. În creştet,
ieşind din cele două coroane, două elemente afron-
tate. La dextra un urs, prin a cărui cap trece o săgea-
tă, intrând prin gura-i deschisă. La senestra un cerb,
străpuns de o săgeată, din spate. De sub coifuri ies
lambrechini, care împodobesc laturile scutului.
Stemele augmentate de împăraţii Habsburgi ale
conţilor ardeleni se prezentau ca nişte compoziţii
cu steme reunite ale familiilor aristocrate din Tran-
silvania. În cazul de faţă, grifonul este cel din stema
familiei Bánffy de Losoncz, şarpele este cel din ste-
ma familiei Bethlen de Bethlen, pelicanul este cel
din stema familei Petky de Derzs și Királyhalma,
piciorul străpuns de o săgeată este cel din stema fa-
miliei Béldi de Uzon. Peste tot, în scutul timbrat de
o coroană deschisă, este acvila bicefală a Imperiului
Habsburgic, iar în ecuson iniţiala împăratului Leo-
pold I, suveranul care l-a ridicat la rang de conte pe
Samuel Kálnoky. În creştet, ursul săgetat prin gură
provine din stema de neam a familiei Kálnoky, iar
cerbul săgetat din stema familiei Lázár de Szárhegy.
44
Stema este prelucrată în manieră rustică. Faţă de
stema de conte cunoscută (de exemplu din colecția
Siebmacher), lipseşte insiţiunea, care prezenta chiar
stema de neam a familiei Kálnoky: un urs, ieşind
dintr-o coroană deschisă, întors spre dextra, stră-
puns de o săgeată, care intră prin gura deschisă a
animalului. Este greşită poziţia săgeţii în cazul cer-
bului din creştet: săgeata ar trebui să intre din faţă,
prin pieptul animalului.
6.2.4 Valea Zălanului
Este o localitate relativ recentă, în comparaţie cu
celelalte sate din împrejurimi. Moşia Egyedmezeje
din apropierea hotarului comunei Zălan a aparţinut
familiei Kálnoky de Kőröspatak. În mijlocul imen-
selor păduri de fag, în a doua jumătate a secolului al
XVII-lea familia a construit o glăjărie, în jurul căre-
ia s-a dezvoltat o aşezare172. Astăzi Valea Zălanului,
cu un număr de locuitori inferior cifrei de 150, este
un sat aparţinător comunei Malnaş, dar are drumul
de acces principal – nemodernizat – dinspre comu-
na Băţanii Mari. De câțiva ani are accesibilitate – de
asemenea, pe un drum nemodernizat – și dinspre
Malnaș Băi. Greu accesibil, cu un peisaj montan ex-
celent, a stârnit interesul Prinţului de Wales, prinţul
Charles, care prin mijlocirea contelui Tibor Kálno-
ky, în 2010, a cumpărat un imobil în sat: este vorba
de imobilul care servea drept locuinţă de serviciu a
administratorului glăjăriei de odinioară. Cele două
clădiri de pe terenul aferent au peste două secole de
existenţă, fiind restaurate sub îndrumarea contelui
Tibor Kálnoky. Fosta casă a devenit casă de oaspeţi,
şi pensiune, iar fostul grânar funcţionează ca şi ca-
meră de zi şi sufragerie, în galerie fiind amenajat un
birou şi un mic observator.
Faţada laterală, dinspre intrarea în curte, a fostu-
lui grânar este decorat cu tehnica sgraffito. În mijloc
este redat un element popular secuiesc, flancat de
două steme simple, în scuturi franceze moderne,
172
Zoltán Kisgyörgy, Kovászna megye, p. 285.
surmontat de o emblemă (un badge). Emblema este
compusă din trei pene de struţ, strânse la mijloc de
o coroană cu cruci alternând cu flori de crin, îm-
podobită cu pietre preţioase. La baza penelor se
află o panglică, trecând prin faţa celor laterale şi în
spatele celui din mijloc, cu înscrisul „ICH DIEN”,
în traducere: Eu slujesc. Este însemnul Prinţilor
de Wales încă din secolul al XIV-lea, începând cu
Edward, Prinţul Negru173. Penele provin din stema
familiei mamei lui Edward, Philippa de Hainault.
Deviza a fost preluată din stema regelui Boemi-
ei, Ioan de Luxemburg, care a domnit în perioada
1310–1346174.
În dreapta heraldică se află un scut, în al cărui
câmp se află o lebădă, întoarsă spre dextra. Este ste-
ma de neam a familiei Rhédey de Kisréde. Prinţul
Charles este descendent direct al contesei Claudia
Rhédey.
În partea opusă se află o altă stemă: în scut, ie-
şind dintr-o coroană deschisă, un urs întors spre
dextra, cu capul săgetat din faţă, prin gură şi la-
bele ridicate. Este vorba de stema de neam a fami-
liei Kálnoky, arătând că imobilul aparţinea acestei
familii.
6.3 Steme aflate în lăcaşuri de cult
Un alt loc, unde s-au păstrat steme, şi încă se mai
adună blazoane, reprezintă bisericile. Avem steme
sculptate în piatră, în lemn, dar mai ales steme pic-
tate. O categorie aparte reprezintă stemele realizate
de József Sebestyén Keöpeczi, apoi stemele pictate
de către Bálint Kósa, care, deopotrivă, au suport so-
lid. Există şi steme funerare pictate pe mătase.
173
Eugene Zieber, Heraldry in America, Mineola-New York,
2006, 27.
174
Ibidem.
45
6.3.1 Aita Mare
Localitatea apare în registrele papale din 1332175. În
baza unei interpretări a actului de donaţie al rege-
lui Andrei al II-lea, amintit în cazul localităţii Mi-
cloşoara, ar apărea şi Aita Mare printre localităţile
enumerate ca puncte de hotar ale teritoriului donat
cavalerilor Teutoni. Este vorba de castrul „Noilgi-
ant”, care, conform altor interpretări, reprezintă lo-
calitatea Ungra.
Biserica unitariană din localitate găzduieşte o
stemă176. Biserica veche a fost demolată complet, în
secolul al XV-lea. S-a construit una nouă, care de-a
lungul timpului a suferit multe transformări, dar şi-a
păstrat stilul gotic. Zidul de fortificaţie a fost ridicat
tot în secolul al XV-lea, iar bastioanele la începutul
secolul al XVII-lea177. Pe una din laturile amvonului
sculptat în piatră este un simbol, sculptat în interi-
orul unei cununi de lauri: într-un cuib, se află un
pelican hrănindu-şi puii, întors spre senestra. În ico-
nografia creştină şi în heraldică, pelicanul a devenit
simbolul dragostei paterne, al sacrificiului pentru
alţii, simbol al Mântuitorului178. La prima vedere am
putea crede, că este vorba de un simbol al creştinis-
mului. Nu şi de această dată, după cum ne lămureşte
înscrisul: „DONAT GORG KÖLTSÉGE KINEK EZ
TZIMERE 1710be EZ OLTART EMELTE”. Tradu-
cerea textului scris în maghiară: Acest altar (a fost)
ridicat în 1710 pe cheltuiala (lui) György Donáth, a
cărui stemă (este) aceasta. Deci, este vorba de stema
familiei Donáth.
175
În maghiară Nagyajta, apare în registrele conscripţiei
co­ lectării dijmei papale în 1332 sub denumirea de Ahch
(Zsigmond Jakó, op. cit, p. 393).
176
A se vedea şi la: Attila István Szekeres: Steme în bisericile
fortificate din judeţul Covasna in Monumentul XII, (Lucrările
Simpozionului Naţional Monumentul – Tradiţie şi viitor, Ediţia
a XII-a, Iaşi–Chişinău, 2010), Iaşi, 2011, vol. 2, p 80-82.
177
Kinga S. Tüdős, Háromszéki templomvárak, Mentor, Ma­­-
ros­ vásárhely, 2002, p. 143-148; Imola Kirizsán și colectiv
(szerk.), Száz erdélyi műemlék, Kolozsvár, 2007, p. 345-348.
178
Ivan Evseev, Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale,
Amarcord, Timişoara, 2001, p. 145.
În bastionul-poartă al zidului de cetate se afla stema
Bisericii Unitariene Maghiare, pictată cu tempera pe
carton de József Sebestyén Keöpeczi în 1958, care
este înrămată. Din cauza condiţiilor meteorologice
nefavorabile, stema a suferit deteriorări, iar pentru
a stopa fenomenul, stema a fost aşezată în parohia
unitariană din Aita Mare. Stema: în scut albastru pe
un munte format din nouă bolovani, de culoare na-
turală, stă un porumbel alb, cu ciocul şi picioarele
roşii, întors spre dextra, fiind înconjurat în formă
de cerc de un şarpe înghițindu-şi coada în partea
superioară a scutului. Stema a fost inspirată de un
verset din Biblie, anume „Eu vă trimit pe voi ca pe
nişte oi în mijlocul lupilor, fiţi dar înţelepţi, ca şerpii
şi nevinovaţi, ca porumbeii” (s. n.)179. Versetul este
considerat deviza Bisericii Unitariene. Șarpele sim-
bolizează înțelepciunea, porumbelul blândețea, cu-
rățenia sufletească. Șarpele înghițindu-și coada, de-
numit uroboros, este un vechi simbol, care a apărut
în urmă cu cca. șase mii de ani în China antică, apoi
în Egipt. Uroboros-ul simbolizează ciclul nesfârșit al
universului, moartea și reînvierea. Porumbelul sim-
bolizează totodată și Sfântul Duh180.
6.3.2 Doboşeni
Parohia reformată de la Doboşeni181 găzduiește
cinci steme funerare, asemănătoare celor aflate în
biserica reformată din strada Farkas (azi Kogălni-
ceanu) de la Cluj.
Toate cele cinci steme au fost pictate pe câte o
pânză de mătase, de formă dreptunghiulară. În par-
tea superioară, ocupând cca. ¾ din suport, este pre-
zentată stema, iar dedesubt, într-o consolă, apare
179
Matei, 10.16.
180
Tamás Szabolcs Pálffy, Uroborosz ősi jelkép, în „Unitárius
Élet”, Anul LXVII, nr. 1, 2013. ianuarie-februarie, p. 24-25.
181
În maghiară: Száldobos (mai nou Székelyszáldobos); a fost
atestată documentar în 1332, apărând în registrele colectării
dijmei papale sub denumirea de Zaldubus (Zsigmond Jakó, op.
cit, p. 393).
46
inscripţia conţinând numele, funcţiile decedatului,
şi bineînţeles data decesului şi vârsta decedatului.
Aceste steme se leagă direct sau indirect de fami-
lia Daniel de Vargyas.
Familia Daniel avea religia unitariană, dar unii
membri s-au convertit la credinţa reformată. Astfel
István Daniel II (fiul lui István Daniel I convertit la
religia reformată), s-a născut reformat şi s-a căsăto-
rit cu Polixena Pekry, de religie reformată. Fiul lor,
István Daniel IV. a devenit din naştere reformat. Vă-
rul lui primar, István Daniel III s-a căsătorit a doua
oară cu Éva Bethlen de Bethlen, sora lui Pál Bethlen
senior. István al IV-lea are stema funerară la Dobo-
şeni, la fel ca şi cumnatul vărului său, Pál Bethlen
senior, soţia acestuia, Sára Teleki de Szék, precum
şi fiul lor Pál Bethlen junior. O stemă aparţine unui
Daniel, trei aparţin rudelor familiei, iar al cincilea,
cea a contelui Ádám Székely, putea să ajungă la Do-
boşeni prin intermediul vreunui membru al famili-
ei Daniel, care a participat la înmormântarea sa. La
înmormântările aristocraţilor se împărţeau partici-
panţilor astfel de steme funerare182. Aceste steme au
ajuns la Doboşeni, deoarece la Vârghiş n-a existat
biserică reformată, locuitorii având credinţa moşie-
rilor, cea unitariană.
Se poate observa, că, în ordinea cronologică apa-
riţiei lor, primele două epitafuri s-au scris în limba
latină, iar ultimele trei în limba maghiară. Stemele
provin exact din perioada trecerii de la scrisul latin
la cel în limba maternă. Această trecere se poate ob-
serva şi în cazul stemelor funerare aflate la biserica
din Cluj. În acel caz trecerea s-a făcut în anul 1789,
odată cu apariţia stemei funerare a lui Zsuzsanna
Tholdalagi183.
182
Géza Entz și András Kovács: A kolozsvári Farkas utcai
templom címerei, Budapest–Kolozsvár, 1996, 40-41.
183
Ibidem, p. 46.
 István Daniel (1723–1788)
Este al cincilea copil al baronului István Daniel
de Vargyas şi al contesei Polixena Pekry de Petro-
vina.
Stema funerară: Scut francez modern, în al cărui
câmp albastru, pe o terasă verde stă o lebădă de ar-
gint, întoarsă spre dextra, având gâtul străpuns de
o săgeată de argint. Scutul este timbrat de un coif
de turnir cu gratii, timbrat de o Diadema Regium,
din care iese un zbor de acvilă, de aur. De pe coif
cad lambrechini roşu-argint la dextra, albastru-aur
la senestra. Este stema baronilor Daniel de Vargyas,
obţinută prin augmentarea stemei de neam în 1737
de către tatăl defunctului, István Daniel.
Sub stemă se află un postament, pe ale cărui col-
ţuri de sus stau doi îngeraşi naturali, îmbrăcaţi în
haine de argint, având aripi de argint. În postament
de află înscrisul în limba latină:
„INSIGNIA GENTILITIA EXCELLENTISSIMI
AC ILLUSTRISSIMI DOMINI DOMINI L. BARO-
NIS STEPHANI DANIEL DE VARGYAS S. C. R.
APOST. MAJEST. DUM VIVERET CAMERARII
INCL. SEDIS SICULICALIS UDVARHELY ANN.
XXIII. SUPR. JUD. REGII ANN. II. EXCELSI REG.
GUBERNII M. PRINC. TRANS. UT ET STATUS
ACT. INT. CONSILIARII OBIIT ANNO ÆTATIS
LXV. CHRISTI DOM. MDCCLXXXVIII. DIE VII.
JAN.”
În traducere: Însemnul de neam al Prea Strălu-
citului şi Ilustrului Domn Domnul Liber Baronul
István Daniel de Vargyas, şambelan pe viaţă al Ma-
jestăţii sale Sfântă, Împărătească, Regească Aposto-
lică, (care a îndeplinit) cu onoare, timp de 23 ani,
(funcţia) de jude regal suprem al Scaunului Secuiesc
Odorhei, (precum) şi, timp de doi ani, (funcţia) de
consilier actual, intim şi de stat al Guberniului Su-
prem Regal al Marelui Principat al Transilvaniei, de-
cedând la vârsta de 55 de ani, în (anul) Domnului
Hristos 1788, ziua 7, ianuarie.
47
Ádám Székely (1721–1789)
Fiul lui Ádám Székely senior şi al lui Katalin
Rhédey, fost şambelan regal, a patronat biserica re-
formată din Ardeal.
Stema funerară: Scut francez modern, în al cărui
câmp albastru, pe a terasă verde se află un leu de aur,
întors spre dextra, ţinând în laba dreaptă ridicată
o sabie de argint, ieşind dintr-o coroană deschisă,
împodobită cu perle şi pietre preţioase. Scutul este
timbrat de un coif deschis, cu gratii. În creştet se
repetă figura din scut. Lambrechini albastru-aur la
dextra şi roşu-argint la senestra.
Sub stemă se află o consolă cu înscrisul în latină:
„INSIGNIA GENTIL. ILLUSTR. DOMINI
COMITIS ADAMI SZÉKELY DE B. JENŐ ET
SAMOLYKESZI. S. C. R. A. M. CAMERARII AU-
LICI. QUI VTAE ET ILLUSTRI PRO SAPIÆ SUÆ,
TERRIS EREPTUS, FINEM IMPOSUIT. ANNO
SALUTIS MDCCLXXXIX. DIE XXXI MAY. AE-
TATIS LXVIII.”
În traducere: Însemnul de neam al Ilustru-
lui Domn Comitele Ádám Székely de Borosjenő şi
Samolykeszi, şambelan al curţii Majestăţii sale Sfân-
tă, Împărătească, Regească Apostolică, care, la capă-
tul vieţii sale pe acest pământ, cu folos şi strălucire
a rămas spre amintire familiei sale. În anul Salvării
1789, ziua 31 mai. Vârsta 68.
Pál Bethlen sen. (1715–1797)
Pál Bethlen senior a fost comitele comitatului
Turda, jude regal al scaunului Arieş, preşedinte al
Curţii Regale de Judecată al Transilvaniei.
Stema funerară: Scut oval, având câmpul albas-
tru, în care se află un şarpe de culoare albă, având
marginea solzilor neagră, fiind de cinci ori îndo-
it, şi întors spre dextra, având capul încoronat cu
o coroană deschisă, de aur, ținând în gură un glob
crucifer de aur. De scut este atârnat un şervet verde,
încărcat de o cheie de aur. Scutul nu este timbrat
de vreun coif, însă este împodobit cu lambrechini
albastru-aur la dextra şi roşu-argint la senestra,
legaţi între ei în partea superioară. Deasupra se află
o coroană de rang de conte, cu nouă perle.
Sub stemă se află o consolă cu înscrisul în ma-
ghiară:
„ŐSI CZÍMERE: NÉHAI MÉLTÓSÁGOS
IDŐSB. BETHLENI GRÓF BETHLEN PÁL ÚR
Ő EXCELLENTZIÁJÁNAK; FELSÉGES URUNK
VALÓSÁGOS BELSŐ TITOK-TANÁTSOSSÁNAK
AZ ERDÉLYI KIRÁLYI TÖRVÉNYES TÁBLA
XXVIII. ESZT. VOLT ELŐLLÜLŐJÉNEK, st.
SZÜLETETT MDCCXV ESZTENDŐBEN, MEG-
HOLT BONYHÁN MDCCXCVII. JANUÁRIUS-
NAK XV. NAPJÁN.”
În traducere: Stema de neam a excelenţei sale,
regretatului ilustrului conte Pál Bethlen de Bethlen,
senior, şambelan al Majestăţii Sale, preşedinte al Cur-
ţii Regale de Judecată al Transilvaniei (timp de) 28 de
ani, etc., s-a născut în anul 1715, a decedat la Bahnea
în 1797, ziua a 15-a, ianuarie.
Sára Teleki (1722–1795)
Contesa Sára Teleki de Szék era soţia contelui Pál
Bethlen de Bethlen, senior.
În stema funerară apare stema conţilor Teleki de
Szék. Scutul mare este despicat şi de două ori tăiat.
În I-ul cartier, pe albastru, se află un leu cu două
cozi, rampant, întors spre senestra, ţinând cu laba
stângă o coroana deschisă, de aur. În cartierul al
II-lea, în câmp de aur, se află o jumătate de acvilă
bicefală, neagră, crescând. Al III-lea şi al IV-lea car-
tier sunt identice: în câmp de argint un pal roşu. Al
V-lea cartier este opusul celui de al II-lea, prezen-
tând jumătatea cealaltă a acvilei bicefale. Al VI-lea
cartier este opusul primului, leul fiind întors spre
dextra, ţinând în laba dreaptă o coroană de aur, des-
chisă. Peste tot, apare stema de neam a familiei Te-
leki: în câmp roşu un ţap rampant de argint ţinând
cu ambele labe un arbore dezrădăcinat, de argint.
Scutul mare este timbrat de două coifuri afronta-
te, din a căror coroană deschisă ies două cimieruri
afrontate: la dreapta un inorog de argint, la stânga
un leu de aur, cu două cozi, ţinând în laba dreaptă
48
o spadă, care străpunge un cap de necredincios, na-
tural şi o coroană deschisă, de aur. Lambrechinii ce
cad de sub coiful drept, au smalţuri albastru-aur, iar
cei de sub coiful stâng, sunt roşu-argint.
Sub stemă, în postament apare următorul înscris:
„ŐSI CZÍMERE MÉLT. BET. GROFF BETHLEN
PÁL ÚR Ő EXCELLENTZIÁJA HITES TÁRSÁ-
NAK; R. SZ. BIRODALOMBÉLI GROFF SZÉKI
TELEKI SÁRA ASSZONY Ő EXCELLENTZIÁJÁ-
NAK. VÉGEZTE ÉLETÉT HETVEN-HARMADIK
ESZTENDEJÉBEN, BONYHÁN MDCCXCIV-BEN
MIND-SZENT HAVÁNAK 28-dik NAPJÁN.”
În traducere: Stema de neam a soţiei excelenţei
sale, ilustrului conte Pál Bethlen de Bethlen, excelen-
ţa sa contesa Sára Teleki de Szék, contesă a Sacrului
Imperiu Roman. Şi-a sfârşit viaţa la vârsta de 73 de
ani, la Bahnea, în 1795, ziua a 28-a a lunii octombrie.
Pál Bethlen jr. (1739–1795)
Pál Bethlen junior este primul fiu al soţilor amin-
tiţi mai sus, Pál Bethlen senior şi Sára Teleki. S-a
născut la Reteag şi a decedat la Şieu.
Stema funerară: Scut oval, având câmpul albas-
tru, în care se află un şarpe de argint, de şapte ori
îndoit, întors spre dextra, având capul încoronat
cu o coroană deschisă, de aur, ținând în gură un
glob crucifer de aur. Scutul nu este timbrat de
vreun coif, însă este împodobit cu lambrechini al-
bastru-aur la dextra şi roşu-argint la senestra, ei
fiind legaţi în partea superioară cu o panglică de
aur. Totul este surmontat de o coroană de conte,
cu nouă perle.
Sub scut, ca elemente decorative exterioare s-au
pictat două tobe, două tunuri cu ţevile către exteri-
or, ghiulele, două săbii şi două trompete.
Sub stemă se află o consolă cu înscrisul în ma-
ghiară:
ŐSI CZÍMERE MÉLT BETHLENI GRÓFF BE-
THLEN PÁL ÚRNAK A CSÁSZ. KIR. FELSÉG
ARANY KOLCSOS KOMORNYIKÁNAK ÉS MA-
GYAR LOVAS GENERÁLIS FŐ STRÁSA-MES-
TERÉNEK. VÉGEZTE ÉLTÉT MDCXCVdik ESZ-
TENDŐ MIND.SZENT HAVÁNAK 14dikén LVII.
ESZTENDEJÉBEN.
În traducere: Stema de neam a ilustrului conte Pál
Bethlen de Bethlen, şambelan cu cheie de aur al Ma-
jestăţii Sale Imperiale şi Regale, general-maior al regi-
mentului de cavalerie Ungar. Şi-a sfârşit viaţa în 1795,
ziua a 14-a a lunii octombrie, la (vârsta de) 57 de ani.
6.3.3 Căpeni184
Atestată documentar în 1459 – dar având o ve-
chime mult mai mare – localitatea Căpeni (magh.
Köpec), este, din 1968, un sat aparţinător oraşului
Baraolt. Biserica reformată din Căpeni este un edi-
ficiu din zid de tip sală, ridicat la începutul secolu-
lui al XIV-lea, cu diferite transformări din secolele
XVIII-XX, între care trebuie menţionat adaosul de
formă pătrată de pe mijlocul laturii de Sud, ridicat
în 1926. Cele două capete ale navei sunt ocupate de
câte o tribună cu scară, cea de pe latura de Est adă-
postind şi orga bisericii. Biserica are nava acoperită
cu un tavan casetat, datând din 1767, executat de
József Asztalos, decorat cu motive florale. De aceea,
şi adaosul din 1926 a primit tavan casetat, decorat
cu steme de József Sebestyén Keöpeczi.
6.3.3.1 Stemele din partea de Est a bisericii
Cea mai veche compoziţie heraldică aflată astăzi în
edificiu apare pe coronamentul orgii bisericii, piesă
în stil neoclasic datând din 1866 şi aflată în tribu-
na de lemn din această parte a monumentului. Este
vorba de două scuturi de tip francez modern repro-
ducând armele istorice ale Ungariei şi Transilvaniei,
unite sub sfânta coroană regală maghiară. Aceasta
este singura compoziţie heraldică aflată în biserică,
care nu a fost realizată de József Sebestyén Keöpeczi.
184
Mai pe larg: Attila István Szekeres și Tudor Radu Tiron,
Stemele din biserica reformată de la Căpeni – un ansamblu unic
de heraldică publică şi privată, în „Monumentul” X, (Lucrări-
le Simpozionului Naţional „Monumentul – Tradiţie şi viitor”,
Ediţia a X-a, Iaşi, 2008), Iaşi, 2009, vol. 2, p. 329-358.
49
Stemele sunt sculptate în lemn, și colorate, însă ne-
corespunzător. Scutul Ungariei are câmpul albastru,
despicat, în primul cartier patru fascii de argint, în
al doilea, pe un deal verde cu trei coline, de pe cel
din mijloc, mai înalt, se ridică o cruce dublă, de aur.
În scutul Transilvaniei, care are câmpul albastru, se
află o acvilă de aur, cu zborul ridicat, flancat în partea
superioară de o semilună descrescătoare, figurată, la
dextra și un soare, de asemeni figurat, nestrălucind,
ambii aștri de aur. Sub acvilă, în baza scutului, pe o
terasă îngustă verde, se află șapte bastioane de argint.
Sub tribună se află o altă compoziţie, pictată pe
un parapet din scânduri de lemn, împărţit în trei
registre rectangulare185. Este vorba, la mijloc, de
stema „Nobilei Comunităţi a Căpeniului” (Köpecz
Nemes Közönsége), compusă dintr-un scut cu câm-
pul de azur, cu un porumbel de argint, în profil, cu
aripile desfăcute şi ridicate, cu ciocul şi picioarele
de aur, ţinând în cioc o ramură de măslin verde.
Scutul este timbrat de o coroană deschisă de aur,
împodobită cu pietre preţioase şi însoţit de o parte
şi de alta de câte un steag ostăşesc, cel de sus bicolor
orizontal, roşu pe alb, cel de jos bicolor orizontal
albastru pe galben. Stema astfel descrisă este flanca-
tă, pe panourile laterale, de câte o cunună de flori,
având în interior un braţ în armură de argint la dex-
tra şi de aur la senestra, ţinând o sabie cu lama de
argint şi mâner de aur.
6.3.3.2 Stemele din partea de Vest a bisericii
Trebuie amintite, în primul rând, stemele princi-
pilor Transilvaniei, pictate pe parapetul de lemn al
tribunei. Este vorba de un panou central de formă
pătrată, pictat în tempera, reprezentând stema se-
cuilor, flancat de câte trei scuturi pictate în tempera,
în stilul secolului al XVII-lea, reprezentând armele
a şase familii de principi ai Transilvaniei (face ex-
cepţie scutul Bethlen, care este din lemn traforat şi
fixat cu cuie de parapetul tribunei). Fiecare scut are
185
Fiecare are dimensiunea de 72 x 72 cm.
dedesubt câte o panglică, pe care este înscris nume-
le familiei căreia îi aparţine stema186.
Schiţă de amplasare
2) 3) 4) 1) 5) 6) 7)
1) Stema „Nobilei Naţiuni a Secuilor” (Nemes
Székely Nemzet)
În câmp de azur, un soare de aur, însoţit de o semi-
lună spre dextra, de argint. Cască închisă de argint,
în profil, timbrată cu o coroană deschisă de aur, iar
în cimier un braţ drept în armură, ţinând o spadă
în care se află înfipte o inimă roşie şi un cap de urs
negru. Lambrechini azur şi aur.
2) Scutul familiei Bethlen de Iktár
În câmp de azur, două lebede afrontate şi cu ari-
pile ridicate, cu gâturile străpunse, în fascie spre se-
nestra, de o săgeată, surmontate de o cruciuliţă cu
extremităţile lăţite, totul de argint. Trebuie amin-
tit, că stema principelui Gabriel Bethlen nu con-
ținea cruciulița. Cruciulița apare în stema familiei
Bethlen de Iktár odată cu ridicarea la rang de conte
a fratelui principelui, Ștefan (István) Bethlen, comi-
te suprem de Hunedoara și Maramureș și a fiilor săi
de către împăratul Fedinad al II-lea la Praga în data
de 14. 04. 1623.
3) Scutul familiei Báthori de Somlyó
În câmp roşu, trei colţi de lup de argint.
4) Scutul familiei Bocskai de Kismarja
În câmp de azur, un leu leopardat de aur, ţinând
cu laba dextră o săgeată de aur, cu vârful de argint,
care îi străpunge ochii.
5) Scutul familiei Rákóczi de Felsővadász
În câmp roşu, deasupra unor munţi verzi, o acvilă
neagră în profil, cu aripile deschise şi zborul coborât,
purtând pe cap o coroană de aur şi ţinând cu piciorul
dextru o sabie cu lama de argint şi mânerul de aur.
186
Panoul cu stema naţiunii secuieşti are dimensiunile în cm:
64 x 71, iar scutul stemei 24 x 27, celelalte panouri au dimensi-
unea de 50,5 x 71, iar scuturile lor 23 x 26.
50
6) Scutul familiei Kemény de Magyargyerő­
monostor – În câmp de azur, ieşind dintr-o coroană
deschisă de aur, un cerb în culori naturale, cu copite
şi coarne de aur, însoţit în cantonul dextru al şefului
de o semilună spre senestra, de argint, iar în flancul
senestru de o stea cu şase raze de aur.
7) Scutul familiei Apafi de Apanagyfalu
În câmp de azur, un vrej de viţă de vie cu cinci
frunze, de aur, cu doi ciorchini de argint, peste care
broşează o cască în profil (cu cefar şi apărătoare pen-
tru nas), de argint, străpunsă în bară de o spadă de
argint. În fapt, scutul stemei Apafi are câmpul ne-
gru.
În al doilea rând, pe peretele de Vest al bisericii se
află o pictură murală reprezentând o stemă de mari
dimensiuni187. Poate fi interpretat ca simbol al Creş-
tinismului: un scut cu câmpul de azur, cu o pasăre de
pradă de argint cu zborul coborât, ieşind din razele
unui soare de aur ce se află în vârful scutului (pasă-
rea Phoenix). Scutul este susţinut de doi grifoni, cu
aripile coborâte, de aur. Stema astfel descrisă este în-
cadrată într-un cvadrilob cu vârfurile în acoladă, cu
fondul roşu, acesta la rându-i înscris într-un cadru
rectangular cu fondul azuriu. Atât partea roşie, cât şi
cea azurie a cadrului este ornamentată cu motive ve-
getale redate în galben şi alb. Pictura este deteriorată.
O pictură murală similară, executată în același an de
același autor se află în biserica reformată din Bistrița,
în spatele amvonului.
În partea superioară, în colţul din stânga (dreapta
heraldică) a cadrului rectangular amintit se află ste-
ma autorului picturilor, heraldistul József Sebestyén
Keöpeczi188. Deşi acordată străbunilor acestuia în
1608, compoziţia de faţă este lucrată în maniera re-
prezentărilor de pe diplomele armale din vremea
regelui Sigismund de Luxemburg: scut cu câmpul
de azur, cu o terasă de aur, pe care stă un bărbat în
armură completă de argint, cu spadă în mâna dex-
tră şi altă spadă la brâu; cu cantonul dextru al şefului
187
155 x 155 cm.
188
Are cadrul de 20 x 25 cm.
de aur, încărcat cu o cruce cu extremităţile lăţite, de
argint; cască închisă, încoronată, având în cimier un
leu de aur; lambrechini azur şi aur. Întreaga stemă
este întoarsă spre senestra, adică spre scutul cu pasă-
rea ieşind din razele de soare.
6.3.3.3 Stemele din partea de Sud a bisericii
De formă aproximativ pătrată, tavanul acestei părţi
mai noi a bisericii este lucrat în lemn şi împărţit în
36 de casete aproximativ pătrate189.
Cele 16 casete din zona centrală a tavanului sunt
pictate în stilul secolului al XVII-lea, cu stemele
mai multor familii nobiliare din localitate (ori care
au avut vreo legătură mai semnificativă cu aceasta).
Întreaga pictură heraldică a acestui tavan casetat,
la fel ca şi inscripţia comemorativă, au fost pictate
răsturnate în oglindă: toate stemele sunt întoarse in-
vers, iar scrisul apare de la dreapta la stânga, cu li-
terele întoarse (chiar şi aşa, anii care însoţesc aceste
16 steme au cifrele când normal redate, când întoar-
se!). Neputând aborda ceea ce ne interesează decât
într-o perspectivă logică, am avut în vedere o dis-
poziţie normală a însemnelor şi inscripţiilor (astfel,
reproducerile nu sunt fotografiile exacte, ci rezultatul
întoarcerii imaginilor). Stemele sunt pictate în tem-
pera, fiecare având dedesubt câte o filacteră albă cu
numele familiei. Rezultă următoarea structură:
Schiţă de amplasare
Q R S T U V
A) B) C) D)
E) F) G) H)
I) J) K) L)
M) N) O) P)
X Y
189
Tavanul are dimensiunile de 628 x 578 cm.
51
A) Stema familiei Nagy-Sugár de Köpecz
În câmp de azur, deasupra unei terase verzi, un
bărbat într-o robă de culoare neagră, cu braţul drept
întins (preot binecuvântând), iar cu cel stâng ţinând
o carte şi o cheie. Cască închisă de argint, în profil,
timbrată cu o coroană deschisă de aur, împodobită
cu pietre preţioase. Lambrechini azur şi aur la dex-
tra, respectiv roşu şi argint la senestra. Stema este
însoţită de cifrele 1-6-0-7, adică anul dobândirii
stemei.
B) Stema familiei Sebestyén de Keöpecz190
În câmp, deasupra unei terase verzi, un bărbat în
armură completă, cu casca având viziera ridicată şi
împodobită cu o pană albă, ţinând în mâna dextră
o spadă înfiptă într-un cap de tătar cu turban, iar
mâna senestră sprijinită în şold, deasupra unei a
doua spade atârnată la brâu. Cască deschisă de ar-
gint, cu gratii de aur, în profil, timbrată cu o coroană
deschisă de aur, împodobită cu pietre preţioase. În ci-
mier, un leu de aur ieşind. Lambrechini azur şi aur.
Stema este însoţită de cifrele 1-6-0-8.
C) Stema familiei Bocz de Köpecz – varianta 1677
În câmp de azur, un braţ dextru în armură de
argint, ţinând o spadă cu lama de argint şi mâner
de aur. Cască închisă de argint, în profil, timbrată
cu o coroană deschisă de aur, împodobită cu pietre
preţioase. Lambrechini roşu şi argint la dextra, re-
spectiv azur şi aur la senestra. Stema este însoţită de
cifrele 1-6-7-7.
D) Stema familiei Deák de Köpecz
În câmp de azur, un bărbat îmbrăcat cu tunică şi
pantaloni verzi, cu cizme de aur, purtând o căciulă
neagră cu pană, ţinând în mâna dextră o sabie de
argint, cu mâner de aur, iar în mâna senestră o pană
de scris albă. Cască închisă de argint, în profil, tim-
brată cu o coroană deschisă de aur, împodobită cu
190
La inscripționarea propriului blazon familial, heraldistul
a făcut o diferențiere: pe când toate celelalte familii din Căpeni
apar cu predicatul de Köpecz, stema Sebestyén este inscripțio-
nată cu predicatul de Keöpecz, făcând deosebirea prin folosirea
literei „e”, precum a apărut în diploma de înnobilare acordată
în 1608.
pietre preţioase. Lambrechini azur şi aur la dextra,
respectiv roşu şi argint la senestra. Stema este însoţi-
tă de cifrele 1-6-1-5.
E) Stema familiei Nagy de Köpecz
În câmp de azur, deasupra unui munte verde, un
braţ dextru în armură de argint, ţinând o sabie, cu
lama de argint şi mâner de aur, în care este înfipt un
cap de turc, cu turban alb şi fes roşu. Cască închisă
de argint, în profil, timbrată cu o coroană deschisă
de aur, împodobită cu pietre preţioase. În cimier,
braţul cu sabie şi cap de turc din scut. Lambrechini
roşu şi argint la dextra, respectiv azur şi aur la se-
nestra
F) Stema familiei Kaller de Köpecz
În roşu, un braţ în armură de argint, ţinând o sa-
bie curbă cu lama de argint şi mâner de aur. Cască
închisă de argint, în profil, timbrată cu o coroană
deschisă de aur, împodobită cu pietre preţioase. Lam-
brechini roşu şi argint. Stema este însoţită de cifrele
1-6-0-9.
G) Stema familiei Égető de Köpecz
În câmp de azur, deasupra unei terase verzi, un
bărbat îmbrăcat cu tunică şi pantaloni verzi, cu ciz-
me de aur, purtând o căciulă neagră răsfrântă cu ca-
tifea verde, călare pe un cal alb mergând la pas (aco-
perit cu un cioltar de aur), ţinând în mâna dextră o
sabie de argint, cu mâner de aur, în care este înfipt un
cap de turc cu turban, în vreme ce mâna senestră ţine
hăţurile. Cască închisă de argint, în profil, timbrată
cu o coroană deschisă de aur, împodobită cu pietre
preţioase. Lambrechini azur şi aur la dextra, respec-
tiv roşu şi argint la senestra. Stema este însoţită de
cifrele 1-6-1-5.
H) Stema familiei Bocz de Köpecz – varianta 1649
În câmp de azur, deasupra unei terase verzi, un
bărbat îmbrăcat cu tunică şi pantaloni albi, cu cizme
de aur, purtând o căciulă neagră răsfrântă cu catifea
verde, călare pe un cal alb mergând la pas (acoperit
cu un cioltar verde), ţinând în mâna dextră o sabie de
argint, cu mâner de aur, în vreme ce mâna senestră
ţine hăţurile; în şef, două stele cu câte şase raze, de
aur. Cască închisă de argint, în profil, timbrată cu o
52
coroană deschisă de aur, împodobită cu pietre preţi-
oase. În cimier, un braţ dextru în armură de argint,
ţinând o sabie de argint, cu mâner de aur. Lambre-
chini azur şi aur la dextra, respectiv roşu şi argint la
senestra. Stema este însoţită de cifrele 1-6-4-9.
I) Stema familiei Balázs de Köpecz
În câmp de azur, deasupra unei terase verzi, un
bărbat îmbrăcat cu tunică şi pantaloni roşii, cu ciz-
me de aur, purtând o căciulă de blană naturală răs-
frântă cu catifea roşie, ţinând în mâna dextră o sabie
curbă de argint, cu mâner de aur, iar în mâna se-
nestră o ramură cu cinci frunze verzi. Cască închisă
de argint, în profil, timbrată cu o coroană deschisă
de aur, împodobită cu pietre preţioase. În cimier, o
stea cu şase raze, de aur. Lambrechini roşu şi argint
la dextra, respectiv azur şi aur la senestra.
J) Stema familiei Gúzs de Köpecz – identică cu
stema familiei Deák de Köpecz. Stema este însoţită
de aceleaşi cifre 1-6-1-5.
K) Stema familiei Benkő de Köpecz și Árkos
Câmp despicat; în prima parte, tripartit în ban-
dă azur-roşu-azur, cu câte un scut rotund de ar-
gint, răsturnat, încărcând primele două diviziuni
superioare; în a doua parte, pe argint, o spadă cu
vârful în sus, cu lama de argint şi mânerul de aur,
înfăşurată cu o panglică roşie, purtând inscripţia
„GLORIA SOLI DEI”. Cască deschisă de argint, cu
gratii de aur, în profil, timbrată cu o coroană des-
chisă de aur, împodobită cu pietre preţioase. În ci-
mier, trei pene de struţ, una de aur între două de
azur. Lambrechini azur şi aur. Stema este însoţită
de cifrele 1-7-9-8.
L) Stema familiei Toókos de Nagybaczon
În câmp de azur, deasupra unei terase verzi, un
leu de aur ţinând în laba dextră o sabie de argint,
cu mâner de aur. Cască închisă de argint, în profil,
timbrată cu o coroană deschisă de aur, împodobită
cu pietre preţioase. Lambrechini azur şi aur.
M) Stema familiei Móricz de Nagyvárad și
Sepsi­szentgyörgy
Câmp despicat; în prima parte, pe aur, o terasă
verde, cu trei coline, din care iese un vrej de viţă-
de-vie cu doi ciorchini, în culori naturale; în a doua
parte, pe azur, deasupra unei terase verzi cu trei
coline, un braţ dextru în mânecă neagră răsfrântă
cu roşu, ţinând o sabie cu lama de argint şi mâner
de aur, surmontat în şef de o lună spre senestra de
argint şi un soare de aur, ieşind din nori de argint.
Cască deschisă de argint, cu gratii de aur, în profil,
timbrată cu o coroană deschisă de aur, împodobită
cu pietre preţioase. În cimier, două lalele albe, cu
tulpini şi frunze verzi, încrucişate. Lambrechini
azur şi aur la dextra, respectiv verde şi aur la sene-
stra. Stema este însoţită de cifrele 16-09, respectiv
18-18.
N) Stema familiei Gáspár de Bardocz
În câmp de azur, deasupra unui munte verde, un
braţ dextru în armură de argint, ţinând trei roze ro-
şii, cu butoni de aur, respectiv tulpini şi frunze verzi.
Cască închisă de argint, în profil, timbrată cu o co-
roană deschisă de aur, împodobită cu pietre preţi-
oase. Lambrechini roşu şi argint la dextra, respectiv
azur şi aur la senestra. Stema este însoţită de cifrele
1-6-7-2.
O) Stema familiei Benedek de Kisbaczon
În câmp de azur, deasupra unei terase verzi, un
bărbat îmbrăcat cu tunică şi pantaloni roşii, cu cizme
de aur, purtând o căciulă neagră răsfrântă cu catifea
roşie, călare pe un cal alb mergând la pas (acoperit cu
un cioltar verde), ţinând în mâna dextră hăţurile, iar
în mâna senestră o lance neagră, în vârful căreia este
înfipt un cap de turc cu turban alb şi fes roşu. Cas-
că închisă de argint, în profil, timbrată cu o coroană
deschisă de aur, împodobită cu pietre preţioase. Lam-
brechini azur şi aur la dextra, respectiv roşu şi argint
la senestra.
P) Stema familiei Gyenge de Miklósvár
Câmp tăiat; în partea superioară, pe roşu, un
pelican de argint hrănindu-şi puii; în a doua parte,
pe azur, o semilună de argint spre dextra, flancată
de două stele cu câte şase raze, de aur. Cască des-
chisă de argint, cu gratii de aur, în profil, timbrată
cu o coroană deschisă de aur, împodobită cu pietre
preţioase. În cimier, un braţ dextru în armură de
53
argint, ţinând o sabie de argint, cu mâner de aur.
Lambrechini roşu şi argint la dextra, respectiv azur
şi aur la senestra.
Majoritatea celor 20 de casete de pe chenarul ex-
terior al tavanului sunt decorate cu felurite motive
vegetale, dar există şi excepţii interesante. Două pa-
nouri – în partea centrală, dinspre amvon – conţin
inscripţia comemorativă a lucrării. Caseta „S”:
„ISTEN DICSŐSÉGÉRE ÉPÍTTETTE ŐSI
TEMPLOMA E SZÁRNYÁT A KÖPECZI RE­
FORMÁTUS EGYHÁZKÖZSÉG AZ ÚRNAK
MCMXXVI. ESZTENDEJÉBEN”
În traducere: „PENTRU GLORIA LUI DUMNE-
ZEU, ACEASTĂ LATURĂ A VECHII BISERICI A
FOST CONSTRUITĂ DE PAROHIA REFORMATĂ
DIN CĂPENI ÎN ANUL DOMNULUI 1926”
Şi vine în continuare inscripţia de pe celălalt pa-
nou (T):
„MÉLTÓSÁGOS ÉS FŐTISZTELETŰ DR. MAK-
KAI SÁNDOR PÜSPÖKSÉGE, NAGYTISZTELE-
TŰ KOVÁTS SÁNDOR BARÓTI REF. LELKÉSZ
ESPERESSÉGE, TISZTELETES KÖPECZI BOCZ
JÓZSEF LELKÉSZSÉGE ÉS KÖPECZI BOCZ
EMÁNUEL MEGYEBÍRÓSÁGA IDEJÉBEN”
În traducere: „ÎN TIMPUL MANDATULUI
CA EPISCOP AL PREA SFINŢIEI SALE DR.
SÁNDOR MAKKAI, AL SFINŢIEI SALE SÁN-
DOR KOVÁTS, CA PROTOPOP, AL CUCERNI-
CULUI JÓZSEF BOCZ DE CĂPENI, CA PREOT
PAROH ŞI AL EPITROPULUI EMÁNUEL BOCZ
DE CĂPENI”
Alături de însemnele mai sus descrise, pe acelaşi
tavan se mai găsesc două panouri cu inscripţii, în
colţurile laturii de sud. La dreapta intrării (Y)
„E TEMPLOMOT RENOVÁLTA, S E SZÁRNYAT
ÉPÍTETTE FÖLKER FRIGYES BARÓTI ÉPÍTŐ
VÁLLALKOZÓ VEZETÉSÉVEL BENEDEK GYU-
LA KÖPECZI KŐMŰVES MESTER, DEMETER
SÁNDOR KÖPECZI ÁCSMESTER ÉS BÁNYAI
SÁNDOR KÖPECZI ASZTALOSMESTER * 1926 *”
În traducere: „BISERICA A FOST RENOVA-
TĂ ŞI ACEASTĂ LATURĂ CONSTRUITĂ SUB
ÎNDRUMAREA LUI FRIGYES FÖLKER, CON-
STRUCTOR ÎNTREPRINZĂTOR DIN BARAOLT
DE CĂTRE GYULA BENEDEK, MEŞTER ZIDAR
DIN CĂPENI, SÁNDOR DEMETER, MEŞTER
DULGHER DIN CĂPENI, SÁNDOR BÁNYAI,
MEŞTER TÂMPLAR DIN CĂPENI * 1926 *”
Iar la stânga o inscripţie cu stemă a lui József Se-
bestyén Keöpeczi (X) – amplasată acolo pentru a
arăta cine este autorul picturii tavanului. Ca descri-
ere, stema este identică cu cea a familiei Sebestyén,
pictată şi pe tavanul casetat, între cele 16 steme de
familii nobile locale (2.). Stilul este însă cel al seco-
lului al XV-lea, deşi, pentru acest interval, casca cu
gratii era oarecum prematură. Stema este pictată pe
o bucată rectangulară de tablă, decupată, vopsită şi
fixată cu cuie în caseta din colţul amintit. Alături de
stemă, se află următoarea inscripţie:
„FESTETTE KEÖPECZI SEBESTYÉN JÓZS,
A ROMÁN KORONAREND TISZTIKERESZ­
TESE * MCMXXVI *”
În traducere: „PICTAT DE CĂTRE JÓZS[EF]
SEBESTYÉN KEÖPECZI, POSESOR AL ORDI-
NULUI COROANA ROMÂNIEI ÎN GRAD DE
OFIŢER * MCMXXVI *”.
Mai avem 4 casete, în linia dinspre nava biseri-
cii, care flanchează cele 2 panouri cu inscripţia edi­
ficării.
În colţul din stânga (Q) stema comunei Căpeni
(Keöpecz közönsége): scut cu câmpul de azur, cu un
porumbel de argint, în profil, cu aripile desfăcute
şi ridicate, cu ciocul şi picioarele de aur, ţinând în
cioc o ramură de măslin verde. Scutul este timbrat
de o coroană deschisă şi flancat de două ramuri de
măslin.
Acestei steme îi „răspunde” o altă stemă, în colţul
drept (V), stema Nobilei Naţiuni a Secuilor (Nemes
Székely Nemzet): scut cu câmp de azur, cu un soare
de aur, însoţit de o semilună spre dextra, de argint.
Scutul este timbrat de o coroană deschisă, şi flancat
de două ramuri de măslin.
Cele două casete, care flanchează inscripţiile, au
simboluri ecleziastice. Cea din stânga (R), repre-
54
zentând pelicanul hrănindu-şi puii, este simbolul
folosit cu predilecție de Eparhia Reformată din
Ardeal. Cea din dreapta (U), reprezentând pasărea
Phoenix ieşind din flăcări, este un simbol care poate
fi asociat Creştinismului.
6.3.3.4 Autorul stemelor prezentate:
József Sebestyén Keöpeczi191
Autorul acestei lucrări de amploare este artistul Jó­
zsef Sebestyén Keöpeczi (1878-1964), un eminent
specialist în heraldică şi un bun cunoscător al mo-
numentelor transilvănene.
József Sebestyén Keöpeczi provine dintr-o fami-
lie secuiască armalistă, Joannes şi prin el, tatăl său,
Petrus Sebestyén de Keöpecz, înnobilaţi de prin-
cipele Transilvaniei, Gabriel Báthori, în 1608192.
József Sebestyén s-a născut la 12 noiembrie 1878
la Sic193. Tatăl său, József Sebestyén de Kőröspatak
și Köpecz senior era fiind învăţător. Astfel tânărul
Sebestyén a urmat şcoala acolo unde părintele îşi
avea slujba: la Nemigea de Jos, apoi la Şieu, în fine la
Bistriţa194, unde, în anturaj săsesc, şi-a perfecţionat
şi cunoștinţele de limbă germană.
Dorind să devină pictor, Sebestyén a frecventat
cursurile Şcolii Regale Maghiare de Desen Artistic
din Budapesta ca student-oaspete în primul semes-
tru al anului universitar 1898-99195.
În 1903 îl găsim la Cluj, unde a devenit coredac-
tor şi ilustrator al revistei de specialitate proaspăt
apărute, „Genealógiai Füzetek”, editată de Imre Sán-
191
Mai multe despre artistul heraldist: Attila István Szekeres,
Keöpeczi Sebestyén József, a címerművész, Tortoma, Barót, 2014.
192
La 29 iunie 1608. Vezi în MNLOL, Fond F1 – GYKOL, LR,
Vol. 8. p. 55, nr. crt. 5015: „Nobilitatio Joannis et Petri Sebestien
de Keöpecz cum armis”; precum şi SWb Siebenbürgen; precum şi
Imre Sándor: Czímerlevelek, I. füzet, Kolozsvár, 1910, p. 31.
193
Registrul matricol al botezurilor al Parohiei Reformate
Sic (Szék), SJANR Cluj, Fond nr. 42., dos. 211/9, pag. 125-126,
nr. crt. 77.
194
Károly Tagányi, Dr. László Réthy, József Pokoly: Szolnok-
Doboka vármegye monográfiája, V. kötet, Deés, 1901, p. 274.
195
Conform Registrului Matricol al instituţiei: http://www.
mke.hu/about/hallgatoi_adatbazis.php/s (11. 10. 2014)
dor Csíkszentmihályi. Până la încetarea apariţiei re-
vistei din cauza războiului, în 1914, au fost publica-
te peste 100 de desene de steme care i se datorează,
în paralel Sebestyén publicând şi studii heraldice196.
În 1914 Sebestyén s-a mutat la Budapesta. În 1915
a primit permisiunea Ministerului de Interne de a
folosi titulatura de „pictor heraldist al Arhivelor
Naţionale Ungare”197. În această calitate i-a revenit
onoarea de a desena armele Ungariei, după ce ste-
ma mijlocie a statului a fost augmentată cu armele
Bosniei, ţară ocupată de Imperiul Austro-Ungar în
1908198. A desenat stema Regatului Ungariei în vari-
antele mică şi mijlocie, fiecare dintre aceastea fiind
redate în câte două variante, având doi îngeri ca te-
nanţi, respectiv flancate de o ramură de stejar şi una
de măslin. Totodată a desenat şi sigiliul regatului.
Ca ofițer, a participat și la Primul Război Mondi-
al, iar după căderea regatului s-a înrolat în Divizia
Secuiască199. În 1919, căzut prizonier de război, a
fost internat în cetatea Braşovului. Mai târziu a fost
eliberat, dar i s-a impus domiciliul forţat, având po-
sibilitatea să-şi aleagă o localitate pe o rază de 50 de
km în apropierea Braşovului. A ales locul de ori-
gine al familiei – unde până atunci nu mai fusese
–, nu din motive sentimentale, ci mai ales practice:
acolo avea o cunoştinţă, Lajos Nagy Köpeczi, fost
consilier în Ministerul de Finanţe din Ungaria, care
frecventa des Arhivele Naţionale200. Nagy l-a primit
în casă, unde locuia o nepoată a soţiei sale, rămasă
196
Attila István Szekeres, Negyven éve hunyt el a heraldikus:
Keöpeczi Sebestyén József, în „Háromszék”, Anul XVI, nr. 4355
din 30. decembrie 2004.
197
MNLOL, Arhiva Ministerului de Interne, 6078/1915 BM,
fond K 148 1921-3-6472
198
Decret pentru adoptarea noilor arme comune (adică ale
Imperiului Austro-Ungar) şi ale Regatului Ungariei, ratificat
de Franz-Iosif, împărat austo-ungar, rege al Ungariei la 11
octombrie 1915, apărut în Budapesti Közlöny nr. 236 din 12
octombrie 1915, precum şi în revista Turul XXXV, numerele
comasate 1-4 din 1917, p. 1-7.
199
Ádám Kónya, Országok heraldikusa Keöpeczi Sebestyén
József, în „Erdővidéki Lapok”, Anul I, nr. 2 din 2000, p. 4-6.
200
Informaţie furnizată în exclusivitate autorului de către
nepotul gazdei, Levente Nagy.
55
orfană, Ilona Gyenge Miklósvári, cu care Sebestyén
s-a căsătorit201. în scurt timp li s-au născut doi fii:
András202 şi Albert203, ambii dispărând timpuriu204.
Sebestyén a stat la Căpeni până în anul 1940.
Aceasta a fost cea mai rodnică perioadă a activităţii
sale heraldice şi a celei de protecţie a monumen­telor.
Cea mai renumită realizare a sa a fost proiectarea
stemei României de după Marea Unire. Pentru aceas-
tă misiune, el a fost propus regelui Ferdinand de că-
tre Alexandru Tzigara Samurcaş205. Sebestyén a fost
invitat la Bucureşti, unde a discutat cu regele, apoi a
realizat stema ţării în trei variante, mare, mijlocie şi
mică. Stema a fost adoptată în 23 iulie 1921206, apă-
rând în „Monitorul Oficial” nr. 92 din 24 iulie 1921,
şi fiind apoi publicată în cotidianul „Universul”207 din
aceeași zi, precum și în revista „Ilustraţia”208.
În anul 1926 s-a extins biserica reformată din
Căpeni. Nava principală având tavan casetat, a pri-
mit acelaşi fel de tavan şi extinderea. Sebestyén a
decorat aceste casete și parapetul galeriei vestice cu
blazoane. Stemele de aici le-am prezentat anterior.
În această perioadă a pictat nenumărate steme fa-
miliale la comandă dar şi pentru prieteni, a desenat
ex-libris-uri, având ca motive principale blazoane.
201
La 20 august 1919, conform Registrului familial al Paro-
hiei Reformate din Căpeni, vol. II, p. 143.
202
Având numele complet: András László József, născut la 11
iulie 1920, conform Registrului matricol al botezurilor al Paro-
hiei Reformate din Căpeni, vol. V (1918-1957), p. 8.
203
Având numele complet: Albert Lajos Viktor, născut la 2
noiembrie 1921, conform Registrului matricol al Parohiei Re-
formate din Căpeni, vol. V (1918-1957), p. 12.
204
Albert a dispărut după cel de al Doilea Război Mondial,
ultimul semn de viață l-a dat printr-o scrisoare din Nyírbátor,
Ungaria datată 25 septembrie 1946, iar András s-a sinucis (s-a
spânzurat pe un prun, după spusele martorilor) la Căpeni la
16 iunie 1946, fiind înmormântat peste două zile în sat, con-
form Registrului matricol al deceselor al Parohiei Romano-
Catolice din Căpeni, aflat la Parohia Romano-Catolică din
Baraolt, vol. 16, pag 39.
205
Alexandru Tzigara-Samurcaş, Memorii III (1919-1930),
Lupta vieţii unui octogenar, Meridiane, Bucureşti, 2003, p. 92-93.
206
Înaltul Decret Regal nr. 3572 din 23 iulie 1921.
207
„Universul”, anul XXXIX, nr. 169 din 23 iulie 1921.
208
„Ilustraţia”, anul X, seria 2, nr. 9, din decembrie 1921.
El a desenat şi stema episcopului romano-catolic
de Alba Iulia, Áron Márton209. A publicat o serie
de studii heraldice şi de istoria artei, în principal
în reviste maghiare, dar şi în reviste de specialitate
săseşti şi româneşti. A executat şi ilustraţii pentru
cărţi. A desenat stemele din lucrarea lui Sándor
Imre, Czímerlevelek. În primul volum210 are 149, în
al II-lea211 134 desene de steme. A ilustrat monu-
mentala lucrare a lui Imre Lukinich despre istoria
familiei Bethlen de Bethlen212. În această carte au
apărut peste 100 de desene ale sale, reprezentând
mai ales castele şi conace ale conţilor Bethlen, dar şi
ale rudelor familiei, apoi interioare, morminte, bla-
zoane. În această perioadă a fost membru în Consi-
liul Director al Muzeului Naţional Secuiesc din Sf.
Gheorghe213.
A contribuit esenţial şi la protejarea patrimoniu-
lui cultural. A consolidat frescele din biserica ro-
mano-catolică de la Ghelinţa, a condus lucrările de
restaurare ale castelului baronilor Daniel din Vâr-
ghiş, a participat la lucrările de restaurare a Biseri-
cii Negre şi la cercetările arheologice ale cetăţii din
Braşov, la restaurarea bisericii reformate din satul
său natal, Sic, la restaurarea bisericii romano-cato-
lice Sf. Mihail din centrul Clujului, la cercetările ar-
heologice de la biserica reformată din Ghidfalău214.
În 1940 József Sebestyén Keöpeczi s-a mutat la
Cluj, lucrând la Biblioteca Universitară. După cel de
al Doilea Război Mondial a lucrat în particular, mai
mult pentru biserici. A realizat mai multe plăci şi
panouri comemorative pentru biserica franciscană
209
János Bányai, Márton Áron püspökké szentelése, în „Szé-
kelyföld” Anul IX, nr. 3-4 din 1939, p. 20.
210
Apărut în 1910 la Cluj.
211
Apărut în 1912 la Cluj.
212
Imre Lukinich, A bethleni Bethlen család története, Athe-
naeum Irodalmi és Nyomdai Rt, Budapest, 1927.
213
Între 1929-33, rezultă din teza de doctorat a lui Hu-
nor Boér, A Székely Nemzeti Múzeum a magyar tudomány és
közművelődés történetében 1875–2000, Eötvös Loránd Tu-
dományegyetem, Bölcsészettudományi Kar, Budapest, 2007,
manuscris.
214
Ádám Kónya, op. cit, p. 6.
56
din Cluj, pentru bisericile reformate din Bicfalău,
Căpușu Mare, Câțcău, Dej, la Cluj pentru biserica
cu două turle, iar în biserica din strada Farkas (Ko-
gălniceanu) are trei panouri, două uriaşe reprezen-
tând istoria lăcaşului, respectiv preoţii care au slujit
acolo, şi unul, mai modest, în amintirea episcopului
Boldizsár Vásárhelyi. Aceste panouri au ca elemen-
te decorative în principal steme.
Sebestyén a realizat şi compoziţii heraldice, cum
ar fi stema Colegiului Reformat din Cluj, stema
Transilvaniei înconjurată de stemele comitatelor
ardelene, sau stema naţiunii secuieşti, înconjurată
de stemele comitatelor de pe teritoriul Ținutului
Secuiesc, aflată la Muzeul Naţional Secuiesc din Sf.
Gheorghe.
József Sebestyén Keöpeczi a decedat la vârsta de
86 de ani la 27 decembrie 1964215. Se odihneşte în
cimitirul Házsongárd din Cluj. În concordanţă cu
menirea sa de heraldist, monumentul funerar este
decorat cu stema de neam a familiei Sebestyén în
basorelief.
6.3.4 Tălişoara
Biserica din Tălişoara, ridicată la sfârşitul secolului
al XIII-lea şi începutul celui următor, a fost recon-
struită în anii 1857-58, clădirea primind în afară
de intrarea principală, şi o intrare în partea sudică,
printr-un portic alipit navei bisericii216. Acest portic
a fost decorat în anul 2000 de către artistul plastic
din localitate, Bálint Kósa cu douăzeci de steme.
Dintre acestea, 18 sunt ale familiilor nobile din lo-
calitate, una este a Eparhiei Reformate din Ardeal,
de care aparţine Parohia Reformată din Tălişoara, şi
una apare ca stemă a localităţii, concepută de artist.
Stemele au fost pictate cu tempera pe plăci fibro-
lemnoase.
215
Decesul a fost înregistrat în Registrele de stare civilă ale
localităţii Cluj la actul nr. 1612 din 28 decembrie 1964, sub nu-
mele decedatului de Sebestyen Iosif.
216
Hunor Magyari și Tünde Szántó, Az Erdővidéki Reformá-
tus Egyházmegye templomai, Székelyudvarhely, 2009, 47.
 Bálint Kósa, s-a născut la Tălişoara în 1934, în
prezent locuind în satul natal. De mic copil s-a mu-
tat cu familia la Căpeni, unde a stat şi în timpul ma-
turităţii. A fost impresionat de stemele din biserica
reformată de acolo. În anii studenţimii, la Cluj, a
făcut cunoştinţă cu autorul acelor steme, József Se-
bestyén Keöpeczi. Sub influenţa acestor întâlniri, a
decorat cu steme biserica din satul său natal, unde
s-a retras pentru anii bătrâneţii217.
6.3.4.1 Stemele de pe latura estică a porticului
Schiţă de amplasare
A B C având velele strânse, catargul ornamentat cu un
D E F părţit orizontal roşu şi albastru marin; deasupra pu-
A. Stema familiei Sólyom: scut sfertuit; în I-ul şi
al IV-lea cartier, pe argint, o bandă în tablă de şah,
negru şi roşu; în al II-lea, pe albastru, o barză de
argint, cu ciocul roşu; în al III-lea, pe albastru, un
leu de aur. Coif cu gratii, de aur, în semiprofil, înco-
ronat nobiliar, având în cimier o barză de argint, cu
ciocul roşu, între două aripi de acvilă neagră. Lam-
brechini albastru şi aur la dextra, respectiv roşu şi
argint la senestra.
B. Stema familiei Benczédi: În scut cu câmpul
albastru, deasupra unei terase verzi, un grifon ram-
pant de aur, cu limbă şi gheare roşii, cu coada între
picioare şi aripile coborâte, ţinând în dextra o sabie
cu lama curbă de argint şi mâner de aur. Coif cu
gratii, de argint, aşezat frontal, încoronat nobiliar,
având în cimier grifonul din scut, ieşind. Lambre-
chini albastru şi aur la dextra, respectiv roşu şi ar-
gint la senestra.
C. Stema familiei Gáspár: În scut cu câmpul
albastru, deasupra unei terase verzi, un bărbat de
217
Attila Szekeres, Erdővidék metszőművésze – Beszélgetés
Kósa Bálinttal, în „Háromszék”, Anul XXIII, nr. 6475 din
24. decembrie 2011, (http://www.3szek.ro/load/cikk/45233/
erdovidek_metszomuvesze_beszelgetes_kosa_balinttal)
57
carnaţie, în uniformă militară roşie, cu cizme şi
cuşmă naturale, aceasta din urmă răsfrântă spre se-
nestra cu roşu, ţinând în dextra o sabie scoasă din
teacă, cu lama de argint şi mâner de aur, iar în se-
nestra o suliţă de argint. Coif cu gratii, de argint,
în semiprofil, încoronat nobiliar, având în cimier
bărbatul din scut, ieşind, ţinând în dextra o balanţă
dezechilibrată, neagră, iar senestra în şold. Lam-
brechini albastru şi aur la dextra, respectiv roşu şi
argint la senestra.
D. Stema familiei Kolumbán: În scut cu câmpul
albastru, plutind peste o mare agitată de argint, o
corabie în culori naturale, navigând spre senestra,
steag roşu spre dextra, iar la provă un alt steag, îm-
pei corăbiei se află un cocor alb, cu cioc şi picioare
roşii, ţinând în cioc o ramură de măslin verde. Coif
de argint, cu gratii de aur, în semiprofil, încoronat
nobiliar, având în cimier un bărbat de carnaţie ie-
şind, în armură completă de argint, purtând coif
ascuţit şi scut oval, ţinând în dextra o ramură de
palmier, verde. Lambrechini albastru şi aur la dex-
tra, respectiv roşu şi aur la senestra.
E. Stema familiei Bartha: În scut cu câmpul al-
bastru, deasupra unei terase verzi care se întretaie
cu o brazdă de pământ, un trunchi de arbore în cu-
lori naturale, adextrat de un bărbat de carnaţie, în
tunică roşie, cu pantaloni verzi, cu cizme negre şi
cuşmă roşie, răsfrântă cu verde, ţinând în dextra o
sabie cu lama curbă de argint şi mâner de aur, care
străpunge un cap de necredincios, de carnaţie, iar
în senestra trei flori de crin naturale. Coif de argint,
cu gratii de aur, în semiprofil, încoronat nobiliar.
Lambrechini albastru şi aur la dextra, respectiv
roşu şi argint la senestra.
F. Stema familiei Daniel: În scut cu câmpul albas-
tru, deasupra unei terase verzi, o lebădă de argint
cu aripile desfăcute, cu cioc şi picioare roşii, cu gâ-
tul străpuns din faţă de o săgeată în culori naturale.
Coif închis, de argint, aşezat frontal, încoronat no-
biliar, având în cimier o pereche de aripi de acvilă
neagră. Lambrechini albastru şi argint la dextra,
respectiv roşu şi argint la senestra.
6.3.4.2 Stemele din dreapta intrării
Schiţă de amplasare
G H
I J
G. Stema familiei Zathureczky: Scut tăiat; în I-a
parte, pe albastru, un urs rampant negru, ieşind, ţi-
nând între labe o coroană nobiliară de aur, însoţit în
şef de o umbră de soare de aur şi o semilună întoar-
să, de argint; în a II-a parte, pe argint, ieşind din trei
coline verzi, câte o roză cu tulpină şi frunze verzi,
una cu petalele roşii între alte două cu petale albe.
Coif închis, de argint, în profil, încoronat nobiliar,
având în cimier ursul din scut, ţinând între labe cele
trei roze. Lambrechini albastru şi aur la dextra, re-
spectiv roşu şi argint la senestra.
H. Stema localităţii Tălişoara: Scut cu câmpul al-
bastru, în care două braţe de carnaţie, în armură de
argint, strânse în credinţă, din fiecare ridicându-se
câte o ramură de măslin, în culori naturale, între
care se află un cocor alb, cu cioc şi picioare roşii, cu
gâtul străpuns în bară, de la dextra la senestra, de o
săgeată de aur, iar vigilenţa având culoarea pietrei.
Coif de argint, cu gratii de aur, în semiprofil, înco-
ronat nobiliar, având în cimier un catarg de corabie
cu vela umflată de vânt, purtând în vârf un fanion
în culorile statului maghiar. Lambrechini roşu şi ar-
gint la dextra, respectiv albastru şi aur la senestra.
Menţionăm, că Tălişoara nu a avut stemă, nici si-
giliu heraldic. În prezent este localitate componentă
a comunei Brăduţ. Comuna, ca unitate administra-
tiv-teritorială, are stemă recentă. Tălişoara nu poate
avea stemă legală.
I. Stema familiei Rauber: scut sfertuit; în I-ul şi
al IV-lea cartier, pe argint, câte un taur ieşind, în
culori naturale şi cu coarne recurbate de aur (cel
din I-ul cartier conturnat); în al II-lea şi al III-lea,
58
pe roşu, o bară în tablă de şah, argint şi negru. Trei
coifuri de argint, cu gratii de aur, încoronate nobi-
liar. Cel dintâi (central), are în cimier un personaj
de carnaţie, în togă şi cu aripi albe, suflând într-o
trâmbiţă de aur (probabil, o reprezentare alegorică
a Faimei); lambrechini negru şi aur la dextra, roşu
şi argint la senestra. Cel de-al II-lea coif (dextra),
întors, are în cimier un cap de taur precum în scut;
lambrechini negru şi aur. Cel de-al III-lea coif (se-
nestra), are în cimier o aripă de acvilă neagră; lam-
brechini roşu şi argint.
J. Stema familiei Nagy: Scut cu câmpul albastru,
deasupra unei terase verzi, un bărbat de carnaţie,
dezgolit dar având mijlocul înfăşurat în pânză roşie,
cu partea dextră a pieptului purtând trei picături de
sânge, ţinând în dextra o spadă de argint cu mâner
de aur iar în senestra o coroană nobiliară de aur.
Coif de argint, cu gratii de aur, în semiprofil, înco-
ronat nobiliar. Lambrechini roşu şi argint la dextra,
respectiv albastru şi aur la senestra.
6.3.4.3 Stemele din stânga intrării
Schiţă de amplasare
K L
M N
K. Stema Eparhiei Reformate din Ardeal apa-
re în colţul din dreapta jos a unei casete inscrip-
ţionate în maghiară: „MEGVÁLTÁSUNK 2000.
ÉVFORDULÓJA, AZ 1000 ÉVES SZENT ISTVÁNI
KERESZTÉNYSÉGÜNK ÉS ÁLLAMISÁGUNK JU-
BILEUMA ÉVÉBEN A MAGYAR MILLENNIUM
EMLÉKÉRE AZ OLASZTELEKI REFORMÁTUS
EGYHÁZKÖZSÉGNEK ADOMÁNYOZTA KÓSA
BÁLINT GRAFIKUS. HA ISTEN VELÜNK, KI­
CSODA ELLENÜNK.” În traducere: La aniversarea
a 2000 de ani de la mântuirea noastră, în anul jubili-
ar al creştinătăţii şi statalităţii noastre, datorate Sfân-
tului Ştefan, în amintirea mileniului maghiar, dona-
ţie a graficianului Bálint Kósa Parohiei Reformate din
Tălişoara. Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi
împotriva noastră. Stema: Scut despicat, albastru şi
roşu, cu o terasă dreaptă verde ieşind deasupra unei
ape ondulate în culori naturale, terasă pe care se află
un pelican hrănindu-şi cei trei pui, în culori natura-
le, însoţiţi în şef de un soare de aur şi o lună figurată
şi conturnată, de argint. Scutul timbrat de o coroană
nobiliară.
L. Stema familiei Reznek Kósa: În scut cu câmpul
albastru, ieşind dintr-o coroană nobiliară de aur, un
braţ dextru de carnaţie, în armură de argint, ţinând
în bară un buzdugan de argint. Coif închis, de argint,
în semiprofil, încoronat nobiliar, având în cimier
braţul din scut. Lambrechini roşu şi argint la dextra,
respectiv albastru şi aur la senestra.
M. Stema familiei Márkó: În scut cu câmpul albas-
tru, o cunună din ramuri de măslin, în culori natura-
le, având la întretăierea lor, în şef, o coroană nobiliară
de aur din care se ridică o barză în culori naturale.
Coif de argint, cu gratii de aur, în semiprofil spre se-
nestra, încoronat nobiliar, având în cimier barza din
scut, conturnată. Lambrechini roşu şi argint la dex-
tra, respectiv albastru şi aur la senestra.
N. Stema familiei Balási: În scut cu câmpul roşu,
deasupra unei terase verzi, un leu de aur cu coadă
dublă, ţinând în laba dextră o sabie cu lama curbă de
argint şi mâner de aur. Coif cu gratii, de argint, aşe-
zat frontal, încoronat nobiliar, din care iese în cimier
leul din scut. Lambrechini roşu şi argint la dextra,
respectiv albastru şi aur la senestra.
6.3.4.4 Stemele de pe latura vestică a porticului
Schiţă de amplasare
O P Q cată cu inscripţia, în litere negre: „IUS DIVI-NUM
R S T naţie, în armură de argint, ieşind dintr-un nor aflat
O. Stema familiei Baló: În scut cu câmpul albas-
tru, deasupra unei coline verzi, o coroană nobiliară
de aur din care iese un urs în culori naturale, ţinând
în laba dextră un fier de plug, iar în laba senestră,
59
peste umăr, o sabie de argint având mâner de aur.
Coif cu gratii, de aur, aşezat frontal, încoronat nobi-
liar, având în cimier trei spice de grâu de aur, peste
care se încrucişează sabia din scut, respectiv fierul
de plug. Lambrechini albastru şi aur la dextra, re-
spectiv roşu şi argint la senestra.
P. Stema familiei Máthé: În scut cu câmpul al-
bastru, un urs negru văzut frontal, cu capul în pro-
fil spre dextra, cu limbă şi gheare roşii, ţinând în
laba dextră o spadă de argint, cu mâner de aur, iar
în laba senestră o coroană nobiliară de aur. Coif cu
gratii, de argint, aşezat frontal, încoronat nobiliar.
Lambrechini albastru, roşu şi aur la dextra, respec-
tiv roşu, albastru şi aur la senestra.
Q. Stema familiei Szász: În scut cu câmpul albas-
tru, un braţ dextru de carnaţie, în mânecă de argint,
ţinând în bară un pumnal cu lamă de argint şi mâ-
ner de aur. Coif cu gratii, de argint, în semiprofil,
încoronat nobiliar. Lambrechini albastru şi argint la
dextra, respectiv roşu şi aur la senestra.
R. Stema familiei Sándor: În scut cu câmpul al-
bastru, o coroană nobiliară de aur, surmontată de
un braţ dextru de carnaţie, în armură de argint, ţi-
nând în bară o sabie, cu lama curbă de argint şi mâ-
ner de aur. Coif cu gratii, de argint, aşezat frontal,
încoronat nobiliar, având în cimier un braţul din
scut. Lambrechini albastru şi argint.
S. Stema familiei Jakab: În scut cu câmpul albastru,
deasupra unei terase verzi, un leopard în culori natu-
rale, rampant. Coif de argint, cu gratii de aur, aşezat
frontal, încoronat nobiliar. Lambrechini albastru şi
aur la dextra, respectiv roşu şi argint la senestra.
T. Stema familiei Szombati: În scut cu câmpul
albastru, o carte deschisă, în culori naturale, încăr-
| ET HUMA-NUM”, surmontat de un braţ de car-
în şeful scutului şi ţinând, deasupra cărţii, o cunună
verde. Coif cu gratii, de argint, aşezat frontal, în-
coronat nobiliar, având în cimier braţul din scut.
Lambrechini roşu şi argint la dextra, respectiv al-
bastru şi aur la senestra.
 În afară de stemele pictate de Bálint Kósa, în bi-
serică mai există o stemă Daniel, de această dată
sculptată în lemn: este montată pe strana familiei
din biserica reformată de la Tălişoara. Stema nu
este corectă, neavând scut. Simbolul este redat pe o
placă circulară; astfel, pe o terasă mică stă o lebădă
săgetată prin gât. Elementul este flancat de două ra-
muri de măslin, totul fiind surmontat de o coroană
cu cinci perle.
6.3.5 Vârghiș
Biserica unitariană din Vârghiș, construită între anii
1813-1820218, este ornamentată cu casete pictate de
meșteri populari din localitate. Aceste casete sunt
dedicate în amintirea unor înaintași. Majoritatea ca-
setelor au decorațiuni florale și vegetale tradiționale
din Vârghiș, localitate cu vechi tradiții în mobilier
pictat. Cea mai renumită familie de pictori, artiști
populari este familia Sütő. Artistul popular Béla Sütő
senior și soția sa, Gizella Borbáth au dedicat în 1971
o casetă amintirii înaintașilor, artistul popular Dénes
Sütő, dispărut în 1914 în Galiția și fratelui mai mare
al creatorului, Lajos Sütő, decedat în 1943. Caseta,
poziționată în mijlocul parapetului corului (aflat în
partea sudică a bisericii orientate nord-sud, deasu-
pra intrării), conține stema Bisericii Unitariene Ma-
ghiare: în scut albastru, pe un munte natural, stă un
porumbel alb, cu ciocul şi picioarele roşii, întors spre
dextra, fiind înconjurat în formă de cerc de un şarpe
înghițindu-şi coada în partea superioară a scutului,
de argint. Muntele înfățișat natural seamănă cu mun-
ții ce se înalță în apropierea localității.
6.3.6. Baraolt
Localitatea Baraolt a fost atestată documentar sub
denumirea de Boralt în Diploma emisă în 1224
de către regele Andrei al II-lea al Ungariei, docu-
ment în care, printre limitele teritoriului sașilor este
218
Zoltán Kisgyörgy, op. cit, 314.
60
amintită și localitatea219. Biserica reformată este o
construcție nouă. Turnul ei a fost construit în 1957,
iar în 1994 s-a așezat piatra de temelie a clădirii, a
cărei construcție a fost terminată în 2000, mobila-
rea bisericii isprăvindu-se în 2004220. Holul bisericii
are un tavan casetat, ornamentat cu motive florale
și vegetale, dar și cu șapte steme și nume ale unor
principi ai Transilvaniei, pictate de Edit Juhos, ar-
tist popular din Sfântu Gheorghe. Apar următoa-
rele steme:
A. Scutul familiei Bocskai de Kismarja
În câmp de azur, un leu leopardat de aur, ţinând
cu laba dextră o săgeată de aur, care îi străpunge
ochii. Îl reprezintă pe principele Ștefan Bocskai.
B. Scutul familiei Rákóczi de Felsővadász
Scut tăiat roşu-albastru. În partea superioară, o
acvilă neagră în profil, cu aripile deschise şi zborul
desfășurat, purtând pe cap o coroană de aur şi ţi-
nând cu piciorul dextru o sabie cu lama de argint şi
mânerul de aur. În partea inferioară deasupra unui
deal verde cu trei coline se află o roată albă cu șase
spițe. Îi reprezintă pe principii Sigismund, Gheor-
ghe I și Gheorghe al II-lea Rákóczi.
C. Scutul Transilvaniei
Scut tăiat printr-o bandă îngustă, roșie. În câm-
pul superior, pe albastru, o acvilă neagră, cu ciocul
de aur, limbată negru, ieșind din brâu, cu capul în-
tors spre dextra, flancat în partea superioară de un
soare de aur, la dextra și o semilună descrescătoare,
de argint, la senestra, ambii aștri figurați. Câmpul
inferior, de aur, este încărcat cu șapte bastioane roșii
cu parapet, trei meterezuri și poartă neagră, așezate
4 şi 3.
219
„Ita tamen quod universus populus incipiens a Waras
usque in Boralt cum terra Syculorum terrae Sebus et terra
Daraus unus sit populus et sub uno iudice censeantur, omni-
bus comitatibus praeter Chybiniensem cessantibus radicitus”
Károly Szabó, Székely Oklevéltár I, p. 5; Dirk Moldt, Deutsche
Stadtrechte im mittelalterlichen Siebenbürgen: Korporationsre-
chte - Sachsenspiegelrecht - Bergrecht (Studia Transylvanica),
Böhlau Verlag, Wien-Köln-Weimar, 2009, 184.
220
Hunor Magyari și Tünde Szántó, op. cit, p. 11.
 D. Stema familiei Zathureczky
Scut tăiat; în partea superioară, pe albastru, un
urs rampant negru, ieşind, ţinând între labe o co-
roană nobiliară de aur, însoţit în şef de un soare de
aur şi o semilună crescătoare, de argint; în partea
inferioară, pe argint, ieşind din trei coline verzi,
câte o roză cu tulpină şi frunze verzi, una cu petale-
le roşii între alte două cu petale albe. Coif închis, de
argint, în profil, încoronat nobiliar, având în cimier
ursul din scut, ţinând între labe cele trei roze. Lam-
brechini albastru şi aur la dextra, respectiv roşu şi
argint la senestra. Familia Zathureczky a patronat
parohia reformată din Baraolt.
E. Stema Eparhiei Reformate din Ardeal
Scut despicat, albastru şi roşu, cu o terasă dreaptă
verde ieşind deasupra unei ape ondulate de argint,
terasă pe care se află un pelican hrănindu-şi cei trei
pui, în culori naturale, însoţiţi în şef de un soare de
aur şi o lună figurată şi conturnată, de argint. Scutul
este timbrat de o coroană nobiliară.
F. Stema familiei Bethlen de Iktár
Scut oval, tăiat albastru-verde, încărcat de două
lebede afrontate şi cu aripile lipite, cu gâturile stră-
punse, în fascie spre senestra, de o săgeată neagră,
așezată pe linia despărțitoare. Scutul este înconjurat
de un dragon, care își înghite coada. Stema îl repre-
zintă pe principele Gabriel Bethlen. Trebuie men-
ționat, că în loc de o terasă verde, pe care stau cele
două păsări, s-a înfățișat un scut tăiat albastru-ver-
de. Dragonul seamănă mai mult cu un crocodil.
G. Stema comitatului Trei Scaune
Scut având câmpul albastru, în care un braț drept
armat, îndoit în cot, care ține în bară o spadă stră-
pungând o inimă roșie. Spada este flancată de un
soare figurat, de aur, la dextra, și o semilună crescă-
toare, de argint, înconjurată de trei stele cu câte șase
raze, de aur, la senestra.
* 221
Tradiţia amplasării de steme în biserici şi castele
a fost împrumutată din Occidentul medieval. Ca-
61
tedralele europene sunt pline de vitralii, epitafuri,
strane, candelabre, mozaicuri şi felurite alte obiecte
decorate cu însemnele heraldice ale persoanelor de
vază dintr-o comunitate, regiune sau ţară. Adăpos-
tirea tuturor acestora sub acoperişul lăcaşurilor de
cult a dus nu numai la cunoaşterea lor, ci şi la con-
servarea acestora de-a lungul timpului. Castelele şi
palatele occidentale conţin şi ele o sumedenie de ste-
me, cele ale ctitorilor, ale celor care au contribuit la
extindere ori înfrumuseţarea acestor construcţii, ori
a celor care pur şi simplu au stăpânit aceste edificii.
Aceste construcţii laice conţin steme sculptate în pia-
tră, sau confecţionate prin stucaturi. Interiorul lor e
de asemeni plin de blazoane pictate, brodate, grava-
te, etc. În perioada de după cel de-al Doilea Război
Mondial în Transilvania, dar şi în întreaga Românie,
s-au devastat castelele, conacele, dispărând mobilie-
rul, decoraţiunile interioare din reşedinţele nobiliare.
În perioada regimului comunist, cu mici excepţii, au
fost distruse şi stemele de pe exteriorul clădirilor.
Ajuns în Transilvania pe filieră maghiară, obi-
ceiul amplasării de steme în biserici s-a concreti-
zat fie prin decorarea permanentă a edificiului (=
executarea de picturi murale sau de altare, sculp-
tura în piatră etc.), fie prin amplasarea la interior
a unor tablouri heraldice cu rol comemorativ. Din
primul exemplu, cunoaştem cazuri de biserici cu
tavane casetate decorate – între altele – cu steme,
la Gogan (Gógánváralja) (1520), Ghelinţa (1626),
Dumbrava (Gyerővásárhely) (1752)221 etc. Deco-
rarea cu blazoane pictate pe tavane casetate conti-
nuă tradiţia, ceva, mai veche, a bolţilor decorate cu
picturi murale heraldice; un exemplu în acest sens
este bolta sanctuarului bisericii reformate din Daia
(Székelydálya) de la începutul secolului al XVI-
lea, cu opt scuturi pictate222. În cel de-al doilea caz,
Lajos Kelemen, Művészettörténeti tanulmányok I, Kriteri-
on, Bukarest, 1977, fig. 1, 2, 10 respectiv 122.
222
Attila István Szekeres, A székelydályai református templom
címerei, în Mihály János (szerk.): „Jelképek a Székelyföldön –
Címerek, pecsétek, zászlók”, Csíkszereda, 2011, 29-39.
bisericile adăposteau stemele pictate şi înrămate
ale notabilităţilor decedate din respectiva comuni-
tate; continuu îmbogăţită începând din secolul al
XVII-lea, cea mai bogată colecţie de artă funerară
de acest fel se găseşte la biserica reformată din str.
Farkas (Kogălniceanu) de la Cluj223. În fine, pe te-
ritoriul Transilvaniei se află numeroase lăcaşuri de
cult în care au fost reunite, de-a lungul timpului şi
din materiale diferite (steme pictate, sculptate, gra-
vate etc.), însemnele heraldice ale celor care au jucat
un rol în istoria comunităţilor respective: Sângeor-
giu de Pădure (Erdőszentgyörgy), Fântânele (Gyu-
lakuta), Huedin (Bánffyhunyad), Brâncoveneşti
(Marosvécs), Luncani (Aranyosgerend), Sânvăsâi
(Nyárádszentlászló), Mădăraş (Mezőmadaras) etc.
În momentul pictării stemelor de la Căpeni, mo-
numentele cu decoraţie heraldică deveniseră oare-
cum desuete. Dacă ne raportăm la spaţiul Regatului
Ungar (dinainte de 1918), constatăm că interioarele
„heraldice” nu mai erau la modă de câteva decenii
bune, dispărând o dată cu viziunea „romantică” care
dominase, în mare, arhitectura secolului al XIX-lea
(amintim, din cea de-a doua jumătate a acestui se-
col, câteva realizări de arhitectură civilă, precum să-
lile de ceremonie ale Palatului Parlamentului de la
Budapesta, castelul neogotic al conţilor Károlyi de
la Carei, ori câteva dintre interioarele create la Hu-
nedoara, cu prilejul restaurării vechiului castel). În
223
Stemele amintite la prezentarea blazoanelor funerare de
la Doboşeni. Mai multe despre această colecţie la Géza Entz
şi András Kovács, A Farkas utcai templom címerei, Kolozsvár–
Budapest, 1995.
62
schimb, în spaţiul României Mari, această viziune
„romantică” nu dispăruse pe de-a întregul – după
cum o dovedesc unele monumente, precum Palatul
Culturii din Iaşi, terminat în anii de după primul
război mondial, în care stemele sunt încă reprezen-
tate pe scară largă224.
În perioada de după revoluţia din decembrie 1989,
lumea, încetul cu încetul se împrieteneşte cu însem-
nele heraldice, ori cel puţin le tolerează. Sunt create
condiţiile pentru ca unităţile administrativ-teritori-
ale să-şi confecționeze steme. În privinţa heraldicii
nobiliare, pe lângă o largă indiferenţă, putem obser-
va şi câteva încercări de popularizare. Chiar şi pe te-
ritoriul Ţinutului Pădurilor, după cum am prezentat,
în biserica reformată de la Tălişoara s-au amplasat
blazoanele familiilor nobiliare din localitate.
Pe de altă parte, steme apar şi reapar pe construc-
ţiile nobiliare, cum este cazul contelui Tibor Kál-
noky, care a „readus în drepturi” stema familiei pe
frontonul castelului de la Micloşoara.
Capitolul de faţă a urmărit prezentarea stemelor
aflate pe teritoriul Ţinutului Pădurilor, care ocupă
cca. 18% din teritoriul judeţului Covasna, dar aici
se află peste jumătate din stemele aflate pe teritoriul
judeţului. Însumând toate stemele aflate în şi pe re-
şedinţe nobiliare şi în lăcaşe de cult, putem afirma,
că Ţinutul Pădurilor este de-a dreptul un „ţinut al
stemelor”.
224
Mai multe exemple la Sorin Iftimi, Heraldică şi arhitec-
tură, în „Monumentul” VII (Lucrările Simpozionului Naţional
Monumentul – Tradiţie şi Viitor, Ediţia a VII-a, Iaşi, 2005), Iaşi,
2006, p. 493-513.
7. Steme din Sfântu Gheorghe şi împrejurimile oraşului
În acest capitol prezentăm stemele aflate în și pe con-
stricții laice și ecleziastice, precum și pe diferite mo-
numente funerare. Ne axăm în principal, pe munici-
piul Sfântu Gheorghe, reședința județului Covasna.
Prin împrejurimi, înțelegem teritoriul situat între Ți-
nutul Pădurilor și fostele scaune Kézdi și Orbai, deci
teritoriul scaunului Sepsi, la care se adaugă teritoriul
bucății din fostul comitat Alba Superioară, care s-a
intercalat între scaunul Micloșoarei, scaunul Sepsi și
Țara Bârsei, numită Székföldje, amintită documen-
tar în 1252 ca Terra Zek225. Acest din urmă teritoriu
acoperă comunele Hăghig și Vâlcele, cu satele com-
ponente, fiind înglobat în comitatul Trei Scaune în
urma reorganizării administrative din 1876.
7.1 Steme de pe construcții laice
În această categorie intră stemele de pe clădirile ad-
ministrative, de pe fostele reședințe nobiliare, pre-
cum şi de pe o instituție de învățământ.
7.1.1 Sfântu Gheorghe
Localitate atestată documentar în anul 1332, fiind
menţionată în registrele colectării dijmei papale
225
Károly Szabó (szerk.), Székely oklevéltár I. kötet 1211–
1519, Magyar Történelmi Társulat Kolozsvári Bizottsága, Ko-
lozsvár, 1872, p. 9-10.
63
sub numele de Sancto Giorgio226. În anul 1427 rege-
le Sigismund de Luxemburg al Ungariei a emis mai
multe acte în această localitate.227 Sfântu Gheorghe
este menţionat ca oraş – oppidum – în anul 1461228.
În anul 1658, oraşul a fost pustiit de tătari. In anul
1661 armata otomană a devastat oraşul. De la în-
ceputul secolului al XVIII-lea, oraşul a intrat sub
administraţia Imperiului Habsburgic. În anul 1764,
Sfântu Gheorghe a devenit reşedinţa comandamen-
tului regimentului de grăniceri-husari. La sfârşitul
secolului XVIII-lea începe amenajarea centrului
actual al oraşului. În timpul Revoluţiei din 1848-
49, locuitorii oraşului au participat la evenimentele
revoluţionare, precum şi la luptele de apărare ale
scaunului Trei Scaune. În anul 1876, oraşul Sfântu
Gheorghe a devenit reşedinţa comitatului Trei Sca-
une229. A continuat să rămână reşedinţa judeţului
Trei Scaune şi după Primul Război Mondial. După
cel de-al Doilea Război Mondial, Sfântu Gheorghe
a fost reşedinţa Raionului Sfântu Gheorghe, iar din
anul 1968 este reşedinţa judeţului Covasna.
226
Zsigmond Jakó, Erdélyi okmánytár, 393.
227
Károly Szabó, op. cit, p. 9-10.
228
Apare ca „Opido Zenth Gewrg” într-un act emis la Sfântu
Gheorghe în data de 22 octombrie 1461 de către Valentinus de
Scepes, vicemomitele secuilor, în Károly Szabó, op. cit, p. 191.
229
Zoltán Cserey, I. Fejezetek Sepsiszentgyörgy első világhá­
ború előtti történetéhez, în Zoltán Cserey și Álmos József: „Sep-
siszentgyörgy képes története”,Sepsiszentgyörgy Kiadó, Sepsis-
zentgyörgy, 2012, p. 8-32.
 Denumirile anterioare ale localităţii Sfântu Ghe-
orghe: S. Georgio (în anul 1332); Zenthgewrghi
(1407); Zenthgywrgh (1412); Sancus Georgius, Sent-
gewrgh, Zentgeorgy (1415); Zenthgjewrg (1424); Zen-
thgewrgh, Zenthgyewrgh (1427); Zent Georgi (1439);
Villa Zenthgywrgh (1448); Sepsij Zenthgyjergh
(1459); Oppidium Zenth Gewrg (1461); Zenthgewrg
(1462); Zenthgerg (1463); Sancto Georgio (1464);
Opidium Zenthgergh (1473); Oppido Zenth Gyewrgh
(1477); Sepsij Zenth Gyewrgh, Oppidium Sepsi Zen-
thgewrgh, Zenthgijewrgh, Zenthgijergh, Ciuitatem
Zenthgewrgh, Civitas Zenth Gijergh (1492); Oppi-
dium Zenthgewrg (1508); Zenthgyergh (1513); Opi-
da Zenth Gijewrgh, Oppidum Zent Gijergh (1514);
Sepsi Zenthghewrgh, Oppidi Sepsi Zenthghewrgh
(1515); Sepsy Zenthgergh, Sepsi Zentgewrrgh, Zen-
thghijewrgh (1519); Zentgeorgh (1532); Zentgeorgy,
Zent Gherghen (1567); Sepsi Zent Giorgi (1583); Sep-
sij Zenthgeorgij, Oppiodo Sepsij Zenthgergij (1593);
Sepsij Szent Georgi (1602); Sepsi Szent Georgy
(1604);Oppido Zentgyorgj (1645); Sepsi-Szent-Györ-
gy (1782); Sepsi Szent György, Sepsi Szentgyörgy
(1831); Sepsi Szent György, Szint George (1850); Sep-
si Szt. György, Sepsi Sîn Jiorz, Siepsi-Sânt-Georgiu
(1854); Sepsi-Szent-György (1900); Sepsiszentgyörgy
(1902); Şepşi-Sângeorgiu (1919); Sepsiszentgyörgy,
Sfântu Gheorghe (1921); Sepşi-Sângeorgiu (1925);
Sepsiszentgyörgy, Sfîntu Gheorghe (1980)230.
Teritoriul administrativ al Municipiului Sfântu
Gheorghe se întinde pe o suprafaţă de 12.179 ha. Su-
prafaţa totală a teritoriului intravilan este de 1.215 ha.
Municipiul este aşezat pe valea Oltului, între Munţii
Baraoltului şi Munţii Bodoc, în depresiunea Câmpul
Frumos, depresiune de origine tectonică. Municipiul
Sfântu Gheorghe este străbătut de Râul Olt şi pâraiele
Debren şi Simeriei, aparţinând bazinului hidrografic
Olt. Se găseşte la o altitudine de 520 – 580 metri231.
230
Înșirare documentată de István Sztakics, funcționar al Pri-
măriei Mun. Sfântu Gheorghe, întocmită în Raportul de speci-
alitate al HCL nr. 127 din 2005 privind însușirea proiectului de
stemă al municipiului Sfântu Gheorghe.
231
Date preluate din raportul de specialitate amintit.
64
7.1.1.1 Casa Scaunelor
Sediul celor Trei Scaune unite cu scaunul Mi-
cloșoarei s-a construit în anii 1829-1832232. Pe
frontispiciul clădirii s-a montat stema Scaunului
Trei Scaune, în basorelief, sculptată în piatră, ul-
terior colorată. Scut oval, în al cărui câmp ceruleu
se află un dextroșer armat, ținând în bară o spadă
care străpunge o inimă. Spada este flancată de un
soare figurat, la dextra, și o semilună crescătoare,
de asemeni figurată, înconjurată de trei stele cu câte
patru raze, la senestra. Scutul este împrejmuit de un
cartuș în stil baroc și timbrat de o coroană cu cinci
fleuroane, toate de aur. Totul este înscris într-un
cerc, circumscris de inscripția: „ARMATORUM
TRIUM GENERUM SICULORUM”, în traducere:
„[stema] celor trei ramuri ale secuilor purtători de
arme”.
În stema corectă, brațul armat, lama spadei și se-
miluna au smalț de argint, soarele, stelele, precum și
mânerul și garda spadei de aur, iar inima are culoa-
rea roșie. Aceste smalțuri decolorându-se în timp,
în 1977, directorul bibliotecii județene, care își avea
sediul în clădire, a dispus repictarea stemei233. S-a
greșit însă la aplicarea smalțurilor; astfel, semiluna
și lama spadei au devenit aurii, iar mânerul și garda
spadei argintii. Inima s-a decolorat din nou.
Inscripția arată că este vorba de stema secuilor.
Stema cea veche a secuilor prezenta un braț armat,
ținând o spadă care străpunge o coroană, un cap de
urs și o inimă234. Stema cea nouă a „națiunii” secu-
iești prezintă un soare și o semilună crescătoare235.
Cele trei stele ar reprezenta cele trei ramuri ale se-
cuilor, apoi cele trei scaune, care alcătuiau scaunul,
232
Dénes Bogáts Csíkmadarasi, Sepsiszentgyörgy története,
Albert Kiadó, Sepsiszentgyörgy, 1999, p. 5.
233
Informație transmisă autorului de către dl. Jenő Kiss,
fostul director al Bibliotecii Județene Covasna.
234
Károly Tagányi, Magyarország címertára, Budapest, 1880,
p. 10.
235
Ibidem, p. 10-11.
mai apoi comitatul Trei Scaune236. Brațul armat ți-
nând sabia semnifică vitejia în luptele de apărare a
pământului strămoșesc, în vreme ce inima străpun-
să simbolizează spiritul de sacrificiu al locuitorilor
teritoriului237.
Clădirea adăpostește azi Biblioteca Județeană
„Bod Péter”238.
7.1.1.2 Casa cu arcade
A fost construită în anii 1818-1821, ca sediu al
comandamentului Regimentului „Secuiesc” de Hu-
sari-Grăniceri, care purta numărul 11 în ordinea
numerotării regimentelor de cavalerie ale Imperiu-
lui Habsburgic239. Pe frontispiciul clădirii s-a mon-
tat o placă sculptată din piatră cu stema cea mică
a Imperiului Habsburgic, adică stema casei dom-
nitoare în acea vreme, casa de Habsburg-Lorena:
câmp tripartit în ţeapă; în partea centrală, pe roşu,
o fascie de argint – stema Austriei; în partea dextră,
(pe aur) un leu (roşu) rampant, întors spre dextra –
armele casei de Habsburg; în partea senestră, (pe aur)
o bandă (roşie), încărcată cu trei alerioni (de argint)
– armele casei de Lorena. Scutul este aşezat pe pieptul
unei acvile bicefale (negre), cu ciocuri şi gheare (de
aur), purtând pe fiecare cap câte o coroană închisă
(de aur), iar între capete o coroană imperială mare
(de acelaşi metal). Acvila ţine în ghearele piciorului
drept o spadă şi un sceptru (de aur), iar în cel stâng un
glob crucifer (de acelaşi metal). Apar toate însemnele
puterii imperiale Habsburgice. Scutul este înconjurat
la exterior de colanul Ordinului Lâna de Aur, iar la
interior de cel al unui ordin neidentificat (în intenţia
meşterului, probabil, Ordinul „Maria Terezia”). Fără
236
Despre evoluția stemei scaunului Trei Scaune vezi: Attila
István Szekeres, Háromszék címere, Háromszék Vármegye Ki-
adó, Sepsiszentgyörgy, 2011, p. 3-22.
237
Ibidem, p. 20.
238
Adresa: Municipiul Sfântu Gheorghe, Str. Gábor Áron,
nr. 14.
239
Zoltán Cserey: Az újjávarázsolt Lábas Ház, în „Háromszék”
Anul XX, nr. 5326 din 13. 03. 2008, p. 5. (http://www.3szek.ro/
load/cikk/7749/az_ujjavarazsolt_labas_haz).
65
să înţeleagă detaliul redat sub colanul Lânii de Aur
(adică pandantivul reprezentând un berbec), meş-
terul care a lucrat stema a redat incorect această fi-
gură: sub forma unui rac. Din partea superioară a
scutului iese lobul unei cruci cu extremităţile lăţi-
te, dovedind faptul că sursa de inspiraţie trebuie să
fi fost un model de stemă imperială din timpul lui
Francisc I, cel care domnea în perioada construcției.
În subsolul plăcii s-a gravat: Nro 11, numărul de or-
dine al regimentului de cavalerie.
Placa cu stema a fost înlăturată de pe clădire și
adăpostită în lapidariul Muzeului Național Secuiesc
în 1908.
După ce Direcția Județeană Covasna a Arhive-
lor Naționale ale României, care-și avea sediul în
această clădire, s-a mutat într-o clădire nouă, spe-
cial construită pentru acest scop. Casa cu arcade a
intrat în patrimoniul public al municipiului Sfân-
tu Gheorghe, fiind administrată de către primărie.
Atunci s-a luat hotărârea de a reamplasa stema. S-a
ajuns la o soluție de compromis; astfel, placa a fost
restaurată, și a rămas în custodia Muzeului Națio-
nal Secuiesc, iar pe clădire s-a amplasat în 2008 o
copie reîntregită, din piatră artificială.
În prezent, clădirea constituie sediul unor orga-
nizații neguvernamentale din oraș, are o sală de ex-
poziție și găzduiește biroul Tourinfo.
7.1.1.3 Casa Gidófalvy
În zona centrală a municipiului Sfântu Gheor-
ghe, la începutul străzii Oltului se află Casa Gidófal-
vy. Conform inscripției de pe frontonul clădirii,
casa s-a construit în 1839. Potrivit istoricului local
Álmos József, clădirea a fost construită de László
Gidófalvy240. Pe fronton, înscris într-o cunună ova-
lă, se află stema simplificată a familiei Gidófalvy de
Gidófalva. Este vorba de un scut dreptunghiular, în
240
Álmos József, II. Várostörténeti séták térben és időben, în
Zoltán Cserey și Álmos József, „Sepsiszentgyörgy képes törté-
nete”, Ed. a II-a, Sfântu Gheorghe, 2012, p. 348–349.
al cărui câmp se află o acvilă încoronată, cu zborul
deschis, ținând în ghearele piciorului drept o pană
de gâscă. Scutul este timbrat de o coroană deschisă
cu șapte fleuroane, dintre care cea din mijloc con-
ține trei perle, cele laterale niciuna, restul câte una.
Avem de-a face cu o reprezentare unică de coroană
deschisă. Nu este Diadema Regium, nici coroană de
baron. Reprezentarea lambrechinilor nu-și are ros-
tul, lambrechinii fiind legați de coif, iar în acest caz
coiful lipsește.
Aminteam de stemă simplificată, deoarece stema
familiei, conform blazonului de pe diploma de în-
nobilare241, se prezintă astfel: scut triunghiular, în al
cărui câmp albastru, pe o colină verde stă pe piciorul
stâng o acvilă naturală, încoronată, cu zborul închis,
întoarsă spre dextra, ținând în ghearele piciorului
drept un braț uman, îmbrăcat în roșu, care ține în
mână o pană de gâscă. Scutul este timbrat de un coif
cu gratii, din spatele căruia cad lambrechini albas-
tru-aur, respectiv roșu-argint. În creștet, peste coli-
na verde din Diadema Regium, stă o acvilă naturală,
încoronată, cu zborul închis, întoarsă spre dextra242.
Casa este în proprietate particulară243.
7.1.1.4 Colegiul „Székely Mikó”
Instituția de învățământ și-a început activitatea
în 1859. Construcția clădirii actuale a fost începută
în 1870 și terminată în 1877, și a fost posibilă da-
torită colectei populare și donației contelui Imre
241
Stema conferită de către Leopold I lui Stephan Gidófalvi
alias Kövér de Gidófalva și fraților săi la 24 martie 1702.
242
Diploma de înnobilare se află la MNLOL, Fond F 21, Ar-
males, G nr. 6. Copia diplomei a fost consultată cu ocazia con-
ferinței dedicate memoriei istoricului Lajos Demény: Kastélyok,
udvarházak és lakóik a régi Székelyföldön, 22-23 septembrie
2011, Muzeul Național Secuiesc, Sfântu Gheorghe, ocazie cu
care a avut loc expoziția: Az erdélyi fejedelmek székelyeknek adott
címereslevelei – Válogatás a Magyar Országos Levéltár oklevelei-
ből, realizată de Teréz Oborni și Kinga S. Tüdős.
243
Adresa: Municipiul Sfântu Gheorghe, str. Oltului, nr. 9.
66
Mikó de Hídvég244. Inițial a fost denumită Reformá-
tus Tanoda (Școala reformată). După decesul conte-
lui Mikó, în semn de prețuire, s-a redenumit Székely
Mikó Tanoda (Școala „Székely Mikó”). Clădirea a
fost extinsă în anii 1890–1892, atunci când s-a con-
struit latura sudică245.
Pe fațada sudică a clădirii instituției de învăță-
mânt, în dreapta intrării principale (privit din față,
stânga heraldică) a liceului s-a așezat stema Colegiu-
lui „Székely Mikó”. Câmpul scutului este confecțio-
nat din mozaic din plăcuțe de ceramică, așezate în-
tr-un chenar metalic, iar mobilele sunt decupate din
tablă metalică. Scut renascentist, tăiat albastru-roșu.
În partea superioară un soare de aur, figurat, la dex-
tra și o semilună crescătoare, de argint, la senestra.
În partea inferioară trei capete de urs, negre, privite
din față, așezate 2 şi 1. Scutul este surmontat de o
cunună de frunze de stejar, verde. Sub scut, într-o
filacteră albă apare inscripția: „LEGYEN VILÁGOS-
SÁG!”, în traducere: să fie lumină.
Stema, în această formă, proiectată de Ádám
Kónya, fost director al Muzeului Național Secuiesc
a fost adoptată de conducerea liceului în 1991. Au-
torului stemei a folosit culorile albastru și roșu din
motive sentimentale, deoarece în perioada copilă-
riei sale s-a folosit o stemă tăiată roșu-albastru, cu
câmpul superior încărcat de un leu de aur, ridicând
o sabie, iar cel inferior cu trei capete de urs, adică
stema de conte a familiei Mikó, apoi după instaura-
rea regimului socialist, din scut au dispărut elemen-
tele heraldice, dar culorile au rămas246.
Pa parcursul existenței, instituția de învățământ a
folosit mai multe steme. Contele Imre Mikó a donat
244
În testamentul său din 19 martie 1876, contele a preci-
zat că a făcut această donație „din respectul nemărginit față de
națiunea secuiască”. Apud: István Domján, A sepsi-szentgyörgyi
államilag segélyezett ev. ref. Székely Mikó-kollégium története
1859–1895, Jókai Nyomda Részvény-társulat, Sepsi-Szent­
györgy, 1898. p. 109.
245
Álmos József, op. cit, p. 118.
246
Ádám Kónya, A kollégium címere, în József Kelemen
(szerk.), „A Székely Mikó Kollégium emlékkönyve 1859-1994”,
Sepsiszentgyörgy, 1996, 107-108.
școlii un inel sigilar reprezentând simbolul comu-
nității secuiești, soarele și semiluna, însoțit de de-
viza anterior amintită247. Această stemă s-a brodat
pe steagul liceului în 1908: scut tăiat roșu-albastru,
încărcat de un soare de aur la dextra și o semilună
crescătoare, de argint la senestra248. În perioada in-
terbelică s-a folosit o altă stemă: Scut tăiat, în câm-
pul superior, pe albastru ceruleu un soare de aur
la dextra, și o semilună crescătoare la senestra, în
câmpul inferior, pe argint, trei capete de urs, privite
din față. Scutul surmontat de o cunună de lauri, cu
interiorul ceruleu, încărcat de un soare de aur. Sub
scut, într-o panglică apare deviza: „LEGYEN VI-
LÁGOSSÁG!”249. Este o combinație între stema co-
munității secuiești și stema de neam a familiei Mikó
de Hídvég, arătând că au calitatea de fondatori ai
instituţiei atât comunitatea secuiască (datorită co-
lectei), pe de o parte, cât şi contele Imre Mikó, de
cealaltă parte. Ca o replică a devizei, apare în „creș-
tet” soarele care luminează, înconjurat de cununa
de lauri. Stema a fost desenată de artistul heraldist
József Sebestyén Keöpeczi. În anii de după 1940,
pe tablourile anilor terminali apărea doar stema de
conte a familiei Mikó.
După revoluția din 1989, s-a dorit repunerea în
drepturi a stemei instituției, punându-se întrebarea,
care să fie aceasta. În fine s-a agreat soluția propusă
de Ádám Kónya.
Cu toate că exista antecedentul amintit, când a
fost folosită o stemă corect reprezentată din punct
de vedere heraldic (realizată de către József Se-
bestyén Keöpeczi), totuși s-a adoptat o stemă cu
câmpul inferior roșu, încărcat cu trei capete de urs,
negre, ceea ce constituie o eroare prin raportarea la
regulile heraldicii, așezându-se culoarea peste cu-
loare. Nu poate fi vorba de situaţia în care culorile
naturale se pot reda atât în câmp de metal, cât şi
247
Ibidem.
248
A se vedea steagul școlii.­
249
Stema, împreună cu stema de conte și deviza – ET FA­CEFE
ET PATI FORTIA – familiei Mikó de Hídvég, împodobește ta-
bloul anilor terminali dintre 1931–1937.
67
de culoare; în plus, capetele sunt înfățișate stilizat,
încât seamănă mai mult cu niște capete de pantere
negre. (Trebuie amintit că nici reprezentarea cape-
telor de urs a lui Sebestyén nu este cea mai fericită,
ele seamănând mai degrabă cu niște capete de lup,
privite din față.)
O stemă este cu atât mai valoroasă, cu cât este
mai veche. Dacă totuși nu s-a dorit păstrarea vechii
steme, realizată de un specialist de prim rang, stema
nouă a colegiului ar fi fost mult mai reușită, dacă
câmpul inferior ar fi primit smalțul de aur, în loc
de roșu. Cunoaştem, în acest sens, exemple în care
stema membrilor familiei Mikó are capetele de urs
apărând în câmp de aur250.
Astfel, capetele negre ar fi fost mai normal plasa-
te în câmp de aur, adică culoare peste metal, în plus,
scutul tăiat albastru-aur, ar fi fost mult mai corect,
pe deasupra ar fi reflectat mai intensiv denumirea,
combinația de albastru-aur trimiţând la smalțurile
principale ale stemei comunității secuiești.
Deviza, Legyen világosság, este parte a unui ver-
set din Biblie, din Geneza251. Este deviza contelui
Imre Mikó, care apare, alături de soare și semilună,
pe inelul sigilar al său, dăruit colegiului252.
Cu ocazia serbării a 150 de ani de la existența
instituției de învățământ, în cadrul manifestărilor,
în curtea școlii s-a dezvelit un monument sculptat
în andezit, reprezentând stema Colegiului Székely
Mikó. Monumentul, realizat de meșterul Sámuel
Urszuly din Micfalău, a fost comandat de Societatea
Foștilor Elevi ai Colegiului Székely Mikó și Funda-
ția Colegiului Székely Mikó253.
250
Vezi stema funerară a contesei Katalin Mikó de Hídvég
(1778-1841), văduva contelui Farkas Bethlen de Bethlen în bi-
serica reformată din strada Farkas de la Cluj.
251
Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină. (Fa­
cerea, 1, 3.).
252
Mózes Péter (szerk.), Hídvégi gróf Mikó Imre emlékezete,
Jókai-nyomda r.-t., Sepsiszentgyörgy, 1906, p. 41.
253
Réka Fekete, 150 éves a Székely Mikó Kollégium – Ma­rad­
jon a székely nép világító fáklyája, în „Háromszék”, Anul XXI
nr. 5672 din 9 mai 2009, p.1, 3. (http://www.3szek.ro/load/
cikk/19065/maradjon_a_szekely_nep_vilagito_faklyaja_150_
eves_a_szekely_miko_kollegium_-_fekete_reka).
 Este vorba de un scut renascentist, cu concavități
exagerate, tăiat. În câmpul superior, hașurat orizon-
tal, un soare cu 16 raze drepte, la dextra și o semi-
lună crescătoare, la senestra. În câmpul inferior, trei
capete de animal (urs), privite din față, așezate 2 şi
1. Scutul este surmontat de o cunună, având în in-
terior cifra 150, redată cu aur, iar sub scut o filacteră
de două ori întreruptă, cu deviza „LEGYEN VILÁ-
GOSSÁG!” și anii 1859 și 2009, înscrisuri redate de
asemeni, cu aur.
Compoziţia mai sus descrisă reprezintă o abor-
dare mai curând caricaturală. Soarele arată mai de-
grabă ca o stea cu multe raze, eventual un disc de
fierăstrău circular, capetele de animal ar putea fi de
orice specie de mamifere de la porc la maimuță. Ha-
șuri heraldice găsim doar în cazul câmpului superi-
or. Nici câmpul inferior, nici mobilele propriu-zise
nu conțin elemente, care să arate smalțul lor.
În luna ianuarie a anului 2014 s-a înlocuit ve-
chea poartă a liceului cu una din fier forjat, exe-
cutat de meșterul György Nagy din Tălișoara, pro-
iectul aparţinând arhitectului Attila Zakariás din
Sfântu Gheorghe254. Stâlpul din stânga este decorat
cu stema liceului în basorelief, turnat în bronz,
opera artistului Levente Kiss din Târgu Mureș. În
acest caz reprezentarea capetelor de urs este una
reușită.
7.1.2 Chilieni
Conacul Székely–Potsa
Conacul de la Chilieni255 al familiei Székely de
Lisznyó și Kilyén a fost construit de către Zsigmond
254
Péter O. Váry, Új kaput hozott az új év, în „Háromszék”,
Anul XXVI, nr. 7085 din 6 ianuarie 2014, p. 1, 3. (http://
www.3szek.ro/load/cikk/66594/uj_kaput_hozott_az_uj_ev).
255
Din punct de vedere administrativ, sat aparținător muni­
cipiului Sfântu Gheorghe. Localitatea a fost atestată documen-
tar în 1332, în registrele dijmelor papale apărând sub denu-
mirea de Kylien, apud: Balázs Orbán, A Székelyföld leírása III,
Pest, 1869, p. 37; Rationes collectorum pontificorum in Hunga-
ria. Pápai tizedszedők számadásai 1281–1375, Budapest, 1887,
I./1, p. 133.
68
Székely în prima jumătate a secolului XVIII. Imobi-
lul, împreună cu moșia aparținătoare, a fost conce-
sionat lui Dávid Potsa de Hatolyka, în anul 1878256.
Poate fi vorba de o reconstruire a unei clădiri mai
vechi, deoarece un conac al familiei Székely este
inventariat în anul 1700. După naționalizare, cona-
cul a fost devastat. În prezent se află în proprietatea
publică a Municipiului Sfântu Gheorghe, în clădire
funcționează Centrul de Reabilitare al Copiilor cu
Handicap „Székely–Potsa”257.
Pe frontonul adăugat ulterior clădirii este o ste-
mă sculptată din piatră. Într-un cadru oval, în scut
triunghiular, un leu cu coadă dublă, ieşind dintr-o
coroană deschisă, întors spre dextra, ridicând dea-
supra capului o spadă cu laba stângă (!). Scutul este
timbrat de un coif cu gratii, privit din față, din spatele
căruia cad lambrechini. În creștet se repetă imaginea
din scut. Este stema familiei Székely de Lisznyó și
Kilyén258. Stema este circumscrisă de o inscripție,
care nu este lizibilă în totalitate. Ceea ce se poate
descifra: „GENEROSI SIGISMVNDI SZEKEL DE
KILLYEN ANNO 172(?)”. Inscripția arată nume-
le proprietarului și data reconstrucției, care cade în
a treia decadă a secolului al XVIII-lea. Poziția actuală
a reliefului heraldic este una secundară sau terțiară.
7.1.3 Ozun
Casa Gidófalvy-Szabó
Casa Gidófalvy-Szabó, aflat în localitatea
Ozun259, unde este numită „conacul Gidófalvy” a
fost construită în 1828 de către István Gidófalvy și
soția sa, Susana Szabó260. Pe frontonul clădirii s-a
redat, din stucatură, stema de alianță a ctitorilor,
256
Balázs Nagy (szerk.), Kúriák földje Háromszék, II. kiadás,
Háromszék Vármegye Kiadó, Sepsiszentgyörgy, 2011, p. 41.
257
Municipiul Sfântu Gheorghe, sat Chilieni, nr. 62.
258
Pálmay II, p. 411.
259
În maghiară Uzon, apare în registrele dijmelor papale din
1332 ca Vzmi, în 1333 ca Vsum, în 1334 ca Vzun. Zsigmond
Jakó, op. cit, 393-394.
260
Adresa actuală: Ozun, nr. 173.
deci a familiei Gidófalvy de Gidófalva și a famili-
ei Szabó de Uzon: în scut elvețian în al cărui câmp
se află o acvilă cu zborul deschis, ținând în ghea-
rele piciorului drept o pană de gâscă, la dextra, și
un scut francez modern, în al cărui câmp se află
un bărbat crescând, întors spre dextra, ridicând
cu mâna dreaptă o sabie, iar în mâna stângă, lăsa-
tă jos, ținând un sul. Al doilea scut este timbrat de
un coif de dimensiuni mici, din spatele căruia ies
lambrechini, care surmontează scutul din dreapta,
respectiv flanchează scutul din stânga. Deasupra, se
află o coroană cu cinci perle, de dimensiuni mari.
Sub combinația de stemă se află o ramură de măslin
și una de laur, încrucișate la bază. Totul s-a colorat
greșit, în culori roșu, verde și alb, după revoluția din
decembrie 1989, de către unul dintre locatarii de
atunci261. Familia Szabó de Uzon avea două ramuri,
dintre care cea de primipili s-a stins, moșiile ei fiind
dobândite de familia Gidófalvy262.
7.1.4 Valea Crișului
Localitatea Valea Crișului apare în registerle co-
lectării dijmelor papale sub denumirea de Kemus-
potok în 1332 și Kevruspotok în 1334263. În mijlo-
cul localității, într-un parc, fost dendrologic se află
castelul familiei Kálnoky în stare degradată, dar cu
frontonul porticului principal restaurat.
Castelul Kálnoky
Clădirea a trecut prin mai multe faze de con-
strucție și reconstrucție, până a căpătat forma de
azi. Întâi a existat un conac fortificat, amintit în tes-
tamentul din 1599 al lui Valentinus Kálnoky, con-
struit împreună cu soția sa, Anna Petky de Derzs264.
Între 1646-1648 nepotul celor amintiți, Stephanus
261
Informație transmisă autorului de către Sándor Degan,
cel care a colorat stema, tatăl proprietarului actual.
262
Pálmay II, p 402.
263
Zsigmond Jakó, op. cit, 393-394.
264
Zoltán Bicsok și Zsolt Orbán, op. cit, 320-322; Balázs
Nagy, op. cit, 54-57.
69
(István) Kálnoky a ridicat un zid de fortificație în
formă pătrată, în jurul conacului existent265. În
1670, fiul celui amintiți, Samuel Kálnoky și soția,
Erzsébet Lázár de Szárhegy au construit un castel cu
un etaj, în formă de „L”, întărind și zidurile de for-
tificație266. Nepotul lor, Antal Kálnoky (1707-1783)
a demolat aceste ziduri și a extins castelul, închi-
zând laturile existente, rezultând un castel în for-
mă pătrată cu curte interioară. Strănepoții lui Antal
Kálnoky, Pál Kálnoky (1814-1881) și Felix (Bódog)
Kálnoky (1824-1889) au reconstruit castelul, acesta
rămânând cu planul în formă „U” și fără etaj. Vădu-
va celui din urmă, Ludmilla, născută baroneasă de
Bees-Chrostin (1851-1928) a modificat pridvorul
alipit castelului, schimbând și forma frontonului267.
Pe noul frontispiciu semicircular s-a dorit monta-
rea emblemei familiei Kálnoky: (fără scut) un urs
ieșind dintr-o coroană deschisă cu trei fleuroane,
întors spre dextra, prin al cărui cap trece o săgeată,
intrând prin gura care este deschisă. Elementul este
surmontat de o coroană de conte cu nouă perle.
Această emblemă a fost distrusă în anii regimu-
lui socialist, când castelul naționalizat a adăpostit
birouri, magazii, ateliere, ba chiar și o moară. Con-
tele Tibor Kálnoky a comandat o nouă emblemă,
care a fost reconstituită după fotografia celei vechi.
Odată cu montarea emblemei în 2013 s-a renovat și
frontonul pridvorului, dar s-a lăsat inscripția care
amintește de regimul trecut: VILÁG PROLETÁR-
JAI EGYESÜLJETEK!, în traducere: proletari din
toate țările, uniți-vă!
Contele Tibor Kálnoky a redobândit o parte a
imobilul naționalizat de la Valea Crișului și trăiește
în localitate – dar nu în castelul devastat, care nece-
sită investiții serioase – ci într-o casă în apropierea
265
Károly Szabó (szerk.): Erdélyi történelmi adatok IV, EME,
Kolozsvár, 1862, Kálnoki István jegyzetei (Consemnările lui
István Kálnoki) 154-155.
266
Károly Szabó (szerk.): Erdélyi történelmi adatok IV, Erdélyi
Múzeum-Egyesület, Kolozsvár, 1862, Kálnoki Sámuel jegyzetei
(Consemnărle lui Sámuel Kálnoki) 156.
267
Zoltán Bicsok și Zsolt Orbán, op. cit, 320-322; Balázs Nagy,
op. cit, 54-57.
castelului. Stâlpii porții de intrare sunt decorați cu
câte o stemă, mai precis doar scuturi, sculptate în
piatră. Este vorba de scutul stemei de neam și scutul
stemei de conte a familiei Kálnoky. În primul scut
avem un urs ieșind dintr-o coroană deschisă cu trei
fleuroane, întors spre dextra, prin al cărui cap trece
o săgeată, intrând prin gura care este deschisă. Al
doilea este scartelat, având o insițiune în vârf și un
scut în inimă. În I-ul cartier al scutului mare de tip
renascentist se află un grifon, întors spre senestra,
ţinând în gheare o sabie ridicată deasupra capu-
lui. În al II-lea cartier se află un şarpe, de cinci ori
îndoit, întors spre dextra, ținând în gură un glob
crucifer. În al III-lea cartier un pelican întors spre
senestra, hrănindu-şi puii cu propriul sânge, iar în
al IV-lea cartier un picior puţin îndoit, străpuns din
spate de o săgeată. Peste tot, într-un scut triunghiu-
lar, o acvilă bicefală, purtând un ecuson încărcat cu
litera „L”.
7.2 Steme din și de pe construcții
ecle­ziastice
7.2.1 Sfântu Gheorghe
7.2.1.1 Biserica reformată fortificată, zisă
„biserica-cetate”
Prima biserică a fost construită în secolul al XI-
II-lea. Urmele acesteia se mai regăsesc în zidul nor-
dic al navei de astăzi. Săpăturile au adus la iveală şi
bazele fostului sanctuar romanic. Sanctuarul gotic
a fost construit în secolul al XV-lea, biserica fiind
extinsă cu o navă de către Paulus Daczó, iar lucrări-
le fiind terminate în 1547268. Biserica a fost împrej-
muită de trei ziduri de cetate încă în secolul al XV-
lea269. Zidul interior a fost întărit printr-un bastion,
care slujea drept poartă. Ulterior, acest bastion a
268
Kinga S. Tüdős, Háromszéki templomvárak, Mentor, Ma-
rosvásárhely, 2002, p. 154-159.
269
Ibidem.
70
fost înălţat şi reconstruit în stil baroc, în anul 1829,
devenind turnul bisericii270.
Pe una dintre consolele sanctuarului se află o ste-
mă sculptată în piatră, ulterior văruită. Pe un scut
se află un singur element heraldic, scos în relief:
o semilună descrescătoare. Este foarte interesant
faptul că elementul este aşezat în partea senestră a
scutului, iar o jumătate de scut este lăsată liber. În
partea dextră se văd nişte urme în relief, ceea ce ne
duce cu gândul la eventualitatea, ca stema să fi fost
martelată. Din monumentala descriere a Ținutului
Secuiesc a lui Balázs Orbán, în cadrul prezentării
bisericii-cetate din Sfântu Gheorghe se descrie re-
spectiva consolă, care prezenta în scut un soare şi
o semilună, cu precizarea că este vorba de stema
secuiască271.
După consideraţiile noastre, stema nu putea pre-
zenta doar un singur element heraldic, care nici
măcar nu ocupă poziţie centrală. Pornind din de-
scrierea lui Orbán şi analizând stema, credem că în
partea dreaptă ar fi putut exista o stea. Locul nu este
suficient pentru un soare heraldic, iar predecesoarea
soarelui în stema secuiască era steaua, care de obicei
avea şase raze. Precizăm, că o astfel de stea încape în
acel loc. Credem, deci, că în scut a existat o stea, la
dextra şi o semilună descrescătoare, la senestra.
După cum am amintit, sanctuarul a fost termi-
nat în anul 1547. Stema este probabil mai veche, ea
având, după toate probabilităţile, aceeași dată cu
cea a formării nervurilor bolții în plasă a sanctu-
arului. Acest tip de boltă s-a construit în bisericile
din împrejurimi cu câteva decenii înainte: în 1512
la Aita Mare, în 1522 la Ionești, în 1526 la Dalnic.
Considerăm că, stema de pe consola din Sfântu
Gheorghe a fost executată cu mare probabilitate în
primele trei decenii ale secolului al XV-lea. Cerce-
tând scutul și celelalte console, mai ales cel figurat,
270
Imola Kirizsán și colectiv, Száz erdélyi műemlék, Utilitas,
Kolozsvțr, 2007, p. 322-325.
271
Balázs Orbán, A Székelyföld leírása, Pest, 1869, Vol. III,
p. 41-46.
aceeași concluzie a formulat-o și istoricul de artă
András Kovács272.
În biserică se mai află o stemă. Astfel, în partea
sudică a peretelui sanctuarului este zidită o piatră
funerară cu blazon din 1602, a fratelui lui Paulus
(amintit anterior), anume „generosul domn” Fran-
ciscus Daczó de Sepsiszentgyörgy.
În partea superioară a pietrei funerare se află ste-
ma familiei modest colorată. În scut renascentist,
se află un leu ieşind dintr-o coroană deschisă, care
ţine în laba dreaptă o sabie, fiind însoţit în cantonul
drept de două flori de crin, cu tulpini. În alte repre-
zentări a stemei, leul apare cu sabia în laba dreaptă
şi ţinând în laba stângă trei flori de crin273. Blazonul
familial apare şi cu leul rampant274.
Potrivit inscripţiei în latină a pietrei funerare:
aici este generosul domn Franciscus Daczó de Sepsi
Szent Georgi, care a decedat în orașul Mediaș la vâr-
sta de 55 de ani la 21 ianuarie 1602.
7.2.1.2 Biserica reformată din Simeria
Satul Simeria275 a fost anexat orașului Sfântu Ghe-
orghe în 1880. Biserica actuală din Simeria a fost
construită între anii 1854-1857, în locul celei vechi,
demolate. În 1992 biserica a primit un tavan case-
tat, conform planului arhitectului Huba Csatlós,
decorat de arhitectul Kázmér Kovács276. Majoritatea
casetelor conțin motive florale, de inspirație popu-
lară. Printre casete există patru, care conțin steme.
Mai există o stemă, cea a Parohiei Reformate Sime-
272
András Kovács, A sepsiszentgyörgyi vártemplom reneszán-
sz ajtókeretéről, în Pál Judit–Sipos Gábor (szerk.), Emlékkönyv
Egyed Ákos születésének nyolcvanadik évfor­dulójára, Erdélyi
Múzeum-Egyesület, Kolozsvár, 2010, p. 170.
273
Iván Nagy, Magyarország családai czimerekkel és nemzedé-
krendi táblákkal, Pest, 1858, Vol. III, p. 218.
274
SWb Siebenbürgen, Vol. IV, Edelleute, pl. 80.
275
Atestată documentar în 1332 sub numele de Sancta Maria,
în maghiară Zent Mária, din care a devenit Zemerja, în fine
Szemerja. Apud: Zoltán Cserey, op. cit, p. 39.
276
*** A templom múltjáról és jelenéről, vezi site-ul Parohiei
Reformate Simeria: http://www.szemerja.ro/index.php?pid=8,
precum și: Zsolt György Incze, Szemerja, Sepsiszentgyörgy II.
Református Egyházközség, 2007, p. 12.
71
ria, care a fost montată pe orga aflată în corul din
partea vestică a bisericii.
7.2.1.2.1 Stema Transilvaniei
Scut francez modern, tăiat printr-un brâu, roșu.
În câmpul superior, pe albastru, o acvilă neagră, cu
ciocul de aur, limbată roșu, ieșind din brâu, cu ca-
pul întors spre dextra, flancat în partea superioară
de un soare de aur, la dextra și o semilună descres-
cătoare, de argint, la senestra. Câmpul inferior, de
aur, este încărcat cu șapte bastioane cu parapet cu
trei metereze roșii, cu porţi și câte două creneluri
negre, așezate 4 şi 3. Scutul este timbrat de o coroa-
nă de principe al Imperiului.
După o perioadă lungă, în care stemele nu au fost
agreate, la momentul pictării casetelor, nu s-a pu-
tut consulta o bibliografie corespunzătoare. Astfel,
s-a pictat o coroană de principe al Imperiului ca
timbru al stemei, și apare semiluna în forma des­
crescătoare. După toate probabilitățile, la baza
documentației a stat o stemă a Transilvaniei, apă-
rută într-o lucrare editată pe teritoriul Imperiului
Habsburgic sau al celui Romano-German.
7.2.1.2.2 Stema Bisericii Reformate Maghiare
Este vorba de un scut terminat în acoladă, în al
cărui câmp albastru, în fața unui palmier natural,
ieșind dintr-o terasă verde încărcată cu două cărți
deschise, se află un miel natural, cu capul întors, au-
reolat, stând cu cele două picioare din spate pe cartea
senestră, pe câte o filă, iar cu piciorul stâng, din față,
pe mijlocul cărții din dextra, iar cu piciorul drept
ridicat ținând în bară un steag de tip gonfalon, cu
flamura roșie, scartelată de o cruce albă. Scutul este
timbrat de un coif cu gratii, așezat frontal, încoronat.
În creștet pasărea Phoenix, ieșind dintre flăcări, pri-
vind spre dextra, sus, la un soare strălucind, de aur.
Lambrechini roșu-argint, respectiv albastru-aur. Sub
scut, pe o panglică apare deviza: „HA AZ ISTEN VE-
LÜNK, KICSODA ELLENÜNK? (Rom. VIII. 30)”,
în traducere: dacă Dumnezeu este pentru noi, cine
va fi împotriva noastră.
 S-a dorit prezentarea stemei Eparhiei Reformate
din Ardeal277. În condiţiile în care emblema acesteia
a fost adoptată de curând, iar la acea vreme circu-
la stema Bisericii Reformate Maghiare, aceasta din
urmă a fost astfel reprodusă, în necunoștință de ca-
uză, pe tavanul casetat.
7.2.1.2.3 Stema celor Trei Scaune
Scut gotic, în al cărui câmp albastru, un braț
drept armat, îndoit în cot, ține în mâna de culoare
naturală în bară o spadă cu mânerul și garda de aur,
având lama de argint, care străpunge o inimă roșie.
Prin aceasta s-a dorit a înfățișa apartenența edifi-
ciului la fostul scaun secuiesc Trei Scaune.
7.2.1.2.4 Stema Colegiului „Székely Mikó”
Scut renascentist, tăiat albastru-roșu. În partea
superioară un soare de aur, la dextra și o semilună
crescătoare, de argint, la senestra. În partea inferi-
oară trei capete de urs, negre, cu botul și ochii albi,
privite din față, așezate 2 şi 1. Scutul este surmontat
de o cunună formată din frunze de stejar. Sub scut,
într-o panglică apare deviza instituției de învăță-
mânt: „LEGYEN VILÁGOSSÁG!”
Stema a fost agreată deoarece pe vremuri presti-
gioasa unitate de învățământ era colegiul reformat.
7.2.1.2.5 Stema Parohiei Reformate Simeria
Stema a fost confecționată dintr-o placă de mate-
rial sintetic, desenată și colorată cu o mașină speci-
ală, comandată de calculator. A fost realizată după
stema însușită cu ocazia celebrării a 150 de ani de
la sfințirea bisericii, în 2007278. Într-un scut cu baza
circulară și concavități laterale, în câmp de argint,
deasupra unui deal verde cu trei coline se află o ac-
vilă neagră zburând către soarele roșu ce se află în
partea superioară. Scutul este timbrat de o coroană
277
Conform preotului paroh din perioada lucrărilor, Sándor
Incze.
278
Stema a fost proiectată și donată de autorul prezentei lu-
crări.
72
de aur cu trei fleuroane și două perle, împodobită
cu rubine și smaralde, și este circumscris de deviza
Parohiei Reformate Simeria: „ÁLDOTT, AKI AZ
ÚRBAN BÍZIK”, în traducere: „Binecuvântat să fie
omul care se încrede în Domnul”279.
7.2.1.3 Biserica reformată centrală
Biserica reformată din zona centrală a orașului a
fost sfințită cu ocazia întâlnirii reformaților ma-
ghiar de pretutindeni, la 10 august 1996280. Cu oca-
zia vizitei generale conduse de episcopul Béla Kató
în data de 5 noiembrie 2014 s-au amplasat două
steme pe turnul bisericii281. Pe latura vestică se află
stema Eparhiei Reformate din Ardeal, iar pe latu-
ra estică stema comunității secuiești. Ambele s-au
confecționat din material sintetic, fiind înfățișate în
scuturi renascentiste, terminate în acoladă. Prima:
în câmp de aur un pelican, cu zborul deschis, întors
spre dextra, își hrănește cei trei pui cu propriul sân-
ge, totul de argint. În colțul din dextra sus un soare
figurat de aur, iar la senestra o semilună conturnată,
de asemeni figurată, de argint. Scutul este timbrat
de o coroană deschisă cu trei fleuroane. Stema co-
munității secuiești prezintă un soare de aur, figurat
la dextra și o semilună crescătoare, de asemeni figu-
rată, de argint, la senestra. Scutul este timbrat de o
coroană deschisă, cu cinci fleuroane.
Înfățișarea stemelor în acest fel nu este tocmai
fericită. S-a dorit schematizarea lor, dar s-au folosit
două metale, în condiţiile în care așezarea metalu-
lui peste metal este interzisă de regulile heraldicii.
În plus, s-a așezat aur peste aur, ceea ce este și mai
grav, potrivit aceloraşi reguli. Pentru timbrarea
279
Ieremia 17, 7.
280
Hunor Magyari și Ábel Juhász, A Sepsi Református Egy-
házmegye templomai, Székelyudvarhely, 2011, 69.
281
Réka Fekete, Püspöki vizitáció Sepsiszentgyörgyön – A kö­
zösségi élmény mint megtartó erő, în „Háromszék” Anul XXVI,
nr. 7341, 1, 3. (http://www.3szek.ro/load/cikk/75235/a_kozos-
segi_elmeny_mint_megtarto_ero_puspoki_vizitacio_sepsi-
szentgyorgyon)
celor două scuturi s-au folosit două diademe diferi-
te, fapt pentru care nu există o explicație plauzibilă.
În stema comunității secuiești, semiluna este mult
mai mare, decât soarele, ceea ce este inacceptabil
din punctul de vedere al artei heraldice.
7.2.1.4 Sediul Protopopiatului Reformat Sepsi
Protopopiatul Reformat Sepsi și-a achiziționat
un nou sediu, după ce clădirea celui vechi – bun
comun a trei protopopiate – a fost vândută de pro-
prietari, și s-a mutat în noua clădire în 2006282.
Noul sediu se află în zona centrală a orașului283. Pe
frontonul clădirii s-a montat stema Eparhiei Refor-
mate din Ardeal, confecționată din tablă ștanțată.
Stema metalică, lucrată în basorelief și colorată, a
fost prinsă cu șuruburi de o placă laminată, care
la rândul ei a fost fixată de asemeni cu șuruburi pe
frontonul clădirii, în chenarul special realizat pen-
tru acest scop.
Este vorba de un scut renascentist, despicat al-
bastru-roșu, cu o talpă comună, verde. În câmpul
scutului un pelican, cu zborul deschis, întors spre
dextra, își hrănește cei trei pui, (care se ridică din-
tr-un cuib împletit din crengi), cu sânge din pro-
priul piept. În colțul din dextra sus este un soare
figurat, iar la senestra o semilună descrescătoare, de
asemeni figurată, totul fiind de argint. Talpa verde a
scutului este tăiată de o undă de argint. Scutul este
timbrat de o coroană de argint (!) cu trei fleuroane
și două perle, împodobită cu rubine și perle. Totul
este așezat într-un scut mai mare, renascentist, în
talpa căruia apare inscripția: „ERDÉLYI REFOR-
MÁTUS EGYHÁZ”, adică: Biserica Reformată din
Ardeal.
Stema este greșit redată. S-au colorat toate mo-
bilele în argint, cu toate că soarele, ciocurile și pi-
cioarele păsărilor, precum și coroana ce timbrează
282
*** Címváltozás – Sepsi Egyházmegye, în „Hírvivő” din
28. aprilie 2006 (http://www.reformatus.ro/hirvivo/2006-04-28.
htm#_Toc133999148)
283
Str. Gyárfás Jenő, nr. 5.
73
scutul, trebuiau să fie de aur. Nici safirele nu au fost
colorate verde, pietrele au rămas cu smalțul de ar-
gint. Stema propriu-zisă nu trebuia așezată într-un
alt scut, deoarece astfel ansamblul poate fi conside-
rat în întregime drept stemă. Nici inscripția nu-și
are locul în interiorul vreunui scut.
7.2.2 Bodoc
Biserica reformată
Localitatea Bodoc a fost atestată documentar în
1332284. Biserica a fost construită în secolul al XV-
lea, fiind modificată de mai multe ori. Cea mai
importată reconstrucţie a avut loc în 1651, prin
generozitatea domnului Nicolaus Mikó, după cum
rezultă din placa comemorativă aflată pe peretele
nordic. Zidul de fortificaţie s-a construit odată cu
biserica, în secolul al XV-lea, ulterior înălţimea lui
fiind diminuată. Parterul turnului de astăzi datează
tot din acelaşi secol, etajele ridicându-se mai târ-
ziu285. În partea interioară a navei, deasupra intrării
sudice se află o placă de piatră, prezentând stema
de neam a familiei Mikó, încadrată de anul 1868.
În scut cu baza rotunjită și acolată, se văd trei ca-
pete de urs, negre, întoarse spre senestra, pozițio-
nate 2 şi 1. Scutul, împodobit cu vrejuri, este sur-
montat de o coroană deschisă, cu trei fleuroane
și două perle. Deasupra stemei se află inscripția:
„PROVERB: XV. V32 AKI ELVONSZA ÖNNÖN
MAGÁT AZ TANÍTÁSTOL MEGVTÁLYA AZ EÖ
LELKIT”. Este un verset din Biblie, din Proverbele
lui Solomon: „Cel ce leapădă certarea își disprețuieș-
te sufletul”286. Placa este vopsită în aur, iar conturul
scutului, mobilele, vrejurile și coroana sunt colorate
în negru.
284
Apare sub denumirea de Boduk în registrele colectării
dijmelor papale. Zsigmond Jakó, op. cit, 393.
285
Kinga S. Tüdős, op. cit., p. 79-80
286
Prov. 15, 32.
7.2.3 Ilieni
Biserica reformată
Localitatea Ilieni a fost atestată documentar în
1332287. Prima biserică datează din secolul al XII-lea.
A fost extinsă în secolul al XV-lea, când a fost împre-
jmuită cu un zid de cetate. Zidul a rămas, dar bise-
rica a fost demolată în 1782 şi s-a construit o nouă
biserică în locul celei vechi. La sfârşitul secolului
al XVI-lea – începutul secolului al XVII-lea, com-
plexul a fost împrejmuit cu încă un zid de fortifica-
ţie, construindu-se şi cinci bastioane288.
După cutremurul din 1990, care a afectat bise-
rica, în timpul renovării s-a montat un tavan nou,
casetat289, proiectat de Attila Zakariás. Casetele au
fost decorate cu motive populare, dar cinci dintre
ele conţin steme. Este vorba de stema Transilvaniei,
stema celor Trei Scaune şi trei blazoane nobiliare.
La iniţiativa realizatorului casetelor, arhitectul Káz-
mér Kovács, s-au desenat stemele familiilor nobilia-
re din localitate după modelul de la Căpeni290.
Prima stemă aparţine mai multor familii. Printr-o
înnobilare în masă în anul 1611, Gabriel Báthori,
principele Transilvaniei a înnobilat 32 de pixidari
din garda pretoriană, aflată sub comanda locotene-
tui Emericus Balogh, și le-a acordat o stemă. Printre
cei înnobilați se află membri ai unor familii din Ili-
eni: Benkő, Dancs, Dobos, Elekes, Katona, Kerekes,
Nagy, Séra, Szász, Szilvássy și Zayzon291. Astfel în-
tr-un scut francez modern, cu câmpul roşu, se află
doi leoparzi naturali, afrontaţi, ţinând ambii cu laba
287
Ilieni, în maghiară Illyefalva apare în registrele dijmelor
papale în 1332 sub numele de Villa Helye, în 1333 ca Villa Elye,
în 1334 ca Villa Hellye. Apud: Balázs Orbán, op. cit, p. 30.
288
Kinga S. Tüdős, op. cit., p. 114–118.
289
Kirizsán și colectiv, op. cit, p. 352.
290
Vezi în capitolul: Ținutul Pădurilor – ținut al stemelor.
291
În total 32 de persoane au fost înnobilate la data de 14
iunie 1611, de către principele Gabriel Báthori. Dintre aceste
persoane, cele enumerate sunt membri ai unor familii originare
din Ilieni – vezi Imre Sándor, Czímerlevelek I, p. 55-56.
74
stângă un steag în mijloc, în poziţia palului, iar în
laba dreaptă, ridicată, câte o armă: cel din dreapta
o sabie, cel din stânga o puşcă. Scutul este timbrat
de un coif închis, având lambrechini albastru-aur,
respectiv roşu-aur.
La mijloc este blazonul familiei Petke de Illyefal-
va. În câmpul roşu al unui scut renascentist, dintr-o
coroană deschisă, de aur, aflată pe o colină verde, se
vede un oştean ieşind, îmbrăcat în costum de argint,
ridicând deasupra capului o sabie de argint. Scutul
este timbrat de un coif cu gratii, având lambrechini
roşu-argint de ambele părţi. În creştet este un braţ
drept, tăiat, îndoit şi sprijinit în cot, ţinând în bară
o sabie care străpunge un cap de păgân.
Ultima este stema familiei Gödri de Illyefalva. În
câmpul roşu al unui scut triunghiular se află un oş-
tean, îmbrăcat în costum albastru, ţinând o pană de
gâscă în mâna dreaptă, stând pe o insulă în mijlocul
unor valuri. Scutul este timbrat de un coif cu gratii,
privit din faţă, având lambrechini roşu-argint, re-
spectiv albastru-aur. În creştet se află un braţ drept
tăiat, întors spre senestra, ţinând o sabie în bandă,
iar în îndoitura cotului stă un cocor alb, cu ciocul şi
picioarele roşii, între ghearele piciorului drept, ri-
dicat ţinând o bucăţică de piatră, de aur (vigilenţă).
Este stema întărită de Franz Iosif I., prin diploma de
noblețe acordată primarului orașului Sfântu Ghe-
orghe, Ferenc Gödri de Illyefalva la 17 martie 1909,
la Viena.
Trebuie remarcat că aici nu sunt reprezentate
toate familiile nobile din Ilieni, ci doar cele, ale că-
ror steme au fost cunoscute în etapa pictării case-
telor292.
292
Informația primită de la preotul paroh din perioada lucră-
rii, Béla Kató, care din februarie 2013 este episcop al Eparhiei
Reformate din Ardeal.
7.2.4 Arcuş
Biserica unitariană
Localitatea Arcuș a fost atestată documentar în
1332293. În centrul satului, pe o terasă, se înalță bi-
serica înconjurată de un zid, având cinci laturi, cu
câte un bastion în fiecare colţ. Biserica a fost con-
struită în secolul al XIII-lea, reconstruită în stil ba-
roc în secolul al XV-lea, apoi modificată la sfârşitul
secolului al XVI-lea – începutul secolului al XVII-
lea. Forma actuală a primit-o în 1830. Zidul de
cetate a fost ridicat în secolul al XV-lea, apoi re­
construit în secolul al XVII-lea şi întărit cu bastioa-
ne. Construcţia s-a finalizat în 1639. Pe bastionul,
care a funcţionat ca poartă de intrare, a fost ridicat,
în 1831, turnul existent şi astăzi294. Deasupra intră-
rii, la începutul secolului al XX-lea a fost montată
o placă sculptată în piatră, înfăţişând stema Bise-
ricii Unitariene Maghiare: în scut, pe un munte
format din nouă bolovani, stă un porumbel, întors
spre dextra, fiind înconjurat în formă de cerc de
un şarpe înghițindu-şi coada în partea superioară
a scutului. Scutul este surmontat de o coroană des-
chisă, cu cinci fleuroane. Chenarul scutului, șarpele
și coroana sunt redate în negru, restul fiind alb.
7.2.5 Hăghig
Localitatea a fost atestată documentar în 1332295.
Două familii nobiliare, ridicate la rang de conte, își
scriu predicatul nobiliar legat de această localitate:
Mikó de Hídvég și Nemes de Hídvég. Aici se găsesc
două clădiri ecleziastice, care conțin steme.
293
În maghiară Árkos, apare în registrele dijmelor papale ca
Arkus în 1332, (Zsigmond Jakó, op. cit, 393).
294
Kinga S. Tüdős, op. cit., p. 67–70.
295
În maghiară Hídvég, satul a fost menționat în 1332 ca
Hyd­wig (apud: Katalin B. Murádin, op.cit.), apoi în registre-
le dijmelor papale din 1332 sub denumirea de Hydueg (apud
Zsigmond Jakó, op. cit, 393).
75
7.2.5.1 Biserica reformată
Biserica reformată a fost construită pe o înălțime în
interiorul localității, în vecinătatea celei vechi, afec-
tată de cutremur și incendiu, în 1841296. Din vechea
biserică a fost salvat amvonul, sculptat în piatră în
1674, care a fost amplasat în clădirea nouă297. Amvo-
nul, prezintă cinci laturi a unui octogon în secțiune,
locul celorlalte trei fiind ocupat de perete și scară.
Latura sudică și parțial cea sud-estică este ocupată
de o inscripție într-un chenar renascentist. Aceasta
este intercalată între două blazoane, înscrise în câte
o cunună de lauri, ovale, pe latura sud-vestică, re-
spectiv cea estică. Prima este a lui János Nemes de
Hídvég, căpitan general al celor Trei Scaune, cealal-
tă fiind a primei soții, Anna Pápai. Anterior anu-
lui 1990, regimul fiind ostil blazoanelor, amvonul a
fost dat cu vopsea de ulei de culoare albastru închis,
care în mare parte s-a dezlipit.
7.2.5.1.1 Stema Nemes
În câmpul unui scut renascentist, se află un braț
drept, îndoit în cot, ținând în mână, în poziția pa-
lului, o spadă, care străpunge o cască cu cefar în
formă de rac și trei fire de flori de crin, două în
fața, una în spatele armei. Scutul este timbrat de un
coif închis, poziționat frontal, încoronat. În creștet
se repetă elementul din scut, rezemat de coroană.
Lambrechini de ambele părți. În partea superioară
a scutului, în cele două colțuri apar literele N și J.
Aceste litere se repetă și flancând creștetul, în in-
teriorul cununii. Literele sunt inițialele ctitorului,
Nemes János.
7.2.5.1.2 Stema Pápai
Într-un scut renascentist, dintr-o coroană des-
chisă, iese un grifon încoronat, întors spre senestra,
ridicând cu laba dreaptă o spadă, în poziția palului.
296
Zoltán Kisgyörgy, Kovászna megye, Ed. a II-a, Pallas-Aka­
démia, Miercurea Ciuc, 2009, p. 356.
297
Ibidem.
Scutul este timbrat de un coif închis, poziționat
frontal, încoronat. În creștet se repetă elementul din
scut. Lambrechini de ambele părți.
7.2.5.2 Capela Nemes
Pe dealul cimitirului din localitatea Hăghig s-a
construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea
capela familială a conților Nemes de Hídvég, în sub-
solul căreia s-a amenajat cripta familială298. Pe fațada
clădirii, ridicată în stil neobaroc, s-a zidit o stemă
sculptată din piatră. Este stema de conte a familiei
Nemes de Hídvég299. Stema se prezintă astfel: scut
scartelat, în I-ul cartier, deasupra unei coroane des-
chise, se află un braț armat întors spre senestra, ți-
nând o sabie, care străpunge un cap de turc și trei
flori de crin: două flori și o frunză caracteristică
deasupra sabiei, o floare sub lamă. Cartierul al II-lea
este identic cu primul, doar întors în oglindă. Carti-
erul al III-lea e asemănător, deasupra unei coroane
deschise se află un braț armat, ținând o sabie, întors
spre senestra. Între sabie și braț s-a așezat o stea cu
șase raze. În cartierul al IV-lea se află un stâlp înco-
ronat, ținut dinspre dextra de un leu rampant, iar
dinspre senestra de un inorog. Scutul este timbrat de
o coroană de conte, cu nouă perle. În stema clorată,
primul și al treilea cartier au câmpul albastru, iar al
doilea și al treilea, roșu300. Primul și al doilea cartier
reprezintă stema de neam a familiei Nemes de Híd-
vég, primul în oglindă, al doilea normal, cartierul al
treilea reprezintă blazonul familial Apor de Altorja,
iar al patrulea amintește de stema familiei Kornis de
Göncruszka.
298
Date concrete despre data construirii n-am găsit, dar con-
form ferparului contelui Ábrahám Nemes din 1866, în acel an
încă n-a existat clădirea, iar în ferparul contesei Rosalia Mikes,
soția contelui János Nemes, se arată că în 1874 funcționa deja
capela.
299
Stemă conferită de Maria Terezia la 26 august 1755.
300
Conform stemei funerare a contesei Polixéna Bethlen de
Bethlen, văduva contelui János Nemes de Hídvég, aflată în Bi-
serica Reformată din Strada Farkas de la Cluj; desen de József
Sebestyén Keöpeczi.
76
7.2.6 Araci
Localitatea Araci a fost atestată documentar în
1332301. Biserica reformată din localitate, înălțată
în secolul al XV-lea şi reconstruită în 1659, după
distrugerile năvălirii tătarilor din anul precedent,
adăpostește în spatele amvonului o placă funerară
ornamentată cu o stemă în stil renascentist. Stema
sculptată în piatră a fost ulterior colorată, iar la în-
ceputul anilor 1990 s-a recolorat cu vopsea pe bază
de ulei. După coloratura actuală, stema se prezintă
astfel: scut cu laturile multilobate, terminate în aco-
ladă, în al cărui câmp ceruleu se află un braț armat
roșu, ținând în mâna roșie o sabie de aur. Stema a
fost colorată greșit. Brațul armat nu poate fi de cu-
loarea roșie, ci ar trebui să aibă smalțul de argint, la
fel și lama sabiei.
După inscripția de pe placa funerară: aici este
nobilul Benedek Geréb de Árapatak, fiul lui Bar-
nabás Geréb, care a decedat în data de 5 iunie 1602.
7.2.7 Sântionluca
În Sântionluca, sat aparținător comunei Ozun, în
partea centrală a vechii localități Sepsiszentivány
(satul s-a format prin contopirea, în 1899, a două
sate, Sepsiszentivány și Laborfalva) se înalță biseri-
ca romano-catolică cu hramul Sfântul Ioan Boteză-
torul. În urma reformei, biserica a devenit lăcașul
unitarienilor, iar în anul 1725, familia Henter a re-
cucerit-o prin forță, redând-o catolicilor. Clădirea
a fost renovată, iar apoi baronul Ferenc Henter de
Sepsiszentivány, împreună cu soția, contesa Krisz-
tina Almásy de Zsadány și Törökszentmiklós, au
reconstruit turnul bisericii302.
301
În maghiară Árapatak, a apărut în registrele dijmelor
papale din 1332 ca Aruapotok (Zsigmond Jakó, op. cit, 393).
302
Loránd Pénzes, A szentivánlaborfalvi katolikus egyházi
épületek, în „Keresztény Szó”, Anul XX, nr. 2 (februarie 2009),
p. 5.
 Stema de neam a familiei Henter
Dună recucerirea bisericii, a urmat reamenajarea
sa. Astfel, ancadramentul ușii dintre nava bisericii
și sacristie are lintelul din grindă de stejar, cu partea
de jos ornamentată prin sculptură în lemn, redând
în mijloc o stemă, iar de-a lungul grinzii motive flo-
rale. Grinda conține și o inscripție, conform căreia
lucrarea a fost executată în 1738, iar după inițialele
prezente și anul înscris deducem că lucrarea a fost
comandată de Dávid Henter. Stema de pe grindă
reprezintă un scut renascentist, încărcat cu un co-
cor întors spre stânga, săgetat prin gât, din spate,
stând pe piciorul stâng și având piciorul drept ridi-
cat. Printre ghearele piciorului ridicat ar fi trebuit să
fie înfățişată o bucată de piatră (vigilență), detaliu
care, probabil din cauza mărimii reduse a spațiului,
nu s-a putut executa. Este stema de neam a familiei
Henter. Dávid Henter de Sepsiszentivány a fost ridi-
cat la rang de baron de către regina Maria Terezia, la
13 noiembrie 1744303.
Stema de alianță Henter-Almásy
În sanctuarul bisericii, pe peretele nordic, găsim
o placă de marmură albă, sculptată, inscripționată,
iar în partea superioară două steme alăturate, în-
tr-un cartuș baroc, ieșite în basorelief, surmontată
de o coroană deschisă cu trei fleuroane și șase per-
le, vopsite în aur. Pe placă apare inscripționat anul
1774. Este o lespede funerară a celei care a fost Zsó-
fia Henter, fata baronului Ferenc Henter și a doam-
nei Krisztina Almásy, care, după cum arată inscrip-
ţia, a fost „un îngeraș care a pierit în urma unei boli
necruțătoare la trei ani, trei luni și nouă zile după
naștere”. Pe lespede s-a sculptat stema de alianță a
părinților defunctei.
303
Iván Nagy, op. cit, 93-94. A mai fost ridicat la rang de
baron și Ádám Henter, fiul vărului primar al lui Dávid Henter
la 20 mai 1754. Mulți autori fac confuzie între cele două
înaintări, dar din punct de vedere al stemelor aflate în biseri-
că, ne interesează prima, deoarece ele se leagă de fiul lui Dávid
Henter, Ferenc (cu care, această ramură s-a stins).
77
Stema de alianță se compune din două steme
ovale, alăturate.
Cea din dreapta heraldică, a familiei baronilor
Henter de Sepsiszentivány, reprezintă un scut tri-
partit, tăiat în piramidă, cu marginile rotunjite con-
cav. În primul cartier o spadă cu vârful în sus și tăi-
șul către interior, în cel de-al doilea o pană de gâscă,
cu vârful în jos, iar în cel de mijloc un cocor, întors
spre dextra, săgetat din spate, prin gât, stând cu pi-
ciorul stâng pe o coroană deschisă, aflată pe un deal
cu trei coline, iar cu piciorul drept ridicat ținând o
pietricică, simbolizând vigilența.
Stema din stânga heraldică, cea de conte, a fami-
liei Almásy de Zsadány și Törökszentmiklós repre-
zintă în scut un chevron, de care stau rezemați doi
licorni rampanți, afrontați. În partea de jos, în in-
teriorul chevronului, stând pe o coroană deschisă,
aflată pe un deal cu trei coline, se află un porumbel,
întors spre dextra, ținând în ciocul ridicat o ramură
de măslin.
Stemele nu sunt colorate, dar se știe că în ste-
ma de conte a familiei Almásy, câmpul scutului se
prezintă albastru, chevronul și coroana de aur, ani-
malele au smalțul de argint, iar dealul și ramura de
măslin sunt verzi. Smalțurile stemei Henter apar pe
o altă placă.
Interesantă este asemănarea dintre cele două
steme. Prin construcție, ţinând cont de chevronul
puțin alungit al blazonului Almásy, acestea dau im-
presia că ambele scuturi ar fi tripartite. În cartierul
din vârful scutului, ambele au la bază un deal cu trei
coline, pe care stă o coroană deschisă, iar pe acestea
câte o pasăre. Păsările sunt prezentate afrontat, din
considerente de curtoazie heraldică.
Stema colorată Henter
Pe peretele sudic al navei bisericii se află a placă
de marmură neagră, împodobită cu o stemă com-
pletă, sculptată și colorată. Este stema de baron
a familiei Henter: Scut cu laturile concave și termi-
nat în acoladă, tripartit, tăiat în piramidă, cu margi-
nile rotunjite concav. În prima parte, în câmp roșu
o spadă cu mânerul și garda de aur, cu lama de ar-
gint, poziționată cu vârful în sus și tăișul către in-
terior, în cea de a doua, pe roșu, o pană de gâscă
de argint, cu vârful în jos, iar în cel de mijloc, în
câmp albastru un cocor de argint, întors spre dex-
tra, săgetat din spate, prin gât cu o săgeată de argint,
stând cu piciorul stâng pe o coroană deschisă, de
aur, aflată pe un deal verde cu trei coline, iar cu pi-
ciorul drept ridicat ținând o bucățică de piatră, de
argint, simbolizând vigilența. Scutul este timbrat de
un coif cu gratii, de aur, privit din față, încoronat. În
creștet apare cocorul de argint, întors spre dreapta
și săgetat prin gât, flancat din față de patru steaguri
poziționate în bandă, iar din spate de o jumătate de
zbor de acvilă, neagră. Lambrechini: albastru-ar-
gint, respectiv roșu-aur.
Conform incripției în limba maghiară, placa s-a
așezat în amintirea baronului Ferenc Henter de
Sepsiszentivány, șambelan cu cheie de aur al Majes-
tății Sale, jude regal al celor Trei Scaune, care a trăit
50 de ani, și a decedat în prima zi a lunii februarie
a anului 1788.
7.2.8 Calnic
Localitatea, în maghiară Kálnok, a fost atestată
documentar în 1255304, apoi apare în conscripțiile
colectării dijmelor papale în anii 1332–1334 sub
forma Kalnuk305. Biserica reformată s-a construit în
1674306. Tavanul casetat și parapetul corului aflat în
partea vestică, executate – conform inscripției – în
1785, s-au degradat și au fost refăcute în 1939 de că-
tre învățătorul, organistul şi meșterul popular Áron
Régeni, un fiu al satului.
În mijlocul parapetului se află două casete care
prezintă steme. Prima este stema Bisericii Unitari-
ene Maghiare: în scut albastru pe un munte natural
– împădurit, cu vârful stâncos – stă un porumbel
304
Georgius Fejér, Codex diplomaticus Hungariae ecclesiasti-
cus ac civilis IV, 2, Buda, 1829, 360.
305
Zsigmond Jakó, op. cit, 393-394.
306
Zoltán Kisgyörgy, op. cit, 56.
78
alb, cu ciocul şi picioarele roşii, întors spre dextra,
fiind înconjurat în formă de cerc de un şarpe, care
îşi înghite coada în partea superioară a scutului.
Caseta vecină este încărcată de reprezentare cu-
rioasă. Este vorba de un scut oval de argint, având
o bordură albă încărcată de ghinde și bezanți de ar-
gint, respectiv flori cu patru petale galbene, pe un
munte natural stau doi lupi de argint, înfățișați ca
doi dragoni, cu coama verzui-aurie, coada înfășu-
rată peste corp și limba roșie scoasă, curbată în sus,
afrontați, țin cu ambele labe un stâlp de argint, cu
vârful în formă de coroană. Vârful este flancat de
două turte verzui.
Este vorba de a formă ciudată a stemei lui Moise
Székely de Siménfalva, singurul principe al Transil-
vaniei de origine secuiască (personaj care, în plus,
dacă facem abstracţie de Ioan Sigismund Zápolya, a
fost şi singurul de religie unitariană). Stema în cau-
ză s-a realizat probabil după o monedă de zece du-
cați, emisă de principe, în care apare stema sa: doi
lei cu coadă dublă afrontați, ținând cu ambele labe o
spadă în poziția palului, cu vârful în sus, care trece
printr-o coroană deschisă cu trei fleuroane, flancat
în partea superioară de două stele cu câte șase raze
și două luni curbate către interior. Probabil leii au
fost confundați cu lupi sau dragoni, stelele au dispă-
rut și în locul lunilor au apărut turte. În plus sabia
a devenit stâlp, iar coroana străpunsă s-a așezat în
vârful stâlpului.
Prima casetă este dedicată memoriei lui Sándor
Bedő și al fiului său, Ernő, iar a doua soției lui Sán-
dor Bedő, ambele fiind semnate prin inițialele RÁ.
7.2.9 Coșeni
Localitatea307 aparține din punct de vedere admi-
nistrativ de municipiul Sfântu Gheorghe. Biserica
reformată a fost construită în anii 1816-1825 în lo-
cul celei vechi, care s-a prăbușit suferit din pricina
307
În maghiară Szotyor, apare în registrele dijmelor papale
din 1567 sub denumirea de Zotyor.
cutremurului din 1802308. Coronamentul amvonu-
lui provine din vechea biserică. Este ornamentat cu
scutul familiei Nagy de Szotyor: în câmp de azur, pe
o terasă verde stând doi lei afrontați, de aur, ținând
cu labele drepte ridicate o sabie cu vârful în sus și
tăișul către dextra, având mânerul și garda de aur,
iar lama de argint. În partea superioară a scutului,
flancând vârful sabiei apar inițialele „N. J.” la dex-
tra, respectiv „N. R.” la senestra, scrise cu aur. Neso-
cotind inițialele – care ascund numele donatorilor
– este scutul stemei conferite de principele Ștefan
Bocskai fraților Paulus, Stephanus și Thomas Nagy
de Szotyor la 8 noiembrie 1606 la Košice309.
7.2.10 Dobolii de Jos
Biserica reformată din localitate a fost construită
310
în anii 1717-1722311. Parapetul corului este orna-
mentat cu casete decorate cu motive florale și ve-
getale, iar cele două casete din mijloc, din dreptul
orgii conțin steme, pictate de Enikő Simó, artist
plastic stabilit la Sfântu Gheorghe.
Prima este stema Transilvaniei, varianta acor-
dată la 2 noiembrie 1765 de regina Maria Terezia
prin actul în care a ridicat Transilvania la rang de
mare principat. Apare doar stema propriu-zisă, fără
decorațiuni exterioare, iar scutul fără cartuș baroc.
Scut cu concavități laterale accentuate și terminat în
acoladă, tăiat printr-un brâu, roșu. În câmpul supe-
rior, pe albastru, o acvilă neagră, cu ciocul de aur,
limbată roșu, ieșind din brâu, cu capul întors spre
dextra, flancat în partea superioară de un soare de
aur, la dextra și o semilună descrescătoare, de argint,
la senestra. Câmpul inferior, de aur, este încărcat cu
șapte bastioane cu parapet cu trei metereze roșii, cu
porţi și câte două creneluri negre, așezate 4 şi 3. Scu-
tul este timbrat de o coroană de mare principat.
308
Hunor Magyari și Ábel Juhász, op. cit, p. 77.
309
MNLOL, LR, F21 Armales N nr. 11.
310
În maghiară Aldoboly, este menționată sub denumirea de
Dobolj în 1461.
311
Hunor Magyari și Ábel Juhász, op. cit, p. 11.
79
A doua stemă este a Eparhiei Reformate din
Ardeal. Scut cu concavități laterale și terminat în
acoladă, despicat albastru-roșu, cu o talpă comună,
verde. În câmpul scutului un pelican de culoare na-
turală – albă –, cu zborul deschis, întors spre dextra,
își hrănește cei trei pui, (care se ridică dintr-un cuib
împletit din crengi), cu sânge din propriul piept. În
colțul din dextra sus este un soare figurat, de aur, iar
la senestra o semilună descrescătoare, de asemeni
figurată, de argint. Talpa verde a scutului este tăiată
de o undă de argint. Scutul este timbrat de o coroa-
nă de aur cu trei fleuroane și două perle, împodobi-
tă cu rubine și safire.
7.3 Steme funerare
7.3.1 Arcuș
Capela Sfântul Gheorghe
În imediata apropiere a castelului Szentkreszty
din Arcuș pe o înălțime s-a construit pe la mijlocul
secolului al XIX-lea o capelă familială312. Clopotul
capelei datează din 1845, deci construcția capelei se
poate presupune că a avut loc în imediata vecină-
tate acestei date. Capela găzduiește o placă come-
morativă a celei care a fost soția baronului Zsigmod
Szentkereszty, contesa Anna Haller, decedată la 20
octombrie 1878.
În stânga altarului (privit din față) pe perete s-a
montat o placă neagră, având înscrisuri și două
steme în scut oval și un verset: Requiem aeternam
dona eis Domine et lux perpetua luceat eis, adică:
Dă-le odihnă veșnică, Doamne, și să fie luminate de
lumină perpetuă. Deasupra primei steme s-a trecut:
FAMILIAE B. SZENTKERESZTI, deasupra celei
de a doua: FAMILIAE Gr. HALLER, iar între cele
două: FAMILIAE FLORESCU-BIBESCU.
312
Zoltán Bicsok și Zsolt Orbán, op. cit, 481-483; Balázs
Nagy, op. cit, 51-52.
 Soția baroului Zsigmond Szentkereszty (1817-
1891) a fost contesa Anna Haller de Hallerkő
(1816-1878), iar soția fiului lor, a baronului Béla
Szentkereszty (1851-1925) a fost Maria Florescu
(1857-1919), fiica generalului Ioan Emanoil Flo-
rescu (1819-1893) și a Ecaterinei (1827-1866), fii-
ca lui Gheorghe Bibescu, domn al Ţării Româneşti
(1842-1848).
Primul scut are câmpul verde, este tăiat, sus des-
picat. În I-ul cartier o cruce de aur, cu laturile egale
și extremitățile lățite, în al II-lea pe o colină de ar-
gint un leu rampant, întors spre dextra, ținând în
laba dreaptă ridicată o floare (neidentificabilă), în
partea inferioară pe o colină de argint stă cu ambele
picioare o acvilă de argint, armată cu aur și încoro-
nată, cu zborul deschis, privit din față, iar capul în-
tors spre senestra, ținând în cioc o cruce latină albă.
Este stema familiei Florescu, dar peste scut se scrie
Szentkereszty. Interesant este că, în toate cartierele,
câmpurile au aceeași culoare, anume verde.
Al doilea scut are câmpul ceruleu și este scartelat.
În I-ul cartier, pe o colină verde stă un leu de aur,
întors spre senestra, ținând în laba dextră ridicată
o cruce dublă de culoare albă. În al II-lea cartier,
pe o colină verde, stă o lebădă albă, cu ciocul și pi-
cioarele de aur, întoarsă spre dextra, ținând în cioc
o cruce dublă albă. Al IV-lea cartier este aceeași cu
I-ul, doar în oglindă, iar al III-lea cu cel de al II-lea,
de asemeni în oglindă. Este scutul stemei de baron
a familiei Szentkereszty, cu mențiunea că suprafaţa
cartierelor al II-lea și al III-lea ar trebui să aibă cu-
loarea roșie, iar în ciocul lebedei urma să fie un fir
de papură. Deasupra scutului s-a scris Haller.
7.3.2 Valea Crișului
Cavoul familiei Kálnoky
Cavoul familiei Kálnoky de Kőröspatak se află
lângă biserica romano-catolică din Valea Crișului.
S-a construit în 1884, după cum ne informează o
placă din marmură albă, din partea superioară a fa-
țadei cavoului. Aceasta poartă inscripția „PORTA-
80
LE HOC ANTIQUAE FAMILIARIS CAPELLAE
PRO MEMORIA ANNO 1884 HUIC MAUSOLEO
APPOSITUM EST CURANT EMERICO FELICE
ET LUDMILLA E. COMIT. KÁLNOKY”, adică:
Portalul vechii capele familiale a fost adăugat – pen-
tru memorie – cavoului în 1884 din grija conţilor
Kálnoky: Emeric, Felix și Ludmilla. Deasupra plăcii
se află două frunze de palmier, sculptate din mar-
mură albă, purtând o filacteră cu inscripția: AD RE-
VIDENDUM IN ETERNUM, adică: la revederea în
eternitate. Sub placă, deasupra portalului, s-a așezat
stema de neam a familiei, sculptată de asemeni în
marmură albă: în scut hașurat orizontal, dintr-o co-
roană deschisă iese un urs, întors spre dextra, săge-
tat prin gură, din față. Scutul este timbrat de un coif
închis, din spatele căruia cad lambrechini. În creș-
tet se repetă elementul din scut. La baza stemei, pe
o filacteră apare inscripția: „NEC TUMIDE, NEC
TIMIDE”, adică „Fără frică, fără mândrie”, deviza
contelui Sámuel Kálnoky313.
Placa amintită ne informează și despre așezarea
portalului vechii capele drept intrare al cavoului.
Pe acest portalul gotic se poate citi deviza familiei:
„NON EST MORTALE QUOD OPTO”, adică: Nu
este muritor, la ceea ce aspir. Tot acolo se află și o
dată: DIE 1. SEPT. 1685. Intrarea mai are o inscrip-
ție, doar parțial lizibilă. Din aceasta se poate deduce
că acest templu a fost ridicat din temelii de cel care a
fost respectabilul Stephanus Kálnoki, iar apoi a fost
consacrat în numele Domnului cel Prea Milostiv,
Sfântul Ladislau, de către generoasa Elisabeta Lázar,
soția lui Samuel Kálnoki.
Acest portal slujea drept intrare a capelei famili-
ei Kálnoky, de lângă castelul din Valea Crișului. Cu
ocazia extinderii castelului, capela s-a demolat. Pie-
trele s-au refolosit în extinderea castelului, portalul
ajungând până la urmă să servească ca intrare pen-
tru cavou. Inscripția amintește de un templu înte-
meiat de Stephanus (István) Kálnoky, vicejude regal
313
Gergely Pethő, Az Magyar Kronikának Veleie és Summáia,
Viena, 1702, pagina de titlu.
al scaunului Micloșoara, terminat de fiul său Samu-
el Kálnoky și nora sa Elisabeta Lázar, deci această
reașezare trebuie să fi fost a doua. Trebuie remarcat
că un portal în stilul goticului târziu poartă o in-
scripție de la sfârșitul secolului al XVII-lea.
În stânga intrării, cavoul este marcat cu încă o
placă din marmură albă. Aceasta conține inscripția
în maghiară: „GRÓF KÁLNOKY HUGÓ EMLÉ-
KÉRE, AKI BÉCSBEN SZÜLETETT (1900. MÁJUS
4.) ÉS WASHINGTONBAN HALT MEG (1955.
JÚNIUS 25.), DE SZELLEME MINDIG KŐRÖS-
PATAKON MARADT. ÁLLÍTOTTA UNOKÁJA,
GRÓF KÁLNOKY TIBOR ÉS CSALÁDJA 2002.
SZEPTEMBER 15-ÉN”, în traducere: În memoria
contelui Hugó Kálnoky, care s-a născut la Viena
(4 mai 1900) și a decedat la Washington (25 iunie
1955), dar spiritul lui a rămas pentru totdeauna la
Valea Crișului. Această placă a fost ridicată de ne-
potul său, contele Tibor Kálnoky și familia sa la 15
septembrie 2002.
Din grija contelui Tibor Kálnoky, stema sculptată
în marmură albă, descrisă anterior, a fost restaurată
de către Zoltán Kiss, meșter din Alba Iulia. Stema,
ascunsă de iedera care a acoperit cavoul, a scăpat de
ostilitatea regimului socialist.
7.3.3 Hăghig
Cimitirul reformat
Printre mormintele din jurul bisericii reformate
se află și un monument funerar, care are o stemă
sculptată, în stare deteriorată. O fotografie veche
ne lămurește, despre ce era vorba314: un scut fran-
cez modern tăiat, având în partea superioară un
leu rampant, întors spre dextra, ridicând o sabie, în
cea inferioară trei capete de urs, privite din față, cel
din mijloc poziționat mai aproape de vârful scutu-
lui. Scutul este surmontat de o coroană contală cu
nouă perle, de sub care cad lambrechini pe ambele
314
Fotografie din colecția preotului Barna András Ungvári.
81
părți. (De menționat, că lambrechinii nu-și au locul
în steme în care nu apare un coif.) Sub stemă apare
un postament, pe ale cărui colțuri de sus stau două
urne. Din inscripție aflăm că este locul de veci al
contelui Ferenc Mikó de Hídvég, care a decedat la
Sibiu în data de 17 februarie 1792.
7.3.4 Sfântu Gheorghe
7.3.4.1 Cimitirul reformat „Cetate”
7.3.4.1.1 Stema familiei Gödri de Illyefalva
În incinta zidului de cetate ce împrejmuiește bise-
rica reformată se află mormântul familiei Gödri.
În partea superioară a obeliscului funerar s-a
montat o stemă, turnată din metal: stema fami­
liei Gödri de Illyefalva. Este stema întărită în anul
1909 pentru primarul orașului Sfântu Gheorghe,
Ferenc Gödri.
În câmpul unui scut triunghiular se află un oş-
tean, ţinând o pană de gâscă în mâna dreaptă, stând
pe o insulă în mijlocul unor valuri. Scutul este tim-
brat de un coif cu gratii, poziționat frontal, încoro-
nat. În creştet se află un braţ drept tăiat, întors spre
senestra, ţinând o sabie în bandă, iar în îndoitura
cotului stă un cocor, între ghearele piciorului drept,
ridicat ţinând o bucăţică de piatră (vigilenţă). Lam-
brechini de ambele părți.
7.3.4.1.2 Stema familiei Elekes de Kézdialbis
În afara cetății, în cimitirul reformat se află un mo-
nument funerar cu o stemă gravată în placa nea-
gră de granit, șlefuită. Este vorba de un scut fran-
cez modern, în al cărui câmp se află un leu întors
spre dextra, stând pe două picioare, ținând în laba
dreaptă ridicată o sabie deasupra capului. Scutul
este timbrat de un coif cu gratii, încoronat. Lam-
brechini de ambele părți.
Interesant este faptul că monumentul nu poar-
tă niciun nume. Membrii familiei Elekes, care au
ornamentat monumentul cu blazonul familial cu
ocazia Zilei Morților din 2011, nu doresc să înscrie
numele decedaților, ci doar să arate, prin aceasta, că
este vorba despre cripta familială315.
7.3.4.2 Cimitirul reformat Simeria
În cimitirul reformat din Simeria, în vecinătatea
fântânii există un mormânt care are montată o pla-
că confecționată din metal, vopsită în argint, care
conține o stemă: Scut francez modern, tăiat, având
în partea superioară, pe argint, trei stele cu câte şase
raze, dispuse 2 şi 1, între care se află o sabie în bară,
ţinută de un braţ drept în armură, tăiat de la umăr,
iar în partea inferioară, pe albastru, un masiv mun-
tos ieşind din vârful scutului, din care apare, în par-
tea dextră, un soare. Scutul este timbrat de o cască
cu gratii, încoronată cu o coroană nobiliară simplă,
din care iese un leu, ridicat pe labele din spate, ţi-
nând în laba dreaptă o sabie, în bară.
Conform plăcii comemorative este locul de veci
a lui Ferenc Reznek (1885-1937), a soției, Margit
Jáni (1897-1982) și a copiilor lor, Gábor Reznek
(1936-1994) și Erzsébet Reznek (1935).
S-ar crede, că stema reprezintă familia Reznek.
Însă este vorba de blazonul familiei Jány de Tom-
paháza, stema fiind copiată din lucrarea lui József
Pálmay316.
7.3.4.3 Cimitirul municipal
Stema Colegiului „Székely Mikó”
În cimitirul municipal există un mormânt cu un
monument din granit negru, șlefuit în totalitate, in-
scripționat pe două laturi. Pe una, către mormânt,
apare numele decedatului și anii nașterii și al de-
cesului, mai jos este exprimată durerea părinților
la pierderea fiului lor de doar 18 ani, în versuri.
În partea către aleea cimitirului, pe versoul pietrei
funerare a lui Tibor Váncsa (1975–1993), este gra-
vată inscripția: „A SZÉKELY MIKÓ KOLLÉGIUM
VÉGZŐS DIÁKJA”, adică, Absolvent al Colegiului
315
Informație transmisă autorului de către dl. László Elekes.
316
Pálmay I, p. 239.
82
„Székely Mikó” și stema Colegiului „Székely Mikó”,
contur. Scut renascentist, tăiat. În partea superioa-
ră un soare de aur, figurat, la dextra și o semilună
crescătoare, de argint, la senestra. În partea inferi-
oară trei capete de urs, privite din față, așezate 2 şi
1. Scutul este surmontat de o cunună de frunze de
stejar. Sub scut, într-o filacteră albă apare deviza li-
ceului: „LEGYEN VILÁGOSSÁG!”.
7.3.5 Ozun
În spatele bisericii reformate de la Ozun, în partea
către șoseaua națională se află un monument fune-
rar, care conține o emblemă. În scut circular pe un
deal cu trei coline stă un oștean, ținând cu mâna
dreaptă o spadă, în pal. Elementul heraldic este
flancat de o lună descrescătoare, în interiorul căreia
se află o stea cu cinci raze, la dextra și un soare fi-
gurat la senestra. Pe partea superioară a scutului stă
rezemat în cot un braț în armură, ținând o sabie, în
bară: Totul este surmontat de o lună descrescătoa-
re, în interiorul căreia se află o stea cu cinci raze, la
dextra și un soare figurat, la senestra.
Pe stâlpul funerar este gravată inscripția:
LÉCFALU – UZON / GYÖRBIRÓ SIGMOND /
1910. II. 24. – 1996. XI. 24.
S-a dorit, pesemne, prezentarea stemei familiei
Györbíró de Lécfalva. Dar, probabil din proprie ini-
țiativă s-a augmentat stema familiei, care prezintă
doar oșteanul ținând o sabie. Elementele astrale,
precum și brațul armat ținând o sabie, putând fi
considerate simboluri secuiești, sunt în plus față de
stema folosită.
7.3.6 Coșeni
În cimitirul reformat de la Coșeni, în spatele biseri-
cii se află un șir de cavouri, dintre care primul este
ornamentat cu o stemă turnată din metal, cu hașuri
heraldice, cea a familiei Nagy de Szotyor. Este stema
întreagă conferită de principele Ștefan Bocskai frați-
lor Nagy la 8 noiembrie 1606: În scut cu câmpul al-
bastru pe o terasă verde stând doi lei afrontați, ținând
de lamă cu ambele labe superioare o sabie cu vârful
în sus și tăișul către dextra. Scutul este timbrat de o
cască militară închisă, poziționată în profil spre dex-
tra, încoronat. Lambrechini de ambele părți.
* care patru steme, iar în plus și-a însușit şi o stemă
Cum era de așteptat, în această arie cercetată
cele mai multe steme se află în municipiul Sfân-
tu Gheorghe. Chiar şi aşa, acesta rămâne mult în
urma unor localități din Ținutul Pădurilor. Întreaga
microregiune centrală rămâne în urma celei dintâi
prezentate.
Aici găsim trei dintre cele mai vechi patru ste-
me de pe teritoriul județului Covasna. Două se află
în biserica-cetate reformată din Sfântu Gheorghe.
Prima, care este și cea mai veche din județ, este pe
o consolă a sanctuarului, acesta din urmă datat în-
tr-un interval care începe în secolul al XV-lea şi se
termină în 1547 (dar foarte probabil din primele trei
decenii ale secolului), consolă care este din păcate
martelată. Cea de-a doua stemă se află pe o lespede
funerară din 1602. De asemenea, pe o lespede fune-
rară apare și a treia stemă, datând tot din anul 1602,
dar care se află de această dată la Araci.
83
Este îmbucurător faptul că, în zilele noastre,
după decenii de regim ostil stemelor, se reînvie tra-
diția amplasării publice a acestora. Am văzut, în
acest sens, exemplul bisericii reformate din Simeria,
parte a orașului Sfântu Gheorghe, care și-a împodo-
bit tavanul clădirii cu casete ornamentate, printre
proprie. La fel, parohia reformată din Ilieni și-a or-
namentat biserica cu un tavan casetat, amplasând
aici cinci steme, dintre care trei sunt nobiliare. În
biserica reformată de la Dobolii de Jos s-au ampla-
sat două steme. Pe turnul bisericii reformate cen-
trale din Sfântu Gheorghe s-au montat două steme.
Protopopiatul Reformat Sepsi și-a marcat sediul cu
stema eparhiei, însușită de asemenea după revoluția
din 1989. În cimitire apar blazoane familiale pe mo-
numente funerare. Un liceu și-a însușit stemă pro-
prie. În acest caz avem și un regret, pentru că nu a
fost agreată stema veche a instituției de învățământ,
stemă care a fost executată de un artist heraldist de
prim rang.
Aceste semne ne îndreptățesc să sperăm într-o
renaștere a folosirii acestor însemne de marcare a
identității, fenomen care a dăinuit secole de-a rân-
dul, înainte de a fi vremelnic stopat de către cursul
istoriei, după cum am observat mai sus.
8. Stemele din fostele scaune secuieşti Kézdi şi Orbai
Cele două foste scaune secuiești Kézdi şi Orbai
formează împreună o microregiune, pentru care, în
maghiară, se folosește denumirea de Felső-Három-
szék (= „Trei Scaune de Sus”), care, în traducere se
descrie prin formula „zona Târgu Secuiesc și zona
Covasnei”.
Ne ocupăm, și în acest caz, de steme de pe con-
strucții laice, a căror majoritate o reprezintă reședin-
țele nobiliare, apoi de stemele din și de pe construcții
ecleziastice, a căror majoritate se leagă tot de nobili-
me, apoi, în fine, de stemele funerare, care se asocia-
ză de asemeni unor familii înnobilate în trecut.
8.1 Steme de pe construcții laice
În acest subcapitol întâlnim o stemă administrati-
vă, cea a orașului Târgu Secuiesc, în rest fiind vorba
de steme nobiliare, printre care cele ale aristocrați-
ei acestei regiuni, anume familiile Apor de Torja și
Mikes de Zabola.
8.1.1 Târgu Secuiesc
Este vorba despre reședința fostului scaun secu-
iesc Kézdi. În locul în care se află orașul de azi,
era a colonie romană: Praetoria Augusta. Locali-
tatea a fost denumită inițial Torjavására, deoarece
târgul s-a dezvoltat în hotarul localității Turia317.
317
Károly Szabó, op. cit. I, 122
85
Prima mențiune documentară datează din 1407:
Toriawasara318. În 1427, într-o scrisoare a regelui
Sigismund de Luxemburg, localitatea apare ca oraș
târg: oppidum Thoryauasara319. Orașul și-a schim-
bat numele, preluând numele scaunului, a cărui
reședință a ajuns. În 1530, apare sub numele de
Kyzdywasarhel (Kézdivásárhely), într-o donație a re-
­gelui Ioan Zápolya, în care i s-a permis orașului
să organizeze târguri săptămânale și trei târguri
anuale320.
În 1834 orașul a fost pustiit de un incendiu imens,
în care, dintre cele 558 de case existente la acea dată,
au ars 421, printre care toate din centru. Centrul a
fost reconstruit după această dată, primind forma
de azi la trecerea dintre secolele al XIX-lea și al XX-
lea321.
Un moment important în istoria orașului, l-a
constituit participarea la revoluția din 1848–1849,
când, sub conducerea lui Áron Gábor, în atelierul
meșterului Mózes Turóczi s-au turnat 64 de tunuri,
care s-au folosit în apărarea armată a scaunului Trei
Scaune322.
318 Ibidem, 102.
319 Ibiden, 122-124.
320 Samu Barabás, Székely oklevéltár VIII (1219-1779), Ma-
gyar Tudományos Akadémia, Budapest, 1934, 274-275.
321 Annamária Dobolyi, Századfordulós építészeti törekvések
Kézdivásárhely főterén, în „Acta Siculica 2007”, A Székely Nem-
zeti Múzeum évkönyve, Sepsiszentgyörgy, 2007, p. 481.
322
Balázs Orbán, op. cit, 125-126.
8.1.1.1 Casa „Vigadó”
A fost construită în anii 1902–1904 drept hotel oră-
șenesc, restaurant și cafenea, având o sală mare de
spectacole, pentru a îndeplini funcții de casă de cul-
tură323. Pe fațadă a fost înscris: „VÁROSI VIGADÓ
SZÁLLÓ”, adică Hotelul orășenesc „Vigadó”324. În
prezent funcționează ca casă de cultură municipală,
păstrându-și denumirea de „Vigadó”. Pe fațada clă-
dirii ridicate în stil eclectic apare o stemă, formată
în stucatură și colorată. Astfel, într-un scut cu vârful
în acoladă, pe o terasă verde, se află o căruță de aur,
din care se ridică trei spice de grâu, de același metal,
căruţă trasă de doi cai, unul negru (acoperit aproape
în întregime de celălalt), iar celălalt alb, pe care stă
călare un poștaș purtând vestă și cizme negre, pan-
taloni roșii, suflând într-o goarnă. În șef, pe roșu,
se află un tun de aur, îndreptat spre dextra. Scutul
este timbrat de un coif de argint cu gratii de aur,
așezat frontal, din spatele căruia ies lambrechini de
aur, spre dextra și de argint, spre senestra. În creștet,
ieșind din coroana deschisă, ce surmontează coiful,
este un castel de aur, cu trei turnuri având acoperiș
roșu, cel din mijloc mai înalt. Totul se află într-un
cartuș, flancat de ramuri de laur în partea superioa-
ră și trandafiri, în partea inferioară, având câmpul
despicat roșu-albastru. Sub stemă, într-o filacteră,
apare înscris anul începerii construcției: 1902. Este
vorba despre stema orașului Târgu Secuiesc, con-
ferită în 1909325. Dar cum a fost posibil, ca o stemă
ulterioară să apară pe o construcție terminată în
1904? Răspunsul este, că această stemă nu e aceeași
cu cea formată inițial, cea de pe sigiliul heraldic al
orașului: într-un scut, pe o terasă o căruță, încărcată
323
Annamária Dobolyi, op. cit, p. 484.
324
Ernő Beke: Üdvözlet Kézdivásárhelyről. A régi Kézdi­vá­
sárhely képes levelezőlapokon 1898–1968, Ambrózia, Kézdi-
vásárhely, 2004, p. 131-132.
325
MNLOL, Fond K19 – LR, vol. 72, p. 105-107. Despre
evoluția stemei orașului Târgu Secuiesc vezi: Attila István Sze-
keres, Kézdivásárhely jelképei, Háromszék Vármegye Kiadó,
Sepsiszentgyörgy, 2012.
86
de trei spice de grâu, ieșind din flancul senestru,
căruţă care este trasă de un cal, cu surugiul călare,
ridicând un bici. Scutul timbrat de un coif cu gratii,
poziționat frontal, de pe care cad lambrechini. În
creștet, deasupra diademei, o biserică cu un turn,
din profil. Stema, fiind văruită în alb, nu a atras
atenția autorităților, în timpul regimului ostil heral-
dicii, supraviețuind astfel. Dar, în ultimul deceniu
al secolului al XX-lea, cu ocazia restaurării fațadei
clădirii stema s-a modificat. Autorul „augmentării”
stemei, artistul Jenő Kosztándi și-a argumentat fap-
ta prin aceea, că stema de pe fronton nu poate să
difere de cea de dinăuntru326.
În sala de spectacole a clădirii, peretele aflat dea-
supra scenei o fost ornamentat în 1929327. Într-un
peisaj, intercalat între muzele Thalia și Melpomene,
apare stema orașului Târgu Secuiesc, pe un câmp
verde, înscris într-un chenar oval. Este considerată
opera profesorului de desen, László Pokornyi328. Cu
ocazia modificărilor sălii din 1962 stema s-a acope-
rit, s-a dat cu var peste ea, iar în 1999 a fost descope-
rită329. Ulterior lucrarea s-a restaurat.
8.1.1.2 Casa Jancsó
Clădirea cu două etaje, două balcoane, turnuleț
și cu o balustradă la marginea acoperișului, din
imediata apropiere a pieței centrale (strada Már-
ton Áron nr. 4.) este amintită în oraș ca și „Clă-
direa ICS”; în mediile intelectuale, imobilului i se
mai spune şi „vechiul palat al poștei”, cu toate că
niciodată n-a funcționat acolo vreun oficiu poștal.
Este adevărat că, pe o carte poștală ilustrată, trimi-
să în 1912, deasupra clădirii era trecut: „M(agyar).
kir(ályi). posta és távirda épülete” (adică clădirea
326
Árpád Dimény-Haszmann, Kézdivásárhely fél évszázada
a festő szemével, în Károly Kocsis (szerk.), „Kézdivásárhely
évkönyve 2007”, Profiton, Kézdivásárhely, 2006. p. 63.
327
Annamária Dobolyi, op. cit, p. 488.
328
István Iochom, Század eleji freskó a Vigadóban, în „Há-
romszék”, Anul XI, nr. 2842 din 31 decembrie 1999.
329
Ibidem.
poștei și telegrafului regal ungar)330, dar poşta nu
a funcționat aici, ci doar s-a dorit închirierea clă-
dirii pentru acest scop, dar planul a eșuat. Clădirea
a fost ridicată în 1896 de către familia fabricantului
de spirt, Mózes Jancsó331. Pe fațada dinspre strada
Kantai, într-o nișă intercalată între două geamuri
la nivelul etajului I, s-a pictat stema familiei Jancsó
de Nyujtód. De la început, casa a fost închiriată,
iar după naționalizare, clădirea a fost folosită în
scopuri comerciale. Stema a fost restaurată de către
Tibor Pethő în 1970332. Aici a funcționat Întreprin-
derea Comercială de Stat Târgu Secuiesc, care, în
1991, a devenit S. C. Comalimetex S. A. Moștenito-
rii proprietarului, care locuiesc în Ungaria, au (re)
dobândit imobilul în instanță și l-au scos la vân­
zare. La data predării manuscrisului, casa nu era
încă vândută333.
În nișă se află stema familiei Jancsó de Nyujtód,
reprezentare care o relua pe aceea acordată în 1625,
de către Gabriel Bethlen, numiților Stephanus și
Caspar Jancsó de Nyujtód, precum și Petrus, fiul
lui Stephanus, care, pentru merite militare, ei au
fost scoși din rândul primipililor, și introduși în
rândul nobililor, acordându-li-se o stemă334. Este
vorba de un scut cu concavități laterale, cu vâr-
ful lobat, în al cărui câmp albastru se află un lan
de grâu, deasupra căruia sunt două brațe drepte
afrontate, îmbrăcate în argint, cu mâinile de culoa-
re naturală ținând câte o sabie, în bandă, respectiv
în bară. Scutul este timbrat cu coif cu gratii, poziți-
onat frontal, încoronat, cu lambrechini de aur care
cad pe ambele părți.
Stema redată are greșeli. Scutul este tăiat albas-
tru-albastru, cu folosirea mai multor nuanțe. În
330
Ernő Beke, op.cit., p. 38-40.
331
Annamária Dobolyi, op. cit, p. 482.
332
Informații transmise autorului de către istoricul local
Ernő Beke.
333
Informație primită de la împuternicitul familiei, László
Tóth.
334
La Alba Iulia, în data de 25. 01. 1925.
87
talpă apare un câmp natural, din care cresc spicele
de grâu. În descrierea stemei conferite nu se amin-
tește de vreun câmp, doar de o plantație de grâu
proaspăt crescută, care se află în câmp albastru, sub
două brațe care întind câte o spadă335.
8.1.2 Turia
Conacul Apor
Numele de Thoria apare documentar în 1307, iar în
registrele dijmelor papale din 1332–1337 apare ca
Thorya, Torya Inferior și Terya336. Familia Apor și-a
construit un conac la Turia de Jos, care este amintit
în 1536. În anii 1630 Lázár Apor și soția sa Judit
Imecs au extins conacul. În 1693 István Apor de Al-
torja și a treia sa soție, Zsuzsanna Farkas de Harina
au reconstruit și au ornamentat clădirea devastată
în 1690 în urma revoltei conduse de Imre Thököly.
Aceștia din urmă au marcat lucrarea printr-o placă
sculptată, ornamentată cu două steme de neam.
Stema Apor de Altorja, reprezintă un scut cu vâr-
ful lobat, cu un braț armat, îndoit în cot, ținând în
mână o sabie, în bară, sprijinit pe o coroană deschi-
să cu trei fleuroane, iar ieșind din încheietura cotu-
lui, o cruciuliță latină. Scutul este timbrat de un coif
cu gratii, încoronat. În creștet se repetă elementul
din scut. Lambrechini în ambele părți. Stema Far-
kas de Harina, reprezintă un scut identic, în care,
ieșind dintr-o coroană deschisă, un cerb, întors spre
dreapta, cu picioarele din față ridicate, îndoite și în-
crucișate. Scutul este timbrat de un coif cu gratii,
încoronat. În creștet se repetă elementul din scut.
Lambrechini în ambele părți.
Din inscripțiile în limba latină ale plăcii, împăr-
țite în trei filactere – deasupra și sub stemele de
alianță, și mai jos, sub o panoplie – se poate afla
cine sunt posesorii stemelor: ilustrul domn, contele
335
Czímerlevelek I, p. 117.
336
Zoltán Bicsok și Zsolt Orbán, op. cit, p. 74.
Stephanus Apor de Altorja, consilier intim al guber-
niului regal al excelenței sale sacre împărătești regale,
trezorier regal al Transilvaniei, arendator al renumi-
tului comitat Turda și jude regal suprem al scaunelor
secuiești reunite Ciuc, Gheorgheni și Cașin, precum și
ilustra doamnă contesă Susanna Farkas.
Interesant este că István Apor e numit conte în
inscripția menționată, iar construcția a avut loc în
1693, an în care a fost ridicat la rang de baron337.
Doar trei ani mai târziu, în 1696 a obținut rangul de
conte. Deci, placa în cauză e ulterioară acestei date,
dar executată înainte de 1706, an în care a decedat
contele.
8.1.3 Zăbala
Castelul Mikes
Castelul de azi este rezultatul unei reconstrucții a
castelului fortificat al familiei Mikes de Zabola. Clă-
direa ridicată anterior a fost extinsă de contele Be-
nedek Mikes (1819-1878) în 1867338. Despre acest
fapt ne informează și cifra înscrisă în frontispiciul
semicircular, care găzduiește și o stemă. Este vor-
ba de însemnul de alianță Mikes-Moser, ctitorul
rămas văduv, căsătorindu-se cu Sophia Moser von
Schaffhausen (1839-1921) în 1864339. Pe fronton,
sub o coroană de conte cu nouă perle se află două
steme alăturate, cu scuturile terminate în acoladă.
Primul scut este de două ori tăiat, tripartit în șef și
în brâu. În I-ul cartier, pe un deal cu trei coline se
ridică o cruce dublă, în al II-lea cartier, în loc de
onoare, o acvilă bicefală, având capetele surmonta-
te – la mijloc – de o coroană imperială, în al III-
lea cartier, un inorog întors spre dextra, în al IV-lea
337
János Illéssy și Béla Pettkó, op. cit, p. 246.
338
Balázs Orbán, op. cit., p. 140.; Balázs Nagy (szerk.), Kúriák
földje Háromszék, II. kiadás, Sepsiszentgyörgy, 2012, p. 139–
140; Zoltán Bicsok și Zsolt Orbán: op. cit., p. 399-401.
339
Date genealogice ale familiei Mikes: http://genealogy.euweb.
cz/hung/mikes2.html (accesat la 21 aprilie 2009).
88
cartier, un oștean, stând în picioare și ținând cu
mâna stângă o lance rezemată de piciorul stâng, în
al V-lea cartier, în inima scutului un leu întors spre
dextra, ținând cu ambele labe o săgeată în pal, în al
VI-lea cartier, un oștean călare, întors spre dextra.
În talpa scutului se află două steaguri încrucișate,
surmontate de două tobe. Este stema de conte a
familiei Mikes de Zabola340. Printre elementele he-
raldice se regăsesc armele Ungariei – crucea dublă
stând pe un deal cu trei coline, însemnul Imperiului
Habsburgic – acvila bicefală, blazonul de neam al
familiei Mikes – leul ținând săgeata. Inorogul ne-
ar duce cu gândul la blazonul familiei Kornis, iar
oșteanul călare la stema familiei Korda, însă la data
acordării diplomei, membrii familiei Mikes nu erau
înrudiţi cu aceste două familii.
Cealaltă stemă din frontispiciu este blazonul fa-
miliei Moser von Schaffhausen: în scut, peste ele-
mente vegetale, printre care și două papuri, se află
o rață, întoarsă spre dextra. Stema familiei Moser
se prezintă astfel: în aur, pe un deal verde, stă o
raţă naturală, întoarsă spre dextra, în fața unor ier-
buri, printre care se află două papuri, cu tulpina și
frunzele verzi, iar inflorescenţele negre. Scutul este
timbrat de un coif închis, din spatele căruia cad
lambrechini albastru-aur. În creștet se repetă ele-
mentele din scut341.
Imobilul a fost retrocedat urmașilor vechilor
proprietari. Contesa Katalin Mikes împreună cu
fiii rămași orfani după tată (Shavendu Basu Roy
Chowdhury de Ulpur), Gregor și Alexander Roy
Chowdhury, administrează o pensiune în incinta
imobilului.
340
Stema a fost acordată de Leopold I la 4 mai 1696.
341
Prezentarea stemei Moser: http://chgh.net/heraldik/m/mo/
mosers.htm și http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Mo-
ser_Wappen_Schaffhausen_B05.jpg.
8.1.4 Catalina
Conacul Cseh–Künnle
Conacul Cseh–Künnle a fost construit de către soții
Ignác Cseh de Szentkatolna, vicejude regal al sca-
unului Trei Scaune și Polixéna Kovács în perioada
1846-1847342. Prin căsătoria fiicei ctitorilor, Katalin
Cseh cu avocatul József Künnle de Szentkatolna,
conacul construit în stil clasicist a ajuns în proprie-
tatea familiei Künnle, astăzi fiind amintit în locali-
tate doar drept conacul Künnle. Imobilul a fost na-
ționalizat, în clădire funcționând grădinița pentru
copii. Nu demult, a fost retrocedat urmașilor vechi-
lor proprietari.
Pe frontonul clădirii s-a amplasat o reprezentare
în stucatură. Nu este vorba de o stemă propriu-zisă,
ci de o compoziţie în care s-au combinat două ele-
mente heraldice din două steme diferite, adăugân-
du-se și câteva litere. În partea dextră a unui scut
elvețian se află un braț îmbrăcat în roșu, întors spre
dextra, ținând în mână o sabie. Acest element, am-
plasat în câmp de argint, constituie cartierele 2 și 3
ale stemei augmentate, concedate lui Mihály Cseh
de Szentkatolna de către regina Maria Terezia în
1759343. În partea senestră a aceluiași scut este un
braț îmbrăcat în verde, întors spre senestra, ținând
în mână trei bețe terminate în partea superioară
în cerc. După toate probabilitățile, este un element
heraldic al stemei Kovács (blazon neidentificat),
dar care seamănă mult cu stema familiei Kovács de
Kézdiszentkereszt. Sub aceste elemente apar iniția-
lele ctitorilor: CS(eh) I(gnác), K(ovács) P(olixéna)
și anul construirii 1846. Scutul este surmontat de
o coroană deschisă, flancat de decorațiuni vegetale.
Compoziția în stucatură s-a deteriorat mult.
342
Balázs Nagy. op. cit., p. 102
343
SWb Ungarn, p. 108.
89
8.2 Steme de pe construcții ecleziastice
8.2.1 Sânzieni
8.2.1.1 Biserica romano-catolică având hramul
Sfântul Duh
La poalele înălțimii Perkő, la marginea localită-
ții Sânzieni, s-a construit biserica fortificată ro-
mano-catolică cu hramul Sfântul Duh. În partea
sudică, pe exteriorul peretelui navei bisericii apare
înscrisul „ERECTUM ANNO 1401” (scris ulterior,
după cum o arată forma cifrelor, care este mai târ-
zie). Cert este că biserica s-a construit în stil gotic,
ulterior suferind mai multe modificări, predomi-
nant fiind stilul baroc344.
Altarul principal, aflat în sanctuarul bisericii,
este dedicat Sfântului Duh, s-a ridicat în anul 1685
din „străduința” preotului paroh Bertalan Szebelébi
și a domnului Sámuel Kálnoky.345 Pe coronamentul
altarului, în mijloc, apare o stemă sculptată în lemn,
colorată simplu. Este vorba de un scut renascentist,
în al cărui câmp albastru, pe un deal cu trei coline,
se află un leu rampant, întors spre dextra, ținând cu
ambele labe trei săgeți încrucișate, cel din mijloc cu
vârful în sus, celelalte două cu vârful în jos, toate
de aur. Scutul este timbrat de un coif cu gratii, în-
coronat nobiliar, poziționat frontal, de pe care cad
lambrechini albastru-aur pe ambele părți.
În literatura de specialitate de istoria artei și ar-
hitecturii apare ca o stemă neidentificată. Am reușit
să identificăm stema și titularul ei. Este vorba des-
pre stema familiei Mikes de Zabola. Stema de neam
arhicunoscută a familiei prezintă leul în câmp roșu,
ridicând o singură săgeată. Dar în sigiliul din 1658
344
Mai multe despre construcția bisericii în Kinga S. Tüdős,
Háromszéki templomvárak, Mentor, Marosvásárhely, 2002,
p. 123–133; András Kovács, Kézdiszentlélek templomai, în
János Borcsa (szerk.), Kézdiszentléleki breviárium, Ambrózia,
Kézdivásárhely, 2009, p. 217–223.
345
Ferenc Mihály (szerk.), Mária-tisztelet Erdélyben. Mária-
ábrázolások az erdélyi templomokban, Haáz Rezső Múzeum,
Székelyudvarhely, 2010, p. 30.
al lui Clementis (Kelemen) Mikes apar tei săgeți
încrucișate în laba leului. Un leu ieșind dintr-o co-
roană deschisă, ținând în laba dreaptă ridicată trei
săgeți apare în stema funerară sculptată în piatra
de mormânt zidită în peretele bisericii mănăstirii
franciscane din Șumuleu-Ciuc a aceluiași Kelemen
Mikes, decedat în 1686. Consilier intim al principe-
lui Transilvaniei, comite suprem de Alba, Kelemen
Mikes – printre altele – avea o moșie și un „castel”
la Sânzieni, rezultă din testamentul său întocmit
la Șumuleu-Ciuc în ianuarie 1685346. Prin acel act
a lăsat 60 de florini pentru lucrările de reparații a
bisericii romano-catolice de la Sânzieni. Aceste date
coroborate cu stema de pe altar ne indică donatorul
altarului: Kelemen Mikes de Zabola, cumnatul lui
Sámuel Kálnoky.
8.2.1.2 Capela Sfântul Ștefan
Pe înălțimea Perkő, la poalele căruia se întinde co-
muna Sânzieni, se înalță o capelă de plan central.
Capela romano-catolică, având hramul Sfântul
Ștefan, are planul de forma unui pătrat, cu laturi-
le lobate. Data construirii clădirii nu se cunoaște
cu exactitate347. Cert este că biserica are un por-
tal renascentist, sculptat în 1686. Portalul este or-
namentat cu două steme, incluse între inscripția:
„NON EST MORTALE QUOD OPTO. Ao 1686 D
23 MART”, adică „Nu este muritor, la ceea ce aspir,
anul 1686, ziua 23 martie”. Stemele sunt incluse în
câte o cunună de palmier. În prima cunună, dintr-o
coroană deschisă iese un urs, întors spre dextra, să-
getat prin gură, din față. Elementul este flancat de
literele: „K – S”. În a doua cunună, dintr-o coroa-
346
Kinga S. Tüdős, Erdélyi testamentumok I. Hadviselő szé-
kelyek végrendeletei. Háromszék, Mentor, Marosvásárhely,
2003, 279-287.
347
Mulți autori consideră că, datorită formei sale, capela ar fi
fost înălțată în secolul al XIII-lea, dar fără a aduce dovezi.
Această presupunere o împărtășește și Imre Babós, în revis-
ta de specialitate „Műemlékvédelem”, editată la Budapesta,
nr. 1/1983, apud. János Borcsa (szerk.), Kézdiszentléleki bre-
viárium, Ambrózia, Kézdivásárhely, 2009, p. 216–217.
90
nă deschisă iese un cerb, întors spre dextra, săgetat
prin spate, din spate. Elementul este flancat de lite-
rele „L – E”. Este vorba de stemele familiilor Kálno-
ky de Kőröspatak și Lázár de Szárhegy. Blazoanele,
inițialele și anul marcat ne arată că este vorba de
stema de alianță a soților Kálnoky Sámuel și Lázár
Erzsébet348. Inscripția este deviza familiei Kálnoky,
amintită și anterior, atunci când ne-am referit la ca-
voul din Valea Crișului.
Absida capelei este ornamentată cu o frescă, care,
în partea sa superioară, a fost marcată cu două ste-
me. Blazonul din stânga (dreapta heraldică) nu s-a
putut reconstitui nici după lucrările de restaurare.
Se văd doar lambrechinii din partea senestră și coi-
ful cu gratii încoronat. În partea cealaltă s-a păstrat
o stemă completă, cu smalțuri greu identificabile: În
scut renascentist un pelican cu zborul deschis, întors
spre dextra, care își hrănește cei trei pui cu propriul
sânge. (Păsările trebuie să fi avut culoarea albă, dar cu
timpul au primit o nuanță gălbuie.) Scutul este tim-
brat de un coif cu gratii, poziționat frontal, încoronat.
În creștet, apare pelicanul, dar fără pui. Lambrechini
bogați cad pe ambele părți. Este vorba despre stema
de neam a familiei Petki/Petky de Derzs349. O ramură
a familiei a folosit predicatul nobilar „de Királyhal-
ma”, unii membri ai familiei au folosit chiar ambele:
Petki de Derzs și Királyhalma. Prima ramură avea
câmpul scutului roșu, iar cel de-al doilea, albastru350.
348
Ibidem și Zoltán Bicsok și Zsolt Orbán, „Isten segedelmé­
vel udvaromat megépítettem...” Történelmi családok kastélyai
Erdélyben, Gutemberg, Csíkszereda, 2011, p. 314.
349
Stema de baron, augmentată, a lui János Petky de Derzs,
conferită de către Sigismund Rákóczi, prezintă în scut pelica-
nul și puii pe o coroană deschisă, flancată de o semilună des-
crescătoare și o stea cu șase raze în cele două colțuri superioa-
re ale scutului, iar creștetul a devenit un grifon de aur, întors
spre dextra, ținând o ramură de măslin – apud Éva Nyulásziné
Straub, Öt évszázad címerei, Szekszárd 1999, p. 98; Tamás Szál-
kai, Armales Transylvanorum, Válogatás az erdélyi fejedelemek
címeradományaiból, Scriptores rerum Hungaricarum, Mária-
besenyő–Gödöllő, 2009, p. 48.
350
Attila István Szekeres, Címeres emlékek Marosszentgyör-
gyön, în: Nemes Gyula (szerk.): Öreg tölgyfák árnyékában.
Tanulmányok Marosszentgyörgyről, Lector Kiadó, Maros­­
vásárhely, 2015,p. 314.
8.2.2 Cernatul de Jos
Biserica reformată
Clădirea bisericii reformate din Cernatul de Jos este
rezultatul mai multor reconstrucții. Clădirea adă-
postește mai multe steme351. Prima biserică datează
din secolul al XIII-lea, fiind extinsă mai târziu, for-
tificată cu un zid înalt în secolul al XV-lea (zid care
include o barbacană). Astăzi, mai există circa 30 m
din zidul cel vechi în partea nord-estică a bisericii.
Turnul, înalt de 50 m, a fost pustiit de un incendiu
în 1836, după reconstrucţie devenind mai scund352.
Biserica a fost reconstruită în secolul al XIX-lea şi
terminată în 1897353.
Deasupra intrării sudice, în fronton este montată
o placă din piatră, cu stema Parohiei Reformate din
Cernatul de Jos: în scut francez modern, la dextra
un porumbel, ţinând în cioc o ramură de măslin, în-
tors spre senestra, iar la senestra un şarpe îndoit de
cinci ori, în poziţia palului, ţinând un măr în gură,
întors spre dextra. Scutul este timbrat de o coroană
deschisă cu cinci fleuroane, surmontată de un soare
strălucind. Elementele heraldice, care sunt aşezate
faţă în faţă amintesc de câte o istorioară biblică354.
Soarele este preluat din stema Bisericii Reformate
Maghiare. Sub stemă se vede inscripţia în maghia-
ră: „AZ ALSÓCSERNÁTONI EV. REF. HÍVEK EZT
A TEMPLOMOT A HONFOGLALÁS EZREDIK
351
Mai multe la Attila István Szekeres, Steme în bisericile
fortificate din județul Covasna. Comunicare prezentată la cel
de-al XII-lea Simpozion Național „Monumentul – Tradiție și
Viitor”, Iași, 12–16 octombrie 2010, lucrare apărută în „Monu-
mentul” XII/2, Iași, 2011, p. 75–80.
352
Kinga S. Tüdős, op. cit, p. 90–93.
353
Katalin B. Murádin, Faragott kőszószékek Erdélyben, Bu-
dapest–Kolozsvár, 1994, p. 146.
354
Porumbelul s-a întors la el spre seară; și iată că în ciocul lui
era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel
că apele scăzuseră pe pământ. (Fac., 8,11), respectiv: Șarpele era
mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul
Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat:
«Să nu mâncați din toți pomii din grădină»?” (Fac., 3.1)
91
ÉVÉNEK EMLÉKÉRE JAVÍTTATTÁK KI 1904-
BEN”, adică: Credincioşii reformaţi din Cernatul de
Jos au renovat această biserică în anul 1904, în amin-
tirea celor o mie de ani de la descălecat.
Intrând în biserică se văd mai multe steme. Cea
mai veche dintre ele se află pe lespedea funerară –
zidită lângă amvon – a fraților Thomas şi Domini-
cus Damokos355, care, conform inscripției au fost
înmormântați la 26 septembrie 1600. Trebuie să fie
vorba de doi dintre cei trei ai lui Michael Damokos
de Alsócsernáton356. Luând în considerare data afi-
șată, după toate probabilitățile, cei doi au pierit în
bătălia de la Mirăslău din 18 septembrie 1600, în
care trupe secuiești au participat alături de Mihai
Viteazul, înfrânt de oastea lui Giorgio Basta.
În partea superioară a plăcii este redată stema
familiei Damokos de Alsócsernáton, în basorelief,
redând, în interiorul unei cununi, un braţ drept, în-
doit şi sprijinit în cot, ţinând o sabie în bară.
Tot aici mai găsim două steme complete, având
scut, coif, lambrechini şi creştet, redate pe amvo-
nul sculptat în piatră, executat în 1700357. Stemele
familiilor Bernáld de Alsócsernáton şi Cseffei de
Noszoly. Amvonul a fost comandat de Iohan Ber-
náld358, al cărui soţie era Ágnes Cseffei359. Stema
Bernáld reprezintă un scut cu un cocor, întors spre
senestra, ţinând printre ghearele piciorului ridicat
o bucăţică de piatră (vigilenţă). Elementul se repe-
tă în creştet. Sub stemă se vede inscripţia: „REGI
BERNALD NEMZET[SEG] EKES CZI­ MERE”,
adică: „Preafrumoasa stemă a vechiului neam Ber-
náld”. Stema Cseffei reprezintă un scut cu un pe­
lican hrănindu-şi puii cu propriul sânge, întors
spre dextra. Sub stemă se vede inscripţia: „CSEF­FEI
NEMZET[SEG] NEMES[I] CZIMERE”, adică:
355
„EPITAPHIVM G. D. THOMAE AC DOMINICI
DA­MOKOS”
356
Cel mai mare era Stephanus.
357
Desenul amănunțit al amvonului a fost publicat în Katalin
B. Murádin, op. cit., p. 64–65.
358
Reiese din inscripția amvonului.
359
Pálmay II, p. 97.
„„Stema nobiliară a neamului Cseffei”. În ambele ste-
me sunt sculptate în amvonul din piatră, elementele
fiind întoarse spre senestra. Ca explicaţie, ar putea fi
invocată curtoazia heraldică, în sensul că elementele
stemelor nu-şi întorc spatele către credincioşi.
8.2.3 Ghelinţa
Biserica romano catolică veche, având hramul
Sfântul Emeric
Este vorba de cea mai veche biserică din Trei Sca-
une. S-a construit în secolul al XIII-lea și a suferit
mai multe modificări360. Nava s-a păstrat în forma
dobândită în secolele XIII-XIV361. Sanctuarul ro-
manic a fost reconstruit la începutul secolului al
XVI-lea în stil gotic362. Frescele peretelui nordic
al navei datează din secolul al XIV-lea363. Zidul de
fortificaţie şi turnul de intrare datează din 1647364.
Tavanul casetat al navei, conţinând 103 de casete
pictate, având dimensiunile de 85 x 77 cm, a fost
executat în 1628 de către meşteri saşi din Braşov365.
Tribuna în stil baroc din partea vestică a bisericii, a
fost construită în 1766; iniţial aceasta a fost montată
pe peretele nordic, dar în urma restaurării din 1972
a fost demontată, ca să iasă la iveală frescele conţi-
nând scene din viaţa Sfântului Ladislau. Parapetul
tribunei este decorat cu casete din lemn, pe care
s-au pictat scene din viaţa unor sfinţi. Pe fiecare ca-
setă s-a trecut numele donatorului respectivei case-
te, iar trei dintre acestea conţin şi stema donatoru-
lui, într-unul dintre colţurile din partea superioară.
360
Mihály Jánó, A gelencei Szent Imre műemlék templom. Ka-
lauz, Háromszék Vármegye Kiadó, Sepsiszentgyörgy, 2013, 17.
361
Ibidem.
362
Ibidem.
363
Kinga S. Tüdős, op. cit, p. 101–110.
364
Mihály Jánó, op. cit, 15.
365
József K. Sebestyén, A Gelencei mennyezet- és karzat­fest­
mények, în „Emlékkönyv Kelemen Lajos születésének nyolcva-
nadik évfordulójára”, Kolozsvár, 1957, p. 542-554.
92
Tavanul navei conţine 13 rânduri a câte 8 casete
(în locul unei casete se află accesul la pod). Casetele
sunt decorate, în mare parte, cu elemente vegeta-
le, dar găsim şi casete figurative, printre care unele
conţinând steme. Câmpul casetelor prezintă urme
de vopsea albă. S-au deteriorat şi desenele, culorile
iniţiale devenind palide.
Privind dinspre est, în caseta din rândul I, pozi-
ţia a 3-a, se află stema oraşului Braşov: în interiorul
unei cununi de lauri, se află un trunchi de copac
dezrădăcinat şi ieşind în jos dintr-o coroană deschi-
să, cu trei fleuroane.
Caseta din rândul III, poziţia a 3-a, reprezintă,
în interiorul unei cununi de lauri, dintr-o coroană
deschisă, doi cerbi ieşind, stând spate în spate, iar
ieşind în jos, un trunchi de copac dezrădăcinat, cu
rădăcinile ajungând în afara cununii. Cei doi cerbi
sunt mobile din stema familiei Hirscher din Bra-
şov366, iar coroana şi trunchiul dezrădăcinat sunt
elementele stemei oraşului Braşov.
Caseta din rândul al V-lea, poziţia a 3-a, repre-
zintă, în interiorul unei cununi de lauri un miel cu
capul aureolat, întors spre dextra, din spatele căruia
iese un steag, în bară. Acest simbol Christic, încon-
jurat de inscripţia „MICHAEL THOLDALAGHI
DE ERCZE” constituie creştetul stemei familiei
Tholdalaghi de Nagyercse, stema completă prezen-
tând în scut un braţ drept, îndoit şi sprijinit în cot,
ţinând în mână o roată367.
Caseta din rândul al VI-lea, poziția a 3-a, repre-
zintă, în interiorul unei cununi de lauri un şarpe
ridicat şi înaripat, îndoit de cinci ori, întors spre
dextra, ţinând în gură un cap de om. Elementul este
circumscris: „SIGISMVND CZIOMA * FIAT VO-
LUNTAS DOMINI”, în traducere: Sigismund Cso-
ma * Facă-se voia Domnului.
Caseta din rândul al XII-lea, poziţia a 6-a, repre-
zintă, în interiorul unei cununi de lauri un soare
366
Ibidem, p. 545, 548.
367
SWb Siebenbürgen, pl. 42.
figurat, cu 14 raze, alternând cele drepte cu cele un-
date.
Caseta din rândul al IX-lea, poziţia a 6-a, repre-
zintă, în interiorul unei cununi de lauri, o semilună
crescătoare. Heraldistul József Sebestyén Keöpeczi
a considerat că este perechea casetei conţinând soa-
rele, ambele fiind elementele stemei comunității
secuieşti368. Nu împărtășim această părere, conside-
rând că printre elementele figurative s-au înfățișat
și figuri astrale. Dacă s-ar fi dorit afișarea stemei co-
munității secuiești, aștrii s-ar fi prezentat împreună.
Pe parapetul tribunei, cele trei casete din partea
stângă (din punctul de vedere al privitorului), con-
ţin diferite steme.
Prima casetă îl prezintă pe episcopul Sfântul
Nicolae, având mâna dreaptă sprijinită pe Biblie,
iar cu mâna stângă oferind o punguţă de bani să-
racilor. În colţul din stânga sus este pictată o ste-
mă. În câmpul albastru al unui scut oval se află ste-
ma mai sus descrisă a familiei Csoma de Gelence,
cu menţiunea că şarpele înaripat are culoarea ver-
de, iar capul de om este redat natural. Sub stemă se
află inscripţia: „S. NICOL. CUR. SP. D. NIC. CZI-
OMA 1766”. Deci donatorul casetei a fost Nicolaus
Csoma.
A doua casetă îl prezintă pe Sfântul Gheorghe în
armură, călare, luptându-se cu balaurul. În colţul
din dreapta sus este din nou pictată stema Csoma
de Gelence, asemănătoare celei prezentate anterior.
Sub scut vedem inscripţia: „S. GEOR. CUR. SP. D.
GEOR. CZIOMA 1766”. Donatorul casetei a fost
Georgius Csoma.
A treia casetă o prezintă pe Sfânta Ana, care îl
învaţă pe copilul Iisus să meargă, sub privirile Sfân-
tului Iosif. În colţul din dreapta sus este pictată o
stemă: în câmpul albastru al unui scut oval, pe o te-
rasă verde stă un oştean în armură, ţinând în mâna
dreaptă o sabie, care străpunge un cap de păgân, iar
cu mâna stângă ţine un steag de cavalerie, roşu. Este
vorba despre stema familiei Nagy de Gelence, înso-
368
József K. Sebestyén, op. cit, p. 546
93
ţită dedesubt de inscripţia: „S. ANNA CUR. SP. D.
ANNA NAGY 1766”. Caseta a fost donată de Anna
Nagy.
Trebuie observat că prenumele donatorilor coin-
cide cu numele sfinților reprezentați.
Altarul principal al bisericii, închinat Fecioarei
Maria, este lucrat în stil baroc, datând din 1765369.
Pictura din partea superioară a altarului este dedi-
cată Sfântului Emeric – fiul Sfântului Ștefan, primul
rege al Ungariei –, hramul bisericii. Fecioara Maria,
cu pruncul în gol în brațul drept, îi oferă cu mâna
stângă un fir de crin cu trei flori – simbolul purită-
ții – lui Emeric îngenuncheat, cu mâinile adunate
pentru rugăciune. Emeric este înfățișat încoronat
princiar, iar în colțul din dreapta jos a picturii apare
stema Ungariei: scut oval despicat, prima parte fas-
ciată roșu-argint de șase piese, în a doua, în câmp
roșu pe un munte verde, dintr-o coroană deschisă,
de aur, se înalță o cruce dublă, de aur. Trebuie men-
ționat că în stema reprezentată corect, în prima par-
te apar opt piese.
8.2.4 Pava
Biserica reformată
Biserica din Pava, sat aparţinător comunei Zăbala,
a fost construită în secolul al XIII-lea, iar apoi re-
construită şi modificată de mai multe ori. Absida
păstrează forma iniţială, în rest construcţiile fiind
mai noi. Cea mai însemnată transformare a avut loc
în 1616, când, printre altele, s-a ridicat turnul exis-
tent şi astăzi370. Clădirea a fost înconjurată de un zid
de cetate. Astăzi se mai păstrează doar un fragment
din partea sudică a zidului, flancând turnul.
În peretele sanctuarului bisericii este zidită ste-
ma familiei Marthi de Páva. Satul era renumit drept
unul de şoimari, în lustra (conscripția) din anul
369
Mihály Jánó, op. cit, 69.
370
Kinga S. Tüdős, op. cit., p. 153
1635 fiind menţionate 13 familii de șoimari371. Din-
tre acestea cea mai însemnată era familia Marthi372.
Nu avem date, de când datează stema în basorelief,
zidită în perete, nici în amintirea cărui membru al
familiei a fost aceasta amplasată. Din inscripţia greu
lizibilă deducem că ar fi vorba de piatra funerară a
unui bărbat decedat în 1665, la vârsta de 45 de ani.
Stema este redată naiv. În scut elveţian se află un
păun, privit din faţă, deasupra căruia se află încru-
cişate o sabie şi un buzdugan. Coiful care timbrează
scutul, este foarte mic, în vreme ce Diadema Re-
gium, care este greşit aşezată deasupra chenarului
oval inscripţionat, este exagerat de mare. Lambre-
chinii sunt transformaţi în vrejuri vegetale.
8.2.5 Zăbala
Biserica reformată
Biserica fortificată a fost construită în totalitate în
secolul al XV-lea, şi a rămas aproape intactă până
azi373.
În mijlocul parapetului tribunei din partea estică
s-a desenat stema familiei Tholdy de Szalonta. Ste-
ma este redată cu un creion negru, însă chenarul,
prezentând vrejuri, este desenat cu creioane colo-
rate. Nu avem date din care să rezulte dacă stema
propriu-zisă a rămas, de la început, necolorată, sau
compoziţia a fost ştearsă cu scopul de a o înlătura
(aşa cum s-a întâmplat cu stemele din biserica refor-
mată din Căpeni, care, în anii 1950, au fost frecate cu
soluţie acidulată, lucru dispus de miliţianul sectorist
de atunci, care dorea înlăturarea lor)374.
371
Lajos Demény, Székely oklevéltár, Új sorozat, Vol. V, Kolo-
zsvár, 1999, p. 124.
372
Balázs Orbán, op. cit., p. 147.
373
Kinga S. Tüdős, op. cit., p. 177–182.
374
Vezi stemele principilor Transilvaniei în Attila István Sze-
keres și Tudor-Radu Tiron, Stemele din biserica reformată de la
Căpeni – un ansamblu unic de heraldică publică și privată, în
„Monumentul”, Anul X., Iași, 2009, Vol. II., p. 329–358.
94
Stema Tholdy, reprezintă, în scut renascentist (în
câmp albastru) un cap de bovideu, privit din faţă,
deasupra căruia se află un braţ (îmbrăcat în roşu),
îndoit în cot, ţinând în mână o sabie în bară. În par-
tea de şef a scutului s-a scris: „Millenniumi emlék
1896. máj. 10.”, în traducere: Amintire de mileniu, 10
mai 1896.
Stema a fost desenată cu ocazia aniversării a o
mie de ani de la descălecatul ungurilor în Bazinul
Carpatin. Prezenţa stemei în biserica reformată
s-ar explica prin faptul că soţia moșierului de re-
ligie romano-catolică din localitate, contele Árpád
Mikes de Zabola (1835–1899), contesa Róza Hor-
váth-Tholdy (1836–1923), avea religia calvină.
8.3 Steme funerare
8.3.1 Zagon
În imediata apropiere a intrării bisericii romano
catolice din Zagon se află cavoul familiei Szent-
kereszty, construit – potrivit inscripției de pe fron-
ton – în 1844.
În partea superioară a construcției s-a creat o nişă
arcuită, având reprezentată în interior o urnă în stil
neoclasic, din care iese o cruce cu braţele egale, pe
care este amplasat un scut (în stil gotic, având for-
mă triunghiulară şi marginile bombate), surmontat
de o coroană de conte. Scutul este sfertuit, având în
I-ul şi al IV-lea cartier, un căprior subţiat, ieşind din
cantonul dextru al şefului, iar al II-lea şi al III-lea
cartier, tăiat, cu partea superioară tăiată în căprior
răsturnat iar în partea inferioară un leu mergând.
Este scutul familiei Haller de Hallerkő.
Urna este însoţită, în partea inferioară, de două
scuturi de tip elveţian. Cel din stânga (dreapta he-
raldică) cuprinde un leu rampant, întors spre dex-
tra, ținând o cruce dublă, cu laba stângă de jos, iar
cu cea dreaptă de sus. Scutul reprezintă familia
Szentkereszty de Zágon, însă trebuie menționat că
nu este nici stema de neam, nici cea de baron. În
stema de neam a familiei apare un lup care ține o
cruce dublă, iar scutul stemei de baron este sfer-
tuit, în I-ul și al IV-lea cartier apare un leu ținând
o cruce dublă, iar în al II-lea și al III-lea o lebădă
ținând în cioc a papură. Scutul cuprinzând doar
leul rampant ținând o cruce dublă s-a mai folosit
de membrii familiei. În acest sens a se vedea ste-
ma de alianță Pál Szentkereszty de Zágon – Ilona
Ugron de Ábránfalva, expusă în biserica reforma-
tă din strada Farkas de la Cluj ca stemă funerară a
doamnei (1860-1893).
Scutul din dreapta jos este de două ori tăiat, tri-
partit în șef și în brâu. În I-ul cartier, pe un deal cu
trei coline se ridică o cruce dublă, în al II-lea cartier,
în loc de onoare, o acvilă bicefală, având capetele
surmontate – la mijloc – de o coroană imperială,
în al III-lea cartier, un inorog întors spre dextra,
în al IV-lea cartier, un oștean, stând în picioare și
ridicând cu mâna dreaptă o sabie, în al V-lea car­­-
tier, în inima scutului un leu întors spre dextra, ți-
nând cu ambele labe o săgeată în pal, în al VI-lea
cartier, un oștean călare, întors spre dextra. În talpa
scutului se află două steaguri încrucișate, surmon-
tate de două tobe. Este stema de conte a familiei
Mikes de Zabola. Trebuie menționat că în stema
conferită în cartierul al IV-lea oșteanul ține o lance,
nu o sabie.
Conform plăcii comemorative montate pe fațada
cavoului aici se odihnesc: contele László Haller de
Hallerkő, care s-a născut în 1779 și a decedat la 18
iulie 1842, soția sa, baroneasa Mária Szentkereszty,
care a decedat la 28 martie 1862, precum și mama
acesteia din urmă, contesa Zsuzsánna Mikes, soția
baronului Zsigmond Szentkereszty, care a decedat
la 73 de ani în data de 1 aprilie 1834.
8.3.2 Harale
Harale este un sat aparținător comunei Ghelin-
ța. Biserica romano-catolică s-a construit în afara
localității, iar cimitirul se află la nord de biserică.
În apropierea clădirii se înalță un obelisc cu vârful
95
terminat în cruce ca laturile drepte. Este monumen-
tul funerar al moșierului, nobilul Mihály Fejér (21
aprilie 1823 – 2 mai 1893) și a soției, Jozéfa Mike (2
ianuarie 1828 – 18 iunie 1892). Partea superioară a
stâlpului este ornamentată cu stema familiei Fejér
de Haraly, reprezentând un scut drept, terminat în
acoladă, în al cărui câmp se vede un oștean căla-
re, ridicând o sabie în măna dreaptă, iar în mâna
stângă, lăsată jos ținând de păr un cap de păgân, tă-
iat. Scutul este timbrat de o coroană cu cinci perle,
surmontat de o cască militară, poziționată frontal,
timbrată de o coroană deschisă cu trei stele (cea din
mijloc mai mare) și două perle.
Este singura stemă întâlnită în județul Covasna,
în care e reprezentată rangul de nobil prin coroana
cu cinci perle.
8.3.3 Cimitirul reformat din Târgu Secuiesc
În cimitirul reformat din Târgu Secuiesc se găsesc
două monumente funerare marcate cu steme.
8.3.3.1 Stema familiei Orbán de Márkosfalva
Locul de veci al familiei Orbán de Márkosfalva este
însemnat cu un monument cioplit dintr-o bucată
de stâncă, în care s-au așezat patru plăci din mar-
mură albă.
Prima placă conține o stemă gravată reprezen-
tând un scut terminat în acoladă, având în partea
superioară un soare la dextra și o semilună crescă-
toare la senestra, sub care apare un braț drept ar-
mat, îndoit în cot, ținând un pumnal, în bară. S-a
reprezentat doar scutul, fără elementele exterioare.
Perechea de aștri nu s-a separat de brațul armat
printr-o linie, toate elemente heraldice apărând în
același câmp.
Sub scut este gravată inscripția: „1607. ÁPR. 16
márkosfalvi ORBÁN CSALÁD”.
Soarele apare foarte stilizat, având o formă ciuda-
tă: nu este simetric, are 14 raze, dintre care unele sunt
drepte, altele curbate înainte, ori curbate înapoi.
 Data înscrisă pe placă ne indică anul când stră-
moșul familiei a fost ridicat în rândul primipililor375.
După numele de pe o altă placă, este foarte pro-
babil, ca placa cu stemă să fi fost comandată de
economistul Dezső Orbán (1913–2007), care, ca
istoric și jurnalist amator, și-a semnat scrierile ca
„Márkosfalvi Orbán Dezső”.
8.3.3.2 Stema familiei Haralyi de Páva
Celălalt monument funerar este un obelisc din gra-
nit negru, șlefuit în totalitate. În partea superioară
s-a montat o stemă turnată, sub care apar inscripți-
ile: PÁVAI HARALŸ FERENC 1943-20… neje MÁ-
GORI KATALIN 1943-20.
În acest caz, s-a folosit predicatul nobiliar – PÁ-
VAI – al bărbatului, după care urmează soția. Nu-
mele soțului este trecut precum apare probabil în
diploma de înnobilare, cu două puncte deasupra
literei „y”, însemnând: „i”. După inscripție, niciu-
nul n-a decedat încă, dar și-au pregătit locul de
veci și monumentul funerar, înzestrat cu o stemă,
375
Béla Kempelen, Magyar nemes családok, VIII, 68. Con-
form lucrării lui József Pálmay, (Háromszék..., 343), un mem-
bru al familiei ar fi fost înnobilat la acea dată.
96
reprezentând un scut cu concavități laterale, lo-
bat, în al cărui câmp se află un bărbat cu mantou,
cu teaca sabiei legată la şoldul stâng, întors spre
dreapta, ridicând o sabie cu mâna dreaptă, iar cu
stânga ținând în sus trei spice de grâu. Scutul este
timbrat de un coif cu gratii, încoronat cu o coroană
cu trei fleuroane, de sub care cad lambrechini pe
ambele părți.
*
Și în această microregiune s-a putut observa că
acei ctitori care aparţineau aristocrației și-au mar-
cat construcțiile cu blazoanele lor și ale soțiilor.
În cazul construcțiilor ecleziastice, donatorii și-au
înfățișat stemele, indiferent dacă aparţineau aris-
tocrației sau micii nobilimi mai înstărite. S-a putut
vedea că încep să apară steme și în cimitire. Există
chiar şi o familie, care și-a pregătit locul de veci din
timp, asigurându-se ca monumentul funerar să fie
reprezentativ, fiind marcat cu stema familială, obți-
nută de strămoși.
9. Stemele din incinta Muzeului Național Secuiesc
9.1 Muzeul Național Secuiesc
Muzeul a fost înființat pe baza colecției particula-
re a văduvei lui János Cserey, Emília Zathureczky,
în anul 1875, cu ajutorul lui Gyula Vasady Nagy,
care a fost angajat ca învățător particular la conacul
Cserey din Imeni. Colecția doamnei Cserey, împre-
ună cu colecția de numismatică, cumpărată de la
Vasady au pus bazele muzeului particular, deschis
pentru public în anul amintit. În anul 1879, Emília
Zathureczky a donat colecția „comunității secu-
iești”. Acest an este considerat data nașterii Muzeu-
lui Național Secuiesc, al cărui prim custode a deve-
nit Gyula Vasady Nagy. Mutat la Sfântu Gheorghe,
muzeul și-a desfășurat activitatea sub patronajul
Colegiului „Székely Mikó”376. Muzeul s-a mutat în
sediul propriu în 1913, când s-au finalizat lucrările
de construcție ale clădirii în care își desfășoară ac-
tivitatea și azi. Clădirea și anexele au fost proiectate
de Károly Kós377. La finele celui de-al Doilea Război
Mondial, muzeul a fost afectat de o adevărată catas-
trofă. Astfel, la 2 septembrie 1944, au fost ridicate
de aici 50 de lăzi, care conțineau cele mai valoroase
obiecte muzeistice, iar la 29 martie 1945, în gara din
376
Hunor Boér, A Székely Nemzeti Múzeum, în István Kinda
(szerk.). „A Székely Nemzeti Múzeum”, Székely Nemzeti Mú-
zeum, Sepsiszentgyörgy, 2011, p. 7–8.
377
Hunor Boér și Réka Várallyay, Kós Károly Székely Nemzeti
Múzeuma, Székely Nemzeti Múzeum, Sepsiszentgyörgy, 2012,
p. 14-18.
97
Zalaegerszeg (Ungaria), a fost bombardat trenul în
care se afla tot acel material378. În zilele noastre, Mu-
zeul Național Secuiesc este o instituție muzeală de
interes regional, finanţat de Consiliul Judeţean Co-
vasna. Muzeul este o unitate de specialitate acredi-
tată de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor
din subordinea Ministerului Culturii379.
Sediul central din Sfântu Gheorghe găzduiește
biblioteca, secţiile de ştiinţele naturii, arheologie-is-
torie şi de etnografie. Unităţile externe ale muzeului
sunt Galeria de artă „Gyárfás Jenő” din Sfântu Ghe-
orghe, Muzeul „Incze László” din Târgu Secuiesc,
Muzeul „Haszmann Pál” din Cernat, Muzeul De-
presiunii Baraolt şi Muzeul Etnografic Ceangăiesc
din Zăbala.
9.2 Stema Muzeului Național Secuiesc
Pe fațada turnului clădirii, deasupra intrării princi-
pale, se află stema și denumirea în limba maghia-
ră a muzeului, confecționate din mozaic venețian.
Mozaicul a fost proiectat de arhitectul Károly Kós,
însă nu s-a realizat odată cu construcția, ci abia în
378
Hunor Boér, A székely nemzeti múzeum a magyar tudo­
mány és közművelődés történetében 1875–2000, manuscris;
Péter Sas, A sepsiszentgyörgyi Székely Nemzeti Múzeum anya-
gának pusztulása 1945-ben, Erdélyi Múzeum-Egyesület, Kolo-
zsvár, 2006, p. 5-6.
379
Attila Szekeres, Akkreditálták a Székely Nemzeti Múzeu-
mot, în „Háromszék” Anul XXIV, nr. 6657 din 2 august 2012,
p. 3.
2008. Mozaicul a fost realizat de sculptorul András
Makkai din Cluj-Napoca, conform proiectului ini-
țial, și a fost dezvelit cu ocazia Zilelor Patrimoniului
Cultural, organizate în 20-21 august 2008380.
Totul este înscris într-un dreptunghi culcat, având
dimensiunile de 250 x 130 cm. Locul de onoare al
compoziției este ocupat de un scut elvețian, având
câmpul albastru, în care se află un soare galben
(fără raze) la dextra și o semilună întoarsă (crescă-
toare) albă, la senestra. Stema este flancată de mo-
tive populare, în exteriorul cărora se află inscripția:
„ANNO 1913”. În partea de jos a compoziției se află
înscris: „SZÉKELY NEMZETI MÚZEUM”, adică
Muzeul Național Secuiesc. Stema este cea a comuni-
tății secuiești, folosită în acest caz pentru a reprezen-
ta instituția muzeală.
9.3 Stemele din lapidarul muzeului
În curtea interioară a muzeului, delimitată în două
laturi de clădirea principală, iar în alte două de un
gard construit asemenea zidurilor de cetate, s-a
amenajat lapidarul muzeului. Aici se găsesc câtva
elemente din piatră, care conţin blazoane.
9.3.1 Stema Béldi de Uzon
De la conacul Béldi și din capela romano-catolică
de pe domeniul Béldi de la Budila, provin câteva
elemente din piatră, aduse în 1935 la muzeul Nați-
onal Secuiesc. Printre acestea se află monumentul
funerar al lui Kelemen Béldi, căpitan general al sca-
unelor Sepsi, Kézdi și Orbai, decedat la 6 februarie
1627 la vârsta 46 de ani.
Mai există două ornamente sculptate, în formă
de urnă, provenind de pe castel. Una este împodo-
bită cu o literă „B”, surmontată de o coroană deschi-
să cu cinci perle, totul înscris într-un chenar oval.
380
Kulturális Örökség Napjai – Comunicat al MNS din 20-21
august 2008. (http://www.sznm.ro/sznm.php?o=kulturalisoro-
kseg).
98
Pe cealaltă, în interiorul unui chenar oval asemă-
nător, este înfățișat un picior, întors spre senestra,
străpuns prin genunchi de o săgeată trasă dinspre
senestra. Piciorul este flancat în partea superioară
de o semilună descrescătoare la dextra și o stea cu
opt raze, la senestra. Totul este surmontat de o co-
roană cu cinci perle. Este vorba despre stema fami-
liei Béldi de Uzon. Apreciem că ar fi fost mai corect
dacă coroana ar fi timbrat chenarul, care ține loc de
scut. Celor două ornamente li s-a rupt baza, având
menţionate, pe baza ornamentului cu litera „B”, in-
scripţia BÉLDI ISTVÁN, iar pe cea cu stemă apare
anul 1805.
9.3.2 Stema Zenone di Castelceriolo381
Tot de la Budila provine lespedea funerară a Jo-
sephei Zenone di Castelceriolo382. Piatra383 este in-
scripționată: „ŐSI CZIMERE M(É)L(TOSÁ)G(O)
S GROF ZENO<NI> IOSEPHA ASZONY <Ő>
NAGYSÁGÁNAK M(É)L(TOSÁ)G(O)S UZONI
BÉLDI LÁSZLÓ ÚR ÉLE<TE> PÁRJÁNAK HOLT
MEG ÉLE<TÉNEK> XX<X>VIIK ESZTE<NDE-
JÉBEN> <181...> MARTII...”384. În traducere: Bla-
zonul strămoşesc al domniei sale onorabila contesă
Josepha Zenone, soţia onorabilului domn László Bél-
di de Uzun, decedată la 36 de ani, în ... martie 181...”.
Este vorba de prima soție a lui László Béldi, as-
sesor al Tablei Regale din Trei Scaune, între 1816-
1836 administrator al scaunului, decedat în 1841385.
În perioada cât László Béldi a ocupat funcția de
381
Despre acest subiect mai multe la Tudor-Radu Tiron, Les­
pedea funerară de la Budila (jud. Braşov) a Josephei Zenone di
Castelceriolo (Observaţii genealogice şi heraldice), în „Acta Si-
culica 2011”, p. 385-391.
382
Nr. inv. 8555.
383
Are dimensiunile 122 × 67 × 14 cm, din care suprafaţa în
care s-a sculptat stema este de 120 × 63 cm.
384
Completările au fost făcute de arheologul Zsigmond Lo­
ránd Bordi.
385
Zoltán Cserey, Főkirálybírák 1709–1876 között, în Idem:
„Önkormányzatiság és katonai hatalom Háromszéken a 18–19.
században”, Charta, Sepsiszentgyörgy, 2009, p. 50-57; T. R.
Tiron, op. cit., p. 385.
administrator al scaunului, la Sfântu Gheorghe s-a
construit sediul scăunal al celor Trei Scaune unite
cu scaunul Micloșoarei386.
Piatra este împodobită în partea superioară cu
stema de neam a defunctei: scut sfertuit; în I-ul
cartier o acvilă încoronată; în al II-lea un grifon
întors; al III-lea cartier este fasciat de şase piese, cu
o bandă; în al IV-lea cartier, cinci turnuri, aşezate
în săritoare. Scutul este timbrat printr-o coroană
contală şi susţinut de doi lei cu capetele întoarse.
Din literatura de specialitate italiană redăm și cro-
matica Zenone: în I-ul cartier, acvila este de culoa-
re neagră în câmp de aur, în cel de-al II-lea cartier,
grifonul de culoare roşie în câmp de argint, în cel
de-al III-lea cartier, fasciatul albastru-argint, iar
banda de argint, încărcată cu trei litere „Z” negre,
în cel de-al IV-lea cartier, turnurile de aur în câmp
roşu387.
9.3.3 Stema de alianță Bethlen–Gyulay
O piatră inscripționată și în partea superioară
ornamentată cu două blazoane provine de la moșia
Bethlen din Racoșul de Jos.
Piatra este inscripționată: „PÁNTzÉLÖSI MA-
LOM: BETHLENI GRÓF BETHLEN ÁDÁM VR
KEZDETE GRÓF GYVLAY KATA ASSZONY
ÉPÍTETTE GRÓF KIS BETHLEN ÁDÁM BÖLT-
SŐÉT RENGETTE ÉDES ANYA S MÉG JÓ JÓL
IS KÉSZÍTETTE ANNO CH 1792”. În traducere:
Moara de la Páncélös: Începută de domnul conte
Ádám Bethlen de Páncélős, Málom [și] Bethlen, con-
struită de doamna contesă Kata Gyulay [în timp ce
ca] mamă legăna leagănul micului conte Ádám Be-
thlen, și pe deasupra a realizat-o foarte bine. Anul lui
Hristos 1792.
În inscripție sunt amintiți Ádám Bethlen de
Bethlen, născut în 1750, decedat în data de 27 de-
cembrie 1789 la Bahnea, soția sa, contesa Katalin
386
Álmos József, op. cit, p. 158.
387
Tudor-Radu Tiron, op. cit, p. 387-388.
99
Gyulay de Marosnémet și Nádaska (1760-1844), și
fiul lor, „micul conte” de trei ani la acea dată, Ádám
Bethlen, născut în 1789, decedat în data de 27 de-
cembrie 1863 la Buda388.
În partea superioară a plăcii sunt sculptate ste-
mele de alianță a soților Ádám Bethlen și Katalin
Gyulay. Scut oval, al cărui câmp este încărcat de
un șarpe undat, în pal, încoronat, ținând în gură
un glob crucifer, totul înscris într-o cunună de la-
uri, încoronat contal. Celălalt blazon, reprezintă un
scut, scartelat cu scut în inimă; în I-ul cartier se află
un braț drept îndoit în cot, ținând o sabie în bară;
în al II-lea cartier se află un porumbel întors spre
dextra, ținând în cioc trei spice de grâu, stând pe o
colină; în al III-lea cartier se află elementul heral-
dic din câmpul anterior, întors spre senestra; în al
IV-lea cartier se află brațul ținând sabia, întoarsă;
peste tot, în câmpul scutului în inimă, un leu ram-
pant, întors spre dextra ridicând o sabie. Scutul este
surmontat de o coroană deschisă, de sub care cad
lambrechini în formă de vrejuri, împodobind cele
două laturi ale scutului; în creștet trei spice de grâu
ieșind din coroană.
9.3.4 Stema Nemes de Hídvég
În lapidar, printre tombele mortuare se află mo-
numentul funerar al lui Tamás Nemes de Hídvég,
decedat în anul 1638389. Defunctul a fost căpitan
general al scaunelor Sepsi, Kézdi și Orbai. Piatra
provine din cimitirul aflat în jurul bisericii refor-
mate de la Hăghig. Tomba conține o stemă sculpta-
tă: în scut dreptunghiular, cu colțurile rotunjite, se
află un braț îndoit în cot, ținând în bară o sabie care
străpunge un cap. Totul este inclus într-o cunună
de lauri.
388
Date genealogice de pe siteul: http://genealogy.euweb.cz/
hung/bethlen3.html (accesat la 6 ianuarie 2013).
389
Datele au fost identificate de către arheologul Zsigmond
Loránd Bordi.
9.3.5 Stema Imperiului Habsburgic
Piatra sculptată cu stema Imperiului Habsburgic
provine de pe frontonul clădirii comandamentu-
lui Regimentului „Secuiesc” de Husari-Grăniceri,
care purta numărul 11 în ordinea numerotării
regimentelor de cavalerie ai Imperiului Habsbur-
gic, zisă Casa cu arcade. Placa a intrat în custodia
muzeului în 1908. Prezintă câmp tripartit în ţeapă,
partea centrală fasciată de trei elemente, în partea
dextră un leu rampant, întors spre dextra, în partea
senestră o bandă încărcată cu trei alerioni. Scutul
este aşezat pe pieptul unei acvile bicefale, purtând
pe fiecare cap câte o coroană închisă, iar între ca-
pete o coroană imperială mare (aceasta din urmă
este greu lizibilă). Acvila ţine în ghearele piciorului
drept o spadă şi un sceptru, iar în cel stâng un glob
crucifer. Scutul este înconjurat la exterior de cola-
nul Ordinului „Lâna de Aur”, iar la interior de cel
al Ordinului „Maria Terezia”. O copie reîntregită a
acestei plăci s-a amplasat pe frontonul Casei cu ar-
cade în 2008.
9.4 Stemele Mikes de la secția de istorie
Stema de pe o cahlă uriașă
În depozitul secției de istorie a muzeului se află o
cahlă de dimensiuni uriașe390. Ea conține stema de
conte a familiei Mikes de Zabola, color.
Este vorba de un scut de două ori tăiat, tripartit
în șef și în brâu. În I-ul cartier în câmp roșu, pe un
deal verde cu trei coline se află o cruce dublă albă,
în al II-lea cartier, în loc de onoare, în câmp de aur
o acvilă bicefală neagră, având capetele surmonta-
te – la mijloc – de o coroană imperială, în al III-lea
cartier, pe roșu un inorog alb, rampant, întors spre
dextra, în al IV-lea cartier, pe albastru, un oștean,
stând în picioare și ținând cu mâna stângă o lance
390
48,5 x 60 cm.
100
rezemată de piciorul stâng, în al V-lea cartier, în
inima scutului, pe roșu, un leu de aur întors spre
dextra, stând pe două picioare, ținând cu ambele
labe o săgeată de argint, în pal, în al VI-lea cartier,
pe albastru, un oștean îmbrăcat în roșu, cu cizme
negre, călare pe un cal alb, întors spre dextra, cu
mâna dreaptă ridicând o sabie de argint, cu stânga
ținând frâul de aur. În talpa scutului, pe aur, două
steaguri verzi, încrucișate, surmontate de câte o
tobă de aur391.
Stema de pe un spătar
Spătarul unui fotoliu capitonat cu piele prezintă
stema de conte a familiei Mikes, presată în piele392.
Stema este identică cu cea descrisă anterior – bine-
înțeles, fără smalțuri. Scutul este surmontat de o co-
roană contală și este susținut de doi grifoni.
9.5 Stemele din Galeria de artă „Gyárfás
Jenő”
În inventarul Galeriei de artă „Gyárfás Jenő” se
găsesc patru steme, ale căror autor este József Se-
bestyén Keöpeczi. Două, de mari dimensiuni, sunt
pictate, una dintre ele este chiar o compoziție heral-
dică, altele două, sunt desene în tuș, de dimensiuni
mici.
9.5.1 Stema Nobilei Națiuni a Secuilor393
Este o compoziție de steme, pictată în ulei, pe un
placaj de dimensiuni mari394. Compoziția este așeza-
tă într-un câmp înțesat de crengi de stejar, cu multe
frunze verzi și câteva ghinde. Partea de mijloc este
ocupată de o stemă de dimensiuni mari, surmonta-
tă de un scut triunghiular mai mic și flancat de câte
391
Stema a fost acordată de Leopold I la 4 mai 1696.
392
Fără număr de inventar.
393
Nr. inventar: A 183.
394
67,6 x 90 cm.
două steme de dimensiuni mai mici atât în partea
superioară, cât și în cea inferioară. Sub steme se
află o panglică cu inscripția: A NEMES SZÉKELY
NEMZET ŐSI CÍMERE, adică: stema cea veche a
nobilei națiuni a secuilor. Sub această panglică un-
dată, în mijloc se află un scut de dimensiuni mai
mici, ca celelalte, înclinat în față, scut fasciat de opt
piese, roșu-argint, sub care trece o panglică cu in-
scripția: TORDA VÁROS, adică orașul Turda. În
colțul din dreapta (stânga heraldică) jos s-a semnat
autorul lucrării: Keöpeczi Sebestyén József, iar în
colțul opus a trecut locul și data executării: Köpecz,
1943. VIII.
Este o compoziție având în mijloc stema co-
munității secuiești, în dreapta sa, sus, se află ste-
ma comitatului Ciuc, jos aceea a comitatului
Mureș-Turda, în stânga sus stema Odorhei, jos ste-
ma Turda-Arieș, iar deasupra se află stema comita-
tului Trei Scaune. Sub fiecare se află o panglică cu
inscripția în limba maghiară a denumirii comitate-
lor: CSÍK, MAROS-TORDA, UDVARHELY, TOR-
DA-ARANYOS, respectiv sus, pe cele două capete a
unei panglici trecute sub scut: HÁROM SZÉK.
Stema din mijlocul compoziției reprezintă un
scut triunghiular, în al cărui câmp ceruleu se află un
soare de aur, figurat la dextra și o semilună crescă-
toare de argint, la senestra. Scutul este surmontat de
o coroană de aur, cu cinci fleuroane și patru perle,
împodobită cu rubine șu safire. Este stema „națiu-
nii” secuiești.
Stema este surmontată de un scut triunghiular,
în al cărui câmp ceruleu se află un braț armat, ți-
nând o spadă care străpunge o inimă roșie. Totul
este flancat sus de un soare de aur, figurat, la dextra
și o semilună crescătoare de argint, la senestra. Este
stema comitatului Trei Scaune.
În stânga (dreapta heraldică) sus este stema co-
mitatului Ciuc. Este vorba de un scut scartelat, cu
scut în inimă. În I-ul cartier, pe ceruleu se află un
soare de aur, figurat; în al II-lea cartier, pe roșu, se
află o semilună culcată, cu coarnele în sus, de ar-
gint, surmontată de o cruce dublă, de aur; în al III-
101
lea cartier, de pe un deal verde cu patru coline cad
trei benzi de argint, în bandă, reprezentând râurile
Mureș, Olt și Târnava Mare, care străbat comita-
tul, precum şi două gherete grănicerești de trecere
a frontierei cu câte o barieră ridicată; în al IV-lea
cartier, se află un munte cu patru vârfuri, pe fiecare
stând câte un brad verde. În scutul în inimă, pe aur,
pe o semilună culcată care surmontează un glob pă-
mântesc, stă Fecioara Maria, îmbrăcată în albastru,
cu pruncul în brațe.
În dreapta (stânga heraldică) sus este stema co-
mitatului Odorhei. Este vorba de un scut scartelat
argint-albastru. În I-ul și al IV-lea cartier sunt câte
cinci cruciulițe roșii, așezate în poziția crucii Sfân-
tului Andrei, în al II-lea și al III-lea, în câmp albas-
tru, pe o terasă verde, se află un palat administrativ
alb, cu acoperișul roșu, cu trei turnuri, cel din mij-
loc mai înalt, deasupra căruia se află la dextra un
soare de aur, iar la senestra o semilună crescătoare
de argint.
În stânga jos este stema comitatului Mureș-Tur-
da. Este vorba de un scut despicat, în I-a parte,
câmpul roșu tăiat de trei benzi de argint, iar din-
tr-o terasă verde din talpă se înalță un măr natural
cu fructe de aur ce încarcă pomul și terasa. A doua
fascie roșie este încărcată de o stea cu opt raze, de
aur. În partea a II-a, în câmp roșu, stând pe o terasă
verde, presărată de monede de aur, stă, ținând cu
mâna dreaptă un steag cu flamura aur-albastru, un
viteaz în armură completă și cască încoronată, cu
mâna stângă lăsată jos ținând un buzdugan de aur.
Este Sfântul Ladislau, rege al Ungariei.
În dreapta jos este stema comitatului Tur-
da-Arieș. Este vorba de un scut tăiat, în al cărui
câmp superior, pe roșu, se văd doi munți stâncoși
cu o prăpastie între ele, reprezentând Cheile Turzii,
la poalele cărora se văd monede de aur – ducați ai
Sfântului Ladislau –, precum și câte o potcoavă de
aur pe fiecare stâncă. Se referă la legenda Sfântu-
lui Ladislau, când acesta, fiind urmărit de cumani,
munții s-au despicat, formând Cheile Turzii. În car-
tierul secund, câmpul verde este tăiat de două benzi
undate, cea de sus de aur, cea de jos de argint, repre-
zentând râurile Arieș, respectiv Mureș.
Compoziția a fost comandată de János Herepei,
director al Muzeului Național Secuiesc pentru a or-
namenta sala festivă a instituției. În prezent, com-
poziția ornamentează peretele biroului directorului
actual al muzeului.
9.5.2 Stema Herepei395
Este o stemă comemorativă, pictată cu tempera pe
un carton fixat pe un placaj396.
Este vorba de un scut cu baza circulară, în al că-
rui câmp albastru se află un leu de aur, limbat roșu,
stând pe două picioare, cu laba stângă ridică în po-
ziția palului o sabie cu mânerul și garda de aur, iar
lama de argint, care străpunge în vârf o rozetă cu
patru petale roșii, mijlocul de aur, iar cu laba dreap-
tă ridicată ține lama spadei. Scutul este timbrat de
un coif cu gratii, încoronat de o coroană deschisă
cu trei fleuroane și două perle, împodobită cu pietre
prețioase, de sub care cad lambrechini albastru-aur,
respectiv roșu-argint. În creștet se află un braț în ar-
mură de argint, îndoit în cot, ținând în bară o sabie
cu mânerul și garda de aur, iar lama de argint. În
încheietura cotului este așezată o rozetă cu patru pe-
tale roșii, patru frunzulițe verzi și mijlocul de aur.
Sub stemă apare inscripția: „MAGYAR-HERE-
PEI NEMES HEREPEI-NAGY CSALÁD ŐSI CZÍ-
MERE. HEREPEI JÁNOS 1806–1812, LÁSZLÓ
1799-1800, KÁROLY 1825-1835, ID. GERGELY
1835-1859, IFJ. GERGELY 1868-1920. EMLÉKÉRE
KIK KOLOZSVÁRI REF. THEOL PROFESSZOR,
ILLETVE LELKÉSZEK VOLTAK”. Conform in-
scripției, stema a fost executată în amintirea celor
enumerați, care au fost profesori de teologie sau
preoți reformați la Cluj.
395
Nr. inventar A 2430.
396
Dimensiuni: 60 x 88 cm.
102
Sub desenul stemei apare semnătura autoru-
lui: Köpeczi Sebestyén József. Pe spatele placajului
apare o altă semnătură: Kőröspataki és Köpeczi Se-
bestyén József, menționând totodată că lucrarea a
fost executată în luna mai a anului 1913397.
Trebuie remarcat că, printre membrii familiei
Herepei, care au fost enumerați, ultimul – ifj. Ger-
gely – a decedat în 1920. Numele lui a fost trecut
ulterior. Se poate observa, acest nume a fost trecut
cu albastru, pe când cele mai vechi cu negru, dar
scrisul e al autorului picturii.
Stema a fost comandată de cel amintit, Gergely
Herepei jr. pentru a fi expusă printre stemele fune-
rare aflate în biserica reformată din strada Farkas
de la Cluj. Opera n-a ajuns la locul dorit, odată
cu instalarea fiului celui amintit, János Herepei în
funcția de director al Muzeului Național Secuiesc
în 1938, a ajuns la Sfântu Gheorghe.
9.5.3 Stema națiunii secuiești398
Este vorba de un desen în tuș, pe carton399, repre-
zentând un scut triunghiular, în al cărui câmp al-
bastru (hașurat orizontal) se află un soare de aur
(punctat), figurat, la dextra, și o semilună crescă-
toare, de argint, la senestra. Scutul este surmontat
de o coroană de aur, cu trei fleuroane, împodobită
cu pietre prețioase.
Desenul este semnat. K. Sebestyén József, fiind
datat 1941.
397
În această perioadă încă nu s-a format semnătura perma-
nentă a artistului, formula de „Keöpeczi Sebestyén József ” a
fost folosită după anul 1920.
398
Nr. inventar: A 209.
399
Dimensiuni: 150 x 225 cm. Dimensiunile scutului: 7 x 8 cm,
înălțimea stemei cu coroană: 12,7 cm.
9.5.4 Sigiliul heraldic al Muzeului Național
Secuiesc400
Este vorba de un desen în tuș, pe carton401, reprezen-
tând un scut triunghiular, în al cărui câmp hașurat
orizontal se află un soare punctat, figurat, la dextra,
și o semilună crescătoare, de argint, la senestra. Scu-
tul este surmontat de o coroană de aur, cu trei fleu-
roane, împodobită cu pietre prețioase. Ambele laturi
ale scutului sunt flancate de inscripția: SZÉKELY
NEMZETI MÚZEUM, iar sub aceasta apare denu-
mirea orașului reședință: SEPSISZENTGYÖRGY.
Locul rămas liber până la partea superioară a scutul,
de ambele părți, este ocupat de câte o frunză de ste-
jar. Coroana este flancată de cifrele 18 și 79, adică,
citite împreună, anul în care muzeul a devenit, din
colecție particulară, un bun public; este vorba de
1879 – anul înființării instituției.
Desenul este semnat K. Sebestyén József și datat
1941.
9.6 Secția de etnografie
Stema Bibó
Cu ocazia renovării bisericii reformate din Brateș402,
tavanul casetat a fost demontat în 1910 și donat
Muzeului Național Secuiesc403. Muzeul încă nu avea
sediu propriu, astfel încât casetele au fost depozitate
și doar în anul 1922 au fost montate404. În prezent,
aceste casete decorează tavanul sălii mari a expo-
ziției de etnografie. Printre cele 136 de casete, ma-
joritatea decorate cu motive populare, una conține
o stemă, în vreme ce alta are două inscripții. Cea
400
Nr. inventar: A 210.
401
Dimensiuni: 150 x 225 cm. Diagonala sigiliului: 12,4 cm.
402
Construit în prima jumătate a secolului al XVII-lea.
403
Nr. inventar R 3017 din 6 iunie 1910.
404
Enikő Gazda Szőcsné și Ferenc Mihály, A barátosi re­-
for­mátus templom kazettás mennyezete, în „Acta Siculica 2013”,
A Székely Nemzeti Múzeum évkönyve, Sepsiszentgyörgy, 2013,
p. 629-630.
103
veche a fost în mare parte ștearsă, peste ea trecân-
du-se o inscripție mai nouă. Din cea veche se poate
descifra: „EGY ISTEN DITSOSEGERE SZENTEL-
TETETT TEMPLOM MELYET MAGA KÖLTSÉ-
GÉN MEGUJITTATOTT A BARATOSI NEMES
REFORMATA ECLESIA 1760 ESZTENDŐBEN
DIE XXVIII. JUNI”. În traducere: Pentru gloria lui
Dumnezeu, care este Unul, s-a sfințit această biseri-
că, pe care a renovat-o nobila parohie reformată din
Brateș, pe propria cheltuială în ziua a 28-a a lunii
iunie în anul 1760.
Înscrisul mai nou ne înștiințează: „AZ 1800DIK
ESZTENDŐBEN EZEN TEMPLOM MEGNA-
GYITVÁN AZ MELY EGY UJJ TORONYAL ÉS
KÉT HARANGOKKAL 1802BEN 8BER 22KÉN
FÖLDINDULÁS MIÁN ÖSZVE ROMLA. MIN-
DEZEKET 1805-BEN KEZDETTE A BARATOSI
NEMES REFTA ECCLÉSIA UJRA ÉPITTENI ÉS
1812BEN ISTEN DITSŐSÉGÉRE A MAGA KÖLT-
SÉGÉN ELIS VÉGEZTE:” În traducere: Această bi-
serică extinsă în anul 1800 cu un turn nou și două
clopote, la 22 octombrie 1802, din cauza cutremuru-
lui, s-a prăbușit. Nobila parohie reformată din Bra-
teș a început reconstrucția în 1805 și a terminat-o
pentru gloria lui Dumnezeu, în 1812, pe cheltuială
proprie.
Deci, tavanul casetat a fost executat în 1760 de
un meșter necunoscut. Biserica suferind la începu-
tul secolului al XIX-lea în urma unui cutremur, a
fost reconstruită, tavanul fiind remontat, și unele
casete repictate405.
Lângă această casetă inscripționată se află o ca-
setă decorată cu o stemă. Este blazonul familiei
Bibó de Barátos, care ne indică posibilitatea, ca ta-
vanul să fi fost executat cu sprijinul acestei familii.
În câmpul (decolorat aproape total, dar după urme
– ceruleu) unui scut cu concavități laterale în par-
tea superioară, laturi rotunjite în cea inferioară, dar
terminat în acoladă (scut amintind de forma renas-
centistă), se află un leu (decolorat, dar pe care, dacă
405
Ibidem.
îl comparăm cu coroana care timbrează coiful, de
asemeni decolorată, rezultă că era de aur) cu coa-
da înfășurată peste corp, întors spre dextra, stând
pe două picioare, ținând cu ambele labe o lance de
aur, cu steguleț roșu, în pal. Scutul este timbrat de
un coif (cu partea inferioară mai lată), încoronat,
de sub care cad lambrechini roșu-aur. Stema nu are
creștet propriu-zis, însă s-au înfățișat doi lei afron-
tați, cu coada înfășurată peste corp, limbați roșu,
stând cu picioarele din spate pe partea superioară
a lambrechinilor, iar cu cele din față sprijinind co-
roana ce timbrează coiful. Stema se află în interio-
rul unei cununi colorate alb-negru. Totul se află în
câmpul albastru închis al casetei.
Trebuie remarcată forma naivă a reprezentării
stemei. Leii seamănă mai mult cu niște draci, de-
cât cu regele animalelor. Coiful are o formă ciudată,
partea inferioară fiind mult lățită față de cea superi-
oară. Cei doi lei din partea superioară sunt un fel de
amestec între creștet și sprijinitori. Se pare că stema
a fost lucrată de un meșter popular, necunoscător
de heraldică. În literatura de specialitate stema fa-
miliei Bibó de Barátos arată mai mult sau mai puțin
diferit406, adică, într-un scut oval, având câmpul ce-
ruleu, un leu de aur rampant, ținând în sus o sabie
de argint. În creștet un braț armat, îndoit în cot, ți-
nând o sabie, în bară.
9.7 Steme în arhiva bibliotecii
documentare
9.7.1 Diplome de înnobilare
Din nefericire pentru cercetătorul de astăzi, un nu-
măr considerabil de documente de înnobilare, aflate
în posesia Muzeului Naţional Secuiesc, au pierit la
finele celui de al Doilea Război Mondial, în timpul
refugiului, în bombardamentul amintit407. Altele au
fost preluate de Arhivele Statului. Muzeul a rămas
406
Liber Armorum Hungariæ, p. 72; Pálmay II, p. 74.
407
Péter Sas, op. cit, p. 221-225.
104
practic fără documente de înnobilare. Cu sau fără
intenție, inventarierea diplomei Szentkereszty a fost
omisă.
9.7.1.1 Stema de pe diploma de înnobilare
Szent­kereszty
Ferdinand al III-lea a conferit titlu de nobil și stemă
numiților Ioannes Szentkereszty, consoartei sale,
Catharina Mezny, fiilor lor, Andreas, Ioannes și
Martinus, precum și fiicelor lor, Dorothea și Susana
la Poson (Bratislava) în data de 5 octombrie 1646.
Diploma este scrisă în limba latină pe pergament,
având lățimea de 660 mm și înălțimea de 488 mm,
la care se adaugă plicatura de 72 mm. Documentul
a fost întărit cu sigiliul atârnat al regelui, imprimat
în ceară roșie, așezată în căuș natural.
Descrierea stemei în diplomă: „Scutum videlicet
militare erectum caerulei coloris, fundum illius viridi
campo occupante, in quo lupus tota corporis mole ef-
figiatus posterioribus pedibus distensis insistere canda
deorsum reflexa, linguaq`s rubicunda exerta, anterio-
rum pedium utroq`s crucem duplicem rubram gestas
dexororsum conuersus esse visitur. Scuto incunben-
tem galeam militarem craticularam siue apertam Re-
gio daidemate alterum lupum inguinetenus eminen-
tem alioquin inferiori per omnia similem producente
ornatum. A summitate vero siuc cono galea lacinis se
lemniscis hinc nigris et croceis, illinc vero albis et ru-
bris, in scuti exorenitas sese placide disfundensibus,
illudque decenter exornantibus quemadmodum haec
omnium princio siuc capite praesentium literarum
nostrarum pictoris manu et artificio propriis suis co-
loribus clarius depicta est cospiciuntur.”
În traducere: „Scut militar ridicat, de culoarea ce-
rului, având în fundalul său o câmpie verde, pe care
se află redat, în atitudine de luptă, un lup ridicat pe
picioarele din spate, de culoare albă (?), cu limba
scoasă de culoare roşie, care, precum se vede, ţine cu
ambele labe din faţă o cruce dublă însângerată (?).
Scutul este surmontat de un coif militar cu gratii,
numit şi deschis, cu o coroană regească împodobită
cu un lup tăiat de la jumătatea inferioară, similar ce-
lui (din scut). Din vârful căruia (al coifului) coboară
lambrechini într-o parte negri şi aurii, iar în cealaltă
albi şi roşii, împodobind scutul într-o manieră plă-
cută, astfel cum se înfăţişează chiar la începutul scri-
sorii noastre, după cum a înfăţişat cu claritate picto-
rul, cu mâna şi iscusinţa culorilor sale.”
Stema este pictată la începutul diplomei, în partea
stângă (dreapta heraldică) sus, într-un chenar verde,
pe un covor albastru. Stema este înscrisă într-o cu-
nună ovală, verde, ornamentată cu un cartuș. În par-
tea de sus, în mijloc, la loc de onoare, se află stema
imperială romano-germană cu acvila neagră bicefală
în câmp de aur, purtând pe piept stema Austriei, to-
tul înscris într-un scut oval înconjurat de o cunună
verde. În cele două colţuri superioare ale câmpului se
află stemele Ungariei și Boemiei.
9.7.1.2 Stema de pe diploma de înnobilare a lui
Péter Márk de Egerpatak
Diploma a fost acordată de principele Sigismund
Báthori lui Petrvs Mark de Egher Pataka la Alba Iu-
lia, în data de 22 ianuarie 1591. Prin acest act, Péter
Márk de Egerpatak a fost scos din rândul primipililor
și a fost avansat în rândul nobililor împreună cu toți
descendenții săi de ambele sexe, acordându-li-se o
stemă. Diploma, scrisă pe pergament în limba latină,
a fost întărită cu sigiliul atârnat al principelui, impri-
mat în ceară roșie, așezată în căuș galben.
Descrierea stemei în diplomă: „Scutum videlicet
triangulare coelestini coloris, in cuius campo homo
integer thorace, lorica et casside indutus, erectus
stare, dextraque ensem evaginatum [...] et sursum
porrectum stringere conspicitur. Supra scutum galea
militaris clausa est posita, certis suis in locis deau-
rata, ex cuius cono taeniae sive lemnisci variorum
colorum hinc inde defluentes, utramque scuti partem
pulcherrime ambiunt et exornant.”
În traducere: „Scut triunghiular de culoarea ce-
rului, în al cărui câmp se vede un om întreg, pur-
tând platoșă și cască, stând drept, cu mâna dreaptă
105
ridicând în sus o spadă scoasă, însângerată. Deasu-
pra scutului se află o cască militară închisă, în unele
locuri aurită, din vârful coifului coboarând benzi
sau panglici de diferite culori, care înconjoară şi
împodobesc preafrumos laturile sau marginile ace-
lui scut”.
Diploma a fost donată Muzeului de către Zoltán
Márk din Sfântu Gheorghe, care a declarat că a moș-
tenit-o, că nu are descendenți și crede că cel mai bun
loc pentru păstrarea documentului este Muzeul Na-
țional Secuiesc408. A făcut donația în ziua de 3 iulie
2012, în zi cu lună plină, păstrând tradiția familială:
documentul a fost lăsat moștenire urmașilor de sex
masculin totdeauna în zi cu lună plină409.
9.7.2 Blazoane funerare
9.7.2.1 Steme funerare pictate pe mătase
9.7.2.1.1 Stema doamnei Polixénia Teleki
din 1797
Este vorba de o stemă pictată pe mătase410, repre-
zentând un scut cu concavități laterale, trilobat,
despicat, de două ori tăiat, cu un scut francez mo-
dern în inimă. În I-ul cartier, pe albastru se află un
leu cu două cozi, rampant, întors spre senestra, ţi-
nând cu laba stângă o coroana deschisă de aur. În
cartierul al II-lea, în câmp de aur, se află o jumătate
de acvilă bicefală, neagră, crescând. Al III-lea şi al
IV-lea cartier sunt identice: în câmp de argint un
pal roşu. Al V-lea cartier este opusul celui de al II-
lea, prezentând jumătatea cealaltă a acvilei bicefale.
Al VI-lea cartier este opusul I-ului, leul fiind întors
spre dextra, ţinând în laba dreaptă o coroană de aur.
Peste tot, apare stema de neam a familiei Teleki: în
408
Péter O. Váry, Kutyabőr a múzeumban, în: „Három­szék”,
din 4 iulie 2012. p. 3. (http://www.3szek.ro/load/cikk/ 50816/
kutyabor_a_muzeumban).
409
Négyszáz éves nemesi oklevelet kapott a múzeum – Comu-
nicat de presă al MNS din 3 iulie 2012. (http://www.sznm.ro/
sznm.php?o=negyszaz_eves_oklevel).
410
Dimensiuni: 53 x 63,5 cm.
câmp roşu un ţap rampant de argint ţinând cu am-
bele labe un arbore dezrădăcinat, de argint. Scutul
mare este timbrat de două coifuri afrontate. Din co-
roana dextră se ridică un inorog de argint, întors
spre senestra, pe coroana senestră stă cu ambele pi-
cioare din spate un leu de aur cu două cozi, întors
spre dextra, ţinând în laba dreaptă ridicată o spadă,
care străpunge un cap de turc, natural şi o coroană
deschisă, de aur. Lambrechinii ce cad de sub coiful
drept, au smalţuri albastru-aur, iar cele opuse ro-
şu-argint. Este stema de conte a familiei Teleki de
Szék.
Sub stemă, într-un postament apare inscripția:
„ÖSI CZIMERE NÉHAI MÉLTÓSÁGOS R. SZ.
B. GROFF SZÉKI TELEKI POLYXENA SZELID
ÉS ÁRTATLAN LELKÜ IFJU ÚR ASSZONYNAK
MÉLTOSÁGOS GROFF MALOMVIZI KENDEFFI
JÁNOS ÚR AZ ERDÉLYI K. FŐ IGAZGATÓ
TANÁTS EGYIK CONCIPISTÁJA FEDHETET-
LEN HIVSÉGÜ ÉS IGEN SZERELMES ÉLETE
PÁRJÁNAK, KI IS SZÜLETETT EZEN FOLYÓ
SZÁZAD LXXVI-dik ESZTENDEJÉBEN, BOL-
DOG ASZSZONY HAVÁNAK XIX. MULT KI E
VILÁGBÓL KOLOSVÁRATT MDCCXCVII-di-
kben UGYAN BOLGOG ASzSZONY HAVÁNAK
XI-dik NAPJÁN.”
În traducere: Stema de neam a regretatei, blândei
și inocentei tinere doamne Polyxena Teleki de Szék,
ilustră contesă a Sacrului Imperiu Roman, soția prea
fidelă și prea iubitoare a ilustrului domn conte János
Kendeffi de Malomvíz, cancelarist al consiliului di-
rector general regal al Transilvaniei, care s-a născut
în acest secol curent, în anul 76 în luna ianuarie,
ziua a 19-a, și a părăsit această lume la Cluj, în anul
1797, de asemeni în luna ianuarie, ziua a 11-a.
9.7.2.1.2 Stema lui Tamás Wass din 1831
Este vorba de o stemă pictată pe mătase411, repre-
zentând un scut elvețian, având chenar de aur, în al
cărui câmp ceruleu se află un cap de zimbru, negru,
411
Dimensiuni: 51 x 61 cm.
106
tăiat din gât, întors spre dextra, al cărui bot este stră-
puns de o săgeată de aur, din față, în bandă. Capul
este flancat în partea superioară de o semilună figu-
rată, descrescătoare, de argint, la dextra și un soare
de aur, de asemeni figurat, la senestra. Scutul este
surmontat de o coroană contală, de sub care cad
lambrechini în formă de vrejuri, albastru-aur la dex-
tra, respectiv roșu-argint la senestra.
Sub stemă, pe un postament, apare inscripția:
„ÖSSI CZIMERE Néhai czegei Méltóságos Gróf
WASS TAMÁS ÚRNAK. Született 1781-dik Esz-
tendőben Novembernek 28-dik napján, meghalt
1831-dik Esztendőben Deczembernek 3-dik napján
– élt ötven Esztendőt.”
În traducere: Stema de neam a regretatului ilustru
domn conte Tamás Wass de Cege. S-a născut în ziua
a 28-a a lunii noiembrie în anul 1781, a decedat în a
3-a zi a lunii decembrie în anul 1831 – a trăit cinci-
zeci de ani.
Tamás Wass de Cege, fiul lui Dániel Wass de
Cege și Klára Szerencsi de Sziget, avea legături cu
scaunul Trei Scaune prin soția sa, Róza Mikes de
Zabola, născută la Ozun în 1799, decedată la Cluj
în 1849412.
9.7.2.1.3 Stema lui Kata Vay din 1831
Este vorba de o stemă pictată pe mătase413, repre-
zentând un scut renascentist, având câmpul ceruleu
cu o terasă verde. Scutul este tăiat în bară de o ban-
dă de argint, încărcată în partea superioară de un
trandafir natural roșu, cu tulpina și frunzele verzi,
iar în partea inferioară de un crin natural, cu floare
de aur, iar tulpina verde. Peste această bandă, să-
rind de la senestra către dextra, se află un cerb, cu
picioarele din spate pe terasa verde, iar cele din față
ridicate, ținând în gură un ciorchine de struguri
cu o frunză, totul de argint. În partea superioară a
scutului, se află o lună descrescătoare la dextra și o
412
http://genealogy.euweb.cz/hung/wass2.html (accesat la 2
februarie 2012).
413
Dimeniuni: 49 x 70 cm.
stea cu cinci raze la senestra, ambii aștri de argint.
Scutul este surmontat de un coif de oțel, cu gratii de
aur, timbrat de o coroană de aur cu cinci fleuroane.
În creștet un semizbor negru. Lambrechini albas-
tru-argint, respectiv roșu-aur.
Sub stemă, pe un postament, apare inscripția:
„ÖSI TZÍMERE NAGY ERTSEI GRÓF
TOLDALAGI SIGMONDNÉNAK SZÜLETE-
TT MÉLTÓSÁGOS NAGY VAYAI VAY KATA
ASSZOMYNAK; Ki is született 1781-dik Esztendő-
ben Junius 5-kén, hólt meg 1831-dik Esztendőben
Julius 27-kén.”
În traducere: Stema de neam a soției contelui
Zsigmond Toldalagi de Nagyercse, născută ilustra
Kata Vay de Nagyvaja, care s-a născut la 5 iunie în
anul 1781 şi a decedat la 27 iulie în anul 1831.
Este vorba despre Katalin Vay de Vaja, soția lui
Zsigmond László Mihály Ferenc Tholdalagi de Na-
gyercse (1766–1847).414
Se cunosc două modele de stemă a familiei
Vay. Prima a fost concedată de către Sigismund de
Luxemburg în timpul Conciliului de la Konstanz, la
27 februarie 1418 lui Abraham, fiul lui Nicolaus de
Waya, fratelui săi, Stephanus, verilor lor, Thomas și
un alt Stephanus, fii lui Benedictus și Georgius, fiul
lui Ladislaus415.
Stema conferită reprezenta un scut cu talpa semi-
circulară, având în câmp albastru, un cerb galben,
armat cu aur, rampant, săgetat prin ochiul drept, de
sus în jos, cu o săgeată de aur, cu pene albe. Scutul
este timbrat de un coif închis, de argint, surmontat
de cerbul galben, armat cu aur, ieşind, săgetat prin
ochiul drept, cu lambrechini galben-albastru416.
Această stemă a fost augmentată de către rege-
le Vladislav al II-lea, la 3 februarie 1507, pentru
Ladislaus de Vaja, arhidiacon de Eger, episcop de
Nicomedia și Stephanus Ibranj (Ibrányi) de Vaja,
414
http://genealogy.euweb.cz/hung/tholdalagi2.html (ac­cesat
la 3 februarie 2012).
415
József Csoma, Vay Ábrahám czimerlevele 1418-ból, în „Tu-
rul”, Anul XXII, nr. 2 din 1900, p. 49–52.
416
Ibidem.
107
conservator al cancelariei „minore” (precum și al-
tor persoane înrudite)417.
Stema augmentată reprezintă un scut renascen-
tist cu o concavitate laterală gotică, având câmpul
albastru. Pe o terasă verde pășește un cerb natural,
armat cu aur, săgetat prin ochiul drept, în bandă,
cu o săgeată de aur. Capul cerbului este flancat de
o stea cu șapte raze, de aur, la dextra și o semilună
crescătoare, de argint, la senestra. Scutul astfel mo-
bilat este tăiat în bară de o bandă de argint cu mar-
ginea de aur, încărcat în partea superioară de o roză
roșie, iar în cea inferioară de un crin de aur. Scutul
este timbrat de un coif închis (neîncoronat), întors
spre senestra, de pe care cad lambrechini de diferite
culori: roșu, verde, albastru, negru de aur. În creștet
se află o aripă neagră418.
Trebuie remarcat felul în care s-a greșit la dese-
nul stemei funerare. Astfel, cerbul a primit smalțul
de argint, în loc de culoare naturală, eventual smalț
de aur. Banda este încărcată cu trandafir și un crin
natural, în loc de flori stilizate. Mai sunt și alte dife-
rențe: aștrii s-au inversat, în stema funerară steaua
are cinci raze, pe când în stema concedată aceasta
are șapte, apoi într-o parte cerbul sare, pe când în
cealalta el pășește. În stema conferită, banda este
deasupra mobilelor, iar în cea funerară este invers.
9.7.2.1.4 Stema lui Josef von Brukenthal
din 1867
Este vorba de o stemă pictată pe mătase, din care
s-au decupat bucăți dreptunghiulare în trei dintre
colțuri419.
Stema cuprinde un scut sfertuit roșu şi albastru;
în I-ul cartier, deasupra unei terase verzi, se află o
coloană de argint, încoronată, între două flori cu
cinci petale; în al II-lea cartier se află un cavaler în
armură completă, ţinând în senestra o spadă, to-
tul de argint; în al III-lea cartier se află o tablă de
417
Géza Csergheő, A Vay és Ibrányi családok czímerének bő-
vítése 1507-ben, în „Turul”, Anul V, nr. 2 din 1887, p. 78–81.
418
Descriere după ilustrația din Ibidem, p. 79.
419
Dimensiunile textilei intacte: 58 x 63 cm.
şah aşezată în romb, în culori naturale; în al IV-lea
cartier se află un leu rampant, ţinând cu labele din
faţă o arbaletă răsturnată, totul de aur; peste tot,
pe azur, un pod de argint cu trei deschideri, sur-
montat de trei stele cu opt raze, de aur. Coroană
de baron (şapte perle), surmontată de două coifuri
deschise şi afrontate, de argint, încoronate nobiliar
(cinci perle); primul are în cimier trei steaguri cu
pânzele despicate orizontal, cel din mijloc este alb
pe azur între alte două, alb pe roşu; al doilea are
în cimier un zbor de acvilă roşu, însoţit de o stea
cu opt raze, de aur. Tenanţi sunt doi dragoni de
argint, fiecare cu coada împletită şi capul scos prin
câte un coif. Sub scut se află panglica cu cruce a
Ordinului Leopold.
Sub stemă apare inscripția:
„JOSEF Freiherr v. BRUKENTHAL, k. k. Käm-
merer, Leop O. R. und Hofrath, geboren 24. No-
vember 1803, gestorben 12. September 1867.”
În traducere: Josef baron de Brukenthal, şambelan
imperial si regal, cavaler al Ordinului Leopold și con-
silier imperial, născut la 24 noiembrie 1803, decedat
la 12 septembrie 1867.
Este vorba despre Franz Josef von Brukenthal,
care este nepotul acelui Karl v. Brukenthal, care
împreună cu frații săi, Mikhael și Martin au fost
ridicați la rang de baron, și li s-a concedat stema
prezentată, la 18 noiembrie 1790 de către Leopold
al II-lea, la Praga420.
9.7.2.1.5 Stema lui Rákhel Kendeffi din 1898
Este vorba de o stemă pictată pe mătase421, reprezen-
tând un scut renascentist cu chenar de aur, având
în câmp albastru, pe o terasă verde, o coroană de
aur, cu trei fleuroane și două perle, împodobită cu
pietre prețioase, din care iese un oștean cu mustață,
îmbrăcat în roșu, cu sarică de blană peste umăr, cu
căciulă roșie, întoarsă spre spate, cu margine de bla-
420
http://genealogy.euweb.cz/hung/bruckenthal.html (acce-
sat la 5 februarie 2012).
421
Dimensiunile: 53 x 63,5 cm.
108
nă, răsfrântă, întors spre senestra, ținând cu mâna
stângă un arc natural, cu cea dreaptă încordându-l
și țintind cu o săgeată, către senestra. Scutul este
timbrat de o coroană contală, surmontată de un
coif de argint, cu gratii de aur, poziționat frontal,
încoronat cu o coroană de aur cu trei fleuroane și
două perle. În creștet apare arcașul din scut în ace-
eași poziție, având o dimensiune puțin inferioară
celei din scut. Lambrechini: albastru-aur, respectiv
roșu-argint.
Sub stemă, într-un postament apare inscripția:
„ÖSI TZIMERE: NÉHAI MÉLTOSÁGOS MA-
LOM-VIZI GROFF KENDEFFI RÁKHEL ASS-
ZONYNAK, NÉHAI MÁLTOSÁGOS GROFF B.
BETHLEN GERGELY UR SZELIDLEKÜ ÖZVE-
GYENEK. ÉLT LXI ESZTENDÖT. HOLT-MEG
MDCCXCVIII ESZTENDÖBEN B. ASSZONY
HAVA UTOLSO NAPJÁN.”
În traducere: Stema de neam a răposatei ilustrei
doamne contese Rákhel Kendeffi de Malomvíz, vădu-
va cu suflet blând a ilustrului domn contele Gergely
Bethlen de Bethlen. A trăit 61 de ani. A decedat în
anul 1898, în ultima zi a lunii ianuarie.
9.7.2.2 Steme funerare pictate pe carton
9.7.2.2.1 Stema lui Klára Teleki din 1770
Este vorba de o stemă pictată pe carton422, ce s-a de-
gradat mult, lipsind chiar și o parte a inscripției de pe
postament, având scutul stemei deteriorat, dar lizibil.
Compoziţia redă un scut francez modern, de
două ori tăiat, cu șeful și talpa despicate, brâul
împărțit în trei, peste cantonul din mijloc un scut
francez modern, în inimă. În I-ul cartier, pe albas-
tru, se află un leu de aur, cu două cozi, rampant,
întors spre senestra, stând cu două picioare pe o
semilună de argint, culcată pe linia despărțitoare,
cu coarnele în sus, ţinând cu laba stângă ridicată
o coroană deschisă de aur. În cartierul al II-lea, în
câmp de aur, se află o jumătate de acvilă bicefală,
422
Dimensiuni originale: 50,5 x 69 cm.
neagră, crescând. Al III-lea şi al VI-lea cartier sunt
identice: în câmp de argint un pal roşu. Al V-lea
cartier este opusul celui de al II-lea, prezentând ju-
mătatea cealaltă a acvilei bicefale. Al 6-lea cartier
este opusul primului, leul fiind întors spre dextra,
ţinând în laba dreaptă o coroană de aur. Peste tot,
apare stema de neam a familiei Teleki: în câmp roşu
un ţap rampant de argint, ţinând cu ambele labe o
ramură cu frunze verzi. Scutul mare este surmontat
de o coroană contală, de sub care cad lambrechini
în formă de vrejuri, albastru-aur la dextra, respectiv
roșu-argint la senestra.
Sub stemă, într-un postament apare inscripția:
„INSIGNIA GENTLITIA ILLUSTRISSIMÆ
DOMINÆ S. R. I. NATÆ COMITISSÆ CLARÆ
TELEKI DE SZÉK, ILLUSTRIS DUM VIVERET
DAVIDIS COMITIS DE BETHLEN S. C. R. ET
AP. MAJESTATIS TABULÆ REGIÆ IN MAGNO
PRINCIPATUS TRANSILVANIÆ CONSILIARII,
CONJUGI (...) TIS SUÆ LXIII. DOMINI MDC(...)”
În traducere: Stema de neam a ilustrei doamne
a Sacrului Imperiu Roman, născută Klára Teleki de
Szék, perechea conjugală a ilustrului domn în via-
ță, Dávid conte de Bethlen, consilier al tablei regale
a Majestății sale Sfântă, Împărătească, Regească și
Apostolică în Marele Principat al Transilvaniei (...)
63 ale sale (...).
Din carton s-a rupt o bucățică mică, dar impor-
tantă, din partea de jos, cu datele decesului soției
contelui Dávid Bethlen de Bethlen. După toate pro-
babilitățile, cifra de 63 reprezintă vârsta decedatei,
iar în continuare ar fi venit data decesului: 1 octom-
brie 1770423.
Greșeala reprezentării constă în apariția lambre-
chinilor în cazul în care nu avem reprezentat vreun
coif. Lambrechinii sunt legați de coif, deci ele nu
puteau să apară în lipsa coifului.
Trebuie amintit că, în perioada heraldicii vii, ste-
mele doamnelor nu erau timbrate de coif, deoarece
423
http://genealogy.euweb.cz/hung/bethlen3.html#DA (ac-
cesat la 7 februarie 2012).
109
ele nu purtau cască. Coiful timbra doar acele scu-
turi, ale căror stăpân putea purta efectiv o cască424.
9.7.2.2.2 Stema lui László Csedő din 1826
Este vorba de o stemă pictată pe carton425, reprezen-
tând un scut francez modern, tăiat în bandă, albas-
tru-roșu. În câmpul superior, se află o stea cu șase
raze, de aur, în cel inferior, pe o terasă verde, o barză
întoarsă spre dextra, ținând în cioc un șarpe, totul
de argint. Scutul este surmontat de un coif cu gra-
tii, de argint, încoronat cu o coroană de aur cu trei
fleuroane și două perle. Pe lambrechinul central, stă
cu ambele picioare barza din scut, cu șarpele în cioc.
Lambrechini în formă de vrejuri, albastru-aur la dex-
tra, respectiv roșu-argint, la senestra.
Sub stemă, într-un postament apare inscripția:
„ÖSI CSIMERE NÉHAI MÉLTOSÁGOS CSIK
SZENT-GYÖRGYI CSEDŐ LÁSZLÓ URNAK.
AZ ERDÉLY NAGY FEJEDELEMSÉG KIRÁLYI
FÖ-KORMÁNYOZÓ TANÁTTSA, VALÓSÁGOS
BELSŐ TITOK TANÁTSOSSÁNAK, ÉS UGYAN
EZEN NAGY FEJEDELEMSÉG PROVINCIALIS
CANCELLARIUSSÁNAK, KI IS SZÜLETETT
MDCCLVII-dik ESZTENDÖBEN JULIS III-dik
NAPJÁN, MEG-HOLT MDCCCXXVI-dik ESZ-
TENDÖBEN DECEMBER XXVIII-dik NAPJÁN.”
În traducere: Stema de neam a regretatului ilus-
trul domn László Csedő de Csíkszentgyörgy, consilier
intim al Guberniului Regal al Marelui Principat al
Transilvaniei, cancelar provincial al aceluiași Mare
Principat, care s-a născut în a 3-a zi a lunii iulie în
anul 1757, a decedat în a 28-a zi a lunii decembrie
în anul 1826.
Antal Csedő de Csíkszentgyörgy a obținut diplo-
mă de înnobilare și blazon la 29 octombrie 1753 de
la regina Maria Terezia426. În stema apărută în Liber
Armorum Hungariæ, barza apare în culori naturale,
iar șarpele din cioc are smalțul de aur.
424
Oszkár Bárczay, A heraldika kézikönyve, 1897, p. 178.
425
Dimensiuni: 53,5 x 76 cm.
426
Liber Armorum Hungariæ, p. 120.
9.7.2.2.3 Stema doamnei Zathuretzky din 1828
Este vorba de o stemă de alianţă pictată pe carton , 427
reprezentând două scuturi de tip francez modern,
alăturate, care se ating la bază. În scutul din dextra,
în câmp albastru, peste un deal verde cu trei coline,
pe cele două coline laterale, stă pe două picioare un
urs natural, ridicat, întors spre dextra, limbat roșu,
ținând cu ambele labe din față o coroană deschisă,
de aur. Animalul este flancat în partea superioară de
o stea cu șase raze la dextra, respectiv de o semilu-
nă crescătoare, la senestra. Scutul este timbrat de un
coif cu gratii, întors spre dextra, încoronat. Pe aceas-
tă coroana deschisă stă cu ambele picioare ursul din
scut, ținând cu labele o coroană. Lambrechini albas-
tru-argint, respectiv roșu-argint. În scutul din sene-
stra, de asemenea cu câmpul albastru, pe o terasă
verde stă un oștean, privit din față, îmbrăcat în roșu,
având costumul ornamentat cu găitane galbene, cu
căciulă roșie, având marginea de blană, răsfrântă și
cizme galbene, ținând cu ambele mâini o suliță în
bandă, cu vârful în jos, gata de a străpunge un urs
natural, stând spre senestra, cu capul conturnat,
limbat roșu. Scutul este timbrat de un coif cu gratii,
întors spre dextra, încoronat. Din coroana deschisă
se ridică un leu de aur, întors spre dextra, ținând în
laba dreaptă ridicată o sabie de argint. Lambrechini
albastru-argint, respectiv roșu-argint. Sub prima
stemă, pe o panglică roșu-argint-roșu apare crucea
Ordinului „Maria Terezia”, iar din considerente de
simetrie, sub celălalt scut s-a desenat un ornament
în formă de lalea.
Este vorba de stema de neam a familiei Zathuret-
zky de Zaturcsa și a celei Ónody de Szentmárton.
Sub steme, într-un postament apare înscris:
NAGYSÁGOS SZENT MÁRTONYI ÓNODY
JUDIT ASSZONY NÉHAI NAGYSÁGOS ZAT-
SURTSAI BÁRÓ ZATHURETZKY LÁSZLÓ ÚR,
CS. K. FEŐ STRÁZSA-MESTER ÉS MARIA THE-
REZSIA JELES KATONA-RENDJE KERESZTES
VITÉZÉNEK, ELMARADOTT KEGYES ÖZVE-
427
Dimensiuni: 55,5x75 cm.
110
GYE. MEGHALT MAGLODON ÉLETÉNEK 71-
dik ESZTENDEJÉBEN, AUGUSTUS HOLDNAP
19-dik NAPJÁN 1828. ESZTENDŐBEN.
În traducere: Venerata doamnă Judit Ónody de
Szentmárton, milostiva văduvă rămasă după regre-
tatul ilustru domn baronul László Zathuretzky de
Zaturcsa, maior împărătesc și regesc, viteaz al crucii
militare al însemnatului Ordin al Mariei Terezia. A
decedat la Magold în anul al 71-lea al vieții, în ziua
a 19-a a lunii august al anului 1828.
9.7.2.2.4 Stema lui Krisztina Cserei din 1838
Este vorba de o stemă pictată pe carton428, repre-
zentând, într-un scut francez modern cu câmpul
albastru, unde pe o bucată de pământ verde stă un
oștean îmbrăcat într-o manta lungă, roșie, cu teaca
sabiei, de argint, legată de centura albă, având că-
ciulă roșie, cu marginea de blană răsfrântă și cizme
galbene, ținând cu mâna dreaptă o sabie de argint,
al cărei vârf este înfipt într-un cap de necredincios,
iar cu mâna stângă ține trei spice de grâu, galbene.
Scutul este timbrat de un coif cu gratii, poziționat
frontal, încoronat cu o coroană de argint, cu trei
fleuroane și două perle. Lambrechini albastru-ar-
gint, respectiv roșu-argint.
Imediat sub stemă se află un craniu cu oase în-
crucișate, de dimensiuni impresionante, sub care,
într-un postament, apare inscripția:
„ŐSI CZIMERE Néhai NAGY-AJTAI Méltosá-
gos CSEREI KRISZTINA Ur Asszonynak, Császári,
Királyi Arany Koltsos és Erdélyi Kints-Tári Tanác-
sos Sepsi-Zoltáni Méltoságos Czirjék Dénes Ur volt
Kedves Élete Párjának, a’ ki szűletett MDCCLXVI-
II-dik Esztendő Szent András Hava I-ő Napján,
ki mult Mind szent Hava IV-dik Napján MDCC-
CXXXVIII-dik Esztendőben.”
În traducere: Stema de neam a regretatei ilus-
tra doamnă Krisztina Cserei de Nagyajta, perechea
dragă a ilustrului domn consilier împărătesc, regesc,
cu cheie de aur, al trezoreriei Transilvaniei, Dénes
428
Dimensiuni: 48,5 x 65 cm.
Czirjék de Sepsizoltán, care s-a născut în prima zi
a lunii noiembrie în anul 1768, a decedat în a 4-a zi
a lunii octombrie în anul 1838.
9.7.2.2.5 Stema lui Vilmos Knöpfler din 1882
Stemă pictată pe carton429. Scut terminat în acola-
dă, tăiat aur-albastru. Câmpul superior este tăiat
de bandă roșie, poziționată în bandă, încărcată de
un baston „Aesculap” castaniu, peste care este înfă-
șurat un șarpe de aur; în câmpul inferior, albastru,
se ridică o stâncă de culoare naturală, încărcată de
două ciocane de miner, încrucișate, negre. Scutul
este timbrat de un coif de turnir, încoronat. Lam-
brechini roșu-aur la dextra și albastru-argint la se-
nestra. În creștet, ieșind din coroana de aur cu trei
fleuroane, o bufniță naturală, privită din față, flan-
cată de o pereche de aripi de acvilă, cea din dextra
tăiată roșu-aur, iar cea din senestra, tăiată albas-
tru-argint.
Sub stemă apare inscripția:
„Ősi czimere ZARÁNDI Dr. KNÖPFLER VIL-
MOSNAK élt 67 évet, meghalt 1882. szeptember
28-án.” În traducere: Stema de neam a doctorului
Vilmos Knöpfler de Zaránd, a trăit 67 de ani, a dece-
dat la 28 septembrie 1882.
Stema amintește de meseria de medic și de cea de
miner, ceea ce nu este de mirare. Stema, împreună
cu predicatul nobiliar „de Zaránd” au fost conferi-
te în data de 21 septembrie 1868, de Franz Iosif la
Neuberg fraților Vilmos Knöpfler, medic șef al spi-
talului din Târgu Mureș și Károly Knöpfler, funcți-
onar al direcției minelor din Cluj430.
429
Dimensiuni: 57 x 81 cm.
430
MNLOL, Fond K 19, KSZKML, LR, Vol. 68, p. 54-56.
111
Stema a fost donată muzeului de către văduva
decedatului. Trebuie menționat că doctorul Vilmos
Knöpfler de Zaránd era copreședinte, alături de
contele Imre Mikó, al celui de-al XVIII-lea congres
al medicilor și cercetătorilor naturii, ținut la Vâlcele
între 27 august și 5 septembrie 1875, congres care
a recunoscut drept muzeu colecția de la Imeni a
doamnei Emília Zathureczky431.
*
Vizitatorul instituției este întâmpinat de stema
Muzeului Național Secuiesc de pe fațada turnului
clădirii, deasupra intrării principale.
În curtea interioară a muzeului, în cadrul lapi-
darului se găsesc câteva elemente purtând steme
sculptate.
În secția de etnografie, tavanul sălii de expoziții
este decorat cu tavanul casetat, pictat al bisericii re-
formate de la Brateș, datat 1760, în mijlocul căruia
se găsește o casetă, care conține o stemă.
Celelalte steme nu apar vizitatorului. Cele din in-
ventarul Galeriei de artă „Gyárfás Jenő” nu sunt ex-
puse. Cele din biblioteca documentară pot fi la înde-
mâna cercetătorului, dar nu sunt accesibile publicului
larg. Inventarierea acestor steme se lasă așteptată.
O diplomă de înnobilare a fost recent donată
Muzeului Național Secuiesc, ceea ce este un exem-
plu de urmat. Pe de o parte, se păstrează aceste do-
cumente de valoare morală importantă, pe de altă
parte devin cercetabile valori publice, de care pot
beneficia toți cei interesați.
431
Hunor Boér și Réka Várallyay, op. cit., p. 7 și 31.
10. Stemele din colecția Muzeului „Haszmann Pál”
din Cernat
10.1 Muzeul „Haszmann Pál”
Muzeul „Haszmann Pál” din Cernat este o unitate
externă a Muzeului Naţional Secuiesc. Fondatorul
acestui muzeu etnografic este învăţătorul Pál Hasz-
mann, care s-a născut în 1902 în colonia Gyulafalva,
care, odinioară, aparţinea comunei Comandău. De
mic copil, a început să colecţioneze diferite „vechi-
turi” şi obiecte de artă populară. Din 1920, a înce-
put colecţionarea pe baze ştiinţifice, mai ales din sa-
tele din zona oraşului Târgu Secuiesc. Visul lui de-a
înfiinţa un muzeu, s-a împlinit în cele din urmă. În
vechiul conac „Damokos Gyula”, pe atunci naţiona-
lizat, s-a înfiinţat o secţie a muzeului judeţean, care
şi-a deschis porţile în 1973. Soţii Pál Haszmann şi
Ida Cseh şi-au donat colecţia de aproximativ 8.000
de obiecte. Pál Haszmann a decedat în 1977, dar
conform testamentului său, cei trei fii ai lui şi fa-
miliile lor au grijă de muzeu. În prezent fetele fiilor
fondatorului au calitatea de angajați ai muzeului432.
Acest muzeu etnografic în aer liber prezintă pa-
trimoniul de arhitectură populară din judeţul Co-
vasna, inclusiv stâlpi funerari de piatră şi mai ales
432
Orsolya D. Haszmann, A csernátoni Haszmann Pál Mú-
zeum, în István Kinda (szerk.) „A Székely Nemzeti Múzeum”,
Ed. Muzeului Naţional Secuiesc, Sepsiszentgyörgy, 2011,
p. 63–64.
113
din lemn sculptat, respectiv meşteşuguri populare
tradiţionale şi valoroase expoziţii de artă populară
şi de istorie locală. Colecţiile de maşini agricole şi
de sobe din fontă sunt o raritate.
În colecția de bază, cea de istorie locală a Cer-
natului, se află multe steme. Majoritatea lor sunt
pictate, dar putem vedea şi blazoane confecţionate
din tablă de cupru, de către Klára Papp din Bra-
șov433.
Printre aceste steme se găsesc mai multe ale celei
mai cunoscute familii din Cernat, familia Damo-
kos, precum şi ale celui mai renumit fiu al comunei,
scriitorul, istoricul literar, preotul reformat Péter
Bod. Găsim şi o stemă pictată de heraldistul József
Sebestyén Keöpeczi, anume blazonul familiei Gyár-
fás de Léczfalva.
10.2 Blazoane
10.2.1 Stema familiei Damokos de Alsócsernáton
Blazonul familial Damokos de Alsócsernáton apare
de mai multe ori în incinta muzeului. Pe frontonul
conacului Damokos, care adăpostește colecția de
istorie locală, este amplasată o stemă sculptată în
piatră.
433
Acestea au dimensiunea de 23 x 29 cm.
 Este vorba de un scut, cuprinzând un braț drept
ținând o sabie în bară, în care este înfipt un cap de
turc. Brațul este sprijinit în cot de o coroană deschi-
să, așezată pe o terasă. În partea din dreapta sus este
o stea cu şase raze, iar între sabie și braț o semilună
crescătoare.
Cu ocazia restaurării conacului, a ieșit la iveală o
bucată de ancadrament, sculptat în piatră, zidit în
fațada conacului. Ancadramentul poartă inscripția
STEPHANUS DAMOKOS și este ornamentat cu
stema familiei Damokos: în interiorul unui cerc, un
braț drept ținând o sabie în bară, deasupra sabiei
aflându-se o stea cu șase raze, iar între sabie și braț
o semilună crescătoare.
Ancadramentul portalului se încadrează în stilul
celei de-a doua jumătăți a secolului al XVII-lea și,
după toate probabilitățile, provine din prima con-
strucție, care a fost modificată și extinsă în 1831.
În interiorul conacului, în cadrul colecției de
istorie locală, se află o stemă pictată în ulei434.Este
vorba de un scut francez modern, în al cărui câmp
verde se află un braț stâng de carnație, armat cu
argint, ținând în mână o sabie, în care este înfipt
un cap de turc, natural. Brațul este sprijinit în cot
de o coroană deschisă cu cinci fleuroane, de aur,
împodobită cu rubine și safire. Scutul este timbrat
de un coif cu gratii, încoronat. În creștet se repetă
brațul ținând o sabie, în care este înfipt un cap de
turc. Sub stemă se află o filacteră, cu inscripția: ŐSI
CZÍMERE ALSÓ-CSERNÁTONI TEKENTETES
DAMOKOS ELEK ÚRNAK, adică: stema de neam a
prestigiosului domn Elek Damokos de Alsócsernáton.
10.2.2 Stema familiei Cseh de Alsócsernáton
Blazonul familiei Cseh apare confecționat din tablă
de cupru, decupat și ciocănit, lipit pe un placaj.
Stema cuprinde un scut francez modern, hașurat
orizontal (albastru), în care se află un oștean călare,
434
Dimeniuni: 72 x 93,5 cm, interior 56 x 66 cm.
114
spre dextra, ținând în mâna dreaptă un steag flutu-
rând. Scutul este timbrat de un coif cu gratii, aşezat
frontal, cu lambrechini care cad în ambele părți,
încoronat. Sub stemă apare inscripția: Cseh család
ősi nemesi címere, în traducere: Stema nobiliară cea
veche a familiei Cseh.
Stema Cseh apare în diploma de înnobilare acor-
dată de către principele Gheorghe Rákóczi I. lui
Stephanus Cseh de Alsócsernáton, soției Elisabe-
tha Kelemen și copiilor lor, Benedictus, Joannes și
Andreas la Alba Iulia, în data de 5 ianuarie 1632435:
scut militar (renascentist, multilobat), în al cărui
câmp albastru închis (coelestini coloris) se vede de
la senestra un om întreg, îmbrăcat în verde, călă-
rind un cal alb, ținând în sus o lance cu un steag
roșu. Coif închis, încoronat, lambrechini roșu-ar-
gint, respectiv albastru-aur.
10.2.3 Stema familiei Cseh de Szentkatolna
Este vorba de un blazon confecționat din tablă de
cupru, decupat și ciocănit, lipit pe un placaj, cu in-
scripția: Cseh család ősi nemesi címere, în traducere:
Stema nobiliară cea veche a familiei Cseh. Este iden-
tică cu inscripția stemei familiei Cseh de Alsócser-
náton.
Stema cuprinde un scut multilobat, în al cărui
câmp hașurat orizontal se află un oștean, cu mâna
dreaptă ridicată ținând o spadă, care străpunge un
cap de păgân. Scutul este timbrat de un coif cu gra-
tii, pe jumătate întors spre dextra, încoronat, cu
lambrechini în formă de vrejuri vegetale, care cad
pe ambele părți.
435
MNLOL, Fond R 64: Hazai címereslevelek és nemesi
iratok 1526-1923. Copia diplomei a fost consultată cu ocazia
conferinței dedicată memoriei istoricului Lajos Demény: Kas-
télyok, udvarházak és lakóik a régi Székelyföldön, 22-23 septem-
brie 2011, Muzeul Național Secuiesc, Sfântu Gheorghe, ocazie
cu care a avut loc expoziția: Az erdélyi fejedelmek székelyeknek
adott címereslevelei – Válogatás a Magyar Országos Levéltár
okleveleiből, realizată de Teréz Oborni și Kinga S. Tüdős.
10.2.4 Stema familiei Bernáld de Alsócsernáton
Este vorba de un blazon confecționat din tablă de
cupru, decupat și ciocănit, lipit pe un placaj, cu in-
scripția: Bernáld család ősi nemesi címere, în tradu-
cere: Stema nobiliară cea veche a familiei Bernáld.
Stema cuprinde un scut renascentist, în al cărui
câmp, pe o terasă se află un cocor întors spre dextra,
stând pe piciorul stâng, ținând printre ghearele pi-
ciorului drept, ridicat o bucată de piatră (vigilență),
săgetată prin gât, din față. Scutul este timbrat de un
coif cu gratii, întors spre dextra, încoronat, cu lam-
brechini care cad în ambele părți.
10.2.5 Stema familiei Végh de Alsócsernáton
Este vorba de un blazon confecţionat din tablă de
cupru, decupat și ciocănit, lipit pe un placaj, cu in-
scripția: Végh család ősi nemesi címere, în traduce-
re:Stema nobiliară cea veche a familiei Végh.
Stema cuprinde un scut terminat în acoladă, în
al cărui câmp, rezemat în cot de o coroană deschisă,
se află un braț armat, străpuns de sus de o săgeată,
poziționată în bară. Scutul este timbrat de un coif
închis, întors spre dextra, cu lambrechini care cad
în ambele părți, încoronat. În creștet un braț armat
ținând o sabie, în bară.
10.2.6 Stema familiei Cserátoni de Alsócsernáton
Este vorba de un blazon confecționat din tablă de
cupru, decupat și ciocănit, lipit pe un placaj, cu
inscripția: Cserátoni család ősi nemesi címere, în
traducere: Stema nobiliară cea veche a familiei Cse­
rátoni.
Stema cuprinde un scut francez modern, în al că-
rui câmp hașurat orizontal se află două săbii încru-
cișate, cu vârful în sus, deasupra cărora, în mijloc,
se vede o stea cu șase raze. Scutul este timbrat de
un coif cu gratii, aşezat frontal, încoronat, cu lam-
brechini care cad în ambele părți. În creștet, ieșind
din coroană, un oștean, ridicând cu mâna dreaptă
115
o sabie, iar în mâna stângă, lăsată jos, ținând de păr
un cap de păgân, tăiat436.
10.2.7 Stema familiei Dombi de Ikafalva
Este vorba de un blazon confecționat din tablă de
cupru, decupat și ciocănit, lipit pe un placaj, cu in-
scripția: Dombi család ősi nemesi címere, în traduce-
re: Stema nobiliară cea veche a familiei Dombi.
Stema cuprinde un scut cu talpa semicirculară,
în al cărui câmp, rezemat în cot de o coroană des-
chisă, se află un braț îmbrăcat, ținând în sus, în
poziția palului o spadă, care are înfiptă în vârf un
cap de păgân. Deasupra brațului, în mijloc, se află
două stele cu câte șase raze, poziționate în pal, iar
în stânga sus, o semilună crescătoare. Scutul este
timbrat de un coif cu gratii, aşezat frontal, înco-
ronat, cu lambrechini care cad în ambele părți. În
creștet, rezemat în cot de coroană, se află brațul
ținând în sus o spadă, în care este înfipt un cap
de păgân, de dimensiuni mult mai reduse decât în
scut437.
10.2.8 Stema familiei Baló de Nagybacon
Este vorba de un blazon confecționat din tablă de
cupru, decupat și ciocănit, lipit pe un placaj, cu in-
scripția: Bala család ősi nemesi címere, în traducere:
Stema nobiliară cea veche a familiei Bala438.
Stema cuprinde un scut cu concavități laterale şi
talpa în acoladă, în al cărui câmp, dintr-o coroană
deschisă, aflată deasupra unei coline, iese un urs, ţi-
nând în laba dextră un fier de plug, iar în laba sene-
stră, peste umăr, o sabie. Scutul este timbrat de un
coif cu gratii, aşezat frontal, cu lambrechini care cad
în ambele părți, încoronat, având în cimier patru
436
Stema a fost confecționată după desenul apărut în Pálmay
II, p. 112.
437
Stema a fost confecționată după desenul apărut în Pálmay
II, p. 145.
438
S-a greșit, numele familiei este Baló.
spice de grâu, peste care se încrucişează sabia din
scut (de formă ciudată), respectiv fierul de plug439.
10.2.9 Stema familiei Zambler de Alsócsernáton
Este vorba de un blazon confecționat din tablă de
cupru, decupat și ciocănit, lipit pe un placaj, cu in-
scripția: Zambler család ősi nemesi címere, în tradu-
cere: Stema nobiliară cea veche a familiei Zambler.
Stema cuprinde un scut cu concavități laterale şi
talpa în acoladă, în al cărui câmp se află un leu cu
coadă dublă, întors spre dextra, stând pe două pi-
cioare, ținând cu laba dreaptă o spadă, iar cu laba
stângă o bilă. Scutul este timbrat de un coif cu gra-
tii, aşezat frontal, cu lambrechini care cad în ambele
părți, încoronat. În creștet se repetă leul ținând o
spadă și o bilă, doar în poziție ieșind din coroană,
în mărime mult redusă față de elementul heraldic
din scut440.
10.2.10 Stema familiei Molnár de Alsócsernáton
Este vorba de o stemă pictată pe carton, purtând in-
scripția: ALSÓCSERNÁTONI MOLNÁR CSALÁD
ŐSI NEMES CÍMERE, adică: Stema nobiliară cea
veche a familiei Molnár de Alsócsernáton441.
Stema cuprinde un scut cu concavități laterale,
trilobat, în al cărui câmp albastru se află un leu de
aur, cu limba scoasă, roșie, întors spre dextra, ți-
nând cu ambele labe o spadă de argint, cu garda de
aur, în poziția palului. Scutul este timbrat de un coif
închis, întors spre dextra, cu lambrechini roșu-ar-
gint, respectiv albastru-aur, încoronat442.
439
Stema fost confecționată după desenul apărut în Pálmay
II, p. 34.
440
Stema a fost confecționată după desenul apărut în Pálmay
II, p. 476.
441
Dimeniuni: 29,5 x 41 cm.
442
Descrierea stemei apare în Pálmay II, p. 315–316.
116
10.2.11 Stema familiei Kelemen de Alsócsernáton
Este vorba de o stemă pictată pe carton, purtând in-
scripția: A Csernátoni Kelemen család címere, adi-
că: Stema familiei Kelemen de Csernáton443.
Stema cuprinde un scut cu partea superioara
bombată, flancurile concave, iar partea inferioară
trilobată şi vârful ascuţit, în al cărui câmp albastru
se află un struţ de argint, întors spre dextra, ţinând
printre ghearele piciorului drept, ridicat, o pană
de gâscă, de acelaşi metal, iar cu piciorul sprijini-
tor, stâng o sabie având lama de argint, iar garda
de aur. Scutul este timbrat de un coif închis, așezat
frontal, având o coroană regală deschisă, împodo-
bită cu pietre preţioase, de sub care cad lambrechini
roşu-argint, respectiv albastru-aur. În creştet, ieșind
din coroană o spadă, la dextra, respectiv trei pene
de struţ, de argint, la senestra444. Stema, pictată în
perioada interbelică după cea de pe diploma de
înnobilare – confiscată în regimul trecut –, a fost
moștenită de József Kelemen, care a donat-o Muze-
ului „Haszmnn Pál”445.
10.2.12 Stema familiei Csíky de Alsócsernáton
Este vorba de o stemă sculptată în lemn de formă
ovală, cuprinzând un scut renascentist cu hașuri
orizontale, în al cărui câmp se află un braț armat,
rezemat în cot pe o coroană deschisă, aflată în talpa
scutului, ținând o sabie în bară. Scutul este timbrat
de un coif cu gratii, așezat frontal, având o coroană
deschisă, împodobită cu pietre preţioase, de sub care
cad lambrechini în ambele părți446.
443
Dimeniuni: 30 x 44 cm.
444
Stema a fost desenată după cea de pe diploma de înnobi-
lare, de care ne vom ocupa în continuare, în capitolul dedicat
stemelor de pe diplome de înnobilare aflate la BJANR Covasna.
445
Informație transmisă autorului de către dl. József Kelemen
din Malnaș.
446
Stema fost sculptată după desenul apărut în Pálmay II, p.
113.
10.2.13 Stema familiei Bod de Albis
Este vorba de o stemă sculptată în lemn de formă
dreptunghiulară și colorată447, cuprinzând un scut
francez modern, în al cărui câmp ceruleu se află un
steag aşezat în ţeapă, cu flamura galben-roșie înfă-
şurată, peste care trece in fascie o sabie cu tăișul în
sus și vârful spre dextra. Scutul este timbrat de un
coif cu gratii, întors spre dextra, încoronat. În creș-
tet un braț armat stâng, ținând o sabie în bară. Lam-
brechini: albastru-aur, respectiv roșu-argint. Sub
stemă apare inscripția: Albisi és Felsőcsernátoni Bod
család nemesi címere 1640, adică: Stema nobiliară a
familiei Bod de Albis și Felsőcsernáton. În colțul din
dreapta (stânga heraldică) jos s-a semnat autorul:
Bod Károly, Albis 1973.
Stema este copiată din lucrarea lui Pálmay448.
În lucrarea sa, József Pálmay a „contopit” famili-
ile Bod de Albis și Bod de Felsőcsernáton, și a pre-
zentat ilustrația familiei Bod de Albis449. În Liber Ar-
morum Hungariæ flamura steagului apare alb-roșie.
10.2.14 Stemă dedicată lui Péter Bod de Felső­
csernáton
Este vorba de o stemă pictată cu tempera pe un
placaj având fond colorat450, cuprinzând un scut
cu concavități laterale, înclinat în față, în al cărui
câmp roșu se află un braț armat, de argint, îndoit
în cot, ținând în mâna de culoare naturală o spa-
dă cu mânerul și garda de aur, iar lama de argint,
în bară. Colțul superior al scutului este timbrat de
o cască închisă, întoarsă spre dextra, de argint, în-
coronată. În creștet, ieșind din coroana de aur cu
trei fleuroane și două perle, se repetă brațul armat,
ținând spada, Lambrechini roșu-argint, în formă de
vrejuri. Stema s-a înscris într-un chenar verde. Sub
447
Dimeniuni: 21,5 x 30 cm.
448
Pálmay II, p. 78.
449
Liber Armorum Hungariæ, p. 79.
450
Dimeniuni: 21,5 x 30 cm.
117
stemă apare inscripția: INSIGNIA GENTILITIA
CLARISSIMI D[OMI]NI PETRI BOD DE FEL-
SŐCSERNÁTON. Lucrarea este semnată (în dreap-
ta scutului, jos) de artistul heraldist Tudor-Radu
Tiron, care a pictat și donat această stemă Muzeului
din Cernat în 2002.
Este varianta corectă a stemei familiei Bod de
Fel­sőcsernáton451.
10.2.15 Stema familiei Farkas de Ikafalva
Este o xerocopie color, înrămată. Stema este repre-
zentată în stilul celor apărute în Liber Armorum
Hungariæ, din care lucrare a apărut doar volumul I,
cuprinzând familiile cu literele A, B și C.
Este vorba de un scut cu baza rotunjită, în al că-
rui câmp albastru, călărind un cal alb în galop, un
bărbat în manta albastră, pantaloni și căciulă roșii,
cizme galbene, care ridică deasupra capului o sa-
bie cu mânerul și garda de aur, iar lama de argint.
Scutul este timbrat de un coif de argint, cu gratii de
aur, încoronat. În creștet, peste coroana deschisă, se
află un potir de argint. Lambrechini: albastru-aur,
respectiv roșu-argint.
Sub stemă apare inscripția: Farkas de Ikafalva.
10.2.16 Stema familiei Rápolthy de Peselnek
Este vorba de o stemă pictată pe carton, înrămată452,
cuprinzând un scut oval, în al cărui câmp albastru se
află un braț armat, de argint, îndoit în cot, ținând în
mâna de culoare naturală o sabie de argint, în bară,
care străpunge un cap de păgân, natural. Scutul este
timbrat de un coif cu gratii, de argint, surmontat de
o coroniță de argint (!), având în loc de fleuroane,
elemente în formă de motive populare (!). În creștet
se repetă elementul din scut, micșorat. Lambrechini
albastru-argint, de ambele părți.
451
Ibidem, precum și SWb Siebenbürgen, însă aici câmpul
scutului este hașurat albastru.
452
Dimeniuni: 35 x 45 cm.
 În lucrarea lui Pálmay nu este reprezentată ste-
ma, dar este descrisă453. După toate probabilitățile,
desenatorul, neinstruit din punct de vedere heral-
dic, s-a luat după această descriere.
10.2.17 Stema familiei Apor de Altorja
Este vorba de o stemă pictată pe carton, înrămată454,
cuprinzând un scut în formă de inimă, având che-
narul de aur. În câmp roșu, se află un braț armat
de argint, îndoit în cot, rezemându-se de o coroană
deschisă, de aur, așezată pe o colină verde, ținând în
mâna de culoare naturală o sabie cu mânerul și gar-
da de aur, iar lama de argint, în bară. Din interiorul
cotului se ridică o cruce latină, de aur (mai închis,
ca nuanță, decât aurul coroanei). Scutul este sur-
montat de o coroană cu cinci perle. Sub scut apare
inscripția: ALTORJAI APOR CSALÁD CZIMERE,
adică: Stema familiei Apor de Altorja.
Este interesantă forma scutului, neîntâlnită în
altă parte. În acest caz, crucea se ridică de pe cot.
În alte reprezentări între sabie și cot este așezată o
cruciuliță, nerezemată, ori o stea cu șase raze. Inte-
resantă este și coroana cu cinci perle, care se utili-
zează în cazul nobililor netitraţi. Membrii familiei
Apor, una dintre cele mai însemnate familii din
zonă, au fost ridicați la rang de baron, deci s-ar fi
cuvenit ca stema lor să cuprindă coroana de rang
cu șapte perle. Întrucât István Apor a fost ridicat la
rang de conte, pentru el s-ar fi potrivit o coroană cu
nouă perle.
10.2.18 Stema familiei Gyárfás de Léczfala
Este cea mai valoroasă stemă a colecției. A fost exe-
cutată de József Sebestyén Keöpeczi care, în stilul
lui caracteristic, a realizat o întreagă compoziţie
453
Pálmay II, p. 367.
454
Dimensiuni: 34 x 45 cm.
118
heraldică, având în cele patru colțuri ale panoului
steme de dimensiuni mai mici455.
Stema cuprinde un scut renascentist cu concavi-
tăți laterale, tăiat. În partea superioară, având câmp
albastru, peste o terasă formată din trei coline verzi,
pe cea din mijloc stă pe piciorul drept un cocor alb,
întors spre dextra, ținând cu ghearele piciorului
drept, ridicat o pană de gâscă, albă. În partea in-
ferioară, în câmp roșu, trei roze albe, așezate 2 și 1.
Scutul este timbrat de un coif cu gratii, întors spre
dextra, încoronat. În creștet, ieșind din coroană un
leu natural, rampant, limbat roșu, ținând în laba
dreaptă, ridicată o sabie deasupra capului. Stema
este înconjurată de o cunună de lauri, ovală.
În cele patru colțuri, între chenar și cunună s-au
așezat patru steme în scuturi cu concavități laterale,
trilobate în vârf. În dreapta heraldică, sus, în câmp
roșu o mandibulă, din care ies către dextra trei dinți
de lup, totul de argint. În colțul din stânga heraldică,
sus un scut cu baza roșie și câmpul albastru. Ieșind
din linia despărțitoare, o acvilă neagră, cu zborul
deschis, cu capul întors spre dextra și limbată roșu.
În dreapta jos, în câmp albastru un soare figurat, de
aur, la dextra și o semilună crescătoare, de argint, la
senestra. În stânga jos, în câmp galben (aur) șapte
bastioane cu câte trei creneluri, având poarta și câte
două creneluri negre, așezate 4 și 3.
Prima stemă, dintre cele din colțuri, este a fa-
miliei Báthori de Somlyó și este așezată în cinstea
principelui care a ridicat la rang de nobil și a acor-
dat stema familiei Gyárfás, anume Gabriel Báthori.
Celelalte trei steme reprezintă cele trei stări privile-
giate ale Transilvaniei: acvila reprezintă comitatele
ardelenești, soarele și semiluna comunitatea secui-
lor, iar cele șapte cetăți, comunitatea sașilor.
Sub stemă apare inscripția: NEMES LÉCZFALVI
GYÁRFÁS CSALÁD ŐSI CZÍMERE, adică: stema
cea veche a nobilei familii Gyárfás de Léczfala.
455
Dimensiuni: 38,5 x 48,5 cm, în interior 30 x 40 cm.
10.2.19 Stema familiei Czirjék de Sepsizoltán
Printre colecția de stâlpi funerari ciopliți în
lemn, găsim și câteva pietre funerare. Una dintre
ele, în formă de obelisc, conține o stemă. Sculptată
într-o piatră care a fost mult erodată, lucrarea abia
se mai vede.
Este vorba de un scut cu concavitate în partea
dextră, cuprinzând un braț drept, îndoit în cot, care
ține o sabie în bară. Scutul este timbrat de o coroană
deschisă.
Sub stemă apare inscripția: „ITT NYUGSZIK S.
ZOLTÁNI NS. CZIRJÉK ANTAL élt 73 évet me-
ghalt Jan 20 1852 BÉKE HAMVAINAK”, adică: aici
se odihnește veneratul Antal Czirjék de S(epsi) Zol-
tán, a trăit 73 de ani, a decedat la 20 ian. 1852, Pace
rămășițelor.
Stema familiei Czirjék de Sepsizoltán apare sub
altă formă în literatura de specialitate456, anume un
scut oval, în al cărui câmp albastru se află un leu
de aur, rampant, care ține în laba dreaptă ridicată
o sabie cu mânerul și garda de aur, iar lama de ar-
gint, în bară. Scutul este timbrat de un coif cu gratii,
încoronat. În creștet, rezemat de corona deschisă,
se află un braț armat, îndoit în cot, ținând o sabie,
în bară. Lambrechini: albastru-aur, respective ro-
șu-argint457.
Deci, în stema sculptată pe piatra de mormânt
prezentată, în scut apare de fapt creștetul descris în
literatura de specialitate.
* nii Mari situându-se în partea opusă a județului, însă
456
Liber Armorum Hungariæ, p. 139; Pálmay II, p. 125.
457
După desenul din Liber Armorum Hungariæ.
119
După multitudinea de steme aflate într-o unitate
muzeală dintr-o localitate rurală, Muzeul „Hasz-
mann Pál” din Cernat poate fi considerat drept
muzeu colecționar de steme. Fondatorul muzeului,
învățătorul Pál Haszmann, a dorit ca în colecția de
istorie locală a comunei să apară și stemele familii-
lor mai însemnate. În activitatea sa de colectare, el
a achiziționat stema pictată în ulei a lui Elek Damo-
kos, blazonul familiei Gyárfás de Léczfalva, pictată
de József Sebestyén Keöpeczi, a comandat stemele
decupate și ciocănite din tablă de cupru. Calitatea
blazoanelor confecționate din metal lasă loc de mai
bine însă, ținând seama că ele s-au realizat în peri-
oada 1973–1977, într-un regim ostil blazoanelor no-
biliare, ele au devenit adevărate piese muzeale. Fiul
fondatorului, Pál Péter Haszmann a continuat opera
predecesorului, colecționând steme în continuare.
Blazonul din piatră, de pe frontonul conacului a fost
achiziţionat de dânsul dintr-un magazin de antichi-
tăți din Mediaș (!). Era de fapt un ornament al unui
şemineu distrus. Colecția s-a îmbogățit și prin dona-
ția heraldistului Tudor-Radu Tiron, care din respect
față de vocația conducătorilor instituției a realizat și
donat stema celui mai renumit fiu al comunei, preo-
tul şi istoricul Péter Bod de Felsőcsernáton.
Marea majoritate a stemelor aflate în colecție sunt
ale familiilor din Cernat, trei sunt ale familiilor din
localități componente ale comunei, Icafalău și Albiș,
două din zonă, cea a familiei Apor din comuna înve-
cinată, Turia, iar a familiei Rápolthy tot din apropiere,
din Petriceni. Excepție face aparent stema Baló, Băța-
la Cernat trăiesc multe familii cu numele de Baló.
11. Stemele de pe diplomele de înnobilare şi blazon
aflate în fondurile Biroului Judeţean Covasna
al Arhivelor Naţionale ale României
Biroul Judeţean Covasna al Arhivelor Naţionale
ale României deţine, între colecţiile sale găzduite în
sediul din Sfântu Gheorghe, mai multe documente
de înnobilare, a căror studiere şi publicare este utilă,
din perspectiva aprofundării istoriei vechilor fami-
lii ale regiunii şi nu numai. Cercetând toate fondu-
rile care ar putea avea în cuprinsul lor asemenea
diplome, mai ales fondurile familiale, dar şi colecţii
ale notarilor sau colecţii de documente feudale, am
identificat un număr de 13 diplome de înnobilare
din pergament. În plus, am identificat un document
de înnobilare eliberat de cancelaria imperială de la
Viena în anul 1792, care apare sub formă de volum,
având 12 file de pergament. Diplomele de înnobila-
re se află în următoarele fonduri: nr. 93 – Colecţia
documente de înnobilare, nr. 27 – Colecţia dr. Eu-
gen Nagy, dosar nr. 152, nr. 170 – Colecţia achiziţii
de la persoane fizice şi nr. 65 – Colecţia arhivelor
familiale preluate de la Muzeul Judeţean Sfântu
Gheorghe.
Documentele de înnobilare de la arhivele studia-
te cuprind perioada dintre 1568 şi 1792. Majoritatea
acestor documente sunt emise de principii Transil-
vaniei, începând cu Ioan Sigismund Zápolya, rege
ales al Ungariei sub numele de Ioan al II-lea (un
document), continuând cu Gabriel Báthori (un nu-
măr de trei diplome), Gabriel Bethlen (două diplo-
me), Gheorghe Rákóczi I (o diplomă), Mihail Apafi
121
(două diplome), dar se găsesc şi documente emise
de suveranii de la Viena, Leopold I (trei diplome),
Carol al VI-lea (ca împărat romano-german, al III-
lea ca rege al Ungariei) trei la număr şi Francisc al
II-lea (un singur document, cel în formă de volum).
Dintre aceste 14 diplome de înnobilare, doar şap-
te conţin blazoane pictate. Din două pergamente au
fost decupate stemele, iar unuia i s-a păstrat doar
jumătatea fără blazon. În rest, s-au lăsat locurile li-
bere, fapt care poate fi explicat prin constatarea că,
adesea, în momentul emiterii diplomei, noii înno-
bilaţi ardeleni nu mai plăteau şi taxa cuvenită pic-
torului de steme, rămânând cu diploma semnată,
pecetluită, dar fără desenul blazonului458.
Toate diplomele înscrise pe pergamente sunt re-
dactate în limba latină, mai puţin cea în formă de
volum, emisă de cancelaria de la Viena în 1792, care
este redactată în limba germană.
Se observă că pergamentele provenite de la Viena
s-au păstrat în stare mult mai bună decât cele emise
în Transilvania. Bineînţeles, nu au aceeaşi vechime,
dar şi materialul lor e de mai bună calitate, probabil
fiind confecţionate din piele de viţel, pe când cele
din Transilvania din piele de capră şi oaie.
458
Éva Nyulásziné Straub, Öt évszázad címerei, Szekszárd,
1999, p. 14.
11.1 Diplome de înnobilare fără repre-
zentarea blazonului
Prezentăm pentru început acele diplome de înno-
bilare aflate la arhivele din Sfântu Gheorghe, căro-
ra – dintr-un motiv sau altul – le lipseşte desenul
blazonului.
11.1.1 Diploma de înnobilare acordată de Ioan
al II-lea lui Péter Szentmihályfalvy la 5 mai
1568 la Turda459
Ioan al II-lea, rege ales al Ungariei, Dalmaţiei, Croa-
ţiei etc. conferă titlu de nobil şi blazon numitului Pe-
ter Zentmihalyffalwy. Pergamentul are dimensiunea
de 570 x 448 mm, din care 123 mm constituie plica-
tura. Documentul are lipsuri. Din pergamentul pli-
at în şase, s-a rupt bucata cu blazonul din colţul din
stânga sus, iar la două dintre intersecţiile pliurilor
lipsesc bucăţi în formă de romb. Altfel, pergamen-
tul este într-o stare bună. Prin reconstituire, cadrul
stemei avea dimensiunea de 105 x 105 mm. Dimen-
siunea textului este de 450 x 195 mm, iar textul fără
titlul donatorului are lăţimea de 160 mm. Documen-
tul este semnat în forma Joannes Rex şi contrasemnat
de cancelarul Michael Chaki. Sigiliul atârnat al suve-
ranului, care a fost aplicat documentului cu un şnur
împletit din mătase de culorile roşu-verde-albastru,
este din ceară roşie, are diametrul de 42 mm, iar cău-
şul din ceară naturală are diametrul de 94 mm. Cău-
şul este rupt, păstrându-se în proporţie de circa 60%,
iar sigiliul este intact.
11.1.2 Diploma de înnobilare acordată de
Gabriel Báthori lui Mihály Csiszér la 29 aprilie
1609 la Cluj460
Gabriel Báthori, din mila lui Dumnezeu, principe
al Transilvaniei, domn al părţilor din regatul Unga-
459
Fond nr. 65, dosar nr. 60, f. 170.
460
Fond nr. 27, dosar nr. 152, f. 2.
122
riei, comite al secuilor etc. conferă titlu de nobil şi
blazon numitului Michael Cziszer. Pergamentul este
rupt, păstrându-se partea mai mare, cea fără stemă.
Pergamentul are lăţimea de 400 mm, iar lungimea
părţii rămase în jur de 330 mm. Lăţimea textului
este 205 mm, iar fără titlul donatorului 175 mm.
În colţul de jos al părţii rămase se află semnătura
cancelarului Stephanus Kendi. Partea de jos a perga-
mentului este perforată, cele două găuri dovedind
faptul că documentul a fost întărit cu sigiliu atâr-
nat, care s-a pierdut. Altfel, bucata de pergament s-a
păstrat în condiţii bune.
11.1.3 Diploma de înnobilare acordată de prin-
cipele Gabriel Báthori ductorului István Nagy,
precum şi celor enumeraţi de sub comanda
sa461 – la 12 iunie 1611462
Gabriel Báthori, din mila lui Dumnezeu, principe al
Transilvaniei, domn al părţilor din regatul Ungariei,
comite al secuilor etc. conferă titlu de nobil şi blazon
numiţilor Stephanus Nagi ductor, Joanis et Paulus
Nagi de Baratosfalua (Brateş, jud. Covasna), Caspa-
rus Beder, Michael Szeoch, Valentinus similiter Szeoch,
Andrea’ Gruzda, Joannes Kiraly, Valentinus Ferencz,
Stephanus Lovasz de Keőreős (Chiuruș, jud. Covas-
na), Michael Lukach, Andrea’ Chutak, Georgius simili-
ter Chutak, Franciscus Vajna de Kovaszna (Covasna),
Michael Bogio et Demetrius Deak de Zabola (Zăbala,
jud. Covasna), Stephanus Farkas de Paka (Pachia, azi
înglobat în Zăbala, jud Covasna), Joannes Molnar, Mi-
chael et Valentinus Molnar de Kizdy Vasarhely (Târgu
Secuiesc, jud. Covasna), Georgius Balint de Futasffalu
(Alungeni, jud. Covasna), Michael Ambrus, Nico-
laus Bartha de Also Thorja (Turia de Jos, azi înglo-
bat în Turia, jud. Covasna), Joannes Miklos de Olland
(Ocland, jud. Harghita), Andrea’ Nagy de Somlio (Şu-
muleu-Ciuc, jud. Harghita) vexilator, Georgius Kadar
de Fiatffalva (Filiaş, jud. Harghita) timpanator.
461
Locul emiterii s-a şters complet.
462
Fond nr. 93, f. 5.
 Pergamentul s-a păstrat într-o stare de conservare
precară, fiind rupt de-a lungul pliurilor, iar dosul fi-
ind lipit cu pânză. Documentul are dimensiunea de
630 x 590 mm, fără plicatură. Dimensiunea textului
este de 540 x 230 mm, iar textul fără titlul donatoru-
lui are lăţimea de 200 mm. Textul este lizibil abia în
proporţie de o treime, în partea superioară. În par-
tea inferioară, data emiterii se poate descifra, însă
locul emiterii s-a şters. Documentul nu are stemă
pictată, dar locul ei a fost lăsat liber, având dimensi-
unea de 90x105 mm. Nepăstrându-se vreun sigiliu,
iar pergamentul nefiind găurit, se poate presupune
că diploma nu a fost întărită cu sigiliul atârnat al
principelui. (Se pune întrebarea firească: nu cumva
exista şi o taxă pentru aplicarea sigiliului? Sau, poa-
te, diploma este un fals, ori pur şi simplu o copie târ-
zie a documentului iniţial?). Documentul poartă o
singură semnătură, Gabriel princeps.
11.1.4 Diploma de înnobilare acordată de prin-
cipele Gheorghe Rákóczi I lui István Lázár de
Dálnok, soţiei sale, Judit Henter şi fiilor lor,
Balázs, János şi András la 20 octombrie 1643 la
Alba Iulia463
Gheorghe Rákóczi, din mila lui Dumnezeu, prin-
cipe al Transilvaniei, domn al părţilor din regatul
Ungariei, comite al secuilor etc. conferă titlu de no-
bil şi blazon numiţilor Stephanus Lazar de Dálnok
(Dalnic, jud. Covasna), soţiei lui, Judith Henter şi
fiilor lor, Blasius, Joannes şi Andreas.
Pergamentul s-a întărit, s-a închis la culoare şi
s-a degradat la încrucişarea pliurilor, dar textul este
lizibil în totalitate. Documentul are dimensiunea
de 730 x 320 mm, din care 45 mm constituie plica-
tura. Dimensiunea textului este de 600 x 200 mm,
iar textul fără titlul donatorului are lăţimea de 175
mm. Locul stemei este lăsat liber. Sigiliul atârnat al
principelui a fost aplicat documentului cu un şnur
împletit din mătase de culorile roşu-galben-albas-
463
Fond nr. 65, dosar nr. 8, f. 49.
123
tru-alb. (Remarcăm faptul că, printr-o coincidenţă
sau nu, aceste patru culori se regăsesc şi în lambre-
chinii stemelor curent acordate de către cancelaria
princiară ardelenească.) Sigiliul din ceară roşie are
diametrul de 50 mm, iar căuşul din ceară natura-
lă are diametrul de 90 mm. Marginea sigiliului s-a
degradat în două locuri. Diploma este semnată de
principele Georgius Rakoczy şi contrasemnată de
vicesecretarul Joannes Szalardy.
11.1.5 Diploma de înnobilare acordată de prin-
cipele Mihail Apafi lui Mihály Bodoki de Illye-
falva la 19 ianuarie 1664 la Făgăraş464
Mihail Apafi, din mila lui Dumnezeu, principe al
Transilvaniei, domn al părţilor din regatul Ungari-
ei, comite al secuilor etc. conferă titlu de nobil şi
blazon numitului Michael Bodoki de Illyeffalva (Ili-
eni, jud. Covasna).
Pergamentul, având o grosime considerabilă, s-a
întărit. Documentul are dimensiunea de 540 x 346
mm, din care 43 mm constituie plicatura. Dimensi-
unea textului este de 480 x 223 mm, iar textul fără
titlul donatorului are lăţimea de 198 mm. Locul ste-
mei este lăsat liber, dar chenarul ar avea dimensiu-
nea de 75 x 80 mm. Numele şi titlul domnitorului
sunt scrise cu verde. Sigiliul atârnat al principelui,
care a fost aplicat documentului cu un şnur împle-
tit din mătase de culorile roşu-alb-verde, este din
ceară roşie, are diametrul de 38 mm şi se află în-
tr-o cutie de lemn cu diametrul de 70 mm. Diploma
este semnată de principe, Michael Apafi, şi contra-
semnată de cancelarul Joannes Bethlen şi secretarul
Franciscus Lugosi.
464
Fond nr. 27, dosar nr. 152, f. 4.
11.1.6 Diploma de înnobilare acordată de
principele Mihail Apafi lui István Baczarábai de
Vajdahunyad la 2 noiembrie 1685 la Alba Iulia465
Mihail Apafi conferă titlu de nobil şi blazon numi-
tului Stephanus Baczarabai de Vajda Hunyad (Hu-
nedoara).
Pergamentul s-a păstrat în stare bună. Docu-
mentul are dimensiunea de 680 x 745 mm, din care
165 mm constituie plicatura. Dimensiunea textu-
lui este de 610 x 310 mm. De pe document lipsesc
stema, numele şi titlul suveranului, precum şi nu-
mele înnobilatului, al cărui loc este lăsat liber în
text, apărând într-un singur loc, nerubricat. Sigiliul
atârnat al principelui, care a fost aplicat documen-
tului cu un şnur împletit din mătase de culorile ro-
şu-alb-verde, este din ceară roşie, are diametrul de
48 mm şi se află într-un toc de lemn cu diametrul
de 65 mm. Diploma este semnată doar de secretarul
Franciscus Lugosi.
11.1.7 Diploma de înnobilare acordată de
îm­păratul Leopold I lui András Radó alias
Bakcsi la 1 martie 1703 la Viena466
Împăratul Leopold conferă titlu de nobil şi blazon
numitului Andreas Rado alias Baksi.
Pergamentul s-a păstrat în stare avansată de de-
gradare, cu urme de mucegai, rupturi şi găuri în
mai multe locuri. Documentul are dimensiunea de
670 x 555 mm. Dimensiunea textului este de 565 x
270 mm, iar textul fără titlul donatorului are lăţi-
mea de 235 mm. Din pergament s-a decupat stema
(!). Documentul este semnat de suveran, în forma
Leopoldus, precum şi de cancelar, contele Samuel
Kalnoky. În afară de stemă, s-a înlăturat şi sigiliul,
dovadă fiind cele patru găuri din partea inferioară
a pergamentului.
465
Fond nr. 93, f. 2.
466
Fond nr. 93, f. 3.
124
11.2 Diplomele de noblețe cu reprezenta-
rea blazonului
În cele ce urmează prezentăm cele şapte diplome
de înnobilare de la arhivele din judeţul Covasna
în ordinea cronologică a emiterii lor, insistând pe
prezentarea stemelor de pe aceste diplome, comple-
tând cu date familiale aflate în literatura de specia-
litate heraldică şi genealogică, în special în ceea ce
priveşte emiterea actului de înnobilare şi descrierea
şi eventual ilustrarea blazoanelor respective.
11.2.1 Stema Békési de Marosvásárhely
Diploma de noblețe acordată de principele Gabriel
Báthori numiţilor János Békési, soţiei lui, Judit
Borsos, precum şi lui István Békési şi fiilor săi la
20 mai 1610 la Alba Iulia467
Gabriel Báthori, principele Transilvaniei întăreș-
te titlul de nobil şi conferă blazon numiţilor Ioannes
Bekesi de MarusWasarhely, soţiei lui, Iudith Borsos,
precum şi lui Stephanus Bekesi şi fiilor săi menţionaţi.
Pergamentul este de calitate bună. Documentul
are dimensiunea de 740 x 666 mm, din care 230
mm constituie plicatura. Dimensiunea textului este
de 600 x 170 mm, iar textul fără titlul donatorului
are lăţimea de 145 mm. Chenarul stemei are dimen-
siunea de 83 x 83 mm. Sigiliul atârnat al principelui,
care a fost aplicat documentului cu un şnur împletit
din mătase de culorile roşu-galben, este din ceară
roşie, are diametrul de 42 mm, iar căuşul din ceară
naturală are diametrul de 70 mm. Căuşul este rupt,
păstrându-se în proporţie de 25%, iar sigiliul este
intact. Documentul este semnat: Gabriel princeps,
dar nu este contrasemnat nici de cancelar, nici de
secretar.
Descrierea stemei în diplomă: „Scutum v[id]
el[icet] militare, coelestini color[is], in cuius cam-
po sive area homo integer totus ferre indutus, ense
deaurato succintus, alter[i] brachio transfixus, alteri
467
Fond nr. 93, fila 4.
ensem strictum, sursum porrectum tenere, ac ad pe-
des cadaver quoddam humanum, capite truncatum,
caput ejusdem recenter amputatum, quasi intuer[i]
conspicit[ur]. Supra scutum galea militar[is] clausa
est p[os]ita, quam contegit diadema regium gemmis
at[que] unionibus decenter exornatum, ex cono vero
galeae teniae, seu lemnisci varior[um] color[um]
hinc inde defluen[tes] utrasque oras seu margines
ipsius scuti pulcherrime ambiunt et exornant, prout
haec omnia, in capite, seu principio praesen[tium]
literar[um] docta manu et arte pictoris clarius ex-
pressa, et depicta esse cernuntur.”
În traducere: „Scut militar de culoarea cerului,
în câmpul căruia se vede un om întreg, îmbrăcat
aproape în totalitate în armură, încingându-se cu
o spadă aurită, iar cu cealaltă întinzând în sus o
spadă și la picioare se află un cadavru uman ucis,
recent decapitat. Deasupra scutului este aşezat un
coif militar închis, acoperit cu o diademă regală îm-
podobită cu diferite pietre preţioase şi perle, iar din
vârful coifului coboară benzi sau panglici de dife-
rite culori, înconjurând şi împodobind preafrumos
ambele laturi sau margini ale acestui scut, aşa cum
se vede că au fost mai limpede înfăţişate toate aces-
tea în fruntea sau la începutul prezentei diplome cu
mâna pricepută şi iscusită a pictorului”468.
Pe lângă descrierea stemei în diplomă, există şi
un desen al blazonului pe pergament. Se observă la
prima vedere că stema nu a fost pictată de un pictor
heraldist desăvârşit, ci de un începător, ori desenată
ulterior pe pergament după descrierea stemei aflată
în document. Este un desen care nu se încadrează
în stilul vreunei cancelarii.
Remarcăm faptul că în foarte multe dintre steme-
le ardeleneşti, mai ales în cele din Ţinutul Secuiesc,
conferite de principii Transilvaniei, între figurile he-
raldice se regăseşte oşteanul ridicând o sabie, even-
tual cu un cap de turc sau tătar înfipt în aceasta, ori
numai un braţ drept, armat sau nearmat, ţinând o
sabie, deseori şi în această sabie cu un cap de păgân,
468
Traducerile au fost verificate de Örs Dóczy.
125
înfipt469. În stema familiei Kuun de Ozsdola (Ojdu-
la, jud. Covasna) întâlnim chiar două capete înfipte
într-o spadă, iar în blazonul augmentat al conţilor
Kuun această figură este înconjurată de încă şapte
capete tăiate470.
Despre familia Békési s-a scris o literatură des-
tul de bogată, iar despre înnobilarea celor amintiţi
anterior putem afla din următoarele publicaţii: Szé-
kely oklevéltár471, Czímerlevelek472, Magyar nemes
családok473, Liber Armorum Hungariae.474
Toate cele patru surse menţionează numele do-
natorului, al beneficiarilor, data şi locul emiterii
actului. Sándor Imre şi Kempelen Béla publică şi
descrierea stemei, iar lucrarea lui Sándor prezintă şi
desenul stemei, reconstituit de József K. Sebestyén.
În Liber Armorum Hungariae apare stema familiei
după grafica lui Sebestyén, în desen color. Desenul,
din punct de vedere artistic, este mult mai slab, to-
tuşi, faţă de stema desenată pe pergament, pare mai
convingător. Toate sursele menţionează că diplo-
ma de înnobilare se află în posesia baronului Béla
Szentkereszty, la Arcuş, jud. Trei Scaune.
Trebuie menționat că în această diplomă editată
în 1610 predicatul nobiliar al familiei Békési este de
Marosvásárhely, pe când târgul atunci purta încă
denumirea oficială de Székelyvásárhely. Principele
Gabriel Bethlen a ridicat oppidumul la rang de oraș
liber regesc, i-a întărit stema și i-a schimbat numele
în Marosvásárhely (MarusWasarhely) prin diploma
469
Dan Cernovodeanu, Ştiinţa şi arta heraldică în România,
Bucureşti, 1977, p. 176.
470
Pálmay II, p. 275.
471
Dr. Lajos Szádeczky, Székely oklevéltár, VI. kötet, Kolozs-
vár, 1897, p. 30-31.
472
Imre Sándor, Czímerlevelek, I. füzet, Kolozsvár, 1910,
p. 49.
473
Béla Kempelen, Magyar nemes családok, vol. 2, Buda­pest,
1911, p. 36.
474
***, Magyarország címeres könyve (Liber Armorum Hun-
gariae), Budapest, 1913, p. 58.
emisă la 29 aprilie 1616475. Denumirea de Maros-
vásárhely a început să apară în diferite documente
încă din 1604476.
11.2.2 Stema Kelemen de Alsócsernáton
Diploma de înnobilare acordată de principele
Gabriel Bethlen lui György Kelemen Deák la 7 mai
1628 la Alba Iulia477.
Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei conferă
titlu de nobil şi blazon, precum şi o proprietate în
satul Cernatul de Jos lui Georgius Literatus Kelemen.
Pergamentul s-a păstrat în condiţie bună, păta-
tă în mică parte, în totalitate lizibilă. Documentul
are dimensiunea de 700 x 545 mm, din care 80
mm constituie plicatura, care este îndoită de două
ori. Dimensiunea textului este de 580 x 320 mm,
iar textul fără titlul donatorului are lăţimea de 280
mm. Numele şi titlul principelui, precum şi chena-
rul stemei sunt redate cu roşu. Chenarul stemei are
dimensiunea de 100 x 105 mm. Sigiliul atârnat al
principelui, care a fost aplicat documentului cu un
şnur împletit din mătase de culorile albastru-gal-
ben-roşu-alb, este din ceară roşie, având diametrul
de 57 mm, iar căuşul din ceară naturală având dia-
metrul de 82 mm.
Descrierea stemei în diplomă: „[...] videlicet mi-
litare rubei coloris, in cuius campo, sive ara Strutio
candidus sinistro pedum calamo scriptorio similiter
candido insistere, dextro autem ensem vagina nu-
dum caputotenus scissurae ungulae suae impositum
erectim tenere conspicitur. Super scutum galea mi-
liaris [!] clausa est posita, quam contegit diadema
Regium gemmis et unionibus varie ornatum, cuius
angulis hinc ternae pluma Strutionis candida, illinc
475
Miklós Szabó, Marosvásárhely szabad királyi várossá ala­
kulása (1560-1759), în Miklós Szabó și Sándor Pál-Antal
(szerk.), „Marosvásárhely történetéből” I, Mentor, Marosvásár-
hely, 2007, 31.
476
Sándor Pál-Antal, Marosvásárhely története I. A kezdetek-
től 1848-ig, Mentor, Marosvásárhely, 2009, 17.
477
Fond nr. 93, f. 7.
126
ensis nudus surgentes per se invicem transversim
positi stare visuntur. Ex cono vero galea teni et sive
lemnisci variorum colorum hinc inde defluentes,
utrasque oras, sive margines ipsius Scuti pulcherrime
ambiunt et exornant, prout hac omnia in capite seu
principio praesentium li[tte]rarum nostrarum docta
manu et arte pictoris clarius expressa, et depicta esse
cernuntur.”
În traducere: „scut militar de culoarea roşie, în
al cărui câmp se vede un struţ alb stând pe picio-
rul stâng, cu care ține o pană de scris albă, cu pi-
ciorul drept ține către capul său o spadă scoasă din
teacă, care se ridică dintre ghearele sale desfăcute.
Deasupra scutului este aşezat un coif militar închis,
acoperit printr-o diademă regală împodobită cu di-
ferite pietre preţioase şi perle, din colțurile căreia
pe de o parte se văd trei pene albe ale struțului, în
partea cealaltă o spadă scoasă, stând drept, pozițio-
nat transversal. Din vârful coifului coboară panglici
de diferite culori, înconjurând şi împodobind cât
se poate de frumos ambele laturi sau margini ale
scutului, aşa cum se vede că au fost mai limpede în-
făţişate toate acestea în fruntea sau la începutul pre-
zentei, prin mâna pricepută şi iscusită a pictorului.”
Celui înnobilat, probabil ca semn al colegialită-
ţii între persoane ştiutoare de carte, i s-a pictat o
stemă mai pretenţioasă. Stema descrisă este într-un
câmp purpuriu, înconjurat de o cunună de lauri, se
află într-un câmp albastru cu chenar roşu. De altfel,
desene de blazoane de o asemenea calitate se pictau
celor care ofereau pictorului mai mulţi bani decât
prevedea taxa obişnuită478.
Donaţia lui Georgius Literatus Kelemen apare
înscrisă în Cărțile regale al Transilvaniei479.
Donaţia şi stema apar şi în lucrarea lui Imre Sán-
dor 480. În lucrare este prezentată şi stema acordată,
478
András Molnár, Armálisok. Nemesi címerlevelek a Zala
megyei levéltár gyűjteményéből (Litterae armales), Zalaeger-
szeg, 2004, p. 12-13.
479
Magyar Országos Levéltár (MOL – Arhivele Naţionale
Ungare), Vol. 18. p. 38–39.
480
I. Sándor, op. cit., p. 103.
desen alb-negru executat de József K. Sebestyén. Ste-
ma diferă de blazonul pictat pe pergament, în creştet
cele două elemente heraldice inversându-şi locul,
cele trei pene de struţ apărând înclinate spre dextra,
iar spada cu vârful în sus, înclinată spre senestra.
Imre Sándor menţionează că documentul se află
în posesia lui Gábor Kelemen de Cernatul de Sus481.
Autorul adaugă că pecetea atârnată s-a păstrat in-
tactă şi o copie a actului de donaţie se află în arhiva
Muzeului Naţional al Transilvaniei.
11.2.3 Stema Borbély-Forró de Angyalos
Diploma de nobleţe acordată de principele Gabriel
Bethlen lui Ferenc şi Miklós Borbély alias Forró,
precum şi soţiilor acestora şi copiilor lor482 – la
1 martie 1629483.
Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei întă-
reşte titlul de nobil al numiţilor Franciscus şi Nico-
laus Borbély alias Forró de Angyalos (Angheluş, jud.
Covasna), precum şi soţiilor acestora şi copiilor lor
enumeraţi, conferindu-le blazon şi imunitate pro-
prietăţilor şi casei lor din Angheluş.
Pergamentul s-a întărit foarte mult, degradân-
du-se, textul devenind indescifrabil în anumite
părţi, astfel numele copiilor se pot descifra doar cu
dificultate. Documentul are dimensiunea de 600 x
607 mm, din care 77 mm constituie plicatura. Di-
mensiunea textului este de 520 x 430 mm, iar textul
fără titlul donatorului are lăţimea de 385 mm. Che-
narul stemei are dimensiunea de 98 x 133 mm. Si-
giliul atârnat al principelui, care a fost aplicat docu-
mentului cu un şnur împletit din mătase de culorile
roşu-alb-verde, este din ceară roşie, are diametrul
de 54 mm, iar căuşul din ceară naturală are diame-
trul de 88 mm.
481
În lucrarea lui Sándor familia apare ca fiind din Cernatul
de Sus, pe când din diploma de înnobilare reiese clar că este din
Cernatul de Jos.
482
Fragmentul din pergament, conţinând locul emiterii,
s-a rupt.
483
Fond nr. 170, dosar nr. 1, f. 5.
127
Descrierea stemei în diplomă: „Scutum videlicet
militare coelestini coloris, in cuius campo, sive area
anchora fixa ferri politi [...] orem, sive faciem refe-
rens delphinum cauda sursum, capite vero infra sibi
circumvolutum habere conspicitur. Scuto imminente
galeam militarem clausa diadema regium contegit
gemmis et unionibus varie et decenter exornatum,
cuius medio anchora priori similis imposita delphi-
num simili [...] sibi circumvolutum habet; ex cono
galeae teniae sive lemnisci variorum colorum hinc
inde defluentes utrasque oras sive margines ipsius
scuti pulcherrime ambiunt et exornant.”
În traducere: „Scut militar de culoarea cerului,
în câmpul sau suprafaţa căruia se vede un delfin
cu coada în sus şi capul în jos, înfăşurându-se pes-
te coada unei ancore fixă, prelucrată frumos, din
fier. Deasupra scutului se află un coif militar închis,
acoperit de o diademă regală împodobită cu dife-
rite pietre preţioase şi perle, din mijlocul căreia se
ridică o ancoră similară, peste care este înfăşurat un
delfin identic, iar din vârful coifului coboară benzi
sau panglici de diferite culori, înconjurând şi împo-
dobind cât se poate de frumos laturile sau marginile
ale acestui scut.”
În unele cazuri, precum cel de faţă, s-a trecut pes-
te tradiţia locală de a conferi steme făcând referire
la diferite acte de luptă sau inspirate din simbolisti-
ca locală. Totuși, o stemă aproape identică apare în
dreptul familie Rosnyai de Marosjára în lucrarea lui
József Pálmay despre familiile nobile din comitatul
Mureș-Turda.484 În acest caz în delfinul înfășurat pe
ancoră apare cu capul în sus și coada în jos.
Delfinul simbolizează viteza, pe când ancora
reprezintă frâna485. În simbolistica creştină ancora
reprezintă speranţa, iar delfinul îl simbolizează pe
Iisus Hristos486.
Figura delfinului înfăşurat pe ancoră coincide cu
semnul de tipar al renumitului tipograf veneţian
484
Pálmay III, p. 109.
485
Mihály Hoppál și colectiv, Jelképtár, Budapest, 2004,
p. 130.
486
Ibidem, p. 65.
Aldo Manuzio (1449-1515) (în ortografia latină Al-
dus Manutius).487
Familia Forró este una dintre cele mai renumite
familii din Trei Scaune, potrivit istoricului László
Kővári488. Membrii familiei au fost căpetenii de oşti,
iar ulterior funcţionari. La începutul secolului al
XVII-lea, familia a devenit numeroasă, iar posesi-
unile acesteia s-au împărţit.
József Pálmay însumează o serie de date despre
această familie489. Subscrie presupunerii conform
căreia familia Forró din Angheluş ar fi descins din
acel Péter Forró, care apare in documente ca fiind
proprietar de pământ in judeţul Alba in 1303.490 În
continuare, Pálmay enumeră alţi membri indubi-
tabili ai familiei Forró de Angheluş: László apare
în documente ca moşier în 1420, Péter şi fiii lui în
1460, Tamás în 1492, Gergely şi Simon în 1508, şi în
continuare mulţi alţii.
În lucrarea amintită a lui Imre Sándor este pre-
zentată donaţia, sunt enumeraţi beneficiarii, se de-
scrie şi se prezintă stema491. În continuare, se citează
din diplomă meritele numiţilor Franciscus şi Nico-
laus Borbely alias Forro de Angyalos, care au fost ast-
fel recompensaţi.
Imre Sándor menţionează că diploma ruptă, dar
cu pecetea atârnată intactă este deţinută de Rozália
Forró, soţia lui Áron Füzi, la Ghidfalău.
11.2.4 Stema Wrisseuich-Berdoczy
Diploma de înnobilare acordată de împăratul Le-
opold I lui Miklós Wrisseuich aliter Berdoczy, so-
ţiei lui, Katalin Bélány, precum şi fiilor lor Illés şi
György, la 18 septembrie 1662, la Viena492
487
Martin Lowry, Il mondo di Aldo Manuzio – Affari e cultura
della Venezia del Rinascimento, Il Veltro, Roma, 1984.
488
László Kővári, Erdély nevezetes családai. Czimerekkel és
leszármazási táblákkal, Kolozsvár, 1854.
489
Pálmay II, p. 164-165.
490
Presupunere nedemonstrată a istoricului Károly Szabó.
491
Imre Sándor, op. cit., p. 110.
492
Fond nr. 27, dosar nr. 152, f. 3.
128
Împăratul Leopold I conferă titlu de nobil şi bla-
zon numiţilor Nicolaus Wrisseuich aliter Berdoczy,
soţiei lui, Catharina Belany, precum şi fiilor lor Eli-
as şi Georgius.
Pergamentul, confecţionat din piele de viţel,
s-a păstrat în condiţii bune, marginile prezentând
mici rupturi. Pergamentul are dimensiunea de 700
x 650 mm, din care 135 mm constituie plicatura.
Dimensiunea textului este de 600 x 325 mm, iar tex-
tul fără titlul donatorului are lăţimea de 280 mm.
Dimensiunea chenarului blazonului este de 128 x
147 mm. Sigiliul atârnat al suveranului, care a fost
aplicat documentului cu un şnur împletit din mă-
tase de culorile albastru-roşu-galben-alb, este din
ceară roşie, are diametrul de 64 mm, iar căuşul din
ceară naturală are diametrul de 112 mm. Descrierea
stemei în diplomă: „Scutum videlicet militare erec-
tum, caerulei coloris, fundum illius viridi latepanti
campo interoccupante in quo una arbor insita viridi-
bus folijs conspicua, cui alba columba, tenens rostro
viridem ramum olivae insidere visitur. Scuto incum-
bente galeam militarem craticulatam sive apertam
regio diademate, ex quo itidem aliam columbam al-
bam expansis alis inferiori conferme meminere pro-
ferente ornatam. A summitate vero sive cono galeae
lacinijs, seu lemniscis, hinc flavis, et caeruleis illinc
autem rubris et candidis, in scuti extremitates se se
placide diffundentibus illudque ipsum decenter et ve-
nuste exornantibus, quemadmodum haec omnia in
principio, seu capite praesentium literarum nostra-
rum pictoris edocta manu seu artificio proprijs suis
et genuinis coloribus depicta et ob oculos intuemtium
posita esse conspitiuntur.”
În traducere: „Scut militar drept, de culoarea
azuriu, a cărui talpă este ocupată de o terasă verde,
ocupat de un arbore cu frunzișuri verzi, pe care se
vede un porumbel alb, ţinând în cioc o ramură în-
florită de măslin. Pe scut este aşezat un coif militar
cu gratii, cu o diademă regală, pe care o împodo-
bește un alt porumbel alb, înălțându-se cu aripile
desfăcute şi coborâte. Din vârful coifului coboară
benzi sau panglici albastre şi galbene, respectiv roşii
şi albe, înconjurând şi împodobind cât se poate de
frumos laturile sau marginile scutului, aşa cum se
vede că au fost mai limpede înfăţişate toate acestea
în fruntea sau la începutul prezentei noastre diplo-
me, prin mâna pricepută şi iscusită a pictorului”.
În acest caz avem de a face cu o compoziţie heral-
dică mai complexă. De obicei, cancelaria de la Vie-
na a decorat chenarul acordat blazonului conferit
cu stemele principalelor ţări ale căror titluri le de-
ţinea împăratul. În cazul de faţă, în mijlocul şefului
câmpului se află blazonul imperial romano-german
cu acvila neagră bicefală în câmp de aur, purtând
pe piept stema Austriei. Scutul este înconjurat de
colierul Ordinului Lânii de Aur şi timbrat de coroa-
na imperială. În cele patru colţuri ale câmpului re-
zervat blazonului conferit se află stemele Ungariei,
Boemiei, Croaţiei şi Dalmaţiei, al căror titlu regal le
purta împăratul Leopold.
Donaţia nu s-a înregistrat în Cărțile regale. Nu
am identificat date referitoare la această familie,
nici sub acest nume, nici sub nume separate sau
asemănătoare, precum ar fi Urissevics.
11.2.5 Stema Budai de Beresztelke
Diploma de înnobilare acordată de împăra-
tul Leo­pold I lui Mihály Budai de Beresztelke la
25 ianuarie 1698 la Viena493
Împăratul Leopold I conferă titlu de nobil şi bla-
zon numitului Michael Budai de Beresztelke (Brea-
za, jud. Mureș).
Pergamentul s-a păstrat în stare degradată, fiind
pecetluit şi prezentând rupturi, mai ales de-a lungul
celei de-a doua îndoituri verticale. Pergamentul are
dimensiunea de 680 x 520 mm, din care 105 mm
constituie plicatura. Dimensiunea textului este de
550 x 300 mm, iar textul fără titlul donatorului are
lăţimea de 230 mm. Dimensiunea chenarului ste-
mei este de 85 x 120 mm. Numele suveranului este
trecut cu litere de aur, iar titlurile lui cu roşu. Sigi-
493
Fond nr. 93, f. 1.
129
liul atârnat al suveranului, care a fost aplicat docu-
mentului cu un şnur împletit din mătase de culorile
roşu-albastru-alb-galben, este din ceară roşie, are
diametrul de 112 mm şi se află într-o cutie de lemn
cu diametrul de 162 mm. Sigiliul este rupt în mai
multe bucăţi, dar se conservă încă în cutia protec-
toare din lemn.
Descrierea stemei în diplomă: „Scutum vide-
licet militare colestini coloris in naturali suo colore
depictus. Galea militari insistens dextro pede eleva-
to globum, rostro vero chartam compressam tenere
visitur. Supra scutum galea militaris aperta, quam
contegit diadema regium [...] atque cui insistit alter
grus inferiori per omnia similis. A summitate vero
seu cono galeae lacinia sive lemmisci hinc rubri et
candidi, inde vero flavi et caeruli [...] seu margines
[...] scuti [...] seu capite praesentium literarum nos-
trarum pictoris industria genuinisque suis coloribus
illustrata lucidius ob oculos intuentium posita esse
conspitiuntur.”
În traducere: „Scut militar de culoarea cerului,
pictat cu culori naturale, în al cărui câmp se vede
un coif militar, pe care se află un cocor, înălţând un
glob cu piciorul său drept şi ţinând în cioc o scri-
soare. Deasupra scutului un coif militar deschis,
împodobit cu o diademă regală, pe care păşeşte
un cocor întru totul similar celui de jos. Din vârful
coifului coboară benzi sau panglici roşii şi albe pe
de o parte, iar pe de altă parte albastre şi galbene,
înconjurând şi împodobind cât se poate de frumos
laturile sau marginile acelui scut, aşa cum se vede că
au fost cu culori alese, mai limpede înfăţişate pen-
tru cei interesați toate acestea la începutul prezentei
diplome de mâna pricepută şi iscusită a pictorului”.
Şi de această dată avem de a face cu o compo-
ziţie heraldică mai complexă, dar diferită de cea
anterioară. Blazonul imperial apare şi de aceas-
tă dată în punctul de onoare al câmpului rezervat
stemei conferite, dar cele patru steme din colţurile
dreptunghiului diferă. În primul colţ este reprezen-
tată stema Regatului Ungariei, dar cu greşeli. Scu-
tul despicat are cartierele inversate, în plus, partea
fasciată are smalţurile inversate. În celălalt cartier
crucea dublă nu este plasată pe un deal verde cu trei
coline, ci lăsată liber.
Şi celelalte trei steme sunt reprezentate ero-
nat. Este vorba de împărţirea stemei Transilvaniei
în trei, procedeu ce se aplică foarte des în această
perioadă. După Dieta de la Sebeş din 1659, când
s-au legiferat însemnele pentru comitatele ardele-
ne, pentru „naţiunile” secuiască şi săsească, aces-
te însemne puteau fi folosite de sine stătător. Însă
pe câmpul diplomelor de înnobilare deseori s-au
reprezentat toate cele trei scuturi diferite, în jurul
blazonului familial acordat. Prima stemă ar fi a na-
ţiunii secuieşti, dar reprezentarea aştrilor este inco-
rectă. Aici semiluna se află sub soare, deşi corect ar
fi soarele de aur la dextra, iar semiluna crescătoa-
re, de argint, la senestra. În colţul din dreapta jos
se vede stema comitatelor transilvănene, care este
tot eronat reprezentată. Aici avem un scut albastru,
tăiat printr-un brâu roşu, în al cărui câmp superior
se vede o acvilă neagră ieşind din brâu. Câmpul in-
ferior este gol, acesta fiind de prisos. În ultimul colţ
avem stema naţiunii săseşti, tot greşit reprezentată:
în câmp albastru şapte bastioane de aur. Corect ar
fi fost să găsim şapte bastioane roşii în câmp de aur.
Mai există o diferenţă: câmpul scutului stemei se-
cuieşti este caeruleum, în celelalte steme albastrul
apare coelestinum.
Date despre această familie găsim într-o altă
lucrare a lui József Pálmay494. Conform acesteia,
familia a primit trei diplome de înnobilare. Pri-
ma este cea prezentată în lucrarea de faţă. A doua
a fost primită de Zsigmond Budai la 2 decembrie
1720 de la regele Carol al III-lea (ca rege al Unga-
riei; Carol al VI-lea, ca împărat romano-german).
Autorul descrie stema, care diferă complet de cea
precedentă („în scut cu câmpul de azur pe o terasă
verde se află un grifon de aur, încoronat, ţinând un
scorpion printre ghearele piciorului stâng. Stema nu
494
Pálmay III, p. 33.
130
are creştet, iar lambrechinii sunt albastru-aur, re-
spectiv roşu-argint”). Cea de a treia diplomă a fost
conferită lui János şi Áron Budai la 11 mai 1821,
dar stema acesteia nu a mai fost descrisă de au-
tor. În lucrare nu apare desenul niciuneia dintre
steme.
Dintre cele trei diplome de înnobilare amintite
anterior, primele două sunt menţionate şi în Liber
Armorum Hungariae495. Nici aici nu găsim desenele
stemelor. Descrierea celor două steme diferă puţin
de cele prezentate de Pálmay. În acest caz, în stema
a doua, grifonul de aur, întors spre senestra, ţine în
laba dreaptă un inel de argint. Diferă şi descrierea
stemei prezentate după actul original în această lu-
crare. Potrivit lui Pálmay, cocorul menţionat în de-
scrierea stemei ţine în piciorul drept o bilă, iar în
cioc un sul de hârtie.
În lucrarea lui Béla Kempelen pentru familia
Budai de Berecztelke496 sunt menţionate ambele di-
plome prezentate in Liber Armorum Hungariae, cu
aceeaşi descriere497. Apare şi cea prezentată de Pál-
may, ca fiind a treia, dar în acest caz numele apare
ca Buday şi nu se poate deduce că ar fi vorba despre
aceeaşi familie.
11.2.6 Stema Kaczkóy-Tompcsa
Diploma de înnobilare acordată de împăratul
Carol al VI-lea lui Sándor Kaczkóy alias Tompcsa
la 15 august 1712498
Carol al VI-lea (ca împărat romano-german; al
III-lea ca rege al Ungariei499) conferă titlu de nobil şi
blazon numitului Alexander Kaczkoy alias Tompsa.
Pergamentul, confecţionat din piele de viţel, s-a
păstrat în stare foarte bună. Pergamentul are dimen-
495
*** Magyarország címeres könyve, p. 105.
496
Denumirea localităţii a variat între Berecztelke, cu „cz” şi
Beresztelke, cu „sz”, stabilindu-se forma din urmă.
497
Béla Kempelen, op. cit., vol. 2. p. 456.
498
Fond nr. 27, dosar nr. 152, f. 5.
499
László Markó, A magyar állam főméltóságai Szent István­
tól napjainkig, Magyar Könyvklub, Budapest, 2000, p. 46.
siunea de 700 x 590 mm, din care 95 mm constituie
plicatura. Dimensiunea textului este de 630 x 355
mm, iar textul fără titlul donatorului are lăţimea de
290 mm. Dimensiunea chenarului stemei este de 95
x 103 mm.
Documentul este semnat de împărat, Carolus, de
cancelar, contele Nicolau Illeshazy şi secretar, Ladis-
laus Hunyady. Sigiliul atârnat al suveranului a fost
smuls, pergamentul fiind rupt în mijlocul părţii in-
ferioare.
Descrierea stemei în diplomă: „Scutum videlicet
militare erectum argentei coloris in cuius meditullio
intensus arcus rubicundus duabus sagittis [...] ver-
sus dextram scuti [...] demum incumbentem galeam
militarem craticulatam seu apertam regio diademate
ansatam vaginam sagittariam rubro colorem tinc-
tam [...] scuti extremitates sese placide diffunden-
tibus illudque […] Quemadmodum haec omnia in
principio sive capite praesentium literarum n[ost]ra-
rum pictoris edocta manu artificio proprijs et genu-
inis suis coloribus clarius depicta, lucidius ob oculos
intuentium posita conspiciuntur.”
În traducere: „Scut militar drept de culoare ar-
gintie, în al cărui mijloc se vede un arc roşu întins
cu două săgeţi [...] în direcția dreaptă a scutului.
Pe scut este un coif militar cu gratii sau deschis,
acoperit cu o diademă regală, din care se înalţă
o tolbă roşie cu mâner, plină de săgeţi. [...] împo-
dobind [...] laturile sau marginile scutului, aşa cum
se vede că au fost cu culorile adecvate mai limpede
înfăţişate toate acestea, în fruntea sau la începutul
diplomei noastre, de mâna pricepută şi iscusită
a pictorului.”
Avem în faţă tot o compoziţie heraldică mai com-
plexă, dar de data aceasta stemele sunt înşirate în
partea superioară a câmpului. În mijloc se află sim-
bolul imperial, dar acum acvila bicefală, purtând în-
semnele puterii, coroana imperială, spada şi sceptrul
în gheare, apare ca suport unic al scutului Austriei.
Urmează în ordinea importanţei poziţiei, de la cen-
tru spre margini, următoarele steme: a Castiliei, în-
conjurată de Ordinul Lânii de Aur, apoi a Ungariei,
131
scutul fiind timbrat de coroana sfântă regală, apoi a
Boemiei, Dalmaţiei, Croaţiei şi Bosniei500.
Donaţia a fost înregistrată în Cărțile regale ale
Ungariei501.
Donaţia este prezentată şi în alte trei surse. În co-
lecţia Siebmacher apare donaţia descrisă în limba
germană şi un desen al stemei502. Desenul s-a rea-
lizat nu după diplomă, ci, probabil, după descriere,
pentru că în acest caz elementele se regăsesc, însă
poziţia arcului e diferită, acesta apărând în pal, în
loc să fie în bară. Şi numele e puţin diferit, fiind re-
dat în forma Kachoy în loc de Kaczkoy.
Această donaţie este semnalată şi de Béla Kem-
pelen 503.
Familia apare şi în monumentala lucrare a lui
Iván Nagy sub forma de Kachkoy, aliter Tompsa504.
Descrierea stemei anunţă reproducerea din Sieb-
macher, precizând că săgeţile se află în poziţie ori-
zontală, pe când în diplomă apar în bandă.
11.2.7 Blazonul Damó de Lisznyó
Diploma de înnobilare acordată de împăratul
Francisc al II-lea lui József Damó de Lisznyó (Lis-
nău, jud. Covasna) la 2 martie 1792505
Împăratul Francisc al II-lea (ca împărat ro-
mano-german; Francisc I ca împărat austriac) con-
feră titlu de nobil, blazon şi predicat nobiliar (von
Lysznio) numitului Josef Damo.
500
După toate probabilităţile, cel înnobilat nu era ardelean,
dintre stemele reprezentând titlurile suveranului lipsind stema
Transilvaniei. În donaţii pentru ardeleni se reprezenta stema
Transilvaniei, dar nu în forma obişnuită, ci şapte bastioane de
argint în câmp albastru. Vezi Dan Cernovodeanu, Evoluţia ar-
meriilor ţărilor române de la apariţia lor şi până în zilele noastre,
Brăila, 2005, p. 169.
501
MNLOL, fond A57/29149, Vol. XXIX. p. 464-465.
502
Géza von Csergheő, J. Siebmacher’s grosses und allgemeines
Wappenbuch. Der Adel von Ungarn, Nürnberg, 1893, p. 278-
279.
503
Béla Kempelen, op. cit., Vol. 5, p. 304.
504
Iván Nagy, Magyarország családai, Pest, 1857, Vol. 6, p. 12.
505
Fond nr. 93, f. 6.
 Această diplomă se prezintă în formă de volum,
cu coperţi tari, învelite cu catifea purpurie şi file
de pergament. Dimensiunea coperților este de 310
x 380 mm, iar cea a filelor este de 300 x 370 mm.
Documentul conţine 12 file, dintre care câte două
la începutul şi capătul volumului sunt lăsate liber.
Diploma propriu-zisă este redactată pe 13 pagini în
mijlocul volumului. În afară de copertă, a cărei în-
velitoare s-a decolorat în unele locuri, diploma s-a
păstrat în stare excelentă. Stema este pictată pe fila a
șaptea dintre cele folosite. Dimensiunea stemei este
de 160 x 220 mm. Sigiliul aparţinător documentu-
lui nu s-a păstrat. Ca şi autentificare suplimentară,
toate paginile sunt ştampilate. Locul emiterii nu s-a
trecut, dar după toate probabilităţile este Viena.
Ca fapt divers, putem observa că diploma s-a
emis în ziua următoare urcării pe tron a împăra-
tului. După toate probabilităţile, documentul a fost
pregătit încă în timpul domniei lui Leopold al II-
lea, dar după decesul său emiterea s-a făcut deja în
numele fiului său, următorul suveran.
Descrierea stemei în diplomă: „als nemlich einen
aufrechten, ablangen, unten rund, in eine Spitze zusam-
menlaufenden rothen Schild, worinnen ein über sich
gebogener geharnischter Arm einen bloßen, mit einen
befruchteten Lorbeer-Zweig um wundenen Säbel mit
goldenen Gefäß zum Hieb haltend zu sehen ist; auf den
Schild ruhet ein rechts gewandter, goldgekröntenter, be-
iderseits mit einer roth und silber vermischt, herabhan-
genden Decke bekleideter Turniershelm, mit offenem
Rost und seiner goldenen Halskette, ob den Helm zeiget
sich der vorbeschriebene geharnischte Arm.”
În traducere: „În câmpul roşu al unui scut drept-
unghiular cu talpa în acoladă se vede un braţ armat,
îndoit în cot, ţinând în gardă o sabie argintie cu gar-
da de aur, pe a cărei lamă sângerândă este înfăşura-
tă o ramură de laur cu fructe, naturală. Scutul este
timbrat de un coif de turnir întors spre dreapta, cu
gratii deschise şi lănţişor de aur, purtând a coroană
regală de aur şi flancat de lambrechini roşu-argint,
ieşind din coif. În creştet se vede braţul armat de-
scris anterior”.
132
Stema este aşezată pe un paviment specific epo-
cii, având în spate un peisaj cu dealuri, arbori şi clă-
diri. În partea superioară a compoziţiei, în cartuşe
de stil baroc se află trei steme. În mijloc, ridicân-
du-se deasupra chenarului este stema împăratu-
lui (în cartuş, în câmp auriu, pe un suport baroc 2
grifoni, ca tenanţi, ţin un scut tripartit vertical. În
prima parte se află stema casei de Lorena, în mijloc
stema Austriei, iar la urmă stema Toscanei, deoarece
Francisc era membru al casei de Habsburg-Lorena, şi
mare duce al Austriei şi Toscanei, teritoriu în a cărui
capitală, Florenţa, s-a născut împăratul). În celelalte
două cartuşe din colţurile superioare ale câmpului
se află stema Ungariei, respectiv a Boemiei, timbra-
te cu câte o coroană antică506, monarhul fiind şi rege
al acestor două ţări.
Despre familia Damó de Lisznyó există o biblio-
grafie foarte bogată.
În lucrarea amintită a lui Iván Nagy se precizează
că este vorba de o familie secuiască cu vechi rădă-
cini în satul Lisnău507. Se prezintă şi stema familiei,
care diferă de cea apărută în diploma de înnobilare.
În carte vedem un scut cu câmpul albastru, în care
apare un braţ tăiat din umăr, ţinând o sabie, flancat
de o semilună la dextra şi o stea cu şase raze la sene-
stra. Scutul este timbrat de un coif de turnir, întors
spre senestra, încoronat de o coroană deschisă, fără
lambrechini, din care iese un cal întors spre dextra.
În colecţia Siebmacher apare atât descrierea ste-
mei, cât şi desenul ei508. Este vorba de un scut cu
câmpul roşu, cu un braţ armat ţine o spadă, flan-
cat de o semilună şi o stea cu şase raze. Scutul este
timbrat de un coif de turnir, întors spre dextra, din
a cărui coroană iese un cal, întors spre dextra. De
sub coroana deschisă cad lambrechini albastru-aur
şi roşu-argint.
506
Denumirea acestui tip de coroană deschisă. Vezi W. H.
Abbott, Heraldry illustrated, New York, planşa 26, fig. 13, pre-
cum şi Marcel Sturdza-Săuceşti, Heraldica. Tratat tehnic, Bucu-
reşti, 1974, p. 113, fig. 26.
507
Iván Nagy, op. cit., Vol. 3, p. 226.
508
SWb Siebenbürgen. Edelleute, Nürnberg, 1898.
 În lucrarea lui Pálmay apare reprezentată stema
conform celei desenate în diplomă509. Este vorba de
o familie străveche secuiască, după cum susţine au-
torul. În documente apar Boldizsár în 1602, Mihály
şi Ferencz în 1614, Tamás şi János în 1635, şi alţii.
* scut neîmpărţit avem o ancoră de argint, peste bra-
Deşi există doar puţine steme în fondurile cer-
cetate, am putut trece în revistă o succesiune foarte
interesantă de însemne acordate în perioada dintre
începutul secolului al XVII-lea şi sfârşitul secolu-
lui al XVIII-lea, toate stemele având particularităţi
care, sub aspectul concepţiei şi al stilului reprezen-
tării, le diferă pe unele de altele. În plus, am putut
parcurge evoluţia artei blazonului pe parcursul pe-
rioadei amintite, care acoperă două secole de heral-
dică de cancelarie.
Blazonul familial Békési de Marosvásárhely co-
respunde stilului epocii, deoarece face referire la
meritele militare pe câmpul de luptă împotriva
turcilor, ale celui înnobilat. Nu avem de a face cu o
stemă completă, în sensul absenţei creştetului, ceea
ce se încadrează în heraldica transilvăneană, în care
majoritatea blazoanelor acordate în perioada prin-
cipatului autonom nu aveau creştet.
Blazonul Kelemen de Alsócsernáton este intere-
sant, deoarece calitatea desenului stemei este apar-
te. Blazoane de o asemenea calitate ridicată se pic-
tau celor care au plătit taxa cuvenită pictorului la un
nivel mult peste cel obişnuit. Dar în acest caz, fiind
vorba de un funcţionar al cancelariei princiare, se
poate presupune că desenul stemei a fost executat
cu mai multă atenţie, din colegialitate. Această ste-
mă se încadrează în stilul epocii: elementul heraldic
este înfăţişat natural, iar chenarul nu este împodo-
bit cu alte blazoane. Stema completă – cu creştet –
având scutul de tip renaştere, este încadrată într-o
cunună de lauri de tip renascentist.
509
Pálmay II, p. 131-132.
133
Blazonul familial Borbély-Forró de Angyalos di-
feră total de stemele transilvănene. Diferă atât ele-
mentul heraldic, cât şi înfăţişarea stemei, deoarece
de această dată nu avem de a face cu un blazon na-
turalist, ci de unul simplu, schematic, care era par-
ticularitatea heraldicii vii a Europei occidentale. În
ţul căruia este înfăşurat un delfin stilizat, cu capul
în jos, totul de argint.
Cele trei blazoane prezentate sunt desenate în
Transilvania. În ceea ce urmează, avem de a face cu
blazoane pictate în cancelaria de la Viena. Câmpul
chenarelor nu prezintă doar blazonul donat, ci şi
alte steme, ale suveranului, respectiv ale ţărilor sau
teritoriilor, al căror titlu le purta împăratul.
Blazonul Wrisseuich-Berdoczy – publicată inedit
în această lucrare – diferă de cele de dinainte. Dar,
dacă se ia în considerare doar stema propriu-zisă,
adică partea din ilustraţie din interiorul cununii de
palmieri, ar fi putut fi executat chiar şi în Transil-
vania. Desenul corespunde stilului epocii, fiind un
desen naturalist. Dar luând întregul ansamblu, cu
stemele ce reprezintă titlurile suveranului de împă-
rat romano-german şi de rege al Ungariei, Boemiei,
Dalmaţiei şi Croaţiei, arată faptul că blazonul a fost
pictat în cancelaria imperială.
Blazonul Budai de Beresztelke, ca şi cel precedent,
este tot o compoziţie heraldică mai complexă, însă
în acest caz colţurile chenarului nu redau steme ale
unor regate (cu excepţia celei dintâi, cea a Ungari-
ei), ci, întrucât beneficiarul era ardelean, apare stema
Transilvaniei împărţită pe naţiunile privilegiate, în
spiritul hotărârii Dietei de la Sebeş din 1659. Se pune
întrebarea de ce a ajuns stema naţiunii secuieşti în
ordine înaintea stemei comitatelor Transilvaniei şi a
stemei „naţiunii” săseşti? Probabil, pentru că cel pri-
vilegiat aparţinea „naţiunii” secuieşti.
Blazonul Kaczkóy-Tompcsa, contrar uzanţei
epocii, este destul de simplu. Forma scutului, ele-
mentul heraldic şi chiar şi creştetul s-ar potrivi
chiar epocii heraldicii vii, însă coiful, care de aceas-
tă dată este un coif de turnir, arată deja că stema
nu e chiar timpurie. Chenarul e tot simplu, însă în
interior apare un şir de steme, fapt ce ne readuce în
epoca emiterii diplomei. Deosebirea faţă de celelal-
te reprezentări de steme o constituie faptul că, în
acest caz, stemele reprezentând titlurile suveranu-
lui emitent sunt ordonate într-un singur şir. Putem
observa că în cazul dat apare o stemă de pretenţie:
stema Castiliei, arătând că emitentul avea pretenţii
asupra tronului acelei ţări.
Blazonul familial Damó de Lisznyó este singu-
rul dintre cele prezentate, care apare într-o diplo-
mă prezentată în formă de volum. Desenul stemei
este în totalitate în stil baroc. Este tot o compoziţie
134
heraldică de o mare complexitate. Chenarul stemei
coincide în totalitate cu chenarul stemelor elaborate
de cancelaria de la Viena în a doua jumătate a seco-
lului al XVIII-lea.
Putem conchide că, din punct de vedere heral-
dic, toate diplomele de înnobilare cu steme pictate
se încadrează în cea de-a doua etapă a artei blazo-
nului, cea a heraldicii în declin, care a urmat peri-
oadei heraldicii vii, în care stemele aveau un real
folos în deosebirea, recunoaşterea combatanţilor pe
câmpul de luptă sau la turniruri. În această a doua
perioadă, blazoanele aveau mai degrabă un rol or-
namental decât practic.
12. Stemele unităților administrativ-teritoriale
12.1 Steme istorice
În afară de scaunul, devenit comitatul Trei Scaune,
au avut sigilii şi steme cele patru orașe (târguri) de
pe teritoriul cercetat, anume Sfântu Gheorghe, Târ-
gu Secuiesc, Brețcu și Ilieni.
12.1.1 Trei Scaune
Iniţial, actele oficiale emise în numele scaunului au
fost autentificate cu sigiliul personal al judelui re-
gal sau al vicejudelui. Sigiliul heraldic al scaunului a
apărut după anul 1753, dar necunoscând să fi exis-
tat vreun document de acordare, nu putem fixa cu
exactitate data apariției sigiliului heraldic (matricea
sigilară fiind nedatată). În colecția Muzeului Na-
ţional Secuiesc s-au păstrat două sigilii510. Ambele
prezintă într-un scut oval, un braț armat, îndoit în
cot, ținând în bară o spadă care străpunge o inimă.
Scutul este timbrat de o coroană deschisă, cu cinci
fleuroane, fiind încadrat într-un cartuș baroc. Totul
este însoţit de legenda: „ARMATORUM TRIUM
GENERUM SICULORUM”, deja amintită511.
Pe frontonul sediului scaunului, ridicat între anii
1829–1832, s-a redat stema scaunului Trei Scaune,
sculptată în piatră având formă circulară, care a fost
510
MNS, Colecția sigilii, nr. inv. 1047 și 1048.
511
Despre evoluția stemei scaunului Trei Scaune a se vedea
mai pe larg: Attila István Szekeres, Háromszék címere, Három-
szék Vármegye Kiadó, Sepsiszentgyörgy, p. 3-22.
135
ulterior colorată. Stema prezintă, într-un scut oval,
având câmpul albastru, un braț armat, de argint, ți-
nând în bară o spadă cu mânerul și garda de aur,
cu lama de argint străpungând o inimă roșie. Totul
este flancat de un soare figurat, de aur, la dextra și
o semilună crescătoare, de asemenea figurată, de
argint, înconjurată de trei stele, cu câte patru raze,
de aur, la senestra. Scutul este timbrat de o coroană
deschisă, cu cinci fleuroane și încadrat într-un car-
tuș baroc, având de jur împrejur legenda mai sus
amintită.
Astfel, în anul 1832, în afară de brațul armat, ți-
nând o spadă, care străpunge o inimă, au apărut și
alte elemente în scut: soarele și semiluna, precum
și trei stele. Soarele și semiluna au fost preluate din
stema comunității secuiești, simbolul perechii de
aștri fiind stabilit, ca simbol al secuimii, cu prile-
jul Dietei de la Sebeș, ținută în perioada 24 mai-15
iunie 1659, potrivit articolului 3 al legii adoptate cu
această ocazie512. Cele trei stele simbolizează cele
trei ramuri ale secuilor (după cum arată legenda
însemnului), reprezentând, în acelaşi timp, cele trei
scaune – Sepsi, Kézdi și Orbai – din care s-a format
scaunul Trei Scaune.
Cu ocazia reformei administrative din Regatul
Ungariei (1876), scaunul devenind comitatul Trei
Scaune, a fost păstrată stema aflată în uz.
512
József Sebestyén Keöpeczi, Erdély címere, în. „Turul” Anul
XXXIX, nr. 1-4 din 1917, p. 41.
12.1.2 Sfântu Gheorghe
Cel mai vechi sigiliu de pe teritoriul cercetat este
acela al orașului Sfântu Gheorghe. Matricea sigi-
lară se află în păstrarea Biroului Judeţean Covasna
al Arhivelor Naţionale ale României (BJANR Co-
vasna)513. Sigiliul prezintă efigia unui bărbat im-
berb, în profil spre senestra, cu guler specific epo-
cii renascentiste. Portretul este însoţit de inscripţia
„CRISTVS SPES MEA” (Hristos, speranța mea), si-
giliul având, în exergă, legenda „SIGILLVM OPPIDI
SEPSI ST. GYORGY AO. 1509” (Sigiliul orașului
Sfântu Gheorghe–Sepsi, anul 1509).
Nu se cunoaşte un act de donație al peceții. Des-
pre identitatea personajului de pe sigiliu se poate
presupune că îl reprezintă pe Sfântul Gheorghe,
care era patronul bisericii fortificate din localitate
și totodată ocrotitorul localității. Sfântul nu este
redat în postură cavalerească, dar se cunoaște fap-
tul că Sfântul Gheorghe se reprezintă fără barbă și
mustață. Într-un relief din secolul al XIII-lea, care
se află printre exponatele Muzeului Bizantin din
Athena, Sfântul Gheorghe a fost reprezentat fără ar-
mură, în veșminte civile, întors spre stânga, rugân-
du-se514. Fața nu este acoperită nici de barbă, nici de
mustață. În acest caz, capului i s-a desenat un cerc
ca aureolă. În cazul sigiliului orașului, aureola poa-
te fi considerată cercul, în care s-a înscris portretul.
Totodată, inscripția „CRISTVS SPES MEA” întă-
rește afirmația noastră, deoarece cavalerul Sfântul
Gheorghe a trăit în epoca persecutării creștinilor.
La nivel municipal, a existat dorința de a avea o
stemă. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ora-
șul a folosit ca însemn imaginea sigiliului vechi, he-
raldizată. Portretul bărbatului, întors spre senestra
apare înscris într-un cerc, folosit ca și scut circular,
513
BJANR Covasna, Fond 119 – Colecția sigilii, nr. 48 (Mul-
țumiri arhivistului Botond Nagy).
514
http://mybyzantine.wordpress.com/2010/04/23/saint-
georges-day-some-icons/13th-century-wood-relief-icon-
from-the-byzantine-museum-of-athens/ (accesat la 9 ianuarie
2013).
136
timbrat de o coroană închisă. O astfel de imagine
apare pe sigiliul judecătoriei din Sfântu Gheorghe,
confecționat în perioada 1867–1871515. O altă ima-
gine apare pe însemnul orașului, aplicat în 1893 pe
diploma de cetățean de onoare a comitelui suprem
al comitatului Trei Scaune, József Potsa516. Sigiliul
atârnat, cu care a fost întărit documentul, poartă de
asemenea o astfel de imagine, cu scut circular, în al
cărui câmp se vede un portret de bărbat, întors spre
senestra, scutul fiind timbrat de o coroană închisă,
de sub care cad lambrechinii517.
La sfârșitul secolului, Ferenc Gödri a desenat
două proiecte de stemă a orașului, anume primul
în 1894, pe când era secretar al orașului, iar al doi-
lea în 1896, când era deja primar518. Cu modificări
minore, cel din urmă, a fost concedat orașului în
1897, de către Franz Joseph, împărat austriac, rege
al Ungariei519.
Descrierea stemei: Scut triunghiular, în al cărui
câmp albastru, peste un deal verde cu trei coline,
cel din mijloc mai înalt, se află un zid de cetate cu
două bastioane, gri (în descrierea din diplomă apa-
re maro), întrerupt în mijloc, de un turn de biserică,
albă, cu acoperișul de argint. Deasupra bastionului
din dreapta un soare de aur, figurat, strălucind, iar
deasupra celui din stânga, o lună crescătoare de ar-
gint, de asemenea strălucitoare (cu raze). Dealul din
mijloc este încărcat cu o efigie având bordura roșie,
în care apare inscripția: „CHRISTUS SPES MEA”,
iar în mijloc, în câmp de aur, un portret de bărbat
cu barbă și mustață, îmbrăcat în armură, întors spre
stânga. Scutul este timbrat de un coif de argint,
cu gratii de aur, poziționat frontal. Lambrechini
aur-albastru în ambele părți. În creștet, pe coroana
515
MNS, Colecția sigilii, nr. inv. 123.
516
MNS, Biblioteca documentară, nr. inv. 4587/1913.
517
Attila István Szekeres, Sepsiszentgyörgy jelképei, Sepsi­
szentgyörgy Kiadó, Sepsiszentgyörgy, 2012, p. 12.
518
Cele două planșe se află la BJANR Covasna, Fond 14,
inv. 5, 2856/1894 și 1994/1896. (Mulțumiri arhivistului Botond
Nagy).
519
Diploma se află la MNS, Colecția istorică nr. inv. 47/
1919.
de aur, deschisă, care surmontează coiful, se spriji-
nă un braț armat de argint, spre dextra, cu o mână
de carnație, care ține în bară o sabie cu mânerul și
garda de aur, având lama de argint, care străpunge
o inimă roșie520.
Cetatea arată că localitatea a fost oraș de mai
multe secole, turnul de biserică face referire la bise-
rica fortificată, monument care păstrează elemen-
te medievale, deşi turnul este ridicat în stil baroc.
Soarele și semiluna sunt simboluri secuiești. Efigia
înfățișează vechiul sigiliu al orașului, împreună cu
deviza. Creștetul este elementul heraldic principal
al stemei comitatului Trei Scaune, al cărui reședință
era orașul Sfântu Gheorghe521.
12.1.3 Târgu Secuiesc
Prima stemă a orașului Târgu Secuiesc, conform bi-
bliografiei de specialitate, a fost folosită înainte de
1740522. Înfățișată cu hașuri heraldice, stema redă
un scut triunghiular cu marginile rotunjite, în al
cărui câmp albastru se află o biserică albă, cu un
turn în partea dreaptă, cu acoperișul roșu. În vârful
turnului se află un glob de argint, din care se ridică
o cruce latină, de același metal. În capătul opus al
bisericii se ridică o giruetă în formă de steag.
În afară de lucrarea lui Tagányi, mărturii ale
acestei steme n-am găsit.
Tot în lucrarea amintită apar alte două steme, cu
mențiunea că prima s-a folosit din 1740, iar cealal-
tă după acest an. Din desenele heraldice reiese că
prima variantă este un scut triunghiular, în al cărui
câmp albastru, peste o terasă verde, ieșind din flan-
cul stâng se află o căruță cu trei spice de grâu, căru-
ța fiind trasă de un cal cu surugiul călare, ridicând
520
Descrierea autorului. În diplomă stema este descrisă foarte
amănunțit.
521
Mai multe despre evoluția stemei orașului Sfântu Gheor-
ghe în Attila István Szekeres, Sepsiszentgyörgy jelképei, Sepsis-
zentgyörgy Kiadó, Sepsiszentgyörgy, 2012.
522
Károly Tagányi, Magyarország címertára, Kiadja: Alten­
burger G. és Rumbold B, Budapest, 1880, planșa 47, fig. 4.
137
un bici. Scutul este timbrat de un coif închis, întors
spre dextra, încoronat, de sub care cad lambrechini
în ambele părți523.
Varianta a doua a stemei prezintă într-un scut ro-
tunjit la bază, în câmp albastru, peste o terasă verde,
o căruță transportând trei spice de grâu, trasă de o
pereche de cai, pe cel apropiat cu un surugiu căla-
re, ridicând un bici. Scutul este timbrat de un coif
cu gratii, în poziție frontală. De sub diadema regală
care timbrează coiful cad lambrechini, iar în creștet
se află o biserică, adică elementul heraldic al stemei
de dinainte de 1740524.
Această variantă este întărită de mărturia sigili-
ilor. Am identificat sigilii pe documente emise în
1808 și 1809, care sunt autentificate prin sigiliul
orașului525. Am identificat chiar matricea sigilară a
orașului526. Sigiliul prezintă un scut cu baza semi-
circulară, în al cărui câmp, pe o terasă, se vede o
căruță, încărcată de teri spice de grâu, ieșind din
flancul senestru, trasă de un cal, cu surugiul căla-
re, ridicând un bici. Scutul este timbrat de un coif
cu gratii, poziționat frontal, de pe care cad lam-
brechini. În creștet, peste coroana deschisă se vede
biserica. Sigiliul este circumscris: „SIGILLVM :
OPPIDI : KEZDI : VASARHELY : 1740”527.
În 1848 apare un alt sigiliu, în care nu mai e repre-
zentat creștetul, în rest revedem aceleași elemente,
numai forma scutului s-a schimbat, devenind scut
francez modern528.
După Revoluția din 1848-1849, în cursul căreia
Áron Gábor a turnat în atelierul din oraș al mește-
523
Ibidem, fig. 5.
524
Ibidem, fig. 6.
525
BJANR Covasna, Fond nr. 20 – Orașul Târgu Secuiesc;
Mu­zeul „Incze László” din Târgu Secuiesc, Diploma Breslei
Măcelarilor, nr. inv. A/I/132.
526
BJANR Covasna, Fond 119 – Colecția sigilii, nr. 3 (Mul-
țumiri arhivistului Botond Nagy).
527
Attila István Szekeres, Kézdivásárhely jelképei, Háromszék
Vármegye Kiadó, Sepsiszentgyörgy, p. 8.
528
Sándor Pál-Antal, A székelyföldi városok pecséthasználata
1848–1849 között, în János Mihály (szerk.), „Jelképek a Szé-
kelyföldön – címerek, pecsétek, zászlók”, Csíkszereda, 2011, p.
249, fig. 17.
rului Mózes Turóczi 64 de tunuri (care au fost folo-
site de către revoluționarii din Trei Scaune), autori-
tățile au dorit să-i aducă un omagiu lui Áron Gábor,
având în acelaşi timp intenţia de a ilustra participa-
rea orașului în evenimente. S-a ajuns astfel la aug-
mentarea stemei prin introducerea unui tun. S-au
creat cel puțin două proiecte. Unul avea în creștet o
biserică, altul un castel cu trei turnuri. Stema oficia-
lă urma să devină varianta cu castel.
Oficializarea stemei augmentate a avut loc în
1909, când împăratul Franz Joseph a acordat orașu-
lui o nouă stemă529.Aceasta prezenta un scut fran-
cez modern, având în câmp albastru, pe o terasă
verde, jumătatea din față a unui car de aur, ieșind
din flancul senestru al scutului, în care se află trei
spice de grâu, de aur, atelajul fiind tras de o pere-
che de cai, cel apropiat alb, iar celălalt bălai. Pe cel
alb stă călare un poștaș, îmbrăcat în jachetă albastră
şi pantaloni roșii, purtând chipiu și cizme negre şi
suflând într-o goarnă de aur. În șef, pe roșu, un tun
de aur, întors spre dextra. Scutul este timbrat de un
coif de argint, cu gratii de aur. Lambrechini: albas-
tru-aur, respectiv roșu-argint. În creștet, ieșind din
coroană, un castel de argint, cu trei turnuri, cel din
mijloc mai înalt, având acoperiș roșu și în vârful lor
câte o giruetă în formă de steag, de argint530.
12.1.4 Ilieni
De-a lungul istoriei, comuna Ilieni a avut și rang
de oraș. Într-un document datat 1595 localitatea
apare ca oppidum531. Pe un sigiliu din ceară roșie,
aflat pe un document din 1816, în colecția BJANR
Covasna apar elementele stemei orașului532, adică
o piatră de hotar, încărcat cu o ancoră, peste care
529
MNLOL, Fond K 19 – KSZKML, LR, vol. 72, p. 105-107.
530
Descrierea autorului. În Cărțile regale stema este descrisă
mult mai amănunțit.
531
Gyula Kádár, Illyefalva város pecsétje, în. „Történelmi Ma-
gazin”, Anul IX, nr. 12 (decembrie, 2007.), p. 21.
532
BJANR Covasna, Fond 19 – Primăria comunei Ilieni, 19/7.
138
stau încrucișate două spade, cu vârful în jos. Piatra
este flancată de două păsări afrontate, în partea su-
perioară, de câte un arbore și câte patru bezanți, în
partea de mijloc.
Elementele apar înscrise și în scut. În lucrarea
amintită a lui Tagányi vedem o astfel de stemă, cu
hașuri heraldice533.Este vorba de un scut francez
modern, în al cărui câmp albastru, pe o terasă ver-
de se înalță o bornă de hotar, de argint, încărcat de
o ancoră, peste care se suprapun două buzdugane
încrucișate, flancat în dextra de cinci iar în senestra
de patru bezanți, în partea superioară, respectiv un
copac, stând pe terasă, la dextra și o pasăre zburând,
la senestra, deasupra elementelor, două păsări în
zbor, afrontate.
12.1.5 Brețcu
De-a lungul istoriei, localitatea Brețcu a avut și
rang de oraș, într-un act emis în 1589 apărând ca
oppidum534. După mărturia unui document omagi-
al din 1781535, orașul a avut un sigiliu datat 1754:
trei flori așezate într-un urcior, circumscris BE-
RETZ: VÁROS: ANNO 1754, în traducere: Orașul
Brețcu, anul 1754. Pe un document omagial din
1791536 se află un sigiliu heraldic: un scut cu baza
circulară, în al cărui câmp se află un braț îndoit în
cot, ținând în mână un plic sigilat în mijloc. Scutul
este timbrat de o coroană cu trei fleuroane și două
perle. Totul este circumscris: SIGILLUM OPPIDI
BERETZK 1785. Desenul în tuș al ecestui sigiliu
533
Károly Tagányi, op.cit., Partea a II-a, planșa 13, fig. 3.
534
Prima mențiune: „in Oppidis nostris Kizdiwasarhelÿ, et
Bereczkÿ in sede Siculicali Kizdÿ”, după Károly Szabó (szerk.),
Székely oklevéltár IV. kötet, 1264-1707, Székely Történelmi
Pályadíj-alap Felügyelő Bizottsága, Kolozsvár, 1895, p. 110.
Aceasta ar fi prima mențiune ca oppidum a localității, după
Sándor Pál-Antal, A Székelyföld és városai, Mentor, Maros-
vásárhely, 2003, p. 24.
535
Sándor Pál-Antal, Történelmi szimbólumok. Székelyföldi
pecsétek, Mentor, Marosvásárhely, 2014, p. 165 și planșa XX-
VIII, figura nr. 6.
536
Ibidem și planșa XXIX, figura nr. 1.
heraldic se găsește în Colecția de sigilii a contelui
József Kemény537.
Stema, înfățișată cu hașuri heraldice, apare în lu-
crarea lui Tagányi538, sub forma unui scut cu conca-
vități laterale, terminat în acoladă, în al cărui câmp
roșu se află un braț drept, îmbrăcat auriu, ținând în
mână un plic alb, poziționat în bară, cu un sigiliu
roșu în mijloc.
12.2 Perioada interbelică
După Marea Unire, Regatul României a dorit să
arate întregirea țării și prin simbolurile naționale.
S-a creat stema țării, care cuprindea de această dată
și stema Transilvaniei, extinzând simbolul și asupra
Crișanei și Maramureșului, iar Banatul fiind inclus
în același cartier cu Oltenia. Varianta finală a ste-
mei de stat a fost realizată de artistul heraldist József
Sebestyén Keöpeczi. Stema finală, realizată în trei
variante (mare, mijlocie și mică), a fost aprobată și
a apărut în Monitorul Oficial în 1921539. Articolul al
III-lea al Legii pentru fixarea stemei Regatului Ro-
mâniei, întregit cu ţările surori unite reglementea-
ză: „Se înfiinţează, pe lângă Ministerul de Interne,
o comisiune consultativă heraldică care va examina
cererile de a se întrebuinţa stema în alte cazuri de-
cât acelea prevăzute la Art. II şi va lua măsuri pen-
tru ca actele administrative în legătură cu stemele
să se facă în conformitate cu regulele heraldice”.
12.2.1 Județul Trei Scaune
Comisia Consultativă Heraldică, constituită prin
decret regal, a alcătuit noile steme ale județelor, mu-
nicipiilor și orașelor.
537
Biblioteca Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca,
Colecția Manuscrise, Colecția József Kemény, 413/II/15.
538
Károly Tagányi, op.cit.,Partea I., planșa 43, fig. 6.
539
Înaltul Decret Regal nr. 3573 din 23 iulie 1921, pentru
sancționarea Legii pentru fixarea stemei Regatului României,
întregit cu ţările surori unite, publicat în MOf din 29 iulie 1921,
p. 3571-3573.
139
Noile steme ale tuturor celor 71 de județe ale țării
au fost adoptate printr-un singur act normativ, emis
în 1928540.
Printre acestea figurează și stema județului Trei
Scaune. Descrierea ei conform decretului regal este:
„Scut având fond albastru, cuprinzând un braț în-
armat de argint; mâna brațului ține o sabie, de ase-
menea, de argint plasată în bară și străpungând o
inimă roșie; în cantonul drept superior se află un
soare de aur, iar în partea stângă, o semilună de ar-
gint înconjurată de trei stele de același metal”.
Ca semnificație, se arată că este vorba despre
vechea stemă. Planșa stemei se află în dosarul ju-
dețului, în fondul Comisiei Consultative Heraldice,
conservat la Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice
Centrale (SANIC)541.
În afară de stema județului Trei Scaune, s-au apro-
bat și stemele orașelor din județ, în număr de două.
12.2.2 Orașul Sfântu Gheorghe
Stema orașului Sfântu Gheorghe a fost adoptată în
1931, prin Decret Regal, alături de stemele altor 15
reședințe de județ și de stema unui oraș542.
Descrierea stemei în actul normativ este: „Pe
scut albastru, un zid de cetate, crenelat, de argint,
cu trei turnuri, dintre care două laterale, tot crene-
late, iar cel central mai înalt, cu acoperișul ascuțit,
roșu, terminat într-o cruce de argint. Poarta și fe-
restrele turnurilor închise. În colțul drept, un soare
de aur și în cel stâng un crai nou de argint; totul pe
o terasă neagră. În colțul de jos al scutului, peste
tot, un medalion rotund de aur, cu bustul Mântuito-
rului și cu inscripția circulară „Christus spes mea”.
Scutul timbrat, cu o coroană murală de argint cu
cinci turnuri.”
540
Înaltul Decret Regal nr. 2079 din 1 August 1928, publicat
în MOf, nr. 222 din 6 octombrie 1928.
541
SANIC, Fond nr. 3 – Comisia Consultativă Heraldică, Nr.
inv. 1066, Dosar 43, Județul Trei Scaune.
542
Înaltul Decret Regal nr. 2856 din 3 august 1931, publicat
în MOf, nr. 182 din 8 august 1931.
 Ca semnificație, se arată că este vorba despre
vechea stemă. Maria Dogaru dă ca semnificație:
„Construcția amintește de faptul că odinioară, pen-
tru susținerea luptei de apărare, aici s-au înălțat
puternice bastioane. Aștrii fac aluzie la fertilitatea
solului și la credința în biruință”543.
Planșa corespunzătoare stemei nou alcătuite lip-
sește din dosarul județului, aflat la Arhivele Naţio-
nale Istorice Centrale. Dosarul conține însă planșa
stemei, înaintată de autoritățile orășene în 1930 la
Comisia Consultativă Heraldică, care corespunde
întru totul cu stema concedată de Franz Joseph în
1897544.
12.2.3 Orașul Târgu Secuiesc
Stema orașului a fost adoptată în 1934, printr-un De-
cret Regal, alături de stemele a altor 14 de orașe545.
Descrierea stemei în actul normativ este: „Pe
scut albastru, un car cu trei spice de grâu, tras de
doi cai, spre stânga, conduși de un călăreț trosnind
din bici, totul de argint, mergând pe o terasă ver-
de. Scutul timbrat de o coroană murală de argint,
cu trei turnuri. Este vechea stemă.” Nici în acest caz
nu s-a găsit în dosarul corespunzător planșa stemei
nou create, nici planșa înaintată de autoritățile lo-
cale546. După toate probabilitățile, a existat o docu-
mentație înaintată de autoritățile orășene, deoarece,
în descrierea semnificației stemei, Maria Dogaru
face referire la sistemul poștal, deci trebuia să aibă
în vedere stema acordată în 1909: „Figurile heraldi-
ce fac aluzie la vechiul sistem de poștă și la cultura
cerealelor”547.
543
Maria Dogaru, Din heraldica României, Editura JIF, Bu-
curești, 1994, p. 153.
544
SANIC, Fond nr. 3, Nr. inv. 1066, Dosar 43, Fila 1.
545
Înaltul Decret Regal nr. 3236 din 28 noiembrie 1934, pu-
blicat în MOf, nr. 279 din 3 decembrie 1934, p. 7634.
546
Autorul a cercetat de mai multe ori dosarul menționat,
dar planșele lipseau.
547
Maria Dogaru, op. cit., p. 154.
140
12.3 Perioada socialistă
După cel de-al II-lea Război Mondial, după abdi-
carea forțată a regelui și proclamarea republicii,
stemele nu s-au mai folosit. În perioada Republi-
cii Populare Române doar emblema antiheraldică
a statului a fost în uz. Odată cu ridicarea lui Nicolae
Ceaușescu în fruntea Partidului Comunist Român
şi schimbarea denumirii țării în Republica Socialistă
România, după câțiva ani s-a trecut la reintroduce-
rea stemelor administrative.
În anul 1970, Consiliului de Stat al R. S. R. a dis-
pus, printr-un decret, instituirea stemelor judeţelor
şi municipiilor548. Peste aproape doi ani, în 1972
Consiliul de Stat, printr-un decret a aprobat stemele
tuturor județelor și municipiilor549. În expunerea de
motive a decretului se precizează: „Stemele actuale
conţin reprezentarea tradiţiilor istorice şi a realită-
ţilor economice, sociale, culturale sau ştiinţifice ale
judeţelor şi municipiilor respective. În reprezen-
tările privind trecutul istoric au fost folosite unele
simboluri existente în vechile steme ale judeţelor şi
municipiilor, ori aflate pe sigilii, ştampile sau peceţi
de pe vechile documente”.
Stema județului Covasna, conform descrierii în
anexa decretului, este: Scut tăiat; câmpul superior
despicat; în cartierul din stânga sus, în câmp albas-
tru, un braţ în armură ţinând în mână o sabie, to-
tul în argintiu, flancat de un soare şi trei stele aurii
şi o semilună argintie; în cartierul din dreapta sus,
în câmp albastru, turnul Muzeului oraşului Sfântul
Gheorghe, în auriu; în cartierul inferior, în câmp
roşu un brad aşezat central, flancat la stânga de un
ferăstrău circular forestier şi la dreapta de o roată
dinţată, totul în auriu. În partea centrală a stemei
548
Decretul Consiliului de Stat al R. S. R. nr. 503 din 16 de­
cembrie 1970, privind instituirea stemelor judeţelor şi munici-
piilor, publicat în BOf, nr. 143 din 16 decembrie 1970.
549
Decretul Consiliului de Stat al R. S. R. nr. 302 din 25 iulie
1972, privind aprobarea stemelor judeţelor şi municipiilor, pu-
blicat în BOf. nr. 127 din 16 noiembrie 1972.
este aşezat un scut mai mic având stema Republi-
cii Socialiste România, pe un fond format în partea
stângă de steagul partidului, iar în dreapta de stea-
gul ţării. Denumirea judeţului este înscrisă cu litere
de aur pe o eşarfă roşie, în afara scutului şi anume
la baza acestuia.
La data instituirii și aprobării stemelor în județul
Covasna încă n-a existat municipiu, deci altă stemă
privind județul, n-a fost instituită.
După apariția stemelor din 1972, heraldiștii Dan
Cernovodeanu și Jean Nicolas Mănescu precizau:
„Elaborarea noilor steme a îmbogăţit (…) gândi-
rea heraldică din ţara noastră, punând în discuţie
formule noi de îmbinare a tradiţiei istorice cu re-
laţiile actuale şi cu aspiraţiile de viitor ale societăţii
româneşti: in structura heraldică a noilor steme se
reflectă profundele prefaceri sociale ale vremurilor
pe care le trăim, steme ce vor constitui pentru gene-
raţiile viitoare un document de înaltă valoare pro-
batorie pentru studierea istoriei epocii noastre”550.
După Revoluția din decembrie 1989 stemele so-
cialiste nu s-au mai folosit, dar decretele prezentate
anterior au fost abrogate abia în anul 2000551.
12.4 Perioada postdecembristă
În 1992 s-a adoptat stema țării și sigiliul statului.552
Prin același act normativ se prevedea: „Autorităţile
publice îşi pot elabora însemne heraldice şi sigilii
proprii, în condiţiile legii. Stemele judeţelor, muni-
cipiilor, oraşelor şi comunelor se aprobă de Guvern,
la propunerea consiliilor judeţene sau, după caz, a
550
Dan Cernovodeanu și Jean N(icolas) Mănescu, Noile
steme ale judeţelor şi municipiilor din Republica Socialistă Ro-
mânia. Studiu asupra dezvoltării istorice a heraldicii districtuale
şi municipale româneşti, în RA, Anul LI, vol. XXXVI, Direcţia
Generală a Arhivelor Statului, Bucureşti, 1974.
551
Legea nr.120 din 7 iulie 2000 privind declararea ca ab-
rogate a unor acte normative, publicată în MOf nr. 324 din 12
iulie 2000.
552
Legea nr. 102 din 21 septembrie 1992, privind stema ţării
şi sigiliul statului publicată în MOf nr. 236 din 24 septembrie
1992.
141
consiliilor locale, cu avizul Comisiei Naţionale de
Heraldică şi Genealogie”553.
În continuare, printr-o hotărâre de guvern s-a
stabilit metodologia de elaborare, reproducere şi
folosire a stemelor administrative554.
Elaborarea și aprobarea stemelor s-a dovedit a fi
foarte birocratică. În primul an s-a aprobat o singu-
ră stemă, cea a județului Alba. Apoi până în 1998 nu
s-a aprobat niciuna. În acel an s-au aprobat stemele
mai multor județe și municipii.
Pentru a mai simplifica procedura, guvernul a
emis o altă hotărâre în anul 2003555. Noul act nor-
mativ introduce termenul de „heraldică teritorială”,
„graficieni heraldişti abilitaţi de Comisia Naţiona-
lă”, instituindu-se birouri zonale, în mare parte pe
provincii istorice, ca o cale intermediară pentru avi-
zarea stemelor.
Hotărârea precizează: „Stemele judeţelor, muni-
cipiilor, oraşelor şi comunelor, denumite în continu-
are heraldică teritorială, simbolizează, într-o formă
concentrată, tradiţiile istorice, precum şi realităţile
economice şi social-culturale locale, specifice fie-
cărei unităţi administrativ-teritoriale. Elaborarea
proiectului stemei se face cu respectarea strictă a
normelor ştiinţei şi artei heraldice şi a tradiţiilor ro-
mâneşti în domeniu, pe baza metodologiei stabilite
de Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi
Sigilografie a Academiei Române. Proiectul stemei
poate fi realizat de autorităţile administraţiei publi-
ce locale prin mijloace proprii sau de către grafi­
cieni heraldişti abilitaţi de Comisia Naţională”.
În județul Covasna elaborarea stemelor s-a început
doar după această a doua reglementare. S-a numit
o Comisie județeană pentru analizarea proiectelor
553
Ibidem, Art. 10.
554
HG nr. 64 din 15 februarie 1993 privind metodologia de
elaborare, reproducere şi folosire a stemelor județelor, municipii­
lor, orașelor şi comunelor, publicată în MOf nr. 46 din 2 mar­tie
1993.
555
HG nr. 25 din 16 ianuarie 2003 privind stabilirea me-
todologiei de elaborare, reproducere şi folosire a stemelor ju-
deţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor, publicată în MOf
nr. 64 din 2 februarie 2003.
de stemă ale județului, municipiilor, orașelor și co-
munelor, formată din cinci membri, patru localnici,
și unul mandatat de Comisia Națională de Heral­
dică556.
După anul 2003 s-au elaborat steme pentru ma-
joritatea unităților administrativ-teritoriale. Prima
a fost comuna Bodoc, urmată de Chichiș și Sânzi-
eni. Stema județului Covasna și a reședinței de ju-
deț, Sfântu Gheorghe, au fost aprobate în 2007.
12.5 Steme actuale
Prezentăm stemele unităților administrativ-terito-
riale în următoarea ordine: întâi stema județului,
apoi a municipiilor, orașelor, iar la urmă stemele
comunelor, în ordinea cronologică a adoptării lor.
12.5.1 Judeţul Covasna
Descrierea stemei557:
Stema judeţului Covasna se compune dintr-un scut
triunghiular cu marginile rotunjite, având câmpul
albastru, în care un braţ drept armat ţine o spadă de
argint, cu mânerul şi garda de aur, plasată în bară,
care străpunge o inimă roşie. În partea superioară,
în dreapta, se află un soare figurat, de aur, iar în par-
tea superioară, în stânga, se află o semilună crescă-
toare, de argint, înconjurată de trei stele de aur, cu
câte şase raze.
556
Istoricul Zoltán Cserey, arhivista Adina Fofircă, muzeolo-
gul Valerii Kavruk, profesorul de istorie Vasile Stancu, numiți
de prefect, iar heraldistul Tudor-Radu Tiron a fost delegat de
CNHGS. Componența comisiei s-a schimbat după placul pre-
fecților, care s-au perindat. Constați au rămas Zoltán Cserey și
Valerii Kavruk. Expertul Tudor-Radu Tiron s-a retras din co-
misie, locul lui a fost preluat de Ileana Căzan, secretar al CNH-
GS. În afară de cei trei membri amintiți, a revenit Vasile Stancu,
și a mai fost numit arhivistul Cristian Crișan. Între timp au mai
avut temporar funcția de membru al comisiei județene: muze-
ologul Pál Péter Haszmann, profesorul de istorie Árpád Jancsó,
muzeologul Hunor Boér, arhivistul Botond Nagy.
557
Hotărârea Guvernului (infra: HG) nr. 925 din 7 august
2007, privind aprobarea stemei judeţului Covasna a fost publi-
cată în Monitorul Oficial al României (infra: MOf) nr. 567 din
17 august 2007, p. 5.
142
Semnificaţiile elementelor însumate:
Reprezintă vechea stemă adoptată de autorităţile
române în anul 1928. Braţul armat şi sabia amintesc
de vitejia locuitorilor în luptele de apărare. Inima
semnifică bunătatea sufletească a localnicilor. Soa-
rele şi semiluna sunt simboluri specifice zonei, iar
cele trei stele fac referire la cele trei scaune din care
s-a format judeţul. Smalţurile stemei reprezintă toa-
te comunităţile etnice din judeţ, prin cele trei culori
tradiţionale.
12.5.2 Municipiul Sfântu Gheorghe
Descrierea stemei558:
Stema municipiului Sfântu Gheorghe se compune
dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite.
În câmp albastru, pe trei coline verzi, se află un zid
de cetate crenelat, cu două turnuri crenelate, de aur,
întrerupt în mijloc de o turlă de biserică de culoa-
re albă, cu poarta neagră, având gratiile argintii
ridicate. Deasupra turnului din dreapta se află un
soare de aur, figurat, iar deasupra celui din stânga,
o semilună de argint, crescătoare, strălucind. Coli-
na din mijloc, mai înaltă, este încărcată cu o efigie.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint
cu 7 turnuri crenelate.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Turla bisericii reprezintă singurul monument
medieval al localităţii. Cetatea semnifică faptul că
localitatea a avut rang de oraş medieval. Soarele
simbolizează curajul şi demnitatea, iar luna, pu-
ritatea morală a localnicilor. Efigia, reprezentând
scena învingerii balaurului de către cavalerul Sfân-
tul Gheorghe, redat negru pe aur, face trimitere la
denumirea localităţii. Coroana murală cu 7 turnuri
crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul
de municipiu-reşedinţă de judeţ.
558
HG nr. 510 din 30 mai 2007 privind aprobarea stemei
municipiului Sfântu Gheorghe a fost publicată în MOf nr. 386
din 7 iunie 2007, p. 4.
12.5.3 Municipiul Târgu Secuiesc
Descrierea stemei559:
Stema municipiului Târgu Secuiesc se compune
dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite,
tăiat orizontal. În șef, pe fond roşu, pe linia despăr-
ţitoare, se află un tun de aur orientat spre dreapta.
În câmp albastru, pe o terasă verde, se află o căru-
ţă de aur ieşind din flancul stâng al scutului, trasă
de un cal de argint, cu surugiul călare, cu veston,
căciulă şi cizme negre şi pantaloni albi cu vipuşcă
neagră, suflând într-o goarnă de poştaş de aur. Din
căruţă ies trei spice de grâu de aur. Scutul este tim-
brat de o coroană murală de argint cu cinci turnuri
crenelate.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Căruţa cu trei spice de grâu simbolizează ocupa-
ţia de bază a locuitorilor, agricultura. Poştaşul face
referire la faptul că aici a funcţionat o staţie de poştă
între Transilvania şi Moldova. Tunul semnifică par-
ticiparea locuitorilor oraşului la revoluţia din 1848-
1849, amintind şi de revoluţionarul Áron Gábor. La
elaborarea stemei s-au folosit elemente heraldice
din stema oraşului Târgu Secuiesc din anul 1909,
corectată. Coroana murală cu cinci turnuri crenela-
te semnifică faptul că localitatea are rangul de mu-
nicipiu.
12.5.4 Oraşul Întorsura Buzăului
Descrierea stemei560:
Stema oraşului Întorsura Buzăului se compune
dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite.
În câmp roşu se află un brad dezrădăcinat natural,
flancat stânga-dreapta, sus, de două steluţe de ghea-
ţă, de argint. Pe fascia de culoare neagră este plasată
559
HG nr. 837 din 22 iulie 2009 privind aprobarea stemei
municipiului Târgu Secuiesc a fost publicată în MOf nr. 531 din
31 iulie 2009, p. 14.
560
HG nr. 96 din 31 ianuarie 2007 privind aprobarea stemei
oraşului Întorsura Buzăului a fost publicată în MOf nr. 96 din
7 februarie 2007, p. 8.
143
o locomotivă de epocă, de argint, spre dreapta. În
vârful scutului se află un brâu undat, de argint. Scu-
tul este timbrat de o coroană murală de argint cu
trei turnuri crenelate.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Bradul şi stelele de gheaţă simbolizează că locali-
tatea se află într-o zonă montană, considerată polul
frigului din România. Fascia neagră şi locomotiva
amintesc de faptul că la Întorsura Buzăului se află
cel mai lung tunel de cale ferată din ţară. Brâul un-
dat este imaginea simbolică a râului Buzău, care se
regăseşte şi în numele localităţii. Coroana murală
cu trei turnuri crenelate semnifică faptul că locali-
tatea are rangul de oraş.
12.5.5 Oraşul Covasna
Descrierea stemei561:
Stema oraşului Covasna se compune dintr-un scut
triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat. În partea
superioară, în câmp albastru, se află o terasă vă-
lurată, verde. În mijlocul terasei se înalţă un brad
de culoare verde cu trunchi castaniu, încadrat în
dreapta de un soare, de aur, iar în stânga de o se-
milună de argint – crai nou, ambele nefigurate. În
partea inferioară, în câmp roşu, se află un izvor de
apă minerală, de culoare argintie, cu bule negre,
din mijlocul căruia se ridică 8 braţe aşezate simetric
dreapta-stânga. Scutul este timbrat de o coroană
murală de argint cu 3 turnuri crenelate.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Bradul simbolizează bogăţia silvică a zonei, iar
terasa vălurată, cadrul natural în care este situată
localitatea. Soarele şi semiluna sunt simboluri he-
raldice tradiţionale. Izvorul de apă minerală face
referire la specificul localităţii, de staţiune balneo-
climaterică. Undele arcuite ale izvorului fac trimi-
tere la vulcanul noroios din centrul oraşului, mo-
561
HG nr. 392 din 21 aprilie 2010 privind aprobarea stemei
oraşului Covasna a fost publicată în MOf nr. 306 din 11 mai
2010, p. 13.
nument al naturii, numit Balta Dracului. Coroana
murală cu 3 turnuri crenelate semnifică faptul că
localitatea are rangul de oraş.
12.5.6 Comuna Bodoc
Descrierea stemei562:
Stema comunei Bodoc se compune dintr-un scut ar-
gintiu, triunghiular cu marginile rotunjite, retezat în
două părţi. În câmpul superior se află un munte verde
cu trei piscuri; în piscul mijlociu, dintr-o pată ovală
argintie se înalţă un mănunchi argintiu care se împar-
te în două, fiecare parte despicându-se în câte trei linii
întrerupte ce cad în formă curbată. În câmpul inferior
sunt trei capete de urs, negre, privite din faţă, aşezate
doi la unu. Scutul este timbrat de o coroană murală
de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţia elementelor însumate:
Muntele cu trei piscuri reprezintă Munţii Bodoc,
la poalele cărora este aşezată comuna Bodoc. Pata
ovală argintie cu mănunchiul argintiu despicat şi
căzând în formă curbată reprezintă bogăţia de ape
minerale de pe teritoriul comunei Bodoc, cu renu-
mita apă minerală îmbuteliată Bodoc. Câmpul in-
ferior corespunde câmpului inferior al blazonului
familiei Mikó, care în secolele anterioare a patronat
biserica şi şcoala din comuna Bodoc, precum şi din
satul Olteni, sat aparţinând comunei Bodoc. Coroa-
na murală cu un turn crenelat semnifică faptul că
localitatea are rangul de comună.
12.5.7 Comuna Sânzieni
Descrierea stemei563:
Stema comunei Sânzieni se compune dintr-un scut
triunghiular cu marginile rotunjite. În câmp al-
562
HG nr. 989 din 25 iunie 2004 privind aprobarea stemei
comunei Bodoc a fost publicată în MOf nr. 640 din 15 iulie
2004, p. 11.
563
HG nr. 1.758 din 21 octombrie 2004 privind aprobarea
stemei comunei Sânzieni a fost publicată în MOf nr. 1027 din 8
noiembrie 2004, p. 7.
144
bastru, pe o terasă verde, se află o capelă argintie
cu poarta neagră, cu un turn mijlociu mai înalt şi
turnuri mai mici în fiecare colţ, cu acoperiş roşu,
având în vârf câte o cruce. Deasupra construcţiei se
află un porumbel, aterizând cu aripile deschise, ar-
mat cu aur. În dreapta sus se află un soare de aur, iar
în stânga, o semilună de argint, în fază crescătoare.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint,
cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Capela reprezintă Capela Sfântul Ştefan, loc de
pelerinaj. Terasa verde pe care se află capela face
trimitere la înălțimea Perkő, la poalele căreia se
întinde comuna. Porumbelul simbolizează Sfântul
Duh, de la care derivă denumirea aşezării. Soarele
simbolizează curajul şi demnitatea locuitorilor, iar
luna, dorinţa de pace. Coroana murală cu un turn
crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de
comună.
12.5.8 Comuna Chichiş
Descrierea stemei564:
Stema comunei Chichiş se compune dintr-un scut
triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat. În câmp
superior, pe fond albastru, se află un pod de aur, cu
două deschideri şi parapetul crenelat. În câmp in-
ferior, pe fond roşu, se află două ramuri porumbar
de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală de
argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Podul de aur semnifică puntea de legătură dintre
judeţele Covasna şi Braşov. Ramura de porumbar
reprezintă planta de la care derivă denumirea co-
munei, iar cele două ramuri semnifică cele două
sate aparţinătoare comunei, şi anume Chichiş şi Bă-
cel. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică
faptul că localitatea are rangul de comună.
564
HG nr. 2056 din 24 noiembrie 2004 privind aprobarea
stemei comunei Chichiş a fost publicată în MOf nr. 1160 din 8
decembrie 2004, p. 27.
12.5.9 Comuna Arcuş
Descrierea stemei565:
Stema comunei Arcuş se compune dintr-un scut
triunghiular cu marginile rotunjite. În câmp verde,
pe o terasă neagră, se află un lup de argint, ţinând
în laba dreaptă, ridicată, o cruce dublă de aur, iar în
laba stângă 3 spice de grâu aurii. Scutul este timbrat
de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Lupul se regăseşte în blazonul familiei Szent-
kereszty, familie care a jucat un rol însemnat în evo-
luţia localităţii. Spicele de grâu provin din vechiul
sigiliu al comunei. Coroana murală cu un turn cre-
nelat semnifică faptul că localitatea are rangul de
comună.
12.5.10 Comuna Zăbala
Descrierea stemei566:
Stema comunei Zăbala se compune dintr-un scut
triunghiular cu marginile rotunjite. În câmp roşu
se află un leu de aur, ieşind dintr-o coroană de aur,
cu trei fleuroane şi două perle, leul ţinând în laba
dreaptă, ridicată, o săgeată de argint, iar în laba
stângă o zăbală de argint. Scutul este timbrat de o
coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Leul face parte din blazonul familiei Mikes. Ză-
bala face referire la denumirea localităţii. Coroana
murală cu un turn crenelat semnifică faptul că loca-
litatea are rangul de comună.
565
Stema comunei Arcuș s-a aprobat împreună cu cea a
comunei Zăbala, prin HG nr. 1183 din 5 octombrie 2005, pu-
blicată în MOf nr. 904 din 10 octombrie 2005, p. 10.
566
Stema comunei Zăbala s-a aprobat împreună cu cea a
comunei Arcuș, prin HG nr. 1183 din 5 octombrie 2005, publi-
cată în MOf nr. 904 din 10 octombrie 2005, p. 10.
145
12.5.11 Comuna Bixad
Descrierea stemei567:
Stema comunei Bixad se compune dintr-un scut
triunghiular cu marginile rotunjite, despicat, cu şef.
În şef, în câmp albastru, se află un soare de aur, la
dreapta, şi o semilună de argint, la stânga, ambele
figurate. În câmpul din dreapta, pe fond verde, se
află o crenguţă de fag, cu o frunză şi un jir, de aur.
În câmpul din stânga, pe fond roşu, se află o vază de
argint. Scutul este timbrat de o coroană murală de
argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Crenguţa cu jir semnifică prezenţa pădurilor de
fag; fagul face trimitere la denumirea localităţii (fag
= bükk, Bixad = Bükszád, în limba maghiară).Vaza
reprezintă glăjăria de odinioară. Soarele simboli-
zează curajul şi demnitatea locuitorilor, iar luna,
dorinţa de pace şi puritatea. Coroana murală cu un
turn crenelat semnifică faptul că localitatea are ran-
gul de comună.
12.5.12 Comuna Moacşa
Descrierea stemei568:
Stema comunei Moacşa se compune dintr-un scut
triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat. În partea
superioară, în câmp albastru, deasupra unui deal
verde cu trei coline, se află două săbii argintii, cu
mânerul şi garda de aur, încrucişate; în dreapta se
află un soare de aur, iar în stânga, o semilună de
argint, ambele figurate. În partea inferioară, în
câmp de argint, se află un peşte negru, orientat spre
dreapta. Scutul este timbrat de o coroană murală de
argint cu un turn crenelat.
567
Stema comunei Bixad s-a aprobat împreună cu cea a co-
munei Moacşa prin HG nr. 64 din 19 ianuarie 2006, apărută în
MOf nr. 87 din 31 ianuarie 2006, p. 9.
568
Stema comunei Moacşa s-a aprobat împreună cu cea a
comunei Bixad prin HG nr. 64 din 19 ianuarie 2006, apărută în
MOf nr. 87 din 31 ianuarie 2006, p. 9.
 Semnificaţiile elementelor însumate:
Săbiile amintesc de trecutul istoric al localită-
ţii. Colinele reprezintă cadrul natural în care este
situată localitatea. Soarele şi luna sunt simboluri
secuieşti. Peştele face trimitere la zona turistică de
interes micro-regional – Lacul Pădureni. Coroana
murală cu un turn crenelat semnifică faptul că loca-
litatea are rangul de comună.
12.5.13 Comuna Breţcu
Descrierea stemei569:
Stema comunei Breţcu se compune dintr-un scut
triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat. În şef, în
câmp verde, se află un tun de aur, cu ţeava îndrep-
tată spre stânga. În câmpul inferior, pe fond roşu, se
află un braţ natural îmbrăcat în aur, ţinând o scri-
soare argintie, cu sigiliul roşu. Scutul este timbrat
de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Verdele din şef semnifică bogăţia silvică a locali-
tăţii. Tunul face referire la revoluţionarul paşoptist
Áron Gábor, fabricant de tunuri, născut în această
localitate. Braţul care ţine scrisoarea aminteşte de
faptul că această localitate era punctul de frontieră,
care asigura şi serviciul de poştă dintre Transilvania
şi Moldova. Coroana murală cu un turn crenelat
semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
12.5.14 Comuna Vârghiş
Descrierea stemei570:
Stema comunei Vârghiş se compune dintr-un scut
triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat. În partea
superioară, în câmp albastru, se află un şoim zbu-
rând spre dreapta, argintiu, ţinând în cioc o pană
569
Stema comunei Breţcu s-a aprobat împreună cu cea a
comunei Vârghiş prin HG nr. 181 din 9 februarie 2006, apărută
în MOf nr. 152 din 17 februarie 2006, p. 2.
570
Stema comunei Vârghiş s-a aprobat împreună cu cea a
comunei Breţcu prin HG nr. 181 din 9 februarie 2006, apărută
în MOf nr. 152 din 17 februarie 2006, p. 3.
146
de aur; este flancat în dreapta de o ramură de stejar
argintie, cu ghinde de aur, şi în stânga de un spic
de grâu auriu. În partea inferioară, în câmp roşu,
pe terasă verde, se află o lebădă de argint, armată
cu aur, având gâtul străpuns din spate de o săgeată
de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală de
argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Şoimul aminteşte de trecutul istoric al localităţii,
având la origine o legendă locală. Stejarul semnifică
bogăţia silvică a localităţii. Spicul de grâu reprezintă
ocupaţia de bază a locuitorilor, agricultura. Partea
inferioară a stemei face referire la blazonul familiei
Daniel. Coroana murală cu un turn crenelat semni-
fică faptul că localitatea are rangul de comună.
12.5.15 Comuna Lemnia
Descrierea stemei571:
Stema comunei Lemnia se compune dintr-un scut
triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat. În câmp
albastru, în vârful scutului, se află o roată de moa-
ră de aur. În partea superioară, în câmp argintiu,
pe un munte verde cu trei piscuri, se află o acvilă
cu aripile întinse, de culoare neagră, având ciocul
şi picioarele aurii. Scutul este timbrat de o coroană
murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Acvila semnifică potenţialul cinegetic al zonei.
Roata de moară aminteşte de mulţimea morilor de
apă de odinioară, de pe pârâul Lemniei. Muntele
reprezintă faptul că localitatea se află într-o zonă
montană. Coroana murală cu un turn crenelat sem-
nifică faptul că localitatea are rangul de comună.
571
HG nr. 380 din 25 aprilie 2007 privind aprobarea ste-
mei comunei Lemnia a fost publicată în MOf nr. 291 din 3 mai
2007, p. 5.
12.5.16 Comuna Ghidfalău
Descrierea stemei572:
Stema comunei Ghidfalău se compune dintr-un
scut triunghiular cu marginile rotunjite, având în
câmp albastru o acvilă argintie încoronată, arma-
tă cu aur; se află în profil, spre dreapta, cu zborul
deschis, stând pe o colină verde cu trei piscuri, ţi-
nând în ghearele piciorului drept o sabie de argint,
cu garda de aur. Acvila este înconjurată de 4 stele
de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală de
argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Acvila se regăseşte în blazonul familiei Gidófal-
vy de Gidófalva. Sabia semnifică faptul că locuitorii
zonei au participat la revoluţia din 1848-1849. Cele
4 stele simbolizează cele 4 sate componente ale co-
munei. Coroana murală cu un turn crenelat semni-
fică faptul că localitatea are rangul de comună.
12.5.17 Comuna Valea Crişului
Descrierea stemei573:
Stema comunei Valea Crişului se compune din-
tr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, în
câmp argintiu, tăiat de o bandă ondulată albastră.
În partea superioară se află un soare roşu, flancat
de doi brazi stilizaţi, verzi. În vârful scutului se află
un urs negru, stând pe patru picioare, întors spre
dreapta. Scutul este timbrat de o coroană murală de
argint cu un turn crenelat.
Semnificaţia elementelor însumate:
Brazii reprezintă bogăţia silvică a zonei, iar nu-
mărul lor, respectiv 2, se referă la satele aparţină-
toare comunei. Soarele simbolizează curajul şi
572
Stema comunei Ghidfalău s-a aprobat împreună cu cea a
comunei Valea Crişului prin HG nr. 1032 din 28 august 2007,
apărută în MOf nr. 616 din 6 septembrie 2007, p. 4.
573
Stema comunei Valea Crişului s-a aprobat împreună cu
cea a comunei Ghidfalău prin HG nr. 1032 din 28 august 2007,
apărută în MOf nr. 616 din 6 septembrie 2007, p. 5.
147
demnitatea localnicilor. Ursul semnifică bogăţia
cinegetică a zonei. Banda ondulată simbolizează
pârâul care străbate comuna cu acelaşi nume. Co-
roana murală cu un turn crenelat semnifică faptul
că localitatea are rangul de comună.
12.5.18 Comuna Catalina
Descrierea stemei574:
Stema comunei Catalina se compune dintr-un scut
triunghiular cu marginile rotunjite, în al cărui câmp
albastru se află un personaj feminin, purtând o ro-
chie lungă, argintie, încoronat cu o diademă de aur
si nimbat, ținând în mâna dreaptă o ramură ver-
de de palmier. Personajul feminin este însoțit în
dreapta de o bucată dintr-o roată cu țepușe, de aur,
și se sprijină cu mâna stângă pe o spadă argintie,
cu mânerul si garda de aur. Personajul este flancat,
în dreapta, de un soare, de aur, iar în stânga, de o
semilună figurată, de argint. Scutul este timbrat de
o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţia elementelor însumate:
Personajul feminin o întruchipează pe Sfânta
Ecaterina din Alexandria, reprezentând hramul bi-
sericii romano-catolice din această localitate. Roata
cu țepușe si spada simbolizează uneltele martirizării
sfintei, iar diadema arată că personajul este de neam
regal. Ramura de palmier aparține reprezentării în
iconografie a Sfintei Ecaterina. Soarele reprezintă
curajul si demnitatea locuitorilor, iar luna dorința
de pace, puritatea si dragostea. Coroana murală cu
un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are
rangul de comună.
574
Stema comunei Catalina s-a aprobat împreună cu cele
ale comunelor Ghelința şi Turia prin HG nr. 1378 din 12 no-
iembrie 2007, publicată în MOf nr. 801 din 23 noiembrie 2007.
12.5.19 Comuna Ghelința
Descrierea stemei575:
Stema comunei Ghelința se compune dintr-un scut
triunghiular cu marginile rotunjite, în al cărui câmp
verde se află o coroană de aur, cu cruci, împodobi-
tă cu rubine, sub care se află o secure de luptă, ar-
gintie, în poziție verticală, cu lama îndreptată spre
dreapta, înconjurată de trei stele aurii, cu câte șase
raze. Scutul este timbrat de o coroană murală de ar-
gint cu un turn crenelat.
Semnificaţia elementelor însumate:
Coroana îl simbolizează pe Sfântul Emeric, re-
prezentând hramul bisericii romano-catolice con-
struită în secolul al XIII-lea, monumentul aflân-
du-se în atenția UNESCO. Securea reprezintă
simbolul Sfântului Ladislau, care se regăsește pe
frescele din biserică. Cele trei stele reprezintă cele
trei biserici aflate în localitate. Câmpul verde sim-
bolizează bogăția silvică a zonei. Coroana murală
cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea
are rangul de comună.
12.5.20 Comuna Turia
Descrierea stemei576:
Stema comunei Turia se compune dintr-un scut tri-
unghiular cu marginile rotunjite, tăiat de un brâu
undat, de argint. În partea superioară, în câmp al-
bastru, se află o cetate argintie cu poarta închisă, cu
un turn crenelat, cu fereastră neagră. În vârful scu-
tului, în câmp roșu, pe o coroană de aur cu trei fleu-
roane si două perle, împodobită cu rubine si sma-
ralde, se află un braț armat de argint, ținând o sabie
de argint cu mânerul si garda de aur. Între braț si
575
Stema comunei Ghelința s-a aprobat împreună cu cele ale
comunelor Catalina şi Turia prin HG nr. 1378 din 12 noiembrie
2007, publicată în MOf nr. 801 din 23 noiembrie 2007.
576
Stema comunei Turia s-a aprobat împreună cu cele ale co­­
munelor Catalina şi Ghelința prin HG nr. 1378 din 12 noiem-
brie 2007, publicată în MOf nr. 801 din 23 noiembrie 2007.
148
sabie se află o cruciuliță de aur. Scutul este timbrat
de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţia elementelor însumate:
Cetatea reprezintă cetatea Bálványos, iar brâul
undat simbolizează bogăția de ape minerale a zo-
nei. Coroana de aur împreună cu brațul armat re-
prezintă elemente ce fac parte din blazonul familiei
Apor, care secole de-a rândul a patronat biserica si
școala. Coroana murală cu un turn crenelat semni-
fică faptul că localitatea are rangul de comună.
12.5.21 Comuna Aita Mare
Descrierea stemei:577
Stema comunei Aita Mare se compune dintr-un
scut triunghiular cu marginile rotunjite, cu şef. În
câmp argintiu se află un arbore verde, având tulpi-
na tăiată de o bandă ondulată, de culoare albastră.
Despărţirea de şef se face printr-o linie crenelată.
În şef, pe fond albastru, se află un soare de aur, la
dreapta, şi o semilună crescătoare, la stânga, ambii
aştri ieşind din creneluri. Scutul este timbrat de o
coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Elementele se regăsesc în proiectul de sigiliu al
Scaunului secuiesc al Micloşoarei, a cărui reşedinţă
a fost Aita Mare. Arborele semnifică faptul că lo-
calitatea aparţine microregiunii Ţinutul Pădurilor.
Banda ondulată albastră simbolizează râul Olt. Li-
nia crenelată face referire la biserica-cetate unita-
riană din localitate, ridicată în secolul al XIV-lea şi
fortificată în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. Soa-
rele şi luna arată apartenenţa la un scaun secuiesc.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică fap-
tul că localitatea are rangul de comună.
577
HG nr. 772 din 16 iulie 2008 privind aprobarea stemei
comunei Aita Mare a fost publicată în MOf nr. 560 din 24 iulie
2008, p. 14.
12.5.22 Comuna Estelnic
Descrierea stemei578:
Stema comunei Estelnic se compune dintr-un scut
triunghiular cu marginile rotunjite, despicat. În
partea dreaptă, în câmp albastru, se află un ante-
braţ drept, având armura argintie, ţinând o sabie de
argint cu vârful în sus. În partea stângă, în câmp
argintiu, se află un antebraţ stâng, îmbrăcat în suta-
nă franciscană, ţinând o cruce din lemn de culoare
cafeniu închis. Scutul este timbrat de o coroană mu-
rală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Cele două antebraţe fac referire la emblema Or-
dinului Franciscan. Antebraţul armat, ţinând o sa-
bie, este element din blazonul familiei Szacsvay de
Esztelnek şi Lécfalva. Antebraţul ţinând crucea face
referire la mănăstirea franciscană din localitate.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică fap-
tul că localitatea are rangul de comună.
12.5.23 Comuna Ozun
Descrierea stemei579:
Stema comunei Ozun se compune dintr-un scut tri-
unghiular cu marginile rotunjite, despicat. În par-
tea dreaptă, în câmp albastru, se află un picior de
argint, încoronat cu o coroană heraldică, cu cizmă
aurie şi pinten de argint, străpuns dinspre dreapta
de o săgeată de argint. În partea stângă, în câmp
roşu, se află un leu de aur, rampant, ţinând în laba
dreaptă ridicată o săgeată de argint, iar în laba stân-
gă un spic de grâu cu şapte boabe de aur. Scutul este
timbrat de o coroană murală de argint cu un turn
crenelat.
578
Stema comunei Estelnic s-a aprobat împreună cu cele ale
comunelor Ozun şi Poian prin HG nr. 773 din 16 iulie 2008,
publicată în MOf nr. 560 din 24 iulie 2008, p. 15.
579
Stema comunei Ozun s-a aprobat împreună cu cele ale
comunelor Estelnic şi Poian prin HG nr. 773 din 16 iulie 2008,
publicată în MOf nr. 560 din 24 iulie 2008, p. 15.
149
Semnificaţiile elementelor însumate:
Piciorul încoronat străpuns de o săgeată repre-
zintă elementul principal al blazonului familiei
Béldi de Uzon. Leul ţinând o săgeată reprezintă
elementul principal al blazonului familiei Mikes
de Zabola. Spicul de grâu simbolizează ocupaţia de
bază a localnicilor, agricultura. Cele şapte boabe ale
spicului reprezintă satele componente ale comunei.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică fap-
tul că localitatea are rangul de comună.
12.5.24 Comuna Poian
Descrierea stemei580:
Stema comunei Poian se compune dintr-un scut
triunghiular cu marginile rotunjite. În câmp albas-
tru se află un deal verde alcătuit din trei coline. Pe
cea mai înaltă colină se află o cruce argintie. Dealul
este tăiat de o linie undată, sub care se află un câmp
argintiu, presărat de bule albastre. Crucea este flan-
cată de două stele cu câte şase raze de aur. Scutul
este timbrat de o coroană murală de argint cu un
turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Crucea reprezintă hramul bisericii romano-cato-
lice din localitate. Cele două stele semnifică satele
componente ale comunei. Dealul reprezintă cadrul
natural al zonei. Câmpul argintiu presărat cu bule
simbolizează bogăţia în ape minerale a subsolului.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică fap-
tul că localitatea are rangul de comună.
580
Stema comunei Poian s-a aprobat împreună cu cele ale
comunelor Ozun şi Estelnic prin HG nr. 773 din 16 iulie 2008,
publicată în MOf nr. 560 din 24 iulie 2008, p. 16.
12.5.25 Comuna Zagon
Descrierea stemei581:
Stema comunei Zagon se compune dintr-un scut
triunghiular cu marginile rotunjite. În câmp albas-
tru se află doi lei aurii, afrontaţi, ce ţin cu ambele
labe un brad argintiu dezrădăcinat. În partea supe-
rioară, bradul este flancat de două stele aurii cu câte
şase raze. Scutul este timbrat de o coroană murală
de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Leii provin din blazoanele conţilor Mikes de
Zabola şi baronilor Szentkereszty de Zágon, care au
deţinut domenii pe teritoriul localităţii. Stelele sim-
bolizează numărul satelor aparţinătoare comunei.
Bradul reprezintă principala ocupaţie de bază a lo-
cuitorilor silvicultura. Coroana murală cu un turn
crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de
comună.
12.5.26 Comuna Brăduţ
Descrierea stemei582:
Stema comunei Brăduţ se compune dintr-un scut
triunghiular cu marginile rotunjite, al cărui câmp
de argint este tăiat în vârf de o bandă undată, de
culoare albastră. Un urs negru, întors spre dreapta,
ieşind din banda undată, înalţă cu ambele labe un
brad de culoare verde. Scutul este timbrat de o co-
roană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Elementele sunt preluate din proiectul de sigiliu
al Scaunului Brăduţ. Ursul şi bradul simbolizează
bogăţia cinegetică şi silvică a zonei şi arată aparte-
nenţa localităţii la microregiunea Ţinutul Pădurilor.
581
HG nr. 739 din 24 iunie 2009 privind aprobarea stemei
comunei Zagon a fost publicată în MOf nr. 463 din 6 iulie 2009,
p. 3.
582
HG nr. 295 din 31 martie 2010 privind aprobarea stemei
comunei Brăduţ a fost publicată în MOf nr. 257 din 21 aprilie
2010, p. 2.
150
Banda undată reprezintă pârâul Cormoş ce stră-
bate localitatea. Coroana murală cu un turn cre-
nelat semnifică faptul că localitatea are rangul de
comună.
12.5.27 Comuna Ilieni
Descrierea stemei583:
Stema comunei Ilieni se compune dintr-un scut tri-
unghiular cu marginile rotunjite. În câmp albastru
se află o bornă de hotar, argintie, deasupra căreia
sunt două săbii încrucişate, argintii, cu mânerul şi
garda de aur. Săbiile sunt flancate în dreapta de un
soare, iar în stânga de o semilună figurată, crescă-
toare, de argint. Borna de hotar este înconjurată de
3 stele cu câte 6 raze aurii. Scutul este timbrat de o
coroană murală de argint cu un turn crenelat
Semnificaţiile elementelor însumate – varianta
inițială584:
Elementele se regăsesc în vechea stemă a localită-
ţii. Borna de hotar semnifică faptul că localitatea se
află la graniţa dintre Ţinutul Secuiesc şi Ţara Bârsei.
Soarele şi semiluna simbolizează aşezarea comunei
către partea secuiască. Săbiile încrucişate arată că
locuitorii zonei au folosit toate modalităţile de a-şi
păstra bunurile şi obiceiurile. Cele 3 stele simbo-
lizează numărul de sate componente ale comunei.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică fap-
tul că localitatea are rangul de comună.
583
Stema comunei Ilieni a fost adoptată prin HG nr. 402 din
21 aprilie 2010, publicată în MOf nr. 306 din 11 mai 2010, la
p. 14.
584
Semnificaţiile elementelor însumate a apărut în anexa nr.
2. a actului normativ menționat, dar ulterior, s-au adus modi-
ficări.
 Semnificaţiile elementelor însumate – varianta
finală585:
Elementele se regăsesc în vechea stemă a locali-
tăţii. Borna de hotar semnifică faptul că localitatea
se află la limita teritorial-administrativă dintre ju-
deţul Covasna şi judeţul Braşov. Soarele şi semiluna
simbolizează aşezarea comunei către partea secu-
iască. Săbiile încrucişate arată că locuitorii zonei au
folosit toate modalităţile de a-şi păstra bunurile şi
obiceiurile. Cele 3 stele simbolizează numărul de
sate componente ale comunei. Coroana murală cu
un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are
rangul de comună.
Forumul Civic al Românilor din Județele Co-
vasna, Harghita şi Mureş a intentat un proces în
contradictoriu cu Guvernul României586. A invocat
printre altele: promovarea de simboluri oficiale ce
conţin însemne heraldice cu caracter revizionist;
terminologia utilizată, respectiv „Ţinut Secuiesc” şi
„graniţă” contravine celei constituţionale şi legale;
consacrarea existenţei unui aşa zis „ţinut secuiesc”
precum şi existenţa de „graniţe” interioare ori a
unor „părţi secuieşti”.
În data de 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Brașov
a dispus anularea Hotărârii Guvernului României
privind aprobarea stemei comunei Ilieni587. După
recursul formulat de Guvernul României, Înalta
Curte de Casație și Jusție, printr-o decizie irevoca-
bilă588 a respins – ca nefondat – recursul declarat.
Deci, comuna Ilieni a rămas fără stemă oficială.
585
Prin HG nr. 679 din 29 iunie 2011, publicată în MOf nr.
489 din 8 iulie 2011, s-a modificat anexa nr. 2 la HG 420/2010:
În cuprinsul secţiunii „Semnificaţiile elementelor însumate”
sintagma „la graniţa dintre Ţinutul Secuiesc şi Ţara Bârsei” se
modifică şi se înlocuieşte cu sintagma „la limita teritorial-ad-
ministrativă dintre judeţul Covasna şi judeţul Braşov”.
586
Dosar nr. 885/64/2010.
587
Sentința nr. 76/2011.
588
Decizia nr. 694/2012.
151
12.5.28 Comuna Mereni
Descrierea stemei589:
Stema comunei Mereni se compune dintr-un scut
triunghiular cu marginile rotunjite, zidit de aur, cu
rosturile dintre cărămizi negre, cu un brad verde.
Şeful albastru, crenelat în partea inferioară, este în-
cărcat cu două stele cu câte şase raze, de aur. Scutul
este timbrat de o coroană murală de argint cu un
turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Scutul zidit şi linia crenelată fac referire la cetatea
lui Álmos, ale cărei ruine se află pe înălţimea „He-
gyes”. Bradul semnifică bogăţia silvică a zonei. Cele
două stele reprezintă numărul localităţilor care al-
cătuiesc comuna. Coroana murală cu un turn cre-
nelat semnifică faptul că localitatea are rangul de
comună.
12.5.28 Comuna Vâlcele
Descrierea stemei590:
Stema comunei Vâlcele se compune dintr-un scut
triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în furcă
răsturnată. În partea dreaptă, în câmp albastru, se
află o fântână arteziană de argint. În partea stângă,
în câmp verde, se află un disc de aur, ornamentat
cu trei meandre roşii ce se întrepătrund, iar centrul
discului este ocupat de un cerc roşu. În vârful scu-
tului, în câmp roşu, se află un pergament de argint
derulat spre dreapta. Scutul este timbrat de o coroa-
nă murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Fântâna simbolizează staţiunea Vâlcele, bogată
în ape minerale. Discul ornamentat reprezintă un
platou pictat, aparţinând culturii Ariuşd-Cucu-
589
Stema comunei Mereni a fost adoptată prin HG nr. 341
din 13 mai 2015, publicată în MOf nr. 366 din 27 mai 2015,
la p. 14.
590
Stema comunei Vâlcele a fost adoptată prin HG nr. 667
din 19 august 2015, publicată în MOf nr. 666 din 2 septembrie
2015, la p. 4.
teni-Tripolie şi face trimitere la situl arheologic de
la Ariuşd, care a dat denumirea uneia dintre cele
mai importante civilizaţii eneolitice din Europa.
Pergamentul face referire la numărul mare de inte-
lectuali de marcă prin care se distinge zona. Coroa-
na murală cu un turn crenelat semnifică faptul că
localitatea are rangul de comună.
* Numeroase steme au în componență blazoane,
Stemele unităților administrativ-teritoriale din
județul Covasna sunt simple. Majoritatea lor se
prezintă în scut nepartajat, altele au scutul tăiat sau
despicat, adică împărțit în două. În două cazuri se
constată trei câmpuri, în cazul comunelor Bixad și
Vâlcele.
În cazul unităților administrativ-teritoriale care
au avut steme istorice, s-au păstrat aceste steme. În
cazul județului Covasna, stema a rămas nemodifi-
cată, stema municipiului Sfântu Gheorghe a suferit
foarte puține modificări, stema municipiului Târgu
Secuiesc a rămas aproape intactă, stema comunei
Brețcu a fost augmentă, iar stema comunei Ilieni a
152
devenit mai simplă, din păcate fiind anulată pentru
considerente ce nu au tangență cu heraldica.
Celelalte localități n-au avut însemne, deci a fost
nevoie de elaborare de steme. În cazul comunei Po-
ian s-a redactat o stemă grăitoare. Stemă grăitoare a
devenit și aceea a comunei Brăduț.
Stema comunei Aita Mare se bazează pe proiec-
tul de sigiliu al scaunului Micloșoarei.
sau elemente heraldice din steme ale unor familii
nobiliare, care au stăpânit odinioară teritoriul co-
munelor, și au sprijinit aceste localități. Este vorba
de Arcuș (Szentkereszty), Bodoc (Mikó), Ghidfalău
(Gidófalvy), Estelnic (Szacsvay), Ozun (Béldi și Mi-
kes), Turia (Apor), Zăbala (Mikes), Zagon (Mikes și
Szentkereszty).
În cazul celorlalte steme a fost nevoie de a indi-
ca evenimente istorice importante din tercutul lo-
calității respective și a comunității, de a introduce
elemente heraldice care fac referire la caracteristici
geografici ai zonei, sau elemente referitoare la unele
monumente, însă fără reprezentarea construcțiilor.
13. Clasificarea stemelor după amplasarea lor
Am prezentat stemele aflate pe teritoriul județului
Covasna, atât în funcţie de microregiunile în care
acesta este împărţit, cât şi în funcţie de instituții-
le care deţin astfel de embleme. Ponderea stemelor
aflate în diferite microregiuni și muzee este aproxi-
mativ egală, chiar dacă există şi excepţii. Cele mai
multe steme, după cum am arătat, se găsesc în Ți-
nutul Pădurilor, dar dacă vechea împărțire a acestui
ținut ar fi fost încă în vigoare (cu scaunul Micloșoa-
rei, respectiv cu scaunul filial Brăduț), atunci am fi
avut o împărțire mai echilibrată. Cu toate acestea,
teritoriul abordat în ansamblu poate fi denumit, ţi-
nânt cont de numărul de steme aflate aici, un veri-
tabil „ținut al stemelor”.
În prezentările făcute, am avut în vedere, de
la bun început, un anumit fel de clasificare. Aşa-
dar, am prezentat separat stemele de pe construc-
ții laice, și în alt subcapitol cele de pe și din con-
strucții ecleziastice, adăugând, în fine, şi stemele
funerare.
Astfel, o primă clasificare a avut loc chiar cu oca-
zia prezentării materialului. În Ținutul Pădurilor
am identificat 87 de steme, dintre care 17 asocia-
te unor construcții nobiliare, 53 în biserici, şapte
funerare, dintre care cinci pictate pe mătase, două
identice, montate pe cavoul Daniel. La Sfântu Ghe-
orghe și împrejurimile municipiului am identificat
35 de steme, dintre care şapte pe construcții laice,
22 asociate unor construcții ecleziastice și 5 ste-
me funerare. În fostele scaune Kézdi și Orbai am
153
identificat 30 de steme, dintre care şapte asociate
unor construcții laice, 18 asociate unor construc-
ții ecleziastice, precum și 5 steme pe monumente
funerare. În colecțiile Muzeului Național Secuiesc
am identificat 24 de steme, dintre care 12 funera-
re. În incinta Muzeului „Haszmann Pál” din Cernat
am identificat 21 de steme, dintre care una pe un
monument funerar. În colecțiile Biroului Județean
Covasna al Arhivelor Naționale ele României am
identificat 7 diplome de înnobilare și blazon, care
conțin steme pictate. Alături de toate acestea, am
mai prezentat cele 35 de steme ale unităților admi-
nistrativ-teritoriale din județ.
*
După localizarea stemelor, cele mai multe se află
în microregiunea Ținutul Pădurilor, peste jumăta-
te dintre stemele identificate pe vreun suport, mai
precis 58%, în Sfântu Gheorghe și împrejurimi 22%,
iar pe teritoriul fostelor scaune Kézdi și Orbai 20%.
În altă ordine de idei, dintre steme 25% se află
pe și în construcții laice, 65% sunt asociate unor
construcții ecleziastice, iar 10% constituie cele fu-
nerare.
Din aceste inventarieri și însumări putem trage
câteva concluzii. Faptul că cele mai multe steme se
află în Ținutul Pădurilor se datorează în mare parte
unor artiști ai locului, care și-au ornamentat biseri-
cile localităților lor cu steme. Este vorba în primul
rând de artistul heraldist József Sebestyén Keöpeczi,
care a realizat în biserica reformată de la Căpeni o
adevărată galerie de steme. Tot astfel, artistul gra-
vor Bálint Kósa a ornamentat biserica reformată din
Tălișoara cu douăzeci de steme. Bineînțeles, dorința
artiștilor s-a întâlnit și cu acceptarea comunităților
locale. Cele mai multe steme se află în biserici. Din
154
aceasta, se desprinde concluzia că cea mai mare în-
credere se îndreaptă către biserică, loc acceptat de
majoritatea membrilor comunităţii și accesibil pen-
tru o pătură mai largă de oameni.
În plus, încep să apară din ce în ce mai multe ste-
me pe monumente funerare, preferinţă care pare a
cunoaşte o anumită creștere, în viitorul apropiat.
14. Clasificarea stemelor după modul de confecționare
și materialul lor
Stemele pot fi clasificate şi după modul de confecți-
onare, respectiv după materialul din care sunt alcă-
tuite. Din această clasificare lipsesc stemele adminis-
trative, care sunt reproduse în „Monitorul Oficial”, în
anexă la hotărârile de guvern, prin care s-au adoptat
aceste steme ale unităților administrativ-teritoriale.
Ele pot exista pe sigiliile primăriilor, respectiv ale
consiliului județean, pe steagurile comunelor, orașe-
lor și al județului, sau pot fi montate pe primării, re-
spectiv pe sediul consiliului județean, pe clădirile ce
slujesc drept sedii ale unităților subordonate primă-
riilor, la interiorul clădirilor, în sălile de conferințe, în
biroul primarului, respectiv al președintelui consiliu-
lui județean, pe indicatoarele de localitate și județ, pe
tăblițele care indică denumirea străzilor etc.
Celelalte steme, pe care le cunoaştem reproduse o
singură dată eventual de două-trei ori), au ca suport
piatra – în această categorie intrând toate felurile
de piatră, incluziv marmura, granitul și andezitul,
lemnul – intrând aici și plăcile fibrolemnoase, ma-
terialele textile (mătase, pânză), cartonul, metalele
și alte materiale, ca cele sintetice. Tehnica, prin care
s-au confecționat aceste steme variază, de la pictare
şi sculptare, până la gravare, turnare, ștanțare și alte
tehnici ca sgraffito, mozaic, teracotă, stucatură.
În acest capitol vom clasifica stemele aflate pe te-
ritoriul județului Covasna în funcţie de materialele
și tehnicile folosite.
155
14.1 Steme sculptate
14.1.1 Steme sculptate în piatră
În această categorie intră stemele sculptate în pia-
tră și cele de pe plăci comemorative de piatră, care
marchează construcția, extinderea ori modificarea
unui castel sau a unui conac, cele care marchează
proprietatea, stemele de pe monumentele funerare.
Aici întâlnim plăcile de pe castelul Daniel de la
Vârghiș, ca stema lui Ferenc Daniel din 1646, ste-
ma de alianţă a baronului István Daniel şi a contesei
Polyxena Pekri din 1745, stema de alianţă a baronu-
lui Ferenc Daniel şi a contesei Gabriella Somssich
de Sárd din 1937, scutul Daniel din 1937 pe casa
fântânii de lângă castel, stemele de pe conacul Dani-
el de la Tălișoara, stema lui Mihály Daniel de pe un
ancadrament din 1649, ediculul din 1669 înfățișând
stema Daniel cu monogramele lui Mihály Daniel şi
Iudit Haller, stema Daniel din marmură roșie, de
pe extinderea din 1884 a conacului, stema de conte
Kálnoky de Kőröspatak pe frontonul castelului Kál-
noky de la Micloșoara, stema familiei Donáth de pe
amvonului sculptat în 1710 al bisericii unitariene
din Aita Mare, stema celor Trei Scaune pe frontonul
sediului Scaunelor din Sfântu Gheorghe, din 1832,
emblema Regimentului de husari-grăniceri nr. 11
de pe fostul sediu al comandamentului, ridicat în
1821, stema familiei Gidófalvy de Gidófalva de pe
casa familială din Sfântu Gheorghe, construită în
1839, stema Colegiului „Székely Mikó” pe monu-
mentul din 2009, ce marchează 150 de ani de la
fondarea școlii, stema familiei Székely de Lisznyó și
Kilyén pe frontonul conacului familial din Chilieni,
stema de alianță Gidófalvy de Gidófalva–Szabó de
Uzon pe casa din Ozun, scutul prezentând o semi-
lună, pe o consolă a sanctuarului bisericii-cetate re-
formate din Sfântu Gheorghe, cea mai veche stemă
de pe teritoriul județului Covasna, stema Daczó de
Sepsiszentgyörgy pe lespedea funerară a lui Ferenc
Daczó din 1602, stema familiei Mikó de Hídvég pe
o placă comemorativă din biserica reformată de la
Bodoc, stema Bisericii Unitariene Maghiare, așe-
zată pe turnul de intratre a bisericii unitariene din
Arcuș, stema lui János Nemes de Hídvég și a soți-
ei sale, Anna Pápai, sculptate în amvonul bisericii
reformate de la Hăghig, stema de conte a familiei
Nemes de Hídvég pe fațada capelei Nemes de la Hă-
ghig, stema de neam a familiei Kálnoky de Kőrös-
patak, sculptată în marmură albă, în 1884, pe cripta
familială de la Valea Crișului, stema Apor de Altor-
ja și cea Farkas de Harina, pe o placă comemorativă
în conacul Apor de la Turia, în cinstea contelui Is-
tván Apor și a soției sale, Zsuzsanna Farkas, stema
de neam a familiei Kálnoky de Kőröspatak și cea a
familiei Lázár de Szárhegy reprezentate ca steme de
alianță a soților Sámuel Kálnoky și Erzsébet Lázár
pe portalul capelei Sfântu Ștefan de pe Perkő, stema
Parohiei Reformate din Cernatul de Jos din 1896,
pe frontonul intrării sudice a bisericii din localitate,
stema de neam a familiei Damokos de Alsócserná-
ton pe un ancadrament din secolul al XV-lea, și o
stemă sculptată, montată în prezent pe frontonul
conacului Damokos Gyula, în care s-a menajat co-
lecția de istorie locală a Muzeului „Haszmann Pál”
din Cernat, stemă care inițial era sculptată drept or-
nament al unui șemineu, stema de neam a familiei
Bernáld de Alsócsernáton și cea a familiei Cseffei
de Noszoly, ca și steme de alianță a soților János
Bernáld și Ágnes Cseffei pe amvonul sculptat în
156
piatră al bisericii reformate din Cernatul de Jos, din
1700, stema de neam a familiei Marthi de Páva din
biserica reformată de la Pava, stema Béldi de Uzon
pe un ornament din 1805, provenind de la conacul
de la Budila, în prezent în custodia Muzeului Na-
țional Secuiesc, Stema Zenone di Castelceriolo de
pe lespedea funerară a soției lui László Béldi, stema
de alianță Bethlen–Gyulay provenită din castelul de
la Racoșul de Jos, în custodia muzeului, stema Ne-
mes de Hídvég de pe tomba funerară din 1638 a lui
Tamás Nemes, provenind de la Hăghig.
14.1.2 Steme sculptate în lemn
Am identificat doar patru reprezentări de acest fel.
Este vorba de scuturile Ungariei şi Transilvaniei,
unite sub coroana regală maghiară, pe coronamen-
tul orgii realizate de István Kolonics în biserica re-
formată de la Căpeni, din 1866, cu un an înainte de
compromisul austro-ungar. Stemele sunt colorate,
însă greșit. Stema de neam a familiei Daniel de pe
strana din biserica reformată de la Tălișoara este
de asemenea una greșită. Stema familiei Damokos
ornamentând strana familială în biserica reforma-
tă de la Cernatul de Jos. Stema colorată a familiei
Nagy de Szotyor pe coronamentul amvonului bise-
ricii reformate din Coșeni. Mai sunt două steme la
Muzeul „Haszmann Pál” din Cernat, anume stema
policromă a familiei Bod de Albis, care a fost execu-
tată chiar în anul în care muzeul și-a deschis porțile,
respectiv aceea, recentă, a familiei Csíky de Alsóc-
sernáton, care îmbogățește colecția de istorie locală.
14. 2 Steme confecţionate din metal
14.2.1 Steme decupate şi ciocănite
Acestea, în număr de opt, se găsesc în colecția de
istorie locală a Muzeului „Haszmann Pál” din Cer-
nat, fiind executate de Klára Papp, la cererea fonda-
torului muzeului, învățătorul Pál Haszmann, între
anii 1973 și 1977. Este vorba de stemele familiilor
Cseh de Alsócsernáton, Cseh de Szentkatolna, Ber-
náld de Alsócsernáton, Végh de Alsócsernáton,
Csernátoni de Alsócsernáton, Dombi de Ikafalva,
Baló de Nagybacon și Zambler de Alsócsernáton.
14.2.2 Steme turnate
Se găsesc șase astfel de steme, toate pe monumen-
te funerare. Este vorba de stema familiei Gödri de
Illyefalva, amplasată acum un secol, stema familiei
Nagy de Szotyor pe cavoul familial, de stema fami-
liei Haralyi de Páva, care s-a montat recent, precum
şi de cele trei steme aflate pe cavoul Szentkereszty
de la Zagon: Haller, Szentkereszty și Mikes.
14.2.3 Stemă ștanțată
Stema Eparhiei Reformate din Ardeal, aflată pe fa-
țada sediului Protopopiatului Reformat Sepsi este o
stemă ștanțată din tablă și colorată.
14.3 Steme pictate
14.3.1 Picturi murale
Reprezentările din această categorie sunt puţine la
număr. Cea dintâi este stema de neam a familiei Pe-
tky de Derzs de pe fresca din capela Sfântu Ștefan
de pe înălțimea Perkő, din 1736. În cealaltă parte a
picturii murale s-au păstrat doar urmele unei alte
steme, care ar trebui să fie a lui István Mikes de
Zabola (1708–1761), a cărui soție era Róza Petky de
Derzs și Királyhalma. Două steme se găsesc la Târ-
gu Secuiesc, una fiind chiar aceea a orașului Târgu
Secuiesc, pictată în 1929 deasupra scenei din sala de
spectacole a Casei „Vigadó”, iar cealalta fiind stema
familiei Jancsó de Nyujtód pe fațada Casei Jancsó,
ridicată în 1896, într-o nișă. Mai cunoaştem o pic-
tură murală, reprezentând un simbol al creștinis-
mului, în biserica reformată de la Căpeni, al cărei
157
colț este marcat tot print-o stemă pictată, în chip
de semnătură a autorului lucrării, József Sebestyén
Keöpeczi.
14.3.2 Steme pictate în diplomele de conferire
În colecțiile Biroului Judeţean Covasna al Arhivelor
Naţionale ale României și ale Muzeului Național
Secuiesc se găsesc 11 diplome de înnobilare păstra-
te, și o diplomă de conferire a stemei orașului Sfân-
tu Gheorghe, în vreme ce stema conferită orașului
Târgu Secuiesc, ne este cunoscută doar din Cărțile
regale, diploma fiind distrusă în 1945.
În această categorie intră stema de pe diplomele
de înnobilare Békési de Marosvásárhely, Kelemen
de Alsócsernáton, Borbély-Forró de Angyalos,
Wrisseuich-Berdoczy, Budai de Beresztelke, Kacz-
kóy-Tompcsa, Damó de Lisznyó, Szentkereszty și
Márk de Egerpatak, precum și stema orașului Sfân-
tu Gheorghe și cea a orașului Târgu Secuiesc.
14.3.3 Steme pictate pe material textil
În afară de stema lui Elek Damokos de Alsócser-
náton, care este o pictură în ulei pe pânză, restul
stemelor pictate pe material textil sunt blazoane
funerare, aflate în colecția Muzeului Național Secu-
iesc (cinci la număr), și cele păstrate la Parohia Re-
formată Doboșeni (tot cinci). Este vorba de stemele
funerare ale lui Polixénia Teleki, Tamás Wass, Kata
Vay, Josef von Brukenthal și Rákhel Kendeffi de la
biblioteca muzeului amintit, precum și blazoanele
lui István Daniel, Ádám Székely, Sára Teleki, Pál Be-
thlen sen. și Pál Bethlen jr. (în total 11 steme).
14.3.4 Steme pictate pe carton
Am introdus 15 steme în această categorie. Dintre
acestea, cinci sunt steme funerare, aflate în colecția
Muzeului Național Secuiesc, și anume blazoanele
funerare ale lui Klára Teleki, László Csedő, Krisz-
tina Cserei, Judit Zathuretzky și Vilmos Knöpfler.
Alte cinci sunt steme aflate în colecția de istorie lo-
cală a Muzeului „Haszmann Pál” din Cernat: ste-
mele familiilor Molnár de Alsócsernáton, Kelemen
de Alsócsernáton, Rápolthy de Peselnek, Apor de
Altorja și stema familiei Gyárfás de Léczfalva. Ul-
tima dintre cele amintite a fost pictată de artistul
heraldist József Sebestyén Keöpeczi. Tot el este au-
torul următoarelor steme: cea a familiei Herepei de
Magyarherepe, aflată la Galeria de artă „Gyárfás
Jenő” din Sfântu Gheorghe, stema Bisericii Unitari-
ene Maghiare, aflată la Parohia Unitariană din Aita
Mare, precum și stema „națiunii secuiești” și sigiliul
heraldic al Muzeului Național Secuiesc. Ultimele
două lucrări sunt desene în tuș pe carton.
14.3.5 Steme pictate pe lemn şi placaj
Aceasta constituie cea mai cuprinzătoare catego-
rie. Cele mai multe astfel de steme sunt pictate pe
casete de tavan, respectiv pe parapete, în biserici.
Biserica reformată de la Căpeni este o adevărată
galerie de steme, realizată de heraldistul József Se-
bestyén Keöpeczi în 1926. Aici se află, pe casetele
parapetului tribunei vestice, stemele de neam ale fa-
miliilor principilor Transilvaniei: Bethlen de Iktár,
Báthori de Somlyó, Bocskai de Kismarja, Rákóczi
de Felsővadász, Keményde Magyargyerőmonostor
și Apafi de Apanagyfalu. Se adaugă şi stemele fami-
liilor nobiliare din localitate, reprezentate în case-
tele tavanului extinderii sudice a bisericii, desenate
în oglindă: stema familiei Nagy-Sugár de Köpecz,
a familiei Sebestyén de Keöpecz, familiei Bocz de
Köpecz, Deák de Köpecz, Nagy de Köpecz, Kaller
de Köpecz, Égető de Köpecz, Bocz de Köpecz (altă
înfățișare), Balázs de Köpecz, Gúzs de Köpecz,
Benkő de Köpecz și Árkos, Toókos de Nagybaczon,
Móricz de Nagyvárad și Sepsiszentgyörgy, Gáspár
de Bardócz, Benedek de Kisbaczon, Gyenge de
Miklósvár. În afară de cele amintite, mai întâlnim
stema „Nobilei Comunităţi a Căpeniului” în dublu
exemplar, stema „Nobilei Naţiuni a Secuilor” tot în
dublu exemplar (atât pe tavan, cât și pe parapet),
apoi simbolul Eparhiei Reformate din Ardeal.
158
În biserica reformată de la Tălișoara există de ase-
menea o galerie de steme, al cărei model l-a consti-
tuit galeria din biserica de la Căpeni. Artistul Bálint
Kósa a pictat douăzeci de casete pe plăci fibrolem-
noase, ce s-au montat în porticul sudic al bisericii.
Este vorba de stemele familiilor Sólyom, Benczédi,
Gáspár, Kolumbán, Bartha, Daniel, Zathureczky,
Rauber, Nagy, Márkó, Balási, Baló, Máthé, Szász,
Sándor, Jakab și Szombati, stema localităţii Tălişoa-
ra, concepută de artist, încă neoficializată, precum
și stema Eparhiei Reformate din Ardeal.
Alte casete de tavan ornamentate cu steme se gă-
sesc la Ilieni și în Simeria, în bisericile reformate,
realizate de Kázmér Kovács. La Ilieni, stema Tran-
silvaniei, stema celor Trei Scaune, a familiei Pet-
ke de Illyefalva, cea a familiei Gödri de Illyefalva,
precum și stema comună a familiilor Benkő, Dan-
cs, Elekes, Nagy, Séra, Szász, Szilvásy și Zayzon de
Illyafalva, toate au fost realizate în 1990. În biserica
reformată din Simeria se află stema Transilvaniei, a
Bisericii Reformate Maghiare, a celor Trei Scaune și
a Colegiului „Székely Mikó”.
În biserica romano-catolică veche, având hra-
mul Sfântul Emeric, din Ghelința, există steme pe
casetele tavanului și pe parapetul tribunei. Pe tavan
se află stema oraşului Braşov, a familiei Hirscher
din Braşov, creştetul stemei familiei Tholdalaghi
de Ercse, stema lui Sigismund Csoma, apoi stema
înfățișând soarele și cea înfățișând o semilună. Pe
parapet este redată stema de neam a familiei Csoma
de Gelence, în două casete diferite, donate de Nico-
laus, respectiv Georgius, și stema de neam a familiei
Nagy de Gelence.
Tavanul casetat al bisericii reformate din Brateș
conține o stemă, cea a familiei Bibó de Barátos. În-
treg tavanul se află în colecția Muzeului Național
Secuiesc.
Pe parapetul tribunei bisericii reformate din Ză-
bala se află stema familiei Tholdy de Szalonta, desen
în creion, din 1896.
Pe un tabernacol executat în 1937, aflat în caste-
lul Daniel de la Vârghiș sunt reprezentate patru ste-
me, anume cea lui Gábor Daniel, a soției sale, Mária
Rauber de Plankenstein, a lui Ferenc Daniel și a so-
ției acestuia din urmă, Gabriella Somssich de Sárd.
În colecția Muzeului „Haszmann Pál” din Cer-
nat găsim o stemă dedicată lui Péter Bod de Felsőc-
sernáton, donată de artistul heraldist Tudor-Radu
Tiron în 2002.
În magazia Galeriei de artă „Gyárfás Jenő” din
Sfântu Gheorghe se află stema „Nobilei Națiuni a
Secuilor”, pictată în ulei în 1943 pe o placă fibrolem-
noasă, de către artistul heraldist József Sebestyén
Keöpeczi.
14.4 Steme realizate cu alte tehnici
14.4.1 Steme din teracotă
O sobă realizată în 1937, aflată în castelul Daniel
de la Vârghiș, este marcată cu stema de alianţă Da-
niel–Somssich. Apoi, cripta familială Daniel de la
Vârghiș este marcată cu două steme din teracotă,
identice, iar în colecția Muzeului Național Secuiesc
se află a cahlă uriașă, ornamentată cu stema de con-
te, policromă, a familiei Mikes de Zabola.
14.4.2 Steme realizate cu tehnica sgraffito
Însemnul Prinţului de Wales, stema de neam a fa-
miliei Rhédey de Kisréde și cea a familiei Kálnoky
de Kőröspatak, de pe frontonul fostului grânar, în
prezent casa de oaspeți a prințului Charles de Wa-
les de la Valea Zălanului sunt realizate prin tehnica
sgraffito.
14.4.3 Stemă realizată din piatră artificială
Copia stemei Regimentului de husari-grăniceri nr.
11, care s-a montat pe fostul sediu, casa cu arcade
din Sfântu Gheorghe, a fost realizată din piatră ar-
tificială.
159
14.4.4 Steme gravate în piatră
Toate stemele ce s-au realizat prin gravare, se află
pe monumente funerare. Cea mai veche, aparţi-
nând familiei Czirjék de Sepsizoltán se află în co-
lecția Muzeului „Haszmann Pál”, fiind realizată
prin dăltuire, la fel ca și stema familiei Orbán de
Márkosfalva, din cimitirul reformat de la Târgu Se-
cuiesc. Dintre cele mai noi, stema Elekes de Kézdi-
albis din cimitirul reformat „Cetate”, precum şi cea
a Colegiului „Székely Mikó” (arătând, că defunctul
a fost absolvent al acestei instituții de învățământ),
din cimitirul municipal din Sfântu Gheorghe, au
fost gravate cu tehnică asistată de calculator, anume
prin împroșcare cu nisip. O astfel de instalație de
gravare a fost procurată de o firmă executantă de
monumente funerare din Sfântu Gheorghe.
14.4.5 Steme din mozaic
Stema Colegiului „Székely Mikó” de pe fațada in-
stituției de învățământ, precum și stema Muzeu-
lui Național Secuiesc, deasupra intrării principale
a muzeului sunt realizate din mozaic (iar cea din
urmă din mozaic venețian).
14.4.6 Steme realizate prin tehnică computerizată
Stema Parohiei Reformate Simeria, montată pe
orga din biserică și cele două steme montate recent
pe turnul biserericii reformate centrale din Sfântu
Gheorghe sunt realizate din material sintetic, cu
ajutorul calculatorului.
14.4.7 Steme realizate prin stucatură
Stema orașului Târgu Secuiesc de pe casa „Viga-
dó”, stema de alianță Cseh–Kovács, de pe conacul
Cseh–Künnle din Catalina și cea Gidófalvy–Szabó
de pe Casa Gidófalvy din Ozun, au fost realizate
prin stucatură, fiind apoi zugrăvite în culori. Stema
de alianță Mikes–Moser din 1867 de pe frontispiciul
semicircular al castelului Mikes de la Zăbala a fost
realizată prin stucatură, fiind apoi lăsată albă.
* Tehnicile tradiționale conduc detașat acest clasa-
Stemele aflate pe teritoriul județului Covasna
s-au realizat printr-o multitudine de tehnici. Dintre
acestea, se disting două. Cele mai multe sunt stemele
pictate, apoi cele sculptate. Cele pictate acoperă 62
% din totalul stemelor, iar cele sculptate 22 %. Restul
sunt executate prin diferite alte tehnici, precum de-
cupare din tablă de cupru, ștanțare, turnare, sgraffi-
to, mozaic, gravură, teracotă, stucatură, și mai nou
prin tehnică asistată de calculator. Dintre stemele
pictate, majoritatea sunt pictate pe lemn ori plăci pe
bază de lemn, apoi cele picate pe carton și cele pe
160
material textil, în vreme ce picturile murale sunt pu-
ține. Dintre cele sculptate, majoritatea zdrobitoare
sunt lucrate în piatră, dar sunt și câteva din lemn.
ment, dar încep să prindă rădăcini tehnicile moder-
ne, asistate de calculator, ca gravura în piatră șle-
fuită, în cazul monumentelor funerare, sau tehnici
computerizate de executare a stemelor din material
sintetic. Astfel de steme au împânzit municipiul
Sfântu Gheorghe, stema unității administrativ-te-
ritoriale apare pe indicatoarele străzilor. Acestea
nu au fost înșirate în prezentarea lucrării, deoare-
ce stema municipiului fiind inventariată o singura
dată în cadrul patrimoniului heraldic al județului.
Dar, tendinţa redării stemelor prin această metodă
ia amploare.
15. Clasificarea stemelor după deținătorul lor
15.1 Steme ale autorităţii de stat
Steme de stat sunt puține în teritoriul cercetat. Bi-
neînțeles, stema României contemporane apare pe
toate sediile instituțiilor publice, însă, aceasta nu
face parte din patrimoniul heraldic al unui județ.
Cea mai veche stemă de stat care apare în județul
Covasna este stema imperială austriacă, montată pe
sediul Regimentului „secuiesc” de husari-grăniceri
nr. 11 din Sfântu Gheorghe, numită „Casa cu arca-
de”. Stema a fost amplasată pe frontonul clădirii ter-
minate în 1821.
Prevestind compromisul austro-ungar din 1867,
cu un an mai devreme, s-au amplasat stemele Un-
gariei şi Transilvaniei unite sub coroana regală ma-
ghiară pe coronamentul orgii executate de István
Kolonics, aflată în biserica reformată din Căpeni, în
tribuna estică.
Tot în aceeași biserică, pe parapetul tribunei
vestice, sunt vizibile stemele familiilor principilor
Transilvaniei: Bethlen de Iktár, Báthori de Somlyó,
Bocskai de Kismarja, Rákóczi de Felsővadász,
Keményde Magyargyerőmonostor și Apafide Apa-
nagyfalu, pictate de artistul heraldist József Se-
bestyén Keöpeczi în 1926.
Stema Transilvaniei este vizibilă în două biserici
reformate, în casetele tavanului montat, ambele pic-
tate de arhitectul Kázmér Kovács. În 1990 s-a reno-
vat biserica-cetate reformată de la Ilieni, ocazie cu
care s-a schimbat tavanul în unul casetat, din lemn.
161
Cinci dintre casete conțin steme, una dintre ele fi-
ind aceea a Transilvaniei. În anul 1992, în cursul
renovării biserica reformate din Simeria, tavanul
deteriorat de cutremurele din 1977 și 1990 a fost
„camuflat” de un tavan casetat, care, printre casetele
ornamentate, conține și patru steme, printre care și
cea a Transilvaniei.
15.2 Steme ecleziastice
În această categorie găsim stema Bisericii Refor-
mate Maghiare, pictată pe o casetă a tavanului bi-
sericii reformate din Simeria, apoi stema Eparhiei
Reformate din Ardeal, pictată pe o casetă din bise-
rica reformată de la Tălișoara, precum şi pe fațada
Protopopiatului Reformat Sepsi, din Sfântu Ghe-
orghe. Adăugăm aici şi simbolurile creștine pictate
de József Sebestyén Keöpeczi în biserica reformată
din Căpeni, stemele parohiilor reformate din Cer-
natul de Jos și Simeria, stema Bisericii Unitariene
Maghiare, pictată de József Sebestyén Keöpeczi în
1958, aflată la Parohia unitariană din Aita Mare,
precum și alta, sculptată în piatră, montată deasu-
pra intrării în biserica-cetate unitariană din Arcuș.
15.3 Steme nobiliare
Stemele nobiliare reprezintă şi cea mai bogată cate-
gorie. Aici intră stema lui Ferenc Daniel, din 1646,
de pe castelul de la Vârghiș, scutul Daniel, din 1937,
de pe casa fântânii de lângă castelul de la Vârghiș,
stema Daniel din teracotă, de pe cripta familială de
la Vârghiș, ediculul din 1669 înfățișând stema Dani-
el cu monogramele lui Mihály Daniel şi Iudit Haller
de la Tălișoara, stema lui Mihály Daniel de pe un
ancadrament din 1649 de la Tălișoara, stema de ba-
ron Daniel, din marmură roșie, de pe extinderea din
1884 a conacului Daniel de la Tălișoara, copia ste-
mei de conte Kálnoky de Kőröspatak pe frontonul
castelului Kálnoky de la Micloșoara, însemnul Prin-
ţului de Wales, stema de neam a familiei Rhédey de
Kisréde și cea Kálnoky de Kőröspatak de pe „grâna-
rul” de la Valea Zălanului, stema familiei Donáth de
pe amvonul sculptat al bisericii unitariene din Aita
Mare, stemele funerare ale lui István Daniel (1723–
1788), Ádám Székely (1721–1789), Pál Bethlen sen.
(1715–1797), Sára Teleki (1722–1795) și Pál Bethlen
jr. (1739–1795) de la parohia reformată din Dobo-
șeni, stemele din casetele tavanului extinderii sudice
a bisericii reformate din Căpeni, desenate în oglin-
dă: a familiei Nagy-Sugár de Köpecz, Sebestyén de
Keöpecz, Bocz de Köpecz, Deák de Köpecz, Nagy
de Köpecz, Kaller de Köpecz, Égető de Köpecz,
Bocz de Köpecz (altă înfățișare), Balázs de Köpecz,
Gúzs de Köpecz, Benkő de Köpecz și Árkos, Toókos
de Nagybaczon, Móricz de Nagyvárad și Sepsiszen-
tgyörgy, Gáspár de Bardócz, Benedek de Kisbaczon,
Gyenge de Miklósvár, stemele din casetele ce orna-
mentează porticul sudic al biseicii reformate de la
Tălișoara, ale familiilor Sólyom, Benczédi, Gáspár,
Kolumbán, Bartha, Daniel, Zathureczky, Rauber,
Nagy, Márkó, Balási, Baló, Máthé, Szász, Sándor, Ja-
kab, Szombati, apoi stema Daniel, sculptată în lemn
din același lăcaș de cult, stema comună a familiilor
Benkő, Dancs, Elekes, Nagy, Séra, Szász, Szilvásy și
Zayzon de Illyafalva, stema familiei Petke de Illye-
falva, stema familiei Gödri de Illyefalva din biserica
reformată de la Ilieni, stema de conte a familiei Ne-
mes de Hídvég de pe capela Nemes de la Hăghig,
stema familiei Gidófalvy de Gidófalva de pe casa din
Sfântu Gheorghe, stema familiei Székely de Lisznyó
și Kilyén pe conacul de la Chilieni, stema Daczó de
162
Sepsiszentgyörgy pe lespedea funerară a lui Ferenc
Daczó, stema familiei Mikó de Hídvég din biserica
reformată de la Bodoc. Adăugăm aici şi stemele de
pe monumentele funerare Kálnoky de Kőröspatak
(marmură), Gödri de Illyefalva, Elekes de Kézdial-
bis, Marthi de Páva, Haralyi de Páva, Damokos de
Alsócsernáton, precum şi stemelele din lapidarul
Muzeului Național Secuiesc, anume Béldi de Uzon,
Zenone di Castelceriolo, Nemes de Hídvég, stemele
din Muzeul „Haszmann Pál” din Cernat, ale famili-
ilor Damokos de Alsócsernáton, Csíky de Alsócser-
náton, Bod de Albis, Cseh de Alsócsernáton, Cseh
de Szentkatolna, Bernáld de Alsócsernáton, Végh
de Alsócsernáton, Cserátoni de Alsócsernáton,
Dombi de Ikafalva, Baló de Nagybacon, Zambler
de Alsócsernáton, stema familiei Jancsó de Nyujtód
din nişa casei din Târgu Secuiesc. Enumerarea con-
tinuă cu stemele de pe diplomele de înnobilare și
blazon conferite lui Péter Márk de Egerpatak, fa-
miliilor Szentkereszty, Békési de Marosvásárhely,
Kelemen de Alsócsernáton, Borbély-Forró de An-
gyalos, Wrisseuich-Berdoczy, Budai de Beresztelke,
Kaczkóy-Tompcsa, Damó de Lisznyó, însemnele
funerare Teleki Polixénia, Tamás Wass, Kata Vay,
Josef von Brukenthal, Rákhel Kendeffi, Klára Teleki,
László Csedő, Zathuretzky, Krisztina Cserei, Vilmos
Knöpfler, apoi stema lui Elek Damokos de Alsócser-
náton, stemele familiilor Herepei de Magyarherepe,
Molnár de Alsócsernáton, Kelemen de Alsócserná-
ton, Rápolthy de Peselnek, Apor de Altorja, Gyárfás
de Léczfala din colecția Muzeul „Haszmann Pál” din
Cernat, stema familiei Hirscher din Braşov, creşte-
tul stemei familiei Tholdalaghi de Ercse, stema lui
Sigismund, Nicolaus și Georgius Csoma, stema în-
fățișând soarele, cea înfățișând o semilună, stema de
neam a familiei Nagy de Gelence din biserica ro-
mano-catolică din Ghelința, stema familiei Tholdy
de Szalonta, stema familiei Bibó de Barátos, stema
dedicată lui Péter Bod de Felsőcsernáton, stema de
conte a familiei Mikes de Zabola de pe o cahlă, ste-
ma familiei Orbán de Márkosfalva și cea a familiei
Czirjék de Sepsizoltán de pe monumente funerare.
Tot în această categorie intră și însemnele de alian-
ţă, precum cele ale baronului István Daniel şi ale
contesei Polyxena Pekri din 1745 pe castelul de la
Vârghiș, ale baronului Ferenc Daniel şi ale contesei
Gabriella Somssich de Sárd din 1937 pe castelul de
la Vârghiș, stema de alianţă Daniel–Somssich de pe
soba de teracotă de la Vârghiș, stemele soților Gábor
Daniel și Mária Rauber de Plankenstein, precum și
ale lui Ferenc Daniel și Gabriellei Somssich de Sárd
de pe tabernacolul de la Vârghiș, stema de alianță
Gidófalvy de Gidófalva–Szabó de Uzon de pe casa
Gidófalvy de la Ozun, stemele Apor de Altorja și
Farkas de Harina din conacul Apor de la Turia,
stema de alianță Mikes–Moser de pe frontispiciul
castelului Mikes de la Zăbala, stemele Kálnoky de
Kőröspatak și Lázár de Szárhegy pe portalul capelei
Sfântu Ștefan, stemele de neam ale familiei Bernáld
de Alsócsernáton și Cseffei de Noszoly pe amvonul
bisricii reformate din Cernatul de Jos, stemele so-
ților János Nemes de Hídvég și Anna Pápai, de pe
amvonul bisericii reformate din Hăghig, stema de
alianță Bethlen–Gyulay, provenită din castelul de
la Racoșul de Jos, stema de alianță Cseh–Kovács
de pe frontonul conacului din Catalina, precum și
stema de neam a familiei Petky de Derzs, a cărei pe-
reche (pe care am presupus-o a fi fost stema Mikes
de Zabola) s-a deteriorat, din fresca capelei Sfântul
Ștefan de pe înălțimea Perkő.
15.4 Steme administrative
și instituționale
Această categorie conține steme ale unităților ad-
ministrativ-teritoriale, care apar în formă plastică
sau numai virtual, precum și steme ale unor insti-
tuții, precum cele de învățământ sau muzeale care
şi-au făcut publice stemele.
Amintim aici stema celor Trei Scaune pe fronto-
nul sediului Scaunelor din Sfântu Gheorghe, stema
orașului Târgu Secuiesc, lucrată în stucatură pe fa-
țada Casei „Vigadó” și pictată în sala de spectacole a
aceleiași clădiri, stema celor Trei Scaune, pictată pe
163
casete de tavan, din bisericile reformate din Ilieni
și Simeria, stema localităţii Tălişoara pictată pe o
casetă din biserica reformată de la Tălişoara, stema
oraşului Braşov, pictată pe o casetă de tavan în bi-
serica romano-catolică de la Ghelința, reprezentări
care întăresc această categorie. Tot aici am clasificat
stema „Nobilei Comunităţi a Căpeniului” din bise-
rica reformată din Căpeni, pictată în dublu exem-
plar de József Sebestyén Keöpeczi. Mai amintim
stema „națiunii secuiești” pictată și desenată tot de
József Sebestyén Keöpeczi în patru exemplare, două
în biserica reformată din Căpeni, două aflate la ga-
leria de artă „Gyárfás Jenő” din Sfântu Gheorghe.
Aici intră și stema reprezentând soarele, respectiv
cea înfățișând semiluna, pe tavanul casetat al biseri-
cii romano-catolice de la Ghelința, respectiv scutul
cu semiluna din biserica-cetate reformată din Sfân-
tu Gheorghe, ori elemente ale stemei secuiești.
Steme instituționale sunt stema Muzeului Nați-
onal Secuiesc, sigiliul heraldic al Muzeului Națio-
nal Secuiesc, stema Colegiului „Székely Mikó” din
Sfântu Gheorghe.
Tot în categoria stemelor administrative, dar în
subcategoria denumită anterior steme virtuale, in-
tră acele steme administrative, care au fost apro-
bate oficial, fiind reproduse în „Monitorul Oficial”.
Cunoaştem astfel stemele județului Trei Scaune
(1928), apoi Covasna (1972 și 2007), ale orașului/
municipiului Sfântu Gheorghe (1931, 2007), ale
orașului/municipiului Târgu Secuiesc (1934, 2009),
ale orașelor Întorsura Buzăului și Covasna, ale co-
munelor Bodoc, Sânzieni, Chichiş, Arcuş, Zăbala,
Bixad, Moacşa, Breţcu, Vârghiş, Lemnia, Ghidfa-
lău, Valea Crişului, Catalina, Ghelința, Turia, Aita
Mare, Estelnic, Ozun, Poian, Zagon, Brăduţ, Ilieni
Mereni și Vâlcele.
*
Cele mai multe steme sunt cele nobiliare, care
apar atât pe reședințele laice, cât, mai ales în legă-
tură cu construcțiile ecleziastice. Acestea acoperă
73 % din totalul stemelor înșirate ca patrimoniu he-
raldic al județului. Urmează categoria stemelor ad-
ministrative, care însumează în prezent 19 % dintre
steme, stemele ecleziastice 4 %, iar cele ale puterii
de stat, respectiv domnești au ponderea de 4 %.
În viitorul apropiat se va înregistra, după toa-
te probabilităţile, o creștere a numărului stemelor
administrative. În prezent, unele proiecte de steme
comunale se află în diferite faze ale procesului de
adoptare, existând încă unități administrativ-teri-
toriale, care încă nu și-au însușit steme, dar după
toate probabilitățile o vor face. Într-un final, toate
unităţile administrativ-teritoriale vor avea steme,
numărul lor rămânând practic neschimbat.
Sunt șanse și pentru creșterea numărului steme-
lor ecleziastice, dacă parohiile vor adopta steme
proprii.
Şi stemele nobiliare au, în teorie, șansa unei creș-
teri numerice. Dacă se va urma exemplul artiștilor
József Sebestyén Keöpeczi și Bálint Kósa, sau al
164
arhitectului Kázmér Kovács, vor mai apărea steme
nobiliare în biserici.
Referitor la stemele de stat, trebuie precizat că nu
am întâlnit stema Ungariei decât în biserica refor-
mată de la Căpeni. Pentru comparaţie, în județul
vecin, Harghita, patrimoniul heraldic conține câte-
va steme de stat, datând din perioada medievale. De
exemplu, la Daia, în sanctuarul bisericii reformate
se află o mini-galerie cu opt steme pictate în perioa-
da 1508-1516, printre care stema regelui Wladislav
al II-lea și stema cu fascii arpadiene. Apoi, predela
polipticului din biserica romano-catolică de la Le-
liceni, datat 1510, pe lângă stema fiilor Czakó, înfă-
țișează stema lui Wladislav al II-lea. Predela unui
poliptic de la Cioboteni, pe lângă stema cea veche
a comunității secuiești, înfățișează stema aceluiaşi
rege (aceasta apărând și în biserica din deal de la Si-
ghișoara din 1495, deasupra intrării bisericii evan-
ghelice din Biertan, fost sediu episcopal, în dextra
stemei voievodului Transilvaniei Ioan Zápolya.
16. Clasificarea stemelor după numărul deţinătorilor
16.1 Steme colective
Steme colective sunt acele însemne, care reprezintă
o anumită comunitate: credinioşi ai unui cult, cetă-
ţeni ai unui oraș, cadre şi studenţi ai unei universi-
tăți, membri ai unei academii, ai unei societăți, ai
unei companii ori corporații591.
În această categorie intră următoarele steme
reprezentate în județul Covasna: stema Bisericii
Unitariene Maghiare pictată de József Sebestyén
Keöpeczi în 1958, aflată la Parohia Unitariană Aita
Mare, câteva steme din biserica reformată din Că-
peni, stema „Nobilei Comunităţi a Căpeniului”, ste-
ma „Nobilei Naţiuni a Secuilor”, simbolul Eparhiei
Reformate din Ardeal, apoi stema localităţii Tă-
lişoara și stema Eparhiei Reformate din Ardeal în
biserica reformată de la Tălişoara, stema celor Trei
Scaune pe frontonul sediului Scaunelor din Sfântu
Gheorghe, stema Regimentului de husari-grăniceri
nr. 11, stema Colegiului „Székely Mikó”, stema cu
semilună din biserica fortificată reformată de la
Sfântu Gheorghe, stema Bisericii Reformate Ma-
ghiare, stema celor Trei Scaune, stema Colegiului
„Székely Mikó”, stema Parohiei Reformate din Si-
meria, stema Eparhiei Reformate din Ardeal, stema
celor Trei Scaune din bisericile reformate din Sime-
ria și Ilieni, stema Bisericii Unitariene Maghiare,
591
W. H. Abbott, Heraldry illustrated, The William T. Coms-
tock Co., New York, 1897, p. 13.
165
stema orașului Târgu Secuiesc de pe fațada Casei
„Vigadó” și cea pictată din sala de spectacole, ste-
ma „națiunii secuiești”, sigiliul heraldic al Muzeului
Național Secuiesc, stema oraşului Braşov aflată pe
o casetă de tavan în biserica romano-catolică de la
Ghelința, stema Muzeului Național Secuiesc, stema
„Nobilei Națiuni a Secuilor”.
În această categorie intră toate stemele unități-
lor administrativ-teritoriale: ale județului Trei Sca-
une, apoi ale Covasnei din perioada comunista şi,
în fine, contemporană, stemele istorice ale orașelor
Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Ilieni și Brețcu,
stemele interbelice ale primelor două, apoi stemele
contemporane ale municipiilor Sfântu Gheorghe,
Târgu Secuiesc, ale orașelor Întorsura Buzăului și
Covasna, ale comunelor Bodoc, Sânzieni, Chichiş,
Arcuş, Zăbala, Bixad, Moacşa, Breţcu, Vârghiş,
Lemnia, Ghidfalău, Valea Crişului, Catalina, Ghe-
lința, Turia, Aita Mare, Estelnic, Ozun, Poian, Za-
gon, Brăduţ, Ilieni, Mereni și Vâlcele.
16.2 Steme de alianță
Stemele de alianță se referă la însemnele unui cuplu,
reunite sau alăturate, blazonul soțului apărând în
dreapta heraldică, iar stema de neam a familiei soției
în stânga heraldică. Astfel de steme apar pe reședințe
nobiliare, dar și pe construcții ecleziastice.
În această categorie intră stemele reflectând ali-
anţa baronului István Daniel şi a contesei Polyxena
Pekri din 1745 pe castelul de la Vârghiș, a baronului
Ferenc Daniel şi a contesei Gabriella Somssich de
Sárd din 1937 pe castelul de la Vârghiș, stema de
alianţă Daniel–Somssich de pe soba de teracotă de
la Vârghiș, stemele soților Gábor Daniel și Máriei
Rauber de Plankenstein, precum și însemnele lui
Ferenc Daniel și ale Gabriellei Somssich de Sárd
de pe tabernacolul de la Vârghiș, stema de alianță
Gidófalvy de Gidófalva–Szabó de Uzon de pe casa
Gidófalvy de la Ozun, stemele Apor de Altorja și
Farkas de Harina din conacul Apor de la Turia,
stema de alianță Mikes–Moser de pe frontispiciul
castelului Mikes de la Zăbala, stemele Kálnoky de
Kőröspatak și Lázár de Szárhegy de pe portalul ca-
pelei Sfântu Ștefan, stemele de neam ale familiei
Bernáld de Alsócsernáton și Cseffei de Noszoly, de
pe amvonul bisericii reformate din Cernatul de Jos,
stemele soților János Nemes de Hídvég și Anna Pá-
pai, de pe amvonul bisericii reformate din Hăghig,
stema de alianță Bethlen–Gyulay, provenită din
castelul de la Racoșul de Jos, stema de alianță Cseh–
Kovács de pe frontonul conacului din Catalina, pre-
cum și stema de neam a familiei Petky de Derzs, a
cărei pereche (probabil, stema Mikes de Zabola) s-a
deteriorat, din cadrul frescei capelei Sfântul Ștefan
de pe înălțimea Perkő. Aici se încadrează și stemele
Szentkereszty–Florescu din capela Sfântul Gheor-
ghe de la Arcuș.
16.3 Steme individuale
Cele mai multe steme sunt individuale, mai exact
steme nobiliare. Acestea sunt: stema lui Ferenc Da-
niel din 1646 de pe castelul de la Vârghiș, scutul Da-
niel din 1937 de pe casa fântânii de lângă castelul de
la Vârghiș, stema Daniel din teracotă, de pe cripta
familială de la Vârghiș, ediculul din 1669 înfățișând
stema Daniel cu monogramele lui Mihály Daniel şi
Iudit Haller de la Tălișoara, stema lui Mihály Daniel
de pe un ancadrament din 1649 de la Tălișoara, stema
de baron Daniel, din marmură roșie, de pe extinde-
rea din 1884 a conacului Daniel de la Tălișoara, copia
166
stemei de conte Kálnoky de Kőröspatak de pe fron-
tonul castelului Kálnoky de la Micloșoara, însemnul
Prinţului de Wales, stema de neam a familiei Rhédey
de Kisréde și cea Kálnoky de Kőröspatak de pe „grâ-
narul” de la alea Zălanului, stema familiei Donáth de
pe amvonului sculptat al bisericii unitariene din Aita
Mare, stemele funerare ale lui István Daniel (1723–
1788), Ádám Székely (1721–1789), Pál Bethlen sen.
(1715–1797), Sára Teleki (1722–1795) și Pál Bethlen
jr. (1739–1795), de la parohia reformată din Dobo-
șeni, stemele din casetele tavanului extinderii sudice
a bisericii reformate din Căpeni, desenate în oglin-
dă: a familiei Nagy-Sugár de Köpecz, Sebestyén de
Keöpecz, Bocz de Köpecz, Deák de Köpecz, Nagy de
Köpecz, Kaller de Köpecz, Égető de Köpecz, Bocz de
Köpecz (altă înfățișare), Balázs de Köpecz, Gúzs de
Köpecz, Benkő de Köpecz și Árkos, Toókos de Na-
gybaczon, Móricz de Nagyvárad șiSepsiszentgyörgy,
Gáspár de Bardócz, Benedek de Kisbaczon, Gyenge
de Miklósvár, stemele din casetele ce ornamentează
porticul sudic al biseicii reformate de la Tălișoara,
ale familiilor Sólyom, Benczédi, Gáspár, Kolumbán,
Bartha, Daniel, Zathureczky, Rauber, Nagy, Márkó,
Balási, Baló, Máthé, Szász, Sándor, Jakab, Szombati,
stema Daniel, sculptată în lemn din același lăcaș de
cult, stema comună a familiilor Benkő, Dancs, Ele-
kes, Nagy, Séra, Szász, Szilvásy și Zayzon de Illyafal-
va, stema familiei Petke de Illyefalva, stema familiei
Gödri de Illyefalva din biserica reformată de la Ilieni,
stema de conte a familiei Nemes de Hídvég de pe ca-
pela Nemes de la Hăghig, stema familiei Gidófalvy
de Gidófalva de pa casa din Sfântu Gheorghe, stema
familiei Székely de Lisznyó și Kilyén pe conacul de
la Chilieni, stema Daczó de Sepsiszentgyörgy de pe
lespedea funerară a lui Ferenc Daczó, stema familiei
Mikó de Hídvég din biserica reformată de la Bodoc,
stemele de pe monumentele funerare Kálnoky de
Kőröspatak, Gödri de Illyefalva, Elekes de Kézdial-
bis, Marthi de Páva, Haralyi de Páva, stema de neam
a familiei Damokos de Alsócsernáton, stemele din
lapidarul Muzeului Național Secuiesc, anume Béldi
de Uzon, Zenone di Castelceriolo, Nemes de Hídvég,
stemele din Muzeul „Haszmann Pál” din Cernat, ale
familiilor Damokos de Alsócsernáton, Csíky de Al-
sócsernáton, Bod de Albis, Cseh de Alsócsernáton,
Cseh de Szentkatolna, Bernáld de Alsócsernáton,
Végh de Alsócsernáton, Cserátoni de Alsócsernáton,
Dombi de Ikafalva, Baló de Nagybacon, Zambler de
Alsócsernáton, stema familiei Jancsó de Nyujtód din
nișa casei din Târgu Secuiesc, stemele de pe diplo-
ma de înnobilare și blazon a lui Péter Márk de Eger-
patak, precum şi ale familiilor Szentkereszty, Béké-
si de Marosvásárhely, Kelemen de Alsócsernáton,
Borbély-Forró de Angyalos, Wrisseuich-Berdoczy,
Budai de Beresztelke, Kaczkóy-Tompcsa, Damó
de Lisznyó, stemele funerare ale defuncţilor Teleki
Polixénia, Tamás Wass, Kata Vay, Josef von Bruken-
thal, Rákhel Kendeffi, Klára Teleki, László Csedő,
a doamnelor Zathuretzky şi Krisztina Cserei, a lui
Vilmos Knöpfler, stema lui Elek Damokos de Al-
sócsernáton, stemele familiilor Herepei de Magyar-
herepe, Molnár de Alsócsernáton, Kelemen de Al-
sócsernáton, Rápolthy de Peselnek, Apor de Altorja,
Gyárfás de Lécfalva din colecția Muzeul „Haszmann
Pál” din Cernat, stema familiei Hirscher din Braşov,
creştetul stemei familiei Tholdalaghi de Ercse, stema
lui Sigismund, Nicolaus și Georgius Csoma, stema
înfățișând soarele, cea înfățișând o semilună, stema
de neam a familiei Nagy de Gelence din biserica ro-
mano-catolică din Ghelința, stema familiei Tholdy
de Szalonta, stema familiei Bibó de Barátos, stema
dedicată lui Péter Bod de Felsőcsernáton, stema de
conte a familiei Mikes de Zabola de pe o cahlă, ste-
ma familiei Orbán de Márkosfalva și cea a familiei
Czirjék de Sepsizoltán de pe monumente funerare.
167
*
Conform așteptărilor, cele mai multe dintre ste-
me sunt cele nobiliare individuale. Ele apar mai
ales în biserici, ca însemne ala donatorilor, dar mai
ales sub forma unor steme care au un rol decorativ,
precum cele din bisericile reformate de la Căpeni,
Tălișoara sau Ilieni. Steme apar și pe castele și cona-
ce, marcând proprietatea, ori comemorând o con-
strucție sau o extindere. Numeroase sunt stemele
funerare, avem și steme pictate pe sau în diplome
de înnobilare, există steme și în colecțiile muzeelor.
Cele de la Muzeul Național Secuiesc sunt mai ales
steme funerare (cum sunt cele sculptate în piatră
în lapidarul instituției), cele de la Muzeului „Hasz-
mann Pál” din Cernat sunt steme comemorative,
care îmbogățesc colecția de istorie locală.
Stemele de alianță, mult mai puține decât cele in-
dividuale, dar în număr destul de însemnat față de
așteptări, apar mai ales pe reședințe nobiliare, cel mai
des pe frontonul construcției, dar și în interior, pe plă-
ci comemorative. Ele apar și pe construcții ecleziasti-
ce, comemorând ctitorii sau pe cei care au contribuit
la construcția, modificarea ori extinderea edificiilor.
Stemele colective marchează comunități deter-
minate. Dacă avem în vedere și stemele adoptate
ale unităților administrativ-teritoriale, acest subca-
pitol devine mai bogat. Dar dacă luăm în conside-
rare doar stemele efectiv redate ca lucrări de artă,
constatăm că stemele comunităților se împuținea-
ză. Însă și așa se găsesc în această categorie steme
ecleziastice, câteva steme administrative și emble-
ma unei școli.
17. Clasificarea stemelor după data apariției
În acest capitol am clasificat stemele aflate pe te-
ritoriul județului Covasna după perioade istorice.
Astfel am obținut mai multe intervale de timp. Am
început cu perioada de dinainte de constituirea
principatului autonom al Transilvaniei, perioada
principatului, apoi a dominației Imperiului Habs-
burgic, perioada dualismului austro-ungar, apoi în
componența României perioada interbelică, cea de
sub regimul socialist, în fine, perioada contempo-
rană, cea de după prăbușirea comunismului în Ro-
mânia.
17.1 Perioada anterioară constituirii
principatului autonom
Cea mai veche stemă aflată pe teritoriul județului
Covasna se găseşte află în sanctuarul bisericii-ce-
tate reformate din Sfântu Gheorghe. Pe una din
consolele sanctuarului se află un scut prezentând o
semilună. Nu avem o dată exactă, certă a apariției
acestei steme. Se cunoaște deocamdată anul termi-
nării construcțiilor de către Pál Daczó, anume 1547.
Stema este probabil mai veche, ea trebuie să aibă
aceeași dată cu cea a formării nervurilor bolții în
plasă a sanctuarului. Acest tip de boltă s-a construit
în bisericile din împrejurimi cu câteva decenii îna-
inte: în 1512 la Aita Mare, în 1522 la Ionești, în 1526
la Dalnic. Considerăm că stema de pe consola din
Sfântu Gheorghe a fost executată cu mare probabi-
litate în primele trei decenii ale secolului al XV-lea.
169
17.2 Steme din perioada Principatului
Transilvaniei
Din această categorie, prima stemă este cea a fa-
miliei Damokos de Alsócsernáton, de pe lespedea
funerară a fraților Thomas şi Dominicus Damokos,
pieriți în luna septembrie a anului 1600, zidită lângă
amvon, în biserica reformată din Cernatul de Jos.
Următoarele două apar, de asemenea, pe lespezi
funerare, la Sfântu Gheorghe stema Daczó de Sep-
siszentgyörgy a lui Franciscus Daczó, decedat în
1602 și la Araci stema Geréb de Árapatak a lui Be-
nedek Geréb, decedat tot în 1602.
Stema lui Ferenc Daniel din 1646 pe castelul de
la Vârghiș, stema lui Mihály Daniel de pe un anca-
drament din 1649 de la Tălișoara, ediculul realizat
în 1669 înfățișând stema Daniel cu monogramele
lui Mihály Daniel şi, respectiv, Iudit Haller de la
Tălișoara, stema familiei Mikó de Hídvég, stemele
Kálnoky de Kőröspatak și Lázár de Szárhegy de pe
portalul capelei Sfântu Ștefan, stemele Bernáld de
Alsócsernáton și Cseffei de Noszoly de pe amvonul
bisericii reformate din Cernatul de Jos, stema de
neam a familei Damokos de Alsócsernáton pe un
ancadrament, stema de neam a familiei Marthi de
Páva în absida bisericii reformate de la Pava, stema
Nemes de Hídvég pe tomba funerară a lui Tamás
Nemes. Toate acestea sunt sculptate în piatră.
Avem steme pictate pe diplome de înnobilare:
a lui Péter Márk de Egerpatak, a familiilor Szent-
kereszty, Békési de Marosvásárhely, Kelemen de Al-
sócsernáton, Borbély-Forró de Angyalos.
Sunt și steme pictate pe casete de tavan în bise-
rica romano-catolică din Ghelința: stema familiei
Hirscher din Braşov, combinată cu stema orașului
Braşov, creştetul stemei familiei Tholdalaghi de Er-
cse, stema lui Sigismund Csoma, stema înfățișând
soarele, cea înfățișând o semilună și stema oraşului
Braşov.
17.3 Steme din perioada apartenenţei
la Imperiul Habsburgic
În această categorie intră stemele sculptate în pia-
tră, care marchează diferite construcții nobiliare și
ecleziastice, precum stema de alianţă a baronului
István Daniel şi a contesei Polyxena Pekri din 1745
pe castelul de la Vârghiș, stema de conte Kálnoky
de Kőröspatak pe frontonul castelului Kálnoky de
la Micloșoara, stema familiei Donáth de pe amvo-
nului sculptat al bisericii unitariene din Aita Mare,
stemele familiilor Gidófalvy de Gidófalva, Székely
de Lisznyó și Kilyén, Apor de Altorja și Farkas de
Harina, stema de alianță Gidófalvy de Gidófalva–
Szabó de Uzon, stema Béldi de Uzon, stema de ali-
anță Cseh–Künnle, stema de alianță Bethlen–Gyu-
lay, stema celor Trei Scaune pe frontonul sediului
Scaunelor, în fine stema Imperiului Habsburgic
pe sediul comandamentului regimentului de hu-
sari-grăniceri nr. 11.
Tot în această perioadă s-au pictat o serie de ste-
mele funerare ale defuncţilor: István Daniel (1723–
1788), Ádám Székely (1721–1789), Pál Bethlen sen.
(1715–1797), Sára Teleki (1722–1795), Pál Bethlen
jr. (1739–1795), Teleki Polixénia, Tamás Wass, Kata
Vay, Klára Teleki, László Csedő, doamnei Zathuret-
zky, Krisztina Cserei. Există steme pe morminte, de
exemplu stema Zenone di Castelceriolo și stema fa-
miliei Czirjék de Sepsizoltán.
Steme pe diplome de înnobilare ale familiilor
Wrisseuich-Berdoczy, Budai de Beresztelke, Kacz-
kóy-Tompcsa și Damó de Lisznyó.
170
Trei la număr vor fi stemele de neam, redate pe
casete din lemn în biserici, ale familiilor Csoma de
Gelence, Nagy de Gelence și Bibó de Barátos.
Alte steme, precum aceea a lui Elek Damokos
de Alsócsernáton în colecția Muzeului „Haszmann
Pál” din Cernat, stema de neam a familiei Petky
de Derzs din capela Sfântu Ștefan de pe Perkő, și
stemele Ungariei şi Transilvaniei, unite sub coroa-
na regală maghiară, de pe coronamentul orgii de la
Căpeni.
17.4 Steme din perioada dualismului
austro-ungar
În această categorie intră stema de baron Dani-
el, din marmură roşie, de pe extinderea din 1884
a conacului Daniel de la Tălişoara, stema Daniel
din teracotă, în dublu exmplar pe cripta familială
de la Vârghiş, copii ale celei anterioare, stema Da-
niel, sculptată în lemn pe strana de la Tălişoara,
stema familiei Gödri de Illyefalva pe monumentul
funarar, stema Parohiei Reformate din Cernatul
de Jos pe portal, stema de alianţă Mikes–Moser pe
portalul castelului Mikes, stema familiei Jancsó de
Nyujtód, pictată în nişa Casei Jancsó, stemele fune-
rare ale lui Josef von Brukenthal, Rákhel Kendeffi,
Vilmos Knöpfler, stema familiei Tholdy de Szalonta
din biserica reformată de la Zăbala, stema de conte
a familiei Mikes de Zabola pe o cahlă uriaşă, stema
oraşului Sfântu Gheorghe şi cea a oraşului Târgu
Secuiesc, conferite de domnitor, stema „naţiunii
secuieşti” şi sigiliul heraldic al Muzeului Naţional
Secuiesc desenate de József Sebestyén Keöpeczi,
stema oraşului Târgu Secuiesc, de pe faţada Casei
„Vigadó”.
17.5 Steme din perioada interbelică
În perioada interbelică s-au realizat mai multe ste-
me nobiliare. Biserica reformată de la Căpeni a fost
decorată de către artistul heraldist József Sebestyén
Keöpeczi în 1926. Aici se află, pe casetele parapetu-
lui tribunei vestice, stemele de neam ale familiilor
principilor Transilvaniei: Bethlen de Iktár, Báthori
de Somlyó, Bocskai de Kismarja, Rákóczi de Felső-
vadász, Kemény de Magyargyerőmonostor şi Apafi
de Apanagyfalu. Apoi stemele familiilor nobiliare
din localitate, din casetele tavanului extinderii su-
dice a bisericii, desenate în oglindă: stema famili-
ei Nagy-Sugár de Köpecz, a familiei Sebestyén de
Keöpecz, familiei Bocz de Köpecz, Deák de Köpecz,
Nagy de Köpecz, Kaller de Köpecz, Égető de
Köpecz, Bocz de Köpecz (altă înfăţişare), Balázs de
Köpecz, Gúzs de Köpecz, Benkő de Köpecz şi Ár-
kos, Toókos de Nagybaczon, Móricz de Nagyvárad
şi Sepsiszentgyörgy, Gáspár de Bardócz, Benedek
de Kisbaczon, Gyenge de Miklósvár. În afară de cele
amintite mai întâlnim stema „Nobilei Comunităţi a
Căpeniului” în dublu exemplar, stema „Nobilei Na-
ţiuni a Secuilor”, tot în dublu exemplar, şi pe tavan
şi pe parapet, apoi simbolul Eparhiei Reformate din
Ardeal.
Castelul Daniel de la Vârghiş a fost extins în
1937, iar lucrările fiind marcate prin afişarea stemei
de alianţă a ctitorilor, baronul Ferenc Daniel şi con-
tesa Gabriella Somssich de Sárd. Tot atunci s-a mar-
cat casa fântânii, nou construită, de lângă castelul
de la Vârghiş, cu scutul Daniel sculptat în piatră, iar
în Sala cavalerilor a castelului, s-a construit o sobă
de teracotă ornamentată cu stema de alianţă Dani-
el–Somssich. În acelaşi castel, în Sala Vânătorilor,
s-a montat un tabernacol pictat, ornamentat cu
stemele lui Gábor Daniel, a soţiei sale, Mária Rau-
ber de Plankenstein, Ferenc Daniel şi a soţiei sale,
Gabriella Somssich de Sárd.
În această perioadă, József Sebestyén Keöpeczi a
pictat stema familiei Herepei de Magyarherepe, cea
a familiei Gyárfás de Lécfala, precum şi stema „No-
bilei Naţiuni a Secuilor”.
Stema oraşului Târgu Secuiesc s-a pictat în Sala
de spectacole a Casei „Vigadó”, în 1929.
În această perioadă, s-au adoptat steme adminis-
trative pentru judeţul Trei Scaune, oraşele Sfântu
Gheorghe şi Târgu Secuiesc.
171
17.6 Steme din perioada socialistă
Aceasta fost o perioadă ostilă stemelor. În anii 1950,
s-a încercat înlăturarea stemelor principilor Tran-
silvaniei, pictate de József Sebestyén Keöpeczi pe
parapetul tribunei vestice a bisericii reformate de la
Căpeni. Astfel, din dispoziţia miliţianului sectorist,
s-a dat cu soluţie chimică peste picturi. Stema de
conte a familiei Kálnoky a fost înlăturată de pe fron-
tonul castelului de la Micloşoara. De asemenea, au
fost demontate stemele sculptate în piatră, de mari
dimensiuni, de pe castelul de la Vârghiş, respectiv
de pe conacul de la Tălişoara. Totodată, s-a încercat
înlăturarea stemei celor Trei Scaune de pe fronto-
nul fostului sediu al Scaunelor, Biblioteca Judeţeană
din acea perioadă. Până la urmă, stema a fost doar
camuflată.
Totuşi, chiar şi în această perioadă s-au executat
câteva steme.
Din iniţiativa fondatorului muzeului etnografic
de la Cernat, învăţătorul Pál Haszmann s-au reali-
zat mai multe steme pentru colecţia de istorie locală
a muzeului: stemele familiilor Bod de Albis, Cseh
de Alsócsernáton, Cseh de Szentkatolna, Bernáld
de Alsócsernáton, Végh de Alsócsernáton, Cserá-
toni de Alsócsernáton, Dombi de Ikafalva, Baló de
Nagybacon, Zambler de Alsócsernáton, Molnár de
Alsócsernáton.
În 1958, József Sebestyén Keöpeczi a pictat stema
Bisericii Unitariene Maghiare pentru Parohia Uni-
tariană din Aita Mare.
În 1972 s-a adoptat stema judeţului Covasna, bi-
neînţeles, cuprinzând elemente ce simbolizau regi-
mul socialist.
17.7 Steme de după revoluţia din
decembrie 1989
După căderea comunismului, societatea româneas-
că s-a liberalizat. S-au creat condiţii pentru crearea
stemelor unităţilor administrative, neîngrădindu-se
folosirea altor steme.
 Imediat după revoluţia din decembrie 1989,
după căderea regimului ostil stemelor şi bisericilor,
s-a renovat biserica-cetate reformată de la Ilieni.
Tavanul nou, casetat, a primit cinci steme pictate:
stema Transilvaniei, stema celor Trei Scaune, stema
comună a familiilor Benkő, Dancs, Dobos, Elekes,
Katona, Kerekes, Nagy, Séra, Szász, Szilvássy și Zay-
zon de Illyefalva, stema familiei Petke de Illyefalva
şi stema familiei Gödri de Illyefalva.
În 1992 s-a renovat biserica reformată din Si-
meria, construcţia fiind dotată cu un tavan casetat.
Patru dintre casete conţin stemele: stema Transil-
vaniei, stema Bisericii Reformate Maghiare, stema
celor Trei Scaune, stema Colegiului Székely Mikó.
Această parohie şi-a adoptat o stemă în 2007, care
ornamentează orga.
Biserica reformată de la Tălişoara a fost decora-
tă în anul 2000 cu stemele familiilor nobiliare din
localitate: Sólyom, Benczédi, Gáspár, Kolumbán,
Bartha, Daniel, Zathureczky, Rauber, Nagy, Márkó,
Balási, Baló, Máthé, Szász, Sándor, Jakab, Szombati.
Biserica reformată nou construită de la Baraolt a
fost ornamentată cu șapte casete conținând steme.
De asemenea, a fost completată colecţia de isto-
rie locală a Muzeului „Haszmann Pál” din Cernat cu
familiilor Kelemen de Alsócsernáton, Rápolthy de
Peselnek, Apor de Altorja, Csíky de Alsócsernáton şi
cu o stemă dedicată lui Péter Bod de Felsőcsernáton.
După revoluţia amintită, cea mai renumită insti-
tuţie de învăţământ din judeţ, Colegiului „Székely
Mikó” şi-a adoptat o stemă, care a fost amplasată pe
faţada clădirii și lângă poarta instituției.
În această perioadă s-a reamplasat copia stemei
imperiale austriece pe frontonul clădirii sediu-
lui Regimentului de husari-grăniceri nr. 11, s-au
reamplasat copiile stemelor conțolor Kálnoky de
Kőröspatak pe frontonul castelulelor Kálnoky de
la Micloşoara și Velea Crișului, s-a decorat casa de
oaspeţi a prinţului Charles de la Valea Zălanului, cu
însemnul Prinţului de Wales, stema de neam a fa-
miliei Rhédey de Kisréde şi cea a familiei Kálnoky
de Kőröspatak.
172
Stema Eparhiei Reformate din Ardeal s-a montat
pe faţada sediului Protopopiei Reformate Sepsi din
Sfântu Gheorghe. Stema Muzeului Naţional Secu-
iesc, proiectată în 1912, a fost realizată şi amplasată
pe faţada instituţiei în 2008.
S-au ornamentat câteva monumente funerare
cu steme familiale: Elekes de Kézdialbis, Haralyi
de Páva, Orbán de Márkosfalva şi chiar cu stema
Colegiului „Székely Mikó”, ornamentându-se mo-
numentul funerar cu o placă comemorativă a unui
absolvent al liceului, decedat.
Începând din anul 2004, s-au adoptat steme ale
unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ pre-
cum cele ale judeţului Covasna, municipiilor Sfân-
tu Gheorghe şi Târgu Secuiesc, oraşelor Întorsura
Buzăului şi Covasna, comunelor Bodoc, Sânzieni,
Chichiş, Arcuş, Zăbala, Bixad, Moacşa, Breţcu, Vâr-
ghiş, Lemnia, Ghidfalău, Valea Crişului, Catalina,
Ghelința, Turia, Aita Mare, Estelnic, Ozun, Poian,
Zagon, Brăduţ, Ilieni, Mereni și Vâlcele.
*
Din multitudinea de steme aflate pe teritoriul ju-
deţului Covasna, doar una provine din Evul Mediu
transilvănean, restul se împarte în perioade diferite,
clasificate după statutul Transilvaniei.
Din perioada Principatului Transilvaniei notăm
25 de steme, din perioada apartenenţei la Imperiul
Habsburgic 41 de steme, din perioada dualismului
austro-ungar 21 de steme, din perioada interbelică
47 de steme, din perioada socialistă 12 de steme,
iar, după revoluţia din decembrie 1989, notăm 49
de steme, plus 27 de steme ale unităţilor adminis-
trativ-teritoriale aprobate de guvern.
Cum era de aşteptat, cele mai puţine steme au
apărut în perioada socialistă. Totuşi, este de remar-
cat că sub regimul ostil stemelor au apărut 11 de în-
semne într-un muzeu, care abia şi-a deschis porţile.
În perioada Principatului Transilvaniei au apărut
25 de steme, fapt normal pentru acest interval de
timp. În perioada apartenenţei la Imperiul Habs-
burgic avem mai multe, 41 de steme, de asemenea
un lucru normal, iar într-un răstimp mai scurt, cel
al dualismului austro-ungar, 21 de steme.
Ceea ce este interesant, faptul că în perioada in-
terbelică, un interval de timp în care monumentele
cu decoraţie heraldică deveniseră oarecum desuete,
apar 47 de steme, mai multe decât în perioada Impe-
riului Habsburgic, în care heraldica era la modă. Dar,
dacă avem în vedere autorul majorităţii stemelor,
faptul devine de înțeles. Un artist heraldist de prim
rang, József Sebestyén Keöpeczi a decorat biserica re-
173
formată de la Căpeni cu steme, realizând o galerie de
steme, un fel de memorial al principilor Transilvaniei
şi al familiilor însemnate din localitate.
A urmat un regim ostil blazoanelor, după care, în
perioada contemporană, cea de după revoluţia din
decembrie 1989, avem cele mai multe steme. Dacă
le numărăm împreună, sunt 76, din care 27 steme
ale unităţilor administrativ-teritoriale, iar restul de
49 steme având mai ales funcţie decorativă.
În consecinţă, asistăm la o renaştere a fenomenu-
lui heraldic în judeţul Covasna.
Concluzii finale
Lucrarea de faţă este un inventar al tuturor stemelor
aflate pe teritoriul judeţului Covasna şi nu numai.
Mai mult decât atât, lucrarea prezintă mai multe mo-
duri de clasificare a stemelor avute în vedere, enume-
rându-se şi concluziile derivate în urma cercetării.
O lucrare de acest fel nu a mai fost realizată nici
în ţară şi nici în Ungaria – după cum am constatat în
urma parcurgerii literaturii de specialitate. În Ungaria
există un catalog al stemelor şi steagurilor unităţilor
administrativ-teritoriale din judeţul Vas, dar o prelu-
crare a tuturor stemelor întâlnite nu a fost întreprinsă.
Astfel, au fost inventariate toate stemele de pe
clădiri publice şi private, laice şi ecleziastice, de pe
monumente funerare, din interiorul clădirilor pu-
blice, din colecţiile Muzeului Naţional Secuiesc, ale
Muzeului „Haszmann Pál” din Cernat, din fondu-
rile Biroului Judeţean Covasna al Arhivelor Naţio-
nale ale României.
Lucrarea începe prin prezentarea teritoriului avut
în vedere, judeţul Covasna, cu caracteristicile geo-
grafice şi principalele coordonate istorice. Urmează o
abordare sub aspect teoretic a heraldicii şi a obiectului
acesteia: stema. A fost realizată şi o organizare a heral-
dicii întâlnite în judeţ, în heraldică nobiliară, eclezias-
tică, teritorială, princiară şi de stat. Au fost prezentate
preocupările de heraldică în Transilvania în general și
cele care vizau teritoriul actualului judeţ Covasna, în
particular. S-a constatat, pe această cale, că un singur
autor – József Pálmay – s-a ocupat de teritoriul cer-
cetat – cu mai bine de un secol în urmă –, în primul
175
rând din punct de vedere al genealogiei familiilor no-
biliare, dar şi sub aspect heraldic – abordarea sa având
semnificative deficienţe. Toate stemele inventariate au
fost grupate după microregiuni: Ținutul Pădurilor,
zona municipiului Sfântu Gheorghe şi împrejurimile
sale, partea de est a judeţului, adică teritoriul fostelor
scaune Kézdi şi Orbai, precum şi muzeele amintite
anterior, respectiv în fondurile arhivelor.
Tradiţia amplasării de steme în biserici şi castele,
împrumutată din Occidentul medieval, a prins rădă-
cini şi pe meleagurile transilvănene, deci inclusiv în
aria cercetată. Amplasarea stemelor în lăcaşurile de
cult a dus nu numai la cunoaşterea lor, ci şi la conser-
varea acestora de-a lungul timpului. Castelele şi unele
conace conţin şi ele steme, mai multe sau mai puţine,
anume cele ale ctitorilor, ale celor care au contribuit
la extinderea ori înfrumuseţarea acestor construcţii,
ori ale celor care pur şi simplu au stăpânit aceste edi-
ficii. Aceste construcţii laice conţin steme sculptate
în piatră sau confecţionate prin stucaturi.
Lucrarea a urmărit prezentarea stemelor aflate
în trei microregiuni. Pe teritoriul Ţinutului Pădu-
rilor (Erdővidék), care ocupă cca. 18 % din terito-
riul judeţului Covasna, se află peste jumătate din
stemele aflate pe teritoriul judeţului. Însumând
toate stemele aflate în şi pe reşedinţele nobiliare,
precum şi în lăcaşele de cult, putem afirma că Ţi-
nutul Pădurilor este un veritabil „ţinut al stemelor”.
Municipiul Sfântu Gheorghe şi împrejurimile sale
rămân în urma celui dintâi teritoriu prezentat. Dar
aici găsim trei dintre cele mai vechi patru steme de
pe teritoriul judeţului Covasna. Două se află în bi-
serica-cetate reformată din Sfântu Gheorghe, iar a
treia în biserica reformată din Araci. Pe teritoriul
fostelor scaune Kézdi şi Orbai s-a putut observa că
unii ctitorii din rândurile aristocraţiei şi-au marcat
construcţiile cu blazoanele lor şi ale soţiilor lor. În
cazul construcţiilor ecleziastice, donatorii şi-au în-
făţişat stemele, fie ei membri ai nobilimii mari sau
ai celei mici (în privinţa acestora din urmă, îi avem
în vedere pe cei mai înstăriţi).
În incinta Muzeului Naţional Secuiesc, vizitato-
rul poate vedea câteva steme sculptate în lapidarul
instituţiei. Stemele din Galeria de artă „Gyárfás
Jenő” se află în depozit, cele din biblioteca docu-
mentară pot fi la îndemâna cercetătorului, dar nu
sunt accesibile publicului larg.
După multitudinea de steme aflate într-o unitate
muzeală dintr-o localitate rurală, Muzeul „Hasz-
mann Pál” din Cernat – denumit astfel în memo-
ria fondatorului său – poate fi considerat drept un
muzeu colecţionar de steme; în colecţia de istorie
a comunei apar, şi se înmulţesc şi în zilele noastre,
stemele familiilor locale mai însemnate.
Cercetând stemele de pe diplomele de înnobilare
şi blazon aflate în fondurile arhivelor din judeţ, pu-
tem trece în revistă o succesiune foarte interesantă
de însemne acordate în perioada dintre începutul se-
colului al XVII-lea şi sfârşitul secolului al XVIII-lea,
toate stemele având particularităţi care, sub aspec-
tul concepţiei şi al stilului reprezentării, diferă de la
unele de altele. În plus, putem parcurge evoluţia artei
blazonului pe parcursul perioadei amintite, care aco-
peră două secole de heraldică de cancelarie.
Am parcurs şi stemele unităţilor administra-
tiv-teritoriale din judeţul Covasna. Ca o observaţie
generală, acestea au un conţinut simplu. Majorita-
tea lor se prezintă în scut nepartajat, în vreme ce
altele au scutul împărţit în două. În cazul unităţilor
administrativ-teritoriale care au avut steme istorice,
s-au păstrat aceste steme. În cazul localităţilor care
nu au avut steme, a fost nevoie de elaborarea unor
176
steme noi. După gradul lor de complexitate, steme-
le administrative din judeţul Covasna diferă de cele
din alte regiuni ale ţării.
După cum am arătat, cele mai multe steme se află
în microregiunea Ținutul Pădurilor, peste jumătate
dintre stemele identificate pe vreun suport, mai precis
58%, în Sfântu Gheorghe şi împrejurimi 22%, iar pe
teritoriul fostelor scaune Kézdi şi Orbai 20%. Faptul
că cele mai multe steme se află în Ținutul Pădurilor,
se datorează în mare parte unor artişti ai locului, care
au ornamentat bisericile localităţilor lor cu steme.
Este vorba în primul rând de artistul heraldist József
Sebestyén Keöpeczi, care a realizat în biserica refor-
mată de la Căpeni o adevărată galerie de steme. Cât
despre artistul gravor Bálint Kósa, acesta a ornamen-
tat biserica reformată din Tălişoara cu douăzeci de
steme. Bineînţeles, dorinţa artiştilor s-a întâlnit şi cu
o receptare pozitivă din partea comunităţilor locale.
65% dintre steme se află pe şi în construcţii
ecleziastice, 25% pe şi în construcţii laice, iar 10%
constituie stemele funerare. Se poate trage conclu-
zia, că cea mai mare încredere se îndreaptă către
biserică, loc de întâlnire, accesibil pentru o pătură
mai largă de oameni.
Stemele aflate pe teritoriul judeţului Covasna
s-au realizat printr-o multitudine de tehnici. Dintre
acestea se disting două. Cele mai multe sunt steme-
le pictate, apoi cele sculptate. Cele pictate acoperă
62% din totalul stemelor, iar cele sculptate 22 la
sută. Restul sunt executate prin diferite alte tehnici,
ca decupare din tablă de cupru, ştanţare, turnare,
sgraffito, mozaic, gravură, teracotă, stucatură, şi
mai nou prin tehnică asistată de calculator. Dintre
stemele pictate majoritatea sunt pictate pe lemn ori
plăci pe bază de lemn, apoi cele pictate pe carton şi
cele pe material textil, picturi murale sunt puține.
Dintre cele sculptate majoritatea zdrobitoare sunt
sculptate în piatră, dar sunt câteva şi în lemn.
Tehnicile tradiţionale conduc detaşat acest clasa-
ment, dar încep să prindă rădăcini tehnicile moder-
ne, asistate de calculator, ca gravura în piatră şle-
fuită, în cazul monumentelor funerare, sau tehnici
computerizate de executare a stemelor din material
sintetic. Astfel de steme au devenit curente în muni-
cipiul Sfântu Gheorghe, unde stema unităţii admi-
nistrativ-teritoriale apare pe indicatoarele străzilor.
Acestea nu au fost înşirate în prezentarea lucrării,
deoarece stema municipiului apare o singura dată
în cadrul inventarului patrimoniului heraldic al ju-
deţului. Dar, fenomenul răspândirii stemelor exe-
cutate prin această metodă ia amploare.
Din patrimoniul heraldic al judeţului, cele mai
multe steme sunt cele nobiliare, care apar atât pe re-
şedinţe nobiliare, cât, mai ales în şi pe construcţii
ecleziastice. Acestea acoperă 73 % din totalul steme-
lor enumerate, care aparţin patrimoniului heraldic
al judeţului. Urmează categoria stemelor adminis-
trative, care însumează în prezent 19 % dintre steme,
stemele ecleziastice 4 %, precum şi cele enumerate
ca steme de stat şi princiare au ponderea de 4 %.
În viitorul apropiat va creşte, mai mult ca sigur,
numărul stemelor administrative. Şi în prezent sunt
unele proiecte de steme comunale aflate în diferite
faze ale adoptării, existând încă unităţi administra-
tiv-teritoriale care încă nu şi-au însuşit steme, dar
după toate probabilităţile o vor face.
Sunt şanse şi pentru creşterea numărului stemelor
ecleziastice, dacă parohiile îşi adoptă steme proprii.
Numărul stemele nobiliare are şanse de creştere,
iar dacă cineva va urma exemplul artiştilor József
Sebestyén Keöpeczi și Bálint Kósa, sau al arhitec-
tului Kázmér Kovács, atunci vor mai apărea şi alte
steme nobiliare în biserici.
Într-o altă clasificare, cele mai multe steme sunt
cele nobiliare individuale. Ele apar mai ales în bi-
serici, ca însemne ale donatorilor, dar mai ales ca
steme având un rol decorativ, precum cele din bi-
sericile reformate de la Căpeni, Tălişoara sau Ilieni.
Steme apar şi pe castele şi conace, marcând propri-
etatea, ori comemorând o construcţie sau o extin-
dere. În colecţiile publice, unele categorii de steme
sunt mai bine reprezentate decât altele: cele de la
Muzeul Naţional Secuiesc sunt mai ales steme fu-
nerare, apoi steme sculptate în piatră în lapidarul
177
instituţiei, în vreme ce cele de la Muzeului „Hasz-
mann Pál” din Cernat sunt steme comemorative,
având rolul de a îmbogăţi colecţia de istorie locală.
Stemele de alianţă, mult mai puţine decât cele
individuale, dar totuşi într-un număr destul de în-
semnat, apar mai ales pe reşedinţele nobiliare, cel
mai adesea pe frontonul construcţiei, dar şi în in-
terior, pe plăci comemorative. Ele apar şi pe con-
strucţiile ecleziastice, comemorând ctitorii sau pe
cei care au contribuit la ridicarea, modificarea ori
extinderea construcţiei.
În urma clasificării stemelor după data apariţiei
lor, s-a putut observa că este reprezentat şi Evul Me-
diu – chiar dacă este vorba despre o singură stemă
– iar de la perioada principatului încoace numă-
rul stemelor a cunoscut o creştere continuă. Chiar
într-o epocă în care monumentele cu decoraţie he-
raldică deveniseră oarecum desuete (ne referim la
perioada interbelică), pe teritoriul cercetat stemele
s-au înmulţit. După aproape o jumătate de secol de
regim totalitar, ostil blazoanelor – în care totuşi au
apărut o duzină de steme – dorinţa de a decora clă-
diri – mai ales biserici – cu steme, nu s-a stins, ci
dimpotrivă, cunoaştem numeroase exemple.
În cele două perioade de înflorire a heraldicii loca-
le, acest fenomen s-a datorat muncii unor artişti, care
au decorat biserici reformate cu steme, bineînţeles, cu
acceptul preoţilor parohi şi al comunităţilor locale.
Remarcăm în special perioada contemporană, în
care au apărut peste 50 de steme, în plus 29 de steme
ale unităţilor administrativ-teritoriale aprobate de
guvern, dar mai sunt şi alte proiecte înaintate spre
aprobare. Acest fapt se datorează în primul rând
unor persoane care au confecţionat stemele sau au
proiectat steme administrative iar în al doilea rând
receptivităţii mediului uman.
În ciuda faptului că timp de patru decenii şi ju-
mătate a dominat un regim totalitar, ostil stemelor,
asistăm la continuitatea fenomenului heraldic şi
chiar la o renaştere a fenomenului heraldic în judeţul
Covasna. Bisericile reformate din Ilieni, Simeria, Tă-
lişoara au fost decorate cu casete conţinând steme.
Muzeul din Cernat a continuat colecţionarea steme-
lor familiilor din localitate şi împrejurimi. Totodată,
s-au reamplasat stemele înlăturate în timpul regi-
mului socialist. Astfel, pe frontonul castelelor Kál-
noky de la Micloşoara și Valea Crișului au reapărut
stemele familiei Kálnoky. Pe frontonul fostului sediu
al Regimentului de husari-grăniceri nr 11 din Sfântu
Gheorghe a reapărut stema Imperiului Habsburgic
(reamplasarea acestei steme ar fi putut fi evitată, în
condiţiile în care imperiul a dus o politică de asupri-
re a localnicilor şi chiar instituţia grănicerească a fost
una de opresiune; totuşi, autoritățile locale au readus
monumentul la înfăţişarea iniţială).
Stemele acoperite au fost readuse la lumina zilei.
Pe frontonul fostului Sediu al Scaunelor, azi Bibliote-
ca Judeţeană din Sfântu Gheorghe, a reapărut stema
celor Trei Scaune. Pe faţada Casei de Cultură „Viga-
dó” de la Târgu Secuiesc, pe care stema oraşului a
supravieţuit perioada comunistă „neobservată”, după
căderea regimului stema a fost colorată, din păcate şi
grosolan modificată. Au fost restaurate stemele sculp-
tate în piatră de pe conacul Daniel de la Tălişoara,
precum şi de pe amvonul sculptat din piatră al bise-
ricii unitariene de la Aita Mare, care conţine o stemă.
Au început să apară monumente funerare orna-
mentate cu steme nobiliare. În acest context, ar fi
necesară restaurarea amvonului bisericii reformate
de la Hăghig, cel care conţine două steme. Totoda-
tă, ar trebui restaurate casetele care conţin stemele
principilor Transilvaniei şi caseta centrală cu stema
„naţiunii secuieşti” de pe parapetul tribunei vestice
în biserica reformată de la Căpeni, pictate de József
Sebestyén Keöpeczi. De asemenea, ar trebui inven-
tariate stemele din Muzeul Naţional Secuiesc. În
acest sens, a început restaurarea stemelor funerare
aflate în biblioteca documentară a muzeului.
Suntem martorii unei donaţii către Muzeul Na-
ţional Secuiesc: s-a donat o diplomă de înnobilare
şi blazon, cea a familiei Márk de Egerpatak. Astfel,
documentul a devenit cercetabil, accesibil unui pu-
blic mai larg. Ar fi de dorit ca acest gest să fie urmat
şi de altele similare.
178
Chiar dacă cea mai bogată colecţie de steme fu-
nerare din ţară se găseşte la biserica reformată din
str. Farkas (Kogălniceanu) de la Cluj-Napoca, tre-
buie totuşi evidenţiat că şi în judeţul Covasna se gă-
sesc numeroase însemne de acest fel, spre exemplu
la parohia reformată de la Doboşeni şi în custodia
Muzeului Naţional Secuiesc.
Este îmbucurător faptul că, în zilele noastre, se re-
învie tradiţia amplasării stemelor. Am văzut exemplul
bisericii reformate din Simeria, care şi-a împodobit
tavanul clădirii cu casete ornamentate, printre care
patru steme, asumându-şi în plus o stemă proprie.
La fel, parohia reformată din Ilieni şi-a ornamentat
biserica cu tavan casetat, amplasând cinci steme, din-
tre care trei nobiliare. Biserica reformată de la Bara-
olt a fost ornamentată cu şapte steme. Protopopiatul
Reformat Sepsi şi-a marcat sediul cu stema eparhiei,
asumată de asemenea după revoluţia din 1989. În
cimitire apar blazoane familiale pe monumente fu-
nerare. Un liceu şi-a asumat o stemă proprie. Toate
acestea ne îndreptăţesc să sperăm într-o renaştere a
folosirii acestor însemne, având rolul de marcare a
identităţii, uzanţă care a dăinuit secole de-a rândul.
Cursul istoriei a stopat, după cum putem observa,
doar vremelnic acest fenomen. Multe unităţi admi-
nistrativ-teritoriale şi-au asumat proiecte de steme,
care ulterior, prin hotărâri de guvern au fost adoptate.
În acest judeţ, cel mai mic din ţară din punct de ve-
dere al populaţiei (1 % din populaţia României), şi al
doilea din urmă după suprafaţă (1,5 % din suprafaţa
ţării), putem afirma, că revine câte o stemă la fiecare
20 de km² sau la fiecare 1.000 de locuitori. În aceste
condiţii, judeţul Covasna se află pe primele locuri din
ţară – dacă nu chiar pe primul! – în privinţa densităţii
stemelor care pot fi identificate în cuprinsul său.
În concluzie, în urma cercetării efectuate şi a
realizării prezentei lucrări, se poate conchide că
judeţul Covasna nu mai constituie o pată albă pe
harta ţării, în ceea ce priveşte cercetarea heraldică,
ci dimpotrivă, se vădeşte a fi o regiune în care bla-
zoanele sunt consistent reprezentate. În fine – cum
s-a arătat – lucrarea constituie un unicat în materie.
Ilustrații

179
 1. Stema și deviza familiei Daniel de Vargyas. 4. Stema lui Ferenc Daniel de Vargyas – 1646
Tablou pictat în jurul anului 1900, aflat la Cluj-Napoca,
la Consistoriul Bisericii Unitariene

2. Castelul Daniel de la Vârghiș – fațada sudică

181
3. Castelul Daniel de la Vârghiș – fațada nordică 6. Stema sculptată în piatră a lui István Daniel.
Desen de József Sebestyén Keöpeczi

5. Stema de alianţă István Daniel–Polyxena Pekri – 1745

182
 7. Stema lui István Daniel. 8. Stema contesei Polixena Pekri.
Desen de József Sebestyén Keöpeczi Desen de József Sebestyén Keöpeczi

9. Stema de alianţă Ferenc Daniel–Gabriella Somssich – 1937

183
10. Scutul Daniel pe casa fântânii – 1937

12. Tabernacolul de la Vârghiș cu stemele lui

Gábor Daniel, Mária Rauber, Gabriella Somssich
și Ferenc Daniel – opera lui Rezső Haáz din 1937

11. Stema de alianţă Daniel–Somssich

pe soba de teracotă – 1937

13. Cavoul familiei Daniel de la Vârghiș 14. Stema Daniel de Vargyas pe cavou – 1890

184
 15. Conacul Daniel de la Tălișoara

16. Stema lui Mihály Daniel (I.)

pe un ancadrament – 1649

17. Edicul cu stema Daniel – 1669

185
18. Stema lui Mihály Daniel (II) pe un
ancadrament – ante 1685

19. Stema de baron Daniel – 1884

20. Castelul Kálnoky de la Micloșoara

186
 22. Casa de oaspeți de la Valea Zălanului
a prințului Charles

21. Stema de conte Kálnoky de Kőröspatak – replică 2011

23. Frontonul decorat al fostului grânar de la Valea Zălanului

187
 24. Biserica fortificată unitariană de la Aita Mare

25. Stema familiei Donáth pe amvon – 1710

26. Stema Bisericii Unitariene Maghiare –desen de József

Sebestyén Keöpeczi, 1958

188
27. Stema funerară a baronului István Daniel (1723–1788)
28. Stema funerară a contelui Ádám Székely (1721–1789)

29. Stema funerară a contelui Pál Bethlen sen. (1715–1797) 30. Stema funerară a contesei Sára Teleki (1722–1795)

189
 31. Extinderea sudică a bisericii reformate de la Căpeni

30a. Stema funerară a contelui Pál Bethlen jr. (1739–1795)

32. Stemele Ungariei şi Transilvaniei, unite sub coroana regală maghiară – 1866

190
33. Stema „Nobilei Comunităţi a Căpeniului” 35. Stema „Nobilei Naţiuni a Secuilor”

34. Parapetul tribunei vestice si pictura murală cu pasărea Phoenix

191
36. Scutul familiei Bethlen de Iktár 37. Scutul familiei Báthori de Somlyó 38. Scutul familiei Bocskai de Kismarja

39. Scutul familiei Rákóczi 40. Scutul familiei Kemény 41. Scutul familiei Apafi
de Felsővadász de Magyargyerőmonostor de Apanagyfalu

42. Pictură murală înfățișând pasărea Phoenix în scut 43. Stema autorului picturilor, József Sebestyén Keöpeczi

192
 44. Tavanul casetat – decorat cu steme – din biserica reformată de la Căpeni

45. Stemele familiilor Nagy-Sugár de Köpecz, Sebestyén de Keöpecz, 46. Stema nobilei familii Sebestyén de Kő­
Nagy de Köpecz și Kaller de Köpecz –în oglindă röspatak și Keöpecz (în colecția autorului)

193
51. Stema
comunei Căpeni

47. Stemele familiilor Bocz de Köpecz (1677),

Deák de Köpecz, Égető de Köpecz,
Bocz de Köpecz (1649) – în oglindă

52. Stema
„Nobilei Naţiuni
a Secuilor”

50. „Semnătu-
ra” autorului
ste­melor pic-
tate pe casete:
stema lui Józ-
sef Sebestyén
Keöpeczi
53. Emblema
Eparhiei Refor-
mate din Ardeal

55. József Sebestyén

Keöpeczi – 1929
54. Pasărea (Fotografie din
Phoenix colecția autorului)

194
48. Stemele familiilor Balázs de Köpecz, Gúzs de Keöpecz, 49. Stemele familiilor Benkő de Köpecz și Árkos,
Móricz de Nagyvárad și Sepsiszentgyörgy Toókos de Nagybaczon, Benedek de Kisbaczon
și Gáspár de Bardócz – în oglindă și Gyenge de Miklósvár – în oglindă

56. Biserica reformată de la Tălișoara

195
58. Stemele de pe latura
estică a porticului, ale fa-
miliilor Sólyom, Benczédi,
Gáspár, Kolumbán, Bartha
și Daniel

59. Stemele din dreapta intrării,

a familiei Zathureczky, a loca-
lităţii Tălişoara, ale familiilor
Rauber și Nagy

196
61. Stemele de pe latura
vestică a porticului, ale fa-
miliilor Baló, Máthé, Szász,
Sándor, Jakab și Szombati

60. Stemele din stânga intră-

rii, a Eparhiei Reformate din
Ardeal, ale familiilor Rez-
nek-Kósa, Márkó și Balási

197
 57. Artistul plastic Bálint Kósa

62. Stema Daniel de pe strana familiei 63. Biserica unitariană de la Vârghiș

din biserica reformată de la Tălişoara

64. Stema Bisericii Unitariene Maghiare în biserica de la Vârghiș

198
 65. Biserica reformată de la Baraolt

66. Stemele familiilor Bocskai și Rákóczi, a Transilvaniei, a familiei Zathureczky și a Eparhiei Reformate din Ardeal
pe tavanul casetat al holului bisericii reformate de la Baraolt (Foto: Hunor Magyari)

67. Stema familiei 68. Stema comitatului

Bethlen de Iktár Trei Scaune
(Foto: Hunor Magyari) (Foto: Hunor Magyari)

199
 69. Sediul Scaunelor de la Sfântu Gheorghe

70. Stema celor Trei Scaune pe frontonul fostului sediu

al scaunelor – 1832
71. Stema celor Trei Scaune în sala mare – 1990

200
 72. Sediul Regimentului de husari-grăniceri nr. 11 de la Sfântu Gheorghe – Casa cu arcade

73. Stema imperială austriacă – replică pe fostul sediu

al Regimentului de husari-grăniceri nr. 11 – 2008

201
 74. Casa Gidófalvy de la Sfântu Gheorghe

75. Stema de pe casa Gidófalvy – 1839

76. Stema Gidófalvy de Gidófalva

de pe diploma de înnobilare din 1702

202
 77. Colegiul „Székely Mikó” de la Sfântu Gheorghe

78. Stema Colegiului „Székely Mikó” – mozaic 79. Stema Colegiului „Székely Mikó” în perioada inter-
lânga intrarea principală – 1991 belică – desen al heraldistului József Sebestyén Keöpeczi

203
 81. Stema Cole-
giului „Székely
Mikó” montată
pe stâlpul porții
– 2015 (Autor
Levente Kiss)

80. Stema Colegiului „Székely Mikó” sculptată în piatra

care marchează 150 de ani de existență a instituției
de învățământ – 2009 (Autor Sámuel Urszuly) 83. Stema
familiei Szé-
kely de Lisz-
nyó și Kilyén
(1720–1729)

82. Conacul Székely–Potsa de la Chilieni

204
 84. Casa Gidófalvy–Szabó de la Ozun

85. Stema de alianță Gidófalvy de Gidófalva–

Szabó de Uzon – 1828

205
86. Castelul Kálnoky de la Valea Crișului

87. Emblema de pe pridvo-

rul castelului Kálnoky

88. Scutul stemei 89. Scutul stemei

de neam a fami- de conte a fami-
liei Kálnoky liei Kálnoky

206
 90. Biserica reformată fortificată de la Sfântu Gheorghe

91. Cea mai veche stemă din județ, aflată pe o consolă 92. Stema de pe lespedea funerară a lui Ferenc Daczó
în biserica fortificată reformată – ante 1547 de Sepsiszentgyörgy – 1602

207
 93. Biserica reformată din Simeria (Sfântu Gheorghe)

94. Stema
Transilvaniei
pe tavaul 95. Stema
bisericii re- Bisericii
formate din Reformate
Simeria Maghiare

98. Stema Parohiei Refor­

mate Simeria – 2007

97. Stema
96. Stema Colegiului
celor Trei „Székely
Scaune Mikó”

208
 99. Biserica reformată centrală de la Sfântu Gheorghe

100. Stema Eparhiei Reformate din Ardeal 101. Stema comunității secuiești pe turnul bisericii
pe turnul bisericii

209
 102. Sediul Protopopiatului Reformat Sepsi

103. Stema Eparhiei Reformate din Ardeal

210
 104. Biserica reformată de la Bodoc

105. Stema familiei Mikó de Hídvég – 1686

211
 106. Biserica fortificată reformată de la Ilieni

107. Stema Transilvaniei – 1990 108. Stema celor Trei Scaune – 1990

109. Stema comună a familiilor Benkő, Dancs, Dobos, Elekes, Katona, Kerekes, Nagy, Séra, Szász, Szilvássy și
Zayzon de Illyefalva, în mijloc stema familiei Petke de Illyefalva, la dreapta stema familiei Gödri de Illyefalva – 1990

212
 110. Biserica fortificată unitariană de la Arcuș

111. Stema Bisericii Unitariene Maghiare –

încputul secolului al XX-lea

213
 112. Biserica reformată de la Hăghig

113. Stema lui János Nemes de Hídvég – 1674 114. Stema soției, Anna Pápai – 1674

214
 115. Capela familiei Nemes de la Hăghig

116. Stema de conte a familiei Nemes de Hídvég (1866–1874)

215
 117. Biserica reformată de la Araci

118. Stema familiei Geréb de Árapatak

216
 120. Stema de neam a familiei Henter

119. Biserica romano catolică de la Sântionluca 121. Stema de alianță Henter-Almásy

122. Stema de baron a familiei Henter

217
 123. Biserica unitariană de la Calnic

124. Stema Bisericii Unitariene Maghiare și cea dedicată principelui Moise Székely

218
 125. Biserica reformată de la Coșeni

126. Stema Nagy de Szotyor pe coronamentul amvonului

219
 129. Capela Sfântul Gheorghe de la Arcuș

127. Biserica reformată din Dobolii de Jos

130. Steme funerare în capela Sfântul Gheorghe

de la Arcuș

128. Stema Transilvaniei și cea

a Eparhiei Reformate din Ardeal

220
131. Cavoul familiei Kálnoky de la Valea Crișului 133. Monumentul funerar al lui Ferenc Mikó de Hídvég –
fotografie din 2015

132. Stema de neam a familiei Kálnoky 134. Monumentul funerar (Fotografie din colecția
de Kőröspatak– 1884 preotului Barna András Ungvári)

140. Cavoul familiei Nagy de Szotyor 141. Stema familiei Nagy de Szotyor pe cavou

221
 136. Stema de pe monumentul funerar
al familiei Elekes de Kézdialbis

135. Stema de pe monumentul funerar

al familiei Gödri de Illyefalva

137. Stema Jány de Tompaháza pe monumentul

funerar al familiei Reznek

138. Stema Colegiului „Székely Mikó” gravată

139. Emblema familiei Györbíró de Lécfalva în piatra de mormânt a lui Tibor Váncsa

222
 143. Stema orașului Târgu Secuiesc pe fațada casei „Vigadó” – 1903 (ulterior modificată)

144. Stema orașului Târgu Secuiesc din sala

de spectacole– 1929 (Foto: István Iochom)

142. Casa „Vigadó” de la Târgu Secuiesc

223
 145. Casa Jancsó de la Târgu Secuiesc

146. Stema familiei Jancsó de Nyujtód – 1896

224
 147. Conacul Apor de la Turia (Foto: István Iochom)

149. Stemele Apor de Altorja – Farkas de Harina

(Foto: Ernő Köntés)

148. Placa comemorativă Apor–Farkas

din conacul de la Turia (Foto: Ernő Köntés)

225
 150. Castelul Mikes de la Zăbala

151. Stema de alianță Mikes–Moser – 1867

226
 Conacul Apor de la Turia (Foto: István Iochom)

152. Conacul Cseh–Künnle de la Catalina

153. Emblema de alianță Cseh–Kovács (1846) 154. Emblema într-o fotografie din 2015
într-o fotografie din 2012 (Foto: Levente Albert)

227
 155. Biserica romano-catolică având hramul Sfântul Duh din Sânzieni

157. Stema Mikes de pe altar

156. Altarul principal dedicat Sfântului Duh – 1685

228
 159. Portalul capelei cu stemele Kálnoky de Kőröspatak – Lázár de Szárhegy– 1686

158. Capela Sfântul Ștefan de pe înălțimea Perkő

de lângă Sânzieni

161. Stema familiei Petky – 1736

160. Absida capelei Sfântul Ștefan

229
 164. Lespedea funerară a fraților Damokos și amvonul
bisericii reformate din Cernatul de Jos

t 162. Biserica reformată

din Cernatul de Jos

168. Stema de
neam a familei
163. Stema Pa- Damokos de
rohiei Reformate Alsócsernáton
din Cernatul de de pe strana
Jos – 1904 familiei

165. Stema de neam a familei Damokos 166. Stema de neam a familiei 167. Stema de neam a familiei
de Alsócsernáton pe lespedea funerară Bernáld de Alsócsernáton Cseffei de Noszoly sculptată în
a fraților Tamás şi Domokos – 1600 sculptată în amvon – 1700 amvon – 1700

230
 169. Biserica romano catolică veche Sfântul Emeric de la Ghelința

171. Stema oraşului Braşov – 1628 172. Stema familiei Hirscher din Braşov
combinată cu stema Brașovului – 1628

231
 170. Parapetul tribunei și tavanul casetat al bisericii vechi Sfântul Emeric de la Ghelința

173. Creştetul stemei familiei Tholdalaghi de Ercse –1628 174. Stema lui Sigismund Csoma – 1628

232
 175. Trei casete marcate cu steme pe parapetul tribunei

176. Stema de neam a familiei 177. Stema de neam a familiei 178. Stema de neam a familei
Csoma de Gelence deasupra Csoma de Gelence deasupra Nagy de Gelence deasupra
inscripției amintindu-l inscripției amintindu-l inscripției amintind-o
pe Nicolaus Csoma – 1766 pe Georgius Csoma – 1766 pe Anna Nagy– 1766

233
179. Altarul principal al bisericii Sfântul Emeric

180. Pictură dedicată Sfântului

Emeric cu stema Ungariei
(Foto: István Iochom)

234
181. Biserica reformată de la Pava

182. Stema de neam a familiei

Marthi de Páva – după 1665

235
 183. Biserica fortificată reformată de la Zăbala

184. Stema familiei Tholdy de Szalonta – 1896

189. Stema familiei Orbán de Márkosfalva – după 1990

236
185. Cavoul familiei Szentkereszty la Zagon

187. Monumentul funerar al moșierului

Mihály Fejér (Foto: István Iochom)

186. Scuturile Haller, Szentkereszty și Mikes 188. Stema familiei Fejér de Haraly
pe frontonul cavoului (Foto: István Iochom)

190. Stema familiei Haralyi

de Páva – după 1990

237
 191. Sediul Muzeului Național Secuiesc – Sfântu Gheorghe

192. Stema Muzeului Național Secuiesc – 2008

203. Sigiliul heraldic al Muzeului

Național Secuiesc – 1941

238
 195. Stema de alianță Bethlen–Gyulay – 1792

193. Stema Béldi de Uzon – 1805

197. Stema imperială austriacă – 1821

196. Stema Nemes de Hídvég – 1638

239
194. Stema Zenone di Castelceriolo (1810–1819)

201. Stema familiei Herepei de Magyarherepe – 1913

198. Stema de conte a familiei Mikes de Zabola

pe o cahlă uriașă – secolul al XIX-lea

204. Stema familiei Bibó de Barátos – 1760

t 199. Stema de conte a familiei Mikes

de Zabola pe spătarul unui fotoliu – secolul
al XIX-lea (Foto: Enikő Gazda Szőcsné)

240
 200. Stema „Nobilei Na-
țiuni a Secuilor” – 1943

202. Stema „națiunii secuiești” – 1941

241
205. Diploma de înnobilare
acordată de regele Ferdinand
al III-lea familiei Szentkereszty
în 1646

206. Stema Szentkereszty

de pe diploma de înnobilare – 1646

242
207. Diploma de înnobilare acordată de principele Sigismund Báthori lui Péter Márk de Egerpatak în 1591

208. Stema de pe diploma de înnobilare

a lui Péter Márk de Egerpatak – 1591

243
209. Stema funerară a doamnei 210. Stema funerară a lui 214. Stema funerară
Teleki Polixénia – 1797 Tamás Wass – 1831 a lui Klára Teleki – 1770

211. Stema funerară 212. Stema funerară 213. Stema funerară

a lui Kata Vay – 1831 a lui Josef von Brukenthal – 1867 a lui Rákhel Kendeffi – 1898

215. Stema funerară 216. Stema funerară a doamnei 217. Stema funerară
a lui László Csedő – 1826 Zathuretzky – 1828 a Krisztinei Cserei – 1838

244
 220. Conacul „Damokos Gyula” din Cernatul de Jos – Sediul Muzeului „Haszman Pál”

218. Stema funerară

a lui Vilmos Knöpfler – 1882

221. Expoziție de steme în cadrul colecției de istorie locală

a Muzeului „Haszman Pál” din Cernatul de Jos

245
 223. Stema familiei Damokos de Alsócsernáton pe un ancadrament din secolul al XVII-lea

219. Pál Haszmann – fondatorul 222. Stema familiei Damokos de Alsócsernáton 224. Stema lui Elek Damokos
muzeului din Cernatul de Jos pe frontonul conacului – secolul al XIX-lea de Alsócsernáton

225. Stema familiei Cseh de Alsó­ 226. Stema familiei 227. Stema familiei
csernáton (1973–1977 ) Cseh de Szentkatolna Bernáld de Alsócsernáton

246
 228. Stema familiei 229. Stema familiei 230. Stema familiei
Végh de Alsócsernáton Cserátoni de Alsócsernáton Dombi de Ikafalva

231. Stema familiei 232. Stema familiei 233. Stema familiei

Baló de Nagybacon Zambler de Alsócsernáton Molnár de Alsócsernáton

234. Stema familiei 235. Stema familiei 236. Stema familiei

Kelemen de Alsócsernáton Csíky de Alsócsernáton Bod de Albis

247
238. Stema familiei Farkas de Ikafalva 239. Stema familiei Rápolthy 240. Stema familiei Apor de Altorja
de Peselnek

242. Stema familiei

Czirjék de Sepsizoltán

241. Stema familiei

Gyárfás de Léczfalva

237. Stemă dedicată lui

Péter Bod de Felsőcsernáton

248
 243. Diploma de înnobilare acor-
dată de regele ales Ioan al II-lea
lui Péter Szentmihályfalvy în 1568

247. Diploma de înnobilare acordată de principele Mihail Apafi lui Mihály Bodoki de Illyefalva în 1664

249
244. Bucata rămasă din diploma de înnobilare acordată
de principele Gabriel Báthori lui Mihály Csiszér în 1609

250
245. Diploma de înnobilare acordată de principele Gabriel Báthori
ductorului István Nagy şi a oștenilor de sub comanda sa în 1611

251
 248. Diploma de înnobilare acordată de principele Mihail Apafi lui István Baczarábai de Vajdahunyad în 1685

246. Diploma de înnobilare acorda-

tă de principele Gheorghe Rákóczi I
lui István Lázár de Dálnok în 1643

252
249. Diploma de înnobilare acordată de Leopold I lui András Radó alias Bakcsi în 1703

253
250. Diploma de noblețe acordată de principele Gabriel Báthori familiei Békési de Marosvásárhely în 1610

251. Stema Békési de Marosvásárhely

254
252. Diploma de înnobilare acordată de principele Gabriel Bethlen notarului György Kelemen în 1628

253. Stema Kelemen de Alsócsernáton

255
254. Diploma de nobleţe acordată de principele Gabriel Bethlen familiei Borbély alias Forró de Angyalos în 1629

255. Stema Borbély-Forró de Angyalos

256
 256. Diploma de înnobilare acordată de Leopold I familiei Wrisseuich aliter Berdoczy în 1662

257. Stema Wrisseuich-Berdoczy

257
 258. Diploma de înnobilare acordată de Leopold I lui Mihály Budai de Beresztelke în 1698

259. Stema Budai de Beresztelke

258
260. Diploma de înnobilare acordată de Carol al VI-lea lui Sándor Kaczkóy alias Tompcsa în 1712

261. Stema Kaczkóy-Tompcsa

259
 262. Prima pagină a diplomei de înnobilare
în formă de volum acordată de Francisc al II-lea
lui József Damó de Lisznyó în 1792
263. Stema Damó de Lisznyó

264. Matricea sigilară a celor 265. Matricea sigilară a orașului Sfântu 266. Sigiliul judecătoriei din
Trei Scaune – în oglindă (MNS) Gheorghe cu inscripția: SIGILLVM Sfântu Gheorghe din perioada
OPPIDI SEPSI ST. GYORGY AO 1867–1871 (MNS)
1509– în oglindă (BJANR Covasna)

260
 267. Însemnul orașului Sfântu Gheorghe 269. Sigiliul orașului Târgu Secuiesc pe un document
aplicat în 1893 pe diploma de cetățean de onoare din 1808 (BJANR Covasna – Foto: Botond Nagy)
a lui József Potsa (MNS)

270. Matricea sigilară a orașului Târgu Secuiesc –

în oglindă (BJANR Covasna)

268. Stema orașului Sfântu Gheorghe

de pe diploma de conferire – 1897

271. Stema orașului Târgu Secuiesc în Cărțile regale – 1909

261
 272. Sigiliul târgului Ilieni (MNLOL) 273. Stema orașului Ilieni

274. Sigiliul târgului Brețcu – 1754 275. Sigiliul orașului Brețcu – 1785 276. Stema orașului Brețcu
(MNLOL) (MNLOL)

277. Stema județului Trei Scaune 278. Stema orașului 279. Stema orașului
– 1928 Sfântu Gheorghe – 1931 Târgu Secuiesc – 1934

262
280. Stema județului Covasna – 281. Stema judeţului Covasna – 282. Stema municipiului
1972 2007 Sfântu Gheorghe – 2007

283. Stema municipiului 284. Stema oraşului Întorsura Buză- 285. Stema oraşului Covasna –
Târgu Secuiesc – 2009 ului – 2007 (Autor Marin Niculescu) 2010 (Autor István Gazda)

286. Stema comunei Bodoc – 287. Stema comunei Sânzieni – 288. Stema comunei Chichiş –
2004 (Pictată de József Berde) 2004 2004

263
 289. Stema comunei Arcuş – 290. Stema comunei Zăbala – 291. Stema comunei Bixad –
2005 2005 2006

292. Stema comunei Moacşa – 293. Stema comunei Breţcu – 2006 294. Stema comunei Vârghiş –
2006 2006

295. Stema comunei Lemnia – 2007 296. Stema comunei Ghidfalău – 2007 297. Stema comunei Valea Crişului – 2007

264
298. Stema comunei Catalina – 2008 299. Stema comunei Ghelința – 2008 300. Stema comunei Turia – 2008

301. Stema comunei Aita Mare – 2008 302. Stema comunei Estelnic – 2008 303. Stema comunei Ozun – 2008

304. Stema comunei Poian – 2008 305. Stema comunei Zagon – 2009 306. Stema comunei Brăduţ – 2009

265
307. Stema comunei Ilieni – 308. Stema comunei Mereni – 309. Stema comunei Vâlcele –
2010 (anulată de instanță) 2015 2015

310. Stema înaintată de autoritățile orășenești

din Sfântu Gheorghe Comisiei Consultative Heraldice
în 1930 (SANIC)

266
Bibliografie
*** Liber armorum Hungariae (Magyarország címe-
res könyve), Grill Károly Könyvkiadóvállalata,
Budapest, 1913;
*** Noua stemă a României, în „Ilustraţia. Revistă
ilustrată enciclopedică”, nr. 9, anul X, seria 2, de-
cembrie 1921, p. 2;
*** Stemele Regatului României, judeţelor şi mu-
nicipiilor, în culori după originalele Comisiunei
Consultative Heraldice, aprobate şi promulgate
cu Înaltele Decrete publicate în Monitorul Oficial,
Braşov, 1935;
ABBOTT, W. H., Heraldry illustrated, The Bureau
of Heraldry, The William T. Comstock Co., New
York, 1987;
ÁLDÁSY ANTAL, Címertan, Attraktor, Mária-
besnyő–Gödöllő, 2004;
ANDRIEŞ-TABAC, SILVIU – Introducere în heral-
dică. Noțiuni generale și întregiri la armorialul
teritorial românesc, Editura Universității din Bu-
curești, 2008;
Idem – Heraldica teritorială a Basarabiei şi Trans-
nistriei, Museum, Chişinău, 1998;
ANGHEL, IONIȚĂ et alii – Județele României Soci-
aliste, Editura Politică, București, 1969;
ARZ von STRAUSSENBURG, ALBERT – Beiträge
zur Siebenbürgischen Wappenkunde, Böhlau Ver-
lag, Köln–Wien, 1981;
Idem – Zur Wappenfrage der Stadt Sächsisch-Regen,
în „Sächsish-Regener Wochenblatt”Nr. 13, 1906;
Idem – Das Wappen der Stadt Kronstadt, în „Korres-
267
ponzblatt des Vereins für Siebenbürgische Lan-
deskunde”, Hermannstadt, LI, 1928, p. 152-154;
Das Wappen von Kronstadt, Zur Klärung der
Meinungen, în „Mitteilungen des Burzenländer
Sächsischen Museums”, Braşov, Heft 1-4, 1944, p.
1-11;
Idem – Das Wappen von Hermannstadt, în „Korres-
pondenzblatt des Vereins für Siebenbürgische
Landeskunde”, Sibiu. LIII, 1930, p. 201-210;
Idem – Die historischen Wappen der ehemaligen si-
enbenbürgisch - sächsischen Gebietskörperschaf-
ten, în „Archiv des Vereins für Siebenbürgische
Landeskunde” Hermannstadt, 1858, p. 33-34;
AUNER, MICHAEL – Das Wappen von Hermann-
stadt, în “Korespondendenzblatt des Vereins für
Siebenbürgische Landeskunde” Hermannstadt,
XXXVI, 1913, p. 69-75;
B. MURÁDIN KATALIN – Faragott kőszószékek
Erdélyben, Metem–Polis, Budapest–Kolozsvár,
1994;
BALOGH, ADALBERT – Evoluţia sigiliilor folosite
de autorităţile administrative din Comitatul Ma-
ramureş – sec. XV-XVIII, în „Revista Arhivelor”,
4/1982, p. 413-422;
BÁNYAI JÁNOS – Márton Áron püspökké szente-
lése, în „Székelyföld” Anul IX, nr. 3–4 din 1939,
p. 20;
BARABÁS SAMU – Székely oklevéltár VIII (1219-
1779), Magyar Tudományos Akadémia, Bu-
dapest, 1934;
BÁRCZAY OSZKÁR, A heraldika kézikönyve
műszótárral, 714 szövegközti ábrával és 3 me-
lléklettel, Magyar Tudományos Akadémia, Bu-
dapest, 1897;
BEDEUS, GUSTAV –Die Wappen der sächsischen
Nation und der Stadt Hermannstadt, în „Sie-
benbürgische Vierteljahrschrift” Sibiu, LVIII,
1935, p. 304-309;
B(EDEUS) v(on) S(CHARBERG), J(OSEPH) – Die
Wappen und Siegel der Fürsten von Siebenbürgen
und der einzelnen ständischen Nationen dieses
Landes, Georg v. Closius, Hermannstadt, 1838;
BEKE ERNŐ, Üdvözlet Kézdivásárhelyről. A régi
Kézdivásárhely képes levelezőlapokon, 1896-1968,
Ambrózia, Kézdivásárhely, 2004;
BENKŐ JÓZSEF – Filius Posthumus, Erdélyi Refor-
mátus Egyházkerületi Füzetek 14, Kolozsvár, 2004;
BERTÉNYI IVÁN, Magyar címertan, Osiris, Bu-
dapest, 2003;
BICSOK ZOLTÁN și ORBÁN ZSOLT: „Isten sege-
delmével udvaromat megépítettem...”– Történelmi
családok kastélyai Erdélyben, Gutemberg, Csíks-
zereda, 2011;
BOD PÉTER, F. TSERNÁTONI – Smirnai szent Po-
likárpus, avagy, sok keserves háborúságok között
magok Hivataljokat Keresztyéni Szorgalmatossá-
ggal Kegyesen viselő erdélyi réformátus püspökö-
kenk historiájok, Nady Enyed, 1766;
BOÉR HUNOR – A székely nemzeti múzeum a
magyar tudomány és közművelődés történetében
875–2000, Doktori Disszertáció, Eötvös Loránd
Tudományegyetem, Bölcsészettudományi Kar,
Budapest, 2007, manuscris;
Idem – A Székely Nemzeti Múzeum, în István Kinda
(szerk.): „A Székely Nemzeti Múzeum”, Székely
Nemzeti Múzeum, Sepsiszentgyörgy, 2011;
Idem și VÁRALLYAY RÉKA – Kós Károly Székely
Nemzeti Múzeuma, Székely Nemzeti Múzeum,
Sepsiszentgyörgy, 2012;
BOGÁTS DÉNES, CSÍKMADARASI – Sepsiszent-
györgy története, Albert Ernő kiadása, Sepsiszent­
györgy, 1999;
268
BORCSA JÁNOS (szerk.) – Kézdiszentléleki bre-
viárium, Ambrózia, Kézdivásárhely, 2009;
CĂZAN, ILEANA – Imaginar și simbol în heraldica
medievală, Casa de editură, presă și impresariat
Silex, București, 1996;
CERNOVODEANU, DAN – Știința și arta heraldi-
că în România, Editura Științifică și Enciclopedi-
că, Bucureşti,1977;
Idem – Evoluţia armeriilor ţărilor române de la apa-
riţia lor şi până în zilele noastre. (Sec. XIII–XX),
Muzeul Brăilei, Editura Istros, Brăila, 2005
Idem şi MĂNESCU, JEAN N(ICOLAS) – Noile
steme ale judeţelor şi municipiilor din Republica
Socialistă România. Studiu asupra dezvoltării is-
torice a heraldicii districtuale şi municipale româ-
neşti, în Revista Arhivelor, Anul LI, vol. XXXVI,
Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Bucu-
reşti, 1974;
CSÁKY IMRE – A Magyar Királyság vármegyéinek
címerei a XVIII–XIX. században, Corvina, Bu-
dapest, 1995;
CSEREY ZOLTÁN – Az újjávarázsolt Lábas Ház, în
„Háromszék” Anul XX, nr. 5326 din 13 martie
2008;
Idem și JÓZSEF ÁLMOS – Sepsiszentgyörgy képes
története, II. kiadás, Sepsiszentgyörgy Kiadó,
Sepsiszentgyörgy, 2012;
CSERGHEÖ, GÉZA von, NAGY, IVÁN von – Der
Adel von Ungarn în colecția „J. Siebmacher’s
Grosses und allgemeines Wappenbuch”, (Vierten
Bandes fünfzehnte Abtheilung), Verlag von Bau-
er und Raspe, Nürnberg, 1893;
CSERGHEŐ GÉZA – A Vay és Ibrányi családok czí-
merének bővítése 1507-ben, în „Turul”, Anul V, nr.
2 din 1887, p. 78–81;
CSOMA JÓZSEF – Magyar nemzetségi czímerek,
Budapest, 1903;
D. HASZMANN ORSOLYA – A csernátoni Hasz-
mann Pál Múzeum, în Kinda István (szerk.) „A
Székely Nemzeti Múzeum”, Székely Nemzeti Mú-
zeum, Sepsiszentgyörgy, 2011;
DANIEL GÁBOR, Id. VARGYASI – A vargyasi
Daniel család eredete és tagjainak rövid életrajza,
Franklin-Társulat, Budapest, 1896;
DARVASY MIHÁLY – Középkori városaink címere-
inek eredete és fejlődése, „Palaestra calasanctiana”
nr. 39, Budapest, 1942;
DEMÉNY LAJOS (red.) – Székely oklevéltár, Új so-
rozat, V. kötet, Erdélyi Múzeum-Egyesület, Kolo-
zsvár, 1999;
Idem – Székely oklevéltár. Új sorozat. VIII. kötet,
Mentor, Marosvásárhely, 2006;
DIACONU, ANA-FELICIA – Simbolul heraldic în
societatea românească postdecembristă. 1990-2004,
Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti,
2008;
DOBOLYI ANNAMÁRIA – Századfordulós építés-
zeti törekvések Kézdivásárhely főterén, în „Acta
Siculica 2007”, a Székely Nemzeti Múzeum év-
könyve, Sepsiszentgyörgy, 2007, p. 481–495;
DOGARU, MARIA – Din heraldica României, Edi-
tura JIF, București, 1994;
DOMJÁN ISTVÁN – A sepsi-szentgyörgyi állami-
lag segélyezett ev. ref. Székely Mikó-kollégium
története 1859–1895, Jókai Nyomda Részvény-
társulat, Sepsi-Szentgyörgy, 1898;
DUGONICS ANDRÁS – A magyaroknak uradal-
maik; mind a régi, mind a mostani üdökben, Pest
és Pozsony, 1801;
DUMITRAN, ANA – Completări la istoricul stemei
Transilvaniei, pe marginea unui sigiliu aplicat la
31 mai 1595, în „Annales Universitatis Apulen-
sis”, Series Historica, 9/I, 2005, p. 271-282;
E-i – Háromszék vármegye nemes családjai. Szer-
kesztette Pálmay József, în „Századok”, Anul
XXXVI. (1902) nr. 7, p. 660–666;
EDROIU, NICOLAE –Introducere în ştiințele au-
xiliare ale istoriei, Universitatea Babeș–Bolyai,
Cluj-Napoca, 1999;
EGYED ÁKOS – A székelyek rövid története a me-
gtelepedéstől 1918-ig, Pallas-Akadémia, Csíksze-
reda, 2006;
269
ENTZ GÉZA şi KOVÁCS ANDRÁS – A Koloszvári
Farkas utcai templom címerei, Balassi–Polis, Bu-
dapest–Kolozsvár, 1995;
EVSEEV, IVAN – Dicţionar de simboluri şi arheti-
puri culturale, Ediția a II-a revăzută și adăugită,
Amarcord, Timişoara, 2001;
FEDER, KLAUS H. – Die ritterliche ungarische Ge-
sellschaft vom Drachen, în „Zeitschrift der Ös-
terreichischen Gesellschaft für Ordenskunde”,
1999, Nr. 36, versiune online la adresa: http://
www.historie.hranet.cz/heraldika/etc/drache-
norden.pdf;
FEHÉR JÁNOS – A vargyasi Daniel-kastély, Torto-
ma, Barót, 2009;
FEJÉR GEORGIUS – Codex diplomaticus Hunga-
riae ecclesiasticus ac civilis IV, 2, Buda, 1829;
FEJÉRPATAKY LÁSZLÓ – Monumenta Hungariæ
Heraldica – Magyar czimeres emlékek, A Magyar
Tudományos Akadémia támogatásával kiadja
a Ma­gyar Heraldikai és Genealogiai Társaság,
I. füzet, Budapest, 1901;
Idem – Főrangú családok, Kiadja a Magyar Heraldi-
kai és Genealogiai Társaság, Budapest, 1888;
FEKETE RÉKA – 150 éves a Székely Mikó Kollé-
gium – Maradjon a székely nép világító fáklyája, în
„Háromszék”, Anul XXI, nr. 5672 din 9 mai 2009;
Eadem – Püspöki vizitáció Sepsiszentgyörgyön – A
kö­­zösségi élmény mint megtartó erő, în „Három-
szék”, Anul XXVI, nr. 7341 din 6 noiembrie 2014;
FENEŞAN, COSTIN – Diplome de înnobilare şi
blazon din Banat. Secolele XVI-XVII, Editura de
Vest, Timişoara, 2007;
FRAKNÓI VILMOS – Az Erdődi-czímer, în „Turul”,
1889-3, p. 105-107;
GERŐ JÓZSEF – A Királyi Könyvek. Az I. Ferencz
József és IV. Károly király által 1867-től 1918-ig
adományozott nemességek, főnemességek, előne-
vek és címerek jegyzéke, Budapest, 1940;
GLODARIU, IOAN – Introducere în istoria antică
a României, Partea I, Editura Accent, Colecția
Syllabus historia, Cluj-Napoca, 2003;
GOROVEI, ŞTEFAN S(ORIN) – Mic îndreptar de
heraldică (nu numai) ieşeană, în „Arhiva Genea-
logică”, IV (IX), Iași, 1997, 1-2, p. 305-339;
GRÜNN ALBERT – Háromszék vármegye nemes
családjai. Szerkesztette Pálmay József, în „Turul”
Anul XX. (1902), nr. 3, p. 145-149;
HOPPÁL DEZSŐ – A történelmi Magyarország várme-
gyéinek címerei, Cartographia Kft., Budapest, 2001;
HOPPÁL MIHÁLY et alii, Jelképtár, Budapest, 2004;
HORVÁTH, SÁNDOR – A hajdúk közös czimeres ne-
meslevele 1605-ből, în „Turul”, 1905-4, p. 174-179;
IFTIMI, SORIN – Heraldică şi arhitectură, în „Mo-
numentul”, VII (Lucrările Simpozionului Naţi-
onal Monumentul – Tradiţie şi Viitor, Ediţia a
VII-a, Iaşi, 2005), Iaşi, 2006;
Idem, – Iaşii. Simbolurile unui oraş simbol, Trinitas,
Iaşi, 2008;
Idem şi ICHIM, AURICA – Alexandru Ioan Cuza –
steme, monograme, decoraţii, Editura Kolos, Iaşi,
2009;
ILLÉSSY JÁNOS și PETTKÓ BÉLA, A Királyi Köny-
vek jegyzéke a bennük foglalt nemesség, czim, czi-
mer, előnév és honosság adományozásoknak 1527-
1867, Heraldika Kiadó, Budapest, 1998;
INCZE ZSOLT GYÖRGY – Szemerja, Sepsiszent-
györgy II. Református Egyházközség, 2007;
IOCHOM ISTVÁN – Század eleji freskó a Viga-
dóban, în „Háromszék”, Anul XI, nr. 2842 din 31
decembrie 1999;
JAKAB ELEK – Az erdélyi országos címerek története,
în „Századok”, Anul I., (1867), nr. 4. p. 336-352;
JAKÓ SIGISMUND – Sigilografia cu referire la
Transilvania (până la sfârşitul secolului al XV-
lea), înDocumente privind istoria Romîniei, In-
troducere la vol. II, Ed. Academiei R. P. R., Bucu-
reşti, 1956, p. 561-633;
JAKÓ ZSIGMOND – Erdélyi okmánytár. Oklevelek,
levelek és más írásos emlékek Erdély történetéhez
II. 1301-1339, MOL, Budapest, 2004;
JÁNÓ MIHÁLY – A gelencei Szent Imre műemlék
templom. Kalauz, Háromszék Vármegye Kiadó,
Sepsiszentgyörgy, 2013;
270
JOÓDY PÁL – Máramaros vármegye 1749-1769. évi
nemesség vizsgálata, Varga Béla könyvnyomda
vállalata, Máramarossziget, 1943;
KÁDÁR GYULA – Illyefalva város pecsétje, în „Tör-
ténelmi Magazin”, Anul IX, nr. 12 din dec. 2007;
KELEMEN LAJOS – Művészettörténeti tanul-
mányok, Kriterion, Bukarest, 1977;
KEMPELEN BÉLA, Magyar nemes családok I–IX,
Grill Károly Könyvkiadóvállalata, Budapest,
1911–1932;
KIRIZSÁN IMOLA, KOVÁCS ANDRÁS, SZABÓ
BÁLINT, TAKÁCS ENIKŐ (red.), Száz erdélyi
műemlék, Utilitas, Kolozsvár, 2007;
KISGYÖRGY ZOLTÁN – Kovászna megye, II. kia-
dás, Pallas-Akadémia, Csíkszereda, 2009;
Idem – Erdővidék. Útikalauz, Kiadja Kovászna Me-
gye Szocialista Művelődési és Nevelési Bizottsá-
ga, Sepsiszentgyörgy, 1973;
KOLLEGA TARSOLY ISTVÁN – Településeink cí-
meres pecsétjei, CD-ROM, Budapest, 2000;
KÓNYA ÁDÁM – Országok heraldikusa Keöpeczi
Sebestyén József, în „Erdővidéki Lapok”, Anul I,
nr. 2 din 2000, p. 4–6;
Idem – A kollégium címere, în Kelemen József
(szerk.), „A Székely Mikó Kollégium emlékköny-
ve 1859-1994”, Sepsiszentgyörgy, 1996;
KOVÁCS ANDRÁS – Kézdiszentlélek templomai, în
Borcsa János (szerk.), „Kézdiszentléleki breviá­
rium”, Ambrózia, Kézdivásárhely, 2009, p. 217-223;
Idem – A sepsiszentgyörgyi vártemplom reneszánsz
ajtókeretéről, în Pál Judit és Sipos Gábor (szerk.),
„Emlékkönyv Egyed Ákos születésének nyolcva-
nadik évfordulójára”, Erdélyi Múzeum-Egyesület,
Kolozsvár, 2010, p.171-176;
KŐVÁRI LÁSZLÓ, Erdély nevezetes családai. Czime-
rekkel és leszármazási táblákkal, Kolozsvár, 1854;
Idem – A Székelyhonról, Kolozsvár, 1842;
KOVÁCS GÁBOR (szerk.) – Tíz év múltán, Kiadja
a Magyar Református Egyházak Tanácskozó Zsi-
nata, Budapest, 2000;
LAKATOS, STEPHANUS – Siculia delineata et de-
scripta accuratius quam hactenus, nunc ad lucem
 data. A. C. 1702. cum tabula Hunniae et Siculiae,
Claudiopoli, manuscris;
LÉSTYÁN FERENC – Megszentelt kövek. A közép-
kori Erdélyi Püspökség templomai, Második bő-
vített kiadás, A gyulafehérvári Római Katolikus
Érsekség kiadása, Gyulafehérvár, 2000;
LINDT, KARL –Städte-Wappen von Österreich-Un-
garn nebst den Landeswappen und Landesfar-
ben,Verlag von A. Schroll, Wien, 1885;
LOWRY, MARTIN, Il mondo di Aldo Manuzio– Af-
fari e cultura della Venezia del Rinascimento, Il
Veltro, Roma, 1984;
LUKINICH IMRE – A bethleni Bethlen család tör-
ténete, Athenaeum Irodalmi és Nyomdai Rt, Bu-
dapest, 1927;
MAGYARI HUNOR și SZÁNTÓ TÜNDE – Az
Erdővidéki Református Egyházmegye templomai,
Székelyudvarhely, 2009;
MAGYARI HUNOR și JUHÁSZ ÁBEL – A Sepsi
Református Egyházmegye templomai, Székelyud-
varhely, 2011;
MĂNESCU, JEAN NICOLAS – Zur Geschichte des
landeswappens von Siebenbürgen (im 16. Jahrhun-
dert), în „Genealogica et Heraldica”, Wien, 1972;
Idem – Les armes de la Transylvanie (XVIe-XXe s.),
în RRH, XXXI, 1-2, 1992, p. 29-49;
MARKÓ LÁSZLÓ, A magyar állam főméltóságai
Szent Istvántól napjainkig, Magyar Könyvklub,
Budapest, 2000;
MARŢIAN, IULIAN – Contribuţii la eraldica ve-
chiului Ardeal, în „Anuarul Institutului de Isto-
rie Naţională”, Anul IV. (1926–1927), București,
1929, p. 441-446;
MIHALY de APȘA, IOAN – Diplome maramure-
șene din secolele XIV și XV, Istoria vomutatului
Maramureș, Tomul I, Tipografia lui Mayer și
Gerger, Maramureș-Sziget, 1900;
MOISIL, CONSTANTIN – O pagină de heraldică
românească veche, în HERB, I (VI), 1999, 1-2, p.
3-11;
Idem – Stema României, articol publicat în „Enci-
clopedia României”, Vol. I, 1938, p. 59-71;
271
Idem – Stema României. Originea şi evoluţia ei isto-
rică şi heraldică, Institutul de arte grafice E. Mar-
van, Bucureşti, 1931;
MOLDT DIRK – Deutsche Stadtrechte im mittelalter-
lichen Siebenbürgen: Korporationsrechte - Sach-
senspiegelrecht - Bergrecht (Studia Transylvanica),
Böhlau Verlag, Wien-Köln-Weimar, 2009;
MOLNÁR ANDRÁS – Armálisok. Nemesi címerle-
velek a Zala megyei levéltár gyűjteményéből, Za-
laegerszeg, 2004;
MUREŞAN, AUGUSTIN – Steme ale familiei Moci-
oni, Gutenberg Univers, Arad, 2008;
NAGY BALÁZS (szerk.): Kúriák földje Háromszék,
II. kiadás, Háromszék Vármegye Kiadó, Sepsis-
zentgyörgy, 2011;
NAGY IVÁN – Magyarország családai czimerekkel
és nemzedékrendi táblákkal. I–XII. Pest 1857–
1865. Pótlékkötet: Pest, 1868;
NIŢU, FLORENTINA, Istorie – Ştiinţe auxiliare.
Geografie şi demografie istorică. Numismatică şi
arheologie, Program postuniversitar de conversie
profesională pentru cadrele didactice din mediul
rural, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Bucu-
rești, 2005;
NYÁRY ALBERT – A heraldika vezérfonala, A Ma-
gyar Tud. Akadémia könyvkiadó-hivatala, Bu-
dapest, 1886;
NYULÁSZINÉ STRAUB ÉVA – Öt évszázad címe-
rei a Magyar Országos Levéltár címereslevelein,
Corvina, Budapest, 1987;
Eadem – Öt évszázad címerei a Magyar Országos
Levéltár címereslevelein – Wappen aus fünf Ja-
hrhunderten auf Wappenbriefen im Ungarischen
Staatsacrhiv, Babits, Szekszárd, 1999;
ORBÁN BALÁZS – A Székelyföld leírása történelmi,
régészeti, természetrajzi s népismei szempontból
I–VI, Ráth Mór kiadása, Pest, 1868–1873;
PÁL JUDIT și SIPOS GÁBOR (szerk.) – Emlékkönyv
Egyed Ákos születésének nyolcvanadik évfordulójára,
Erdélyi Múzeum-Egyesület, Kolozsvár, 2010;
PÁL-ANTAL SÁNDOR – Székely önkormány-
zat-történet, Mentor, Marosvásárhely, 2002;
Idem – Marosszéki intézmények és pecsétjeik, Men-
tor, Marosvásárhely, 2004;
Idem – Marosvásárhely története I. A kezdetektől
1848-ig, Mentor, Marosvásárhely, 2009;
Idem – Az 1848 előtti székely helyhatósági címeres
pecsétek, în „Székely szimbólumok nyomában”,
Udvarhelyszék Kulturális Egyesület, Székelyud-
varhely, 2009;
Idem – A székelyföldi városok pecséthasználata
1848–1849 között, în Mihály János (szerk.), „Jel-
képek a Székelyföldön – címerek, pecsétek, zász-
lók”, Csíkszereda, 2011;
Idem – Történelmi szimbólumanink. Székelyföldi
pecsétek, Mentor, Marosvásárhely, 2014;
PÁLFFY TAMÁS SZABOLCS – Uroborosz ősi jel-
kép, în „Unitárius Élet”, Anul LXVII, nr. 1, din
ianuarie–februarie 2013, p. 24-25;
PALMA, FRANCISCUS CAROLUS – Heraldicae
regni Hung. Specimen, regia, provinciarum, no-
biliumque scuta complectens, Vindonbona, 1766;
PÁLMAY JÓZSEF – Udvarhely vármegye nemes
családjai, Betegh Pál Könyvnyomdai Műintézete,
Székely-Udvarhely, 1900;
Idem – Háromszék vármegye nemes családjai,
Jókai-Nyomda-Részvény-Társulat, Sepsi-Szent-
György, 1901;
Idem – Maros-Torda vármegye nemes családjai, Adi
Árpád könyvnyomda tulajdonos kiadásában,
Marosvásárhely, 1904;
PARIZ PÁPAI, FRANCISCUS – Ars Heraldica. Seu
Consuetudinum Heraldicarum, quarum crebrior
passim & usus, & in Historiis, praecipue Europaeis
mentio, Synopsis. Collecta, & in hunc pugillum, in
gratiam inprimis Nobilitatis Transylvanicae con-
tracta. Opere & veritate, Claudiopoli, 1695;
PASTOUREAU, MICHEL – Traité d´héraldique,
Grands manuels Picard, Cinquième édition, Pa-
ris, 2008;
Idem – O istorie simbolică a Evului Mediu occiden-
tal, Cartier, Chișinău, 2004;
PÉTER MÓZES (szerk.) – Hídvégi gróf Mikó Imre emlé-
kezete, Jókai-nyomda r.-t., Sepsiszentgyörgy, 1906;
272
PETHŐ GERGELY – Az Magyar Kronikának Veleie
és Summáia, Bécs, 1702;
POPESCU, MIHAIL – Sigiliul lui Sigismund Báthori
– principele Transilvaniei, în Revista Arhivelor, I,
1924-1926, nr. 1-3, p. 328-332;
PRAY, GEORGIUS – Syntagma historicum de sigi-
llis regum et reginarum Hungariae pluribusque
aliis, Buda, 1805;
PUȘCARIU, IOAN cavaler de – Date istorice privi-
toare la familiile nobile române I. și II, Sibiu, 1892
și 1895;
REICHENAUER von REICHENAU, CONSTAN-
TIN, CSERGHEÖ, GÉZA von şi BÁRCZAY, OS-
CAR von – Der Adel von Siebenbürgen, în colecţia
„J. Siebmacher’s grosses und allgemeines Wappen-
buch”, (Vierten Bandes zwölfte Abtheilung), Verlag
von Bauer und Rapse, Nürnberg, 1898;
RESCH, ADOLF – Siebenbürgische Münzen und
Medaillen von 1538 bis zur gegenwart, Herman-
nstadt, 1901;
SÁNDOR IMRE – Czímerlevelek, vol. I, Kiadja a
Genealógiai Füzetek Szerkesztősége, Kolozsvár,
1910, vol. II, Lepage Lajos Egyet. Könyvkeres-
kedés Bizománya, Kolozsvár, 1912;
Idem – Marostorda vármegye nemes családjai, în
„Genealógiai Füzetek, Anul II, nr. 10 din octom-
brie 1904, p. 135;
SAS PÉTER, A sepsiszentgyörgyi Székely Nemzeti
Múzeum anyagának pusztulása 1945-ben, Er-
délyi Múzeum-Egyesület, Erdélyi Tudományos
Füzetek 258, Kolozsvár, 2006;
SCHÖNHERR, GYULA – Nemes családok, Kiadja a
Magyar Heraldikai és Genealogiai Társaság, Bu-
dapest, 1905;
Idem – A Kölkedi család czímeres levele 1429-ből, în
„Turul”, 1896-1, p. 36-39;
Idem – Hradnay Holy Pál czímeres nemeslevele
1488–ból, în „Turul”, 1896-3 p. 135-136;
Idem – Nagybánya város XIV. századi pecsétei, în
„Turul”, 1906-1, p. 1-10;
SEBÉSTYEN JÓZSEF, KEÖPECZI – Erdély czímere,
în „Turul” Anul XXXV, nr. 1–4 din 1917, p. 33–48;
Idem – A brassai fekete Templom Matyás-kori cime-
rei, Kolozsvár, 1927;
Idem – Erdélyi renaissance-emlékek. A vargyasi Da-
nielek kastélyai és címeres emlékeik Vargyason és
Olaszteleken, in Pásztortűz XIII/13, 1927. 07. 03
Idem – Kolozsvár címere, în „Kolozsvári Szemle”,
Anul III. 1944, p. 266-267;
Idem – Das Wappen von Kronstadt, în „Mitteilun-
gen des Burzenländer Säsischen Museums”, 2. Ja-
hrgang, Heft 1–4, Kronstadt, 1937, p. 11–28
STRÖHL, HUGO GERARD – Österreichisch-Un-
garische Wappenrolle, Verlag von Anton Schroll
& Co, Wien, 1890;
STURDZA-SĂUCEŞTI, MARCEL, Heraldica. Tra-
tat tehnic, Bucureşti, 1974;
SZABÓ KÁROLY (szerk.) – Székely oklevéltár I. kö-
tet 1211-1519, Kiadta a Magyar Történelmi Tár-
sulat Kolozsvári Bizottsága, Kolozsvár, 1872;
Idem – Székely oklevéltár IV. kötet, 1264-1707, Kia-
dja a Székely Történelmi Pályadíj-alap Felügyelő
Bizottsága, Kolozsvár, 1895;
Idem – Erdélyi történelmi adatok IV, Kiadja az Er-
délyi Múzeum-Egyesület, Kolozsvár, 1862;
SZABÓ MIKLÓS – Marosvásárhely szabad királyi
várossá alakulása (1560-1759), în Szabó Miklós
és Pál-Antal Sándor (szerk.), „Marosvásárhely
történetéből” I, Mentor, Marosvásárhely, 2007;
SZÁDECZKY LAJOS, Székely oklevéltár, VI. kötet,
Kolozsvár, 1897;
SZÁLKAI TAMÁS – Armales Transylvanorum.
Válogatás az erdélyi fejedelemek címeradományai-
ból, Scriptores rerum Hungaricarum, ATTRAK-
TOR, Máriabesenyő–Gödöllő, 2009;
SZEGEDI, JOANNES – Cerographia Hungariae,
Seu Notitia De Insignibus, Et Sigillis Regni Mari-
ano-Apostolici, Tyrnaviae, 1734;
SZEKERES ATTILA ISTVÁN – Negyven éve hunyt
el a heraldikus: Keöpeczi Sebestyén József, în
„Háromszék”, Anul XVI, nr. 4355 din 30 decem-
brie 2004;
Idem – Feléled az olaszteleki kastély, în „Háromszék”,
Anul XXII, nr. 6041 din 24 iulie 2010;
273
Idem – Erdővidék metszőművésze – Beszélgetés Kósa
Bálinttal, în „Háromszék”, Anul XXIII, nr. 6475
din 24 decembrie 2011;
Idem – Akkreditálták a Székely Nemzeti Múzeumot,
în „Háromszék”, Anul XXIV, nr. 6657 din 2 au-
gust 2012;
Idem – A közigazgatási címerek fajtái. Székelyföldi
példák, în Mihály János (szerk.): „Székely szim-
bólumok nyomában”, Udvarhelyszék Kulturális
Egyesület, Székelyudvarhely, 2009, 81-92;
Idem – A címer útja a tervezéstől az elfogadtatásig,
în ibidem, 113-120.
Idem – Diplome de înnobilare şi blazon aflate în fon-
durile Serviciului Judeţean Covasna al Arhivelor
Naţionale ale României, în „Revista arhivelor –
Archives review”, Anul LXXXVII, nr. 1, p. 89-
116, Bucureşti, 2010;
Idem – Steme în bisericile fortificate din judeţul
Covasna, în „Monumentul” XII, (Lucrările Sim-
pozionului Naţional Monumentul – Tradiţie şi
viitor, Ediţia a XII-a, Iaşi–Chişinău, 2010), Iaşi,
2011, vol. 2, p. 65–88;
Idem – Háromszék címere, Háromszék Vármegye
Kiadó, Sepsiszentgyörgy, 2011;
Idem – A sepsiszentgyörgyi állami levéltárban őrzött
háromszéki armálisok címerei, în (Kinda István
szerk.): „Acta Siculica 2011”, Székely Nemzeti
Múzeum évkönyve, Sepsiszentgyörgy, 2011, p.
375-384;
Idem – A székelydályai református templom címerei,
în (Mihály János szerk.): „Jelképek a Székelyföl-
dön – Címerek, pecsétek, zászlók”, Csíkszereda,
2011, 29–39;
Idem – Monumente covăsnene marcate cu steme,
în „Acta Terrae Fogarasiensis” Anul I., Anuarul
Muzeului Ţării Făgăraşului „Valer Literat”, Făgă-
raş, 2012, p. 73-104;
Idem – Istoria castelului Daniel de la Vârghiş prin
genealogie şi heraldică, în „Monumentul” – Anul
XIII, Vol I, Iaşi, 2012, p. 267-280;
Idem – Sepsiszentgyörgy jelképei, Sepsiszentgyörgy
Kiadó, Sepsiszentgyörgy, 2012;
Idem – Kézdivásárhely jelképei, Háromszék Várme-
gye Kiadó, Sepsiszentgyörgy, 2012;
Idem – Címereslevelek a sepsiszentgyörgyi állami le-
véltárban, 2, în „Acta Siculica 2013” – A Székely
Nemzeti Múzeum Évkönyve 2012–2013, Sepsis-
zentgyörgy, 2013, 415-436.
Idem – Litterae armales – Címeres nemeslevelek Ro-
mánia Országos Levéltárának Kovászna megyei
fiókjában / Diplome de înnobilare şi blazon aflate
în fondurile Biroului Judeţean Covasna al Arhi-
velor Naţionale ale României, Editura T3 Kiadó,
Sepsiszentgyörgy / Sfântu Gheorghe, 2013;
Idem – Renaşterea fenomenului heraldic la Sf. Ghe-
orghe după anul 1989, în „Acta Terrae Fogarasi-
ensis” Anul II, Făgăraş, 2013, 285-304;
Idem – Ţinutul Pădurilor – ţinut al stemelor, în
“Monumentul” – Anul XIV, Iaşi, 2013., p. 85-104;
Idem – Székely jelképek, Sepsiszentgyörgy, Három-
szék Vármegye Kiadó, 2013;
Idem – Preocupări de heraldică în Transilvania, în
„Acta Terrae Fogarasiensis” Anul III, Făgăraş,
2014, 451-472;
Idem – Steme de alianță pe monumente din județul
Covasna, în „Monumentul” Anul XV, Iaşi, 2014,
641-663;
Idem – József Sebestyén Keöpeczi, autorul stemei
României din 1921, în Mircea Ciubotaru și Lu-
cian-Valeriu Lefter (red.): Mihai Dim. Sturdza la
80 de ani. Omagiu, Iași, 2014., 919-933;
Idem – Keöpeczi Sebestyén József, a címerművész,
Tortoma, Barót, 2014;
Idem şi TIRON, TUDOR-RADU – Stemele din bi-
serica reformată de la Căpeni – un ansamblu unic
de heraldică publică şi privată, în „Monumentul”,
X, vol. II, partea 1, Iaşi, 2009, p. 329-358;
SZEMKOVICS, LAURENŢIU-ŞTEFAN – Blazoane
de pe diplome de înnobilare din secolele XV-XIX
aflate în fondurile Direcţiei Judeţene Maramureş a
Arhivelor Naţionale (I), în RA, anul LXXVII, vol.
LXII, 1-2/2000, p. 109-179;
274
Idem – Blazoane individualizând familii nobile de
origine română din Transilvania, Ed. Moroșan,
București, 2014;
SZŐCSNÉ GAZDA ENIKŐ – A néprajzi gyűj-
temények, în István Kinda (szerk.). „A Székely
Nemzeti Múzeum”, Muzeul Național Secuiesc,
Sfântu Gheorghe, 2011;
Eadem și MIHÁLY FERENC – A barátosi reformá-
tus templom kazettás mennyezete, în „Acta Sicu-
lica 2013”, Székely Nemzeti Múzeum évkönyve,
Sepsiszentgyörgy, 2013;
TAGÁNYI KÁROLY – Magyarország címertára,
Kiadja: Altenburger G. és Rumbold B., Budapest,
1880;
Idem și RÉTHY LÁSZLÓ, POKOLY JÓZSEF – Szol-
nok-Doboka vármegye monográfiája, Kiadja Szol-
nok-Dobokavármegye Közönsége, Deés, 1901;
TIRON, TUDOR-RADU – Începuturile stemei
Transilvaniei în lumina mai multor izvoare ilus-
trate externe, din secolul al XV-lea până la începu-
tul secolului al XVII-lea, în. „Anuarul Institutului
de Istorie «G. Bariţiu» din Cluj-Napoca” – Series
HISTOICA, tom L, 2011, p. 307-339;
Idem – Despre dreptul la stemă în Transilvania seco-
lului XVII, în SMIM, vol. XXIV/2006, p. 217-238;
Idem – Sfârşit şi început de ev heraldic. Studiu de
caz: o stemă de la biserica din Biertan, comunica-
re susţinută la Colocviul Naţional „Palate, castele
şi cetăţi din Transilvania”, Muzeul Ţării Făgăra-
şului, Făgăraş, 29 august 2003;
Idem – O veche stemă a Transilvaniei şi legăturile
acesteia cu heraldica familiei de Hunedoara, în
SMIM, vol. XXI, 2003, p. 223-256;
Idem – Stema Banatului între 1921-1992, în AB,
2001, 9, p. 511-536;
Idem – Lespedea funerară de la Budila (jud. Braşov)
a Josephei Zenone di Castelceriolo (Observaţii ge-
nealogice şi heraldice), în „Acta Siculica 2011”,
Székely Nemzeti Múzeum évkönyve, Sepsiszen-
tgyörgy, 2011;
TITAN von HEFNER, OTTO – Neues Wappenbuch
des blühenden Adels in Königreiche Galizien. He-
rausgegeben und mit historisch-genealogischen
Erläuterungen, sowie mit vollständiger Blasonie-
rung versehen, Heraldische Institut – München,
E. F. Steinacker – Leipzig, 1863;
TONK SÁNDOR – Bethlen Gábor címeres nemesle-
vele a lelkipásztorok utódai számára, în „Cselekvő
hit. Emlékkönyv Csiha Kálmán püspöki szol-
gálatáról”, Erdélyi Református Egyházkerület,
Kolozsvár, 2000, p. 225-234;
TÜDŐS S. KINGA – Háromszéki templomvárak.
Erdélyi védőrendszerek a XV–XVIII. században,
Mentor, Marosvásárhely, 2002;
TZIGARA-SAMURCAŞ, ALEXANDRU – Memo-
rii III. (1919-1930), Lupta vieţii unui octogenar,
Meridiane, Bucureşti, 2003
VAJAY, SZABOLCS de – Les sources numismatiques
de l´héraldique d´Etat hongroise, în „Recueil du
IXe Congrès international des sciences généalo-
gique et héraldique, Berne, (30 juin - 6 juillet)
1968”, Berne, 1968, p. 149-167;
Idem – L’héraldique hongroise, în „Archives héral-
diques suisses – Schweizer Archiv für Heraldik”,
1960, LXXIV, p. 2-6 (cu 7 planşe anexe);
Idem – L’héraldique, image de la psychologie sociale:
quelques problèmes de l’héraldique royale des An-
275
gevins hongrois, în „Atti dell’ Accademia Pontia-
na”, nuova serie – volume XVI, Anno Accademi-
co 1966-1967, Giannini, Napoli 1967, p. 39-53;
VAJDA EMIL – A vargyasi Daniel család közpályán
és a magánéletben, Budapest, 1894;
Idem – Daniel-album, Becsek ny., Székely-Udvar-
hely, 1892;
VARJÚ, ELEMÉR – Pozsony város czimerlevelei
1436-ból, în „Turul”, 1901-3, p. 134-138;
VÁRY O. PÉTER – Kutyabőr a múzeumban, in:
„Háromszék”, Anul XXIV din 4 iulie 2012;
Idem – Új kaput hozott az új év, în „Háromszék”,
Anul XXVI, nr. 7085 din 6 ianuarie 2014;
VEYRIN-FORRER, THÉODORE, Précis d’Héral-
dique, Nouvelle éd. revue et misse à jour par Mi-
chel Popoff, Ed. Larousse, Paris, 2004;
VOFKORI LÁSZLÓ – Erdély közigazgatási és etni-
kai földrajza, Balaton Akadémia, Vörösberény,
1996;
W. KOVÁCS ANDRÁS – A levéltárrendező és
családtörténész Huszti András, în Pál-Antal Sán-
dor, Sipos Gábor, W. Kovács András, Wolf Ru-
dolf (szerk.), „Emlékkönyv Kiss András szüle-
tésének nyolcvanadik évfordulójára”, Erdélyi
Múzeum-Egyesület, Kolozsvár, 2004;
ZIEBER, EUGENE – Heraldry in America, Mineo-
la–New York, 2006.
Alte surse documentare
Fonduri arhivistice Colecții muzeale

Biroul Județean Covasna al Arhivelor Naționale ale Muzeul Național Secuiesc – Sfântu Gheorghe
României (BJANR Covasna) Biblioteca documentară
Fond nr. 8 – Scaunul Trei Scaune Lapidar
Fond nr. 14 – Orașul Sfântu Gheorghe Colecția de istorie
Fond nr. 19 – Primăria comunei Ilieni Colecția de etnografie
Fond nr. 20 – Orașul Târgu Secuiesc Galera de Artă „Gyárfás Jenő” din Sfântu Gheorghe
Fond nr. 27 – Colecția Nagy Eugen Muzeul „Incze László” din Târgu Secuiesc
Fond nr. 65 – Colecția arhivelor preluate de la Mu- Muzeul „Haszmann Pál” din Cernat
zeul Național Secuiesc
Fond nr. 93 – Documente de înnobilare Pagini internet
Fond nr. 119 – Colecția sigilii
Fond nr. 170 – Colecția achiziții de la persoane fi- http://mol.arcanum.hu/
zice http://genealogy.euweb.cz
Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale ale http://chgh.net/heraldik/m/mo/mosers.htm
României (SJANR Cluj) http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Moser_
Fond nr. 42 – Colecţia matricole parohiale de stare Wappen_Schaffhausen_B05.jpg
civilă http://mybyzantine.wordpress.com/2010/04/23/
Serviciul Arhivelor Naționale Istorice Centrale saint-georges-day-some-icons/13th-century-
(SANIC) wood-relief-icon-from-the-byzantine-mu-
Fond nr. 3 – Comisia Consultativă Heraldică (Nr. seum-of-athens
inv. 1066) http://www.3szek.ro
Arhivele Naționale Ungare Arhiva Centrală = http://www.historie.hranet.cz/heraldika/etc/drachenor-
Magyar Nemzeti Levéltár Országos Levéltára den.pdf
(MNLOL) http://www.szemerja.ro
Fond A 57 – Magyar Kancelláriai Levéltár (MKL = http://www.sznm.ro
Arhiva Cancelariei Ungare) – Libri Regii (LR) http://www.reformatus.ro
Fond F1 – Gyulafehérvári Káptalan Országos Le-
véltára (GYKOL = Arhivele Centrale ale Con-
ventului de la Alba Iulia) – Libri Regii (LR)
Fond F 21 – Armales
Fond K 19 – Király Személye Körüli Minisztérium
Levéltára (KSZKML = Arhiva Ministerului de
pe lângă Persoana Regelui) – Libri Regii (LR)
Fond K 148 – Arhiva Ministerului de Interne
Fond R 64 – Hazai címereslevelek és nemesi iratok
(Diplome armale și documente nobiliare autoh-
tone)

276

Lista ilustrațiilor
1 Stema și deviza familiei Daniel de Vargyas. Tablou pictat
în jurul anului 1900, aflat la Cluj-Napoca, la Consistori-
ul Bisericii Unitariene
2 Castelul Daniel de la Vârghiș – fațada sudică
3 Castelul Daniel de la Vârghiș – fațada nordică
4 Stema lui Ferenc Daniel de Vargyas – 1646
5 Stema de alianţă István Daniel–Polyxena Pekri – 1745
6 Stema sculptată în piatră a lui István Daniel. Desen de
József Sebestyén Keöpeczi
7 Stema lui István Daniel. Desen de József Sebestyén
Keöpeczi
8 Stema contesei Polixena Pekri. Desen de József Sebestyén
Keöpeczi
9 Stema de alianţă Ferenc Daniel–Gabriella Somssich – 1937
10 Scutul Daniel pe casa fântânii –1937
11 Stema de alianţă Daniel–Somssich pe soba de teracotă
–1937
12 Tabernacolul de la Vârghiș cu stemele lui Gábor Daniel,
Mária Rauber, Gabriella Somssich și Ferenc Daniel –
opera lui Rezső Haáz din 1937
13 Cavoul familiei Daniel de la Vârghiș
14 Stema Daniel de Vargyas pe cavou – 1890
15 Conacul Daniel de la Tălișoara
16 Stema lui Mihály Daniel (I.) pe un ancadrament – 1649
17 Edicul cu stema Daniel – 1669
18 Stema lui Mihály Daniel (II) pe un ancadrament – ante
1685
19 Stema de baron Daniel – 1884
20 Castelul Kálnoky de la Micloșoara
21 Stema de conte Kálnoky de Kőröspatak – replică 2011
22 Casa de oaspeți de la Valea Zălanului a prințului
Charles
23 Frontonul decorat al fostului grânar de la Valea Zăla-
nului
24 Biserica fortificată unitariană de la Aita Mare
25 Stema familiei Donáth pe amvon – 1710
26 Stema Bisericii Unitariene Maghiare –desen de József
Sebestyén Keöpeczi, 1958
27 Stema funerară a baronului István Daniel (1723–1788)
28 Stema funerară a contelui Ádám Székely (1721–1789)
29 Stema funerară a contelui Pál Bethlen sen. (1715–1797)
30 Stema funerară a contesei Sára Teleki (1722–1795)
30a Stema funerară a contelui Pál Bethlen jr. (1739–1795)
31 Extinderea sudică a bisericii reformate de la Căpeni
32 Stemele Ungariei şi Transilvaniei, unite sub coroana
regală maghiară – 1866
33 Stema „Nobilei Comunităţi a Căpeniului”
34 Parapetul tribunei vestice si pictura murală cu pasărea
Phoenix
35 Stema „Nobilei Naţiuni a Secuilor”
277
36 Scutul familiei Bethlen de Iktár
37 Scutul familiei Báthori de Somlyó
38 Scutul familiei Bocskai de Kismarja
39 Scutul familiei Rákóczi de Felsővadász
40 Scutul familiei Kemény de Magyargyerőmonostor
41 Scutul familiei Apafi de Apanagyfalu
42 Pictură murală înfățișând pasărea Phoenix în scut
43 Stema autorului picturilor, József Sebestyén Keöpeczi
44 Tavanul casetat – decorat cu steme – din biserica refor-
mată de la Căpeni
45 Stemele familiilor Nagy-Sugár de Köpecz, Sebestyén
de Keöpecz, Nagy de Köpecz și Kaller de Köpecz –în
oglindă
46 Stema nobilei familii Sebestyén de Kőröspatak și Keö-
pecz (în colecția autorului)
47 Stemele familiilor Bocz de Köpecz (1677), Deák de
Köpecz, Égető de Köpecz, Bocz de Köpecz (1649) –în
oglindă
48 Stemele familiilor Balázs de Köpecz, Gúzs de Keöpecz,
Móricz de Nagyvárad și Sepsiszentgyörgy și Gáspár de
Bardócz –în oglindă
49 Stemele familiilor Benkő de Köpecz și Árkos, Toókos
de Nagybaczon, Benedek de Kisbaczon și Gyenge de
Miklósvár –în oglindă
50 „Semnătura”autorului stemelor pictate pe casete: stema
lui József Sebestyén Keöpeczi
51 Stema comunei Căpeni
52 Stema „Nobilei Naţiuni a Secuilor”
53 Emblema Eparhiei Reformate din Ardeal
54 Pasărea Phoenix
55 József Sebestyén Keöpeczi – 1929 (Fotografie în colecția
autorului)
56 Biserica reformată de la Tălișoara
57 Artistul plastic Bálint Kósa
58 Stemele de pe latura estică a porticului, ale familiilor
Sólyom, Benczédi, Gáspár, Kolumbán, Bartha și Daniel
59 Stemele din dreapta intrării, a familiei Zathureczky, a
localităţii Tălişoara, ale familiilor Rauber și Nagy
60 Stemele din stânga intrării, a Eparhiei Reformate din
Ardeal, ale familiilor Reznek-Kósa, Márkó și Balási
61 Stemele de pe latura vestică a porticului, ale familiilor
Baló, Máthé, Szász, Sándor, Jakab și Szombati
62 Stema Daniel de pe strana familiei din biserica refor-
mată de la Tălişoara
63 Biserica unitariană de la Vârghiș
64 Stema Bisericii Unitariene Maghiare în biserica de la
Vârghiș
65 Biserica reformată de la Baraolt
66 Stemele familiilor Bocskai și Rákóczi, a Transilvaniei, a
familiei Zathureczky și a Eparhiei Reformate din Ardeal
pe tavanul casetat al holului bisericii reformate de la
Baraolt (Foto: Hunor Magyari)
67 Stema familiei Bethlen de Iktár (Foto: Hunor Magyari)
68 Stema comitatului Trei Scaune(Foto: Hunor Magyari)
69 Sediul Scaunelor de la Sfântu Gheorghe
70 Stema celor Trei Scaune pe frontonul fostului sediu al
scaunelor – 1832
71 Stema celor Trei Scaune în sala mare – 1990
72 Sediul Regimentului de husari-grăniceri nr. 11 de la
Sfântu Gheorghe – Casa cu arcade
73 Stema imperială austriacă – replică pe fostul sediual
Regimentului de husari-grăniceri nr. 11 – 2008
74 Casa Gidófalvy de la Sfântu Gheorghe
75 Stema de pe casa Gidófalvy– 1839
76 Stema Gidófalvy de Gidófalva de pe diploma de înnobi-
lare din 1702
77 Colegiul „Székely Mikó” de la Sfântu Gheorghe
78 Stema Colegiului „Székely Mikó” – mozaic lânga intrar-
ea principală – 1991
79 Stema Colegiului „Székely Mikó” în perioada interbelică
– desen al heraldistului József Sebestyén Keöpeczi
80 Stema Colegiului „Székely Mikó” sculptată îm piatra
care marchează 150 de ani de existență a instituției de
învățământ – 2009 (Autor Sámuel Urszuly)
81 Stema Colegiului „Székely Mikó” montată pe stâlpul
porții – 2015 (Autor Levente Kiss)
82 Conacul Székely–Potsa de la Chilieni
83 Stema familiei Székely de Lisznyó și Kilyén (1720–1729)
84 Casa Gidófalvy–Szabó de la Ozun
85 Stema de alianță Gidófalvy de Gidófalva–Szabó de
Uzon – 1828
86 Castelul Kálnokyde la Valea Crișului
87 Emblema de pe pridvorul castelului Kálnoky
88 Scutul stemei de neam a familiei Kálnoky
89 Scutul stemei de conte a familiei Kálnoky
90 Biserica reformată fortificată de la Sfântu Gheorghe
91 Cea mai veche stemă din județ, aflată pe o consolă în
biserica fortificată reformată – ante 1547
92 Stema de pe lespedea funerară a lui Ferenc Daczó de
Sepsiszentgyörgy – 1602
93 Biserica reformată din Simeria (Sfântu Gheorghe)
94 Stema Transilvaniei pe tavaul bisericii reformate din
Simeria
95 Stema Bisericii Reformate Maghiare
96 Stema celor Trei Scaune
97 Stema Colegiului „Székely Mikó”
98 Stema Parohiei Reformate Simeria – 2007
99 Biserica reformată centrală de la Sfântu Gheorghe
100 Stema Eparhiei Reformate din Ardeal pe turnul bisericii
101 Stema comunității secuieștipe turnul bisericii
102 Sediul Protopopiatului Reformat Sepsi
103 Stema Eparhiei Reformate din Ardeal
104 Biserica reformată de la Bodoc
105 Stema familiei Mikó de Hídvég – 1686
106 Biserica fortificată reformată de la Ilieni
107 Stema Transilvaniei – 1990
108 Stema celor Trei Scaune – 1990
109 Stema comună a familiilor Benkő, Dancs, Dobos, Ele-
kes, Katona, Kerekes, Nagy, Séra, Szász, Szilvássy și
Zayzon de Illyefalva, în mijloc stema familiei Petke de
278
Illyefalva, la dreapta stema familiei Gödri de Illyefalva
– 1990
110 Biserica fortificată unitariană de la Arcuș
111 Stema Bisericii Unitariene Maghiare – încputul secolu-
lui al XX-lea
112 Biserica reformată de la Hăghig
113 Stema lui János Nemes de Hídvég – 1674
114 Stema soției, Anna Pápai – 1674
115 Capela familiei Nemes de la Hăghig
116 Stema de conte a familiei Nemes de Hídvég (1866–1874)
117 Biserica reformată de la Araci
118 Stema familiei Geréb de Árapatak
119 Biserica romano catolică de la Sântionluca
120 Stema de neam a familiei Henter
121 Stema de alianță Henter-Almásy
122 Stema de baron a familiei Henter
123 Biserica unitariană de la Calnic
124 Stema Bisericii Unitariene Maghiare și cea dedicată
principelui Moise Székely
125 Biserica reformată de la Coșeni
126 Stema Nagy de Szotyor pe coronamentul amvonului
127 Biserica reformată din Dobolii de Jos
128 Stema Transilvaniei și cea a Eparhiei Reformate din
Ardeal
129 Capela Sfântul Gheorghe de la Arcuș
130 Steme funerare în capela Sfântul Gheorghe de la Arcuș
131 Cavoul familiei Kálnoky de la Valea Crișului
132 Stema de neam a familiei Kálnoky de Kőröspatak– 1884
133 Monumentul funerar al lui Ferenc Mikó de Hídvég –
fotografie din 2015
134 Monumentul funerar (Fotografie din colecția preotului
Barna András Ungvári)
135 Stema de pe monumentul funerar al familiei Gödri de
Illyefalva
136 Stema de pe monumentul funerar al familiei Elekes de
Kézdialbis
137 Stema Jány de Tompaháza pe monumentul funerar al
familiei Reznek
138 Stema Colegiului „Székely Mikó” gravată în piatra de
mormânt a lui Tibor Váncsa
139 Emblema familiei Györbíró de Lécfalva
140 Cavoul familiei Nagy de Szotyor
141 Stema familiei Nagy de Szotyor pe cavou
142 Casa „Vigadó” de la Târgu Secuiesc
143 Stema orașului Târgu Secuiesc pe fațada casei „Vigadó”
– 1903 (ulterior modificată)
144 Stema orașului Târgu Secuiesc din sala de spectacole–
1929(Foto: István Iochom)
145 Casa Jancsó de la Târgu Secuiesc
146 Stema familiei Jancsó de Nyujtód – 1896
147 Conacul Apor de la Turia(Foto: István Iochom)
148 Placa comemorativă Apor–Farkas din conacul de la
Turia (Foto: Ernő Köntés)
149 Stemele Apor de Altorja – Farkas de Harina(Foto:
Ernő Köntés)
150 Castelul Mikes de la Zăbala
151 Stema de alianță Mikes–Moser – 1867
152 Conacul Cseh–Künnle de la Catalina
153 Emblema de alianță Cseh–Kovács (1846) într-o fo-
tografie din 2012 (Foto: Levente Albert)
154 Emblema într-o fotografie din2015
155 Biserica romano-catolică având hramul Sfântul Duh
din Sânzieni
156 Altarul principal dedicat Sfântului Duh – 1685
157 Stema Mikes de pe altar
158 Capela Sfântul Ștefan de pe înălțimea Perkő de lângă
Sânzieni
159 Portalul capelei cu stemele Kálnoky de Kőröspatak –
Lázár de Szárhegy– 1686
160 Absida capelei Sfântul Ștefan
161 Stema familiei Petky – 1736
162 Biserica reformată din Cernatul de Jos
163 Stema Parohiei Reformate din Cernatul de Jos – 1904
164 Lespedea funerară a fraților Damokos și amvonul bise-
ricii reformate din Cernatul de Jos
165 Stema de neam a familei Damokos de Alsócsernáton
pe lespedea funerară a fraților Tamás şi Domokos –
1600
166 Stema de neam a familiei Bernáld de Alsócsernáton
sculptată în amvon – 1700
167 Stema de neam a familiei Cseffei de Noszoly sculptată
în amvon – 1700
168 Stema de neam a familei Damokos de Alsócsernáton de
pe strana familiei
169 Biserica romano catolică veche Sfântul Emeric de la
Ghelința
170 Parapetul tribunei și tavanul casetat al bisericii vechi
Sfântul Emeric de la Ghelința
171 Stema oraşului Braşov – 1628
172 Stema familiei Hirscher din Braşov combinată cu ste-
ma Brașovului – 1628
173 Creştetul stemei familiei Tholdalaghi de Ercse –1628
174 Stema lui Sigismund Csoma – 1628
175 Trei casete marcate cu steme pe parapetul tribunei
176 Stema de neam a familiei Csoma de Gelence reprez-
entându-l pe Nicolaus Csoma – 1766
177 Stema de neam a familiei Csoma de Gelence reprez-
entându-l pe Georgius Csoma – 1766
178 Stema de neam a familei Nagy de Gelence reprez-
entând-o pe Anna Nagy– 1766
179 Altarul principal al bisericii Sfântul Emeric
180 Pictură dedicată Sfântului Emeric cu stema Ungari-
ei(Foto: István Iochom)
181 Biserica reformată de la Pava
182 Stema de neam a familiei Marthi de Páva – după 1665
183 Biserica fortificată reformată de la Zăbala
184 Stema familiei Tholdy de Szalonta – 1896
185 Cavoul familiei Szentkereszty la Zagon
186 Scuturile Haller, Szentkereszty și Mikes pe frontonul
cavoului
279
187 Monumentul funerar al moșierului Mihály Fejér(Foto:
István Iochom)
188 Stema familiei Fejér de Haraly(Foto: István Iochom)
189 Stema familiei Orbán de Márkosfalva – după 1990
190 Stema familiei Haralyi de Páva – după 1990
191 Sediul Muzeului Național Secuiesc – Sfântu Gheorghe
192 Stema Muzeului Național Secuiesc – 2008
193 Stema Béldi de Uzon – 1805
194 Stema Zenone di Castelceriolo (1810–1819)
195 Stema de alianță Bethlen–Gyulay – 1792
196 Stema Nemes de Hídvég – 1638
197 Stema imperială austriacă – 1821
198 Stema de conte a familiei Mikes de Zabola pe o cahlă
uriașă – secolul al XIX-lea
199 Stema de conte a familiei Mikes de Zabola pe spătarul
unui fotoliu – secolul al XIX-lea (Foto: Enikő Gazda
Szőcsné)
200 Stema „Nobilei Națiuni a Secuilor” – 1943
201 Stema familiei Herepei de Magyarherepe –1913
202 Stema „națiunii secuiești” – 1941
203 Sigiliul heraldic al Muzeului Național Secuiesc – 1941
204 Stema familiei Bibó de Barátos – 1760
205 Diploma de înnobilare acordată de regele Ferdinand al
III-lea familiei Szentkereszty în 1646
206 Stema Szentkereszty de pe diploma de înnobilare –
1646
207 Diploma de înnobilare acordată de principele Sigis-
mund Báthori lui Péter Márk de Egerpatak în 1591
208 Stema de pe diploma de înnobilare a lui Péter Márk de
Egerpatak – 1591
209 Stema funerară a doamnei Teleki Polixénia – 1797
210 Stema funerară a lui Tamás Wass – 1831
211 Stema funerară a lui Kata Vay – 1831
212 Stema funerară a lui Josef von Brukenthal – 1867
213 Stema funerară a lui Rákhel Kendeffi – 1898
214 Stema funerară a lui Klára Teleki – 1770
215 Stema funerară a lui László Csedő – 1826
216 Stema funerară a doamnei Zathuretzky – 1828
217 Stema funerară a Krisztinei Cserei – 1838
218 Stema funerară a lui Vilmos Knöpfler – 1882
219 Pál Haszmann – fondatorul muzeului din Cernatul de Jos
220 Conacul „Damokos Gyula” din Cernatul de Jos – Sediul
Muzeului „Haszman Pál”
221 Expoziție de steme în cadrul colecției de istorie locală a
Muzeului „Haszman Pál” din Cernatul de Jos
222 Stema familiei Damokos de Alsócsernáton pe fron-
tonul conacului – secolul al XIX-lea
223 Stema familiei Damokos de Alsócsernáton pe un an-
codrament din secolul al XVII-lea
224 Stema lui Elek Damokos de Alsócsernáton
225 Stema familiei Cseh de Alsócsernáton (1973–1977 )
226 Stema familiei Cseh de Szentkatolna
227 Stema familiei Bernáld de Alsócsernáton
228 Stema familiei Végh de Alsócsernáton
229 Stema familiei Cserátoni de Alsócsernáton
230 Stema familiei Dombi de Ikafalva 266 Sigiliul judecătoriei din Sfântu Gheorghe din perioada
231 Stema familiei Baló de Nagybacon 1867–1871 (MNS)
232 Stema familiei Zambler de Alsócsernáton 267 Însemnul orașului Sfântu Gheorghe aplicat în 1893 pe
233 Stema familiei Molnár de Alsócsernáton diploma de cetățean de onoare a lui József Potsa (MNS)
234 Stema familiei Kelemen de Alsócsernáton 268 Stema orașului Sfântu Gheorghe de pe diploma de
235 Stema familiei Csíky de Alsócsernáton conferire – 1897
236 Stema familiei Bod de Albis 269 Sigiliul orașului Târgu Secuiesc pe un document din
237 Stemă dedicată lui Péter Bod de Felsőcsernáton 1808 (BJANR Covasna – Foto: Botond Nagy)
238 Stema familiei Farkas de Ikafalva 270 Matricea sigilară a orașului Târgu Secuiesc– în
239 Stema familiei Rápolthy de Peselnek oglindă(BJANR Covasna)
240 Stema familiei Apor de Altorja 271 Stema orașului Târgu Secuiesc în Cărțile regale – 1909
241 Stema familiei Gyárfás de Léczfala 272 Sigiliul târgului Ilieni (MNLOL)
242 Stema familiei Czirjék de Sepsizoltán 273 Stema orașului Ilieni
243 Diploma de înnobilare acordată de regele ales Ioan al 274 Sigiliul târgului Brețcu – 1754 (MNLOL)
II-lea lui Péter Szentmihályfalvy în 1568 275Sigiliul orașului Brețcu – 1785 (MNLOL)
244 Bucata rămasă din diploma de înnobilare acordată de 276 Stema orașului Brețcu
principele Gabriel Báthori lui Mihály Csiszér în 1609 277 Stema județului Trei Scaune – 1928
245 Diploma de înnobilare acordată de principele Gabriel 278 Stema orașului Sfântu Gheorghe – 1931
Báthori ductorului István Nagy şi a oștenilor de sub co- 279 Stema orașului Târgu Secuiesc – 1934
manda sa în 1611 280 Stema județului Covasna – 1972
246 Diploma de înnobilare acordată de principele Gheor- 281 Stema judeţului Covasna – 2007
ghe Rákóczi I lui István Lázár de Dálnok în 1643 282 Stema municipiului Sfântu Gheorghe – 2007
247 Diploma de înnobilare acordată de principele Mihail 283 Stema municipiului Târgu Secuiesc – 2009
Apafi lui Mihály Bodoki de Illyefalva în 1664 284 Stema oraşului Întorsura Buzăului – 2007 (Autor
248 Diploma de înnobilare acordată de principele Mihail Marin Niculescu)
Apafi lui István Baczarábai de Vajdahunyad în 1685 285 Stema oraşului Covasna – 2010 (Autor István Gazda)
249 Diploma de înnobilare acordată de Leopold I lui An- 286 Stema comunei Bodoc – 2004 (Pictată de József Berde)
drás Radó alias Bakcsi în 1703 287 Stema comunei Sânzieni – 2004
250 Diploma de noblețe acordată de principele Gabriel 288 Stema comunei Chichiş – 2004
Báthori familiei Békési de Marosvásárhely în 1610 289 Stema comunei Arcuş – 2005
251 Stema Békési de Marosvásárhely 290 Stema comunei Zăbala – 2005
252 Diploma de înnobilare acordată de principele Gabriel 291 Stema comunei Bixad – 2006
Bethlen notarului György Kelemen în 1628 292 Stema comunei Moacşa – 2006
253 Stema Kelemen de Alsócsernáton 293 Stema comunei Breţcu – 2006
254 Diploma de nobleţe acordată de principele Gabriel Be- 294 Stema comunei Vârghiş – 2006
thlen familiei Borbély alias Forró de Angyalosîn 1629 295 Stema comunei Lemnia – 2007
255 Stema Borbély-Forró de Angyalos 296 Stema comunei Ghidfalău – 2007
256 Diploma de înnobilare acordată de Leopold I familiei 297 Stema comunei Valea Crişului – 2007
Wrisseuich aliter Berdoczy în 1662 298 Stema comunei Catalina – 2008
257 Stema Wrisseuich-Berdoczy 299 Stema comunei Ghelința – 2008
258 Diploma de înnobilare acordată de Leopold I lui Mihály 300 Stema comunei Turia – 2008
Budai de Beresztelke în 1698 301 Stema comunei Aita Mare – 2008
259 Stema Budai de Beresztelke 302 Stema comunei Estelnic – 2008
260 Diploma de înnobilare acordată de Carol al VI-lea lui 303 Stema comunei Ozun – 2008
Sándor Kaczkóy alias Tompcsa în 1712 304 Stema comunei Poian – 2008
261 Stema Kaczkóy-Tompcsa 305 Stema comunei Zagon – 2009
262 Prima pagină a diplomei de înnobilare în formă de vo- 306 Stema comunei Brăduţ – 2009
lum acordată de Francisc al II-lea lui József Damó de 307 Stema comunei Ilieni – 2010 (anulată de instanță)
Lisznyó în 1792 308 Stema comunei Mereni – 2015
263 Stema Damó de Lisznyó 309 Stema comunei Vâlcele – 2015
264 Matricea sigilară a celor Trei Scaune – în oglindă (MNS) 310 Stema înaintată de autoritățile orășenești din Sfântu
265 Matricea sigilară a orașului Sfântu Gheorghe cu Gheorghe Comisiei Consultative Heraldice în 1930
inscripția: SIGILLVM OPPIDI SEPSI ST. GYORGY (SANIC)
AO 1509– în oglindă (BJANR Covasna)

280
Aprecieri
prof. dr. Nicolae Edroiu
Conducător ştiinţific,
membru corespondent
al Academiei Române:
Lucrarea privitoare la Patrimoniul heraldic al
judeţului Covasna elaborată de doctorandul Attila
István Szekeres şi înaintată pentru a fi considerată
drept teză în vederea obţinerii titlului ştiinţific de
doctor în istorie este o abordare extrem de profesio-
nistă a problematicii respective, datorată unui foar-
te bun cunoscător al heraldicii generale, precum şi a
celei din Centrul şi Sud-Estul Europei. Este situaţia
unui domeniu foarte specializat, unde generaliză-
rile au în vedere un bogat material documentar-is-
toric concret, care trebuie investigat în detaliu prin
supunerea lui unei observaţii şi comparaţii deosebit
de atente.
Apreciez, de asemenea, bogăţia de informaţie
documentar-istorică avută în vedere de autor, cu-
leasă din arhive şi biblioteci, precum şi în urma
unei îndelungate şi insistente cercetări de teren, cu
care prilej a mai putut depista reprezentări heraldi-
ce pe clădiri – biserici, castele nobiliare etc. – situate
în perimetrul investigat, cel al judeţului Covasna.
În fapt, teza de doctorat de faţă însumează 269
pagini text propriu zis, la care se adaugă 50 de pa-
gini cu conţinutul actelor normative din perioada
interbelică, de după al doilea război şi respectiv de
după 1990 cu privire la metodologia de elaborare
281
a stemelor de unităţi administrativ-teritoriale şi
ale localităţilor, precum şi al decretelor regale, re-
spectiv celor prezidenţiale de aprobare a stemelor
propuse de unităţile respective. Un minuţios cata-
log heraldic, ce cuprinde 221 de steme, este dat în
descriere şi imagini în culori, lucrarea încheindu-se
cu ilustraţii privind clădiri laice şi bisericeşti care
au reprodus reprezentări de steme ale judeţului,
respectiv ale familiilor nobiliare din localităţile în
cauză, toate depistate şi investigate cu minuţiozitate
de doctorand.
În lucrarea de faţă sunt prezentate mai întâi
caracteristicile geografice şi un scurt istoric al ju-
deţului Covasna, aspectele generale privitoare la
heraldică şi stemă, fiind avute în atenţie heraldica
nobiliară, cea domnească şi de stat, ecleziastică şi
respectiv cea teritorială. De asemenea, sunt urmări-
te preocupările de heraldică din Transilvania, între
care şi cele care vizau judeţul Covasna.
Atenţia specială a autorului se îndreaptă însă
asupra Ţinutului Pădurilor, denumit pe drept cu-
vânt un ţinut al stemelor. Sunt avute în vedere con-
strucţiile nobiliare, lăcaşele de cult, cele din Sfân-
tu-Gheorghe şi din Trei Scaune. Este prezentată şi
activitatea marelui heraldist care a fost József Se-
bestyén Keöpeczi (1878-1964), descendent dintr-o
familie secuiască armalistă înnobilată de principele
Transilvaniei Gabriel Báthori în anul 1608, dar care
s-a născut la Sic, în judeţul Cluj. Biografia acestuia
este una extraordinară, el devenind, în urma fixării
domiciliului forţat la liberă alegere, la Căpeni, unde
a lucrat intens în fascinantul domeniu al heraldicii,
unul din cei mai cunoscuţi heraldişti ai perioadei
interbelice.
Sunt studiate şi prezentate deopotrivă stemele de
pe diplomele de înnobilare aflate în fondurile Biro-
ului Judeţean Covasna al Arhivelor Naţionale ale
României.
Lucrarea conţine apoi descrierile stemelor isto-
rice şi cele actuale ale unităţilor administrativ-teri-
toriale ale judeţului Covasna, în elaborarea cărora
doctorandul nostru s-a implicat în cel mai înalt
grad. El face parte, de altfel, din Comisia Naţională
de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie de pe lângă
Academia Română, având o contribuţie cu totul re-
marcabilă în studierea heraldicii din judeţul în care
trăieşte. Acest fapt rezultă şi din cele 13 studii şi ar-
ticole pe problematica heraldicii publicate în perio-
dicele de specialitate.
De altfel, din catalogul heraldic prezentat rezultă şi
contribuţia doctorandului la elaborarea stemelor ac-
tuale ale oraşelor şi comunelor din judeţul Covasna.
În lucrare este operată, totodată, clasificarea ste-
melor după amplasarea lor, după modul de confec-
ţionare şi al materialului acestora, după deţinător
şi după numărul deţinătorilor, după data apariţiei
lor – aceasta vizând perioadele de dinainte de con-
stituirea Principatului Transilvaniei, din perioada
acestuia, din timpul Imperiului Habsburgic respec-
tiv al Monarhiei dualiste austro-ungare, perioada
interbelică, socialistă şi respectiv cea de după 1989.
282
Concluziile finale şi o bogată bibliografie încheie
această valoroasă lucrare.
Având în vedere bogata informaţie documen-
tar-istorică aşezată la baza acestei cercetări ştiin-
ţifice, multitudinea izvoarelor heraldice care i-au
permis autorului să extragă o complexă şi sigură
informaţie de natură istorică, însumarea acestora în
cuprinsul unei atât de întinse lucrări, recuperarea –
în culori – a imaginilor heraldice, îi sugerez autoru-
lui acestei reuşite investigaţii ştiinţifice să găsească
şi să folosească toate modalităţile necesare pentru
publicarea textului tezei sale de doctorat.
Lucrarea tipărită va putea constitui un model
pentru alte abordări de acest fel, dar mai ales va
oferi material informaţional în vederea cunoaşte-
rii evoluţiei generale a heraldicii din ţara noastră.
Astăzi, când simbolurile diferitelor entităţi, pentru
arătarea identităţii şi trecutului lor, sunt atât de soli-
citate de societatea umană, apreciem că prin această
cercetare avem în faţă o abordare ştiinţifică extrem
de valoroasă care poate fi ea însăşi solicitată.
În concluzie, date fiind calităţile deosebite ale
lucrării privind Patrimoniul heraldic al judeţului
Covasna, elaborată de doctorandul Attila István
Szekeres, sub aspect informaţional-istoric, meto-
dologic şi deopotrivă pentru contribuţia deosebi-
tă adusă la cunoaşterea problematicii îmbrăţişate,
apreciez că ea poate fi acceptată drept teză de doc-
torat în Istorie.
Cluj-Napoca, 1 iulie 2013
Dr. Ileana Căzan,
CSI Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”,
Bucureşti,
Secretar al Comisiei Naționale de
Heraldică, Genealogie și Sigilografie
a Academiei Române
De la început salut iniţiativa domnului Attila Is-
tván Szekeres, a cărui pasiune pentru heraldică este
deja binecunoscută specialiştilor, de a trece la o in-
ventariere exhaustivă a întregului patrimoniu heral-
dic al unui judeţ, în cazul de faţă judeţul Covasna,
unde de altfel Domnia sa şi locuieşte. Ar fi deosebit
de util dacă pentru cât mai multe judeţe din Româ-
nia am avea asemenea instrumente de lucru, care
necesită un efort deosebit, prin munca de investiga-
ţie, parcurgerea unui vast material documentar edit
şi inedit, precum şi numeroase ore petrecute pe te-
ren, pentru a culege imagini ale unor steme plasate
pe monumente dintre cele mai diverse.
Seriozitatea cu care s-a aplecat autorul asupra
temei este demonstrată nu doar de textul scris, cât
şi numeroasele anexe, între care catalogul heraldic
are o valoare inestimabilă, prin bogăţia şi calitatea
grafică a ilustraţiei, dar şi prin acurateţea informa-
ţiei, pe care o conţine. În plus mai menţionăm şi
faptul că teze de doctorat cu subiecte de heraldică,
susţinute după 1990, au fost foarte puţine, de aceea
terenul este încă neexplorat şi prezintă un mare po-
tenţial de cercetare.
Lucrarea debutează cu 3 capitole generale, care îl
introduc pe cititor în aspecte geografice şi adminis-
trativ-istorice ale judeţului Covasna, ca şi în proble-
matica generală a heraldicii, cu o privire deosebită
asupra istoricului heraldicii transilvane.
283
Urmează apoi nu mai puţin de 11 capitole care
fac o riguroasă descriere şi clasificare a stemelor în
funcţie de modul de amplasare (conace, biserici,
clădiri şi instituţii publice, steme funerare), de pre-
zenţa lor în colecţii muzeale (Muzeul Naţional Se-
cuiesc, Muzeul „Haszmann Pál” din Cernat) sau pe
diplome de înnobilare, aflate în fonduri ale Biroului
judeţean al Arhivelor Naţionale. În legătură cu acest
capitol subliniem importanţa materialului adunat,
pentru că autorul face o descriere externă de mare
acurateţe a documentului, prezintă în detaliu blazo-
nul conferit la înnobilare şi transcrie în limba lati-
nă, cu traducerea în română, textul diplomei. Toate
aceste piese de arhivă se constituie într-un corpus
care poate fi prelucrat pentru a aduce noi infor-
maţii privind climatul politic şi mental al secolelor
XVII-XVIII în Principatul Transilvania.
O altă preocupare a autorului, care aduce de
această dată un material inedit si deosebit de nece-
sar pentru activitatea curentă a Comisiei Naţionale
de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei
Române, este prezentarea detaliată a stemelor uni-
tăţilor administrativ teritoriale, care au făcut parte
în decursul timpului din actualul judeţ Covasna. Pe
parcursul prezentării sunt inserate foarte multe ele-
mente de genealogie a familiilor nobile din judeţ şi
foarte numeroase detalii ce ţin de istoria artei şi a
arhitecturii, în acelaşi spaţiu menţionat.
O atenţie deosebită acordă autorul activităţii ma-
relui grafician heraldist József Sebestyén Keöpeczi,
care a trăit muţi ani la Căpeni, şi pe care îl putem
numi pe bună dreptate „părintele” artei heraldice
moderne în România, fiind cel care a pictat prima
stemă a României Mari, dar şi multe alte steme ale
unor instituţii publice sau de familie. Şi în stema de
stat de azi se regăseşte cea mai mare parte a compo-
ziţiei lui Sebestyén.
Analiza nu se opreşte însă doar la aspectele pre-
zentate, care oricum pun în circulaţie un imens ma-
terial inedit. Este prezentată o clasificare a stemelor
după materialul din care sunt confecţionate, după
numele şi numărul deţinătorilor, după data la care
au fost atestate pentru prima dată.
Rezultatul analizei este o prezentare detaliată şi
complexă a patrimoniului heraldic din judeţul Co-
vasna, din care nu putem să spunem că lipseşte ceva.
Modul în care a fost realizată lucrarea dă seamă
şi de efortul de informare, care a contribuit pe de-
plin la reuşita cercetării întreprinse. Sunt trecute în
bibliografie cam toate lucrările, în limba română şi
maghiară, care s-au ocupat în decursul timpului de
tema abordată sau au avut tangenţial legătură cu ea.
284
Pe lângă lucrările de specialitate sunt menţionate
sursele documentare inedite, care au permis îmbo-
găţirea serioasă a informaţiei editate.
Remarcăm şi stilul sobru, concis, care a ocolit
orice polemică neproductivă pe temele etnice, atât
de controversate în ultimul timp. (…)
În concluzie considerăm că teza de doctorat ela-
borată de domnul Attila István Szekeres este o reali-
zare originală şi un instrument de lucru, care odată
publicat, va deveni indispensabil oricărui specialist
în heraldică. Dincolo de erudiţie şi prezentarea
grafică de excepţie, subliniem încă odată utilitatea
practică a demersului întreprins, pentru că ajută la
repunerea în drepturi a tradiţiei în heraldica teri-
torială.
Bucureşti, 20 august 2013
Conf. univ. dr. Şerban Turcuş,
Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca
Teza de doctorat „Patrimoniul heraldic al județului
Covasna”, elaborată de doctorandul Attila Istvan
Szekeres sugerează chiar de la început, dacă ar fi să
ne referim doar la aspectele epidermice, recte titlu,
un refuz politicos al unei istoriografii interpretative
nebazată pe științele de documentare ale istoriei și
înţelenite într-un model metodologic, grevat tem-
poral și parcă încremenit într-un mucegăit tipar
pozitivist şi aburcarea unei dimensiuni investigati-
ve în sens de investigație aplicată şi monografică cu
pathos temperat, dar responsabilitate intelectuală.
Probabil imboldul lăuntric de care a beneficiat doc-
torandul a dospit un interes constructiv şi viguros
pentru o tipologie a cercetării încă destul de nesem-
nificată în istoriografia general românească.
Teza de doctorat se remarcă printr-o construc-
ţie judicioasă, rod al unei reflecţii plurianuale ce se
ilustrează prin atitudinea migăloasă cu solidă per-
spectivă istorică, aspectul final al lucrării reflectând
capacitate de selecție și inventar, înţelegere neanga-
jată etnic, meditaţie activă şi neformatată clişeistic,
caracteristici acompaniate de un sentiment al ataşa-
mentului raţional şi faţă de un subiect generos dar
puțin cultivat la noi.
Este notoriu că majoritatea şcolilor istorice din
Europa Occidentală au abordat masiv inventarul
heraldic târziu medieval și premodern, ca o conse-
cinţă a adâncirii documentării și a semnificațiilor
comunitare de la celula familială la marile comuni-
tăți pentru a suplini tăcerile documentelor conven-
ționale. Asta face și doctorandul în această teză so-
bră, dar solidă opunându-se desuetei ideologizării
285
actuale a discursului istoric în dinamica poziţionă-
rilor contrapuse. Nu cade în capcana admirativ-en-
comiastică a difuziunii nemărginite a blazoanelor și
stemelor în regatul maghiar și mai apoi în princi-
patul transilvan și imperiul habsburgic, ci încearcă
să înţeleagă intim şi nepartinic mecanismele inter-
ne ale difuzării limbajului heraldic în unghiul cel
mai ascuțit al Transilvaniei, iar rezultatele sunt oa-
recum edificatoare. Domnul Attila István Szekeres
studiază marginalitatea, marginalității din punct
de vedere heraldic și asta dă noi conținuturi unor
probleme istorice ce au reverberații politice actua-
le. Difuziunea limbajului heraldic în această zonă,
atât de tardivă undeva în pima jumătate a secolului
al XVI-lea, deci în plină emergență a modernită-
ții demonstrează cât de subțire a fost să nu zicem
puterea, ci interesul pentru putere în zonă a unei
regalități cum e cea maghiară. Heraldica, uzul și
limbajul ei medieval înseamnă, putere, înseamnă
control, îneamnă concesiune tutorială sau protecție
baptist-matrimonială. Ne întrebăm acum, în lipsa
unei creșteri heraldice în zonă, cât din mecanisme-
le puterii invocate cu sârg în istoriografie au priză
acolo și cât sunt ele de teziste.
Teza de doctorat „Patrimoniul heraldic al județului
Covasna”, după o introducere motivată a argumentu-
lui este divizată în 16 capitole, fiecare segment având o
individualitate ce se reclamă din procesul diacronic al
cercetării monografice pe spații circumscrise terito-
rial și istorico-tradițional şi, la rându-i, fiind raţional
distribuit în subcapitole cu topicurile din subdiviziu-
nile teritoriale sau instituționale. Concluziile elabora-
te şi care încheie creşterea naturală a discursului aces-
tei lucrări, alături de un aparat bibliografic generos şi
variat care fără doar şi poate a ajutat la comprehen-
siunea subiectului şi cristalizarea în această exegeză
istorico-heraldică, închid această teză.
Rămânând în registrul metodologic remarc cu
satisfacţie numeroase pagini, în desfăşurarea cerce-
tării, care probează îndemânarea doctorandului în
a cunoaşte, domestici şi apropria tainele inchizitorii
ale criticii tipice pentru un heraldist experimentat,
element de căpătâi pentru a elabora o teză pe un
subiect ce presupune dincolo de afinităţi intelective
o schemă de tratament în primul rând istorică şi în
al doilea rând artistică.
Pentru cei care au lecturat teza lui Attila Istvan
Szekeres credem că prezumţia de deja vu care putea
să se işte din observarea titlului a fost biruită de tex-
tura şi consistenţa acestei lucrări de cercetare. Tex-
tura este cât se poate de cuminte, cu o structurare
manualistică, dar stratul ce o acoperă se distinge
prin personalizarea şi aş spune rigoarea atât cât este
posibilă unei exegeze al cărei topic nu a bântuit mai
deloc cercurile elitiste din România și Ungaria.
Este straniu cum anume, deși cu pretenții de eu-
ropeitate adânci și cu pedigree nici în România, nici
în țara vecină studiile de heraldică nu prea au o re-
prezentativitate în plan istoriografic. Circumstanța e
scuzabilă. Puterea publică în ambele spații a fost flas-
că până la intervenția Habsburgilor și uzul identității
prin simbol heraldic nu era codificat. Lipsa sau difu-
ziunea tardivă a acestui cod de statură socială și de
relaționare cu puterea este esențial pentru ințelegerea
diluării puterii centrale în marginile sale unde dinco-
lo de clamatele autonomii avem de-a face cu un ade-
vărat indiferentism al autorității centrale. Aceasta este
lectura pe care mi-o induce studiul heraldic al mo-
narhiilor naționale și a piramidei puterii în raport cu
ceea ce se produce în ceea ce standardizat numim azi
județul Covasna. Cercetarea domnului Attila István
Szekeres ne dezvăluie că dincolo de perioada princi-
patului autonom sub suzeranitate otomană, a princi-
patului habsburgic există o emulație heraldică în plin
dualism austro-maghiar, în perioada interbelică și în
cea postdecembrie 1989. E un rar exemplu acesta ca
în plină decadență a codului puterii exprimat heral-
286
dic în ținuturile covăsnene să înflorească preocupări
heraldice. Explicația rațională e una simplă. Există un
refugiu conștient în simboluri codificate, chiar dacă
uneori desuete care sunt obligate public să acționeze
activ și retroactiv. Micile comunități covăsnene fac
așa ceva dând poate o nouă șansă heraldicii de a-și
retrăi avatarurile de data aceasta impunând puterii
publice o marcă simbolică a identității.
Putem spune că am remarcat la Attila István Sze-
keres reale posibilităţi de depăşire matură, dar dez-
involtă, în sensul cuminte al dezinvolturii criticii
istorice, a crispării literaturii heraldice româneşti
care evalua heraldica transilvană de factură secuias-
că cu un canon foarte reducţionist mustind a sen-
tinţe ideologice şi nu a interpretare istorică.
Lucrarea de cercetare este, după părerea noastră,
rezultatul unei investigaţii de durată şi îndelung
meditată, depăşind bună purtare editorială puţi-
nele precedente elaborate istoriografice, dar mai
ales acoperind lipsuri fiind transpusă într-un text
caracterizat prin construcţie discursivă coerentă şi
lipsit de plurivalenţe ce ar putea deruta, curaj fun-
damentat documentar în exprimarea ipotezelor şi
echilibru a propriilor opinii. Limbajul este curat,
terminologia tehnico-istorică fiind acoperită plenar
în analizele întreprinse. Fraza curge limpede, nu
există poticneli logice şi nici inconsecvenţe inter-
pretative. Teza ca atare merită să fie publicată ime-
diat după traversarea etapelor birocratice inerente
unui asemenea pasaj de carieră. Îl invit pe autor să
intreprindă demersurile necesare în vederea atin-
gerii acestui scop, prin care, de fapt se finalizează
şi valorifică cercetările pe care le-a întreprins de-
terminînd intrarea discursului istoric performant,
profesat aici, într-o circulaţie ştiinţifică mai amplă,
pentru ca materialul documentar-reconstructiv şi
mai cu seamă specialele încheieri interpretative din
cuprinsul ei să poată contribui la dezbaterea ştiinţi-
fică ce continuă să se poarte asupra acestei semnifi-
cative problematici heraldice din spaţiul istoriogra-
fiei româneşti şi transilvane în mod special.
Cluj-Napoca, 20 august 2013
Heraldic heritage of Covasna county
Keywords:
Castle, coat of arms, Covasna county, Erdővidék,
funeral, „Haszmann Pál” Museum, Háromszék, he-
raldry, letter patent of nobility, mansion, nobility,
Sfântu Gheorghe, szekler, Szekler National Museum,
Târgu Secuiesc, Ținutul Pădurilor
Abstract
The present writing is a thesis dedicated to heraldic
emblems related to the territory of today’s Covasna
county, with permanent connections with the Tran-
sylvanian, Hungarian, even Austro-Hungarian and
Romanian heraldry.
This thesis is an overview of all armorial em-
blems on the territory of county Covasna and
beyond. Moreover, the study presents several ways
of classifying the inventory, listing the conclusions
derived from the research.
The aim of the study consists of organizing a he-
raldic register, recording all emblems on public and
private buildings, secular and ecclesiastical, upon
funerary monuments or placed inside public buil-
dings, from the collections of the Szekler National
Museum, the Museum „Haszmann Pál” in Cernat
and from the Covasna County Office of National
Archives of Romania.
The thesis begins by presenting the approached
territory, namely Covasna county, with its geogra-
287
phical features and major historical coordinates.
This is followed by the theoretical approach of
heraldry as a science, having as object: the coat of
arms. The study also offer an overview of the he-
raldic categories encountered within the county:
noble, ecclesiastical, territorial, princely and state
heraldry. The approach of heraldry in Transylvania
is broadly speaking presented, then focusing on the
current territory of Covasna county. Thus, it resul-
ted that only one author – József Pálmay – dealt
with the researched area – more than a century ago
– mainly in terms of genealogy of noble families,
but also as a heraldic subject – his approach contai-
ning unfortunately significant deficiencies.
The tradition of placing coats of arms in chur-
ches and castles, inspired by the practices of the
Medieval West, took roots in Transylvania as well,
including the studied area. The display of achieve-
ments in places of worship signified not only pre-
serving someone’s memory but also the conservati-
on of the heraldic artifact throughout time. Castles
and some manor houses also contain coats of arms,
these being more or less, those of the founders, of
those of the ones who helped with the extension or
embellishment of these constructions, or simply of
those who acquired these buildings. These profane
buildings contain achievements carved in stone or
made by stucco.
The thesis has the aim to present the coats of arms
in three micro-regions. Firstly, it’s about the „Ţinu-
tul Pădurilor” (Erdővidék), which occupies around
18% of Covasna county, containing more than half
of the coats of arms located in the county. Consi-
dering all the emblems connected with the noble
residences, as well as those displayed in places of
worship, we can conclude that „Ţinutul Pădurilor”
is a true “land of coats of arms”. The municipality
of Sfântu Gheorge and its surrounding areas are set
behind the first area presented. But here we can find
two of the three oldest coats of arms in the county
of Covasna, which are to be found in the city’s Cal-
vinist fortress-church. The first achievement, which
is the oldest in the county, is placed on the console
of the sanctuary, dated from 15th century, until 1547
(but most likely from the first three decades of this
century), was unfortunately hammer-wrought, the
second achievement appears on a gravestone from
1602. It has been observed, considering territory
of the former Kézdi and Orbai seats, that some no-
ble founders marked their constructions with their
coats of arms and that of their wives’. In case of ec-
clesiastical constructions, the donors featured their
achievements, irrespective of their belonging to the
higher or lower nobility.
In the Szekler National Museum, the visitor can
see some coats of arms carved in the lapidarium of
the institution. The achievements in „Gyárfás Jenő”
Art Gallery are publicly conserved, the ones in the
museum’s library are available for researchers, but
they are not publicly displayed.
Due to the considerable number of the coats of
arms located in a rural museum, the „Haszmann
Pál” Museum can be considered as a true collector
of coats of arms, conserving the coats of arms of
several important local families, still multiplying, as
a part of the collection devoted to the history of the
village.
Researching the coats of arms on restored diplo-
mas from the county archives, we can take a note
on a very interesting series of symbols, dating from
the beginning of the seventeenth century to the late
eighteenth century, all coats of arms having featu-
288
res that, in terms of design and representation of
style, differ from each other. In addition, we can go
through the evolution of heraldry art during that
period, which covers two centuries of chancellery
heraldry.
Then, we approached the administrative-territo-
rial coats of arms in Covasna county. As a general
remark, these have a simple content. The majority
of them are presented in an undivided shield, whi-
le others are divided in two parts. In the case of
administrative-territorial units that had historical
emblems, these were maintained. In the case of the
localities which did not have emblems, new achi-
evements were conceived. Because of their simpli-
city, the Covasna county administrative local achie-
vements differ from those in other regions.
As shown, the most achievements are associated
with the micro-region of „Ţinutul Pădurilor”, over
half of the coat of arms being identified on all types
of supports, namely 58.5%, in Sfântu Gheorghe and
its surroundings, 21.5%, and 20% on the former
territory of Kézdi and Orbai seats. The fact that the
most achievements are in „Ţinutul Pădurilor” resul-
ted from the fact that the local church were deco-
rated with coats of arms by local artists. It’s about,
primarily, about the heraldic artist József Sebestyén
Keöpeczi, who achieved a true gallery of coats of
arms in the Calvinist church of Căpeni. Also the
engraver artist Bálint Kósa decorated the Calvinist
Church from Tălişoara with twenty emblems.
65% of the coats of arms are connected with the
ecclesiastical buildings, 25% are connected with the
secular constructions and 10% are funeral achie-
vements. It can be concluded that the confidence
mostly goes to the church, as a meeting place, ac-
cessible to a wider range of people.
The coats of arms located in Covasna county
were made through a variety of techniques. Among
them two are standing out. The majority of them are
painted achievements, then following the sculpted
ones. The painted ones cover 62% of the achieve-
ments and the sculpted ones 22%. The rest are made
using different techniques like copper sheet cutting,
stamping, casting, sgraffito, mosaic, engraving, tile,
stucco and more recently the computer-assisted
techniques. The majority of the painted ones are
painted on wood or wood-based boards, the ones
painted on cardboard and fabric, also murals being
only few. From the achievements sculpted, the ma-
jority are made of stone few being carved in wood
as well. Traditional techniques are strongly leading
the ranking position, but the modern techniques
become more popular, assisted by computer, as en-
graving on polished stone, in case of memorials or
computerized enforcement techniques of the em-
blems form synthetic material.
From the heraldic heritage of the county, most
coats of arms belong to the nobility, appearing
both on noble residencies, and, notably, especially
on ecclesiastical buildings. These noble arms cover
73% of the achievements that represent the heral-
dic heritage of the county. Next is the category of
the administrative coats of arms, which currently
accounts for 19% of achievements, while the ec-
clesiastical achievements are 4%, and the state and
princely coats of arms 4%.
In another classification, most of the coats of
arms are the individual noble ones. They can be
seen mostly in churches, as offered by the donors,
but mostly are having a decorative purpose, for
instance the ones in the Calvinist churches from
Căpeni, Tălişoara or Ilieni. Achievements appear
on castles and manors too, marking the ownership
or commemorating a building or an extension. In
public collections, some categories of emblems are
better represented than others: those from the Sze-
kler National Museum are mostly funeral emblems,
then the sculpted coats of arms carved in stone in
the lapidarium of the institution, while those at the
„Haszmann Pál” Museum from Cernat are comme-
morative coats of arms, serving to enrich the collec-
tion of local history.
Achievements of alliance, appear fewer than the
individual ones, but still in a pretty significant nu-
289
mber, especially on noble residences found most
of the time on construction pediment, but on the
inside or on commemorative boards as well. They
appear on ecclesiastical buildings too, commemo-
rating the founders or those who have contributed
to the building, supporting its modification or ex-
tension.
Following the classification of armorial bearings
according to the date of their appearance, it could
be observed that the Middle Age is represented
too – even if it is about a single coat of arms –, and
from the Principality period onwards the number
of emblems had continuously risen. Even in an age
where monuments with heraldic decoration beca-
me somewhat obsolete (we refer to the interwar
period) on the investigated territory coats of arms
have multiplied. After nearly half a century of tota-
litarian regime, hostile to coats of arms – where still
appeared a dozen of emblems – the desire to deco-
rate buildings – especially churches – with coats of
arms, did not stop, on the contrary, many examples
being known.
In the two periods of flourishing of the local
heraldry, this phenomenon was due to the work
of some artists who have decorated the Calvinist
churches with coats of arms, with the acceptance of
parish priests and local communities.
The contemporary period is particularly fruitful,
more than 50 emblems appearing, additionally 29
administrative-territorial unit coats of arms appro-
ved by the government, but there are other projects
submitted for approval. This is primarily due to
those persons who made these armorial bearings,
or designed administrative achievements, and se-
condly it is due to the receptivity of the local people.
Despite the fact that for four and a half decades,
a totalitarian regime dominated, being hostile to
achievements, we witness the continuity and even a
revival of heraldic phenomenon in Covasna coun-
ty. The Calvinist churches from Baraolt, Ilieni, Si-
meria, Tălişoara were decorated with ceiling boxes
containing coats of arms. The museum from Cernat
continued collecting emblems from families in the
village and surroundings. Coats of arms removed
during the socialist regime were relocated. Thus
on the front of the Kálnoky castle from Micloşoara
and Valea Crișului, the family coat of arms of count
Kálnoky reappeared. On the pediment of the hus-
sar-guard Regiment no. 11 in St. George the Habs-
burg achievement also reappeared.
The achievements once covered with plaster
were brought back to light. On the pediment of
the former Head Office of Seats, today the county
library in Sfântu Gheorge, the coat of arms of the
Three Seats reappeared. On the front of the House
of Culture „Vigadó” in Târgu Secuiesc, on which the
coat of arms of the town survived “unnoticed” the
communist times, and after the fall of the commu-
nist regime, the emblem was coloured, sadly being
grossly modified. The restored emblems carved in
stone on the Daniel mansion in Tălişoara, as well
as the carved stone pulpit from the Unitarian chur-
ch of Aita Mare, which contains one coat of arms,
are suitable examples of how to do good restoration
works.
290
Also, tombstones decorated with noble coats of
arms started to appear in the last period.
It is good to see that, nowadays, the tradition
of coats of arms display is reviving. The examples
shown entitle us to hope for a revival of such marks,
having the role of marking identity, a usage which
lasted for centuries in row. The course of history has
temporarily stopped this phenomenon, as we have
ascertained.
In this county, the smallest of the country in ter-
ms of population – having 1% of the population of
Romania –, and penultimate in terms of surface –
1.5% of the country surface, we can state that there
is one coat of arms for every 20 km², or every 1000
inhabitants. Under these conditions, we can state
that Covasna county is ranked among the first in
the country – if not the very first! – in terms of the
density of achievements we can find here.
Our conclusion, is that Covasna county is no lon-
ger a white spot on the map of the country’s heral-
dic research, on the contrary, it proves to be a region
where coats of arms are consistently represented, the
present study being unique in terms of material.
Kovászna megye címerkincse
Kulcsszavak:
Címer, címertan, Erdővidék, Háromszék, Haszmann
Pál Múzeum, heraldika, homlokzat, kastély, Kézdi-
vásárhely, kúria, nemeslevél, Sepsiszentgyörgy, szék,
székely, Székely Nemzeti Múzeum, udvarház
Összefoglaló
A címertani dolgozat bemutatja, feldolgozza a
mai Kovászna megyében elérhető címereket. A
szerző a Román Tudományos Akadémia kolozsvári
George Barițiu Történelemtudományi Intézetében
2013-ban megvédett doktori disszertációját dolgoz-
ta át olvasóbarát változattá.
A könyv elején három felvezető fejezet kapott he-
lyet. Az első bemutatja a kutatott vidéket, Kovász-
na megyét, amely a történelmi Háromszék és az
Udvarhelyszékhez tartozó Bardoc fiúszék területét
foglalja magába. Háromszéket nem három, hanem
négy társszék alkotja: Sepsi-, Kézdi-, Orbai- és Mik-
lósvárszék. A névadó az első három, Miklósvárszék
a XVII. században vált Sepsiszék részévé. Az egy-
kori Miklósvárszék és Bardoc fiúszék együttesen
alkotja az Erdővidék nevű kistérséget.
A második fejezet a címertan és tárgyának tömör
ismertetése. Nem csak laikusoknak, hisz a szerző úgy
értékeli, nem igazi heraldikus az, akinek nincs saját
felfogása a címertanról, címerről, és nincs ahhoz
illő meghatározása. Továbbá a címerek négy fajtáját
291
ismerteti: nemesi címerek, fejedelmi és államcíme-
rek, egyházi címerek, végül közigazgatási címerek.
A könyvben ezekbe a kategóriákba sorolva jelennek
meg a Kovászna megyében található jelképek.
A harmadik fejezet feltérképezi a korábbi erdélyi
címertani kutatásokat, és külön kitér Kovászna me-
gye területére is. Csupán Pálmay József foglalkozott
jó száztíz évvel ezelőtt a háromszéki, illetve Bardoc
fiúszéki nemesi címerekkel Háromszék vármegye
nemes családjai, illetve Udvarhely vármegye nemes
családjai című munkáiban, melyekben a közölt cí-
merrajzok nagy hányada nehezen állja ki a szakma-
iság próbáját.
A könyv nagy részét a címerek bemutatása teszi
ki. Ez elsősorban területi felosztás szerint történt,
három kistérségbe csoportosítva: Erdővidék, majd
Sepsiszentgyörgy és környéke – amely magába fog-
lalja az egykori Sepsiszék nagy részét és a valamiko-
ri Felső-Fehér vármegyéhez tartozó Székföldjét –,
utóbb a Kézdi- és Orbaiszéket felölelő Felső-Há-
romszék következik. Az ezek területén található
egyházi és világi épületeken, illetve azok belsejé-
ben, valamint temetkezési helyeken fellelhető cí-
merek feldolgozása mellett az ismertető vázlatosan
kitér a település múltjára és az épület történetére
is. A területi felosztás mellett külön-külön fejezet
tárgyalja a sepsiszentgyörgyi székhelyű Székely
Nemzeti Múzeumban és a csernátoni Haszmann
Pál Múzeumban őrzött címereket, majd a Románia
Országos Levéltára Kovászna megyei hivatalában
található nemeslevelek címereit. Külön fejezet
foglalkozik a közigazgatási címerekkel, azok meg-
jelenésétől napjainkig.
Végül a bemutatott címerek többféle osztályozá-
sa következik fajtájuk, elhelyezkedésük, keletkezési
idejük, anyaguk, előállítási módjuk szerint, vala-
mint a tulajdonosaik számát véve figyelembe. Ez
utóbbiak lehetnek egyéni vagy családi, házassági és
közösségi címerek.
A legrégebbi címer 1547 előtti. Meglehet, még kö-
zépkori: a sepsiszentgyörgyi református vártemplom
szentélyében a székely közösség jelképét ábrázolja,
megcsonkítva. Időrendben következik a Damokos
fivérek címeres sírköve 1600-ból az alsócsernátoni
református templomban. Majd két címeres síremlék
1602-ből. Egyik a Daczó Ferencé a sepsiszentgyörgyi
református vártemplomban, másik a Geréb Benede-
ké az árapataki református templomban.
A kistérségeket tekintve a legtöbb címer Erdő-
vidéken található. Annak ellenére, hogy a kisrégió
292
a megye területének csupán 18 százalékát teszi ki,
a fellehető címerek több mint fele itt található. Éppen
ezért nevezi a szerző Címerek vidékének e térséget.
A dolgozatot gazdag illusztrációs anyag zárja.
Megjelenik az összes tárgyalt címer, valamint azok
hordozói is.
A Kovászna megyében fellelhető címerek számát
összevetve a közigazgatási egység népességével, il-
letve területével megállapítható, hogy minden 1000
lakosra, illetve minden 20 négyzetkilométerre jut
egy címer. Ilyen tekintetben Kovászna megye Ro-
mániában az elsők között, de meglehet, hogy éppen
az első helyen szerepel.
A címertani kutatás, feltérképezés és feldolgozás
után elmondható, a könyv egyedülálló, hiszen mind
Magyarországot, mind Romániát tekintve nem szü-
letett még egy ilyen átfogó, egy teljes megye címer-
kincsét bemutató heraldikai szakdolgozat.
Kiadásra készül az anyag bővített, magyar nyelvű
változata.