AVANGARDA LITERARĂ

Modernismul reprezintă, în sens larg, orice tendinţă de înnoire în arta

şi literatura secolului al XX-lea, caracterizată prin negarea tradiţiei şi prin
impunerea unor principii noi de creaţie. În acest sens, include toate
curentele novatoare, de la simbolism până la literatura de avangardă.

Curentele literare de avangardă şi-au făcut apariţia în Europa încă de

la începutul secolului al XX-lea, încă înainte de primul război mondial, iar
alinierea poeziei române la „spiritul înnoitor” a fost rapidă. Mişcarea
avangardistă propune să impună noi structuri artistice în dauna celor
tradiţionale, considerate depăşite. Precursori ai avangardei sunt consideraţi
poetul francez Lautréamont şi dramaturgul Alfred Jarry. Precursorul
dadaismului la noi este Urmuz, primul autor român care intuieşte criza
limbajului şi care promovează o literatură cu elemente absurde, ilogice,
folosind însă o formă clasică.

Cele mai importante curente avangardiste sunt: dadaismul,

cubismul, futurismul, abstracţionismul, expresionismul, fauvismul şi
suprarealismul. În domeniul literaturii se manifestă doar dadaismul,
expresionismul, futurismul şi suprarealismul, celelalte fiind specifice artelor
plastice.

Prima revistă de avangardă din România este Contimporanul (1922 –

1932), condusă de Ion Vinea şi unde pictorul Marcel Iancu se ocupa de
prezentarea artistică. Dadaismul românesc nu a fost atât de violent ca cel
european, în ciuda ideilor Manifestului către tinerime, scris de Ion Vinea în
1924: „Jos arta, căci s-a prostituat! Poezia nu este decât un teasc de stors
glanda lacrimală a fetelor de orice vârstă.” Dadaiştii se îndreaptă spre alte
mişcări ale avangardei, cum ar fi futurismul şi expresionismul.

Alte reviste care promovau această mişcare literară au fost: 75 HP(a

apărut un singur număr în octombrie 1924), Punct(1924 – 1925), Integral
(1925 – 1927), unu(1928 – 1932), Urmuz(1928) şi Alge(1930 – 1931). Cea
mai importantă este revista condusă de Saşa Pană, unu, care a colaborat
cu Geo Bogza, Victor Brauner, Ion Vinea şi a ajutat la publicarea operei lui
Urmuz şi Tristan Tzara. Orientarea acestei reviste este apropiată de
suprarealism şi promovează supremaţiia visului, imaginaţia, dicteul
automat, eliberarea expresiei umane de formele rigide şi depăşite.

Manifestările de avangardă vor fi interzise de regimurile politice din

U.R.S.S şi Germania la începutul anilor ’30. Un alt val al avangardei (mai
ales elementele suprarealiste) se va manifesta imediat după Al Doilea
Război Mondial, prin poeţi precum: Gellu Naum, Virgil Teodorescu. Ultima
manifestare importantă a avangardei a fost Expoziţia internaţională a
suprarealismului de la Paris, din anul 1947.

Trăsăturile definitorii ale avangardei sunt:

-negarea tradiţiei şi a artei anterioare care este

considerată depăşită; această negaţie tinde să
depăşească teritoriul esteticului şi să devină un
adevărat stil de viaţă, nonconformist, şocant

- spiritul ludic

- ruptura totală faţă de trecut

- experimentarea
 - exprimarea simultană în mai multe domenii artistice:
literatură, arte plastice, muzică, cinematografie,
arhitectură (în cazul arhitecturii se remarcă
manifestarea cubismului)

- negarea ideii de literatură şi a oricăror constrângeri

formale

-libertatea absolută de creaţie (surse de inspiraţie

foarte variate, ignorarea normelor ortografice şi de
punctuaţie).

DADAISMUL este un curent care ia naştere în Elveţia în primii ani ai

Primului Război Mondial. Iniţiatorul a fost poetul român Tristan Tzara care
scrie şi manifestul curentului intitulat Manifest Dada 1918. Dadaiştii
iniţiează în februarie 1916 la Zürich „CabaretuluiVoltaire” care se remarcă
prin spectacole absurde, recitaluri de antipoezie, expoziţii de colaje,
anarhism şi farse menite să ultragieze gândirea comună. Ei îşi propun să
anuleze ideea de poezie, distrugându-i textul şi transformându-l într-o
comedie a literaturii. Dadaismul cultivă hazardul, ludicul extrem în procesul
de creaţie, semnificativă fiind în acest sens celebra „reţetă” dadaistă de
creaţie bazată pe decuparea articolelor din ziar la întâmplare şi îmbinarea
cuvintelor în poezie în ordinea scoaterii lor din pălărie. Tristan Tzara
vorbeşte în manifestele sale despre motivele pentru care a luat naştere
curentul: „Dada s-a născut dintr-o revoltă care era pe atunci comună tuturor
tinerilor, o revoltă care cerea o adeziune completă a individului la necesităţile
naturii sale, fără referiri la istorie, logică, morală comună, Onoare, Patrie,
Familie, Artă, Religie, Libertate, Frăţie şi atâtea alte noţiuni corespunzătoare
unor necesităţi umane, din care însă nu mai subzistau decât nişte convenţii
scheletice, pentru că fuseseră golite de conţinutul lor iniţial.” Destrămarea
mişcării se produce spre sfârşitul anului 1922 şi este anunţată de Tristan
Tzara în septembrie în a sa „Conferinţă despre Dada” de la Jena.

EXPRESIONISMUL este un curent care apare în Germania în anul 1910 şi se

manifestă atât în literatură, cât şi în cinematografie şi artele plastice.
Artiştii expresionişti consideră că poezia trebuie să se inspire din viaţă şi că
opera de artă se naşte din transpunerea ideilor personale în lucrare.
Iniţiatorii curentului sunt pictorii: Ernst Ludwig Kirchner, Emil Nolde şi
Edward Munch. Literatura expresionistă sondează subconştientul şi se
remarcă prin patos, vitalism, interes pentru misterul şi latura ascunsă a
lumii. Expresionismul traduce în plan artistic, la modul extrem de tragic,
angoasa, teroarea, alienarea ca stări de spirit specifice noii lumi a secolului
al XX-lea. Forma de expresie emblematică a expresionismului este
„ţipătul”care exprimă amănuntele vieţii cotidiene amplificate la maximum,
ridicate la dimensiuni gigantice, deformate din cauza groazei şi a disperării.
Conceptele care stau la baza curentului au fost influenţate de filozofia lui
Nietsche şi Spengler. Reprezentanţi ai acestui curent sunt: poeţii Gottfried
Benn şi Georg Trakl, dramaturgul August Strindberg, iar în literatura nostră
Lucian Blaga (influenţa expresionismului asupra poeziei sale se observă în
volumul de debut Poemele luminii).

FUTURISMUL este o mişcare literară iniţiată în anul 1909, când poetul F. T.

Marinetti publică primul manifest futurist în care exaltă epoca modernă,
energia şi vitalismul. Mişcarea se manifestă şi în cinematografie şi artele
plastice. Poeţii futurişti „cântă” în creaţiile lor descoperirile tehnicii,
maşinile fiind „eroii” preferaţi de aceştia.

SUPRAREALISMUL este o mişcare literar-artistică care se manifestă la

începutul anilor ’20. Poeţii André Breton, Paul Eluard şi Louis Aragon se
grupează în jurul revistei Littérature şi organizează spectacole-provocări la
Paris. Ulterior acestora li se vor alătura pictorii René Magritte, Salvador Dali,
Victor Brauner şi regizorul Luis Buňuel. Suprarealiştii se detaşează de
mişcarea dadaistă, deşi la început se remarcă influenţa acesteia asupra
ideilor şi operelor lor. Fiind influenţaţi de psihanaliza lui Freud, suprarealiştii
vor deveni interesaţi de subconştient, de vis, de exploatarea fenomenelor
onirice, pe care le opun formelor artistice tradiţionale şi depăşite.

În anul 1924, Breton publică primul Manifest al suprarealismuluiîn care

defineşte curentul ca „un automatism psihic pur, prin care ne propunem să
exprimăm fie verbal, fie în scris, fie în orice alt chip, funcţionarea reală a
gândirii.”

În România, suprarealismul este promovat de artiştii grupaţi în jurul

revistelor Punct, Urmuz, Alge, unu: Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Stephan
Roll, Geo Bogza, Gellu Naum etc.