Cuvânt al Dariei către unchiul Nicu !

De când m-am născut și până astăzi, am iubit fiecare final de decembrie și fiecare început de
ianuarie, și fiecare vară la Ciocănești. Uite de acum nu știu dacă o să pot să le mai iubesc, nici casa
nici muntele nici…. Am avut o obsesie unchiule pentru tine, pentru că tu ai avut un dar și ai fost o
binecuvântare pentru mine. Sunt condamnată de acum la o viață fără tine. Va trebui să port la mine
chitara și jocul tău, va trebui să te port în gând mereu, îmi ești de acum ca o umbră de care nu mă
voi putea desparte. Ai plecat deodată departe, așa de repede, prea departe. Totuși nu am cu să spun
să nu te duci, ci du-te, căci Doamne , Doamne îți va găsi sălaș îngeresc.

Acum nici nu mai știu dacă erai frumos sau bun, nici care ți-e culoarea preferată. Nu mai știu dacă te-
ai ascuns de mine să asculți o muzică bună sau vrei ca să revii. Oricum nu mai am unde să te caut
decât în rugăciunile Îngerașului!. La Adio ! Să ști că te-am iubit așa cum eram și cum sunt, cu toată
pruncia și copilăria mea dar mai ales cu zburdălnicia adolescenței mele, dar nu pot crede că a venit
clipa să-mi ceri să mă despart de tine. Sunt condamnată să nu te uit !. Știu că ești la Biserica
părintelui Ilie din Ciocănești și cânți un psalm, apoi o îngrijești și o drăgostești mereu pe buna
Tatiana.

Și mai am ceva la care nu o să pot răspunde prin multe insomnii ! .. Ce o să fac eu Doamne cu atâta
dragoste, cu atâta putere dar mai ales cu atâta bunătate care mi-ai dat-o !