Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război- Caracterizare

Romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”(1930), este un roman

subiectiv modern, psihologic/ de analiză și introspecție/ al experienței. El răspunde
dorinţei  lui Eugen Lovinescu de înnoire a romanului românesc interbelic prin inspiraţia
citadină a subiectului, perspectiva narativă unică, subiectivă,  memoria afectivă, dubla
accepţie a timpului-subiectiv şi obiectiv, autenticitate, prin luciditate şi
autoanaliză, anticalofilism
Tema romanului este condiția intelectualului însetat de absolut într-o societate inferioară.
Protagonistul romanului, Ştefan Gheorghidiu, este în acelaşi timp narator autodiegetic . Prin el
Camil Petrescu introduce în literatura română un nou tip de personaj.  El reprezintă tipul
intelectualului “ca structură de caracter”, intransigent şi inadaptat. Într-o călătorie de
căutare a sinelui, personajul se transformă pe parcursul romanului și își notează cu atenție
traseul interior.
 Statutul social al lui Gheorgidiu suferă mai multe schimbări. Inițial este prezentat ca student
la filizofie sărac , dar apreciat în mediul universitar. Ca tânăr căsătorit, are o existență modestă
și fericită. După primirea moștenirii de la unchiul Tache,  este obligat să pătrundă în high life-ul
societății bucureștene și să se implice în afaceri. Refuză însă oportunismul mercantil și se
detașează de cercul Elei. Se înrolează , și în a doua parte a romanului are statutul de
sublocotenent în armata română ce răspunde de plutonul 9  ca vârf al avangardei. În final, rănit,
lăsat la vatră, divorțează și cedează o parte din bunurile sale  Elei.
Psihologic, Gheorghidiu este un personaj caracterizat de un puternic conflict interior.  Orice
aspect al existenței este pus sub lupa analizei și raportat la un sistem superior, absolutist. 
Atunci când idealurile îi sunt contrazise de realitate, încearcă să stăpânească deziluzia prin
luciditate, iar luciditatea îi alimentează drama. Se dovedește astfel o natură dilematică,  ce
încearcă să găsescă răspunsuri la întrebări legate de aspectele esențiale ale existenței.
Moral, personajul este un apărător al principiilor de viață și al adevărului . Inadaptarea vine din
respingerea falsității și a meschinăriei. Detașează valoarea de nonvaloare, și are o ierarhie a
lucrurilor pe care le respectă sau pe care le consideră nesemnificative. Transformarea sa este,
de asemenea,  de ordin moral. Descoperind darul vieții în sine și a solidarității umane, renunță
să mai lupte pentru o  relație pusă sub semnul frivolității care l-a putut duce în pragul crimei.
Rămâne însă disponibil pentru  viitor, maturizat de experiențele asumate.
 In opinia mea,  Acţiunea romanului se structurează în cele două părţi anunţate de titlu,
valorizând evoluția psihologică a personajului . Sudura nu este însă o simplă juxtapunere, ci
este una organică, în care problema primei părţi se rezolvă prin experienţa din cea de-a doua,
ca un triumf moral.

In concluzie,Aşa cum se exprima poetic însuşi autorul, Ultima noapte de dragoste îi conturează,

prin tema şi viziunea despre lume oglindită, un autoportret din seria „sufletelor tari”( „Eu sunt
dintre aceia cu ochi halucinaţi şi mistiuţi lăuntric/ Cu sufletul mărit/ Căci am văzut idei”). El
aduce în literatura română un nou tip de personaj cu o viață sufletească puternică, ce se
dezvăluie într-un lung și tensionat monolog interior.