Fiziologia glandelor genitale endocrine

Sistemul hormonal

Sistemul hormonal se ocupă de controlul funcţiilor metabolice ale organismului,

reglând intensitatea reacţiilor chimice din celule, transportul substanţelor prin membranele
celulare sau alte aspecte ale metabolismului celular cum sunt creşterea şi secreţia.
În organism există două tipuri de glande, organe care produc secreții: glande cu
secreție externă sau glande exocrine ale căror secreții nu se varsă în sânge (glanda lacrimală,
salivară, glandele care secretă sucuri digestive etc.) și glande cu secreție internă sau glande
endocrine, ale căror secreții numite hormoni se varsă în sânge. Hormonii au rolul de a regla
buna funcționare a tuturor organelor din corp, care asigură creșterea, perpetuarea speciei,
adaptarea la mediu etc. Unele glande endocrine sunt unice: hipofiza, tiroida,pancreasul. Alte
glande endocrine sunt glande pereche: paratiroide, suprarenale, genitale (ovarele și
testiculele). Glandele exocrine, adică cele cu secreție externă, aruncă substanța produsă în
exterior fie direct (la suprafața pielii), fie indirect (în tubul digestiv, bronhii, căile genitale sau
urinare). Ele sunt adesea dotate cu un canal excretor.
Glandele genitale sunt glande cu secreţie mixtă. Ele îndeplinesc 2 funcţii: funcţia
exocrină şi funcţia endocrină. Funcţia exocrină constă în formarea şi eliberarea gameţilor, iar
funcţia endocrină constă în producerea unor hormoni sexuali care influenţează metabolismul
şi determină caracterele sexuale primare şi secundare. Ambele funcţii devin evidente în cursul
perioadelor de creştere şi dezvoltare şi anume la pubertate. După o anumită vârstă, la ambele
sexe funcţiile gonadelor diminuă până la anulare.

https://en.wikipedia.org/wiki/Endocrine_system

Acțiuni biologice: pe plan funcțional , implicațiile normale și patologice ale glandelor

cu secreție internă au fost puse în evidența prin observații clinice verificate pe animale din
laborator, la care s-au urmărit ata consecințele extimpării chirurgicale a glandelor , cât și
efectele administrării hormonilor sau extractelor glandulare respective.
Pubertatea este definită ca fiind perioada în care funcţia gametogenetică şi endocrină a
gonadelor atinge un stadiu de dezvoltare ce face posibilă funcţia de reproducere. Instalarea
pubertăţii este consecinţa maturizării funcţionale a unor neuroni hipotalamici ce secretă
fatcorii eliberatori ai hormonilor gonadotropi (GnRH), care la rândul lor stimulează secreţia
hormonilor gonadotropi hipofizari ce controlează dezvoltarea morfologică şi funcţională a
gonadelor. În cursul pubertăţii au loc modificări ale secreţiei hormonilor sexuali, şi în strânsă
legătură cu acestea, complexe modificări somatice şi comportamentale. Astfel, după instalarea
pubertăţii (10-12 ani) are loc o creştere somatică cu caracter exploziv (alungirea membrelor şi
trunchiului), o creştere a viscerelor, completarea diferenţierii sexuale, a maturizării psihice,
modificări distincte în funcţie de sex. (I.Haulica. 2007)

Aparaul genital feminin

Aparatul genital al femeii este alcătuit din două glande sexuale, numite ovare, și
următoarele organe: două trompe, uter, vagin, vulvă; toate acestea sunt localizate în partea
inferioară a cavității abdominale. Trompele se deschid în uter, organ asemănător unui sac, al
cărui perete gros și musculos este căptușit cu o mucoasă. Acest organ se continuă cu vaginul,
care se deschide la exterior prin vulvă. Organele sexuale exterioare ale unei femei au o
structură complexă fiind reprezentate prin: buzele vaginale, aparatul erectil (clitorisul și bulbii
vestibulari) și glandele anexe (glandele vestibulare mari și glandele vestibulare mici). În
timpul sarcinii, viitorul copil se dezvoltă în uter.

Fig. 1 Aparatul genital feminin

https://liceunet.ro/manual-biologie-anatomie/sistemul-reproducator/aparatul-genital-feminin

2
 Funcţia endocrină a ovarului este realizată prin intermediul hormonilor secretaţi de
celulele interstiţiale ale foliculului şi de corpul galben. Hormonii ovarieni sunt reprezentaţi de
hormonii estrogeni şi de progesteron care au rol determinant în determinarea caracterelor
sexuale secundare şi terţiare. Caracterele sexuale secundare, se referă la dezvoltarea organelor
genitale externe şi interne, dezvoltarea glandelor mamare, dispoziţia caracteristică a
pilozităţii, dezvoltarea somatică diferenţiată a celor două sexe. Caracterele sexuale terţiare, se
referă la formarea diferenţiată a actelor de comportament (dezvoltarea predominantă a
afectivităţii la sexul feminin sau dezvoltarea predominantă a spiritului de iniţiativă la sexul
masculin).
a) Hormonii estrogeni.
Reprezentaţi de estradiol (hormonul estrogen primar) şi estrona (foliculina), sunt
secretaţi de celulele tecii interne a foliculului ovarian. Ei determină creşterea şi dezvoltarea
ovarelor şi foliculilor ovarieni, uterului, vaginului, canalalelor galactofore. De asemenea,
contribuie la dezvoltarea caracterelor sexuale secundare şi terţiare. Estrogenii au şi efecte
anabolizante proteice, stimulează depunerea calciului în oase (favorizează în acest fel
creşterea somatică accelerată după pubertate) şi produc retenţie de sodiu şi apă.
Hormonii estrogeni se produc în cantitate mare în prima parte a ciclului menstrual
(faza preovulatorie), care durează circa 10 zile. Hormonii estrogeni mai sunt produşi şi de
placentă la femeia gravidă, de corticosuprarenală (hormonii estrogeni) şi de testicul la bărbaţi.
Concentraţia hormonilor în sânge variază în diferitele perioade ale ciclului ovarian.
Astfel, în prima parte a ciclului concentraţia este scăzută, pentru ca după primele 7 zile, odată
cu dezvoltarea tecii interne şi intensificarea producţiei de estrogeni să aibă loc o creştere a
concentraţiei lor în sânge. Concentraţia estrogenilor scade cu 2-3 zile înainte de sfârşitul
ciclului ovarian. Variaţia ciclică a concentraţiei estrogenilor este dependentă de secreţia de
FSH. Scăderea concentraţiei de hormoni estrogeni determină stimularea secreţiei de FSH,
hormon cu rol în creşterea şi dezvoltarea foliculului ovrian şi deci, în secreţia de estrogeni. În
cantitate mare, estrogenii inhibă secreţia de FSH şi declanşează secreţia de LH.
b) Progesteronul.
Este un hormon secretat de celulele corpului galben, în cea de-a doua parte a ciclului
menstrual, cuprins între a 12-a şi a 28-a zi a acestuia. Progesteronul se găseşte în sânge şi se
elimină prin produşi conjugaţi prin urină. El este produs în afară de corpul galben şi de
placentă şi de corticosuprarenală.
Progesteronul determină o serie de modificări ale mucoasei uterine, făcând-o aptă
pentru eventuala împlantare a ovulului fecundat; aceasta se petrece în a doua parte a ciclului

3
menstrual. În cazul în care ovulul a fost fecundat el asigură dezvoltarea oului şi formarea
placentei. Asupra celorlaltor organe sexuale feminine, exercită o acţiune trofică.
De asemenea, el are şi o serie de efecte metabolice, dintre care mai importante sunt
cele de stimulare a sintezei proteice şi de scădere a lipidelor sanguine. Concentraţia
progesteronului, scăzută în prima parte a ciclului creşte în a doua jumătate, după declanşarea
de către LH a ovulaţiei, pentru ca cu 2-3 zile înainte de sfârşitul ciclului ovarian să diminue
din nou.
https://anatomie.romedic.ro/sistemul-genital-feminin

Ovogeneza
În viaţa embrionară (a 5-a, a 6-a săptămână de gestaţie), celulele germinale
primordiale migrează din sacul amniotic către creasta genitală. Aici, ele produc ovogonii
printr-un proces de diviziune mitotică până în săptămâna 20-24 de viaţă intrauterină când
numărul lor ajunge la aproximativ 7 milioane. In paralel, începând cu săp-tămâna 7-8 de viaţă
intra-uterină are loc un proces de meioză cu producerea de ovocite primare. La naştere,
ovocitele au un diametru de 10-25 m, iar până la maturitatea sexuală a femeii ele vor ajunge
la un diametru de 50-120 m prin creşterea nucleului şi a volumului citoplasmatic. Incă de la
începutul pro-cesului de ovogeneză are loc atrezia (involuţia) ovocitelor astfel că, dintr-un
număr de 7 milioane de ovogonii existente în viaţa intrauterină, la naştere vor rămâne numai
aproximativ 2 milioane de ovocite primare, iar la pubertate vor fi numai în jur de 400 000.
(Șerban Dragomir Nicolae, Ionela Lăcrămioara ,2013)

Ciclul menstrual

Durează în medie 28 de zile (putând varia fiziologic între 20-35 de zile) şi se

desfăşoară în 3 faze: menstruală, proliferativă şi progestaţională.
- Faza menstruală sau menstruaţia propriu-zisă durează aproximativ 5 zile. Ea apare în
ultimile zile ale ciclului menstrual, în care timp se produce degenerarea endometrului
(mucoasei uterine), cu rupturi ale capilarelor sanguine şi hemoragie uterină, eliminându-se o
cantitate de 35 până la 200 ml sânge. Perioada menstruală se datoreşte lipsei de progesteron
prin degenerarea corpului galben, care determină descuamarea mucoaseu uterine şi
hemoragia.
- Faza proliferativă sau preovulatorie urmează menstruaţiei şi durează 7 până la 10
zile, ea fiind cuprinsă între a 6-a şi a 14-a zi a ciclului menstrual.
- Faza progestaţionară sau secretorie durează în medie 14 zile, fiind cuprinsă între a
4
15-a şi a 28-a zi a ciclului menstrual. Ea se mai numeşte şi perioada pregravidică, când are loc
formarea corpului galben şi secreţia de progesteron.
În perioada premergătoare menstruaţiei, variabilă ca durată (1-2 zile), se produc o
serie de fenomene a căror ansamblu este cunoscut sub denumirea de molimen menstrual.
Aceste semne premenstruale sunt: durere de cap (cefalee), uşoare tulburări psihice
(iritabilitate, nervozitate, depresiune), tumefiere şi dureri uşoare ale mamelelor. Ciclul vital al
ovarelor. Hormonii ovarieni intervin în reglarea activităţii ciclului vital al ovarelor reprezentat
de 3 perioade: perioada prepubertală, perioada pubertală şi perioada postpubertală.
- Perioada pubertală denumită şi pubertate începe între 13-15 ani cu variaţii extreme
între 10 şi 18 ani, ea reprezintă şi perioada dintre copilărie şi adolescenţă. Ea coincide cu
prima menstruaţie (menarhă) şi este însoţită de os serie de modificări specifice: apariţia
caracterelor sexuale secundare, dezvoltarea sistemului pilos în regiunea pubiană şi axilară,
dezvoltarea organelor de reproducere (ovar, uter, vagin), creşterea deosebită a glandelor
mamare, intensificarea instinctului sexual. La bărbaţi pubertatea are o serie de caracteristici:
apare la 14-16 ani, cu limite între 12-18 ani, cresc organele genitale (penisul şi testiculele),
apar caractere sexuale secundare, se schimbă vocea etc.

Fig. 2 Ciclul menstrual

5
 https://asdasdsaccc.files.wordpress.com/2013/07/ciclul-menstrual-si-ovulatia.jpg?
w=410

Pubertatea

Pubertatea este determinată de activitatea hipofizară crescută şi coincide cu perioada

de secreţie maximă hipofizară. Dezvoltarea intensă somatică care se petrece în această
perioadă la ambele sexe este condiţionată de excesul de hormoni somatotropi, produşi de
hipofiza anterioară care activează intens.
Înaintea perioadei de pubertate există o perioadă numită prepubertală şi cea următoare
ei, perioada postpubertală. Din punct de vedere al activităţii sexuale, perioada pubertăţii se
caracterizează la fete prin dezvoltarea ovarului, cu fenomene de maturare a foliculilor şi
expulzarea ovulelor, deci apariţia menstruaţiei; capacitatea de reproducere, prin actul sexual şi
prin aceasta posibilitatea fecundării şi a gestaţiei.
La băieţi pubertatea se caracterizează prin dezvoltarea organelor genitale, cu fenomene
de spermatogeneză, cu fenomene de expulzarea a spermatoizilor maturi, capacitatea realizării
actului sexual şi a fenomenelor de reproducere.
Pubertatea reprezintă un moment important în viaţa şi activitatea omului. Perioada de
activitate sexuală (gonadică) normală durează aproximativ 400 ovulaţii, adică 30-40 ani. Este
perioada în care organismul feminin se dezvoltă complex, perioadă de fecunditate intensă.
Perioada de climacteriu apare la sfârşitul celei anterioare, în jurul vârstei de 50 ani. Ea
se caracterizează prin involuţia organelor genitale (uter, ovar), prin atrofia glandelor mamare,
la care se adaugă tulburări ale activităţii menstruale. O perioadă asemănătoare apare şi la
bărbaţi, în jurul vârstei de 50-60 ani (andropauza).
Perioada de climacteriu de la femeie se termină cu menopauza, când activitatea
ovariană încetează. Aceste modificări ciclice vitale sunt determinate de atrofia senilă a
ovarului (respectiv a testiculului) şi nu de atrofia hipofizei.
Funcţia glandelor mamare. Glandele mamare cresc în perioada postpubertală, când
formează o glandă tubulară complexă prin dezvoltarea numărului canalelor mamare. În timpul
sarcinii, glanda se transformă într-o glandă acinotubulară. Dezvoltarea glandelor mamare este
influenţată de estrogeni, progesteron şi de hormonii gonadotropi; ea este stimulată de

6
hormonul luteotrop (LTH), denumit şi prolactină sau hormonul lactogen, care determină
apariţia lactaţiei.
Expulzia laptelui se face sub acţiunea oxitocinei; în mecanismul de stimulare a
secreţiei de prolactină intervin reflexe cu punct de plecare în mecanoceptorii mamelonari.
(Gabriela Raveica, Gheorghe Maxim)

Sarcina normală

Fecundaţia. In cursul ovulaţiei, ovulul este aspirat de către trompa uterină datorită
cililor prezenţi la capătul acesteia şi este transportat până la nivelul cavităţii uterine ca urmare
a activităţii ciliare continue şi a contracţiei celulelor musculare netede ale trompei uterine.
Ovulul poate fi fecundat numai în aproximativ 10-12 ore după ovulaţie, perioadă în care se
găseşte în trompa uterină. Spermatozoizii pot supravieţui în tractul reproducător feminin
aproximativ 3 zile. Fecundarea normală are loc în 1/3 externă a trompei uterine, iar
spermatozoizii depozitaţi în vagin în timpul actului sexual vor trebui să parcurgă uterul şi cea
mai mare parte din lungimea trompei uterine pentru a întâlni ovulul.
Pentru a realiza fecundarea, spermatozoizii trebuie să recu-noască ţinta lor şi apoi să
penetreze celulele granuloase, zona pelucida şi membrana ovulului (fig. 29). Deşi ajung mai
mulţi spermatozoizi la ovul, doar unul singur va penetra ovulul şi-l va fecunda. Când
spermatozoidul atinge celulele granuloase ale ovulului, acrozomul eliberează enzime care
digeră aceste celule permiţându-i să pătrundă până în straturile profunde ale ovulului;
fenomenul se numeşte reacţie acrozomială. Această reacţie nu are loc dacă spermatozoizii nu
au suferit procesul de capacitare. La scurt timp după pătrunderea spermatozoidului în ovul are
loc o reacţie corticală a membranei ovulului prin care zona pelucida nu mai este receptivă la
noi spermatozoizi care ajung la ovul. In ovul nu pătrunde aproape niciodată mai mult de un
spermatozoid deoarece zona pelucida eliberează o substanţă (enzimă proteolitică) care
împiedică penetrarea altor spermatozoizi.(Șerban Dragomir Nicolae, Ionela Lăcrămioara ,2013)

7
 Fig. 3 Fertilizarea ovulului

https://miculrinocer.ro/cum-are-loc-fertilizarea/

Nidaţia
Pătrunderea spermatozoidului în ovul îl stimulează pe acesta din urmă să înceapă cea
de-a doua diviziune meiotică cu producerea celui de-al doilea globul polar. Zigotul se divide
odată la 30 ore până la stadiul de morulă. Oul ajunge în uter în aproximativ 4 zile. In acest
timp, în uter se va dezvolta un mediu propice pentru dezvoltarea oului.

Structura şi funcţiile placentei

Placenta este un organ unic, dezvoltat odată cu sarcina şi cu un timp de viaţă limitat
(atât timp cât durează sarcina). Apariţia ei se datorează faptului că embrionul continuă să
crească, iar procesul de difuziune, care asigură nutriţia acestuia, este inadecvat. Structura
placentei permite ca sângele fătului să circule prin două artere ombilicale către capilarele
vilozităţilor şi, de acolo, înapoi prin vena ombilicală la făt. Corionul fetal constituie bariera
materno-fetală care, în mod obişnuit protejează fătul de anticorpii anti-fetali proveniţi de la
mamă. Sângele matern circulă de la arterele uterine către sinusurile sanguine mari care
înconjură vilozităţile şi apoi înapoi prin venele uterine materne. (Șerban Dragomir Nicolae,
Ionela Lăcrămioara ,2013)
Activitățile biologice importante ale estrogenilor sunt următoarele:

 stimularea creșterii miometrului și endometriului;

 menținerea structurii mucoasei vaginale și a pH-ului vaginal acid;

8
  stimularea glandelor cervicale în vederea secreției unor cantități abundente de mucus
viscos;
 stimularea creșterii și dezvoltării glandelor mamare;
Patologii asociate secreției ovariene:
- hipogonadismul
- tulburari menstruale, amenoreea

- hipersecretia ovariana

https://anatomie.romedic.ro/sistemul-genital-feminin

Sarcina afectează funcţia celor mai multe glande endocrine deoarece placenta produce
mulţi hormoni (similar TSH, ACTH, MSH precum şi progesteron, estrogeni). Producerea de
către placentă a unui hormon similar cu TSH determină creşterea funcţiei tiroidiene însoţită de
hipertiroidism (manifestat prin tahicardie, palpitaţii, transpiraţii excesive, instabilitate
emoţională şi hipertrofie tiroidiană). Placenta mai produce un hormon similar cu ACTH care
creşte funcţia glandei suprarenale, cu apariţia vergeturilor şi a edemelor. Creşterea nivele-lor
de glucocorticoizi, estrogeni, progesteron modifică metabolismul gluco-zei şi creşte necesarul
de insulină. Mai mult, insulinaza produsă de placentă, reduce nivelele plasmatice de insulină.
Placenta secretă un hormon melano-cito-stimulator care creşte pigmentaţia pielii. (Șerban
Dragomir Nicolae, Ionela Lăcrămioara ,2013)

Sistemul genital masculin

Sistemul genital masculin este alcatuit din organe genitale externe: penis, testicule,
scrot si organe genitale interne: epididim, cai spermatice, funicul spermatic, uretra si glandele
anexe ale sistemului reproducator masculin: veziculele seminale, glande bulbo-uretrale,
prostata.

9
 Fig. 4 Aparatul henital masculin

https://anatomie.romedic.ro/sistemul-genital-masculin

Testiculele sunt o pereche de organe de reproducere masculine, glande mixte care

produc spermatozoizi (funcția exocrină) și testosteron (funcția endocrină).
Funcţia endocrină a testiculului.
Celulele interstiţiale Leydig ale testiculului, veritabile celule glandulare formează
glanda intestiţială testiculară cu rol endocrin. Această glandă produce principalul hormon
masculin testosteronul. Este secretat de celulele Leydig in principal si este considerat cel mai
important hormon testicular in ciuda faptului ca o mare parte din el este transformata in
dihidrotestosteron. La barbatul adult, testosteronul se sintetizeaza zilnic, aproximativ 4-9 mg.
Nivelul maxim este dimineata iar cel minim noaptea, in jurul miezului noptii.
Cea mai mare parte a testosteronului (98%) este sub forma legata (de SSBG:sex-
steroid-binding globuline si de albumine).
Concentratia plasmatica a testosteronului este, la barbatul adult, de 650 nanograme/dl.
Acesta actioneaza majoritar dupa ce e transformat in dihidrotestosteron de catre 5-alfa-
reductaza.
Caracterele sexuale primare la bărbat sunt reperezentate de: testicule, penis, prostată şi
vezicule seminale.
Caracterele sexuale secundare la bărbat sunt: părul (barba), mustăţile, perii de pe
tegument, dezvoltarea muşchilor şi a formelor corpului, schimbarea vocii, modificarea
psihicului.

10
 https://anatomie.romedic.ro/testiculele

Transport plasmatic
Cea mai mare parte din testosteronul circulant (aproximativ 65%) este legat de o
proteină specifică, sintetizată în ficat, care leagă steroizii sexuali numită sexual steroid
binding protein (SSBP). Aproximativ 33% din testosteronul circulant este legat de albumină
şi alte proteine şi 1-2% este Fig. 20. Sinteza hormonilor sexuali masculini transportat liber în
plasmă. Fracţiunile legate de SSBP şi de albumină reprezintă adevărate rezervoare circulante
de hormon.
Metabolism
O cantitate foarte mică (1%) din producţia zilnică de testosteron este excretată prin
urină sub formă de glucuronid; cea mai mare parte este metabolizată până la stadiul de
ketosteroizi care, la rândul lor, vor fi excretaţi prin urină . In mod obişnuit, numai 30% din
ketosteroizii urinari (androsteron, etiocolanolon) provin din metabolizarea testostero- nului,
restul provin din metabolizarea precursorilor androgeni adrenali.

Spermatogeneza

Spermatogeneza normală presupune o temperatură cu 2-3 oC mai redusă decât cea a

organismului (temperatura de la nivelul scrotului), iar dacă testiculele nu au coborât în scrot
atunci spermatogeneza nu se desfă- şoară corespunzător. Temperatura testiculară poate fi
influenţată prin inter- mediul muşchiului cremasterian (din jurul cordonului spermatic) şi a
muşchiului dartos (din peretele scrotului); când temperatura mediului este scăzută aceşti
muşchi se contractă, ridică testiculele şi scrotul către corp şi astfel se conservă căldura.
Spermatozoizii maturi sexual, mobili plutesc în epididim, structură care se găseşte la polul
posterior al testiculului. Ei se mişcă prin vasul deferent, un tub cu structură musculară cu rol
de rezervor pentru spermatozoizi. La capătul său distal, vasul deferent se uneşte cu un canal
ce vine de la veziculele seminale, formând canalul ejaculator. Acesta trece prin prostată,
situată la baza vezicii urinare, unde se mai deschid şi canale provenite de la prostată şi se
deschide, în final, în uretră (fig. 5).
(Șerban Dragomir Nicolae, Ionela Lăcrămioara ,2013)

11
Fig. 5 Tractul reproducator masculin
https://www.i-medic.ro/sexologie/organele-sexuale/sistemul-reproducator-masculin
Rolul masculinizant al testosteronului se manifesta diferit in functie de perioada:
1.Perioada dezvoltari fetale:
Testosteronul se secreta in viata intrauterina incepanad cu a 7-a saptamana.
Testosteronul fetal e cel care induce formarea penisului si a scrotului, testiculului si
anexelor sistemului reproducator masculin. In ultimele 2-3 luni de sarcina, secretia de
testosteron se intensifica ceea ce duce la coborarea testiculelor in scrot.

2.Perioada extrauterină:
Pe perioada copilariei nivelul testosteronului e foarte scazut. La 11 ani, GnRH nu mai
este inhibat asa cum a fost pana acum, iar nivelul plasmatic al testosteronului incepe sa
creasca.
La pubertate si in adolescenta incep sa se manifeste efectele fiziologice ale hormonilor
testiculari:-stimuleaza cresterea taliei
-dezvolta fenotipul masculin
-determina aparitia caracterelor secundare masculine (laringe dezvoltat, voce cu tona,
itati groase, pilozitate pubiana de tip masculin, pilozitate faciala).Reglarea spermatogenezei şi
a funcţiei endocrine testiculare are loc pe cale nervoasă şi pe cale umorală. Reglarea pe cale
nervoasă se face prin intermediul centrilor vegetativi hipotalamici. Reglarea pe cale umorală
12
se face de către hipofiză prin hormonul luteinizant, care stimulează secreţia de testosteron,
când scade concentraţia acestuia în sânge (feed-back negativ). Secreţia crescută de testosteron
inhibă producerea de hormon luteinizant (feed-back pozitiv). În această reglare, între testicul
şi hipofiză intervine hipotalamusul. Testiculul este în corelaţie funcţională şi cu alte glande cu
secreţie internă (suprarenala şi tiroida).

13