16. 2Filosofia Iluminismului.

Ideile filosofice ale Iluminismului s-au constituit în contextul dezvoltării lui sociale şi au
fost la fel de variate, dramatice şi contradictorii ca şi viaţa socială.
Sec. al XVIII-lea dezvoltă mai departe ideile filosofilor din sec. al XVII-lea (Bacon,
Descartes, Hobbes), însă într-o direcţie mai radicală, mai critică, negând scolastica şi metafizica,
în strânsă legătură cu practica socială, experienţa şi experimentul. În Anglia filosofia
iluminismului şi-a găsit reflectare în creaţia lui J. Locke, T. Hobbes, G. Toland, D. Hume, în
Franţa a Iui Voltaire, J.-J. Rousseau, D. Diderot, J. d'Alembert, C. Helvetius, P. Holbah, J.
Lamettrie, în Germania — a lui G. Lessing, I. Herder, I. Kant, I. Goethe.
Mulţi iluminişti au dezvoltat filosofia în formă deistică, conform căreia Dumnezeu,
creând lumea, nu intervine în dezvoltarea ei de mai departe, care se desfăşoară în
conformitate cu legile naturii (Voltaire, J.-J. Rousseau, G. Toland).Deismul, astfel, se opune
atât teismului, conform căruia totul în lume este determinat de Dumnezeu, panteismului care îl
dizolvă pe Dumnezeu în natură, cât şi ateismului care neagă existenţa lui Dumnezeu. În afară de
deism, în filosofia Iluminismului se dezvoltau ideile materialiste în creaţia lui Locke, Diderot,
Holbah, Helvetius. Lumea în concepţia lor capătă o explicaţie ştiinţific naturalistă, natura este
reprezentată ca o integritate organizată, care se supune legilor naturale. Natura se manifestă ca un
model ideal pentru dezvoltarea societăţii şi a omului.
În teoria cunoaşterii iluminiştii dezvoltau sensualismul, care considera sensaţiile şi
percepţiile drept sursă a cunoaşterii umane. În raţiune, conform opiniei lui J. Locke, nu este
nimic ce n-ar fi în senzaţie.
Un loc central în filosofia Iluminismului îl ocupă problema omului. A fost elaborată
teoria dreptului natural, care pornea de la ideea despre egalitatea firească a oamenilor.
Omul are trei drepturi fundamentale: la viaţă, proprietate şi libertate. Dar dreptul la
proprietate este condiţionat de aprecierea înaltă a muncii omeneşti. Această concepţie a fost
elaborată de etica protestantă a muncii, care a contribuit în mare măsură la formarea unei
personalităţi creatoare, pline de iniţiativă, de tip nou: orice muncă care aduce folos şi venit este o
ocupaţie venerabilă. Onestitatea, hărnicia, chibzuinţa sunt calităţile pozitive principale ale
omului în filosofia Iluminismului (Lessing, Locke, Pestalozzi).
Filosofia iluministă a istoriei consideră procesul istoric ca o şcoală a moralei şi politicii.
Pentru concepţiile iluministe asupra istoriei sunt specifice negarea teologiei, atitudinea negativă
faţă de Evul mediu, considerat veacul ignoranţei şi tiraniei, "lacună" în istorie; admiraţie faţă de
antichitate; credinţă în progress, concepţia despre omenire ca o integritate ce se supune în
dezvoltarea sa legilor naturii.
Cu privire la ideea despre marea forţă transformatoare a raţiunii un rol deosebit în
Iluminism i se atribuie educaţiei. Iluminiştii criticau sistemul medieval de educaţie şi au elaborat
concepţiile despre influenţa decesivă a mediului asupra procesului de formare a omului, despre
egalitatea firească a capacităţilor lui, despre corespunderea acţiunilor educative aptitudinilor
naturale ale omului. Aceste idei aparţin lui Locke („Eseu asupra intelectului uman”; „Câteva
gânduri despre educaţie"”, Voltaire („Tratat metafizic”), Rousseau („Emil, sau despre
educaţie.
În domeniul eticii iluminiştii au opus moralei ascetice religioase etica eudemonismului,
scopul căreia este obţinerea fericirii umane. Uneori această morală este numită egoistă, fapt ce nu
corespunde adevărului, deoarece ea a fost orientată spre umanizarea relaţiilor dintre oameni,
consolidarea ideilor despre autolimitare, disciplinare, conştiinţa civică înaltă a personalităţii,
când binele societăţii şi al statului e mai presus decât binele unui om luat aparte (I. Kant
"Imperativul categoric").
Estetica iluminismului este pătrunsă de ideile armoniei şi raţionalismului ce domină în
univers, de speranţa în perfecţionarea şi armonizarea vieţii prin intermediul frumosului şi al
artelor.
Estetica examinează legile perceperii artistiee, ale gustului estetic, esenţa artei şi a
creaţiei, folosind descoperirile sale în scopul educaţiei estetice, acţiunii morale, a frumocului şi
artei asupra omului. Iluminiştii au efectuat o analiză teoretică substanţială orientărilor artistice
care se dezvoltau în albia culturii artistice a sec. al XVIII-lea,a sentimentalismului,
manierismului, clasicismului, realismului, barocului şi rococo.
Astfel, ştiinţele filosofice în epoca Iluminismului se dezvoltau în unitate cu problemele
sociale, cu sarcinile ideologiei iluministe — perfecţionarea societăţii pe calea iluminării,
instruirii şi educaţiei omului.
Bibliografia.
Lista surselor bibliografice obligatorii la curs:

 Bâtlan, I. Istoria culturii şi civilizaţiei universal. – Bucureşti, 1995;

 Drîmbă, O. Istoria culturii şi civilizaţiei. – Bucureşti. - 1997. – vol. I – X;
 EliadeMircea. Istoria credinţelor şi ideilor religioase, 3 volume, Chişinău, 1992.
 Istoria civilizaţiei şi culturii universale şi naţionale. Sub red. Gr. Socolov. Chişinău,1998
 Marile religii. Coordonator PhilippeGaudin. Ed. Orizont, Lider, Bucureşti, 1995.