Anatomia rectului

Rectul continua colonul sigmoidian de la nivelul vertebrei S3, aceasta limita superioara fiind marcata de punctul
terminal al mezocolonului sigmoidian, indicat in mod constant prin jonctiunea recto-sigmoidiana care se prezinta
sub forma unei strangulatii. De la origine descinde prin pelvis, traverseaza perineul si se deschide la exterior prin
anus, limita sa inferioara fiind reprezentata de linia circulara ano-cutanata corespunzatoare jonctiunii dintre
tegumentul anal cu pielea perineului.

Din punct de vedere topografic, traiecul segmentului rectal prezinta o portiune pelviana, denumita ampula rectala
si una perineala, reprezentata de canalul anal. Provenienta embiologica distincta, ampula rectala de origine
endodermala, iar canalul anal de origine ectodermala, explica diferentele de structura, vascularizatie, inervatie si
patologie dintre cele doua portiuni ale rectului. De asemenea, se deosebesc si din punct de vedere functional, ampula
rectala indeplineste rolul de rezervor ce depoziteaza temporar materiile fecale, in timp ce canalul anal este conductul
in care continutul portiunii precedente se evacueaza.

Patologia colonului

Denumirea rectului este contrazisa partial de directia sa, ce descrie o traiectorie sinuoasa, prezentand o serie de
inflexiuni, ale caror situatie se exprima in plan sagital si frontal.
Flexura sacrala este curbura superioara in plan sagital a rectului. Este concava anterior si urmeaza fata pelviana a
sacrului, ajungand pana la 3 cm anterior de varful coccisului. De la acest nivel, rectul se incurbeaza brusc, sub un
unghi aproape drept, catre posterior, traversand perineul posterior inferior catre anus, descriind astfel, flexura
perineala, dispusa de asemenea in plan sagital, insa cu concavitatea posterior. Intre cele doua flexuri, se formeaza
unghiul ce indica limita exterioara dintre portiunea pelviana si perineala a rectului, care raspunde varfului prostatei
la barbat si jumatatii inferioare a vaginului la femeie.
Curburile in plan frontal sunt intalnite inconstant si mai putin exprimate comparativ cu
cele din plan sagital. Acestea se disting pe segmentul pelvian si sunt conditionate de
prezenta unor depresiuni transversale situate pe fele sale laterale. Curbura superioara
corespunde nivelului vertebrelor S3 si S4, iar orientarea concavitatii acesteia este spre
stanga. Curbura inferioara prezinta concavitatea orientata spre dreapta, iar localizarea sa
corespunde articulatiei sacrococcigiene.

Forma, dimensiunile si configuratia externa a rectului sunt dependente de gradul sau de

umplere. Cand este gol, are un aspect aproximativ tubular, iar in stare de distensie
obisnuita, este fusiform. Lungimea sa variaza intre 12-14 cm, din care segmentul ampular
masoara 9-11 cm, iar restul corespunde canalului anal. De asemenea, calibrul difera intre
cele doua portiuni, la nivelul ampulei osciland intre 2-3 cm si 5-6 cm in functie de gradul de
umplere, determinand o capacitate medie apreciata la o valoare intre 300-400 cm3. Canalul
anal, fiind strans de sfinctere, prezinta o cavitate virtuala.
Suprafata externa a rectului se deosebeste in mod evident de colon prin absenta teniilor
musculare, a haustrelor si a apendicelor epiploice. Aspectul fasciculat este redat de stratul
muscular longitudinal care prin amploarea dezvoltarii sale la acest nivel formeaza o patura
continua la suprafata rectului. Pe fetele laterale ale portiunii ampulare se evidentiaza
depresiunile si santurile transversale, produse de plicaturarea peretelui rectal.

Configuratia interna a rectului difera in cele doua portiuni ale sale.

La nivelul ampulei rectale se disting plicele longitudinale pasagere, care dispar
concomitent cu destinderea acesteia si plicele transversale sau valvulele lui Houston, ce
corespund santurilor transversale care configureaza la exterior suprafata rectului.
Extremitatile plicelor transversale se intercaleaza scalariform, anterior si posterior,
conferind cavitatii rectale aspectul spiralat, cu rol in modelarea bolului fecal si in
incetinirea progresiunii sale.
Aspectul interior al canalului anal este particularizat prin intermediul unor reliefuri
reprezentate de coloane, valvule si sinusuri anale.
Coloanale anale Morgangni sunt prezente sub forma a 8-10 plice longitudinale ce
masoara intre 12-15 cm. Fibrele musculare longitudinale se condenseaza in fascicule,
intrand cate unul in alcatuirea acestor coloane, alaturi de ramurile vaselor rectale
superioare. Bazele a doua coloane anale adiacente sunt unite prin cate o plica semilunara a
mucoasei, care ia denumirea de valvula anala Morgagni, iar intre aceasta si peretele
canalului anal se delimiteaza cate un sinus anal Morgangni, cu rol in depozitarea
mucusului elaborat de glandele mucoasei, intrebuintat la lubrifierea materiilor fecale,
facilitand evacuarea acestora.

Regiunea circulara ce corespunde coloanelor anale poarta numele de zona colonara, iar
zona hemoroidala coincide cu aria portiunilor mai proeminente ale coloanelor. Linia
ondulata conturata de marginea libera a valvulelor lui Morgagni, strabate baza coloanelor
si ia denumirea de linie pectinata. Aceasta marcheaza mijlocul sfincterului anal intern,
reprezentand si un punct de reper aproximativ pentru delimitarea dintre teritoriile de
inervatie somatica si viscerala, dintre limfaticele somatice si viscerale si dintre sistemele
venoase port si cav inferior. Pectenul este zona intermediara, de forma circulara, incepe de
la nivelul liniei pectinate si se intinde catre inferior pe o distanta ce masoara intre 12-15
mm pana la nivelul liniei albe Hilton, reprezentata printr-o depresiune, de asemenea de
forma circulara, ce indica separatia dintre sfincterul anal intern si portiunea subcutanata a
sfincterului anal extern, motiv pentru care mai poarta denumirea de linie intersfincteriana.