Anatomia intestinului subtire

Intestinul subtire masoara aproximativ 5-6 m, de la pilor la valvula ileo-cecala si este

impartit in trei segmente: duodenul, jejunul si ileonul.
Duodenul este portiunea incipienta a intestinului subtire, care spre deosebire de celelalte
segmente prezinta mobilitate neglijabila si este in cea mai mare parte retroperitoneala. De
la sfincterul piloric pana la flexura duodenojejunala, unde se continua cu jejunul, duodenul
masoara 20-25 cm, desenand in jurul capului pancreatic o traiectorie semicirculara, ce
desfasoara o tripla schimbare de directie, in urma careia, duodenului i se descriu patru
portiuni anatomice. Detalii despre anatomia duodenului sunt prezentate in sectiunea
Duodenul.
Jejunul si ileonul reprezinta portiunea mezenteriala a intestinului subtire, intraperitoneala
si mobila, intinsa de la flexura duodenojejunala la valvula ileo-cecala, ocupand partea
centro-inferioara a cavitatii abdominale. Jejun-ileonul masoara aproximativ 5-6 m lungime,
iar valoarea medie a calibrului sau este apreciata la 3 cm initial si 2. 5 cm in portiunile
terminale. Prin intermediul mezenterului, este atasat la peretele abdominal posterior si
impreuna cu presa abdominala, exercitata prin raportul stabilit intre tonusul musculaturii
abdominale anterolaterale si tensiunea gazelor din intestin, constituie principalele mijloace
de fixare la acest nivel.
Pe traiectul sau, jejun-ileonul descrie o suita de semicercuri, care iau denumirea de anse
intestinale, in numar de aproximativ 14-16. Pana la nivelul vertebrei L5, ansele se
suprapun orizontal, dupa care se orienteaza vertical. Ansele sunt formate din ramurile
aferente si eferente, intre care se interpun portiuni din mezenter. Fiecare ramura poate
prezenta neregularitati sinuoase care formeaza ansele secundare. 40% din ansele
intestinale sunt localizate in partea stanga latero-vertebral, 40% in pelvis si 20% in partea
dreapta latero-vertebral.
Limita dintre cele doua segmente nu este bine definita si se admite ca jejunul masoara 2/5,
iar ileonul 3/5 din lungimea totala a intestinului mezenterial. Totusi, diferentele sunt decelate
de plicile circulare, mai numeroase la nivelul jejunului, acesta prezentand, spre deosebire
de ileon, vascularizatie mai bogata si musculatura mai bine definita.

Vascularizatia jejun-ileonului
Circulatia arteriala este asigurata de artera mezenterica superioara, care desfasoara
intre foitele mezenterului o curba cu convexitatea spre partea stanga. De la nivelul marginii
convexe, iau nastere arterele jejunale si ileale care se bifurca intr-un ram ascendent si unul
descendent, formand prin anastomoza arcadele vasculare. Din aceste arcade, se desprind
ramuri mai mici, care se comporta similar, alcatuind arcade vasculare secundare,
fenomenul continuand pana la formarea arcadelor vasculare cvaternare, din care sunt
emise arteriolele drepte Dwight, a caror anastomoza este realizata la nivelul submucoasei
sub forma unui plex capilar submucos, responsabil cu irigarea intestinului. Din arterele
drepte se detaseaza arterele retrograde care vascularizeaza portiunile de intestin dintre
foitele mezenterului.
Circulatia venoasa ia nastere la nivelul mucoasei intestinale, venele trecand in
submucoasa unde alcatuiesc un prim plex venos, din care se desprind ramuri ce
traverseaza musculara, pentru a forma ulterior reteaua venoasa subseroasa. De la acest
nivel, sangele venos este drenat de venele jejunale si ileale, colectate de vena
mezenterica superioara, tributara venei porte. SUNTEȚI AICI:

Anatomie și fiziologieSistemul digestiv

Intestinul subtire
©
Autor: Popa Sorin
Intestinul subtire este cel mai lung segment al tractului alimentar, cuprins intre stomac si intestinul
gros, la acest nivel desfasurandu-se importante activitati fiziologice care conduc la prepararea
hranei pentru celulele organismului.

Anatomia intestinului subtire

Intestinul subtire masoara aproximativ 5-6 m, de la pilor la valvula ileo-cecala si este impartit in trei
segmente: duodenul, jejunul si ileonul.
Duodenul este portiunea incipienta a intestinului subtire, care spre deosebire de celelalte segmente
prezinta mobilitate neglijabila si este in cea mai mare parte retroperitoneala. De la sfincterul piloric
pana la flexura duodenojejunala, unde se continua cu jejunul, duodenul masoara 20-25 cm,
desenand in jurul capului pancreatic o traiectorie semicirculara, ce desfasoara o tripla schimbare de
directie, in urma careia, duodenului i se descriu patru portiuni anatomice. Detalii despre anatomia
duodenului sunt prezentate in sectiunea Duodenul.
Jejunul si ileonul reprezinta portiunea mezenteriala a intestinului subtire, intraperitoneala si
mobila, intinsa de la flexura duodenojejunala la valvula ileo-cecala, ocupand partea centro-
inferioara a cavitatii abdominale. Jejun-ileonul masoara aproximativ 5-6 m lungime, iar valoarea
medie a calibrului sau este apreciata la 3 cm initial si 2. 5 cm in portiunile terminale. Prin
intermediul mezenterului, este atasat la peretele abdominal posterior si impreuna cu presa
abdominala, exercitata prin raportul stabilit intre tonusul musculaturii abdominale anterolaterale si
tensiunea gazelor din intestin, constituie principalele mijloace de fixare la acest nivel.
Pe traiectul sau, jejun-ileonul descrie o suita de semicercuri, care iau denumirea de anse
intestinale, in numar de aproximativ 14-16. Pana la nivelul vertebrei L5, ansele se suprapun
orizontal, dupa care se orienteaza vertical. Ansele sunt formate din ramurile aferente si eferente,
intre care se interpun portiuni din mezenter. Fiecare ramura poate prezenta neregularitati sinuoase
care formeaza ansele secundare. 40% din ansele intestinale sunt localizate in partea stanga latero-
vertebral, 40% in pelvis si 20% in partea dreapta latero-vertebral.
Limita dintre cele doua segmente nu este bine definita si se admite ca jejunul masoara 2/5, iar
ileonul 3/5 din lungimea totala a intestinului mezenterial. Totusi, diferentele sunt decelate de plicile
circulare, mai numeroase la nivelul jejunului, acesta prezentand, spre deosebire de ileon,
vascularizatie mai bogata si musculatura mai bine definita.

Vascularizatia jejun-ileonului
Circulatia arteriala este asigurata de artera mezenterica superioara, care desfasoara intre foitele
mezenterului o curba cu convexitatea spre partea stanga. De la nivelul marginii convexe, iau
nastere arterele jejunale si ileale care se bifurca intr-un ram ascendent si unul descendent, formand
prin anastomoza arcadele vasculare. Din aceste arcade, se desprind ramuri mai mici, care se
comporta similar, alcatuind arcade vasculare secundare, fenomenul continuand pana la
formarea arcadelor vasculare cvaternare, din care sunt emise arteriolele drepte Dwight, a caror
anastomoza este realizata la nivelul submucoasei sub forma unui plex capilar submucos, responsabil
cu irigarea intestinului. Din arterele drepte se detaseaza arterele retrograde care vascularizeaza
portiunile de intestin dintre foitele mezenterului.
Circulatia venoasa ia nastere la nivelul mucoasei intestinale, venele trecand in submucoasa unde
alcatuiesc un prim plex venos, din care se desprind ramuri ce traverseaza musculara, pentru a
forma ulterior reteaua venoasa subseroasa. De la acest nivel, sangele venos este drenat de venele
jejunale si ileale, colectate de vena mezenterica superioara, tributara venei porte.

Circulatia limfatica este initiata de la nivelul chiliferelor centrale ale vilozitatilor, care ajung in

lamina propria unde alcatuiesc reteua limfatica mucoasa. De aici, vasele limfatice strabat tunicile
peretelui intestinal, edificand la fiecare nivel, succesiv, retele limfatice submucoase, intramusculare
si subseroase. Astfel, vasele limfatice catre marginea mezenterica a intestinului subtire, de unde iau
nastere chiliferele, ce traverseaza ganglionii limfatici situati intre foitele mezenterului, drenand
ulterior in nodurile mezenterice superioare, trunchiurile intestinale, dupa care in cisterna Pecquet.

Inervatia jejun-ileonului
Inervatia este asigurata de fibrele plexului celiac, care in partea inferioara formeaza plexul
mezenteric superior dispus concentric arterei mezenterice superioare. In peretele intestinal,
patrund filetele nervoase care conduc la formarea plexului mienteric Auerbach, ce coordoneaza
motilitatea intestinala, si a plexului submucos Meisser, care inerveaza tunica mucoasa si structurile
sale.

Raporturile jejun-ileonului
Anterior omentul mare si peretele abdominal anterior
Posterior peretele abdominal posterior cu coloana vertebrala lombara, muschiul patratul lombelor
si iliopsoas
Spatiul mezenterico-colic drept duodenul (flexura duodenala inferioara si portiunea orinzontala),
capul pancreasului, rinichiul stang (extremitatea inferioara), iar prin intermediul peritoneului
parietal cu vasele genitale si ureterul drept
Spatiul mezenterico-colic stang aorta, flexura splenica a colonului, duodenul (portiunea
ascendenta), iar prin intermediul peritoneului parietal cu vasele mezenterice inferioare, vasele
colice stangi, vasele genitale si ureterul stang

Superior mezocolonul transvers
Inferior vezica urinara, rectul si uterul
Lateral dreapta colonul ascendent
Lateral stanga colonul descendent

Configuratia interna a intestinului subtire

Este marcata de prezenta plicilor circulare si vilozitatilor intestinale.
Plicile circulare sau valvulele conivente Kerkring reprezinta cutele permanente ale mucoasei
intestinale, orientate pe directie transversala. Acestea devin numeroase de la nivelul inferior al
papilei duodenale mari, bulbul duodenal fiind lipsit de plici circulare. De la nivelul ileonului, descresc
numeric, disparand la aproximativ 1 m de valvula ileocecala. Valvulele conivente maresc suprafata
de absorbtie a intestinului subtire cu aproape 35%.

SUNTEȚI AICI:

Anatomie și fiziologieSistemul digestiv

Intestinul subtire
©
Autor: Popa Sorin
Intestinul subtire este cel mai lung segment al tractului alimentar, cuprins intre stomac si intestinul
gros, la acest nivel desfasurandu-se importante activitati fiziologice care conduc la prepararea
hranei pentru celulele organismului.

Anatomia intestinului subtire

Intestinul subtire masoara aproximativ 5-6 m, de la pilor la valvula ileo-cecala si este impartit in trei
segmente: duodenul, jejunul si ileonul.
Duodenul este portiunea incipienta a intestinului subtire, care spre deosebire de celelalte segmente
prezinta mobilitate neglijabila si este in cea mai mare parte retroperitoneala. De la sfincterul piloric
pana la flexura duodenojejunala, unde se continua cu jejunul, duodenul masoara 20-25 cm,
desenand in jurul capului pancreatic o traiectorie semicirculara, ce desfasoara o tripla schimbare de
directie, in urma careia, duodenului i se descriu patru portiuni anatomice. Detalii despre anatomia
duodenului sunt prezentate in sectiunea Duodenul.
Jejunul si ileonul reprezinta portiunea mezenteriala a intestinului subtire, intraperitoneala si
mobila, intinsa de la flexura duodenojejunala la valvula ileo-cecala, ocupand partea centro-
inferioara a cavitatii abdominale. Jejun-ileonul masoara aproximativ 5-6 m lungime, iar valoarea
medie a calibrului sau este apreciata la 3 cm initial si 2. 5 cm in portiunile terminale. Prin
intermediul mezenterului, este atasat la peretele abdominal posterior si impreuna cu presa
abdominala, exercitata prin raportul stabilit intre tonusul musculaturii abdominale anterolaterale si
tensiunea gazelor din intestin, constituie principalele mijloace de fixare la acest nivel.
Pe traiectul sau, jejun-ileonul descrie o suita de semicercuri, care iau denumirea de anse
intestinale, in numar de aproximativ 14-16. Pana la nivelul vertebrei L5, ansele se suprapun
orizontal, dupa care se orienteaza vertical. Ansele sunt formate din ramurile aferente si eferente,
intre care se interpun portiuni din mezenter. Fiecare ramura poate prezenta neregularitati sinuoase
care formeaza ansele secundare. 40% din ansele intestinale sunt localizate in partea stanga latero-
vertebral, 40% in pelvis si 20% in partea dreapta latero-vertebral.
Limita dintre cele doua segmente nu este bine definita si se admite ca jejunul masoara 2/5, iar
ileonul 3/5 din lungimea totala a intestinului mezenterial. Totusi, diferentele sunt decelate de plicile
circulare, mai numeroase la nivelul jejunului, acesta prezentand, spre deosebire de ileon,
vascularizatie mai bogata si musculatura mai bine definita.

Vascularizatia jejun-ileonului
Circulatia arteriala este asigurata de artera mezenterica superioara, care desfasoara intre foitele
mezenterului o curba cu convexitatea spre partea stanga. De la nivelul marginii convexe, iau
nastere arterele jejunale si ileale care se bifurca intr-un ram ascendent si unul descendent, formand
prin anastomoza arcadele vasculare. Din aceste arcade, se desprind ramuri mai mici, care se
comporta similar, alcatuind arcade vasculare secundare, fenomenul continuand pana la
formarea arcadelor vasculare cvaternare, din care sunt emise arteriolele drepte Dwight, a caror
anastomoza este realizata la nivelul submucoasei sub forma unui plex capilar submucos, responsabil
cu irigarea intestinului. Din arterele drepte se detaseaza arterele retrograde care vascularizeaza
portiunile de intestin dintre foitele mezenterului.
Circulatia venoasa ia nastere la nivelul mucoasei intestinale, venele trecand in submucoasa unde
alcatuiesc un prim plex venos, din care se desprind ramuri ce traverseaza musculara, pentru a
forma ulterior reteaua venoasa subseroasa. De la acest nivel, sangele venos este drenat de venele
jejunale si ileale, colectate de vena mezenterica superioara, tributara venei porte.

Circulatia limfatica este initiata de la nivelul chiliferelor centrale ale vilozitatilor, care ajung in

lamina propria unde alcatuiesc reteua limfatica mucoasa. De aici, vasele limfatice strabat tunicile
peretelui intestinal, edificand la fiecare nivel, succesiv, retele limfatice submucoase, intramusculare
si subseroase. Astfel, vasele limfatice catre marginea mezenterica a intestinului subtire, de unde iau
nastere chiliferele, ce traverseaza ganglionii limfatici situati intre foitele mezenterului, drenand
ulterior in nodurile mezenterice superioare, trunchiurile intestinale, dupa care in cisterna Pecquet.

Inervatia jejun-ileonului
Inervatia este asigurata de fibrele plexului celiac, care in partea inferioara formeaza plexul
mezenteric superior dispus concentric arterei mezenterice superioare. In peretele intestinal,
patrund filetele nervoase care conduc la formarea plexului mienteric Auerbach, ce coordoneaza
motilitatea intestinala, si a plexului submucos Meisser, care inerveaza tunica mucoasa si structurile
sale.

Raporturile jejun-ileonului
Anterior omentul mare si peretele abdominal anterior
Posterior peretele abdominal posterior cu coloana vertebrala lombara, muschiul patratul lombelor
si iliopsoas
Spatiul mezenterico-colic drept duodenul (flexura duodenala inferioara si portiunea orinzontala),
capul pancreasului, rinichiul stang (extremitatea inferioara), iar prin intermediul peritoneului
parietal cu vasele genitale si ureterul drept
Spatiul mezenterico-colic stang aorta, flexura splenica a colonului, duodenul (portiunea
ascendenta), iar prin intermediul peritoneului parietal cu vasele mezenterice inferioare, vasele
colice stangi, vasele genitale si ureterul stang

Superior mezocolonul transvers
Inferior vezica urinara, rectul si uterul
Lateral dreapta colonul ascendent
Lateral stanga colonul descendent

Configuratia interna a intestinului subtire

Este marcata de prezenta plicilor circulare si vilozitatilor intestinale.
Plicile circulare sau valvulele conivente Kerkring reprezinta cutele permanente ale mucoasei
intestinale, orientate pe directie transversala. Acestea devin numeroase de la nivelul inferior al
papilei duodenale mari, bulbul duodenal fiind lipsit de plici circulare. De la nivelul ileonului, descresc
numeric, disparand la aproximativ 1 m de valvula ileocecala. Valvulele conivente maresc suprafata
de absorbtie a intestinului subtire cu aproape 35%.

Vilozitatile intestinale sunt formatiuni proeminente cilindrice sau conice care captusesc suprafata
libera a mucoasei, raspandite pretutindeni in intestinul subtire, de la pilor la valvula ileocecala.
Vilozitatile intestinale sunt adaptate pentru indeplinirea absorbtiei intestinale, formate dintr-un ax
conjunctivo-vascular, provenit din lamina propria si invelit prin epiteliul de suprafata.
Peretele intestinal
Prin intermediul structurii sale se acomodeaza la functiile intestinului subtire si este constituit din
cele patru tunici specifice tractului digestiv abdominal, seroasa, musculara, submucoasa si mucoasa.
Tunica seroasa alcatuita din peritoneul visceral, captuseste tubul intestinal, facilitandu-i
mobilitatea. Se comporta diferit in functie de segmentul intestinal, jejun-ileonul fiind acoperit
aproape in intregime, continuandu-se cu mezenterul, iar la nivelul duodenului, seroasa inveleste
numai fata anterioara a acestuia. Pe tunica musculara, peritoneul se aplica printr-o lama de tesut
conjunctiva care ia denumirea de patura subseroasa.
Mezenterul reprezinta o lama dubla peritoneala care suspenda prin marginea sa libera, jejun-
ileonul pe peretele abdominal posterior. Intre foitele peritoneale, mezenterul cuprinde o masa
grasoasa, formatiuni neurovasculare si ganglioni limfatici. Radacina mezenterului este intinsa pe
directie oblica, de la flancul stang al vertebrei L2, corespondent flexurii duodenojejunale la fosa
iliaca dreapta, unde se afla valvula ileocecala.
Tunica musculara este responsabila cu indeplinirea activitatii motorii a intestinului subtire. Este
dispusa similar unei paturi musculare bistratificate, cu un strat extern, alcatuit din fibre
longitudinale si unul intern, format din fibre circulare. Executarea miscarilor are ca rezultat
amestecul optim al continutului intestinal cu sucurile digestive concomitent cu deplasarea
progresiva a masei alimentare in lungul intestinului catre segmentul urmator al tractului digestiv
pentru continuarea procesului de digestie.
Tunica submucoasa favorizeaza alunecarea mucoasei pe musculara, fiind constituita din tesut
conjunctiv lax si fibre elastice. Astfel, confera suportul valvulelor conivente, in grosimea acesteia
plasandu-se numeroase vase sangvine, nervi ce alcatuiesc plexul submucos Meissner si foliculi
limfoizi. La nivelul duodenului in submucoasa se intalnesc glandele Brunner responsabile cu
elaborarea mucusului.
Tunica mucoasa reprezinta aproximativ 2/3 din peretele intestinului subtire si prezinta plicile
circulare si vilozitatile intestinale. Astfel, mucoasa constituie componenta esentiala a intestinului
fiind implicata in mod direct in procesele de secretie si absorbtie. La randul sau, mucoasa este
formata dintr-o componenta epiteliala si lamina propria sau corion.
Componenta epiteliala prezinta epiteliul de suprafata care captuseste vilozitatile intestinale, la baza
carora se invagineaza in corion, alcatuind criptele sau glandele Lieberkuhn. Din punct de vedere
histologic, epiteliul de invelis este simplu, unistratificat, in compozitia caruia intra:
- enterocitele, absorbante, ce prezinta platoul striat ca expresie a activitatii de absorbtie,
contribuind si la desfasurarea digestie prin intermediul enzimelor prezente la acest nivel.
- celulele caliciforme, mucoase, care produc mucus, intervenind in lubrifierea continutului
intestinal, protejand mucoasa.
- celulele endocrine, argirofile S, la nivelul duodenului unde secreta enteroglucagon si secretina,
si argirofile L, in special la nivelul ileonului, responsabile cu secretia colecistochininei.

In structura glandelor Lieberkuhn, pe langa celulele caracteristice epiteliului de suprafata,

sunt prezente si celulele Paneth, specifice glandelor intestinale, in profunzimea carora sunt
dispuse sub forma grupata.
Corionul mucoasei se interpune intre epiteliul de suprafata si musculara mucoasei,
continand glande intestinale, formatiuni vasculare, filete nervoase emise de plexul
submucos, precum si foliculi limfatici.
Musculara mucoasei intervine in adaptarea mucoasei la continutul intestinal si presupune
asigurarea unui contact intim intre particulele alimentare si suprafata activa intestinala,
favorizand implicit actiunea degradanta a sucurilor digestive secretate la acest nivel.

Fiziologia intestinului subtire

Digestia
Functia de digestie a intestinului subtire are ca rezultat digestia intestinala propriu-zisa,
prin care particulele nutritive sunt prelucrate pana la produsi simpli asimilabili. Pe parcursul
deplasarii in lungul tractului digestiv, alimentele sunt supuse unui ansamblu de procese,
specifice fiecarui segment digestiv, care presupun transformari succesive si combinate,
mecanice prin fragmentare, fizice prin solvire si chimice prin activitatea hidrolizanta a
enzimelor. Astfel, particulele alimentare sunt descompuse pana la forme simple, initindu-se
procesul de absorbtie prin care acestea trec in sangele circulant, pentru a fi distribuite
celulelor corpului.
Digestia intestinala se desfasoara sub actiunea sucurilor bilo-pancreatice, ajunse prin
intermediul ductelor coledoc si pancreatic care se deschid in ampula lui Vater, in duoden, si
a sucului intestinal, secretat de glandele Lieberkuhn. Procesul de digestie este finalizat la
nivelul marginii „in perie” a enterocitelor, fiind facilitat de motricitatea intestinala. Astfel,
interdependeta dintre functia secretorie si functia motorie a intestinului conduce la
indeplinirea digestiei intestinale.

Functia secretorie
Functia secretorie a intestinului subtire este pusa in evidenta de secretiile glandelor
Brunner si Lieberkuhn.
Glandele Brunner sunt specifice duodenului, prezentand o secretie bogata
de mucus si bicarbonat, ce protejeaza mucoasa intestinala de actiunea peptica a sucului
gastric, neutralizand aciditatea continutului gastric propulsat in duoden.
Glandele Lieberkuhn sunt caracteristice intregului intestin subtire, fiind responsabile cu
secretia sucului intestinal, un lichid apos, usor opalescent. Variatia pH-ului este evaluata
intre 6,5-7, iar cantitatea secretata este apreciata la aproximativ 2L / 24h, fiind in cea mai
mare parte absorbita.
Sucul intestinal cuprinde apa (97,5%) si reziduu uscat (2,5%) format din substante
anorganice (ioni de Na, K, Ca etc. ) si substante organice (mucus, enzime rezultate din
descuamarea celulelor). Celulele Paneth, situate in profunzimea glandelor Lieberkuhn,
secreta enterokinaza, enzima continuta de sucul intestinal, aceasta activand tripsinogenul in
tripsina, care la randul sau activeaza ulterior proenzimele sucului pancreatic. Celelalte
enzime apar in sucul intestinal prin descuamarea a 250 g zilnic de celule epiteliale,
corespunzatoare a 30 g de proteine. Reinnoirea epiteliului intestinal este considerata cea
mai rapida din organism, cu o rata de 1 milion de celule pe minut, finalizandu-se in 3 pana
la 5 zile. Astfel, glandelor intestinale le este atribuita functia de sinteza celulara permanenta
prin care celulele nou-formate le substituie pe cele situate la nivelul polului superior al
vilozitatilor, care sunt distruse in lumenul intestinal, fenomen urmat de descarcarea
echipamentului enzimatic continut de acestea.
Enzimele enterocitare impreuna cu sucurile bilo-pancreatice sunt corelate prin activitatea
lor succesiva cu procesul de digestie intestinala propriu-zisa desfasurat in trei etape:
- etapa extracelulara este caracteristica lumenului intestinal si consta in scindarea
polimerilor pana la stadiul de oligomeri. Participarea sucului enteric este neinsemnata,
finalitatea etapei fiind asigurata de enzimele pancreatice si enterocitare de la nivelul
filamentelor glicocalixului si de pe membrana externa a enterocitelor.
- etapa membranara este desfasurata la nivelul membranei „in perie” a enterocitelor prin
intermediul enzimelor cantonate pe suprafata membranei apicale. In urma reactiilor chimice
la acest nivel sunt rezultati monomerii.
- etapa intracelulara presupune degradarea oligomerilor resorbiti sub influenta enzimelor
citoplasmatice si lizozomale enterocitare consecutiv cu producerea monomerilor respectivi.
Efectul enzimatic al sucului intestinal este slab evidentiat, cercetarile histoenzimologice
precizand existenta enzimelor active, localizate in special la nivelul polului apical,
glicocalixului si marginii „in perie” a enterocitelor, iar printre acestea se regasesc:
- proteazele continua activitatea pepsinei si tripsinei, conducand la descompunerea
polipeptidelor pana la stadiul de aminoacizi.
- polinucleotidazele sunt responsabile cu desfacerea acizilor nucleici, consecutivi
degradarii nucleoproteinelor sub influenta pepsinei si tripsinei, in nucleotizi, care la randul
lor sub activitatea nucleotidazelor se descompun in acid fosforic si nucleozide, o parte
resorbite si o parte scindate prin interventia nucelozidazelor in elementele constituitive,
care pun in evidenta bazele purinice si piramidinice continute de nucleozidele respective.
- dizaharidazele, precum maltaza, zaharaza, sucraza sau lactaza, descompun dizaharidele
respective ajunse la acest nivel in monozaharide.
- lipaza intestinala scindeaza aproximativ 2-5% din totalitatea grasimilor digerate.
- lecitinaza actioneaza asupra lecitinei, care o desface in glicerol, acizi grasi, acid fosforic si
colina.
- fosfataza are ca efect eliberarea acidului fosforic, prin actiunea sa asupra unor fosfati
organici.
- enterokinaza este responsabila cu activarea tripsinogenului din sucul pancreatic.
Secretia sucului enteric se desfasoara in permanenta, iar calitatea si cantitatea acesteia
este influentata de caracteristicile masei alimentare prin intermediul mecanismelor nervoase
si umorale.
Reglarea nervoasa este evidentiata de mecanismele reflexelor locale, demarate prin
stimularea receptorilor, situati la nivelul mucoasei intestinale, de catre continutul intestinal,
in special de alimentele nedigerate. Receptorii trimit impulsuri catre centrii nervosi din
plexurile intrinseci Meissner si Auerbach, care controleaza astfel mecanismul reflexelor
locale. Parasimpaticul stimuleaza usor secretia intestinala, spre deosebire de simpatic, care
o inhiba.
Mecanismul principal de control al secretiei intestinale este realizat prin reglarea umorala.
Astfel, prin prezenta chimului alimentar, la nivelul mucoasei duodenale se elibereaza
enterocrinina cu efect stimulator, dar si duocrinina, care stimuleaza secretia glandelor
Brunner, pe langa secretina.

Functia motorie
Functia motorie a intestinului subtire este valorificata de patura bistratificata musculara din
structura peretelui intestinal. Stratul extern este reprezentat de fibrele musculare
longitudinale dispuse concentric in jurul stratului intern, ale carui fibre musculare sunt
orientate in sens circular. Intre cele doua straturi se interpune o lama de testut conjunctiv,
prin intermediul careia sunt realizate punti de legatura, activitatea interdependenta dintre
cele doua straturi conducand la indeplinirea miscarilor complexe intestinale.
Miscarile de segmentare sunt provocate de contractia fibrelor circulare cand un segment
intestinal este destins de continutul sau. Astfel, sunt generate strangulari temporare in
diferite puncte ale segmentului, care dispar initiindu-se noi strangulari in puncte
intermediare pe acelasi segment intestinal. Rezultatul acestor miscari consta in maruntirea
continutului intestinal, amestecul acestuia cu sucurile digestive, precum si facilitarea
procesului de absorbtie. Dupa denervare, miscarile segmentare persista la o intenstitate
mai redusa, semn ca aceste contractii sunt partial dependente de plexurile nervoase
intrinseci. Parasimpaticul amplifica intensitatea contractiilor, iar simpaticul are efect inhibitor.
Miscarile pendulare sunt evidentiate de contractia asimetrica a fibrelor musculare
longitudinale care produc scurtarea ritmica a unui segment limitat si relaxarea pasiva a
zonelor intermediare. Aceste miscari au ca rezultat progresiunea si regresiunea continutului
intestinal pe o distanta de cativa centrimetri, maruntindu-l si amestecandu-l in acelasi timp
cu sucurile digestive.
Miscarile tonice sunt oscilatiile intermitente ale tonusului musculaturii intestinale, care
asigura contactul intim dintre vilozitati si particulele alimentare, contribuind intr-o oarecare
masura si la inaintarea masei alimentare in lungul intestinului.
Miscarile peristaltice determina propulsia alimentelor in lungul intestinului, excitantul
natural fiind reprezentat de distensia intestinala marcata de prezenta respectivului chim
alimentar. Peristaltismul se desfasoara prin contractia fibrelor circulare inapoia zonei
destinse si relaxarea acestora in segmentul anterior. Astfel, undele peristaltice progreseaza
cu o viteza de 1-2 cm/min. Postalimentar, miscarile peristaltice sunt amplificate de reflexul
gastroenteric, declansat de distensia gastrica. In general, peristaltismul este strans corelat
cu plexul mienteric Auerbach, fara interventia acestuia, intensitatea miscarilor evoluand
ineficient.
Reglarea motilitatii intestinului subtire este realizata prin intermediul factorilor nervosi si
umorali.
Inervatia intrinseca este reprezentata de plexurile mienterice, a caror functionalitate este
indeplinita prin cuplarea stimularii undelor cu activitatea contractila in scopul de a asigura
propagarea. Arcurile reflexe intramurale sunt responsabile cu actiunea de coordonare a
motilitatii intestinale, originea acestora constand in receptorii chimici sau presionali din
peretele intestinal.
Inervatia extrinseca este evidentiata de nervii vagi si splanhnici simpatici, a caror terminatii
ajung la nivelul plexurilor mienterice. Astfel, in stres emotional sau efort fizic, simpaticul
inhiba motilitatea, in timp ce alimentatia o stimuleaza prin intermediul fibrelor vagale.
Factorii umorali moduleaza activitatea intrinseca a fibrelor nervoase sau actioneaza direct
pe fibrele musculare netede. Motilina, gastrina, colecistochinina si substanta P stimuleaza
motilitatea intestinala, iar peptidul intestinal vasoactiv, secretina, glucagonul si neurotensina
au proprietati de relaxare asupra musculaturii netede intestinale.

Absorbtia
In general, la nivelul mucoasei intestinale, se desfasoara doua procese, insorbtia, ce
reprezinta trecerea din lumen catre sange si inversul acesteia, exorbtia, miscarea din
sange catre lumen. Cand rata de exorbtie este mai mare, rezultanta este secretia, iar in
cazul in care rata de insorbtie este superioara, rezultanta o constituie absorbtia. Absorbtia
reprezinta trecerea apei, electrolitilor si trofinelor alimentare prin mucoasa digestiva in
mediul intern. Alimentele in lungul tractului digestiv, sub influenta enzimelor specifice, sunt
supuse unor fenomene de scindare, in urma carora sunt transformate in particule mici,
simple ce strabat mucoasa pentru a fi asimilate in economia organismului.
Mai multe despre absorbtia la nivelul intestinului subtire cititi aici.

Functia endocrina
Intestinul subtire reprezinta o sursa importanta de hormoni si substante peptidice, a caror
rol este de a asigura functionalitatea tractului gastrointestinal. Functia endocrina a
intestinului subtire este evidentiata prin implicarea celulelor endocrine de la acest nivel.
Celulele G, secretoare de gastrina, pot fi localizate la nivelul mucoasei duodenale, in
bulbul duodenal. La nivelul intestinului subtire, gastrina are efect trofic.
Celulele M, secretoare de motilina, sunt predominante in mucoasa duodenala si jejunala
superioara, iar principala activitate, la nivel intestinal, consta in coordonarea motilitatii.
Celulele EC1 sunt secretoare de substanta P, care la nivelul tubului intestinal exercita
actiuni motorii, avand efect contracturant asupra fibrelor musculare netede intestinale
concomitent cu stimularea miscarilor peristaltice si actiuni secretorii, amplificand secretia
exocrina intestinala, inhiband astfel absorbtia intestinala.
Celulele K, secretoare de peptidul inhibitor gastric (GIP) , se gasesc in mucoasa
duodeno-jejunala. GIP are efect stimulator al secretiei intestinale.
Celulele D, secretoare de somatostatina, la nivelul intestinului subtire, se gasesc
amplasate predominant in mucoasa duodenala. Actiunile somatostatinei sunt in general
inhibitorii, la nivelul intestinului inhiband secretia intestinala, contractia musculaturii netede
si absorbtia de glucoza, aminoacizi si trigliceride, scazand fluxul sangvin splanchnic si
portal.
Celulele L sunt secretoare de enteroglucagon, care are efect glicogenolitic, iar la nivel
intestinal, inhiba motilitatea, precum si absorbtia de apa si electroliti. De asemenea, celulele
L din mucoasa ileocolica secreta peptidul YY, care inhiba tranzitul intestinal si creste
randamentul digestiei si absorbtiei la nivelul mucoasei.
Celulele S, predominante in mucoasa duodenala, sunt resposabile cu
elaborarea secretinei, al carei rol principal este de a stimula in proportie de 80% secretia
hidrelatica pancreatica. La nivelul intestinului subtire, intarzie digestia concomitent cu
relaxarea musculaturii.
Celulele I din mucoasa duodeno-jejunala secreta colecistochinina, a carei functie
primordiala este de a intensifica considerabil secretia ecbolica pancreatica. La nivelul
intestinului subtire, colecistochinina sporeste fluxul limfatic, precum si tranzitul continutului
intestinal.
Celulele D1 secreta polipeptidul intestinal vasoactiv (VIP). Acesta stimuleaza secretia
intestinala, relaxeaza musculatura neteda intestinala si scade absorbtia de apa, sodiu si
clor la nivelul jejunului.
Celulele P, secretoare de bombesina, sunt prezente in special la nivelul mucoasei
duodenale. Bombesina influenteaza secretia gastrica si bilo-pancreatica, stimuland secretia
colecistochininei si inhiband VIP. La nivelul musculaturii netede duodeno-jejunale, are efect
relaxant.
Celulele N localizate in mucoasa ileonului secreta neurotensina in proportie de 80% din
cantitatea totala secretata in organism. Acest peptid are efect inhibitor asupra motilitatii
gastriintestinale si determina cresterea fluxului sangvin la nivelul ileonului.

Functia imunologica
Prin intermediul functiei imunologice, intestinul combate invazia permanenta si accentuata,
pe cale digestiva, a variatiunii antigenice de etiologie bacteriana sau virala care desfasoara
activitati potential agresive. Astfel, sistemul imun format la nivelul mucoasei intestinale este
responsabil cu generarea unui raspuns imun prin care organismul tolereaza flora bacteriana
din lumen sau se protejeaza de eventualii agenti patogeni.
Structurile limfoplasmocitare conlucreaza cu proprietatile specifice ale enterocitelor pentru
dobandirea functiei imunologice. Plasmocitele intestinale sintetizeaza IgA, iar prin cuplajul a
doua molecule de IgA cu „componenta secretorie” (CS), elaborata in stratul epitelial al
glandelor Lieberkuhn, precum si cu lantul J, secretat de enterocite, se formeaza complexul
IgA-CS-J-IgA care se depune la suprafata epiteliului, fiind descarcat ulterior in lumenul
intestinal. Astfel, in situatii normale, epiteliul intestinal este protejat de agresiunea factorilor
patogeni prin prevenirea aderentei bacteriilor la stratul epitelial si implicit a proceselor de
colonizare si multiplicare, neutralizarea virusurilor si a toxinelor bacteriene, sistarea
absorbtiei antigenice din lumenul intestinal sau prin degradarea antigenilor absorbiti,
complexele imune cu IgA fiind redirectionate catre ficat.

Patologia intestinului subtire. Semne si simptome asociate

Afectiunile care intereseaza intestinul subtire sunt de cele mai multe ori consecutive cu
dereglarea functiilor principale ale intestinului, acestea avand consecinte asupra economiei
generale a organismului, stimptomatologia asociata fiind arbitrara si integrata in patologia
digestiva generala.
O prezentare detaliata a afectiunilor intestinului subtire cititi aici.

Evaluare - metode de diagnostic in afectiunile intestinale

Complexitatea si interdependenta segmentelor constituente ale intestinului subtire, corelate
cu diversitatea circumstantelor patologice prin care tulburarile de functionalitate determina
un spectru largit de afectiuni, explica varietatea metodelor de evaluare la acest nivel, ale
caror rezultate contribuie la intelegerea mecanismelor fiziopatologice, precum si, intr-o
masura mai mare, la diagnosticarea afectiunilor respective.
Astfel, in functie de semnele si simptomele manifestate, in vederea stabilirii unui diagnostic
final se poate recurge la:
- evaluarea secretiei gastrice acide;
- examen coprologic;
- steatocrit, test Sudan, test D-xiloza, test FIGLU, test Schilling, teste expiratorii, teste
radioizotopice;
- jejunocultura, cromatografie, incubare in vitro;
- test imunoglobuline serice, imunoelectroforeza serica, teste de citotoxicitate;
- radiografie abdominala, ecografie, scintigrafie, arteriografie, tomografie computerizata,
rezonanta magnetica nucleara;
- examen baritat, enteroclisma, pneumocolonul peroral;
- enteroscopia;
- biopsie intestinala, examen histologic clasic;
- manometria, electromiografia intestinala;
- laparotomie;

Proceduri specifice intestinului subtire

Gastroenteroanastomoza anastomoza realizata intre stomac si o ansa jejunala.
Enterorafia sutura plagilor sau perforatiilor intestinale.
Enterostomia deschiderea la piele a unei anse intestinale.
Enterectomia rezectia unei portiuni intestinale.
Enterotomie incizie la nivelul intestinului subtire.