Lucaci Daniel Lucian

Lucaci Daniel Lucian

Conversie profesională Educație Tehnologică-anul I

Chimie , Știință , Tehnică și Civilizație

Chimia este stiinta care are ca obiect studierea substantelor si a transformarilor lor.

Este definita si ca stiinta despre atomi (elemente chimice) si combinatiile lor, deoarece
studiaza procesele de transformare a substantelor dintr-una in alta prin regruparea
atomilor si modificarea legaturilor dintre atomi. 

Chimia are stranse legaturi cu alte stiinte, dintre care in primul rand cu fizica (limita
dintre ele fiind relativa si facand obiectul a doua discipline, chimie fizica si fizica
chimica), precum si cu biologia (biochimia) si cu geologia (geochimia) etc. Domeniul
chimiei se imparete in: chimia anorganica, chimia organica si chimia fizica. 

Chimia anorganica studiaza proprietatile fizice si chimice ale elementelor si

combinatiilor lor (in afara de compusii carbonului, studiati de chimia organica),precum si
legile generale ale combinarii chimice. 

Chimia organica studiaza combinatiile carbonului cu cateva elemente (hidrogen,

oxigen, azot, sulf, halogeni etc.). Denumirea de chimie organica provine din conceptia
gresita care a dominat pana la inceputul sec.al XIX-lea, potrivit careia substantele
organice nu ar putea proveni decat din organismele vii. Sintetizarea substan-telor
organice din substante minerale ( realizata pentru prima oara de Wohler in 1828 prin
sintetizarea ureii din substante tipic anorganice) a spulberat aceasta conceptie gresita si
a dovedit inca o data unitatea materiala, indestructibila a lumii. 

1
Lucaci Daniel Lucian

Chimia fizica are ca obiect studierea, prin metode fizice, a legilor si feno-menelor

chimice precum si a structurii combinatiilor chimice. S-au mai dezvoltat, pe baza acestor
discipli-ne, numeroase alte ramuri, cum sunt: chimia analitica, chimia combinatiilor
compexe, chimia coloizilor, electrochimia, analiza fizico-
chimica, fotochimia, magnetochimia, radiochimia.

Primele cunostinte empirice de chimie au aparut la popoarele cu o cultura inaintata

din antichitate (egipteni, fenicieni, chinezi s.a.) ca urmare a dezvoltarii unor ramuri ale
productiei, ca metalurgia, fabrica-rea sticlei, a colorantilor, tabacaria etc. In evul mediu,
dezvoltarea chimiei, denumita atunci alchimie, s-a caracterizat prin prelucrarea retelelor
pentru productia mestesugareasca.

Sec. XIV-XVII se caracterizeaza prin orientarea chimiei catre cercetarea produsilor

naturali pentru aplicatii practice in metalurgie, in productia de coloranti, de
medicamente, in ceramica etc. Se pun bazele trecerii la chimia stiintifica (sec.XVII-
XVIII). In 1661 R. Boyle a stabilit baza stiintifica pentru definirea notiunilor de element
si combinatie. “ Boyle a facut din chimie o stiinta ”( Engels, “Dialectica naturii”). Apare
prima teorie chimica, a “flogisticului”, care, desi gresita, a ridicat numeroase probleme
de metodica a cercetarii. M.V. Lomonosov (1774) descopera legea conservarii masei,
care a permis transformarea chimiei intr-o stiinta cantitativa.

In dezvoltarea chimiei ca stiinta, un rol revolutionar l-au avut, la inceputul sec. al

XIX-lea, introdu- cerea teoriei atomomoleculare si dezvoltarea bazelor ei teoretice si
experimentale. Aceasta perioada se caracterizeaza prin fundamentarea
legilor chimiei (J. Dalton, L.J. Proust), prin definirea notiunii de mole-cula ( A. Avogadro)
si de substanta chimica (I. Berzelius);legate de descoperirea metalelor alcaline (prin
electroliza), de dezvoltarea metodelor de cercetare, in special a analizei, apar primele
teorii asupra legaturii chimice si se introduce notiunea de valenta (E.Frankland, 1852).

Elaborarea teoriei structurii chimice(A.M. Butlerov, 1861) a avut o importanta

deosebita in dezvoltarea ulterioara a chimiei. In aceasta directie,un rol fundamental l-a
avut descoperirea de catre D.I. Mendeleev (1869) a legii periodicitatii si a sistemului
perio-dic al elementelor, o noua si stralucita confirmare a tezei unitatii materiale a lumii.

2
Lucaci Daniel Lucian

In 1869 si 1870, doi oameni de stiinta, Dmitri Mendeleev si Julius Lothar Meyer, au
publicat versiunile clare ale principiului periodicitatii elementelor. Nu numai ca versiunea
lui Mendeleev a aparut prima, dar el a anuntat in 1871 ca golurile din tabelul sau vor fi
umplute pe masura ce se vor descoperii noi elemente. Dintre acestea, el a specificat trei
goluri care vor fi completate prin descoperirile dintre 1875-1885. Ca urmare, Mendeleev
este considerat aproape in unanimitate creatorul tabelului periodic al elementelor.

Pe vremea aceea, insa, nimeni nu a stiut de ce proprietatile elmentelor erau

periodice. Abia dupa ce electronii si protonii vor fi descoperiti, Henry Mosely va arata in
1914 ca fiecare element are un numar definit de protoni, care, normal, corespunde cu
acelasi numar definit de electroni. Acest numar atomic, si nu masa atomica, statea la
baza tabelului periodic. Datorita lui Moseley, a devenit clar ca golurile tabelului
corespundeau cu numerele intregi de protoni care lipseau.

W. Kossel si G. N. Lewis (in acelasi an, 1916) stabilesc,in mod independent, primele
teorii electroni-ce ale legaturii chimice pe baza modelului atomic dat de N. Bohr, iar W.
Heitler si London (1927) explica legatura chimica din molecula de hidrogen, folosind
metode mecanice cuantice moderne.

In Romania, primele cercetari de chimie au fost facute in vederea cunoasterii si

valorificarii bogatii-lor naturale: ape minerale (Bernath, A. Salygni), petrolul (P.Poni, L.
Edeleanu), carbunii (N.Danila), sarea (C.I. Istrati), productia agricola (A. Zaharia,
A.Munteanu). Ulterior s-a dezvoltat cercetarea originala si in alte domenii ale chimiei.
Contributii insemnate au adus prin lucrarile lor cercetatorii romani in
domeniu chimiei anorganice si analitice (Gh. Spacu, R. Cernatescu), al chimiei organice
(I Tanasescu,A. Ostrogovici C.V.Gheorghiu, St. Minovici, N. Maxim) si al chimiei fizice
(G.G.Longinescu, P. Bogdan, R. Cernatescu).

Rolul apei în organismul uman

Apa este supusă permanent unui proces de evaporare la suprafața mărilor,

oceanelor, lacurilor, râurilor, dar și la suprafața pământului, astfel încât, în natură, apa
își schimbă starea de agregare, fiind succesiv în stare solidă, lichidă sau gazoasă.

3
Lucaci Daniel Lucian

Apa potabilă este apa de băut sau folosită la prepararea alimentelor. Apa pentru uz
casnic este luată, de obicei, din resurse de apă dulce care pot fi lacuri, râuri sau ape
subterane. Pentru a putea fi folosită ca apă potabilă, aceasta trebuie să treacă prin una
sau mai multe instalații, în care sunt parcurse mai multe etape de purificare. Scopul
acestei purificări este obținerea unei ape limpezi, fără culoare, fără miros, care să
conțină aer dizolvat și cantități mici de săruri, să aibă 8 – 12 °C și să nu conțină bacterii
sau substanțe dăunătoare organismului.
O varietate de apă folosită, de asemenea, în alimentație este apa minerală, care
poate proveni dintr-o sursă naturală – izvor – sau poate fi obținută prin forare
artificială; prin compoziția ei chimică, apa minerală poate avea efecte terapeutice.

Apa este deosebit de importantă pentru funcționarea organismului uman. Ea intră în

alcătuirea citoplasmei fiecărei celule, a sângelui, a limfei și, în procente diferite, în
compoziția fiecărui organ. Aproximativ 70% din greutatea organismului uman este
reprezentată de apă. Procentul diferă în funcție de vârstă, sex și stare de sănătate a
organismului.

Toate procesele biochimice care asigură funcționarea celulelor, a fiecărui organ și,
implicit, a întregului organism, se desfășoară între substanțe care sunt dizolvate în apă.
Sângele, limfa – lichide alcătuite în principal din apă – asigură transportul substanțelor
nutritive în organism, ca și al celor care trebuie eliminate prin respirație, transpirație,
urină, dar au și rol important în menținerea temperaturii constante a corpului.

4
 Lucaci Daniel Lucian

De gradul de hidratare a organismului depinde starea lui de sănătate. Apa se elimină

din organism în primul rând prin rinichi. Aceștia filtrează din sânge substanțele
nefolositoare sau dăunătoare organismului, pe care acesta le-a adunat din țesuturi și
organe. Pentru a le elimina, este nevoie de apă, în care aceste substanțe sunt dizolvate.
Apa se mai elimină din organism și prin plămâni, sub formă de vapori și prin piele, sub
formă de transpirație. Dar, odată cu eliminarea apei din organism, trebuie să aibă loc și
înlocuirea acesteia. Astfel, necesarul zilnic de apă este de 2 – 2,5 L, mai ridicat vara,
dacă se efectuează efort fizic îndelungat ori în stările febrile.

Compoziția aerului

Aerul este o soluție gazoasă care conține, în procente volumetrice: 78% azot, 21%
oxigen, 1% argon, dioxid de carbon, vapori de apă și alte gaze.

 Componentele permanente sunt azotul, oxigenul, dioxidul de carbon, argonul.

 Componentele variabile sunt vaporii de apă, pulberile fine de substanțe minerale,
bacteriile, polenul.
 Accidental (pe zone mai mult sau mai puțin extinse), apar și alte gaze, ca urmare a
putrezirii organismelor moarte, emanațiilor vulcanice sau activității umane.