AMG 1 GRUPA 2

Ivaniov Briana

Berghes Cristina

Colonul

Este segmentul cel mai lung al intestinului gros, intins intre cec si rect, sub forma cadrului colic,
cvasiinchis inferior, de la valvula ileocecala la nivelul vertebrei a treia sacrate. Valoarea medie a lungimii
sale este 1,4 m, iar diametrul sau descreste, initial masurand 5 cm, catre portiunea terminala unde variaza
intre 2,5 - 3 cm. Mentinerea in pozitie a segmentelor colice este mediata de presa abdominala si peritoneu,
care aplica colonul direct sau prin intermediul unui mezou pe peretele posteior al abdomenului.
Din fosa iliaca dreapta, de la nivelul valvei ileocecale, primul segment colic este reprezentat de colonul
ascendent, al carui traiect vertical este delimitat de flexura colica dreapta, sub fata viscerala a ficatului. De
la acest nivel, segmentul colic se continua cu colonul transvers care preia denumirea traiectului sau
transversal cu care strabate cavitatea abdominala pana la nivelul splinei, unde se recurbeaza, formand
flexura colica stanga, pentru a desena „cadrul colic”, demonstrand in acelasi timp validitatea expresiei
adoptate conventional. Astfel, intestinul gros descinde in regiunea lombara stanga pana la nivelul crestei
iliace, sub denumirea de colon descendent, ce se continua cu colonul sigmoidian, a carui dispozitie descrie
un arc de cerc, care strabate fosa iliaca stanga pentru a cobori ulterior in bazin pana la nivelul vertebrei a
treia sacrate.
Colonul ascendent se prezinta cu o lungime de aproximativ 15 cm, masurata de la planul transversal ce
strabate valva ileocecala pana sub fata viscerala a ficatului. Extremitatea incipienta a colonului ascendent
este mai superficiala, traiectul acestuia ajungand progresiv in profunzime pana la extremitatea terminala.
Configuratia externa prezinta particularitati in ceea ce priveste dispunerea teniilor, anterior, postero-
medial si postero-lateral, si apendicele epipoloice, aliniate pe doua randuri, langa tenia anterioara si
respectiv tenia postero-mediala.
Anterior, medial si lateral, colonul ascendent este invelit de peritoneu prin intermediul caruia vine in
raport cu ansele intestinului subtire, care pot fi partial acoperite de omentul mare. In cazul in care este
destins de continutul sau, segmentul colic ascendent vine in raport direct peretele abdominal anterior.
Posterior, prin intermediul fasciei de coalescenta retrocolice Toldt, vine in raport cu muschiul iliac,
patratul lombar si fata anterioara a rinichiului drept.

Flexura colica dreapta sau unghiul hepatic se proiecteaza la nivelul extremitatii anterioare a coastelor 10 si
11 drepte, ascunzandu-se in planurile regiunii hipocondrice drepte.
Anterior vine in raport cu fata viscerala a ficatului, unde lasa impresiunea colica, si fundul vezicii biliare.
Posterior raspunde duodenului descendent si rinichiului drept.
Colonul transvers descrie un traiect usor ascendent, de la dreapta spre stanga, intinzandu-se de la
extremitatea anterioara a coastei a 10-a drepte catre extremitatea anterioara a coastei a 8-a stangi,
corespunzand treptat hipocondrului drept, regiunii epigastrice si hipocondrului stang. Lungimea sa este
apreciata la o valoare medie de 50 - 60 cm, iar calibrul sau fata de colonul ascendent este inferior.
Raportul supraunitar dintre lungimea segmentului transvers si lungimea liniei drepte care uneste flexura
dreapta de cea stanga, ii atribuie acestuia calitatea de a nu fi rectiliniu, conferindu-i un grad crescut de
mobilitate, care tolereaza abordarea formelor si directiilor variate. La exterior, colonul transvers este
configurat similar cu restul intestinului gros, teniile sale fiind reprezentate anterior de tenia omentala,
postero-superior de tenia mezocolica si postero-inferior de ternia libera. Apendicele epiploice sunt
ordonate pe un singur sir. Incrucisarea vaselor mezenterice superioare delimiteaza segmentul drept al
colonului transvers, relativ fix cu un mezou slab evidentiat, si segmentul stang, al carui grad de mobilitate
este considerabil mai mare.
Fata anterioara a colonului transvers constituie insertia omentului mare si vine in raport cu peretele
abdominal anterior. Pe fata posterioara se insera mezocolonul transvers, care alaturi de segmentul colic
transvers izoleaza inferior si superior, etajele supramezocolic si respectiv, submezocolic ale cavitatii
peritoneale. La acest nivel, segmentul fix se aplica pe rinichiul drept si intretaie duodenul descendent, iar
segmentul mobil este ancorat la peretele abdominal posterior prin intermediul mezoului sau bine definit si
raspunde la capul si corpul pancreasului. Superior, segmentul fix vine in contact cu fata viscerala a
ficatului, iar cel mobil se conformeaza dupa marea curbura gastrica, de care se leaga prin ligamentul
gastrocolic. Inferior, colonul transvers prezinta raport cu flexura duodenojejunala si cu ansele jejunale
proximale.
Flexura colica stanga sau unghiul splenic se proiecteaza la nivelul extremitatii anterioare a coastelor 8 si 9
stangi, pe peretele antero-lateral al bazei hemitoracelui stang. Spre deosebire de cea dreapta, flexura
stanga se situeaza intr-un plan mai profund, raspunzand hipocondrului stang, iar apertura sa este mai
redusa. Cu toate ca segmentul stang al colonului transvers se caracterizeaza printr-o mobilitate superioara
in raport cu segmentul drept, situatia flexurii stangi este mult mai constanta decat in cazul celei drepte.
Posterior vine in raport cu rinichiul si glanda suprarenala stanga, iar supero-lateral cu fata colica a splinei.
Colonul descendent masoara aproximativ 20 cm si prezinta in general raporturi si caractere similare cu
cele ale colonului ascendent, exceptie facand diametrul mai redus, gradul de mobilitate, de asemenea, mai
redus, si planul mai profund in care acesta este situat.
Anterior, medial si lateral, colonul descendent este acoperit de peritoneu, prin intermediul caruia fetele
respective vin in contact cu ansele jejunale superioare. Posterior vine in raport cu peretele abdominal
posterior, patratul lombar si marginea laterala a rinichiului stang, la acest nivel fiind incrucisat de
formatiuni neurovasculare subcostale, nervii iliohipogastric si ilioinghinal.
Colonul sigmoidian este ultimul segment al cadrului colic, continua colonul decendent de la nivelul crestei
iliace si strabate fosa iliaca stanga, descinzand printr-un traiect sinuos in pelvis pana la un nivel
corespunzator cu vertebra a 3-a sacrata, unde incepe rectul. Este dotat cu mezocolonul sigmoidian care ii
confera un grad ridicat de mobilitate. La nivelul colonului sigmoidian, trasaturile morfologice ale
intestinului gros se modifica, in ceea ce priveste calibrul sau, care se uniformizeaza, si configuratia
externa, cu santuri tranversale sterse si tenii musculare reduse la doua. De regula, lungimea sa variaza
intre 35 - 45 cm, traiectoria sa desenand forma literei „S”. Astfel i se descriu portiunile iliaca si pelviana.
Portiunea sau ansa iliaca continua colonul descendent si masoara intre 7 - 15 cm pana la marginea mediala
a muschiului psoas stang. Se plaseaza in fosa iliaca stanga, unde se prezinta sub forma unei curburi cu
concavitatea ce priveste supero-medial. In 90% din cazuri, portiunea iliaca este fixa, conform aderarii
mezoului sau primar la peritoneul parietal al fosei iliace interne stangi.
Anterior, segmentul sigmoidian vine in raport cu peretele abdominal inferior, iar cand nu este destins de
continutul sau cu ansele intestinului subtire. Posterior prezinta raport cu muschiul iliopsoas cu fascia iliaca
si fascia de coalescenta retrocilica Toldt, vasele testiculare sau ovariene si nervul genitofemural.
Portiunea sau ansa pelviana se intinde de la marginea mediala a muschiului psoas stang pana la nivelui
celei de-a treia vertebra sacrata. Traiectul sau cambrat se caracterizeaza prin situatii si raporturi variabile,
iar mezocolonul cu care este prevazuta ii confera acesteia un grad crescut de mobilitate. Bezile musculare
longitudinale de pe ansa iliaca se condenseaza si formeaza la acest nivel doua tenii, anterioara si
posterioara, care isi pierd individualitatea pe masura ce se apropie de rect. Haustrele si incizurile
transversale absenteaza, iar apendicele epiploice devin mai numeroase spre deosebire de alte segmente ale
colonului. De regula, masoara aproximativ 25 - 35 cm, iar concavitatea arcului de cerc, descris de traiectul
sau, este orientata infero-posterior.
Anterior si inferior vine in raport cu vezica urinara, iar la femeie cu uterul si anexele sale, descinzand
deseori pana la fundul de sac Douglas. Posterior prezinta raport cu ampula rectala, iar superior cu ansele
intestinale.

Structura colonului
Se identifica cu cele patru tunici caracteristice intregului intestin gros, doar seroasa prezentand cateva
particularitati.
Tunica seroasa se comporta distinct datorita modului in care a avut loc evolutia ontogenetica a intestinului
primar si mezoului sau. De cele mai multe ori, colonul ascendent si descendent sunt in parte
retroperitoneale. Doar in 30% din cazuri colonul ascendent si 10 - 15% colonul descendent pot prezenta
mezolocon. Invariabil, colonul transvers si colonul sigmoidian sunt prevazute cu mezocolonul transvers si
respectiv sigmoidian.
Mezocolonul transvers ancoreaza colonul transvers la peretele abdominal posterior, inserandu-se pe colon
de tenia mezocolica. Radacina sa trece succesiv de la dreapta spre stanga peste extremitatea inferioara a
rinichiului drept, duodenul descendent, capul si marginea anterioara a corpului pancreasului si rinichiul
stang. Contine formatiunile vasculo-nervoase si limfatice ale mezocolonului transvers si intra in alcatuirea
plafonului bursei omentale.
Mezocolonul sigmoidian fixeaza colonul sigmoidian de peretele pelvian. Radacina sa are un traiect sinuos,
incrucisand muschiul psoas si vasele iliace, dupa care descinde in pelvis.

Vascularizatia si inervatia colonului

Circulatia arteriala este asigurata de artera mezenterica superioara, prin artera ileocolica, artera colica
dreapta si artera colica medie, si de artera mezenterica inferioara, prin artera colica stanga si arterele
sigmoidiene. In apropierea cadrului colic, arterele se anastomozeaza intre ele pentru a forma arcada
paracolica, din care se desprind arterele drepte care abordeaza segmentele colice pe fetele anterioara si
posterioara.
Circulatia venoasa se formeaza la nivelul mucoasei si muscularei, edificand retele din care pleaca vene ce
insotesc arterele omonime. Sangele venos este colectat ulterior de venele mezenterica superioara si
inferioara, ambele tributare venei porte.
Circulatia limfatica ia nastere la nivelul mucoasei, de unde vasele limfatice strabat tunicile peretelui
intestinal, cladind retele subseroase si musculare. Se aduna ulterior in nodurile paracolice, care formeaza o
arcada in alcatuirea careia intra nodurile ileocolice, colice drepte, mijlocii si stangi. De la acest nivel,
limfa este drenata catre nodurile mezenterice superioare si inferioare.
Inervatia este vegetativa simpatico-parasimpatica. Colonul ascendent si 2/3 drepte din colonul transvers
primesc fibre simpatice din ganglionii celiac si mezenteric superior si fibre parasimaptice din nervul vag,
acestea formand in prealabil plexuri in jurul arterei mezenterice superioare. Ramurile nervoase destinate
1/3 stangi a colonului transvers, colonului descendent si sigmoidian provin din plexul mezenteric inferior,
din care pleaca fibre simpatice si nervii splanhnici pelvieni, din care se desprind fibele parasimpatice.
Fibrele ajung la segmentele colice pe traiectul arterei mezenterice inferioare, dupa ce au strabatut
preliminar plexul hipogastric inferior si hipogastric superior. In peretele colonului se gasesc plexurile
intrinseci mienteric Auerbach si submucos Meissner.

Fiziologia colonului
La nivelul intestinului subtire, chimul alimentar este supus proceselor de digestie si absorbtie specifice, in
urma carora este rezultat chilul intestinal, impins prin intermediul motilitatii catre intestinul gros, unde se
desfasoara ultimele etape ale digestiei. Astfel, zilnic prin valvula ileocecala patrund in intestinul gros
aproximativ 300-500 ml de chim izotonic, din care consecutiv modificarilor survenite la acest nivel se vor
forma aproximativ 150 g de materii fecale.
Continutul intestinal determina stimularea secretiei colonului, care se caracterizeaza printr-un suc vascos,
alcalin, pe pH 8 - 8,4, lipsit de enzime, dar care contine mucus secretat de celulele caliciforme din
structura mucoasei. Mucusul are efect protector, prevenind eventualele agresiuni mecanice asupra
mucoasei, lubrifiind-o pentru facilitarea deplasarii chimului. De asemenea, intervine similar unui liant
asupra fragmentelor care vor forma bolul fecal si anihileaza acizii organici descarcati local, in urma
activitatii florei bacteriene influentate de resturile alimentare ajunse la acest nivel.
Chilul intestinal cuprinde in medie 70% apa si 30% substante nedigerabile sau produsi finali neabsorbiti la
nivelul intestinului subtire. Asupra acestuia actioneaza flora bacteriana colica, care exercita activitati
multiple, unele folositoare organismului, iar altele potential periculoase. Astfel, la acest nivel vitamina K
poate fi sintetizata, precum si componenti ai grupului B, printre care acidul folic, biotina sau vitamina
B12. De asemenea, activitatea bacteriilor determina transformarea pigmentilor biliari, ajunsi odata cu
chilul intestinal, in stercobilina, substanta ce imprima culoarea bruna materiilor fecale.

Procesele fiziologice ale colonului, sub influenta florei bacteriene, sunt indeplinite prin fermentatie si
putrefactie. Flora corespunzatoare fermentatiei si respectiv cea responsabila de putrefactie se afla in
echilibru in cazul colonului normal, iar perturbarea uneia determina alterarea celeilalte, acest dezechilibru
constituind substratul unor tulburari ale colonului.
Procesul de fermentatie se desfasoara in jumatatea proximala a colonului, care este populat de bacterii
aerobe, precum Escherichia coli, Lactobacillus, Aerobacter aerogenes, Enterococcus etc. Prin activitatea
lor, aceste bacterii conduc la degradarea glucidelor nedigerate sau neabsorbite pana la acest nivel. Acestea
sunt scindate pana la acizi lactic, butiric si acetic, in urma reactiilor eliberandu-se si o cantitate apreciabila
de gaze, precum CO2, CH4, SH2 si alcool etilic.
Procesul de putrefactie are loc in jumatatea distala a colonului, acesta fiind populat de bacterii anaerobe,
ale caror activitate se desfasoara intr-o nota degradativa asupra proteinelor nedigerate pana la acest nivel
sau asupra aminoacizilor neabsorbiti in prealabil. Degradarea acestora este mediata prin reactiile de
dezaminare, cu formarea NH3, fenolilor, scatol si indol, care confera mirosul specific materiilor fecale,
acizi organici, si prin reactiile de decarboxilare, in urma carora rezulta CO2 si o suita de amine potential
toxice, precum histamina, tiramina, etilamina, cadaverina, putresceina. Cantitati reduse de aceste substante
toxice pot fi resorbite si ajunse in ficat, la nivelul celulelor hepatice, unde prin intermediul fenomenelor de
oxidare si conjugare specifice sunt neutralizate si eliminate prin urina. Activarea florei de putrefactie,
cresterea ratei de absorbtie a acestor compusi toxici, precum si diminuarea randamentului hepatic de a
conjuga si detoxifia genereaza autointoxicatii de natura intestinala.

Functia de absorbtie a colonului este caracteristica jumatatii proximale, iar principalul compus absorbit
la acest nivel este apa in gradient osmotic. Transportul activ de Na+ precede transportul apei. Aldosteronul
intensifica conductanta pentru Na+, in cazul depletiilor extracelulare, demonstrandu-se, astfel, rolul
important in mentinerea echilibrului hidroelectrolitic al organismului. De asemenea, la acest nivel mai pot
fi absorbiti si alti electroliti, precum Cl- sau K+, vitamine si aminoacizi. In schimb, nu se absorb glucide,
proteine, lipide, ca atare si Ca++. Procesul de absorbtie influenteaza consistenta materiilor fecale.

Motilitatea colonului contribuie la indeplinirea proceselor de digestie si absorbtie concomitent cu

inaintarea continutului catre rect. In general, activitatea motorie a colonului se desfasoara mai lent decat
cea a intestinului subtire. Alimentele ajung la nivelul cecului dupa aproximativ 4 ore de la ingestie. In
lungul colonului viteza de deplasare se diminueaza treptat, astfel in condititii fiziologice, primele
fragmente alimentare ajung la flexura hepatica dupa 6 ore, iar la flexura splenica dupa 9 ore. La nivelul
colonului sigmoidian ajung dupa 12 ore, dupa care tranzitul are loc mult mai lent.
In jumatatea proximala a colonului, pe langa activitatea motorie obisnuita, este identificat si un ansamblu
de miscari antiperistaltice, al caror rezultat mareste timpul de contact dintre chimul alimentar si mucoasa
colica, favorizand, astfel, procesele de absorbtie si implicit formarea bolului fecal.
Contractiile segmentare se desfasoara pe fractiuni scurte de intestin, de aproximativ 2,5 cm, si sunt
realizate de activitatea complementara dintre fibrele circulare si longitudinale, efectul fiind relevat de
haustratiile caracteristice colonului. Astfel, intre aceste haustre colonul este segmentat de aparitia
temporara a camerelor inchise, unde are loc amestecul continutului intraluminal si finisarea procesului de
absorbtie al unor constituienti alimentari.
Contractiile peristaltice traverseaza colonul cu o frecventa descrescatoare catre colonul descendent. Prin
intermediul acestora, continutul colonului avanseaza catre rect, ca atare fiind declansat reflexul de
defecare.
Miscarile „de masa” sunt propulsive, caracterizate de unde peristaltice puternice, care apar de 2 - 3 pe zi.
Acestea sunt demarate la nivelul unghiului hepatic, impingand pe portiuni intinse cantitati mari de
continut colic. Miscarile „de masa” sunt influentate de reflexele gastrocolice si duodenocolice, induse de
prezenta alimentelor ingerate in stomac si respectiv, duoden, de stimulii conditionali, precum mirosul
alimentelor, sau de stres emotional.
Motilitatea colonului este dependenta de influente neurohormonale intrinseci si extrinseci. In repaus,
activitatea motrica a colonului este coordonata de ritmul electric de baza. Actiunea inhibitoare a
neuronilor plexului mienteric Auerbach asupra fibrelor musculare netede ale colonului este stabilita prin
mediatori peptidergici, precum VIP sau somatostatina, iar actiunea excitatorie este mediata de acetilcolina.
Prin intermediul fibrelor simpatice, sistemul nervos extrinsec intervine in reflexele intestino-colic si colo-
colic de caracter inhibitor, iar nervii parasimpatici pelvieni contribuie in defecare. Reglarea umorala a
motilitatii colice se poate explica prin fluctuatiile circadiene. Desfasurarea motilitatii este intensificata
postprandial, prin stimularea mediata de colecistochinina, iar in cursul somnului este deprimata.

Bibliografie
1. Intestinul gros - V. Papilian - Anatomia omului, vol. 2, editia 6, pag. 110
2.. Intestinul gros si rectul - B. Gheorghescu - Gastroenterologie clinica, 1982, pag. 287