Berghes Cristina

AMG 1 Grupa 2 TULBURARI CIRCULATORII

Morfopatologia circulatorie

Organismul în totalitate, pornind de la ficare celulă este dependent de o circulaţie

sanguină, limfatică şi interstiţială indemnă morfologic şi funcţional. Din punct de
vedere al morfologiei, leziunile sunt descrise în funcţie de cantitatea şi calitatea
lichidelor circulante şi în funcţie de integritatea aparatului cardiovascular. Cele mai
frecvente sunt modificările patologice apărute în circulaţia sanguină cu asocierea de
tulburări în circulaţia interstiţială.
Sunt prezente şi tulburări circulatorii limfatice.
Morfopatologia circulatorie a fost sistematizată astfel:
1. Leziunile privind volumul sanguin într-un teritoriu anatomic sunt numite:
 hiperemie (exces de masă sanguină: “hiper”= mai mult, “haima”= sânge);
 ischemie (reducerea sau chiar suprimarea circulaţiei locale); termenul de
“anemie” (“ana”= fără, “haima”= sânge) este oarecum impropriu.
2. Procese de obstrucţie vasculară (modificări în starea fizică a sângelui sau
a limfei) şi urmările respective: tromboza (“trombos”= cheag) şi embolia
(“emballein”= a arunca).
3. Pierderea de masă sanguină din sistemul cardiovascular: hemoragia
(“haima”= sânge, “rage”= a rupe) sau de limfă (limforagie) ca şi scăderea
generală şi gravă a perfuziei tisulare (şocul, edemul).

1.1. HIPEREMIA
Definiţie: creşterea masei de sânge intravascular, într-un ţesut, organ sau teritoriu al
organismului.
Diagnosticul diferenţial: se face cu pletora: creşterea absolută a masei de
sânge în tot teritoriul circulator.
Clasificarea hiperemiilor:
a) după sediu:
 hiperemie arterială;
 hiperemie venoasă, însoţită constant de hiperemie capilară;
b)după patologie:
 hiperemie activă - creşterea aportului de sânge arterial cu circulaţie venoasă
normală;
 hiperemie pasivă - aport de sânge arterial normal cu scăderea debitului
circulaţiei venoase.
 1.1.1 Hiperemia activă
Definiţie: creşterea masei de sânge în arteriole şi capilarele lor eferente, interesând
un teritoriu limitat din organismul uman.
După etiologie se clasifică în hiperemie activă fiziologică şi hiperemie activă
patologică.
Hiperemiile active fiziologice apar în cursul activităţii ţesuturilor şi organelor
(efort muscular, efort digestiv - la nivelul mucoasei tubului digestiv, premenstrual)
sau în distoniile neurovegetative. Poate să apară clinic o creştere minimă a
temperaturii cu o vagă senzaţie de arsură; culoarea tegumentelor (exantem) şi
mucoaselor (enantem) este roşietica fiind denumită în general, “eritem”.
Hiperemia activă patologică este cea mai frecventă tulburare circulatorie
însoţită de manifestări clinice. De exemplu la nivelul tegumentelor pot apare zone
de eritem circumscris (rozeola sifilitică) sau confluent (exantem însoţit de enantem)
ca în bolile infecţioase de tipul rujeolei (rujeola porneşte de la orificiile feţei, se
extinde pe tot tegumentul respectând extremităţile) sau scarlatinei (respectă zona
peribucală, zona perinazală, zona periorbitală şi se extinde pe trunchi şi
extremităţi).
Etiologie:
a) factori fizici: energie radiantă (hiperemie activă = expunere la soare urmată de
pigmentare), lovire, frecare, caldură, frig;
b) factori chimici: alcool, cloroform, etc.
c) factori biologici: - exogeni (viruşi, germeni microbieni, toxine, etc.)
- endogeni (necroze tisulare, etc.).
Patogenia, indiferent de etiologie este legată de activităţile reflexe ale
sistemului nervos vegetativ, adică de hiperactivitatea formaţiunilor vasodilatatoare
şi în final paralizia formaţiunilor vasomotorii (vasoconstricţie) cu o creştere a
stimulării vasodilatatorii şi relaxare a muşchilor din peretele arterial.
Macroscopic: culoare roşie a ţesutului (teritoriului), creşterea temperaturii
locale, puls accelerat şi de amplitudine crescută. Pe viu, simpla presiune
(vitropresiune) duce la dispariţia roşeţei (lipseşte extravazarea hematiilor).
Acţiunea prelungită a stazei duce la tumefierea regiunii: digitopresiunea lasă urme
palide şi adânci pe termen scurt (edem).
Microscopic: se observă capilare dilatate pline cu hematii uniform colorate,
bine individualizate şi serozitate extravazată (edem simplu).
Hiperemia activă este un fenomen acut, de scurtă durată (ore, zile); leziunile
circulatorii care însoţesc procesul inflamator (ex. viroza respiratorie precedată de
hiperemie mucoasă) reprezintă starea de început a procesului şi nu lasă sechele. Se
poate complica cu alte tulburări (edem, hemoragii) prin asocierea de leziuni ale
pereţilor capilari.