CAPITOLUL II

PSIHODIAGNOZA INTELIGENŢEI
Argument
Psihodiagnoza inteligenței necesită o analiză detaliată a domeniului vizat. Capitolul dat
prezintă o asemenea analiză a metodelor psihodiagnostice, ilustrată prin exemple reprezentative
şi completată cu teste de evaluare şi autoevaluare, cunoaşterea cărora va contribui la ameliorarea
procesului evaluativ general.
Obiective
În rezultatul studierii acestui capitol, veţi fi capabili să:
 cunoaşteţi problemele de ordin general al inteligenţei;
 identificaţi şi să caracterizaţi diverse tipuri a testelor de inteligenţă;
 selectaţi şi să determinaţi esenţa şi aria de utilizare a testelor de inteligenţă;
 aplicaţi, să prelucraţi şi să interpretaţi rezultatele obţinute.

Conţinut
2.1. Noţiuni generale
Nu există un consens unanim în ceea ce priveşte definiţia inteligenţei şi măsurarea ei.
Prezentată în dicţionare ca “ansamblu al funcţiilor mentale având drept scop cunoaşterea
conceptuală şi raţională” inteligenţa este, în general, văzută ca o activitate complexă mentală,
flexibilă şi mereu confruntată cu situaţii noi şi probleme în care se foloseşte memoria, raţiunea
(logica) şi cunoştinţele dobândite.
Tehnicile şi instrumentele de măsurare a inteligenţei au fost impulsionate de studiile
savanţilor Binet şi Simon şi au pornit de la observaţia că dezvoltarea intelectuală nu este absolut
paralelă cu dezvoltarea generală sau cu vârsta cronologică. Există ca atare o vârstămentală ce
corelează sau nu cu cea cronologică. Această ipoteză a condiţionat elaborarea unui şir de tehnici
de măsurare a inteligenţei.
În prezent, există o mare varietate de teste de inteligenţă care diferă prin numeroşi
parametri. Testele pot fi omogene sau compozite, verbale sau nonverbale, de aplicare individuală
sau colectivă, destinate examinării copiilor sau adulţilor. Testele pot constitui o scală unică sau
mai multe scale de natură diferită a căror rezultate sînt adiţionate. Prin combinarea acestor
parametri se ajunge la tipuri foarte variate de teste.

2.2. Teste de tip Binet-Simon

Scalele construite de Binet, autorul celei mai populare serii de teste de inteligenţă, au mai
mult un interes istoric. De aplicare individuală, ele erau constituite din temi eterogeni, verbali şi
nonverbali care, după părerea lui Binet, puneau în joc componentele esenţiale ale inteligenţei.
Până la Binet erau testate, de regulă, diferenţele senzorial-motorii. Practica, însă, cerea informaţii
despre funcţiile psihice superioare, denumite, de obicei, prin termenul „intelect”. Anume aceste
funcţii asigură asimilarea cunoştinţelor şi realizarea cu succes a activităţilor de adaptare.
În anul 1904, Ministerul Instrucţiunii Publice din Franţa l-a numit pe Binet în fruntea
unei comisii pentru studierea copiilor cu retard mental. În acest scop, Binet, în colaborare cu
Simon, creează în anul 1905 (cu revizuirea ulterioară în 1908 şi 1911) prima scală de inteligenţă.
Scala cuprindea un larg diapazon de funcţii: comprehensiune, invenţie, raţionament, considerate
de Binet componente fundamentale ale inteligenţei. Scala includea şi material senzorial şi
perceptiv, însă, în comparaţie cu majoritatea testelor existente în acea perioadă, partea majoră
revenea probelor verbale. Iată câteva exemple din aceste scale:
 pentru vârsta de 3 ani: a arăta nas, ochi, gură; a repeta două cifre; a repeta o frază din şase
silabe; a spune numele său de familie.
 pentru vârsta de 6 ani: a repeta o frază din 16 silabe; a compara două figuri din punct de
vedere estetic; a executa trei rugăminţi simultane; a distinge dimineaţa şi seara.
 pentru vârsta de 11 ani: a explica frazele care conţin absurdităţi, a forma o fraza din trei
cuvinte; a reproduce mai mult de 60 de cuvinte în 3 minute; a pune cuvinte într-o anumită
ordine.
Rezultatul subiectului la test exprima "vârsta mentală". Exemplul care urmează este
menit să faciliteze înţelegerea procedeului de calculare a vârstei mentale Să presupunem că
avem un test de inteligenţă care conţine 6 itemi pentru fiecare vârstă. Să presupunem, de
asemenea, că un subiect obţine rezultatul ilustrat în tabelul 1 (semnele " + " / " - " indică reuşita /
nereuşita subiectului).
Tabelul 1. Calcularea vârstei mentale
Vârsta Itemi
1 2 3 4 5 6
5 ani + + + + + +
6 ani + - - + + +
7 ani + - + - - -
8 ani - - - - - -

Deoarece fiecărui nivel îi corespund câte 6 itemi, prin definiţie, se consideră că fiecare
item valorează 2 luni de vârstă mentală. În aceste condiţii, vârsta mentală a subiectului va fi
calculat în felul următor: vârsta mentală de bază este vârsta maximă la care subiectul reuşeşte toţi
itemii (în exemplu  5 ani). La această vârstă de bază se adaugă numărul de luni care corespund
itemilor reuşiţi supra vârstei de bază (în exemplu  6 temi, deci 12 luni). Vârsta mentală a
subiectului este de 6 ani şi 0 luni.
Ulterior, noţiunea de vârsta mentală şi modul său de calculare au fost abandonate, fiind
propus termenul de Coeficient de Inteligenţă (C.I.) care se obţine după formula:

vârsta mentală
C. I. = ---------------------------- x 100
vârsta cronologică

Scalele Binet-Simon au atras atenţia psihologilor din toată lumea. Ele au fost adaptate în
diverse limbi. Variantele cele mai reuşite au fost elaborate sub conducerea lui Terman
(Universitatea Stanford), cunoscute sub denumirea de scalele Stanford-Binet. Terman şi
colaboratorii săi au contribuit esenţial la perfecţionarea scalelor Binet-Simon. Modificările au
fost atât de numeroase, încât se consideră că, de fapt, Terman a creat un test nou, de tip Binet.
Aceste scale au constituit, decenii la rând, principala metodă de examinare individuală a
inteligenţei.
Terman a dat indicaţii deosebit de utile sub aspectul tehnicii de elaborare a unei scale de
inteligenţă, corespunzătoare cerinţelor psihometriei, fixând unele principii generale de selecţie a
probelor, de alcătuire a eşantioanelor de etalonare.
 Probele sînt de o mare varietate. Cele mai numeroase sînt probele de gândire (29%). În
această categorie pe prim plan se află întrebările care necesită stabilirea asemănărilor şi
deosebirilor dintre două sau mai multe obiecte. Probele considerate de autor ca unele dintre cele
mai reprezentative sînt probele numite de Terman de „reconciliere a noţiunilor opuse”; de
exemplu, în ce fel se aseamănă „greu şi uşor” sau „mai mult şi mai puţin” şi cele de „analogii
opuse”; de exemplu, „fratele este băiat, sora este......”, „pasărea zboară, peştele......”. Pe locul doi,
ca frecvenţă, sînt probele de găsire a absurdităţilor în imagini sau în materialul verbal şi probele
de comprehensiune: de găsire a mai multor justificări pentru o acţiune indicată sau de deducere a
soluţiei unei situaţii având ca punct de plecare descrierea unor detalii.
Probele de limbaj ocupă aproximativ 25 % din volumul total, iar dintre ele marea
majoritate sînt de vocabular: a arăta şi a denumi obiectele dinimagine, a explica anumite cuvinte
abstracte, a compune o propoziţie folosind cuvintele date, a verbaliza o ilustraţie etc.
Cele aproximativ 21% de probe ce fac apel la memorie sînt distribuite la toate vârstele.
Cele mai numeroase sînt probele de reproducere imediată a unor serii formate din 2-9 cifre.
Urmează probele, destul de variate în conţinut, care implică memoria vizuală, imaginativă, cum
ar fi: memorarea de imagini, numirea obiectului ascuns, reproducerea unor desene într-o anumită
succesiune.
Probele cu caracter manipulativ sînt puţine (aproximativ 5%). Ele constau din: găsirea
figurilor geometrice corespunzătoare modelului, construcţii din cuburi, parcurgerea unui labirint,
descoperirea lacunelor etc.

2.3. Teste omogene

Paralel cu testele de tip Binet-Simon, se dezvoltă o orientare foarte diferită. În cadrul
acestei orientări se consideră că inteligenţa poate fi măsurată cu ajutorul scalelor constituite din
probe de natură omogenă, identică, dar de dificultate diferită. Au fost construite numeroase
probe, verbale şi nonverbale, izolate sau făcând parte dintr-o baterie. Ele se bazează pe
însărcinări ca: a reproduce o serie de figuri geometrice din ce în ce mai complexe cu ajutorul
cuburilor (Cuburile Kohs), a indica drumul cel mai rapid pentru a ieşi din labirinturi din ce în ce
mai complicate (Labirintele Porteus), a desena un om, cotarea fiind bazată pe numărul şi
corecţia elementelor anatomice reproduse (Testul Goodenough) etc. De exemplu, testul Cuburile
Kohsconstă în reproducerea a 17 modele mozaic, desenate pe câte un cartonaş, folosind cuburi
colorate . Dificultatea crescândă a celor 17 probe era determinată de numărul cuburilor necesare
pentru reproducerea unui model (de la 4 la 16), de trecerea de la modele monocolore la cele
pluricolore, de creşterea disimetriei modelelor, de trecerea de la modele în poziţie orizontală la
altele în poziţie oblică etc. Testul Labirintele Porteus constă dintr-o serie de labirinte imprimate
pe foi separate, de dificultate crescândă. Subiectul trebuie să traseze cu un creion drumul de la
punctul de pornire până la ieşire. Se consideră eroare orice depăşire a limitelor ce delimitează
culoarul sau pornirea pe un drum închis. Testul Desenul unui om (Goodenough) constă în a-l
face pe subiect să deseneze un omuleţ. Desenul este cotat, ținând cont de prezenţa sau absenţa
unei serii de elemente. Autorul a elaborat o scală conform căreia pot fi evaluate 51 de elemente
ale acestui desen. Proba de o extremă facilitate de utilizare, destul de independentă de factorii
socioeconomici, este excelentă. Ea continuă să se bucure de un mai mare succes şi să fie obiectul
numeroaselor adaptări.

2.4. Baterii compozite

 Testele cele mai utilizate astăzi în examinarea inteligenţei generale sînt bateriile
compozite. Printre cele mai cunoscute putem evidenţia seria de Scale de inteligenţă Wechsler
(WAIS, WISC, WPPSI), destinate diferitor vârstecare au marcat o etapă decisivă în istoria testelor
de inteligenţă.
În activitatea sa clinică, Wechsler, psiholog la spitalul Bellevue din New York, a simţit
necesitatea creării unei alte metode de determinare a inteligenţei decât cea de tip Binet-Simon. În
1939, autorul publică prima scală de tip nou. Testul conţine probe de bază (cinci verbale şi cinci
nonverbale/de performanţă) şi facultative. Grupul verbal conţine probe de informaţie,
decomprehensiune, de aritmetică, de vocabular, de similitudini, de memorie. Grupul de
performanţă conţine probe de completare a imaginilor, de clasificare a imaginilor, de asamblare a
obiectelor, cuburi, coduri, simboluri. Rezultatele obţinute de subiect permit să se determine C. I.
global, C. I. verbal şi C. I. de performanţă.
Pentru cazurile când, din lipsă de timp, nu se poate aplica scala în ansamblu, diferiţi
autori au elaborat scale abreviate, formate doar din două – patru probe, de exemplu: aritmetică,
similitudini, completare de imagini, sau: vocabular, informare, similitudini, asamblarea de
imagini.

2.5. Teste pentru populaţii specifice

Un loc aparte le revine probelor elaborate pentru testarea persoanelor cu diverse
deficienţe care nu puteau fi examinate prin metode tradiţionale. De exemplu, pentru testarea
copiilor cu deficienţe auditive se utilizează scalele nonverbale; pentru testarea persoanelor cu
deficienţe vizuale se utilizează teste orale, teste bazate pe sistemul de lectură şi scris pentru orbi
şi alte probe special adaptate (de exemplu, discuri, înscrieri pe banda magnetică etc.); pentru
testarea persoanelor cu deficienţe ortopedice se utilizează teste de clasificare a imaginilor sau de
tip vocabular.

2.6. Testarea diferenţelor interculturale

Un loc aparte în problematica inteligenţei revine testării persoanelor cu diferenţe
culturale evidente, Această problemă a apărut în anii 50 ai secolului XX. Elaborarea unor
asemenea teste era legată de necesitatea utilizării maxime a resurselor umane în ţările în curs de
dezvoltare. Nevoia de a dezvolta rapid sistemul de instruire în aceste ţări putea fi parţial
satisfăcută prin utilizarea testelor la admiterea în instituţiile de învățământ şi în consilierea
individuală. În S.U.A., testarea diferenţelor interculturale a fost generată de existenţa
minorităţilor culturale.
De regulă, din testele de diferenţe interculturală sînt excluşi parametrii prin care se
deosebesc diverse culturi. În acest sens, cei mai reprezentativi parametri sînt limba, abilitatea de
a citi, noţiunile necunoscute. Or, testele utilizate preponderent în scopul studierii diferenţelor
interculturale sînt cele nonverbale (testul Raven, testul Goodenough, testul Meili, testul Cattell şi
altele).

2.7. Teste de aplicare colectivă

Majoritatea testelor analizate mai sus sînt de aplicare individuală. Însă, la începutul
secolului XX, pe fundalul marelui optimism privind posibilitatea stabilirii obiective a nivelului
intelectual, a apărut necesitatea elaborării unor teste de inteligenţă aplicabile pe loturi mari de
subiecţi. Primele probe de aplicare colectivă au fost elaborate în timpul primului război mondial,
când s-a decis încorporarea în armata americană a unui număr considerabil de recruţi. Au fost
construite două baterii Army A, cu conţinut verbal (sinonime/antonime, aritmetică, analogii,
informaţii generale etc.) şi Army B, cu conţinut nonverbal, care se aplica persoanelor incapabile
să răspundă la Army A din diferite motive: analfabeţi, vorbitori de altă limbă etc. Aceste teste au
fost adaptate ulterior pentru utilizare civilă şi aplicare în masă.
În general, se consideră că testele de aplicare individuală sînt superioare celor de grup,
graţie condiţiilor pe care le oferă pentru observarea unor aspecte psihice nedetectabile în
aplicarea colectivă (metoda de lucru, efortul de adaptare etc.). Cu toate acestea, nu lipsesc
argumentele vizavi de avantajele testelor de grup. Pentru unii subiecţi, situaţia de examen în grup
este mai puţin inhibantă decât contactul nemijlocit cu psihologul. Testele de grup necesită mai
puţin timp în aplicare, pot furniza informaţii pe eşantioane numeroase şi sînt mai simple în
prelucrare. Acestea pot fi aplicate şi de persoane cu o pregătire psihologică redusă, ele fiind
extrem de standardizate (în aplicare). Instrucţiunile pot fi înregistrate pe bandă de magnetofon,
iar unele teste de grup permit o cotare cu ajutorul calculatoarelor.
Testele de aplicare colectivă pot avea un conţinut verbal sau nonverbal, însă majoritatea
lor sînt complexe, conținând ambele tipuri de material. Testele de grup nu pot fi aplicate înainte
de vârsta de 6-7 ani, deoarece copiii nu sînt capabili să-şi organizeze activitatea conform unor
instrucţiuni.
Testele de aplicare colectivă sînt numeroase. Ele pot avea un conţinut verbal sau
nonverbal. În testele pentru vârstele mici se includ probe de observaţie, de apreciere estetică, de
identificare, de discriminare a mărimii, de percepere a întregului şi a părţilor, de lacune etc. În
testele pentru vârstele mai mari se includ probe utilizate în testele individuale, dar într-o formă
modificată. Codul, numărarea blocurilor, completarea seriilor numerice, omiterea cuvântului
neadecvat seriei sînt doar unele dintre cele mai frecvent utilizate în testele de grup. Un şir de
teste de aplicare individuală pot fi aplicate colectiv, pornind de la o anumită vârstă.
Numărul testelor de aplicare colectivă este enorm. Dintre cele mai reprezentative putem
menţiona: Testul analitic de inteligenţăMeili, compus din şase subteste (serii de cifre, serii de
imagini, analogii de figuri, lacune de imagini, desene, fraze) şi destinat identificării profilului
intelectual al subiectului, reprezentat, în opinia autorului de combinarea a patru factori: inventiv,
analitic, abstract şi concret; Matricele progresive Raven, compus din cinci serii a câte
douăsprezece probe de dificultate crescândă şi destinat măsurării nivelului intelectual al
subiectului, conform autorului, neinfluenţat de factori educativi sau culturali.
Actualmente, testele de inteligenţă ca instrumente diagnostice, au căpătat o răspândire
enormă, pătrunzând în diverse sfere ale vieţii umane.

Rezumat
Nu există un consens unanim atât în ceea ce priveşte definiţia inteligenţei cât şi în
măsurarea ei.
În prezent, există o mare varietate de teste de inteligenţă care diferă prin numeroşi
parametri. Testele pot fi omogene sau compozite, verbale sau nonverbale, de aplicare individuală
sau colectivă, destinate examinării copiilor sau adulţilor. Testele pot constitui o scală unică sau
mai multe scale de natură diferită a căror rezultate sunt adiţionate. Prin combinarea acestor
parametri se ajunge la tipuri foarte variate de teste.
Actualmente, testele de inteligenţă ca instrumente diagnostice, au căpătat o răspândire
enormă, pătrunzând în diverse sfere ale vieţii umane.
 Probe de evaluare / autoevaluare
1. Numiţi tipurile testelor de inteligenţă.
2. Caracterizaţi testele de inteligenţă de tip Binet-Simon.
3. Comparaţi testele de inteligență omogene şi compozite; identificaţi asemănările şi deosebirile
dintre ele.
4. Identificaţi specificul testelor de inteligenţă pentru populaţii specifice şi pentru măsurarea
diferenţelor interculturale.
5. Comparaţi testele de aplicare individuală şi colectivă; identificaţi asemănările şi deosebirile
dintre ele.