Оглавление

Noțiunea...........................................................................................................................................2

Scopul adopției.............................................................................................................................2

Datele statistice............................................................................................................................3

Caracteristica juridică adopției........................................................................................................3

Condiţiile adopției...........................................................................................................................4

Impedimentele adopției...................................................................................................................5
Noțiunea
Putem analiza noțiunea de adopție prin mai multe accepțiuni:

 Ca act juridic, noţiunea de adopţie desemnează acordul de voinţă al părţilor care

participă la încheierea sa şi care, încuviinţat de instanţa judecătorească, dă raţiune
raportului juridic de adopţie.
 Ca raport juridic, adopţia constă în legătura de rudenie pe care o creează între adoptat şi
descendenţii săi – pe de o parte, şi adoptator şi rudele sale – pe de altă parte.
 Ca instituţie juridică, adopţia desemnează totalitatea normelor juridice care
reglementează condiţiile privind naşterea, efectele, nulitatea şi desfacerea ei113

Reeșind din toate cele expuse, adopţia poate fi definită ca actul juridic încuviinţat de
organul respectiv competent – instanţa de judecată – în rezultatul căruia între adoptat şi
descendenţii săi şi adoptator şi rudele acestuia apar drepturi şi obligaţii asimilate de lege cu
cele dintre părinţi şi copii şi încetează drepturile şi obligaţiile adoptatului faţă de rudele sale de
provenienţă.
Scopul adopției

Conform legislaţiei în vigoare, sensul adopţiei - asigurarea intereselor şi drepturilor

copilului orfan sau lipsit de ocrotirea părintească. Scopul de bază al adopţiei constă în crearea
condiţiilor prielnice şi adecvate de dezvoltare fizică şi spirituală pentru aceşti copii. În urma
adopţiei se stabilesc relaţii de rudenie între adoptat şi adoptatori şi rudele acestora, se lărgeşte
familia, devenind completă, se înfăptuieşte un scop uman al societăţii şi fiecărei persoane în
parte de a avea grijă de copiii rămaşi orfani. La rîndul său, copiii, fiind crescuţi şi educaţi într-o
atmosferă de dragoste, stimă şi înţelegere, sînt un suport la adînci bătrîneţe pentru părinţii
adoptivi.

Legea Republicii Moldova privind drepturile copilului din 15 decembrie 1994 a consfinţit
principiul conform căruia familia constituie locul natural de dezvoltare şi de educaţie al
copilului. Articolul 16 al Legii menţionate indică că “fiecare copil are dreptul să locuiască în
familie, să-şi cunoască părinţii, să beneficieze de grija lor, să coabiteze cu aceştia, cu excepţia
cazurilor în care despărţirea de un părinte sau de ambii părinţi este necesară în interes.

113113
Albu I. Dreptul familiei. – Bucureşti: Editura didactică şi pedagojică, 1975, p. 27-32.
 Actul juridic de adopţie are o importanţă deosebită în realizarea prevederilor legii. Adopţia
se efectuează în interesul a copilului; ea este menită să asigure copilului lipsit de grija
părintească un mediu familial, o educaţie bună, un climat de iubire, fericire, înţelegere; în
persoana adoptatorului adoptatul găsește acea persoană care trebuie să-i înlocuiască părinţii lui
fireşti în plan moral, social şi material; prin adopţie copilul este plasat în altă familie, are
posibilitatea de a fi crescut şi educat în cadrul familiei.

De obicei sînt adoptaţi copii orfani, copii abandonaţi sau părinţii cărora au fost decăzuţi din
drepturile părinteşti. Adopţia are ca scop înlăturarea pricinilor care influenţează negativ la
formarea personalităţii copilului. Actul juridic de adopţie are o însemnătate pozitivă nu numai în
cazurile cînd copilul este orfan sau lipsit de grija ambilor părinţi, dar şi în cazul lipsei unuia din
părinţi.

Datele statistice

Astăzi, în ţara noastră, ca şi în lumea întreagă, sînt destul de frecvente divorţurile. După
datele oficiale ale organelor de înregistrare a actelor de stare civilă ale Republicii Moldova în
ultimii 5 ani numărul căsătoriilor desfăcute depăşesc 44 la sută din numărul căsătoriilor
încheiate. Avînd în vedere că majoritatea soţilor care desfac căsătoria au copii, devine evident
faptul că numărul copiilor care sînt lipsiţi de ocrotirea părintească creşte. Şi aici adopţia de către
soţul părintelui îi permite copilului, care suferă cel mai mult în rezultatul divorţului, să-şi
recapete familia integră, ceea ce influenţează pozitiv procesul de educare, creştere şi formare a
personalităţii copilului.

Numărul copiilor rămași fără ocrotire părintească este în creștere, principala cauză fiind plecarea
peste hotare a părinților

Conform datelor Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, în anul 2016 au fost luaţi la
evidenţă 4448 copii rămaşi fără îngrijire părintească, ceea ce este cu 6,6% mai mult față de anul
precedent. Fiecare al treilea copil are vîrsta de 7-10 ani (30,8%), iar 76,2% sunt copii din mediul
rural. Printre principalele motive de stabilire a statutului de copil rămas fără ocrotire părintească
este plecarea peste hotare a unicului sau ambilor părinţi (60,6% din copii), decăderea din drepturi
părinteşti (10,6%), ambii/unicul părinte decedat (8,1%) şi alte motive prin care părinţii nu sunt
decăzuţi din drepturi, dar au survenit alte cauze, cum ar fi neîndeplinirea obligaţiilor părinteşti
(8,8%), lipsa condiţiilor de trai (5,0%).
Cel mai des copiilor rămaşi fără îngrijire părintească li s-au aplicat forme de protecţie familială,
în special integrarea în familii extinse (57,6%), plasarea sub tutelă/ curatelă la terța persoane
(12,9%), reintegrarea în familia bilogică (12,3%), dar şi plasarea în instituţii de tip rezidenţial –
7,9 %.

În anul 2016 de către cetăţenii Republicii Moldova au fost adoptaţi 105 copii comparativ
cu 88 copii în anul precedent, iar de către cetăţenii străini - 11 copii. Cel mai des au fost adoptați
băieți, cetăţenii Republicii Moldova adoptînd mai mult copii cu vîrsta de 3-6 ani, iar adoptatorii
străini mai mulți copii cu vîrsta 7-10 ani.

Caracteristica juridică adopției

Adopţia este un act juridic complex. Încheierea lui necesită săvîrşirea a două operaţii
juridice: a) actul juridic al părţilor în vederea adopţiei; b) încuviinţarea acestui act de către
instanţa judecătorească. Fiecare dintre cele două operaţii este un element esenţial al adopţiei.
Aceste două operaţii nu numai că se săvîrşesc în momente diferite, dar au şi o natură juridică
deosebită. Astfel, prima operaţie juridică este un act de dreptul familiei, pe cînd cea de a doua
operaţie este un act de drept procesual civil.

Adopţia este un act de dreptul familiei, deoarece el se încheie la consimţămîntul părţilor, la

constatarea faptului că copilul este adoptabil iar persoanele care s-au adresat cu cererea de
adopţie au calitatea de adoptatori şi numai după îndeplinirea tuturor condiţiilor de fond urmează
adoptarea hotărîrii de adopţie de către instanţa judecătorească

Scopul oricărei adopţii este interesul copilului, care este şi cea mai importantă condiţie de fond
pentru efectuarea actului juridic de adopţie. Prin interesul adoptatului trebuie de înţeles că de la
adoptator se cere de a prezenta condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare asigurării
dezvoltării armonioase a copilului. Trebuie, aşadar, avute în vedere satisfacerea intereselor
personale nepatrimoniale ale adoptatului, cît şi cele patrimoniale ale acestuia.

Condiţiile adopției

Articolul 10 alin. 1 Legea nr. 99/2010 stabilește că, persoana poate fi adoptată doar pînă la
împlinirea vîrstei de 18 ani. Prin derogare de la alin. 1 persoana care a dobîndit capacitate
deplină de exerciţiu pînă la vîrsta de 18 ani poate fi adoptată numai în cazul în care adoptator
este persoana sau familia care a crescut-o, dacă a conveţuit cu aceştia nu mai puţin de trei ani
pînă la depunerea cererii de adopţie.
Articolul 12 alin. 1 Legea nr. 99/2010 stipulează că în calitate de adoptatori pot fi cetăţeni
de ambele sexe, care au împlinit vîrsta de 25 de ani. Actul juridic de adopţie poate fi înfăptuit
numai cu acordul de voinţă al persoanei sau al familiei care urmează să adopte şi acest acord de
voinţă trebuie să fie exprimat de persoana (persoanele) care are capacitatea de exerciţiu şi este
suficient de matură pentru a adopta un copil. Alineatul 3 al aceluiaşi articol, prin derogare de la
alin. 1 , permite ca doar unul dintre soţi să aibă împlinită vîrsta de 25 de ani. Legislaţia în vigoare
prevede o diferenţă de vîrstă de cel puţin 18 ani, dar nu mai mare de 48 de ani. Diferenţa de
vîrstă de 18 ani poate fi micşorată, pentru motive temeinice, pînă la 16 ani.
După cum s-a mai menţionat, adoptatori pot fi persoane de ambele sexe. Aceste persoane
pot fi atît soţii căsătoriţi, cît şi bărbaţii sau femeile singure. În cazul adopţiei de către soţi copilul
este luat într-o familie deja formată, aşa cum în al doilea caz prin adopţie se formează o nouă
familie compusă din adoptator şi adoptat.

O altă cerinţă de fond a actului juridic al adopţiei – aptitudinea de a adopta a persoanei sau
familiei care doreşte să adopte – înfăptuită în etapa administrativă a procedurii de încuviinţare.
Stabilind că nu pot adopta decît persoanele sau familiile care prezintă garanţii morale şi
materiale necesare asigurării dezvoltării armonioase a copilului, legislaţia în vigoare implică
candidaţilor să prezinte aceste dovezi prin intermediul organelor tutelare.

Consimţămîntul la adopţie. Încheierea actului juridic de adopţie necesită manifestarea de voinţă

a unor anumite persoane, care se manifestă după caz. Pentru a porni actul juridic de adopţie, este
nevoie de consimţămîntul celui care adoptă. Articolul 25 Legea nr. 99/2010 prevede că
adoptatorul îşi dă consimţămîntul la adopţia copilului propus de autoritatea tutelară în care
confirmă că a luat cunoştinţă şi de starea de sănătate a copilului. Consimţămîntul celui care
adoptă este un consimţămînt prioritar şi întotdeauna necesar. Este ceea ce rezultă din faptul că, în
condiţiile stabilite de lege, celelalte consimţăminte pot să lipsească ori pot fi suplinite, în timp ce
consimţămîntul adoptatorului este de neînlocuit.

Dacă copilul este adoptat de persoane căsătorite,este obligatoriu consimţămîntul al ambilor

soţi.
În caz dacă soţul va refuza să adopte împreună cu celălalt soţ sau nu va da consimţămîntul la
adopţie, atunci cererea despre încuviinţarea adopţiei va fi respinsă, deoarece pentru înfăptuirea
actului juridic de adopţie e necesar îndeplinirea tuturor cerinţelor concomitent şi nu numai a
uneia sau a unui oarecare număr din ele.
Legea nr. 99/2010 (art.24 alin.3) prevede că, copilul poate fi adoptat fără acordul părinţilor
în cazurile cînd aceştia:

a) sînt decăzuţi din drepturile părinteşti;

b) sînt declaraţi de instanţa judecătorească dispăruţi sau decedaţi;
c) sînt declaraţi, în modul stabilit, incapabili;

Impedimentele adopției

Legislaţia în vigoare stabilește că, nu pot fi adoptatori persoanele în privinţa cărora există
împrejurări de fapt sau de drept ce opresc încuviinţarea actului juridic de adopţie. Aceste
circumstanţe sau impedimente pot avea un caracter bine determinat sau pot exista ca o
posibilitate ce poate opri atingerea scopului adopţiei pentru viitor.
Articolul 12 alin 4 Legea nr. 99/2010 stipulează că, nu pot fi adoptatori persoanele decăzute din
drepturile părinteşti în baza unei hotărîri judecătoreşti, ceea ce e şi real, deoarece o persoană
decăzută din drepturile părinteşti nu poate să-i acorde copilului o viaţă şi educaţie prielnică.

Un alt impediment la adopţie prevăzut de art. 12 Legea nr. 99/2010 este prezenţa unor boli
psihice şi a altor maladii ce fac imposibilă îndeplinirea drepturilor şi a obligaţiilor părinteşti.

Persoana care adoptă trebuie să-şi exprime consimţămîntul valabil pentru încheierea adopţiei, dar
acesta nu poate fi exprimat de cît de cel cu capacitate deplină de exerciţiu.

Practica judiciară a constatat că adopţia nu poate fi încuviinţată atunci cînd persoana care doreşte
să adopte suferă de una din următoarele boli:
– HIV/SIDA;
– boli psihice şi de comportament;
– narcomanie;
– alcoolism cronic;
– boli somatice cronice, cu statutul de invalid de gradul I şi II;
– boli oncologice, forme maligne;
– hepatite virale B, C, D şi alte maladii care împiedică realizarea drepturilor şi
îndeplinirea obligaţiilor de părinte.
Familia sau persoana care doreşte să adopte poate fi luată la evidenţă de către autoritatea tutelară,
dacă s-a constatat existenţa condiţiilor materiale şi a garanţiilor morale necesare dezvoltării
armonioase a copilului.
Autoritatea tutelară este obligată să examineze condiţiile materiale şi garanţiile corespunzătoare
dezvoltării armonioase a copilului pe care le au adoptatorii. În acest scop, specialistul în
domeniu, căruia i-a fost repartizat cazul, analizează la domiciliul celui care a depus cererea de
adopţie următoarele aspecte:

– profilul individual al adoptatorilor;

– situaţia materială şi relaţiile actuale de muncă;
– lipsa de copii sau atitudinea faţă de copiii proprii;
– capacitatea de a fi părinte;
– descrierea fiecărui copil din cadrul familiei, dacă în familie mai sînt alţi copii;
– stilul de viaţă al familiei este o familie simplă sau lărgită;
– motivaţia şi înţelegerea actuală a sarcinilor adoptatorilor;
– aşteptări faţă de mediul de provenienţă al copilului;
– condiţiile de trai, locuinţa;
– veniturile şi vecinătatea.
Concluzia autorităţii tutelare urmează să fie prezentată în judecată cu următoarele anexe:

1) certificat privind depunerea cererii de adopţie la autoritatea tutelară de către

persoanele care doresc să adopte;
2) raport de evaluare a candidatului;
3) atestatul de adoptator;
4) decizia cu privire la luarea în evidenţă a adoptatorului;
5) certificat de participare la cursuri de instruire pentru părinţii adoptivi;
6) permisul de vizită;
7) decizia de încredinţare a copilului în familie;
8) copia certificatului de naştere al adoptatului;
9) concluzia medicală cu privire la starea sănătăţii, dezvoltarea fizică şi mintală a
adoptatului;
10) consimţămîntul în scris al copilului care a împlinit vîrsta de 10 ani referitor la adopţie,
la schimbarea numelui, prenumelui, patronimicului şi înscrierea adoptatorilor în
calitate de părinţi;
11) consimţămintul în scris la adopţie al părinţilor şi, după caz, al tutorelui, curatorului
copilului.
După primirea concluziei autorităţii tutelare instanţa de judecată printr-o încheiere dispune
reînceperea procesului şi fixează termenul de judecare a pricinii în şedinţa de judecată, cu citarea
participanţilor la proces, a procurorului, cît şi a autorităţii tutelare .

Adopţia ca act juridic produce efecte juridice din momentul cînd hotărîrea instanţei de judecată
rămîne definitivă, adică la expirarea termenului de 15 zile de la pronunţarea hotărîrii, dacă ea în
acest termen n-a fost atacată. Astfel, în rezultatul adopţiei apar drepturi şi obligaţii reciproce:

– între adoptat şi adoptator;

– între descendenţii adoptatului şi adoptator;
– între rudele adoptatorului şi cel adoptat;
– între descendenţii adoptatului şi rudele adoptatorului.
Este posibilă şi o altă clasificare a consecinţelor juridice ale adopţiei:

– care determină poziţia juridică a adoptatului în familia adoptatorului;

– care se referă la relaţiile de drept ale adoptatului cu părinţii şi alte rude de sînge.
Nulitatea adopţiei este constatarea de către instanţa de judecată a invalidităţii actului de adopţie,
care are ca urmare anularea din momentul încuviinţării adopţiei a tuturor raporturilor juridice de
adopţie.
Articolul 49 Legea nr.99/2010 cuprinde temeiurile pentru declararea adopţiei nule:
 adopţia s-a încuviinţat fără consimţămîntul părinţilor biologici ai copilului sau al
soţului adoptatorului, dacă acest consimţămînt era obligatoriu conform legii;
 adopţia a fost încuviinţată cu încălcarea condiţiilor de fond sau de procedură stabilite
de legislaţie;
 adopţia a fost solicitată şi încuviinţată fără intenţia de a produce efecte juridice
caracteristice acestei forme legale de protecţie a copilului (adopţie fictivă).
Adopţia declarată nulă produce efecte juridice din momentul când hotărîrea instanţei de judecată
privind nulitatea adopţiei a rămas definitivă. Aşadar, se recunoaşte că între adoptator, rudele lui
şi cel adoptat nu mai există nici un fel de drepturi şi obligaţii şi se restabilesc toate drepturile şi
obligaţiile copilului faţă de părinţii săi fireşti şi rudele de provenienţă.

Plasamentul copiilor

Condiţiile social-economice din ţară (nestabilitatea economiei, plecarea populaţiei în străinătate,

creşterea criminalităţii etc.) au dus la majorarea numărului de minori lipsiţi de grija părintească.
Prin faptul că copiii sînt lipsiţi de grija părintească, lor li se încalcă unul dintre cele mai
importante drepturi – dreptul de a locui şi a fi educat în familie.
 Reglementarea juridică a ocrotirii copiilor abandonaţi şi orfani este expres prevăzută în art.
49 din Constituţia Republicii Moldova, în art. 20 alin. 1 din Convenţia privind drepturile
copilului, în art. 22 alin. 1 din Legea privind drepturile copilului, în Legea privind protecţia
specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi şi alte acte normative.
Autoritate centrală pentru protecţia copilului sunt Consiliul Naţional pentru Protecţia
Drepturilor Copilului, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Comisia pentru protecţia
copilului aflat în dificultate. Consiliul Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului.
Art. 53 alin.6 Codul Familiei impune persoanelor cu funcţii de răspundere din instituţiile
de instruire, curative, de asistenţă socială şi din altele similare, precum şi tuturor persoanelor care
dispun de informaţii despre copiii abandonaţi sau orfani obligaţia de a comunica această
informaţie, autorităţii tutelare de la locul aflării copilului, făcînd tot posibilul pentru a proteja
drepturile şi interesele legitime ale copilului.

Copiii minori pot rămîne fără ocrotire părintească din diferite motive, cum ar fi:
– decesul părinţilor;
– decăderea părinţilor din drepturile părinteşti în baza unei decizii a instanţei
judecătoreşti;
– copilul minor nu locuieşte cu părinţii şi ei nu vor să ia copilul la educaţie şi întreţinere
din motive neîntemeiate;
– copilul a fost luat de la părinţi în baza unei hotărîri judecătoreşti fără decăderea din
drepturile părinteşti;
– părinţii au fost recunoscuţi în modul stabilit de lege ca fiind incapabili sau avînd
capacitate restrînsă;
– în caz de boală sau absenţă îndelungată a părinţilor;
– în cazul refuzului părinţilor de a lua copilul din instituţiile curative sau educative;
– alte cazuri de lipsă a grijii părinteşti.
Copiii, depistaţi ca fiind lipsiţi de grija părintească, sînt luaţi la evidenţă la locul lor de trai. În
scopul evidenţei unice a tuturor copiilor rămaşi fără ocrotire părintească, datele despre aceştia
sînt transmise autorităţii centrale pentru protecţia copilului.
Formele plasamentului copiilor rămaşi fără ocrotire părintească sînt prevăzute de diferite
acte normative:
a) adopţia (Legea nr.99/2010);
b) tutela asupra copiilor în vîrstă de pînă la 14 ani şi curatela asupra copiilor în vîrstă de la
14 pînă la 18 ani (art.142-147 Codul Familiei şi art.50-64 Cod Civil);
 c) servicii de plasament de tip rezidenţial (art.12 Legea nr.140/2013). Această formă se
aplică doar în cazurile cînd nu există alte posibilităţi de plasament familial pentru copil.
Activitatea acestor instituţii este aprobată şi reglementată, în fiecare caz aparte de
organele administraţiei publice centrale sau locale.
Din toate formele de plasament cea mai reuşită este adopţia, deoarece prin adopţie copilului i se
oferă o familie în care el creşte şi se bucură de grija părintească ca un copil firesc. Totodată,
aceasta este o formă de plasament permanentă, spre deosebire de celelalte forme care sînt
temporare.

În concluzie aș putea menționa că adopție, de fapt este a doua șansa a copiilor, care au fost lipsiți
de grija părintească de a crește în cadrul unei familii sănătoase cu o atmosferă solemnă. Este a
doua șansa, o posibilitate de a primi suportul necesar care va sta la baza formării acestui copil ca
o personalitate.

E. Florian, Dreptul familiei, Ed. „C.H. Beck”, Bucureşti, 2006;

NOTE DE CURS DREPTUL FAMILIEI (Ciclul I) CHIŞINĂU – 2013
Alexandru Bacaci, Viorica Claudia Dumitrache, Cristina Codruţa
Hageanu, Dreptul familiei, ed. a 6-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009;