Munţii Tatra - cei mai înalţi Carpaţi de Vest

În cazul în care nu ştiai, 53% din arcul carpatic se găseşte pe teritoriul României.
Deci, tu, munţomanule, ecoturistule, iubitorule de natură, tu, românule, e normal să
iubeşti Munţii Carpaţi.
Şi pentru că noi îi iubim, am zis să cunoaştem şi alte părţi ale acestui arc muntos
impunător şi lung. Unde am mers? Nicăieri în altă parte decât în Tatra, Carpaţii de
Vest care construiesc graniţa dintre Slovacia şi Polonia.
 
Cu autocarul timp de multe ore. Ştii de ce? Pentru că noi nu avem autostrăzi. Pam-
pam! Dar asta e altă problemă. După ce treci graniţa cu Ungaria mai ai doar cinci ore
până la poalele acestor munţi (dacă nu faci pauză). Însă noi am făcut una de
aproximativ două ore la Castelul Spiš. Este un castel medieval construit în mai multe
stiluri, declarat monument naţional în 1961 şi azi face parte din patrimoniul UNESCO.
Este un obiectiv care nu trebuie omis dacă ajungi în zonă, oferind o doză bună de
istorie şi de peisaje pe care nu te mai poţi opri să le fotografiezi.
 
La poalele munţilor Tatra, cu Lacul Propradské Pleso în faţă
Sosim bucuroşi la cabana de la poalele munţilor Tatra, cabană aşezată chiar pe
malul lacului Propradské Pleso. Da, ştiu, e greu de pronunţat şi, odată ce l-ai
propunţat, e uşor de uitat. Însă nu vorbim decât de nume, căci spectacolul pe care îl
oferă natura aici este de neuitat. Aşa cum îmi place mie să zic, locul intră la categoria
amintirilor pe care nici Alzheimer nu le va putea şterge.
Deşi obosiţi după un drum lung cu autocarul şi cele 40 de minute de mers pe jos cu ruscacul cel mare
în spate până la cabană, nici nu mai contează ce-a fost. Eşti aici acum şi trăieşti, priveşti. Toate
simţurile sunt într-o alertă liniştită. Cum o fi asta? Păi, pare greu de înţeles, dar du-te, că sigur vei
înţelege
În principiu, natura de-acolo îţi trezeşte toate simţurile amorţite după drumul străbătut până acolo, dar
ţi le trezeşte spre a primi o doză bună de relaxare şi linişte.

Aici am mâncat un gulaş extrem de picant, dar pe cât de picant, pe atât de gustos.
Ştiţi cum alte gusturi pălesc în faţa iutelui? Ei, bine, slovacii de la cabana Horsky au
reuşit să echilibreze toate gusturile în acest gulaş. Bine, recunosc că îmi era şi foarte
foame. :P
Aici am mâncat o prăjitură cu mac nemaiîntâlnită, care la prima linguriţă gustată m-a
făcut să mă întreb ce naiba mănânc, iar la cea de-a doua mă bucuram că o mâncam
şi mă gândeam deja la ce-a de-a doua.
Aici am băut cea mai cremoasă bere neagră, cea mai răcoroasă bere blondă şi, şi,
şi... evident, cel mai tare Tatratea. De ce? Pentru că este o băutură specifică
Slovaciei şi una foarte gustoasă, cu diferite grade de tărie. Începi cu Tatratea de 27
de grade şi termini cu cel de 72 de grade. Nu recomand experimentul într-o singură
seară, însă. Dacă la gulaş au reuşit să echilibreze gusturile, să ştiţi că la Tatratea,
aromele erau eclipsate de gradul mare de alcool. Recomandarea mea este cel de 37
de grade cu hibiscus, vişine şi ceai roşu. O doză îţi va oferi energia şi starea de spirit
optime pentru întreaga seară. ;)
Vârful Rysy (2499 m)
 
Dar nu doar pentru mâncare şi băutură am venit în Tatra, ci pentru traseul pe munte.
Spuneam la început că Tatra este graniţa muntoasă dintre Slovacia şi Polonia.
Oxigen a organizat două trasee aici: unul pe Vf. Gerlachovsky (2655 m) şi celălalt
pe Vf. Rysy (2499 m). Gerlachovsky este cel mai înalt vârf al lanţului carpatic, iar
Rysy este cel mai înalt vârf din Polonia. Deci, orice-ai alege tot pe cel mai înalt vârf
ajungi. :)))) Algerea mea a fost Rysy, Gerlachovsky fiind un traseu tehnic care trebuie
parcurs obligatoriu însoţit de ghizi locali, legat în coardă şi, nu în ultimul rând, având
ceva experienţă în ale căţăratului pe stâncă.
 
Traseul către Rysy este unul de aproximativ 7 ore dus-întors în condiţii
meteorologice bune. Dacă nu sunt bune, durata traseului poate fi cu mult mai lungă.
Nu-l consider a fi unul greu, ba este o plimbare care te va energiza, îţi va oferi nişte
privelişti fascinante şi, credeţi-mă că nici de acestea nu se va atinge Alzie. Ochiuri de
apă de un albastru profund şi pereţi de stâncă impunători se văd peste tot şi cu cât
urci, ele crează o imagine tot mai complexă. Traseul este bine marcat şi amenajat.
Are o porţiune de lanţuri şi scări metalice, dar care nu pun probleme. Aici se cam
face coadă dacă prinzi o zi călduroasă în care toată lumea se hotărăşte să facă
acest traseu. Dar dificultatea în sine a porţiunii este discutabilă în funcţie de cei care
o traversează. Dat fiind că am văzut destul de mulţi oameni în vârstă şi copii, mă
gândesc că porţiunea a fost/părut mai dificilă pentru ei sau pentru oamenii mai puţin
experimentaţi în ale munţomăniei.
Primul popas mai lung l-am făcut la o căbănuţă la 2200 m, Chata pot Rysmi. Ne-am
dres cu un ceai aromat, ne-am alintat şi cu o cafea în vârf de munte şi ne-am
continuat drumul. De-acolo am mai făcut aproximativ o oră până în vârf.
Ei, aici a fost o porţiune care nu prea mi-a plăcut din cauza aglomeraţie din zonă.
Vremea aici este foarte capricioasă, în general, însă noi am avut norocul să prindem
o vreme foarte frumoasă care ne-a permis să vedem Polonia şi Slovacia deopotrivă
în toată splendoarea lor. Din acest motiv, traseul a fost destul de aglomerat. Probabil
că şi toată Polonia şi toată Slovacia voiau la rându-le să se bucure de aceleaşi
privelişti.
Una peste alta, am avut parte de doza de satisfacţie specifică atingerii unui vârf, am
avut parte şi de imaginile magnifice ale naturii şi, bineînţeles, de fotografia de pe
moţoţoi. În plus, e un sentiment aparte să ştii că pleci din Slovacia şi ajungi în
Polonia... aş zice eu clandestin. :))))
 
Tatra este un loc care îţi satisface toate simţurile cu vârf şi îndesat, este un loc care
trebuie experimentat şi trăit la maximum.