ROLUL EXPERIMENTULUI ÎN PROCESUL DE MODERNIZARE A

ÎNVĂŢĂRII FIZICII ŞI ÎN PRACTICĂ

Predarea fizicii nu poate fi concepută fără folosirea experimentului de

laborator. Fizica fără experiment capătă un caracter dogmatic, iar cunoştinţele însuşite
de elevi sunt formale.
Experimentul constituie baza predării fizicii, limbajul prin care punem întrebări
naturii şi aşteptăm răspuns prin “da” sau “nu”.
Eminescu spunea : “Nici un om nu se întăreşte citind un tratat de gimnastică, ci
făcând exerciţii; nici un om nu învaţă a judeca citind judecăţi scrise de alţii, ci
judecând singur şi dându-şi seama de natura lucrurilor ”.
Învăţământul în domeniu ştiinţelor naturii trebuie să-l facă pe elev capabil să
observe conştient cele mai simple procese fizice ale lumii care îl înconjoară, să deducă
din ele legile esenţiale ale naturii, să le distingă pe acestea în alte corelaţii şi să aplice
în viaţa practică cunoştinţele dobândite.
Piaget a dovedit ce valoare hotărâtoare poate avea activitatea experimentală a
copilului şi manipularea obiectelor pentru formarea operaţiunilor mintale şi a
schemelor de asimilare. Adevărata însuşire privită sub aspectul intelectual, presupune
activitatea proprie a copilului, în sensul propriu al cuvântului.
Acţiunea efectivă, adică manipularea obiectelor concrete este un comportament
integrator al proceselor de gândire şi deci legat cu procesele mintale.
Modernizarea predării fizicii constă în formarea : năzuinţelor pentru a
cunoaşte, spiritului de cercetare şi inovaţie, capacităţii de a alege adevărul de eroare,
gândirii teoretice, eliberarea de prejudecăţi şi receptivitatea la noile idei.
Conţinutul procesului de modernizare a predării fizicii trebuie înţeles ca un
sistem de metode, procedee şi strategii didactice care să asigure educarea şi
dezvoltarea gândirii elevilor, la formarea unor deprinderi de mânuire corectă a unor
aparate şi instalaţii fizice, la înţelegerea legăturii dintre fizică şi practică.
În predarea fizicii, un rol important îi revine metodei experimentale. Folosirea
experimentului în instruirea elevilor duce la dobândirea de cunoştinţe temeinice,
dezvoltă spiritul de cercetare şi muncă independentă, stimulează interesul pentru
studiul fizicii şi duce la formarea gândirii operatoare şi creatoare a elevilor. Prin
activitatea elevilor în cabinete şi laboratoare bine dotate, se pot pune în evidenţă
posibilităţile de realizare a experimentului de fizică.
Experimentul de fizică şi în general cel ştiinţific, a apărut bazându-se pe un
anumit nivel al producţiei materiale, presupunând o dezvoltare continuă a cunoştinţelor
despre natură.
Cunoaşterea descriptivă a fenomenului iniţial s-a realizat prin observarea
fenomenului.
Observaţia este un procedeu al cunoaşterii ce reprezintă metoda de cercetare
ştiinţifică a realităţii obiective a fenomenelor care au loc în condiţii naturale, fără
intervenţii din exterior. Observaţia stă la baza tuturor ştiinţelor, caracterizând aspectele
externe ale fenomenelor, structura şi organizarea internă a lor precum şi compararea
lor. Simpla observaţie nu este suficientă, observaţia furnizând cunoştinţe ce permit
doar prevederea lor, fără a le influenţa. Este necesară cunoaşterea cauzei formării,
existenţei şi dispariţiei fenomenelor, date pe care le furnizează experimentul.
Deosebirea între cercetarea prin observare şi cercetarea experimentală constă
în faptul că, în cazul experimentului cercetătorul intervine în desfăşurarea fenomenelor
şi le influenţează, pe când observaţia le studiază aşa cum se produc în natură.
Experimentarea facilitează cercetarea asigurând studiul fenomenelor,
reproducându-le în anumite condiţii, cu ajutorul aparatelor şi instalaţiilor, pătrunzând
în esenţa fenomenelor.
Prin experimente se pot reproduce şi studia fenomenele în condiţiile stabilite de
experimentator, putând înlătura factorii ce împiedică observarea unor determinări sau
relaţii ale fenomenului studiat.
Experimentul este o metodă de cercetare activă şi creatoare, asigurând
aprofundarea cunoaşterii şi pătrunderea în esenţa fenomenelor naturii.
Experimentul permite obţinerea unor fenomene neîntâlnite prin modificarea
artificială a unor condiţii.
Factorii care participă la experiment sunt:
 Obiectul supus experimentării care există în afară şi independent de
cercetător
  Cercetătorul care concepe şi efectuează experimentul
 Mijlocul material cu ajutorul căruia se acţionează asupra obiectului şi se
evidenţiază rezultatele obţinute.
Experimentul şi teoria se află în strânsă interdependenţă. Conceperea şi
înfăptuirea experimentului se bazează pe anumite ipoteze care urmează a fi verificate,
el nu se efectuează la întâmplare.
Experimentul se extinde odată cu dezvoltarea ştiinţei, având o importanţă
deosebită în ştiinţele naturii, fiind legat de activitatea practică influenţându-se reciproc.
 BIBLIOGRAFIE
o C. Brudan și colectiv - Fizica în liceu - din metodologia predării-
învățării, Editura Informed INTEX, Craiova, 1995
o A. Gavanea - Cunoaşterea prin descoperire în învățămînt,
Editura Didactică și Pedagogică, Bucureşti, 1975
o N. C. Matei - Învățarea eficientă în şcoală, Editura
Didactictică şi Pedagogica, Bucureşti, 1995
o M. Ionescu - Lecţia între proiect și realizare, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1982
o A. Isvoran, D. Dolha - Metodica predării fizicii prin aplicaţii și
exemple, Tipografia Universității de Vest din Timişoara, 1997