Dizabilitate – implicații asupra învățării 

Tulburările de limbaj
Prin tulburări de limbaj înţelegem toate abaterile de la manifestările verbale unanim acceptate în
limba uzuală atât sub raport recepţiei cât şi al exprimării verbale începând de la dereglarea diferitelor
componente ale cuvintelor până la imposibilitatea totală de a comunica oral sau scris. Aprecierea
tulburărilor de limbaj se realizează în funcţie de felul în care limbajul îşi începe funcţiile de comunicare sau
de instrument al gândirii, de a înţelege sau de a se face înţeles pe bază de comunicare orală.

Diferenţierea tulburărilor de limbaj de abaterile individuale admise se realizează prin delimitarea

următoarelor  aspecte:

-          neconcordanţa dintre limbaj şi vârsta cronologică – până la o anumită vârstă pronunţia greşită sau
insuficienţele logico-gramaticale pot fi considerate manifestări fiziologice normale specifice – ele dispar pe
măsura înaintării în vârstă;

-          caracterul staţionar al tulburărilor de limbaj care odată apărute au tendinţa de a se consolida;

-          diferenţierea tulburărilor de limbaj de deviaţii  prin influenţa pe care tulburărilor de limbaj le
exercită asupra personalităţii şi comportamentul celui cu altfel de tulburări.

Cauzele care stau la baza tulburărilor de limbaj, au un spectru foarte larg, începând de la imitarea unui
model greşit de pronunţie sau din cauza unor factori educaţionali necontrolaţi, până la existenţa unor
anomalii anatomo -funcţionale ale aparatului fono-articulator sau/şi a sistemului nervos central.

Cauzele funcţionale pot determina apariţia tulburărilor de limbaj fără existenţa leziunilor organice. Ele
constau în tulburări neurodinamice la nivelul proceselor de excitaţie şi inhibiţie, la nivelul sistemului nervos
central şi periferic. Tulburările funcţionale se referă la insuficienţele motorii mai cu seamă la nivelul
motricităţii fine a organelor fono-articulatorii şi ale auzului fonomatic

Cauzele psihoneurologice se referă la tulburări ale memoriei auditiv verbale, ale atenţiei ale reprezentărilor
auditive; dau neîncredere în sine, subapreciere şi timiditate.

Cauzele psihosociale au în vedere tulburările educative precum lipsa de stimulare a copilului,

suprasolicitarea lui, încurajarea vorbirii greşite pentru amuzament, stângăcia contrariată (scrisul cu stânga),
bilingvismul înainte de însuşirea limbii materne.

            Dislalia este cea mai frecventă tulburare de limbaj care poate fi întâlnită la copiii de vârstă
preşcolară sau şcolară mică. Termenul, de dislalie  provine din limba greacă, şi semnifică „vorbire
deficitară”. Astfel, dislalia poate fi văzută ca o tulburare de limbaj caracterizată prin incapacitatea totală sau
parţială de a emite şi articula corect unul sau mai multe foneme izolate sau în combinaţii fluente ale
vorbirii spontane sau repetate .          

            Există  situaţii în care dislalia are un caracter fiziologic, apărând în timpul constituirii limbajului şi
putându-se corecta pe cale naturală. Sunt însă unele situaţii în care tulburările de limbaj se datorează
funcţionării necorespunzătoare a organelor fonoarticulatorii, care se corectează prin intermediul terapiei
logopedice. Dislalia se poate manifesta izolat sau asociată cu alte tulburări de limbaj (cu bâlbâiala, dislexia
ori disgrafia). Formele „pure” ale dislaliei sunt şi cele mai uşor de corectat, dacă sunt depistate de timpuriu,
dar gradul de complexitate al terapiei logopedice creşte în condiţiile asocierii dislaliei cu alte tulburări de
limbaj.

             Dizartria este o tulburare a vorbirii rostite determinată de afecţiuni ale organelor sistemului
nervos central care influenţează negativ activitatea motrică a organelor fonoarticulatorii. În consecinţă,
este afectată calitatea rostirii cuvintelor, fără ca limbajul oral, în ansamblul său, să aibă de suferit. În acest
sens, copiii cu paralizie cerebrală, dar normal dezvoltaţi din punct de vedere intelectual, deşi nu pot
articula corect fonemele, pot citi şi scrie ca şi cum nu ar avea nici o problemă.

            Ca și alte tulburări de limbaj, dislalia poate provoca o serie de tulburări de comportament cu
tendințe de agravare odată cu creșterea copilului și a conștientizării deficitului de limbaj. La copii și
adolescenți, în cazul în care nu a fost încă corectată, dislalia accentuează complexul de inferioritate și
dezorganizează personalitatea. Astfel, ei refuză colaborarea și manifestă ostilitate față de cei din jur, au
repulsie pentru activitatea școlară, sunt instabili afectiv, depresivi și impulsivi, intră în conflict cu familia și
au dificultăți de integrare în viața socială.  Copiii trebuie încurajaţi să vorbească corect încă din prima zi de
viață, chiar dacă sunt foarte drăgălaşi atunci când pocesc cuvintele. Este firesc să-i alintăm pe micuţi, însă
pronunțarea greșită a cuvintelor nu trebuie să devină o obişnuinţă sau să se transforme în normalitate.

            Tulburări ale limbajului citit-scris

Dislexia reprezintă incapacitatea persoanei de a citi un text la standarde minime de calitate, aspect care se
poate datora fie dificultăţilor în discriminarea fonetică, fie celor de recunoaştere a semnelor grafice, fie
celor de acordare a unei semnificaţii mesajului parcurs. Tulburarea, care se poate asocia cu dislalia, mai
este cauzată şi de întârzieri generale în dezvoltarea limbajului, sărăcia vocabularului, tulburări ale funcţiilor
superioare ale limbajului etc.

Manifestări:

-          confundarea literelor

-          citirea lentă

-          citirea silabelor în sens invers

-           dificultăţile în înţelegerea textului citit 

-          ritmul scrierii este prea lent

-          pentru îndeplinirea unor sarcini în scris are nevoie de un timp de execuţie peste

-          medie;

-          face multe greşeli la scriere;

-          la scriere face greşeli asemănătoare cu cele de la citire;

-           confundă literele (confuzii repetate sau ocazionale); 

-          confundă literele a căror scriere începe asemănător sau literele asemănătoare ca formă scrisă;

            Depistarea, examinarea copiilor care prezintă simptome privind predispoziţia spre dislexie intră în
aria competenţei logopezilor. Părinţii, educatoarele, învăţătoarele sunt însă acele persoane care petrec cel
mai mult timp cu copiii, ei având şansa să observe cel mai bine comportamentul şi performanţele copiilor.
Fiind în cunoştinţă de cauză, ei pot apela foarte repede la ajutorul logopedului,

Alexia reprezintă incapacitatea totală a unei persoane de a citi un text, datorită unor cauze

neurologice şi / sau psihofiziologice.

            Disgrafia reprezintă incapacitatea parţială a unei persoane de a scrie un text la standarde minime

de calitate. Cauzele care pot conduce la instalarea disgrafiei sunt reprezentate de tulburări ale limbajului
oral, funcţionarea necorespunzătoare a analizatorului auditiv sau vizual, auz fonematic deficitar, tulburări
neuromusculare, carenţe socio-afective etc.

            Agrafia reprezintă incapacitatea totală a persoanei de a realiza limbajul scris, tulburare care, de

asemenea, este produsă de cauze neurologice şi / sau psihofiziologice.

            Terapia tulburărilor limbajului citit-scris trebuie să se realizaze cât mai de timpuriu şi să conţină:

-          corectarea limbajului oral;

-          terapia medicală a tulburărilor celor 3 analizatori menţionaţi;

-          metoda analitico-sintetică presupune diferenţierea clară a propoziţiilor dintr-un text, a cuvintelor
dintr-o propoziţie, a silabelor dintr-un cuvânt, a fonemelor / grafemelor dintr-o silabă, urmată apoi din
recompunerea silabelor, cuvintelor, propoziţiilor, textului din elementele constitutive;

-          dezvoltarea capacităţii elevului de a desena şi de a scrie după dictare, prin copiere sau liber.

            Este însă foarte important ca în timpul acestor exerciţii, elevul să fie relaxat, bine dispus, motivat
pentru corectarea deficienţelor sale şi conştient de greşelile, dar şi de progresele pe care le realizează.

Corectarea tulburărilor de limbaj se bazează pe următoarele principii:

-           intervenţia timpurie a tulburărilor de limbaj;

-          asigurarea acţiunilor preventive;

-          tratarea indirectă a tulburărilor de limbaj (într-un mediu cât mai apropiat de cel natural al copilului),
precum şi în colaborare cu familia şi cu dascălii acestuia;

-          respectarea particularităţilor psihoindividuale şi de vârstă ale elevului.

            Copiii cu tulburări de limbaj  nu  pot însuşi citit-scrisul cu metodele de predare obişnuite, având
nevoie de metode şi de terapii specifice. Netratate în mod adecvat, tulburările de învăţare  pot avea urmări
grave în ceea ce priveşte dezvoltarea emoţională a copilului, conducând la tulburări în dezvoltarea
personalităţii şi dificultăţi de integrare socială.  Durata de vindecare depinde de fiecare deficienţă în parte,
de pacient, precum şi de munca şi efortul depuse de el împreună cu ajutorul familiei