UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL DREPT PENAL

Bălan Daniel

Pentru examen la disciplina „Victimologie”

Ciclul II, Master 90 credite
Anul I, Specialitatea Drept penal, grupa I

Subiectul I: Noţiuni introductive în studiul victimologiei ca ştiinţă

Activităţi de evaluare:
1.1. Descrieţi premizele obiective şi subiective ale apariţiei victimologiei ca ştiinţă. (3
puncte)
De-a lungul mileniilor societatea luptă continuu împotriva celui mai mare flagel al
tuturor timpurilor – criminalitatea.
În acest sens criminologia ar fi ştiinţa care studiază fenomenul criminal (definiţia
criminologiei rezultând din sensul etimologic al cuvintelor).
Pentru prima dată acest termen a fost utilizat în anul 1879 de către antropologul francez
Paul Topinard.
Majoritatea autorilor sunt însă de părerea că utilizarea corespunzătoare a acestui termen
nu putea avea loc decât o dată cu constituirea criminologiei ca ştiinţă, iar acest lucru s-a
produs în trei etape decisive:
- Prima etapă e marcată de activitatea celebrului medic militar italian Cesare Lombroso
(1835-1909), care în baza unei sinteze creatoare, îmbogăţită de propriile sale cercetări, a
publicat în anul 1876 lucrarea intitulată “Omul delincvent” (“L’Uomo delinquente”), în
care susţine că ar fi găsit imaginea – model a infractorului, descriindu-l ca pe o fiinţă
predestinată să comită crime datorită unor stigmate fizice şi psihice înnăscute.
C.Lombroso a mai fost supranumit şi creatorul antropologiei criminale (unii autori î-l
definesc şi ca părinte al criminologiei antropologice).
- A doua etapă este legată de activitatea profesorului de drept şi sociologie Enrico Ferri
(1856-1929), care în lucrarea sa “Sociologia criminală”, apărută în a.1881, analizează
rolul factorilor sociali în geneza criminalităţii, motiv pentru care a fost considerat
întemeietorul criminologiei sociologice.
- A treia etapă, care aduce de fapt şi consacrarea termenului în cercetarea fenomenului
criminalităţii este marcată de activitatea magistratului Raffaelo Garofalo (1851-1934), a
cărui celebră lucrare intitulată “Criminologia”, apare la Napoli 2 în anul 1885. Autorul
încearcă să depăşească graniţele cu care se confruntă criminologia în secolul al XIX-lea.
Anume anul 1885 a fost considerat de către marea majoritate a criminologilor ca
reprezentând momentul naşterii criminologiei ca ştiinţă.
1.2. Analizaţi obiectul de studiu, sarcinile şi scopul victimologiei ca ştiinţă. (5 puncte)
Obiectul principal de studiu al acestei discipline este victima și caracteristicile acesteia ,
precum și relația cu delincventul și rolul său în situația penală.
În mod specific, se analizează setul de factori care determină persoana să devină victima,
dacă situația a fost cauzată de a doua persoană sau datorită acțiunii sau șanselor (cum ar
fi un accident de muncă, de exemplu), relația dintre faptele cu actuala lege și posibila
reparare a daunelor și relația dintre aspectele care pot determina o persoană să fie victima
și apariția infracțiunii.
 Victimologia criminologică este o ramură a criminologiei, teorie generală, învăţare
despre victimă, avînd ca obiect de studiu victima infracţiunii.
Sarcinile victimologiei criminologice constau în studierea personalităţii victimei,
relaţiilor acestora cu infractorul înainte, în timpul sau după comiterea crimei.
Obiect de studiu al victimologiei sunt persoanele cărora le-au fost cauzate daune fizice,
morale sau materiale prin ifracţiune, inclusiv și infractorii:
1) comportamentul lor legat de comiterea infracţiunii (inclusiv și comportamentul după
comiterea infracţiunii);
2) relaţiile care legau victim și infractorul înainte de comiterea infracţiunii;
3) situaţia în care a avut loc cauzarea daunelor etc.
Cunoașterea victimelor violenţei sau furturilor, analiza și generalizarea datelor
deopotrivă cu studierea personalităţii infractorului pot contribui la determinarea direcţiei
măsurilor profilactice, a evidenţia grupele de oameni cel mai des supuse atentatelor
socialmente periculoase.
Victimologia contemporană rezolvă următoarele sarcini teoretice și știinţifico-practice:
-cercetează particularităţile demografice, sociale, culturale, psihologice ș.a. ale
personalităţii și modului de viaţă a victimei;
- analizează factorii și legităţile formării particularităţilor victimogene ale personalităţii
victimei;
- studiază relaţiile dintre infractor și victimă în momentul apariţiei și realizării
infracţiunii;
-analizează rolul și comportamentul victimei în geneza comportamentului infracţional și
procesului victimizării;
 -cercetează elementele situative, care influenţează geneza și dezvoltarea
comportamentului ilicit, rolul stării biopsihosociale a victimei;
- diagnosticarea victimităţii personalităţii și prognozarea victimologică;
 -apărarea drepturilor și oferirea ajutorului victimelor infracţiunilor în formă de
reabilitare și resocializare.
Importanţa victimologiei constă în stoparea procesului de victimizare a populaţiei și, prin
urmare, contribuirea la scăderea nivelului de criminalitate.

1.3. Formulaţi metode şi tehnici de investigare victimologică. (7 puncte)

Victimologia este o stiinta care foloseste procedeele de investigare comune celorlalte
stiinte sociale, pentru o cercetare juridica interdisciplinara. Metodele de cercetare vor
prezenta complexele interindividuale dintre victima si agresor, actiunea grupurilor
sociale asupra fiecaruia dintre acestia si chiar relatiile dintre grupurile sociale cunoscute,
scopurile acestor grupuri. Consecintele metodologice constau in explicarea fenomenelor
globale, corelatia acestora si perceperea evolutiei starii agreso-victimale, creandu-se
posibilitati de previziune care definesc aceasta stare.
Metoda logica. Metoda logica este reprezentata de procedeele si operatiile specifice
utilizate pentru stabilirea genezei si a structurii raporturilor interindividuale sau sociale
aparute in sistemul de fenomene agreso-victimale ca realitati obiective. Orice actiune-
inactiune agresionala se refera la un principiu de identitate, de aparare a unor interese
care vor califica actiunea ca fiind pozitiva sau negativa, a carui finalitate o
individualizeaza.
Rezulta ca la conflicte de valori si atitudini asemanatoare vor aparea efecte victimale
asemanatoare. Cand actiunile-inactiunile agresive se degradeaza sau se amplifica, pentru
a permite aparitia altor atitudini din partea agresorului, acest fenomen se va repercuta si
la nivelul efectelor victimale, pastrand continutul agresiunii.
Metoda tipologica. Aceasta metoda stabileste o multime de trasaturi constante
existente permanent in cadrul fenomenului agreso-victimal, analizand
diferentierea
calitativa si cantitativa a acestora si eliminand trasaturile neesentiale. Metoda stabileste
prototipuri de victima in functie de diferite criterii: mediul socio-cultural,
tipologia valorilor afectate (fizic, material, psihic, moral, religios, politic), modul de viata
si tipul de civilizatie frecventat, calculul coeficientului de intensitate al
participarii victimei la agresivitate, volumul si dinamica victimizarilor (global si pe
sectoare de victimizare).
Procesele de interactiune agresor-victima si comportamentele de grup ale victimelor vor
fi
apreciate si delimitate in categorii de victime dependente de: actiunile-
inactiunile
victimelor, particularitatile actelor si mijloacelor utilizate, consecintele actelor
victimizatoare, structura de ansamblu a fenomenului victimal.
Metoda clinica. Metoda explica fenomenul victimal ca fiind expresia generalizata a
cazurilor individuale de victimizare pentru a se stabili un diagnostic si a se prescrie
tratamentul corespunzator fiecarei victime. Aceasta formula se aplica pornind
de la anamneza cazului de victimizare pentru a se intelege diversitatea cauzelor si
conditiilor concrete pornind de la trasaturile de personalitate ale victimei. In baza
diagnosticului se va stabili un tratament de natura psiho-sociala pentru reducerea
efectelor victimale sau pentru eradicarea lor prin evitarea antagonismelor dintre agresori
si victime urmand ca, intr-o faza ulterioara, sa se identifice si aplice masuri de integrare a
victimei in raporturi normale, de natura familiala, sociala, juridica si religioasa.
Metoda comparativa. Aceasta metoda propune ca dupa observarea, intelegerea si
discutarea elementelor si factorilor inclusi in doua fenomene, acte, evenimente, sa se
procedeze la evidentierea asemanarilor sau deosebirilor dintre ele. Metoda se bazeaza pe
ipoteza ca esenta elementelor sau factorilor care compun un fenomen rezida in
asemanarea
sau deosebirea relativa sau radicala de un alt fenomen, in cadrul mai larg al relatiilor
umane.
Pentru explicarea fenomenului victimal potrivit acestei metode se recurge la
urmatoarele procedee:
procedeul concordantei presupune depistarea acelor elemente care se regasesc in doua
sau mai multe fenomene agreso-victimale, constituind cauza generatoare sau conditia
lor favorizanta;
procedeul diferentelor identifica acele elemente specifice ale unui anumit act
sau fenomen, care nu se regasesc in celelalte, constituind cauza generatoare sau conditia
favorizanta unica;
procedeul variatiilor concomitente impune investigarea evenimentelor anterioare
producerii unui rezultat dupa criteriul ca, ori de cate ori fenomenul anterior se modifica
in acelasi mod cu rezultatul sau, inseamna ca primul este cauza secundului.
Metoda statistica. Metoda statistica apreciaza fenomenul victimal in functie de
repetabilitatea cantitativa si numerica a anumitor categorii determinate de cauze, conditii,
evenimente etc. Studiind cazurile individuale din care va rezulta modul cum s-a produs
efectul victimal, se ajunge la o cauzalitate singulara. Scopul metodei este de a culege
informatii pentru compararea lor. Prin identificarea acestora se determina o
anumita concluzie statistica privind coeficientii de dependenta a fenomenului victimal de
actele agresionale. In acest mod se vor cunoaste dimensiunile fenomenului victimal,
 intensitatea si structura efectelor victimale, periodizarea sau mutatiile acestora pentru un
anumit cadru socio-teritorial.

Subiectul II: Profilaxia victimizării

Activităţi de evaluare:
2.1. Descrieți principiile fundamentale ale prevenirii victimologice. (3 puncte)
În literatura de specialitate, prevenirea criminalității este considerată drept un sistem
social, un proces integru, care include prevenirea socială generală și special-
criminologică.
La nivel social-general, prevenirea victimologică a infracțiunilor se realizează prin
măsuri cu caracter economic, politic, ideologic, organizațional, juridic, care nu sunt
orientate nemijlocit asupra prevenirii și combaterii criminalității. Aceste măsuri asigură
însă, în mod obiectiv, crearea condițiilor care reduc riscul săvîrșirii infracțiunilor și
înlătură factorii criminogeni și victimogeni.
Prevenirea special-criminologică a infracțiunilor cuprinde măsurile ce sunt îndreptate
nemijlocit spre soluționarea problemelor profilactice. Aceste măsuri privesc nu numai
infractorii și persoanele capabile
Toate măsurile de luptă cu criminalitatea, inclusiv legislaţia penală şi parţial cea
contravenţională, instituţia pedepsei penale, alte măsuri ale legislaţiei penale sunt
orientate spre prevenire. Astfel, este suficient de a examina scopurile şi conţinutul lor.
Activitatea de prevenire după conţinutul său, anvergura măsurilor şi numărul subiecţilor
implicaţi, este mult mai vastă şi bogată comparativ cu practica de aplicare a pedepsei
penale.upta împotriva criminalității.
Unii autori afirmă, pe bună dreptate, că însuşi termenul „prevenirea criminalităţii” în
ştiinţa modernă „nu este univoc chiar şi pe motiv că nu putem preveni ceea ce deja
există. Iar criminalitatea este ceea ce deja există. Din acest punct de vedere, termenul
este vulnerabil, însă el a intrat în circuitul ştiinţific şi probabil nu are sens de a schimba
în mod „revoluţionar” terminologia deja existentă. Cel mai important în el este accentul
pe cauzalitate şi determinantele criminalităţii, precum şi pe retenţia persoanelor de la
săvârşirea infracţiunilor.
Prevenirea generală a criminalităţii reprezintă un sistem de măsuri în vederea înlăturării
proceselor de determinare a criminalităţii care influenţează asupra întregii populaţii sau
grupurilor sale, care se evidenţiază în baza criteriilor economice, sociale e
2.2. Analizați elementele componente ale obiectului prevenirii victimologice. (5 puncte)
Specificul prevenirii victimologice, în viziunea profesorului David Rivman, este
determinat de obiectul proopriu (victimele reale și potențiale), metodele specific
(preponderența aparține metodelor de convingere), utilizarea largă a ajutorului din partea
populației, pregătirea colaboratorilor serviciului profilactic în problematica
victimologică, baza informațională care include evidența victimelor infracțiunii.
În obiectul de studio al victimologiei se cuprind trei componente principale:
-prevenirea victimologică generală cuprinde relevarea cauzelor și condițiilor savirsirii
infracțiunilor, dacă acestea sunt legate de personalitatea sau comportamentul victimelor,
precum și înlăturarea circumstabțelor date;
-prevenirea victimologică individual, ce cuprinde: a) identificarea persoanelorcare, după
comportamentul sau trăsăturile lor, au probabilitatea sporită de a devein victim ale
 infracțiunilor; b) organizarea măsurilor instructive-educative privind asigurarea
securității acestor personae.
-prevenirea victimologică urgentă ce cuprinde prevenirea infracțiunilor premeditate
inclusive în etapa pregătirii acestora fiind utilizat potențialul de apărare al victimei,
precum și a posibilităților tactice care apar în aprocesul organizării activității profilactice
orientate asupra victimei.
2.3. Elaborați măsuri de profilaxie victimologică. (7 puncte)
Măsurile de protecţie socială sunt acţiuni de prevenire și limitare sau chiar eliminare a
fenomenului victimal și a efectelor sale. Măsurile de protecţie socială revin organelor și
autorităţilor statului. Dintre acestea un rol important îl au organele judiciare responsabile cu
prevenirea infracţiunilor și cu prinderea, judecarea și sancţionarea infractorilor. Deţinerea
infractorilor deosebit de periculoși în instituţii speciale asigură un nivel mai înalt de
securizare psihologică a cetăţenilor. Dar existenţa organelor judiciare, aplicarea corectă și
promptă a normelor penale, sancţionarea infractorilor au și rol de prevenţie prin inhibarea
comportamentului delictual la unii potenţiali agresori. De asemenea, o formă de protecţie a
victimei este și indisponibilizarea bunurilor infractorului, confiscarea unor bunuri sustrase de
la victimă etc. pentru a garanta posibilitatea recuperării integrale a prejudiciului de către
victimă. Un rol semnificativ în procesul luptei împotriva victimizării îl are profilaxia
victimologică. Profilaxia victimologică este una din cele mai importante direcţii în procesul
combaterii a criminalităţii, atunci cînd acţiunile de prevenire sunt realizate de victimă.
Aceasta include și activitatea organelor de drept, organizaţiilor nonguvernamentale,
instituţiilor sociale care identifică și elimină circumstaneţele ce formează comportamentul
victimal, depistează persoanele care formează grupurile de risc și aplică în privinţa lor măsuri
de profilaxie. Profilaxia victimologică poate fi realizată atît în privinţa societăţii întregi sau
grupurilor sociale, cît și a personelor concrete. Astfel, măsurile de profilaxie pot avea diferite
dimensiuni. Ea trebuie să fie realizată paralel cu depistarea persoanelor care pot deveni
infractori și cu influenţa asupra acestora.
Măsuri juridice.
Protecţia socială împotriva victimizării este și responsabilitatea legiuitorului și executivului.
Activitatea organelor judiciare depinde de actele normative ale Parlamentului, atît în ceea ce
privește buna funcţionare a lor cît și eficienţa legii în prevenirea și combaterea fenomenului
criminogen. Dacă legiuitorul este responsabil cu stabilirea politicii penale, executivul are
rolul de a pune în mișcare acele mecanisme administrative care să o transpună în realitate. În
funcţie de diferite domenii pot fi identificate și alte autorităţi de stat cu răspundere în
protejarea victimelor, în cazuri de victime minore, victime ale abuzului în familie, persoane
cu handicap etc. Asemenea măsuri pot fi: internarea în instituţii spitalicești sau de ocrotire,
asigurarea unui ajutor financiar pană la încadrarea în muncă, asigurarea reconversiei
profesionale, consiliere, asigurarea pazei etc. În sfîrșit nu trebuie neglijat nici rolul societăţii
civile care, fiind mai motivată, poate obţine rezultate semnificative.
Măsuri de autoprotecție:
Măsurile de autoprotecţie sunt cele care le realizează persoanele particulare, mai mult trebuie
să fie organizate, și mai puţin instinctuale. Asemenea măsuri pot fi: asigurarea intrărilor în
locuinţe și imobile, evitarea locurilor periculoase, evitarea companiilor îndoielnice, evitarea
reclamei și a publicităţii cu privire la situaţia materială deţinută, evitarea introducerii
persoanelor străine în casa, mai ales pentru cei singuri (pericolul este nu doar de moment, ci
și de lunga durată prin faptul că străinul poate afla valorile deţinute, locul unde acestea sunt
depozitate etc., ceea ce poate trezi intenţia delictuoasă pentru viitor), ignorarea pietonilor sau
a străinilor care încearcă să angajeze o conversaţie, mai ales noaptea sau în locuri retrase etc.
Există situaţii în care pericolul nu poate fi evitat total (de exemplu, serviciul în tura de
noapte). În asemenea cazuri trebuie adoptate unele tactici pentru a minimaliza cît mai mult
posibil riscul de victimizare. Se pot aminti exemplificativ: plimbarea în compania altora, în
grup iar nu singur, evitarea implicării neinarmate în anumite evenimente periculoase etc.
Prevenirea crimei prin proiectarea mediului înconjurător afirmă importanţa creării unui
"spaţiu de apărare" prin "îngreunarea atingerii ţintelor": îmbunătăţirea sistemelor de închidere
și asigurare a intrărilor și ieșirilor, înalţarea gardurilor și menţinerea supravegherii, a pazei.
Acţiunile de reducere a riscului pot fi individuale, colective, în colaborare cu alte persoane,
sau mixte. Toate aceste tactici și strategii nu pot fi evaluate cu ușurinţă privind eficacitatea
lor, deoarece este dificil de prevăzut situaţiile exacte, particulare în care ele ar putea preveni
acţiunile victimizante, și asta pentru că există modalităţi numeroase și foarte variate prin care
un infractor poate comite aceeași faptă. Anumite strategii de reducere a riscului pot fi
eficiente pînă la un nivel clar observabil dar care nu poate fi și prompt cuantificabil.

Speța nr. 1
1.Corect sau nu a procedat instanța de fond, respingînd acțiunea civilă a mamei defunctului,
care nu a avut statut de succesor a părții vătămate la faza urmăririi penale?
Consider că instanta de fond a procedat corect deoarece a fost in drept să o respingă, iar
faptul că mama defunctului nu a fost recunoscută ca succesor a părții vătămate in cadrul
procesului penal nu are relevanță in cazul dat, ori ei fiind o familie soț și soție beneficiază
concomitent de actiunea civilă depusă de tatăl victimei.
Există vreo legătură procesuală între statutul de parte civilă și cel de parte vătămată (prin
prizma prevederilor CPP al RM)?
Conform art.219--Acţiunea civilă în procesul penal se intentează prin depunerea unei cereri,
adresate procurorului sau instanței de judecată, de către persoanele fizice sau juridice cărora
le-au fost cauzate prejudicii materiale sau morale nemijlocit prin fapta (acţiunea sau
inacţiunea) interzisă de legea penală sau în legătură cu săvîrşirea acesteia.
Astfel legea nu indică că anume victima sau succesoriii acesteia pot intenta actiunea civilă in
procesul penal.
Conform art.219 al.7) În caz de deces al persoanei fizice care este în drept de a intenta o
acţiune civilă în procesul penal, acest drept trece la succesorii ei, iar în caz de reorganizare a
persoanei juridice – la succesorul ei de drept. Astfel coroborînd cu legislația civilă mama
victimei la fel a fost în drept de a înainta actiunea civilă, ori ea este succesor de drept a
defunctului.
2. Corect sau nu a procedat Curtea de Apel Comrat, cînd a declarat inadmisibilă cererea de
recurs asupra Încheierii din 13.01.2014? Poate fi emis actul judecătoresc fără drept de
atac?
1- Curtea de Apel Comrat a decis corect deoarece conform art.81 CPP În procesul penal,
succesor al părţii vătămate sau al părţii civile este recunoscută una din rudele ei apropiate
care a manifestat dorinţa să exercite drepturile şi obligaţiile părţii vătămate decedate, de aceea
Curtea de Apel este in drept să respingă cererea mamei victimei decedate.
2- Poate fi emis act judecătoresc fără drept de atac doar dacă aceasta este expres prevăzut de
lege, însă în cazul din speță judecătorul nu era in drept să limiteze drepturile justițiabililor,
sau a fost o greseală si trebuia să menționeze : ”Hotărîrea poate fi atacată o dată cu fondul
cauzei.”
3. Corect sau nu a procedat Judecătoria Rîșcani, mun.Chișinău, atunci cînd a pronunțat
soluția de respingere a cererii mamei defunctului de încasare a prejudiciului moral pentru
sine?
Conform Art.221 al.5) Persoana care nu a intentat acţiunea civilă în cadrul procesului penal
are dreptul de a intenta o asemenea acţiune în ordinea procedurii civile. Dacă acţiunea civilă
intentată la instanţa civilă a fost respinsă, reclamantul nu are dreptul de a intenta aceeaşi
acţiune în cadrul procesului penal. Dacă acţiunea civilă a fost respinsă în cadrul procesului
penal, reclamantul nu are dreptul să intenteze aceeaşi acţiune în ordinea procedurii civile.
Drept urmare judecătoria Chișinău sediul Rîșcani a procedat corect.