Capitolul 1 - Inceputul

Timp de aproape un secol, viata mea fusese pustie. Aveam puteri neobisnuite: viteza
uimitoare si forta nemaivazuta si aveam alaturi de mine cea mai deosebita si iubitoare
familie pe care si-ar dori-o cineva vreodata, care erau alaturi de mine indifferent de ce s-
ar fi putut intampla. Dar nu ma puteam bucura de toate astea deoarece viata mea era
incompleta, si nu stiam ce lipseste cu adevarat.

Pana am intalnit-o pe ea, si ea a fost cea care mi-a luminat viitorul si mi-a regasit
sufletul si sentimentele omenesti care mocnisera in mine de atata timp…

Cunoscusem alaturi de ea fericirea, gelozia, grija si mai ales iubirea suprema. O iubeam
mai mult decat orice pe lume si stiam ca asta nu se va schimba niciodata.

Dar cosmarul meu cel mai de temut tocmai se intamplase, indiferent ce facusem ca sa
impiedic asta: Bella mea, iubirea mea, sotia mea, viata mea statea inerta in bratele mele
suferind, si pt cateva clipe nu i-am mai auzit bataile inimii, muzica care o adoram sa o
ascult si care imi dadea putere sa trec peste orice…

Trebuia sa lupt sa o pastrez in viata , nu o puteam pierde, viata mea nu mai avea niciun
sens fara ea alaturi de mine, si stiam ca intr- o lume in care ea nu ar mai fi trait nu mi-as
fi gasit rostul, ar fi trebuit sa o urmez oriunde s-ar fi dus. Vietile noastre erau impletite
intr-un singur fir.

Jacob, prietenul sau cel mai bun, se lupta alaturi de mine sa o tina in viata, pompandu-I
inima obosita dupa atatea greutati. Dar stiam amandoi ca ne luptam sa trezim la viata
un cadavru.

I-am auzit gandurile lui Jacob, “doar atat a mai ramas din Bella , fata pe care o iubesc, si
fata pe care o iubeste si el.Nu o mai putem salva, Stiu ca este prea tarziu, este moarta
déjà. Si-a incalcat promisiunea, inima ei nu a mai batut asa cum mi-a promis..Nu mai
pot simti nici legatura care ma leaga de ea de atat timp. Pt ce sa mai stau alaturi de ea? “

Ma simteam furios. Cum putea sa o lase balta? Ea traia, trebuia sa traiasca, nu vroiam sa
cred cu adevarat ca trupul sau frumos si fin nu mai are suflare. Trebuie sa lupt, este tot
ce mi-a mai ramas. Daca ea moare, am sa gasesc orice cale ca sa ii urmez drumul...

“ Pleaca de aici, du-te atunci” i-am spus nervos lui Jacob care renuntase sa mai lupte,
Eram furios pe el, cum putea sa renunte asa de usor la iubirea lui , la prietena lui cea
mai buna? I-am dat mana la o parte si o rupture s-a auzit, se pare ca era vreun deget de-
al lui.

Ii apasam inima, asteptand sa bata din nou sis a-I pompeze sangele in vene, eram
disperat sa o ajut si sa-I readuc suflarea inapoi pe buze.

Am marait incet, cu furie, catre Jacob:” nu e moarta, totul va fi bine” cu toate ca nu

stiam cu adevarat daca se mai intampla asta, tot ce stiam era ca trebuia sa lupt, sa stiu ca
am facut orice am putut s o salvez.

De ce alesese calea asta? De ce trebuise sa se sacrifice? De ce mi-a facut asta ? Stia ca o

iubesc mai mult decat viata mea si decat sufletul meu, pt ea as fi renuntat inca o data la
el numai sa stiu ca ea este bine , in siguranta…Eram sfasiat de durere inlauntrul meu si
nu mai vedeam nimic in fata ochilor de furie si de durere. Daca as fi putut, stiam ca as fi
plans, dar ochii mei erau uscati ca intotdeauna..

Incepeam sa ma simt pustiit dar nu renuntam la ea, stiam adanc in sufletul meu ca voi
reusi sa o salvez, trebuia sa fac asta, stiam ca o pot face!

Memoriile ultimelor ore din viata frumoasei mele imi napadisera creierul: tipatul ei
sfasietor cand copilul s-a zbatut sa iasa pt prima oara din culcusul care il avusese pt mai
bine de 4 sapt , momentul cand s-a prabusit , trupul ei sublim umplut de sange si de
vanatai, ochii ei agonizand , inima ei batand tot mai incet, zgomotele care le scotea
copilul nostru incercand sa iasa ca sa poata respire, sfasiind-o pe dinauntru…

Un ocean de durere m-a coplesit, dar nu m-am dat batut. II strangeam corpul plapand la
piept si auzeam foarte incet inimioara ei care se chinuia sa bata. Stiam ca si ea se lupta
ca sa nu ma paraseasca, sa nu paraseasca tot ce aveam amandoi, o legatura mai stransa
decat oricare alta care existase vreodata.

De undeva din alta camera, probabil de la parter, auzeam o inima care batea ca aripile
unui colibri. Copilasul mult iubit al Bellei si al meu, fetita noastra, monstrul care o
ranise intr-atat pe Bella mea si care aproape o omorase.

Traia si era bine, o auzeam pe Rose , murmurandu-I copilasului un cantecel. Simteam

miros de sange, sange de om, care nu era al iubitei mele. Probabil Rosalie ii dadea de
mancare monstrului, de parca nu era de ajuns ca se hranise atata timp, prea mult timp
cu viata mamei sale.

Il auzeam pe Jacob coborand scarile, se gandea s omoare creatura din bratele lui
Rosalie, si se intreba daca oare haita lui il va razbuna dup ace s-ar fi luptat cu noi si nu
ar fi supravietuit bataliei. Nu puteam riposta, pt ca trebuia sa lupt sa o ajut pe Bella sa
traiasca, veninul care i-l injectasem in inima, veninul meu, trebuia sa se raspandeasca
cat mai repede…

Dintr-o data, am auzit inima Bellei luand-o la galop, luptandu-se alaturi de mine ca sa
impinga veninul in fiecare vena, transformandu-I trupul plapand in unul indestructibil.
Am stiut atunci ca am reusit. Ea va ramane alaturi de mine. Totul va fi bine. Bella mea
va trai.

Carlisle a ajuns la timp ca sa ma ajute sa ii iau trupul in schimbare de pe acea masa ca sa

putem sa strangem toate urmele acelei experiente cutremuratoare.

“Te-ai descurcat excelent fiule!” gandea tatal meu uitandu-se patrunzator in ochii mei!
“sunt mandru de tine”.

I-am soptit usor “multumesc tata. Mi-e frica, am facut totul bine? Daca nu mai are
sanse?

“Stai linistit, totul va fi bine!

Alice se intorsese sa ne ajute si nu o mai vazusem de ceva timp asa de linistita.

“Este atata treaba de facut! Trebuie sa o imbrac! Nu o putem lasa asa!” Am chicotit la
gandurile ei, desi eram destul de incordat si inca nelinistit…Asta insemna ca nu
intrezarea in viziunile ei nimic rau….
I-am luat trupul obosit in bratele mele in timp ce Esme a trecut rapid pe langa noi cu o
sticla de inalbitor in mana. Am mers cu Alice in baia ei pt a o spala pe Bella si Alice deja
ii alesese o rochie deosebita, albastra, culoarea mea preferata care o prindea cel mai bine
pe Bella. Am imbracat-o cu usurinta si am dus-o la mine in camera uitandu-ma la ea si
asteptand vreun semn ca este bine sau deopotriva , ca veninul isi facea efectul si ca
suferea. Speram sa nu se intample asta, pt ca-i injectasem o cantitate destul de mare de
morfina, nefiind sigur cat ajunge ca sa ii stapaneasca durerile.

Ii priveam fata frumoasa si ma gandeam ce m-as fi facut daca as fi pierdut-o…nu, nici

macar nu ma pot gandi la asa ceva! As fi fost eu insami pierdut daca ea m-ar fi parasit!
Nici nu ma puteam gandi la asa ceva! O iubeam atat de mult…..

Desi nu as fi vrut sa plec de langa ea nici macar o secunda, vroiam sa o vad pe fata
noastra. Stiam ca o iubeste pe mama ei si ca nu avea nicio vina pt durerile Bellei…

Am coborat la parter si am auzit ”tati…tati ai venit…!” si am ramas inmarmurit si

coplesit… Deci ma recunostea, stia ca sunt tatal ei..Dar cum? Cum era posibil asa ceva?
Era abia nascuta…Rose o tinea in brate si ii murmura un cantecel de leagan, dar nu
puteam fi indeajuns de atent pt ca acea micuta creatura imi captase intreaga mea
atentie!

Era deosebit de frumoasa! Fata ei parea de portelan, si desi pielea ei era la fel de alba ca
a mea, fata ei micuta era imbujorata, si simteam sangele ei care ii curgea prin venisoare
urcandu-I in obrajori.

Am recunoscut ochii iubitei mele in ochii ei. Avea aceeasi culoare calda, maronie, de
ciocolata , si ii straluceau atat de tare, ca 2 stele. Buzele sale erau aidoma mamei sale,
cea de jos doar putin mai groasa decat cea de sus dar era perfecta!

Parul sau avea aceeasi culoare de bronz ca si a mea si ii curgea in niste bucle micute
superbe! Era ca un ingeras. Si era a mea! Eram tatal ei, eram atat de norocos..Mi-am
dorit sa o strang in brate si mi-am intins mainile catre Rosalie, dar ea isi pastrase o
privire cat se poate de urata special pt mine, spunand in gand:

“Nici nu te gandi, Edward, nu te las sa ii faci vreun rau! E sub protectia mea!”

“ Nu vreau sa ii fac niciun rau”, am raspuns gandurilor lui Rosalie, “ o iubesc! Este iubita
mea fiica ! Totul a trecut cu bine, nu vreau decat sa imi strang fiica in brate!”

Si-a intins usor mainile si mi-a incredintat-o.

Pielea sa era calda si moale, cu toata ca mostenise o parte din duritatea pielii de vampir.
Era deosebit de frumoasa! Nu imi puteam lua ochii de la ea.

Obrajorii ei s-au intins in cel mai cald zambet. Mirosea atat de bine ca am simtit arsura
din gatul meu intetindu-se. Avea exact mirosul Bellei, un miros de frezii , de
lacramioare, un miros deosebit , imi lasase gura apa. Dar avea si un miros de vampir,
dulce, de mosc si de lemn, un miros care era destul de puternic sa nu ma faca sa imi
doresc sa I sug sangele ce i-l simteam sub piele.

Mainile ei trageau inspre mine, erau nerabdatoare sa imi atinga fata, puteam auzi asta si
in gandurile ei…”tati, tati te iubesc”, “tati, uite, vr sa iti arat..”
Ce sa imi arate? Tot staruia cu mainile intinse inspre mine si i-am luat degetelele
lipindu-le de obrazul meu.

Instantaneu, imagini mi s-au perindat prin fata ochilor, unele fugitive si altele foarte
incet: intuneric, apoi lumina, fata mea ingrijorata si plina de sange, o lumina puternica,
reuseam sa vad camera unde se nascuse, apoi chipul Bellei, care si-l amintea cu
dragoste…si isi mai amintea setea, am putut-o simti prin gandurile ei si gatul mi se usca
instantaneu.

Toate s-au derulat ca un filmulet ce nu a durat decat cateva secunde. Mi-am retras fata
nelamurit si m-am uitat uimit la ea. Ce fusese asta? Mi-am dat seama ca era darul ei, si
ca astfel putea comunica cu noi. Era déjà o fetita talentata, fetita mea. Renesmee.

Si-a intins din nou mainile catre fata mea si mi-am aplecat obrazul ca sa vad din nou ce
gandeste. Isi aminti chipul mamei si intreba unde este.

“Mamica ta este bine, draga mea Renesmee.”

In timp ce imi priveam cu dragoste fata, am auzit o voce cunoscuta, ragusita, care
speram sa nu o mai aud prin apropiere o bucata buna de vreme.

“ ai grija cu ea strigoiule, o iubesc si este a mea acum”, gandi Jacob.

M-am uitat mirat in jur pana am intalnit ochii pierduti ai lui Jacob si trupul care ii
tremura nelinistit.

-Ce ai spus potaie?

-Stii foarte bine ce am spus. O iubesc. O ador.

I-am urmarit privirea , uitandu-se cu iubire si duiosie la mititica mea. Poftim?? De cand
simtea Jacob asa ceva pt fiica mea? Ar fi trebuit sa o urasca, pt ca ii facuse rau Bellei .
Eram furios pe el. Mi-am tinut respiratia si am scuipat cuvintele:

-Nu se poate asa ceva. Stii si tu asta. Cum indraznesti sa spui asa ceva? Ai grija de haita
ta si lasa-ne in pace! Uite, Jacob… Multumesc pt tot ajutorul care mi l-ai dat , si mai ales
multumesc pt ca ai avut grija de Bella cat timp eu nu am putut, si ca i-ai alinat ranile
care I le-am provocat eu. Dar intreci masura, Jacob.

“Strigoiule, este sufletul meu pereche. Ne-am imprimat.Acum tot universul meu se
invarte in jurul ei.Ce ai vrea sa fac? Nu mai pot trai fara ea. “

-E doar un copil! Un bebelus! Cum poti sa spui asa ceva?

“nu ii doresc decat binele. Voi fi fratele ei, prietenul ei, ii voi da ce are nevoie. Nu ma
gandesc in felul acela la ea. Vr sa o protejez sis a ii daruiesc tot ce isi doreste.”

Am strans-o mai tare in brate pe Renesmee in timp ce Rosalie il dadea afara pe Jacob
din casa:

-Iesi , caine! Si sper sa nu te mai vad niciodata!

-Ba ai sa ma mai vezi blondino! Mai mult decat iti imaginezi! Nu voi ramane deoparte!
Spuse Jacob in timp ce mainile ii tremurau din ce in ce mai tare si corpul ii era scuturat
de convulsii.

Apoi el se lasa pe vine apoi tasni pe usa transformat déjà pe jumatate in varcolac.

Cu Renemsee in bratele mele, m-am intins pe canapea, si in cateva secunde, toata

familia, mai putin iubita mea sotie care era sus, toata lumea era in sufragerie, langa
mine. Ii puteam auzi pe toti:

“va fi bine. Ea va fi bine”, gandea Carlisle.

“Te iubesc, fiule. Renesmee este atat de frumoasa. Seamana cu tine”.Esme se uita cu
caldura la mine.

“Sper odata cu schimbarea sa isi ascuta si simtul pentru moda”, susoti Alice si a chicotit .
-Ce pacat, acum nu voi mai avea de cine sa rad cu atata patos, racni Emmet si toti
am izbucnit in ras.
Apoi amurgul sosi si am privit melancolic pe fereastra cum razele sorelui se stingeau pe
frunzele copacilor, si un vant usor dansand pe valurile raului. Un urlet suparat se auzi
dintre copaci si am privit cu tristete inspre padure dorind sa ii gasesc silueta de lup a lui
Jacob.
Capitolul 2- Asteptare

Noaptea a trecut repede. Mi-am petrecut-o urmarind-o pe iubita mea Bella, stand la
capataiul ei numai ca sa vad ca I e bine…Mi-as fi dorit mai mult ca oricand sa I pot citi
gandurile, pentru ca nu stiam daca sufera sau nu, datorita procesului de transformare.
Da, se transforma intr-un vampir, se transforma intr-un monstru, dar asta fusese tot ce
isi dorise…si o priveam stand nemiscata pe canapeaua mea, mai frumoasa ca oricand.
Cat de mult mi-as fi dorit sa ramana om! As fi stat laturi de ea pana la adancile ei
batraneti, apoi as fi urmat-o in lumea de dincolo, oriunde s-ar fi dus… Sau poate ca ea s-
ar fi dus in rai, si eu in iad,pentru ca eu eram un monstru insetat de sange, dar ea…ea
era cea mai deosebita faptura care existase vreodata. Dar as fi urmat-o negresit.
Nici macar nu apucasem sa imi iau adio de la roseata din obrajii ei care imi incalzea
mainile reci…sau de privirea ei in care ma pierdeam…cu toate ca fiica noastra avea exact
ochii ei… Nu va mai fi la fel, stangace, impiedicata, timida si prostuta, si om…Dar cel
putin stiam ca nu am pierdut-o, ci ca am salvat-o de la moarte si va fi alaturi de mine
pentru totdeauna, pentru o eternitate…Alaturi de fiica noastra, o adevarata familie…
Cand primele raze ale soarelui revenira la ferestrele noastre, am auzit zgomot la parter,
Rose era in alerta si ii puteam auzi pasii lui Carlisle coborand de la el din birou. Am
coborat si eu , stiam déjà ce se intampla.
“Cat creste mititica asta, trebuie sa facem masuratori”, gandi Carlisle cu un centimetru
in brate. Nu avea nevoie de nicio foaie, pt ca avea cea mai buna memorie. Lua
centimetrul si ii masura trupusorul, apoi ii masura si capul.Deja arata ca un copilas de 2,
3 saptamani poate…si ea nu avea decat cateva ore.
Se dezvolta foarte repede, vedeam asta cu ochii mei, ora de ora. Crescuse cu aproape 5
centimetri, si buclele blonde ii cadeau pe umeri cu 10 mmmai mult decat ieri cand o
luasem pentru prima oara in brate. Ma obisnuisem déjà cu mirosul ei imbietor, pt ca o
parte din noapte , in timp ce o supravegheam pe draga mea Bella, ea dormise in bratele
mele, si eu ii puteam gandurile, desi pe ale mamei ei nu. Avea vise foarte colorate, pajisti
si gradini pastelate, vise nevinovate….
Rose se straduia acum, fara niciun folos insa sa ii dea mancare de om..ma intrebam de
ce nu ii place, oare pt ea avea acelasi gust de pamant cum avea si pt mine ? Sau era doar
un bebelus rasfatat ca si toti ceilalti?
“bleah…nu imi place…mi-e sete…” gandea Renesmee, si intr-adevar, dupa, Rose a
pierdut lupta, si a fugit in bucatarie, intorcandu-se cu un pahar de sange din care fetita
mea a inceput sa suga cu sete. Era totusi o problema in asta.. ma bucuram ca are apetit,
dar sangele nostru donat, pe care il cumparase Carlisle, era pe terminate, si ea inca nu
stia sa vaneze…
Dar asta era cea mai mica problema la care trebuia sa ma gandesc in acest moment.
“vezi ca vin strigoiule, trebuie sa o vad pe Renesmee..nu mai pot sta departe de ea…Seth,
dormi, ai patrulat toata noaptea”
Am marait necajit si cand toti din camera s-au uitat la mine, le-am soptit;
-Jacob, vine aici.Sa o vada pe Renesmee….Nu imi place asta, nu imi place deloc….
Stiau déjà ca Jake se indragostise de fetita mea, de fapt..pretindea ca este sufletul lui
pereche. Vazusem cu ochii mei cum o privea de parca era un orb care vede pt prima data
lumina, dar nu vroiam sa cred asta. Eram indignat, si putin amuzat, Doamne, baiatul
asta se indragosteste de tot ce iubesc eu…Era o ironie a sortii, nu mai scapam odata de
el. Inca ma infuriam la gandul ca renuntase asa de usor la Bella, cand era pe patul unde
nascuse, si eu ma luptam sa o tin in viata…el plecase, si o lasase, spunand simplu ca nu
mai are nicio legatura cu ea….
Gandurile mi-au fost intrerupte de mirosul sau de caine. Carlisle, mult mai diplomat ca
mine, s-a dus sa ii deschisa usa. L-am privit in ochi cand am auzit primul sau pas in
casa, si nu parea ca vr sa iste o cearta, doar privirea lui scruta intreaga camera cautand-o
pe Renesmee. Puteam auzi asta in gandurile lui. Si, spre nemultumirea mea, ii era dor
de ea si nu vroia decat sa vada ca ii este bine, si ca este in siguranta.

Renesmee ramasese in bratele lui Rosalie si m-am indreptat inspre usa, sa vb cu Jacob
care ramasese pironit in prag. M-am gandit ca un salut politicos nu ar strica:
-Salut, Jacob. Renesmee este bine, ai venit degeaba.
- Nu am venit degeaba deloc. Am venit sa o vad, si sa vad cu ochii mei ca este bine. O
iubesc, si vr sa o strang in brate. Accepta asta, nici eu nu as fi vrut sa se intample asa.
-Nu gandesti! Este un copil! Este un copil pe jumatate vampir, si tu esti un varcolac!
Cum se poate asa ceva? De fapt, stiam ca este adevarat inca din prima clipa cand o
vazuse pe Renesmee, era simplu de stiut asta, pt ca ii citeam gandurile, si nu putea
minti.. Dar cum era posibil sa se imprinteze un varcolac cu un vampir? Ma rog, jumatate
de vampir…cu fetita mea. Am suierat printre dinti…
-Uite, ti-am mai spus, nici mie nu imi place asta, dar nu am avut de ales! O simteam ca
ma atrage inspre ea inca de cand ma luptam ca inima Bellei sa bata in continuare! Ii
simteam prezenta in alta camera ca o aura! La naiba, este copilasul fetei pe care am
iubit-o mai mult decat viata mea! Dar acum. .acum ea este centrul existentei mele, si
motivul pentru care traiesc acum este sa o fac fericita, sa ii implinesc toate dorintele, sa
aiba in mine cel mai bun prieten. Vreau numai sa fie bine! Sa fie fericita! Nu iti doresti si
tu asta?
Daca cainele punea problema asa, trebuia sa recunosc ca si eu ii doream tot binele din
lume, o iubeam aproape la fel de mult cum o iubeam pe Bella mea, si simteam nevoia sa
o protejez si sa o veghez..la fel cum am facut atata timp cu iubita mea proaspat sotie,
care nu va mai avea nevoie sa o veghez niciodata, pt ca nu va mai dormi, si nu va mai
visa…
L-am privit adanc in ochi si resemnat, i-am spus lui Rose:
-Rosalie, da-i-o pe Renesmee lui Jacob, vrea sa o tina in brate.
“nici gand, Edward nu i-o dau pe nepotica mea cainelui asta!”
-Rose, te rog….De astazi, Jacob o sa vina mai des..Am auzit rapid” pff..mai des…vrei sa
spui ca o sa vin zilnic…adik o sa plec de aici numai cand sunt dat afara…” Am marait si
am continuat:
- Jacob isi va petrece timpul mai des aici, ca sa stea cu Renesmee. Am acceptat faptul ca
vietile lor sunt impreunate. Oricum , nu ne putem impotrivi acestui lucru, indiferent
daca vrem sau nu…Asa ca te rog, da-i-o pe Renesmee…
In mine se dadea o lupta. Toate acele cuvinte le spusesem pt Rosalie, dar de fapt vroiam
sa ma conving pe mine insumi, nu imi convenea deloc situatia, dar intr-adevar, nu
puteam face nimic…nu ma puteam impotrivi acestei legaturi.. Renesmee si Jacob..Jacob
si Renesmee.. Am scuturat capul repede sa imi inlatur gandul.
Rose intinse suparata mainile si i-o intinse pe Renesmee lui Jacob. Am vazut sclipirea
din ochii lui cand o lua pt prima data in brate. Stiam ca simte ceea ce am simtit si eu
cand am luat-o in brate pt prima oara, pt ca avea in gand acelasi lucru ca si mine la acel
moment….
“cat este de frumoasa….a crescut…dar este bine! Ce ochisori frumosi, cei mai frumosi..Ai
imprumutat ochii mamei tale Renesmee, si buzele la fel! Esti deosebita! Te iubesc ! Te
ador, si asta nu se va schimba niciodata!”
Eram pe cale sa ma infurii din nou, dar gandurile ce urmara m-au facut sa tac si sa stau
la locul meu uitandu-ma neputincios…grija, protective, adoratie..ce puteam sa fac.. asta
era…
Am lasat-o pe Rose stand de paza la parter, sperand ca o sa se certe cu el si ii rupe capul
ala de pe umeri, si vedeam ca si ea gandeste acelasi lucru, dar de fapt, adanc..foarte
adanc, nu imi doream asta cu adevarat. Inca ma simteam vinovat fata de el, desi nu mai
aveam niciun motiv, ma revansasem indeajuns…
Am fugit sus, inapoi la mine in camera, pt ca déjà imi era dor sa ii vad chipul minunatei
mele sotii… abia asteptam sa se trezeasca si sa o pot saruta din nou, ganduri si ganduri
imi derulau in minte, care mai de care mai animate, incat nu ma puteam opri la
niciunul.. Am intins mana si i-am atins incet obrazul, si era rece, cu toate ca ii auzeam
inima galopand. Nu ii mai batuse niciodata asa de repede, si ma temeam ca o sa bata asa
de repede pana se va opri, ca si cum ar fi fara combustibil, dar nu ar fi acela noul
inceput, pt ca nu ar deveni vampir, ci ar muri, invinsa de toate greutatile prin care
trecuse , ca om fiind, plapanda si sensibila, si mai ales nemuritoare…
Dar nu ma puteam gandi la asa ceva…eram ingrijorat, dar partea rationala din mine stia
ca veninul isi face efectul, pana la urma puteam simti pe sub pielea ei fina si subtire de
alabastru schimbarile prin care trecea organismul ei. Sangele ei inca imi provoca sete si
o arsura persistenta in gat insa ma obisnuisem intr-atat cu ea incat facea parte din
personalitatea mea…
De fiecare data cand ii mangaiam dragastos obrazul si umarul, nu mai tresara asa cum
eram obisnuit,si asta ma intrista, desi stiam adevaratul din spatele acestui lucru;
durerea ei launtrica era prea mare ca sa simta atingerile mele usoare, si morfina inca isi
facea efectul, ii puteam simti mirosul emanat prin pielea ei de catifea..Speram sa fie
indeajuns de multa morfina sa faca fata durerii provocate de transformarea in vampir,
pt ca nu vroiam sa sufere nici macar o secunda…macar stateam la capataiul ei sperand
ca este bine si ca in curand, foarte curand, o voi lua din nou in brate si ea imi va
raspunde la strangere la fel de lacoma ca si mine.
De buzele ei imi era cel mai dor…nu pt ca nu i le puteam saruta si acum, cat timp era
intinsa acolo pe canapea si nemiscata..dar fara ca ea sa imi raspunda la sarut acesta nu
ar mai fi avut niciun farmec..asa ca nu imi ramasese decat sa ii trasez forma frumoasa a
buzelor cu buricul degetului si sa ma minunez inca o data ca acea femeie frumoasa era,
ei bine, sotia mea, femeia mea, confidenta mea pt totdeauna.
-Esti bine, Edward?
-Sunt bine, ingrijorat..retrag..foarte ingrijorat, dar sunt bine. Tu ce faci Alice?
Am asteptat raspunsul ei ascultandu-I gandurile, dar nu vedeam decat un drum lung
prin padure, apoi o poienita minunata si o casuta mica pazind poienita. Apoi nu am mai
putut citi decat versurile melodiei preferate a lui Alice, ma bloca pesemne…
-Ce-a fost aia Alice?
- Nimic…nimic…a spus stanjenita.
-Stiu ce am vazut. Ce e cu casuta aceea? Poienita…Stai putin, unde sunt Esme si Emmet?
-Pai..ar fi trebuit sa fie o surpriza.. Esme a gasit o casuta in timp ce era la vanatoare si
vroia sa v-o dea cadou tie si Bellei, de ziua ei, pe 13 sept. Stiu ca va ramane la varsta de
18 ani, dar eu tot vreau sa primeasca cadouri. Din moment ce nu pot face o petrecere pt
ea….macar casuta va fi gata la timp. Esme si Emmet se ocupa de asta. E aproape gata. Si
in plus..si tu trebuie sa ii dai masina care i-ai cumparat-o c masina “de dupa”. Totul va fi
perfect .Vad asta…si mai vad ca nu va fi prea suparata, ceea ce e bine.
Am chicotit amandoi si am ramas privind-o cum pare adormita intr-un somn adanc.
Mai tarziu, cand déjà se innoptase, m-am indreptat inspre biroul lui Carlisle ca sa
vorbesc cu el, aveam destule griji si nelamuriri.
“Ce e fiule? De ce esti ingrijorat?’’
-Carlisle, Bellei abia ii mai pot simti mirosul de morfina si cu toate astea, ea nu a dat
pana acuma nicun semn ca ar fi mai bn decat ieri.De fapt, inima ii bate asa de repede,
incat parca astept sa I se opreasca de tot si..si…
-Bella este bine, veninul isi face efectul, nu ai de ce sa te ingrijorezi, esti doar
nerabdator.
-Si Renesmee…
-Renesmee creste foarte repede, suntem nevoiti sa o masuram de 4 ori pe zi pt a-I
monitoriza cresterea. A crescut mai mult de 7 cm de cand s-a nascut…nu vr sa ma
gandesc in cat timp va ajunge la maturitate..
-Dar déjà intelege cateva cuvinte, este foarte agera, poti vorbi cu ea si intelege perfect…
Si de parca nu mi-ar ajunge toate astea, acum si cainele ala, Jacob, s-a indragostit de
ea…
-Pana nu vom cerceta mai bine cazul copilei, nu trebuie sa te ingrijorezi. Bucura-te de ea
in fiecare clipa si nu mai te gandi la asta, vom gasi raspuns la toate…
M-am indreptat inspre usa dar am ramas ganditor in prag…stiam ce spusese Carlisle de
fapt…sa ma bucur de fetita mea cat apucam ,pt ca va avea o viata scurta, la ritmul sau de
crestere..Eram asa de mahnit…dar stiam ca nu ma pot da batut.Vom gasi o solutie.Tata
avea dreptate. O ducem noi la cap si cu asta.
“du-te Edward, totul va fi bine, iti promit”
Dupa cateva ore, Jacob a plecat chemat de haita, si eu am luat-o pe Renesmee care
adormise déjà in bratele mele si am plecat amndoi sa o veghem pe mama ei.Stiam ca nu
are de unde sa stie ca sunt alaturi de ea, dar pur si simplu nu suportam sa fie departe de
mine.
Nu mai vanasem de o bucata buna de vreme si probabil cearcanele mele erau foarte
profunde, dar ma gandeam cu groaza sa plec de langa sotia mea..Daca se trezea? Sau
mai rau, daca se intampla ceva cu ea? Ceva rau…?Trebuia sa stau acolo, vanatul mai
putea astepta. Alice statea alaturi de mine si amandoi o priveam pe Bella cu gandurile
pierdute in alta parte.
Dintr-o data, mirosul de morfina disparu complet. M-am uitat in ochii lui alice si ea
intr-ai mei, si nu am scos nicio vorba niciunul. Am mangaiat-o pe Bella mea pe crestet,
indreptandu-I cele cateva fire care ii stateau incomod pe gat, dar nu se intampla nimic.
Ii vedeam pe fata ca se da o lupta inlauntrul ei si vroiam sa o ajut, sa dau eu lupta in
locul ei, ca ea sa nu sufere deloc . Ii strangeam mana in palmele mele reci si ii ascultam
inima cum bate. Niciodata nu fusese mai rapida ca acum. Eram speriat, si ingrijorat. Ma
blocasem , asteptand urmatorul pas, asteptand sa vad ce se intampla cu ea. Inima ii
batea asa de repede incat aproape nu mai puteam deosebi bataile intre ele, devenisera
una singura.
Si atunci, s-a oprit.

Capitolul 3 - Arzind
Mi se paruse. Era ceva neobisnuit pt un vampir, dar chiar se intamplase! Inima ei se oprise pt
doar o fractiune de secunda, parca pt a prinde puteri noi. Apoi o lua la galop intr-adevar, nu o
mai auzisem niciodata batand asa de repede. Eram speriat si ingrijorat, si ma asteptam din clipa
in clipa sa ii sara inimioara din piept. M-am ridicat in picioare si m-am dus mai aproape de ea ca
sa o mangai pe cap, si mi s-a parut mai rece ca niciodata. Finalul procesului era aproape.

In decursul a doua zile de cand ea se transforma, nici macar nu apucasem sa ma uit cu adevarat
la fata ei frumoasa, pt ca fusesem prea ingrijorat de sanatatea ei . Dar chipul ei era mai rapitor ca
niciodata, si nu puteam sa nu ma gandesc sis a nu fiu fericit in gandul meu ca ea va fi alaturi de
mine pt o eternitate, ac era sotia mea si era asa de frumoasa. Era mai mult decat frumoasa , era
superba! De fiecare data cand ii priveam trasaturile fetei, mi se oprea respiratia si uitam de tot ce
este in jurul meu. Si nu-mi doream decat ca totul sa se termine mai repede si sa ii simt din nou
trupup in bratele mele doritoare.

Acum eram speriat. Eram ingrijorat. Eram mahnit si furios.Nici nu am simtit cand Alice plecase
de langa mine si acum intra pe usa urmata de Carlisle. Vedea ingrijorarea din ochii mei, desi
gandurile lui ma linisteau pt ca el nu era ingrijorat. I-a luat Bellei incheietura in maini atingand-o
incet.

-Tot nici o schimbare?

-Nu.

Se intinse mai aproape de Bella pt a-I simti mirosul. Eu nu mai simteam mirosul de morfina de
cateva ore, dar el stia mult mai bine ca mine ce face.

-Nu mai miroase deloc a morfina.

-Stiu. Deci aveam dreptate. De ce nu se termina totul mai repede? Eram impacientat. De ce
dureaza atat? Mi se parea o vesnicie ca trecuse de cand o stransesem cu dragoste in brate si de
cand ii simtisem dulceata buzelor pe ale mele.

-Bella? Ma auzi?

Incepeam sa devin paranoic, cred. Mi se parea ca vr sa imi raspunda, ca tanjeste si ea dupa mine,
dar nu poate. Uitandu-ma la chipul ei am observant ca nu o trada nicio miscare, nici macar una
mica. Si eu nu mai aveam rabdare deloc.

-Bella? Bella, iubirea mea? Poti sa deschizi ochii? Poti sa ma strangi de mana? Mi-am pus palma
in mana ei, asteptand si sperand ca poate vocea mea care nu o mai auzise de cateva zile sa o faca
sa treaca prin asta mai repede, dar nici macar nu stiam daca ma poate auzi, desi instinctul imi
spunea ca este inr-un fel sau poate nu, prezenta cu noi.

Nu stiam unde duc toate astea. Imi era asa de frica sa nu o pierd, stiam cum e fara ea si nu
vroiam sa se mai intample asta vreodata.Dar nu mai stiam ce sa cred.

-Poate..Carlisle, poate ca am actionat prea tarziu.

Speram din tot sufletul meu sa nu fie adevarat dar trebuia sa intreb pt ca nu mai stiam nimic in
acel moment.
-Asculta-I inima, Edward. E chiar mai puternica decat era a lui Emmet.Nu am mai auzit
niciodata ceva ‘atat de plin de viata’.Va fi foarte bine.

Suferise atatea necazuri inainte de transformare, toate oasele ei rupte, coloana…O sa fie intr-
adevar bine? Vroiam sa o stiu in siguranta si sanatoasa.

-Si ..coloana ei?

-Ranile ei nu au fost cu mult mai grave decat ale lui Esme.Veninul o va vindeca la fel cum s-a
intamplat cu Esme.

-Dar e atat de nemiscata!! Sigur am facut ceva gresit!

Stiam ca morfina ar fi trebuit sa aiba un effect asupra ei, pt ac sa nu mai sufere din cauza
imprastierii veninului…dar stiam ca un om care se transforma in vampire se zvarcolea de durere.
Imi aminteam cat suferisem eu atuncea! Durerea era de nesuportat! Ma simteam strans pe un rug
intre flacari, batut, calcat de un tir, toate impreuna. Dar ea era complet nemiscata, nici pieptul nu
I se misca cutoate ca inima ei inca dadea un maraton acolo.

-Sau ceva bine, Edward. Fiule, ai facut tot ce as fi putut face eu si chiar mai mult. Nu sunt sigur
ca eu as fi avut perseverenta si credinta de care a fost nevoie ca sa o salvez. Inceteaza sa te mai
acuzi. Bella va fi bine.

Nu am putut decat sa ii raspund cu o soapta indurerata, sfasiata de grija.

-Trebuie sa fie in agonie.

-Nu stim asta. A avut atat de multa morfina in organism!Nu stim ce effect are asupra experientei
ei.

Mi-am pus usor mana pe bratul ei, numai ca sa ma simt mai aproape de ea.

-Bella, te iubesc. Bella, imi pare rau.

Si de cate nu imi parea rau. Imi parea rau ca nu fiusesem indeauns de puternica sa o parasesc de
la inceput sis a nu o fac sa se indragosteasca de mine. Imi parea rau ca se punea in pericol de cate
ori era cu mine. Imi parea rau ca o parasisem cand déjà legatura noastra era prea stransa ca sa fie
dezlegata si ca ranile care eu ii le deschisesem fusesera alinate de un varcolac.Imi parea rau ca o
lasasem insarcinata cu un copil care ii facuse atata rau si care o adusese in pragul mortii. Toate
din vina mea. In loc sa fie fericita asa cum imi doream eu, mereu o faceam sa sufere.

Si acum, ii furasem sufletul. Viata. Caldura din obraji, si inocenta.Si stangacia atat de adorabila.
Eram un monstru, dar stiam asta déjà.

Jos ii puteam auzi pe Jacob si pe Rosalie certandu-se. Mi-am amintit ca draga mea Bella nu stia
ca cel mai bun prieten al ei se imprintase cu minunata sa fiica. Ma intrebam ce va face cand va
afla. Oare il va mai iubi pe Jacob la fel ca inainte? Oare va accepta cu usurinta faptul ca Jacob
vrea ca el si Renesmee sa fie un cuplu pe viitor? Nici eu nu acceptasem asta cu adevarat, dare eu
nu aveam sentimentele Bellei pt Jake. Ma intrebam oare daca, ca vampire nou-nascut, se va
infuria. La acelasi lucru se gandea si Carlisle.
Jos inca se auzeau zgomote, semn ca cainele si sora mea inca se ciondaneau. Nu se puteau
suporta. Emmet intervenise, si ii puteam auzi gandurile lui Esme: “Edward, poti sa vii putin?
Poate reusesti sa calmezi spiritele aici. Tu te intelegi cu Jacob mai bine ca noi, fiul meu”

-Nu, raman langa ea.Se descurca si singuri.

-O situatie interesanta, si eu care credeam ca le-am vazut cam pe toate.

-O sa ma ocup de asta mai tarziu. Acum ne apucam de asta, am spus intinzandu-ma si luandu-I
mana firava in palmele mele reci.

-Sunt sigur ca noi 5 vom reusi sa evitam varsarea de sange.

Chiar ma intrebam cum va reactiona Bella cand va afla ca Jacob s-a indragostit de bebelusa ei.

-Nu stiu de partea cui sa fiu.Mi-ar placea sa ii bat pe amndoi.In fine, mai tarziu.

-Ma intreb ce va crede Bella-departea cui va fi, murmura Carlisle.

Am chicotot pt ca exact la asta ma gandeam si eu.

-Sunt sigur ca ma va surprinde.Asa face intotdeauna.

Carlisle trecu incet pe langa noi si iesi pe usa. M-am asezat in genunchi la capataiul sotiei mele si
Alice se aseza langa ea pe canapea. Ne-am mai relaxat amandoi si incepusem sa respire din nou,
regulat. Ma multumeam cu mirosul Bellei atat de imbatator, si eram usurat ca nu mai simteam
arsura din gat deoarece mirosul ei devenise aproape ca al unui vampir. Bineinteles, imi va lipsi
aroma ei pura, de om, care fusese atat de intense pt mine, dar acum imi va fi mai usor, extrem de
usor.Toate vor merge de la sine, si eu nu va mai trebui sa fiu stramtorat ca pana acum, voi putea
fi creatura care sunt cu adevarat, alaturi de iubita mea Isabella.

Alice avea viziuni odata la cateva minute si I le urmaream cunesat, pt ca ma interesa sa vad cum
va fi Bella mea.Dar mai mult contatimpul. Ma sufoca, mai mult ca niciodata. Nu credeam ca
poate conta timpul pt un nemuritor, dar eu eram atat de suparat ca trece greu, ca imi venea sa
urlu. Ma multumeam sa sufar in mine, ca sa nu ii fac nefericiti si pe cei din casa.

Viziunile lui Alice cu Bella deveneau tot mai clare, reuseam sa I deslusesc silueta gratioasa, si
era alaturi de mine. Totul va fi bine.Toate se rezolva pana al urma. Incepeam sa fiu usurat. Apoi
mi-am amintit ca dragostea mea inca este tintuita la pat si am fost din nou ingrijorat.

-Cat mai dureaza?

-Nu mult.Vezi cat de clara devine? Pot sa o vad mult mai bine.

Alice ofta si citeam in gandurile ei ingrijorarea, si ea o iubea pe Bella, aproape la fel de mult ca
mine. Era sora ei, si cea mai buna prietena. Dar ceea ce o supara cu adevarat era ca nu putea
vedea viitorul din cauza varcolacilor care ne bantuiau padurea de langa casa.

“Of, ce ti-e si cu cainii stia.De cand sunt ei aici..parca am pierdut semnalul.Ma tot
bruiaza..Afurisitii…”

-Tot mai esti amarata?

-Da, mersi ca mi-ai reamintit.Si tu ai fi suparat daca ti-ai da seama ca esti incatusat de natura ta.
Ii vad pe vampiri cel mai bine pentru ca sunt unul dintre ei; ii vad pe oameni pt ca am fost
om.Dar nu pot vedea corciturile astea ciudate pt ca nu sunt nimic din ce am trait eu! Of!!

-Concentreaza-te ,Alice!

-Corect.Bella e chiar prea usor de vazut.

Si am tacut ca sa ii urmaresc viziunile. O vedeam pe Bella alaturi de mine, fugind amandoi prin
padure, tinadu-ne de mana.Apoi alta viziune cu noi doi, sarutandu-ne patimas.Ochii Bellei in
ochii mei.Imi placea ce vedeam.

-Chiar va fi bine, am soptit umpic usurat.

-Sigur ca va fi.

-Nu erai atat de sigura acum 2 zile. M-am uitat urat la Alice.

-Nu puteam vedea bine acum 2 zile.Dar acum ca a scapat de petele negre, si stiam ca se refera la
Renesmee, pt ca in timpul sarcinii ii daduse dureri de cap, e floare la ureche.

-Te poti concentra pt mine? Pe ceas, da-mi o estimare… Eram atat de nerabdator sa o am pe
Bella mea, nu imi placea de ea asa nemiscata si intinsa pe pat.

-Esti atat de nerabdator! Bine, lasa-ma o secunda…

-Multumesc, Alice. Eram mai linistit in sinea mea, chiar putin bucuros.Nu vedea ca va mai dura
prea mult, poate cateva minute.Mai puteam indura atat.

-Va fi uimitoare, spuse Alice cu adoratie.

Am mormait si eu-Intotdeauna a fost.-Stii la ce ma refer. Uita-te la ea.

Am privit-o amandoi cu dragoste apoi Alice s-a ridicat si a iesit din camera, plutind pe scari.

Auzeam tot ceea ce se intampla jos, acum ca eram atent si la altceva inafara de iubita mea sotie,
de care imi era foarte dor.

Emmet urmarea meciul de baschet de la televizor, The Mariners, castigau la diferenta de 2

puncte, iar Rosalie si cu Jacob se certau care sa o tina pe Renesmee in brate.

Se facuse liniste, si nu faceam decat sa o privesc nesatul pe Bella mea. Eram atat de apropiat de
ea, ca 2 suflete-pereche, incat simteam si eu aproape prin ce trece acum. Din fericire, parca focul
se stingea, deci totul nu va mai dura mult. Dar cred ca ma inselasem, pt ca noi bubuituri foarte
puternica razbateau din pieptul Bellei, inima ei se dezlantuia.

-Carlisle. Inima Bellei batea cu o viteza furioasa.

Pana cand mi-am terminat gandul, Carlisle si Alice intrara in camera, Carlisle se puse in dreapta
Bellei, cu Alice in spatele lui.

-Ascultati. Vroiam sa fiu sigur daca nu am devenit cumva paranoic, din cauza grijii.
-Aha, spuse Carlisle .Aproape s-a terminat.

M-am linistit. Nu mai fusesem asa de calm de aproape 2 luni.

-In curand, spuse si Alice. Vedea ca nu mai dureaza mult.II aduc si pe ceilalti?Sa o rog pe
Rosalie..?

Trebuia sa o tinem pe Renesmee departe e Bella, pt ca era un nou-nascut si fiica noastra mirosea
destul de puternic a om. Eu am puteam controla, totusi era fiica mea si mirosul ei nu am atragea
atat de tare, dar oare Bella ar fi facut fata? Totul era asa de nou pt ea, va vedea lumea cu alti ochi,
la propriu.

-Da, tine bebelusa deoparte.

Si atunci, degetele Bellei se miscara, si mi-am indreptat repede mana ca sa o tip e a ei, ca sa stie
ca nu este singura si ca este totul bine. Ne-am oprit din respirat odata cu gestul Bellei. Trebuia sa
stie ca nu e singura, ca sunt alaturi de ea, asa cum ii promisesem mereu.

-Bella? Bella, iubito?

-Ii aduc imediat pe toti, spuse Alice, si am auzit freamatul aerului cand a tasnit din camera.

Apoi bataile inimii ei au devenit una singura, o singura nota.

Am privit-o cu dragoste, asa cum faceam mereu.Ceilalti ajunsesera in camera, si se aliniasera la

perete, asteptand si ei sfarsitul.

Respiram usor asupra Bellei, stiind ca mirosul respiratiei mele o linistea.

Ascultam cu infrigurare cum inima ei incepu sa bata incet, mai incet, apoi se mai impiedica de 2
ori si mai batu foarte incet, pt ultima oara.

Apoi linistea se lasa in camera.Nu se auzeau nici macar respiratiile noastre, nici a Bellei. O
priveam cat de frumoasa devenise, mai frumoasa ca niciodata, avea toate trasaturile fetei ei
minunate de o mie de ori mai detaliate ca pana acum. Si acum nu ma puteam gandi decat la
momentul cand o voi saruta din nou, fara a fi nevoie sa am grija ca sa nu o ranesc.

In timp ce toata atentia mea era indreptata inspre sotia mea iubita, Bella deschise ochii pt prima
oara, ca vampir.

Capitolul 4 - Nou

Am privit-o fericit, si mirat totodata ! Era mai frumoasa ca niciodata, si urma

sa fie alaturi de mine pt totdeuna! Eram asa de norocos, ea era numai a
mea….

Ochii sai care fusesera odata calzi si blanzi, de culoarea ciocolatei, acum
ardeau. Ma gandeam oare ce va crede ea cand se va uita pt prima oara in
oglinda. Eu, cel putin,o iubeam la fel ca intotdeuna, poate si mai mult. Imi
fusese dor de ea si de imbratisarea ei, de caldura pielii ei, de dulceata
buzelor…stiam ca nu o sa mai roseasca niciodata, si vai, cat adoram asta….
dar ma bucuram ca acum, fiind in preajma ei , nu o sa se mai dezlantuie
monstrul din mine, care tanjea dupa aroma ei imbatatoare, nu va mai trebui
sa ma abtin sa fiu eu, vampirul, cel care o iubeste cel mai mult pe lumea
asta si care o va iubi in fiecare zi din eternitate.

Ea isi roti ochii prin camera si ramase intinsa pe pat, acolo unde statuse
zacand mai bine de 50 de ore….

Stiam ca este confuza si ca de acum lumea ei va fi complet altfel, o va vedea

acum cu alti ochi. Stiam ca simte orice adiere de vant si ca ne aude
respiratia, ca simte mirosul de lemn care intra pe ferestrele noastre venind
din padure, ca prin ochii ei schimbati poate vedea particulele de praf din aer
sau cele 7 culori care formeaza razele de lumina… orice mic detaliu
insignifiant care nu il putuse observa, om fiind.

Se concentreaza, este mirata, curioasa. Totul e nou pt ea. Simt asta. Are de
pus atatea intrebari.. . gandi Jasper.

Uite-te la ea Edward? Ai mai vazut asa ceva? Este uimitoare ! Pur si simpu
magnifica! Si rochia care i- am ales-o ii vine asa de bine…. chicoti si Alice.

Nu ma puteam minti. Ca si cei din jurul meu, ramasesm cu gura cascata

uitandu-ma la faptura care statea la doar cativa cm de mine si care, prin nu
stiu ce minune, fusese, este si va fi a mea, numai a mea. Sotia mea. Bella
mea..Bella Cullen. Inca ma furnica pielea mea de granit cand spuneam asta,
si nu ma puteam gandi in acele momente decat la cat de stralucitoare fusese
la nunta noastra, ca un inger cazut din cer.

Trase aer in piept incet , obisnuita sa respire, si stramba din nas. Mi-am
reprimat un suras, pt ca nu vroiam sa o sperii. Stiam ca este confuza de tot
ce se intampla in jurul ei, si ca aude absolute tot ce o inconjoara. Nu vroiam
ca vocea mea sa o sperie, ci sa o aline, sa o faca sa se simta protejata, sa se
simta bine.

Odata cu respiratia ei toti din camera, inclusiv eu, s-au linistit. Le-am auzit
respiratiile la unison si eram convins ca asta a auzit si Bella. Imi va lua ceva
timp sa ma obisnuiesc cu noua Bella, cea rapitoare si rapida, si
neimpiedicata, feroce. Ca o felina. Va trebui sa ma obisnuiesc si cu imaginea
ei la vanatoare, inca nu mi-o puteam imagina alaturi de mine, devorand vreo
puma prin padure. De ursi grizzly nici nu se punea problema. Pe aceia ii
lasam lui Emmet.

Dar trebuia sa mergem la vanatoare, pt ca stiam ca arsura din gatul ei era

mai puternica chiar si decat a mea, care nu mai vanasem de mai bine de
cateva saptamani, nici eu nu mai stiam de cand.

M-am gandit sa nu mai lungesc momentul de suspans, si i-am pus iubitei

mele usor degetele in palma mea, strangand usor ca sa poata simti ca sunt
langa ea si ca o sustin.Pielea ei nu mai era atat de calda cum eram eu
obisnuit, si nu avea aceeasi moliciune ca atunci cand era om, dar se simtea
atat de placut la atingere. Trupul ei a inlemnit, si a suierat usor scotand tot
aerul din piept. Probabil o luasem prin surprindere.
Respiratia ei nu mai imi ardea gatul, dar ma facea sa o doresc atat de tare.
Scortisoara, pin, zambila, vanilie, levantica, ciocolata…Mirosea atat de
frumos, mai frumos ca niciodata, nu mai cunoscusem asa un vampir care sa
ma ameteasca cu mirosul sau. Se pare ca inca avea o aroma deosebita pt
mine… Sangele care ii mai curgea prin vine ca un combustibil, inca mai
canta pt mine…il mio cantante…

Atunci facu o miscare pe care nu o asteptam. Intr-o fractiune de secunda

tasni din pozitia in care statuse pana acuma punandu-se intr-o pozitie
defensiva, de parca ar fi vrut sa ma atace. Stiam ca nu va face asta, doar
eram persoana care o iubea cel mai mult..Oare isi va ma aminti asta atat de
bine? Sau sentimentele sale erau umbrite de sete?

Nu..probabil temperatura mea fusese cea care o speriase..crezand ca sunt

altcineva. Se astepta sa fiu rece, nu cald asa cum simtea ea acum ca sunt….
Am stat cuminte la locul meu, asteptand sa vada ca totul este in regula si ca
este bine, sa se relaxeze.

Ai grija, Edward. Pare speriata…Las-o putin sa se linisteasca… imi spuse

Esme in gand…

Ciudat…Este foarte linistita, doar pusa in garda. Asimileaza totul foarte incet.

Vezi Edward, linistea si calmul ei se pot narui in orice moment, nu te pune in

pericol, are mai multa putere decat tine. Iti pazim noi spatele, frate!

Am ramas uitandu-ma la ea nelinistit. Nu isi pastra mult timp pozitia,

relaxandu-se putin.

Familia noastra statea aliniata in spatele nostru, langa peretele cel mai
indepartat al camerei. Emmet si Jasper stateau in fata lor, ca sa ii protejeze,
de parca Bella mea ar fi fost un pericol ! Pf..o fi ea un nou-nascut, dar stiam
ca ea este mai speciala ca toti ceilalti….de asta imi si atrasese atentia la
inceput.

Bella se uita la mine atent, privindu-ma din cap pana in picioare…Apoi chipul
ei starui in ochii mei, si privirea ei de foc ma facu sa tremur usor. Era o
schimbare, de la ciocolatiu cald la rosu-stacojiu….Nu stiu ce vazuse mai
exact, puteam doar sa banui…dar muschii ei noi se relaxara complet.
Speram ca persoana mea, cea care o iubea cel mai mult pe lumea asta, sa fi
fost motivul care a linistit-o pe Bella mea.

Am inconjurat incet patul apropiindu-ma foarte incet de ea….si cu o voce

incordata , am vorbit cu ea:

-Bella?Bella, iubito? Imi pare rau, stiu ca esti dezorientata.Dar esti bine. Totul
e bine.

Am scuipat ultimele cuvinte, gandindu-ma la ultimele zile. Daca nu il puneam

in calcul pe Jacob care o iubea pe bebelusa noastra si al faptul ca isi petrecea
24 de ore din 24 la noi in casa..atunci puteam spune ca totul era bine.
O puteam auzi pe Rose jos ,avand grija de Renesmee, si Jacob, momentan,
nu era in casa…asteptand sa vada daca Bella era salbatica ca un nou-nascut
normal, sau mai controlata, cum speram eu sa fie.

Fenomenal..se controleaza perfect. Starea ei este total sub control…Dar

cum??? Cum?

Probabil Jasper se astepta ca Bella sa sara pe unul dintre noi, ceea ce nu se

intamplase.

Am fost mahnit sa realizez faptul ca inca nu o aud, probabil ca asta era

talentul ei.

Acum eram mai curios ca niciodata sa stiu la ce se gandeste iubita mea in

acel moment. Cum se simte, cum vede noua lume…era necunoscut si pt ea ,
dar si pt mine. O noua viata simteam ca incepe.

Nu imi puteam lua privirea de la fata ei perfecta, de la fata ei de portelan, de

la buzele ei pline si perfecte, de la ochii intrebatori, era cea mai frumoasa
femeie.

Am mangaiat-o usor cu degetele pe obraz, simtindu-I pielea fina ca matasea,

apoi i-ak cuprins obrazul cu palma . Dupa ce delibera cateva secunde, se
arunca in bratele mele, inhalandu-mi mirosul.

Am reusit sa imi trec greutatea de pe un picior pe altul, numai pt ca sa nu ne

ducem pe spate amandoi. Avea o forta incredibila. Puteam sa pun pariu ca
fara niciun effort putea sa il darame si pe Emmet din picioare.M-am retras
uspr din imbratisarea ei, corpul meu inca tanjind dupa ea:

-Aaaa..ai grija , Bella. Uaau.!

Si atunci i-am auzit pt prima data vocea cristalina, ca un cantec de leagan:

-Ups..

Am zambit usor. Ea era Bella mea, si stiam ca nu era salbatica si de

necontrolat cum se astepta Jasper sa fie. Am zambit mai larg, eram
fericit,implinit….eram complet acum!

Era mirata si ea, si i-am mangaiat din nou obrazul, bucurandu-ma de

senzatie. Si-a intins si ea usor bratul catre mine, foarte concentrata. Probabil
avea grija sa se miste incet, ca sa nu ma mai loveasca din nou. Prostuta, nici
acum nu inceta sa fie grijulie cu mine.Isi puse buricele degetelor pe obrazul
meu, si pielea ei ma electrocuta de placere. Am inchis ochii pt cateva
milisecunde, desi nu imi doream decat sa nu imi mai iau ochii de la ea.Se
pare ca prin aceeasi senzatie trecea si ea.

Se uita in ochii mei si imi spuse:

-Te iubesc.
Parca canta, nu vorbi. Vocea ei imi incalzi pieptul. Daca as fi avut o inima
care sa bata, précis ar fi luat-o la gallop. De parca nu stiam déjà ca ma
iubeste. Dar totusi, o parte mica din mine se temea ca odata ce se va
transforma in vampir nu ma va mai iubi la fel, sau ca isi va dori mai mult…Si
uite ca temerile mele erau nefondate…Primele ei cuvinte ca vampire
fusesera ”te iubesc”. Si numai de atat aveam nevoie. Sa stiu ca asta nu se
schimbase. Acum eram fericit, puteam trece peste orice s-ar fi intamplat in
continuare.

-Asa cum te iubesc si eu.

I-am luat fata usor in palmele mele si m-am uitat adanc in ochii ei,
avertizand-o sa fie atenta. Si apoi am sarutat-o.

La inceput acesta fuse incet ca o soapta, un sarut pasional, dar nu ma

puteam satura de jocul buzelor noastre.Dulceata buzelor ei imi imbata
simturile. Sarutul nostru deveni mai apasat , mai salbatic. II puteam simti
gustul dulce si imi fusese atat de dor de moliciunea buzelor ei zdrobindu-se
de ale mele. Eram imbatat de prezenta ei.

Gandurile lui Emmet ma adusera la realitate.

Hei hei. Luati-va o camera. Nu trebuie sa aveti spectator! Rase Emmet

infundat.

Sunteti un cuplu asa frumos fiule! Abia astept sa ii dam Bellei cadoul de ziua
ei! Asta este pt voi! Sper sa va bucurati din plin! murmura Esme si am vazut
in gandul sau toata surpriza care ne-o pregatise Bellei si mie deopotriva.

Am strans-o pe Bella de talie si ne-am indreptat inspre familia noastra care

statea precauta mai in spate. Cred ca radiam de fericire. Era tot ce imi
puteam dori. O sotie minunata care nu va mai trebui sa ma paraseasca
niciodata, o fetita sanatoasa si desteapta, niste parinti iubitori care fusesera
mereu alaturi de mine indifereny de ceea ce imi doream si cei mai nebuni
frati. Aveam toate motivele sac red ca acum incepea cu adevarat viata mea
de vampir, un vampire fericit.

O priveam pe Bella si nu puteam sa nu fiu curios, inca nu reuseam sa ii

deslusesc gandurile cu toate ca incercam cu toata concentrarea mea. M-am
dat batut si am incercat sa imi dau seama privind-o in ochi, asa cum faceam
mereu.Ma obisnuisem déjà sa ii citesc fata Bellei, din moment ce nu ii
puteam citi mintea. Dar fata ei de acum era de nepatruns, perplexa, si m-am
simtit si mai frustrat.

-Ai tinut secrete fata de mine, canta ea inspre mine, cu ochi mijiti. Am ras de
usurare. Stiam la ce se refera. Acum isi dadea seama cat de greu imi fusese
mie sa fiu alaturi de ea fara sa o ranesc, dar altfel nici nu se putea, ranind-o
pe ea m-as fi ranit pe mine.

-Era cumva necesar atunci, i-am reamintit eu. Acum e randul tau sa ai grija e
mine, i-am spus Bellei ranjind la ea.
Carlisle rupse sirul si veni inspre Bella, urmat de Jasper care face ape
bodyguardul.

-Cum te simti, Bella?

-Coplesita…Sunt atat de multe…..Iar eu nu ma puteam satura de vocea ei

cristalina.

-Da, poate fi atat de bulversant…

-Dar ma simt ca mine, oarecum.Nu ma asteptam la asta.

Am strans-o si mai tare in brate. Eram doar fericit ca este alaturi de mine si
ca nu pleaca.

-Ti-am spus eu.

-Iti pastrezi destul de bine controlul, spuse Carlisle.Mai mult decat m-as fi
asteptat eu…chiar si cu tot timpul pe care l-ai avut ca sa te pregatesti din
punct de vedere mental.

-Nu sunt sigura cu privire la asta.

-Se pare ca am reusit cu morfina de data asta. Spune-mi, iti amintesti

procesul de transformare?

-Totul era…foarte intunecat inainte.Imi amintesc ca bebelusul nu putea sa

respire…

Presupun ca nu te poti pune cu dragostea unei mame. Chiar si acum, cand

totul

era nou pt ea, se gandea ca faptura care ii crescuse in burtica si pt care si-ar
fid at viata. M-am incruntat usor gandindu-ma la fata noastra, la Renesmee.

-Renesmee e sanatoasa si bine, spuse Carlisle cu adoratie. In atat de putin

timp mititica asta ne adusese pe toti de partea ei, ne castigase la toti inimile.

-Mi-e greu sa imi amintesc…Era asa de intuneri inainte! Si api..am deschis

ochii si am vazut totul.

-Uimitor, spuse Carlisle cu ochii entuziasmati.Vreau sa te gandesti, sa imi

spui tot ce iti amintesti.

Bella facu o grimasa si cu totii ne-am gandit ca trebuia sa ii fie extrem de

sete, uitasem acest amanunt. Eu nu ma saturam sa o sorb din priviri, pt ca
era comoara mea nepretuita. Isi puse mana la gat de parca arsura era si mai
puternica si i-am spus entuziasmat:

-Bella, hai sa vanam. Facu ochii mari de uimire si am simtiot nevoia sa o

linistesc.
-E destul de usor , iubito.Instinctiv.Nu-ti face griji, iti arat eu.Am impresia ca
intotdeauna ti-ai dorit sa am vezi vanand.

Bella chicoti puternic si am simtit ca este in regula.

-Mergem?I-am luat mana usor intr-a mea, nevrand sa o sperii .Nu vreau sa
suferi.

-Sunt bine.Asteapta, mai intai.

-Carlisle mi-o lua inainte.

-Da?

-Vreau s-o vad. Pe Renesmee.

Isi puse instinctive mainile pe abdomen, parca lipsindu-I umflatura aceea

unde statuse Renesmee mai bine de o luna. Stiam ca o iubeste, fusese
ultima amintire care o avea de canf era inca om. Dar totusi, am ramas
incordat. Si eu ii puteam simti mirosul lui Renesmee.

Stiam ca era fiica ei, dar nu puteam sa uit ca Bella era un vampir nou-nascut.
Daca sarea la gatul fiicei sale? Stiam ca dupa aceea s-ar fi urat.Am schimat
cateva priviri cu Carlisle, care gandea la fel ca mine.

-Ce este?

-Bella, nu e o idée prea buna.E pe jumatate om , iubito.Inima ei bate si

sangele ii curge prin vene.Pana cand setea ta nu va fi complet sub control….
Nu vr sa o pui in pericol, nu?

-Unde e?Rosalie e cu ea?

Stiam ca ii auzise inimioara batand de la parter, si piciorul lui Rosalie care isi
schimba pozitia din cand in cand, numai ca sa nu ramana stana de piatra pe
canapea, in timp ce avea grija de Renesmee a noastra.Si ma miram ca nu
maiauzise inca un zgomot jos, inca o bataie, inima lui Jacob, pe care eu o
puteam auzi.Nu vroiam ca Bella sa isi dea seama de ce se intampla, asa ca i-
am raspuns simplu.

-Da.

-Stai.Dar Jacob? Si Charlie?Spune-mi tot ce am pierdut. Cat timp am fost

inconstienta?

Am mai schimbat inca o privire cu tatal meu si Bella o observa?

-Ce s-a intamplat?

-Nu enimic rau. De fapt, nu s-au schimbat prea multe, ai fost inconstienta dar
putin mai mult de 2 zile.A mers foarte repede din punctual acesta de vedere.
Edward a facut o treaba excelenta.Destul de innovator, injectia cu venin
direct in inima a fost ideea lui. Jacob e tot aici, iar Charlie tot mai crede ca
esti bolnava.Crede ca esti in Atlanta, unde ti se fac teste la CDC.I-am dat un
nr gresit de tel si e frustrat.A tot vorbit cu Esme.

-Ar trebui s ail sun…Stai..Jacob e tot aici?

-Bella, avemmulte de discutat, dar mai intai ar trebui sa ne ocupam de

tine.Sigur te doare…

-Dar Jacob...

-Avem tot timpul din lume pt explicatii, iubito, i-am spus cu blandete.

-Bine.

Atunci am auzit-o pe Alice. Am marait usor vazand ce are de gand sa faca.

-Stai, stai, stai.Ai promis ca voi putea fi acolo prima data! Ce-ar fi daca v-ati
privy intr-o oglinda?

-Alice….

-Dureaza doar o secunda! Spuse Alice si tasni pe usa, intorcandu-se cu

ditamai oglinda, de 2 ori mai mare decat ea insasi.

Nu stiu ce simti Jasper, dar se apropie de iubita sac and ajunse mai aproape
de Bella. Minunt de frumusetea ei, uitasem ca ochii ei ii ardeau, probabil de
asta era si Jazz precaut.Bella il privy atent de parac nu il mai vazuse
niciodata, si jasper zambi fortat, Alice spase gheata.

-Edward mi-a facut zile negre ca nu te-am pus in fata unei oglinzi inainte de
nunta. Nu am de gand sa o incasez iar.

-Sa o incasezi?? Alice exagera, ca de obicei…

-Poate ca exagerez, spuse Alice de parca imi citi gandurile.

Bella se privy cu mirare in oglina, apoi cu mandrie.Se vedea ca ii place cum

arata, mereu avusese complexul stupid ca ea este mai urata ca mine, cand
de fapt era cea mai frumoasa femeie care existase vreodata si care o
vazusem cu adevarat. Prostuta mea Bella…

-Ochii? Cat timp?

-Se vor inchide la culoare in cateva luni.Sangele de animal dilueaza culoarea

mai redpede decat sangele uman. Vor capata mai intai culoarea ambrei, apoi
vor devein aurii.

-Luni de zile?

Simt alarmare, panica…Trebuie sa fiu atent…gandi Jazz.

Se apropie usor catre Bella si Bella simti asta.

-Nu, sunt bine.Doar ca..sunt multe lucruri cu care trebuie sa ma obisnuiesc….

Cum reuseste asta?

-Nu stiu, i-am soptit lui Jasper.

-Ce intrebare mi-a scapat?

-Jasper se intreaba cum reusesti.

-Ce sa reusesc?

-Sa iti controlezi emotiile Bella, ii raspunse Jazz inaintea mea.

Nu am mai vazut niciodata un nou-nascut care sa faca asta-sa isi

stapaneasca atat de bine emotiile.Erai suparata, dar cand ne-ai vazut
ingrijorarea, te-ai abtinut, ti-ai recapatat controlul. Eram pregatit sa tea jut,
dar nu ai avut nevoie.

-Si e ceva in neregula?

-Nu…

Vroiam sa o alin, era uimitoare, putea sa se controleze de parca avea cativa

ani nu o ora.

-E foarte impresionant, Bella, dar nu intelegem. Nu stim cat ar putea dura.

Bella parea speriata, dar Alice intervene iar in cel mai bun moment. Oiubeam
pe pitica asta enervanta.

-Dar spune-mi, ce parere ai?

-Nu sunt sigura, s-a eschivat iubita mea. Se mai uita in oglinda, si apoi isi
misca mana, ca sa vada daca intr-adevar ea este cea din oglinda. In ciuda
faptului ca acum era o feline feroce, tot o Bella prostuta ramasese, is io am
oftat, usurat.

-Dezamagit? Ma intreba Bella.

-Da, am recunoscut eu, si ea se incrunta nestiind la ce ma refer. Speram ca

voi fi in stare sa iti citesc gandurile, acum ca mintea ta seamana mai mult cu
a mea.Si iata-ma aici, frustrate ca intotdeauna, intrebandu-ma ce iti trece
oare prin cap…

-Ei bine, spuse usurata si multumita de ea insasi, Banuiesc ca niciodata nu-

mi va functiona creierul asa cum trebuie. Cel putin acum sunt draguta.

M-am incruntat la vorbele ei. Cum putea sa spuan ca este doar draguta?
Stralucea mai tare decat soarele si era de mii de ori mai frumoasa decat
luna. Era un inger caruia ii lipseau aripile. Era pur si simplu atat de frumoasa
ca imi lua respiratia.

-Bella, tu nu ai fost niciodata doar draguta…

Of, haide..nu se poate sa fie asa de calma..ma simt nefolositor..plecati odata,

am nevoie sa ma gandesc…

-Bine bine.

-Ce? Intreba frumoasa mea Bella.

-Il enervezi tot mai mult pe Jasper, cu fiecare secunda care trece.Poate se
mai relaxeaza putin daca vanezi.

-Bine, hai sa vanam.

Isi desfacu bratele care erau stranse in jurul ei si cu o privire am stiut ca este
pregatita.