Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut

Trăia odată, o fetiță minunată cunoscută prin partea locului ca fiind, plină de viață, veselă
și harnică, nedezlipită de pălăria ei de paie. Îi plăcea să cânte și să danseze.
Ploaia, soarele, vântul i-au stricat de-a lungul timpului pălăria de paie. După ceva vreme,
a găsit o pălărie foarte frumoasă și se gândi că ar fi timpul să și-o pună pe cap, așa că o păstră cu
drag.
De la un moment dat, lucrurile începură să se schimbe. Pălăria se credea tot mai demnă
de a fi admirată, mândră, foarte importantă față de fetița pe capul căreia stătea.
Uneori, când s-ar fi așteptat ea mai puțin, pălăria se comporta imprevizibil. O ocolea
chiar dacă stătea mai mult agățată în cui. Era pretențioasă și refuza să-i acopere capul, găsind fel
de fel de motive.
Asta îi punea la încercare răbdarea și buna purtare. Ea simțea că era o pedeapsă tare
neplăcută și de nesuportat să ai pălărie. Uneori, fetița se supăra și plângea. Era deprimată.
Într-o zi, când pălăria stătea pe cuier, fetița își puse pe cap vechea ei pălărie de paie
stricată de vânt și ploaie. Porni prin poienița de lângă casă pentru a se juca și pentru a culege
flori.
După un timp, întâlnește un Om cu „faţa cea luminoasă ca soarele” și hainele albe
„strălucind ca zăpada”. Îi explică pățania și-L întrebă cu îngrijorare dacă necazurile ei nu cumva
își au cauza chiar la ea, dacă ceva nu este în regulă cu ea.
- Ce anume îți reproșează pălăria? O întrebă Mântuitorul cu liniște în glas.
- Zice că eu sunt de vină pentru toate relele, că nu muncesc mai mult. Zice că nu sunt
bună de nimic, că sunt dezordonată și egoistă. Mă contrazice și mă umilește.
Mântuitorul Hristos observă că aceste cuvinte o necăjeau foarte tare pe fetiță. Așa că se
puse la povestit cu ea.
Vorbiră destul de mult în acea zi despre câte se petrec în viață, ca doi prieteni vechi.
Mântuitorul își dădu seama că fetița avea o pălărie ruptă și bătută de vremea de afară. Cu
multă răbdare o verifică, întrebând-o pe fetiță despre diferite întâmplări.
A durat un timp până ce a reparat pălăria, dar fetița se jucase bucuroasă prin poieniță. La
sfârșit, Iisus puse un fir special, făcut dintr-un material prețios. Îl montase cu atenție într-un
anume loc, astfel că energia fetiței să nu se mai risipească în gânduri inutile sau iraționale.
 Fetița era încantată, gata să facă lucruri noi. Înainte de a pleca, îl întrebă pe Iisus:
-Pot să mai vin pe la Tine când mi-i se strică pălăria?
-Eu sunt mereu cu tine, micuțo! Oriunde și oricând va fi nevoie, îți voi repara pălăria și
orice alt necaz. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut.
- Îți mulțumesc! Pe curând! Salută ea veselă la plecare.

Morala: "În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea.”