Sunteți pe pagina 1din 6

Paradigma educației, profesorii și competența pedagogică

Profesor Conțiu Claudiu,

Școala Gimnazială Călărași, județul Cluj

Din toate direcțiile, învățământul românesc este blamat și definit ca o paradigmă învechită
cu un curriculum ”de lemn”. Încă mai există voci care susțin că se bazează doar pe memorare și
reproducere fiind urgent necesară o schimbare de paradigmă a educației.

Modele prezentate ca fiind bune de implementat sunt în principal cele nordice. Astfel în
cartea ”România pe bune începe cu Școala pe bune. Jurnal de blog, despre schimbarea
paradigmei Educației (2004-2013)”, Marian Staș prezintă modelul sistemului finlandez de
educație:

i) de la primii paşi ai reformei, Finlanda a eliminat instituţia inspectoratelor şcolare;

ii) în timp, Finlanda a consacrat profesia didactică drept cea mai prestigioasă şi
respectată din ţară;

iii) în timp, Finlanda a creat un corp profesoral preuniversitar de elită, format din
absolvenţii de top ai învăţământului universitar;

iv) în Finlanda, profesorii au autoritate şi responsabilitate absolute în ceea ce priveşte


munca lor în clase;

v) educaţia în Finlanda este gândită pe cât mai puţine evaluări cu putinţă pentru copii, cu
excepţia examenului abitur ;

vi) în Finlanda, ultimele trei clase de liceu pun în fapt trasee curriculare individuale
pentru fiecare elev, stingând conceptul clasic de „clasă”;

vii) Finlanda are cel mai performant sistem educaţional preuniversitar din lume, acum (la
momentul 2013)

La prima vedere sistemul finlandez ar fi perfect de implementat începând de mâine, cu


schimbările necesare, bineînțeles:

- Dispariția titularizării în sistem, pentru a putea renunța ușor la profesorii incompetenți


(care sunt o realitate)

- Salarii mai mult decât decente, care să atragă absolvenții de elită (măcar apropiate de
domeniul IT pentru a menține profesorii de informatică și matematică)

- O infrastructură educațională asemănătoare cu a Finlandei (campusuri școlare cu spații


suficiente pentru toate activitățile educaționale – nu clădiri standard construite în 1970)
S-ar putea continua probabil, dar aceste trei puncte sunt suficiente să ne dăm seama că o
copiere ad literam al unui sistem de educație performant este imposibilă având in vedere
finanțarea actuală a educației.

În 2019, Ministerul Educației Naționale a inițiat o dezbatere pe tema implementării


programului ”Educația ne unește”. Programul propunea schimbarea din temelii a paradigmei
educaționale. Program școală după școală în fiecare instituție de învățământ (program de 8 ore in
școală și elevi și cadre didactice), școli autonome (fără titularizare in sistem) cu finanțare 75% de
la guvern, 25 % din surse externe, consilieri de carieră (dispare dirigintele) și multe alte
modificări majore.

Programul semăna foarte mult cu sistemele nordice de educație. O idee bună, greu de
implementat exact din considerentele prezentate în legătură cu sistemul finlandez de educație.

Se pare că programul ”Educația ne unește” cuprindea și modificarea planurilor cadru în


sensul reducerii drastice a numărului de discipline studiate și a accentului pus pe
interdisciplinaritate și transdisciplinaritate.

În cartea lui, (2013) Marian Staș prezintă un model de plan cadru (preluat din sistemul
”bacalaureatului internațional” IB):

 unitatea de lucru şi analiză: semestrul şcolar; cu alte cuvinte, de exemplu, lucrurile


se petrec in acest fel de 8 ori pe durata liceului (câte două semestre în clasa a IX-a, a X-a, a XI-a
şi a XII-a)

 în fiecare semestru elevii studiază, de pildă, 8 discipline evaluate prin note ce intră
în calculul mediilor semestriale / anuale

 fiecare disciplină are 3 sau 4 ore pe săptămână; de pildă, cu 4 ore pe săptămână la


6 discipline şi 3 ore pe săptămână la 2 discipline ajungem la un total de 30 ore pe săptămână

 din cele 8 discipline, câteva sunt obligatorii (de exemplu: 5 în clasa a IX-a; 4 în
clasele a X-a şi a XI-a; 3 în clasa a XII-a), ca parte a trunchiului comun (curriculum naţional)

 restul disciplinelor, până la 8, le aleg elevii (“curriculum la decizia elevilor, din


oferta şcolii”); pentru ca să se întâmple acest lucru, grupa minimă este, de exemplu, de 12 elevi

 discipline obligatorii pot fi: limba şi literatura română; matematica; educaţia


fizică; istoria şi geografia; o limbă străină

 dacă elevii doresc, pot studia şi alte discipline (“şcoală după şcoală”), dar ale căror
evaluări nu intră în calculul mediilor semestriale / anuale; evaluarea la acestea se face pe bază de
portofoliu, stabilit de fiecare profesor în funcţie de specificul disciplinei.
Soluția pe care o vede dânsul pentru rezolvarea reducerilor masive de catedră este ”cariera
proiectată pe opţiuni alternative orizontale, altele decât activitatea didactică la catedră”. Pe scurt
cine nu are cele 18 ore pentru o normă, completează cu alte forme de activitate precizate în fișa
postului:

 consiliere de carieră pentru elevi

 tutorat / mentorat cu tinerii profesori aflaţi la începutul carierei

 scriere de proiecte în beneficiul şcolii

 managementul proiectelor implementate în şcoală

 dezvoltarea / managementul parteneriatelor locale, regionale, naţionale şi internaţionale


ale şcolii

Deci, în ceea ce privește reducerea normelor cadrelor didactice ar fi existat o soluție


pertinentă. Sindicatele s-au opus vehement și oricum tot programul a dispărut în neant la
momentul schimbarii politice din conducerea ministerului.

Un alt proiect ”România educată” inițiat in 2015, la fel, propune modificări, din care,
amintesc:

 Creșterea ponderii curriculumului la decizia școlii (CDȘ) în planurile-cadru de învățământ


cu dezvoltare, astfel încât decizia elevului să fie luată în seamă, în consonanță cu
atributele a ceea ce am putea denumi curriculum la decizia elevului, din oferta școlii. ( 4
ore pentru clasele pregătitoare – a IV-a; 5 ore pentru clasele de gimnaziu; 6 ore pentru
cls. a IX-a și a X-a; 9 ore pentru cls. a XI-a și a XII-a;)

 Promovarea educației STEM (Științe, Tehnologie, Inginerie, Arte și Matematică),


digitalizare

 Examen de bacalaureat asemănător cu testele PISA (transdisciplinaritate)

 Desfințarea inspectoratelor școlare județene ( atribuțiile lor împărțite între Centrele


Județene pentru Învățământ Preuniversitar și Centrele Județene pentru Formare Continuă,
Asistență și Resurse Educaționale)

 Inspecția școlară va trece în subordinea Direcților Județene de Asigurare a Calității și


Inspecție Școlară.

Conform Memorandumului privind implementarea proiectului ”România Educată”,

domeniile prioritare de acțiune sunt:

1. Cariera didactică;
2. Management și guvernanță;

3. Finanțarea sistemului de învățământ preuniversitar;

4. Infrastructura sistemului de educație;

5. Curriculum și evaluare centrate pe rezultate;

6. Educație incluzivă de calitate pentru toți copiii;

7. Alfabetizarea funcțională;

8. Promovarea educației STEAM (science, technology, engineering, arts and mathematics);

9. Digitalizare;

10. Reziliență.

La o eventuală schimbare politică sunt șanse mari ca și acest proiect să dispară în neant.
Totuși puncte comune între cele două proiecte există și este clar că și următorul proiect va urmări
să implementeze modificări asemănătoare.

Cercetările subliniază importanța transdisciplinarității, a educației bazată pe competențe.


Resursa umană din sistemul de învățamânt conține un anumit procent de cadre didactice de o
calitate îndoielnică, dacă sunt suplinitori în general nu rezistă mai mult de un an școlar într-o
instituție școlară. În schimb dacă sunt titulari, un ”management defectuos” nu întreprinde nimic,
dând vina pe ”titularizarea in sistem”, uitând că există pârghii legale pentru a lua măsuri:

 asistențe la ore

 calificative acordate în mod real

 comisii de cercetare disciplinară

Se pare că: ”a fi profesor inseamna un risc asumat. Și asta deoarece pregatirea pentru a
preda, pentru a-i învata pe altii cum sa invete este o operă niciodata incheiata si care implica
multa rabdare, multe momente de incertitudine, de descurajare si multe ore de studiu, iar
rezultatele nu pot fi masurate nici cantitativ și nici imediat. Totusi, la capatul acestui drum, pe
profesor te pot astepta multe bucurii si satisfactii. Iată de ce este necesar să atragem atenția celor
ce doresc să îmbrățișeze această meserie asupra calităților pe care trebuie să le posede un profesor
bun, precum și asupra celor mai eficiente practici educaționale.

Clasa școlară nu este un spațiu unde, după un ritual academic se tratează un subiect din
programă, iar profesorul nu este persoana care propune conținuturi, formulează sarcini și cere
anumite conduite. În clasă se învață mai mult decât o meserie, se învață o lecție de viață.
Profesorul stimulează și întreține curiozitatea elevilor pentru lucruri noi, le modelează
comportamentele sociale, le întărește încrederea în forțele proprii șii îi ajută să își găsească
identitatea. Realizarea acestor sarcini depinde de măsura în care profesorul posedă calitățile și
compentența necesare centrării cu precădere pe așteptările, trebuințele și interesele elevilor”

Profesorii buni sunt cei ”competenți în domeniul științific, psihopedagogic și psihosocial.


Aceste tipuri de competență nu acționează izolat, ci sunt integrate în structura personalității
profesorului.” (Psihologia educației, portofoliul seminariilor, M-E Druță, C. Cace, M. Diaconu,
M. Păduraru, C. Stăiculescu, L. Ștefan, editura ASE București 2005)

Concluzii:

Până la momentul la care susținerea financiară a educației va fi destul de consistentă să


putem implementa proiecte majore care necesită o infrastructură educațională modernă rămâne la
latitudinea noastră a fiecărui profesor, școală, comunitate locală, dacă oferim educație de calitate.
Se pare că sunt și exemple de comunități locale care au realizat pași spectaculoși fără a aștepta
acel 6 % din PIB (exemplu: Școala Gimnazială Ciugud, județul Alba).

Domnul Marian Staș prezintă în cartea lui un chestionar pe care fiecare dintre profesori ar
trebui să îl citească săptamânal, dacă nu zilnic:

Ne pasă ca de lumina ochilor de copiii cu care lucrăm, sau venim la şcoală doar pentru că
de-acolo ne luăm salariile? DA? NU?

Transmitem noi înşine către lume valori precum adevăr, onoare, curaj, sau ne furăm
căciula singuri în minciună, dezonoare şi frică? DA? NU?

Suntem modele de corectitudine faţă de copiii cu care lucrăm, sau intrăm la ore cu zece
minute mai târziu, ieşim cu şapte minute mai devreme şi, între timp, vorbim de trei ori la mobil?

DA? NU?

Suntem profesionişti integri atunci când dăm note (corect, adică – pe merit), sau notăm cu
frica în sân, după cât de strident ţipă cei şapte ani de-acasă din preopinenţii noştri (şi elevi, şi
părinţii lor)?

DA? NU?

Ne controlăm impecabil comportamentele şi vocabularele, sau folosim des cuvinte din


panoplia „ai greşit”, „nesimţit”, „prost”, şi altele asemenea? DA? NU?

Folosim programele de dezvoltare în care decidem să participăm ca pe oportunităţi


profesionale reale, sau negociem doar hârtia de absolvire pentru a îngroşa biblioraftul personal cu
adeverinţe şi certificate ştampilate cât mai vast posibil? DA? NU?
Scriem „sau / s-au”, „laţi / l-aţi” când şi cum se cuvine, sau punem, onest, mâna pe carte
atunci când avem nevoie? DA? NU?

Bibliografie:

”Educația ne unește”. Viziune asupra viitorului educației în România

Memorandum privind implementarea Proiectului ,,România Educată”

Psihologia educației, portofoliul seminariilor, M-E Druță, C. Cace, M. Diaconu, M. Păduraru, C.


Stăiculescu, L. Ștefan, editura ASE București 2005)

”România pe bune începe cu Școala pe bune. Jurnal de blog, despre schimbarea paradigmei
Educației (2004-2013), Marian Staș, Editura BMI 2013

S-ar putea să vă placă și