Proiect Master: “Moromeţii”

Profesor: Marian Ştefănescu Student Masterand: Ionuţ Gabriel Ivanciu

Moromeții este un roman social scris de Marin Preda și apărut în două volume la Editura de Stat
pentru Literatură și Artă, în 1955 și în 1967, consacrându-l pe autor printre numele literaturii postbelice
și considerat ca fiind magnum opus-ul scriitorului.

Un roman de tip frescă socială, opera ilustrează viața rurală în perioada interbelică și postbelică.
Pe parcursul a o mie de pagini și aproximativ douăzeci de ani, autorul ilustrează dezagregarea lentă a
nucleului social rural, familia patriarhală, și distrugerea spiritului țărănesc.

Marin Preda a trebuit să își taie toate punțile de întoarcere spre țărănie și spre sat. Copilul,
tânărul și poate chiar omul matur Marin Preda a trăit o dramă tipică pentru generația sa. De la 10 ani își
dorește să nu mai fie țăran. Însă viața avea să-i rezerve surpriza paradoxului de a izbuti ca om și ca
scriitor tocmai în ceea ce încercase să nege odată, adică în asumarea unei condiții țărănești. Ca și în alte
cazuri ale altor scriitori, romanul cel mai important al lui Preda este anticipat și pregătit de nuvelele sale.

Marin Preda face din țăranul Moromete un individ cu o viață psihologică normală, apt prin
aceasta de a deveni erou de proză modernă, el creează un țăran inteligent, în măsură să conștientizeze,
în modul lui caracteristic, dramele existenței și ale clasei sociale din care face parte. Aspre, dure,
polemice sunt aproape toate bucățile din volumul de debut, încărcate de un patetism anume,
antiidilizante, respirând efortul smulgerii din țărănie, a cuceririi vieții și carierei ca pe o pradă. Calul a
fost scrisă cu o duritate pe care a pierdut-o ulterior.

Titlu original Moromeții

Limba română

Editură Editura de Stat pentru Literatură și Artă[1]

Ilustrator J. Perahim[1]

Țara primei apariții Republica Populară Română Republica Socialistă România

Data primei apariții volumul I (1955)

volumul II (1967)
 Povestirea care dă titlul volumului transpune mitul erotic în varianta rurală. Naratorul
povestește cu ironie binevoitoare turnirul țărănesc în urma căruia flăcăul trebuie să-și câștige dreptul la
fata îndrăgită: el își invită rivalul, pe Achim Achim, „în Pământuri”, pe câmp, unde bătaia cu bâtele și
pumnii, în prezența martorilor, decide învigătorul.

Nuvelele volumului de debut interesează și prin deschiderea caracteriologică în raport cu opera

capitală. Astfel, Ilie Resteu (În ceață) prefigurează tipul umilitului care acumulează ofense, după care va
izbucni în manifestări necontrolate. Pot fi decelate în atitudinea lui semnele personalității lui Țugurlan.

Romanul incepe cu intoarcerea de la camp a lui Ilie Moromete impreuna cu familia sa.

Familia Morometilor este numeroasa, alcatuita din copii proveniti si din alte casatorii: Ilie
Moromete – tatal, cu zece ani mai mare decat sotia sa Catrina. Tatal venise in aceasta a doua casatorie cu
trei baieti, Paraschiv, Nila si Achim, carora li se adaugasera doua fete, Tita si Ilinca, si inca un baiat, Niculae,
mezinul de doisprezece ani.

Morometii se afla la cina, stransi in tinda, in jurul unei mese mici, joase, si rotunde. Atmosfera este
tensionata fiecare dintre membrii familiei avand nemultumiri.

Catrina are unele discutii cu fii sai vitregi, Paraschiv, Nila si Achim iar tatal Moromete poarta o
discutie tensionata cu fiul sau cel mic Niculae care ar fi vrut sa se duca la scoala, sa invete, dar tatal il
trimitea cu oile la pascut.

Gospodaria Morometilor pare solida si grija conducatorului ei este s-o mentina intacta.

Ilie Moromete are doua loturi, al lui si al Catrinei, si o multime de copii care sa munceasca si totusi
incepe sa nu ii merga prea bine

Conflictele din familia Morometilor incep sa apara, baietii cei mari sunt din ce in ce mai porniti
impotriva Catrinei dar si impotriva surorilor vitrege Tita si Ilinca intrucat ele isi faceau haine noi si mama
lor le strangea zestre pentru maritis.

Alt conflict este acela dintre Ilie Moromete si nevasata lui, deoarece Catrina il intreaba din ce in ce
mai des de lotul ei de pamant dar pe care Moromete il vanduse in timpul foametei de dupa primul razboi.
Barbatul ii promisese in schimb ca ii face acte pe casa ca ea sa nu ramana pe drumuri dar acesta nu se tine
de cuvant.
 Baietii se afla in conflict si cu tatal lor deoarece acesta nu face nimic dar pe ei ii pune la munca toata
ziua.

Dimineața de iarnă conține, în embrion, finalul Moromeților și intriga cărții. In O adunare

liniștită se regăsește povestea călătoriei pe care a făcut-o cândva eroul romanului la munte împreună cu
Bălosu ca să vândă porumb. Pațanghel, eroul acestei narațiuni, seamnă uimitor cu Moromete.
Personajul devine aici adevăratul povestitor, substituindu-se autorului. Pațanghel nu istorisește pur și
simplu, ci pune faptele în scenă, le regizează și apoi le interpretează. Pațanghel (porecla lui Moromete)
este povestitor și actor (cum se dovedește a fi și Moromete atunci când va face revista presei sau
informare politică la fierăria lui Iocan), pregătindu-și meticulos efectele istorisirii.

Baietii cei mari planuiesc sa plece cu oile la Bucuresti, ca sa faca bani. Datoriile familiei la banca,
plata foncirii si traiul familiei deveneau din ce in ce mai apasatoare pentru Moromete care trebuia sa se
descurce cumva fara sa vanda pamant.

Acesta se hotaraste sa vanda salcamul din curte, lui Tudor Balosu, dar totusi nu era impacat cu
gandul dar nu avea ce face.

In fata fierariei lui Iocan se afla o poiana mare unde in fiecare duminica se adunau taranii pentru a
citii ziarul si a comenta politica ironic si cu umor. Moromete, Cocosila si Dumitru al lui Nae erau cei care
citeau ziarul si comentau cel mai mult, Moromete era abonat la “Miscarea”, Iocan la “Curentul”, iar
Cocosila la “Dimineata” dar daca ei veneau fara ziare insemna ca erau suparati si nu aveau chef sa
vorbeasca.

Pentru Moromete plata foncirii ramane motiv de ingrijorare deoarece nu castiga suficenti bani
pentru a platii taxele pentru pamant si ratele pentru imprumutul luat de la banca.

Cand se intoarce de la fierarie pe prispa casei il intampina cei care venisera dupa plata foncirii.
Moromete in acel moment face scandal dar pana la urma plateste o mie de lei reusind sa ii convinga ca va
plati restul peste o saptamana doua.

Incepe secerisul moment in care toata familia era prezenta pe camp si facea cate ceva, fiecare aveau
sarcinile impartite. Cel mai vrednic dintre copii este cel care porneste recoltarea granelor, ceilalti secera
graul si il duc la capat iar tatal leaga snopii. Femeile se ocupa de mancare pentru seceratori.

Baietii cei mari fug in Bucuresti asa cum isi propusesera chiar daca tatal lor nu era de acord.
Paraschiv, Nila si Achim fugisera cu caii, oile toti banii si cele mai bune covoare.
 Vazand ca nu se mai poate descurca Moromete vinde lui Balosu un lot de pamant si locul din spatele
casei reusind astfel sa achite taxele pe foncire, datoria la banca, taxele scolare pentru Niculae si ii mai
raman si bani ca sa isi cumpere doi cai. In sat mai sunt familii in care conflictele se tin lant.

Conflictul dintre Tudor Balosu si fica lui Polina pentru ca aceasta fugise cu un baiat sarac din sat,
Birica, cu care tatal nu este de acord. Fata tinea foarte mult la Birica, il pune pe acesta sa secere graul de
pe pamantul care i se cuvenea ca zestre, apoi da foc casei parintesti, iscandu-se si o bataie intre Birica,
tatal si fratele Polinei.

Vasile Botoghina se cearta cu Angelina, nevasta lui deoarece el este bolnav de plamani si ar vrea sa
vanda un lot de pamant pentru a avea bani ca sa mearga la sanatoriu, sa se trateze. Angelina se opune sa
vanda pamantul, deoarece ftizia era o boala incurabila si femeia stia ca barbatul ei va muri cu sau fara
tratament iar ea va ramane vaduva si fara pamant. Botoghina se duce la sanatoriu, cheltuieste banii luati
pe lotul de pamnat si simtindu-se mai bine, nu asculta sfatul doctorului si se apuca de munca iar oboseala
il rapune.

Nici familia Tugurlan nu o ducea prea bine, facusera sapte copii in treiseprezece ani dar in fiecare
an ii murea cate unul si puneau cate o cruce la stalpul portii. Aceasta tragedie il face pe Tugurlan agresiv,
certaret, se bate cu fiul primarului, cu seful de post si ajunge la inchisoare.

Amânările, ocolurile inteniționate, suspansul replicilor țin de o anume plăcere a personajului de

a-și crea și regiza o scenă, de spectacol cu public. De la Caragiale încoace, nici un alt autor român nu a
obținut efecte artisitice mai savuroase din vorbirea personajelor, cum a făcut-o Preda. Simțul limbii
vorbite, pe care puțini prozatori l-au stăpânit așa de bine de la Caragiale încoace – singurul său înaintaș
pe linia spiritului muntenesc al limbii. Dacă Mihail Sadoveanu și Ion Creangă compliniseră artisitic
varianta moldovenească a mentalității rurale, Marin Preda apare pentru provincia sudică drept novator
prin plăcerea disimulării și a „teatrului în teatru”, prin viziunea ironico-sarcastică și prin atmosfera
colocvială a scrisului.

Niculae, însoțindu-l mai târziu pe tatăl său într-o călătorie asemănătoare, rămâne dezamăgit;
întâmplările îi păreau banale, oamenii, lipsiți de farmec. Moromete avea însă ciudatul dar de a vedea
lucruri pe care alții nu le văd, avea facultatea de a inventa semnificații acolo unde ele păreau să lipsească
ori să rămână ascunse celorlalți

Marin Preda a avut intuiția de a nu cuprinde în volumul de debut schița Salcâmul, apărută în
ziarul „Timpul”. De acest lucru își dă seama mai târziu. În Viața ca o pradă mărturisește că salcâmul
reprezintă pentru el o „legătură adâncă cu familia sa, care ar fi putut fi ucisă într-o carte de nuvele”, „un
cod care nu trebuia divulgat”, „o poartă spre o lume miraculoasă”. Salcâmul lui Moromete este un
simbol multivalent al aceste lumi, este un axis mundi, un simbol al independenței lui Moromete,
personajul identificându-se cu acest arbore.

Pământul și orice obiect de pe el sunt, pentru Moromete, simboluri sacre, neputând fi

înstrăinate, și de aceea rezistența de a-i vinde lui Bălosu salcâmul nu surprinde pe nimeni. Dar salcâmul
lui Moromete mai poate avea un înțeles: este un semn de hotar și, o dată ce va fi tăiat, se poate ajunge
la pierderea întregului pământ. Scena tăierii salcâmului este precedată de un bocet funerar, prevestind
decăderea viitoare a protagonistului. Tăierea salcâmului constituie prima fisură a spațiului rural. Și
coincide cu venirea acelui timp ce nu mai are răbdare și cu deruta ce îl cuprinde și îl înstrăinează treptat
pe Moromete. Mitul care începe este unul al destrămării, semnificat prin tăierea salcâmilor și prin
uciderea cailor, mitul lui Moromete.

Privita retrospective, perioada interbelica se compune din etape delimitate conventional ca

decenii in care romanul (spectie stralucit structurata in perioada interbelica) cauta cai de supravietuire,
de conciliere, a unui program creator, estetic cu presiunea ideological.

Romanul se mentine pe primul loc in atentia publicului larg, instituind un “pact” intre creator si
cititor bazat pe un cod comun compus din parabole si aluzii.

Marin Preda pune capat prin romanul Morometii unui lungi controverse literare privind
capacitatea personajului de a fi personaj de roman. Scrierea lui Preda trateaza tema pamanutului si a
taranului dar cu mijloacele artei modern (Neorealism) sensibil diferit de Nationalismul interbelic ori de
Modernismul acesti perioade, un altfel de taran, individ ce se bucura de autonomie si se constuieste pe
sine in deplina libertate, nu e idilic si pitoresc, integrat perfect ritmurilor naturii ca taranul lui
Sadoveanu, dar nici obsedat pana la patima idolatrizand pamantul ca Ion al lui Rebreanu.

Tema romanului fiind una social, se desfăşoară într-o perioadă cu frământări politicol-sociale,
aducănd într-o frescă a satului tradiţional roman din Câmpia Dunării alertând în acelaşi timp şi posibilei
dispariţii satului tradiţional.

Experienta dramatica a satului Silistea-Gumesti, în care consuma drama idealismului moral

ţărănesc, se raportează pe de o parte la un timp milenar, de “o nesfârşită răbdare”, ratelor în ciclurile
cosmice, mitice. Pe de altă parte la cel istoric, obiectiv (chronologic, linear, generator de mutaţii
structural decisive.
 Eugen Simion spunea: “Moromeţii stau sub un clopot cosmic, iar drumurile mari ale istoriei trec
prin ograda lor”.

Cu toate că diegeza se desfaşoară în mai multe etape şi pe mai multe obiective, aceasta “acţiune
plurivocă” Ion Balu, modernă, raportăndu-se la o naraţiune bipolara a inaintaşilor, are ca efect un
holomorfism susţinut de simultaneitatea timpului actiunii.

Sup aspect global câteva personaje dau impresia ca sunt ipostaze ale aceluaşi individ (ţăranul
român). Pisica e un Moromete care ar fi avut prea multi copii, Botochina unul atins de boală, iar
Tugurnal “cel cu faţa mereu încruntată”, unul ramas fără pământ.

Marin Preda apeleaza la date acumulate in memoria propriei copilarii in satul Silistea-Gumesti,
nume pastrat nemodificat in roman. De asemenea Ilie Moromete, marturiseste autorul “era tatal sau.
Era un om pe care n-as putea sa spun ca l-am iubit mai mult sau l-am admirat mai mult”. In plus Niculae,
mezinul poate fi perceput ca un personaj alter ego (copilul doritor de invatatura) pare a fi autorul insusi
cu 2 decenii mai devreme.

In volumul al ll-lea intr-o secventa in care focalizarea interna este centrata pe Niculae, exista o
scurta renuntare la perspectiva heterodiegetica prin interventia naratorului obiectiv ca narrator
personaj : razboiul izbucnit la granite noastra de la rasarit si ne lua si pe noi.

Compozitia primului roman utilieaza tehnica decupajului si accelerarea gradate a curgerii

timpului naratiunii.

Volumul este structurat in trei parti, cu o actiuni concentrate, care se desfasoara pe parcursul
verii, cu trei ani inaintea izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial. Prima parte, de sambata seara pana
duminica noaptea, contine scene care ilustreaza viata rurala: cina, taierea salcamului, intalnirea
duminicala din poiana lui Iocan, hora, fuga Polinei cu Birica s.a.

Partea a doua se deruleaza pe parcursul a doua saptamani, incepand cu plecarea lui Achim cu
oile, la Bucuresti si pana la serbaraea scolara cu ocazia careia Niculae ia premiul intai. Partea a treia, de
la seceris pana la sfarsitul verii, se incheie cu fuga feciorilor. Cele trei parti confera echilibrul compozitiei.
Fiecare parte incepe cu o prezentare de ansamblu, masa, prispa si secerisul.
 Volumul l constituie lumea tatalui, a fierariei lui Iocan, a lui Cocosila, a bucuriei, a maniei lui
Tugurlan, intreaga desfasurare epica subordonandu-se insa personajului pivot Ilie Moromete. Volumul
“este scris intr-un stil pe a locuri ironic”, personajele au timp sa se gandeasca si sa se exprime,
gesturile sunt libere” Eugen Simion nu stereotype iar existent nu-I comprima in matca sa.

In volumul al doilea, structurat in cinci parti, se prezinta viata rurala intr-o perioada de un
sfert de veac, de la inceputul anului 1938, pana spre sfarsitul anului 1962. Prin tehnica rezumativam
evenimentele sunt selectionate, unele fapte si perioade de timp sunt in elipsa, timpul naratiunii
cunoaste alternante.

Conflictul pe care îl ilustrează, de fapt, cele trei destine, este acela al mentalităţilor: tradiţia se
pregăteşte să lase locul altor tipuri de relaţii sociale. Semnele crizei timpului arhaic se acumulează fără a
fi observate. Timpul istoric, vestind criza gospodăriei ţărăneşti, îşi impune prezenţa treptat.

Prima parte stă sub semnul timpului rabdator cu oamenii. Simultan însă, timpul istoriei este o
prezenţă subterană, dar permanentă, ca timp acumulativ al evenimenţialului. Interval exterior, opus
celui al eului, istoria apare, în Morometii, în cele două ipostaze ale sale, fundamentale pentru întreaga
operă a lui Marin Preda: socială şi politică.

Contrastele sociale sunt evidente prin stratificarea lumii satului, subliniată în conturarea unor
nivele distincte: universul îmbelşugat al lui Tudor Bălosu, înscris pe coordonatele alunecării muncii
tradiţionale spre speculaţia economică; stadiul mediu, al lui Moromete, surprins în degringoladă, prin
tactica eroului de a temporiza rezolvarea problemelor concrete, prin care realul îl agresează şi lumea
sărăciei apăsătoare, închisă devorator asupra sieşi (Boţoghină şi Ţugurlan ).

Metamorfoza radicală a structurii gospodăriei ţărăneşti este anunţată de finalul primului volum:
„Timpul nu mai avea răbdare”. Conflictul principal este de natura tragica si se da intre om si istorie care
ii marcheaza in mod hotarator destinul, desi omul are iluzia ca se poate sustrage ei. Conflictul interior,
nascut in sufletul protagonistului din nepotrivirea intre iluzia familiei unite si cruda realitate. Alt conflict
este cel dintre Moromete si Catrina, sotia lui. Moromete vanduse in timpul secetei un pogon de pamant
din lotul sotiei, promitandu-i, in schimb, trecerea casei pe numele ei, insa Moromete amana indeplinirea
promisiunii.

Alte conflicte sunt cele intre Moromete si sora lui, Giuca, care si-ar fi dorit ca fratele ramas
vaduv sa nu se racasatoreasca. In felul acesta, ea ar fi ramas in casa fratelui, sa se ocupe de gospodarie si
de cresterea copiilor, pentru a nu ramane singura la batranete. Un alt conflict secundar este Acela dintre
Ilie Moromete si fiul cel mic, Niculae, care doreste sa mearga la scoala

Tocmai din aceasta cauza, Moromete si Niculae devin “reflectori” : motivatiile lor launtrice
intereseaza nu numai ca expresie a adaptarii sau dezadaptarii spontane de o lume, ci si ca filosofie de
existenta. (Nicolae Manolescu)

Cina Morometilor nu este simpla pagina descriptiva, imaginea unui anumit tip de ordine, a
unui cod moral stravechi, parcă vedem o scurgere permanenta a timpului.

De asemenea, situatia spatiala a lui Niculae care nu are nici macar scaun la masa (se asaza
turceste pe pamant), justifica pozitia neglijabila a mezinului (emotive anticipative-Tomasevski pentru
obstacolele unei anevoioase deveniri. Catrina este prinsa intre cele doua “tabere” ale familiei incercand
sa impae dorintele propriilor copii cu nemultumirile celor mari, autoritatea tatalui cu tanguirile lui
Niculae incercarea muta care va lua la un moment dat forma revoltei.

Scena taierii salcamului inchide un dramatism sacrificial comparabil cu moartea unei

persoane. Salcamul este dublul vegetal al lui Moromete, Eugen Simion remarcand ca destinul unuia
este anticipat de destinul celuilalt.

Aceasta scena este proiectata visual si auditive: inca de la rasaritul soarelui (duminica), si
paralela cu biserica: bocitul femeilor, clopote, slujbă, caderea salcamului.

Scenele in care sunt prezentate aspect din viata colectivitatii se constituie intr-o adevarata
monografie a satului traditional: hora, intalnirile duminicale din poiana lui Iocan, serbarea scolara,
secerisul.

Ca personaj simbolic, Ilie Moromete ilustreaza drumul destramarii unei iluzii. El se deosebeste
de taranul rudimentar sau pitores…avand capacitatea de a trai constient “marele drame ale
constiintei umane” Eugen Simion. Este un taran reflexive, cultivat, superior, conservator prin destinul
caruia Preda dintetizeaza drama disparitiei taranimii traditionale, a idealismului moral taranesc.

Vechi si convins liberal eroul nu poate intelege senzatia de noutate a altui mod de viata si de
aceea cu “ultimii tarani se sting visurile sale si se rup iremediabil legaturile cu spectacolul existential.
 In mod cert, Ilie Moromete ramane constant afiliat modului de viata traditional “cu pamantul lui
si cu copii lui cu ce are”; el vede in satul Silistea-Gumesti un modus vivendi care ii asigura demnitatea si
independenta. . Ilie este un om al replicii, care prin cuvant “comunica” si “se comunica”, atragand si
celelalte personaje in acest joc.

Creat dupa modelul real al tatalui sau (“ tatal nu era un astfel de om. Ar fi putut sa stea pe prispa
scaldat de soare, nu ore ci zile … spectacolul lumii oferindu-I obsolut suficient…”). Personajul central nu
beneficiaza de un portret fizic naratorul aducandu doar detalii despre o varsta incerta a maturitatii
depline “avea acea varsta intre tinerete si batranete cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot
schimba firea cuiva”. ”). Detaliile pun in evidenta valoarea conotativa a portetului si caracterul
premonitoriu, caci Moromete din finalul primului volum va devein “un mare singuratic”.

Moromete are o mare capacitate de disumulare observabile in discutiile lui cu Victor si Todor
Balosul. O semnificativa trasatura a personajului este modul in care concepe el relatia cu ceilalti (“pe
ma-ta sip e tine chiorule!”), replica recepata in debutul discutiei cu Balosul, pe langa o ironie acida,
subliniaza caracterul de normalitate al relatiei dintre protagonist cu altfel de oameni. Secventa e o
demonstratie in arta conversatiei disimulate. Cand Balosul ii cere lui Moromete sa isi vanda salcamul,
Moromete ii raspunde intr-un stil propriu, raspunzand arogantei vecinului (“vroiam sa ti-l platesc”) intr-o
nota ironica: “ Sa tii minte ca la noapte o sa ploua” ( Se va face grau mult, va avea bani). Ironia
morometiana este comprehensive, bonoma sau batjocoritoare.

Moromete nu rateaza nici un prilej de a-I ironize pe ceilalti, cand bea tuica la Balosul, cand
comenteaza discursurile la ziar, cand gusta fasolea la camp, cand ii spune Catrinei sa-I dea apa cainelui
ca furase branza. In scriitorii romani de azi, Eugen Simion observa ca “originalitatea lui vine din modul in
care are spirit inventive, creator, transforma existent intr-un spectacol”.

. O secventa ilustrativa este aceea in care Moromete se asaza pe o piatra de hotar cu capul in
mani premeditandu-si un sir nesfarsit de intrebari cautand explicatii pentru declinul in care se afla
familia sa. Gandurile sumbre se indreapta spre o autoanaliza a atitudinii de parinte: “Am facut tot ce
trebuie…le-am dat..i-am iertat mereu”. Schimbarea glasului conform Eugen Simion: “ tulbure anunta o
modifcare interioara profunda. Lumina pe care Moromete o descopera in faptele vietii de distinge.
Linistea il paraseste si fara liniste, existent nu mai este o povara( cum sa traiesti daca nu esti linistit?).

In volumul ll cu demnitatea singuratatea, cu intrebari absedante adresate lui Niculae despre

mersul si scopul noii societati, pentru care nu gasise reserve sufletesti sa accepte. Mihai Sadoveanu
observa batranul tata traieste psihic un cataclism. La sfarsitul vietii isi reafirma libertatea: “eu
intotdeauna am dus o viata independenta”.

Moromete pare sa se retraga in spatii din ce in ce mai stramte,” undeva prin gradina sau prin
spatele casei, unde vorbeste singur si sufera si alte transformari, fata I se innegrise si parca slabise”.
Poiana lui Iocan ramane o amintire, zabovitul pe stanoaga podistei nu mai are sens, spatial in care se
limiteaza fiind deseori prispa casei unde se mai aduna cativa dintre vechii liberali.

Romanul ilustreaza sfarsitul romanului doric, “renuntarea partial la omniscient” (Nicolae

Manolescu), intrucat perspectiva naratorului obiectiv, care povesteste intamplartile la persoana a lll-a se
completeaza prin aceea a reflectorilor, ca si prin aceea a informatilor. De asemenea, se observa o
“contaminare”, dupa cum spune Nicolae Manolescu, a naratorului de personajele sale, lucru care poate
fi explicat prin decantarile biografice(scena taierii salcamului). Efectul de limitarea omniscientei.
Focalizarea este interna, centrata mai ales pe Ilie Moromete, care devine reflectorul principal.

Pentru Marin Preda, literatura si mai ales romanul reprezinta reflectarea unor sentimente ale
scriitorului in anumite momente ale existentei sale. Intrebat de critical Eugen Simion intr-un interviu ce e
adevar si ce e fictiune in Morometii, Marin Preda raspunde:”

Adevarate sunt sentimentele. Fictiuni sunt imprejurarile.” Viziunea despre lume se contureaza in
roman prin tematica abordata, prin conflict, prin particularitatile de compozitie, prin evenimentele
prezentate si, mai ales prin perspectiva personajului Ilie Moromete asupra vietii si a intamplarilor.

Primul roman a fost ecranizat în 1987 în regia lui Stere Gulea, care a preluat și rolul scenaristului
în acest film. A fost produs de Casa de Filme 1 și distribuit de România Film. În rolurile principale
sunt Victor Rebengiuc ca Moromete, Luminița Gheorghiu în rolul Catrinei, Gina Patrichi ca Maria/Guica
Moromete.

O continuare a filmului din 1987, Moromeții 2, a fost anunțată în 2017 la 30 de ani de la lansarea
filmului original.[4] Scenariul este o adaptare a celui de-al doilea volum al romanului Moromeții, a
romanului Viața ca o pradă și a publicisticii lui Preda. Rolurile principale sunt interpretate de
actorii Horațiu Mălăele ca Ilie Moromete, Iosif Paștina ca Niculae Moromete și Dana Dogaru - Catrina.
Premiera filmului este programată la 9 noiembrie 2018.