Sunteți pe pagina 1din 2

Metode sigure ca să te laşi repede de fumat!

unica.ro/sanatate/sanatate-metode-sigure-lasi-repede-fumat-32272

10 iulie 2014

Fumatul este o dependență mult prea înrădăcinată în viața multora, iar renunțarea pare aproape imposibilă. Plantele te pot
ajuta să treci mai ușor peste perioada de sevraj și să detoxifiezi corpul de substanțele nocive acumulate.
Acest obicei este pentru mulți una din micile plăceri ale vieții, dar și o dependență. În mod ciudat, „pentru tineri, este o
manifestare a dorinței de independență, uneori pentru a masca timiditatea și nesiguranța, alteori pentru a depăși momente
tensionate”, remarcă dr. Luminița Sârcă, medic primar medicină internă, cu competențe în apifitoterapie, homeopatie,
gemoterapie și terapie florală Bach. Specialistul ne-a împărtășit mai multe rețete și soluții care să îi ajute pe cei care își doresc să
se lase de fumat. Acestea le vor diminua nevoia de a fuma, dar vor și contracara efectele negative ale nicotinei și ale celorlalte
substanțe din țigări. Alături de tratamentele recomandate ar fi foarte necesară și consilierea psihologică, pentru a oferi un
sprijin consistent și pentru a avea mai multe șanse de reușită.

Plante care provoacă dezgust pentru fumat


Picăturile și spray-urile care conțin phytolacca (un arbust care crește în America de Nord) și caladium (plantă exotică, dar și de
apartament, numită popular „urechea elefantului”) au următorul efect: prima provoacă dezgust pentru tutun și ajută la
depășirea dependenței fără sevraj, a doua ameliorează simptomele afecțiunilor induse de fumatul îndelungat (faringite, traheite,
bronșite, cancer pulmonar).

Ceaiuri expectorante anti fumat


Anumite plante sunt foarte eficiente prin conţinutul de mucilagii și substanțe cu acțiune antiseptică, cicatrizantă, emolientă și
expectorantă. Printre acestea amintim: plămânărica, pătlagina, urzica moartă albă, coada-șoricelului, salvia, frunzele de fenicul,
isopul, lumânărica, nalba și gălbenelele. Se administrează sub formă de infuzie. Pentru tratarea aftelor bucale și a faringitei se
face gargară cu infuzie de salvie și cerenţel (o linguriță și jumătate de frunze salvie și jumătate de linguriță de rizom de cerențel
la 100 ml de apă).

1/2
Ghimbirul te ajută să te laşi de fumat
Fumătorii au un deficit de vitamina C care trebuie compensat cu un consum crescut, constant de legume și fructe proaspete, mai
ales de fructe de pădure și citrice. În plus, sunt indicate produsele naturale cu un conținut crescut de substanțe antioxidante,
enzime și vitamine, cum sunt extractul de orz verde sau maceratul glicerinic din sevă de mesteacăn (Betula limfa). Ghimbirul se
poate consuma proaspăt sau intră în compoziția unor ceaiuri care ajută atât la depășirea dependenței, cât și la ameliorarea și
vindecarea afecțiunilor cronice induse de fumat, mai ales la prevenirea cancerului pulmonar.

Preparate care refac plămânii după ce te laşi de fumat


„Recomand pentru anumite probleme ale fumătorilor macerate glicerinice. Cel din mlădițe de lemn câinesc este foarte eficient
în tratarea faringitei cronice, cel din mlădițe de caprifoi este recomandat împotriva tusei spastice, iritative și trenante.
Maceratul glicerinic din mlădițe de mur și cel din muguri de alun previn fibroza pulmonară și emfizemul și refac elasticitatea
țesutului pulmonar. Cel din muguri de carpen este indicat în bronșită și în tuse cronică”, spune dr. Luminița Sârcă.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro


Citește și...

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!

SHARE

2/2

S-ar putea să vă placă și