Șef lucrări dr.

Elena Cristina Marcov

ELEMENTE TEORETICE NECESARE

REALIZĂRII FOII DE OBSERVAŢIE
(AN IV)1-5
( + vezi noţiuni curs OTR an III Prof. Dr. Dana Bodnar)

Examenul odontal:

- se efectuează după curăţarea profesională a dinţilor;

- se realizează apelul dinţilor permanenţi şi/sau temporari,
înregistrarea grafică a celor absenţi şi abrevierea unor elemente identificate
la nivelul celor prezenţi;
- se pot identifica (clinic şi paraclinic): leziuni carioase, leziuni necarioase,
modificări de localizare pe arcadă, etc.

Diagnostic odontal:

1. Leziuni carioase identificate

(se alege ceea ce se identifică, într-o formulare unică):

- carie (carii) necavitară(e)/carie (carii) necavitară(e) remineralizată(e)/

carie (carii) cavitară(e);
- localizarea fiecărei categorii;
- carie singulară sau carii multiple;
- simple/complicate ( demonstrate cu radiografie);
- primare/secundare;
- netratate sau tratate: - direct/indirect;
- corect/incorrect;
- fizionomic/nefizionomic.

2. Leziunile necarioase identificate (fiind mai puţine, se enumeră);

3. Modificări de localizare pe arcadă.

(- cele mici şi multe marcate în examenul odontal se concluzionează:

incongruenţă dento-alveolară cu spaţiere/înghesuire, etc.;
- cele importante şi singulare/în număr redus se menţionează
(ex.ectopii, rotaţii, etc.).

1
 Leziunile dentare necarioase se clasifică în:

1. distrofii dentare;
2. leziuni generate de uzura dentară;
3. discromii dentare;
4. traumatisme dentare
5. modificări de localizare pe arcadă (încadrare opţională).

1. Distrofii dentare

- primare (modificările au loc în perioada de formare):

1- cicatriciale sau stabile :
- modificări de număr : - anodonţii;
- dinţi supranumerari.
- modificări de dimensiune : - microdonţie;
- macrodonţie.
- modificări de formă;
- modificări de structură.

2- evolutive sau active : - amelogeneza imperfectă;

- dentinogeneza imperfectă;
- odontodisplazia regională.
- secundare: caria de biberon, caria rampantă, sindromul Dubreuil
Chambardel.

A. Distrofiile dentare primare cicatriciale sau stabile

Sunt anomalii de număr, dimensiune, formă şi structură care sunt prezente
pe dinte la erupţie şi nu au tendinţă de evoluţie.

1. Modificările de număr, dimensiune, formă

sunt cauzate de factori perturbatori unici sau asociaţi, uneori necunoscuţi.
■ Modificări de număr:

1. Anodonţia poate fi parţială şi totală.

● Poate fi: simetrică/asimetrică, cu/fără persistenţa corespondentului

temporar, cu spaţiu păstrat/modificat consecutiv migrărilor dentare.

2
 2. Dinţii supranumerari

● Incluzia poate fi însoţită de anumite semne clinice: modificări de

poziţie ale unor dinţi, bombări ale crestelor alveolare, persistenţa dinţilor
temporari.

■ Modificări de dimensiune:

- microdonţie;
- macrodonţie.

■ Modificări de formă:

- dens in dente
(dinte cu aspect modificat cu toate structurile localizat în alt dinte);
- dens evaginatus
(dinte cu aspect modificat cu toate structurile localizat pe alt dinte );
- dinte geminat;
- dinte fuzionat
(este rezultatul unirii a doi dinţi vecini la nivel smalţului şi dentinei, iar numărul
dinţilor este redus);
- dinte cu cuspid suplimentar:
- tuberculul lui Carabelli
(pe faţa orală a molarului de 6 ani maxilar);
- tuberculul lui Bolk
(pe faţa vestibulară a molarului de 12 ani mandibular);
- tuberculul lui Zukerkandel
(pe faţa vestibulară a molarului secund temporar);
- tuberculul sixtum
(pe faţa orală a molarului de 6 ani mandibular);
- talon cusp
(formă de ghiară, are un corn pulpar, la nivelul incisivului lateral superior).
- dinte din taurodontism
(molar cu aspect clinic normal dar cu cameră pulpară anormal de lungă fără
constricţia de la nivelul joncţiunii smalţ-cement şi rădăcini scurte);
- dinte dilacerat
(prezintă angulare anormală).

3
 2. Modificările de structură
2.A. Modificările de structură generate de factori perturbatori cu acţiune
generală

Modificările se întâlnesc pe anumite grupe dentare şi pe anumite zone

(acolo unde se forma matricea organică sau se mineraliza la momentul acţiunii
perturbărilor).
Modificările de structură pot fi:
1- hipoplazice (cantitative) (mai puţină matrice organică);
2- hipomineralizări (calitative).

Leziunile de la nivelul smalţului sunt întotdeauna mai vizibile.

Ele există pe dinţi la erupţie ca leziuni stabile, neevolutive:

● în formele hipoplazice ●
- ca şanţuri sau geode dispuse în şiruri paralele cu marginea incizală sau
ocluzală, cu dispunere simetrică pe dinţi omologi

● în formele hipomineralizate ●
- ca zone albe, de demineralizare cu profunzime variabilă,
acoperite de straturi de:
► smalţ sănătos lucios, de grosime variabilă;
► smalţ mat.

I. Una dintre afecţiunile distrofice frecvente este

SINDROMUL DE HIPOMINERALIZARE MOLAR-INCISIV (MIH)

Reprezintă hipomineralizarea smalţului dinţilor permanenţi.

La erupţie, dinţii prezintă:
- zone de smalţ demineralizat cu aspect de pete alb-cremoase, maronii
deschis, suprafaţă rugoasă;
- zonele afectate sunt bine delimitate de cele sănătoase;
- uşoară sensibilitate.

Forme: uşoară, moderată, severă.

Se poate ajunge la distrucţii coronare foarte avansate.

4
 II. FLUOROZA

Forme clinice:

- simplă (formă uşoară):

slabă coloraţie gălbuie sau brună, asociată cu linii fine transversale sau mici
zone albe-opace, fără defecte de suprafaţă (smalţ neted).
În cazul petelor, acestea sunt frecvent localizate în apropierea marginii
incizale (aspect de dinte „acoperit de zăpadă”);
- opacă (formă moderată):
pete galben-gri-brune, asociate cu zone albe-opace, iar suprafaţa smalţului
este neregulată;
- cu porozităţi (formă severă):
aspecte din forma opacă mai accentuate, dinţii prezintă şi smalţ poros, friabil
(se poate desprinde parcelar de pe dentina subiacentă).

2.B. Modificările de structură generate de factori perturbatori cu acţiune

locală

Sunt piederi de structură dură, pete lucioase sau leziuni asociate care nu apar
simetric, pe dinţi omologi, ci doar la nivelul dinţilor permanenţi care au înlocuit
dinţii temporari afectaţi.
Leziunea apare la erupţie şi nu are tendinţă la evoluţie.

B. Distrofiile dentare primare evolutive sau active

Sunt anomalii cauzate de factori genetici care nu sunt evidente pe
dinte la erupţie dar care au apoi tendinţă de evoluţie.
B.1. Anomaliile de structură ale smalţului care au cauze genetice
se numesc amelogeneze imperfecte.

Interesează ambele dentiţii, leziunile nu există pe dinţi la erupţie dar evoluează rapid
posteruptiv, pe toţi dinţii.
Zonele afectate sunt alb-opace la gălbui cu suprafaţă lucioasă (forma hipoplazică)
sau cafeniu-rugoasă (formă hipocalcifiată).

B.2. Anomaliile de structură ale dentinei de cauză genetică sunt

dentinogenezele imperfecte.

Dinţii au smalţul lucios prin care transpare dentina cu nuanţe de culori de la

albastru-cenuşiu deschis la brun închis.

5
 2. Leziuni de uzură
A. Leziuni de uzură generate de mediu acid
(eroziuni acide);

B. Leziuni de uzură generate de contacte dento-dentare directe,

cauzele putând fi:

1. GENERALIZATE:

- fiziologice
(gradul de uzură corespunde cu vârsta biologică):
►atriţie:
- incizală/ocluzală;
- interproximală.

- patologice
(gradul de uzură nu corespunde cu vârsta biologică):
►bruxism:
- incizală/ocluzală;
- leziuni asociate.

2. LOCALIZATE:

- patologice
(generate de interferenţe/contacte premature în dinamica mandibulară):
► faţete de uzură:
- incizală/ocluzală.

C. Leziuni de uzură generate de contacte cu factori abrazivi

(leziuni de abraziune):

1- patologice:
(leziuni generate de igienă orală incorectă)
leziuni discoidale
localizate vestibular/rar oral;

2 - patologice
(leziuni generate de obiceiuri vicioase)
(consum seminţe, fumat pipă, activităţi profesionale – ex. ţinere ace între dinţi):
localizate incizal/ocluzal
(în dreptul a 1,2,3 dinţi).

6
 D. Leziuni de abfracţie (leziuni cuneiforme)
(leziuni generate de trauma ocluzală):
localizate vestibular/ mai rar oral.

3. Discromii dentare

Discromiile dentare sunt modificările de culoare ale dinţilor.

Discromiile se pot produce:

1- prin modificarea structurii şi/sau grosimii structurii dure dentare
(discromii endogene sau intrinseci);

2- prin penetrarea şi depozitarea în structura dură dentară a diferiţilor pigmenţi

(discromii endogene sau intrinseci);

3- prin depunerea de substanţe colorante pe dinţi

(discromii exogene sau extrinseci).

Discromiile pot apărea consecutiv:

A. Modificări de grosime sau structură a dinţilor:

1- în timpul formării dintelui: distrofii primare;

2- după formarea dintelui:
- depuneri de dentină secundară (discromii de senescenţă);
- depuneri de dentină terţiară;
- necroză pulpară (culoare gri sau brună a dinţilor); etc.

B. Penetrarea şi depozitarea în structura dură dentară a diferiţilor

pigmenţi

1- congenitale;
2- dobândite, generate de:
1. Substanţe medicamentoase administrate sistemic;
2. Substanţe medicamentoase utilizate în tratamentele dentare;
3. Alte mecanisme.

7
1. Discromii generate de substanţe medicamentoase administrate sistemic

Discromia tetraciclinică

Gradul (clasa) I - coloraţie galbenă, gri sau brună, uniformă pe suprafaţa

coronară;
Gradul (clasa) II - coloraţie mai intensă pe zonele afectate, dar tot uniformă,
fără benzi nete;
Gradul (clasa) III - coloraţie neregulată, gri închis sau albăstrui, neuniformă,
cu aspect de benzi net diferenţiate;
Gradul (clasa) IV - coloraţie foarte intensă, foarte saturată, în benzi sau plaje
neuniforme, excepţional violet închis sau brun intens.

2. Discromii generate de substanţe medicamentoase utilizate în

tratamentele dentare

(ex. discromii bleu-gri sau cenuşiu-negru generate de amalgamul de argint);

3. Discromii generate prin alte mecanisme

(ex. discromie prin degradarea hemoglobinei, cu penetrarea pigmenţilor în

tubulii dentinari (hemoragie pulpară consecutiv traumatismelor dentare)

4. Traumatisme dentare

● Fisură coronară
(la nivelul smalţului, fără pierdere de substanţă dură dentară);

⚫ Fractură coronară nepenetrantă/necomplicată

- fără expunerea (descoperirea) pulpei dentare sau
fără deschiderea camerei pulpare –

⚫ Fractură coronară penetrantă/complicată

- cu expunerea (descoperirea) pulpei dentare sau
cu deschiderea camerei pulpare –

8
 5. Modificări de localizare pe arcadă

A. Modificări de poziţie

A. ÎN PLAN SAGITAL PENTRU DINŢII FRONTALI ŞI

ÎN PLAN TRANSVERSAL PENTRU DINŢII LATERALI:

- colet deplasat de pe linia arcadei spre vestibular (vestibulo-poziţie)

sau spre oral (oro-poziţie) cu mai puţin de 2-3 mm;

B. ÎN PLAN TRANSVERSAL PENTRU DINŢII FRONTALI ŞI

ÎN PLAN SAGITAL PENTRU DINŢII LATERALI:

- colet deplasat de pe linia arcadei spre mezial (mezio-poziţie) sau spre

distal (disto-poziţie);

C. ÎN PLAN VERTICAL:

1- colet deplasat spre apical, cu coroana în infraocluzie (infrapoziţie);

2 - colet deplasat spre ocluzal cu coroană care depăşeşte planul de ocluzie:
- dinte egresat (împreună cu procesul alveolar);
- dinte extruzat (fără procesul alveolar).

B. Modificări de înclinare

A. ÎN PLAN SAGITAL PENTRU DINŢII FRONTALI ŞI

ÎN PLAN TRANSVERSAL PENTRU DINŢII LATERALI:

- colet pe linia arcadei dar dintele este înclinat spre vestibular

(vestibulo-înclinat) sau spre oral (oro-înclinat);

B. ÎN PLAN TRANSVERSAL PENTRU DINŢII FRONTALI ŞI

ÎN PLAN SAGITAL PENTRU DINŢII LATERALI:

- colet pe linia arcadei dar dintele este înclinat spre mezial (mezio-înclinaţie)
sau spre distal (disto-înclinaţie);

C. Modificări în ax (rotaţii)

Rotaţia unui dinte se exprimă astfel:

9
 ,, dintele... este mezio/disto – se alege faţa proximală cu gradul de
rotaţie mai mare + se precizează direcţia (vestibulară/orală) spre care este
rotată faţa proximală respectivă + se precizează numărul de grade al
rotaţiei”
(ex. 34 – mezio-vestibulo-rotaţie cu 45°)

D. Modificări combinate (de poziţie, de înclinaţie, în ax)

Alte modificări de localizare:

- distopia dentară =
situarea unui dinte cu mai mult de 2-3 mm în afara/înăuntrul arcadei:
- spre vestibular : ectopie;
- spre oral : entopie.

- heterotopia =
situarea unui dinte în alt loc decât locul sau normal pe arcadă.

- transpoziţia =
inversarea locului de erupţie a doi dinţi vecini

(frecvent caninul superior cu incisivul lateral sau primul premolar)

Bibliografie:

1. Mariana Brânduşa Popa. Estetica în Odontoterapia Restauratoare, Editura Universitară

„Carol Davila”, Bucureşti, 2002.
2. Andreescu C, Mariana Brânduşa Popa. Odontoterapie Restauratoare, Editura
Universitară „Carol Davila”, Bucureşti, 2003.
3. Mariana Brânduşa Popa, Bodnar DC, Vârlan CM. Manual de odontoterapie
restauratoare, vol.1, Cariologie, Editura Universitară „Carol Davila”, Bucureşti, 2006.
4. Marcov N, Elena-Cristina Marcov. Evoluţia detecţiei şi diagnosticului leziunilor dentare
carioase. Progrese în medicina dentară, vol I, Ed. Ars Docendi, Bucureşti, 2011.
5. Dana Cristina Bodnar. Note de curs, 2020 – Foaia de observație, U.M.F. Carol Davila,
București.
6. Elena-Cristina Marcov. Note de curs, 2016-2020 – Clinica leziunilor necarioase.
U.M.F. Carol Davila, București.
7. Elena-Cristina Marcov. Note de curs, 2016-2020 – Clinica leziunilor carioase. U.M.F.
Carol Davila, București.

10