Curs Comert Electronic

CAPITOLUL II
DEZVOLTAREA COMERŢULUI ELECTRONIC (E-COMERŢ) ŞI

REDEFINIREA AFACERILOR
2.1. Aspecte referitoare la dezvoltarea comerţului electronic pe plan

mondial
Schimbările majore din ultimele două decenii – creşterea exponenţială a

comunicaţiilor mobile şi a utilizatorilor de Internet, contribuţia sectorului tehnologiei
informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) la creşterea economică şi la crearea de locuri de
muncă, restructurarea/reingineria companiilor şi a business-ului în general pentru a
beneficia mai eficient de noile tehnologii, dezvoltarea accelerată a comerţului
electronic – au susţinut, aşa cum am mai precizat, tranziţia de la era industrială la cea
post-industrială, trecerea la „noua economie”1.
Noile tehnologii digitale au făcut ca accesul, stocarea şi transmiterea
informaţiei să fie din ce în ce mai facile şi mai accesibile ca tarife. Dispunând de
informaţia digitală, aceasta poate fi transformată în noi valori economice şi sociale,
creând imense oportunităţi pentru dezvoltarea de noi produse şi servicii. Informaţia
devine resursa cheie şi factor de producţie pentru economia digitală.
Începând cu anii ’90 penetrarea rapidă a calculatoarelor personale (PC),
evoluţia tehnologiilor software, dezvoltarea explozivă a reţelelor de comunicaţie de
date şi a serviciilor bazate de Internet au produs schimbări profunde la scară
mondială.
Comerţul electronic la scară globală, inter-companii (de tip „business-to-
business”) a atins în 2001 valoarea de 282 miliarde $ şi cifra de 4300 miliarde $ în
2005, adică o rată de creştere anuală de 73%2.
1
Vezi, GURAN, M., Societatea informaţională; propuneri pentru o strategie naţională, studiu,
aprilie 2001, Academia Română; DRĂGĂNESCU, M., The Economy of the Knowledge Society,
intervenţie la Conferinţa „Noua economie – o şansă pentru România”, Bucureşti, martie 2001.
2
Vezi, Report, Forrester Reserach Inc., 2005, p.63.
9
Aceste evoluţii au fost datorate, în mare măsură, atât progreselor
tehnologice cât şi promovării unor politici noi privind privatizarea şi
promovarea competiţiei pe piaţa TIC, noilor reglementări tehnice şi juridice în
domeniu, noilor strategii naţionale şi regionale de dezvoltare a societăţii
informaţionale. Toate ţările dezvoltate şi-au elaborat şi implementat politici
guvernamentale susţinute privind cercetarea, dezvoltarea şi adoptarea noilor
tehnologii, consolidarea infrastructurilor informaţionale naţionale, formarea şi
atragerea de specialişti în domeniul TIC (inclusiv din alte ţări), educarea populaţiei
adulte, cooperarea cu sectorul privat şi încurajarea investiţiilor în această ramură
economică, promovarea de proiecte guvernamentale menite să demonstreze utilitatea
serviciilor specifice societăţii informaţionale.
Dezvoltarea simultană a telecomunicaţiilor şi utilizării calculatoarelor a făcut
posibilă creşterea explozivă a Internetului şi crearea unor tehnologii specifice care
vor influenţa esenţial activităţile economic-sociale. În asemenea condiţii, se va
dezvolta extensiv comerţul electronic, care va revoluţiona conducerea afacerilor şi va
dinamiza comerţul internaţional. Asemenea schimbări vor oferi consumatorilor noi
posibilităţi de alegere şi de căutare a celor mai competitive produse pe piaţa
mondială.3
În acest context, despre comerţul pe Internet se poate vorbi ca despre un
nou domeniu de cunoaştere. În esenţă, acesta păstrează unele dintre caracteristicile
comerţului electronic „tradiţional”: schemele obişnuite de vânzare/cumpărare bazate
pe cărţi de credit, sistemele EDI (Electronic Data Interchange), metodele de protecţie
criptografică a datelor, gestiunea securităţii site-urilor etc. Există însă şi unele
deosebiri care fac comerţul pe Internet un domeniu nou, reprezentat de trei factori:
global (sunt implicate societăţi şi clienţi din lumea întreagă); de inteligenţă (sunt
angajate forţe intelectuale deosebite în găsirea unor soluţii); de insecuritate
(Internetul nu a fost proiectat să supravegheze tranzacţii sigure, fiind ţinta
permanentă a unor atacuri). Comerţul electronic pe Internet reprezintă o formă
maturizată a comerţului electronic clasic şi este în strânsă legătură cu evoluţia
3
BOLLIER, D., Future of Electronic Commerce, Editura Aspen Institute for Humanistic Studies,
Aspen, 196, p. 123.
10
Internetului şi gradul lui de penetrare în societate.
Dezvoltarea fără precedent din ultimele două decenii a tehnologiilor
informaţionale determinate de necesitatea stocării şi a transmiterii rapide a
informaţiilor cu cele mai mici costuri, a revoluţionat comerţul global, comerţul direct
sau cu amănuntul, redefinind principiile clasice ale marketingului. Astăzi, termenul
de Comerţ Electronic a devenit sinonim cu creşterea profitului sau Comerţul în
derularea unei afaceri, ca activitate generatoare de valoare, având ca suport reţeaua
Internet şi utilizarea unor pachete de programe software specifice.
În acest început de nou secol, al XXI-lea, comerţul electronic este cel mai
dinamic proces al economiei mondiale, iar ascensiunea sa este comparată cu cea a
automobilului, avionului sau a electronicii în secolul XX.4
Comerţul electronic (e-Commerce) este factorul principal care facilitează
globalizarea economiei mondiale prin eliminarea distanţelor între partenerii
comerciali şi reducerea timpului de comunicare la încheierea afacerilor. Pe de altă
parte, globalizarea economiei mondiale este factorul principal care impulsionează
dezvoltarea comerţului electronic5.
Începând cu anul 1995, comerţul electronic este prezent, în proporţii diferite,
în aproape toate ţările lumii şi contribuie definitoriu la transformarea treptată a
economiilor clasice în economii informaţionale, bazate pe sectorul industriei
tehnologice.
Ascensiunea rapidă a e-Commerce a fost favorizată şi de Acordul multilateral
negociat în cadrul „Rundei Uruguay”, finalizată în anul 1994, prin care ţările
semnatare au convenit liberalizarea comerţului cu produse ale tehnologiei informaţiei
şi comunicaţiilor (ITC).
Astfel, în anul 2001, după numai 6 ani de la apariţie, afacerile E-commerce au
însumat cifra de cca 470 miliarde dolari (Universitatea Texas, Austin). Aceasta este o
nouă dovadă a progresului rapid al economiei informaţionale.6
4
LAUDRON, K. C. şi TRAVER, C. G., E-commerce. Business. Technology. Society, USA, 2001.
5
OECD, E-commerce for Development Prospects and Policy Issues, Technical Paper, no.164, 2000.
6
ABCNews, Millions of Web-slingers, 2000 (http://more.abcnews.go.com); Colecţia Adevărul, www.ziare.com/
adevărul.
11
Din analiza gradului de dezvoltare regională a e-Commerce rezultă că acesta
este direct proporţional cu dezvoltarea economică a statelor lumii. Ţările în curs de
dezvoltare sunt încurajate să dezvolte rapid comerţul electronic în scopul de a aduce
prosperitate economică pentru ţările lor7.
Cu privire la beneficiile globalizării pentru ţările în curs de dezvoltare există
largi dezbateri în literatura de specialitate. Cel mai adesea, adepţii globalizării
apreciază că, prin globalizare, ţările în curs de dezvoltare vor beneficia de accesul la
tehnologiile moderne ca factor determinant pentru dezvoltarea economică a acestora
şi de preţuri mai scăzute la produsele din import ca urmare a deschiderii pieţelor.
Tabelul nr. 2
Gradul de dezvoltare a economiilor în marile zone ale lumii
B2B B2C E-bancare Comentarii
Africa Neglijabil în afara Utilizat pentru artizanat Inexistent - La Internet au acces 1/118
Africii de Sud cu ţări din afara Africii africani
- Costul extrem de ridicat
America Numai companiile Inexistent Numai în Brazilia - E-commerce concentrat în
Latină transnaţionale auto 4 ţări: Argentina, Brazilia,
din Brazilia şi Chile şi Mexic
Mexic - E-government numai în
Brazilia
Asia şi În curs de Inexistent Inexistent - Dezvoltare rapidă. Ţările
Pacific dezvoltare din Asia 5% din E-
commerce mondial
- China ocupă locul 3 în
lume la utilizarea
Internetului
Ţările în Dezvoltare rapidă Dezvoltare rapidă în Capacitatea de - E-commerce va atinge 1%
tranziţie în ţările din ţările din Centrul şi management în din E-commerce mondial
Centrul şi Estul Estul Europei dezvoltare înainte de 2005
Europei - Dispun de personal cu
pregătire digitală, cu
excepţia ţărilor din
Balcani, Caucaz şi Asia
Centrală
America Aproximativ 2% Progresează greoi. USA Serviciile bancare - Cele mai dezvoltate pieţe
de Nord din tranzacţiile sub 3% în unele online reprezintă E-commerce
şi Europa B2B în SUA şi sectoare, iar în alte 5-10% din totalul - SUA realizează 4/5 din
de Vest mai puţin sectoare 18%. tranzacţiilor comerţul electronic
în Europa, dar Progrese mai mari în bancare. mondial iar ţările UE 10%
tendinţa este de sectoarele: soft, turism
creştere. În şi muzică
următorii 4 ani va
atinge nivelul de
20%
Sursa: UNCTAD, 2002.
7
OECD, Information Technology Outlook, 2002.
12
Globalizarea întâmpină, însă, o serioasă opoziţie, în principal din partea
întreprinderilor mici şi mijlocii din ţările în curs de dezvoltare, care se consideră
ameninţate de competiţia societăţilor transnaţionale şi care au posibilitatea de a
produce mai mult, mai bun (calitativ) şi mai ieftin.8
În comparaţie cu tehnicile de comercializare clasice, tehnica e-Commerce are
unele trăsături specifice care îi acordă caracterul de unicitate şi de eficienţă.9 e-
Commerce are o serie de trăsături care sunt importante pentru creşterea eficienţei
afacerilor online, faţă de comerţul tradiţional. Astfel, e-Commerce: este disponibil
oricând şi oriunde, făcând posibilă cumpărarea de la birou, de acasă, de la locul de
muncă şi chiar din autoturism. Această trăsătură specifică a e-Commerce creează
pentru firme noi canale de distribuţie şi măreşte dimensiunile pieţei (overall market),
reduce costurile de vânzare şi schimbă strategia de piaţă; oferă acces global tuturor
participanţilor la comerţul internaţional. Accesul global facilitează firmelor
efectuarea de tranzacţii comerciale fără bariere vamale (graniţe naţionale) şi culturale,
aspect care contribuie la creşterea eficienţei şi reducerea substanţială a costurilor de
operare a producţiei faţă de comerţul tradiţional. Această trăsătură afectează şi
dimensiunile competiţiei, extinzând aria acesteia de la nivelul de piaţă fizică la nivel
de piaţă globală; operează pe baza standardelor universale acceptate de toate naţiunile
lumii, pe când comerţul tradiţional diferă de la o ţară la alta. Prin acceptarea
standardelor universale de afaceri se elimină barierele comerciale la intrarea pe piaţă,
creşte competiţia între firme în cadrul sectoarelor industriale, creşte eficienţa
proceselor de management a proceselor industriale şi conducerii (prin computerizare
şi comunicaţii rapide) şi permite extinderea obiectivelor strategice ale firmelor; oferă
abundenţă/bogăţie de informaţii privind conţinutul şi complexitatea mesajului;
permite unui comerciant să se adreseze la milioane de clienţi prin mesaje audio, video
şi scrise în comparaţie cu comerţul tradiţional care poate să fie promovat numai prin
radio, Tv şi reviste magazin. Această trăsătură creează modificări structurale pentru
firme prin creşterea capacităţii de concentrare asupra multitudinii canalelor de
distribuţie, la costuri de operare eficiente. Consumatorii au avantajul diferenţierii
8
OECD, Measuring the Information Economy, 2002
9
LAUDRON, K. C. şi TRAVER, C. G., E-commerce. Business. Technology, Society, USA, 2001.
13
competitorilor în funcţie de strategiile de asistenţă după vânzare; reprezintă o
comunicare interactivă (în ambele sensuri) între vânzător şi cumpărător într-o formă
similară celei „faţă în faţă”, însă într-o formulă mai mare şi la scară mondială.
Comunicarea interactivă afectează structura afacerilor prin eliminarea produselor
substituibile, creând acces direct la surse originale; face posibilă reducerea costurilor
de vânzare (care se bazează mai mult pe forţele pieţei) şi diferenţierea strategiilor de
piaţă; asigură personalizarea şi specializarea ofertanţilor, trăsătură care prezintă
importanţă pentru firme/comercianţi întrucât ele/ei au posibilitatea să direcţioneze
oferta către toţi clienţii/cumpărătorii potenţiali pentru mărfurile/serviciile lor, la un
nivel incomparabil crescut faţă de comerţul clasic. Avantaje pentru firme: ridicarea
barierelor de acces pe pieţe, reducerea posibilităţilor de a cumpăra produse
substituibile, reducerea costurilor de marketing prin creşterea forţelor pieţelor de
vânzare; creşte densitatea informaţiei între participanţii la piaţa virtuală, atât din
punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. Creează avantaje prin reducerea costului de
colectare, stocare, procesare şi transmitere/comunicare a date lor, crescând, totodată,
exactitatea, promptitudinea şi actualitatea informaţiei.
Comerţul electronic are un impact pozitiv asupra întregii vieţi economice şi
sociale prin revoluţionarea tuturor sectoarelor care contribuie la dezvoltarea
economiei informaţionale.10
ITC este promotorul e-Commerce şi a devenit cea mai dezvoltată industrie din
lume, iar comerţul cu produse ITC s-a dublat în totalul comerţului cu bunuri aşa cum
rezultă din tabelul de mai jos:
Tabelul nr. 3
Contribuţia sectorului ITC la comerţul internaţional
(%)
Anul Partea ITC în comerţul mondial
1990 12,0
2000 20,0
2001 17,6
Sursa: OECD, 2002.
Scăderea din anul 2001 s-a datorat crizei mondiale a sectorului high-tech. În
ciuda crizei temporare, produsele noi din domeniul ITC continuă să creeze cerere la
10
14
firme, gospodării şi guverne, industria ITC situându-se pe primul loc în globalizarea
industrială11.
Producţia ITC, privită ca domeniu de producere a PIB, a reprezentat în ţările
OECD o pondere de 4-15%, valori mai ridicate înregistrând Finlanda, 20%, Coreea,
19% şi Suedia, 17%, dar şi Japonia şi SUA cu 14% şi respectiv 11%. În afara OECD,
China şi Brazilia au înregistrat ritmuri mai dinamice, încadrându-se între primele 10
ţări din lume. Structura producţiei este diferită de la o ţară la alta, manifestându-se
unele tendinţe de specializare.
Exportul de echipamente ITC reprezintă peste 5% din GDP în câteva ţări
OECD, iar comerţul cu servicii a crescut mai repede decât comerţul cu echipamente.
Produsele ITC reprezintă 25% din totalul importului SUA şi 20% din export. În 2001,
piaţa soft-ului a fost estimată la 196 miliarde dolari, din care 95% revenea ţărilor
OECD. În 2001, în ţările OECD, serviciile de telecomunicaţii au crescut cu 8,3%, iar
produsele soft cu mai puţin de 10%12.
Produsele ITC reprezintă cca 22% din exportul ţărilor în curs de dezvoltare.13
E-commerce aduce schimbări importante în modul de organizare a producţiei,
de management şi de realizare a afacerilor. Tehnicile e-Commerce eficientizează
costurile şi cresc productivitatea firmelor în activităţile de marketing şi vânzare,
design, producţie, finanţare şi logistică.14
Aportul e-Commerce la creşterea productivităţii şi a eficienţei economice a
firmelor rezultă din: creşterea interactivităţii cu alte firme; evaluarea mai exactă a
cererii şi programarea corespunzătoare a stocurilor; reducerea cheltuielilor de
inventar şi a costurilor de vânzare/cumpărare; reducerea costurilor şi creşterea
calităţii serviciilor de după vânzare; reducerea erorilor prin utilizarea datelor
codificate (cu 10-15%); reducerea costurilor de procesare a comenzilor (cu 50-96%),
inclusiv a erorilor de interpretare; reducerea costurilor de distribuţie (cu 50-90%);
reducerea costurilor de vânzare cu amănuntul (cu 1/2-2/3); stimularea capacităţii de
11
OECD, Measuring the Information Economy, 2002.
12
13
UNCTAD, E-commerce and Development Report, 2002.
14
15
noutate, invenţie a firmelor; eliminarea intermediarilor; accesul rapid la informaţii de
piaţă; reducerea preţurilor ca efect al creşterii competiţiei; schimbarea structurii
preţului; creşterea numărului oportunităţilor de afaceri; crearea de pieţe uşor
accesibile; reducerea distanţei faţă de vânzători şi cumpărători; identificarea
segmentelor de piaţă şi dezvoltarea profilului individual al clienţilor. La nivel
naţional şi global permite măsurarea mai exactă a inflaţiei şi extinderea relaţiilor între
sectoarele economice.15
ITC şi e-Commerce au revoluţionat industria serviciilor. În toată lumea se
comercializează online: bilete de avion, produse financiare şi de asigurări, servicii
pentru clienţi, prelucrare de date, de servicii de consiliere juridică, de sănătate, de
educaţie şi programe soft. Acest sistem remodelează industria serviciilor clasice şi
produce servicii noi, în special pentru ţările în curs de dezvoltare (computer related
services)16.
Serviciile financiare online (e-finance) oferă oportunitatea dezvoltării rapide a
sistemului financiar. Internetul reduce costurile tranzacţiilor financiare, iar în
perspectivă va revoluţiona serviciile financiare, va produce mutaţii în industria
financiară şi va da posibilitatea companiilor mici să ofere servicii în detrimentul
marilor corporaţii financiare. În prezent, serviciile financiare online se utilizează larg
de companiile multinaţionale din ţările OECD.17
Asigurarea electronică (e-insurance) este o aplicaţie de tehnologii informatice
pe Internet din care rezultă producţia şi distribuţia serviciilor de asigurări. Impactul
dezvoltării serviciilor electronice de asigurări va reduce costurile de management şi
comisioanele plătite la intermediari. În 2001, din piaţa totală a asigurărilor apreciată
la 2.444 miliarde dolari, aproximativ 100 miliarde dolari au fost comercializate prin
mijloace electronice şi se prevede ca în 2005, asigurările electronice să reprezinte 5-
10% din piaţa totală şi 3-5% în Europa. Ţările în curs de dezvoltare nu participă la
aceste servicii.18
15
OECD, The Economic and Social Impact of Electronic Commerce, Preliminary findigs and Research agenda, France,
1999.
16
17
18
UNCTAD, E-commerce and Development Report, 2002, p. 26
16
Serviciile de publicaţii/informare online (e-publication) cuprind tehnologii şi
modele de afaceri care implică producţia, întreţinerea, arhivarea şi distribuţia
documentelor (publicaţiilor) în format electronic sau prin computer la costuri mai
mici decât cele pe suport de hârtie. Conectarea scăzută la Internet în ţările în curs de
dezvoltare face ca publicaţiile electronice să aibă aplicabilitate redusă în aceste ţări.19
E-com are implicaţii asupra politicii economice şi sociale. Probleme deosebite
se ridică în legătură cu: protecţia consumatorului, accesul populaţiei la infrastructură,
protecţia dreptului de proprietate intelectuală, impozitarea etc. În domeniul politicii
economice, tehnologizarea impune creşterea atenţiei asupra bunurilor de consum şi
serviciilor; comerţul necesită armonizarea standardelor la produse, eliminarea
licenţelor şi a restricţiilor la produsele vandabile pe Internet, iar asigurarea
competiţiei necesită eliminarea monopolului.
Impactul asupra specializării şi structurii locurilor de muncă se manifestă prin
reducerea cererii de specialişti în domenii tradiţionale (clasice) şi creşterea numărului
de specialişti în domeniul ITC. Aceste procese impun schimbarea structurii
învăţământului şi adaptarea continuă a pieţei forţei de muncă la cererea firmelor ITC.
Sursa: OECD, 2000.

Figura nr. 1: Ponderea, în totalul forţei de muncă, a personalului ocupat în sectorul ITC în ţările membre OECD,
2000
Politicile de expansiune a comunicării şi utilizării ITC beneficiază din ce în

ce de o mai mare atenţie din partea guvernelor. Potenţialul cost-eficienţă în cadrul
parteneriatului public şi privat pentru dezvoltarea şi utilizarea ITC este recunoscut din
19
17
ce în ce mai mult. Guvernele se implică alături de firme în formarea de specialişti în
domeniul ITC prin adaptarea programelor şcolare la nevoile de forţă de muncă ale
firmelor.20
Aproape toate ţările membre OECD au elaborat strategii şi planuri de acţiune
în domeniul industriei ITC şi politici pentru dezvoltarea societăţii informaţionale.
Strategiile ţărilor OECD pentru dezvoltarea societăţii informaţionale vizează: politici
generale privind mediul ITC şi variante de dezvoltare; dezvoltarea tehnologică prin
programe de cercetare şi dezvoltare; aplicarea tehnologiilor prin distribuirea acestora
la persoane individuale şi gospodării, firme, servicii guvernamentale online, IMM-uri
şi demonstraţii privind avantajele utilizării ITC; îmbunătăţirea siguranţei afacerilor
online prin mijloace electronice, autentificări şi securizări, precum şi pentru apărarea
dreptului de proprietate intelectuală.
Investiţiile în domeniul ITC au tendinţă de creştere în domeniul serviciilor şi de
descreştere în echipamente. Investiţiile societăţilor multinaţionale în ţările în curs de
dezvoltare sunt în creştere, dar se concentrează în ţările din Sudul şi Estul Asiei.21
Infrastructura fizică a e-Commerce este formată din sute de mii de
computere interconectate, servere, rutere, comutatoare şi cabluri cu fibre optice.
Tehnologiile (informaţionale) cu care operează e-Commerce sunt: Internetulul, Web-
ul şi tehnologiile complementare: computer personal (PC), Internet, computerizare
client/server (client/server computing), pachete de schimbare a legăturilor (packet-
switched communications); protocoale (Protocol Internet, servere Web, pagini Web)
şi bazele de date aferente.22
Structura fizică care asigură funcţionarea Internetului este formată din:
multitudinea de reţele de cabluri din fibre optice de mare capacitate (high-bandwidth)
care leagă diverşi furnizorii de Internet (providers); computere de mare viteză (hubs)
care fac legătura între reţele; centre de reţele locale (campus network) prin care se
conectează reţelele de computere regionale şi furnizorii de servicii Internet (Internet
Service Providers).
20
OECD, Information Technology Outlook, 2002, p. 63
21
OECD, Information Technology Outlook, 2002, p. 43
22
18
Furnizorii de servicii Internet oferă utilizatorilor (gospodării şi firme) o gamă
variată de tipuri de legături prin care aceştia au acces mai rapid sau mai lent la
serviciile Internet, respectiv: prin telefon (dial up), banda extinsă (broadband DSL),
modem pe cablu (cable modem), legături telefonice internaţionale (T1 – T3) sau prin
satelit (satelite link service).
E-commerce se bazează pe apariţia Internetului şi a Web. Internetul
facilitează legăturile funcţionale între firme, instituţii educaţionale, agenţii
guvernamentale şi persoane fizice prin instrumente şi servicii specifice ca: e-mail,
transfer de documente, vânzare/cumpărare, cercetare, mesaje rapide, muzică, imagini
vizuale şi ştiri.23
În scopul definirii contribuţiei e-Commerce la transformarea economiei
informaţionale prezintă importanţă trecerea în revistă a principalilor factori care au
contribuit la apariţia şi dezvoltarea sa.24
Apariţia Internetului constituie principalul factor tehnologic care a
revoluţionat tehnica comunicării, facilitând tranzacţiile comerciale la distanţă
pentru toţi agenţii economici (firme, instituţii publice şi gospodării).
Un alt factor tehnologic determinant pentru dezvoltarea comerţului electronic îl
constituie creşterea continuă a vitezei procesoarelor electronice (de la 23.000
operaţiuni pe secundă la peste 2.300.000 în prezent), factor care a impus tehnicienilor
să creeze softul comercial ca instrument de facilitare a tranzacţiilor între firme la
distanţă.
Accesul la echipamente şi servicii de procesare şi comunicare (telefon, fax,
PC, Internet etc.) reprezintă, de asemenea, un alt factor determinant pentru progresul
economiei informaţionale. Costul scăzut al echipamentelor şi serviciilor electronice
permite participarea întreprinderilor mici şi mijlocii la economia informaţională.25
Combinaţia acestor factori, în proporţii diferite, specifice condiţiilor tehnice şi
financiare ale fiecărui stat, exprimă progresul economiei informaţionale în acel stat.
Internetul istoric a cunoscut 3 faze de dezvoltare: (1) faza de inovaţie (1961
23
CNN, Internet boosting the US Economy, 2000 (http://Web.cnn.com/2000/US/ 06/ 06/ internet.economy).
24
25
19
-1974) având ca scop comunicarea prin computer între cercetători; (2) faza de
instituţionalizare (1975-1995) având ca scop comunicarea prin computer în interes
militar şi trecerea la utilizarea în scop civil şi (3) faza de comercializare (după 1995)
când s-a trecut la exploatarea, pe scară din ce în ce mai largă, în scop de afaceri şi
comercial.26
În cadrul unui sondaj realizat în ţările membre ale OECD, firmele cuprinse în
sondaj au menţionat că tehnologiile Internet prezintă următoarele avantaje:
Tabelul nr. 4
Avantajele pentru firme ale tehnologiilor ITC
(%)
Avantajele tehnologiilor ITC pentru firme Ponderea în totalul sondajului
• reducerea costurilor/creşterea eficienţei/profitului 33

• îmbunătăţirea comunicării cu clienţii /îmbunătăţirea relaţiilor 16
• ţine pasul cu progresul tehnic 16

• îmbunătăţirea comunicării cu personalul propriu 10
• pentru a face faţă competiţiei/sub presiunea competiţiei 9
• creşte accesul la informaţii de piaţă 9
• îmbunătăţirea comunicării cu furnizorii 8
• standardizarea/simplificarea proceselor 8
• la cererea clienţilor 6
• atragerea clienţilor de pe pieţele existente (cota de piaţă) 3
• creşterea cunoştinţelor în domeniul IT 3
• atragerea de noi clienţi/penetrate pe noi pieţe 3
• management modern 3
• îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor 3
• iniţiativa proprie privind modelul de afacere 2
• la cererea personalului angajat 2
• creşterea rulajului afacerilor 1
• la cererea furnizorilor 1
• diversificarea gamei de produse şi servicii 1
• integrarea proceselor tehnologice 1
• creşterea încrederii 1
• reducerea consumului de hârtie 1
• îmbunătăţirea/reducerea timpului de livrare 1
Sursa: Reality Bits, 2002.
Domeniile de utilizare ale Internetului, potrivit sondajului realizat în ţările

membre ale OECD, sunt prezentate în graficul nr. 1.
26
20
Sursa: The Internet Economy Indicators, 2002.
Graficul nr. 1: Gradul de utilizare a Internetului pe domenii
2.2. Instrumente tehnice şi limite ale comerţului electronic
În scopul desprinderii direcţiilor de dezvoltare ale Internetului, a serviciilor şi

contribuţiei sale la promovarea e-Commerce este necesară prezentarea instrumentelor
tehnice cu care operează şi a limitelor tehnice ale acestora.
Internetul de azi operează prin trei instrumente tehnice cheie: tehnica de
segmentare şi transmitere a datelor (packet switching), protocoale (Internet Protocol)
şi tehnologia client/server (client/server technology).
Limitele tehnologice ale Internetului actual, care restricţionează utilizarea
acestui instrument în activităţile comerciale şi în afaceri, sunt: banda de
21
acces/transmisie pe Internet (bandwidth) este încă înceată şi nu are capacitatea de a
permite accesul şi de a dispune fişiere mari, care conţin pe lângă date şi imagini video
şi sunete; calitatea limitată a serviciilor de transmitere/recepţie date prin tehnologia
de fracţionare şi asamblare a mesajelor complexe (cu imagini şi sunete) care uneori se
manifestă prin efecte de sunete şi imagini intermitente la destinatar (latency); limite
privind concepţia reţelei care se reflectă în incapacitatea serverelor de a procesa
multiplele comenzi primite de la utilizatori; limite privind limbajul standard al
paginilor Web (HTML) care limitează accesul de expunere al imaginilor video şi al
graficelor.27
Utilizarea comerţului electronic la produse cu grad mai mare de complexitate
impune eliminarea treptată a limitelor tehnologice menţionate prin cooperarea la
scară internaţională a firmelor specializate în dezvoltarea capacităţii Internet
(infrastructura şi tehnici de operare). Procesul de perfecţionare prezintă unele
dificultăţi, întrucât introducerea noilor tehnologii trebuie să fie făcută în paralel cu
utilizarea celor actuale.
Producătorii de echipamente şi servicii Internet cercetează şi testează noi
tehnologii Internet în următoarele domenii: infrastructura reţelei (capabilă să
transmită mesaje de la 2,5 la 9,6 Gbps); performanţa reţelei (protocoale de adresare,
ordonare date după importanţă, optimizare rute, transmiteri multiple); dezvoltarea
tehnicilor standard (identificare, autentificare, autorizare şi securizare) şi aplicaţii
avansate care să încorporeze informaţii cu imagini şi sunete (laboratoare virtuale,
biblioteci digitale, învăţământ la distanţă, teleconferinţe etc.).
Cercetări şi experimente importante sunt în curs pentru creşterea capacităţii
infrastructurii Internet prin introducerea de tehnologii bazate pe fibre optice şi
fotonice pentru creşterea capacităţii benzii de transmisie, precum şi prin utilizarea de
comutatoare optice, componente de comutare optice, circuite integrate optice şi reţele
optice. Progresele tehnologice în domeniul 3G şi 4G (generaţia a 3-a şi a 4-a de
telefonie mobilă) vor permite utilizatorilor de telefoane mobile să crească
27
LAUDRON, K. C. şi TRAVER, C. G., E-commerce. Business. Technology, Society, USA, 2001,
p.123.
22
performanţele de acces la Internet şi, în consecinţă, la serviciile sale.28
Creşterea capacităţii benzii de transmisie va aduce următoarele beneficii:
creşterea eficienţei de transmitere a datelor prin reţea (multicasting), eliminarea
limitărilor tehnice la transmiterea datelor (latency) şi programarea priorităţilor;
garantarea nivelului serviciilor; reducerea erorilor din transmisie şi reducerea
costurilor.29
Utilizarea combinată a tehnologiilor specifice ale Internet şi Web fac posibil
accesul prin calculator la informaţii privind serviciile şi produsele disponibile şi la
cumpărarea acestora.
Tehnologiile (serviciile) specifice ale Internet şi Web prin care se realizează
tranzacţiile E-com, sunt: poşta electronică (e-mail) care, prin utilizarea anumitor
protocoale, permite transmiterea pe cale electronică a unor mesaje complexe
(informaţii, imagini şi sunete) de la un utilizator la altul (potrivit estimărilor prin
reţeaua Internet se transmit zilnic peste 8 miliarde de mesaje e-mail); motoarele de
căutare (search engines) care permit identificarea informaţiilor şi a produselor
căutate; agenţi inteligenţi / programe robot (intelligent agents or sofware robots),
programe soft care permit adunarea informaţiilor sau filtrarea acestora după criteriile
dorite de utilizatori; mesaje spot (instant messaging) care permit transmiterea
imediată a mesajelor între utilizatori (vânzător/distribuitor şi client) ca şi când ar
comunica direct; comunicarea simultană prin computer (chat) între doi sau mai mulţi
utilizatori; fişiere standard de muzică, video sau alte efecte (fotografii etc.) utilizate
de tehnologia e-Commerce ca instrumente de marketing şi vânzare; efecte media
(streaming media) care sunt fişiere foarte mari ce conţin imagini audio şi video ce nu
pot fi înregistrate pe computer de utilizatori, dar sunt utilizate cu eficienţă ca
instrument de promovare; spoturi de marketing (cookies) care sunt fişiere mici cu
texte personalizate, utilizate în comerţul electronic ca instrument de marketing.
Dezvoltarea tehnologilor Internet şi Web are loc pe fondul necesităţii de a
oferi noi servicii pentru e-Commerce. Serviciile de perspectivă ale Internet (cu
largă aplicabilitate în domeniul e-Commerce) vizează: transmiterea comunicaţiilor
28
29
23
audio prin Internet (Internet telephony); realizarea de biblioteci digitale pentru
distribuirea aplicaţiilor software prin furnizorii de servicii Internet; distribuirea
înregistrărilor prin furnizorii de servicii de Internet pe mai multe servere (distributed
storage); teleconferinţe de înaltă performanţă (high-video teleconferecing);
învăţământul la distanţă în timp real (distance learning through teleconferencing);
dezvoltarea de reţele video digitale mai performante decât cele prin televiziune
(digital video networks); aplicaţii de combinare a realităţii virtuale cu video-
conferinţe (tele-immertion) şi aplicaţii pentru dezvoltarea comerţului prin aparate
mobile fără fir (m-commerce applications).
Siteul de comerţ electronic prezintă o foarte mare importanţă pentru succesul
afacerilor. De aceea, în continuare, vom analiza principalele aspecte pe care trebuie
să le aibă în vedere firmele comerciale la construirea siteului de comerţ electronic şi
anume: planul de dezvoltare şi de realizare a siteului, factorii tehnici şi organizatorici,
componentele de bază ale siteului care asigură funcţionarea sistemului şi derularea
afacerilor.
Prin planul unui site e-Commerce se stabilesc, de regulă, fazele de
dezvoltare şi de realizare a siteului, şi anume: definirea obiectivelor siteului, a
sistemului de funcţionare şi a necesarului de informaţii pentru atingerea obiectivelor;
stabilirea design-ului logic şi faptic al siteului; construirea efectivă a siteului (cu forţe
proprii sau prin firme specializate); testarea modului de funcţionare a sistemului;
punerea în funcţiune şi întreţinerea siteului.
Între factorii tehnici şi organizatorici ai siteului Web şi importanţa acestora
pentru atingerea obiectivelor siteului e-Commerce amintim: configuraţia hard
(asigură capacitatea de procesare şi stocare a datelor): programele soft (asigură
funcţionarea sistemului); capacitatea de conectare la reţea (asigură viteza de acces la
paginile Web), design-ul siteului (atrage clienţii) şi capacitatea de organizare şi
resursele umane care asigură operarea şi întreţinerea dinamică a siteului.
Siteul e-Commerce are o serie de componente de bază care asigură
funcţionarea sistemului şi derularea afacerilor. Între acestea menţionăm: catalogul
digital care permite siteului să prezinte oferta de produse sub formă de text sau
24
grafice; baza de date a produselor care cuprinde informaţii descriptive ale produselor,
stocul de marfă şi elemente de inventar; sistemul de identificare a clienţilor pe bază
de logo; sistemul de plată care permite controlul securizat al cărţilor de credit şi
ordonarea plăţii; baza de date a clienţilor care cuprinde informaţiile de identificare ale
acestora (nume, adresă, telefon, fax şi e-mail); baza de date a vânzărilor care cuprinde
informaţii de identificare a clienţilor, produsele cumpărate, data cumpărării, plata şi
data expedierii (livrării) în vederea furnizării serviciilor de după livrare; program de
prospectare, urmărire a clienţilor potenţiali prin trimiterea de comunicări e-mail sau
campanii de banner (ad server); programe de înregistrare a acceselor şi de raportare a
vânzărilor; programul de management care permite urmărirea producţiei şi a
furnizorilor în funcţie de comenzile clienţilor.
Un alt factor important de care depinde în mare măsură succesul unui site e-
Commerce este serverul, care trebuie să răspundă necesităţilor de procesare a datelor
(capacitate suficientă) iar programele de operare să fie compatibile cu cele ale
clienţilor. Serverul Web îndeplineşte, în principal, următoarele servicii: procesarea
paginilor Web la cerererea clienţilor, securizarea datelor, protocoale de transfer a
fişierelor, motoare de căutare, culegere de date despre clienţi, servicii e-mail şi
instrumente specifice pentru managementul sitului.
În scopul creşterii performanţelor siteului de comerţ electronic, firmele
comerciale pot utiliza opţional şi programe speciale de soft care asigură un nivel
ridicat de comunicare interactivă cu clienţii şi personalizarea acestora (între care:
Com-mon Gateway Interface Scripts, Active Server Pages, Java Applets, Java Script
ActiveX si Cookies).
25
Sursa: Reality Bits, 2002.
Graficul nr. 2: Ponderea firmelor care au situri comerciale şi realizează tranzacţii online, în totalul firmelor, în
ţările membre OECD, 2002 (în %)
2.3. Concepte generale referitoare la comerţul electronic
O definiţie interesantă a ceea ce înseamnă comerţul electronic este dată de

domnul Victor-Valeriu Patriciu în articolul Sisteme electronice de plăţi:
„Comerţul electronic înseamnă, în accepţiune tradiţională, utilizarea în reţele
cu valoare adăugată a unor aplicaţii de tipul transferului electronic de documente
(EDI), a comunicaţiilor fax, codurilor de bare, transferului de fişiere şi a poştei
electronice.
Extraordinara dezvoltare a interconectivităţii calculatoarelor în Internet, în
toate segmentele societăţii, a condus la o tendinţă tot mai evidentă a companiilor de a
folosi aceste reţele în aria unui nou tip de comerţ, comerţul electronic pe Internet,
care să apeleze - pe lângă vechile servicii amintite - şi altele noi. Este vorba, de
exemplu, de posibilitatea de a se efectua cumpărături prin reţea, consultând
26
cataloagele electronice on pe Web sau cataloage off pe CD-ROM şi plătind prin
intermediul cărţilor de credit sau a unor portmonee electronice. Pentru alţii, comerţul
Internet reprezintă relaţii de afaceri care se derulează prin reţea între furnizori şi
clienţi ca o alternativă la variantele de comunicaţii tradiţionale prin fax, linii de
comunicaţii dedicate sau EDI pe reţele cu valoare adăugată. În fine, o altă formă a
comerţului Internet implică transferul de documente de la contracte sau comenzi
proformă, până la imagini sau înregistrări vocale.”30
Toate aceste aspecte ne demonstrează cum comerţul Electronic (EC) este cheia
competitivităţii întreprinderilor în era informaţională, asigurând: accesul la noi
segmente de piaţă (noi clienţi); creşterea vitezei de derulare a afacerilor; o
flexibilitate ridicată a politicilor comerciale; reducerea costurilor de aprovizionare, de
desfacere, de publicitate, etc.; simplificarea procedurilor; creşterea competitivităţii.
Comerţul electronic cunoaşte şi alte definiţii. El este definit ca ansamblul
relaţiilor totalmente dematerializate pe care le au agenţii economici între ei31 sau ca
procesul de vânzare şi de cumpărare a produselor şi serviciilor prin Internet32, precum
şi ca procesul de afaceri efectuat on-line, incluzând vânzarea şi cumpărarea de bunuri
cu plata digitală33.
O altă definiţie succintă şi larg acceptată este următoarea: Comerţul electronic
(e-Commerce, pe scurt EC) este acea manieră de a conduce activităţile de comerţ care
foloseşte echipamente electronice pentru a mări aria de acoperire (locul în care se pot
afla potenţialii clienţi) şi viteza cu care este livrată informaţia.34
Aşadar comerţul electronic (EC) oferă oportunitatea de a comercializa produse
în întreaga lume, sporind numărul de potenţiali clienţi în primul rând prin eliminarea
barierelor geografice dintre clienţi şi comercianţi.
Pentru a înţelege care este rolul şi locul comunicaţiilor şi soluţiilor informatice
(IT) într-un astfel de mecanism, să studiem puţin arhitectura unui sistem EC.
30
PATRICIU, V., Sisteme electronice de plăţi, PC Report, august 1999, p. 16
31
SHERIF M. H., SERHROUCHNI A., La monnaie electronique systemes de paiement securise,
Eyralles, 2000
32
KASIM B., Comprandre le commerce electronique, Microsoft, 2000, p.73.
33
KARPER S., ELLES J., The Commerce Book Building the E-Empire, Academie Press, 2000,
p.301.
34
CIOATĂ, M., Plăţi electronice, Net Report, februarie 2001, p. 7
27
Pe plan mondial, comerţul electronic nu mai este o simplă activitate care
concentrează doar eforturile întreprinderilor, aflate în competiţia de a câştiga noi
clienţi şi de a răspunde cât mai bine exigenţelor acestora. În prezent, comerţul
electronic a devenit o componentă principală a politicilor de dezvoltare economică
ale guvernelor ţărilor dezvoltate (SUA, Comunitatea Europeană, Japonia, etc.).
Prin măsurile luate la nivel guvernamental de către ţările puternic
industrializate în vederea stabilirii unor reglementări unice în ceea ce priveşte
realizarea tranzacţiilor comerciale pe suport electronic, comerţul electronic a devenit
o componentă fundamentală a comerţului mondial.
Comerţul electronic este relativ nou, dar totul indică faptul că va influenţa
considerabil activitatea comercială în următorii ani.
E-commerce, aşa cum am mai precizat, este istoric dependent de EDI
(Electronic Data Interchange) apărut în 1960 şi folosit de marile companii pentru
realizarea tranzacţiilor comerciale în reţele private. În paralel, băncile au recurs,
folosind reţelele dedicate, la efectuarea de transferuri electronice de fonduri (EFT -
Electronic Funds Transfer).
O dată cu creşterea accesibilităţii la Internet, EC a captat interesul
consumatorilor individuali şi a societăţilor comerciale de orice mărime şi preocupări.
Mai mult decât atât, cu tehnologiile avansate disponibile acum, se vorbeşte tot mai
des de Economia Digitală (DE-Digital Economy).
Ideea de bază este că prin EC putem realiza schimbul de idei de bunuri, de
cunoştinţe pe lângă simpla vânzare/cumpărare de produse şi servicii. Tehnologiile EC
pot fi utilizate pentru a conduce o afacere folosind pentru comunicare Internet,
intranet sau alte reţele de calculatoare. În ultimii ani Internetul a devenit din ce în ce
mai utilizat pentru comerţul electronic. Internetul are o acoperire globală şi este prin
excelenţă descentralizat. Are o structură ierarhică cu nuclee de mare viteză (între 155
Mbps şi 2,5 Mbps) în jurul cărora se creează reţele regionale şi individuale prin care
se face accesul utilizatorilor finali.
Internetul a devenit un vector important în amplificarea comerţului electronic,
oferind, prin costurile reduse pe care le solicită, un acces larg al IMM-urilor.
28
Schimbarea notabilă nu este produsă de simpla sa extindere, ci de sinergia dintre
exploatarea tehnicilor digitale, generalizarea informatizării şi Internetului.
Toate elementele prezentate anterior ne arată că, comerţul electronic este un
concept complex, întrucât el nu se reduce la simpla efectuare de tranzacţii prin
reţelele de calculatoare, ci alături de efectuarea de operaţiuni de vânzare cumpărare şi
transfer de fonduri, sunt încorporate aici şi alte forme de tranzacţii cum ar fi: crearea
de nevoi care să suscite cerere pentru un anumit bun sau serviciu, furnizarea de
suporturi pentru vânzări, facilitarea schimburilor dintre întreprinderile partenere.
Totodată duce la ameliorarea relaţiilor dintre serviciile interne ale întreprinderii dintre
furnizori şi clienţi şi reducerea restricţiilor de timp şi spaţiu.
Accesibilitatea tehnologiilor informaţionale legate de Internet, costul scăzut al
acestora, precum şi relativa independenţă de tehnologiile clasice, toate acestea permit
economiilor ţărilor mai puţin dezvoltate şi agenţilor economici din aceste ţări o
integrare rapidă în acest nou domeniu de activitate.
Comerţul electronic este un schimb electronic de informaţii între o afacere şi
clienţii săi. Aceasta se poate face prin fax, telefon, voice-mail, email, extranet sau
Internet, pentru a enumera doar câteva dintre mijloace. Este desigur o definiţie
extrem de generală.
Comerţul electronic este una dintre soluţiile complexe, „integrate”, ca să
folosim un termen la modă, pe care le oferă tehnologia Internet. Asta înseamnă ca o
multitudine de aplicaţii şi de furnizori de servicii Internet trebuie să conlucreze într-o
sincronizare perfectă pentru ca un site de comerţ electronic să poată funcţiona. De
multe ori o primă alegere - a unei aplicaţii sau a unui serviciu - presupune în mod
automat o serie de opţiuni impuse: spre exemplu dacă alegi furnizorul X, acesta îţi va
impune aplicaţia Y şi nu vei putea avea aplicaţia Z.35
Comerţul electronic (e - Commerce), în concepţia Organizaţiei Economice de
Cooperare şi Dezvoltare (OECD), reprezintă desfăşurarea unei afaceri prin
intermediul reţelei Internet, vânzarea de bunuri şi servicii având loc offline sau
35
PÂNZARU C., Comerţul electronic: ghid pas cu pas, Computer Shopper Survey, România, mai
2000, p. 22
29
online.36
În tranzacţiile comerciale clasice distingem patru etape diferite: informarea
comercială referitoare la tranzacţie (cercetarea de marketing); încheierea contractului
comercial; vânzarea produsului sau a serviciului; plata produsului sau a serviciului;
Comerţul electronic (e-Commerce) este o parte a Electronic Business (e-
Business). A fost proiectat în mod special pentru a realiza schimbul de informaţii
între clienţi şi furnizori. Informaţia este un element esenţial în realizarea obiectivelor
comerciale, iar interactivitatea este, la rândul ei, un element cheie. În acest fel, mediul
electronic de afaceri transcede spaţiul deoarece nu mai contează unde se găsesc atât
factorul ofertant cât şi cel care reprezintă cererea.
Comerţul electronic poate lua o multitudine de forme şi influenţează profund
activitatea de afaceri. Aplicaţiile au fost alese dintr-o largă ofertă de tehnologii.
Datorită creşterii astronomice a Internetului în ultimii ani, comerţul electronic s-a
dezvoltat în mod deosebit.
Comerţul electronic se referă la desfăşurarea activităţilor specifice mediului de
afaceri (tranzacţii) într-un sistem automatizat integrat pentru schimbul de informaţii
utilizând mijloace electronice (reţele de calculatoare).
O altă definiţie a comerţului electronic ar fi: „orice formă de tranzacţii în
afaceri în cadrul căreia părţile interacţionează electronic în loc de realizarea de
schimburi fizice sau contact fizic direct”.37
În comerţul electronic informaţia circulă între agenţii implicaţi în afacere
(vânzător, cumpărător, bancă, transportator, agent de service), fără a utiliza suportul
de hârtie (imprimantă sau fax).
Comerţul electronic acoperă de fapt următoarele operaţiuni de afaceri:
stabilirea de contacte cu clienţii – schimbul de informaţii; asistenţă pre- şi
postvânzare – vânzare; plăţi electronice – distribuţie şi logistică; întreprinderi virtuale
– activităţi comerciale desfăşurate în comun (shared) între mai multe companii.
Comerţul electronic cuprinde de asemenea o foarte largă arie de tehnologii:
Internet / World Wide Web, e-mail, fax, schimburi electronice de date, plăţi
36
OECD, Electronic Commerce: Opportunities and Challenges for Government, Paris, 1997, p.157.
37
BALTAC, V., Comerţ electronic, Softnet Grup, ianuarie 2004 , p.1
30
electronice, ş.a.38
Comerţul electronic reprezintă o modalitate nouă de a face schimburi de bunuri
materiale sau imateriale, într-un interval de timp mult scăzut şi la preţuri mai
avantajoase decât în cazul comerţului clasic.39
El este factorul care a revoluţionat modul de gândire al oamenilor de afaceri de
pe întreg globul. Acesta, în sens larg, are un impact mult mai profund asupra evoluţiei
afacerilor şi include activităţile care susţin obiectivele de marketing, publicitatea,
vânzările, plăţile post vânzare, serviciile către clienţi etc.
Comerţul electronic poate fi definit şi ca totalitatea actelor de comerţ care au ca
suport mediul electronic. În realitate există două accepţiuni ale acestuia:
1. Varianta restrânsă în care se consideră comerţ electronic tot ce are ca
suport o tranzacţie în care sunt implicate transferuri electronice de fonduri.
2. Varianta largă în care comerţul electronic este considerat orice formă de
comerţ în care componenta electronică devine determinantă în finalizarea tranzacţiei.
Din definiţiile comerţului electronic – întâlnite în diverse surse şi aparţinând
unor diverşi autori şi specialişti – constatăm că acestea variază în mod semnificativ.
Unele dintre ele se referă la toate tranzacţiile comerciale şi financiare care se
derulează pe cale electronică, inclusiv schimbul electronic de date, transferul
electronic de capital şi toate activităţile legate de cărţile de credit/debit. Altele
limitează comerţul electronic la vânzările cu amănuntul către consumatori,
tranzacţiile şi plăţile putând să nu se deruleze prin intermediul reţelelor deschise (cum
ar fi Internet-ul). Prima grupă de definiţii se referă la o serie de forme ale comerţului
electronic (dintre care unele există de câteva decenii) şi care derulează zilnic activităţi
valorând sute de milioane de dolari. Cea de-a doua grupă, existând de aproximativ
zece ani, are în vedere o formă mai restrânsă a comerţului electronic şi are interpretări
mult mai modeste.
2.4. Factorii care influenţează succesul comerţului electronic

38
Vezi şi RĂUŢ, GH., Comerţul electronic o modalitate superioară de a face afaceri, Net Report,
nr. 8/1998, p.1
39
CÂRSTEA, M., Comerţul electronic – o problemă care nu ne priveşte?, Internet Magazin 5.
31
Având în vedere faptul că, comerţul electronic (electronic commerce sau e-
Commerce) constituie o tehnologie modernă de a face afaceri şi care se adresează
nevoilor organizaţiilor, comercianţilor şi consumatorilor de a reduce costurile
tranzacţiilor odată cu îmbunătăţirea calităţii bunurilor şi serviciilor şi creşterea vitezei
de livrare, acesta este rezultatul acţiunii a numeroşi factori cu acţiune specifică sau
generală între care menţionăm:
1. Consumatorilor li se dă siguranţă asupra valorii. Vânzătorii pot realiza acest
lucru, oferind un produs sau o linie de produse care atrage potenţialii clienţi prin
preţuri competitive, ca şi în comerţul ne-electronic.
2. Asigurarea de servicii şi performanţă. Oferind reacţii, experienţă de
cumpărare prietenoasă în relaţia cu clientul, s-ar putea atinge aceste ţeluri.
3. Crearea unei pagini web atractive. Folosirea cu bun gust a culorii, graficii,
animaţiilor, fotografiilor, fonturilor şi procentului de spaţiu gol, pot mări succesul.
4. Asigurarea motivaţiei consumatorilor de a cumpăra şi de a returna. Vânzările
promoţionale pot implica cupoane, oferte speciale sau reduceri. Link-urile de pe alte
siteuri web şi programele afiliate de reclame pot fi de asemenea de ajutor.
5. Atrăgând atenţia. Siteurile web personalizate, sugestiile pentru cumpărare şi
ofertele speciale personalizate pot, într-o oarecare măsură, substitui interacţiunile de
tip faţă în faţă, de tip tradiţional.
6. Asigurarea simţului comunităţii. Chaturile, forumurile solicită implicarea
clientului, schemele de loialitate şi programele de afinitate pot fi de ajutor în acest
sens.
7. Asigurarea seriozităţii şi siguranţei. Serverele paralele, redundanţa
hardware-ului, tehnologia fail-safe, encriptarea informaţiei şi firewalls-urile pot
îndeplini această cerinţă.
8. Asigurarea unei deschideri de 360° în privinţa relaţiilor cu clienţii, definită
ca o asigurare a faptului că toţi angajaţii, ofertanţii şi partenerii au o imagine
completă, aceea a clientului. În orice caz, clienţilor s-ar putea să nu le placă această
experienţă de tip big brother.
32
9. Posedând experienţa totală a clientului. Orice fel de contact cu clientul este
considerat parte a unei experienţe totale, experienţă ce devine sinonimă cu brandul.
10. Raţionalizând procesele de afaceri, prin restructurări interne şi prin
tehnologii ale informaţiei.
11. Lăsând clienţii să se ajute singuri. Asigurând funcţionarea unui site de
autoservire, uşor de folosit fără asistenţă, poate fi de ajutor în acest sens.
12. Ajutând consumatorii să consume. Comercianţii, prin intermediul
Internetului, pot asigura acest tip de ajutor printr-o amplă informare comparativă şi
prin facilităţi bune de căutare.
13. Construind un model de afaceri sănătos. Dacă acest factor de succes ar fi
apărut în cărţi în anul 2000, multe siteuri de tip .com nu ar mai fi dat faliment.
14. Construind un lanţ valoric electronic, în care să se pună accentul pe un
număr limitat de competenţe nucleu - opusul unui magazin cu o singură oprire.
(Magazinele electronice pot fi speciale sau generale, dacă sunt programate corect.)
15. Operând cu tehnologia şi ţinând pasul cu ultimele schimbări ale acesteia.
16. Punând la dispoziţie o organizare suficient de atentă şi agilă, pentru a
răspunde rapid la orice schimbări din mediul economic, social şi fizic.
Din analiza acţiunii acestor factori care susţin succesul comerţului electronic,
putem aprecia cum acesta contribuie esenţial la realizarea activităţilor comerciale
care presupun schimburi de valori prin intermediul reţelelor de telecomunicaţii40,
adică realizarea pe cale electronică a activităţilor comerciale, adică comercializarea
electronică a produselor şi serviciilor, transferul electronic de capital, comerţul
electronic cu acţiuni, transmiterea electronică a foilor de expediţie, marketingul direct
şi service-ul în garanţie şi postgaranţie. Implică atât produse, cât şi servicii
(informative, financiare, juridice), activităţi tradiţionale (sănătate, educaţie) şi
activităţi noi (mall-uri virtuale).
Mai mult, comerţul electronic, datorită acţiunii acestor factori, se va dezvolta
foarte mult în viitor şi va avea un impact pozitiv semnificativ asupra activităţilor
adiacente. El susţine o întreagă gamă de activităţi – design-ul produselor, realizarea
40
Vezi, Observatorul European pentru Tehnologia Informaţiei, EITO, 1997, www.eito.org
33
de publicitate, tranzacţiile comerciale, reglarea conturilor – realizate prin intermediul
reţelelor de calculatoare41. De asemenea, va produce o adevărată revoluţie în comerţul
cu amănuntul şi în marketingul direct. Consumatorii vor putea cumpăra de acasă o
gamă largă de mărfuri de la producători şi comercianţi cu amănuntul din întreaga
lume. Ei vor putea vedea aceste produse prin intermediul televizoarelor sau
calculatoarelor, accesa informaţiile despre ele, vizualiza modul în care produsele se
pot combina cu altele, comanda şi plăti, toate acestea de acasă.42
2.5. Cadrul legislativ al comerţului electronic

(e - Commerce)
2.5.1. Legea internaţională privind comerţul electronic
Până nu demult o părere larg răspândită printre susţinătorii comerţului

electronic se referea la faptul că guvernele diferitelor state ar trebui să nu se amestece
în această formă de activitate economică pentru a nu o distrage prematur. Temerile
erau şi mai mari în Europa unde, prin tradiţie, intervenţia legiuitorilor este mult mai
substanţială decât în SUA. Pe de altă parte, creşterea e-Comerţului a fost atât de
vertiginoasă încât s-a trecut, în ultimul timp, la stabilirea unor norme legislative
internaţionale care să îl dirijeze43.
Comisia Europeană a pus la punct un acord tip EDI pentru a servi ca model
întreprinderilor şi organizaţiilor europene care recurg la schimburi informatizate în
cadru activităţilor lor comerciale (1994)44
Preocuparea creării unui cadru normativ unitar nu a existat numai la nivelul
Comunităţii europene, ci şi în cadrul Naţiunilor Unite. Acest demers s-a concretizat
în lucrările Grupului de lucru din cadrul Comisiei Naţiunilor Unite pentru Dreptul
Comerţului Internaţional (CNUDI-UNCITRAL), lucrări care s-au desfăşurat în 37 de
sesiuni, finalizate prin adoptarea în 1996 a „Legii model privind comerţul electronic”
41
Consiliul pentru Promovarea Comerţului Electronic în Japonia, 1996 [www.ecom.org.jp/ecom.e]
42
Biroul Executiv al Preşedintelui SUA [www.whitehouse.gov]
43
I.Roşu Hamzescu, A. Mitu, Comerţul electronic, Editura Mondo Ec., Craiova, 2001, p.84-108.
44
Vezi Recomandarea nr. 94/820 a Comisiei Europene din 19 oct 1994 - Acord tip european pentru
EDI, JOCE, Nr L339/28-dec-1994
34
şi a „Ghidului în vederea aplicării legii model”.45 Aceste documente urmăresc
dezvoltarea operaţiunilor de comerţ electronic şi promovează egalitatea regimului
juridic al înscrisurilor materializate cu cel al informaţiilor electronice (în concordanţă
cu principiul echivalenţei funcţionale).
Pentru a simplifica formalităţile, administraţiile vamale europene autorizează
transmiterea declaraţiilor vamale pe cale informatică (1997). La nivel naţional, mai
multe ţări au adoptat reglementări menite să schimbe circulaţia electronică a
documentelor şi comerţul electronic. Italia a doptat în 1990 o modificare legislativă
referitoare la aspectul legal şi fiscal al facturilor electronice ca şi la transmiterea şi
stocarea documentelor electronice.
Franţa a reglementat în 1992 transferul electronic al datelor fiscale şi contabile
ale întreprinderilor, iar din 1994 a consacrat utilizarea generalizată a schimburilor
electronice de date între întreprinderi şi administraţii.
În sfera aspectelor fiscale ale tranzacţiilor electronice şi ale e-Economiei,
Comitetul Afacerilor Fiscale al OCDE a elaborat încă din 1998 un raport46 cadru
privind taxarea e-Comerţului.
De subliniat este faptul ca cyber-spaţiul nu este un teritoriu fără legi. Toate
ţările participante la OECD cred că principiile care guvernează comerţul clasic
convenţional şi comerţul electronic trebuie să fie nediscriminatorii, adică regulile care
guvernează lumea off-line să fie aplicabile online, prin asigurarea unui nivel comun
între cele două modalităţi de a face comerţ. În acest sens, temele specifice comerţului
electronic şi ale noilor tehnologii asupra cărora OECD se implică ca instituţie
mondială: generarea unui climat de încredere în societatea informaţională şi în
comerţul electronic, bazat pe securitate; asigurarea unui mediu legislativ stabil,
propice pentru dezvoltarea societăţii informaţionale şi a economiei digitale;
promovarea intensă a infrastructurii informaţiei şi a accesului la infrastructură prin
crearea unor pieţe de desfacere competitive; asigurarea unor analize calitative şi
cantitative, a unui ghid flexibil şi pragmatic în scopul maximizării beneficiilor
UNCITRAL Model Law Electronic Commerce, 1996.

45
46
Raportul „O lume fără frontiere. Realizarea potenţialului comerţului electronic” prezentat la
Conferinţa Ministerială a OCDE la Ottawa, 08.Oct. 1998
35
acţionarilor publici şi privaţi, prin utilizarea tehnologiei informaţiei, în economia
mondială.
În ceea ce priveşte aspectul legal al tranzacţiilor electronice sunt încă multe
întrebări fără răspuns, incertitudini referitoare la valabilitate, efecte, intrarea în
vigoare a tranzacţiei realizate prin mijloace electronice, într-o lume în care mediul
juridic utilizează ca suport hârtia.
• De menţionat este faptul ca multe legislaţii naţionale şi internaţionale
conţin stipulări privind utilizarea documentelor scrise, semnate manual,
acesta constituind un impediment global.
• De asemenea, sunt implicate domenii conexe comerţului electronic:
protecţia datelor, taxe vamale, impozite, securitate şi autentificare,
drepturi de proprietate intelectuală, responsabilitatea providerilor de
Internet, plăţi electronice, protecţia consumatorilor, mecanismul
rezolvării diferitelor dispute.
• Problema taxelor este legată de legislaţia locală, cu alte cuvinte la
stabilirea taxelor datorate, este esenţial să se determine în ce stat s-a
făcut tranzacţia sau unde s-a adăugat valoare produsului.
• Utilizarea documentelor negociabile în comerţul internaţional clasic ar
fi posibilă în comerţul electronic numai prin înlocuirea acestora cu
echivalente electronice, aspectul de faţă constituind o provocare pentru
participanţii la e-Commerce. Termeni ca transferabilitate, purtător de
titlu, proprietatea asupra mărfii în baza documentului scris ne duc la
necesitatea unui regim legal care să permită părţilor la contract transferul
dreptului asupra mărfii în baza transferului electronic de mesaje.
Totuşi, pentru ţările în care comerţul electronic este într-un stadiu
avansat, consensul general este ca acesta nu se desfăşoară într-un vid legislativ,
fără cadre legale de lucru, ci este necesară adaptarea legislaţiei actuale la e-
Commerce.
Cererea de documente scrise - majoritatea convenţiilor comerciale
internaţionale includ clauze pentru încheierea tranzacţiilor pe o bază scrisă. Dacă
36
prezenţa documentului scris implică valabilitatea contractului, nerespectarea acestei
reglementări face tranzacţia nulă.
Cererea pentru semnătură - semnătură sau o altă formă de autentificare, este
în mod normal cerută pentru stabilirea identităţii semnatarului şi a intenţiilor asociate,
rezultate din conţinutul documentului. Cea mai utilizată formă de autentificare legală
este semnătura manuală. Convenţii internaţionale permit ca semnătura să conţină şi
alte forme de autentificare cum ar fi: timbre, facsimil.
Cererea de original - cererea ca anumite informaţii sau documente să fie
prezentate într-o forma originală constituie de asemenea un obstacol important în
dezvoltarea comerţului electronic. Atâta vreme cât concepte ca scris, semnătură,
original sunt legate strâns, cererea curentă este pentru documente scrise, semnate.
Absenţa unui document scris, semnat, face dificilă recunoaşterea unui document
original de o copie, de aici derivând necesitatea unei forme de securitate.
Urmare a Declaraţiei ministeriale asupra Autentificării pentru Comerţul
Electronic de la Ottawa din 1998, ţările membre OECD sunt obligate să adopte la 5
ani de la semnarea regulilor UNCITRAL asupra comerţului electronic, în legislaţiile
proprii, acolo unde este nevoie, reguli specifice utilizării tehnologiei informaţiei şi
telecomunicaţiilor, în probleme de autentificare, legislaţie comercială (utilizarea
documentelor electronice, purtătoare de semnătură digitală, etc.)
Din studiul UNCTAD „Implications for trade and development of recent
proposals to set up a global framework for electronic commerce”, la Secţiunea I,
Aspecte legale se desprind următoarele direcţii generale:
1. Necesitatea introducerii unui cod comercial pentru comerţul electronic:
ţările implicate în acest studiu (S.U.A., Uniunea Europeană, Japonia, OECD)
recunosc adevărul că în tranzacţiile electronice apar aspecte complexe, specifice.
Până în acest moment s-au făcut numeroase eforturi de stabilire a unei modalităţi
legale de acceptare a documentelor electronice şi a semnăturii electronice şi a altor
proceduri de autentificare folosite în tranzacţiile comerciale, însă legislaţia este
deficitară în multe ţări. Statele Unite ale Americii şi Japonia susţin ideea de a accepta
ca probă în instanţă a datelor electronice, ideea fiind prezentată ca o alternativă în
37
rezolvarea disputelor de către ICC (Consiliul internaţional al Camerelor de Comerţ).
Uniunea Europeană subliniază că regulile care se introduc trebuie să se bazeze pe
libertatea unei pieţe unice, iar legislaţia ce se va adopta să ţină cont de realităţile
economice, astfel încât să se atingă obiectivele în mod efectiv şi eficient. Uniunea
Europeană a adoptat recent o directivă cu privire la negocierea contractelor la
distanţă, care se va transpune în comerţul electronic.
2. Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală - tratatele aprobate de
WIPO au primit suportul principalilor actori, în sensul ratificării acestora, de
asemenea este încurajată implementarea regulilor TRIPS, toate în favoarea protecţiei
drepturilor de proprietate intelectuală. Japonia recunoaşte faptul că este greu de făcut
o distincţie între utilizarea personală a conţinutului digital şi nevoia de a proteja
drepturile de proprietate intelectuală, pentru a împiedica o excesivă „regularizare”.
3. Mărci comerciale şi nume de domeniu - numărul numelor de domeniu
DNS este de departe dominat de statele Unite ale Americii, ca pionier al Internetului,
este recunoscut de departe că a apărut şi dezvoltat noi aranjamente ce guvernează
piaţa, esenţială fiind participarea internaţională. Deoarece DNS-urile nu sunt încă
protejate deplin sub regimul mărcilor comerciale înregistrate, s-a constatat ca există o
utilizare greşită de către terţi, ceea ce duce la diluarea valorii mărcii recunoscute.
Statele Unite ale Americii, în particular, se preocupă de dezvoltarea unor acorduri
internaţionale în protecţia numelor de domeniu, prin extinderea celei de la marca
comercială.
4. Confidenţialitatea pe Internet - Statele Unite ale Americii au emis două
seturi de principii asupra confidenţialităţii informaţiilor personale şi activităţilor
relative la comerţ electronic. Guvernul Japonez a publicat liniile generale privitoare
la protecţia datelor personale şi are iniţiative de educare a utilizatorilor online asupra
aspectelor de confidenţialitate, încurajarea luării de măsuri voluntare de către
companii în vederea protejării datelor şi pentru a promova tehnologiile care permit
protecţia privată online. Uniunea Europeană a adoptat un număr important de
directive privind procesarea şi transmiterea datelor personale.
38
5. Securitatea pe Internet - eforturi deosebite se fac într-un număr însemnat
de ţări pentru a pune la dispoziţie un cadru de lucru pentru dezvoltarea unor standarde
bazate pe chei publice, produse de încriptare. Este unanim recunoscut că mediul
online poate permite un număr mare de tehnologii de securizare: încriptare,
autentificare, parole, ziduri de protecţie, etc., care să fie demne de încredere şi să fie
conduse de managementul securizării infrastructurii. OECD a publicat mai multe
studii în domeniul încriptării, securizării sistemelor informaţionale.
În cadrul dezbaterilor din OMC a fost extins moratoriul asupra taxelor pe e-
Comerţ dar numai pentru o perioadă limitată de timp. De remarcat este şi faptul că
din punct de vedere tehnic e-Comerţul oferă un mediu ideal pentru auditarea
tranzacţiilor comerciale, acestea fiind stocate inerent în memoria calculatoarelor,
putând fi astfel transmise rapid către eventualele organe de control.
Negocierile GATS au pus bazele unei legislaţii internaţionale şi ale unor
angajamente unilaterale pe baza cărora acest tip de comerţ se poate desfăşura în
condiţii de siguranţă47.
În scopul facilitării dezvoltării în continuare a e-Commerce, au fost elaborate
numeroase reglementări (norme şi standarde) pe plan naţional şi internaţional privind:
contractele online, protecţia consumatorului, obligaţiile părţilor, protecţia
informaţiilor personale, dreptul de proprietate intelectuală, plăţile pe Internet, livrarea
produselor la utilizatorul final, siguranţa tranzacţiilor, autentificarea, semnătura
digitală şi protocoale de conectare.48
Legile şi reglementările, naţionale şi internaţionale, adoptate până în prezent nu
pot asigura, în totalitate, protecţia dreptului de proprietate intelectuală şi, în principal,
privind afacerile e-Commerce cu: muzică, imagini video şi cărţi, precum şi dreptul
privat al individului privind informaţiile personale şi modul de utilizare a acestora în
interes propriu.
2.5.2. Legislaţia din SUA
47
Vezi, WTO, The WTO Annual Raport 1999, Global Electronic Commerce, Geneve, 2000, p.32.
48
OECD, The Economic and Social Impact of Electronic Commerce, Preliminary findigs and Research agenda, France,
1999, p. 58
39
În SUA la iniţiativa preşedintelui Clinton în octombrie 1993, schibburile
electronice de date tehnice şi comerciale au fost integrate în toate ramurile guvernului
federal. În 1994, Federal Acquisition Streaming Act (Lege federală) impune luarea în
considerare a EDI în achiziţiile publice. În 1997 a avut loc instalarea reţelei federale
de achiziţionare prin calculator FCNET (Federal Acquisition Computer Network)
prin care o treime din tranzacţiile de cel mult 100 000 de USD sunt efectuate în
totalitate prin Internet (de la cererea de ofertă până la achitare).
În lucrarea „Simplification.com - Electronic business and the simplification
of administration”49, apărută sub egida UN-ECE este dat exemplul strategiei
Preşedenţiei Americane din 1997 privind crearea unui cadru legal pentru dezvoltarea
comerţului electronic - iniţiată de vice-preşedintele Al Gore. Lucrarea se adresează
atât instituţiilor guvernamentale, cât şi forumurilor internaţionale; prin cele nouă
recomandări se bazează pe certitudinea că Internetul are propriile reguli şi se conduce
singur.
1. Tarife şi taxe - Internetul este declarat liber de taxe, chiar dacă este utilizat
pentru a livra produse şi servicii, toate ţările trebuind să beneficieze de acest comerţ
fără frontiere.
2. Sistemul de plăţi electronice - mediul tehnologic şi comercial în care se
efectuează plăţi electronice este într-o continuă schimbare, care face dificilă
dezvoltarea unei politici specifice.
3. Un Cod Unitar pentru Comerţul Electronic - S.U.A. sprijină dezvoltarea
unui cod comercial unitar, care să faciliteze comerţul electronic, cu precădere vizând:
încurajarea recunoaşterii contractelor electronice, încurajarea apariţiei unor reguli
internaţionale privind autentificarea şi procedurile de securizare, stabilirea unor legi
pentru rezolvarea disputelor, a responsabilităţilor şi a disputelor în relaţie cu comerţul
electronic, modernizarea, simplificarea formalităţilor.
4. Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală - protecţia efectivă şi
clară a mărcilor comerciale, patentelor, copyright-urilor, împotriva fraudei şi
49
Sursa: UNCTAD, www.itpolicy.gsa.gov, www.ecommerce.gov
40
pirateriei. În acest sens se menţionează Organizaţia Mondială a Protecţiei Proprietăţii
Intelectuale (WIPO) care are rolul de a adopta reguli pentru rezolvarea cazurilor, în
acord şi cu legislaţia internaţională.
5. Confidenţialitatea datelor – administraţia americană sprijină eforturile
sectorului privat în vederea implementării unui soluţii pentru confidenţialitatea
datelor.
6. Securitate - Infrastructura Globală a Informaţiei trebuie să fie sigură şi de
încredere. Administraţia americană în colaborare cu industria face totul posibil în
promovarea dezvoltării unei pieţe în care să acţioneze infrastructura cheilor publice.
7. Infrastructura Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţiilor - comerţul
electronic depinde de reţelele globale, aflate în strânsă legătură cu telecomunicaţiile,
însă acestea uneori încetinesc dezvoltarea reţelelor digitale. Statele Unite ale Americii
vor lupta pentru înlăturarea barierelor care sunt în calea competiţiei, a alegerii
clienţilor, a preţurilor mici, serviciilor îmbunătăţite.
8. Satisfacţia - Guvernul American va căuta să aprobe reguli încheiate cu
partenerii de afaceri, pentru eliminarea reglementărilor laborioase care ridică bariere
non-comerciale.
9. Standarde tehnice - piaţa şi nu guvernele trebuie sa hotărască standardele şi
mecanismele de interoperabilitate pe Internet.
De asemenea, trebuie enunţat faptul că Guvernul American a creat un
Departament Special pentru Comerţul Electronic, în acest sens enumerăm:
www.itpolicy.gsa.gov, www.ecommerce.gov, unde alături de legislaţie specifică e-
Commerce, găsim conferinţe, poziţii luate de reprezentanţii Casei Albe, etc.
Cercetarea atentă a legilor SUA dovedeşte că cel puţin până la nivelul anului
2005 ea a fost cu totul favorabilă dezvoltării e-Comerţului. În acest sens, a fost impus
un moratoriu asupra oricăror taxe noi pentru orice produs cumpărat pe Internet.
Achiziţiile efectuate pe web sunt scutite de taxa pe vânzare (cel mai apropiat
echivalent pentru taxa pa valoare adăugată practicată în Europa); atât timp cât un
operator web nu are o prezenţă fizică într-un stat al SUA, el nu trebuie să plătească
taxa de vânzare pentru nici un produs vândut pe web în acel stat.
41
De asemenea, a fost autorizată patentarea a numeroase procese de afaceri
tipice pe web, deşi de multe ori pe baze cel puţin discutabile. Totuşi, dezbaterile
privind taxa pe vânzare s-au înteţit în ultima vreme. Mai mult, taxa pe vânzare este
una din principalele surse la bugetul SUA. După unele estimări, statele americane au
pierdut în jur de 200 milioane USD din neîncasarea taxei pentru vânzările pe Internet.
Proprietarii magazinelor cu amănuntul sunt printre partizanii introducerii taxei,
considerând că ei sunt dezavantajaţi faţă de firmele pure de Internet care în fapt vând
aceleaşi produse.
2.5.3. Legislaţia U.E. referitoare la comerţul electronic şi serviciile financiare
Consiliul Europei ţinut între 23-24 martie 2000 a fixat obiective ambiţioase
pentru Europa pentru a deveni cea mai competitivă şi dinamică în lume. S-a
recunoscut necesitatea urgentă a Europei de a exploata oportunităţile noii economii şi
în particular a Internetului.
Iniţiativa eEurope a fost lansată de Uniunea Europeană în decembrie 1999
având obiectivul de a aduce Europa online. În continuarea acesteia s-a elaborat în
ianuarie 2000 strategia de trecere la o societate informaţională în Europa50. Urmare a
ecoului pozitiv a statelor membre, Parlamentul European a înaintat spre aprobare un
raport Consiliului Europei din martie 2000 de la Lisabona, care ulterior a luat forma
finală a planului eEurope 2002.
Obiectivele acestui plan de acţiune:
1. Un Internet mai ieftin, mai rapid şi mai sigur;
2. Investiţia în oameni şi în cunoştinţele acestora: tineretul european în era digitală,
munca şi participarea la economia bazată pe ştiinţă;
3. Stimularea utilizării Internetului: accelerarea comerţului electronic, guvern
online: acces online la serviciile publice, sănătate online, sisteme de transport
inteligente.
Ţintele planului eEurope: A. accelerarea stabilirii unui mediu legal
50
Planul de Acţiune eEurope 2002 - O societate informaţională pentru toţi, www.europa.eu.int
42
corespunzător; B. finanţarea realizării noii infrastructuri şi servicii în Europa; C.
aplicarea metodei deschise de coordonare şi monitorizare.
Atingerea ţintelor poate fi făcută numai dacă se va lua un angajament politic
din partea statelor membre ale Uniunii Europene, a Parlamentului European, a
Comisiei Europene, prioritare fiind contactele dintre guverne şi sectorul privat, astfel
încât Europa va juca un rol activ în dezvoltarea unei societăţi informaţionale
echitabile, care să ofere tuturor ţărilor şanse egale, eliminarea divizării digitale,
existente între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, cu participarea sectorului
privat. Nici un stat membru nu-şi poate permite să fie relaxat, indiferent cât de
avansat este faţă de ceilalţi, o „a doua viteză” în realizarea planului eEurope este de
evitat.
Data limită de implementare a obiectivelor din planul de faţă este 2002, deşi
fără îndoială vor rămâne probleme care se vor rezolva după 2002, se precizează că
este imperios necesară adoptarea unei politici pe termen lung de perspectivă, cu
aprecierea impactului derivat din măsurile planului eEurope 2002. Din perspectiva
internaţională, eEurope 2002 va contribui la dezvoltarea unei politici active în
societatea informaţională la nivel global.
Pentru a fi siguri că cele mai defavorizate regiuni pot participa în societatea
informaţională se impune dezvoltarea de proiecte de investiţii privind societatea
informaţională, funcţie de specificitatea structurii economice şi sociale, cu
participarea Băncii Europene de investiţii.
Anul 2005 stabilit de Consiliul European de la Lisabona drept scadenţă finală
pentru crearea unei pieţe europene deplin integrate pentru serviciile financiare a
ocupat un loc central în calendarul politic al Uniunii Europene în materie de ocupare
a forţei de muncă şi de creştere economică.
Instaurarea unui mediu favorabil dezvoltării comerţului electronic în cadrul
U.E. condiţionează realizarea acestui obiectiv. Directiva referitoare la comerţul
electronic vizează permisiunea de a presta liber servicii online pe întreg teritoriul
U.E. Această directivă are drept principiu de bază clauza numită „a pieţei interne”,
43
care permite furnizorilor online să ofere serviciile lor în toată U.E. pe baza regulilor
fiecărui stat membru U.E. (în cazul în care aceste reguli sunt stabilite).
Directiva prevede un anumit număr de excepţii de la acest principiu, supunând
astfel comerţul electronic transfrontalier unui regim distinct de cel care se aplică
tehnicilor de vânzare la distanţă.
2.5.3.1. Crearea pieţei deplin integrate pentru servicii financiare fundament pentru
legislaţia U.E.
Pentru realizarea unei bune articulări între directiva referitoare la comerţul

electronic şi unele carenţe ale legislaţiei în vigoare în legătură cu serviciile financiare
a fost necesară elaborarea unei politici clare şi coerente în domeniul comerţului
transfrontalier al serviciilor financiare. S-a convenit să se urmărească, în mod
imperativ, realizarea unor obiective cum ar fi: dezvoltarea accesului la aceste servicii,
acces ale cărui baze au fost stabilite de directiva anterior menţionată, în scopul creării
unei pieţe interne a serviciilor financiare, deplin operaţională în toate detaliile;
coordonarea la nivelul lor a legislaţiei referitoare la serviciile financiare şi a directivei
referitoare la comerţul electronic; garantarea coerenţei între serviciile financiare
online şi modalităţile clasice de a presta servicii; determinarea modului în care
„clauza pieţei interne” se aplică în domeniile în care regulile variază sensibil de la un
stat membru la altul, în scopul de a nu expune consumatorii şi investitorii la regimuri
juridice foarte diferite de cel la care sunt supuşi în propria lor ţară.
Pentru a sprijini statele membre şi prestatorii de servicii şi pentru a veghea la
buna aplicare a directivei referitoare la comerţul electronic, Comisia a realizat,
începând de la sfârşitul anului 2000, o analiză (revizuită în 2003) care a condus la
apariţia anumitor tipuri de dispoziţii naţionale pe care statele membre le vor putea
aplica serviciilor care pătrund pe teritoriul lor. Pe baza acestui efect, Comisia
contează pe realizarea unui studiu, care va acorda o atenţie specială modului în care
derogările de la principiul de bază al directivei vor fi aplicate serviciilor online
transfrontaliere. Restricţiile aplicate liberei prestări a serviciilor care ar putea fi
44
justificate, pe baza derogărilor anterior menţionate, prin necesitatea de a proteja
consumatorii şi investitorii, trebuie să fie armonizate în raport de obiectivul Uniunii,
care constă în favorizarea liberei circulaţii a serviciilor aparţinând societăţii
informaţionale.
Pe un plan mult mai general, există, între reglementările naţionale, serioase
divergenţe care fragmentează piaţa internă a serviciilor financiare.
Un nou cadru politic a fost elaborat pentru următoarele trei domenii:
• Un program de convergenţă ce acoperă regulile contractuale şi non-

contractuale: deoarece principiul competenţei statului membru de origine
funcţionează în practică şi acoperă toate tipurile de servicii financiare şi toate
tehnicile de vânzare la distanţă; trebuie, cu atât mai mult, stabilite legăturile între
regulile în domeniul comercializării, atât la nivel general, cât şi la nivelul
diferitelor sectoare vizând diverse servicii, astfel încât să fie garantat un nivel
calitativ ridicat şi o informaţie comparabilă pentru consumatorii din toată U.E. În
cazul obligaţiilor contractuale, se pune problema determinării modului în care
serviciile financiare furnizate particularilor pot fi oferite liber în toată U.E. într-un
cadru care generează securitatea juridică.
• Măsuri direcţionate, favorizând încrederea consumatorilor cu privire la

mecanismul de recurgere la asistenţă şi la plăţi prin intermediul Internetului:
o reţea comunitară de organe de recurgere la asistenţă în sectorul serviciilor
financiare va fi instituită. În scopul de a constitui un mecanism eficace şi rapid de
reglementare extrajudiciară a litigiilor transfrontaliere. Măsurile vor fi întreprinse
pentru a întări securitatea în general şi, în mod particular, securitatea juridică a
consumatorilor care efectuează plăţi online în U.E.
• O mai bună cooperare între autorităţile de supraveghere şi autorităţile statelor

membre pot deveni dependente din ce în ce mai mult de omologii lor din statele
membre în care prestatorul serviciilor este stabilit. Comisia şi statele membre vor
evalua permanent mecanismele de supraveghere a serviciilor transfrontaliere.
45
În planul său de acţiune referitor la serviciile financiare, Comisia a prezentat
obiectivul său pentru anul 2005, obiectiv reprezentat de instituirea unei pieţe
europene a serviciilor financiare deplin integrate care a completat introducerea
monedei unice EURO. Realizarea acestui obiectiv ar aduce numeroase avantaje
Uniunii Europene: mai multe locuri de muncă, o creştere economică mai puternică,
un sector al serviciilor financiare dinamic şi inovator mai bun pentru a (de)servi
interesele consumatorilor şi investitorilor, precum şi dezvoltarea firmelor europene,
atât a celor mari cât şi a celor mici.
La nivel de operaţiuni cu sume mari, de alocarea mai eficace a capitalurilor vor
profita întreprinderile datorită reducerii costurilor de finanţare, dar vor profita şi
cetăţenii datorită ameliorării randamentului investiţiilor şi al retragerilor de sume.
La nivel de operaţiuni en detail, accesul direct al prestatorilor transfrontalieri
ar trebui să conducă consumatorii să-şi păstreze încrederea, cât şi să crească
posibilităţile de alegere şi de concurenţă.
Noutăţile tehnologice au avut deja un impact profund asupra sectorului
serviciilor financiare. Acestea au revoluţionat modurile de funcţionare a pieţelor en
gros şi mijloacele de acces, au transformat prestaţiile transfrontaliere de servicii şi au
acţionat precum un catalizator, favorizând emergenţa noilor servicii financiare şi a
noilor modele antreprenoriale, ceea ce, adesea, a stimulat formarea de alianţe noi,
unind telecomunicaţiile, tehnologia informaţiilor şi prestatorii de servicii financiare
en detail.
Instituirea unui mediu ce favorizează dezvoltarea sectorului serviciilor
financiare din U.E. mai general, Noua Economie şi implicit societatea informaţională,
are o importanţă vitală pentru competitivitatea viitoare a U.E. În acest context U.E.
trebuie să-şi modernizeze structurile legislative şi non-legislative pe care se sprijină
punerea în aplicare a politicilor. Centrul acestui dispozitiv ar trebui să se bazeze pe un
cadru legislativ transparent şi coerent pentru servicii transfrontaliere, oferind
mecanisme de supraveghere preventivă şi de protecţie a consumatorilor, eficace şi
corespunzătoare pentru a reîntări încrederea şi stabilitatea. Provocarea constă în
punerea în aplicare a unei politici pentru serviciile financiare începând din
46
momentul 2000 până în anul 2005, pentru a respecta termenul limită fixat de
Consiliul european de la Lisabona.
Pentru a atinge acest obiectiv, Comisia a abordat în comunicatul său trei
domenii prioritare, ţinând cont de adoptarea directivei referitoare la comerţul
electronic care a fost implementată la data de 17 ianuarie 2002:
• Domeniul prioritar I: adaptarea regulilor şi legislaţiilor actuale, în vederea

asigurării convergenţei regulilor de protecţie a consumatorilor şi investiţiilor,
reguli referitoare, în special, la obligaţiile contractuale şi noncontractuale.
• Domeniul prioritar II: elaborarea de măsuri vizând asigurarea securităţii sistemelor

de plată şi existenţa unor sisteme de apel (recurgere) la asistenţă la nivel
transfrontalier.
• Domeniul prioritar III: ameliorarea şi intensificarea cooperării între instanţele de

supervizare, astfel încât să se poată confrunta cu noile preocupări transfrontaliere.
2.5.3.2. Politica comunitară legislativă în domeniul comerţului electronic
În iniţiativa sa referitoare la comerţul electronic51, publicată în 1998, Comisia a

definit direcţiile principale ale politicii sale în acest domeniu. Începând din
momentul respectiv au fost realizate progrese importante, incluzând adoptarea unei
serii de directive, în special, cele referitoare la transparenţa procedurilor de notificare,
la semnăturile electronice şi la moneda electronică.
Directiva referitoare la dreptul de autor şi drepturile analoage (înrudite) în
cadrul societăţii informaţionale ar trebui, de asemenea, adoptată într-un interval de
timp cât mai scurt. Iniţiativa pentru Europa a determinat includerea societăţii
informaţionale în prim-planul agendei politice a U.E.
Un cadru legislativ coerent şi adaptat este esenţial pentru dezvoltarea
comerţului electronic în cadrul U.E. Directiva referitoare la comerţul electronic, care
a fost recent adoptată, are o importanţă deosebită. Obiectivul acesteia constă în
51
Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 08.06.2000 legată de anumite
aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale şi ale comerţului electronic pe piaţa internă.
47
posibilitatea ca serviciile financiare să poată fi furnizate sub o formă de prestaţie
liberă pe tot teritoriul U.E. Această directivă pune fundamentele pe care se vor baza
viitoarele dezvoltări ale politicilor în acest domeniu la nivelul serviciilor financiare.
Directiva referitoare la comerţul electronic este o directivă cadru-orizontală
care se aplică tuturor serviciilor societăţii informaţionale52 aceasta referidu-se la
serviciile furnizate la distanţă prin mijloace electronice (serviciile numite online):
Activităţile offline nu intră în câmpul de acţiune al directivei, chiar dacă sunt
conectate la un serviciu online. În consecinţă, dacă serviciile financiare sunt furnizate
parţial offline şi parţial online, fiecare parte va fi supusă unui regim juridic diferit.
În cazul în care promovarea unui serviciu se efectuează online, dar acest
serviciu este furnizat offline, doar publicitatea online este acoperită de directiva
referitoare la comerţul electronic.
Obiectivul a fost pus în operă printr-un ansamblu coerent de reguli ale pieţei
interne care se aplică tuturor modurilor de comercializare (online sau offline). Mai
multe iniţiative figurează în planul de acţiune care se aplică serviciilor financiare, în
particular, la revizuirea directivei referitoare la serviciile de investiţii şi la propunerea
unei directive referitoare la vânzarea la distanţă prin servicii financiare, care au fost
create pentru a asigura această coerenţă.
Directiva referitoare la comerţul electronic nu se aplică decât prestatorilor de
servicii stabiliţi într-un stat membru53 Aceasta nu se referă la prestatorii de servicii
din ţările terţe şi nu le permite acestora să beneficieze de libera circulaţie a serviciilor
societăţii informaţionale. Fiecare stat membru poate să-şi definească propria politică
cu privire la prestatorii de servicii din ţările terţe, sub rezerva ca aceasta să fie în
conformitate cu acordurile comerciale internaţionale. U.E. ar avea cu certitudine
nevoie să-şi dezvolte o viziune coordonată cu privire la prestatorii din ţările terţe.
52
Prin serviciu al societăţii informaţionale înţelegem orice serviciu prestat normal în schimbul unei
remuneraţii la distanţă sau cu ajutorul echipamentelor electronice de prelucrare şi de stocare a
datelor, la cererea individuală a unui destinatar al serviciilor.
53
Definirea „prestatorului stabilit”, figurând în Directiva asupra comerţului electronic, este bazată
pe tratat şi pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie. Un prestator este considerat stabil dacă exercită în
mod efectiv o activitate economică prin intermediul unei instalări stabile pentru o durată
nedeterminată. Sucursalele UE ale societăţilor non-UE nefiind societăţi europene în sensul
articolului 48 al tratatului, nu intră în câmpul acestei definiţii.
48
Directiva referitoare la comerţul electronic nu afectează nivelul existent al
protecţiei stabile pentru a satisface obiectivele de interes general enunţate de dreptul
comunitar în vigoare54 în special în domeniul protecţiei consumatorilor. Măsurile
naţionale nu pot totuşi să restricţioneze libera circulaţie a serviciilor societăţii
informaţionale aşa cum apare în definiţia din cadrul directivei referitoare la comerţul
electronic.
Directiva referitoare la comerţul electronic vine să completeze legislaţia
sectorială în legătură cu serviciile financiare, în particular obligaţiile de informare
conţinute la directiva referitoare la creditul de consum, anumite directive referitoare
la asigurări şi propuneri de directive referitoare la vânzarea la distanţă a serviciilor
financiare. Obligaţiile de informare prevăzute în directiva referitoare la comerţul
electronic se adaugă la cele deja impuse la legislaţia comunitară în vigoare. Trebuie
notat, de altfel, că dispoziţiile din directivă referitoare la comerţul electronic joacă un
rol crucial în cazurile în care propunerea de directivă referitoare la vânzarea la
distanţă nu prevede obligaţii de informare (în special în ceea ce privesc site-urile
promoţionale care nu oferă posibilitatea efectuării tranzacţiilor online).
Clauza numită „piaţa internă” este esenţială pentru înţelegerea directivei
referitoare la comerţul electronic. Această clauză permite prestatorilor de servicii din
societatea informaţională să-şi ofere serviciile pe întreg teritoriu UE pe baza regulilor
şi reglementărilor aplicate de fiecare stat membru în care aceştia sunt stabiliţi (taxa de
origine).
Din analiza directivelor referitoare la comerţul electronic din U.E. constatăm că
acestea suprimă de asemenea obstacole juridice: aceasta completează directiva
referitoare la semnătura electronică şi obligă statele membre să funcţioneze într-un
54
Al unsprezecelea considerent al directivei asupra comerţului electronic stipulează că Directiva nu
prejudiciază nivelul de protecţie stabilit prin Directive precum: directiva legată de publicitatea
înşelătoare şi comparativă (Directiva 84/450/CEE, JOL250, 19.09.1984, p.17-20, a Consiliului
modificată prin Directiva 97/55/CE-JOL290 din 23.10.1997, p. 18-23 a Parlamentului şi a
Consiliului), Directiva vizând clauzele abuzive (directiva 93/13/CEE a Consiliului, JOL 95 din
21.04.1993, p.29-34) Directivele asupra creditului de comun (directiva 87/102/CEE, JOL 278 din
11.10.1988, p.33 a Consiliului modificată în ultimul rând de Directiva 97/7/CE, JOL 101 din
01.04.1998, p.17-23 a Parlamentului European şi a Consiliului) sau de viitoarea Directivă privind
vânzarea la distanţă a serviciilor financiare.
49
asemenea mod încât sistemul lor juridic să autorizeze încheierea contractelor pe cale
electronică.
Tot în această Directivă se consfinţeşte libera prestare a serviciilor societăţii
informaţionale conform articolului 49 din tratat. Statele membre trebuie să vegheze
ca prestatorii de servicii stabiliţi pe teritoriul lor să respecte exigenţele naţionale, ce
reies din „domeniul coordonat” de directivă55.
Mai mult statele membre nu pot să restrângă libertatea de circulaţie a
serviciilor, ceea ce înseamnă că ele nu pot lua măsuri care să vizeze restrângerea sau
prezentarea mai puţin atractivă a prestării de servicii ale societăţi informaţionale
începând cu alte state membre. Asemenea restricţii nu se pot justifica decât dacă sunt
acoperite de una dintre derogările prevăzute în anexa de la articolul 3 al directivei sau
dacă ele sunt notificate de statele membre ca aplicare a articolului 3, paragrafele de la
4-6.
Accentul pus în aplicarea directivei referitoare la comerţul electronic este
adaptat la noile realităţi ale comerţului electronic. Serviciile propuse pe un site
web sunt automat şi simultan accesibile în toate statele membre. Ar fi o cerinţă
excesiv de durată ca un prestator de servicii financiare să se conformeze la 15
regimuri juridice diferite. Dacă totuşi apare un asemenea caz, prestatorii de servicii s-
ar vedea obligaţi să creeze servicii diferite pentru a respecta exigenţele proprii
fiecărui stat membru, ceea ce ar descuraja iniţiativele comerţului electronic ce ar
acoperi ansamblul UE. Ofertele propuse clientelei nu ar fi limitate şi în plus
prestatorii ar putea tinde să privilegieze pieţele naţionale cele mai importante în
detrimentul statelor membre cu importanţă mai redusă.
Cât priveşte consumatorii UE, ei se vor raporta la restul lumii pentru
tranzacţiile lor electronice. Existenţa unei astfel de diversităţi de reguli juridice şi de
practici ar putea să compromită eficacitatea eforturilor ce tind să întărească
încrederea consumatorilor cu privire la tranzacţiile propuse de furnizori străini, sau
55
Prestatorul de servicii trebuie să se conformeze anumitor reguli privind accesul la activitatea unui
serviciu al societăţii informaţionale (calificări, autorizări etc.) sau la exercitarea activităţii unui
serviciu al societăţii informaţionale (calitatea sau conţinutul serviciului, publicate, contracte,
responsabilitatea prestatorului). Aceste cerinţe nu sunt aplicabile serviciilor care nu sunt furnizate
pe cale electronică.
50
referitoare la mărcile mai puţin familiare. Serviciile online pot să fie furnizate în alte
state membre fără ca prezenţa sau activitatea fizică să fie necesare. Aceasta ar putea
suscita întrebări referitoare la modul în care aceste servicii ar putea fi controlate sau
supravegheate într-o manieră satisfăcătoare. Ţinând cont de natura online a acestor
servicii, controlul poate fi exercitat mai rapid şi mai eficace în statul membru unde
prestatorul este stabilit şi de unde el operează propriul site web (statul membru de
origine). În practică, un alt stat membru riscă într-adevăr să se confrunte cu dificultăţi
dacă el vrea să aplice măsurile unui prestator de servicii situat în afara frontierelor
sale. Statul în care serviciul este furnizat va trebui să se supună măsurilor luate de
autorităţile statului membru, de origine.
Încrederea reciprocă şi cooperarea între statele membre este un element
esenţial al Directivei referitoare la comerţul electronic. De altfel, articolul 19 al
directivei obligă statul membru de origine să exercite un control eficace asupra
serviciilor furnizate consumatorilor în alte state membre şi în acelaşi timp oferă
statului membru destinatar al serviciilor dreptul de a obţine toată informaţia care îl
interesează.
Extinderea utilizării mijloacelor electronice de transmitere, stocare, actualizare
şi creare a datelor a generat o activitate susţinută a organizaţiilor internaţionale, având
drept scop recunoaşterea efectelor juridice ale documentului şi semnăturii electronice.
Astfel, încă din 1998, Comisia Comunităţii Europene a început să implementeze
programul TEDIS (Trade Electronic Data Interchange Systems – Sisteme de
circulaţie a informaţiilor electronice comerciale), în vederea organizării unui cadru
legal care să favorizeze intensificarea schimbului de date comerciale electronice între
statele comunităţii Europene.
Diferenţele existente între reglementările naţionale ale statelor membre
referitoare la schimbul de date electronice a determinat iniţiativa comunităţii de a
elabora un program legislativ unitar, care să încurajeze dezvoltarea „pieţei interne” –
un spaţiu fără frontiere bazat pe patru principii fundamentale: libera circulaţie a
mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor.56
56
SAVU, T.G., Consacrarea legală a semnăturii electronice, Revista de drept comercial nr. 7-
8/2002, p.222.
51
Acest program s-a concretizat, în principal, în adoptarea de către Consiliul de
Miniştri şi Parlamentul European, a Directivei nr. 99/93/CE privind un cadru
comunitar pentru semnătura electronică şi a Directivei nr. 2000/31/CE referitoare la
anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale şi, în special, a
comerţului electronic pe piaţa internă.
Directiva nr. 99/93/CE consacră cadrul legislativ comunitar al regimului juridic
al semnăturii electronice şi cadrul legal al prestării serviciilor de certificare, urmărind
întărirea încrederii participanţilor la transferurile electronice de date în securitatea
acestora. Ea stabileşte condiţiile de utilizare ale semnăturii electronice, efectele legale
ale acesteia, mijloacele de securizare a informaţiilor electronice.
Directiva nu conţine prevederi referitoare la condiţiile de valabilitate,
încheierea şi executarea contractelor, acestea fiind reglementate în continuare de
prevederile naţionale ale fiecărui stat.
Directiva promovează ideea de a nu supune serviciile de certificare unei
autorizări prealabile, pentru a încuraja acreditarea voluntară a furnizorilor de servicii
de certificare.
Directiva nr. 2000/31/CE stabileşte cadrul general al sistemului comerţului
electronic pe piaţa internă, propunând libera circulaţie a serviciilor societăţii
informaţionale între statele membre. Ea reglementează: condiţiile generale pentru
constituirea organismelor de certificare, regimul transmisiunilor comerciale şi
contractelor electronice, răspunderea intermediarilor, normele de conduită aplicabile,
soluţionarea litigiilor şi cooperarea între statele membre.
Directiva defineşte principiile fundamentale ale funcţionării societăţii
informaţionale, printre care amintim: principiul liberului acces la informaţii;
excluderea autorizării prealabile; obligaţia furnizorilor de a facilita accesul liber,
simplu şi direct al beneficiarilor de servicii la informaţiile care identifică pe furnizor
şi autorizaţia acestuia (dacă este cazul); orice comunicare comercială care constituie
un serviciu al societăţii informaţionale trebuie să identifice natura comercială a
comunicării şi condiţiile care trebuie să fie îndeplinite pentru a participa la orice
ofertă promoţională; reglementările legale aplicabile procesului formării şi executării
52
contractelor să nu creeze obstacole pentru utilizarea contractelor electronice şi să nu
lipsească aceste contracte de efecte legale, pentru motivul că aceste contracte au fost
create prin mijloace electronice; principiul „conduitei simple” (furnizorul de servicii
nu răspunde pentru informaţiile transmise, cu condiţia ca acesta să nu interfereze cu
mesajul electronic).
Cadrul legislativ comunitar se completează cu deciziile Parlamentului
European şi ale Consiliului, comunicările Comisiei şi Recomandările Comisiei.
Aceste documente înglobează o vastă experienţă acumulată în timp de statele
membre, fiind un instrument util de dezvoltare şi perfecţionare a legislaţiei în
domeniu. Scopul acestora nu este să se substituie reglementărilor naţionale în materie
ale statelor membre, ci doar să conducă la armonizarea acestora.
2.6. Resurse internaţionale privind legislaţia E-commerce
Ceea ce urmează reprezintă o colecţie de resurse (documente, lucrări) cu

informaţii din plan internaţional din domeniul comerţului electronic şi al
reglementărilor referitoare la Internet.
Organizaţii
Asian-Pacific Economic Cooperation (APEC)
• APEC Leaders Declaration on Electronic Commerce
European Union (EU)
• EU-U.S. Summit Statement On Data Privacy (06/02/00)
• Bangemann Charter: The Need for Strengthened international Coordination
• EC Draft Response to US Green Paper on Internet Governance
• European initiative in Electronic Commerce
• Green Paper on the Convergence of the Telecommunications, Media and
information Technology Sectors, and the Implications for Regulation(12/3/97)
53
• Information Society, Telecommunications
• EU Privacy Directive
• Europe and the Global information Society: Recommendations to the
European Council -- Bangemann Report (1994)
• Europe's Way to the information Society: An Action Plan
• EC information Society Project Office
• Global information Networks Bonn Minişterial (July 1997)
Free Trade Area of the Americas (FTAA) Process
• Ministerial Declaration of San Jose, March 19, 1998
Organization for Economic Co-operation and Development (OECD)
• Information and Communications Policy: Electronic Commerce, Security,
Privacy, intellectual Property Rights, Telecoms, and information Services
• OECD Policy Brief on Electronic Commerce
TransAtlantic Business Dialogue (TABD)
• Final Communique 1997 TABD, Rome
United Nations (UN)
• UNCITRAL Model Law on Electronic Commerce
• United Nations Plans for Future Work on Digital Signatures
• United Nations Commission on international Trade Law (UNCITRAL)
World intellectual Properţy Organization(WIPO)
• WIPO Copyright Treaty - 1996
• WIPO Performances and Phonograms Treaty - 1996
World Trade Organization (WTO)
• Electronic Commerce and the Role of the WTO
• U.S. Statement to WTO on Customs Duty-Free (2/19/98)
Ţări
Australia
• Australian National Office For the Information Economy
54
• Department of Foreign Affairs and Trade
Canada
• The Protection of Personal Information
• Preparing Canada for a Digital World
China
• Statements on intellectual Properţy Rights
Franţa
• Draft Framework: Electronic Commerce -- A New Factor for Consumers,
Companies, Citizens and Government
• Information Society/Internet
Israel
• Legal Issues
Japonia
• Towards the Age of the Digital Economy
• Project for Global information Issues
• MPT
• MITI
Singapore
• IT2000 National information infrastructure Strategic Framework
• Singapore Broadcast Authority's Revisions of Internet Policy
Sweden
• Cryptography Policy (Adobe Acrobat required)
United Kingdom
• Information Society: Agenda for Action in the UK
• Department of Trade and industry: Communications and information
industries
Related Links
• Information Superhighway (Internet Backbones, Telecommunications and
government information infrastructure policies of over 53 countries)
55
2.7. Tendinţe de dezvoltare a comerţului electronic pe plan mondial
Istoric, e-Commerce a cunoscut 2 etape de dezvoltare: e-Commerce I în

perioada 1995 - 2000 când a cunoscut o dezvoltare explozivă şi e-Commerce II care a
început în anul 2001 şi se va termina în anul 2006.57
Evoluţia comerţului electronic este strâns legată de creşterea numărului
utilizatorilor Internetului şi accesibilităţii acestui mediu de comunicare, tendinţe
surprinse în cadrul a numeroase studii.
Comerţul electronic mondial cunoaşte o dinamică ascendentă, pe măsură ce tot
mai mulţi consumatori şi tot mai multe afaceri se conectează la web. Statele Unite se
delimitează de restul regiunilor lumii prin valoarea tranzacţiilor electronice: 510
miliarde în 2000 şi 3.456 în 2004, dinamica fiind însă mai mică faţă de cea din alte
regiuni. Totuşi, America de Nord îşi va lua „partea leului”, dar dominaţia ei va
scădea, pe fondul creşterii mai pronunţate a ţărilor din Asia şi Europa de Vest.
În Asia-Pacific, în 2004, din totalul comerţului, 8% a fost electronic, dar
regiunea nu s-a dezvoltat uniform datorită diferenţelor politice şi de infrastructură.
Ţările din Europa de Vest s-au înrolat la o „hipercreştere” începând din anul
2001. Până în 2004 comerţul electronic vest-european a atins 1.500 miliarde de dolari
ca urmare a eforturilor agresive ale giganţilor din industrie şi a dezvoltării afacerilor
online. Comerţul european de tip B2C creşte rapid, dar în prezent doar o mică
proporţie din europeni cumpără online. Eurobarometrul Comisiei Europene dezvăluie
faptul că europenii preferă activităţi comerciale online pasive: căutarea produselor,
compararea lor, înregistrarea pe site-uri comerciale sau plata facturilor. După cum
reflectă un raport al eMarketer, efectuat de către societatea de cercetări de marketing
Gallup Europe la cererea Comisiei Europene, în prezent doar 35% din utilizatorii de
Internet din Uniunea Europeană efectuează cumpărături de bunuri online pentru uz
personal (www.emarketer.com).
57
LAUDRON, K. C. şi TRAVER, C. G., E-commerce. Business. Technology. Society, USA, 2001, p. 58
56
Conform unui raport elaborat de Forrester Research Inc, s-a estimat că
vânzările produselor alimentare pe Internet din Europa le vor depăşi pe cele din
Statele Unite în următorii cinci ani. Se remarcă faptul că vânzările online vor deveni
câmpul de bătaie al comerţului cu produse alimentare. Studiul a apreciat că în 2005
vânzările pe Internet în Europa au avut o pondere de 5% din totalul achiziţiilor, cu o
valoare de 51,74 miliarde de dolari. Mişcările agresive pe piaţa comerţului online ale
companiilor britanice Tesco şi Iceland Group au creat în anul 2000 o piaţă online în
valoare de 93,13 milioane de dolari, mai mult decât tot restul Europei Occidentale la
un loc. Până în 2005, Marea Britanie a tranzacţionat online 7% din totalul vânzărilor
produselor alimentare. Urmează ţările nordice, cu 6%, Franţa şi Germania, cu câte
3%, în timp ce dezvoltarea comerţului online în ţările Europei Centrale şi de Est va fi
încă frânată de factorii culturali şi de slaba penetrare a tehnologiei informaţiei şi
comunicaţiilor. Unul dintre sectoarele care au înregistrat în Europa o evoluţie
importantă a vânzărilor online, care se va menţine şi în viitor, îl constituie cel
alimentar.
Din analiza atentă a celor două etape de dezvoltare a e-Commerce rezultă
următoarele: e-Commerce I s-a caracterizat prin experimente, capitalizare şi
supercompetiţie. Avantajele e-Commerce I se pot rezuma la distrugerea canalelor de
distribuţie tradiţionale, respectiv la dezintegrarea canalelor existente prin crearea unor
firme virtuale care au realizat avantajele primului venit (first mover advantages).
Factorii care definesc viitorul e-Commerce II, sunt: progresul tehnologiilor e-
Commerce (Internet, Web şi aparatură mobilă de acces la Internet) vor influenţa
definitoriu dezvoltarea e-Commerce. Astfel veniturile e-Commerce vor continua să
crească într-un ritm de 40-50% până în anul 2006. Numărul produselor şi serviciilor
vândute pe Web vor continua să crească. Traficul total al e-Commerce va creşte cu
aproape 60%/an; preţul e-Commerce va creşte astfel încât să acopere costurile de
derulare a afacerilor pe Web şi recuperarea investiţiilor; profitul marginal va creşte
la nivelul comerţului cu ridicata; firmele cele mai dotate şi experimentate (primele
500), specializate în B2B şi B2C vor juca un rol predominant pe piaţa virtuală a e-
Commerce. Statisticile arată că numai câteva siteuri cumulează cca 90% din
57
auditoriu; numărul firmelor online de succes se va reduce şi acestea vor adopta
strategii mixte, respectiv: combinarea canalelor de vânzare tradiţionale cu cele
virtuale.
O caracteristică specifică a e-Commerce II este creşterea preocupării
autorităţilor pentru reglementarea acestuia. În prima etapa a e-Commerce s-a
considerat greşit că e-Commerce este un fenomen care se autoreglementează şi
autoguvernează. Istoric, toate fenomenele care au cunoscut o asemenea importanţă,
putere şi vizibilitate au devenit, ulterior, ţinta eforturilor de reglementare, astfel ca de
avantajele acestui instrument să profite şi bunăstarea publică.
E-commerce II va fi promotorul tranzacţiilor comerciale pe Internet, va domina
afacerile marilor firme şi va fi subiectul unor reglementări naţionale şi internaţionale,
culturale şi tehnologice.58 Pentru a atinge acest nivel se impune ca firma să-şi creeze
sisteme proprii de comandă. Cumpărarea online de către acestea include tranzacţiile
la bursă şi de obligaţiuni sau achiziţionarea în direct a aplicaţiilor electronice. În plus,
comerţul electronic acoperă şi relaţiile de tip B-2-B care facilitează achiziţiile pentru
marile corporaţii.
Multe firme au înţeles că Internetul este o resursă se excepţie prin care poate
oferi servicii consumatorilor, se pot prezenta detalii despre produsele proprii, se poate
răspunde la întrebările frecvente şi, nu în ultimul rând, se pot vinde produse şi
servicii.
În concluzie, putem aprecia că stadiul de dezvoltare a e-Commerce corespunde
realizărilor tehnice actuale, iar progresul rapid al acestuia depinde de viteza de
dezvoltare şi de implementare a noilor tehnologii, cât şi de nivelul resurselor tuturor
utilizatorilor (persoane fizice, gospodării, firme şi instituţii publice).
58
LAUDRON, K. C. şi TRAVER, C. G., E-commerce. Business. Technology. Society, USA, 2001,
p. 83
58

Curs Comert Electronic

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Comert Electronic

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CAPITOLUL II

DEZVOLTAREA COMERŢULUI ELECTRONIC (E-COMERŢ) ŞI

2.1. Aspecte referitoare la dezvoltarea comerţului electronic pe plan

Schimbările majore din ultimele două decenii – creşterea exponenţială a

Sursa: OECD, 2000.

Politicile de expansiune a comunicării şi utilizării ITC beneficiază din ce în

• reducerea costurilor/creşterea eficienţei/profitului 33

• ţine pasul cu progresul tehnic 16

Domeniile de utilizare ale Internetului, potrivit sondajului realizat în ţările

2.2. Instrumente tehnice şi limite ale comerţului electronic

În scopul desprinderii direcţiilor de dezvoltare ale Internetului, a serviciilor şi

2.3. Concepte generale referitoare la comerţul electronic

O definiţie interesantă a ceea ce înseamnă comerţul electronic este dată de

2.4. Factorii care influenţează succesul comerţului electronic

2.5. Cadrul legislativ al comerţului electronic

Până nu demult o părere larg răspândită printre susţinătorii comerţului

UNCITRAL Model Law Electronic Commerce, 1996.

2.5.2. Legislaţia din SUA

2.5.3. Legislaţia U.E. referitoare la comerţul electronic şi serviciile financiare

Pentru realizarea unei bune articulări între directiva referitoare la comerţul

• Un program de convergenţă ce acoperă regulile contractuale şi non-

• Măsuri direcţionate, favorizând încrederea consumatorilor cu privire la

• O mai bună cooperare între autorităţile de supraveghere şi autorităţile statelor

• Domeniul prioritar I: adaptarea regulilor şi legislaţiilor actuale, în vederea

• Domeniul prioritar II: elaborarea de măsuri vizând asigurarea securităţii sistemelor

• Domeniul prioritar III: ameliorarea şi intensificarea cooperării între instanţele de

2.5.3.2. Politica comunitară legislativă în domeniul comerţului electronic

În iniţiativa sa referitoare la comerţul electronic51, publicată în 1998, Comisia a

2.6. Resurse internaţionale privind legislaţia E-commerce

Ceea ce urmează reprezintă o colecţie de resurse (documente, lucrări) cu

Istoric, e-Commerce a cunoscut 2 etape de dezvoltare: e-Commerce I în

S-ar putea să vă placă și