Programul cultural - bisericesc

al mitropolitului Petru Movilă al Kievului

Personalitatea sfântului mitropolit Petru Movilă al Kievului a dominat întreaga

viață bisericească și culturală a ucrainienilor ortodocși din prima jumătate a secolului al
XVII-lea. Fiu al domnitorului român Simion Movilă al Moldovei și Țării Românești (1600-
1602) și (1606 - 1607), și-a petrecut cea mai mare parte a vieții pe teritoriul Ucrainei de azi,
aflată la vremea aceea, în regatul catolic al Poloniei. După studii făcute la școala Frăției
Ortodoxe din Lvov, și la Academia Zamoiska, a fost călugărit în Lavra Pecerska din Kiev,
ajungând în 1627, arhimandrit și egumen al acestei mănăstiri. În anul 1633 a fost ales
arhiepiscop și mitropolit al Kievului, Haliciului și a toată Rusia, păstorind până în anul
16461.
A desfășurat o activitate excepțională pe plan bisericesc și cultural, obținând din
partea puterii de stat catolice (regele Vladislav al IV-lea), numeroase drepturi pentru
Biserica sa, precum: libertatea de cult a Bisericii ortodoxe, recunoașterea mitropoliei
Kievului cu patru eparhii sufragane, dreptul de a avea biserici, școli, tipografii și spitale,
etc. A angajat Biserica, pe care o conducea, într-un program de reforme bisericești
fundamental necesare pentru consolidarea acesteia, neuitând nicicând pe românii din
Moldova și din Țara Românească, pe care i-a ajutat cu tipografii și profesori pentru școlile
românești superioare.

I. Programul cultural - bisericesc al mitropolitului Petru Movilă

Contextul istoric – cultural din prima jumătate a secolului al XVII-lea, l-a
îndreptățit pe mitropolitul Movilă să purceadă la un program cultural – bisericesc
generos, modern și salvator pentru Biserica sa. Bisericile ortodoxe est - europene au
trebuit să înveţe atunci să se afirme într-o lume, care a intrat din ce în ce mai mult sub
1
Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Andreiană, Sibiu 2007, p. 194.
influenţa culturală vest-europeană. Prin influenţa reformei protestante şi a ordinelor
reformatoare ale catolicilor, au fost răspândite noi metode şi teme teologice. Răspândirea
tot mai accentuată a modului de viaţă apusean în lumea răsăriteană, a determinat
Bisericile răsăritene să treacă la o propovăduire a credinţei, care să fie auzită şi înţeleasă şi
de cei care erau deja influenţaţi de cultura apuseană sau, într-o oarecare măsură, se
considerau chiar ca aparţinând ei.
Curentul de civilizație care s-a produs la Kiev în prima jumătate a veacului al XVII-
lea, sub conducerea arhiepiscopului Petru Movilă, a avut un foarte mare răsunet printre
ortodocși2.
Reforma intelectuală condusă de Petru Movilă are un caracter umanist
latin. Colegiul de la Kiev avea o programă de studii asemănătoare universităților apusene
ale veacului al XVI-lea și le imita până şi în titlurile profesorilor şi ale supraveghetorilor.
Studiul latinei era pe prim plan, cărțile de studiu erau în latină sau în polonă. Acolo se
studia retorica, dialectica, poezia și filosofia. Scopul acestei reforme a fost, la început,
instruirea clerului ortodox. Movilă avea o adâncă venerație pentru cultură și pentru
știință, singurele care pot să apere și să întărească credința. Adresându-se preoților
ortodocși, în Predoslavia Antologhionului din 1636, le spune: „V-am procurat și nu voi
înceta până la moarte să vă procur cărți și profesori”3.
Introducerea umanismului occidental în Biserica Ortodoxă putea să o pună pe
picior de egalitate cu celelalte Biserici creștine, putând să fie promovați clerici apţi să facă
faţă confruntărilor teologice ale vremii. Cultura occidentală nu însemna, în concepția lui
Movilă, o apropiere de catolicism, ci o armă pe care o împrumuta de la acesta pentru a-i
putea rezista4. Pe de altă parte, limba și științele latine erau necesare oricui voia să
participe la viața politică din regatul Poloniei5.
Mitropolitul Petru Movilă a avut succes, datorită faptului că nu a încercat să se
opună noului cu încăpăţânare. Chiar mai mult, a recunoscut că numai o înnoire a vechilor
2
P. P. Panaitescu, Influența operei lui Petru Movilă, arhiepiscop al Kievului, în Principatele Române, în vol. P. P.
Panaitescu, Petru Movilă. Studii, Ediție îngrijită, postfață, note și comentarii de Ștefan S. Gorovei și Maria
Magdalena Szekely, Editura Enciclopedică, București, 1996, p. 9.
3
Ibidem, p. 11.
4
Ibidem, p. 11.
5
Ibidem, p. 12.
tradiţii conformă cu timpul ar asigura continuarea acestora. Noul sistem de învăţământ,
ale cărui baze au fost puse de el, şi care era la înălţimea timpului, tipărirea cu grijă a
cărţilor de cult îmbunătăţite şi mai ales catehismul său, Mărturisirea ortodoxă, au ajutat
Ortodoxiei Kievului şi mitropoliilor ortodoxe din Principatele dunărene, iar după moartea
lui Petru Movilă, şi Patriarhiei din Moscova şi celei din Constantinopol să înceapă o viaţă
nouă.
Redactată în limba greacă de către sinodul din Iaşi din 16426, în special prin
contribuţia lui Meletie Sirigul (1585-1663), Mărturisirea ortodoxă a ocupat un rol însemnat
între aşa-numitele „cărţi simbolice” ale Ortodoxiei. Cunoscutul istoric al literaturii
religioase medievale răsăritene, G. Podskalsky, a catalogat Mărturisirea de credință a lui
Petru Movilă, ca fiind „cea mai importantă lucrare a întregii ortodoxii din secolul al XVII –
lea”7.
Petru Movilă şi colaboratorii săi s-au folosit în cadrul sistemului de învăţământ, la
îmbunătăţirea textelor liturgice şi la redactarea cărţilor teologice nu numai, în mod
exclusiv, de experienţele propriei lor Biserici, ci au preluat în abundenţă şi cu plăcere şi din
experienţele latinilor. Rezultatele cercetărilor privitoare la izvoarele folosite în
Mărturisirea ortodoxă sunt enumerate în rezumat de către Podskalsky, anume: „trei
catehisme catolice, adică Catechismus Romanus, redactat din însărcinarea sinodului
tridentin, precum şi marile catehisme ale lui Petrus Canisius şi Robert Bellarmini; de
asemenea, pe alocuri iese la iveală şi Summa theologica a lui Thomas de Aquino. Dintre
Părinţii greci, cel mai des folosit este alături de cei trei capadocieni, manuscrisul lui Ioan
Damaschinul”. Nu există îndoială asupra intenţiei lui Petru Movilă de a transmite
învăţătura de credinţă moştenită a Bisericii sale. Aceasta este limpede acolo unde
vorbeşte despre teme, care au fost deja înaintea lui explicit clarificate şi asupra cărora
exista prin urmare un consens al tuturor Bisericilor greceşti. În aceste cazuri se
distanţează în mod irenic, însă clar de contemporanii săi catolici. Însă, în cadrul
problemelor ridicate de Reformă, asupra cărora teologia greacă anterioară Reformei nu s-

6
Despre sinodul de la Iași din anul 1642, a se vedea volumul Sinodul de la Iași și Sf. Petru Movilă 1642 – 2002,
Editura Trinitas. Iași , 2002.
7
G. Podskalsky, Griechische Theologie in der Zeit der Türkenherrschaft, p. 232, apud Ernst Chr. Suttner, Staaten
und Kirchen in der Völkerwelt des östlichen Europa, ... p. 160.
a putut pronunţa, a întrebuinţat, în contextul noii situaţii, atât el cât şi colaboratorii săi,
răspunsurile găsite de catolici pentru tezele protestante. Acestea au creat posibilitatea ca
Biserica lor să se integreze în lumea culturală a timpului nou, într-o manieră ce nu punea
sub semnul întrebării identitatea ei ca Biserică răsăriteană.
Lucrarea de înnoire a fost atacată, încă din timpul vieții sale, și în secolele
următoare.
Acum mai bine de o jumătate de secol, cunoscutul teolog rus G. Florovskij
aducea lui Petru Movilă acuzaţia de a fi deformat în mod grav Ortodoxia
autentică. Conform opiniei lui, Petru Movilă nu ar fi arătat Ortodoxiei o cale bună spre
viitor, ba mai mult, într-o situaţie care depăşea forţele generaţiei sale, ar fi dat greş în
apărarea tradiţiei autentice a Bisericii sale, ce-i revenea ca mitropolit şi pe deasupra ar fi
încurajat în mod activ capitularea în faţa împrejurărilor timpului 8.
Totuşi, de-a lungul timpului au învins tot mai evident glasurile de recunoaştere la
adresa persoanei și activității mitropolitului Petru Movilă.
Bizantinistul ucrainean Ihor Sevcenko scria într-o lucrare cu ocazia sărbătoririi
a o mie de ani de la Botezul Kievului: „Credinţa moştenită a supravieţuit în forme
împrumutate (...) şi şcoala lui Petru Movilă a fost ceea ce a fost, deoarece bărbatul care a
întemeiat-o a fost cetăţean al mai multor lumi”9.
Marele teolog rus Bulgakov (sec. al XIX-lea) considera pe Petru Movilă
„părintele teologiei ortodoxe moderne”.
Dan Zamfirescu: „Petru Movilă a fost promotorul şi iniţiatorul unui dialog al
Europei răsăritene cu Europa occidentală. Și-a dat seama că Ortodoxia nu se poate apăra
cu mijloace tradiţionale şi a căutat să smulgă din mâinile adversarilor săi principala lor
armă: şcoala şi cultura. Academia movileană creată la Kiev avea să devină laboratorul unei
sinteze de excepţională importanţă pentru întreg Răsăritul ortodox, iar lupta lui Petru
Movilă se va integra cu rol hotărâtor în lupta întregului Răsărit cu prozelitismul apusean.
Ideea lui de a reţine şi asimila în catolicism ceea ce putea să dea Ortodoxiei forţă de replică

8
G. Florovskij, Puti russkogo bogoslovija, Paris, 1937, apud Ernst Chr. Suttner, Staaten und Kirchen in der
Völkerwelt des östlichen Europa. Entwicklungen der Neuzeit, Academic Press Fribourg, 2007, p. 158.
9
Ihor Sevcenko, The Many Worlds of Peter Mohyla, in Harward Ukrainian Studies 8 ( 1984), Sonderdruck 1985, p.
21, apud Ernst Chr. Suttner, Staaten und Kirchen in der Völkerwelt des östlichen Europa, p. 159.
pusă în slujba tezaurului tradiţional şi conferindu-i acestuia netă superioritate în
încercarea de forţe declanşată de noua conjunctură a epocii moderne, s-a dovedit epocală
(...). Mitropolitul român al Kievului a şi făcut epocă în întreaga Biserică Ortodoxă. Dar
procedând astfel, el s-a comportat în perfectă continuitate cu tradiţia Bisericii sale natale, a
Biserici ortodoxe a Moldovei, în cuprinsul căreia realizase deja o întâlnire fertilă şi originală
între duhul creator al celor două tradiţii creştine”.
P. P. Panaitescu: „Petru Movilă a contribuit alături de N. Milescu şi D. Cantemir la
civilizarea Rusiei, la occidentalizarea ei în epoca marii mişcări de apropiere a culturii ei de
cea apuseană”.

Pr. Mihail-Simion Săsăujan