Disciplina: ISTORIA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Pr.conf.univ.dr. Mihai Săsăujan

CULTURA TEOLOGICĂ ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC ÎN SECOLELE (XIV-XVII)

I. Manuscrise slavone şi lucrări teologice originale în secolele XIV-XV

II. Lucrări originale în limba slavonă (în manuscris) şi traduceri româneşti

(în manuscris) în secolele XVI-XVII

III. Activitatea tipografică în secolul al XVI- lea

IV. Activitatea tipografică în secolul al XVII-lea

1
 I. Manuscrise slavone şi lucrări teologice originale în secolele
XIV-XV

Prima etapă în evoluţia culturii bisericeşti româneşti o constituie copierea de

manuscrise.
La început au fost copiate mai ales lucrări originale bizantine, care au apărut
în Bizanţ, fiind redactate în limba greacă. Ele au fost cunoscute în Ţările Române
prin mijlocirea traducerilor slave, făcute în sudul Dunării. Slavona de redacţie medio-
bulgară este limba slavă veche macedoneană, în care au fost traduse textele bisericeşti din
greceşte, de către Sf. Chiril şi Metodie în secolul al IX-lea şi care a suferit influenţa
limbii bulgare vii, vorbită în sudul Dunării.
Au fost copiate, aşadar, în limba slavonă de redacţie medio-bulgară lucrări
bizantine cu conţinut divers:
- manuscrise biblice sau liturgice
- lucrări teologice din literatura patristică şi postpatristică
- lucrări aghiografice
- colecţii de canoane şi legiuiri bisericeşti
- lucrări istorice.
Alături de acestea, au fost copiate şi lucrări originale bulgare şi sârbeşti. După
unele evaluări, există azi în România aproximativ 2.000 de manuscrise slave. Sute de
alte manuscrise slave scrise în mănăstirile româneşti există azi în afara ţării, în mari
biblioteci naţionale.
Manuscrisele erau lucrate pe pergament sau hârtie, procurate de la fabricile din
Veneţia, Silezia, Braşov.
Cel mai renumit copist de manuscrise din secolul al XV-lea a fost ieromonahul
Gavriil Uric de la mănăstirea Neamţ. Se cunosc peste 13 manuscrise copiate de el
însuşi. A creat o adevărată şcoală de copişti, care a cunoscut o mare înflorire în timpul lui
Ştefan cel Mare.
Dintre copiştii mai însemnaţi, pot fi amintiţi:
- Nicodim de la Putna, Casian, Paladie, Spiridon, Vasile, Iacob – la mănăstirea Putna,
- Teodor Mărişescu, Ghervasie, Ioanichie – La mănăstirea Neamţ.
În Ţara Românească, numărul manuscriselor a fost redus.
În Transilvania, au fost descoperite aproximativ 150 de manuscrise slavone din
sec. XII-XVII. În părţile Aradului, la mănăstirea Hodoş –Bodrog s-au găsit 24 de
manuscrise, majoritatea din secolul al XVI-lea.

O a doua etapă în evoluţia culturii bisericeşti româneşti a constituit-o redactarea

de lucrări teologice originale, în limba slavonă, în manuscris.
1. Viaţa Sf. Ioan cel Nou de la Suceava (mult timp s-a considerat că a fost scrisă în anul
1402 de către ieromonahul Grigore Ţamblac, trimis de Patriarhia ecumenică în Moldova.
Ulterior, s-a dovedit faptul că e vorba de un cărturar moldovean, care a scris lucrarea
înainte de anul 1439.
2. Pripelele (scurte texte imnografice) scrise de monahul Filotei, fostul sfetnic al lui
Mircea cel Bătrân.

2
 II. Lucrări originale în limba slavonă (în manuscris) şi traduceri
româneşti (în manuscris) în secolele XVI-XVII

În secolul al XVI-lea, s-a continuat caligrafierea de manuscrise liturgice

teologice. Şcolile de caligrafi din mănăstirile Neamţ, Putna, Moldoviţa, Voroneţ, Bistriţa,
Cozia şi-au continuat existenţa şi în acest secol.
Au fost redactate apoi, lucrări originale în limba slavonă în manuscris:
1. Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
- un manual de educaţie moral-politică, cu caracter militar, dar şi pedagogic. Este
alcătuită din două părţi mari:
Partea I – concepţia despre monarhia de drept divin, cu obligaţiile monarhului
faţă de Dumnezeu şi supuşii săi, lecturi morale şi pedagogice. Se accentuează originea
divină a puterii domneşti, putere care nu emană de la boieri, ci de la Dumnezeu. Domnul
este „unsul” lui Dumnezeu. Acesta l-a aşezat peste oameni spre a-i conduce cu dreptate şi
cu blândeţe. Este doctrina clasică a absolutismului bizantin. Originea ei este în teocraţia
biblică, în concepţia politică a marilor monarhii ale Orientului antic şi în cea romană
imperială. Învăţăturile se deschid, în mod logic, prin elogiul patronului ceresc al domnilor
de pe pământ.
Prima secţiune a părţii întâi din lucrare descrie astfel o „teologie pentru uzul
şefilor de stat”: sunt expuse liniile mari ale concepţiei monarhiei de drept divin,
obligaţiile monarhului faţă de Dumnezeu, faţă de poporul peste care a fost „uns” să-l
conducă, cazurile pentru care un şef de stat poate cădea din graţia divină şi mijloacele de
a o recăpăta. Impresionant este accentul pus pe ideea justiţiei şi pe omenie în comportarea
cu oamenii. Ampla expunere a excelenţei omului în cadrul creaţiei, a rolului său de
stăpân al naturii însăşi, destinaţia lui iniţială este subordonată unei idei politice: domnul
nu trebuie să-şi trateze supuşii ca pe o turmă de vite, în care poate intra cu sabia. El este
dator, dimpotrivă, să ajute pe cei slabi, şi un amplu elogiu al milei sprijină această idee.
Partea a II-a – 13 capitole despre cinstirea icoanelor, frica şi dragostea lui
Dumnezeu, gândirea social-politică, diplomatică şi militară.
2. Letopiseţul de la Putna – prelucrează vechi anale moldoveneşti scrise în timpul
lui Ştefan cel Mare.
3. Cronicile episcopilor Macarie al Romanului (pentru perioada 1504-1542),
Eftimie al Rădăuţilor (pentru perioada 1542-1554) şi a călugărului Azarie
(pentru perioada 1554-1574), care expun faptele istorice petrecute între anii
1504-1574.
4. Călugărul Isaia a alcătuit prima colecţie de cronici la mănăstirea Slatina în 1561.
5. Viaţa şi traiul Sfinţiei Sale părintelui nostru Nifon, patriarhul Ţarigradului,
scrisă de Gavriil Protul Muntelui Athos, la îndemnul lui Neagoe Basarab.
6. Compoziţii muzicale ale unor psalţi în limba greacă şi slavonă. (Eustatie de la
Putna, Antonie de la Putna). La Putna a existat o adevărată şcoală de muzică
bisericească psaltică.

Traduceri din limba slavonă în limba română şi copieri ulterioare ale acestor
traduceri, în manuscris.
- traduceri româneşti ale unor părţi din Sf. Scriptură:
- Codicele voroneţean,

3
 - Psaltirea voroneţeană,
- Psaltirea şcheiană,
- Psaltirea Hurmuzachi (s-a păstrat traducerea originală)
- un manuscris slavo-român care cuprinde Faptele Apostolilor, 6 epistole
soborniceşti şi Epistola I Corinteni (copiat de preotul Bratu din Braşov)
- un Tetraevanghel (copiat de grămăticul Radu din Măniceşti) – azi se află în
British Museum din Londra.
- o pravilă slavo-română, întocmită de ritorul şi scolasticul Lucaci.
- cărţi apocrife (Legenda lui Adam şi Eva, Testamentul lui Avraam, Vedenia
proorocului Isaia), cărţi apocaliptice (Apocalipsa Sf. Pavel, Apocalipsa Sf. Ioan), cărţi
hagiografice (Legenda Sf. Vineri, Legenda Sf. Sisinie, Viaţa Sf. Alexie).
- romanele Alexandria, Varlaam şi Ioasaf (o prelucrare în spirit creştin a vieţii
şi învăţăturii ascetice a lui Buda).

III. Activitatea tipografică în secolul al XVI-lea

Tiparul a apărut în Ţările Române la aproximativ 60 de ani de la invenţia lui de

către Johannes Gutenberg. Primele cărţi liturgice ortodoxe slave au fost tipărite în
Cracovia, pe atunci capitala Poloniei, între anii 1491-1492, în atelierul lui Schweipolt
Fiol. A doua tipografie slavă ortodoxă a funcţionat într-o mănăstire din Cetinie, capitala
Muntenegrului, între anii 1493-1496, sub patronajul principelui Gh. Cernoievici.
Tipograf era călugărul Macarie. După 1496, când Muntenegru a fost ocupat de turci,
activitatea lui Macarie a încetat în acest stat, el venind în Ţara Românească, înfiinţându-
se aici, aşadar, a treia tipografie slavă ortodoxă.
În Ţara Românească domnea Radu cel Mare, sprijinitor al artei şi culturii
bisericeşti româneşti. Mitropolit era Maxim Brancovici, rudă cu principele Cernoievici.
Se consideră faptul că atelierul tipografic al lui Macarie a fost instalat la Târgovişte, unde
era reşedinţa domnească, sau la mănăstirea Dealu, ctitoria lui Radu cel Mare. Literele şi
frontispiciile au fost lucrate în ţară.

Ieromonahul Macarie a tipărit trei cărţi de slujbă în limba slavonă de redacţie

medio-bulgară.
Liturghierul – în anul 1508. Era prima ediţie a acestei cărţi de cult în ţările
ortodoxe.
Octoihul – în anul 1510. Cuprindea slujbele pe glasul I pentru toate zilele
săptămânii şi slujbele pe glasul II-VIII pentru sâmbăta şi duminica.
Tetraevanghelul – în anul 1512. În acelaşi an a fost ridicat în scaunul
mitropolitan.
Activitatea lui Macarie a fost continuată de Dimitrie Liubavici şi călugărul
Moise. Aceştia au tipărit în limba slavonă la Târgovişte un Molitvelnic slavon, un
Apostol, un Tetraevanghel şi un Minei.
Un alt tipograf, Lavrentie, a lucrat într-o nouă tipografie la mănăstirea Sf. Ioan
Botezătorul (Plumbuita) din Bucureşti.

4
 În anul 1528, se înfiinţase în Transilvania o tipografie pentru saşii de aici, de unde
s-au tipărit cărţi în limba latină şi germană. Tipografia avea şi o secţie româno-slavă, cu
litere chirilice, condusă de Filip Moldoveanul.
Acesta a tipărit în anul 1544 prima carte în limba română – un Catehism
românesc (nu s-a păstrat nici un exemplar). În 1546, a tipărit un Tetraevanghel slavon
(există două exemplare în Petersburg şi Ujgorod). În 1551-1553, a tipărit un
Tetraevanghel slavo-român.

Diaconul Coresi a fost unul dintre cei mai străluciţi tipografi din cultura
românească. Era originar din Târgovişte şi ucenic al lui Dimitrie Liubavici. A tipărit la
Braşov un Octoih slavon între anii 1556-1557, apoi la Târgovişte un Triod-Penticostar
slavon între anii 1557-1558. După 1559, s-a stabilit definitiv la Braşov, unde a tipărit
peste 20 de cărţi fie în slavoneşte, fie în româneşte. Atelierul său tipografic era aşezat în
afara zidurilor oraşului medieval, în cartierul românesc Şchei, lângă biserica Sf. Nicolae.
Cărţi tipărite în limba română:
Întrebare creştinească (un mic catehism) – 11 foi – 1560
Tetraevanghel – 1560-1561
Apostol – 1565-1566
Tâlcul evangheliilor – 1567 (un amestec ciudat de învăţături ortodoxe şi
protestante, având ca anexă o carte de cântece şi slujbe calvine. Apar atacuri împotriva
cultului sfinţilor, a cinstirii icoanelor, a ierarhiei bisericeşti, a postului, a cultului morţilor.
Apar, însă, şi citate din Sf. Părinţi).
Liturghier – 1570
Psaltire – 1570
Pravila Sf. Părinţi – 1570-1571
Evanghelia cu învăţătură sau Cazania – 1580-1581. Traducerea a fost făcută de
preoţii Iane şi Mihai de la biserica Sf. Nicolae din Şchei, după o cazanie rusească.

Fiul lui Coresi, Şerban, şi un alt ucenic, Marian, au tipărit în româneşte între anii
1581-1582, Palia de la Orăştie. Ea cuprindea primele două cărţi din Vechiul Testament,
Facerea şi Ieşirea. Cartea a fost tradusă la iniţiativa episcopului româno-calvin Mihail din
Turdaş (un sat aproape de Orăştie). Traducerea s-a făcut sub înrâurirea propagandei
calvine, pe care o desfăşurau calvinii între românii ortodocşi pentru atragerea acestora la
calvinism.
Tipăriturile lui Coresi au cunoscut o largă răspândire în cele trei Ţări Româneşti.
El a pus astfel în circulaţie manuscrise în limba română vechi, pe care le-a folosit pentru
tipăriturile sale. Coresi a fost primul care a început procesul românizării slujbelor
bisericeşti, care va dura mai bine de un secol. A luptat în mod conştient pentru
introducerea limbii române în Biserică. Se constată, aşadar, că în acest secol au fost
tipărite în limba română cărţi biblice, de învăţătură şi de slujbă.

5
 IV. Activitatea tipografică în secolul al XVII-lea

Dacă în secolul al XVI-lea au fost înfiinţate tipografii doar la Târgovişte (sau

Dealu), Bucureşti, Sibiu şi Braşov, în secolul al XVII-lea au apărut noi tipografii:
Câmpulung (1635), Govora (1637), Dealu (1644), Târgovişte (1646), Bucureşti (1678),
Buzău (1691), Snagov (1696), Râmnic (1642), Iaşi (1641), Alba Iulia (1640), Sebeş
(1683).

Lucrări teologice, biblice şi de cult mai însemnate:

TRANSILVANIA

Simion Ştefan (mitropolit al Transilvaniei 1643-1656)

- Noul Testament Alba Iulia – 1648
Traducerea a început-o ieromonahul Silvestru, fost egumen la Govora, cel
care a tipărit şi Evanghelia învăţătoare de la Govora, din anul 1642. Munca lui a fost
continuată de alţi preoţi cărturari şi de mitropolitul însuşi. Valoarea acestei lucrări constă
în faptul că este prima ediţie integrală a Noului Testament în româneşte. În a doua
prefaţă, ierarhul punea în discuţie problema unităţii limbii literare româneşti. Conştient de
unitatea etnică a tuturor românilor, declara că s-a străduit în aşa fel încât să fie înţeles de
toţi:
„(...) Aceasta încă vă rugăm să luaţi aminte, că rumânii nu grăiesc în toate ţările
într-un chip, încă nici într-o ţară toţi într-un chip. Pentru aceea cu nevoie poate să
scrie cineva să înţeleagă toţi, grăind un lucru unii într-un chip, alţii într-alt chip. Bine
ştim că cuvintele trebuie să fie ca banii, că banii aceia sunt buni, carii îmblă în toate
ţărăle, aşea şi cuvintele acelea sânt bune, care le înţeleg toţi. Noi drept aceea ne-am
silit, de cât am putut, să izvodim aşea cum să înţeleagă toţi, iar dacă nu vor înţeleage
toţi, nu-i de vina noastră, ci din vina aceluia ce-au răsfirat românii printr-alte ţări, de şi-
au amestecat cuvintele cu alte limbi de nu grăescu toţi într-un chip”.

Limba în care a fost tradus textul era o limbă apropiată poporului, de o mare
frumuseţe literară. O serie de cuvinte n-au fost traduse, ci au fost îmbrăcate într-o formă
fonetică şi morfologică românească, intrând astfel în limba română unele neologisme.
Fiecare pagină are rezervat un spaţiu pentru trimiteri la alte capitole şi versete din Sf.
Scriptură, dar şi pentru explicarea unor cuvinte mai puţin cunoscute, sau pentru unele
scurte comentarii. La 23 de cărţi din Noul Testament exista câte o scurtă introducere,
cu date despre autori, timpul, locul, limba în care s-au scris cărţile respective şi
cuprinsul lor. Sunt amintiţi şi unii Sfinţi Părinţi (Sf. Ioan Gură de Aur, Atanasie,
Ieronim). Apar uneori chiar şi mici dispute teologice cu filosofii păgâni.

6
 Traducerea din 1648 a fost folosită şi în ediţia Bibliei de la Bucureşti din 1688 şi
în ediţia Noului Testament de la Bucureşti din 1703. Trei predoslovii (Marcu, Luca şi
Ioan) au fost reproduse în Biblia de la Bucureşti, doar cu mici modificări grafice.
În 1651, Simion Ştefan a tipărit la Alba Iulia şi o Psaltire.

Protopopul Vasile de la biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului a redactat

prima cronică românească din Transilvania.

MOLDOVA
Varlaam (mitropolit al Moldovei 1632-1653)
1643 – a scris Cazania sau Carte românească de învăţătură la dumenecele de
preste an, şi la praznice împărăteşti şi la svânţi mari
- are 506 foi şi este ilustrată cu numeroase scene biblice, chipuri de sfinţi,
frontispicii, iniţiale înflorate lucrate de meşterul gravor Ilia.
- cuprinde 54 de cazanii la duminici şi 21 la sărbătorile împărăteşti şi ale
sfinţilor mari.
- principalul izvor al Cazaniei îl constituie lucrarea Comoara a lui Damaschin
Studitul (în limba slavonă – sec. al XVI-lea).
- 20 de cuvântări sunt preluate în Cazania din 1643.
Cazania are două prefeţe:
- prima, semnată de domnitorul Vasile Lupu, adresată „la toată seminţia
românească pretutindenea ce se află pravoslavnici într-această limbă”. În cuprinsul ei se
arată că „(...) dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pe limba românească, întâiu
de laudă lui Dumnezeu, după aceea de învăţătură şi de folos sufletelor pravoslavnice”.
- a doua, semnată de mitropolitul Varlaam. El arată motivele care l-au
determinat să scrie această carte de predici: limba românească n-are carte pre limba
sa, lipsa dascălilor şi a învăţăturii. Considera că datoria lui era de a fructifica talantul
primit de la Dumnezeu, „până ce mă duc în casa cea de lut a moşilor miei”. Aflăm de
asemenea că tiparul a fost trimis de Petru Movilă, iar cheltuielile de tipărire au fost
suportate de domnitorul Vasile Lupu.
Cuprinsul, structura şi dimensiunile cazaniilor, limba lor sunt lipsite de unitate,
aceasta însemnând că ele sunt opera mai multor traducători din Moldova şi Transilvania.
Meritul lui Varlaam a fost că a reuşit să strângă într-o lucrare unitară vechile
cazanii traduse sau prelucrate din greceşte şi slavoneşte.
- cartea a cunoscut o foarte largă răspândire la românii de pretutindeni. În vestul
ţării s-au descoperit 72 de exemplare. Nicolae Iorga a descoperit doar în sudul
Transilvaniei 20 de exemplare.
1644 - Şapte Taine ale Bisericii
1645 - Răspunsul împotriva Catehismului cavinesc. Este vorba de Catehismul
tipărit în anul 1642 în Transilvania, la dispoziţia principelui Gh. Rakoczy I. Un exemplar
a ajuns şi în biblioteca boierului muntean Udrişte Năsturel, cumnatul domnitorului Matei
Basarab. Acolo a fost găsit de mitropolitul Varlaam, când a ajuns la Târgovişte, în
misiunea sa de a-i împăca pe Vasile Lupu şi Matei Basarab. Citindu-l şi „găsindu-l plin
de otravă, de moarte sufletească”, a convocat un sinod al ierarhilor şi egumenilor din
Ţara Românească şi Moldova, care a elaborat acest Răspuns la Catehismul calvinesc.

7
 Prefaţa era îndreptată „către creştinii din Ardeal şi către alţi creştini, toţi carii
sânt pravoslavnici, iubiţi creştini şi cu noi de un neam rumâni, pretutindenea tuturor ce
se află în părţile Ardealului şi într-alte ţări, ce sânteţi cu noi într-o credinţă”.
1646 – Carte românească de învăţătură la pravilele împărăteşti şi de la alte
giudeaţe = (Pravila lui Vasile Lupu).

Dosoftei (mitropolitul Moldovei 1671-1686, cu o întrerupere în 1674-1675)

- studii la şcoala Frăţiei ortodoxe din Lvov
- călugăr la mănăstirea Probota
- episcop la Huşi, Roman şi apoi mitropolit al Moldovei
Traduceri: - Istoriile lui Herodot
- un Pateric egiptean
- lucrarea Mântuirea păcătoşilor de Agapie Landos
A revizuit, pe când era episcop la Roman, traducerea Vechiului Testament,
făcută de spătarul Nicolae Milescu Spătarul la Constantinopol, care a fost ulterior tipărită
în cadrul Bibliei de la Bucureşti (1688).
A elaborat Psaltirea în versuri, tipărită în 1673 în mănăstirea ucraineană de la
Uniev, Polonia. Este prima lucrare poetică de mari proporţii în româneşte, cu 8634 de
versuri şi peste 500 de pagini.
Fenomenul versificării psalmilor a apărut mai întâi în Franţa, apoi şi în alte ţări
ale Europei centrale şi de nord, fiind determinat şi de Reforma protestantă. În acest curent
general de versificare a Psaltirii, trebuie aşezată şi versiunea lui Dosoftei într-o limbă
naţională în cadrul Bisericii ortodoxe.
Unii cercetători au afirmat că Dosoftei ar fi fost influenţat în versificarea
psalmilor de polonezul Jan Kochanowski (sec. al XVI-lea), a cărui versificare a
Psaltirii a fost tipărită în zeci de ediţii. S-a constatat însă o profundă originalitate a
lucrării lui Dosoftei. Lucrarea are influenţe ale baladelor Mioriţa, Legenda Mănăstirii
Argeş, ale unor cântece vechi ciobăneşti. Mulţi din psalmii versificaţi ai mitropolitului
Dosoftei au intrat în cântece de stea şi în colindele românilor.
Mitropolitul Dosoftei a fost primul cărturar din Moldova care a început
traducerea şi tipărirea unor cărţi de slujbă din limba slavonă în limba română:
Acatistul Născătoarei de Dumnezeu – 1673
Dumnezeiasca Liturghie – 1679
Psaltire de-nţeles – 1680
Molitvelnic de-nţeles – 1681
Poem cronologic despre domnii Moldovei (cu 136 de versuri) – 1681
Viaţa şi petrecerea sfinţilor – în patru volume (1682-1686) (prelucrată sau
tradusă după mai multe izvoare greceşti şi slavone: mineele bizantine, Vieţile Sfinţilor,
scrise de Simion Metafrastul).
După deportarea în Polonia, în localitatea Stryi, lângă oraşul Zolkiev (în urma
unei incursiuni militare polone în anul 1686, în Moldova sub conducerea regelui Jan
Sobieski, când mitropolitul a luat cu el şi moaştele Sf. Ioan cel Nou, care au fost
reaşezate în Suceava abia după o sută de ani), mitropolitul Dosoftei continuă activitatea
cărturărească. A tradus din neogreacă prologul dramei „Erofili” şi patru capitole din
Dogmatica Sf. Ioan Damaschin. A tradus apoi din greceşte alte lucrări patristice:
Scrisorile Sf. Ignatie al Antiohiei

8
 Constituţiile Sf. Apostoli
Dialog împotriva ereziilor şi despre credinţa noastră de Simion al
Tesalonicului ş.a.

Nicolae Milescu Spătarul - umanist moldovean (1636-1708), care a trăit în

Rusia.
- distins poliglot, filolog, istoric, geograf, etnograf, memorialist, diplomat, cu
studii la marea Şcoală a Patriarhiei din Constantinopol şi la Academia de la Iaşi. În
timpul unei misiuni în China, a scris Jurnalul siberian şi Descrierea Chinei.
- a tradus Vechiul Testament, care a fost inclus apoi în Biblia de la Bucureşti
(1688).
În anul 1667, aflat într-o misiune în Suedia, a scris lucrarea intitulată Manual sau
Steaua Răsăritului strălucind în Apus, adică părerea Bisericii Răsăritene Ortodoxe
despre prefacerea Trupului Domnului şi despre alte controverse. Lucrarea a fost scrisă
la rugămintea ambasadorului Franţei în Suedia (Arnauld Pomponne – viitorul ministru de
externe al lui Ludovic al XIV-lea). Acesta a trimis scrierea lui Milescu Spătarul la Paris,
unde a fost tipărită în limba latină în 1669 în lucrarea La perpetuite de la foi de l’eglise
catholique touchant l’Eucharistie pentru apărarea jansenismului.
Dimitrie Cantemir (1673-1723) – domn al Moldovei (1710-1711)
- studii la Şcoala cea mare din Constantinopol (unde predau profesori formaţi în
Universităţile europene)
- istoric, geograf, filosof, musicolog, orientalist, poliglot.
Lucrări: - Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea, sau giudeţul sufletului
cu trupul
- Descriptio Moldaviae
- Loca obscura in Catehisi
- Sistemul religiei mahomedane

ŢARA ROMÂNEASCĂ

O parte din cărţile tipărite în timpul domniei lui Matei Basarab în Ţara
Românească erau în slavoneşte, o parte în româneşte, iar altele bilingve. Acest
fenomen s-a produs în rezultatul luptei între curentul slavon şi cel românesc. Pe de o
parte, limba slavonă devenea tot mai puţin cunoscută, încât nici preoţii n-o mai
înţelegeau. Pe de altă parte, schimbarea limbii de cult nu era uşoară, întrucât nu erau cărţi
de slujbă traduse în româneşte, iar introducerea limbii naţionale în Biserică putea fi
considerată de unii ca o alunecare în erezie, mai ales că în Transilvania învecinată
calvinismul ducea o propagandă activă printre români în acest sens. O asemenea situaţie
l-a determinat pe mitropolitul Ştefan să tipărească acele cărţi bilingve, adică să împace
şi tradiţia slavonă, dar în acelaşi timp, să ţină seama şi de realităţile de atunci, care
impuneau naţionalizarea slujbelor. Deci, marele merit al mitropolitului Ştefan este acela
că a făcut primul pas în procesul de românizare a slujbelor bisericeşti (M. Păcurariu,
Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Chişinău, 1993, p. 199).

Biblia de la Bucureşti (1688) – numită şi Biblia lui Şerban Cantacuzino.

9
 Cartea are două prefeţe semnate de domnitorul Şerban Cantacuzino şi patriarhul
Dositei al Ierusalimului.
Vechiul Testament – tradus de Nicolae Milescu şi revizuit şi îndreptat de
mitropolitul Dosoftei, pe când era episcop la Roman.
Noul Testament – folosit cel din 1648.
Întreaga lucrare a fost revizuită de fraţii Radu şi Şerban Greceanu, Constantin
Cantacuzino, ajutaţi probabil şi de Dositei al Ierusalimului.
Biblia de la 1688 este, aşadar, o încununare a tuturor strădaniilor cărturarilor de
până atunci, din cele trei Ţări Româneşti de a traduce Cuvântul lui Dumnezeu în limba
română.
1640 – Pravila de la Govora
1642 – Evanghelia învăţătoare
1652 – Îndreptarea legii – prima colecţie de legi civile şi bisericeşti din Ţara
Românească.

Udrişte Năsturel – a tradus în anul 1647 din latină în slavonă Urmarea lui
Hristos a lui Thomas de Kempis.

Radu şi Şerban Greceanu – au revizuit Biblia de la Bucureşti, înainte de a fi

tipărită. Au tradus, de asemenea, Mărgăritarele Sf. Ioan Gură de Aur.

Călugărul Mihail Moxa – a tipărit la mănăstirea Bistriţa (din Oltenia) o Istorie

universală în limba română până la anul 1489, îndeosebi după cronica istoricului
bizantin Constantin Manases.

În acest secol s-au înfiinţat şi primele şcoli superioare:

- Academia de la mănăstirea Sf. Trei Ierarhi din Iaşi – 1640 (cu dascăli
kieveni, apoi greci până în secolul al XIX-lea).
- Colegiul superior din Târgovişte (schola graeca e latina) – 1646 (cu dascăli
greci: Pantelimon Ligaridis şi Ignatie Petrizis)
- Academia de la Sf. Sava din Bucureşti – 1694 (cu dascăli greci, în frunte cu
Sevastos Kmenitis din Trapezunt).

10