Constantin

Brâncoveanu
Proiect realizat de: Chirac
Ștefan
 • Constantin Brâncoveanu a fost
domnul Țării Românești între anii
1688 și 1714, având una din cele mai
lungi domnii din istoria principatelor
române. Mare boier, nepot de soră
al domnului Șerban Cantacuzino, el
a moștenit și a sporit o avere
considerabilă, care consta în
proprietăți imobile, bunuri mobile și
sume de bani depuse la bănci din
străinătate.
• În timpul în care a domnit, Țara
Românească a cunoscut o lungă
perioadă de pace, de înflorire
culturală și de dezvoltare a vieții
spirituale, în urma sa rămânând un
mare număr de ctitorii religioase și
Constantin Brâncoveanu un stil arhitectural eclectic ce-i
poartă numele.
 Construcțiile lui Constantin Brâncoveanu
1. MĂNĂSTIREA HUREZI

Construită de Constantin Brâncoveanu la Românii de Jos între

1690-1693, Mănăstirea Horezu etalează la interior poate cea
mai elegantă și mai matură frescă de inspirație bizantină din
România, depășind chiar și predecesoarele sale medievale din
Bucovina. Domnitorul martir a donat nu doar terenul, banii
necesari construcției, dar și câteva moșii care să susțină
economic comunitatea monahală. La data construcției era cea
mai mare mănăstire din țară. Luminata domnie a lui Constantin
Brâncoveanu a fost pentru arte o adevărată Renaștere, la scara Țării
Românești. Felul de a construi, cu o eleganță clasică, culoare locală și
exuberanță barocă, a consacrat pentru arhitectura epocii sale și a
câtorva urmași la tron denumirea de stil brâncovenesc.
 2. Mănăstirea Mamu
• Mama domnitorului Constantin Brâncoveanu, jupâneasa Stanca,
fiica postelnicului Constantin Cantacuzino şi soţia lui Papa
Brâncoveanu, a construit o biserică de lemn la Mamu, după anul
1655, când soţul ei a fost ucis în răscoala seimenilor. Biserica a fost
zidită în locul primei ctitorii, care, aşa cum consemna cronicarul
Radu Greceanu, era veche, fiind de demult, se stricase, iar dumneaei
jupâneasa Stanca, maica măriei sale, o au făcut de isnoavă însă iar,
de lemn.
• Mai târziu, la 1695, însuşi domnitorul Constantin Brâncoveanu, în
al şaptelea an al domniei sale, trecând prin satul Lungeşti şi vizitând
vechea mănăstire, ctitorită de mama sa, a hotărât refacerea ei din
temelie, de această dată din zid. Din acest moment, istoria sfântului
lăcaş ne este cunoscută până astăzi.
 • Aflata pe valea raului Sambata, la poalele Muntilor Fagaras, este
3. Mănăstirea renumita ca loc de reculegere, mangaiere si intarire sufleteasca pentru
Constantin credinciosii si vizitatorii ce se roaga ori poposesc in acest locas sfant.
• Pentru a intari si a salva Ortodoxia romana de noul pericol al
Brâncoveanu de la catolicizarii, aparut prin trecerea Transilvaniei sub stapanirea
Sâmbăta de Jos Habsburgilor (1683), domnitorul Constantin Brancoveanu a intemeiat
la Sambata de Sus o manastire ortodoxa, pentru a da marturie in timp
despre unitatea de neam si credinta a romanilor de pe ambele
versante ale Carpatilor.
ȚINUTA PE TERITORIUL ROMÂNIEI ÎN SECOLUL
AL XVII-LEA
• COSTUMUL DOMNESC ŞI BOIERESC
• Pe cap se purta căciulă de blană fie
cu formă înaltă, împodobită cu
egretă prinsă cu o broşă scumpă,
fie ca o bonetă mai joasă care
putea avea şi bor, despicat în
frunte, „a la Schiavone”.
• Pe trup veşmântul tradiţional de
ceremonie era caftanul cu mâneci
lungi, cu fente, din catifea înflorată
şi îmblănit.
Remarcabilă era la caftane bogăţia
cheotorilor întinse de-a lungul
pieptului, ca nişte benzi din
împletitură de fir, dispuse la distanţe
regulate, ca şi nasturii din noduri de
fir (numite mai târziu
„brandenburguri”).Caftanul era
uneori înlocuit de conteşul cu
mâneci scurte şi largi . În vremea lui
Constantin Brâncoveanu caftanul
avea aspectul unei mari pelerine, cu
fente pentru mâini, dublată cu
hermină, ca şi cea a Regelui Soare
din Franţa contemporană.
• Sub caftan se îmbrăca anteriul
la fel de lung, încheiat până la
brâu cu nasturi , şi şalvari, de care
erau cusuţi ciorapi de piele (meşi),
peste care se purtau în picioare
papuci , iar pentru călărie
cizme. Deseori, sub caftan,
domnitorii purtau însă veşminte
de tip apusean: tunică scurtă până
mai sus de genunchi, închisă cu
nasturi şi cu ceaprazuri până la
brâu, pantaloni pe picior şi
cizme. Boierii rivalizau în lux cu
domnitorii. Meşteşugarii care
lucrau pentru Constantin
Brâncoveanu şi boierii mai mici
apăreau în picturile votive
înveşmântaţi în haine de aceeaşi
croială, doar executate din
materiale mai modeste , din stofe,
fără strălucirea florilor de aur şi cu
blănuri ieftine. Uniforma
ostăşească există în al doilea
deceniu al secolului.
Arcaș călare
român
Costumul feminin
• Costumele doamnelor erau de o deosebită
splendoare. Pe cap soţia lui Vasile Lupu,
Tudosca Doamna, era înfăţişată pe broderia
mormântului purtând peste părul strâns
după moda apuseană, spaniolă, o pălărie
înaltă, cu calota brodată cu perle,
împodobită cu egretă prinsă în agrafa cu
pietre scumpe, iar la urechi cu două roze
din aur sub care atârnau cerceii. Pe trup
avea o bluză puţin vizibilă la gât, cu mâneci
brodate, răsucite (cu croiala păstrată şi azi
în costumul popular din Vrancea), apoi o
rochie din brocart cu flori, decoltată şi un
conteş cu mâneci foarte largi, din catifea cu
flori, închis pe piept cu nasturi şi cheotori
lungi
• Doamna era împodobită cu multe
bijuterii, şiraguri de perle şi lanţuri foarte
mari şi lungi, răsucite în jurul trupului.
Contemporana ei din Ţara Românească,
doamna Elina a lui Matei Basarab, avea
un costum asemănător, doar la gât avea
un guler încreţit, după moda
spaniolă. Spre deosebire de Moldova,
unde reprezentantele protipendadei
purtau în mod obişnuit pălărie,
în Ţara Românească aceasta era un
privilegiu al doamnei, boieroaicele
acoperindu-se, ca şi femeile de rând cu un
văl.
Soţiile micilor boiernaşi de ţară ca şi orăşe
ncele purtau fote sau vălnice încreţite,
asemănătoare celor rămase în portul
popular. În picioare încălţămintele erau
cele europene, cu toc mic.
 FELURI DE MÂNCARE:
Odinioară, acum mult timp, oamenii
mâncau foarte multe legume și
cereale. Se bazau pe tocănițe, în
special. Diferite terciuri din ovăz,
mei și altele.
Carnea era un aliment pe care îl
consumai doar în zile de sărbătoare,
era scumpă și nu-ți permiteai să
cumperi.
Mesele nu semănau deloc ca acum,
este o mare diferență în ceea ce
privește alimentația de-acum
cu perioada din zilele noastre, din
epoca contempornă.
 TRADIȚII ȘI OBICEIURI
• TRADIȚII: • OBICEIURI:
• Căsătoria ar fi putut fi încheiată nu mai mult de trei ori.
• În apa primei băi tradiția spune că trebuie să se pună: • Copilul nou-născut urma să fie botezat în Biserică în a opta zi
• Busuioc - ca să fie atrăgător copilul, mai ales dacă este fată după botezul numele Sfântului a acestei zile.
• Grâu - să fie cinstit • Dar chiar și cea de-a doua căsătorie a fost considerată un
mare păcat pentru care pedepsele bisericești au fost impuse.
• Mărar - să fie plăcut ca mărarul în bucate
• Mentă și romaniță - să crească ușor și să fie sănătos
• Măciulii de mac - ca să doarmă bine
• Semințe de cânepă - ca să crească repede
• Pene - ca să fie ușor ca pana
• Apă sfințită - ca să fie copilul curat ca aceasta
• Lapte dulce- ca să fie alb ca laptele
• Ouă - ca să fie sănătos și plin ca oul, care trebuie să rămână
întreg, mama copilului urmând să-l pună în apa de baie din a 2-
a zi
• Bani - ca în viață copilul să aibă parte de avere.
Dimitrie Cantemir
OPERE
 • Dimitrie Cantemir a fost
domnul Moldovei. Printre
ocupațiile sale diverse s-au
numărat cele
de enciclopedist, etnograf,
geograf, filozof, istoric,
lingvist, muzicolog și compozit
or. A fost membru
al Academiei de Științe din
Berlin. George Călinescu îl
descria drept „un erudit de
faimă europeană, voievod
moldovean, academician
berlinez, prinț moscovit, un
Lorenzu de Medici al nostru.”
Dimitrie Cantemir
 1. "Divanul sau Gâlceava Înţeleptului cu
Lumea sau Giudeţul Sufletului cu Trupul"
Această operă este prima lucrare românească originală de gândire religioasă.Subiectul
cărții, lupta între trup și suflet, între materie și spirit, prin care biserica înțelege lupta între
păcat și trăirea mistică, pornește de la epistola lui Pavel către galateeni (trupul se luptă
necontenit cu spiritul).
Lucrarea este împărțită în trei părți. Prima parte este un dialog între lume și înțelept, în care
înțeleptul învinuiește, iar lumea se laudă și se apără. Partea a doua, în care se părăsește forma
dialogului, este o culegere de citate, cele mai multe din Vechiul și Noul Testament, urmărind să
dovedească pe puncte, învinuirile aduse lumii de înțelept în partea întâi. Partea a treia este
intitulată: Pentru a preafericitei între lume și între înțelept sau între trup și suflet pace și pentru
vremelnica și vecinica pace, legământ și așezare, așijderea pentru a trecătoarei și viitoarei lumi
bună chiverniseală. În partea a treia a Divanului...autorul conchide la o împăcare între înțelept
și lume. Pentru Dimitrie Cantemir, un om de credință creștină nu trebuie să se retragă din
lume, ci pe baza unor criterii morale, poate trăi în lume, trebuie chiar să lupte cu primejdiile
morale, să înfrunte și să stăpânească patimile lumii.
2. Prezentarea
Moldovei
• este una dintre cele mai importante opere ale lui Dimitrie
Cantemir, scrisă în latină între 1714 și 1716, pe când fostul
domn al Moldovei trăia în Rusia. Cartea, un document de
primă mână asupra istoriei românilor, a fost scrisă de
Cantemir la cererea Academiei din Berlin. Lucrarea a fost
tradusă în limbile germană, rusă, greacă și desigur română.
• Lucrarea are un caracter enciclopedic, conținând descrieri
pertinente și complete de natură geografică, politică,
administrativă, organizatorică, socială, lingvistică,
etnografică ale Moldovei. Țara Moldovei este prezentată cu
istoria sa, geografia fizică, fauna, instituțiile sale, structura
socială și viața poporului.
 Harta
Moldovei (1714)
• Se află în incinta Bibliotecii
Naţionale din Paris cu
titlul Principatus Moldaviae nova
§ accurata Descriptio delineate
Principe Demetrius
Cantemirio [Descrierea
Principatului Moldovei nouă şi
exactă desenată de Principele
Dimitrie Cantemir]. Pentru prima
dată a fost tipărită în Olanda, la
1737. În spaţiul românesc, harta a
fost reprodusă în 1872, volumul
I: Opere, Societatea Academică,
iar mai apoi în Memoriile Secţiunii
Istorice, seria III, t. VI, 1927, în
ediţia „Descrierea Moldovei”,
Editura Academiei RSR, 1973.