Drept roman

- curs 5 -

-Tot in vremea imparatului Hadrian, au dobandit putere de lege si hotararile imparatului, denumite
Constitutiuni Imperiale. Acestea se clasifica in 4 categorii:

1.Edicte

2.Mandate

3.Decrete

4.Prescripte

1.Edictele ( Edicta ), cuprindeau dispozitii de maxima generalitate si erau date atat in domeniul dreptului
public, cat si n dreptul privat.

2.Mandatele ( Mandata ), erau instructiuni date de catre imparati inaltilor functionari imperiali, mai ales
guvernatorilor de provincie, in domeniul administrativ si penal.

3.Decretele ( Decreta ), erau hotarari judecatoresti pronuntate de catre imparat; astfel imparatul putea fi
ales judecator, judeca procese si pronunta hotarari obligatorii, de regula, doar partilor. Insa, uneori, cu
ocazia pronuntarii sentintei, imparatul introducea o noua regula de drept care din momentul acela
devenea, in general, obligatorie. In asemenea cazuri, decretele erau izvoare de drept.

4.Prescriptele erau consultatii juridice oferite de unii imparati ( Hadrian ), in calitate de jurisconsulti.
Aceste consultatii juridice erau obligatorii pentru toti judecatorii. Daca raspunsurile erau adresate
magistratilor, aceste consultatii imbracau forma unei scrisori si se numeau Epistula. Daca erau adresate
raspunsurile, erau scrise chiar sub textul cererii. Unele prescripte pe langa raspunsul adresat la
intrebarea imparatului, cuprindeau si anumite reguli cu caracter general. Erau de cele mai multe ori
sistematizate si publicate.

OPERA LEGISLATIVA A IMPARATULUI IUSTINIAN

-Spre sfarsitul epocii postclasice, in vremea imparatului Iustinian, sistemul sclavagist roman se afla in
ultimul stadiu al decaderii. In dorinta de a revitaliza societatea romana, Iustinian a organizat anumite
comisii carora le a ordonat sa repuna in vigoare cele mai importante izvoare ale dreptului clasic in
speranta ca sistemul sclavagist se va revitaliza. Aceste comisii au intocmit cateva sistematizari ale
izvoarelor dreptului clasic constituite in Opera legislativa a imparatului Iustinian.

-Aceasta opera legislativa a intrat in vigoare si s a aplicat in practica instantelor, cu toate acestea
sistemul roman sclavagist s a prabusit si a fost inlocuit cu sistemul feudal bizantin. Opera lui Iustinian
prezinta o importanta inestimabila care decurge insa dintr un factor conjunctural si anume faptul ca
cele mai importante lucrari ale jurisconsultilor clasici au fost distruse de barbari, astfel incat noi le
putem cunoaste numai prin intermediul operei legislative. Pe baza acestei opere au putut fi reconstituite
toate institutiile dreptului clasic roman. Opera legislativa cuprinde 4 lucrari: codul, digestele, institutele si
novelele.

1. Codul (codex) - A fost publicata in doua editii:

-Prima editie cuprinde toate constitutiunile imperiale date din vremea lui Hadrian si pana in anul 529
(aceasta editie insa s a pierdut).

-A doua editie curpinde toate constitutiunile imperiale date din vremea lui Hadrian pana in anul 534 si
ne a parvenit sub numele de codex repetite prelectionis.

-Codificarea a fost infaptuita de o comisie alcatuita din 10 profesori si avocati, in frunte cu Tribonian (cel
mai mare juriconsult al vremii respective).

-A fost sistematizata in 12 carti, cartile impartite in titluri, titlurile impartite in constituttiuni, iar unele
constitutiuni in paragrafe. De accea pentru citarea unui text din cod, se foloseste litera "C" urmata de 3-4
cifre.

-In fruntea fiecarei constitutiuni exista o inscriptio in care se arata numele imparatului care a dat
constitutiunea si persoana careia ii se adreseaza, iar la sfarsit in subscriptio se arata data si locul emiterii
acestui act legislativ.

-Codul cuprinde dispozitii de drept public si drept privat, iar in 2 carti regasim si dispozitii de drept
canonic (bisericesc).

2.Digestele (digesta) - Este o culegere de fragmente extrase din lucrarile jurisconsultilor clasici si a fost
publicata in anul 533. Lucrarea a fost elaborata de o comisie alcatuita din 15 profesori si avocati, in frunte
cu acelasi Tribonian. Metoda de lucru a comisiei a fost stabilita chiar de imparatul Iustinian prin 3
constitutiuni imperiale care ulterior au devenit prefete ale digestelor. Prin aceste constitutiuni Iustinian a
precizat ca fragmentele extrase urmeaza a fi puse in practica, deci trebuiau adaptate la noile realitati.

-Comisia a selectat 2000 de lucrari clasice pe care le a considerat reprezentative, ulterior a extras din
acestea cele mai valoroase fragmente. Insa, cu aceasta ocazie, membrii comisiei au constatat ca unele
solutii erau controversate, iar anumite institutii de drept erau depasite, inaplicabila; de aceea Iustinian a
dat inca 50 de const. imperiale prin care a solutionat toate controversele si a desfiintat toate aceste
const. depasite.

-Fragmentele extrase au fost sistematizate in 50 carti, cartile impartite in titluri, titlurile in fragmente, iar
fragmentele in paragrafe. Pentru citarea unui text din digeste vom utiliza litera "D" urmat de inca 4 cifre.

-In fruntea fiecarui fragment se afla inscriptio, in care se arata lucrarea din care s a extras fragmentul si
autorul lucrarii. Cele mai valoroase edicte ale digestelor au fost publicate de catre Theodor M. si de ... in
anul 1931.

3. Institutele (institutiones) - Au fost publicate ca si digestele in anul 533 si reprezinta un manual de

scoala adresat studentilor asemeni institutelor lui Gaius. Insa, spre deosebire de institutele lui Gaius,
institutele lui Iustinian au putere de lege (obligatorii pentru judecator). Au fost intocmite pe baza
institutelor clasice, mai ales cele ale lui Gius, Marcian si Florentin.

-Institutele lui Iustinian sunt alcatuite din 4 carti, cartile impartite in titluri, iar titlurile in paragrafe.
Constatam ca nu exista sistematizarea pe fragmente; nu avem inscriptio, astfel ca nu cunoastem autorii.

4. Novelele - Cuprind toate constitutiunile imperiale date de catre Iustinian intre anii 534 si 565 fiind deci
continuarea Codului. Sistematizarea acestora s a facut insa dupa moartea imparatului de catre persoane
particulare care au inclus in lucrare si constitutiunile abrogate, ceea ce a condus la anumite contradictii.

-Opera legislativa a lui Iustinian a fost publicata in anul 1489, fiind cunoscuta sub numele de Corpus Iuris
Civilis (culegere a dreptului civil).

Procedura civila romana

-Procedura civila romana cuprinde totalitatea normelor juridice care guverneaza desfasurarea
proceselor private, procesele care se referala libertate, proprietate, mostenire si valorificarea
creantelor.

-Romanii au cunoscut 3 sisteme procedurale: procedura legisactiunilor, procedura formulara si

procedura extraiordinara.

PROCEDURA LEGISACTIUNILOR
-S a aplicat in epoca veche fiind foarte rigida si formalistica. Cuvantul legisactiune provine de la
legisactio (actiunea legii).

-Legisactiunile sunt anumite tipuri de procese prin care erau solutionate litigiile.

In epoca veche, anii au cunoscut 5 tipuri de procese:

-Trei dintre acestea erau utilizate in vederea recunoasterii pe cale judiciara a unor drepturi subiective
(legisactiuni de judecata). Acestea sunt: sacramentul, iudicis arbitrive postulatio (cererea de chemare in
judecata sau cerere de arbitrare) si condictio.

-Celelalte 2 tipuri de procese erau utilizate in vederea valorificarii drepturilor subiective care au fost deja
recunoscute pe cale judiciara si se numesc legislatiuni de executare. Acestea sunt: manusiniectio
(apucarea cu mana), pricnoris capio (luarea de gaj).

-In procedura legisactiunilor, procesul se desfasura in 2 faze:

Prima faza avea loc in fata magistratului si se numeste faza in iure.

A doua faza are loc in fata judecatorului si se numeste faza in iudicio.

-Procedura legis. prezinta urmatoarele caractere:

Caracter judiciar - pentru ca in prima faza procesul putea fi organizat doar de catre unul din magistratii
care aveau atributii judiciare.

Caracter formalist - pentru ca fiecarui tip de proces ii corespundeau anumite formule solemne, iar
greseala unui singur cuvant, chiar si genul substantivului, atragea dupa sine pierderea procesului.

Caracter legal - pentru ca legisactiunile au fost create prin legi, iar formulele solemne corespunzatoare
fiecarui proces au fost create de pontifi pe baza unor texte din lege.

-In procedura legisactiunilor, procesul se desfasura potrivit unor norme. Complexul de reguli care
guverna desfasurarea proceselui in 2 faze numindu se ordo iudiciorum privatorum.

Prima faza a procesului

-In prima faza procesul avea caracter consensual. Ceea ce preupunea prezenta ambelor parti in fata
magistratului. La aceea epoca statul nu avea atributii de citare; paratul era citat chiar de catre reclamant,
prin unul din urmatoarele procese de citare:

a) In ius vocatio - cel mai vechi procedeu de citare, consta in faptul ca reclamantul il cita pe parat prin
cuvinte solemne in ius te voco (te chem in fata magistartului). Aceste cuvinte solemne puteau fi rostite
doar in loc public, cu martori, iar nu la domiciliul paratului pentru ca domiciliul la romani era considerat
un templu. Daca reclamantul constatata cu martori refuzul paratului de a se prezenta in fata
magistartului, il putea aduce cu forta. Totusi paratul putea sa aduca un garant numit vindex care
promitea ca paratul se va prezenta la un alt termen. Daca debitorul se ascundea, magistratul ii elibera
reclamantului o misio in posesione prin care il trimitea in stapanirea bunurilor paratului ca sa l
constranga sa se prezinte la proces.

b) Vadimonium extra judiciare - este un procedeu de citare mai evoluat, desemneaza o conventie prin
care partile stabileau in alt termen pentru a se prezenta in fata magistratului.

c) Condictio - Era utilizat pentru citarea paratului pelegrin. Daca ambele parti se prezentau in fata
magistratului, incepeau dezbaterile contradictorii prin utilizarea formulelor solemne corespunzatoare
fiecarui tip de proces. Primul vorbea reclamantul, afat de pretentiile reclamantului, paratul putea sa
adopte una dintre urmatoarele 3 atitudini: in primul rand putea sa recunoasca pretentiile reclamantului,
recunoastere numita confesio in iure. Potrivit Legii celor 12 table, cel care recunoastea era similat cu cel
condamnat. Conform adagiului, confesus pro iudicato est (cel care recunoaste se considera reclamat).
Daca recunoastea procesul nu mai intra in faza 2.

In al doilea rand, paratul putea sa nege pretentiile reclamantului, dar sa nu si dea concursul la
desfasurarea procesului. Acest procedeu se numea indefensio. Paratul era asimilat cu cel condamnat, iar
procesul nu mai trecea in faza 2.

In al treilea rand, paratul nega pretentiile reclamantului dandu si concursul la desfasurarea procesului -
infitiatio. In acest caz, procesul trecea in faza 2 si urma sa se finalizeze cu pronuntarea unei sentinte de
condamnare.

-In epoca regalitatii, procesele private erau organizate chiar de catre rege. Dupa fondarea Republicii,
procesul in prima faza era organizat de magistratii judiciari; la inceput de catre consul, apoi de catre
pretorul urban si mai tarziu de pretorul pelegrin, de catre edilii curuli, iar in Italia atributiunile erau
exercitate de reprezentantii pretorilor urbani si de magistartii municipali, iar in Plebiscit de catre
guvernatori.

-Dreptul magistratului de a organiza un proces se numea iurisdictio si era de 2 feluri: Iurisdictio

constentioza - intervenea atunci cand interesele partilor erau opuse, iar procesul se finalizarea cu
promulgarea unei sentinte (de condamnare sau de absolvire);

-Iusidictio gratioza - intervenea cand interesele partilor erau comune, iar acestea cooperau cu
magistratul in cadrul unui proces fictiv, simulat.

In iure cesio - proces fictiv. Partile simulau ca se judeca, in realitate insa transmiteau dreptul de
proprietate a unui lucru. Astfel, reclamantul, era cel care urma sa primeasca dreptul de proprietate.

El afirma in cuvinte solemne ca este proprietatrul, paratul care transmitrea dreptul de propiretate nu l
contrazicea, iar magistratul ratifica afirmatia reclamantului si ii recunostea dreptul.