ABORDAREA PROBLEMELOR DE FRAZEOLOGIE

ÎN CADRUL DISCIPLINELOR OPŢIONALE

LA CICLUL PRIMAR

INSTITUTOR MIHAELA DOBRA

Adevărata bogăţie a unei limbi, spune Theodor Hristea,este dată, în

mare măsură,şi de bogăţia ei frazeologică.Şi asta, pentru că frazeologia este
expresia culturii unui popor, iar valoarea stilistică a locuţiunilor, expresiilor şi
unităţilorsintagmatice ale limbii române este atât de mare, încât neglijarea
acestui aspect în studiul limbii , chiar şi la ciclul primar, ar duce la sărăcirea
competenţei lingvistice ulterioare a elevilor. Nici nu putem vorbi de cultivarea
limbii în afara studierii unor aspecte de fond ale frazeologiei.
Abordarea problemelor legate de frazeologie la clasele I-IV este departe
de a fi una teoretică, ea făcându-se mai ales prin jocuri lingvistice şi exerciţii cu
caracter aplicativ.În cadrul unor opţionale având ca obiectiv cultivarea limbii, un
segment important al tematicii propuse poate viza şi probleme de frazeologie.
Elevii trebuie să conştientizeze două lucruri legate, de pildă, de
locuţiuni:
1.faptul că există în limbă grupuri de cuvinte sudate, având un înţeles unitar
(aceasta fiind una din condiţiile locuţiunilor, reieşind din definiţia lor);
2.că fiecare constucţie de acest gen, şi în deosebi locuţiunile, are o parte de
vorbire sinonimă (în enunţ ele se comportă din punct de vedere gramatical ca
partea de vorbire respectivă).
Tipurile de exerciţii pot fi diverse, în funcţie de obiectivele operaţionale
propuse.Ele pot urmări, la început, recunoaşterea unor astfel de „grupuri de
cuvinte”în cadrul unor enunţuri date.
Se porneşte, desigur,de la câteva exemple. Li se explică elevilor că din
propoziţia „ Speriat de câini , a luat-o la sănătoasa” , grupul de cuvinte „a luat-o
la sănătoasa” se comportă altfel decât celelalte cuvinte: înţelesul e unitar şi
întregul grup poate fi înlocuit cu verbul „a fugit”.
După ce elevii vor recunoaşte locuţiunile, li se propun exemple noi
pentru a le introduce, la rândul lor, în enunţuri. Atrăgătoare şi creativă este
sarcina de a alcătui un mic text ( o mică povestioară ) folosind, de exemplu, cinci
locuţiuni date de învăţător.
Următoarele exerciţii vor viza posibilitatea substituirii locuţiunilor cu părţi
de vorbire sinonime.Iată câteva tipuri de astfel de exerciţii:
a. Găseşte cuvinte sinonime cu următoarele construcţii: a aduce aminte, a
băga de seamă, ţinere de minte, bătaie de cap, verzi şi uscate;
b. Indică posibile grupuri de cuvinte sinonime cu: tânăr, bunăvoinţă, a
sfătui,regret, făţarnic( în floarea vârstei, tragere de inimă, a da sfaturi,
părere de rău, cu două feţe);
c. Formează perechi sinonimice din următoarele cuvinte şi grupuri de
cuvinte: a spăla putina, neatenţie, deştept, învăătură de minte, cu scaun
la cap, exemplu, nebăgare de seamă, a fugi etc.
Pasul următor va fi, la clasa a III-a, dar mai ales a IV-a, conştientizarea
elevilor că aceste constucţii pot fi clasificate, ca şi cuvintele, după valoarea lor
morfologică, în verbele, substantivele, adjectivele, în cadrul unor enunţuri, ele
îndeplinind funcţia sintactică a părţilor de vorbire sinonime. De exemplu, „a da de
veste” ( a anunţa) sau „a ţine piept” ( a se împotrivi) sunt construcţii verbale
putând îndeplini funcţia de predicat verbal, „nod în papură” (cusur) sau „ punct de
vedere” ( opinie) sunt grupuri substantivale, comportându-se ca atare.
Un exerciţiu interesant este precizarea, de către elevi, a funcţiei
sintactice a locuţiunlor dintr-un set de enunţuri: Punctul de vedere susţinut de ei
este greşit. (S); Am ascultat punctul de vedere al colegilor. (C); Acesta este un
punct de vedere interesant. (NP); Îţi explic în ce constă eroarea acestui punct de
vedere.( A)
O altă aplicaţie poate viza transformarea unei construcţii verbale
într-una substantivală ( prin derivare), pentru a sesiza posibilităţile de îmbogăţire
a limbii şi în cadrul frazeologiei : a aduce aminte = aducere aminte; a înceta din
viaţă = încetare din viaţă; a lua cuvântul =luare de cuvânt etc.
În final, elevii vor fi îndrumaţi să „ descopere” şi ei astfel de construcţii
din lecturile lor, şi mai cu seamă din scrierile lui Ion Creangă, fiecare
întocmindu-şi fişe cu locuţiuni verbale, substantivale şi adjectivale.