Simbolismul

Plumb de George Bacovia

În opinia lui Nichita Stănescu, Bacovia este: „poetul care șochează mintea, ochiul, arta.”

Bacovia reprezinta ultima etapă de dezvoltare a simbolismului, însă lirica bacoviană

întruchipează cea mai strălucită expresie a curentului literar, în spațiul românesc. Având o natură
melancolică și fiind de un pesimism exacerbat. Bacovia mărturisește o afirmație pentru lirica
simbolistă de inspirație germană a cărei viziune întunecată și deziluzionată asupra lumii se
potrivește și felului în care reflectă lirica bacoviană universul uman.

Poezia Plumb deschide volumul omonim din 1916. Textul este o artă poetică, scrisă cu scopul de
a prezenta concepția artistului despre lume și viață, prin intermediul mijloacelor artistice
specifice.

Tema poeziei o constituie condiția creatorului într-o lume meschină, limitată spiritual, în care
artistul se simte izolat. Temele secundare ale textului sunt moartea si iubirea. Apartenența
textului la simbolism se justifică prin utilizarea elementelor recurente, a cromaticii specifice, a
sugestiei, prin recursul la muzicalitatea simbolica, sumbră, în acord cu ideea textului.

Titlul poeziei, repetat de 6 ori în context, reprezintă un laitmotiv care denumește, prin ocurență,
societatea claustrantă în care poetul trăiește. În acest sens denotativ, plumb este un metal greu,
moale, maleabil, toxic, de culoare cenușiu-albăstrie. În sens conotativ, plumbul sugerează
apăsarea, monotonia existenței, angoasa.

Poezia este alcătuită din două strofe, care delimitează două planuri macrocosmic, al exteriorului
cimitirului si microcosmic, al interiorului sufletesc.

Discursul liric se dezvoltă sub forma monologului, subliniat prin prezența mărcilor lexico-
gramaticale ale subiectivității: verbul la imperfect, stam, verbul la imperfectul compus, am
început, adjectivul posesiv, meu.

Prima secvență poetică delimitează spațiul exterior al cimitirului, ca sugestie a claustrări și a

morții, prin intermediul substantivelor, care sunt majoritatea în enunț și, cu precădere al
adjectivului plumb, care este repetat frecvent, punctează anxietatea poetului în fața morții.
Nedeterminarea temporală este evidențiată, la nivel textual, prin utilizarea verbului dormeau, la
imperfect. Identitatea somn-moarte reprezintă un motiv recurent în lirica universală și Bacovia
nu ezită să-l includă în discurs. Lumea pe care o descire poetul este pustie, golita de oameni, iar
el este singurul supraviețuitor care resimte acut, la nivel de senzații tactile și auditive,
sentimentul apasător al solitudinii. Cavoul subliniază imposibilitatea de a mai ieși din starea
catatonică, din letargia care denunță apropierea morții.

În strofa a doua, se folosește tehnica simetriei, menținându-se sugestia morții prin faptul că
anihilată orice speranță, implicit aceea pe care o va aduce iubirea. Lirismul se interiorizează și se
amplifică spaima de neant. Versul emblematic este: „Dormea întors amorul meu de plumb”, în
care adjectivul provenit din participiu sugerează o „întoarcere spre apus”, conform lui Blaga, și
semnifică destrămare biologică.
Anticiparea sfârșitului tragic se face prin noțiunea de ordin tactil: „era frig”. Neîncrederea în
intervenția salutară a iubirii este redată în versul „și-i atârnau aripele de plumb”, conotând ideea
aspirației anulata și a zborului frânt. Versul confirmă iminenta prăbușire în moarte a eului liric.

Fiind un text simbolist, poemul apelează la tehnica sugestiei, a corespondenței dintre elementele
naturi și starile sufletești abisale, a sinesteziilor vizuale, sonore și tactile.

Sugestia claustrării este reiterată la nivel fonetic prin utilizarea repetată a cuvântului „plumb” în
care cele patru consoane închid o vocală, cuvânt care construiește și rima masculină a poezie.

Prozodia este de ordin clasic, textul fiind alcătuit din două strofe, cu rimă îmbrățișată, masura de
zece silabe și ritm variabil.

Universul bacovian se particularizează prin conturarea unui cadru liric deprimat, apăsător și
poezia Plumb se dovedește emblematică prin felul în care formulează crezul existențial al
poetului.