Relația dintre două personaje

Ghiță și Lică Sămădăul – Moara cu noroc de Ioan Slavici

„Moara cu noroc ”este o nuvelă psihologică și realistă, pentru că înregistrează modificările
psihologiei personajelor principale și prezintă în mod verosimil societatea umană.

Remele nuvelei sunt dezumanizarea ca efect al dorinței de îmbogățire, banul și familia.

Protagonistul nuvelei este Ghiță, un cizmar care își câștigă existența cu greutate, din cauza
situației precare a consătenilor săi. În consecință, personajul dorește să-și schimbe meseria în cea
de hangiu, pentru că perspectiva de a câștiga bani mai mulți este reală. Lipsa portretului fizic al
personajului subliniază faptul că el se înscrie într-o tipologie umană. În schimb, narațiunea
insistă în redarea trăsăturilor sale morale, prin aglomerarea informațiilor despre modificările sale
sufletești. Intriga nuvelei este marcată de apariția bulversantă la han a lui Lică Sămădăul, care
stârnește teama în sufletul lui Ghiță.

Conflictul exterior se dezvoltă între Ghiță și Lică, între moralitate și imoralitate. Apariția
Sămădăului, bănuită de Ghiță, îl ia pe nepregătite pe hangiu.

Apariția lui Lică este impresionantă, portretul său fizic, asupra căruia se insistă prin redarea
detaliilor fizice și vestimentare, relevă caracterul malefic al personajului: „Lică, un om de
treizeci și șase de ani, înalt, uscătiv și supt la față cu mustață lungă, cu ochii mici și verzi și
cusprâncenele dese și împreunate la mijloc. Lică este un porcar, însă dintre cei care poartă
cămașa subțire și albă cu floricele și cu ghintulețe de aur.”

Meseria de porcar este incompatibila cu un aspect fizic atât de minuțios redat. Apariția
personajului creează o impresie puternică, derutantă pentru interlocutor. Lică instituie un raport
de subordonare la care Ghiță trebuie să consimtă fără drept de apel: „Eu voiesc să știu totdeauna
cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și cine ce face și voise ca nimeni afară de
mine să nu știe. Cred că ne-am înțeles”. Relația lui Ghiță este pe măsura acestui oridn, își ia
măsuri de siguranță suplimentare, își cumpără arme și un câine, își mai angajează un paznic.
Teama de Lică și apetitul pentru bani configurează conflictul sufletesc a lui Ghiță, care oscileaza
între două tendințe : datoria fără de familie și plăcerea de a strânge bani. Lică speculează
dragostea de bani a lui Ghiță și acționează în consecință. Îi oferă acestui cinci porci, obligându-l
să facă o alegere clară între a-i fi aliat sau adversar. Ghiță refuză inițial pentru ca, ulterior, să se
răzgândească și să ceară plata ultimului porcar. Răspunsul lui Lică îl descumpănește : „Noi
plătim ori nu plătim deloc” și îl face să înțeleagă că nu va putea strânge avere fără ajutorul lui
Lică. Este momentul declanșator al conflictelor personajelor.

Personajul este observat prin tehnica monologului interior, în care personajul simte mustrările
de conștiință și își afirmă patima pentru bani. Ghiță vizualizează bani și i „se împăijenesc ochii”.
Lică declanșează, în fapt instinctul lăcomiei, care există deja, în latență și structura interioară a
eroului.

La a doua întâlnire, Ghiță își analizează poziția în relația lor de afaceri: „oameni ca mine sunt
slugiprimejdioase, dar prieteni neprețuiți”. În dorința lui de a obține bani mai ușor, Ghiță face
concesii din ce în ce mai mari, care îl vor face să regreseze moral. Personajul parcurge o curbură
descendentă de la rolul de informator la spălare de bani, complicitate la crimă și crimă. Lică îi
distruge lui Ghiță ultima speranță, pe care o reprezintă iubirea pentru soția lui.

Relația dintre cei doi este o relație de subordonare, pentru că Lică, bun psiholog, știe să-l
manipuleze pe Ghiță și să-și extindă, treptat dominația asupra lui Ghiță. Lică exploatează cu
succes cele două puncte vulnerabile ale lui Ghiță: patima pentru bani și iubirea pentru Ana.