PLANIFICAREA AUDITULUI FINANCIAR

Obiectivul auditului a evoluat de la detectarea fraudelor și erorilor, proces care

presupunea o verificare detaliată a tuturor operațiunilor patrimoniale și a înregistrării lor
contabile, asupra reprezentării exacte a informațiilor din situațiile financiare și a rezultatului
global obținut de către companie. Se urmărește, în acest sens, măsura în care informațiile
înregistrate în contabilitate reflectă evenimentele economice care au avut loc într-o anumită
perioadă, iar eforturile auditorului sunt intensificate pentru identificarea eventualelor manipulări
ale informațiilor furnizate de sistemul financiar, pentru prevenirea cazurilor de contabilitate
creativă sau fraudă.
O misiune de audit financiar este formată din trei mari etape care au ca scop final
emiterea unei opinii cu privire la măsura în care situaţiile financiare sunt întocmite, sub toate
aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru de raportare financiară aplicabil.

Etapele auditului financiar sunt:

1. Planificarea
2. Execuția
3. Raportarea

Standardul Internaţional de Audit (ISA) 300 tratează Planificarea unui audit al situaţiilor
financiare.Auditorul financiar are responsabilitatea de a planifica un audit al situaţiilor financiare
iar aceasta presupune stabilirea strategiei generale de audit a misiunii şi elaborarea unui plan de
audit.
Auditorul trebuie să stabilească o strategie generală de audit care îl ajută să:
 Identifice domeniul de aplicare al auditului;
 Plaseze în timp activitatea de audit;
 Determine direcţia auditului;
 Determine resursele ce trebuie alocate misiunii
 Determine numărul de membrii ai echipei de audit, etc.
Odată ce strategia generală de audit a fost stabilită, poate fi elaborat un plan de audit
pentru a aborda diferitele aspecte identificate în strategia generală de audit, luând în considerare
necesitatea de a atinge obiectivele auditului prin utilizarea eficientă a resurselor auditorului.
Stabilirea strategiei generale de audit şi a planului de audit detaliat nu reprezintă, în mod
necesar, procese secvenţiale sau separate, ci sunt strâns inter-conectate, deoarece modificările
operate în unul dintre ele pot avea drept rezultat modificarea în consecinţă a celuilalt.
Planul de audit este mai detaliat decât strategia generală de audit prin faptul că include
natura, plasarea în timp şi amploarea procedurilor de audit care urmează a fi efectuate de către
membrii echipei misiunii.
Planificarea acestor proceduri de audit are loc în timpul desfăşurării auditului, pe măsură
ce este elaborat planul de audit al misiunii. De exemplu, planificarea procedurilor auditorului de
evaluare a riscurilor are loc la începutul procesului de audit. Totuşi, planificarea naturii, plasării
în timp şi amplorii unor proceduri de audit subsecvente specifice depinde de rezultatul acelor
proceduri de evaluare a riscurilor. În plus, auditorul poate începe executarea procedurilor
subsecvente de audit pentru anumite clase de tranzacţii, solduri ale conturilor şi prezentări înainte
de planificarea restului de proceduri de audit subsecvente.

Etapele planificarii sunt:

1. Înţelegerea entităţii şi a mediului său, inclusiv a controlului intern al entităţii

A. Entitatea şi mediul său

Auditorul trebuie să înţeleagă următoarelor aspecte:
(a) Sectorul de activitate, de reglementare și alţi factori externi relevanţi, inclusiv cadrul
de raportare financiară aplicabil
(b) Natura entităţii, inclusiv:
(i) operaţiunile sale;
(ii) structurile sale de proprietate şi guvernanţă;
(iii) tipurile de investiţii pe care entitatea le face şi pe care plănuieşte să le facă,
inclusiv investiţiile în entităţi cu scop special; şi
(iv) modul în care entitatea este structurată şi finanţată, pentru a îi permite
auditorului să înţeleagă clasele de tranzacţii, solduri ale conturilor şi prezentări aşteptate
în situaţiile financiare.
 (c) Selectarea şi aplicarea politicilor contabile de către entitate, inclusiv motivele
modificării acestora. Auditorul trebuie să evalueze dacă politicile contabile ale entităţii sunt
adecvate activităţii sale şi consecvente cadrului de raportare financiară aplicabil şi politicilor
contabile utilizate în sectorul de activitate relevant.
(d) Obiectivele şi strategiile entităţii şi acele riscuri ale afacerii aferente care pot avea
drept rezultat riscuri de denaturare semnificativă.
(e) Evaluarea si revizuirea performanţei financiare a entităţii.

B. Controlul intern al entităţii

Auditorul trebuie să înţeleagă controlul intern relevant pentru audit. Deşi este probabil ca
majoritatea controalelor relevante pentru audit să fie aferente raportării financiare, nu toate
controalele care sunt aferente raportării financiare sunt relevante pentru audit. Măsura în care un
control, individual sau în combinaţie cu altele, este relevant pentru audit depinde de
raţionamentul profesional al auditorului.
Natura şi amploarea înţelegerii controalelor relevante.
Atunci când se obţine o înţelegere a controalelor care sunt relevante pentru audit,
auditorul trebuie să evalueze proiectarea acestor controale şi să determine dacă acestea au fost
implementate, prin efectuarea de proceduri suplimentare intervievării personalului entităţii.

Componente ale controlului intern

Mediul de control
Auditorul trebuie să înţeleagă mediul de control. Ca parte a obţinerii acestei înţelegeri,
auditorul trebuie să evalueze măsura în care:
(a) Conducerea, cu supravegherea persoanelor responsabile cu guvernanţa, a creat şi
menţinut o cultură bazată pe onestitate şi conduită etică; şi
(b) Punctele forte ale elementelor mediului de control asigură, în mod colectiv, o bază adecvată
pentru celelalte componente ale controlului intern şi măsura în care aceste alte componente nu
sunt subminate de deficienţe ale mediului de control.
Procesul de evaluare a riscurilor entităţii
Auditorul trebuie să înţeleagă măsura în care entitatea dispune de un proces pentru:
(a) Identificarea riscurilor afacerii, relevante pentru obiectivele de raportare financiară;
 (b) Estimarea importanţei riscurilor;
(c) Evaluarea probabilităţii apariţiei acestora; şi
(d) Decizia cu privire la acţiunile de abordare a acestor riscuri.
Dacă entitatea a stabilit un astfel de proces, auditorul trebuie să îl înţeleagă, alături de
rezultatele sale aferente. Dacă auditorul identifică riscuri de denaturare semnificativă pe care
conducerea nu a reuşit să le identifice, auditorul trebuie să evalueze dacă a existat un risc
adiacent despre care estimează că ar fi fost identificat prin procesul de evaluare a riscului
entităţii. Dacă există un astfel de risc, auditorul trebuie să înţeleagă motivul pentru care procesul
respectiv nu a dus la identificarea riscului şi trebuie să evalueze măsura în care procesul este
adecvat circumstanţelor sale sau să determine dacă există o deficienţă semnificativă a controlului
intern, în ceea ce priveşte procesul de evaluare a riscului entităţii.
Dacă entitatea nu a stabilit un astfel de proces sau dispune de un proces ad-hoc, auditorul
trebuie să discute cu membrii conducerii măsura în care riscurile afacerii, relevante pentru
obiectivele de raportare financiară, au fost identificate şi modul în care au fost abordate.
Auditorul trebuie să evalueze măsura în care absenţa unui proces de evaluare a riscului
documentat este adecvat circumstanţelor sau să determine măsura în care aceasta reprezintă o
deficienţă semnificativă a controlului intern.
Monitorizarea controalelor
Auditorul trebuie să înţeleagă activităţile principale pe care entitatea le utilizează pentru a
monitoriza controlul intern relevant pentru raportarea financiară, inclusiv pe cele aferente acelor
activităţi de control relevante pentru audit, precum şi modul în care entitatea iniţiază acţiuni de
remediere a deficienţelor din cadrul controalelor sale.
Dacă entitatea are o funcţie de audit intern, auditorul trebuie să înţeleagă natura
responsabilităţilor funcţiei de audit intern, statutul său organizaţional şi activităţile desfăşurate
sau care urmează a fi desfăşurate.

2. Identificarea şi evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă