Oricum, unitatea molară definitivă a afacerilor moderne este corporaţia32, iar întrebarea centrală a

eticii afacerilor tinde să fie pusă cu obstinaţie managerilor şi angajaţilor celor câteva mii de companii
care stăpânesc atât de mult mediul comercial în întreaga lume. În particular, nivelul molar al eticii
afacerilor este compatibil cu întrebări referitoare la rolul corporaţiei în societate şi la rolul individului
în corporaţie. Astfel, în ultimă instanţă nu este deloc surprinzător faptul că multe dintre cele mai
provocatoare subiecte se întâlnesc în interstiţiile celor trei nivele ale discursului etic. Vom avea
astfel, de pildă: a) problema responsabilităţii sociale a fiecărui membru al corporaţiei – adică rolul
corporaţiei într-o societate mai vastă – şi b) problema responsabilităţilor limitate ale locului de
muncă – adică rolul individului în corporaţie. În acest fel, deloc fără motiv, conceptul principal al unei
însemnate părţi din recenta etică a afacerilor este cel de responsabilitate socială. Şi acest concept, ca
multe altele în eticile aplicate, a primit fie o semnificaţie îngustă (ideea de responabilitate socială
fiind asociată numai de cea de profit) fie una mai amplă. În primul caz, cel mai citat este Milton
Friedman cu celebra sa formulă: „responsabilitatea socială a afacerilor este de a-şi mări profiturile“.
Apărând o asemenea poziţie, el îi numea – pe oamenii de afaceri ce susţineau ideea de
responsabilitate socială a fiecărui membru al corporaţiei – nişte „marionete nechibzuite ale forţelor
intelectuale care subminează fundamentele unei societăţi libere“ şi îi acuza pe aceştia de
„propovăduirea socialismului autentic“. În esenţă, argumentul lui Friedman este acela că: a)
directorii unor corporaţii sunt, în primul şi în ultimul rând angajaţii