Sunteți pe pagina 1din 1

INTRODUCERE

Obiectivul general al disciplinei constă în înţelegerea conceptelor utilizate în


managementul programelor și proiectelor și înţelegerea cadrului programatic şi instituţional
al fondurilor europene.
Obiectivele specifice vizează dezvoltarea, la nivel individual, a capacității de
elaborare și implementare a unui proiect precum și modalitățile de identificare a unor
potențiale surse de finanțare a proiectelor prin programele operaționale gestionate de
România în perioada 2014-2020.
Competențele profesionale dobândite sunt legate de analiza, elaborarea şi
implementarea politicilor publice la nivel central, local şi supra-naţional și elaborarea şi
implementarea sistemelor de management în organizaţiile publice.
Competențele transversale sprijină îndeplinirea la termen, în mod riguros, eficient şi
responsabil, a sarcinilor profesionale, cu respectarea principiilor etice şi a deontologiei
profesionale și aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup, deprinderea şi exercitarea rolurilor
specifice în munca de echipă, prin dezvoltarea abilităţilor de comunicare interpersonală.
În elaborarea conținutului cursului și a alegerii metodei de predare/învățare s-a avut în
vedere necesitatea de a aplica practic cunoștințele dobândite de către studenții masteranzi. În
acest sens, au fost consultate instituțiile publice care au derulat proiecte cu finanțare
europeană și s-au purtat discuții cu membrii ai grupului țintă vizat de acestea sau cu membrii
echipelor de proiect.
Conținutul cursului este adaptat, prin exemplificările realizate în cadrul seminariilor,
la sursele de finanțare europeană disponibile în în România în exercițiul financiar 2014-2020.
A fost analizat noul cadru de coordonare al FESI 2014-2020 și au fost consultate instituțiile
responsabile de îndeplinirea condiționalităților ex-ante.

S-ar putea să vă placă și