PROBLEMATICA ETICĂ (ethos = caracter, mod habitual de viață, morav, obicei):

 ce este bine şi ce este rău (în conduita umană şi în aranjamentele sociale, în

raporturile interindividuale sau intergrupuri, în instituţii etc.);
 ce este corect şi ce este incorect (dar nu din punct de vedere juridic sau
administrativ, nici din punct de vedere strict tehnic, ci dintr-un punct de vedere
principial general, punctul de vedere moral); sau ce este fair şi ce este unfair;
 ceea ce se cuvine şi ceea ce nu se cuvine (într-o societate civilizată), cum trebuie
să se comporte, sau ce trebuie şi ce nu trebuie să facă un om corect, un grup, o
instituţie = cercetare asupra normelor morale.
2
SFERA ETICII:
Etica se poate divide în:
- etica teoretică (cercetarea problemelor etice din perspectivă teoretică sau
filosofică, sub aspect pur conceptual);
- etică aplicată (cercetarea problemelor eticii din perspectiva unor situaţii concrete
cu care se confruntă oamenii şi comunităţile);
- etica individuală (are legături speciale cu ontologia vieţii interioare –
antropologia filosofică, axiologia, psihologia individuală, teoria alegerii
raţionale);
- etica socială (are conexiuni precumpănitoare cu ontologia socială, filosofia
politică, cu filosofia economiei, teoria acţiunii colective, teoria politicilor publice,
teoria instituţiilor, psihologia socială etc). Ea vizează raporturile dintre diverse
grupuri economice, sociale, etnice, de vârstă, de sex, dintre generaţii, dintre
instituţii şi persoane, dintre naţiuni şi state, sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor
morale reciproce, sau a felului în care se distribuie aceste drepturi şi obligaţii între
grupurile ce participă la o viaţă comunitară.

Domenii ale eticii sociale, politice şi economice:

- Etica aranjamentelor sociale fundamentale (constituţionale etc)
- Etica economică:
1. etica raporturilor dintre grupurile economice, dintre angajatori şi angajaţi, dintre
iniţiativa privată (de pe piaţa liberă) şi furnizarea publică (instituţionalizată, de
stat) au unor bunuri sau servicii, precum şi etica raporturilor dintre bogaţi şi
săraci;
2. etica afacerilor, sau a „corporaţiilor” – Business ethics
- Etica politică (inclusiv Etica relaţiilor internaţionale)
- Etica raporturilor interetnice şi interrasiale
- Etica intergeneraţională
- Etica raporturilor dintre sexe
- Eticile profesionale (deontologiile specifice fiecărei profesii sau fiecărui
domeniu: există etica funcţionarului public, etica juridică, etica medicală, o etică a
mass-mediei etc.)
- Bioetica
- Etica raporturturilor om - natură ( de exemplu, domeniul problematic numit de
obicei „Drepturile animalelor”).
CARACTERISTICI ALE NORMELOR MORALE – standarde, modele de conduită
umană folosite drept criterii de apreciere a acțiunilor, manifestărilor și opiniilor umane:
a. asumarea lor conștientă (se deosebesc de reflexe, stereotipuri, obișnuințe);
b. au caracter constrângător (în situațiile în care se aplică, ele nu sunt facultative;
dacă ar fi facultative, nu ar mai avea caracter normativ);
c. caracter universal (dacă se aplică într-un caz, se aplică în toate cazurile de
același tip; cerința ca o normă morală să fie universalizabilă, adică susceptibilă de
generalizare în toate cazurile relevante, este definitorie pentru norme: ceea ce nu
satisface această cerință nu este normă, ci, cel mult, o cerință locală); ele trebuie
să aibă valoare supraindividuală; 2
d. caracter reversibil (se aplică și celui care le formulează sau folosește; așadar,
cine aderă la o normă morală nu poate să o aplice numai altora, ci trebuie să
și-o asume și să o accepte și în ceea ce îl privește);
e. caracter prevalent (să aibă prioritate asupra preferințelor subiective sau
personale, dorințelor, atașamentelor etc);
f. imparțial (nu sunt create pentru unii sau împotriva unora, nu se bazează pe
interese speciale, subiective, ci se aplică tuturor persoanelor și cazurilor
relevante);
g. dimensiunea lor rațională și rezonabilă (orice normă se adresează unui agent
liber, care poate să facă anumite lucruri, fără a fi nevoit; ceea ce solicită norma nu
este ceva absurd, ci ceva dezirabil: ar trebui să fie dorit de cei mai mulți dintre
noi);
h. este un model, un prototip de acțiune care trebuie aplicat în anumite situații de
viață și totodată este o regulă rațională, validată social de comportament având
valabilitate supraindividuală;
i. trebuie să funcționeze explicit ca standard de apreciere prin intermediul
conștiinței colective.

„REGULA DE AUR” în morală:

Poartă-te cu ceilalți așa cum ai vrea ca ei să se poarte cu tine!
Sau în varianta negativă, devenită proverb: Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!