UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

Facultatea de administratie si afaceri

Specializarea administratie publica

Impozitul progresiv versus cota unica de impozitare

Student: Dumitru Maria

Grupa 202

Bucuresti, 2020
 INTRODUCERE

Sistemul fiscal la nivelul Uniunii Europene este unul foarte complex. În acest context
persoanele juridice care își desfășoară activitatea în cadrul acesteia sunt puse în dificultate din
cauza diversității ce există între sistemele fiscale individuale ale statelor membre. Aceste
aspecte de ordin fiscal stau la baza procesului decizional al unui investitor cu privire la
stabilirea teritoriului unde să-și deschidă/ să-și extindă activitatea. Fiecare stat este interesat
de atragerea capitalului străin datorită externalităților pozitive pe care acesta le generează.
Așadar, acesta este unul dintre motivele care au condus la apariția concurenței fiscale la nivel
european.
Concurența fiscală în domeniul impozitului corporativ a determinat statele membre,
pe de-o parte, să diminueze semnificativ, de-a lungul ultimelor decenii, cota statutară de
impozitare, iar pe de altă parte, să acorde din ce în ce mai multe facilități fiscale companiilor,
din dorința de a deveni mai competitive. Însă această acțiune, care ar fi afectat negativ
veniturile fiscale ale unui stat, a fost compensată printr-o altă actiune care vizează extinderea
bazei de impozitare astfel încât veniturile să fie cât mai putin afectate. În acest context, un
indicator ce ilustrează sarcina fiscală reală suportată de o companie este cota efectivă de
impozitare. În urma numeroaselor studii făcute pe această temă s-a descoperit că această cotă
diferă semnificativ de cea statutară. Un astfel de studiu a fost realizat și de Țâțu, L., Dragotă,
V., Vintilă, N. (2011), pe cazul României.

DEZVOLTAREA CONTINUTULUI

În contextul concureței fiscale ce a început să se manifeste la nivelul Uniunii Europene

în ultimele decenii, investitorii străini sunt influențați în fundamentarea deciziilor de
investiție, printre altele, și de cota de impozitare aplicată profiturilor companiilor. În
majoritatea dezbaterilor pe această temă accentul este pus pe cota statutară, deși cea care ar
trebui sa fie de interes, atât pentru plătitorii de impozite, cât și pentru cei care colectează, este
cota efectivă de impozitare, ținând cont că profitul contabil diferă de cel impozabil. Sistemul
fiscal european este destul de diversificat,nu numai în ceea ce privește cota statutară, dar și în
ceea ce privește stimulentele fiscale acordate întreprinderilor. Așadar rata legală de impozitare
nu oferă o imagine precisă a sarcinii fiscale dintr-un stat membru, în materie de impozit
corporativ, aceasta fiind influențată și de baza de impozitare. Presiunea fiscala reală este
foarte importantă deoarece acest aspect este considerat un element esențial ce ilustrează
poziția competitivă a unei țări.
Pornind de la aceste ipoteze, au fost realizate numeroase studii care și-au propus
calculul cotei efective de impozitare, printre care și cel al lui Willem Buijink et al.(2002) ,
care au calculat cota efectivă de impozitare pentru un grup de companii cu sediul în UE, în
perioada 1990-1996. Concluzia la care au ajuns autorii în urma acestui studiu este aceea că
stimulentele fiscale acordate în Uniunea Europeana diferă semnificativ de la un stat la altul,
dar ce este mai important de remarcat este faptul că aceste stimulente nu au ca obiectiv
reducerea diferențelor de presiune fiscală existente, ci dimpotrivă, adâncesc și mai mult aceste
diferențe (studiu realizat pentru UE-15). De asemenea, Tâțu, L., Dragotă, V., Vintilă, N.
(2011) , în studiul realizat pentru companiile listate la Bursa de Valori București în perioada
1997-2009, au identificat diferențe semnificative între cota statutară de impozitare și cea
efectivă. Majoritatea companiilor au fost supuse unei rate efective reduse față de cea legală,
mai ales cele care au înregistrat pierderi în anii precedenți. Totodată, autorii au remarcat
faptul că firmele care au fost supuse unei rate efective mai mari decât cea legală sunt cele care
au efectuat numeroase cheltuieli de ordin administrativ, cheltuieli ce nu sunt deductibile din
punct de vedere fiscal.
Un factor important analizat de mulți autori în studiile lor este mărimea companiei.
În ceea ce privește relația dintre acest factor și cota efectivă de impozitare s-au formulat, de-a
lungul timpului, două teorii, și anume, teoria costului politic și cea a puterii politice. La
acestea două au aderat diverși cercetători, astfel Zimmerman (1983) , susținător al teoriei
costului politic, analizează corelația dintre cota efectivă de impozitare și mărimea companiei
și ajunge la concluzia că firmele de mari dimensiuni sunt impozitate la o rată efectivă mai
ridicată, comparativ cu cele de mici dimensiuni, corelația cea mai puternică identificând-o în
sectorul petrolier. Rezultatele obținute respectă teoria susținută de acesta, care presupune că
firmelor mari le corespunde o cotă ridicată de impozit pe profit deoarece sunt supuse unui
control mai atent din partea guvernelor. Teoria puterii politice oferă o altă perspectivă asupra
corelației dintre dimensiunea companiei și cota efectivă, și anume aceea că firmele mari
beneficiază de cote efective mai reduse decât cele mici deoarece au o putere mai mare de
negociere (Siegfried, 1972) . Tran(1998) a analizat, de asemenea, corelația dintre cele două
variabile. În studiul realizat acesta a împarțit companiile în două grupuri: mari și mici. În
urma analizei constată că firmele de mari dimensiuni au beneficiat într-o proporție mai mare
de stimulentele fiscale, comparativ cu firmele de dimensiuni reduse, ceea ce sugerează o
relație negativă între cele două variabile. Nicodeme(2007) realizează un studiu asemănător
pentru companii din 21 de țări membre ale Uniunii Europene, luând ca variabile explicative
numarul de angajați și activele totale, acestea ilustrând mărimea companiei. În urma studiului
ajunge la două rezultate: pe de-o parte, identifică o corelație negativă între povara fiscală și
numarul de angajați, rezultatul fiind valid pentru toate țările analizate, iar pe de altă parte
identifică o corelație pozitivă între sarcina fiscală și activele totale, însa rezultatele nefiind
aceleași pentru toate țarile incluse în analiză. Având în vedere acestea, autorul susține că
această corelație depinde în mare măsura de cum este definită variabila „mărimea companiei”
și acceptă ca rezultat valid corelația negativă, ținând cont de faptul că cel de-al doilea model
nu este relevant pentru întreg eșantionul și nu are o semnificație economică. Ca și concluzie
generală, autorul susține că firmele dezvoltate beneficiază de o cotă efectivă de impozitare
redusă, ceea ce validează teoria puterii politice.
Un alt factor important, ce nu trebuie ignorat atunci când se discută despre
determinanți ai cotei efective de impozitare, este gradul de îndatorare al companiei. Având în
vedere deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile, atenția ne este îndreptată spre gradul de
îndatorare pe termen lung, care ar putea influența direct sarcina fiscală suportată de companie.
Modigliani și Miller (1963) au studiat această interdependență și au ajuns la concluzia că
finanțarea întreprinderii prin intermediul împrumuturilor pe termen lung este mai avantajoasă
decat o altă formă de finanțare tocmai datorită acestei deductibilități a cheltuielilor cu
dobânda care se concretizează într-un impozit pe profit mai redus plătit de companie, deci
într-un cost al capitalului redus. Trebuie ținut cont de faptul că un grad de îndatorare foarte
ridicat ar putea afecta lichiditatea unei companii. De asemenea, într-un studiu ce examinează
factorii determinanți ai variabilității cotei efective la nivelul Australiei, Richardson și Lanis
(2007) identifică o corelație negativă și semnificativă între gradul de îndatorare pe termen
lung și cota efectivă. Gupta și Newberry (1997) testează această relație folosind două modele
de regresie, diferența dintre ele constând în modalitatea de calcul a ratei efective de
impozitare. Rezultatele obținute sunt contradictorii în sensul că au identificat o asociere
negativă pentru ETR1 ( calculat ca raport între impozitul plătit și profitul brut) și o asociere
pozitivă pentru ETR2 ( calculat pe baza cash-flow-urilor). Așadar, autorii concluzionează
faptul că gradul de îndatorare pe termen lung este sensibil la modalitatea de calcul a ratei
efective de impozitare, iar în acest caz este greu de identificat influența reală pe care o are
gradul de îndatorare financiar asupra cotei efective de impozitare. Sickney și McGee (1982)
examinează, de asemenea, această interdependența pentru companii din SUA, identificând o
relație negativa între aceste două variabile.
Structura activelor la nivelul unei companii poate influența rata efectivă de impozitare
prin prisma legilor fiscale care permit deducerea amortizării acestora. Deci, este de așteptat ca
firmele cu o pondere ridicată a activelor imobilizate în total active să beneficieze de o rată
efectivă redusă. Analog, se așteaptă ca o pondere ridicată a activelor circulante să conducă la
o creștere a acestei cote. În această categorie pot fi evidențiate și cheltuielile de cercetare-
dezvoltare. Tratamentul fiscal aplicat acestor cheltuieli diferă de la un stat membru UE la
altul, deci este de așteptat o posibilă influență a acestora asupra ratei efective. Astfel, Gupta și
Newberry (1997) identifică o corelație negativă între ponderea activelor imobilizate în total
active și rata efectivă de impozitare, dar și o corelație pozitivă între aceasta și ponderea
stocurilor în total active, ceea ce înseamnă ca firmele cu o pondere ridicată de imobilizări vor
beneficia de un impozit plătit redus. De asemenea, autorii au identificat și faptul că efectuarea
cheltuielilor de cercetare-dezvoltare conduc la o diminuare a cotei efective de impozitare.
Aceleași rezultate sunt validate și de Richardson și Lanis (2007) în studiul realizat pentru
companiile din Australia.
Așadar, în cele ce urmează voi realiza un studiu empiric ce are ca scop determinarea
corelațiilor dintre cota efectivă de impozitare si variabilele explicative abordate în studiile
amintite mai sus. Analiza vizează companii din Uniunea Europeana.

CONCLUZII

Lucrarea de față analizează problematica impozitului la nivelul Uniunii Europene,

precum și factorii care influențează cota de impozitare. Analizând contextul macroeconomic,
se observă o diversificare semnificativă în ceea ce privește impozitul pe profit în statele
membre U.E. Din dorința de a se dezvolta din punct de vedere economic, fiecare stat membru
adoptă anumite politici și strategii pentru a crea un cadru economic prosper care să atragă
capitaluri și să încurajeze deschiderea de noi afaceri. În urma anumitor măsuri luate,
concurența fiscală a luat proporții la nivel european, iar în acest sens Comisia Europeana pune
problema globalizării activității economice. De-a lungul anilor s-a dezbătut profund pe
această temă, însă nici în zilele noastre nu s-a materializat. Tocmai din cauza faptului că
sistemul fiscal european este foarte diversificat, nu s-au găsit încă măsurile care, prin
adoptarea lor, să nu afecteze în vreun fel statele membre. Acestea nu au fost convinse încă de
beneficiile implementării unui sistem fiscal integrat, beneficii care ar trebui să compenseze
pierderile generate de aderarea la acesta. Așadar, constituirea unei baze fiscale comune
consolidate rămâne încă un ideal la care continuă să tindă Comisia Europeană, pentru o mai
bună coordonare a spațiului european. Pentru a deveni mai competitive, statele membre au
luat măsuri prin care să reducă sarcina fiscală, însă aceste măsuri au afectat negativ veniturile
statului, iar pentru a nu suferi mari pierderi, guvernele naționale au procedat la extinderea
bazei de impozitare. De asemenea, companiile care dețin o pondere mare de stocuri în totalul
activelor beneficiază de o cota de impozitare mai mică. Ratele de rentabilitate economică și
financiară ridicate vor contribui la optimizarea fiscală și plata unui impozit mai redus.
Totodata, referitor la dimensiunea companiei, studiul validează teoria puterii politice, deci o
companie, cu cât este mai mare, cu atât platește un impozit mai mic datorită influenței
politice. S-a identificat faptul că ponderea cheltuielilor cu cercetarea și dezvoltarea au
impactul cel mai pronunțat asupra diminuării cotei efective de impozitare, ceea ce denotă
faptul că statele membre pun accentul pe acestea și acordă stimulente fiscale semnificative.
Nu în ultimul rând, intensitatea activelor imobilizate are o influență semnificativă asupra cotei
efective de impozitare, o pondere mare a acestora ducând la creșterea cotei.

BIBLIOGRAFIE

1. Țâțu, L., Dragotă, V., Vintilă, N. (2011). An observation on the effective tax rate for
corporate income in Romania
2. Buijink, W., Janssen, B., Schols, Y. (2002) Evidence of effect of domicile on
corporate average effective tax rates in the European Union. Journal of International
Accounting, Auditing&Taxation, 11, (pg. 115-130)
3. Brașoveanu, Iulian Viorel . Analize ale politicii fiscale în România și în statele
membre ale UE , Ed. ASE, București, 2009
4. Gupta, S., Newberry, K. (1997). Determinants of the Variability in Corporate
Effective Tax Rates: Evidence from Longitdinal Data
5. Zimmerman, J.L. (1983). Taxes and firm size. Journal of Accounting and Economics
5, (pp. 119-149)
6. Tran, A.V. (1998). Causes of the book-tax income gap. Australian Tax Forum 14 (3),
(pp. 253-286)
7. Nicodeme, G. (2007). Do Larges Companies Have Lower Effective Corporate Tax
Rates?A European Survey
8. Modigliani, F., Miller, M.H. (1963). Corporate Income Taxes and the Cost of Capital:
A Correction, The American Econimic Reviw, Vol. 53, No. 3, (pp. 433-443)
9. Richardson, G., Lanis, R., (2007). Determinants of the Variability in corporate
effective tax rates and tax reform: Evidence from Australia. „Journal of Accounting
and Public Policy” 26 (pp. 689-704).
10. Stickney, C., McGee, V. (1982). Effective corporate tax rates: the effect of size,
capital intensity, leverage and other factors. „Journal of Accounting and Public
Policy” (pp. 125-152).