Dacia împăratului Traian precum și teritoriile extracarpatice(ce depindeau de Moesia Inferior)

aveau rolul strategic de a separa „masele barbare de pe malul stâng al Dunării,de la Aquincum
până la gurile fluviului”.(Ioan Aurel Pop,Coriolan Horațiu Opreanu,Marea istorie ilustrată a
României și a Republicii Moldova, București-Chișinău,2018,p.83-84)

Astfel rolul Daciei devenea acela de ,,supraveghetoare” asupra iazigilor precum și de ,,opritoare”
în fața încercărilor acestora de a se extinde spre platoul transilvan. O perioadă bună de timp
iazigii au fost ,,cei mai ostili vecini ai Daciei”(op.cit.,p.90)

I. Rolul Dacie Fașă de lumea Barbară;

Între anii 117-118 d.Hr.(în perioada crizei) rolul Daciei s-a dovedit a fi unul lipsit de
eficacitate. „Pentru a putea să realizeze asigurarea securității în zona intracarpatică,Imperiul
Roman a fost nevoit să accepte o serie de sacrificii,concretizate prin cedarea unor
teritorii,precum și să reorganizeze cele rămase încă sub a sa stăpânire”.(Mihai
Bărbulescu,Keith Hitchins et ali,Istoria României,București,1998,p.101-102)Astfel,cele trei
Dacii înfăptuite sub comanda împăratului Hadrian au fost <<centrate pe axaest-vest>>,în raport
cu cei mai periculoși vecini barbari,anume iazigii și roxolanii.

De fapt în cadrul concepției hadrianice,în fața celor două fronturi de luptă potențiale se
întindeau două zone de câmpie,nelocuite intens și sistematic în acea perioadă,cum rezultă din
cadrul cronologiei descoperirilor arheologice.

Prin urmare cele trei Dacii continuau să își îndeplinească rolul de <<ic>> despărțitor în
mijlocul lumii barbare.

Unele surse istorice relevă faptul că după războaiele marcomanice,regiunile tranlimitate au fost
mai intens populate,cu accentul administrației romane din Dacia. Din acest fapt a rezultat
nașterea unor zone de contact și la o dinamizare a schimburilor ,,și a circulației mărfurilorpeste
linia de demarcație.Spre Nord-Vest deDacia Porolisensis și înCâmpia Munteniei din fața
Daciei Malvensis circulația monedei romane șia mărfurilor romane deuz cotidian a
transformat aecte regiuni în zone de tranziție între sistemul roman ,bazat pe producția de
mărfuri și pe economia monetară,precum și pe sistemul social tribal de
barbaricum”(M.Bărbulescu,op.cit.,p.105).

După anii 230-240 d.Hr.,schimbarea echilibrului lumii barbare,mai ales spre NE și Est de
Dacia,a adus modificări în relațiile cu vecinii barbari. Rolul strategic al Daciei se apropia de
final. Vechea concepție strategică a veacului al II-lea era deja depășită.

II. Neamurile barbare din apropierea Daciei ;i instrumentarul diplomatic al politicii

romane;
După dispariția regatului dac,vidul de putere și timorarea populațiilor din barbaricum
au asigurat o perioadă liniștea la frontierele nordice și estice ale Daciei. Cele mai
populate regiuni au fost depresiunile Carpaților Orientali precum și cele din Nordul
Moldovei și Bucovina. ,,Pe Nistrul superior ,,până la Prut și în nordul Moldovei locuiau
costobocii,neam traco-geto-dac. Lor li s-a atribuit așa numita cultură Lipița”( Ioan
Aurel Pop,Coriolan Horațiu Opreanu,op.cit.,p.101).
Spre nord de Dacia trăiau unele triburi celtice,ca anarții și tauriscii,precum și(însă pe
Tisa superioară) locuiau compact și comunități dacice.
Surse istorice relevă faptul că,în timpul războaielor marcomanice,în regiunea Dunării
mijlocii cât și a Tisei superioare s-au produs mișcări de populație. Printre populațiile
amintite de izvoare au
fost:marcomanii,quazii,nariștii,hermundurii,suevii,sarmații,lacringii,burii,vandalii,victo
alii,roxolanii,costobocii etc.;dintre aceștia,primii care au amenințat Dacia au fost burii.
Aceștia au locuit inițial în SE Slovaciei și în nordul Ungariei.
În anul 180 d.Hr. au fost învinși de către guvernatorul Daciei,Sabinianus. În fața
sectorului de limes de la Porolissum,la circa 5- 15 km în fața liniei de turnuri de
pază,sunt cunoscute ca așezări barbare.
O altă populație ,,extrem de războinică o reprezintă vandalii.”
(M.Bărbulescu,op.cit.,p.106).Această populație era într-un fel destul de strâns legată de
cultura Przeworsk. Aceste elemente au fost identificate arheologic în nord-vestul
extrem al României,în necropola de la Medieșu Aurit,la Apa,Boinești,Cehăluț,Lazuri și
Crasna. Într-un fel contactullor cu limesul Daciei Porolissensis este ilustrat prin
descoperirea în interiorul unor castre romane a unor obiecte specifice(accesorii de
îmbrăcăminte,ceramică și chiar arme) specifice populațiilor culturii Przeworsk.
„Pentru ca Imperiul Roman să aplice unei populații dinafara imperiului sistemul de
relații de amicitia ,aceasta trebuia să fie suficient de importantă și de puternică,iar
aristocrația războinică să fie dominată de un rex. Spre nord-estul Daciei este amintită de
izvoare „țara costobocilor” ,iar o inscripție de la Roma atestă un oarecare Pieporus rex
Coisstobocensis.
Acestea atestând că s-ar fi putut să existe anumite legături de tip amicitia între romani
și costoboci.Însă pe vremea guvernatorului Sextus Cornelius Clemens, s-a dat ordin ca
asdingii să îi atace pe costoboci.Se speculează faptul că romanii întreețineau relații de
amicitia șicu asdingii(așa reies relațiile dintre aceștia pe vremea lui Caracalla și apoi a
lui Macrinus).
O altă înțelegere care a fost încheiată de către imperiu,prin intermediul Daciei, a fost
cea din anul 180 d.Hr.cu burii. Principala prevedere a fost aceștia să nu mai locuiască
și să nu își mai pască vitele,pentrutotdeauna,pe o fâșie de teren lată de 40 de stadii de la
granița Daciei.Totuși aceștia au fost tolerați în apropierea Daciei .Dio Cassius
relata,asta fiind pe vremea lui Sabinianus,au fost supuși cca. 12.000 de dacimărginași
din țara lor băștinașă(probabil de pe Tisa superioară,și li se promise pământ în Dacia).
Alte triburi cereau bani:romanii le ofereau stipendii pentru a ledetermina să rămână
pașnice.Astfel,un dynasten germanic(șef de trib) pe nume Tarbos a amenințat Dacia cu
război,dacă nu ar fi primit bani.Acesta însă a fost alungat de un altul,pe nume
Battarios,tot în schimbul unei sume de bani.
Studiul circulației monetare în regiunile de la vest de Dacia a constatat o creștere a
numărului de monede emise de Marcus Aurelius în afara provinciei;în Dacia fenomenul
fiind invers,ceea ce ar putea fi explicat ca prin creșterea stipendiilor față de barbari.
În concluzie,imperiul știa cum să folosească provincia Dacia ca o zonă de tampon,între
politica de la Roma de a menține pacea și stabilitatea precum și a înfrâna și acapara și
alte popoare,pentru a spori influența și puterea pe care o deținea șa acea vreme.

Bibliografie:
1. Ioan Aurel Pop,Coriolan Horațiu Opreanu,Marea istorie ilustrată a României și a
Republicii Moldova, București-Chișinău,2018;

2.Mihai Bărbulescu,Keith Hitchins et ali,Istoria României,București,1998;