NOTE DE CURS

pentru

ETRAWELSPA003 ”Aplicații ale masajului în

stațiuni balneoclimaterice” “

Titlul cursului
Bazele teoretice ale masajului

Lect. univ. dr.: Elena Rabolu

1
Introducere

Acest curs vine în sprijinul studenților prin oferirea cel or mai bune informații
legate de această temă într-o manieră condensată și didactică, ca o revizuire a
celor mai actuale materiale disponibile și website-uri interactive. Autorul a coletat
informațiile folosind cercetările publicate menționate în bibliogra fie. Deoarece
acesta este un curs educațional mai multe informații pot fi găsite urmând link -
urile prezentate.

Obiectivele cursului
 însuşirea cunoştinţelor despre originile masajului şi efectele acestuia asupra
organismului uman
 dezvoltarea capacităţii de a-şi doza propria energie în timpul şedinţelor de masaj,
dar şi de a-şi regla intensitatea şi ritmul de aplicare a procedeelor în funcţie de
particularităţile zonei masate, afecţiune şi vârsta pacientului;
 formarea deprinderii de a concepe protocoale de masaj, care să deservească
planul de tratament al fiecărui pacient în parte.
 cunoaşterea principiilor şi regulilor de aplicare ale masajului şi efectele acestuia
asupra organismului uman

Înainte de a urma acest curs, studentul trebuie să îndeplinească

următoarele:
 Cunoștințe de bază de anatomie și fiziologie

După finalizarea acestei discipline studentul ar trebui să fie în

măsură să:

 Demonstreze și să utilizeze metodele și tehnicile de masaj clasic

Obs. Acest curs vafi vizualizat împreună cu prezentarea PPT și va fi completat de
o lecție multimedia și clase virtuale in timp real pentru aspectele practice și
studiile de caz.

2
CUPRINS

1. Masajul- repere istorice............................................................................3

2. Definiţie şi generalităţi ............................................................................7
3. Reguli privind aplicarea masajului........................................................... .8
4. Indicaţii şi contraindicaţii ale masajului ....................................................11
5. Examinarea subiectului în vederea aplicării masajului.................................12
6. Influienţa masajului asupra organismului...................................................17
7. Efectele obţinute prin aplicarea procedeelor şi tehnicilor de masaj……….........21
8. Masajul ca factor de călire.......................................................................25
Bbibliografie..............................................................................................29

3
1. MASAJUL – REPERE ISTORICE

În literatura de specialitate se spune că masajul apărut odată cu omul, deoarece

se face aluzie la masarea instinctivă care are loc în cazul apariţiei unei dureri în corp şi
care se face în zona corespunzătoare durerii pe suprafaţa corpului, reuşindu-se, astfel,
o alinare a acesteia.
Masajul a fost unul dintre primele şi simplele mijloace descoperite de oameni
pentru alinarea suferinţelor. Masajul spunea Hipocrat poate întări o articulaţie slăbită sau
poate mobiliza o articulaţie înţepenită.
Primele informaţii cu privire la masaj se găsesc în tratatul de medicină scris în
China în jurul anului 2000 î.e.n. "Clasic al medicinei interne al împăratului Galben"
precum şi în tratatele de Ayurveda (termen sanscrit ce semnifică : AYUR - viaţă, VEDA -
ştiinţă) din India apărute tot în jurul anului 2000 î. e. n.
În India antică masajul a fost cunoscut şi practicat de către "popor" folosindu-se
pentru îngrijirea corpului. O astfel de practică făcea parte din preceptele religioase
„Schamvahna", care obligau pe toţi credincioşii să se fricţioneze dimineaţa cu uleiuri
mirositoare. Vechii indieni îşi ungeau corpul cu uleiuri aromate (aromoterapia). Se
îmbăiau în apele fluviilor socotite sacre. Masajul indian consta din neteziri, presiuni si
frământări ale părţilor moi ale corpului începând cu faţa, apoi trunchiul şi terminând cu
membrele superioare şi inferioare. Pe membre manevrele se executau în ritm rapid de la
rădăcina lor spre extremităţi ca şi cum s-ar fi dorit să se scoată răul din ele.
Unele documente atestă faptul că, masajul este practicat de chinezi de peste 3000
de ani. Se atribuie masajului o origine magică, pentru ca la unele popoare mai vechi
manevrele erau însoţite de cuvinte şi gesturi rituale de descântec .
În China masajul s-a dezvoltat având ca şi "coloană vertebrală" ştiinţa
meridianelor energetice şi a punctelor energetice şi era asociat gimnasticii medicale, una
din practicile sectei religioase Tao-Cheu.
Unele lucrări ne vorbesc despre masajul la egipteni, pe vremea reginei Cleopatra,
în special de masajul erotic, din care însă nu s-a păstrat un sistem riguros de masaj. Din
papirusurile egiptene şi din alte documente, aflăm că pe malul Nilului masajul se folosea,
pentru tămăduirea bolilor, alături de plantele medicinale.
Alte popoare vechi ale orientului (asirieni, babilonieni) au folosit masajul ca
tratament al războinicilor răniţi în luptă (masajul de recuperare).
Unele surse istorice ne mai indică faptul că Alexandru cel Mare este cel care a adus
masajul în civilizaţia greacă, în urma expediţiilor sale militare în Orient în acest fel s-a
constituit o primă abordare a masajului în EUROPA.

4
 Primele aplicaţii ale masajului în legătură cu activitatea sportivă au apărut la greci
şi romani, constituind o metodă importantă de îngrijire a atleţilor. Masajul era indicat
atât înainte cât şi după întrecerile sportive, cu scopul de a preveni şi combate oboseala.
În Grecia antică, masajul era obligatoriu pentru soldaţi, care îl foloseau zilnic alături de
exerciţii fizice speciale. Primii maseuri profesionişti au apărut în cadrul băilor publice,
provenind din băieşi care se numeau aliptes.
Hipocrate supranumit şi părintele medicinii este cel care răspândeşte conceptul de
masaj terapeutic, recomandându-l pentru „întărirea corpului şi slăbire progresivă". Medicii
greci foloseau manevre variate, printre care baterile (tapotamentul) efectuate cu palma
sau cu palmule (lopăţele speciale confecţionate din lemn).şi frământările.
Medicul greco-roman Asclepiade folosea fricţiunile şi frământarea pentru
„restabilirea echilibrului fizic al organismului".
Masajul a pătruns la Roma prin intermediul medicilor greci, unde a fost aplicat
pentru prima dată în casele unor personalităţi de seamă ale cetăţii cum ar fi Caius
Iulius Caesar, care suferea nevralgii cumplite ce erau ameliorate numai cu masaj,
manevra cu cele mai bune rezultate fiind „ciupirea pielii". Plinius cel Bătrân a obţinut
acordarea cetăţeniei romane de la împărat, după ce 1-a tratat, cu masaje zilnice,
folosind ca tehnici presiunile, fricţiunile şi baterile cu palmele.
Celsus spunea că fricţiunile revigorează corpul şi întăresc încheieturile. El aplica
masajul la tratamentul bolilor reumatice şi la recuperarea răniţilor.
Medicul personal al împăratului Marc Aureliu, şi al şcolii de gladiatori, Galen,
scrie un interesant tratat, teoretic şi practic, despre masaj.
În secolul al IV-lea vestitul medic Oribasius vorbeşte, într-una din operele sale
medicale, despre importanţa fricţiunilor, despre modul lor de apli care şi despre efectele
lor terapeutice.
După o perioadă din Evul Mediu, în care masajul şi practicile medicale au fost
lăsate în umbră ele fiind înlocuite cu tot felul de vrăjitorii, a urmat epoca Renaşterii când
masajul şi-a recăpătat toate drepturile după publicarea, de către medicul italian
Gerolamo Mercuriale, în anul 1569, a unui tratat despre masaj, intitulat „De arte
Gymnastica" pe care autorul 1-a dedicat împăratului Maximilian al II-lea. Acest tratat
era foarte bogat în informaţii cu privire la masaj şi la gimnastica medicală şi făcea o
trecere de la gimnastica antică la cea modernă, autorul recomandând exerciţii fizice
active şi pasive.
Opera lui Mercuriale s-a bucurat de aprecierea Universităţilor din Padova,
Bologna, Roma şi Pisa.

5
 O sistematizare a masajului în Europa a fost făcută în sec. XIX de către suedezul
Peter Henric Ling care a înglobat într-un tratat mai multe forme (tehnici) de masaj.
Astfel s-a constituit prima "cărămidă" în studiul masajului în Europa.
Masajul clasic, numit şi suedez după originea celui care l-a creat în forma actuală,
suedezul Per Henrik Link, este cea mai populară formă de masaj în Europa şi Statele
Unite. Oamenii care se hotărăsc pentru prima dată să meargă la un masaj, de obicei aleg
masajul clasic, fiindcă reprezintă o experienţă foarte plăcută. In plus, masajul clasic
ameliorează starea de sănătate şi produce relaxarea musculară şi îmbunătăţirea
circulaţiei.
Asociaţia Americană de Masaj Terapeutic defineşte masajul clasic ca pe un
complex de tehnici aplicate la nivelul straturilor superficiale ale pielii, combinate cu
mişcări active şi pasive ale articulaţiilor.
Marele chirurg francez Ambroise Pare (1509-1590), care a pus bazele gimnasticii
ortopedice, recomandă masajul pe lângă celelalte tratamente.
În limba română cuvântul masaj a fost introdus prin intermediul literaturii
medicale franceze. Poporul român a cunoscut şi practicat masajul din trecutul său cel mai
îndepărtat în scopul întăririi sănătăţii, al creşterii rezistenţei organismului, pentru
combaterea oboselii, în diferite afecţiuni, accidente sau deficienţe fizice .
Masajul medical a început să se dezvolte la noi din cea de-a doua jumătate a
secolului trecut .
Primii medici care au introdus masajul medical au fost specialişti în ortopedie,
chirurgie şi reumatologie şi cei în traumatologie sportivă.
În ţara noastră, cu multe decenii în urmă, masajul era folosit empiric de către
doftoroaiele satelor. La sate se mai practicau şi manevre empirice pentru tratamentul
entorselor şi luxaţiilor, alături de masaje.
În anul 1885 a fost publicată prima lucrare de specialitate în ţara noastră, de către
R.P. Manga, intitulată „Masajul, istoricul, manipulaţiunile, acţiunea fiziologică şi tratamentul
câtorva maladii prin acest remediu",
Ulterior literatura de specialitate consemnează şi alte lucrări de referinţă printre autorii
cei mai cunoscuţi aflându-se omul de ştiinţă, pedagogul şi profesorul doctor, Adrian N.
Ionescu.
Astăzi, în România, pe lângă masajul clasic, se mai practică tehnicile complementare
de masaj dintre care amintim drenajul limfatic manual, masajul ţesutului conjunctiv, masajul
reflex etc.

http://cadredidactice.ub.ro/marzadoina/files/2011/04/bazele-masajului-zi.pdf

6
2. MASAJUL - DEFINIŢIE ŞI GENERALITĂŢI
Masajul poate fi definit ca o prelucrare a părţilor moi ale corpului, prin procedee
manuale sau mecanice, executate metodic, în scop profilactic şi terapeutic. Părţile moi
ale corpului care pot fi prelucrate prin masaj de la suprafaţă spre profunzime sunt:
tegumentele (pielea şi mucoasele), straturile moi subtegumentare (ţesuturile conjunctive
şi grăsoase), muşchii, tendoanele şi fasciile, vasele şi nervii periferici, ţesuturile şi
organele profunde.
Masajul se poate executa în două moduri:
 manual - cea mai veche şi eficientă modalitate de masaj, datorită posibilităţilor
multiple de adaptare a mâinilor la suprafaţa masată;
 mecanic cu ajutorul unor aparate speciale de masaj;
Masajul poate fi:
 din punct de vedere al profunzimii
- superficial (se adresează părţilor moi de la suprafaţa corpului);
- profund.(se adresează ţesuturilor şi organelor din interiorul cavităţilor
corpului, masajul acţionând în acest caz în mod indirect).
 din punct de vedere al întinderii
- parţial; la rândul său masajul parţial se mai poate împărţi în: regional
(când se aplică la nivelul unei părţi bine delimitate a corpului - spate,
abdomen, faţă etc), segmentar (umeri, braţe, antebraţe, mâini, coapse,
genunchi, etc.), local (când este aplicat pe porţiuni mici de piele, pe grupe
de muşchi, articulaţii, degete);
- general.
 din punct de vedere al tehnicii şi efectelor
- procedee de masaj principale sau fundamentale;
- procedee de masaj secundare sau ajutătoare.
 din punct de vedere al timpului de aplicare
- de durată mai scurtă;
- de durată mai lungă.
 din punct de vedre al mijloacelor folosite
- masaj pe pielea umedă (uleiuri, creme, săpun etc.);
- masaj pe pielea uscată (pudră de talc).
 din punct de vedere al efectelor
- stimulativ;
- relaxator;
- terapeutic.

7
 Masajul poate avea efecte directe când procedeele de masaj acţionează asupra
straturilor superficiale ale corpului, activând circulaţia sângelui şi a limfei şi îmbunătăţind
elasticitatea pielii şi a ţesuturilor subcutanate şi efecte indirecte sau reflexe asupra
organelor interne, obţinute pe cale umorală şi nervoasă.
http://cadredidactice.ub.ro/marzadoina/files/2011/04/bazele-masajului-zi.pdf

3. REGULI PRIVIND APLICAREA MASAJULUI

Masajul se practică de regulă într-un cabinet de masaj sau o încăpere special
amenajată care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 să fie luminoasă, aerisită, călduroasă (peste 20 0C);
 pereţii să fie acoperiţi cu faianţă, iar podeaua cu gresie pentru a putea fi
întreţinute uşor;
 nu trebuie să existe decât mobilierul strict necesar alcătuit din banchetă de
masaj reglabilă, un birou, un dulap, chiuvetă cu apă curentă caldă şi rece;
Ca anexe la cabinetul de masaj ar trebui să existe un vestiar şi un grup sanitar
prevăzut cu toillete şi duş.
În situaţiile în care masajul nu se poate efectua în cabinetul special amenajat, el
va putea fi efectuat la domiciliu, în spital la patul bolnavului, sau pe terenurile de sport,
vestiare în cazul sportivilor.
Conform literaturii de specialitate maseurul profesionist este un om de talie
medie, cu o constituţie robustă, o musculatură bine dezvoltată şi o mare abilitate
manuală. Maseurul trebuie să îndeplinească o serie de condiţii şi să respecte anumite
reguli în aplicarea masajului:
 să aibă capacitatea de a-şi doza efortul şi de a rezista cât mai mult la efortul
de lungă durată specific acestei meserii;
 să adopte poziţii ale corpului care să necesite o cheltuială energetică minimă;
 să facă pauză după fiecare pacient sau după fiecare segment sau regiune
masată dacă este cazul;
 să aibă o foarte bună stare de sănătate;
 să aibă abilitate în mişcări, iar mâinile să fie calde, moi, cărnoase şi nu uscate
sau umede;
 să posede îndemânare, coordonare, supleţe în mişcări, un simţ tactil bine
dezvoltat;
 să aibă cunoştinţe temeinice de specialitate (anatomie, fiziologie, biomecanică,
neurologie, ortopedie, pediatrie etc.);

8
  să nu aibă deficienţe fizice de diverse tipuri (anomalii ale feţei, deviaţii ale
gâtului, toracelui, pareze, paralizii, astm, emfizem, eczeme, dermatoze,
transpiraţie exagerată);
 să îşi păstreze o igienă impecabilă a propriului corp şi a vestimentaţiei;
 să se spele pe mâini înainte şi după fiecare şedinţă de masaj;
 să aibă unghiile tăiate, părul scurt sau acoperit;
 să nu poate bijuterii, care ar putea răni pacientul în timpul şedinţei de masaj;
 să nu folosească parfumuri puternice;
 să nu consume băuturi alcoolice sau să fumeze în timpul programului;
 să fie calm, comunicativ, să explice pacientului procedeele ce urmează a fi
aplicate şi în ce scop;
În ceea ce priveşte regulile metodice de aplicare a masajului am putea menţiona
următoarele:
 pacientul trebuie să aibă o poziţie cât mai comodă şi să fie cât mai relaxat atât
fizic cât şi psihic;
 şedinţa de masaj se va începe cu procedee uşoare, lente, pentru a pregăti
suprafaţa masată, apoi vor creşte progresiv în intensitate până vor atinge
pragul dorit, urmând să scadă treptat, şedinţa încheindu-se cu procedee lungi
şi liniştitoare;
 se va respecta întotdeauna succesiunea procedeelor de masaj respectiv:
netezire, fricţiune, frământat, tapotament, presiuni, vibraţii;
 durata şedinţei va fi stabilită în funcţie de efectul dorit; masajul local poate
dura 10 –15 minute, cel regional 15 – 30 minute şi cel general 50-60 minute;
 pentru efectele de durată este nevoie de un număr mai mare de şedinţe
executate în serie;
 după şedinţele de masaj cu caracter stimulativ se va recomanda executarea
câtorva exerciţii fizice, iar după cele cu caracter relaxator se va recomanda
repaus de la câteva minute până la jumătate de oră sau chiar mai mult;
 pentru tratarea unei afecţiuni se vor recomanda minim de 10 – 12 şedinţe,
numărul lor neputând depăşi 20 – 30 de şedinţe, în funcţie de recomandările
medicului;
 este de preferat ca şedinţele de masaj din cadrul unui tratament să fie
executate de aceeaşi persoană până la sfârşitul tratamentului;
 în cazul în care o persoană este masată de doi kinetoterapeuţi se recomandă
ca aceştia să execute aceleaşi procedee simetric şi simultan, cu aceeaşi
amplitudine, intensitate, sens, ritm;

9
  sensul de aplicare a masajului va fi de jos în sus sau centripet în sensul de
întoarcere a sângelui către inimă, excepţie făcând zona cefei unde masajul se
va efectua în sens centrifug.

http://cadredidactice.ub.ro/marzadoina/files/2011/04/bazele-masajului-zi.pdf
http://www.sfatulmedicului.ro/Diverse/masajul_8397
Exerciţii pregătitoare pentru terapeuţi
Exerciţii pentru degete
 flexii – extensii ale degetelor, pasive şi active cu tensiuni la finalul mişcării;
 abducţii şi adducţii ale degetelor.
Exerciţii pentru pumn
 flexii – extensii ale palmei cu degetele flectate sau extinse şi tensiuni la finalul
mişcării;
 înclinări cubitale şi radiale;
 circumducţii ale pumnului.
Exerciţii pentru antebraţe şi coate
 pronaţii şi supinaţii ale antebraţelor;
 flexii – extensii ale antebraţelor.

10
4. INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII ALE MASAJULUI

1. Indicaţii

 afecţiuni musculare (contracturi, hipotrofii, hipotonii etc).;

 afecţiuni articulare (entorse, luxaţii, sechele post fracturi etc);
 afecţiuni circulatorii (varice, arterită, stază limfatică);
 afecţiuni ale sistemului nervos periferic şi central (pareze, paralizii datorate
leziunilor nervilor periferici, hemiplegii – faza flască, paraplegii etc.);
 afecţiuni reumatice (artrite în fază de remisie, artroze etc.).

2. Contraindicaţii

Contraindicaţiile se împart în generale şi parţiale sau definitive si temporale .

 contraindicaţie generală - interzicerea aplicării oricărui procedeu de masaj pe
oricare parte a corpului;
 contraindicaţie parţială- restrângerea manevrelor de masaj la cele mai bine
tolerate, excluderea celorlalte manevre, admiterea masajului numai pe parţile
sănătoase şi interzicerea pe cele bolnave;
 contraindicaţie definitivă - se hotăreste numai în cazul unor boli cronice grave
incurabile care s-ar putea inrăutăţi prin acest tratament;
 contraindcaţie temporară - foarte frecventă, impusă de boli, tulburări, leziuni
uşoare şi trecătoare care după vindecare vor permite aplicarea tuturor
manevrelor;
Masajul nu se poate aplica decât pe pielea perfect sănătoasă, fiind obligaţi să
renunţăm la masaj chiar şi atunci cand ar fi de folos pentru ţesuturile şi organele
profunde .
 procese inflamatorii- furuncule (inflamaţie purulentă locală a pielii), abcese
(acumulare de puroi), flegmoane (inflamaţie purulentă localizată în ţesutul
conjunctiv subcutanat datorită unei infecţii) şi alte colecţii purulente (artrite
supurate);
 osteita şi osteomielita (osteita este inflamarea ţesutului osos a periostului iar
osteomielita este o formă de osteită de natură infecţioasă care se localizează mai
ales în maduva oaselor;
 toate stările patologice cu caracter general însoţite de febră, agitaţie, oboseală acută şi
debilitate intensă, în inflamaţiile centrilor nervosi, în hemoragiile cerebrale recente şi
în accidente vasculare - faza spastică.
5. EXAMINAREA SUBIECTULUI ÎN VEDEREA APLICĂRII MASAJULUI

11
 În masaj examinarea subiectului nu are scop de diagnostic, ci este o testare, care
serveşte în permanenţă ca punct de referinţă pentru a interpreta corect starea acestuia
pe parcursul derulării tratamentului.
Examinarea subiectului va pune accent pe actul palpatoriu. Între palparea
exploratorie şi atingerea terapeutică nu trrebuie să existe diferenţe şi discontinuitate,
această examinare fiind continuă, în timpul aceleiaşi şedinţe de masaj şi repetată în
fiecare şedinţă. Se recomandă ca terapeutul să stabilească o fişă de examinare pe care
să facă inventarul tuturor semnelor descoperite, pentru a le putea urmări variaţiile în
timp.
Ţinînd cont de indicaţiile masajului, în funcţie de necesităţi se va proceda succesiv
la examinarea pielii, ţesutului celular subcutanat, a muşchilor, a tendoanelor, a
articulaţiilor, a sistemului nervos a circulaţiei şi a viscerelor din cavitatea abdominală.
Examinarea pielii şi a ţesutului subcutanat
1.Convorbirea cu pacientul permite evidenţierea existenţei unor senzaţii de
furnicături, mâncărimi, tensiuni, arsuri, dureri spontane sau provocate, senzaţii care
însoţesc adesea o hiperestezie.
2. Examinarea vizuală are în vedere următoarele aspecte:
 culoarea – se urmăreşte variaţiile patologice ca: eritem, cianoză, melanodermie,
vitiligo, paloare etc.;
 granulaţia şi relieful - aspectul poate fi capitonat, atunci când paniculul adipos
subcutanat este gros şi dacă este însoţit de o anumită distrofie ca în cazul celulitei
din obezitate;
 fanerele - aspectul lor dă indicaţii asupra troficităţii;
 aspecte patologice: tendinţă hemoragică (purpură, erupţii), negi micoză băşici,
eczeme, infecţii etc. care pot constitui contraindicaţii ale masajului, sau: unele
ulceraţii, cicatrici, vergeturi, acnee, cuperoză- care pot constitui indicaţii ale
masajului.
3. Palparea - permite să se aprecieze temperatura. O teperatură cutanată
crescută poate fi un semn inflamator, iar o temperatură scăzută, mai ales la nivelul
extremităţilor semnalează tulburări de vascularizaţie; studierea variaţiilor de
temperatură de la o şedinţă de masaj la alta reprezintă un bun ghid pentru desfăşurarea
acesteia.
 umiditatea - pielea umedă, pielea uscată sau pielea grasă pot impune folosirea
anumitor tehnici de masaj;

12
 grosimea - prin studiu comparativ se poate recunoaşte fie o diminuare a grosimii
(atrofie), fie o creştere (hipertrofie) datorată grosimii stratului cornos sau a stratului
adipos;
 mobilitataea - ea poate fi diminuată în cazul fibrozei (sclerodermie) sau a cicatricilor
şi crescută în unele afecţiuni ale fibrelor elastice;
 consistenţa şi elasticitatea - în mod normal pielea este suplă dar fermă şi rezistentă
la palpare, iar după deformare are posibilitataea de a-şi relua forma iniţială;
 sensibilitatea - se testează, mai ales, sensibilitatea la ciupire putându-se detecta o
hiperestezie superficială sau o durere mai profundă, în legătură cu alte alterări
structurale;
 aspecte patologice - se urmăreşte depistarea cicatricilor, vergeturilor, escarelor,
ulceraţiilor, acneei, infiltratelor, edemelor.

Examinarea ţesutului muscular

1.Examinarea vizuală permite aprecierea unei amiotrofii, (existenţa unui edem
poate masca pierderea de volum muscular).
2.Palparea este mai difficilă, de aceea se recomandă ca ea să se facă de mai
multe ori, să se folosească mai mult palparea laterală care permite mai uşor accesul la
muşchi, însoţită de legănarea masei musculare întinderea sa şi confruntarea datelor
obţinute cu cele rezultate în urma contracţiilor izometrice şi izotonice. Palparea dă
informaţii asupra următoarelo aspecte:
 volum - se pot evidenţia atrofii sau hipertrofii, recomandându-se şi studierea
performanţelor muşchilor respectivi;
 sensibilitate - cauza reală a unei dureri musculare poate fi chiar la nivelul muşchiului,
sistemului nervos sau viscerelor, dar cel mai frecvent la nivel osteoarticular; ea se
poate alătura altor probleme ca: infiltrate, hipertonie, hematoame etc.;
 tonus - în afara variaţiilor individuale, de la o regiune la alta, de la o zi la alta,
putând fi considerate în limitele normale, se pot decela:
- hipertonii, cu etiologii diverse, mai ales cele nervoase, care adesea coincid cu
dureri cutanate şi infiltrate ale ţesutului celular subcutanat;
- induraţii, care apar frecvent la nivelul anumitor muşchi în nevralgiile sciatice,
cervicobrahiale, crurale; solearul, fesierul mijlociu, cvadricepsul, muşchii
paravertebrali sunt cel mai frecvent afectaţi.
- fibroze, la palpare ansamblul muşchiului apărând foarte tare, cu elasticitatea
pierdută parţial sau total, putând fi dureroase dacă se asociază cu o stare
inflamatorie sau o contractură;

13
 - alte probleme ca: hematoame, stări inflamatorii (miozite), nuclei de osificare
(miozită osifiantă), aponevrozită, ruptură musculară.

Examinarea tendoanelor
1. Palparea urmăreşte evidenţierea următoarelor aspecte:
 durerile inserţiei; durerea vie stârnită de presiunea pe punctul de inserţie semnalează
o tendo-periostită de inserţie (durerile asociindu-se cu cele ale muşchilor), însoţită
adesea de infiltrate ale planurilor care le acoperă;
 rupturi - pot surveni în urma traumatismelor sau a tenosinovitei şi sunt însoţite de
impotenţă funcţională mai mare sau mai mică în funcţie de caracterul complex sau
parţial al rupturii.
Examinarea articulaţiilor
1.Convorbirea cu subiectul, dă informaţii asupra caracteristicilor fenomenelor
dureroase (ritmului inflamator sau ritmului mecanic) şi asupra eventualelor fenomene de
blocaj.
2.Examinarea vizuală – dă informaţii despre poziţia spontană (antalgică sau prin
deformare) şi volumul acesteia (creşterea volumului se poate datora unei hipertrofii
sinoviale, unei revărsări, unei hipertrofii a epifizelor sau a unui edem periarticular).
3. Palparea - după ce i s-a cerut pacientului să efectueze mişcări şi după ce s-a
mobilizat pasiv articulaţia, se procedează la palparea diverselor elemente:
 ligamentele - durerile inserţiei ligamentare atrag atenţia asupra faptului că în
afecţiune este inclus, mai mult sau mai puţin periostul şi uneori micile burse seroase.
Palparea este completată prin punerea în tensiune pasivă a ligamentului;
 capsula - acolo unde poate fi palpată, poate apărea dureroasă, în mod difuz în
procesele inflamatorii şi de retracţie la nivelul unei inserţii;
 sinoviala - o sinovială normală nu poate fi percepută; la unele articulaţii devine
perceptibilă când este sediul fenomenelor inflamatorii (este îngroşată, umflată).
Creşterea producţiei de lichid sinovial poate fi detectată prin perceperea bombării
fundului de sac sinovial şi creşterea tensiunii sinovialei;
 interlinia articulară - palparea sa urmăreşte identificarea unei zone dureroase care
poate fi tratată prin masaj sau recunoaşterea tuturor modificărilor care pot constitui
contraindicaţii ale masajului.

Examinarea circulaţiei
Circulaţia venoasă şi limfatică în membrele inferioare

14
 1. Convorbirea cu subiectul, scoate în evidenţă semne funcţionale ca senzaţia de
greutate, tensiune, crampe, etc.
2. Examenul vizual şi palparea, oferă informaţii în ceea ce priveşte existenţa
edemelor, modificărilor de culoare ale pielii, a tulburărilor trofice, durerilor sau unor
adenopatii (mai ales la nivel inghinal şi crural).
Circulaţia arterială în membrele inferioare
1. Convorbirea cu subiectul, va urmări obţinerea unor informaţii în legătură cu
apariţia claudicaţiei intermitente, vechimea tulburărilor, antecedente, etc.
2. Examenul vizual şi palparea urmăresc depistarea eventualelor tulburări trofice,
precum şi obţinerea unor informaţii în legătură cu modul de exprimare a diferitelor
pulsuri (la nivelul piciorului, tibial posterior, popliteu şi femural);

Examinarea sistemului nervos

Din punct de vedere al stabilirii conduitei de urmat în aplicarea tratamentului prin
masaj, prezintă importanţă, mai ales, depistarea existenţei unor tulburări trofice, precum
şi testarea sensibilităţii (hiperestezie cutanată, hipestezie profundă, hipoestezie sau
anestezie), date care pot fi obţinute folosind aceleaşi modalităţi de exeminare
(convorbirea cu subiectul, examinarea vizuală şi palparea).
Examinarea viscerelor abdominale
1. Convorbirea - cu subiectul, permite să se facă bilanţul marilor funcţiuni ale
organismului.
2. Palparea - este modalitatea de examinare de bază:
 ficatul – se palpează sub marginea inferioară a grilajului costal drept;
 vezica biliară – se palpează în hipocondrul drept, în punctul lui Murphy;
 stomacul – se examinează prin palparea zonei epigastrice şi ombilicale;
 splina – se palpează în hipocondrul stâng;
 colonul – se palpează pornind de la fosa iliacă internă dreaptă, urcând spre
hipocondrul drept, până la unghiul hepatic, apoi spre unghiul splenic şi de acolo spre
fosa iliacă internă stângă;
 intestinul subţire – se palpează ansamblul anselor în regiunea periombilicală;
3. Percuţia permite studierea sonorităţii ansamblului viscerelor goale ale cavităţii
abdominale şi se efectuează, cu precădere, în fosa iliacă dreaptă, zona periombilicală şi
zona epigastrică.

15
 FIŞĂ DE EXAMINARE
În vederea aplicării masajului
Subiect
Sex
Vârstă

Structura examinată Forma de examinare Observaţii

Pielea şi ţesutul Convorbirea
subcutanat Examenul vizual
Examenul palpatoriu
Ţesutul muscular

Tendoane

Articulaţii

Circulaţie

Sistem nervos

Viscere abdominale

16
6. Influientele masajului asupra organismului

Influenţele masajului asupra organismului uman se împart astfel:

 directe – când acţiunea masajului se exercită asupra pielii şi a ţesuturilor de la
suprafaţa corpului;
 indirecte – când efectele masajului sunt transmise în profunzime la distanţă de
regiunea masată;
 mecanice - se produc sub acţiunea mecanică a procedeelor de masaj şi constau în
schimbările fizice de tensiune din ţesuturi şi în modificările din concentraţia
umorilor (Ionescu, A., 1992);
 reflexe- rezultă din schimbările produse de manevrele de masaj în sistemul
hormonal şi nervos;
 parţiale – corespund unor acţiuni locale, reduse ca întindere şi intensitate;
 generale –întinse ca suprafaţă, profunde şi care se produc în urma unor acţiuni
complexe;
 imediate – se produc rapid şi durează atâta timp cât este efectuat masajul,
dispărând imediat după încheierea acestuia;
 tardive – apar după încetarea manevrelor de masaj şi se menţin mai mult timp;.
 stimulative – constau în intensificarea unor procese sau fenomene;
 relaxatoare – constau în încetinirea intensităţii sau chiar oprirea unor procese sau
fenomene.

Influenţele masajului asupra pielii

Efecte directe
 îmbunătăţirea elasticităţii, consistenţei, mobilităţii şi a legăturii cu straturile
profunde;
 îndepărtarea celulelor cornoase descuamate sau pe cale de descuamare,
curăţarea pielii de impurităţi şi stimularea creşterii celulelor tinere;
 deschiderea canalelor de excreţie ale glandelor şi favorizarea eliminării
transpiraţiei şi substanţei sebacee;
 păstrarea echilibrului dintre circulaţia periferică şi cea profundă;
 activarea circulaţiei, stimulând schimburile nutritive la acest nivel prevenind astfel
atrofia şi grăbind regenerarea celulelor tinere;

17
Efecte indirecte
 contribuie la îmbunătăţirea funcţiei de termoreglare şi la călirea organismului
împreună cu apa, soarele, aerul;
 influenţează funcţiile secretorii ale pielii, sub acţiunea procedeelor de masaj
producându-se în piele o serie de substanţe hormonale cu acţiune vasomotoare,
fapt ce explică apariţia fenomenului de hiperemie.
 stimularea pătrunderii în organism a unor substanţe medicamentoase;
 influenţează în sens fiziologic şi curativo profilactic ţesuturile şi organele profunde
pe cale reflexă;

Influenţele masajului asupra ţesutului conjunctiv

Efecte directe
 întreţinerea şi refacerea elasticităţii elementelor care favorizează mişcările
corpului;
 dezvoltarea tonusului şi rezistenţei elementelor cu rol de fixare şi protecţie a
ţesuturilor şi organelor;
 menţinerea echilibrului circulator;
 resorbţia depozitelor de ţesut adipos.
Efecte indirecte
 influienţarea circulaţiei sângelui şi a limfei;
 influienţarea schimburilor metabolice, a excreţiei, funcţiilor hormonale şi reacţiilor
neurovegetative;
 stimularea proceselor de vindecare a unor afecţiuni cronice sau acute,
cunoscându-se faptul că în ţesutul conjunctiv se elaborează mijloacele de apărare
a organismului;

Influenţele masajului asupra elementelor aparatului locomotor

Muşchii reprezintă cea mai mare parte a ţesuturilor moi ale corpului. Masând
întreaga musculatură scheletică influenţăm organismul în mod substanţial. În aceşti
muşchi se produc diferite fenomene fizice si chimice, metabolice şi energetice.
Efecte
 îmbunătăţirea proprietăţilor funcţionale ale muşchilor: excitabilitatea,
conductibilitatea, contractilitatea şi elasticitatea lor;
 relaxarea musculară;
 stimularea creşterii debitului sanguin local, lărgirea capilarelor şi deschiderea
capilarelor de rezervă, accelerarea curentului de limfa;

18
  intensificarea proceselor metabolice din muşchi, pentru a produce energia
necesară efortului fizic şi pentru refacerea rezervelor de glicogen;
 refacerea după efort şi prevenirea oboselii musculare;
 creşterea capacităţii de contracţie a muşchiului prin excitarea nervilor motori.

Masajul tendonelor şi a tecilor tendinoase

 au rol static şi dinamic şi sunt sediul unor traumatisme;
 se masează odată cu muşchii datorită legăturilor anatomice şi funcţionale dintre
acestea şi efectele sunt aceleaşi ca la muşchi;

Articulaţiile
Efecte
 activarea circulaţiei şi nutriţei oaselor;
 resorbţia sau împingerea în circulaţia generală a revărsatelor articulare sau a
infiltratelor patologice din ţesuturile periarticulare;
 prevenirea şi combaterea aderenţelor, retracţiilor, redorilor, cicatricilor etc..

Oasele
 se bucură de efectele masajului prin intermediul ţesuturilor moi care le acoperă.

Influenţele masajului asupra circulaţiei sângelui şi limfei

Prin presiune şi comprimarea vaselor sângele este împins de la periferie spre
inimă, acesta nemaiputându-se întoarce din cauza existenţei pe traiectul vaselor a unor
valvule care asigură sensul unic al circulaţiei.
Efectele de durată sau la distanţă sunt atribuite unor mecanisme de natură hormonală şi
pot fi sintetizate astfel:
 accelerarea scurgerii sângelui din vene şi capilare, golind activ lichidele din vasele
limfatice şi din spaţiile intercelulare;
 diminuarea congestiilor şi stazelor din ţesuturi şi organe, facilitând circulaţia în
artere, scăzând astfel efortul miocardului;

 influenţarea conţinutului vaselor de sânge care prezintă unele

modificări.(creşterea numărului de globule roşii şi albe şi a cantităţii de
hemoglobina);
 reglarea circulaţiei în întreg organismul şi echilibrarea circulaţiei profunde şi
superficiale.

19
Influenţa masajului asupra sistemului nervos
Acţiunea manevrelor de masaj excită terminaţiile aparatului exteroceptor cutanat
şi subcutanat, precum şi ale aparatului proprioceptor din muşchi, tendoane şi articulaţii,
care le transmit centrilor nervoşi, şi apoi pe cale reflexă se răsfrâng asupra diverselor
funcţiuni ale ţesuturilor şi organelor.
Procedeele şi tehnicile de masaj acţionează diferit asupra terminaţiilor nervoase
periferice: executate lent produc efecte liniştitoare; executate într-un ritm viu produc
efecte stimulative.

Efectele masajului asupra sistemului nervos pot fi sintetizate astfel:

 activarea funcţiilor şi organelor, creşterea sensibilităţii, conductibilităţii şi
reactivităţii nervilor, prin aplicarea procedeelor stimulative;
 încetinirea funcţiilor şi organelor, creşterea sensibilităţii, conductibilităţii şi
reactivităţii nervilor, prin aplicarea procedeelor relaxatoare;
 echilibrarea circulaţiei energetice şi reechilibrarea neurovegetativă;
 inducerea unei stări de bună dispoziţie, energie prin masajul stimulativ şi a unei
stări de destindere, deconectare prin masajul relaxator.

Influenţele masajului asupra ţesuturilor şi organelor profunde

Organele profunde nu pot fi influenţate decât pe cale reflexă la o oarecare
distanţă de regiunea masată. Astfel masajul capului are un efect liniştitor asupra centrilor
nervoşi şi a căilor nervoase superioare. Masajul spatelui şi toracelui influenţează
aparatele respirator şi circulator. Respiraţia este activată datorită existenţei unor reflexe
cu punct de plecare aflat în peretele toracic, care determină stimularea centrilor
automatismului respirator.
Aplicarea unor procedee de masaj pe regiunea precordială poate accelera sau
încetini frecvenţa cardiacă, poate scădea sau creşte tensiunea arterială.
Masajul peretelui abdominal, influenţează aparatul digestiv prin intermediul unor
puncte reflexe, existente la nivelul abdomenului. Astfel se poate remarca îmbunătăţirea
digestiei şi a absorbţiei prin activarea circulaţiei funcţionale, creşterea secreţiilor şi
stimularea peristaltismului, reglându-se astfel tranzitul gastrointestinal şi pe căile biliare.
http://www.mediculmeu.com/boli-si-tratamente/reflexoterapie/efectele-masajului-
asupra-organismului.php

20
7. Efectele obţinute prin aplicarea procedeelor şi tehnicilor de masaj
Indiferent de procedeul sau tehnica la care ne referim, efectele se obţin pe două
căi:
-una mecanică (directă)
-una reflexă (indirectă)
Efectele obţinute pe cale mecanică sunt rezultatul schimbărilor fizice ale tensiunii
din ţesuturi şi se obţin ca urmare a aplicării tuturor procedeelor şi tehnicilor, care produc
modificări în concentraţia umorilor.
Efectele reflexe se realizează prin excitarea terminaţiilor nervoase de la periferia
corpului, prin stimularea receptorilor (extero-, intero- şi proprioceptori), care declanşează
o serie de reacţii fiziologice, biochimice etc. cu efect asupra circulaţiei, nutriţiei, excreţiei,
sensibilităţii prin mecanisme foarte complexe a căror intensitate este condiţionată şi de
tehnica folosită în cadrul fiecărui procedeu.

Efectele netezirii (efleurajului)asupra organismului

 se pot observa efecte ce se răsfrâng asupra circulaţiei sanguine în capilare, vene
superficiale şi vase limfatice. Efleurajul este un "deschizător de drum" pentru
celelalte procedee.
 acţiunea efleurajului asupra circulaţiei se realizează pe cale mecanică şi pe cale
reflexă.
 pe cale mecanică - se acţionează direct asupra vaselor de sânge superficiale,
influenţând împingerea sângelui venos în sens centripet.
 când efleurajul este însoţit de presiuni (presiuni alunecate) şi vibraţii, efectul se
extinde şi asupra circulaţiei profunde.
 în cazul membrelor superioare şi inferioare, circulaţia profundă este influenţată
prin neteziri sacadate, cu priză "în inel" sau "în brăţară“
 în vasele limfatice, circulaţia lichidelor este activată prin alunecări lente şi relativ
apăsate (presiuni alunecate), care uşurează munca inimii, contracţiile sistolice
devenind mai rare şi mai ample.
 efleurajul, mai are ca rol, acomodarea subiectului cu terapeutul şi cu actul
terapeutic, în aşa fel încât posibilele reacţii negative de la început, pe parcurs, se
diminuează şi chiar dispar.
 Pe cale reflexă (indirectă). Prin excitarea receptorilor senzitivo-senzoriali, tehnicile
din efleuraj, transmit centrilor superiori informaţia, iar aceştia declanşează, pe
cale reflexă, reacţiile de răspuns ale ţesuturilor şi organelor.

21
Efectul tehnicilor din efleuraj asupra terminaţiilor nervoase periferice este diferit, astfel:
 efleurajul lung, cu ritm şi intensitate reduse, are o acţiune calmantă, liniştitoare
asupra sistemului nervos, relaxantă şi decontracturantă asupra musculaturii
scheletice; determină încetinirea funcţiilor ţesuturilor sau organelor, diminuează
sau inhibă sensibilitatea, conductibilitatea şi reactivitatea nervilor (produce
desensibilizarea);
 tehnicile scurte, viguroase, cu ritm şi intensitate crescute, au efecte stimulative
asupra ţesuturilor şi organelor.
 prin efleuraj, excitarea pielii sau a terminaţiilor nervoase din piele determină
declanşarea reflexului axonic antidronic, cu efect vasodilatator, care se
exteriorizează prin hiperemie cutanată. (vasodilataţia care se menţine şi după
terminarea tehnicilor de efleuraj;
 deoarece temperatura pielii este implicată în perceperea senzaţiilor dureroase,
temperatura scăzută diminuându-le, în leziuni posttraumatice se efectuează
efleurajul cu pungă de gheaţă, până la obţinerea anesteziei (criomasajul).
Fricţiunea se adresează ţesutului subcutanat fibro-grăsos care formează stratul
hipodermic (sau paniculul adipos).
Efectele fricţiunii se obţin mai ales,pe calea reflexă.
 pe cale mecanică, prin fricţiune se mobilizează ţesuturile subiacente (epiderm,
derm), determinând creşterea elasticităţii.
 prin aplicarea sistematică a tehnicilor de fricţiune asupra persoanelor de vârsta a
III-a (masaj igienic), se previn şi se înlătură depunerile abundente de minerale,
ceea ce duce la neîngroşarea fibrelor elastice, ele păstrându-şi supleţea.
 prin fricţiunile profunde executate pe porţiuni mici (presopunctură, punctoterapie,
masaj transversal profund) - determină desfacerea aderenţelor cicatriceale,
favorizând formarea de ţesuturi elastice şi vindecarea unor ţesuturi.
 în masajul articular, fricţiunile executate profund, au efect în reducerea durerilor
şi eliminarea substanţelor de uzură prin stimularea proprioceptorilor de la acest
nivel.
 aplicarea fricţiunilor determină activarea reţelei arteriale şi vasculare
periarticulare; efectele asupra circulaţiei venoase şi limfatice au ca rezultat
prevenirea stazei sanguine şi limfatice.fricţiunile se efectuează în scop profilactic,
de prevenire a întinderilor sau smulgerilor apărute de obicei la nivel tendino-
muscular ca urmare a efectului lor de mobilizare a circulaţiei.

22
  prin fricţiuni se mai stimulează permeabilitatea cutanată pentru anumite
medicamente, favorizând absorbţia mai rapidă a acestora.
 pe cale reflexă, fricţiunea îşi realizează efectele prin reflexul axonic antidronic, în
urma declanşării căruia, la nivelul vaselor cutanate, se eliberează bradikinina,
histamina, acetilcolina, eliberarea acestora fiind urmată de o vasodilataţie locală,
manifestată prin hiperemie, declanşându-se reglarea sângelui în întreg
organismul.
 când tehnicile de fricţiune se execută într-un ritm lent, prelung şi profund, au
drept rezultat scăderea sensibilităţii locale, a încordării nervoase generale şi
produc relaxarea musculară şi reducerea oboselii musculare.
 când tehnicile de fricţiune sunt executate scurt, într-un ritm rapid şi viguros,
efectele sunt stimulative, atât pentru sistemul nervos central, cât şi pentru cel
periferic.

Efectele frământatului asupra organismului

 pe cale mecanică, tehnicile de frământat, stimulează deschiderea capilarelor de
rezervă şi a capilariolelor, favorizându-se circulaţia profundă care asigură
eliminarea produşilor toxici ai metabolismului (a substanţelor de uzură).
 frământatul menţine muşchiul într-o stare de funcţionare şi troficitate normală,
împiedicând atrofiile musculare. Datorită frământatului se dezvoltă, pe cale
mecanică, elasticitatea muşchilor, prevenindu-se apariţia rupturilor, care apar
frecvent în sport în condiţiile unei contracţii bruşte, puternice, efectuată cu
muşchiul neîncălzit.
 prin frământat sunt stimulate fiziologic şi celelalte proprietăţi ale muşchiului:
excitabilitatea, contractilitatea, conductibilitatea.
 asigurarea posibilităţii de executare a unor eforturi
 menţinute, de lungă durată, se datorează faptului că, prin frământat, se
prelungeşte în timp bariera de instalare a oboselii.
 frământatul are efect şi asupra contractilităţii, care se apreciază prin creşterea
forţei musculare de contracţie, fapt pus în evidenţă atât la sportivii de înaltă
performanţă, cât şi în profesiile la care efortul fizic este foarte solicitant.
 frământatul asigură o creştere a tonicităţii musculare, o îmbunătăţire a troficităţii
şi are influenţă favorabilă asupra unor insuficienţe musculare care apar ca urmare
a imobilizărilor prelungite în aparate gipsate, după traumatisme etc.

Efectele tapotamentului asupra organismului

23
  se obţin pe cale mecanică şi pe cale reflexă şi variază în funcţie de ritmul şi
intensitatea lovirilor din cadrul fiecărei tehnici, dar sunt condiţionate şi de supleţea
sau de rigiditatea mâinilor kinetoterapeutului, cât şi de sensibilitatea pielii sau a
ţesuturilor masate.
 pe cale mecanică, tehnicile de tapotament mobilizează lipidele din adipocite,
înclinând balanţa metabolică în favoarea factorilor lipolitici intervenindu-se în
acest fel asupra scăderii ţesutului adipos.
 pe cale mecanică se acţionează şi asupra vasomotricităţii, crescându-se afluxul de
sânge spre zona masată. Hiperemia cutanată este evidentă şi de lungă durată.
 din punct de vedere reflex, tapotamentul îşi face simţită prezenţa prin influenţele
asupra ramurilor periferice ale nervilor senzitivi şi motori.
 excitarea nervilor somatici senzitivi este urmată, în timp (după un anumit număr
de şedinţe), de scăderea sensibilităţii dureroase.
 excitarea fibrelor nervoase motorii determină, prin motoneuronii fazici, o
contracţie rapidă a fibrelor musculare, iar prin motoneuronii tonici, o contracţie
lentă, exteriorizată prin creşterea tonusului.
 gradul de contracţie depinde de ritmul şi intensitatea cu care sunt aplicate
tehnicile de tapotament.
 când tehnicile sunt aplicate cu ritm şi intensitate scăzute, sunt urmate de
contracţii parţiale, producând un efect mecanic scăzut.
 când ritmul şi intensitatea acestora sunt crescute, se produce o contracţie mai
amplă dar tot cu un efect mecanic scăzut.

•executate uşor şi ritmic, tehnicile tapotamentului stimulează proprietăţile fiziologice ale

muşchilor.

Efectele vibraţiilor asupra organismului

 vibraţiile executate prelungit şi cu fineţe sunt liniştitoare, reduc sensibilitatea pielii
şi a ţesuturilor superficiale, producând o senzaţie de amorţire, încălzire şi
relaxare.
 tehnicile mai ample şi mai puternice, au ca efect intensificarea circulaţiei locale
profunde, care determină hiperemie cutanată.
 vibraţiile se pot combina, cu tehnicile de efleuraj, cu fricţiunile, presiunile,
contribuind la sporirea eficienţei acestora.
 efectul lor este calmant, relaxator şi decongestiv, motiv pentru care sunt indicate,
atât în tratamentul unor efecţiuni

24
  dureroase şi congestive ale organelor interne, a unor leziuni însoţite de
contractură musculară, cât şi în cazuri de supraîncordări psihice.
 vibraţiile mecanice, executate în ritm rapid şi cu amplitudine crescută, au un efect
dublu, împiedicând depozitarea adipocitelor şi mobilizându-le din straturile
adipoase subcutanate fiind indicate în tratamentul celulitei şi a obezităţii.
Efectele benefice ale masajului, se răsfrâng pozitiv şi asupra conţinutului vaselor de
sânge. O şedinţă de masaj va fi urmată de o creştere uşoară a hemoglobinei, precum şi a
numărului de hematii, leucocite, modificări care se explică prin stimularea reflexă a
organelor hematopoietice şi prin mobilizarea sângelui din organele de depozit.
Procedeele secundare de masaj, au aceleaşi efecte ca şi procedeele principale de
masaj, ele fiind aplicaţii speciale ale tehnicilor, care acţionează tot pe cale mecanică şi
reflexă, urmând aceleaşi mecanisme descrise până acum.
http://masaj-domiciliu-brasov.shopbio.ro/editorial/72-efectele-masajului-somatic-
asupra-corpului.html

8. Masajul ca factor de călire a organismului

Masajul profilactic reprezinta o metoda eficienta pentru prevenirea bolilor, prelungirea
vietii si incetinirea proceselor de imbatranire.
Masajul poate fi folosit si astazi intocmai precum era folosit si de greci si romani:
pentru a mari rezistenta, a controla oboseala si a se simti mai bine, ca parte integranta
dintr-un program de sanatate.
Masajul igienic poate fi utilizat de toate persoane, indiferent de sex, vârstă, ocupaţie,
nivel de pregătire fizică şi intelectuală şi este o metodă de îngrijire obişnuită a corpului.
Scopurile principale ale masajului igienic sunt:
- menţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate;
- sporirea capacităţii funcţionale a organismului, prin efectele sale asupra
structurilor organismului şi a proprietăţilor funcţionale a fiecăreia dintre ele;
- creşterea rezistenţei la efort, prin efectele pe care le are asupra marilor funcţiuni
ale organismului;
- călirea organismului, prin asocierea sa cu factori de călire, în funcţie de
posibilităţi;
- creşterea rezistenţei la îmbolnăviri;
Masajul igienic se aplică, mai ales, sub forma automasajului, pe o suprafaţă cât mai
întinsă a corpului, cu tehnici executate în ritm viu, intensitate medie, durată scurtă (mai
ales dimineaţa), sau cu caracter relaxator, liniştitor, asociat cu baia călduţă, după
terminarea activităţilor zilnice sau seara.

25
 În baie, sau sub duş, se execută aşa numitul "masaj umed", aplicat cu mâinile bine
săpunite, cu o mănuşă de pânză, cu un burete sau cu o perie de baie, încheiat cu clătirea
corpului cu apă caldă şi cu un duş rece scurt, urmat de ştergerea corpului cu un prosop,
fricţionând pielea în ritm viu
Dimineaţa şi seara, se poate folosi un alt procedeu care constă în fricţionarea corpului
cu un prosop umed, bine stors, apucat de capete şi aplicat pe regiuni întinse, ca: spatele,
pieptul, abdomenul, ceafa şi chiar membrele, după care, cu prosopul înfăşurat pe mână
ca o mănuşă, se masează părţile rămase.
În vederea înţelegerii efectelor profilactice ale masajului clasic în afecţiunile organice,
se impune analizarea din punct de vedere fiziologic şi biochimic a
modificărilordeterminate de aplicarea acestuia.
Fundamentarea efectelor profilactice ale masajului, s-ar putea sintetiza astfel:
La nivelul pielii, (care se interpune întotdeauna în timpul aplicării masajului) din punctul
de vedere al masajului ne-ar interesa următoarele aspecte:
- pielea ca organ neurologic, la acest nivel existând zone de etalare a receptorilor
tactili, termici şi dureroşi, orice contact cutanat determinând naşterea unui influx
nervos;
- pielea ca organ vascular, prin supleţea şi amplitudinea modificărilor determinate
de
- vasomotricitatea vaselor sanguine aflate la acest nivel, permiţând adaptarea şi
- repartizarea volumului sanguin în funcţie de necesităţi;
- pielea ca organ de excreţie, prin glandele sudoripare şi glandele sebacee;
- pielea ca organ de protecţie, etc.
Prin menţinerea şi îmbunătăţirea troficităţii şi tonicităţii, a mobilităţii, consistenţei,
elasticităţii şi sensibilităţii pielii, masajul contribuie la prevenirea unor aspecte patologice
ca:
- vergeturi, escare, ulceraţii, acnee, infiltrate, distrofii, edeme, procese de
îmbătrânire precoce, fibrozări şi aderenţe cicatriceale, tulburări ale imaginii
schemei corporale, etc.,
La nivelul sistemului neuro-muscular masajul contribuie la prevenirea tulburărilor de
troficitate şi tonicitate, de sensibilitate, circulatorii sanguine şi limfatice, fibrozărilor şi
prin acestea la prevenirea apariţiei unor afecţiuni dintre care cele mai frecvente sunt:
hipotrofia, distrofia, atrofia, hipotonia sau hipertonia, întinderi şi rupturi musculare,
hipoestezia, edeme, infiltrate, hematoame, aderenţe cicatriceale, interfibrilare, procese
inflamatorii ca miozite, aponevrozite, etc.

26
 Efectele asupra sistemului neuro-muscular, includ şi se reflectă în sens pozitiv şi
asupra celorlalte elemente ale aparatului neuro-mio-artro-kinetic, contribuind la profilaxia
tulburărilor de orice natură care ar putea să apară la nivelul lor.
Efectele masajului asupra circulaţiei sunt cele mai cunoscute, cele mai bine dovedite:
- mobilizând masa sanguină şi punând în mişcare mase de sânge periferice
stagnate, se asigură accelerarea circuitului, deschizând noi capilare şi lărgindu-le
pe cele deja deschise, drenând mai bine spaţiile interstiţiale, în afara efectelor
deja amintite de prevenire a apariţiei unor afecţiuni la nivelul celorlalte structuri
ale organismului;
- procedeele şi tehnicile de masaj previn apariţia unor afecţiuni cardio-vasculare
specifice, fapt care se reflecă de fapt asupra întregului organism, asigurând
menţinerea unei bune funcţionalităţi a întregului organism
În urma experimentelor efectuate, în timpul sau ca urmare a aplicării masajului, s-au
înregistrat o serie de modificări, astfel (Mârza, D., 2011):
- pielea se întinde şi devine mai fină, într-o primă fază, apoi rămânând întinsă se
îngroaşă şi îşi îmbunătăţeşte sensibilitatea;
- pragul de răspuns la o excitaţie tactilă creşte mult pe regiunile masate în
comparaţie cu cele nemasate;
- masajul prelungit creşte pragul sensibilităţii la durere;
- masajul modifică tensiunea arterială maximă, în sensul creşterii (după un masaj
stimulativ) sau al descreşterii (după un masaj relaxator, profund), variaţiile fiind
de ordinul a 2-3 cm. mmHg.; de asemenea, el determină o accelerare reală a
circulaţiei sângelui;
- masajul determină creşterea fluxului limfatic, reînnoirea mai rapidă a lichidului
interstiţial asigurând o mai bună resorbţie a produşilor metabolici celulari;
- masajul general îmbunătăţeşte forţa musculară (măsurată cu dinamometrul), iar
oboseala musculară este mai uşor recuperată prin masaj decât prin odihnă;
- randamentul unui muşchi obosit este mai mare după 5 minute de masaj decât
după 5 minute de odihnă;
- masajul nu produce nici acidoza care apare ca urmare a executării unor exerciţii,
nici alcaloza care se produce în urma aplicării căldurii;
- creşterea rezistenţei la oboseală este direct proporţională cu durata masajului, a
cărui efect optim este obţinut în 10 minute;
- masajul are un rol activ deosebit în refacerea după contuzii;
- masajul poate reduce atrofia, în mod indirect, contribuind la resorbţia edemelor şi
a fibrozei care deranjează activitatea muşchiului;

27
 - masajul are efecte psihologice, foarte puţin cunoscute şi amintite; astfel, masajul
general sistematic apare ca o stimulare a senzaţiei de protecţie maternă, prin
poziţia adoptată(culcat) şi acţiunea mâinilor terapeutului care dă o senzaţie de
dependenţă;
- masajul permite conştientizarea imaginii statice şi dinamice a întregului corp
(schema corporală);
- asupra viscerelor masajul are un efect de stimulare (pentru stările de atonie), sau
un efect de relaxare (pentru stările spasmodice); dacă efectele motorii, directe
sau indirecte, sunt sigure, efectele secretorii sunt mai puţin demonstrate, dar
cunoscută fiind legătura dintre motricitate şi secreţie, acestea depinzând în parte
de aceeaşi inervaţie neurovegetativă, este logic să se admită că efectele nu sunt
disociate;
- hipervolemia (creşterea masei sanguine circulante) produce o creştere a diurezei;
- masajul determină o creştere a procentului elementelor figurate ale sângelui, a
diurezei şi a azotului urinar;
- masajul determină o uşoară creştere a volumului secreţiilor glandelor endocrine şi
exocrine, ca şi a cantităţii elementelor specifice.

http://cadredidactice.ub.ro/marzadoina/files/2011/04/bazele-masajului-zi.pdf

BIBLIOGRAFIE
1. Baciu, C., (1991), Aparatul locomotor, Edit. Medicală, Bucureşti;
2. Drăgan, I., (1995), Masaj, automasaj, refacere, recuperare, Edit., Cucuteni,
Bucureşti;
3. Drăgan, I., Petrescu O., (1993), Masaj – automasaj, Edit. Editis, Bucureşti;
4. Drăgan, I., şi colab. (2002), Medicina sportivă, Edit. Medicală, Bucureşti;
5. Bucureşti,;
6. Ionescu A. (1994) Masajul procedee tehnice, metodice, efecte, aplicaţii în sport,
Edit. ALL, Bucuresti;
7. Ionescu, A., (1966), Automasaj, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
8. Marcu V. (1983) Masaj si Kinetoterapie, Ed. Sport-Turism, Bucuresti.
9. Marcu V., Copil., C., (1995), Masaj şi tehnici complementare, Edit. Universităţii
din Oradea;
10. Mârza, D., (1998), Metode speciale de masaj, edit. Plumb, Bacău,;
11. Mârza, D., (2005), Masaj antistress, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
12. Rabolu, E., (2009), Masaj şi tehnici complementare de masaj, Edit. Universitaria,
Craiova.

28
Bibliografie online

http://cadredidactice.ub.ro/marzadoina/files/2011/04/bazele-masajului-zi.pdf
http://masaj-domiciliu-brasov.shopbio.ro/editorial/72-efectele-masajului-somatic-
asupra-corpului.html
http://www.mediculmeu.com/boli-si-tratamente/reflexoterapie/efectele-masajului-
asupra-organismului.php
http://www.sfatulmedicului.ro/Diverse/masajul_8397

29