Sunteți pe pagina 1din 3

Numele:.................………..

Data:..............

TEST DE EVALUARE
Clasa a VIII–a

• Pentru rezolvarea corectă a tuturor cerințelor din Partea I şi din Partea a II-a se acordă 78 de
puncte. Pentru redactarea întregii lucrări se acordă 12 puncte. Din oficiu se acordă 10 puncte.
• Timpul efectiv de lucru este de 50 de minute.

Partea I (48 de puncte)

Citeşte cu atenţie textul:


Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stelele scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.

Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară,


Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,


Streşine vechi casele-n lună ridică,
Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.
(Mihai Eminescu, Sara pe deal)

Rezolvă următoarele sarcini de lucru, pornind de la textul dat.

1. Transcrie, din text, două cuvinte monosilabice şi două cuvinte bisilabice. 8p.

2. Desparte în silabe cuvintele: pieptul, şiruri, cumpăna, fluiere. 4p.

3. Alcătuieşte o propoziţie în care să foloseşti substantivul fântână cu sens figurat. 5p.

4. Menţionează doi termeni din familia lexicală a substantivului nor. 2p.

5. Transcrie, din text, două pronume personale în cazul acuzativ. 4p.

6. Precizează funcţia sintactică a cuvintelor subliniate: “Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară”. 8p.

7. Alcătuieşte o propoziţie în care substantivul spini să aibă funcţia sintactică de complement direct. 5p.
B.
1. Transcrie, din text, o structură care conţine o personificare. 2p.

2. Menţionează o imagine artistică identificată în primul vers al textului citat. 2p.

3. Explică folosirea cratimei în secvenţa scapără-n cale. 4p.

4. Precizează măsura primului vers din poezie. 4p.

Partea a II-a (30 puncte)

Redactează o compunere descriptivă de 8 - 10 rânduri, cu titlul “Tablou de toamnă”.

____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________

Vei avea în vedere:


- încadrarea în cele 8 – 10 rânduri;
- folosirea imaginilor artistice specifice unei descrieri;
- utilizarea a cel puţin 4 figuri de stil învăţate, în vederea obţinerii unui text expresiv;
- utilizarea unui vocabular adecvat;
- respectarea normelor ortografice, de punctuaţie, de aşezare în pagină, lizibilitatea.

Vei primi 12 puncte pentru redactarea întregii lucrări (respectarea normelor de ortografie, de punctuație și de

exprimare, respectarea limitelor de spațiu indicate).

Se acordă 10 puncte din oficiu.

Total: 100 de puncte.


TEST DE EVALUARE INIȚIALĂ

BAREM DE CORECTARE ŞI DE NOTARE

PARTEA I – 48 puncte
A.
1. câte două puncte pentru transcrierea cuvintelor monosilabice si bisilabice din text 4x2p=8 puncte
ex: deal, clar, ja-le, frun-tea, etc.
2. câte două puncte pentru alcătuirea unui enunț în care cuvintele clar și cer să aibă altă valoare morfologică decât
cea din text ex. Fata avea un glas clar(adj); Copiii cer mâncare(verb) 2x2p=4 puncte

3. alcătuirea unui enunț cu sensul figurat al substantivului „fântână” 5 puncte


Ex. Cartea este o fântână nesecată de informații.

4. câte 1 punct pentru menționarea a doi termeni din familia lexicală a substantivului „nor” 1x2p=2 puncte

Ex: norișor, înnorat, noros, etc.

5. transcrierea a două pronume personale în cazul acuzativ. 2x2p=4 puncte


Ex: -l; pe mine
6. câte două puncte pentru precizarea functiei sintactice a cuvintelor subliniate 4x2= 8 puncte
ochii-f.s de subiect; tăi-f.s de atribut pronominal; caută-f.s de pred.verbal; cea rară=f.s de atr.adj
7. alcătuirea unei propoziţii în care substantivul spini să aibă funcția de complement direct. 5puncte

B.
1. transcrierea unei personificări din text ex. „apele plâng”; „stelele nasc umezi..” 2 puncte
2. transcrierea unei imagini auditive din primul vers al textului„ buciumul sună cu jale” 2 puncte
3. explicarea corectă a rolului cratimei în structura dată- 4 puncte (ex.cratima marchează pronunțarea
într-o singură silabă a două părți de vobire diferite; elidarea vocalei, evitându-se astfel hiatul)
explicarea parțială/ încercare de explicare a rolului cratimei-2 puncte
4. precizarea măsurii primului vers din poezie. (12 silabe) 4 puncte

PARTEA a II-a - 30 de puncte

PARTEA a II-a - 30 de puncte


1. Formularea unui titlu expresiv/ personalizat al compunerii. (Formularea expresivă/ personalizată a titlului, în
acord cu tema/ cu subiectul, cu ideea sau cu imaginea centrală a textului: 4 p.; formularea unui titlu comun, dar în
acord cu tema/ cu subiectul, cu ideea sau cu imaginea centrală a textului: 2 p.; formularea unui titlu care nu
subliniază un aspect relevant al conţinutului: 1 p.) 4 puncte
2.Respectarea convenţiilor specifice unei descrieri, în acord cu tema/ cu subiectul sau cu ideile conţinutului: 14 p.;
respectarea parţială a convenţiilor specifice unei descrieri: 7 p.; respectarea doar a unei/ a unor convenţii specifice
unei descrieri: 3 p.) 14 puncte
3. Prezenţa unui conţinut şi a unui stil adecvate tipului de text şi cerinţei formulate. (Conţinutul şi stilul adecvate
tipului de text şi cerinţei formulate: 12 p.; stilul potrivit, dar conţinutul parţial adecvat cerinţei formulate: 9 p.; stil
adecvat, dar conţinut formal/ banal: 6 p.; stil şi conţinut parţial adecvate: 3 p.) 12 puncte

Redactarea întregii lucrări: 12 puncte


* respectarea limitelor de spaţiu indicate 3 puncte
* respectarea normelor de exprimare şi de ortografie 6 puncte
(0-1 greşeli – 6p; 2-3 greşeli – 4p; 4-5 greşeli – 2p; peste 6 greşeli – 0p)
* respectarea normelor de punctuaţie 3 puncte
(0-1 greşeli -3p; 2-3 greşeli – 2p; 4-5 greşeli -1p; peste 6 greşeli – 0p)

Se acordă 10 puncte din oficiu.

S-ar putea să vă placă și