UMBERTO ECO: Conceptul „deschiderii” şi limitele ei

Comunicarea prezintă și limpezește câteva aspecte teoretice ale semioticianului iatalian Umberto
Eco. Este necesar să aducem în discuție aportul adus de către teoretician la diversificarea practicilor
interpretării prin conceptul de caracter deschis al operei literare. Dat fiind faptul că problemele discutate
astăzi în cadrul teoriei literare cu privire la destinatarul discursului literar-artistic se pot dovedi uneori
destul de abstruse sau prea tehnice pentru cititorul neinițiat, propunem o readucere adaptată a conceptelor
econiene de „interpretare”, „suprainterpretare” și „deschidere”. Pentru semioticianul italian opera este o
structură definită care permite multiple interpretări și tot ea le coordonează alternarea și le stabilește
limitele. „Particularitățile operei deschise contemporane (ambiguitatea, intertextualitatea, hermitismul,
plurivocitatea) reflectă modul în care știința, cultura, umanitatea modernă concep realitatea actuală. În
aceste circumstanțe este indispensabil să readucem în discuție poziția teoreticianului italian, care
urmărește și argumentează necesitatea conștientizării unui echilibru în actul interpretării, respectarea
„limitelor” în defavoarea suprainterpretării deconstructiviste. Premisele puse în discuție vizează atât
lucrările de critică, teorie literară și estetică (Opera deschisă, Lector în fabulă, Limitele interpretării,
Interpretare și suprainterpretare), cât și opera artistică a scriitorului italian (Numele trandairului).
 
Opera deschisa-Umberto Eco
Eseurile cuprinse in aceasta carte provin dintr-o discurs cu tema ,,Problema operei deschise”,
prezentat la al doisprezecelea Congres international de filozofie, in anul 1958.
Umberto Eco considera opera de arta un mesaj ambiguu, o diversitate de semnificatii care
coexista in acelasi semnificant. Ambiguitatea este o conditie proprie fiecarei opere de arta, devenind, in
poeticile contemporane, unul dintre scopurile explicite ale operei.
 Notiunea de ,,opera deschisa” se refera la ideea ca deschiderea, inteleasa ca ambiguitate
fundamentala a mesajului artistic, este o constanta a oricarei opere, in orice epoca.
Riegl foloseste termenul ,,Kunstwollen” pentru a indica fenomenul operei deschise, definindu-l
ca ,,un inteles ultim si definitive, ce poate fi intalnit in felurite fenomene artistice, independent de  insesi
initiativele constiente si de atitudinile psihologice ale autorului”.
 Modelul unei opera deschise are in vedere structura unui raport de consum. Asadar, structura
unei opera deschise are in vedere un model general, care descrie nu numai un grup de opere, ci un grup de
opere care se afla intr-o anumita relatie de consum cu receptorii lor. Orice consum este, astfel, o
interpretare si o executie, intrucat in orice consum opera este perceputa dintr-o perspectiva originala.

Finalul deschis

Final deschis este o expresie prin care se arată că lucrurile s-au terminat ,s-au rezolvat doar
momentan , nu pentru totdeauna. Adică ar putea să mai apară noutăți care să schimbe finalul adevărat.
Final deschis - final provizoriu.