SIMBOLISMUL

Definiție:  Simbolismul este un curent literar care apare în Franța la sfârşitul secolului al XIX-lea,
odată cu publicarea scrisorii lui Jean Moreas în ziarul „Le Figaro”, intitulată „Le Symbolisme”.
Această scrisoare este un manifest în care se afirmă trăsăturile simbolismului ca modalitate de
sugestie, cultivarea cromaticii, în special culorile reci, muzicalitatea accentuată şi interiorizarea
propriilor temeri.

Trăsături:

 muzicalitatea este de două feluri: interioară, stridentă (imagini auditive, aliterații,

asonanțe) și exterioară, armonioasă (elemente de versificație)
 spațiul este unul limitat, iar eul liric aflat în ipostaza însinguratului; trăiește sentimente de
teamă, angosă (spaimă), suferință, etc…
 folosirea simbolului ca imagine concretă care este asociată cu o idee, un sentiment, o
stare; simbolul este o expresie a unor corespondențe profunde
 cromatica poeziilor este dată de culorile reci (argumentează prin exemplificarea de
imagini vizuale)
 prezintă teme și motive specifice (teme ca și singurătate, melancolie, moarte anxietate,
boală, nevroză; motive precum cel al ploii, toamnei, călătoriei, amurgului, famfarei, etc…)
 iubirea în poeziile simboliste nu mai este salvatoare pentru imagiea eului liric; ea apare
înconjurată de semnele bolii sau ale morții

ROMANTISMUL

Definiție: Romantismul este un curent literar apărut în secolul al XIX-lea, și care ajunge la

apogeu odată cu revoluția din 1848, și implicit în Epoca Marilor Clasici (Mihai Eminescu, Ioan
Slavici, Ion Creangă și Ion Luca Caragiale).

Trăsături:

 romantismul se întoarce spre folclor și istorie (pot fi menționate motive literare precum
cel al zidului părăsit, cetatea, etc…)
 natura devine spațiul ocrotitor pentru îndrăgostiți, evidențiindu-se legăturile dintre om și
natură; trăirile eului liric sunt concordante cu elementele din natură
 iubirea, pentru romantici, este văzută ca un element salvator
 scriitorii romantici sunt înclinați spre elementele astrale (pot fi menționate motive literare
precum cel al stelelor, lunii, soarelui, etc…)
 MODERNISMUL (LIRIC)

Definiție: Modernismul este un curent literar care apare la sfârșitul secolului al XIX-lea și la

începutul secolului al XX-lea, ca o reacție împotriva poeziilor tradiționaliste.

Trăsături:

 figura de stil dominantă este metafora, astfel limbajul devine ambigu, iar cititorul apare în
ipostaza unui căutător de sensuri
 limbajul este neologic și tehnic
 apare tehnica verslibrismului (versuri lipsite de rimă, măsuri inegale, ritm variat, unele
versuri încep cu literă mică)
 apare tehnica ingambamentului (ideea începută într-un vers se continuă în versul
următor)

MODERNISMUL (EPIC)

Definiție: Modernismul este un curent literar din perioada interbelică care apare ca o reacție
împotriva realismului. Aceste se caracterizează prin perspectiva narativă subiectivă și mediul
urban sau citadin, temele acestor opere fiind întrebările existențiale ale omului modern,
apelându-se la analiza psihologică.

Trăsături:

 perspectiva narativă subiectivă

 personajul principal este încadrat în tipologia intelectualului
 mediul rural al realiștilor este înlocuit cu cel urban
 romanele moderniste sunt considerate romane de analiză psihologică
 timpul narațiunii nu este unul cronologic deoarece apar multe analepse

TRADIŢIONALISMUL
Tradiționalismul este un curent cultural apărut de la începutul secolului al XX-lea, care
promovează tradiția și este perceput ca o însumare a valorilor arhaice, tradiționale.

Tradiționalismul românesc cuprinde trei curente literare înrudite prin apropierea de tradiția
rurală și diferite prin modul în care această apropiere se realizează și anume: sămănătorismul,
poporanismul și gândirismul. În ortodoxie, tradiționalismul românesc capătă expresia românism
militant, elită apărătoare și paternală, antimaterialism.

Tradiționalismul – trăsături:

 Tema predominantă a curentului literar este cea a întoarcerii în trecut.

 Se pune accentul pe efemeritatea ființei umane și pe ciclicitatea existenței.
 În tradiționalism, satul este văzut ca un topos sacru al realităților primordiale.
 Istoria, dar și folclorul sunt văzute ca principale surse de inspirație. Reconcilierea
cu universul natural prin regăsirea tiparelor universului arhaic este o caracteristică
esențială a curentului.
 Spaima de civilizația citadină, văzută ca o sursă a degradării morale.
 Cultivarea aspectelor tradiționale precum sărbători, costume, muzică, gastronomie,
obiceiuri, în opoziție cu cele străine.
 Tipologia preferată a tradiționalismului este ciobanul, călugărul, preotul, răzeșul sau
haiducul.

Tradiționalismul – reprezentanți:

 Vasile Voiculescu – Opere: „În grădina Ghetsemani”, „Luminătorul”;

 Ion Pillat – Opere: „Aci sosi pe vremuri”, „În vie”, „Copil de odinioară”, „Lumină
iarnă”, „Casa amintirii”, „Castanul cel mare”;
 Lucian Blaga;
 Mihail Sadoveanu;
 Tudor Vianu;
 Adrian Maniu;
 Aron Cotruș;
 Mateiu Caragiale;
 Nichifor Crainic;
 Cezar Petrescu.