Savu Lorena Georgiana, XI A

CARACTERIZAREA PERSONAJELOR :

FEDRA

Fedra devine personajul principal al dramei lui Jean Racine, Fedra, capodoperă a
teatrului clasic. Fedra este soția lui Tezeu. Îndrăgostită de fiul sau vitreg, Hipolit, cade
prada unei pasiuni irezistibile și se sinucide. Fedra este o victimă a pasiunii mistuitoare, pe
care nu o poate înfrânge sau domina în vreun fel. Pentru Fedra rațiunea nu există, ea
lăsându-se condusa exclusiv de pasiune. Fedra apare ca personaj și în operele lui Seneca:
Fedra; R. Garnier: Hipolit etc.

Nu mă miră faptul că acest caracter a avut un atât de mare succes in vremea lui
Euripide și că a reușit atât de bine și în secolul nostru, întrucât el are toate calitățile pe care
Aristotel le cere unui erou de tragedie și care sunt apte să stârnească mila și groaza. Intr-
adevăr, Fedra nu este nici cu totul vinovată, nici cu totul nevinovată; ea s-a implicat, prin
destinul ei și din cauza mâniei zeilor, intr-o pasiune ilegitimă, de care îi este groază ei
înseși mai întâi; ea face toate eforturile posibile ca s-o depășească; preferă să moară decât
s-o declare cuiva și, atunci când este forțată s-o dezvăluie, ea vorbește despre această
pasiune cu o ruşine care arată clar că vina ei este mai degrabă o pedeapsă a zeilor decât o
manifestare a voinței sale. Am avut chiar grijă să o fac mai puțin odioasă decât este în
tragedia anticilor, unde ea însăși se hotărăște să-l acuze pe Hipolit. Am crezut că este prea
josnică vină calomnia, încât s-o atribui unei prințese care are de altfel sentimente atât de
nobile și de virtuoase.

HIPOLIT

Hipolit a fost în mitologia greacă fiul lui Tezeu si al Hipolitei. Deoarece nesocotea
farmecele si puterea Afroditei, zeița dragostei s-a răzbunat pe tânăr, făcând-o pe Phaedra
(a doua soție a lui Tezeu) să se îndrăgostească de el. Respinsă de tânărul căruia îi
mărturisește dragostea si, Phaedra, de teama de a nu fi data in vileag, îl pârăște pe
Hippolytus in fata soțului ei, spunându-i că acesta a încercat să o necinstească. Mâniat, dar
totodată nedorind să-și pedepsească propriul fiu, Tezeu îl roagă pe Poseidon sa-l răzbune.
La rugămintea sa, Poseidon trimite un monstru marin, ce iese în calea tânărului ce se
plimba pe țărm în carul sau. Speriați, caii o iau la fuga, carul se răstoarnă și Hipolit își
găsește moartea zdrobit de pietre. Aflând de moartea lui, Phaedra se spânzură.

În ceea ce privește personajul Hipolit, remarcasem la antici că i se reproșa lui

Euripide că l-a prezentat ca pe n filozof lipsit de orice imperfecțiune, ceea ce făcea ca
moartea acestui tânăr prinț să stârnească mai multă indignare decât milă. Am crezut
potrivit să-i atribui o anumită slăbiciune care să-l facă puțin vinovat față de tatăl lui, fără
ca prin aceasta să i se știrbească în vreun fel mărinimia cu care salvează onoarea Fedrei și
se lasă pedepsit fără s-o acuze. Numesc slăbiciune pasiunea pe care o resimte fără să vrea
față de Aricia, care este fiica și sora duşmanilor de moarte ai tatălui său.