Universitatea ”Petre Andrei” din Iași

Facultatea de DE PSIHOLOGIE, ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI ȘI

ASISTENȚĂ SOCIALĂ
Specializarea Psihologie

REFERAT
la disciplina Psihologie judiciară
Titlul referatului: ANALIZA PSIHOLOGICĂ A ACTULUI INFRACȚIONAL

Titular de disciplină : Lector univ. dr. Cătălin Popescu

Autor: Anton Mihail

Anul de studiu : III
e-mail: antonmihay@yahoo.com

1
 ANALIZA PSIHOLOGICĂ A ACTULUI INFRACȚIONAL

Actul infracțional este rezultatul comportării negative a ființei umane responsabile in raport cu
cerințele normelor penale.
Apariția si dinamica fenomenului infracțional nu este consecința unui factor monocauzal, ci a
interacțiunii mai multor factori care ii dă o anumită configurare determinată de următoarele categorii de
stări:
- posibilitate si realitate;
- necesitate si intamplare;
- probabilitate;
- cauzalitate;
-finalitate și scop;
Conceptele meționate necesită a fi analizate pentru a fi posibilă surprinderea mecanismului trecerii
de la o stare la alta a fenomenului infracțional.
Inainte de a exista ca realitate, orice infracțiune există ca posibilitate. Aceasta desemnează totalitatea
stărilor virtuale prin care fenomenul infracțional poate trece, dar pentru care nu există incă suficiente
condiții de realizare.
Pentru a nu deveni realitate in acest stadiu, se impune a fi realizate acțiuni preventive, care trebuie să
aibă menirea de a impiedica sau elimina apariția si influența conditiilor ce facilitează trecerea din sfera
posibilului in cea a realului, a unei infracțiuni concrete.
Unele infracțiuni apar din necesitate (exemplu furtul comis de o persoană căreia nu i s-a oferit șansa
unui loc de muncă și in concepția sa nu are posibilitate de câstig cinstit) sau din intamplare. In cazul
infractiunilor intamplatoare apare probabilitatea comiterii unei fapte penale, daca există conditii care
favorizeaza trecerea de la o stare virtuală la una reală.
Fenomenul care precede si provoaca producerea unui alt fenomen se numeste cauza. Din perspectiva
psihologiei judiciare are drept continut interactiunea factorilor biopsihosociali ce determina
infractiunea. Fara cauza un anumit comportament nu se poate manifesta. Urmare a cauzei apare
efectul. Interactiunea dintre cauza si efect are un caracter complex.
Acelasi efect poate apare ca urmare a interactiunii mai multor cauze. Asa se poate explica
dificultatea dezvaluirii relatiilor cauzale in determinarea fenomenului infractional.
Orice infractiune este o consecinta a unui cumul de factori cu rol determinat si determinator, care au
atat valoare de cauza, cat si de efect. De exemplu, un omor poate avea ca mobil profunda dusmanie si
ura dintre autor si victima. Bineinteles ca, prin cunoasterea prealabila a acestui mobil, in unele situatii
date, se poate actiona preventiv, dar antecedenta imediata din lantul cauzal are la baza tocmai motivele
pentru care s-a ajuns la dusmania respectiva.
Intelegerea determinismului cauzal al fenomenului infractional este facilitata de sesizarea actiunii
concomitente a unei pluritati de cauze.
In etiologia infractionala apar atat cauze interne ce tin de natura umana, sociala a persoanei, cat si
cauze externe ce vizeaza diversi factori culturali, economici, juridici. Ponderea in cazul infractiunilor
concrete, o detin cauzele interne (bazate pe factori individuali), care au greutate specifica mai mare in
raport cu cele externe. Asa se explica de ce o persoana, in anumite conditii, trece la actul infractional, pe
cand alta, in imprejurari similare, nu face acelasi lucru. Concluzia ce se desprinde este ca, in domeniul
infractional, cauza externă nu-si poate subordona si nu poate anula cauza internă .
Expresia sintetica a complexitatii fenomenului infractional este data de anumite legitati, care
surprind, pe de o parte, unitatea actiunii tipurilor de interactiuni abordate (posibilitate si realitate,

2
necesitate si intamplare, cauzalitate si conditionare) si sistemul ce inglobeaza ansamblul legilor care il
guverneaza, pe de alta parte
Actul infractional, ca orice alt tip de act comportamental, reprezinta rezultatul interactiunii dintre
factorii ce structureaza personalitatea individului si factorii externi ambientali. In ceea ce priveste
factorii interni, endogeni, orice persoana poate prezenta in structura un nucleu mai mult sau mai putin
favorabil comportamentului infractional, conturand sau nu o personalitate criminala. Ambianta si
conditiile exterioare pot fi favorabile sau nefavorabile in declansarea unui act infractional.
Actul infractional antreneaza in grade diferite, practic toate structurile si functiile psihice, incepand cu
cele cognitive si terminand cu cele afectiv-motivational-volitive. Actul infractional este generat de
tulburari de ordin emotional si volitiv, sustinute de lipsa sentimentului responsabilitatii si al culpabilitatii
de a renunta la satisfacerea imediata a unor trebuinte in pofida perspectivei unei pedepse .
In incercarile de explicare a actului infractional trebuie s fie luat in considerare gradul de generalizare
si abstractizare a conceptelor cu care se opereaza in domeniul juridic, acestea se ordoneaza pe
continuumul de la general la particular, astfel: „comportament”, „deviant”, „infractiune”, „crima”,
„omor calificat”, „omor comis de X”.
Acest ultim caz particular presupune existenta unui infractor concret (o anumita persoana cu anumite
particularitati), o victima concreta si un anumit context, anumite conditii in care a fost savarsita. X poate
fi normal sau anormal psihologic, barbat sau femeie, tanar sau batran, inteligent sau debil mintal, sarac
sau bogat, provenind din familie dezorganizata sau nu, fiind la prima infractiune sau recidivist, cu statut
socio-cultural mai mult sau mai putin ridicat. Cazul lui X, desi se poate asemana cu altele, in functie de o
serie de variabile, prezintă multe caracteristici strict individuale.
In consecintă, necesită explicatii in urma unei analize cazuistice urmărite, cum ar fi de exemplu:
-prevenirea generala – prin pedeapsa si publicitatea acesteia se vizeaza descurajarea altor infractori
potentiali;
-prevenirea individuala – prin pedepsirea infractorului se presupune franarea de la comiterea altor
crime in viitor;
-securizarea – daca un infractor este condamnat si trimis la inchisoare, societatea se poate simti
protejata pentru ca infractorul nu va comite din nou alte fapte antisociale periculoase;
-retribuirea – societatea este convinsa ca infractorii nu trebuie sa beneficieze de incalcarile legii, mai
mult, ei trebuie sa fie pedepsiti;
-insulta morala – stabilirea unei pedepse are si efectul de a oferi societatii posibilitatea realizarii unui
catharzis si trairii unui sentiment de usurare in raport cu starile de frustrare, ranire, pierdere si suparare,
care rezulta in urma comiterii unei crime. Este un fel de satisfactie ca infractorii au platit pentru ceea ce
au facut;
-reabilitarea – una din sperantele sentintei de condamnare este ca infractorii vor fi pusi in situatia in
care ei vor recunoaste erorile comise si ca vor dezvolta noi deprinderi, valori si stiluri de viata care sa-i
ajute sa revina la o viata normala si sa se supuna legii.
-stabilirea un diagnostic psihocomportamental in vederea aplicarii unui program corectional
corespunzator, care va urmari drept principale obiective:
-adaptarea la sistemul de solicitari specifice institutiei corectionale;
-conturarea si consolidarea unor mecanisme interne reglatorii de natura inhibitiva;
-pregatirea pentru reinsertia si reintegrarea sociala dupa ispasirea pedepsei.
Diagnosticarea este o activitate laborioasa, responsabila, la care participa mai multi specialisti.
Trebuie procedat cu mare atentie la „refacerea” intregului traseu de viata parcurs de individul
respectiv pana la comiterea infractiunii si stabilita ponderea fiecarei categorii de factori (biologici,
psihologici, economici, sociali etc.) cauzatori care pot fi predominant interni (bolnav mintal, retard
mintal sau o anumita anomalie functionala bio-fiziologica) sau predominant externi (lipsa conditiilor
materiale, un grad inalt de provocare si presiune exercitata din exterior de catre membrii familiei, a unor

3
grupuri de apartenenta etc.). Desigur, cauza poate fi mixta, determinata atat de factori individuali, cat si
sociali.
Analizată, motivatia, suportul psihologic cauzal al comportamentului infractional, ce actioneaza ca
un suport energetic intern si care „impinge” individul, il determina, il sustine pe tot parcursul actiunilor
orientate catre atingerea scopului.
Scopul vizeaza un anumit rezultat, care poate fi anticipat in forma reprezentarii. De exemplu, un
criminal poate ucide o persoana (scopul fiind inlaturarea fizica a acesteia), avand drept motiv
sentimentul de gelozie sau un individ comite infractiunea de talharie (scopul = obtinerea unei sume de
bani), motivul constituindu-l nevoia acuta de consumare a bauturilor alcoolice, procurarea de droguri
sau restituirea unor datorii ce nu mai suporta amanare.
Motivatia, care sta la baza comiterii infractiunii, poate fi constientizata (total, partial) sau nu de catre
subiectul respectiv.
In situatia in care este constientizata de catre infractor, apare problema modului in care se
raporteaza la aceasta si, in general, la comportamentul infractional (justificari, rationamente, conceptia
sa in legatura cu sine, cu viata, cu societatea, atitudinile sale in raport cu diferite valori sociale, morale,
etice, juridice etc.).
Daca motivele comportamentului sunt in acord si in limitele de acceptanta si toleranta sociala, avem
garantia recuperarii sociale a unui infractor. De asemenea, daca infractorii care comit acte antisociale,
sunt motivati preponderent extrinsec, ei pot fi recuperati social mult, mai usor si cu mai mari garantii in
ceea ce priveste abtinerea ulterioara de la comiterea unor noi infractiuni.
Desigur, ei necesita atat ajutor psihologic, care sa le intareasca atitudinea de rejectare rationala si
afectiva a diferitelor acte antisociale, cat si ajutor social exterior, in sensul ca trebuie ajutati sa-si
gaseasca un loc de munca, conditii de locuit etc.
In cazul infractorilor motivati predominant intrinsec, situatia este mult mai complexa, fiind necesara
o ampla investigatie, pentru a se evidentia, pe de alta parte, care este ponderea diferitilor factori
motivationali si, pe de alta parte, care sunt tipurile de programe corectionale necesare (diferite forme de
psihoterapie).
Evidentierea cat mai exacta a cauzelor care determina comportamentul antisocial si diagnosticarea
cat mai corecta a profilului psihocomportamental al infractorilor sunt cerinte esentiale pentru
conturarea programelor terapeutic-recuperatorii in cadrul institutiilor corectionale. Eficienta acestor
programe va fi validata de gradul recuperarii, reinsertiei si reintegrarii sociale a celor care au incalcat
legea si au primit pedeapsa juridica corespunzatoare.
O analiza strict psihologica a actului infractional, consta in analiza modului in care personalitatea
infractorului (inteligenta, afectivitatea, motivatia si vointa) se manifesta in pregatirea, savarsirea si
atitudinea postinfractionala.
Fazele actului infractional
1.Savarsirea unei infractiuni antreneaza profund intreaga personalitate a autorului acesteia.
2.Hotararea de a comite infractiunea este precedata de o serie de procese de analiza si sinteza, de lupta
motivelor. Infractorul, la luarea hotararii de a comite infractiunea este dominat de perceperea si
prelucrarea informatiilor declansatoare de motivatii pentru satisfacerea unor trebuinte.
3.In faza preinfractionala se constituie premisele subiective ale savarsirii faptei, determinate atat de
predispozitiile psihice ale faptuitorului, cat si de imprejurari favorizante cu valente declansatoare.
Aceasta faza se caracterizeaza printr-un intens consum launtric, ajungand chiar la un grad inalt de
surescitare. Actul deciziei este influentat in mare masura si de capacitatea de proiectie si de anticipare a
consecintelor.

4
4.In faza infractionala propriu-zisa initial, infractorul isi elaboreaza mental planul de actiune despre:
T locul faptei;
T succesiunea procedurii;
T timpul de savarsire;
T mijloacele de actiune.
Latura imaginativa de expectativa a comiterii infractiunii este urmata, dupa luarea hotararii, de actiuni
concrete manifestate prin:
T culegerea de informatii;
T apelarea la mijloace ajutatoare;
T contactarea de complici;
T supravegherea obiectului.
Rezultanta acestui comportament poate fi, dupa caz, fie concretizarea in plan material a hotararii
de a comite fapta, prin realizarea conditiilor optime reusitei ei, fie desistarea, amanarea, asteptand
conditii si imprejurari favorizante.
Deci, in cele mai multe cazuri de infractiune, infractorul isi premediteaza actiunea, pregatindu-se
minutios, uneori timp indelungat pentru infaptuirea ei, cautand si calculand situatiile si momentele cele
mai avantajoase, astfel incat, planul de actiune sa aiba cele mai mari sanse de succes.
Unii infractori isi atrag victimele in locuri si spatii care faciliteaza comiterea infractiunii sau in
momentul cand pot actiona mai eficient sau in siguranta (noaptea). Spre exemplu, infractorii pentru a
actiona eficient, isi atrag viitoarele victime in parcuri sau locuri izolate, le invita sa consume bauturi
alcoolice, dupa care comit infractiunile pe care le-au proiectat: hotie, talharie, viol etc.
In acelasi context, putem mentiona si tactica folosita de hotii de buzunare, anume aceea de a
actiona (pe strada, in mijloacele de transport in comun) unde exista inghesuiala sau in situatii
tensionate, cand ei pot actiona mai usor si „rezultativ”.
Infaptuirea actului infractional se asociaza cu trairea unor stari emotionale intense. Acestea sunt
amplificate de teama de neprevazut, criza de timp. Lipsa de control asupra comportamentului in timpul
operarii poate genera o serie de erori (pierderea sau uitarea unor obiecte personale, omiterea stergerii
unor categorii de urme sau diverse accidente) care ulterior ar putea contribui la identificarea autorului.
Dupa savarsirea faptei, specific psihologiei infractorului, este tendinta de a se apara, de a se
sustrage identificarii, invinuirii si sanctiunii. Faza postinfractionala are o configuratie foarte variata,
continutul sau este determinat in buna masura de modul in care s-a desfasurat faza anterioara.
Infractorii, in aceasta etapa, adopta strategii diferite de contracarare a activitatilor de identificare si
tragere la raspundere penala. In acest sens, o serie de infractori isi creeaza alibiuri care sa convinga
autoritatile ca era imposibil ca ei sa fi savarsit fapta. De obicei ei se indeparteaza, in timp util, de locul
infractiunii. Apar in locuri unde incearca sa se faca remarcati pentru a-si crea probe de nevinovatie,
bazandu-se pe faptul ca, dupa o perioada va fi dificil sa se stabileasca, cu exactitate, succesiunea in timp
a celor doua evenimente.
Sunt situatii cand infractorii apar prin apropierea locului unde se desfasoara cercetarile, incercand
sa obtina informatii referitoare la desfasurarea acestora, pentru ca ulterior sa actioneze prin denunturi,
sesizari anonime, inlaturari de probe, disparitii de la domiciliu, internari in spital sau comiterea unor
actiuni marunte pentru a fi arestat. Toate aceste proceduri le intreprinde cu scopul de a deruta ancheta
in curs si implicit, identificarea sa.
Infractorii recurg la minciuna, perfidie, adaptarea unor atitudini care sa inspire compatimire pentru
nedreptatea ce li se face sau pentru situatia in care au ajuns; pot manifesta aroganta fata de anchetator
sau pot recurge la intimidarea acestuia.

5
Bibliografie:

www răsfoiesc .com – psihologie

www. juspedia.ro – psihologie

Eseul/ Referatul va fi trimis pe adresa de mail: mediasearch2000@yahoo.com pe data de

04.02.2022, în intervalul orar 08.00- 20.00.