UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI “REGELE MIHAI I AL

ROMÂNIEI” TIMIŞOARA

FACULTATEA BIOINGINERIA RESURSELOR ANIMALIERE

REFERAT BIBLIOGRAFIC

Titlul referatului : CELULOZA

Disciplina: Biochimie I
An I, Sem. I, FBIRA, 2021-2022, Specializarea Zootehnie

Student, An I, FBIRA

Numele și prenumele: RATIU MIRCEA NICOLAE

Grupa: 314 A

Nr. matricol: ...........

Coordonator:

Ș.l.Dr.Ing.Biolog Ahmadi Mirela

 CUPRINS

Introducere ..........................................................................................................................................

Capitol 1. Notiuni generale ...............................................................................................3

Capitol 2. Celuloza .............................................................................................................4

Capitol 3. Obtinerea si degradarea celulozei....................................................................9

Capitol 4. Valorificarea biochimica a celulozei...............................................................11

4.1. Celuloza dubla..............................................................................................11

4.2. Celuloza alimentara ...................................................................................12

4.3. Bioetanolul din celuloza..............................................................................12

4.4. Izolaţia din celuloza.....................................................................................12

Concluzii ..............................................................................................................................................

Bibliografie ..........................................................................................................................................
 INTRODUCERE

Progresele civilizaţiei umane sunt strâns legate de dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, de succesele
omului în competiţie cu natura. Considerându-se în avantaj în dorinţa de a avea cât mai mult, omul a
neglijat echilibrul dintre consum şi resurse. Acest lucru a determinat apariţia unor crize în domeniile
energiei, materiilor prime şi alimentaţiei, soldate cu evidente transformări în gândirea şi cercetarea
ştiinţifică, pe mai multe planuri. Una dintre principalele reacţii, ca urmare a condiţiilor create, a fost
revizuirea vechilor concepte tehnologice şi reexaminarea modului în care în natură se realizează cele
mai complicate transformări, cu un consum minim de energie şi cu eliminarea totală a produselor
secundare nedorite. Totodată, s-a dezvoltat considerabil concepţia conform căreia succesul dezvoltării
în afara restricţiilor va fi asigurat pe de o parte de reorientarea multor ramuri industriale spre
exploatarea resurselor vegetale regenerabile, iar pe de altă parte de translarea la scară industrială a
unor procese care au loc în natură, sau a unor secvenţe ale acestora, pentru a obţine produsele dorite.

Referitor la acestea, industria de celuloză şi hârtie dispune de soluţii pentru rezolvarea unor
probleme incluse în sfera biotehnologiei.

1. NOTIUNI GENERALE

În plantele vasculare, microfibrilele de celuloză sunt acoperite sau stratificate cu

hemiceluloze care, în cele din urmă, sunt înglobate într-un înveliş ligninic. Hemicelulozele
sunt polizaharide cu masă moleculară redusă care se găsesc în ţesuturile plantei asociate cu
celuloză şi lignină. [4] Lignina este un polimer natural cu structură aromatică cu rol important
în cimentarea polizaharidelor din pereţii celulari ai plantelor superioare, ceea ce asigură
creşterea rezistenţei mecanice şi sporirea stabilităţii lor la acţiunea microorganismelor şi
enzimelor.[2]

Studiul proceselor de biosinteză a evidenţiat faptul că lignina este rezultatul unui

proces de polimerizare enzimatică. Peretele celular al plantei este constituit din două straturi,
peretele primar şi peretele secundar, situate între membrana plasmatică şi lamela mediană.
Detaliile privind structura peretelui primar au demonstrat că acesta este o matrice de tip gel
constituită din celuloză, heteroxilani şi pectine. La rândul său, peretele secundar este un
complex multistratificat alcătuit din microfibrile de celuloză, cu orientare diferită în straturile
constituente. Lignina este distribuită neuniform în peretele primar şi cel secundar al celulelor
din xilem.[3] Această organizare a determinat definirea materialului vegetal ca fiind de tip
compozit şi propunerea unui model structural în care se reprezintă schematic distribuţia
elementelor structurale.

Din această reprezentare este evidentă neomogenitatea structurală a ţesutului vegetal,

care se va reflecta în decursul tratamentelor chimice şi biochimice. În asemenea condiţii
transformarea chimică şi/sau biochimică a biomasei vegetale este dependentă de structura
iniţială a acesteia şi de eventualele pretratamente aplicate pentru creşterea accesibilităţii
componenţilor la acţiunea microorganismelor şi enzimelor.

În prelucrările chimice sau biochimice un rol deosebit revine legăturilor care se stabilesc între
diferiţii componenţi ai biomasei vegetale. De aceea, obţinerea unor rezultate eficiente depinde
de realizarea unei scindări selective a legăturilor chimice în condiţiile unei degradări minime
a componentului urmărit. Din acest punct de vedere, tratamentele enzimatice pot fi preferate
celor chimice, distingându-se prin specificitate faţă de un anumit substrat. Totodată, trebuie
menţionat că accesul enzimelor este determinat de organizarea structurală a substratului şi de
eventualele sale tratamente anterioare care ar putea produce o destructurare a acestuia.

In natura celuloza este prezentă sub diferite forme a căror structură a fost înțeleasă
doar dupa 1838, anul in care botanistul francez Anselme Payen a izolat celuloza pentru
prima data din lemn. Este polizaharida cea mai raspandita in natura.

Corespunde formulei: (C6H10O5)n.

2. CELULOZA

In natura celuloza este prezentă sub diferite forme a căror structură a fost înțeleasă
doar dupa 1838, anul in care botanistul francez Anselme Payen a izolat celuloza pentru
prima data din lemn. Este polizaharida cea mai raspandita in natura.

Corespunde formulei: (C6H10O5)n.

Celuloza este un homopolimer liniar, format din resturi de glucoză prin legături
b(1®4), deşi adevărata unitate repetitivă din celuloză este celobioza [11], adică b(1®4)-D-
glucozil-D-glucoza. Celuloza este polizaharidul cel mai răspândit în natură, fiind din punct

de vedere structural un 1→4-b-glucopiranan. Este întâlnit aproape numai în regnul vegetal,

dar sunt cunoscute şi animale inferioare care au învelişuri protectoare ce conţin celuloză.

Având funcţie structurală în plante, celuloza se găseşte asociată cu hemiceluloze, lignine,

pectine, răşini, taninuri, glicozide, lipide, săruri minerale, cunoscute sub denumirea de

„substanţe incrustante”.
 Deşi fiecare unitate de monozaharidă formează o legătură glicozidică cu o grupă hidroxil

de la un alt zahar, celelalte grupe hidroxil rămân potenţiali acceptori ai substituenţilor

glicozidici. Această abilitate de a forma structuri ramificate deosebeşte polizaharidele de

proteine şi acizi nucleici, care sunt polimeri liniari.[1] Moleculele diverselor celuloze

(celuloza din bumbac are masa moleculară în jur de 1.750.000 iar cea provenită din cânepă

de 5.900.000) sunt alcătuite dintr-un număr mare de resturi de Dglucopiranoză legate 1,4-b-

glicozidic formând macromolecule filiforme.

Fig. 2.1 Structura peretului celular. Molecula de celuloză. (www.greelane.com).

Celuloza nu poate fi asimilată de animalele superioare, deoarece acestora le lipsesc din

tubul digestivb-glicozidazele: celulaza şi celobiaza, enzime care catalizează hidroliza

celulozei până la glucoză. În rumenul ierbivorelor se găsesc microorganisme care descompun

 celuloza cu formare de acizi graşi inferiori, produşi metabolici gazoşi (CO2, CH4, H2) şi

glucoză. Glucoza rezultată este metabolizată de organismul animal, iar acizii graşi de către

microorganismele din sistemul digestiv. Celuloza nu se dizolvă în apă, dar este solubilă în

soluţie amoniacală de hidroxid cupric [Cu(NH3)4](OH)2, numită şi reactiv Schweitzer.

Prezenţa legăturii C1-C4 b-glicozidice între unităţile elementare ale catenei

macromoleculelor de celuloză determină stabilitatea ei scăzută la acţiunea agenţilor de
hidroliză. Acţiunea acestora sau a apei la temperatură înaltă determină ruperea legăturilor
glicozidice şi depolimerizarea completă la glucoză.

Fig. 2.2 Reprezentarea schematică a legăturilor stabilite în macromolecula de celuloză

Celuloza se formează în plante în timpul procesului de fotosinteză din CO2 şi H2O, sub
influenţa luminii şi în prezenţa clorofilei. Cea mai probabilă teorie privind biosinteza
celulozei în peretele celulei vegetale este aceea că formarea polizaharidelor în plante are loc
după un mecanism enzimatic, în două etape:

o sub acţiunea enzimelor de tipul fosforilazelor care favorizează apariţia legăturilor

C1- C4 b glicozidice între unităţile elementare de glucoză, prin unirea lor succesivă
se constituie macromoleculele polizaharidelor;

o enzima catalizează unirea simultană a unor fragmente de macromolecule realizate

anterior, proces numit şi bloc copolimerizare.

Biosinteza in vivo a celulozei are loc sub acţiunea enzimelor de tipul glicoproteinelor,
pornind de la glucoză, dar nu se cunoaşte modul în care enzimele catalizează polimerizarea
acesteia şi cristalizarea simultană a lanţurilor macromoleculare de celuloză între ele.
 Fig. 2.3 Aspectul fibrelor de celuloză bacterială Fig. 2.4 Aspectul fibrelor de celuloză
bacterială într-un mediu de cultură
modificat

Celuloza microbială are o comportare similară bumbacului; se poate utiliza sub formă de
ţesut tip piele artificială pentru diverse implanturi medicale, ca membrană pentru
desalinizarea apei de mare sau în calitate de material compozit la construcţia unor nave
maritime sau aerospaţiale. Fibrele au o rezistenţă comparabilă cu a celor Kevlar.

Studiile efectuate în domeniul produselor de biosinteză au permis elucidarea unor

aspecte care au determinat ca, pornind de la un derivat fluorurat al celobiozei, să se realizeze
sinteza in vitro a celulozei. Astfel, în prezenţa celobiozei în mediu de acetonitril are loc reacţia
de transglicozidare.

OH
OH
O
O celobiază
OH celuloză sintetică
OH
HO O F mediu de acetonitril
OH
OH

Mai multe catene macromoleculare se asociază sau se împachetează între ele, prin
alipirea planelor superioare şi inferioare imaginare ale panglicilor de celuloză, rezultând
astfel pachete de catene macromoleculare, respectiv microfibrile sau asociaţii ale acestora. Se
consideră că microfibrilele de celuloză sunt mai rezistente decât oţelul de dimensiuni
corespunzătoare şi contribuie substanţial la rezistenţa materialului lemnos . [11] Microfibrilele
constituie elementele unor agregate supramoleculare mai mari şi mai complexe numite fibrile
care, legate sub forma unor “plăci”, alcătuiesc fibrele de celuloză.

Studiile röentgenografice au dovedit că celuloza există în patru forme structurale.

Celuloza I este forma naturală de celuloză, prezentă în peretele celular primar. Ea poate fi
transformată în celuloză II (hidroceluloză, celuloză mercerizată, celuloză regenerată) şi III
prin diverse tratamente fizice şi chimice.

Transformarea celulozei I în celuloză II este ireversibilă. În acelaşi timp, este de menţionat

faptul că celuloza II este cea mai stabilă formă din punct de vedere termodinamic. Celuloza
IV, dominantă în peretele celular primar are o structură similară cu cea a celulozei I, dar are
un grad mai mare de dezordonare [7].

Gradul de cristalinitate a celulozei depinde de originea şi tipul de pretratament; acesta

variază de la 0% (celuloza amorfă şi umflată în acid) la aproximativ 100% (celuloza din
Valonia macrophysa).[4] Gradul de cristalinitate al bumbacului este aproximativ 70%, iar
pentru celulozele comerciale acesta variază între 30-70% /40/. Celuloza cristalină, comparativ
cu cea amorfă este rezistentă la hidroliza enzimatică şi la acţiunea microorganismelor. Cu
creşterea gradului de cristalinitate, celuloza devine mai rezistentă la hidrolizele ulterioare.

O apreciere asupra lungimii catenelor macromoleculare de celuloză se poate face prin

intermediul noţiunii de grad de polimerizare (GP), care reprezintă valoarea medie a raportului
dintre masa moleculară a tuturor catenelor macromoleculare de celuloză şi masa moleculară a
unităţii elementare de anhidro-b-glucopiranoză.

Peretele celular al plantelor superioare conţine pe lângă celuloză, lignină şi hemiceluloze, 3

tipuri de proteine care diferă prin compoziţia în aminoacizi [5]: glicoproteine bogate în
hidroxiprolină, glicoproteine în care predomină glicina şi glicoproteine bogate în prolină.
Recent, s-a demonstrat importanţa proteinelor în procesul de diferenţiere a xilemului şi modul
în care afectează proprietăţile lemnului. [6]
Tabelul 1. Masa moleculară şi gradul de polimerizare ale unor sortimente de celuloză determinate
prin diferite metode fizico-chimice

Masa Grad de
Nr. Material celulozic Metoda de determinare
moleculară polimerizare
1. Celuloza din bumbac ultracentrifugare 570000 3500
90000-
2. Celuloza din lemn ultracentrifugare 600-1000
150000
3. Celuloza din lemn osmotică 194000 650
4. Celuloza din lemn vâscozimetrică 105000 -

5. Celuloza sulfat ultracentrifugare 400000 2500

6. Celuloza sulfit ultracentrifugare 500000 3100
Derivații de celuloză includ:
Celuloid
Celofan
Rayon
Acetat de celuloza
Triacetat de celuloză
Nitroceluloză
Metilceluloza
Sulfat de celuloză
Etuloză
Hidroxietil celuloză
Hidroxipropilmetilceluloză
Carboximetil celuloză (gumă de celuloză).[13]

3.OBTINEREA CELULOZEI SI BIODEGRADAREA CELULOZEI

Celuloza se obține în general din bumbac, lemn, stuf sau paie. Cea mai pură varietate
de celuloză se obține din bumbac prin egrenarea (indepartarea semintelor) si apoi spalarea
vatei din capsulele plantei de bumbac. Aceasta varietate este folosita aproape exclusiv in
scopuri textile.[9]

Principalele microorganisme implicate în biodegradarea celulozei fac parte din categoria

fungiilor. Astfel, dintre fungiile care manifestă activitate celulolitică se remarcă :

o fungii putregaiului moale: Aspergillus niger, Chaetomium celluloliticum, Fusarium

crysosporium, Trichoderma reesei;

o fungii putregaiului brun: Coniophora puteana, Lanzites trabeum, Poria placenta,

Tyromices palustris;

o fungii putregaiului alb: Phanerochaete chrysosporium, Sporotricum thermophile,

Coriolus versicolor ;

o fungi anaerobi (prezenţi în rumen) : Caecomyces communis, Neocallimastix frontalis,

Piromyces communis.

Din categoria bacteriilor aerobe manifestă activitate celulolitică Bacillus circulans, Baccilus
subtilis, Cellulomonas fimi, Pseudomaonas fluoresecens, a celor anaerobe: Acetovibrio
celluloliticus, Clostridium thermocellum, iar dintre bacteriile anaerobe din rumen:
Butiryvibrio fibrisolvens, Fibrobacter succinogenes; cele mai active specii din categoria
actinomicetelor sunt Streptomyces lividans, Thermomonospora fusca.[7]
 În timp ce bacteriile degradează celuloza prin enzimele fixate de peretele lor
celular, fungii secretă majoritatea acestor enzime în mediul de cultură. [5]

Fig. 3.4 Principalele aplicaţii ale biotehnologiei în industria de celuloză

O celuloza mai putin pura se obtine din lemn, stuf sau paie. In acestea celuloza este
amestecata cu diferiti componenti necelulozici, numiti irecruste(lignina, oligozaharide,
ceruri, rasini etc.), care trebuie indepartati. Separarea se poate face cu ajutorul unor
reactivi acizi sau bazici care dzolva incrustele, eliberind cea mai mare parte a materialului
celulozic util. Printre reactivii folositi, cel mai intrebuintat este bisulfitul de calciu, Ca
(HSO3)2 (in procedeul bisulfitic) sau amestecul de sulfat de sodiu si hidroxid de sodiu (in
procedeul sulfat). Celuloza rezultata este supusa albirii si serveste la fabricarea hirtiei sau
la chimizare; in tara noastra productia de celuloza se realizeaza in numeroase unitati
industriale.[12]

Figura 1 Aplicaţii ale proceselor biotehnologice la fabricarea hârtiei

 4. VALORIFICAREA BIOCHIMICA A CELULOZEI

1.Celuloza dubla
Exista tablete cu dubla celuloza care au ca materie prima in principal fibre alimentare
insolubile (fibre de porumb) si fibre alimentare solubile (poliglucoza).
Fibrele alimentare sunt nutrienti absolut necesari vietii, tarile dezvoltate considerandu-
le ca facand parte din cei 7 importanti nutrienti.[4]
Caracteristici:
- Grabesc transferul alimentelor prin intestine
- Preintampina formarea sedimentelor in intestinul gros
- Reduce nivelul colesterolului in singe, efect antioxidant
- Creeaza un mediu favorabil pentru refacerea microflorei normale a aparatului digestiv
- Absoarbe si elimina din organism toxinele, sarurile metalelor grele, substante cancerigene
- Preintampina metastazele, mai ales in cazul cancerului de prostata, intestinului gros,
cancerului mamar
- Preintampina aparitia si dezvoltarea aterosclerozei, hipertoniei, diabetului, bolilor alergice
- Impiedica procesele de putrefactie in aparatul digestiv
- Da senzatia de satietate, permite reducerea cantitatii de alimente ingerate.

2.Celuloza din alimente

Celuloza, E 460, este un aditiv alimentar pe care îl întâlnim destul de des în sosuri,
supe, diverse sortimente de pâine, biscuiţi, prăjituri, deserturi reci, îngheţate, margarine,
dulceţuri, ciocolată sau milk-shake-uri.
Celuloza este întâlnită în alimente sub două forme: E 460 (i) – celuloză cristalină şi
E 460 (ii) – pudră de celuloză. Nici una dintre aceste două forme de celuloză nu s-a dovedit a
fi periculoasă pentru consumul uman. Mai mult, un grup de medici a realizat un studiu pe 18
copii, cărora, în loc de obişnuitele cereale pentru micul dejun, li s-a administrat celuloză
comestibilă. Schimbarea aceasta a durat timp de trei luni. La sfârşitul studiului nu s-a
constatat nici o problemă la nivel gastrointestinal.[4]

3. Bioetanolul din celuloza

SUA face un pas inspre dezvoltarea unei tehnologii noi de creare a biocombustibililor.
O companie va incerca crearea etanolului din celuloza, aratand ca biocombustibilul
poate fi scos din celuloza de trestie de zahar si din alte elemente de biomasa. [8]

4. Izolatia din celuloza

Celuloza ofera protectie ridicata la ardere, fonica si este un material impermeabil
(folosit de altfel si la producerea pantofilor).
Ofera valoarea cea mai buna de izolatie pe timpul iernii, precum si o rezistenta ridicata
la caldura pe timpul verii, de 5 ori mai buna decat polistirenul, si de 8 ori mai buna decat vata
minerala.

Este de asemenea un produs reciclabil, contine aditivi pur naturali (este impregnat cu
saruri borice) si necesita o energie minima la producere.
Este un produs 100% natural. Deoarece are aceste proprietati speciale, este utilizat in
SUA din anii 1928, cand a fost conceputa prima masina de suflat. [3]

CONCLUZII

Principala utilizare comercială pentru celuloză este fabricarea hârtiei, în care

procesul kraft este utilizat pentru a separa celuloza de lignină. Fibrele de celuloza sunt
utilizate în industria textilă.Bumbacul, inul și alte fibre naturale pot fi utilizate direct sau
prelucrate pentru a produce raion.Celuloza microcristalină și celuloza sub formă de pulbere
sunt utilizate ca umpluturi de medicamente și ca agenți de îngroșare a produselor alimentare,
emulgatori și stabilizatori. Oamenii de știință folosesc celuloza în filtrarea lichidelor și în
cromatografia în strat subțire. Celuloza este utilizată ca material de construcție și izolator
electric. Este utilizat în materiale de uz casnic de zi cu zi, cum ar fi filtre de cafea, bureți,
lipici, picături pentru ochi, laxative și filme. În timp ce celuloza din plante a fost întotdeauna
un combustibil important, celuloza din deșeurile animale poate fi de asemenea procesată
pentru a produce biocombustibil, butanol.[13]
 BIBLIOGRAFIE

[1].Anthony Clarke, "Biodegradation of cellulose. Enzymology and biotechnology",

Technomic Publishing , 1997, p. 2;

[2].M. Fujito and H. Harada, in "Wood and cellulosic chemistry" (D.W. Hon and N. Shiraishi
eds.), Marcel Dekker Inc., 1991, p.3;

[3].Mircea Iovu, Industrii chimice, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti 1968

[4].N.Moroishi, in "Wood and cellulosic chemistry" (D.W.Hon and N.Shiraishi eds.), Marcel
Dekker Inc., 1991, p.331;

[5].V. Gh. Petrovici, V. I. Popa, "Chimia şi prelucrarea chimică a lemnului", Editura Lux
Libris, Braşov, 1997, vol.II, p.118;

[6].J. Puls and J.Schuseil, in "Hemicellulose and hemicellulases" (M.P.Cougham and

G.P.Hazlerwood eds.), Portland Press, 1992,p.1-27;

[7].P. A. Richmond, in "Biosynthesis and biodegradation of cellulose", (C.H.Weiner and P. J.

Weimer eds.) Marcel Dekker Inc.,New York, 1982, p.5;

[8].Gh.Rozmarin, "Fundamentări macromoleculare în chimia lemnului", Editura Tehnică,

Bucureşti, 1984;

[9].Scalbert, B. Monties, J- Y. Guiet and C. Rolando, Phytochemistry, 24, 1359(1991);

[10].Singh, P. K. R. Reinar, K. Schugerl, Adv. Biochem. Eng. Biotechnol., 45, 29 (1992);

[11].K. Suga, R. M. Brown Jr., in "Biosynthesis and biodegradation of cellulose",

(C.H.Weiner and P.J.Weimer eds.) Marcel Dekker Inc.,New York, 1982, p.403;

[12].K. S. Tan, T. Hosson, Y. Masuda and S. Kamikasa, Plant Cell. Physiol., 33, 102(1992);
[13].https://www.greelane.com/ro/%C8%99tiin%C8%9B%C4%83-tehnologie-math/
%C5%9Ftiin%C5%A3%C4%83/what-is-cellulose-definition-4777807/