1

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚELE
VIEȚII
„REGELE MIHAI I ” DIN
TIMISOARA
FACULTATEA DE BIOINGINERIA
RESURSELOR ANIMALIERE
PROGRAM MASTERAL :
NUTRITIE SI BAZA FURAJERA

Disciplina: Tehnologii de imbunatatire a valorii

pastorale a pajistilor
ÎNGRĂŞĂMINTELE ORGANICE

Coordonator, Student,
Prof.Dr. Ing. Pet Ioan Elena Dan Claudiu,
Anul I

TIMISOARA
2023

2
 ÎNGRĂŞĂMINTELE ORGANICE
Notiuni generale

Compoziţia şi calitatea gunoiului de grajd proaspăt se deosebesc foarte mult în raport

cu specia, hrana şi vârsta animalelor de la care provine, precum şi cu felul aşternutului folosit.
Astfel, gunoiul provenit de la animale furajate cu nutreţuri de calitate bună este mai bogat în
substanţe nutritive decât cel provenit de la animale hrănite cu nutreţuri de slabă calitate sau cu
un conţinut mare de apă, etc. Cel provenit de la animalele tinere sau în gestaţie, de asemenea
este de calitate mai slabă. Materialul pentru aşternut este necesar să fie schimbat cât mai des,
să se folosească sub formă tocată (mai ales paiele de cerealele) şi să nu conţină seminţe de
buruieni. Calitatea gunoiului de grajd diferă foarte mult şi în funcţie de specia de animale şi
de modul de pregătire.
Transportul gunoiului de grajd la câmp se poate face în orice anotimp, în funcţie de
posibilităţile de transport şi de momentul când se urmăreşte încorporarea lui în sol.

Gunoiul artificial provine din fermentarea paielor, vrejilor de leguminoase a

rumeguşului de lemn etc. . Aceste materiale se pun la fermentat timp de 3 – 5 luni. În prealabil
paiele sau vrejii se toacă şi se udă până la capacitatea maximă de reţinere a apei de către
materialul tocat (cam 250 – 300 l la 100 kg paie).
Gunoiul de păsări este un îngrăşământ cu conţinut dublu de NPK faţă de gunoiul de
grajd. Se poate întrebuinţa fie în stare uscată, fie sub formă de tulbureală (diluat) cu apă. Are
eficienţă mai mare când se aplică la cuib sau în timpul vegetaţiei. Se foloseşte la cuib în doze
de 300 – 600 kg/ha la cultura legumelor.
Turba se prezintă sub forma unui amestec de diferite resturi de plante din locuri umede
în stare de descompunere. Se cunosc turbe de locuri joase cu rogoz şi turbe de locuri înalte cu
muschi, pentru îngrăşământ fiind mai potrivite turbele de locuri joase, care conţin mai mult
azot şi sunt mai puţin acide. Turba se foloseşte ca îngrăşământ fie direct (mai puţin), fie sub
formă de composturi. Ca îngrăşământ îşi manifestă acţiunea timp de 2 – 3 ani.

3
Îngrăşăminte

Îngrăşămintele sunt acele substanţe, de natură minerală sau organică care, administrate
în sol sau pe plantă, contribuie la completarea nevoilor de hrană a plantelor şi la ridicarea
producţiei, atât cantitativ cât şi calitativ.
După studiile întreprinse de F.A.Q. (Organizaţia Naţiunilor Unite Pentru Alimentaţie şi
Agricultură) se estimează astăzi că în întreaga lume 30% din alimentele de origine vegetală
provin din sporirea producţiei datorită îngrăşămintelor chimice. În medie o tonă de
îngrăşăminte chimice NPK(substanţă activă) duce la obţinerea a 10 tone de produse agro-
alimentare, datorită recoltelor mari ce se obţin.
În ţara noastră, prin intrarea în funcţiune a unor noi combinate de îngrăşăminte
chimice, cantităţile de îngrăşăminte folosite în agricultură au crescut an de an.
Folosirea îngrăşămintelor este deosebit de necesară şi utilă pe toate terenurile
ameliorate prin lucrări de îmbunătăţiri funciare, cunoscut fiind faptul că apa şi îngrăşămintele
îşi amplifică reciproc acţiunea. Folosirea îngrăşămintelor pe terenurile ameliorate, în afara
aportului de substanţe nutritive, îmbunătăţeşte însuşirile fizico-chimice şi biologice ale
solului, făcând să sporească eficienţa lucrărilor de îmbunătăţiri funciare.
Pe măsură ce agricultura se intensifică şi se modernizează, beneficiind, printre altele,
şi de cantităţi sporite de îngrăşăminte, folosirea acestora presupune cunoştinţe mai bogate sub
toate aspectele. Dată fiind importanţa îngrăşămintelor în etapa actuală se impune cunoaşterea
acestora şi a întregului complex de factori care influenţează folosirea lor raţională de către toţi
specialiştii din agricultură. Consumul de elemente nutritive variază de la o specie la alta, după
cum se vede în tabelul de mai sus.
În funcţie de provenienţă, starea fizică şi compoziţie , îngrăşămintele se pot împărţi în
3 mari grupe:
 îngrăşăminte organice;
 chimice sau minerale,
 preparate bacteriene sau biopreparate.

4
ÎNGRĂŞĂMINTE ORGANICE

Îngrăşămintele organice sau naturale sunt produse naturale, care în afară de elemente
nutritive necesare plantelor conţin şi importante cantităţi de materie organică. Din această
categorie fac parte: gunoiul de grajd, gunoiul artificial, turba, gunoiul de păsări, urina şi
mustul de grajd, compostul, etc. Tot în această categorie pot fi incluse şi îngrăşămintele verzi
sau siderale (plante care se cultivă pentru a fi încorporate sub brazdă).
Gunoiul de grajd este alcătuit dintr-un amestec de paie folosite ca aşternut, urină şi
dejecţii provenite de la animale (resturi de nutreţuri care au trecut prin corpul animalelor).
Acest amestec este supus fermentării de către bacterii sau ciuperci în platforme de gunoi, timp
de mai multe luni de zile.
Gunoiul este socotit ca un îngrăşământ complet, deoarece conţine principalele
elemente nutritive necesare plantelor, ca: azot, fosfor, potasiu, calciu şi numeroase
microelemente. În medie, gunoiul de grajd conţine 0,3 – 0,6% azot, 0,2 – 0,3% fosfor, 0,3 –
0,7% potasiu, 0,6% calciu, etc. Elementele nutritive pe care le conţine sunt eliberate şi puse la
dispoziţia plantelor în mod treptat, eşalonat pe o perioadă lungă de timp, pe măsura
descompunerii substanţei organice. Gunoiul influenţează favorabil însuşirile fizico-chimice
ale solului, în sensul că măreşte permeabilitatea solurilor argiloase cu cca. 32 – 40%, măreşte
capacitatea solurilor nisipoase de a reţine apa cu cca. 20%, afânează şi încălzeşte solurile reci,
corectează reacţia acidă a solului prin conţinutul mare în substanţe alcaline pe care le posedă,
măreşte cantitatea de bioxid de carbon, sporeşte conţinutul în humus şi îmbunătăţeşte
structura solului. Gunoiul este sursa de energie şi hrană pentru microorganismele din sol, prin
hormoni şi microflora proprie pe care el le conţine. El este un îngrăşământ universal, întrucât
poate fi folosit pe aproape toate tipurile de sol şi pentru toate tipurile de plante. Gunoiul are
un efect îndelungat, acţiunile favorabile ale lui resimţindu-se mai mulţi ani la rând după
aplicare (4 ani pe solurile lutoase şi argiloase şi 3 ani pe solurile nisipoase).
Compoziţia şi calitatea gunoiului de grajd proaspăt se deosebesc foarte mult în raport
cu specia, hrana şi vârsta animalelor de la care provine, precum şi cu felul aşternutului folosit.
Astfel, gunoiul provenit de la animale furajate cu nutreţuri de calitate bună este mai bogat în
substanţe nutritive decât cel provenit de la animale hrănite cu nutreţuri de slabă calitate sau cu
un conţinut mare de apă, etc. Cel provenit de la animalele tinere sau în gestaţie, de asemenea
este de calitate mai slabă. Materialul pentru aşternut este necesar să fie schimbat cât mai des,
să se folosească sub formă tocată (mai ales paiele de cerealele) şi să nu conţină seminţe de
buruieni.

Calitatea gunoiului de grajd diferă foarte mult şi în funcţie de specia de animale şi de modul
de pregătire.

După vechime şi gradul de fermentare, gunoiul de grajd se poate împărţi în patru

categorii:
- gunoiul de grajd proaspăt (la începutul fermentării), când paiele sunt tari, rezistente
şi păstrează culoarea. Greutatea unui metru cub de gunoi proaspăt, afânat este de
300 – 400 kg, iar îndesat de 500 – 600 kg;
- gunoiul pe jumătate dospit (semifermentat), când paiele încă se mai cunosc, dar
sunt fragile, nerezistente, se rup uşor. Culoarea este cafenie – închisă. Greutatea
unui metru cub este în medie de 700 – 800 kg;

5
 - gunoiul de grajd bine dospit (fermentat), când paiele nu se mai cunosc şi se
prezintă ca o masă brună – negricioasă cu aspect unsuros. Greutatea unui metru
cub este de 800 – 900 kg;
- gunoiul foarte bine fermentat (mraniţă), când se prezintă ca o masă pământoasă
afânată, de culoare negricioasă. Greutatea unui metru cub este de aproximativ 900
kg.
Gunoiul de grajd se poate folosi atât proaspăt, cât şi în diferite faze de fermentare, în
raport cu cerinţele diferitelor plante, starea şi epoca de administrare. Practic, gunoiul de grajd
poate fi transportat la câmp în orice anotimp al anului însă cel mai potrivit este toamna sau
iarna, pentru a reduce la minim pierderile de substanţe nutritive (azotul). Odată scos în câmp
gunoiul se împrăştie cât mai uniform şi se încorporează în aceeaşi zi sub brazdă cu plugul.
Prin întârzierea îngropării imediate sub brazdă se micşorează acţiunea din anul al doilea şi al
treilea a gunoiului de grajd. Îngroparea gunoiului de grajd se face la adâncimea de 20 – 24 cm
pe solurile nisipoase, pe solurile de pădure ca şi pe cele din zonele secetoase. Pe solurile
argiloase, încorporarea se poate face la 16 – 20 cm adâncime. La administrarea gunoiului de
grajd răspund favorabil aproape toate plantele de cultură, însă sporurile de producţie sunt
diferite, în funcţie de mai mulţi factori. Astfel, el este mai bine utilizat în zonele mai umede şi
pe solurile cu fertilitate naturală scăzută. La fel în primul an gunoiul de grajd este mai bine
folosit de plante care au o perioadă de vegetaţie mai lungă, cum sunt: porumbul, floarea-
soarelui, cartoful, cânepa, precum şi de plantele care dau masă verde, cum sunt: sorgul, iarba
de Sudan etc. În ceea ce priveşte gradul de fermentare, gunoiul de grajd bine fermentat este
folosit de cerealele de primăvară, de porumb, iar cel semidescompus (semifermentat) de
plantele cu o perioadă lungă de vegetaţie. În stare proaspătă se aplică pe solurile grele,
argiloase, având, printre altele, şi rolul de a le încălzi, odată cu intrarea lui în fermentaţie.
În ceea ce priveşte dozele de gunoi de grajd care se aplică, mărimea acestora depinde
de plantă, sol şi condiţii climatice. În zonele secetoase se recomandă 18 – 20 t/ha gunoi, dat
singur sau împreună cu 150 – 200 kg/ha superfosfat.
În zonele umede, dozele de gunoi semifermentat sunt de 20 – 30 t/ha pentru cereale şi de 30 – 40 t/ha
pentru plantele tehnice, legume, pomi, viţă de vie etc. Gunoiul de grajd nu se aplică în fiecare an, ci la 3 – 4 ani,
datorită faptului că materia organică pe care o conţine nu se descompune dintr-o dată, ci în mod treptat.

Aplicarea gunoiului de grajd în câmp şi eficienţa lui

Transportul gunoiului de grajd la câmp se poate face în orice anotimp, în funcţie de posibilităţile de
transport şi de momentul când se urmăreşte încorporarea lui în sol.
La câmp, gunoiul transportat cu vehicule ce nu efectuează şi împrăştierea se aşează în grămezi
distanţate la 15-20 metri, a căror mărime depinde de doza stabilită pentru un hectar.
Împrăştierea gunoiului se face manual, încorporarea în sol efectuându-se în aceeaşi zi prin arătură,
pentru evitarea volatilizării amoniacului. Gunoiul lăsat un în grămezi este supus uscării sub acţiunea vântului, în
prima zi pierzându-se 15 % din NH3 iar în a doua zi 25 %. Dacă gunoiul se împrăştie pe teren fără a fi imediat
încorporat în sol, în câteva zile pierderile ajung la 50 % din totalul NH3, în funcţie de condiţiile atmosferice.
În agricultura intensivă, transportul şi distribuţia gunoiului se fac cu mijloace mecanice, folosindu-se
maşinile MIG-4 şi MIG-6 (destinate pentru culturi de câmp), MIG-2 (pentru livezi) şi MIG-V (pentru plantaţi de
viţă de vie). În asemenea cazuri se recomandă ca gunoiul să se clădească în platforme mari la capătul tarlalelor,
la baza platformei aşezându-se un strat de paie pentru absorbţia mustului din platformă, gunoiul tasându-se. Din
aceste platforme gunoiul se împrăştie cu mijloace mecanizate pe teren şi se încorporează în sol în aceeaşi zi prin
arătură. Când se practică un asolament, gunoiul de grajd se aplică pentru cultura cea mai pretenţioasă în privinţa
consumului de substanţe nutritive, în primul rând pentru cartof, apoi pentru sfeclă şi porumb (culturi prăşitoare).
Îngrăşămintele organice sunt indispensabile culturilor legumicole mari consumatoare
de substanţe nutritive, deoarece produc recolte mari pe unitatea de suprafaţă, unele dintre ele
fiind sensibile la concentraţii ridicate de săruri în soluţia solului, mai ales în primele stadii de
vegetaţie. Îngrăşămintele organice măresc capacitatea tampon a solului, puterea de reţinere

6
prin absorbţie a cationilor şi anionilor, evitând pericolul fenomenelor de toxicitate prin
folosirea unor doze mari de îngrăşăminte minerale.

Gunoiul artificial provine din fermentarea paielor, vrejilor de leguminoase a

rumeguşului de lemn etc. . Aceste materiale se pun la fermentat timp de 3 – 5 luni. În prealabil
paiele sau vrejii se toacă şi se udă până la capacitatea maximă de reţinere a apei de către
materialul tocat (cam 250 – 300 l la 100 kg paie). Pentru a intensifica procesul de fermentare
se adaugă o cantitate mică de gunoi de grajd bine fermentat, urină, must de gunoi, apă de
canalizare menajere, îngrăşăminte chimice etc. .
Turba se prezintă sub forma unui amestec de diferite resturi de plante din locuri
umede în stare de descompunere. Se cunosc turbe de locuri joase cu rogoz şi turbe de locuri
înalte cu muschi, pentru îngrăşământ fiind mai potrivite turbele de locuri joase, care conţin
mai mult azot şi sunt mai puţin acide. Turba se foloseşte ca îngrăşământ fie direct (mai puţin),
fie sub formă de composturi. Ca îngrăşământ îşi manifestă acţiunea timp de 2 – 3 ani.
Gunoiul de păsări este un îngrăşământ cu conţinut dublu de NPK faţă de gunoiul de
grajd. Se poate întrebuinţa fie în stare uscată, fie sub formă de tulbureală (diluat) cu apă. Are
eficienţă mai mare când se aplică la cuib sau în timpul vegetaţiei. Se foloseşte la cuib în doze
de 300 – 600 kg/ha la cultura legumelor.
Îngrăşămintele verzi sunt reprezentate dintr-o serie de plante cultivate care se
îngroapă în stare verde sub brazdă odată cu arătura, în scopul de a spori fertilitatea solului şi
deci producţia. Dintre plantele folosite în acest scop fac parte: sulfina, floarea-soarelui,
lupinul, bobul, fasoliţa, măzărichea, secara, hrişca, rapiţa, etc. . În general sunt preferate
plantele de leguminoase datorită conţinutului ridicat de azot. Aceste plante se seamănă în
cultura principală în primăvară sau în mirişte ca a doua cultură. Se mai cultivă sub formă de
cultură ascunsă sub plantă protectoare, sub formă de o tavă sau de masă cosită. În condiţiile
din ţara noastră se foloseşte ca îngrăşământ verde cultura în mirişte, fiind mai avantajoasă din
punct de vedere economic. De aici rezultă că metoda nu poate fi practicată decât în regiunile
bogate în precipitaţii sau în condiţii de irigare.
Îngrăşămintele verzi se folosesc cu precădere pe soluri nisipoase, precum şi pe soluri
acide, având acelaşi efect cu o cantitate echivalentă de gunoi de grajd. Influenţa lor se resimte
timp de 2 – 3 ani. Introducerea sub brazdă a plantelor se face în momentul în care producţia
de masă vegetală este maximă.
Urina şi mustul de grajd sunt îngrăşăminte cu acţiune rapidă, uşor solubilă, utilizate
atât la îngrăşarea de bază caz în care se aplică primăvara de timpuriu sau se folosesc ca
îngrăşăminte suplimentare, în perioada de vegetaţie a plantelor, cel mai adesea la culturile
prăşitoare. Rezultate bune se obţin şi în cazul aplicării acestor îngrăşăminte pe pajişti.
Cantitatea care se foloseşte este de 4000 – 5000 l/ha. În practică foarte adesea se recomandă
diluarea urinei, amestecând-o cu 2-3 părţi de apă, mai ales când conţine peste 0,2% azot.
Împrăştierea pe teren se execută cu maşini speciale, care o pulverizează şi o împrăştie uniform
la suprafaţa solului pe timp noros şi fără vânt. Pentru a mări eficienţa urinei şi mustului de
grajd este bine ca acestea să se amestece cu superfosfat.
Compostul se obţine prin fermentarea diferitelor resturi organice (paie, resturi de
coceni, pleavă, resturi de buruieni şi de leguminoase, nutreţuri depreciate) la care se poate
adăuga substanţe minerale (var, cenuşă, etc.). Aceste resturi se adună în grămezi, se udă din
când în când pentru a favoriza procesul fermentării. Pentru compostare putem folosi practic
toate deşeurile organice care se produc în mediul înconjurător.

Materii prime ce pot fi folosite pentru compostare sunt:

7
materii organice animaliere: gunoi de grajd (bovine, cabaline, porcine, păsări, ovine) zeamă
de bălegar, îngrăşămînt lichid;
materii organice vegetale: resturile vegetale ale plantelor de cultură (paie, coceni de porumb)
rumeguş de lemne şi de plante, coajă de copac, iarbă frunziş;
produse secundare din industria textilă, de piele, de hârtie, din industria alimentară (industria
de conserve, industria spirturilor, etc. );
deşeuri gospodăreşti (de hîrtie, de bucătărie, de grădină, nămol rezidual etc.).

Formele şi metodele compostării.

1 ) Sisteme deschise:
a ) Compostare artificială. Se pregăteşte în primul rând din materiale de bază cu o
proporţie largă de C/N, când în cursul fermentaţiei nu există pericol de putrezire. În cadrul
procedeului materialele ce urmează să fie compostate se adună într-o grămadă cu o lungime
de 10 m şi înâlţime de 3 m. Grămada alcătuită în acest fel nu va mai fi tratată şi viteza
descompunerii în afară de materialul de bază va depinde de starea de umiditate şi de
temperatură, de obicei durează ½-3 ani .
b ) Compostare controlată. Diferă de procedeul anterior prin faptul că în cursul
fermentării materialele de bază sunt întoarse şi amestecate de mai multe ori, umezite dacă e
nevoie, astfel se ajunge mai repede la o transformare deplină.
c ) Prismă cu aeresire. Materialele de bază aşezate în prismă, în cursul fermentării, sunt
permanent aeresite cu ajutorul ventilatorului folosind ţevi perforate şi îngropate în podea,
fiind totodată şi întoarse.
2 ) Sisteme închise pe jumătate:
a ) Compostarea în siloz. Compostarea poate fi efectuată în locuri închise, în coridoare de
siloz aşezate în solarii sau sere.
3 ) Sisteme şi înstalaţii închise. În acest caz compostarea are loc în instalaţii de
compostare: cisterne, containere, boxe, silozuri sau rotoare –tobă. Acest procedeu se
recomandă pentru prelucrarea unor cantităţi mari de substanţe organice rezultate din deşeurile
organice ale localităţilor mari.

Procesul de compostare
Microorganismele prezente în deşeurile organice încep descompunerea materialelor,
proces care este însoţit de degajare de caldură, astfel creşte temperatura grămezii. La peste 40
grade Celsius începe procesul de descompunere. Temperatura creşte până la 60 grade Celsius
când se consumă rapid mai mult compuşii prin descompunere (zahărul, amidonul, grăsimile şi
proteinele). Prin degajarea de proteine din amoniac PH-ul devine alcalin. În aceasta fază
începe descompunerea materialului mai rezistent (celuloza), viteza reacţiei scade, fiind
însoţită de scădertea temperaturii.
Odată cu scăderea temperaturii ciupercile termofile din grămadă se îmulţesc din nou şi
contribuie la descompunerea celulozei. Acest proces se desfăsoarâ destul de repede, în
decursul cîtorva săptămâni.
Fermentaţia este ultima etapă care necesită câteva săptămâni. Reacţiile care au loc
conduc la transformarea materiei organice rămase în molecule mari de humus sau acizi
humici. În această etapă există o concurenţâ mare între microorganismele pentru substanţele

8
nutritive. În această fază îşi fac apariţia reprezentanţii microfaunei (acarieni, furnici, viermi)
care participă la mărunţirea resturilor organice.
Apele uzate sau reziduale se folosesc tot mai mult ca îngrăşăminte în agricultură, atât
pe plan mondial cât şi în ţara noastră. După provenienţă se cunosc ape reziduale industriale ce
provin de la diferite fabrici şi uzine în cursul procesului tehnologic, ape reziduale fecaloid-
menajere, provenite de la reţeaua de canalizare a centrelor populate şi tulbureala provenită de
la combinatele de creştere industrială a animalelor domestice. Aceste ape conţin cantităţi
însemnate de elemente nutritive pentru plante sub formă organică sau minerală.
Cercetările întreprinse la noi în ţară au demonstrat că aceste ape uzate pot fi folosite la
irigarea şi fertilizarea culturilor cu rezultate foarte bune, administrate direct, dar mai bine
diluate cu apă convenţional curată, în proporţie de 1:1, cu normă până la 7500 m³/ha la
cultura porumbului, lucernei etc. .

BIBLIOGRAFIE

 BANIŢĂ P. „Cultura plantelor pe nisipuri”, Ed. Ceres, 1980

9
  BÎLTEANU GH. „Influenţa
îngrăşămintelor chimice şi plantei
premergătoare asupra producţiei la
porumb”, „Producţia vegetală”, „Cereale
şi plante tehnice”, nr. 12/1978
 BOLD I. „Producţia vegetală”, „Cereale
şi plante tehnice”,nr.9/1978;
 BUDOI GH. „Agrofitotehnie”, Ed.
Didactică şi pedagogică, Bucureşti,1981.
 CHIRIŢĂ C. D. „Ecopedologie”, Ed.
Ceres,1974
 FLORCA N. „Geografia solurilor
româniei”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1968

10