FACULTATEA DE BIOINGINERIA RESURSELOR ANIMALIERE

PROGRAMUL DE STUDII MASTERALE - PROIECTARE ȘI EVALUAREA

TEHNICO-ECONOMICĂ A PRODUCȚIILOR ANIMALIERE

DISCIPLINA

MANAGEMENTUL HRĂNIRII ȘI A BAZEI FURAJERE PENTRU ANIMALE

CREȘTEREA ȘI FURAJAREA ORGANICĂ A PREPELIȚELOR

Coordonator ştiinţific:

Prof. dr. Ing. Lavinia ȘTEF

Student:

Mircea B. Nicolae RAȚIU

2023
CUPRINS

NOȚIUNI INTRODUCTIVE…………………………………………..3
1. CREȘTEREA ECOLOGICĂ A PREPELIȚELOR…….........4
1.1 Caracteristicile ouălelor și a cărnii de prepeliță………4
1.2 Posibilități de valorificare……………………………....5
1.3 Utilaje necesare și costuri……………………………....6
1.4 Dirijarea factorilor de microclimat…………………….7
1.5 Avantajele creșterii prepelițelor………………………..9
1.6 Specii și rase……………………………………………..9
2. NUTRIȚIA ORGANICĂ A PREPELIȚELOR………………10
3. TIPURI DE CRESCĂTORII DE PREPELIȚE……………...14
3.1 Creșterea în baterii………………………………….….16
Bibliografie și Webografie…………………………………......18
 Noțiuni introductive

Ferma ecologică este privită ca un ecosistem, parte integrală a naturii, în plină

armonie cu factorii biotici şi abiotici. Populaţia de animale exploatata constituie ”centrul de
gravitaţie” al eco-fermei, ea furnizând biomasa scontată, respectiv zooproducţiile dorite.
Celelalte componente sunt reprezentate de factorii de mediu şi de creştere pentru animalele de
fermă, ce constituie elemente de intrare în sistem (factorii de mediu fizici şi biologici),
elemente de ieşire (zooproducţii, alte produse). Toate acestea interacţionează asigurând
funcţionarea armonioasă a ecosistemului.
Adăposturile sunt proiectate pentru a face faţă cerinţelor impuse de specia de animale,
capacitate, valoarea biologică, scopul urmărit şi dotările aferente.

Planul general al fermei trebuie să cuprindă:

-sectorul de producţie;
-sectorul de depozitare a furajelor;
-sectorul de gospodărire a dejecţiilor;
-sectorul de întreţinere;
-sectorul administrativ;
-sectorul energetic (dacă nu se alimentaza de la o reţea publică).

Procesul tehnologic din fermă, va respecta câteva reguli principale:

-liniile de transport furaje, dejecţii şi produse trebuie să fie cât mai scurte;
-fluxurile nu trebuie să se întretaie;
-trebuie să se ţină seama de posibilităţile de dezvoltare;
-trebuie să fie realizate soluţii optime de construcţii cu preţul cel mai mic;
-trebuie să asigure igiena şi securitatea muncii;
-trebuie luate măsuri de siguranţă împotriva incendiilor.
 1. CREȘTEREA ECOLOGICĂ A PREPELIȚELOR

Pentru că prepeliţele sã dea un randament bun, este nevoie de un mediu liniştit,

preferabil închis, curat, luminat şi cãlduros, în care sã nu pãtrundã umezeala. Cele mai des
întâlnite modalitãţi de creştere a prepeliţelor sunt creşterea în baterii şi la sol. Căldura va
trebuie asigurată printr-o rezistentă – fir care înconjoară camera asigurând o temperatură
propice şi constantă în întreaga încăpere.
Prepeliţele trebuie să vadă atât tăviţă de unde beau apa, cât şi pe cea de unde se
hrănesc, iar acestea sunt plasate de o parte şi de alta a cuştii.
Specialiştii japonezi recomanda pentru reproducţie 3 masculi şi 9 femele, pentru a
asigura o fecundaţie de aproape 100%.
Dacă din ouăle fecundate ies pui viabili în proporţie de 70% este foarte bine, având în
vedere că puii au nevoie de condiţii speciale: o temperatură de 39-40 grade C în prima
săptămână după ce ies din ou, iar apoi temperatura trebuie să scadă cu câte 3 grade C pe
săptămână.
Pentru a asigura toate aceaste condiţii, precum şi lumină constantă 24 de ore din 24,
până la vârsta de 5 săptămâni, sunt necesare “maternităţi” speciale pentru puii de prepeliţă, pe
care le vom achiziţiona de la un crescător de prepeliţe cu experienţă.
1.1. Caracteristicile ouălelor şi cărnii de prepeliţă

Oul de prepeliţă nu numai că înlocuieşte oul de găină fiind şi mai uşor digerabil, dar
conţine în plus:
- de 5 ori mai mult fosfor;
- de 7.5 ori mai mult fier;
- de 6 ori mai multă vitamina B1;
- de 15 ori mai multă vitamina B2;

Are acţiuni terapeutice:

 Normalizează activitatea inimii;
 Vindeca bolile de rinichi şi de ficat;
 Ajuta digestia, reglează secreţia acizilor din stomac, vindeca spectaculos ulcerul;
  Întăreşte memoria;
 Stimulează creşterea şi dezvoltarea organismului la copii;
 Sporeşte rezistenta adulţilor, ajuta la refacerea energiei pre şi postnatale, precum şi
postoperatorii;
 Are un cunoscut efect afrodisiac.

Fig.1.1 Prepeliță ouătoare

Ouăle de prepeliţă sunt apreciate pentru calităţile lor nutritive şi terapeutice. Consumul lor
se poate face fie în stare crudă, fie în stare fiartă, fie în compoziţii diverse.
Carnea de prepeliţă domestică are aceleaşi caracteristici organoleptice cu cea
provenită de la prepeliţa sălbatică. Pasărea provenită din crescătorie oferă în plus avantajul de
a fi mai mare şi mai fragedă. În stare sălbatică, unele păsări ajung să fie mai mari şi mai grase,
dar la o vârstă la care carnea este mai puţin savuroasa. Din punct de vedere economic, scopul
nu este de a obţine exemplare cu greutate maximă (150-190 g), ci de a le valorifica la
atingerea vârstei de 6 săptămâni, deoarece din săptămână a 7-a, creşterile în greutate nu
compensează cheltuielile de hrănire.
Materialul biologic este un produs solicitat de diverşi beneficiari dintre care: institute
şi unităţi de cercetare, crescătorii, unităţi interesate în repopularea zonelor de vânătoare,
agenţi specializaţi în dresajul câinilor sau în exploatarea poligoanelor de tir.
“Guano” este foarte apreciat de crescătorii de flori pentru valoarea nutritive ale
acestui îngrăşământ natural care se poate livra imediat după uscarea în bateriile calde şi poate
fi folosit fără a mai necesita o “îmbătrânire”(maturizare).
1.2. Posibilităţi de valorificare

Păstrarea ouălor se va face un timp cât mai scurt, în spaţii ferite de lumină şi la
temperatura scăzută (3-10 ºC). Durata maximă de depozitare va fi de 7 zile în sezonul
călduros şi 10(14) zile în sezonul friguros. Pentru a asigura o menţinere a calităţilor ouălor,
acestea se pot pregăti pentru depozitare prin aplicarea unui strat de protecţie.
Ambalarea pentru desfacerea produselor proaspete se poate face în cofraje speciale,
care pot avea regim de unică folosinţă sau pot fi reciclate.
O ambalare modernă şi ieftină se realizează prin vidarea în folie de polietilenă. După
preambalare, folia cu ouă se derulează în lăzi adaptate sistemului, iar clientul se autoserveşte
cu numărul de ouă dorit, prin decupare cu foarfecă.
Beneficiarii sunt consumatorii particulari care se aprovizionează de la magazinele
pentru alimente dietetice sau naturiste, şi super-market-uri, pentru a le prepara acasă.

1.3. Utilaje necesare și costuri

 un incubator,
 o maternitate,
 baterii (cuşti suprapuse) cu tăvi de dejecţie (în care se pot pune hârtii şi astfel
nu mai trebuie spălate),
 picurători pentru apă,
 tăviţe pentru hrănire .
Costuri utilaje:
 Bateria pentru prepeliţe ouătoare şi de reproducţie, cu 25 de locuri, pe un singur etaj
– preţ: 125 Lei
 Bateria pentru prepeliţe ouătoare şi de reproducţie, cu 50 de locuri, pe două etaje –
preţ: 220 Lei
 Bateria pentru prepeliţe ouătoare şi de reproducţie, cu 75 de locuri, pe trei etaje –
preţ: 270 Lei
 Bateria pentru prepeliţe ouătoare şi de reproducţie, cu 125 – 130 de locuri, pe cinci
etaje – preţ: 285 Lei
 Bateria pentru prepeliţe ouătoare cu 250 de locuri – preţ: 975 Lei
(ouătoarele pot sta mai înghesuite, dar reproducătoarele au nevoie de mai mult spaţiu şi nu
vor fi cazate mai mult de 216 în baterie)
 Bateria cu o capacitate de 500 de prepeliţe, pe 5 etaje – preţ: 1640 Lei
  Bateria cu o capacitate de 600 de prepeliţe, pe 6 etaje – preţ: 1900 Lei
Cu ajutorul mai multor baterii de acest tip, într-o cameră de 30 de metri pătraţi, intră
5000 – 6000 de păsări.
 Combina pentru creşterea tineretului, flux continuu + maternitate inclusă, la o
capacitate de 600 – 700 de bucăţi, structurată pe 3 etaje – preţ: 1700 Lei

Fig. 1.2 Pui de prepeliță eclozați în incubator Cleo 5TPHC

1.4. Dirijarea factorilor de microclimat

În zona de creştere, puii mici (de o zi), aduşi din incubator, trebuie să găsească la
nivelul pardoselii, din adăpost sau din cuşca, o temperatură de 40-37°; aceasta se scade în cea
de-a doua săptămână la 35-32° şi în cea de a treia săptămână la 28-25° pentru că din a patra
săptămână să ajungă la pui de sus în jos pentru a încălzi mai bine zona spinării lor care, prin
pielea subţire şi puful mărunt, nu asigura decât o foarte slabă protejare a plămânilor.
În realizarea practică a încălzirii puilor în primele 3 săptămâni de viaţă, la creşterea pe
sol, trebuie să se evite atât contactul cu eleveuza (printr-un grătar protector), cât şi riscul
îndepărtării puilor de zona caldă (printr-o împrejmuire circulară din carton, înaltă de 40-50 cm
şi distanţata la minimum 50 cm de marginea eleveuzei).
În restul încăperii, la tineret ca şi la adulte, temperatura poate varia între 22 şi 25°C,
admiţându-se un minimum de 19-18°.
Umezeala aerului din adăpostul pentru prepeliţe poate fi de 75-80% (mai ales în
prima săptămână de creştere, şi minimum 70% pentru puii mai mari, tineret şi păsări adulte
(adică nici prea umed, nici prea uscat).
Umezeli mai mari, ca şi uscăciunea exagerată sunt dăunătoare atât pentru creştere, cât
şi pentru ouat.
 Ventilaţia, menită să asigure în adăpost aerul curat, trebuie să fie mai intensă decât la
alte specii de păsări, căci prepeliţele, deşi sunt de talie redusă, consuma mai mult oxigen atât
pe kilogramul de greutate vie, cât şi pe metrul pătrat al bateriei cu 4-7 etaje.
În crescătorii mai mici, ventilaţia se asigura natural (prin uşi şi ferestre), iar în cele
mari este necesar să se organizeze un sistem artificial de ventilaţie.
Lumina este în mod deosebit importantă pentru viaţa prepeliţei, care este cea mai
sensibilă specie de păsări la lumină, durata ca şi intensitatea iluminării, putând influenta în
mod deosebit atât creşterea, cât şi numărul de ouă produse sau durata perioadei de ouat intens.
Tineretul de înlocuire are nevoie la început (1-35 zile) de perioade scurte de lumină (8-
10 sau cel mult 12 ore) pentru că acestea să crească la 14-15 ore în următoarele 2 săptămâni
(36-49zile).
Prepeliţele ouătoare au nevoie de zile ceva mai lungi (16-18 ore şi în ultimele 6-8
săptămâni de ouat chiar 19-20 ore).
Puii de carne se cresc, de la vârsta de 1 zi până la valorificare, în regim de lumină
permanenta (24 ore din 24).
Dacă se foloseşte lumina naturală, se are în vedere că suprafaţa de geam a încăperii să
reprezinte o cincime din suprafaţa pardoselii, şi noaptea se suplimentează până la durata
recomandată prin iluminat electric.
Intensitatea luminii artificiale trebuie să fie de 3 W/m² la puii de carne şi 5-6 W/m² la
prepeliţele după vârsta de 5 săptămâni.
Acoperirea acestor nevoi ale prepeliţelor se realizează în adăposturi corespunzătoare,
înzestrate cu eleveuze pentru creşterea puilor sau cu baterii de creştere sau pentru cazarea
ouătoarelor.
Tabelul 1. Normele de confort tehnologic la prepeliţe
Temperatura
Iluminat
(0C)
Vârsta în Umiditate Ventilaţia
Sub În Durata Intensitate
săptămâni relativă mc/kg corp/oră
sursă încăpere (ore) w/mp
1 40-35 - 80 4-5 24 3
2 30 - 70 4-5 24 3
3 25 - 70 4-5 24 3
4-7 - 22-24 70 4-5 24 3
Adulte - 22-24 70 4-5 16-18 5
1.5 Avantajele creşterii prepeliţelor
 dimensiunile mici (care permit de exemplu să găzduim 100-110 indivizi pe metru
pătrat);
 cantitatea mică de furaje consumată zilnic (25-30g pentru o prepeliţă adult);
 pentru demararea unei mici crescătorii investiţia este convenabilă;
 ouatul precoce, abundent şi regulat (femela depune primul ou după 6-7 săptămâni, iar
dacă este bine îngrijită poate produce până la 350 ouă/an);
 prepeliţa de carne (faraon) poate fi comercializata la 40-50 de zile având o greutate de
cca. 350-400 grame/buc;
 creştere şi maturizare sexuală rapidă (după 40 de zile masculii sunt folosiţi pentru
reproducţie);
 rezistenta la boli (dacă se păstrează condiţiile optime de igienă, furajare şi climat nu
apar probleme de sănătate);
 întrebuinţări multiple: ouă, carne, repopulare, dresajul câinilor de vânătoare.

1.6. Specii şi rase

Prepeliţa (Coturnix coturnix) aparţine ordinului Phasianidae, ca şi potârnichea şi

fazanul şi are două subspecii principale:
A. Coturnix coturnix coturnix este prepeliţa sălbatică de la noi şi Asia care iarna
migrează în Africa respectiv în India şi care produce 7-12 ouă în luna mai - septembrie (o
singură dată pe an ).
B. Coturnix coturnix japonica este prepeliţa domestică (japoneză). Întâlnită în
ultimii 60 de ani în Europa şi S.U.A, se deosebeşte de prepeliţa sălbatică prin penajul diferit
colorat al masculilor şi cântatul lor. A fost domesticită de japonezi încă în secolul al XII-lea,
din prepeliţele din China şi Japonia.
Prepeliţa japoneză
 excelente păsări de producţie - motivele sunt multiple
 sunt cunoscute sub mai multe denumiri: prepeliţa comună sau de mirişte( în Europa ),
faraon ( în SUA ) etc
 varietăţi: aurii, cafeniu-deschis, maro închis, pestriţe, Tuxedo
 pot fi specilizate atât pe producţie de ouă cât şi pentru cea de carne; faraon-ul este
prepeliţa japoneză de carne (180-200g)
 în mod obişnuit greutatea masculului este de 120g, iar a femelei de 150g
  calităţi: dezvoltare rapidă, rezistenţă la boli, maturitate sexuală atinsă la 40 de zile,
ouat precoce şi abundent (cca 350ouă/an)
 ouăle prepeliţelor sunt cunoscute drept "medicamente " iar carnea acestor păsări este
delicatesă
 cantitatea de furaje necesară unei prepeliţe într-o zi este de 14-18g
I. Prepeliţa Bobwhite
 o rasã foarte popularã în sud-estul Americii dar care a ajuns ºi în România
 existã ºapte varietãþi ale acestei râse de prepeliţe, dar cea mai răspândită este cea
esticã
 sunt foarte uºor de crescut în captivitate (analog prepeliþelor japoneze)-condiþia este
sã le acordãm timp
 au un penaj deosebit ºi cântec plãcut (excelente pãsãri de colivie)
 dimensiuni: înălţime 15-16 cm, lungime 25 cm ºi o greutate medie de peste 220 g
 ouãle acestei râse de prepeliţe au coaja complet albã iar perioada incubaþiei dureazã
21 de zile
III. Prepeliţa californiană cu moţ este una dintre cele mai mult căutate râse
în cazul celor care cresc aceste păsări ca un hobby; la fel şi prepeliţă Madagascar, o specie
destul de rară, dar foarte căutată şi apreciată.
IV. Prepeliţa chineză pitică este cea mai mică prepeliţa de pe planetă şi
există în mai multe variante de culori.
V. Prepeliţa Strauss este cea mai colorată dintre toate rasele de prepeliţe
(este albastră şi are un mot portocaliu).
VI. Prepeliţele de copac sunt mai rare, acestea pot fi întâlnite în crescătoriile
de tip hobby.

2. NUTRIȚIA ORGANICĂ A PREPELIȚELOR

Alimentaţia animalelor crescute ecologic nu trebuie forţată. Se folosesc furaje, care

satisfac necesităţile animalelor în diferite etape din dezvoltarea acestora. În fermele ecologice
animalele se alimentează cu furaje, produse după metode ecologice.
Se admite 30% din furajul animalelor să fie produs pe terenuri în perioada de
conversie, iar dacă furajele sunt cultivate în gospodăria proprie se admite un procent relativ
până 60%. Se interzice folosirea antibioticelor sau altor substanţe, care stimulează creşterea
sau productivitatea animalelor.
 La alimentaţia păsărilor aportul furajelor din cereale şi furaje granulate este de cca.
65%. Furajul pentru păsări și porci mai conţine furaj uscat şi verde şi furaje complexe sau
grâne însilozate.
La hrănirea şi adăparea animalelor este interzisă folosirea antibioticelor,
cocsidiostaticelor, produsele veterinar medicale sau alte substanţe pentru stimularea creşterii
sau productivităţii animalelor.
Furajele, materiile prime pentru furaje, furajele complexe, adausurile şi alte materiale
auxiliare, adăugate în furajele, fabricate după tehnologii speciale, se folosesc la hrănirea
animalelor dacă la fabricarea lor nu au fost folosite organisme modificate genetic sau derivaţii
lor.
Deoarece calitatea şi compoziţia furajelor ecologice este atât de importantă pentru
producţia de carne ecologică şi a altor produse animaliere, aceşti factori sunt strict
reglementaţi. Regulamentul privind agricultura ecologică, cere fermierilor din sistemul
ecologic să hrănească animalele cu furaje 100% organice pentru a-şi putea vinde produsele ca
ecologice sau pentru a putea folosi sigla UE.
Regulamentul, cere ca furajele ecologice pentru animale să fie produse:
- din materie primă ecologică, în afară de cazul când aceasta nu este disponibilă în
formă ecologică;
- cu o cantitate minimă de aditivi şi substanţe complementare de procesare, care pot fi
folosite numai în cazul unei nevoi esenţiale sau pentru un scop nutriţional aparte.
Următoarele ingrediente sunt interzise în furajele ecologice:
- agenţii de creştere;
- aminoacizii sintetici;
- organismele modificate genetic (OMG-uri);
- alte ingrediente, cum sunt cele listate mai jos, pot fi folosite numai în anumite
condiţii;
- materiale nonecologice de origine vegetală;
- materiale de origine animală şi minerală;
- aditivi alimentari;
- substanţe ajutătoare pentru pregătirea furajelor;
- auxiliari de fabricaţie.
Hrana prepeliţelor reprezintă aproximativ 70% din investiţia făcută de un crescător într-o
astfel de afacere. În România se practica hrănirea cu furaje uscate, în diferite combinaţii. Un
proces de hrănire obişnuit poate consta într-o dietă apropiată de cea a găinilor, suplimentata
cu proteine precum faină de peşte, şrot de soia sau lapte praf furajer. Pentru o crescătorie
profesionistă, în care este necesar un proces de creştere mai rapid, se va apela la diete cu un
înalt grad de proteine. Un ou de prepeliţă cântăreşte aproximativ 10% din greutatea prepeliţei
adulte, faţă de 5-6% cât este raportul la găina, iar o prepeliţă poate produce şi 2 ouă în 24 de
ore. Astfel, calitatea furajului utilizat la hrănire devine esenţială, de compoziţia lui depinzând
asigurarea sănătăţii păsării şi implicit calitatea ouălor rezultate. Pentru prepeliţele aproape
ajunse la maturitate, se recomanda o dietă care să conţină cel puţin 1,25% fosfor şi 3,5%
calciu, deşi se poate ajunge şi la o pondere de 3,9% calciu în perioadele călduroase de vară,
atunci când prepeliţele mănâncă mai puţin, dar au nevoie de calciu pentru ouă. Este de reţinut
faptul că o prepeliţă adultă consuma într-o zi o cantitate de furaj de aproximativ 25 de grame.

Tabelul 2. Valoarea nutritivă a principalelor furaje folosite în hrana prepelițelor

Specificare Substanță Enegie Proteină Lizină Metionină Triptofan Calciu% Fosfor Celuloză
uscată metabolizabila brută % % + Cistină % disponibil brută %
g/kg kcal/kg % %
Porumb 870 3370 9 0,24 0,34 0,07 0,02 0,06 2
Grâu 870 3080 12,7 0,3 0,37 0,15 0,04 0,21 2,5
Orz 870 2682 11,6 0,39 0,38 0,14 0,1 0,2 5,5
Soia 900 3634 35 2,26 1,02 0,6 0,025 0,1 5,5
Mazăre 870 2746 23 1,43 0,55 0,21 0,2 0,16 5,4
Șrot soia 880 2340 43 2,62 1,12 0,74 0,3 0,11 6
Șrot floarea 880 2050 39 1,17 1,39 0,47 0,26 0,17 18
soarelui

Tabelul 3. Dinamica sporului de creştere şi a consumului de furaje

(adaptare după Abhat & Abplanolop, citaţi Gh.Marin şi N. Panait)

Vârsta în săptămâni 0 1 2 3 4 5

Masă vie 5,9 37,9 63,8 84,0 100 111,2

Spor în greutate - 32 25,9 20,2 16,0 11,2
Consum furaj/săpt. - 60,8 95,5 109,4 112,9 115,4
Consum furaj cumulat - 60,8 156,3 265,7 378,6 494
 Tabelul 4. Nevoile alimentare ale tineretului în creştere
U/M Vârsta Adulte
0-3 săpt. 3-7 săpt.
Energie metabolizabilă Kcal/kg 2900 2600 2750
Proteină brută % 25 20 17
Lizină % 1,3 1,2 0,77
Metionină % 0,74 0,71 0,58
Calciu % 1 1
Fosfor % 0,8 0,8
Viţ. A U.I./kg 3300 3300 0,2 %
Viţ. D3 U.I./kg 1200 1200 P.V.M
Viţ. E U.I./kg 40 40
Făină de peşte % - - 5-10 %

Tabelul 5. Diferite structuri pentru realizarea unui nutreț combinat

Specificare Prepelite ouătoare Pui de prepeliță Pui de prepeliță
0-2 săptămâni 2-6 săptămâni
Varianta A B C A B A B

Porumb % 50 44 60 47,1 50 59 65,5

Grau % 6 - - - 4,2 -

Orz % - 5 - - -

Soia toastata % 10 - 15 - 9 - 10

Mazare % - 8,55 - - -

Șrot floarea soarelui 10 - - - - 4

%
Făină lucernă % - 4 - - -

DL-Metionină % - 0,15 0,15 0,2 0,1 0,1 0,2

L-lizină % - - - - - 0,2 0,1

1,8 4,9 - 6 3,4 3,6 1

Grăsimi %
3. TIPURI DE CRESCĂTORII DE PREPELIȚE

Pot fi numeroase tipuri de crescătorii de prepeliţe, însă trei din acestea sunt cele mai
întâlnite:
a) Crescătorie mixtă pentru ouă şi carne
b) Crescătorie profilată pe producţie de carne
c) Crescătorie profilată pe producţie de ouă
La rândul lor, crescătoriile pot avea un flux complet (reproducţie, incubaţie producţie
carne-ouă: industrializare, desfacere), sau se pot limita numai la producţia de carne sau ouă de
prepeliţă. Nici unul din aceste sisteme nu este contraindicat.

A. Crescătorie mixtă pentru ouă și carne

Organizată în flux continuu, deci cu activitate egală în tot timpul anului respectiv
crescătoria, de dimensiuni medii, va avea următoarele faze:
- Părinţi
- Tineret 0 – 6 săptămâni cu 600 capete pe serie (nesexaţi)
- Adulţi 7 – 34 săptămâni cu 800 femele şi 264 masculi
din care: 7 – 14 săptămâni cu 200 femele şi 66 masculi
15 – 21 săptămâni cu 200 femele şi 26 masculi
22 – 28 săptămâni cu 200 femele şi 66 masculi
29 – 34 săptămâni cu 200 femele şi 66 masculi
- Staţie de incubaţie :
- 1 incubator x 4ooo locuri ouă
- 1eclozionator x 2000 locuri ouă
- Creştere tineret
- capacitate 10500 locuri pe serie (7 module x 1500 locuri)
- Punct de tăiere
- pentru 625 prepeliţe pe săptămână
B. Crescătorie profilată pe producţia de carne.
În funcţie de posibilităţile materiale şi de spaţiul disponibil, crescătoria pentru
producţia de carne poate fi prevăzută cu secţie de reproducţie, staţie de incubaţie, respectiv cu
punct de tăiere.
În cazul unui flux complet, organizarea crescătoriei se va face în următoarele secţiuni:
- Părinţi
 - Tineret 0- 6 săptămâni
- Adulte 7-34 săptămâni
- Staţie de incubaţie
- 1 incubator
- 1 eclozionator (50 % din capacitatea incubatorului)
- Creştere se pui carne (7 module)
- Punct de tăiere
Fluxul tehnologic este identic cu cel al exploatării mixte, cu singura deosebire că la
vârsta de 6 săptămâni toţi puii sunt destinaţi sacrificării.
Dimensionarea crescătoriei se va face după posibilităţi, cu precizarea ca de la fiecare
femelă adultă se obţin (în ciclu de ouat de 29 săptămâni): 139 ouă x 90 % incubabile x 72 %
ecoziune, rezultat 90 pui de o zi.

C. Crescătorie profilată pe producţia de ouă.

Cea mai simplă crescătorie este cea gospodărească compusă dintr-o singură
minibaterie de 30-50 de prepeliţe, care asigura necesarul de ouă al unei familii formate din 3-
5 membrii, în care consumul de ouă de găină este înlocuit total cu ouă de prepeliţă,
recunoscute ca ouăle cele mai dietetice, comparativ cu alte specii de ouătoare (găina, rata,
bibilica etc.) Un ou de găină de 62 grame poate fi înlocuit cu 5 ouă de prepeliţă de câte 12,4
grame.
Consumul anual maxim al unei persoane , de 300 ouă, găina, poate fi deci satisfăcut cu
1.500 ouă de prepeliţă, iar o familie de 5 persoane are nevoie anual de circa 7500 ouă de
prepeliţă, adică de o medie zilnică de 20 – 22 ouă . La un procent mediu de ouat de 60 %
(foarte uşor de realizat) este suficientă o minibaterie de 30-35 prepeliţe ouătoare, care poate fi
amplasată cu uşurinţă pe balcon, în pod, sau într-o nişă. Dacă însă se are în vedere o
crescătorie organizată cu ouă disponibile pentru valorificare, se recomanda dimensiuni de
500-10.000 prepeliţe cu producţii anuale de 120.000 până la 2,5 milioane ouă şi un consum
zilnic de furaje de la 12 kg la 250 kg. Curba economică de ouat a unei prepeliţe este între
vârsta de 6 şi 36 săptămâni. În funcţie de valoarea biologică a prepeliţelor, de condiţiile
tehnologice şi de calitatea furajelor administrate, prepeliţele pot fi menţinute în ouat un an şi
chiar mai mult, nivelul de ouat mentinundu-se la valori de 50%
Tineretul de reproducţie poate fi crescut atât la sol, cât şi în baterii. Pentru ambele
sisteme de creştere sunt necesare următoarele măsuri:
- spălarea şi dezinfectarea spaţiilor de creştere şi odihnă acestora cel puţin o săptămână
înainte de populare;
- menţinerea puilor de o zi în ecluzionator până la uscarea totală a acestora . Nu trebuie
să ne temem de infometarea lor, pentru că au în vitelus rezerva de hrană pentru 24 de ore;
- aşternutul (de pe sol sau din cuşca de demarare, dacă este cazul ) să fie uscat, bun
absorbant al umidităţii, nu prea grosier, aşezat în strat uniform;
- sistemul de încălzire să fie pus în funcţiune din timp, pentru că la populare să asigure
temperatura de 37-40 C;
- la populare, se recomanda ca puii să fie lăsaţi cca. 30 de minute în întuneric, pentru
odihnă;
- în continuare, trebuie să fie asigurată mai întâi apa, la o temperatură medie
(temperatura prea scăzută provoacă indigestii, iar prea ridicată permite multiplicarea
germenilor patogeni. În apă este preferabil să fie dizolvate vitamine şi antibiotice, iar puii vor
fi introduşi – la populare unul câte unul cu ciocul în apă, pentru o primă hidratare şi pentru a
repera locurile de adăpare;
- creşterea tineretului se va face în două faze; demarajul ( 10 zile iarna, 7 zile vara) şi
creşterea propriu zisa (până la 5 săptămâni, după care se transfera în spaţiile de adulte.

Temperatura corporală a prepeliţei este de 40 – 41°C. La o temperatură ambientală sub

10°C (iarna şi peste 30°C, prepeliţa suferă şi îşi reduce producţia de ouă. Iarna, se va realiza o
densitate mai mare la nivelele inferioare ale bateriei (unde este mai frig) iar vară se va scădea
în general încărcătura pe mp, la toate nivelele.
Furajarea prepeliţelor adulte de reproducţie este deosebit de importantă. Un ou de
prepeliţă cântăreşte circa 10 % din greutatea prepeliţei adulte, faţă de 5 – 6 % la găina, iar o
prepeliţă poate produce şi două ouă în 24 de ore, întrucât ovulaţia se produce cu cca. 1 oră
înainte de producerea unui ou, iar formarea unui ou durează 22 – 24 ore. Deci, intervalul
dintre două ouă poate să fie la prepeliţa de 21 ore, pe când la găina nu poate fi mai mic de 24
ore.

3.1. Creşterea în baterii

Creşterea prepeliţelor în baterii este mai performantă comparativ cu creşterea la sol.

Pentru reuşită trebuie respectate următoarele:
- bateriile să fie corect confecţionate pentru a nu permite evadarea păsărilor;
- jgheaburile de furajare şi adăpare să fie bine iluminate, pentru că puii să le poată
vedea;
- tăviţele mobile pentru dejecţii trebuie golite zilnic;
- respectarea igienei şi mai ales a dezinfecţiei bateriilor să se facă cu rigurozitate după
fiecare serie.
Se cunosc trei sisteme de crerştere în baterii:
A. Sistemul japonez, cu bateria formată din două compartimente, unul încălzit-
dormitor cu 1/3 din cuşcă şi al doilea, deschis neîncălzit cu spaţiu de mişcare (furajare şi
adăpare) şi care reprezintă 2/3 din baterie. Încălzirea este asigurată iarna cu un bec electric de
60 W, iar vara cu unul de 40 W.
Demarajul se face în aceste baterii şi durează 7 zile vara şi 10 zile iarna, după care puii
sunt trecuţi în bateriile de creştere, unde sunt ţinuţi până la 30 de zile apoi se trec în bateriile
de adulte.
Hrănirea şi adăparea se face din jgheaburi aşezate înafara bateriei cu plasa de 1,5 cm
(în faza I-a peste această plasă se pune o altă plasă cu ochiuri mai mici, pentru a nu evada).
Podeaua este formată din şipci de lemn peste care se aşează rogojini sau pânză rară de
cânepă.
Sub podea se colectează dejecţiile în tăvi speciale. Se pot aşeza 5-10 baterii una peste
alta.
Jgheabul de furajare este împărţit în 3 compartimente, cel din mijloc fiind pentru apă.
În primele 5 zile, până când puii se obişnuiesc cu furajarea, furajul se pune şi pe
pardosea (pe bucăţi de hârtie) sau în jgheaburi speciale.
Spaţiul de creştere trebuie bine aerisit, dar fără curenţi de aer. În primele zile trebuie
asigurată puilor o umiditate crescută (se pun suplimentar tăvi cu apă).

B. Sistemul de creştere bifazial practicat de I.C.P.C.PAM Baloteşti

Bateria de demarare este o baterie simplă cu 3 nivele şi 6 compartimente. Deasupra
fiecărui compartiment este dispusă o rezistenţă electrică de 500 W. Podeaua este din plasă de
sârmă galvanizată, cu ochiurile de sub 1 cm2. Bateria are o suprafaţă de aproximativ 1 mp; în
ea se introduc 130 de pui (densitatea de 150-160 cap./m2). În ea sunt ţinuţi puii în primele 21
de zile, apoi sunt trecuţi în bateriile de creştere. Hrană şi apă sunt asigurate în tăviţe mobile cu
marginile joase, aşezate direct pe podea. Bateria de creştere are 7 nivele unde se introduc
490 de pui (7 nivele x 70 de pui) şi se asigură o densitate de 120-140 pui/m2.
Hrănirea se face din jgheaburile dispuse pe o latură a bateriei, iar apa este asigurată în
jgheaburi pe cealaltă latură. Sub fiecare baterie este amplasată o tăviţă pentru colectarea
dejecţiilor şi care se goleşte zilnic. Puii sunt transferaţi în bateria de adulţi la 5-6 săptămâni.
C. Al treilea sistem de creştere - bateria IAT (Tehnometal Timişoara), pare cea mai
simplă, deoarece şi demararea şi creşterea se fac în aceeaşi baterie. În perioada de demarare,
pe pardosea se aşează o plasă din material plastic, cu ochiurile foarte mici şi care se ridică
după această perioadă.
Peretele frontal al bateriei are de asemenea două poziţii de lucru (ochiuri mici în
perioada de demarare şi mai mari în perioada de creştere).

Se observă o creştere rapidă în primele două săptămâni, apoi sporul realizat devine tot
mai mic.
Pierderile prin mortalitate în condiţii normale, nu trebuie să depăşească 9 % în prima
săptămână de viaţă, 2% în săptămâna a 2-a, şi 1% în săptămâna a treia.
Reţetele de furaj trebuie să acopere nevoile alimentare ale tineretului în creştere,
conform tabelului alăturat.

De la 220 prepelițe reproducătoare achiziționate, pot fi obţinute prin incubarea ouălor

rezultate pe parcurs, 3500 prepeliţe și un profit direct proporțional.
 Bibliografie

1. Îndrumător pentru agricultura ecologică. Editura Bioterra România, Cluj-

Napoca, 2001.
2. Kiwitt, R., (2003) – Creşterea prepeliţelor. Editura M.A.S.T., Bucureşti.
3. Şteţca G., Morar R., (2010) – Zootehnie şi nutriţie animală. Editura Risoprint,
Cluj-Napoca.
4. Velcea, M., (1999) – Set de proiecte pentru crescătoria de prepeliţe. Editura
Rentrop & Straton, Bucureşti.
5. https://agrobiznes.md/prepelite-hrana-incubatie-cresterea-tineretului.html
6. www.fermierul.ro
7. www.oua-de-prepelita.ro
8. www.prepelita.com
9. www.fermaprepelite.ro
10. http://prepelite.forumotion.net