Archaeologica

Vasile MOGA

Cetatea dacică de la Cugir

L a editura Mega din Cluj Napoca au văzut lumina

tiparului în anul 2020 două monografii dedicate cetății
dacice de la Cugir, jud. Alba, unde între anii 1977-1991 s-au
întreprins minuțioase investigații de teren conduse de un
colectiv de cercetare coordonat de I.H. Crișan, 1928-1994,
de la Institutul de Arheologie și Istoria Artei din Cluj
Napoca. Din colectivul științific s-a numărat Florin
Medeleț, 1943-2005 și Ioan Andrițoiu, 1940-2008 de la
Timișoara și Deva. Deschidem aici o scurtă paranteză și
amintim că subsemnatul a fost inclus în același colectiv în
1977, după care a participat la cercetarea îndelungată a
necropolei romane și feudale-timpurii din partea de nord
a Albei Iulia, dar a continuat să urce an de an în
fortificația cugireană, să întrețină numeroase dialoguri
despre descoperirile de aici, ba mai mult să organizeze o
expoziție temporară ce avea ca tematică Mormîntul
princiar dacic de la Cugir, cu al său bogat inventar
recuperat de pe una din terasele dealului Cetate.
Principalul editor al monografiei este cercetătorul
Aurel Rustoiu, de la Cluj Napoca, originar din Cugir, ce își
desfășoară activitatea în cadrul Institutului de Arheologie
și Istoria Artei din orașul de pe Someș împreună cu Adrian
Cătălin Căsălean și Andrei Valentin Georgescu, vezi vol II
al cărții. Autorii valorifică in extenso arhiva săpăturilor
arheologice păstrată pînă acum în manuscris, redactată
după finalizarea fiecărei campanii de cercetări. Din
parcurgerea acestor însemnări ale jurnalului de săpătură
se poate deduce că dealul pe care s-a ridicat situl a
cunoscut în evoluția lui nivele de locuire tipice epocii
bronzului, primei vîrste a fierului, suprapuse în intervalul
dintre sec I î.Chr.- pînă la cucerirea romană de bogate
vestigii ale dacilor, locuitori ai acestui spațiu al regatului
dac cu ale sale cetăți de la Căpîlna, pe valea Sebeșului și
314
Archaeologica

Piatra Craivii, în zona de intrare a regiunii aurifere a

Munților Apuseni și apoi cu mulțimea de așezări rurale
dacice din acest areal geografic.
Locuințele de pe terasele sitului cugirean au prilejuit
descoperirea nelipsitei ceramici lucrate cu mîna sau la
roata olarului, cu tipicele lor vase ce fac parte din olăria
dacică. S-au pus în evidență și zidurile din piatră locală și
bolovani menite să apere locuitorii fortificației. În mod
firesc pe lîngă obiectele din lut au fost scoase la lumină
artefacte din fier și bronz, între care se remarcă o situla de
mari dimensiuni, de formă tronconică , arme din fier etc.
Lîngă locuințele dezvelite au apărut și gropi de provizii,
nelipsite din preajma caselor locuitorilor cetății.
O descoperire ce a stîrnit interesul unanim a
specialiștilor a fost necropola cetății, mai precis exprimat
a unuia dintre conducătorii daci de aici. Nu vom insista
aici și acum asupra acestei necropole de incinerație,
așteptînd, așa cum a declarat A. Rustoiu că în pregătire se
lucrează la un volum special dedicat necropolei tumulare,
cu ale sale patru morminte și inventarul mobil recuperat
de aici.
Cel de al doilea volum îl are ca autor pe tînărul
arheolog Adrian Căsălean de la Deva, ce are în obiectiv
problema habitatului și a teritoriului sitului cugirean,
văzut prin prisma descoperirilor apărute în cei 15 ani de
investigații sistematice. Legat de acest subiect se face apel
la locuințele săpate, în marea lor majoritate, în stînca
dealului, a căror suprastructură, văzută stratigrafic era
plasată deasupra solului. Pornind de la această constatare
autorul concluzionează că situl cugirean poate fi definit
drept o așezare fortificată, încadrată cronologic între sec II
î.Chr.-pînă la cucerirea romană, ca și cele mai multe
fortificații dacice din interiorul arcului carpatic. Așezarea
de pe Valea Cugirului în zona mărginită la sud de Mureș și
în amonte de-a lungul văii mai sus pomenite, deținea în
subsol mai multe locuri bogate în metale feroase și
neferoase, dar și locuri propice agriculturii și creșterii
animalelor pe întreg teritoriu ce își avea centrul pe dealul
cetății de care ne ocupăm. Zona înconjurătoare a permis

Discobolul/2021
 Archaeologica 315

depistarea și punerea în evidență a unor locuiri tipice,

cum spuneam, epocilor bronzului și primei vîrste a
fierului, suprapuse cu cele două nivele tipice civilizației
dacice. Fortificația avea în componență un val de pămînt
în fața căruia se săpase un șanț de apărare.
În interiorul elementelor de fortificare au apărut opt
locuințe, instalații de încălzire, vetre n.n. precum și gropi
de provizii. Un al doilea val al sistemului de apărare local
consta dintr-o palisadă de lemn și un zid din piatră de rîu
legată cu lut. Cum am mai spus înainte dintre elementele
de habitat se remarcă locuințele ridicate deasupra solului,
forma lor fiind cvasirectangulară și /sau circulară. Aceleași
observații au fost înregistrate asupra instalațiilor de
încălzit, cuptoarelor și gropilor de provizii în formă de
"sac" toate suferind în timp cîteva modificări, sesizate
stratigrafic.
Partea finală a celui de al doilea volum monografic
prezintă sintetic repertoriul complexelor arheologice
dacice : șanțurile celor două nivele de locuire, valul de
pămînt, zidul din bolovani (nivelul II dacic “nou”), cele
circa 50 locuințe cu anexele lor, etc.
Ajunși la capătul acestor însemnări trebuie să
remarcăm mulțimea materialelor complementare: figuri,
schițe, planuri și profilele locuințelor și.a. ce completează
textul, dîndu-i un plus de valoare științifică.
Nu putem să trecem cu vederea faptul că monografia
cetății de la Cugir se adaugă unei alte sinteze ce a avut
drept țintă cetatea dacică de la Căpîlna, com. Săsciori jud.
Alba cercetată în mai multe campanii de săpături, carte
apărută în două ediții, 1989 și 2006 semnată de regretatul
I.Glodariu și V. Moga.
Așteptăm cu interes volumul sau volumele despre
așezarea și cetatea dacică de la Piatra Craivii unde de
cîțiva ani au fost reluate investigațiile ce completează mai
vechile descoperiri datorate unei generații trecute “în
rezervă”.

Discobolul/2021