MODEL PROCEDURAL DE SIMULARE A

STRUCTURII UNUI SISTEM DE INDICATORI

PE UN ORIZONT DAT DE TIMP

În acest mod, nu se mai ia în considerare „inerţia” structurilor economice sau se

consideră inclusă în procedurile de generare a ritmurilor (indicilor) de creştere. O soluţionare
interesantă o realizează autorii lucrării 141 care presupun un anumit mod de structurare a
indicatorilor şi cunoaşterea prealabilă (cu unele toleranţe) a coeficienţilor, dependenţelor
statistice dintre indicatori.
Cu alte cuvinte, se presupune cunoscută în limitele unor toleranţe structura sistemului
de indicatori simulat şi pe această structură se realizează analiza factorială după diferite
ipoteze de lucru, defalcarea unor obiective suplimentare (sau reduceri) pe intreg sistemul –
până la nivelul factorilor care influenţează procesul economic (pe bază de cote procentuale).
În continuare, vom analiza câteva posibilităţi de simulare a structurii sistemului de
indicatori.
Subliniem faptul că: a) în practica economică, decidenţilor le revine acest obiectiv; b)
fiecare decident are un „algoritm” propriu, bazat pe experienţa acumulată; c) volumul
informaţiilor pe care le vehiculează este invers proporţional cu orizontul de plan; d) nivelul
de agregare al indicatorilor este apoximativ proporţional cu orizontul de plan; e) la baza
acestei activităţi stă metodologia de planificare şi de calcul a indicatorilor.
Diversitatea căilor de soluţionare a problemei estimării structurii indicatorilor
economici de către decidenţi impune elaborarea unor modele procedurale de simulare care să
integreze un număr cât mai mare dintre acestea. Aşadar, automatizarea procedurilor de
simulare a structurii indicatorilor economici presupune elaborarea unui model atotcuprinzător
care să asocieze câte un lanţ procedural fiecărei variante de rezolvare manuală a problemei.
Acest model, însă, nu va exclude prezenţa factorului uman pe parcursul rezolvării lui
deoarece formularea ipotezelor de lucru, validarea logică a rezultatelor parţiale şi finale şi
cuprinderea acestora în raţionamente integratoare revine în exclusivitate decidenţilor.
Asigurând accesul decidenţilor la procesul de cristalizare a soluţiilor problemei se va
reuşi obţinerea unor rezultate aplicabile în practică.
În continuare, vom analiza care sunt posibilităţile de simulare a nivelului şi structurii
indicatorilor economici la un holding pe un orizont dat de timp.
Aşadar, problema pe care ne propunem să o rezolvăm poate fi formulată astfel: se dă
sistemul de indicatori la momentul zero (anul de bază) , şi se cere să se
determine evoluţia acestora la holding şi întreprinderi până în momentul T: ,
; .

Posibilităţi de rezolvare a problemei şi necesarul de informaţii suplimentare

Ipoteze de lucru:
a) între indicatorii economici există relaţii de dependenţă funcţională şi statistică totală
sau parţială, dar este posibilă şi o abordare independentă a unora dintre aceştia;
b) evoluţia unui indicator poate fi simulată:
 pe baza trendului acestuia;
 în corelaţie (dependenţă) cu alţi indicatori deja estimaţi;
 pe bază de ritmuri (indici) sau traiectorii date exogen.

Algoritmul de simulare va avea un număr finit de paşi.

1
 Prin termenul „pas” (iteraţie) se va putea înţelege stabilirea unui număr finit de
indicatori (dacă la fiecare pas se stabileşte evoluţia unui indicator pe întregul orizont de timp)
sau un număr finit de unităţi de timp în care este divizat orizontul de plan T (dacă la fiecare
pas se stabileşte structura întregului sistem de indicatori pentru subdiviziunea de timp
considerată). Mai întâi vom aborda problema sub primul aspect prezentat (strategia de
simulare globală =Algoritmul global). În esenţă conţinutul algoritmului va fi următorul:
Pasul 1
Se alege unul dintre indicatorii economici ( ) şi se determină evoluţia acestuia, în
mod independent de ceilalţi, pe orizontul de timp sau în corelare cu nivelul din anul de
bază al celorlalţi indicatori.
Variante de acţiune:
1) Se dă (determinist) ritmul mediu anual de creştere al indicatorului (evoluţie fără
luarea în considerare a trendului).
Procedura de determinare a evoluţiei indicatorului:
, (4.19)
2) Se generează ritmul mediu anual de creştere, uniform într-un interval (se dau limitele
intervalului) . Se aplică procedura de la punctul 1.
3) Se dă (determinist) nivelul indicatorului la sfârşitul orizontului de plan .
Procedura de determinare a evoluţiei indicatorului:

, (4.20)
sau: , .
4) Se generează nivelul indicatorului la sfârşitul orizontului de plan într-un interval (se
dau limitele intervalului).
Procedura de calcul este similară cu cea de la punctul 3.
5) Se dă expresia analitică a funcţiei după care evoluează indicatorul (funcţie de timp). În
acest caz, procedura după care se determină evoluţia indicatorului este relativ simplă:
, .
6) Se dă expresia analitică a funcţiei după care evoluează ritmul anual de creştere (sau
indicele anual de creştere):
sau . (4.21)
Procedura de determinare a evoluţiei indicatorului :

sau (4.22)
, .
7) Se dau funcţiile pentru delimitarea domeniului în care se generează , sau .
Procedura de calcul: se generează parametrii căutaţi în domeniu pentru fiecare moment
după care, pentru şi se aplică relaţiile de calcul de la punctul 6.
8) Se dă evoluţia indicatorului pe o perioadă anterioară şi se estimează nivelul
indicatorului pentru fiecare moment al orizontului de plan considerând că se va
menţine tendinţa de evoluţie.
Procedurile de calcul ale evoluţiei indicatorului pe bază de trend cuprind: ajustarea
seriei cronologice cu ajutorul uneia dintre metodele analitice şi extrapolarea evoluţiei
indicatorului. Se va obţine, astfel, , .

2
9) Se dă evoluţia anterioară a ritmului (indicelui) anual de creştere. Printr-o succesiune de
proceduri asemănătoare celor de la punctul 8, se va obţine (sau ) după care, pentru
determinarea evoluţiei indicatorului , se va apela procedura de calcul de la punctul 6.
Pasul 2  n
Având determinată evoluţia indicatorului , la pasul următor, se va estima evoluţia
unui alt indicator, , în corelaţie cu primul sau în mod independent. Modelul de simulare pe
care îl prezentăm, fiind procedural, nu selectează automat succesiunea în care vor fi simulaţi
indicatorii, aceasta rămânând la latitudinea decidenţilor. Însă, în funcţie de opţiunile
formulate de decidenţi, se va lansa în execuţie acel lanţ procedural care le va satisface
doleanţele.
Din acest considerent nu vom prezenta un set de reguli (instrucţiuni) referitoare la
ierarhia indicatorilor din sistem, corelaţiile pe care trebuie să le respecte decidenţii în
formularea ipotezelor de lucru sau selectarea variantelor de decizie.
Toate aceste reguli se presupun cunoscute de utilizatori. Relaţiile funcţionale dintre
indicatori sunt surprinse ca şi cele statistice cu precizarea că parametrii care intervin în
acestea din urmă se vor stabili exogen sau printr-o procedură de simulare prezentată la pasul
1.
Revenind la variantele de acţiune ale decidenţilor pentru paşii 2 – n vom prezenta
câteva posibilităţi de simulare a celorlalţi indicatori din sistem. Aici vom putea considera că
indicatorul este funcţie de un singur alt indicator (deja determinat) sau de mai mulţi
indicatori (şi aceştia având evoluţia stabilită la paşii anteriori) în cazul când am depăşit pasul
2.
1) Presupunem că este funcţie de indicatorul a cărui evoluţie o cunoaştem de
la pasul 1. Vom avea următoarele situaţii:
1.1. sau , (4.23)
unde coeficientul respectiv poate reprezenta un indicator de structură şi se determină
printr-una dintre variantele prezentate la pasul 1.
1.2. . (4.24)
O astfel de situaţie are frecvenţă redusă în realitate, dar permite decidenţilor să verifice unele
ipoteze de lucru. Coeficientul se va determina după una dintre variantele de la pasul 1.
2) Presupunem că este determinat în funcţie de mai mulţi indicatori. Vom avea
următoarele situaţii:
2.1. sau (4.25)

sau sau
O astfel de dependenţă se regăseşte frecvent atunci când structura indicatorului
este arborescentă iar reprezintă indicatori de pe primul nivel de descompunere sau
indicatori primari (care nu mai pot fi descompuşi) de pe toate nivelurile de descompunere ale
unei arborescenţe cu condiţia ca aceştia să fie exprimaţi în aceeaşi unitate de măsură: unitate
valorică.

2.2. sau . (4.26)

Această situaţie include pe precedenta (pentru ) dar observaţia prezentată este
valabilă şi pentru indicatorii exprimaţi în unităţi fizice.

3
 Determinarea indicatorului se poate face – pe lângă cele prezentate la pasul 1
pentru estimarea lui - şi printr-un algoritm de tip Rosen în care funcţionala va fi pătratică.

, (4.27)
iar restricţiile liniare:
(4.28)
unde: , reprezintă limitele intervalului în care se estimează a lua valori .
Acest algoritm va fi aplicat astfel:
Pasul 1: Se calculează cu ajutorul datelor din anul de bază:

(4.29)

Apoi se va obţine: , .
În continuare, fie că se va considera constant , fie că se va trece la un nou pas:
Pasul 2: (4.30)
obţinându-se ş.a.m.d. (până la pasul T).
Dacă se cunoaşte evoluţia indicatorilor pe o perioadă precedentă, atunci
coeficienţii pot fi estimaţi cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate.

2.3. sau (4.31)

unde : reprezintă un coeficient mediu de dinamică.
Atât cât şi pot fi determinaţi printr-o procedură adecvată asemănătoare celei
de la pasul 1. În plus, poate fi determinat, dacă se dispune de datele necesare, printr-una
dintre metodele prezentate în subparagraful 2.2.
Dacă se va urmări modul în care se reflectă nivelurile viitoare de plan în domeniul
eficienţei economice, atunci se vor determina şi indicatorii de eficienţă economică ai
holdingului şi întreprinderilor.
O particularitate o vom întâlni în cazul indicatorilor de eficienţă calculaţi ca raport
între indicatorii de rezultate şi cei de efort (consum de resurse). Faptul că nivelul acestora
depinde de nivelul – în general – a doi indicatori, vor trebui cunoscuţi în prealabil aceştia sau
cel puţin ritmurile (indicii) lor de creştere.
Dacă se cunoaşte nivelul (care poate fi normat) indicatorului de eficienţă sau ritmul
acestuia, atunci va mai trebui cunoscut nivelul sau ritmul unuia dintre cei doi indicatori pe
baza căruia se calculează cel de eficienţă. Spre exemplu, cunoscând ritmul de creştere al
producţiei nete şi al productivităţii nete a muncii putem determina ritmul de creştere al
numărului de personal muncitor:

O dată cunoscută evoluţia unui indicator la nivelul holdingului, acesta va trebui

defalcat pe intreprinderi.
Cu alte cuvinte, trebuie determinată evoluţia indicatorilor la întreprinderile
subordonate.

4
 Determinarea nivelului indicatorilor la întreprinderi
1) Aşadar, vom considera cunoscut nivelul indicatorului la holding iar acesta va
trebui să fie egal cu suma celor de la întreprinderi (pe care urmează să îi determinăm).
Deci: sau . Se dau: (sau ) şi , iar (sau ) se
vor obţine printr-o procedură adecvată de la pasul 1 cu observaţia că după însumarea
indicatorilor se compară cu şi se echilibrează raportul dintre ei prin redistribuirea
diferenţelor asupra valorilor după diferite criterii (de regulă – proporţional cu valoarea
lor).
2) Dacă se cunosc evoluţiile precedente ale lui şi . Se pot determina pe bază
de trend valorile prin rezolvarea funcţionalei:
(4.32)
unde: reprezintă un parametru care exprimă dependenţa statistică a indicatorului de
.
În final, se va obţine . Deci: . În continuare, fie că se consideră
constant , fie că pe baza valorilor şi a celorlalte date statistice se va
construi o nouă funcţie pătratică ş.a.m.d.
Rezolvarea acestei proceduri de estimare a lui se poate realiza cu metoda celor
mai mici pătrate sau cu algoritmul lui Mierlea. Autorul porneşte de la o soluţie iniţială, pe
care, într-un număr dat de iteraţii sau în limitele unei erori admisibile date, o îmbunătăţeşte.
Acest algoritm se bazează pe o metodă de gradient modificat. Aşadar, dacă se
cunoaşte trendul, şi se vor obţine după una dintre procedurile prezentate mai sus.
În cazul în care indicatorul depinde de indicatorul :
sau (4.33)
atunci: şi vor fi determinaţi după o metodă dintre cele prezentate urmând ca în final
să fie realizată echilibrarea rezultatelor cu nivelul indicatorului .
Precizare. Dacă decidenţii vor dori ca în urma simulării evoluţiei indicatorilor la
întreprinderi să corecteze nivelul unor indicatori la holding, atunci se recomandă ca după
simularea fiecărui indicator acesta să fie defalcat pe întreprinderi şi numai dacă decidentul
acceptă rezultatele să se treacă la alţi indicatori (alt pas).
Toate aceste variante de rezolvare ale problemei noastre presupun elaborarea unui
model de simulare global, atotcuprinzător, care să faciliteze „intrarea” în sistemul de
indicatori şi să asigure, simultan, posibilitatea obţinerii unor indicatori ca o consecinţă a celor
cu care se corelează sau transformarea acestora în „cauze” din „efecte”, cu posibilitatea
stabilirii nivelului şi structurii celorlalţi indicatori.
De altfel, un calcul estimativ al numărului de lanţuri procedurale existente într-un
model procedural de simulare a sistemului de indicatori poate fi: unde n reprezintă
numărul indicatorilor, iar m – numărul de variante de simulare independentă a nivelului
acestora.
În practica economică lucrurile sunt mai simple deoarece interdependenţele care apar
între indicatori fac ca să fie suficientă simularea unei părţi a evoluţiei acestora (n΄«n), ceilalţi
fiind determinaţi ca şi consecinţe ale nivelului indicatorilor deja estimaţi.
Desigur că rolul de indicatori „factoriali” şi de indicatori „rezultativi” poate să
alterneze, decidenţilor revenindu-le „privilegiul” formulării ipotezelor de lucru.

5
 Algoritmul prezentat, însă, nu este unicul posibil de rezolvare a problemei date. O altă
variantă de rezolvare a problemei o constituie simularea „pas cu pas” a sistemului de
indicatori.
Prin urmare, evoluţia fiecărui indicator este precizată doar pentru momentul imediat
următor de timp iar ipotezele de lucru rămân valabile doar pentru etapa respectivă
a rezolvării problemei.
Practic, în acest mod, pentru fiecare moment de timp t, avem de rezolvat o problemă
echivalentă cu cea dată, cu precizarea că intervalul de timp pentru care o rezolvăm este de o
unitate (an, trimestru etc.). O astfel de rezolvare a problemei este adecvată în special când
unitatea de timp luată în considerare este sub un an sau când T, pentru care se efectuează
simularea, este de cel mult cinci ani.
În plus, pe orizonturi reduse de timp, este mult mai uşor de corelat indicatorii valorici
cu cei fizici, deoarece se cunoaşte într-o proporţie destul de mare nomenclatorul de fabricaţie
al unităţilor subordonate holdingului. Pentru orizonturi mari de timp, simularea indicatorilor
fizici de producţie este mai dificilă în sensul că aceasta va cuprinde grupele mari de produse
sau produse de bază dar cu o mare pondere în activitatea unităţilor respective. Subliniem
faptul că nivelul de agregare al indicatorilor fizici este strâns legat de dimensiunea orizontului
de timp pentru care se efectuează simularea.
Precizam anterior că din punct de vedere funcţional, între indicatorii sistemului, apar
o serie de dependenţe care pot fi identificate fără prea mare dificultate.
Analizând însă structural sistemul de indicatori, vom observa că acesta cuprinde
câţiva indicatori sintetici care se găsesc în corelaţie funcţională dar nu şi structurală.
Spre exemplu: producţia globală şi numărul de personal muncitor. Indicatorii sintetici
pot să cuprindă arborescenţe de alţi indicatori.
Analiza structurală a sistemului de indicatori ne conduce la concluzia că, pentru
planificarea producţiei la holdinguri indicatorul sintetic îl reprezintă producţia globală care
„încorporează” într-o structură arborescentă pe ceilalţi indicatori valorici ai secţiunii.
În figura 4.2. prezentăm descompunerea arborescentă a indicatorului producţia
globală. Observăm că indicatorii valorici integraţi în structura acestuia sunt legaţi de
indicatorii de pe nivelul superior de descompunere prin intermediul unor coeficienţi de
structură (pondere). Cunoaşterea acestor coeficienţi pentru un moment dat înseamnă
rezolvarea aproape totală a problemei date, rămânând doar stabilirea nivelului unui
singur indicator oricare ar fi acesta din interiorul arborescenţei.

a) Varianta de descompunere binară

PG

α 1-α

PG1 C1

β 1-β

PM Δs+Δn
+Δn

γ 1-γ Σ 1-Σ 6

CP B Δs Δn
7
b) Varianta de descompunere extinsă
PG

1-α α

C1 PG1

1-β β

Δs+Δn PM
+Δn F

MV1

Σ 1-Σ

γ 1-γ
Δs Δn

CP B

Fig. 4.2. Variante de descompunere a structurii indicatorului producţia globală

LEGENDA
Indicatori de structură

Indicatori economici

PG – producţia globală
PG1 – producţia globală pentru calculul producţiei nete
PM – producţia marfă
C1 – consumuri interne şi alte elemente
Δs – soldul stocului de matriţe SDV
Δn – soldul stocului de producţie neterminată
CP – costuri de producţie
B – profitul
MV1 – producţia marfă vândută şi încasată
ΔF – soldul facturilor emise şi neîncasate + soldul stocului de produse finite

Aşadar, dacă cunoaştem variabilele exogene din figura 4.2. (care fie că se generează,
fie că se consideră egale cu cele din perioada precedentă), pentru a stabili nivelul tuturor
indicatorilor din arborescenţă este suficientă cunoaşterea nivelului unui singur
indicator valoric indiferent de nivelul de descompunere pe care se găseşte.
Caz particular: Dacă presupunem constantă structura indicatorului pe întreg
orizontul de timp, este suficientă simularea nivelului unui singur indicator pe perioada
dată (de timp), restul putând fi determinaţi în corelare cu acesta.
Determinarea nivelului celorlalţi indicatori se va face astfel: pentru cei de pe nivelul
inferior pe baza relaţiei (unde este nivelul estimat, nivelul indicatorului

8
stabilit anterior şi γ coeficientul de pondere prin intermediul căruia se face legătura directă
între cei doi indicatori) sau .
Indicatorii valorici aflaţi pe un nivel superior de descompunere se vor determina după
relaţiile sau în timp ce indicatorii de pe acelaşi nivel de
descompunere vor fi determinaţi abia după stabilirea fie a indicatorului de pe nivelul de
descompunere superior acestuia, fie al celor de pe nivelul inferior prin însumarea sau
aplicarea altui operator de compunere.
O particularitate o prezintă indicatorul producţia marfă vândută şi încasată care nu se
subordonează integral structurii arborescente a indicatorului producţia globală. De altfel,
acest indicator reflectă din punct de vedere financiar rezultatele activităţii productive, iar
profitul, cheltuielile materiale şi costurile de producţie aferente producţiei realizate aparţin
altor compartimente ale întreprinderilor.
Datorită corelărilor care apar între indicatori este dificilă „separarea” pe secţiuni de
plan a acestora, motiv pentru care în structura producţiei globale au fost reflectaţi şi ei.
În plus, aceşti indicatori ne ajută să cuantificăm eficienţa activităţii viitoare a
unităţilor economice.
De altfel, în activitatea de previzionare nu este suficientă stabilirea evoluţiei din punct
de vedere cantitativ a sistemelor economice ci în strânsă corelare cu aspectele calitative ale
acestei evoluţii.
În modelul de simulare elaborat, aspectele calitative pot constitui atât „feed-back”-ul
decidenţilor (prin prisma cărora să se perfecţioneze variantele elaborate) cât şi sursa de
formulare a unor ipoteze de lucru (dacă se face o simulare normativă a unor indicatori).
Mulţimea variantelor de explorare a structurii unui indicator agregat sau a unui sistem
de indicatori depinde de forma acesteia.
Knuth şi Tricot prezintă o serie de variante de acest gen pentru diferite tipuri de
structuri, fiecare variantă putând constitui un lanţ procedural.
În final, vom sublinia faptul că mai există un algoritm de simulare a indicatorilor de
plan derivat din combinarea celor două tipuri de algoritmi expuşi.
Algoritmul mixt presupune simularea evoluţiei unor indicatori pe întregul orizont
de plan – la o iteraţie – şi „fixarea” lor pentru iteraţiile viitoare, în timp ce ceilalţi
indicatori vor fi simulaţi pas cu pas.
Acest model procedural a fost elaborat şi experimentat în urmă cu un deceniu la o centrală
industrială. Indicatorii luaţi în considerare au fost: producţia netă, marfă, globală, marfă vândută şi
încasată, numărul de personal (pentru calculul productivităţii muncii), fondul de salarii, producţia
globală pentru calculul producţiei nete, profitul, cheltuielile materiale, cheltuielile totale,
productivitatea muncii, fondurile fixe, fondurile de producţie şi indicatorii de eficienţă: rentabilitatea,
cheltuieli totale şi materiale la 1000 lei producţie marfă, producţia globală, netă, marfă şi beneficiul la
1000 lei fonduri fixe.
Orizontul de plan pentru care s-a simulat evoluţia acestor indicatori la centrală şi întreprinderi
a fost de cinci ani. Cu ajutorul modelului s-au simulat diferite strategii de dezvoltare a centralei în
vederea identificării unei variante care să asigure o dinamică corespunzătoare a eficienţei utilizării
factorilor de producţie pe centrală şi întreprinderi. Domeniul căutării soluţiilor admisibile a fost redus
prin formularea unor ipoteze de lucru – de către decidenţi – relative la contextul în care se vor efectua
simulările. Aceste ipoteze restrâng aria modelului la nivelul unui lanţ procedural. Modelul fiind de
simulare „dacă … atunci” nu înglobează cunoştinţe de validare a ipotezelor şi concluziilor, de dirijare
a procesului de căutare a soluţiei. Avantajul acestuia constă în faptul că obligă decidentul să participe
efectiv la elaborarea soluţiei şi la cristalizarea ei. Soluţiile parţiale acceptate şi însuşite de decidenţi pe
parcursul simulării reprezintă suportul implementării strategiei raţionale de acţiune.