Cornelia Măirean1, Maria Nicoleta Turliuc2

Diferenţe interindividuale cu privire la percepţia sinelui

şi a lumii în contextul stresului traumatic: rolul mediator
al copingului emoţional

Rezumat: Scopul cercetării de faţă este cel de a investiga relaţia dintre trăsăturile de personalitate
şi credinţele despre sine şi lume consecutive experimentării traumei secundare în funcţie de efectul
de mediere al strategiilor de coping. De asemenea, ne propunem să explorăm rolul mediator al
copingului în cadrul relaţiei dintre personalitate şi credinţe. Un total de 131 de cadre medicale au
participat la studiu. Acestea au completat scale de evaluare a trăsăturilor de personalitate, stilurilor
de coping şi credinţelor despre sine şi lume. Rezultatele au subliniat importanţa trăsăturilor de
personalitate ca predictori ai convingerilor disfuncţionale. De asemenea, analiza de regresie a arătat
că reinterpretarea pozitivă a situaţiei mediază relaţia dintre trăsăturile de personalitate şi credinţele
personale. Rezultatele sugerează că reinterpretarea pozitivă poate fi deosebit de importantă pentru
sănătatea mentală şi pentru prevenirea simptomatologiei posttraumatice.

Cuvinte‑cheie: personalitate, credinţe cognitive, stres, coping

Introducere
În mod inerent, expunerea la suferinţa celor din jur nu ne lasă indiferenţi. Pe parcursul
ultimilor 20 de ani, cercetarea traumei şi‑a schimbat direcţia de interes dinspre victimele
directe ale evenimentului traumatic spre cei expuşi indirect unor astfel de evenimente, în
special cei care intervin pentru a ajuta aceste victime. Interesul pentru acest domeniu derivă
şi din faptul că, potrivit datelor empirice, incidenţa simptomelor stresului traumatic la
persoanele care lucrează în cadrul serviciilor medicale şi sociale este de câteva ori mai
mare decât cea prezentă la victimele directe ale evenimentelor traumatice (McCammon,
Durham, Allison şi Williamson, 1988, apud Clohessy şi Ehlers, 1999).
Studiul de faţă foloseşte teoria constructivistă a autodezvoltării (CSDT; McCann şi
Pearlman, 1992) drept cadru teoretic cu ajutorul căruia îşi propune să identifice efectele
expunerii indirecte, vicariante la evenimente critice, potenţial traumatice. CSDT susţine că
evenimentele stresante şi traumatice pot interfera cu credinţele cognitive ale unui individ
cu privire la sine şi la ceilalţi, credinţe ce reflectă identitatea, viziunea asupra lumii şi
nevoile psihologice personale (McCann şi Pearlman, 1992). Deşi studiile anterioare aduc
indicii în favoarea susţinerii modificărilor credinţelor cognitive ca urmare a expunerii

1. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi.

2. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi.
28 Cornelia Măirean, Maria Nicoleta Turliuc

indirecte la suferinţa celor din jur, rezultatele nu converg toate în aceeaşi direcţie. Astfel,
există şi unele studii care arată faptul că experienţa unui eveniment traumatic nu conduce
la schimbări ale perspectivelor asupra lumii ale unei persoane (Kaler et al., 2008, apud
Edmondson, Chaudoir, Mills, Park, Holub şi Bartkowiak, 2011). Contradicţiile din cadrul
studiilor anterioare pot fi justificate şi de tipul expunerii la evenimente stresante. Ipoteza
sensibilităţii la stres postulează faptul că expunerea repetată la traume creşte probabilitatea
apariţiei unor răspunsuri de natură patologică (Van Der Kolk, McFarlane şi Weisaeth, 1996;
Blanchard şi Hickling, 1997, apud Kira, 2011), răspunsuri care nu apar ca urmare a expunerii
la un eveniment traumatic izolat. Aşadar, traumele cumulate şi polivictimizările care apar
în timp, pe parcursul vieţii, contribuie la variaţia semnificativă a rezultatelor posttraumatice
(Richmond et al., 2009, apud Kira, 2011).
Profesioniştii din cadrul serviciilor sociale şi medicale se confruntă zi de zi cu expunerea
la leziuni şi decese cauzate de boală, accidente şi intenţia umană. Este posibil ca motivaţia
de a ajuta oamenii în situaţii dificile să conducă la alegerea unei profesii care, în mod
inevitabil, are o probabilitate de expunere la evenimente traumatice. Cu toate că aceşti
profesionişti sunt pregătiţi pentru a gestiona evenimente traumatice şi, de foarte multe ori,
posedă factori de protecţie împotriva stresului şi suferinţei (Shakespeare‑Finch, Gow şi
Smith, 2005), ei suferă totuşi ca urmare a unei astfel de expuneri. Însă, în acord cu Kessler
şi colaboratorii (1995, apud Collins şi Long, 2003), a fi expus la un eveniment traumatic
nu este o garanţie a faptului că persoanele vor dezvolta dificultăţi psihologice prelungite.
Astfel, chiar dacă toţi angajaţii sunt expuşi la activităţi cu un anumit grad de dificultate,
nu toţi dezvoltă simptome specifice stresului traumatic. Acest lucru reprezintă o dovadă în
plus a faptului că anumite variabile pot intermedia sau modera dezvoltarea acestor manifestări
(Pearlman şi MacIan, 1995; Pearlman şi Saakvitne, 1995). Natura evenimentului traumatic,
factorii organizaţionali, trăsăturile de personalitate şi stilul de coping sunt variabile care au
fost investigate cel mai adesea ca predictori sau variabile aflate în corelaţie cu rezultatele
posttraumă (McCammon, 1996, apud Bussell şi Naus, 2010). Teoria CSDT ia în considerare
variabilitatea răspunsurilor la persoane care interacţionează cu aceleaşi situaţii traumatice.
Acest lucru sugerează faptul că reacţiile fiecărei persoane se bazează pe interacţiunea dintre
persoană, evenimentul traumatic şi contextul în care se desfăşoară activitatea (McCann şi
Pearlman, 1990; Pearlman şi Saakvitne, 1995). Cu accentul pe aceste credinţe cognitive,
teoria CSDT evidenţiază importanţa resurselor personale (resurse care permit menţinerea
legăturilor interpersonale) în înţelegerea traumatizării vicariante (McCann şi Pearlman,
1992).
Deoarece mecanismele de apărare au o funcţie protectivă şi ajută la menţinerea integrităţii
psihologice în faţa ameninţărilor, Punamaki şi colaboratorii săi (2002) argumentează că
stilurile de apărare sunt esenţiale în adaptarea la traumă şi ar trebui considerate variabile
mediatoare atunci când se studiază asocierea dintre stresul traumatic şi disconfortul psihologic.
De asemenea, modelele tranzacţionale (cf. Lazarus şi Folkman, 1984, apud Garland,
Roberts‑Lewis, 2013) susţin faptul că reacţiile la stres sunt mediate de procesele de coping.
Copingul presupune evaluarea unei situaţii ca fiind ameninţătoare, ca implicând o provocare
sau o pierdere, precum şi percepţia modului în care trebuie acţionat pentru a elimina sau
diminua impactul situaţiei respective. În urma evaluării iniţiale a problemei, o anumită
strategie de coping este implementată (Lazarus şi Folkman, 1984, apud Carver, Scheier,
Weintraub, 1989). Deşi pot să apară efecte directe ale personalităţii asupra schimbărilor
cognitive vicariante, este posibil ca personalitatea să aibă o legătură indirectă cu schimbările
cognitive posttraumatice, prin intermediul proceselor de coping. Folkman şi Lazarus (1985)
susţin că strategiile de coping au două funcţii importante: managementul surselor de stres
 Diferenţe interindividuale cu privire la percepţia sinelui şi a lumii... 29

şi reglarea emoţiilor asociate cu evenimentele stresante. Pe baza acestor funcţii, copingul

a fost adesea divizat în două mari categorii: coping centrat pe emoţii şi coping centrat pe
probleme. Copingul centrat pe emoţii vizează reducerea sau controlul disconfortului emoţional
rezultat ca urmare a evenimentelor stresante. Copingul centrat pe probleme vizează rezolvarea
acestora prin încercări active de a elimina sursele de stres.

Studiul de faţă
Pornind de la rezultatele anterioare şi de la ipoteza sensibilităţii la stres, amintită mai sus,
în studiul de faţă ne propunem să evidenţiem modul în care schemele cognitive ale unei
persoane se pot modifica în timp ca urmare a expunerii constante, repetate la diferiţi factori
de stres. Contextul ales pentru cercetare îl reprezintă mediul medical, considerând că
activităţile profesionale ale cadrelor medicale creează cadrul unor interacţiuni permanente
cu suferinţa celor din jur. A lucra într‑un mediu care solicită intervenţii în situaţii critice,
uneori de urgenţă, implică un nivel ridicat al expunerii la experienţe potenţial traumatice.
În cadrul acestui studiu, vom avea în vedere trăsăturile de personalitate, considerate resurse
personale sau factori de protecţie împotriva stresului. Deoarece stilurile personale de coping
sunt considerate procese tranzacţionale între personalitatea fiecăruia şi rezultatele posttraumă,
vom studia rolul mediator al acestor stiluri. Vom lua în considerare copingul emoţional,
pornind de la faptul că, în contextul profesional ce presupune expunerea la suferinţa celor
din jur, controlul emoţiilor şi reducerea disconfortului emoţional creat de diferite situaţii
este cel mai important aspect. Personalul medical şi pacienţii nu împărtăşesc neapărat
aceleaşi probleme, ci emoţiile create de acestea.
În acord cu punctele de vedere expuse mai sus, ne‑am propus următoarele obiective:
– studiul factorilor de personalitate asociaţi credinţelor cu privire la sine şi la lume în
contextul expunerii indirecte la evenimente potenţial traumatice;
– studierea stilului de coping, ca variabilă mediatoare în cadrul relaţiei dintre personalitate
şi schemele cognitive asociate expunerii la evenimente traumatice.

Metodă
Participanţi
La studiu au participat 131 de cadre medicale (21,6% bărbaţi şi 78,4% femei). Vârsta
participanţilor variază între 24 şi 65 de ani (M=38,25 şi S=10,11). Experienţa la locul de
muncă actual variază între 1 şi 40 de ani (M=12,80 şi S=11,17). Din totalul de 131 de
cadre medicale, 43 sunt medici (32,8%) şi 88 sunt asistenţi medicali (67.2%). De asemenea,
82 de cadre medicale îşi desfăşoară activitatea profesională în cadrul secţiei de primiri
urgenţe (62,59%), iar 49 lucrează în cadrul secţiei de terapie intensivă (37,41%).

Instrumente
Scala credinţelor a Institutului Stresului Traumatic (TSI‑BLS) (Pearlman, 1996)
Instrumentul cuprinde 80 de itemi şi evaluează credinţele despre sine şi lume consecutive
experimentării unui eveniment traumatic. Itemii sunt evaluaţi pe o scală Likert în 6 trepte,
de la 1 (dezacord total) la 6 (acord total). În urma analizei factoriale, am reţinut 37 de itemi
care vor fi folosiţi în studiu. Prin cotare, se obţine un scor total şi scoruri pentru cele 7 subscale:
30 Cornelia Măirean, Maria Nicoleta Turliuc

siguranţă proprie, siguranţă celorlalţi, încredere în sine, încredere în ceilalţi, stimă, intimitate
personală şi intimitate interpersonală. Analiza consistenţei interne a celor 37 de itemi ne
indică un coeficient Alpha Cronbach de 0,93. În cadrul acestui studiu, vom folosi scorul
total ca indicator al credinţelor cu privire la sine şi la lume. Un scor mai ridicat indică un
nivel mai mare de disfuncţionalitate a credinţelor.

Five Factor Model Rating Form (FFMRF) (Mullins‑Sweatt, Jamerson, Samuel, Olson şi
Widiger, 2006)
FFMRF cuprinde 30 de itemi care reprezintă cele cinci dimensiuni ale modelului Big
Five – nevrotism, extraversiune, agreabilitate, deschidere şi conştiinciozitate. Fiecare item
este evaluat pe o scală în 5 trepte, în care 1 reprezintă nivel extrem de scăzut, iar 5, nivel
extrem de ridicat. Coeficienţii de consistenţă internă pentru cele cinci dimensiuni sunt:
0,87, 0,75, 0,76, 0,87, respectiv 0,95.

The Carver COPE Scale (Carver, Scheier şi Weintraub, 1989)

Acest instrument vizează măsura în care persoanele utilizează fiecare dintre cele trei
stiluri de coping fundamentale: stil centrat pe emoţii, pe probleme şi copingul de evitare.
Instrumentul conţine 53 de itemi, grupaţi în 13 subscale, prin care participanţilor li se cere
să evalueze frecvenţa cu care folosesc un stil de coping particular. Se foloseşte o scală în
5 trepte, cu următoarele variante de răspuns: niciodată, rar, uneori, adesea, întotdeauna.
Carver, Scheier şi Weintraub (1989) susţin că există multe forme ale copingului centrat pe
emoţii, precum şi ale copingului centrat pe probleme, iar aceste două mari categorii pot fi
divizate în subcategorii. Formele copingului centrat pe emoţii sunt reprezentate de căutarea
suportului social pentru susţinere emoţională (căutarea suportului moral, a simpatiei şi a
înţelegerii), reinterpretarea pozitivă (persoanele văd agentul stresant în termeni pozitivi),
negarea (persoana respinge realitatea, refuză să o vadă aşa cum este), acceptarea (opusul
negării), religia. Coeficienţii de consistenţă internă pentru fiecare dimensiune variază între
0,67 şi 0,73.

Procedeu
Înaintea începerii studiului, participanţilor li s‑a prezentat scopul studiului şi li s‑a cerut
acordul de a participa la cercetare. Acestora li s‑a garantat faptul că răspunsurile sunt
anonime şi confidenţiale, precum şi faptul că datele oferite vor fi folosite doar în scop de
cercetare. Instrumentele de evaluare a trăsăturilor de personalitate, stilurilor de coping şi
schemelor cognitive au fost aplicate simultan. De asemenea, participanţii au completat o
scală de evaluare a datelor demografice precum vârsta, genul şi experienţa profesională.
Chestionarele au fost preluate după completare, în proporţie de 80%.

Rezultate
În tabelul 1 sunt prezentaţi indicatorii statistici de bază (media şi abaterea standard) şi
coeficienţii de corelaţie Pearson pentru toate variabilele analizate. Rezultatele indică corelaţii
semnificative, medii şi puternice între scorul total la scala de evaluare a credinţelor cu
privire la sine şi la lume şi nevrotismul (corelaţie pozitivă), extraversiunea, agreabilitatea,
conştiinciozitatea (corelaţii negative).
 Diferenţe interindividuale cu privire la percepţia sinelui şi a lumii... 31

Tabelul 1. Statistica descriptivă şi coeficienţii de corelaţie pentru variabilele analizate

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
1. N 1
2. E –0,43** 1
3. D 0,08 0,35** 1
4. A –0,26* 0,18* 0,15 1
5. C –0,34** 0,26** 0,15 0,34** 1
6. Sp_e 0,14 0,22** 0,22** 0,01 –0,04 1
7. R_poz –0,29** 0,36** 0,27** 0,35** 0,33** 0,15 1
8. Acc –0,05 0,12 0,04 0,24** 0,23** 0,01 0,23** 1
9. Neg 0,09 –0,19* 0,03 0,08 –0,11 0,01 0,01 –0,11 1
10. Rel 0,17* –0,01 0,21* 0,01 –0,03 0,29** 0,19* 0,08 0,16 1
11. TSI 0,50** –0,47** –0,11 –0,37** –0,39** 0,05 –0,44** –0,21* 0,44** 0,14 1
12. M 32,36 40,41 41,23 44,27 48,82 12,73 15,92 12,11 9,37 10,18 219,58
13. AS 6,65 5,56 5,22 4,66 5,65 2,95 2,34 1,93 2,83 2,67 38,67
N – nevrotism; E – extraversiune; D – deschidere; A – agreabilitate; C‑ conştiinciozitate;
Sp_e – suport emoţional; R_poz – reinterpretare pozitivă; Acc – acceptare; Neg – negare;
Rel – religie; TSI – scor total credinţe cu privire la sine şi la lume; N‑131
* semnificativ cu p < 0,05
** semnificativ cu p < 0,001

Analiza de regresie a credinţelor cu privire la sine şi lume

pe baza trăsăturilor de personalitate
Pentru a studia predictorii credinţelor cu privire la sine şi lume, am utilizat analiza de regresie
lineară. Dintre trăsăturile de personalitate, nevrotismul reprezintă un predic­tor pozitiv al
credinţelor cognitive disfuncţionale (β=0,50), în timp ce extraversiunea (β=–0,42), agrea­
bilitatea (β=–0,36) şi conştiinciozitate (β=–0,35) reprezintă predictori negativi.

Tabelul 2. Analiza de regresie pentru predicţia schemelor cognitive pe baza trăsăturilor

de personalitate şi a stilurilor de coping emoţional
Variabile
β T ∆R2 ∆F Rch Fch
Criteriu: TSI
Trăsături personalitate 0,39 17,73** 0,41 17,73**
**
Nevrotism 0,50 6,57
Extraversiune 0,42 –5,35**
Agreabilitate –0,36 –4,47**
Deschidere –0,07 –0,89
Conştiinciozitate –0,35 –4,27**
* semnificativ cu p < 0,05
** semnificativ cu p < 0,001

Studiul rolului mediator al stilului de coping emoţional

Ne aşteptăm ca relaţia dintre trăsăturile de personalitate şi credinţele disfuncţionale să fie
mediată de strategiile de coping utilizate. Pentru a studia rolul de mediator al diferitelor
strategii de coping în cadrul relaţiei dintre trăsăturile de personalitate şi credinţele cognitive
32 Cornelia Măirean, Maria Nicoleta Turliuc

disfuncţionale, am utilizat analiza de regresie cu scop predictiv (Sava, 2011). În acord cu

Baron şi Kenny (1986), pentru a studia influenţa unei variabile independente asupra unei
variabile dependente prin intermediul unui mediator, trebuie să fie stabilite trei relaţii:
(a) VI (variabilă independentă) trebuie să prezică direct VD (variabilă dependentă); (b) VI
trebuie să prezică VP (variabilă mediatoare); (c) VP trebuie să prezică VD, iar relaţia
directă dintre VI şi VD trebuie să se modifice când VP este controlată. Pentru a testa
semnificaţia efectelor de mediere, am utilizat testul Sobel (Preacher şi Hayes, 2004). În
urma testării primei condiţii, am decis să nu includem în analize factorul deschidere,
deoarece nu reprezintă un predictor semnificativ al credinţelor disfuncţionale.
Nevrotismul reprezintă un predictor semnificativ al reinterpretării pozitive (F(1,130)=11,85,
p=0,001; β=– 0,29) şi religiei (F(1,130)=4,16, p=0,043; β=0,17). Extraversiunea reprezintă
un predictor semnificativ al suportului social emoţional (F(1,130)=7,14, p=0,008; β=0,22),
rein­terpretării pozitive (F(1,130)=20,27, p<0,001; β=0,36) şi negării. Agreabilitatea şi
conştiinciozi­tatea reprezintă predictori semnificativ ai reinterpretării pozitive (F(1,130)=18,32,
p<0,001; β=0,35/ F(1,130)=15,79, p<0,001; β=0,33) şi acceptării (F(1,130)=7,87, p=0,006;
β=0,24/ F(1,130)=7,40, p=0,007; β=0,23). Deoarece unele precondiţii pentru mediere nu sunt
îndeplinite (Tabelul 4), religia, suportul social emoţional şi acceptarea nu reprezintă variabile
mediatoare în cadrul relaţiei dintre factorii de personalitate şi credinţele cognitive disfuncţionale.
Rezultatele testului Sobel arată că relaţia dintre toţi cei patru factori de personalitate şi
credinţele cognitive disfuncţionale este mediată în mod semnificativ de reinterpretarea
pozitivă. De asemenea, negarea mediază relaţia dintre extraversiune şi credinţele cognitive
disfuncţionale (tabelul 5).

Tabelul 3. Analiza de regresie pentru trăsături de personalitate (VI) şi schemele cognitive (VD)

Variabile
B SE b t p
Predictor
Nevrotism TSI 2,04 0,31 0,50 6,57 0,000
Extraversiune TSI –2,06 0,38 –0,42 –5,35 0,000
Agreabilitate TSI –2,10 0,47 –0,36 –4,47 0,000
Deschidere TSI –0,41 0,45 –0,07 –0,89 0,373
Conştiinciozitate TSI –1,68 0,39 –0,35 –4,27 0,000

Tabelul 4. Analiza de regresie pentru trăsături de personalitate (VI) şi strategiile de coping (VP)

Predictor Variabile B SE b t p
Nevrotism Suport social em 0,065 0,039 0,146 1,673 0,097
Reinterpr poz –0,102 0,030 –0,290 –3,43 0,001
Acceptare –0,016 0,026 –0,054 –0,613 0,541
Negare 0,039 0,037 0,092 1,044 0,298
Religie 0,071 0,035 0,177 2,040 0,043
Extraversiune Suport social em 0,122 0,046 0,229 2,673 0,008
Reinterpr poz 0,155 0,034 0,369 4,503 0,000
Acceptare 0,044 0,030 0,128 1,464 0,146
Negare –0,098 0,044 –0,192 –2,21 0,028
Religie –0,009 0,042 –0,018 –0,207 0,837
 Diferenţe interindividuale cu privire la percepţia sinelui şi a lumii... 33

Agreabilitate Suport social em 0,011 0,056 0,017 0,198 0,844

Reinterpr poz 0,177 0,041 0,353 4,280 0,000
Acceptare 0,099 0,035 0,240 2,806 0,006
Negare 0,005 0,053 0,008 0,093 0,926
Religie 0,009 0,050 0,016 0,184 0,854
Conştiinciozitate Suport social em –0,024 0,046 –0,046 –0,519 0,605
Reinterpr poz 0,137 0,034 0,330 3,974 0,000
Acceptare 0,080 0,029 0,233 2,722 0,007
Negare –0,058 0,044 –0,116 –1,32 0,186
Religie –0,015 0,042 –0,032 –0,362 0,718

Tabelul 5. Analiza de regresie pentru coping (VP) şi schemele cognitive (VD)

Nevrotism Testul Sobel

B SE b t p Z P
R_poz TSI –2,97 0,87 –0,26 –3,39 0,001 2,40 0,015
Religie TSI 0,90 0,77 0,09 1,16 0,247 – –
Extraversiune Testul Sobel
B SE b t p Z p
Sup_em TSI 0,919 0,738 0,102 1,245 0,215 – –
R_poz TSI –2,937 0,94 –0,25 –3,10 0,002 –2,57 0,010
Negare TSI 3,490 0,705 0,369 4,948 0,000 –2,03 0,042
Agreabilitate Testul Sobel
B SE b t p Z p
R_poz TSI –3,26 0,96 –0,28 –3,39 0,001 –2,66 0,007
Acceptare TSI –1,20 1,16 –0,08 –1,02 0,306 – –
Conştiinciozitate Testul Sobel
B SE b t p Z p
R_poz TSI –3,37 0,95 –0,29 –3,53 0,001 –2.66 0,007
Acceptare TSI –1,28 1,17 –0,09 –1,09 0,275 – –

Discuţii
Scopul prezentului studiu a fost explorarea legăturii dintre factorii de personalitate şi
credinţele despre sine şi lume consecutive experimentării traumei secundare, analizând
efectul de mediere al strategiilor de coping. Aşa cum afirmau Pearlman şi Saakvitne (1995),
este imposibil să fii martor la experienţele traumatice ale celor din jur şi să rămâi neafectat.
Datorită naturii umane, expunerea vicariantă la suferinţa celor din jur nu este lipsită de
urmări, fiind asociată deseori cu trăirea aceleiaşi stări emoţionale ca şi a persoanelor expuse
direct traumei. Vorbim astfel, în acest context, de victime directe, dar şi de victime indirecte
ale experienţelor critice de viaţă. Studii empirice arată faptul că, prin expunere repetată la
traumele celorlalţi, persoanele pot experimenta schimbări de natură personală, incluzând
percepţiile cu privire la sine, la cei din jur şi cu privire la lume, în general (Rasmussen,
2005; Trippany, White Kress şi Wilcoxon, 2004). Scopul prezentului studiu a fost acela
de a evidenţia aceste percepţii prin raportarea la personalitatea fiecăruia şi la stilul personal
de a controla reacţiile emoţionale.
34 Cornelia Măirean, Maria Nicoleta Turliuc

În ceea ce priveşte trăsăturile de personalitate, observăm că nivelul de nevrotism

reprezintă un predictor pozitiv al credinţelor cognitive disfuncţionale, în timp ce extraversiunea,
agreabilitatea şi conştiinciozitatea reprezintă predictori negativi ai acestor credinţe. Există
foarte puţine încercări de a asocia trăsăturile de personalitate de credinţe iraţionale şi
scheme, mai ales dacă luăm în considerare abordarea cea mai comună a personalităţii care
este reprezentată de modelul cu cei cinci factori, cunoscut sub denumirea de modelul
Big‑Five. Însă, în acord cu datele noastre, Muris (2006, apud Sava, 2009) a constatat că
nevrotismul corelează pozitiv cu întreaga gamă de scheme dezadaptative. Într‑un alt studiu,
modelul Big Five a fost asociat cu capacitatea individului de a contesta credinţele irationale
(Blau şi Fuller, 2006, apud Sava, 2009). Faptul că nevrotismul reprezintă un predictor
pozitiv pentru credinţele cognitive cu privire la sine şi la lume nu este unul surprinzător
având în vedere faptul că acest factor implică afectivitate negativă şi reactivitate fiziologică
la stres (McCrae şi John, 1992, apud Connor‑Smith şi Flachsbart, 2007). Pe de altă parte,
extraversiunea predispune indivizii către emoţii pozitive (Costa şi McCrae, 1980), fapt care
justifică asocierea negativă cu nivelul de disfuncţionalitate a credinţelor cognitive. Unii
cercetători au propus chiar redenumirea acestui factor ca „emoţionalitate pozitivă” (Watson
şi Clark, 1997), el corelând negativ cu stresul (Watson şi Clark, 1997). Agreabilitate
caracterizează persoane care valorizează relaţia cu ceilalţi, având o viziune optimistă despre
natura umană, considerând că oamenii sunt în general oneşti, decenţi şi demni de încredere
(Buchanan, Goldberg şi Johnson, 2005). Astfel, se explică tendinţa persoanelor cu nivel
ridicat de agreabilitate de a nu prezenta în timp scheme cognitive disfuncţionale, dacă avem
în vedere specificul acestora (credinţe cu privire la stimă, încredere, intimitate). Persoanele
conştiincioase sunt eficiente, competente şi ambiţioase (Block, 1961), fapt care ar putea
justifica asocierea negativă a acestui factor cu schemele cognitive disfuncţionale. Este posibil
ca persoanele conştiincioase să se concentreze asupra sarcinilor profesionale, să‑şi îndrepte
eforturile asupra încercării de a realiza cât mai bine sarcinile profesionale, fără a se implica
emoţional.
O mare parte a literaturii de specialitate este dedicată strategiilor de coping utilizate de
diverse persoane a căror activitate profesională presupune acordarea de servicii de urgenţă,
precum şi efectelor de mediere ale copingului asupra stresului şi disconfortului psihologic
general (Buurman, Mank, Beijer şi Olff, 2011). Dintre aceste studii, unele au în vedere
impactul strategiilor de coping asupra modificărilor credinţelor cognitive, considerate ca
indicatori ai stresului (e.g. Johnson şi Hunter, 1997; Steed şi Downing, 1998). Modelele
de mediere bazate pe coping presupun că legătura dintre personalitate şi stres poate fi
explicată prin selectarea strategiilor de coping ineficiente. Influenţa personalităţii asupra
emoţiilor şi comportamentelor este deosebit de clară în situaţii de stres ridicat (Strelau,
2001, apud Connor‑Smith şi Flachsbart, 2007), care permit o variabilitate mai mare a
strategiilor de coping. Copingul a fost, de asemenea, descris ca „personalitatea în acţiune
sub impactul stresului” (Bolger, 1990, p. 525), procesele de coping fiind influenţate atât
de elemente situaţionale, cât şi de trăsăturile de personalitate (Mischel, 1968, apud Sava,
2009). Deoarece factorii de stres de intensitate şi durată limitată permit mai puţin manifestarea
diferenţelor individuale, legătura dintre personalitate şi coping ar trebui să fie mai clară în
condiţii de stres intens sau de durată (Moos şi Holahan, 2003, apud Connor‑Smith şi
Flachsbart, 2007). Contextul ales pentru realizarea acestui studiu îndeplineşte condiţiile
pentru manifestarea pe deplin a relaţiei dintre personalitate şi coping, deoarece putem vorbi
despre condiţii de stres intens şi constant.
Rezultatele arată faptul că cea mai utilizată strategie de coping este reinterpretarea
pozitivă, aceasta având un rol mediator în cadrul relaţiei dintre personalitate şi credinţele
 Diferenţe interindividuale cu privire la percepţia sinelui şi a lumii... 35

cu privire la sine şi la lume. Strategiile active de coping, printre care se numără şi reevaluarea
situaţiei în termeni pozitivi, sunt folosite, de obicei, în cazul în care situaţia care a provocat
stres este controlabilă, în timp ce strategiile de coping pasiv (de exemplu, evitarea) sunt
folosite în cazul în care situaţiile stresante sunt de necontrolat sau inevitabile. Faptul că
strategiile de coping cele mai frecvent folosite fac parte din categoria celor active, ar putea
sugera faptul că situaţiile întâlnite de personalul medical în contextul practicii clinice sunt
considerate ca fiind sub control. Acest fapt este unul benefic deoarece, în contextul stresului
traumatic, strategii de coping activ sau instrumental au fost asociate cu o adaptare pozitivă
la stres, în timp ce strategiile de coping pasive sunt cel mai adesea considerate a fi
dezadaptative (Linley şi Iosif, 2004). În ceea ce priveşte reevaluarea pozitivă a situaţiilor, unele
cercetări evidenţiază rolul protectiv al acestei strategii. Lazarus şi Folkman (1984, apud
Carver, Scheier şi Weintraub, 1989) au considerat că această tendinţă vizează gestionarea
emoţiilor, mai degrabă decât confruntarea activă cu factorii de stres. Cu toate acestea,
interpretarea factorului stresant în termeni pozitivi ar trebui să determine o persoană să
continue (sau să reia) acţiunile de adaptare active, centrate pe problemă (Carver, Scheier
şi Weintraub, 1989), fapt care justifică încadrarea acestei strategii în categoria celor active.
Negarea reprezintă o altă strategie de coping care are un rol mediator în cadrul relaţiei
dintre extraversiune şi credinţele cognitive, reprezentând un predictor pozitiv. Astfel, un
nivel mai ridicat al negării se asociază cu un nivel mai ridicat al disfuncţionalităţii credinţelor
cognitive. Negarea este un răspuns oarecum controversat. Adesea s‑a sugerat că refuzul este
util, deoarece reduce la minimum disconfortul şi facilitează, astfel, adaptarea (cf. Wilson,
1981, apud Carver, Scheier şi Weintraub, 1989). Pe de altă parte, negarea realităţii evenimentului
permite ca acesta să devină mai serios, făcând astfel mai dificilă adaptarea care în cele din
urmă trebuie să aibă loc (Matthews, Siegel, Kuller, Thompson şi Varat, 1983, apud Carver,
Scheier şi Weintraub, 1989). Uneori, negarea este utilă în primele etape ale unei situaţii
stresante, dar împiedică adaptarea de mai târziu (Suls şi Fletcher, 1985, apud Carver, Scheier
şi Weintraub, 1989). Conform teoriei constructiviste a autodezvoltării, schemele cognitive
devin disfuncţionale în timp, ca urmare a confruntării repetate cu agenţii de stres. Astfel,
putem justifica faptul că negarea conduce în timp la cogniţii dezadaptative în diferite domenii.

Concluzii
Studiul de faţă evidenţiază importanţa identificării strategiilor de coping necesare pentru a
face faţă traumatizării indirecte, în funcţie de structura de personalitate. Rezultatele studiului
evidenţiază rolul protectiv al extraversiunii, agreabilităţii şi conştiinciozităţii, precum şi
potenţialul negativ pe care îl implică un nivel ridicat de nevrotism. Acceptarea situaţiilor şi
reevaluarea pozitivă a diferitelor cazuri critice conduce la un nivel mai scăzut de disfuncţionalitate
al credinţelor cu privire la sine şi la lume, conform rezultatelor prezentului studiu.

Limite şi direcţii viitoare de cercetare

Confruntarea cu dimensiunea traumatică a activităţilor de urgenţă este o caracteristică
inerentă a muncii, dar strategii adecvate de coping pot atenua impactul psihologic al acestei
expuneri. În vederea oferirii unei perspective mai complete asupra fenomenului, propunem
ca în studiile ulterioare să fie luate în considerare şi alte strategii de coping, din categoria
celor centrate pe problemă sau cele de evitare.
36 Cornelia Măirean, Maria Nicoleta Turliuc

Trăsăturile de personalitate pot influenţa eficacitatea strategiilor de coping, unele

strategii care sunt benefice pentru unele persoane fiind mai puţin eficiente sau chiar
dăunătoare pentru cei cu trăsături de personalitate diferite (De Longis şi Holtzman, 2005,
apud Connor‑Smith şi Flachsbart, 2007). Aşa cum cercetările viitoare ar trebui să se
concentreze pe strategii specifice de coping, mai degrabă decât pe categorii largi, faţete
specifice de personalitate ar trebui să fie, de asemenea, evaluate, deoarece acestea ar putea
dezvălui relaţiile care nu sunt prezente la nivel de trăsătură. De exemplu, componenta de
anxietate a nevrotismului poate fi mai predispusă decât componenta de iritabilitate pentru
anumite strategii de coping (Lengua et al., 1999, apud Connor‑Smith şi Flachsbart, 2007).
Este puţin probabil ca stilul de coping să medieze complet relaţiile dintre personalitate
şi credinţe cognitive. O perspectivă mai clară a interacţiunii personalităţii şi copingului va
ajuta la proiectarea mai eficace a programelor de prevenire şi intervenţie, făcând posibilă
adaptarea programelor pentru a se potrivi nevoilor unice ale indivizilor.
Considerăm că simptomele traumatizării vicariante pot fi gestionate. Prima sarcină
constă în creşterea cunoaşterii şi înţelegerii modului în care aceste fenomene pot avea un
impact asupra personalului din domenii ce presupun confruntarea cu suferinţele celorlalţi.
În al doilea rând, practicantul trebuie să dezvolte şi să utilizeze strategii de coping specifice
pentru gestionarea stresului traumatic. În cadrul acestui studiu, am evidenţiat rolul protector
al reinterpretării pozitive şi al trăsăturilor de personalitate – extraversiune, agreabilitate,
conştiinciozitate. De asemenea, nevrotismul şi negarea apar ca factori de risc pentru
dezvoltarea în timp a unor credinţe disfuncţionale cu privire la propria persoană şi la cei
din jur. Indicii suplimentare în acest sens vor ajuta la clarificarea naturii relaţiei dintre
personalitate şi cogniţie, în special cogniţiile şi schemele legate de trauma secundară.

Acknowledgements

This work was supported by the European Social Fund in Romania, under the responsibility of the
Managing Authority for the Sectoral Operational Programme for Human Resources Development
2007‑2013 [Grant POSDRU/CPP 107/DMI 1.5/S/78342].

Inter‑individual differences on self‑perception and on world

view in the context of traumatic stress: The mediating role
of emotional coping

Abstract: The purpose of the present research is to investigate personality differences in vicarious
trauma beliefs and to explore the mediation effects of coping on the relationship between personality
and disrupted world assumptions. A total of 131 medical staff participated in the study. Scales for
measuring personality traits, coping styles and vicarious trauma beliefs were administrated to all
the participants. The results emphasized the importance of personality traits as predictors of
dysfunctional beliefs. Also, the regression analysis showed that positive reinterpretation mediates
the relationship between personality traits and vicarious trauma beliefs. The findings suggest that
positive reinterpretation may be particularly important in relation to mental health and prevention
of posttraumatic symptomatology.

Key words: personality, world assumptions, stress, coping

 Diferenţe interindividuale cu privire la percepţia sinelui şi a lumii... 37

Bibliografie
Baron, R.M., Kenny, D.A. (1986). Moderator‑Mediator Variables Distinction in Social Psycholo­
gical Research: Conceptual, Strategic, and Statistical Considerations. Journal of Personality
and Social Psychology, 51(6), 1173‑1182.
Block, J. (1961). The Q‑sort method in personality assessment and psychiatric research. Springfield,
IL: Charles C. Thomas.
Buchanan, T., Johnson, J.A., Goldberg, L.R. (2005). Implementing a five‑factor personality
inventory for use on the Internet. European Journal of Psychological Assessment, 21,
115‑127.
Bussell, V.A., Naus, M.J. (2010). A Longitudinal Investigation of Coping and Posttraumatic Growth
in Breast Cancer Survivors. Journal of Psychosocial Oncology, 28(1), 61‑78.
Buurman, B.M., Mank, A.P.M., Beijer, H.J.M., Olff, M. (2011). Coping With Serious Events at
Work: A Study of Traumatic Stress Among Nurses. Journal of the American Psychiatric
Nurses Association, 17, 321.
Carver, C.S., Scheier, M.F., Weintraub, J.K. (1989). Assessing coping strategies: A theoretically
based approach. Journal of Personality and Social Psychology, 56, 267‑283.
Clohessy, S., Ehlers, A. (1999). PTSD symptoms, response to intrusive memories and coping in
ambulance service workers. British Journal of Clinical Psychology, 38(3), 251‑265.
Collins, S., Long, A. (2003). Too tired to care? The psychological effects of working with trauma.
Journal of Psychiatric and Mental Health Nursing, 10, 17‑27.
Connor‑Smith, J.K., Flachsbart, C. (2007). Relations between personality and coping: A meta‑analysis.
Journal of Personality and Social Psychology, 93, 1080‑1107.
Costa, P.T., Jr., McCrae, R.R. (1980). Still stable after all these years: Personality as a key to
some issues in adulthood and old age. În P.B. Baltes, O.G. Brim (eds.), Life span development
and behavior (65‑102), vol. 3. New York: Academic Press.
David, J.P., Suls, J. (1999). Coping efforts in daily life: Role of big five traits and problem
appraisals. J Pers, 67(2), 265‑294.
Dominguez‑Gomez, E., Rutledge, D.N. (2009). Prevalence of secondary traumatic stress among
Emergency Nurses. Journal of Emergency Nursing, 35, 199‑204.
Edmondson, D., Chaudoir, S.R., Mills, M.A., Park, C.L., Holub, J., Bartkowiak, J.M. (2011).
From Shattered Assumptions to Weakened Worldviews: Trauma Symptoms Signal Anxiety
Buffer Disruption. Journal of Loss and Trauma, 16(4), 358‑385.
Folkman, S., Lazarus, R.S. (1985). If it changes it must be a process: Study of emotion and coping
during three stages of a college examination. Journal of Personality and Social Psychology,
48, 150‑170.
Garland, E.L., Roberts‑Lewis, A. (2013). Differential roles of thought suppression and dispositional
mindfulness in posttraumatic stress symptoms and craving. Addictive Behaviour, 38(2),
1555‑1562.
Johnson, C.N., Hunter, M. (1997). Vicarious traumatization in counselors working in the New
South Wales Sexual Assault Services: An Exploratory Study. Work and Stress, 11, 319‑328.
Kira, I.A. (2011). Cumulative Tertiary Appraisals of Traumatic Events Across Cultures: Two
Studies. Journal of Loss and Trauma, 16, 43‑66.
Lerias, D., Byrne, M.K. (2003). Vicarious traumatization: Symptoms and predictors. Stress and
Health, 19, 129‑138.
Linley, A.P., Joseph, S. (2004). Positive change following trauma and adversity: A review. Journal
of Traumatic Stress, 17, 11‑21.
McCann, I.L., Pearlman, L.A. (1992). Constructivist self development theory: A theoretical
framework for assessing and treating traumatized college students. Journal of American
College Health, 40(1), 189‑196.
Mullins‑Sweatt, S.N., Jamerson, J.E., Samuel, D.B., Olson, D.R., Widiger, T.A. (2006). Psychometric
properties of an abbreviated instrument of the five‑factor model. Assessment, 13, 119‑137.
38 Cornelia Măirean, Maria Nicoleta Turliuc

Pearlman, L.A. (1996). Psychometric review of TSI Belief Scale, Revision L. În B.H. Stamm (ed.),
Measurement of stress, trauma, and adaptation (415‑417). Lutherville, MD: Sidran Press
Pearlman, L.A., MacIan, P.S. (1995). Vicarious traumatization: An empirical study of the effects
of trauma work on trauma therapists. Professional Psychology, Research and Practice, 26,
558‑565.
Pearlman, L.A., Saakvitne, K. (1995). Trauma and the therapist: Countertransference and vicarious
traumatization in psychotherapy with incest survivors. New York: W.W. Norton.
Preacher, K.J., Hayes, A.F. (2004). SPSS and SAS procedures for estimating indirect effects in
simple mediation models. Behavior Research Methods, Instruments, and Computers, 36,
717‑731.
Rasmussen, B. (2005). An intersubjective perspective on vicarious trauma and its impact on the
clinical process. Journal of Social Work Practice: Psychotherapeutic Approaches in Health,
Welfare and the Community, 19(1), 19‑30.
Schauben, L.J., Frazier, P.A. (1995). Vicarious trauma: The effects on female counselors of
working with sexual violence survivors. Psychology of Women Quarterly, 19(1), 49‑64.
Shakespeare‑Finch, J.E., Gow, K.M., Smith, S.G. (2005) Personality, coping and posttraumatic
growth in emergency ambulance personnel. Traumatology, 11(4), 325‑334.
Steed, L.G., Downing, R. (1998). A phenomenological study of vicarious traumatisation amongst
psychologists and professional counsellors working in the field of sexual abuse/assault.
Australasian Journal of Disaster and Trauma Studies [Online]. Retrieved from http:// www.
massey.ac.nz/%7Etrauma/issues/1998‑2/steed.htm.
Trippany, R.L., White Kress, V.E., Wilcoxon, S.A. (2004). Preventing vicarious trauma: What
counselors should know when working with trauma survivors. Journal of Counseling &
Development, 82, 31‑37.
Watson, D., Clark, L.A. (1997). Extraversion and its positive emotional core. În R. Hogan,
J. Johnson, S. Briggs (eds.), Handbook of personality psychology (767‑793). San Diego,
CA: Academic Press.
Reproduced with permission of the copyright owner. Further reproduction prohibited without
permission.